UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

DEPARTAMENTUL ISTORIA ROMÂNILOR, UNIVERSALĂ ȘI

ARHEOLOGIE

CONDREA DUMITRU

MORMINTELE GETICE DIN SEC. VI-III A.CHR. DIN SPAȚIUL

EXTRACARPATIC PRIN PRISMA METODEI STATISTICE

022 MANAGEMENTUL PATRIMONIULUI CULTURAL

Teză de master

Director Departament: _____________

(semnătura)

Conducător științific: _____________ Zanoci Aurel, dr., conf. univ.

(semnătura)

Autorul: _____________
(semnătura)

CHIȘINĂU 2022
 CUPRINS

Lista abrevierilor........................................................................................................................... 3

Adnotare (în limbile română și engleză)..................................................................................... 4

Introducere.................................................................................................................................... 6

I. Istoricul și stadiul actual al cercetărilor mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din
spațiul extracarpatic................................................................................................................... 13

II. Sursele și metodele statistice de cercetare a mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din
spațiul extracarpatic................................................................................................................... 50

2.1. Caracteristicile de bază ale mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul
extracarpatic............................................................................................................................. 50

2.2. Metode statistice arheologice în cadrul studierii practicilor funerare................................ 65

III. Baza de date și aplicarea metodelor statistice în cercetarea mormintelor getice din sec.
VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic...................................................................................... 76

3.1. Baza de date a mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic............ 76

3.1.1. Structura bazei de date și principiile formării acesteia............................................... 76

3.1.2. Analiza numerică a mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul
extracarpatic......................................................................................................................... 82

3.2. Aplicarea metodelor statistice în cercetarea mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din
spațiul extracarpatic.................................................................................................................. 86

3.2.1. Mormintele getice prin prisma metodelor statistice multivariate............................... 86

3.2.2. Mormintele getice prin prisma metodelor statistice spațiale....................................... 95

Concluzii și recomandări.......................................................................................................... 102

Bibliografie................................................................................................................................ 104

Anexe.......................................................................................................................................... 123

Declarația privind asumarea răspunderii............................................................................... 164

2
 LISTA ABREVIERILOR

GIS – din engleză, Geographic Information System, o bază de date care conține date geografice,
combinată de obicei cu programe software care permit administrarea, analizarea și vizualizarea
datelor respective.

SQL – din engleză, Structured Query Language, un limbaj de programare utilizat în manipularea
datelor stocate în bazele de date relaționale.

Transact-SQL – o variantă a SQL utilizată în special de produsele Microsoft, inclusiv Microsoft

SQL Server.

3
 ADNOTARE

Numele, prenumele autorului: Condrea Dumitru.

Titlul tezei: Mormintele getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic prin prisma
metodei statistice.

Localitatea, anul perfectării: Chișinău, 2022.

Structura tezei: Introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 197
titluri, 40 anexe, 98 pagini de text de bază, 37 figuri, 3 tabele.

Cuvinte-cheie: extracarpatic, arheologie, sit funerar, necropolă, morminte, statistică, date,

getic.

Scopul și obiectivele lucrării: Scopul acestei lucrări este de a analiza și elucida practicile
funerare ale comunităților getice din spațiul extracarpatic din secolele VI-III a. Chr., utilizând
metodele statistice. Pentru atingerea acestui scop au fost realizate o serie de obiective:

- Elaborarea unei liste de situri arheologice cu caracter funerar care se referă la

cultura getică din spațiul extracarpatic în sec. VI-III a.Chr.
- Elaborarea bazei de date a mormintelor getice din siturile arheologice identificate.
- Determinarea tendințelor și a rezultatelor principale în cercetarea monumentelor
funerare getice, de asemenea și caracterizarea lor.
- Evaluarea metodelor statistice pentru a determina care dintre ele sunt cele mai
potrivite din perspectiva domeniului arheologiei funerare.
- Aplicarea analizelor metodei statistice în cercetarea mormintelor getice.

Valoarea teoretică și aplicativă a cercetării: Teza abordează și pune în aplicare analizele

metodei statistice în domeniul arheologiei funerare din spațiul extracarpatic, o direcție de
perspectivă în studiile interdisciplinare care duce la completarea imaginii de ansamblu asupra
modului de viață și tradițiilor populațiilor protoistorice locale. Prin crearea unei baze de date ale
mormintelor getice, disponibilizarea și utilizarea ei în cercetare se realizează un prim pas în
studierea materialului disponibil într-un mod exhaustiv cu posibilitatea reproducerii facile a
rezultatelor de către alți oameni de știință.

4
 ANNOTATION

Author’s surname and forename: Condrea Dumitru.

Thesis title: Getic graves of the 6th-3rd centuries BC from the outer Carpathian area
through the statistical method.

Place and year of completion: Chișinău, 2022.

Structure of the thesis: Introduction, three chapters, conclusions and recommendations,

bibliography of 197 works, 40 annexes, 98 pages of main text, 37 figures, 3 tables.

Keywords: outer-Carpathian, archaeology, funerary site, necropolis, graves, statistics,

data, Getic.

Aim and objectives: The aim of this work is to analyze and elucidate the funerary practices
of the Getic communities from the outer Carpathian area during the 6th-3rd centuries BC using the
statistical methods. In order reach it several objectives were enunciated:

- Create a list of funerary archaeological sites specific to the Getic culture in the outer
Carpathian area during the 6th-3rd centuries BC.
- Set up the database of Getic graves belonging to the identified archaeological sites.
- Determine the main trends and results achieved in the study of Getic funerary
monuments, as well as their characterization.
- Assess the statistical methods in order to determine which ones are the most
suitable from the viewpoint of funerary archaeology.
- Apply different analyses of the statistical method in the research of Getic graves.

Theoretical and practical values of the research: The thesis discusses and puts into
practice the analyses of the statistical method in the field of funerary archaeology of the outer
Carpathian area, a promising development in interdisciplinary studies that improves our
understanding of local protohistoric populations’ traditions and way of life. By creating a database
of Getic graves, making it accessible and using it in research, a first step is taken in studying the
available material in an exhaustive way, while also making it possible for other scientists to easily
reproduce the results.

5
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei

Cercetarea vestigiilor funerare prin prisma metodelor statistice reprezintă un enorm

potențial pentru arheologia spațiului românesc, deoarece aduce noi instrumente și soluții pentru
probleme care până în prezent nu au fost rezolvate definitiv sau care au fost scăpate din vedere
totalmente. Studiul complexelor funerare a fost dintotdeauna un aspect prioritar al științei
arheologice. Fiind complexe închise, mormintele au potențialul să furnizeze date relativ sigure
despre cultura materială și spiritualitatea strămoșilor noștri, chiar dacă volumul de informații
furnizate poate fi limitat de anumite restricții în practicile funerare ale acestora. Odată cu
impunerea arheologiei științifice și cercetărilor sistematice ale siturilor metodele de cercetare ale
acestora includeau neapărat cuantificarea vestigiilor descoperite, crearea de statistici în baza
acestora și elaborarea tipologiilor culturii materiale, ceea ce a dus ulterior la stabilirea unei
cronologii și la crearea unui fir narativ care ilustrează evoluția populației studiate.

Cunoștințele noastre despre tradițiile funerare la geți au evoluat considerabil în ultimii 70

de ani, în primul rând datorită numărului mare de situri arheologice relevante descoperite și
cercetate pe parcursul acestei perioade. Până acum, însă, crearea unor baze de date cu cimitirele
sau descoperirile funerare izolate care le-au aparținut s-a limitat la repertorii și cataloage de situri
arheologice și nicidecum la nivel de morminte sau piese de inventar. Cu siguranță unii arheologii
și-au dezvoltat și dispun de baze de date mai detaliate, mai mari sau mai mici în funcție de
interesele lor științifice, dar acestea rămân nepublicate și imposibil de apreciat. Dovezi clare în
acest sens sunt analizele de tip seriere realizate și publicate ocazional pentru necropolele
documentate mai bine, cum ar fi cele de la Zimnicea „Câmpul Morților” sau Canlia „Gura Canliei”,
dar nu cunoaștem dacă asemenea eforturi s-au sfârșit cu fundamentarea unor baze de date
permanente. Progresele cele mai substanțiale în utilizarea bazelor de date arheologice se atestă în
sfera protecției patrimoniului. Institutul Național al Patrimoniului din România întreține
Repertoriul Arheologic Național românesc, care include toate siturile arheologice actuale și cele
dispărute (distruse sau cercetate în întregime). Acesta este de fapt o bază de date care include mai
multe date despre fiecare sit în parte, inclusiv amplasarea, epoca, formele de relief, categoria,
proprietarul, cultura, referințe bibliografice, și alte date. Repertoriul este disponibil online și oferă
utilizatorilor mai multe instrumente de căutare. În Republica Moldova nou-realizatul Registru al
monumentelor arheologice creat de Agenția Națională Arheologică este tot o bază de date, dar
conține mai puține date, cum ar fi denumirea sitului, amplasarea la nivel administrativ-teritorial,

6
tipul și datarea. Unele colaborări ale Agenției cu alte structuri au utilizat la scară largă bazele de
date și GIS. Repertoriul Arheologic Național al României conține la momentul scrierii 23 012
situri din toate epocile, Registrul Arheologic Național al Republicii Moldova – 10 249 situri. Pe
lângă repertorii și registre în formă de liste și pagini, acestea sunt de obicei conectate la sisteme
geospațiale în care cercetătorii se pot informa despre situația topografică și pedologică sau pot
consulta imagini satelit / fotografii aeriene acolo unde se găsește situl. Dincolo de instrumentele
oferite domeniului managementului patrimoniului arheologic, digitizarea informațiilor cantitative
și aplicarea metodelor statistice se manifestă mult mai modest, după cum am văzut. În privința
mormintelor getice, excepții reprezintă studiile cu caracter statistic publicate de Magdalena Ștefan
și analizele de tip seriere realizate de Dragoș Măndescu.

