Photo by Marianna Lupina

Colectiv de
redacție
Revista Ecoul diurn
Fondator: Teodor Meșină
Lorem Ipsum dolor sit..........................## Lorem Ipsum dolor sit..........................## Lorem Ipsum
Director: Alexandru Cociorva
dolor sit..........................##
Redactor - șef: Lorem Ipsum
Teodor dolor sit..........................## Lorem Ipsum dolor
Meșină
sit..........................##
Senior editor: Lorem Ipsum
Georgedolor sit..........................##
Roca (Australia) Lorem Ipsum dolor
Secretar de
sit..........................## redacție:
Lorem Ipsum dolor sit..........................##
Luida V. Dumitrescu Lorem Ipsum dolor
(Craiova)
RedactoriLorem
sit..........................## (în ordine alfabetică):
Ipsum dolor sit..........................## Lorem Ipsum dolor
Carmen Dăbuleanu
sit..........................## Lorem Ipsum (Craiova)
dolor sit..........................##
Cornelia Tomesu (București)
Cristina Willemsz (Timișoara)
Dumitru Ichim (Canada)
Elena Nenescu (Râșnov)
Emilia Nemțeanu (București)
Lilioara Macovei (Bacău)
Magdalena Meșină (București)
Miriam Nadia Dabau (Paris)
Radu Ioan (București)
Silvia Bodea Sălăjan (Oradea)

Coperta anterioară: o fotografie din colecția particulară

a doamnei Luida Valentina Dumitrescu
Copera posterioară: o prelucrare digitală

Adresa de email a redacției: ecouldiurn@gmail.com

Pentru publicare trimiteți materialele la adresa redacției.
Telefonul redacției 0730196907

1
Editorial ......................................... pag. 3 – 6
Cornelia Tomescu ........................ pag.7
Miriam Nadia Dabau .................... pag. 8
Dumitru Ichim ............................... pag. 9 -10
Mugurel Pușcaș ............................ pag. 11
Gina Munteanu ............................. pag. 12
Ion Sima ....................................... pag. 12
Ioan Avram ................................... pag. 13
Maria Călinescu ........................... pag. 14
Silvia Bodea Sălăjan .................... pag. 15
Alexandru Cociorva ...................... pag. 16 – 17
Teodor Meșină ............................. pag. 18 – 22
Silvia Bodea Sălăjan .................... pag. 23-24
Magdalena Meșină ....................... pag. 25 – 30
Lilioara Macovei .........................., pag. 31 – 33
Elena Nenescu ............................. pag. 34 – 35
Carmen Dăbuleanu ...................... pag. 36
Emilia Nemțeanu .......................... pag. 37
Cristina Willemsz .......................... pag. 38
Alexandru Cociorva ...................... pag. 39 - 43
Radu Ioan ......................................pag. 44
Teodor Meșină .............................. pag. 45
Cornelia Tomescu ........................ pag. 46

Revista este o publicație independentă de tip freeware.

Revista Ecoul diurn: ISSN 3008 - 3532

ISSN-L 3008 - 3532

2
 Dragi iubitori de frumos, Revista „Ecoul diurn” își propune să mediatizeze scriitorii români,
autohtoni, dar și pe cei din afara granițelor țării. Își mai propune să ne împrospăteze memoria,
referitoare la scriitorii clasici. Arta fotografică, fiind aceea care oprește timpul în loc, imortalizând
clipa, făcând parte din cultură, este prezentă în paginile revistei cu fotografii inedite. Eseurile care se
ocupă de categoriile religioase, împreună cu cele 23 de subcategorii, dar și cele laice, încercând să
dea răspunsuri la întrebările timpurilor actuale, împreună cu alte rubrici, întregesc alcătuirea
revistei.
În numărul viitor ne-am peopus să introduce o rubrică nouă, pentru a descreții frunțile,
pentru a-i face pe cititori,să zâmbească: „Anecdote rimate” — De la lume adunate și lumii redate.
Deocamdată, numărul acesta este la primii pași, fiind un început, să vorbim despre
începuturile omului: educația parentală, scolară dar și a societății, care își pune amprenta pe felul de
a fi. Caracterul se construiește încă din fragedă pruncie, la fel și Ego-ul, se formează de când copilul
e foarte mic.
Ajunși la adolescență, mulți sunt inflențați cel mai mult de mediul în care s-au format.
Tupeul, uneori asimilat cu bărbăția, completat cu stăruința răbdătoare și fermă, pe un fond al
deosebitei încrederi în sine este un șperaclu care forțează cu impertinență multe uși.
Dorințe deșarte – de Friedrich Nietzsche
„«Orice cheie ca un fum
Să se risipească,
Doar șperaclele de-acum
Să se-nvârtă-n broască!»
Da, așa gândesc toți cei
Care sunt doar false chei.”
În fața educației temeinice se deschid singure cu drag și interes.
Dar din păcate, nu totdeauna, educația, va fi apreciată. E greu să fi profet la tine acasă.
Educați este diferențiată de la un popor la altul. Un gest, la un popor este ceva banal, dar la alt popor
este ceva jicnitor.
Mai mereu, omul va avea dreptate nu când aduce argumente logice, ci numai când i se va oferi
(dreptatea) de către cei abilitați; dreptatea nu mai este ceva firesc, natural, un final de silogism, ci o
recompensă ori o posibilitate de negociere, sau o parte dintr-un troc.
Revenind la educație, mi-aduc aminte că tata îmi povestea că Bacalaureatul era cu adevărat
un examen de maturitate! Se dădea la 7 materii. A fost o perioadă când doar la patru, apoi sa ajuns la
trei.

3
 … Un puști mi-a spus că el ar vrea să se dea doar la o singură materie, la: „abilități de
comunicare în limba maternă”
A fost un ministru al Educației care milita pentru posibilitatea de a intra la facultate fără să
fie nevoie de Diplomă de Bacalaureat. Se poate lua mai târziu…
În România, în iulie 2011, rata de promovabilitate a Bacalaureatului a ajuns la 45,7%. Nu le
cerea nimeni să-l ia cu „Magna cum laude”, dar nici cu nota 6, minima cerință, nu au fost
capabili… Nu pentru că era prea greu, ci pentru că au fost superficial pregătiți. Quo vadis, iuvenis?
Educația este o categorie fundamentală a pedagogiei.
Aristotel, în „Politica”, afirma că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice,
iar nu particulare”.
Platon spunea că educația este „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta
aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”
Jan Amos Komensky , filosof, pedagog și teolog Ceh, Episcop al unității Bisericii Fraților,
considerat părintele educației moderne, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere,
copilul, este înzestrat cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”. Educația fiind
stimulatorul „semințelor” și indirect, se realizează și procesul de umanizarea.
Komensky a formulat teoria generală a educației, a emis ideea de „educație conform
naturii”
Komensky era convins de necesitatea instruirii tuturor în toate domeniile cunoașterii
umane, adept al concepției filosofice Pansofia. În accepțiunea sa, Pansofia este o reflectare în
conștiința omului a tot ce există real. Pentru a conștientiza întregul e nevoie de o cunoaștere a
părților... Există o armonie universală, totul se află întro interdependență, încât cacteristicile
fenomenului general sunt exprimate de elementele întregului.
Komensky a precizat că instruirea tuturor oamenilor este necesară și accesibilă, realizabilă
datorită faptului că oamenii dispun de instrumente de cunoaștere: simțuri, rațiune și credință.
Harul Duhului Sfânt ne ajută să luminăm neînțelesurile lucrurilor într-un fel propriu, prin voia lui
Dumnezeu, complet diferit de celelalte metode folosite în cunoașterea științifică, lipsită de
credință.
Gnoza autentică nu poate fi separată de harismă, de iluminarea prin har, care transformă
capacitatea noastră de înțelegere.
Immanuel Kant, filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada
iluminismului, susține că educația pune în valoare natura umană în folosul societății: „este plăcut
să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i
se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a
neamului omenesc”.
Jean-Jacques Rousseau, filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul
dintre cei mai de seamă gânditori ai iluminismului, a spus că: „Educația negativă presupune
înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la
sine fără nici o intervenție”… Deși a exprimat prin formulări de prețuire a Bibliei, totuși, a fost
scârbit de creștinismul din timpurile sale.
Educația se pregătește din familie, nu trebuie dată vina numai pe profesori.
Johanan Frederich Herbart, filosof, psiholog, german, fondator al pedagogiei ca disciplină
academică, afirma că majoritatea copiilor mici sunt vicleni și neatenți și trebuie ocupați pentru a
nu face lucruri greșite. Educația e mai importantă decât instrucția.

