Capitolul 1

PRINCIPII GENERALE PRIVIND DIAGNOSTICAREA

AUTOVEHICULELOR

1.1. Metode de efectuare a verificării stării tehnice a autovehiculelor

Pe parcursul utilizării autovehiculului are se produce o modificare continuă a stării

sale tehnice ca urmare a diverselor fenomene ce se dezvoltă în sistemele care îl
alcătuiesc.
Principala consecință a modificării stării tehnice este ca are loc degradarea
performanțelor: dinamice, economice, ecologice, ergonomice, de confort și chiar de
siguranță. Din aceste motive devine obligatorie monitorizarea stării tehnice a
autovehiculelor de-a lungul perioadei de utilizare. Monitorizarea este impusă de către
constructor, de către legislație si de către utilizator.

1.1.1. Verificarea prin inspecție directă

Această metodă constă în demontarea sistemului supus verificării, efectuarea unor

măsurători ale mărimilor fizico-chimice care definesc starea tehnică a sistemului,
realizarea unor activități de reparare/înlocuire în vederea restabilirii stării tehnice
corespunzătoare și în final, remontarea sistemului.
Avantajul metodei constă în posibilitatea stabilirii exacte a stării tehnice a sistemului
respectiv.
Dezavantajele metodei:
• aplicarea metodei implică un volum mare de manoperă, ceea ce conduce la
ocuparea postului de lucru pe o perioada îndelungată;
• din cauza complexității operațiunilor este necesară utilizarea de personal cu
calificare ridicată și implicit, manoperă scumpă;
• este necesară o gamă largă de unelte, dispozitive și verificatoare, atât de uz
general cât și specializate pentru sistemul și marca respective;
• din cauza celor mai sus prezentate verificarea este scumpă, deci eficiența
economică este redusă;
• randamentul activității de mentenanță este modest pentru că numărul de
verificări pe unitatea de timp este mic;
• randamentul activității specifice prestate de către posesorul autovehiculului
este afectat de perioadele îndelungate de imobilizare pentru verificarea stării
tehnice (Ex. de activități: de transport, amenajarea teritoriului, construcții);
• operațiunile repetate de demontare/remontare pot avea consecințe negative
asupra stării tehnice a sistemului supus verificării;
• este posibil ca, în complexitatea largă de operațiuni specifice metodei, unele
dintre ele să fie efectuate greșit, nerespectându-se întocmai prescripțiile
tehnice, ceea ce poate afecta starea tehnică a sistemului.
Exemple:
- nu se respectă cuplurile de strângere a șuruburilor prin neutilizarea sau prin
utilizarea incorectă a cheii dinamometrice;
- demontarea unor piese trebuie făcută numai după răcirea sistemului (demontarea
chiulasei de pe blocul cilindrilor nu se face când chiulasa este caldă, deoarece răcirea
separată a chiulasei de bloc poate conduce la deformarea chiulasei);
- reutilizarea unor componente neconforme (șuruburi de chiulasa);
- nivelul uleiului in schimbătorul de viteze a unei transmisii automate.
 - montarea curelei dințate din sistemul de distribuție.

1.1.2. Verificarea prin diagnosticare

Diagnosticarea constă într-o serie de operațiuni prin care se caută să se evalueze