Pe fonul acestei situații, autorul lucrării de față caută să aducă unele contribuții în aplicarea
metodelor statistice și analizei datelor în știința arheologică cu ajutorul cunoștințelor și
deprinderilor căpătate în domeniul privat. La originea interesului față de tema aleasă se află, deci,
o combinație dintre familiaritatea cu monumentele funerare getice pe care a obținut-o în timpul
studiilor sale de licență și experiența pe care a acumulat-o lucrând cu rapoarte, analize statistice și
baze de date. Chiar dacă s-ar considera că problema riturilor și ritualurilor funerare ale geților din
sec. VI-III a.Chr. s-a închis, deoarece s-a observat și s-a documentat la aceștia un șir destul de
omogen de practici care demult nu mai furnizează surprize, trebuie accentuat că multe din
aspectele acestora rămân neelucidate până la urmă anume din cauză că nu au fost abordate la nivel
statistic. În sintezele practicilor mortuare ale geților, atunci când se încearcă explicarea situației
generale întotdeauna se recurge la relatarea unor exemple particulare dintr-o regiune sau alta.
Rareori se utilizează procentaje sau alte forme însumative de prezentare a datelor, cu excepția
tabelelor. Atunci când acest lucru se face, abordarea este de obicei selectivă, nu exhaustivă.
Publicarea necropolelor și descoperirilor funerare este în majoritatea cazurilor fragmentară, un
impediment serios în calea prelucrării sistematice a datelor din ele.

Arealul geografic

Realizarea unei analize statistice corecte metodologic cere o delimitare a spațiului destinat
cercetării, o delimitare cronologică și un număr cât mai mare de date extrase. În stabilirea acestor
criterii s-a ținut cont de bibliografia accesibilă și timpul necesar procesării acesteia, sau altfel zis
transformarea ei într-o bază de date. Spațiul extracarpatic reprezintă cadrul geografic al acestei
teze. Pentru a economisi timp nu s-au inclus siturile arheologice getice de pe teritoriul actual al
Bulgariei, care chiar dacă aparțin spațiului extracarpatic și sunt foarte reprezentative, ar fi solicitat

7
prea multe resurse pentru procesare, în special pentru traducerea din limba bulgară. Regiunile
subcarpatice nu intră nici ele în apanajul acestui studiu, astfel că în el intră toate teritoriile aflate
de la marginea estică a Subcarpaților spre est până la fluviul Nistru și de la marginea sudică a
Subcarpaților spre sud și sud-est până la fluviul Dunărea, plus regiunea Dobrogei așa cum este
cunoscută ea între frontierele României de astăzi.

Cadrul cronologic

Ceea ce ține de perioada cronologică aleasă, ea cuprinde secolele VI-III a.Chr., pe parcursul
cărora tradițiile funerare ale geților ating o uniformitate expresivă, perturbată pe alocuri de anumite
excepții. Originile acestor evoluții se găsesc în perioada imediat anterioară a hallstatt-ului
timpuriu. După diferiți autori și diferite criterii în aceste limite cronologice se identifică și
subperioade, cum ar fi perechile de secole VI-V a.Chr., IV-III a.Chr., sau chiar triada sec. V-III
a.Chr., în dependență de definiția celei de-a doua epoci a fierului la geți, de obicei legată de careva
realizări tehnologice, spirituale sau procese istoricizate, care însă nu se reflectă la fel de bine în
schimbările de ordin mortuar. Puține necropole au rămas în uz pe parcursul întregii perioade
studiate, cel puțin la stadiul actual al cercetării lor, o excepție fiind cea de la Telița „Celic Dere”,
care însă a cunoscut rituri și ritualuri destul de pestrițe în evoluția sa în timp și spațiu. Pe de altă
parte, acest cimitir este unul dintre cele mai slab publicate, rezultatele săpăturilor neputând fi
folosite astfel pentru elucidarea problemelor de cronologie, etnie și alte aspecte care îi frământă
pe arheologi. Excursia noastră prin universul funerar getic se termină în sec. III a.Chr., înainte de
intervenția unui hiatus observat de savanți care a afectat expresivitatea practicilor funerare la geți
din sec. II a.Chr. până la epoca romană. Mormintele din spațiul extracarpatic nu dispar complet,
dar sunt mult mai rare și au mai mult un caracter excepțional, în pofida existenței unor înfloritoare
așezări în aceeași perioadă – un mister care își așteaptă rezolvarea până în prezent.

Scopul și obiectivele

Scopul acestei lucrări este de a analiza și elucida practicile funerare ale comunităților getice
din spațiul extracarpatic din secolele VI-III a. Chr., utilizând metodele statistice. Pentru atingerea
acestui scop au fost realizate o serie de obiective:

- Elaborarea unei liste de situri arheologice cu caracter funerar care se referă la cultura getică
din spațiul extracarpatic în sec. VI-III a.Chr. În baza articolelor și cărților publicate să se
adune toate datele posibile despre mormintele din aceste necropole sau descoperiri funerare
izolate.

8
 - Elaborarea bazei de date. Informațiile acumulate vor fi organizate într-o bază de date, care
mai apoi va fi utilizată pentru efectuarea diferitor analize numerico-statistice. Orice
concluzii făcute în urma lucrului cu baza de date mizează pe faptul că se află într-o stare
completă, care utilizează toate sursele disponibile.
- Determinarea tendințelor și a rezultatelor principale în cercetarea monumentelor funerare
getice, de asemenea și caracterizarea lor. Acest obiectiv este cu atât mai valoros, cu cât
înțelegem că lucrări care ar însuma cunoștințele noastre despre practicile funerare ale
geților în sec. VI-III a.Chr. la un nivel corespunzător stadiului actual al cercetărilor încă nu
există.
- Evaluarea metodelor statistice din perspectiva domeniului arheologiei funerare. Se va
evalua și determina care metode statistice utilizate în arheologie sunt cele mai potrivite
pentru spațiile funerare.
- Aplicarea analizelor metodei statistice în cercetarea mormintelor getice. O parte din acestea
vor fi aplicate nemijlocit cu ajutorul setului de date creat inițial pentru a demonstra
viabilitatea lor și căpăta cunoștințe noi despre cultura materială, riturile și ritualurile
funerare ale geților din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic.

Pornind de la scopul și obiectivele indicate mai sus am înaintat ipoteza că aplicarea

analizelor metodei statistice asupra mormintelor getice va dezvălui particularități atât în
clasificarea lor, cât și în cronologia lor relativă și distribuția lor spațială, care nu s-au observat
anterior în literatura științifică arheologică ca urmare a utilizării metodelor convenționale.

Suportul metodologic și teoretico-științific

Un ultim criteriu important care a fost luat în considerare în selectarea siturilor arheologice
pentru această cercetare este apartenența culturală, uneori ridicată la rang de apartenență etnică
sau etno-culturală. În rândul siturilor procesate se numără doar cele clasificate drept getice (cu
oricare din sinonimele atribuite de arheologi: traco-getice, tracice, scito-getice, greco-getice, geto-
dacice, dacice etc.) sau, mai evaziv, autohtone. Se dă prioritate clasificării culturale din Repertoriul
Arheologic Național al României sau a celeia făcute de autorul săpăturii, iar în cazul existenței
unor contradicții în această privință la diferiți autori, situl se exclude. Se înțelege că o cultură nu
corespunde neapărat unei etnii, că etnia este un concept al gândirii umane care reflectă sau nu o
realitate, că restrângerea bazei de date doar la anumite criterii, printre care cele etno-culturale,
poate duce la denaturarea rezultatelor și micșorarea reprezentativității. Aceste probleme există, dar
prezentul studiu nu își propune scrutarea conceptelor de cultură sau etnie, ci urmărește crearea

9
unui fundament din rezultatele și concluziile de acest ordin obținute de arheologii din trecut pentru
aplicarea analizelor numerice și statistice, un demers pentru care considerăm că am acumulat
suficiente date pertinente.

Metodele utilizate în elaborarea acestei teze sunt: metoda tipologică, comparativă și cea
statistică. Metoda tipologică este printre cele mai vechi din arheologie și constă în clasificarea
vestigiilor în baza particularităților lor, fie ele stilistice, morfologice sau funcționale. Metoda
comparativă se bazează, așa cum denotă și denumirea, pe analiza comparativă a vestigiilor. Prin
stabilirea analogiilor existente se transferă cunoștințele obținute în cazul anumitor artefacte,
morminte sau situri la vestigii din alte părți. Cea mai importantă pentru această teză este metoda
statistică. În domeniul arheologiei aceasta a cunoscut o dezvoltare îndelungată, pe parcursul căreia
au apărut multe analize statistice distincte. Unele dintre ele se manifestă printr-un grad mai înalt
de teoretizare, altele respectă strict informațiile furnizate de setul de date original. În cazul
primelor, predomină metodele folosite pentru predicție și extrapolare, cele din urmă se ocupă mai
mult cu caracterizarea situației existente. În funcție de scopul unei cercetări ce vizează complexele
funerare se aleg cele mai potrivite metode. Cele trei metode descrise mai sus sunt interconectate
și se folosesc în aplicarea reciprocă a lor.

Noutatea temei investigate

Noutatea științifică a tezei se manifestă în elaborarea pentru prima dată a unei baze de date
universale a mormintelor getice. Aceasta descrie respectivele complexe funerare în detaliu, de la
caracteristicile necropolei la cele ale inventarului, și nu se rezumă doar la elaborarea unei liste de
situri arheologice. În plus, inovativă pentru spațiul extracarpatic în sec. VI-III a.Chr. este utilizarea
combinației dintre analizele statistice multivariate și cele spațiale pentru determinarea
aranjamentelor de morminte în interiorul necropolelor și a corelațiilor dintre ele.