4
 Herbart scria: „Singura și întreaga sarcină a educației (Erziehung) este cuprinsă de conceptul
«moralitate» (Moralität).”
Profesorul trebuie să îl ajute pe elev să-și racordeze metodic interesele în jurul sinelui său.
Herbart pune accent pe morală, pe formarea caracterului bun la copii. Omul este
permanent într-o relație cu virtutea și cu viciul. Virtutea este o calitate naturală ce poate să se
dezvolte.
Pedagogul trebuie să trezească interesul copilului pentru reflecție, nu totdeauna inculcarea
este benefică.
Bogdan Suchodolski, filosof polonez , istoric al științei și culturii și profesor, fost Director al
Institutului de Științe Pedagogice (în 1958), susține că: „Întregul climat al viitorului va situa
capacitățile intelectuale în condițiile deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de
cunoaștere. ”
În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al
omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva
societății.
Educația are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea
unor calități umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru
viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere
dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen
scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar
educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.
Spiru C. Haret, matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, fost
ministru al educației, membru titular al Academiei Române, atrage atenţia asupra importanţei
școlii și a slujitorilor ei. Abia a reformat învățământul (1898-1904) că au și apărut comentarii. Se
dorea abandonarea școlii vechi „instructive” cu școala nouă „educativă”
George G. Antonescu (1882-1953), profesor de pedagogie la Universitatea din Bucureşti şi
referent al editurii Casei şcoalelor în „Istoria pedagogiei” a menţionat că: „… în educaţia generaţiei
tinere participă şi părinţii (dar nu numai ei în mod strict), medicii, oamenii de stat, artiștii,
reprezentanții mass-media, toţi aceştia având viziuni diferite şi întreprind acţiuni educaţionale în
cel mai divers mod. Ei au un grad de mentalitate diferit de cel al pedagogului, au interese diferite
şi nivel de cultură diferit. Unui adevărat pedagog nu-i este permis să se lase condus când de o idee
când de o altă idee. El trebuie sa se bazeze pe experienţa şi ştiinţa trecutului… ”
Iosif I. Gabrea a scris în „Școala creatoare” 1927 cu o prefață de George G. Antonescu: „În
locul şcoalei de învăţare, de memorizare, se cere o şcoală a vieţii, o şcoală în care persoana umană
să-şi poată cuceri singură cunoştinţele şi dexterităţile ’noi’, pe care i le cere viaţa; de aceea se
înţelege acum din ce în ce mai mult că generaţiile viitoare trebuiesc pregătite şi în sensul de a
putea face faţă ’noului’, pe care-l cere viaţa în dezvoltarea ei în deosebire de trecut”.
Așa cum bine se știe, educația începe de acasă.
În timpurile de azi s-a conturat un nou concept de educare a părinților: „Parenting”

5
 Dr. Betty Lou Bettner, fost director al Centrului de Educație pentru Familie pentru
districtul școlar Springfield din Springfield, PA, a dezvoltat și a predat programe de parenting
pentru Community College of Philadelphia, Neumann University și Holy Family University.
Bettner afirmă: „Copiii de azi trebuie să fie pregătiţi pentru lumea de mâine. Schimbările rapide
în tehnologie şi cunoştinţele avansate au afectat modul în care gândim, simţim şi acţionăm.
Tradiţia şi valorile sunt deseori pierdute. În aceste circumstanţe, părinţii au o şi mai mare
obligaţie: Să ajute copii să înveţe să supravieţuiască şi să reuşească în această societate.
Să-i pregătim să-şi găsească locul şi rolul, în lumea de mâine”
All About Parenting ( prescurtat AAP) este un program online de parenting care are la bază
Teoria Autodeterminării. Programul a fost conceput de Urania Cremene și a fost lansat în 1 iunie
2015.
În perioada celor „şapte ani de acasă” copilul este cel mai mult influenţat de părinţi.
Fiecare părinte are formată o idee despre creşterea copilului, bazată pe tradiţii, pe educaţia lor,
pe experienţele lor, pe morala religiei lor.
Bănuiesc că în lumea asta eterogenă e greu să poţi face instruire oricărui părinte ce este
gata format, fiecare pe alte principii. Este dificil să înveţi părinţii, oameni ce au diferenţe mari la
capitolul sensibilitate, viaţă spirituală, educație…
Părinţii sunt de origini şi natură diferită, nu sunt o grupare unitară. Majoritatea au
personalitate accentuată. Mulți tratează cu obstinație orice influență din exterior ca pe ceva
negativ, ca pe o imixtiune în familia lor. Să înveți cu perceptele noi ale disciplinei Parenting un
părinte care deja are bine întipărită o mentalitate referitoare la creşterea copilului, e foarte greu.
Mulți nu cred că sunt receptivi la comparații, la argumente logice… probabil, întâi ar trebui să li
se anuleze conceptele.
Dar să nu uităm că nu e totul să-l înveţi, să-l pregătești pe copil doar pentru viața laică.
Scopul omului pe pământ este îndumnezeirea! Unirea cu Dumnezeu, pregătirea pentru ziua a
opta.
Arhimandritul Tihon Şevkunov a spus: „Educaţi în copii credinţa şi recunoştinţa, iar toate
celalte cunoştinţe – se vor adăuga.”
În „Ne vorbeşte părintele Cleopa” vol 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 50: „Dacă în
familie, cât ai copilul acasă în cei şapte ani, nu te-ai grijit să-l înveţi rugăciuni, să facă cruce, să
ştie Tatăl nostru, Crezul, să-l duci la biserică, să ştie ce înseamnă post, să ştie ce înseamnă păcat,
să se ferească de păcat, atunci cresc nişte bestii, nişte fiare. Vai şi amar de lumea asta!”
Părintele Zaharia Zaharou a spus: „Îmi aduc aminte întotdeauna de o întâmplare pe care
am auzit-o. Era un preot în diaspora care avea trei băieți, și toți trei erau ca niște îngeri. Și cineva
l-a întrebat: «Cum i-ai crescut? Cum i-ai învățat de sunt aşa de apropiaţi de Dumnezeu?» Și
răspunsul a fost că: «Nu i-am învăţat niciodată nimic ci, atunci când dormeau, mă duceam lângă
paturile lor și mă rugam acolo o jumătate de oră. Și toate lucrurile pe care voiam să li le spun,
Dumnezeu le punea în inima lor»”.
Și Religia face parte din cultura unui popor.
Să nu considerăm cultura, în totalitatea ei, ca pe un lux.

Teodor Meșină

6
 Dacă proza ne învață să trăim,
poezia ne învață să simțim
Cornelia Tomescu
În literatura română, cel care a formulat pentru prima oară o definiţie a poeziei şi a
explicat specificul acesteia a fost Titu Maiorescu, în studiul „O cercetare critică asupra poeziei
române la 1867”. Criticul consideră că poezia este o artă şi de aceea ea trebuie "să exprime
frumosul", spre deosebire de ştiinţă, „care se ocupă de adevăr”.
Depășirea normelor şi tehnicilor compoziţionale în lirica românească s-a făcut prin
apariția modernismului, care a pus accentul pe ideatica filozofică, pe versul liber, promovând
poezia eliberată de orice fel de constrângeri formale Poezia se defineşte prin exprimarea
mesajului artistic folosind imaginile expresive al limbajului afectivităţii, al rimei, al ritmului, al
metricii, toate fiind în opoziţie cu notele Modernismului: versul liber, eliberarea de toate
canoanele clasicismului — renunţarea la constrângerile formale. Nu sunt conservatoare, sunt
deschisă oricărei inițiative a noului... dar nu sunt de acord cu devierile de la realități, de la firesc.
Poeti moderni, sau adepții poeziei clasice, prozatorii, dramaturgii dar și scenariștii și textierii
pot avea lucrări la fel de valoroase, deși tehnica lor este diferită. În numărul acesta publicăm
versurile mai multor poeți, în spațiul disponibil.

7
 Avertisment!
Miriam Nadia Dabau
9 Aug. 2023 Paris

Sunt o străină cu miros de brad

pe un pământ rotund şi subjugat.
îmi place să privesc cerul cu stele
din nori îmi fac cununa printre ele.

Privesc pădurea ca pe un balsam

mirosul ei dulceag nu îl mai am,
s-a dus şi fauna şi flora în declin
şi ce-o mai fi şi mâine pe pământ.

Poate chiar viaţa se va scurge lin.

atât' am vrut s-avem, numai venin
stupoare, interese şi bani din compromis,
chiar şi iubirea poate deveni un vis.

