TEMATICA ÎNTÂLNIRILOR

I - STILURI EDUCATIVE ÎN FAMILIE

Chestionar privind stilurile parentale

CSP este un chestionar de tip "screening" menit să diferenţieze părinţii în funcţie de

stilul parental. Analiza calitativă se realizează pe baza comportamentelor adoptate de părinte
în relaţia cu propriul copil. Acest instrument este util în evaluare dar şi în stabilirea paşilor
intervenţiei.
1. Care este treaba unui părinte?
a. Să-i facă pe copii să se comporte adecvat şi să respecte autoritatea şi regulile.
b. Să ofere în mod constant supraveghere/reguli structurate astfel încât copiii să
acţioneze/aleagă “corect”.
c. Să-i înveţe pe copii abilităţile necesare în viaţă pentru a deveni adulţi disciplinaţi şi
responsabili.
d. Să se asigure că fiul/fiica sa are o copilărie fericită şi lipsită de griji.
e. Să-şi lase copiii să înveţe pe cont propriu comportamentele şi abilităţile adecvate.

2. Cine este responsabil de controlarea comportamentelor copilului?

a. Părinţii trebuie să impună regulile şi copiii trebuie să le urmeze.
b. Copiii trebuie să facă ceea ce spun părinţii lor, deoarece aceştia au mai multă
experienţă.
c. Părinţii au responsabilitatea de a-i învăţa pe copii comportamentele şi abilităţile de
care au nevoie în viaţă.
d. Părinţii trebuie să le explice copiilor de ce trebuie să se comporte adecvat şi să le ceară
să fie cooperanţi.
e. Copiii pot să-şi descopere singuri propriile limite prin procedee de încercare şi eroare.

3. Cine are drepturi?

a. Părinţii au toate drepturile, şi asta pentru că sunt adulţi; copiii au puţine drepturi, sau
chiar deloc.
b. Părinţii au cunoştinţe şi experienţe superioare; prin urmare, ei au mai multe drepturi.
c. Atât părinţii cât şi copiii au dreptul de a fi trataţi cu respect şi demnitate.
d. Drepturile şi nevoile copiilor sunt mai importante decât ale părinţilor.
e. Copiii au drepturi cât timp nu îi afectează pe părinţi.

4. Cine este respectat?

a. Copiii trebuie să-i respecte pe părinţi, dar părinţii nu sunt obligaţi să-i respecte pe
copii.
b. Copiii trebuie mai întăi să câştige respectul părinţilor înainte de a-l primi.
c. Orice persoană merită să fie tratată cu respect, indiferent de vârstă sau de poziţie.
d. Părinţii trebuie să-şi respecte copiii, pentru ca aceştia să fie fericiţi.
e. Copiii se comportă uneori fără respect, nu e o mare problemă.
5. Cum sunt gestionate greşelile?
a. Copiii trebuie pedepsiţi dacă încalcă regulile. Pedeapsa trebuie să-i producă un
disconfort copilului sau să-l afecteze în vreun fel.
b. Părinţii pot corecta greşelile copiilor exprimându-şi dezamăgirea, oferind o critică
constructivă, impulsionându-l pe copil să depună mai mult effort şi spunându-i cum să
repare greşeala şi cum să o prevină în viitor.
c. Copiii pot învăţa din propriile greşeli şi cum să le repare sau să le prevină în viitor.
d. Este responsabilitatea părintelui să repare greşelile copilului sau să-şi protejeze copilul
de efectele negative.
e. Alte persoane (în afară de părinţi şi copii) sunt probabil de vină pentru greşelile
copilului.

6. Cum sunt rezolvate problemele şi cum sunt luate deciziile?

a. Alegerile sunt făcute între anumite limite care respectă drepturile şi nevoile celorlalţi.
b. Problemele vor dispărea de la sine; dacă nu, părinţii se pot ocupa de ele mai târziu.
c. Părinţii au răspunsurile corecte, deci copiii trebuie să le urmeze sfaturile.
d. Părinţii trebuie să monitorizeze activităţile copiilor lor, să seteze obiective pentru copii
şi să ofere recompense sau întăriri atunci când obiectivele sunt atinse.
e. Părinţii trebuie să încerce să afle ce vor copiii şi să-i facă fericiţi.