Structura lucrării

Lucrarea constă din: Introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și

anexe.

În Introducere sunt prezentate actualitatea și importanța temei, cadrul cronologic și

geografic, scopul și obiectivele, suportul metodologic, noutatea științifică etc.

În capitolul I al acestei lucrări se desfășoară istoricul și stadiul actual al cercetărilor

mormintelor getice. De curând, s-au împlinit 150 de ani de la descoperirea primelor urne de
incinerație de la Zimnicea „Câmpul Morților” de către Cezar Bolliac, eveniment care se poate

10
considera că a marcat convențional începuturile studierii protoistoriei în spațiul românesc din
punct de vedere arheologic. Anterior, chiar dacă s-au dezvelit vestigii din aceeași perioadă erau
atribuite de obicei civilizației romane. Cezar Bolliac a excavat un număr mare de morminte, dintre
care majoritatea de epocă getică, însă progrese notabile în cercetarea practicilor funerare ale
acesteia nu s-au făcut, atestându-se un hiatus care a durat efectiv până după cel de-al Doilea Război
Mondial, întrerupt de descoperiri solitare, adesea fastuoase, cum ar fi mormântul princiar de la
Agighiol „Movila lui Uță”. Cea mai fertilă perioadă a cercetărilor arheologice asupra necropolelor
acestei culturi a fost cea postbelică socialistă, adică până la Revoluția din 1989, chiar dacă
săpăturile încetiniseră deja spre sfârșitul acesteia. Particularitățile principale ale literaturii
arheologice a siturilor funerare sunt lipsa cataloagelor de morminte în cazul multor necropole,
redactarea lor în mod necorespunzător, publicarea informațiilor relevante în mod dispersat,
sumarea rezultatelor săpăturilor doar în forma unor sinteze etc. Puține situri au beneficiat de
monografii complete. Starea proastă a publicării necropole a dus la faptul că nu s-a putut ajunge
la adevăratul potențial al cunoștințelor extrase din cercetarea lor, iar multe probleme rămân
nerezolvate, inclusiv de cronologie.

În capitolul II al acestei lucrări se descrie și se apreciază principalele caracteristici ale

mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic și metodele statistice potrivite
analizei spațiilor funerare. La început s-au formulat unele concluzii incorecte despre riturile și
ritualurile funerare la geți din cauza numărului redus de săpături arheologice. În același timp,
osemintele descoperite nu se împărțeau clar în complexe cu caracter funerar sau nefunerar, astfel
încât în tipurile riturilor mortuare intrau scheletele depuse drept sacrificii, execuții etc. După
excluderea acestora, tradițiile funerare ale geților s-au dovedit destul de omogene și care aveau
rădăcini în perioade anterioare. Alte aspecte ale practicilor funerare la geți elucidate la un nivel
satisfăcător includ recipientele folosite pentru păstrarea rămășițelor sau lipsa lor, inventarul
funerar, ofrandele alimentare, orientarea defuncților, construcțiile și gropile sepulcrale. Din păcate
atenție insuficientă s-a acordat organizării interne a necropolelor și relațiilor dintre morminte, dar
și încadrarea acestora în peisajul natural și antropic. Metodele statistice sunt bine plasate să ajute
la umplerea acestor lacune în cunoștințele noastre, dar și în alte privințe, cum ar fi cronologia sau
tipologia obiectelor descoperite în context funerar. Premisa principală a acestora constă în
existența unui set de date inițial care poate fi implicat în diferite calcule pentru a obține răspunsuri
diferite de cele primite după o simplă analiză vizuală sau o trecere în revistă a descoperirilor
raportate. Cu ajutorul analizelor statistice, cercetătorul procesează datele și ajunge de la particular

11
la general, apoi de la general înapoi la particular, sau găsește particularul (anomalii, excepții) în
general.

În capitolul III se discută modul în care sunt aplicate metodele statistice în studierea
mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic. Informațiile despre morminte
extrase din cataloage, repertorii și alte rapoarte s-au introdus într-o bază de date, organizată pentru
manipularea facilă în cadrul unor analize sau exerciții statistice. După descrierea structurii și
principiile de formare a bazei de date, urmează explorarea propriu-zisă a acestor informații: se fac
totaluri, se calculează procentajele reprezentate de diferite aspecte ale riturilor funerare, de tipurile
de inventar ș.a.m.d. Mormintele celor 80 de situri incluse se împart în categorii și subcategorii cu
scopul de a definitiva o clasificare exhaustivă a acestora din toate punctele de vedere, susținută de
dovezile cantitative. În ultima porțiune a acestui capitol se aplică analizele statistice spațiale și
multivariate asupra întregului set de date sau doar asupra unor necropole. Obiectivul final al acestui
exercițiu este de a depista tipare în amenajarea mormintelor getice care ar permite obținerea de noi
cunoștințe în acest domeniu.

În concluzie se va aprecia dacă demersurile acestei teze au avut rezultate tangibile și se vor
formula noi direcții în care analiza mormintelor getice se poate dezvolta prin prisma metodelor
statistice.

Cuvinte-cheie: extracarpatic, arheologie, sit funerar, necropolă, morminte, statistică, date,

getic.

12
 I. ISTORICUL ȘI STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR MORMINTELOR
GETICE DIN SEC. VI-III A.CHR. DIN SPAȚIUL EXTRACARPATIC

Cercetările arheologice efectuate asupra vestigiilor funerare getice au demarat odată cu

descoperirea „Câmpului Morților” de către Cezar Bolliac în 1871. Până la cel de-al doilea război
mondial, săpăturile au fost sporadice, cele mai multe necropole getice fiind descoperite și cercetate
sistematic în perioada postbelică de până la prăbușirea comunismului în 1989. La începutul
perioadei postbelice suprafața săpăturilor arheologice efectuate pe siturile culturii getice a
explodat, afectând și o serie din cele mai emblematice necropole ale acesteia, cum ar fi Zimnicea
„Câmpul Morților” din nou, Cernavodă „Coada Zăvoiului”, Murighiol, Satu Nou ș.a. Împreună au
dus la formarea în literatura științifică a unei imagini cât de cât unitare despre riturile și ritualurile
funerare populațiilor protoistorice. Inițial descoperirile s-au concentrat, după cum vedem, în zona
Dunării Inferioare și Dobrogea, cu ramificații în zona subcarpatică, reprezentată de necropolele de
la Ferigile și Bârsești. În anii următori, cercetările arheologice s-au extins geografic, siturile
funerare ale geților fiind atestate deja și în Moldova până la Nistru, restul Munteniei și Olteniei,
Transilvania, pe lângă monumentele tipice culturii getice de pe teritoriul actual al Bulgariei de
nord-est.

Caracteristică acestei perioade sunt discuțiile despre etnicitatea populațiilor protoistorice

din spațiul românesc actual, sau mai bine zis despre numele etnic care trebuie să le fie atribuit. Au
existat argumente în favoarea unei sau altei definiții, unei sau altei caracteristici definitorii,
istoriografia cunoscând evolutiv asociația culturii materiale cu sciții, traco-geții, geții, dacii, geto-
dacii, tracii de nord ș.a. La moment, problema rămâne nerezolvată satisfăcător, arheologii trecând
la o dezavuare a oricăror atribute etnice acordate culturii materiale, ceea ce, însă, se ciocnește cu
imaginea proiectată publicului larg de către aceștia, una plină de etnicitate. În al doilea rând, din
start s-a observat existența biritualismului la aceste populații, adică a înmormântărilor realizate
prin incinerație și prin inhumație. Până la dezvelirea necropolei de la Stelnica „Grădiștea Mare”,
unde cele două rituri se manifestă în proporții aproximativ egale, s-a acceptat prevalarea netă a
incinerației față de inhumație, aceasta din urmă apărând doar sporadic în cazul mormintelor elitare,
sau ca parte a necropolelor, dar în număr de câteva unități, procentaje mai mari observându-se de
exemplu în spațiul pruto-nistrean. Se intuiesc anumite influențe etnice în variația riturilor funerare
în timp și spațiu, dar aceasta reprezintă o temă neexplorată până la urmă care beneficiază de dovezi
contradictorii. În ultimii ani, atenția arheologia s-a întors asupra ipotezei existenței unor practici
birituale prelungite care ar implica înhumarea, deshumarea și incinerarea defuncților, dar în ciuda
unor indicii în favoarea unei astfel de tradiții, ea rămâne doar la nivel de ipoteză.

13
 S-au întreprins relativ puține cercetări sistematice asupra siturilor de acest tip în ultimul
deceniu al sec. XX și începutul sec. XXI, descoperirile noi fiind de asemenea reduse. Printre
excepții se găsesc cimitirele getice de la Zimnicea „Câmpul Morților”, Telița „Celic Dere”,
Poienești „Dealul Teilor-Măgura”, Giurgiulești „La Vadul Boului”, Stelnica „Grădiștea Mare” și
Coslogeni „Grădiștea Coslogeni”. Totuși, datorită celor 420 de morminte de la Stelnica „Grădiștea
Mare”, dintre care majoritatea cercetate după 1989, cantitatea complexelor funerare dezvelite în
această perioadă rămâne substanțială.