Sub boarea vântului din zori

aş vrea să îmi găsesc un loc
dar unde-aş mai putea să mă ascund
când peste tot e foc, furtuni şi fum.

Se scutură frunze pe ramul ud

de multele dureri ce se aud,
curând nici toamna n-o să mai avem
se pierde-n calendarele mai vechi.

Cu toţii ne vom transforma curând

în uscăciuni ṣi vrejuri sau moloz.
dar poate mai avem o şansă-n minutar
să ne rugăm şi să salvăm ce-a mai rămas.

Să plângem pentru fiecare floare

şi aerul să fie o desfătare
să curăţăm pământul de gunoaie,
să punem capăt crudelor războaie.

8
 PSALMUL PESCARULUI
Dumitru Ichim
10 Nov. 2022 Ontario, Canada.

Cum mineralu-şi strânge metalul sfânt de aur –

Agonisire-a strunei în cel mai vin acord,
Busola fără Tine ştirbită-ar fi de nord,
Atoatelor meu Mire, nu-mi sta-n plutiri de plaur,

Nor fără rădăcină, livezi planând acvatic,

Iluzia ce doare când vreau să Te-nfirip,
Topeşte-mă-n oglindă să fim întregi la chip
Cum dragostea înscrisă-i nu-n flăcări, ci-n jăratic.

Zi cu trei nopți în frunte, mormântul Tău când beu-l,

Lumină fără ceară, cum Unul eşti şi-n Trei?
Mă fă ulcior-mireasă ca noaptea să mi-o bei,
Ce rost prisaca-n floare de nu Ți-aş fi ştiubeul?

Nu doar pescar de oameni, pe Tine vreau în mreajă,

Să-Ți muşc din trupu-Ți mărul cu Dumnezeu sub coajă!

9
ODĂ LIMBII ROMÂNE

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru -
jumătate pământ, jumătate minune.
E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.
Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.
Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus -
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario, Canada.

10
ARIPI DE CONDOR
Mugurel Puscas

Stropi calzi, de-alean cad peste urbe-n în

noapte,
Ochi verzi de-opal, celești, clipesc cu dor,
Înalte culmi ne-aşteaptă-n munţi, departe,
Sub cer de-azur pe aripi de condor.

Vagi orizonturi par voalate-n ceaţă,

Inimi confuze ard pierdute-n fum,
Vreau să găsim sub verde crud, în ceaţă,
Dualul sens, împreunatul drum.

Poteci ne-ndrumă râvne viscerale,

Pajişti vrăjite-aşteaptă masul lin,
Să degustăm la ceasuri vesperale,
Al dragostei somptuos, tandru festin.

Buze cărnoase, sâni cu iz de fragă,

Pântec de jar voi săruta gingaș,
Te-oi dezmierda duios draga mea dragă,
Pe pat de flori făcut de-un amoraș.

Ardent, nerăbdător la porţi încinse,

Profan, pătrunde-voi tărâm divin,
Te-oi alinta cu gesturi interzise,
Sub ram de brad la un pahar cu vin.

Boabe de rouă-or potoli arşiţa,

Sorbi-vom plânsul ploilor târzii,
Ne-om ostoi ardoarea şi dorinţa,
În dulci amurguri până-n zori de zi.

O cheie magica este iubirea,

Ea redeschide ferecate porţi,
Eterniza-vor clipa, fericirea,
Paradiziace, pătimaşe nopţi.

Te chem din loc lumesc în sihăstrie,

A noastră fie pe meleag de nori,
Şi n-om plăti la nimeni bir, simbrie,
Ne vom iubi plutind... Doi zei condori.

11
 Până s-ajung să te iubesc
Gina Munteanu

Până s-ajung să te iubesc

despoaie-ți sufletul
și lasă-te cuprins
de duioșia unei rugi,
fi-mi scut de neclintit
al încrederii nerostite,
fi-mi zid de nepătruns
al temeliei clădite
pe cuvinte imposibil
de smuls din pământul
mănos al dragostei
ce ne irigă orice sfântă
dorință,
Fi-mi cavaler intr-o
epocă eternă
urzită din zile aurii
unde soarele își
așează coroana
peste sentimentele
catifelate ce ne îmbracă
inimile...
Până s-ajung să te iubesc
arată-mi că viața ta
nu poate hoinări
pe mai multe drumuri
ci pe unul singur...
cel care duce spre
divinitate, acolo unde
serafimii ne așteaptă
cântând cu lacrimi
argintii de fericire
pentru a ne pregăti
raiul credinței noastre...
NU-MI AMINTESC
Sima Ion
Știu că am iubit odată
îmi poate confirma oricine,
se face-un gol în mintea mea
și nu-mi mai amintesc pe cine.
Mă-ntorc cu fața la perete
și-ncerc să-mi amintesc orice,
se cască-n mine-un gol de sete
și vreau să știu și eu de ce.
Respir din greu, mai mult pe gură
și nu-mi mai amintesc de când
și până când uitarea-mi fură
și numele ce-l port în gând.
Sunt numai îndoieli și știu
dar nu pot să-mi aduc aminte ;
sunt ca o dună în pustiu
uitat în setea mea fierbinte.
Ce pot să fac ? E prea târziu
și am uitat cât mi-e de dor
să-mi amintesc și iar să știu
cum să mă nasc ca să nu mor.

orem Ipsum dolor

sit
12
Alergăm o viață-ntreagă
Ioan Avram

Alergăm în zorii vieții, ca izvorul fermecat,

După mamă, după tată, fără urmă de păcat,
Vrem să știm ceva mai multe, curioși nevoie mare,
Fără griji și gânduri ninse, doar cu raze de la soare.

Primăvara-i o poveste încărcată-n flori alese,

Este poate colț de rai, cu prinți mulți și cu prințese,
Viața este înainte, trâmbițând cu voie bună,
Încărcată cu antrenuri, câte-n stele și în lună.

Trece timpul ca năluca, vara vine pe-ndelete,

Scăldându-ne în stropi de rouă ce se leagănă prin
plete,
Vrem să avem, de se poate, aripi mândre de colibri,
Alungând gânduri deșarte făr’ a fi cumva lugubri.

Alergăm plini de speranță, uneori poate-n genunchi,

Tineri fiind , vrem căi deschise, adunăm vise
mănunchi,
Tot urcând și coborând, ferim multele prăpăstii
Sau plutim pe-un lac cu nuferi, împletind visuri din trestii.

Căile-s întortocheate, putem să ne rătăcim,

Ne e teamă de abisuri, ajutați de-un serafim
Căutăm poteci deschise să plutim pe ape dulci
Deși uneori se poate să ne-aștepte-n cale cruci.

Vrem, nu vrem și toamna vine, aducând holde bogate,

De avem zile senine cu belșug de sănătate,
Tâmplele prind haine sure, ridurile încep s-apară,
Semn că nu-i chip și măsură pentru-o nouă primăvară.

Iar când iarna-și face loc și zăpada stă să cadă,

Amintirile se-ntorc, zilele încep să scadă,
De-a fost vremea bună, rea, ai trecut mereu prin ea
Ca o blândă adiere sau în zbor de rândunea.

Alergăm o viață-ntreagă spre o țintă ce n-o știm,

Doar în palmă să culegem imagini de herumvim,
Să ajungem la lumină chiar de-i plin de întuneric,
Să primim în dar o clipă de la Domnul cel puternic.

Ne ungem cu mir și smirnă să scăpăm de cele rele,

Călători pe drumul vieții, căutăm cerul cu stele
Dar nu știm mâine ce-om face, unde este o răscruce,
Încotro, pe ce cărare pașii noștri s-o apuce.
13
Radiografia sufletului
Calinescu Maria

oaza de linişte din spatele gândurilor

percepe murmurul viu al viselor
ca pe o ploaie de vară

sufletul creionează sentimente în culori reci

ochii minţii divulgă tristeţea
sub pașii timpului
frânturi de zboruri astrale păstrează speranţa
gata să înflorească într-un univers al frumosului

cerul îşi deşiră pletele aurii peste tâmplele argintate

acoperă zbuciumul, durerea, tristeţea
dă puteri magice drumului spre înălţimi imaginare

bucăţi de curcubeu peticesc visul de mâine

vibraţia cuvintelor compun simfonii violete alintului de care îi este dor

misterul lumii strecoară zâmbetul de ieri în ploaia de trăiri ascunse fără vrere

...toate le păstrez nealterate în cotloanele inimii

ca un copil.