starea unui sistem printr-o acțiune non-invazivă (fără demontare sau pătrundere forțată în
interiorul sistemului).
Această verificare indirectă se realizează prin măsurarea unor mărimi specifice -
parametrii de diagnosticare (PD). Starea tehnică propriu-zisă a sistemului este definită de
parametrii de stare tehnică (PS).
Parametrii de stare tehnică sunt mărimi fizico-chimice care definesc în mod direct
starea tehnică a unui sistem. Ei pot fi: dimensiuni, forme, calitatea suprafeței, poziții
relative între piese, proprietăți mecanice, proprietăți electrice, compoziție chimică etc.
Exemple:
- dimensiunea unui bolț care în timp se subțiază ( +segment/ disc/tambur
frână);
- forma cilindrului motorului care inițial este un cilindru circular drept și care,
drept consecință a proceselor de uzare, capătă în timp o formă complexă (+
profilul danturii angrenajelor, profilul camelor);
- calitatea suprafeței - rugozitatea fusului arborelui cotit, oglinzii cilindrului,
mantaua pistonului (+pompe de injecție, pompe de înaltă presiune,
injectoare de motorină) etc.;
- poziția relativă între roțile dințate ce formează transmisia centrală (+ sistemul
de distribuție);
- proprietăți mecanice - elasticitatea arcurilor de supapă sau a arcului
ambreiajului care se poate modifica substanțial din cauza decălirii lor;
- proprietăți electrice - capacitatea de izolare electrică a stratului de izolator de
pe sârmele înfășurărilor bobinelor care se diminuează în timp;
- compoziție chimică - uleiul din motor își reduce caracterul bazic, în timp
putând ajunge chiar să aibă caracter acid. Masele plastice și cauciucul își
modifică compoziția chimică de-a lungul anilor (+lichid de răcire, lichidul de
frână).
5.10.2023
Parametrii de diagnosticare sunt mărimi fizico-chimice ale căror valori pot fi
măsurate fără a fi necesară demontarea sistemului diagnosticat sau pătrunderea forțată în
structura sa.
Mărimea parametrilor de diagnosticare (PD) trebuie să fie bine definită în raport cu
mărimea parametrilor de stare (PS).
Exemple de parametri de diagnosticare:
• presiuni (presiunea de compresie, presiunea in rampa comuna, presiunea in
sistemul de climatizare),
• temperaturi (temperatura lichidului de răcire, a uleiului din motor,
temperatura de îngheț etc.),
• unghiuri (unghiurile ce definesc geometria roților de direcție și a pivoților lor),
• compoziție chimică (compoziția chimică a gazelor de evacuare),
• tensiuni și curenți electrici (la nivelul injectoarelor de combustibil cu acționare
electromagnetică sau piezoelectrică),
• forțe (forțele de frânare dezvoltate pe banda de rulare a pneului, forța de
apăsare a pedalei de frână),
• intensitatea și tonalitatea zgomotelor, intensitatea și frecvența vibrațiilor,
amortizarea în timp a vibrațiilor etc.
 Toate aceste mărimi se măsoară fără demontarea sistemului, fără „pătrundere” în
sistem.

Avantajele diagnosticării:
• asigură o eficiență ridicată a activității de verificare a stării tehnice deoarece:
- timpul necesar executării este scurt;
- se poate utiliza mâna de lucru mai ieftină (calificare, experiența mai redusa);
- necesită spații mai reduse în cadrul unității de verificare a stării tehnice;
• oferă avantaje din punct de vedere al eficienței activității de transport deoarece,
utilizând diagnosticarea, se reduce timpul de imobilizare al autovehiculelor.
• permite identificarea unei stări tehnice incorecte încă de la începutul instalării sale,
atunci când simptomele defecțiunii nu sunt sesizabile de către utilizatorul
autovehiculului.
• se face posibilă monitorizarea permanentă a stării tehnice a componentelor
autovehiculelor; (componente care sunt integrate in sistemul OBD de diagnosticare
la bordul autovehiculului (OBD - On Board Diagnosis).
• se elimină procesul de deteriorare a stării tehnice produs de demontările și
remontările repetate.

Dezavantajele diagnosticării:
• necesită achiziția aparaturii de diagnosticare ale cărei prețuri sunt ridicate.
• este necesară verificarea periodică, eventual, reetalonarea aparaturii de
diagnosticare ceea ce implică cheltuieli suplimentare.
• pentru corecta funcționare a aparaturii de diagnosticare sunt necesare materiale
consumabile, iar aparatura în sine consumă, de cele mai multe ori, energie electrică.
• este necesară instruirea periodică a personalului tehnic care lucrează cu aparatura
de diagnosticare; și acest lucru conduce la cheltuieli.

1.2. Corelații între parametrii de stare tehnică (PS) și parametrii de diagnosticare

(PD). Proprietăți ale parametrilor de diagnosticare

1.2.1. Univocitatea relației dintre parametrii de stare tehnică și parametrii de

diagnosticare

Reprezintă proprietatea potrivit căreia unei valori a unui parametru de stare tehnică
îi corespunde o singură valoare a parametrului de diagnosticare.
Reciproc, o anumită valoare a unui parametru de diagnosticare descrie indirect o
anumită valoare a unui parametru de stare tehnică.
 Fig. 1.1 Univocitatea relației dintre PS și PD
a) condiție îndeplinită; b) și c) condiție neîndeplinită

În figura 1.1 a) condiția de univocitate a relației dintre parametrul de stare tehnică și

parametrul de diagnosticare este respectată. În schimb, în figura 1.1 b) se observă că unei
valori a parametrului de stare îi pot corespunde două valori ale parametrului de
diagnosticare, iar în figura 1.1 c), aceeași valoare a parametrului de diagnosticare poate fi
atinsă pentru două valori diferite ale parametrului de diagnosticare, deci, în aceste ultime
două situații, univocitatea nu este respectată.