Necropola de la Zimnicea „Câmpul Morților” (jud. Teleorman), este strâns legată de

așezarea getică aflată în imediata apropiere, în punctul denumit „Cetate”. Strâmtorate de casele
celei mai sudice localități din România, în plină expansiune, la est și de râul Pasărea la vest, aceste
situri au fost descoperite de Cezar Bolliac în faza incipientă, romantică din evoluția arheologiei
românești. După trei săpături de mică anvergură în anii 1845, 1869 și posibil 1858 în zona sitului
„Cetate”, acesta descoperă primele două urne cu resturi cinerare la reîntoarcerea sa pe sit în 1871.
Dezvelirea celor două urne, calificate de acesta drept dace, reprezintă un punct de cotitură în
cariera de arheolog amator a lui Bolliac, care până atunci era interesat îndeosebi de vestigiile
civilizației romane, printre care număra inițial și așezarea de la Zimnicea „Cetate” (Măndescu,
2009, p. 206). Urmează astfel expediții adiționale de săpături realizate în anii 1872-1873,
concentrate în special asupra necropolei. Acestea au scos la iveală un număr de peste 163 de
morminte de incinerație în urnă, conform propriilor estimări ale lui Cezar Bolliac, dintre care 63
excavate timp de o săptămână în 1872, și peste 100—timp de două săptămâni în 1873. Numărul
dat, pe lângă primele două urne cinerare descoperite în 1871, nu include mormintele de inhumație,
care însă pot fi atribuite în mare parte cimitirului de epoca bronzului pe care se suprapune situl,
potrivit puținelor indicii oferite în publicațiile vremii (Măndescu, 2009, p. 208).

O localizare exactă a săpăturilor întreprinse de Cezar Bolliac nu a putut fi realizată până în

prezent, dar în lumina însemnărilor acestuia s-a făcut deducția că ar fi fost plasate la sud-est de
situl „Cetate”, în zona sudică a necropolei, actualmente în intravilanul orașului Zimnicea. Ele
corespund sectoarelor C15 și C16 pe planul Alexandrinei D. Alexandrescu (Alexandrescu, 1980,
p. 19; Măndescu, 2009, p. 207). În ciuda săpăturilor extensive realizate de arheologul amator,
puține materiale au supraviețuit până în prezent, atât fizic, cât și în formă publicată. A. D.
Alexandrescu a reușit să documenteze doar 24 de vase, 4 fibule „tracice” și 3 mărgele de sticlă
care provin din acest inventar (Alexandrescu, 1980, p. 42; Măndescu, 2009, p. 208), a căror origine
funerară este în mare măsură acceptată datorită faptului că vasele erau întregi, dar rămâne
posibilitatea că unele dintre aceste piese provin totuși de pe „Cetate” (Spânu, 2014a, p. 12).

14
Personal, Cezar Bolliac a publicat doar niște descrieri sumare ale rezultatelor săpăturilor în
periodicul Trompeta Carpaților, majoritatea pieselor și contextului putând fi considerate pierdute
pentru știința arheologică. O descoperire semnificativă realizată de acesta a fost un rug funerar,
care până în prezent rămâne unicul atestat în „Câmpul Morților” (Măndescu, 2006, pp. 185-186;
Măndescu, 2009, pp. 207-208). O parte din colecția lui Cezar Bolliac, inclusiv piese excavate din
„Câmpul Morților”, a fost expusă în pavilionul României de la Expoziția Universală de la Viena
din 1873. De la acest eveniment provine o serie de schițe ale exponatelor respective realizate de
vizitatorii pasionați de arheologie (Măndescu, 2009, pp. 208-209), obiecte printre care se numără
și renumitul pythos cu rozete și călăreț discutat, ilustrat sau menționat în mod repetat în literatura
arheologică, inclusiv recentă (Măndescu, 2009, p. 206; Spânu, 2006, p. 191; Spânu, 2014a, p. 11).

Arheologia românească de dinainte de Primul Război Mondial era axată pe crearea și

completarea colecțiilor personale de obiecte preistorice. În această perioadă au mai excavat în zonă
amatorii D. Butculescu și D. Papazoglu (se presupune în jurul anului 1885), urmând același scop,
doar că locația exactă a acestor săpături nu este cunoscută, putând fi pe „Cetate”, „Câmpul
Morților” sau altundeva în apropiere (Alexandrescu, 1980, p. 19; Spânu, 2014a, p. 12). Eforturile
de atribuire a săpăturilor unuia dintre cele două situri sunt îngreunate de faptul că o demarcație
strictă între zona așezării și zona funerară a perioadei La Tène nu a putut fi stabilită nici până în
prezent (Spânu, 2014a, p. 41), denumirile lor creând mai degrabă confuzie printre cei neinițiați,
mai ales dacă în ecuație sunt incluse și vestigiile celorlalte perioade.

Prin intermediul expedițiilor sale, Cezar Bolliac a alimentat interesul față de arheologie și
antichitate, în multe privințe contribuind la solidificarea acestor domenii de cercetare. Dacă la
Zimnicea și-a început investigațiile având în vizorul său potențiale vestigii ale civilizației romane
din punctul „Cetate”, atunci schimbarea atenției sale spre mormintele din „Câmpul Morților” de
fapt marchează un punct de cotitură în studiile savanților români. Aceștia au adus treptat
protoistoria și preistoria în prim-plan, alături de epocile „istorice”, direcție exemplificată de
publicarea unor lucrări precum Dacia înainte de romani de Grigore Tocilescu (1880) și Getica. O
protoistorie a Daciei de Vasile Pârvan (1926). Interesul lui Bolliac față de necropola de la
Zimnicea, chiar dacă a fost recompensat cu material bogat, nu s-a menținut și printre continuatorii
arheologiei în perioada interbelică, care au preferat să sape din nou doar pe „Cetate”. Singura
campanie arheologică acolo, din 1924, a fost realizată sub conducerea lui Ioan Andrieșescu și a
studenților săi, Vladimir Dumitrescu și Vasile Christescu (Spânu, 2014a, pp. 12-47). În perioada
postbelică, deja, toți arheologii care au săpat la Zimnicea au păstrat tradiția lui Bolliac, de a cerceta
atât situl „Cetate”, cât și „Câmpul Morților”.

15
 În 1948-1949, Ion Nestor a fost cel care a condus săpăturile din zonă, dezvelind și cercetând
7 movile de pământ (numerotate de la C1 la C7), dintre care numai 5 s-au dovedit a fi tumuli (C1,
C2, C3, C6, C7). Aceste campanii reprezintă primele cercetări arheologice sistematice întreprinse
pe sit, realizate conform rigorilor științifice. Unul dintre motivele începerii excavărilor la Zimnicea
a fost deteriorarea lentă a siturilor, la „Cetate” fiind vorba de surparea malului aflat spre Dunăre
al promontoriului, iar în cazul „Câmpului Morților”—procesele de eroziune și brăzdarea solului
în timpul aratului (Nestor, 1949, p. 116). Pe atunci cimitirul se prezenta încă sub forma unei
aglomerații de movile foarte aplatizate, abia perceptibile pe teren (Nestor, 1949, p. 121). În
următoarele două decenii în zonă s-au efectuat lucrări agricole intensive care au dus la dispariția
oricăror urme vizibile de tumuli (Alexandrescu, 1980, p. 19). Ion Nestor a publicat două rapoarte
preliminare asupra lucrărilor întreprinse la Zimnicea, dar fără un catalog detaliat al descoperirilor
(Nestor, 1949; Nestor, 1950).

Discipola lui Ion Nestor, Alexandrina D. Alexandrescu, a preluat apoi cercetările printr-o
serie mai îndelungată de expediții în anii 1967-1974, care a afectat atât necropola getică, cât și
mormintele de pe sit datate din perioade mai timpurii sau târzii, în special epoca bronzului și prima
epocă a fierului. Aproape concomitent a condus săpături pe situl „Cetate” în anii 1966-1975. A.
D. Alexandrescu a publicat descoperirile funerare în mod exemplar (Spânu, 2014a, p. 57). Raportul
asupra necropolei getice (Alexandrescu, 1980) conține nu numai catalogul mormintelor dezvelite
în 1967-1974, în număr de 131 de înregistrări, ci și cele din tumulii investigați de Ion Nestor
(parțial, de exemplu lipsind renumitul mormânt-cuptor), în număr de 26, cât și materialul rămas în
urma săpăturilor lui Cezar Bolliac. Catalogul impresionează prin descrierile detaliate și metodice
ale mormintelor, inclusiv informații despre topografia tumulilor, structura și forma gropilor
sepulcrale, context, caracteristicile inventarului (material, dimensiuni, formă, culoare tip ș.a.),
caracteristicile antropologice ale osemintelor, planul general și detaliat al săpăturilor, dar și
numeroase ilustrații. Articolul respectiv nu se limitează doar la raportare, oferind o interpretare a
celor descoperite—o adevărată monografie (Trohani, 2006, p. 187). Anterior publicării acestuia, a
scris rapoarte despre necropolele ale aceluiași sit din epoca bronzului târziu (Alexandrescu, 1973),
epoca bronzului timpuriu (Alexandrescu, 1974), prima epocă a fierului (Alexandrescu, 1978) și
despre descoperirile funerare din sec. II-I a.Chr. (Alexandrescu, 1972). Ulterior a completat
imaginea cu un articol de sinteză despre mormintele getice de cai (în număr de 14) cercetate la
Zimnicea, în care scoate în evidență grija cu care populația locală i-a înmormântat, dovadă a
importanței lor în societate (Alexandrescu, 1983). Cimitirul cailor nu este clar delimitat de cel al
oamenilor, scheletele primilor fiind găsite înhumate printre mormintele cu urne cinerare ale

16
ultimilor, o singură analogie existând pentru această situație, la Szentlörincz, în Ungaria. De
asemenea, nu există dovezi că aceste morminte de cai sunt direct asociate cu oarecare morminte
de oameni, o deosebire față de mormintele princiare cu cai, de exemplu cel de la Agighiol
(Alexandrescu, 1983, p. 67).