14
Dialectica iubirii
Silvia Bodea Sălăjan

în acest mod totul

este legat de ceva

pietrele sunt legate de pietre

prin firele de apă
stelele sunt legate între ele
prin tulnicele razelor reci
albastru e legat
de albastru
cum e legat oceanul
de cer
îngerii sunt legaţi de oameni
prin oglinda nesfârşitelor rugi
iar inima ta e legată
de inima mea
prin inelul destinului

15
 Noi imităm,
doar Dumnezeu crează

Alexandru Cociorva
Ne întrebăm adesea, ce primim de la viaţă, dar niciodată, sau foarte rar ne punem
întrebarea, ce putem oferi noi. Căutăm tot felul de explicaţii, care mai de care mai
complicate şi mai lipsite de acea substanţă a adevărului, pentru dorinţa noastră de a ne
.
vedea ceva mai sus decât suntem, de a păşi pe un alt nivel şi a considera că putem face faţă,
cu brio, oricăror provocări ale vieţii.
Pe scena vieţii există lucruri mari care merită tratate cu o deosebită
responsabilitate, asupra cărora ar trebui sa ne aplecăm mai mult dar şi lucruri mici, lipsite
de importanţă, cele care sunt, dacă vreţi, elemente de decor, necesare şi ele pentru a ne
uşura existenţa, şi aşa încărcată cu prea mult balast adus ne noi înşine din marele cotidian
al existenţei noastre.
Ideile care ne influenţază activitatea de-a lungul anilor, dar și nenumăratele bruiaje
specifice nehotărârilor noilor începuturi, ar trebui analizate cu acribie.
Eseul e un melanj între beletristică și filosofie. Scrierea lor poate deveni o provocare
faţă de tine însuţi, în anumite situaţii poate chiar deveni primejdios dacă nu deţii pe deplin
tainele acestei măreţe arte, cea pe care eu mi-am propus să o explorez de-a lungul vieţii.
Cred că nu e bine să-ţi propui niciodată ceva măreţ, tot ceea ce trebuie să ai în
minte, când porneşti la drum în acest domeniu, este să concepi ceva ce te poate ajuta atât
pe tine cât şi pe cei din jurul tău, in diverse feluri. De altfel, sunt aproape convins că marii
scriitori nu şi-au dorit niciodată să creeze nişte capodopere.
Vă supun atenției un „petec de trsanscendență”, precum bine spunea Petre Țuțea

16
 Creuzet cu sentimente

E noapte, un pachet de sentimente este acoperit de frumosul ambalaj al gândirii şi

provoacă la durere întregul ansamblu visceral. Reflecţii pătrunse de un camuflaj al
emoţiilor şi trăirilor, devin dintr-un moment într-altul un tonomat al ideilor îmbâcsite de
praful existenţial. Curg momentele ca picăturile de ploaie iar sentimentul de regret îşi
adânceşte rădăcinile în pământul uscat al neputinţei. Dezbateri în cadrul congresului cu
idei împachetate şi despachetate din ambalajul reveriilor sâcâitoare ajung să îţi inunde
creierul cu lichidul gros al angoasei. Te afli în faţa unei persoane ce se pare că deţine
acelaşi fel de a fi ca şi tine; aveţi aceleaşi credinţe, aspiraţii şi temeri, însă vă este greu
să comunicaţi, ceva nu va lasă în pace.
Aveţi aceeaşi viziune despre viaţa, vă place să plonjaţi în haosul existenţei, vă
aruncaţi peste miile de umbre ale trecutului şi lăsaţi impresia unei siguranţe amorţite de
trecerea timpului. Cel mai bine este să vă priviţi unul pe altul din diferite unghiuri, să aveţi o
perspectivă asupra propriilor persoane şi să continuaţi lucrarea pe care aţi început-o
privind propriul destin. Staţi de vorbă, ascultaţi ce se spune în jurul vostru şi încercaţi să
ajungeţi la o înţelegere, cum ar trebui să continue trenul vieţii pentru a nu deraia. Sunt atât
de multe idei pe care vreţi să vi le împărtăşiţi dar intervin atât de multe contradicţii
încât ajungeţi să vă certaţi.
Era inevitabil, tensiunea emoţională a trecut de pragul acceptabil al suportabilităţii.
Instinctul de autoapărare încearcă să pareze viforul cugetelor împrăştiate şi să aducă la
echilibru un mediu turbulent şi periculos pentru viitoarele negocieri. Tu încerci să te
recapeţi prin forţarea intrinsecă a simţirilor şi trăirilor iar cealaltă persoană încearcă să-
ţi preia cât mai mult din puterea necesară luptei. Se pun în discuţie termeni precum:
frică, spleen, nesiguranţă, iritare, deconcentrare, şi se ajunge la un pact cu ele după o
lungă sesiune de negocieri strânse.
Sentimentele devin nu obiectul luptei duse între tine şi cealaltă persoană, ci
instrumente folositoare în viitoarele dezbateri din mediul acid al tulburărilor nevrotice.
După lungi deliberări fiecare parte se pune de acord asupra unui singur fapt:
sentimentele nu trebuie lăsate să se manifeste la întâmplare, nu au voie să ajungă în
sfera nevro- ticului şi a psihoticului. Acceptarea realităţii şi provocarea gândirii prin
atacuri asupra simţurilor reprezintă etapele în care tu şi persoana de lângă tine vor
trebui să lupte. Sunteţi una şi aceeaşi entitate…

Alexansru Cociorva.

17
 Cunoașterea...

Nu cunoaștem nimic important printr-o simplă observare pasivă a obiectelor sau a

fenomenelor. Putem doar să luăm cunoștință de existența lor. Să aflăm că există, că au o
culoare distinctă, dacă e vorba de obiecte, niște dimensiuni, eventual un anumit miros… Chiar
și pentru estimarea culorilor a dimensiunilor, a greutății, vom avea nevoie de experiență de
cunoștințe prealabile. În absența lor doar vom constata că din punct de vedere fizic, există un
obiect, pe care, de fapt, nu-l cunoaștem.
Adevărul (relativ) din ele, în urma curiozității native, sau stimulate de voințe
independente de noi, și desigur, în urma unui studiu, poate să ni se destăinuie.
Pentru o reușită cât mai obiectivă și cât mai amplă este necesară o bază temeinică de
cunoștințe. Există un carusel al metodelor de interogare. Se succed, completându-se,
decurgând una din cealaltă, la finalitatea fiecărei experiențe. Cunoașterea adevărului despre
un obiect nu este o simplă reflectare a lui în conștiința noastră.
Dar să nu uităm să nu ne încredem pe deplin în propriile forțe! Nici în totalitatea
experiențelor anterioare. Să nu uităm să dăm slavă lui Dumnezeu! Domnul ne-a îngăduit să
descoperim adevăruri ale realității înconjurătoare. Dumnezeu nu ne-a interzis, pentru
totdeauna, să cunoaștem adevărurile, a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoașterii
pentru ca Adam să se facă demn de a dobândi, prin propria voie, bineînțeles, și cu ajutorul
harului, ipostaza de îndumnezeire. Dumnezeu ar fi putut să-i sădească perceptele morale dar
a dorit ca Adam să și le contureze și să și le întărească, astfel, ca prin voință proprie, să ajungă
la înălțimea morală încât să nu păcătuiască niciodată. Sfinții Părinți ne învață că: „oprirea
gustării din pomul cunoștinței nu a fost o oprire de principiu, o oprire absolută ci temporară,
o amânare pentru vremea când omul, după puterile lui raționale și cognoscibile, avea să fie
apt pentru aceasta.” Dumnezeu nu a interzis omului „cunoașterea” nu l-a oprit pentru
totdeauna de a afla adevărurile despre el, despre starea lui, despre lume... A dat porunca, cu
caracter de îndrumare, omul avânt liberul arbitru poate să aleagă ce cale voiește, numai până
când va reuși să-și domine simțurile, până când va ajunge la deplina dezvoltare spirituală.
Adam era ca un copil. A folosit „Liberul arbitru” în mod greșit și a fost alungat din Eden
pentru binele omului, pentru a nu se înveșnicii păcatul.