7. Cum sunt gestionate emoţiile negative?

 Părinţii nu trebuie să încerce să modifice emoţiile negative ale copiilor lor, ci să-i
înveţe cum să şi le exprime într-un mod adecvat.
 Toate vor funcţiona mai uşor dacă copiii îşi păstrează emoţiile negative pentru ei.
 Copiii nu trebuie să-şi exprime emoţiile negative, deoarece arată opoziţie şi lipsă de
respect.
 Copiii trebuie să gândească şi să simtă ceea ce părinţii lor gândesc şi simt că este
“corect”.
 Părinţii trebuie să-şi protejeze copiii şi să evite ca aceştia să simtă emoţii negative.

8. Cine decide cum ar trebui să se comporte copiii, ce interese să urmeze şi ce obiective

să-şi propună?
a. Părinţii îi pot învăţa pe copii comportamente pozitive, ca aceştia să-şi poată stabili şi
atinge obiective adecvate.
b. Copiii îşi pot da seama cum să se comporte şi ce obiective/interese să-şi propună prin
metode de tip încercare şi eroare.
c. Părinţii trebuie să le spună copiilor ce să facă şi ce obiective să-şi propună şi să-i facă
să urmeze aceste obiective.
d. Părinţii trebuie să stabilească standarde înalte pentru copiii lor şi să aleagă
interesele/obiectivele care îi vor ajuta pe aceştia să aibă succes ca şi adulţi.
e. Copiii trebuie lăsaţi să-şi aleagă ce interese/obiective vor, pentru a fi fericiţi.

9. Cine face regulile şi cum sunt ele aplicate?

 a. Copiii pot să aleagă, în limite rezonabile şi trebuie să înţeleagă valoarea regulilor.
b. Dacă părinţii stabilesc reguli şi le pun în aplicare, atunci copiii lor se vor simţi
constrânşi şi se vor răzvrăti împotriva regulilor.
c. Părinţii trebuie să le spună copiilor ce să facă, iar copiii trebuie să accepte fără a se
împotrivi.
d. Părinţii pot stabili reguli structurate şi îi pot corecta pe copii prin critică constructivă şi
sfaturi.
e. Dacă părinţii le aduc aminte copiilor, în mod politicos, să se comporte adecvat, în cele
din urmă aceştia îi vor asculta.

10. Cum pot părinţii să-i motiveze pe copii?

a. Părinţii pot să-i înveţe pe copii valoarea sarcinilor, pentru ca aceştia să se auto-
motiveze să le facă.
b. Copiii trebuie să fie responsabili să se motiveze singuri.
c. Copiii pot fi motivaţi cu ajutorul instrucţiunilor şi ameninţărilor.
d. Copiii pot fi motivaţi cu ajutorul recompenselor şi întăririlor, acceptării şi laudelor.
e. Dacă părinţii fac suficiente lucruri pentru copiii lor, copiii vor fi fericiţi şi motivaţi.

11. Cum disciplinează părinţii?

a. Părinţii le pot explica copiilor diferite comportamente dintre care aceştia să aleagă, iar
ulterior să-i considere responsabili pentru alegerile făcute.
b. Copiii pot să-şi urmărească singuri comportamentul.
c. Pedeapsa trebuie să fie inconfortabilă pentru a dispare comportamentul neadecvat.
d. Părinţii trebuie să-i facă pe copii să se simtă rău pentru că s-au comportat într-un mod
neadecvat şi trebuie să le retragă anumite privilegii speciale.
e. Părinţii nu trebuie să-şi pedepsească copiii prea des, pentru că vor pierde dragostea
acestora.