După încheierea campaniilor arheologice ale Alexandrinei D. Alexandrescu, a urmat un

hiatus de 25 de ani până la reluarea săpăturilor la Zimnicea de către un colectiv aflat sub direcția
arheologului Mircea Babeș. Acesta a condus cercetările de pe situl „Cetate” în 2000-2005 și pe
„Câmpul Morților” în anii 2007-2009. În urma acestora s-a investigat un total de 51 de morminte
din perioada getică, publicate doar sumar în Cronica Cercetărilor Arheologice din România
(Babeș et al., 2008b; Babeș et al., 2009b; Babeș et al., 2010). Cu ocazia acestor campanii a fost
abandonat vechiul sistem de numerotare a mormintelor format din anul campaniei, sectorul în care
s-a săpat și numărul mormântului (de exemplu mormântul Z69C17M1 reprezintă mormântul nr. 1
descoperit în 1969 în cadrul sectorului C17), și s-a introdus unul nou simplu numeric pentru
mormintele nou-descoperite, începând de la nr. 1. Astfel, doar mormintele nr. 1-4 au beneficiat de
descrieri mai detaliate sub formă de catalog, inclusiv contextul și unele caracteristici ale urnelor și
inventarului, dar fără specificarea dimensiunilor, a multor trăsături morfologice ale pieselor și fără
ilustrații (Babeș et al., 2008b, p. 332). Datorită inventarului său unic, mormântului nr. 2 i s-a
consacrat un întreg articol (Ganciu și Măndescu, 2012-2013). Piesa excepțională găsită în urna
acestuia reprezintă un cercel de import de factură grecească cu extremitatea în formă de cap de
leu, iar împreună cu vasul folosit drept urnă plasează descoperirea la răscrucea sec. III-II a.Chr.,
ceea ce prezintă interes în special din cauză că s-ar încadra în ultimul orizont funerar al necropolei,
care este de fapt și cel mai puțin numeros (Ganciu și Măndescu, 2012-2013, p. 60; Măndescu,
2010, pp. 180-181, fig. 28-29). Cu ocazia descoperirii a noi morminte de cai, Ganciu și Dumitrașcu
(2014-2015) publică un nou studiu asupra necropolei cabaline a perioadei getice, cu accent pe
analiza arheozoologică și a pieselor de harnașament. Acesta înglobează cele 14 morminte
investigate de Alexandrina D. Alexandrescu și cele 4 morminte cercetate de Mircea Babeș și
echipa sa, inclusiv un catalog sumar care indică adâncimea, dispoziția și orientarea scheletului, cât
și componentele inventarului. O analiză arheozoologică mai detaliată a primilor 13 cai descoperiți
în necropolă a fost realizată anterior de Haimovici (1983).

Săpăturile realizate de colectivul condus de Mircea Babeș aveau caracter de salvare

urgentă, situl „Câmpul Morților” fiind amenințat direct de extinderea necontrolată a intravilanului
orașului Zimnicea dinspre est, unele morminte fiind scoase direct din fundații recent construite
(Babeș et al., 2008b, p. 331). Până în prezent nu s-a determinat întinderea reală a acestei vaste

17
necropole. S-a luat în calcul posibilitatea că ar ocupa un segment de câțiva kilometri lungime spre
nord (Alexandrescu, 1980, p. 19), fiind organizat în formă policentrică cu mai multe aglomerații
de morminte, posibil reminiscențe ale unor tumuli deja complet aplatizați, separate de suprafețe
lipsite de material funerar, fapt confirmat încă o dată (Babeș et al., 2008b, p. 332). Mai mult ca
atât, din arealul cunoscut al necropolei, indicat pe planul Alexandrinei D. Alexandrescu, se
estimează că doar 15-20% a fost de fapt cercetat până în prezent (Măndescu, 2010, p. 172).

Chiar dacă ultimele date indică că în anii 2007-2009 au fost cercetate 51 de morminte
„getice”, acest număr trebuie tratat drept preliminar din perspectiva lipsei unui raport final și
prezenței pe sit a necropolelor din diferite epoci, cel puțin mormântul nr. 4 (de inhumație), de
exemplu, având apartenența la necropola getică neconfirmată din cauză că nu posedă inventar
(Babeș et al., 2008b, p. 332).

Cunoscând o istorie de peste 150 de ani, siturile arheologice de la Zimnicea „Cetate” și

„Câmpul Morților” au servit deja drept subiecte ale unor studii istoriografice. În primul rând
trebuie menționată o revigorare a interesului față de perioada romantică a arheologiei, atât din
partea savanților, cât și din partea publicului larg, arheologii amatori ai sec. XIX fiind personalități
polivalente cu realizări de pionierat demne de remarcat. Dragoș Măndescu s-a impus drept expert
al acestui curent, studiind în special realizările lui Cezar Bolliac, prin urmare tratând extensiv
despre „explorațiunile” acestuia pe siturile de la Zimnicea, care au pus astfel bazele „arheologiei
funerare protoistorice” în spațiul românesc (Măndescu, 2006; Măndescu, 2009). Daniel Spânu a
dedicat mai mult de jumătate din monografia sa despre situl de la Zimnicea „Cetate” (Spânu,
2014a) studierii istoricului cercetării acestuia și materialelor recuperate de la săpăturile anterioare,
în special din perioada interbelică și postbelică. La baza acestora stau două articole publicate
anterior (Spânu, 2005; Spânu, 2006). Datorită destinului care a unit cele două situri alăturate, multe
informații din această carte se referă și la „Câmpul Morților”. Foarte utile sunt hărțile și planurile
completate pe care apare și necropola (Spânu, 2014a, pl. 1; pl. 13; pl. 17; pl. 26), chiar dacă nu
includ și ultimele săpături realizate în 2007-2009, rămase nepublicate de colectivul responsabil.
Anterior, valabil era doar planul săpăturilor publicat de Alexandrina D. Alexandrescu în 1980.

Spre deosebire de perioada preistorică, vestigiile medievale de pe teritoriul „Câmpului

Morților” au rămas multă vreme neglijate. Monografia Ecaterinei Țânțăreanu despre habitatul
medieval din sud-vestul Munteniei (Țânțăreanu, 2010) este printre altele o încercare de rectificare
a acestei probleme, în special în legătură cu ceramica descoperită pe sit. Așezarea medievală și
mormintele asociate cu aceasta suprapun vestigiile necropolei La Tène, în special în sudul

18
„Câmpului Morților”, la est de „Cetate” (Țânțăreanu, 2010, p. 28), zonă care în prezent se găsește
deja în intravilanul orașului. O înțelegere deplină a contextului în care se află sepulturile getice se
poate face doar luând în considerare impactul exercitat de locuitorii ulteriori ai zonei. Astfel, Ion
Nestor remarca deja că mormintele medievale din mantaua tumulului C2 au deranjat o parte din
urnele mai vechi de incinerație (Nestor, 1949, p. 124).

Importanța siturilor de la Zimnicea se impune în baza volumului mare de vestigii

arheologice descoperite, rolul lor de forjă a noi generații de arheologi care și-au practicat meseria
acolo sub îndrumarea lui Ion Nestor sau Mircea Babeș, dar și caracterului descoperirilor, care au
dus și continuă să ducă la elucidarea multor aspecte ale culturii getice, inclusiv cronologice și
tipologice. Primele încercări de interpretare a acestora, în mod preliminar, au fost efectuate de toți
cei care au condus săpături sau au primit materiale provenite de acolo, începând cu Cezar Bolliac
și terminând cu Ion Nestor. În ciuda acestor eforturi, greul analizării descoperirilor de la Zimnicea
a rămas pe umerii succesorilor arheologi. Ion Nestor a fost cel care a alimentat interesul pentru
studierea evoluției fibulelor „tracice” în lumina săpăturilor de la cele două situri, o direcție de
cercetare urmată de discipola sa Alexandrina D. Alexandrescu printr-un studiu dedicat acestora
(Alexandrescu, 1976). Majoritatea fibulelor „tracice” au fost descoperite în mormintele „Câmpului
Morților”, în număr de 17, doar una fiind scoasă la iveală în „Cetate”. Studiul s-a axat pe încadrarea
acestora în tipologia fibulelor cu 5 variante, realizată anterior de Dumitru Berciu (Alexandrescu,
1976, p. 131), compararea lor cu descoperiri similare din restul spațiului getic, analiza lor
contextuală și funcțional-artistică. Drept rezultat s-au deslușit o parte din problemele de
cronologie, perioada de utilizare a fibulelor „tracice” fiind restrânsă semnificativ față de înainte,
când erau considerate caracteristice pentru întreaga perioadă La Tène, ceea ce a determinat
afirmația că anume cercetările de la Zimnicea au demarat interesul științific față de faza timpurie
a celei de-a doua epoci a fierului de la Dunărea de Jos (Spânu, 2014a, p. 56).

Au urmat două tentative de îmbunătățire a cronologiei mormintelor din necropola getică.