18
Dumnezeu când a creat lumea, a creat odată cu ea și Timpul. Timpul, care azi, ne exasperează
coordonându-ne existența. Timpul a fost creat pentru a marca, pentru a avea un element de
ajutor în existența noastră, nu un torționar, cum e conceput de unii tineri care sunt mereu
grăbiți. Crearea dimensiunii timpului în Universul nostru s-a făcut pentru a da sens relației
cauză-efect, lămurind transformările în timp. Revenind la cunoaștere, în timpul care se scurge
contează și percepția lui. Apropo de Teoria relativității. Mi-aduc aminte de o glumă:
„Dacă ții mâna o secunda pe o plită încinsă, ți se pare că ai ținut-o o oră. Dacă ții mâna o oră pe
sânul unei fete, ți se pare că ai ținut-o o secundă” Unii savanți susțin că pământul are un puls
constant, frecvența a fost de 7, 83 Hz (Rezonanța Shumann) dar din iunie 2014 s-a mărit. În
câteva zile s-a înregistrat o accelerare de până la 16, 5 Hz.
În timpul vieții noastre, din lumea văzută, experimentăm foarte mult, s-au enunțat o
mulțime de teoreme, de Legi, referitoare la lumea fizică, s-a diversificat vocabularul s-a mărit
numărul metodelor de cercetare... Majoritatea oamenilor pun mare accent pe lumea văzută.
Pentru mulți, înțelesurile spirituale ale lumii nevăzute rămân ascunse.
Asta nu înseamnă că ele nu există.
Timpul poate fi un factor esențial în cunoaștere. Este o coordonată importantă. Graba
timpului este o părere sau o realitate? Dacă repetăm azi o experiență făcută înainte de 2014
respectând toate indiciile, inclusiv coordonata: Timp, vom avea același rezultat, sau nu? Mulți
ani frecvența de rezonanță s-a menținut, cu puține variații, la constanta de 7,83 Hz. În iunie
2014 s-a modificat. S-a ajuns la 8,5 Hz. De atunci rezonanța Schumann a crescut ajungând la 16,5
Hz. Frecvența este în strânsă legătură cu nivelele undelor alfa și teta ale creierului omului. Așa,
mulți oameni, au început să simtă că timpul a accelerat.
Cunoașterea, în mod obișnuit, se bazează pe simțuri. Dar cunoașterea mai poate să-și
îndeplinească misiunea și dacă pleacă de la percepția intuitivă.
Oamenii au și un Eu parapsihic.
Cunoașterea mai poate fi și dincolo de simțuri. Pare un nonsens și totuși...
Cunoașterea teologică mai poate fi interpretată ca o „experiență personală a
transfigurării Creației de către Harul necreat”. În tradiția răsăriteană nu s-a făcut distincție
între teologie și mistică. Dionisie Areopagitul a folosit termenul de „teologie mistică” cu sensul
nu numai de cunoaștere a religiei (a lucrurilor tainice) dar și de cunoaștere experimentală
dobândită prin trăirea unirii cu Dumnezeu. Așadar, experiența mistică, presupune o reducere a
simțurilor. Misticul, contrar cercetătorului, fără să facă apel la simțurile care contribuie la
cunoașterea lumii văzute, cu ajutorul credinței realizează cunoașterea lumii nevăzute. Sfântul
Ierarh Nectarie, într-una din cărțile Sfinției Sale, scria că întâi apare cunoașterea firească din
curiozitate, după care datorită credinței apare adevărata cunoaștere. Fără să se facă apel la
simțuri.
Rene Descartes, în cartea „Meditații metafizice”, în a treia meditație, privitoare la
existența lui Dumnezeu, afirmă că Dumnezeu este „substanța infinită, de sine stătătoare, cât se
poate de înțeleaptă, cât se poate de puternică și de care suntem creați…” Vorbind despre ideea
de infinitate, idee cuprinsă în Dumnezeu, afirma, că noi, oamenii, fiind ființe limitate, finite,
doar atingem tangențial ideea de infinitate… o atingem cu gândul… Am reuși să o cuprindem
dacă am fi la fel de reali ca însăși infinitatea. Dumnezeu, cel infinit, ne-a creat. Noi suntem
finiți, nu reușim să-L cuprindem…

19
 Blaise Pascal, cu scepticismul său religios, oponentul raționalismului strict al lui
Descartes, s-a pronunțat spunând că este o pretenție arogantă a filosofiei teoretice să
explice existența lui Dumnezeu. De fapt, nu sunt necesare aceste explicații. Existența lui
Dumnezeu nu trebuie demonstrată, este unicul adevăr absolut axiomatic, se impune ca
evident prin el însuși. Este singurul Adevăr Absolut.
Despre cunoaștere, dicționarele spun că este o percepere a obiectelor și fenomenelor
înconjurătoare.
Prin definiția cunoașterii se cerea ca o afirmație, să fie o cunoaștere, trebuie să fie
justificată, adevărată și credibilă. Mulți gânditori consideră că nu sunt suficiente cerințele.
În Teologie, posibilitatea cunoașterii (gr. gnosis, lat. co-gnoscere) rezidă în
descoperirea lui Dumnezeu, ca ființă personală, dar și în posibilitatea omului de a fi în
dialog cu El.
Teologia a recunoscut limitele cunoașterii de Dumnezeu, cel care transcende totul,
fiind mai presus de orice operant al judecății omului. „Cel ce eşti înălțimea desăvârşirilor
celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate” (Acatistul Preasfintei Treimi, icosul 1).
Totuși, prin două metode generale se încearcă să se cunoască Dumnezeu:
1) Calea catafatică sau afirmativă. (Kataphatikos –gr. = afirmativ) este încercarea de a-
L mărturisi pe Dumnezeu cu ajutorul noțiunilor puse în evidență din trăirea noastră.
Dumnezeu fiind cunoscut din prezența Lui prin lucrările Sale. „Adevărul nu se epuizează în
formularea lui
Formularea este numai graniţa adevărului, veşmântul sau paza adevărului. Adevărul
este realitatea care nu se dezminte pe sine - adevărul ultim este viaţa care nu poate fi
abolită de moarte.
De aceea şi cunoaşterea adevărului nu se poate înfăptui prin înţelegerea formulărilor
lui, ci prin participarea la evenimentul adevărului, la adevărul vieţii, la imediatul
experienţei.” (Christos Yannaras, Abecedar al credinţei, ed. Bizantină, Bucureşti).
O analiză a atributelor lui Dumnezeu este făcută de Sfântului Dionisie Areopagitul în
tratatul „Numele divine”.
Pe calea catafatică se pot distinge trei activități ale lui Dumnezeu:
a) Creatoare – Că Dumnezeu este creatorul, lumea, întreaga creație, dă dovadă prin
însăși existența ei, perfect organizată.
b) Proniatoare – Dumnezeu nu ne-a abandonat după ce proto oamenii au fost
alungați din Eden, ne îndrumă (nu ne obligă) prin lucrări proniatoare, spre a ne recăpăta
puritatea inițială.
c) Judecăți – Dumnezeu ceartă, prin vorbe sau fapte. „Certând m-a certat Domnul,
dar morţii nu m-a dat.” (Psalmi 117:18)
De observat că dicționarele contemporane nu tratează satisfăcător definiția
conceptului catafatism. De exemplu, în „Le Petit Robert” (dicţionar de „referinţă al limbii
franceze”) ediţia iunie 2000, nici nu apare.
2) Calea apofatică, sau negativă (din greaca veche ἀπόφασις prin ἀπόφημι
apophēmi, care înseamnă „a nega”) teologie negativă, via negativa sau via negationis. Metodă
prin care se mărturisește ce nu este, nu ce este Dumnezeu. Această metodă a fost
pronunțată în teologia patristică de Grigorie de Nissa, Dionisie Areopagitul, Maxim
Mărturisitorul, Grigore Palama ș.a.
Calea apofatică contribuie mai mult la cunoașterea lui Dumnezeu decât calea
catafatică.