Scoruri:
Veţi obţine 5 scoruri – câte unul pentru fiecare dintre cele cinci stiluri parentale. Cel
mai mare scor reprezintă stilul dumneavoastră parental dominant.
 Autoritar Au: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (a.) la întrebările 1
până la 5, şi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (c.) la întrebările 6 până la 11.
 Autoritarist At: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (b.) la întrebările 1
până la 5, şi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (d.) la întrebările 6 până la 11.
 Democratic D: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (c.) la întrebările 1
până la 5, şi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (a.) la întrebările 6 până la 11.
 Permisiv P:Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (d.) la întrebările 1 până
la 5, şi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (e.) la întrebările 6 până la 11.
 Indiferent I: Adăugaţi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (e.) la întrebările 1 până
la 5, şi câte 1 punct pentru fiecare răspuns (b.) la întrebările 6 până la 11.

I/R 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
a Au Au Au Au Au D D D D D D
b At At At At At I I I I I I
c D D D D D Au Au Au Au Au Au
d P P P P P At At At At At At
e I I I I I P P P P P P

Interpretare
Stilurile parentale sunt:
1. Stilul parental autoritar
Înseamnă a lăsa copiii să fie ei înşişi şi să înveţe despre lumea înconjurătoare. Părinţii
asociază un control puternic cu o susţinere slabă în activitatea copilului. Acestuia i se impun
reguli şi norme foarte stricte.
Ceea ce e puţin probabil să se întâmple este ca aceşti copii să aibă o atitudine negativă
faţă de viaţă.
Caracterizarea părintelui autoritar
 Îi cere copilului, să respecte cu sticteţe, fără să comenteze, regulile existente(care au o
valoare absolută, iar cea mai mică greşeală, este însoţită de pedeapsă)
 Filosofia de viaţă, a părintelui, este:”Nimic nu este mai presus de lege”.
 Părintele nu se simte obligat, să ofere explicaţii suplimentare, justificând prin expresii,
de genul:”De ce? Pentru că sunt mama/tatăl tău! Nu discutăm!”
 Intenţia copilului de a a-şi manifesta independenţa, este interpretată ca o formă de
rebeliune, fapt care reprezintă o sursă importantă a conflictelor: copil-părinte.
 Părintele este rece şi detaşat de copil, impunând respectul muncii şi al efortului.
Avantaje ale copilului crescut de părinţi autoritari
 Copilul se obişnuieşte, să devină ordonat, disciplinat, respectuos, faţă de cei de care îi
este frică.
 Se dezvoltă spiritul critic al copilului.
 Stilul autoritar, îl învaţă pe copil, să devină “perfecţionist” (“dacă faci ceva, atunci fă-
o perfect”).
Dezavantajele copilului crescut de părinţi autoritari
 Va învăţa foarte greu, să fie maleabil, sensibil la dorinţele altora.
 Toată viaţa se va ghida după regulile stricte, pe care le-a învăţat în copilărie.
 Va fi neiertător cu cei care greşesc.
 Va întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente.
 Frecvent, va fi lipsit de iniţiativă, de curaj şi veşnic nemulţumit, deoarece se teme
permanant, că va putea greşi.
 Pentru copil, “ a greşi” este sinonim cu “a fi un ratat”, sunt stresaţi/obsedaţi de
părinţi:”ce va zice mama sau tata când va afla?”.
 Diminuarea stimei de sine(“Am greşit! Nu sunt bun de nimic! Niciodată nu voi putea
să …”). Unele cercetări( W. Damon, D. Hart, 1988) arată că un nivel scăzut al stimei
de sine în copilărie, are urmări negative foarte marcante pe toată viaţa, asemenea unui
coşmar care te urmăreşte permanent şi de care(în cazurile fericite) scapi foarte greu.