Prima, întreprinsă de Trohani (2006) cu ocazia celui de-al IV-lea Colocviu Internațional de
Arheologie Funerară din 2000, a stabilit datarea majorității mormintelor (sau 88%) în perioada
350-150 a.Chr., cele mai recente fiind concentrate spațial în apropierea „Cetății” (Trohani, 2006,
p. 190). Studiul respectiv vizează toate mormintele, astfel încât unele morminte au primit o datare
mai largă, pe când altele una mai exactă, în funcție de inventarul prezent. Spre deosebire de acesta,
în monografia sa despre cronologia sec. V-III a.Chr. între Carpați, Balcani și Nistru, Măndescu
(2010) analizează doar mormintele care au respectat condițiile impuse de utilizarea metodei
serierii, identificând patru faze cronologice: I (360/350-330/325 a.Chr.), II (330/325-260/255

19
a.Chr.), III (260/255-230/225 a.Chr.) și IV (230/225-100 a.Chr.). Există diferențe majore între cele
două abordări și rezultatele obținute, în special în legătură cu faza finală a necropolei. În urma
exercițiului statistic, Dragoș Măndescu ajunge la concluzia că faza a IV-a, care cuprinde perioada
230/225-100 a.Chr. este cea mai slab populată, cuprinzând doar 8 morminte (9%) din cele 88
înseriate (Măndescu, 2010, pp. 181-182), pe când George Trohani atribuie perioadei sf. sec. III
a.Chr.-sec. II a.Chr. un număr de 43 de morminte (27%) din 157 clasificate (Trohani, 2006, pp.
195-197). Deci, concluziile celor doi cercetători sunt diametral opuse: potrivit unuia așezarea
asociată cimitirului continuă să înflorească până spre 100 a.Chr., iar potrivit celuilalt aceasta
cunoaște o decădere semnificativă la răscrucea sec. III-II a.Chr. reflectată de numărul mai redus
de persoane înmormântate, comparativ cu perioadele precedente.

Situl de la Poienești „Dealul Teilor-Măgura” (jud. Vaslui) a devenit emblematic datorită

faptului că a fost locul descoperirii primelor necropole din sec. II-I a.Chr. și sec. III p.Chr. de pe
teritoriul Moldovei, astfel intrând în denumirea a două culturi arheologice diferite: Poienești-
Lucașeuca, atribuită bastarnilor, și Poienești-Vârteșcoiu, atribuită carpilor (Păunescu et al., 2000,
p. 337). În ceea ce privește mormintele getice este cunoscut datorită mormântului „cu cuptor”
descoperit în timpul expediției conduse de Radu Vulpe în 1949 (Vulpe, 1953, pp. 312-314). În
general, însă, mormintele getice cercetate de continuatorii arheologiei după respectiva campanie
s-au publicat lacunar, astfel încât necropola nu și-a atins adevăratul potențial științific până în
prezent. Cel care a început cercetările aici a fost Constantin Cihodaru, care a investigat terenul în
1931 după ce s-au descoperit mai multe urne funerare și alte artefacte arheologice cu ocazia
plantării unei noi vii, denumită „Via lui Ursu”. Cercetătorul și-a menținut interesul pentru sit și a
condus săpături sistematice acolo în 1936, excavând două secțiuni patrulatere perpendiculare în
centrul „Măgurii”, una de 19 x 7 m și alta de 11 x 7 m, două pe pante și una în „Via lui Ursu”,
însumând 243 m² (Spânu, 2019, p. 20; Vulpe, 1953, p. 219). Constantin Cihodaru a publicat
prospecțiunile din 1931 într-un prim repertoriu al siturilor preistorice din județul Vaslui (Cihodaru,
1933). Articolul conține descrierea și ilustrațiile a cinci urne cinerare descoperite pe „Dealul
Teilor-Măgura”, pe lângă alte vase și piese, precum fusaiole, o fibulă, un vârf de săgeată, și altele
(Cihodaru, 1933, pp. 50-51).

A urmat un studiu menit să pună în valoare săpăturile din 1936, autorul încercând să
demonstreze identificarea sitului cu așezarea getică Tamasidava, menționată de Ptolemeu. Destul
de bogat ilustrat și detaliat, articolul se axează pe clasificarea și caracterizarea obiectelor
descoperite și nu elaborează în privința contextului în care au fost găsite, datele despre riturile și
ritualurile funerare practic lipsind din descriere (Cihodaru, 1938). Deja de atunci s-a putut constata

20
că oamenii au utilizat situl pe o perioadă îndelungată, la stadiul actual al cercetărilor fiind
identificate: o așezare de cultura Cucuteni A, așezări de epoca bronzului (cultura Monteoru și
Noua), o necropolă getică din La Tène-ul timpuriu, o necropolă bastarnă, o necropolă și o așezare
carpică, o așezare de cultura Sântana de Mureș-Cerneahov și o necropolă medievală din sec. XVI-
XVII (Lazarovici și Babeș, 2015, p. 69).

Comunitatea științifică a conștientizat importanța sitului arheologic de la Poienești „Dealul

Teilor-Măgura”, aceasta fiind motivul principal pentru reluarea săpăturilor de către arheologul
Radu Vulpe în 1949, în condițiile în care investigațiile întreprinse de Constantin Cihodaru au fost
destul de restrânse după suprafață (Vulpe, 1953, p. 220). În timpul campaniei din 1949 s-a cercetat
o suprafață de 1776 m², datele scoase la iveală aducând contribuții remarcabile la cunoașterea celei
de-a doua epoci a fierului și a epocii romane la est de Carpați (Babeș et al., 1980, p. 35). Pe lângă
numeroase complexe de așezări preistorice, s-a dezvelit un număr de 138 de morminte din diferite
epoci. Rezultatele săpăturilor au fost publicate într-un raport final de aproape 300 de pagini (Vulpe,
1953) de o calitate rar repetată în istoria arheologiei românești, mai ales în condițiile în care
trecuseră doar patru ani de la închiderea șantierului arheologic și redactarea unui prim raport
preliminar (Vulpe et al., 1950; Vulpe, 1953, p. 221). În afară de istoric, planul și desfășurarea
săpăturilor, analiza și clasificarea obiectelor din așezări, acesta conține și un catalog detaliat al
complexelor funerare, fiind descrise adâncimea la care au fost reperate, contextul, caracteristicile
inventarului (material, dimensiuni, formă, culoare tip ș.a.), dar și numeroase ilustrații (Vulpe,
1953, pp. 311-417). Lipsesc datele antropologice și formele/dimensiunile gropilor sepulcrale, dar
pentru necropola getică acestea din urmă nu contează foarte mult, deoarece nu s-au depistat atunci
decât două morminte care îi aparțin, cel „cu cuptor” deja menționat (Vulpe, 1953, pp. 312-315) și
mormântul nr. 307, deranjat de galeriile de șoareci și de săparea unei gropi ulterioare (Vulpe, 1953,
pp. 400-401). S-au descoperit și alte rămășițe ale culturii materiale getice pe care Radu Vulpe le
punea pe seama unei așezări, dar probabil aveau și ele o origine funerară (Babeș și Mirițoiu, 2011,
p. 105, nota 6). Numerotarea mormintelor s-a realizat împreună cu toate celelalte complexe
arheologice în ordinea descoperirii lor, astfel încât atât un mormânt întreg, cât și o simplă
descoperire izolată a unei mărgele își primeau numărul lor separat (Vulpe, 1953, p. 310). Acest
sistem de identificare a fost păstrat și în timpul campaniilor arheologice viitoare, conduse de
Mircea Babeș (Spânu, 2019, p. 22).

După campania lui Radu Vulpe a urmat un hiatus de 30 de ani, investigațiile sistematice
fiind reluate în 1979 sub îndrumarea lui Mircea Babeș. Noua echipă a purces la lucru cu scopul de
a excava toate vestigiile arheologice aflate pe „Măgură”, cu un accent deosebit pus pe investigarea

21
necropolei bastarne și a celei carpice (Babeș et al., 1980, p. 35). Cercetările au durat din 1979 până
în 2000, cu două întreruperi în 1986 și 1993 (Babeș, Mirițoiu și Oța, 1995). În această perioadă
suprafața cercetată a cuprins 8551 m² (Spânu, 2019, p. 22) și a dus atât la epuizarea necropolei
bastarne și a celei getice (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 105), cât și la cercetarea aproape exhaustivă
a necropolei carpice, extinderea șantierului fiind împiedicată spre nord și vest de prezența
terenurilor agricole și de procesele de eroziune care au afectat „Măgura” (Spânu, 2019, p. 23).
Mormintele necropolei de tip Poienești-Lucașeuca (bastarnă) dezvelite în campaniile din 1979-
2000 au fost publicate selectiv în monografia dedicată acestei culturi (Babeș, 1993), iar necropola
de tip Poienești-Vârteșcoiu (carpică) a beneficiat de publicarea unei monografii separate (Spânu,
2019). Spre deosebire de acestea, în afara celor scrise de Radu Vulpe, necropola getică a cunoscut
doar câteva pasaje în rapoartele preliminare și un scurt raport de sinteză, însoțit de planul actualizat
al cimitirului și planurile detaliate ale 7 morminte de incinerație, în cadrul studiului asupra
practicilor funerare birituale în spațiul carpato-dunărean din sec. V-III a.Chr. de Babeș și Mirițoiu
(2011, pp. 105-107; fig. 11; fig. 12). Un catalog complet al mormintelor încă nu există, dar
cunoaștem mai multe date despre mormântul 351 (Babeș et al., 1980, p. 38) și cele 7 morminte
descoperite în 1994 (Babeș, Mirițoiu și Oța, 1995), diferite de cele 7 ilustrate în raportul-sinteză
menționat anterior. La acestea se adaugă evident și descoperirile făcute de Radu Vulpe, mormântul
„cu cuptor” și nr. 307.

În total, pe situl de la Poienești „Dealul Teilor-Măgura” au fost cercetate 42 de morminte

getice. În ciuda afirmațiilor că necropola getică a fost excavată integral (Babeș și Mirițoiu, 2011,
p. 105) trebuie luat în considerare că densitatea cea mai înaltă a mormintelor se atestă în zona de
nord-est a sitului, mărginită de intravilanul Poieneștilor și de terenuri agricole. În aceste condiții,
o estimare a dimensiunii reale a cimitirului getic este imposibilă și descoperiri ulterioare de vestigii
din aceeași perioadă nu pot fi excluse.