20
 Oamenii nu pot să spună prin cuvinte ce este esența binelui perfect, nu pot să
definească divinul în marea lui complexitate. Calea apofatică este mai indicată. Se poate spune
că Dumnezeu nu este rău. Dacă se afirmă că Dumnezeu este bun, îl mărginim pe Creator la
semantica cuvântului bun, a ceea ce înseamnă în comportamentul nostru de ființe create.
Dumnezeu transcende toate noțiunile.
Tradiția apofatică este, uneori, asociată cu abordarea misticismului.
Câteodată, și omul de știință apelează la metodele misticului; descrierea unor
fenomene fizice se face renunțând la ajutorul simțurilor. Structura și comportarea lumii, la
nivel cuantic, cât și caracteristicile spațiu-timp nu pot fi sesizate cu ajutorul simțurilor. Unele
adevăruri științifice sunt găsite cu ajutorul rațiunii.
Leibnitz spunea „mintea noastră e un izvor de cunoştinţe independente de datele
senzoriale.” Nivelul cuantic impune o barieră de ne survolat. Fizicianul Bohr a proclamat „o
revoluție a conceptelor“. După părerea sa: „reprezentările spațio-temporale și cauzale ale
fizicii clasice sunt radical inadecvate pentru descrierea domeniului cuantic“
Fizica cuantică a relevat adevăruri și în biologie. De exemplu, mirosul, unul din simțuri,
contribuie la cunoaștere. Se afirma că atunci când inspirăm un parfum, moleculele lui intră în
nări, captate de membrana olfactivă și ca niște piese de puzzle fiecare moleculă se potrivește
la nivelul receptorilor specifici, ca o cheie la un lacăt, (principiul lacătului). Astăzi, se susține
că noi avem un „miros cuantic”. Receptorii olfactivi disting vibrațiile moleculelor. Nasurile
noastre „ascultă” mirosurile…
Omul este alcătuit din materie și din spirit. Unii medici se rezumă la a cunoaște doar
materia, încercând că găsească, măcar, paliative. Dar... veșnicul „dar” conjuncțional, încă din
antichitate, medicii au privit omul ca pe un tot unitar. Au studiat afecțiunile fizicului ținându-
se cont și de spirit. Au dat importanță cuvenită spiritului.
Odată cu conceperea fătului omul este înzestrat și cu suflet.
Sfântul Maxim spunea că este concomitentă venirea la existență a sufletului și trupului:
„... trupul nu poate exista înainte de suflet, sau după suflet, nici sufletul, mai înainte de trup
sau după trup, căci nici unul nu e numai o parte folosită de cealaltă ca un ipostas preexistent”
Mântuitorul a spus: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;
temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena” (Matei 10,
28)
Mult mai important este sufletul. Mai benefică este, pentru om, mai întâi cunoașterea
Lumii nevăzute.
Filosoful Nikolai Berdiaev afirma că: „Adevărul este spiritual, este în spirit și este
victoria spiritului asupra obiectivității nespirituale a lumii, a lumii lucrurilor”
Tendința de a cunoaște rezidă în dorința de a da răspunsuri întrebărilor.
Existenzphilosophie, filosofia existențială — termen introdus de Fritz Heinemann — ar
trebui să pălească în raport cu studiul Religiei.
Părintele Stăniloae scria că: „Omul nu crește numai prin întrebările sale, ci și prin
răspunsurile sale practice la iubirea lui Dumnezeu, descifrată în răspunsurile lui Dumnezeu,
concretizată în lucrurile și în persoanele lumii și în noile circumstanțe produse de Dumnezeu
pentru creșterea omului credincios și potrivit cu nivelul de fiecare dată al acestuia”
Harul Duhului Sfânt ne ajută să luminăm neînțelesurile lucrurilor într-un fel propriu,
prin voia lui Dumnezeu, complet diferit de celelalte metode folosite în cunoașterea științifică,
lipsită de credință.

21
 „Gnoza autentică nu poate fi separată de harismă, de iluminarea prin
har, care transformă capacitatea noastră de înțelegere” („Introducere în
teologia ortodoxă”, Vladimir Lossky)
«Ceea ce se numește „cunoaștere” în teologie nu e legat de facultățile
discursive ale cunoașterii, ci mai curând de conștiința mistică, bazată pe
participarea personală și comuniunea cu Divinul. În mod corespunzător, în
teologie nu te poți detașa de ceea ce urmărești ca subiect al investigației; ai
nevoie de credință și participare la ceea ce studiezi.» (Alexei Nesteruk)
Adevărul Absolut este unul singur: Dumnezeu. Cunoașterea deplină a
adevărurilor relative, pătrunderea în sensurile Creației, în profunzimea
lucrurilor, este posibilă când se realizează o comuniune cu Creatorul!

Teodor Meșină

22
 Scump este ceea ce nu are preț
Silvia Bodea Sălăjan

stimated read time7

Estimated read time7 min read
A vorbi despre echilibrul universal fără a face referire la teoria atracției universale este
mai degrabă o încercare de lămurire a ceea ce înseamnă extinderea unei ordini între realitatea
concretă și realitatea care se află în afara concretului, o realitate instituită de energii aflate
dincolo de hotarele inteligenței și înțelegerii noastre. Aceste definiții subliniază că există un
echilibru al lucrurilor exterioare, care se desfășoară independent de noi și de voința noastră.
Sigur că părerile sunt diverse și fiecare adoptă ceea ce este mai aproape de credința și
înțelegerea sa. Schopenhauer afirma că: „Lumea este reprezentarea mea”, expresie pe care am
putea să o asociem filosofiei noastre populare, conform căreia pentru fiecare dintre noi
departele este până unde poate el să vadă. Conform acestei afirmații, ceea ce este dincolo de
acest orizont rămâne mister, idealitate, pe care fantezia o populează cu teorii și presupuneri
incontrolabile practic, dar înrudite cu visul. S-ar putea vorbi aici despre revelații ce se pot
dezvălui în mod direct, prin „arătări” sau prin simboluri care vin de dincolo de lumea fizică.
Procesele psihice din timpul somnului, pe care le numim vise, pot fi generate de experiențe care
ne-au marcat și pe care le păstrăm în subconștient, iar uneori acestea prind viață independent
de voința noastră. Altele pot fi socotite „mesaje” primite din transcendent. Este relevant aici
visul Faraonului din Geneza pe care îl „tălmăcește” Iosif, dar care subliniază că nu el, ci
„Dumnezeu a răspuns” prin el. Însă nu toate visele sunt încărcate de semnificații. Atunci când
visele au o încărcătură simbolică, pe care o putem descoperi, acestea pot să aibă tangență cu
evenimente din viața exterioară, iar în acest caz, conștiința noastră ne dezvăluie cine suntem și
care este locul nostru în univers. Alteori, visele sunt „povești” al căror tâlc nu poate fi dezlegat
niciodată. Însă este clar că ordinea exterioară are un impact asupra celei interioare și invers, iar
acest aspect dezvăluie semnificația condiției noastre individuale.
Când vorbim despre ordinea interioară, specialiștii în domeniu sunt de părere că
dezechilibrul și cele mai multe suferințe ale oamenilor sunt generate de modul cum mintea
interpretează realitatea în care trăiește partea biologică a ființei. Conform acestei teorii, nu ceea
ce se întâmplă este generatoare de suferință, ci modul în care mintea receptează și interpretează
ceea ce se întâmplă. Să fie oare adevărat sau este vorba despre o teorie ce are doar rareori
puncte comune cu viața?
Vorbind despre realitatea exterioară nu mi-am propus să-i dau câmp liber să mă
preocupe, pentru că am învățat de la viață că nu trebuie să mă preocupe ceea ce nu pot
influența, așa că am renunțat să mă mai consum în zbatere inutilă, îndreptându-mi atenția spre
cealaltă latură a existenței, și anume, realitatea interioară, despre care cred că ar fi multe de
spus și asupra căreia revin tot mai des în ultima vreme, nu pentru că timpul mi-a generat o mai
bună predispoziție spre înțelepciune, ci pentru că viața mi-a dat câteva lecții, prin care am ajuns
la concluzia că trebuie „să-mi fac zilnic și cu conștiinciozitate temele”.
.