1.2.2. Sensibilitatea parametrilor de diagnosticare în raport cu parametrii de

stare tehnică

Arată cu cât se modifică valoarea unui parametru de diagnosticare atunci când

valoarea parametrului de stare tehnică corespunzător lui se modifică cu o unitate.
PD
S = ct.

PD dPD
PD S= = = tg
 PS dPS

Sensibilitatea unui PD arata variația sa

specifica atunci când valoarea PS s-a
modificat elementar.

PS PS

Fig. 1.2 Sensibilitate constantă

Sensibilitatea poate fi variabilă sau constantă în interiorul domeniului de valori ale

parametrului de diagnosticare.
 DP

Domeniul de
măsură
S ≠ ct.

PS
Fig. 1.3 Sensibilitate variabilă

Este preferabil ca sensibilitatea să fie constantă, deoarece în acest caz interpretarea

rezultatelor este mai facilă.
În principiu este bine ca sensibilitatea să fie ridicată pentru a se putea pune în
evidență modificări de mică amploare ale stării tehnice. Mărirea sensibilității duce de regulă,
la creșterea costului aparaturii de diagnosticare.
Observație: o sensibilitate foarte mare poate face ca aparatura de diagnosticare să
devină sensibilă și la factori de influență paraziți. Astfel de factori pot fi: temperatura,
presiunea și umiditatea mediului ambiant, câmpul electromagnetic generat de rețeaua de
curent alternativ a clădirii, variații ale tensiunii furnizate de rețeaua de alimentare cu energie
electrică a clădirii etc.

1.2.3. Informativitatea parametrilor de diagnosticare

Informativitatea caracterizează complexitatea legăturilor dintre parametrii de stare și

cei de diagnosticare, arătând dacă valorile unui PD pot fi influențate de evoluția unuia sau
mai multor PS, precum și în ce măsură un PS poate acționa asupra unuia sau mai multor
PD.

a) PS PD b) PD1
Informativitatea PD exprima probabilitatea stabilirii
diagnosticului tehnic cat mai exact folosind acel parametru.
PS PD2
Informativitatea PD arata complexitatea legăturilor dintre PD ......
si PS. Informativitate maxima in cazul a). PDn
Scăderea pc

Spargerea Scăderea curentului absorbit de demaror

segmentului
de compresie Creșterea debitului de aer comprimat
introdus în camera de ardere

c)
 Varianta b) are avantajul că oferă posibilitatea alegerii tehnologiei și aparaturii de
diagnosticare în raport cu diferite Fig.criterii
1.4 Tipuri de informativitate
(economic, de sensibilitate, de robustețe, de
durată a procesului de diagnosticare).
În cazul variantei c), toți parametrii de stare au consecință asupra emisiilor de CO.
Toate cele trei categorii sunt utile în funcție de tipul activității de diagnosticare. Astfel,
dacă se urmărește verificarea stării tehnice a unui sistem complex printr-o diagnosticare cât
mai rapidă este utilă varianta c). Însă, dacă se urmărește verificarea unei anumite piese sau
a unui sistem foarte simplu se recomandă informativitățile de tip a) sau b).

1.2.4. Repetabilitatea (stabilitatea) parametrilor de diagnosticare

Reprezintă proprietatea potrivit căreia la repetarea unei operațiuni de diagnosticare

efectuate asupra aceluiași sistem tehnic aflat într-o stare tehnică identică pentru toate
măsurările, utilizând același aparat de diagnosticare și în aceleași condiții rezultatele
măsurătorilor diferă cât mai puțin între ele.
Repetabilitatea PD este determinata de abaterea maximă a mărimii acestuia față de
valoarea sa medie, în cazul repetării încercărilor în aceleași condiții de testare. Un PD este
cu atât mai valoros cu cat repetabilitatea este mai mare (valorile obținute sunt grupate).
12.10.2023

1.2.5 Tehnologicitatea parametrilor de diagnosticare

Arată dificultatea tehnologică pe care o implică aplicarea unei anumite operații de

diagnosticare. Se au în vedere atât volumul, complexitatea, dificultatea operațiunilor de
diagnosticare propriu-zisă cât și cele ale operațiunilor pregătitoare.

Ex: pres. de compresie: relativ-cu compresmetrul; Sistemul de frânare: pe stand-in condiții

de drum.

1.2.6 Costul specific al unei diagnosticări

Reprezintă costul ce revine unei operațiuni de diagnosticare sau costul raportat la

unitatea de timp, de exemplu lei/operațiune sau lei/oră. Se vor avea în vedere amortizarea
aparaturii de diagnosticare, manopera, consumul de energie electrică, gaze naturale, gaze
etalon, alte consumabile, chiria sau amortizarea clădirii.