Având în vedere publicarea incompletă a descoperirilor, această necropolă nu a avut un

impact major în literatura științifică, o excepție reprezentând mormântul „cu cuptor” descoperit în
1949, care este frecvent citat și distins în sinteze drept un tip aparte de înmormântare prin
incinerarea defunctului pe loc (Crișan, 1986, pp. 122-123; Protase, 1971, p. 68; Никулицэ, 1973,
pp. 31-32). Până nu demult se considera că există o singură analogie la Zimnicea „Câmpul
Morților”, mormântul-„cuptor” Z49C7M6. Interpretările în legătura cu instalația asemănătoare
unui cuptor care caracterizează aceste două complexe funerare variază: Daicoviciu (1965, p. 49)
consideră că nu reprezintă un cuptor și pune introducerea unei asemenea clasificări pe seama unei
erori, Protase (1971, pp. 38-40; pp. 59-60, nota 81; p. 68) afirmă că nu reprezintă un cuptor de

22
ardere a defuncților, dar acceptă desemnarea mormintelor drept „cu cuptor”, Crișan (1986, pp.
122-123) doar face referință la presupunerea lui Vulpe (1953, pp. 312-315) precum că instalațiile
respective sunt cuptoare în care defuncții au fost introduși după ce vetrele au fost încinse și
curățate, Никулицэ (1973, pp. 36-39) aduce argumente că ele nu reprezintă crematorii folosite de
mai multe ori înainte de înmormântarea finală, ci camere funerare cu funcția unică de a incinera
defunctul în cauză, Babeș și Mirițoiu (2011, p. 106; pp. 109-110; pp. 114-115) au concluzionat
după redeschiderea săpăturii respective în 1988 că mormântul de la Poienești nu reprezintă un
cuptor, ci o cameră funerară incendiată după înhumarea războinicului în ea și îl plasează în aceeași
categorie ca descoperirile similare de la Zimnicea „Câmpul Morților”, Dănceni și Pârjolteni. Deci,
problemele principale cu care se confruntă savanții care abordează tema acestor complexe sunt
dacă instalațiile în care s-au găsit defuncții erau cuptoare sau simple camere funerare incendiate
(1), dacă instalațiile au fost utilizate anterior mormintelor depistate pentru arderea altor cadavre
(2), dacă defunctul a fost introdus în cameră înainte sau după ardere (3) și dacă ritul folosit este
cel al incinerației sau al inhumației (4).

Comunitatea arheologică apreciază necropola de la Telița „Celic Dere” (jud. Tulcea) drept
un testament al schimburilor culturale între diferite comunități etnice sau succedarea lor prin
dislocare, păstrând însă același spațiu funerar de-a lungul secolelor. Baza pentru asemenea
concluzii ar fi diversitatea culturii materiale depistate pe sit (Sîrbu et al., 2013b, p. 348). Dintre
spațiile funerare ale epocii fierului este una dintre descoperirile mai recente, făcută în 1985 în urma
unor sondaje în valea râului Celic (Simion, 2000, p. 69). Gavrilă Simion a cercetat situl împreună
cu așezarea alăturată (aflată la 300 m distanță), datată din aproximativ aceeași perioadă, în timpul
anilor 1985-2001, cu unele întreruperi (Sîrbu et al., 2013b, p. 348; Sîrbu et al., 2016, p. 98),
cercetările sistematice fiind continuate de către un colectiv condus de Valeriu Sîrbu (Muzeul
Brăilei) în anii 2006-2015, care începând cu anul 2008 includea și arheologi și studenți de la
Universitatea din Rzeszów (Polonia). Pe parcursul campaniei din 2015 s-a lucrat doar asupra
așezării de la „Celic Dere”. Printre țelurile pe care și le-a pus această echipă s-a numărat
restabilirea prin intermediul metodelor arheologice non-invazive moderne (prospecțiuni geofizice
și aeriene, teledetecție, fotogrammetrie etc.) a unei părți din informațiile pierdute cu privire la
săpăturile efectuate sub direcția lui Gavrilă Simion. De asemenea s-a încercat studierea unor
morminte care nu au intrat în vizorul celuia din urmă și clarificarea raportului ce a existat între
necropola și așezarea menționată (Sîrbu et al., 2015a, p. 277; Sîrbu et al., 2016, p. 98).

În total s-au dezvelit 137 de „morminte” până în prezent, pentru o parte din ele fiind ridicați
tumuli, de dimensiune relativ mică, oscilând între 5-15 m în diametru și 0,5-0,7 m înălțime. Într-o

23
primă instanță s-a vehiculat că din respectivul total, 86 erau mormintele principale ale 86 de tumuli,
dar la împărțirea acestora din urmă pe categorii s-a constatat că 38 conțineau inhumații, 8—
incinerații, 10—de rit nedeterminat și 30 de tumuli nu conțineau deloc rămășițe umane. Nu s-a
specificat inițial dacă acești 30 de tumuli acopereau complexe sau depuneri în formă de ofrande,
adică dacă pot fi considerați cenotafe sau sunt movile a căror caracter funerar nu poate fi
determinat. Alte 26 morminte erau plane, iar ultimele 25 din această statistică sunt considerate
secundare celor tumulare, dar nu numaidecât amplasate în mantaua tumulilor, putând fi și în jurul
lor, deci plane. Numărul de 137 „morminte” sau 86 de tumuli reprezintă doar o estimare, din cauza
publicării lacunare a săpăturilor efectuate sub Gavrilă Simion (Sîrbu et al., 2013b, pp. 349-350,
nota 5; Sîrbu et al., 2015a, p. 277). Ulterior, Sîrbu et al. (2020, p. 242) au confirmat că respectivii
30 de tumuli (revizuit la 31) fără resturi osoase acopereau cenotafe, dar situația lor rămâne în
continuare ambiguă în condițiile în care un catalog complet al complexelor nu există. Dacă ne
restrângem la campaniile din 2006-2014, în cadrul necropolei săpăturile s-au concentrat asupra
tumulilor T44, T47, T48, și asupra secțiunilor S33 și S34, în care s-au descoperit 4 morminte plane
și finalizat un mormânt plan investigat parțial în 2001 (M10 din S28). Pentru a testa informațiile
vechi și a le completa cu date furnizate de tehnologiile noi s-au redeschis și investigat 5 tumuli și
16 morminte acoperite cu pietre, vestigii anterior săpate de Gavrilă Simion (Sîrbu et al., 2013b, p.
350).

Rezultatele săpăturilor lui Gavrilă Simion au fost publicate selectiv și nesistematic, în

special în cadrul unor articole de sinteză. O primă încercare a acestuia de valorificare a materialelor
a fost un articol într-un volum omagial lansat cu ocazia împlinirii a 110 de la nașterea lui Vasile
Pârvan, în care urmărea trecerea în revistă a argumentelor în favoarea tezei marelui arheolog
despre cea de-a „patra mare undă” migratoare a populațiilor „cimmero-scitice” spre Dobrogea și
Tracia, și efectul ei bulversator asupra Hallstatt-ului târziu autohton. Principalele izvoare
arheologice utilizate au fost descoperirile funerare din tumulul de la Sabangia și siturile de la Telița
„Celic Dere” (Simion, 1992). Este în general un exercițiu de sinteză în care mormintele de la „Celic
Dere” ocupă o proporție mai mare din text. Atenția cade asupra pieselor culturii materiale scitice,
așa cum este considerată de autor, găsite printre inventarul funerar, inclusiv exemple ale artei
„animaliere scitice”, ignorând de fapt caracterul cel puțin eclectic al acesteia, așa cum a stăruit,
printre alții, Dumitru Berciu în monografia sa dedicată artei „traco-getice”, la rândul ei o tentativă
de reclasificare a unora din aceste piese pe bază etnică (Berciu, 1969). Sîrbu et al. (2013b, p. 356)
contestă identificarea acestor vestigii cu etnia scitică, argumentând că săbiile de tip akinakes erau

24
răspândite în tot spațiul nord-pontic și nord-balcanic, iar sceptrul zoomorfic constituia un obiect
elitar.

Gavrilă Simion stabilește din start că necropola nu a cunoscut o evoluție uniformă, putând
identifica doar construcția unui ring de piatră în jurul mormântului ca element comun indiferent
de rit sau formă (tumular/plan). În ceea ce privește stratigrafia orizontală, mormintele mai vechi
sunt de obicei plane, prin înhumare și amplasate spre vârful dealului, pe când cele mai târzii sunt
cu precădere prin incinerație cu resturile cinerare depuse în casete de piatră sau în groapă (Simion,
1992, pp. 98-104). Articolul conține anumite mențiuni sau date despre morminte individuale, dar
nu se ridică la nivelul unui catalog, fie el și sumar. Mormântul plan m2 din secțiunea II este
singurul care are un plan ilustrat, cu ring de piatră în jurul scheletului înhumat; mormintele
principale din tumulii nr. 1, 5, 10-A, 10-B, 11-A, 17 au beneficiat fiecare de unele piese ilustrate
și ocazional o descriere mai detaliată a unei piese, cum ar fi sceptrul de bronz din tumulul 17;
pentru mormintele din tumulii nr. 5, 10-A și 10-B aflăm că aveau amfore thasiene drept ofrandă;
mormântul din tumulul 9 conținea un vârf de săgeată identic ca tip celui din mormântul plan m2
din SII, iar mormântul plan m1 din SII este singurul datat din a doua jum. a sec. VI a.Chr.-prima
jum. a sec. V a.Chr. (Simion, pp. 100-104; fig. 1; fig. 3; fig. 4; fig. 5).