23
 Am ajuns la concluzia că explicațiile logice nu vor reuși niciodată să elibereze gândul de
întrebări și chiar de decizii șovăielnice în ceea ce privește acceptarea in corpore a teoriilor ce
definesc realitatea obiectivă versus realitatea subiectivă
S-au formulat o serie de teorii, unele greu controlabile, sau greu de încadrat în anumite
rigori.
Cu toate acestea se impun prin diferite forme ce se doresc persuasive. În unele cazuri, poate
pentru a da senzația de superioritate intelectuală, în accepțiunea emitenților, multe devin gânduri
repetitive, ce depășesc puterea de control a individului, dar nu trebuie omis faptul că pot genera
obsesii și manifestări violente, fizice sau verbale, în încercarea de a impune celorlalți viziunea
proprie asupra unor lucruri sau fenomene, de a-i determina pe semeni să privească dintr-o
perspectivă impusă, chiar dacă acestora le este complet străină și greu de acceptat.
Cineva spunea că atunci când „turma” merge într-o anumită direcție, iar tu, care vrei să ieși
din turmă alegi să mergi într-o direcție care ți se pare bună, ești imediat catalogat ori ca dușman
al umanității, ori, în termeni mai „eleganți”, ca fiind un ciudat.
De aceea, uneori ți se impune să gândești sau să simți într-un anumit fel, iar dacă refuzi sau
dacă îți exprimi propria convingere, ești catalogat a fi din rândul celor care comit adevărate
sacrilegii. Oare cum se poate explica atitudinea celor care repetă că semenii noștri trăiesc o stare
de „dolce far niente”, în timp ce persoanele despre care se vorbește trăiesc adevărate drame
existențiale? Cum poți să-i spui unui om că este fericit, în timp ce rănile lui mustesc și sângerează?
Există o confuzie între bine și rău, iar tot o vorbă românească definește această stare în câteva
cuvinte: „Așteptându-ți binele, ți se gată zilele!”
Se spune că un dascăl bun le arată elevilor săi în ce parte să privească, nu le spune și ce
anume să vadă, pentru a nu le îngrădi libertatea și viziunea. Ori în situația oamenilor maturi, din
nevoia compulsivă de a avea mereu dreptate, acest mod de manifestare impune și ce anume să vezi
și să crezi, deși pare ciudat să nu ți se ofere șansa să descoperi singur. Oare bunul simț, care ne
atenționează ori de câte ori forțăm unele limite, nu sună strident pentru atenționare? Se pare că în
unele situații, acesta are alte probleme de rezolvat sau poate și-a părăsit locul, deoarece era,
oricum, inutilă prezența lui.
Poate că ar trebui să realizăm că această manifestare sau atitudine privind dorința acerbă de
a avea mereu dreptate este o manifestare a agresivității, a violenței, care până la un anumit
moment este latentă în fiecare dintre noi. Citeam undeva că puterea asupra altora este în realitate
slăbiciune. Gândindu-mă mai în detaliu, mai profund, mi-am dat seama că așa este. De-a lungul
vremii, oamenii au purtat lupte aprige și chiar sângeroase pentru putere. Sigur că având putere ai
și multe privilegii și acesta ar fi motivul fundamental al luptei. Dar oare, cu ce preț se pot obține
toate acestea? O tânără prietenă spunea că este ieftin ceea ce poți cumpăra cu bani. Scump este
ceea ce nu poți să cumperi. Așa este! Și atunci, cei care sacrifică principii, credințe, valori morale
care nu au preț, pentru o casă mai mare, pentru o masă mai copioasă sau pentru vacanțe în locuri
exotice nu sunt oare persoane aflate pe scara unor lucruri dobândite atât de ieftin, poate
provocând suferință semenilor și dând la schimb un capital ce nu poate fi cumpărat, nici
cuantificat? Sacrifică pacea și configurația interioară pe care am putea să le ținem sub control,
pentru o realitate exterioară, care în fond nu poate fi controlată și nu ne aparține în exclusivitate.
Am casa mea, dar un trăsnet o poate distruge! Am moșii, dar inundațiile și eroziunile mi le pot
risipi! Am conturi în bănci, dar acestea pot da faliment și să mă trezesc cu dezastru pecuniar etc.
Dar curăția sufletească, ceea ce ridică individul deasupra celorlalți nu este „mâncată nici de molii,
nici de rugină și nici nu poate fi prădată de hoți”, iar „unde este comoara (noastră) acolo este și
inima (noastră!)” (Matei, 6:19).

24
 Fotografia oprește timpul în loc

Magdalena Meșină

Nu aparatul foto este esențial ci omul care îl folosește. Aparatul e un instrument,

imaginația și talentul fac să fie o fotogrfie reușită. Fotografia, azi, are utilități multiple.
Ca să dai subiecte de reflecție nu trebuie să ai un aparat ultra modern. De fapt, ce este
fotografia? O modlitate prin care se înegistrează lumina dar, desigur, și alte radiații
electromagnetice. Cuvântul „fotografie” vine din limba greacă însemnând „a desena cu
lumina”. Descoperirea camerei obscure datează din perioada Chinei Antice.
Ce esta mai important, rolul social sau latura estetică? Unii oameni folosesc
retușul dus până la extremă, diminuând, aproape de dispariție, mesajul inițial. Mulți
dintre noi dorim, în anumite momente, să oprim timpul. Fotogeafia o face cu succes.

25
26
27
 Umbre și lumini

28
30
29
30
31
32
33
 Neînțelesul rămâne o taină...

Elrna Nenescu

În decursul anilor, oamenii au scris și pentru a-și împărtăși experiența, spre a o transmite
mai departe sau, pentru a transmite poveștile auzite sau trăite...
Doamna Lilioara Macovei, posesoare a multor talanți, într-un fantastic pur românesc, a
scris o colecție de povestiri unde neînțelesul rămâne o taină ce trebuie cunoscută doar ca pe un
mister, ca pe un adevăr de nepătruns cu mintea omenească.
V-o recomand cu căldură!

Misterele din Mair Cana,

carte de proză scurtă apărută in fberuarie 2023
la Editura Cristian PlusArt

Din misterele rurale

Această carte a apărut după ce am adunat în gând toate povestirile auzite de la părinții mei,
vecini și oamenii din satul meu, dar acele povestiri cu ceva ireal în ele. Erau ,,săritoare din rând", te
țineau într-o încordare de ,,atac de cord", îți dădeau curaj sau te nimiceau. Totul era fascinant.
Când ne povestea mama mea, Maria Grapan, sau tatăl meu, Sergiu Grapan, eram ochi și
urechi. Ei știau acele întâmplări de la bunici, părinți și așa s-au tot transmis mai departe.
Când ne povestea mama mea, Maria Grapan sau tatăl meu, Sergiu Grapan, eram ochi și
urechi. Ei știau acele întâmplări de la bunici, părinți și așa s-au tot transmis mai departe.Pe vremea
când pe pământ umblau diavolii cu chip de oameni, animale sau altceva, aveau loc tot felul de
întâmplări ciudate, care stârneau teamă sau dimpotrivă, curiozitate. Multe din aceste peripeții au
fost fost povestite chiar de cei care au fost în miezul situațiilor, alții au dus mai departe povestirea,
adăugând ceva și de la ei.Locul nașterii mele era foarte populat când erau părinții mei mici, cu
multe locuri unde, se spunea că pot sălășlui demonii. Erau mlaștini, pâlcuri cu apă și stuf, răscruci
de drumuri, case părăsite, fântâni cu apă amară și bineînțeles femei care luau mana la vaci, cele
care făceau de ursită, unele care făceau vrăji de tot felul, toate trei categoriile ,,lucrând cu aghiuță".
De aceea, atunci când murea vreo femeie din acestea, era o eliberare pentru sat, odată cu moartea
ei, diavolii nu mai aveau gazdă și plecau, doar dacă femeia nu-i trimitea alteia.

34
 Aici, sunt multe de spus, tot după ce povesteau bătrânii.Misterele din Mair Cana sunt o
parte din povestirile pe care le-am auzit și m-au fascinat atunci, erau senzaționale și
transcende vizibilul și recognoscibilul.Pe mine m-a atras acest fel de construire a unor
universuri imaginare în mediul rural.
Când ne povestea mama mea, Maria Grapan sau tatăl meu, Sergiu Grapan, eram ochi și
urechi. Ei știau acele întâmplări de la bunici, părinți și așa s-au tot transmis mai departe.Pe
vremea când pe pământ umblau diavolii cu chip de oameni, animale sau altceva, aveau loc tot
felul de întâmplări ciudate, care stârneau teamă sau dimpotrivă, curiozitate. Multe din aceste
peripeții au fost fost povestite chiar de cei care au fost în miezul situațiilor, alții au dus mai
departe povestirea, adăugând ceva și de la ei.Locul nașterii mele era foarte populat când erau
părinții mei mici, cu multe locuri unde, se spunea că pot sălășlui demonii. Erau mlaștini, pâlcuri
cu apă și stuf, răscruci de drumuri, case părăsite, fântâni cu apă amară și bineînțeles femei care
luau mana la vaci, cele care făceau de ursită, unele care făceau vrăji de tot felul, toate trei
categoriile ,,lucrând cu aghiuță". De aceea, atunci când murea vreo femeie din acestea, era o
eliberare pentru sat, odată cu moartea ei, diavolii nu mai aveau gazdă și plecau, doar dacă
femeia nu-i trimitea alteia. Aici, sunt multe de spus, tot după ce povesteau bătrânii.Misterele
din Mair Cana sunt o parte din povestirile pe care le-am auzit și m-au fascinat atunci, erau
senzaționale și transcende vizibilul și recognoscibilul.Pe mine m-a atras acest fel de construire
a unor universuri imaginare în mediul rural.
Poveștile fabuloase pornite cu întâmplări reale, complicate pe parcurs și în final cu fantezii
extreme, era modul de a descrie fricile induse de existențe nepământești angrenând la
maximum fascinația umană pentru lucruri necunoscute. Misterele din Mair Cana transmit
cititorilor o altfel de viziune asupra fantasticului, uneori fără rezolvarea intuită, ceea ce te pune
în situația de a citi mai departe.Imaginația oamenilor este fără margini. Este impresionant cum
sunt construite aceste povestiri de noapte, să le spun așa și mai ales la ele se vede imaginarul, te
înfricoșezi, dar tot vrei să vezi finalul.Împletirea realului cu fantasticul este o capacitate de
apreciat a omului din mediul sătesc, într-o perioadă când ,,se stătea de vorbă în miez de noapte
cu dracul".Într-o beznă de-ți scoteai ochii, omul care venea spre casă de aiurea, de multe ori
era însoțit de vreo femeie apărută de nicăieri, de vreun bărbat cu ochii prea negri și oricât de
puternic era omul om, tot i se ridica părul în cap. Neapărat i se întâmpla ceva nefiresc și atunci
omul nostru povestea satului cu mult adaos. Eu am adunat aproape tot ce s-a putut din aceste
peripeții petrecute de povestitori, dar mai sunt și cred că este timp pentru a le aduce să fie
împreună.Găsesc în toate, acea fascinație care te face curios, care îți dă altă stare de a lectura,
care te duce în ținuturi diferite de cele în care trăim.Aceste povestiri, cred că pot înlătura
blocajele emoționale, pot îndepărta spaimele și gândurile negre (vezi cum se face cruce cu
limba!), dar tot așa de ușor pot amplifică stările de înduioșare, de inducere a neliniștii și de aici
impulsul vieții altfel. Eu nu am vrut să le pierd, aici sunt creațiile, imaginațiile unei comunități
din care fac parte și mi-am adus contribuția ca oricare component al ei.Sper să fie citite ca
atare, să nu ne pierdem credința în Dumnezeu și să vedem în orice carte, ceva bun. Viața este un
mister, nu o problemă care trebuie rezolvată, spunea Albert Einstein.