2. Stilul parental autoritarist

 Presupune limite înalte şi dragoste scăzută.
Părinţii formulează reguli şi controlează respectarea lor, dar nu le impun. Sunt deschişi
la schimburi verbale cu copii, explicându-le raţiunile pentru care trebuie să respecte regulile
şi situaţiile în care se aplică, stimulând totodată autonomia lor de gândire.
Aceasta nu înseamnă că un părinte autoritarist nu-şi iubeşte copilul. Ei îşi iubesc
copilul, dar punctele tari ale stilului lor sunt în disciplina acţiunii (fixarea de limite) şi nu în
disciplina relaţiei (dragostea).
Acest stil nu mai e la modă în ziua de azi, standardele actuale catalogându-l ca fiind un
stil abuziv. Dar, cu toate acestea, este un punct tare. Se stabilesc limite clare copiilor lor, iar
aceştia, în general se supun. Şi astfel este obţinut respectul.
Acest tip de părinte are tendinţa de a folosi bătaia ca metodă de forţă externă, însă
trebuie ştiut că aceasta reprezintă un act de violenţă şi de agresivitate.

3. Stilul parental democratic (echilibrat)

Este bazat pe conceptele democratice, cum ar fi egalitatea şi încrederea. Părinţii şi
copiii sunt egali în termenii nevoii de demnitate şi valorizare, dar nu în termeni de
responsabilitate şi luare a deciziei.
Caracterizarea părintelui democratic:
 Are în vedere întotdeauna, ca drepturile copilului să fie întotdeauna respectate, fără a
omite stabilirea unor reguli, care să fie respectate consecvent şi urmate de toţi membrii
familie(cu excepţia când este imposibil acest lucru).
 Pentru el, nu legea este cea mai importantă, ci omul este pe primul loc.
 Se ghidează după principiul: “Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu” şi este
împotriva ideii: “Unii sunt mai egali decât alţii”.
 Este suficient de indulgent, flexibil şi deschis spre nou, pentru a accepta tot ce ar putea
ameliora viaţa copilului şi a familiei.
 Este şi suficient de autoritar pentru impune o disciplină riguroasă, a-l învăţa pe copil
să accepte reguli şi să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau.
 Este suficient de protector, pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie,
pentru a-l sprijini, atunci când situaţia o cere.
 Este suficient de înţelegător şi încrezător în capacitatea copilului de a lua unele decizii
personale.
 Încurajează copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele şi
personalitatea.
 Manifestă căldură faţă de copil, îl apreciază, îl consideră un membru responsabil al
familiei.
Avantaje ale copilului crescut de părinţi de stil democratic
 Copilul îşi va dezvolta un echilibru emoţional, care va sta la baza dezvoltării
armonioase a personalităţii.
 Copilul îşi va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va manifesta creativitate,
capacitate decizională, autonomie personală.
 Ca urmare a încurajărilor făcute şi a încrederii care i se acordă, copilul va avea un
nivel ridicat al stimei de sine, care-i va permite să obţină, să obţină eficienţă şi
productivitate în acţiunile întreprinse.
  Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic, îl va învăţa pe copil, să îi respecte
pe alţii, să ia în considerare opinia celorlalţi, să accepte observaţii, vând totdată curajul
să îşi exprime punctual de vedere.
 Independenţa care i s-a acordat, îl va ajuta să-şi identifice propriile atitudini şi să
aleagă meseria care i se potriveşte, cel mai bine, să îşi îndeplinească propriile vise, nu
pe cele ale părinţilor.
Dezavantajele copilului crescut de părinţi de stil democratic
 Se va adapta cu greu stilului autoritar(pe care îl poate întâlni în şcoală, în grupurile de
prieteni, armată, etc.)
 Ar putea fi considerat ”bleg”, pentru că nu va executa foarte promt sarcinile solicitate,
sau dimpotrivă, “impertinent”, pentru că “discută ordinele”.
Indiferent de stilul educativ fiecare părinte proiectează în copilul lui anumite aspiraţii
şi dorinţe care nu le-a realizat în viaţă. Pentru fiecare părinte, copilul constituie un viitor nou.
Indiferent de posibilităţile copilului şi în grade diferite, ţinând de particularităţile personale,
părinţii consideră propriul copil o şansă de a nu repeta greşelile pe care le-a făcut el în viaţă.
Majoritatea repetă modelul educaţiei pe care au primit-o sau fac exact contrar, dacă au
fost nemulţumiţi de proprii părinţi.