1.3. Valori caracteristice ale parametrilor de diagnosticare

Modificarea stării tehnice a unui sistem conduce la modificarea valorilor

parametrilor de stare caracteristici lui, și implicit la modificarea valorilor parametrilor de
diagnosticare corespunzători. Imediat după punerea în funcțiune a unui sistem are loc un
proces specific cunoscut sub numele de "rodare" (rodaj). În această etapă procesele care
se dezvoltă în interiorul sistemului pot fi ușor instabile, conducând la o evoluție neuniformă
a valorilor parametrilor de diagnosticare. La sfârșitul rodajului procesele de modificare a
stării tehnice se stabilizează, iar evoluția valorilor parametrilor de diagnosticare devine
relativ uniformă; se intră în perioada de funcționare normală a sistemului la începutul
căreia parametrii de diagnosticare au valoarea nominală. După un timp, ca urmare a
degradării stării tehnice a sistemului, parametrii de diagnosticare ating valoarea admisibilă.

PD

PDnom

PDadm

PDlim

Atenționare
Rodaj Funcționare normală CORMENT t

Fig. 1.5 Evoluția în timp a valorii unui parametru de diagnosticare

PDnom – valoarea nominală, PDadm – valoarea admisibilă, PDlim – valoarea limită

Din acest moment, starea tehnică a sistemului nu mai este considerată bună, iar
utilizatorul său este avertizat de necesitatea unei intervenții corective; sistemul poate
funcționa, dar nu în parametrii normali, existând posibilitatea ca în viitor să se producă o
defecțiune majoră.
Utilizarea în continuare a sistemului, fără nici o intervenție corectivă va conduce la
evoluția mai rapidă a parametrilor de diagnosticare până la atingerea valorii limită. În acest
moment se interzice utilizarea în continuare a sistemului și se procedează la repararea lui.

1.4. Etapele activității de diagnosticare

 Unul dintre principiile importante ale diagnosticării îl constituie efectuarea verificării
stării tehnice a unui sistem în condițiile realizării unei eficiente maxime, ceea ce implică,
printre altele, și executarea verificării într-un interval de timp cât mai scurt. Pentru a realiza
acest deziderat activitatea de diagnosticare poate fi etapizată. În principiu această
etapizare are în vedere verificarea globală a stării tehnice a unui sistem complex ca o
primă etapă.

PS1
PS2 PD
...
PSn

UTILIZARE DIAGNOSTICARE GLOBALĂ

A STĂRII TEHNICE

O.K. NOT O.K.

sau
PS PD
PD1
DIAGNOSTICARE
PS PD2 PE COMPONENTE
... (localizarea și identificarea defecțiunii)
PDn

CORMENT

Fig. 1.6 Situarea activității de diagnosticare în ciclul utilizării unui automobil și etapizarea ei

Rezultatul acestui prim test este de tip binar: "corespunzător" sau

„necorespunzător”. În cazul în care rezultatul este „corespunzător” activitatea de
diagnosticare se consideră a fi încheiată, starea tehnică a sistemului este caracterizată ca
fiind bună, iar sistemul este retrimis în utilizare. Dacă rezultatul primei etape de
diagnosticare este "necorespunzător" rezultă că în interiorul sistemului există o defecțiune.
Pentru a o localiza și identifica sunt necesare operațiuni suplimentare de diagnosticare
orientate pe diferitele zone ale arhitecturii sistemului. În prima etapă de diagnosticare este
indicat să se utilizeze un număr cât mai redus de parametri de diagnosticare, eventual
doar unul singur care să fie sensibili/sensibil la un număr cât mai mare de parametri de
stare. Rezultă că în această etapă parametrii de diagnosticare trebuie să aibă o
informativitate de tip c). După prima etapă de diagnosticare urmează una sau mai multe
etape în care se diagnostichează componentele sistemului. De data aceasta parametrii de
diagnosticare trebuie să aibă o informativitate de tip a) sau b). După localizarea și
identificarea defecțiunilor se trece la remedierea lor printr-o acțiune corectivă (de
reparare). După repararea sistemului este necesară o nouă verificare a stării sale tehnice
cu dublu scop:
 - se verifică calitatea reparației;
- se verifică dacă nu există și alte defecțiuni nedetectate inițial.
Pentru ca această operațiune să fie eficientă și concludentă ea va consta în
repetarea etapei inițiale de diagnosticare globală a sistemului. Astfel ciclul se reia.