Lilioara Macovei

35
 Mistere neelucidate
o tânără a dispărut în pădure și a
reapărut după 5 ani.

Carmen Dăbuleanu

Noțiunea de normal se pliează pe adjectivul obișnuit. Creatorul ne-a înzestrat cu

rațiune, voință și sentiment. Când cele trei sunt în echilibru, se poate vorbi de normal. Când
ceva iese din obișnuit, se poate vorbi de a + normal (înafară, necuprims de normal) Prefixul
„para” (din neogreacă) cu semnifivația: „mai mult decât” împreună cu adjectivul „normal”
formează cuvântul pe care îl folosim când un fenomen este în afară de cele obișnuite.
Numărul repetărilor dă normalitatea. Oare, oamenii, care au primit eticheta de paranormal,
nu pot să reprezinte normalul, doar pentru că sunt cazuri izolate? Dar asta e o altă problemă
legată de opoziția dintre abilitățile noastre și amploarea tehnicilor.
Fenomene paranormale se găsesc și la noi în țară. Zona Pădurea Hoia – Baciu pare să
fie centrul de maximă activitate în domeniu. Posibil să fie o poartă temporală spre o lume
paralelă? Pădurea se află la marginea Clujului. Deși fenomenele au fost studiate de echipe
internaționale, nu au reușit să elucideze misterele paranormale. În decursul anilor, cei care
s-au aventurat în interiorul pădurii, au declarat că au avut dureri de cap, senzație de sete, au
avut stări de leșin. S-au ales cu arsuri de piele, iritații, anxietate... În decursul anilor, cei care
au colportat legendele, au amplificat misterul. Se spune că o tânără a dispărut în pădure și a
reapărut după 5 ani fără să-și amintească nimic de acea perioadă. Acolo este o radioactivitate
mai mare decât cea naturală.
Real sau nu, au stârnit curiozitatea turiștilor.

36
 Muzeul Theodor Aman

Emilia Nemțeanu

37
 In memoriam
Ion Barbu (n. 18. 03. 1895 – d. 11. 08. 1961)

Cristina Willemsz

Dan Barbilian a fost un poet cu rigori matematice sau un matematician cu expuneri

poetice?
Ion Barbu afirma: „Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru
reprezentarea formelor posibile de existență… Pentru mine poezia este o prelungire a
geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.”
Ion Barbu (Dan Barbilian) s-a născut la 18 martie 1895 în Câmpulung Muscel şi a decedat la
Bucureşti, în august 1961.
Tatăl său, Constantin Barbu, ca seminarist la București, nu era singurul „Barbu” din clasă.
Dirigintele, care era profesor de latină, l-a trecut în catalog cu numele de „Barbilian”. După ce a
terminat Facultatea de Drept, chiar și când a devenit Magistrat, și-a păstrat numele de
Constantin Barbilian. Lui Dan Barbilian, fiul lui Constantin, nu i-a plăcut numele latinizat.
Bunicul său purta numele de Ion Barbu. Tânărul Dan, ca poet, în anul 1919, și-a luat numele
bunicului, semnând: Ion Barbu. Nici criticului Eugen Lovinescu nu agreea numele de Barbilian.
Ca matematician și-a păstrat vechiul nume.
La Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, ca profesor titular de algebră, ș-a desfășurat
activitatea cu numele de Dan Barbilian. Dan si-a facut aparitia intai ca poet si pe urma ca
matematician.
Din punct de vedere al ermetismului, poezia lui Ion Barbu, este superioară poeziei lui
Blaga.
Lucrările literare ale lui sunt mai aproape de lucrările lui Paul Valéry. Tudor Vianu
clasifică creația lui Ion Barbu în trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică.

Cunoscuta poezie „Riga Crypto și lapona Enigel” poate să fie integrată în etapa baladică-
orientală. I. Barbu demonstrează că este un poet al cuvântului, nu numai al ideii și viziunii.
Referitor la orientarea politică, probabil din oportunism, a fost simpatizant al Gărzii de fier.
În 1840 a scris o poezie unde îl lăuda pe Adolf Hitler.
În concepția lui Ion Barbu poezia are mult în comun cu geometria: „există undeva, în
domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia. [..] Ca și în
geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de
existență.”
Poeziile lui sunt dificil de înțeles, fiind o lirică ermetică cu limbaj abstract.

Ion Barbu a fost exponentul modernismului literar dar și un adept al curentului filosofic din
România, de orientare existențialist-ortodoxă.
La 26 de ani, Dan Barbian a stat în Germania, pentru doctorat, unde își administra cocaină.
„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experienţele
spirituale am luat (la Berlin) obiceiul anumitor stupefiante:eter şi cocaină!”, se destăinuie într-o
scrisoare adresată prietenului său flamand Léo Delfoss. Din aceeaşi scrisoare aflăm de
ritmicitatea drogării: „eterul meu cotidian şi praful [de cocaină] săptămânal”,
Ion Barbu a murit la vârsta de şaizeci şi şase de ani, în urma unei come hepatice.

38
 Roman foileton

Autor: Alexandru Cociorva

39
trebui să ne învețe să simțim iar proza să trăim. Tinerii de azi sunt un pic mai superficiali şi proza o
reflectă. Societatea pragmatică, mamonică și egoistă, cred că influenţează negativ proza, eliminând
aproape complet idealismul şi misticismul care dau nu numai culoare dar și valoare. Ce frumos a
spus Părintele Iustin Pârvu: «Dar să știți că, oricine are un anumit talent, dacă nu-l îndreaptă spre
Dumnezeu, nu are nici o valoare şi nici o putere»”
În revista noastră, vă dăm posibilitatea să lecturați unul din romanele lui Teodor Meșină,
sub formă de foileton. Este vorba de „Căutări – drumul înspinat până la Sine”.
Datorită restricționării spațiului revistei în numărul acesta publicăm doar câte 2 pagini din
„Prefața” și „Postfața” doamnei Profesor Ioana Bogdan în colaborare cu Pr. lect. dr. Mihai Burlacu și
respectiv al doamnei Profesor Voichița Pălăcean – Vereș.

40
41
42
43
Mentorul meu în cele ale preoției...

44
45
 Cornelia Tomescu

46
 Dar din Har
Ce înseamnă să publici o revistă? Ce înseamnă să scrii și să publici? Arta în general este
izvorâtă din dorința de dăruire, de împărtășire, de a aduce inimi lângă inimi. Da, scrisul este
catharsis, dar nu numai. Oare ne gândim îndeajuns de profund câtă muncă, trudă, frământare
si nopți de veghe poartă în ea o revistă? Câtă dăruire se află in orice scriere prin care autorul
se comunică pe sine? Fiecare am fost trimiși „în lumină” pentru a împlini un plan cosmic iar in
acest scop, fiecare a primit un Har. Fericiți cei care și-au descoperit Harul și îl slujesc
dăruindu-le semenilor frânturi de lumină din dorința părtășiei în același orizont spiritual.
Felicitări, domnule Teodor Meșină și cale deschisă revistei spre inima și mintea cititorilor!
Ec. Codruța Liana T.