4. Stilul parental permisiv (indulgent)

Constă în dragoste ridicată (disciplină relaţională) şi limite scăzute (disciplina
acţiunii).
Părinţii permisivi sunt total de acord cu nevoile de dezvoltare şi emoţionale ale
copiilor lor, dar au dificultăţi în stabilirea de limite ferme facând astfel ca acest tip de părinţi
să fie inconsecvenţi.
Caracterizarea părintelui indulgent:
 Îi permite copilului, să se manifeste cum vrea el, fără să-i impună multe restricţii.
 Filosofia de viaţă, a părintelui, este: “Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”.
 Pentru părinte, cea mai mare valoare, o reprezintă libertatea de expresie
(verbală/artistică).
 Manifestă sensibilitate la drepturile altora, se consultă cu copilul, atunci când ia o
decizie, manifestă căldură şi interes, faţă de tot ceea ce face copilul, în foarte puţine
cazuri îl pedepseşte.
Avantajele copilului crescut de părinţi indulgenţi
 Permite copilului, să-şi dezvolte o identitate proprie şi să aibă o personalitate distinctă,
marcantă, originală.
 Copilul se simte important, special, fapt ce determină creşterea nivelului stimei de
sine(ce reprezintă o condiţie esenţială în dezvoltarea armonioasă a personalităţii).
 Stilul parental indulgent, stă la baza dezvoltării creativităţii şi a capacităţii de a lua
decizii.

Dezavantajele copilului crescut într-o manieră indulgentă

 Va înţelege foarte greu rolul limitelor, al regulilor, de aceea nu va şti să ţină cont de
ele, când va fi nevoie.
 Poate fi considerat obraznic sau chiar “copil problemă”.
 Părinţii se pot aştepta, ca foarte curând, el să “preia controlul familiei”, în sensul că,
nu va mai face decât ce vrea el şi nu va mai accepta sfaturi.
 Părintele va fi “depăşit”.
Aceste puncte slabe fac acest stil parental, ineficient pe termen lung.

5. Stilul parental de respingere sau neglijare

Caracterizarea părintelui indiferent:
 Neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui.
 Nu manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive, pentru copil.
 Lasă de înţeles, în unele cazuri duse la extrem, că acesta(copilul) este “în plus”,
reprezintă o povară, de care s-ar putea lipsi oricând.
 Filosofia de viaţă pe care o sugereauză este: ”În viaţă nu te poţi baza pe nimeni
altcineva decât pe tine însuţi”.

Avantaje ale copilului crescut de părinţi indiferenţi

 Lipsa afecţiunii îl face mai rezistent la greutăţile vieţii.
Dezavantajele copilului crescut de părinţi indiferenţi
 Copilul învaţă că părerea lui nu contează prea mult, se simte lipsit de de importanţă şi
uneori absolvit de orice responsabilitate.
 Îşi dezvoltă o stimă de sine redusă(asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni
timorat şi urmărit în permanenţă, de un complex de inferioritate.
 Se va baza doar pe experienţa lui de viaţă.
 Ajuns la vârsta adultă, nu va fi dispus să-şi educe propriul copil, nu va fi dispus să
asculte (“Ce ştii tu? Ai trăit ce am trăit eu?” Cine eşti tu, ca să-mi dai sfaturi?”).
 Va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele şi la dornţele celorlalţi, mai apatic, mai
pragmatic.
 Va fi etichetat, ca fin un copil ”fără suflet”, “de gheaţă”, fără să bănuiască, faptul că
prejudiciul afectiv pe care îl resimte, îl determină să se ghideze pe principiul ”iubirea
te face mai vulnerabil, mai slab”.