Cu ocazia celui de-al Doilea Colocviu de Arheologie Funerară, organizat la Tulcea în 1995,
Gavrilă Simion a venit cu o comunicare exclusiv despre mormintele tumulare de la „Celic Dere”
(Simion, 2000). În ea, acesta identifică 7 tipuri diferite de morminte în baza ritului, descrie modul
și etapele construcției tumulilor și felul în care erau depuse ofrandele. Spre deosebire de articolul
anterior, nu mai insistă asupra faptului că mormintele cele mai vechi sunt cele plane de pe vârful
dealului (Simion, 1992, p. 99), identificând deja și morminte tumulare din perioada respectivă,
amplasate însă în aceeași zonă (Simion, 2000, p. 71). Foarte utile sunt planurile săpăturilor incluse
în raport, care ilustrează șantierele arheologice atât pentru necropolă, cât și pentru așezare, chiar
dacă nu identifică secțiunile sau tumulii reprezentați. Alte figuri conțin fotografii ale construcțiilor
tumulare, ale mormintelor și inventarului lor. Din text e imposibil de determinat căror morminte
aparțin piesele ilustrate (Simion, 2000, pp. 80-82, fig. 8-10). Mai detaliat sunt descriși tumulii nr.
1, 5, 7 și 9, la nivel de trecere în revistă a ritului, contextului și a principalelor piese descoperite,
dar fără a oferi date precise despre obiecte sau aranjament (dimensiuni, forme, material etc.).
Articolul mai conține și o prezentare generală a mormintelor din tumulii 17, 18 și 19 (Simion,
2000, pp. 71-72). În legătură cu materialele aduse la suprafață de Gavrilă Simion, o serie de
fotografii și ilustrații s-au publicat ocazional în diferite articole care au readus necropola de la

25
„Celic Dere” în discuție (Simion, 1998, pp. 177-180, fig. 2; fig. 3; fig. 5; Simion, 2005; Topoleanu
et al., 2008, pp. 60-61, pl. X-XI).

Mormintele cercetate în anii 1993-1994, inclusiv 10 morminte plane și mormintele din

tumulii 15-19, au fost supuse unei analize antropologice, care în multe cazuri nu a putut furniza
multe informații din cauza materialului osteologic prost conservat (Comșa, 2012). Puținele date
disponibile indică prezența unei populații diverse ca aspect, dar în final nu s-a putut trage anumite
concluzii în privința apartenenței etnice a indivizilor. Articolul include și o comparație cu analizele
antropologice ale altor necropole contemporane, anume cele considerate scitice în literatura
arheologică (Comșa, 2012, pp. 221-224).

Paralel, Rowlett (2000) realizează o analiza antropologică a mormintelor din „tumulii” 7-

8, 9, 11-13 și 14, așa cum sunt notați de către autor, cercetați în anii 1995-1996. Studiul înaintează
ipoteza că pe lângă particularitățile de rit, timpul cât defuncții stăteau neîngropați înainte de
înmormântarea propriu-zisă diferă de asemenea de la caz la caz, ceea ce adaugă o nouă variabilă
la eterogenitatea acestei necropole (Rowlett, 2000, p. 141). Un caz aparte este mormântul nr.1 din
„tumulul” 9 care conține scheletul unei femei, însoțit de un pandantiv, suliță, lance și un clopoțel
de bronz. Fiind singura femeie însoțită de arme din cimitirul de la „Celic Dere”, Gavrilă Simion
urma să revină cu mai multe detalii asupra acestui mormânt deosebit într-o publicație ulterioară
(Rowlett, 2000, p. 140), ceea ce aparent nu s-a întâmplat. În ciuda faptului că scheletele (nr. 1 și
2) care ar fi aparținând „tumulului” 9 se încadrează în rândul descoperirilor din campaniile anilor
1995-1996, un mormânt dintr-un tumul cu același număr s-a menționat anterior, dar având în
inventar un vârf de săgeată de bronz lanceolat, cu două muchii (Simion, 1992, p. 104). La originea
acestei discrepanțe ar sta o identificare greșită de către Rowlett a mormântului („plan”) nr. 9 din
secțiunea IIN, cercetat în 1995-1996, cu tumulul 9, săpat în 1989-1990 (Sîrbu et al., 2020, p. 254).
Celelalte morminte din raport ar putea fi de asemenea numite greșit drept tumulare, cel puțin
conform clasificării lui Gavrilă Simion. Rămâne problema menționării unui schelet nr. 1 și a unuia
cu nr. 2 în „tumulul” 9 și a două morminte în „tumulul” 14 al lui Ralph Rowlett, ceea ce evident
nu poate avea loc într-o necropolă plană în afară de cazul construcțiilor funerare subterane
complexe sau mormintelor comune.

În reclasificarea topografică a mormintelor, Sîrbu et al. (2020, p. 233) identifică toate

sepulturile cu gropi mari acoperite de straturi de piatră drept tumuli. Conform acesteia, mormintele
din sectorul necropolei plane, așa cum o vedea Gavrilă Simion, sunt considerate și ele în mare
parte tumulare. Pe de altă parte, având în vedere dimensiunile mici ale acestor movile de pietre și

26
lipsa pământului din compoziția mantalei lor, Sîrbu et al. (2020, p. 231) fac observația că acestea
posedă și calitatea de cairn, adică marcaje vizibile la suprafața solului în forma unor mormane de
pietre. Dacă merită cairn-ul să fie considerat un tumul propriu-zis este probabil un exercițiu de
semantică care a dus nu o dată către un asemenea răspuns (Shaw și Jameson, 1999, p. 109), dar
există argumente și în favoarea încadrării acestor morminte în categoria celor plane, începând de
la faptul că orice mormânt acoperit pornește în evoluția sa morfologică ca o movilă, la constatarea
că mormântul C2M1 din S33, săpat de echipa lui Valeriu Sîrbu, ar fi putut avea un tumul, indicat
de ridicarea suprafeței solului cu 0,60 m deasupra terenului din jur (Sîrbu et al., 2008, p. 322), dar
a rămas oricum etichetat drept plan, că multe din movilele de la „Celic Dere” stau aproape unele
de celelalte, în unele cazuri lipindu-se sau secționându-se reciproc și diminuând din valoarea
monumentală a tumulului, că tumulii T47 și T48 sunt invizibili pe teren și au putut fi depistați doar
prin analize geofizice (Sîrbu et al., 2013b, p. 350).

Inițial, s-a înaintat ipoteza că eroziunea ar fi putut afecta presupuși tumuli aflați între grupul
de nord-vest și cel de ESE al necropolei, realizându-se prospecțiuni geofizice în 2008 pentru a
elucida această problemă (Sîrbu, Ștefan și Duțescu, 2008, p. 207), dar concluziile finale indică
lipsa oricăror procese puternice de eroziune cu capacitatea de a altera caracterul original al
movilelor funerare (Sîrbu et al., 2020, p. 231). Pe de altă parte extinderea pădurii pe teritoriul
necropolei a avut un efect negativ, rădăcinile copacilor bulversând deseori vestigiile arheologice.
Trebuie menționat că mormintele acoperite cu manta de piatră sunt cunoscute în spațiul getic,
exemple bine documentate aflându-se la Bugeac „II Ghețărie”, unde, însă, acoperământul de piatră
se găsește complet sub nivelul de călcare, necropola fiind considerată în întregime plană. În pofida
tuturor celor spuse, în vederea creării unei tipologii viabile, categorisirea mormintelor acoperite
cu straturi de piatră drept tumulare este convingătoare în cazul sitului de la Telița „Celic Dere”.

Descoperirile efectuate în timpul campaniilor arheologice conduse de Valeriu Sîrbu au fost

publicate sistematic. În primul rând date preliminare sumare se găsesc în rapoartele anuale ale
Cronicii Cercetărilor Arheologice din România (Sîrbu et al., 2007; Sîrbu et al., 2008; Sîrbu et al.,
2009; Sîrbu et al., 2010; Sîrbu et al., 2011; Sîrbu et al., 2012; Sîrbu et al., 2013a; Sîrbu et al., 2014;
Sîrbu et al., 2015b; Sîrbu et al., 2016). Tumulului T44, cercetat în anii 2008-2010, i s-a dedicat un
întreg raport care include desfășurarea săpăturilor, metoda de construcție și aranjarea tumulului și
mormintelor, ritul, obiectele de inventar, caracteristicile lor, planuri actualizate ale necropolei,
planul detaliat al T44 și diferite ilustrații, inclusiv de piese (Sîrbu et al., 2013b). Încheierea
săpăturilor în cadrul necropolei în 2015 a fost marcată de publicarea unui articol de sinteză despre
rezultatele obținute de misiunea arheologică româno-poloneză în 2008-2015 pe situl de la Telița

27
„Celic Dere”. El include informații relevante atât despre necropolă, în special tumulii T44, T47 și
T48, cât și despre așezarea alăturată și cea fortificată de la Telița „Edirlen” (Sîrbu et al., 2015a).
Un raport mult mai comprehensiv asupra vestigiilor funerare investigate de echipa lui Valeriu
Sîrbu a fost prezentat la conferința dedicată finalizării proiectului Late Hallstatt Burials and
Funerary Practices in the Lower Danube Region, desfășurată la Universitatea Philipps din
Marburg între 31 noiembrie și 2 decembrie 2017. Studiul (Sîrbu et al., 2020) reprezintă de departe
cea mai importantă contribuție la deslușirea rezultatelor obținute în urma excavărilor de la „Celic
Dere”, valorificând parțial cele 92 de note de săpătură puse la dispoziție echipei de către Gavrilă
Simion în 2006 pentru a explica inconsecvențele din concluziile acestuia cu privire la divizarea
spațiului funerar în necropolă tumulară și plană. S-a stabilit, astfel, că multe din mormintele
etichetate drept plane în publicațiile acestuia din urmă erau de fapt și ele tumulare, distincția
făcându-se în funcție de metoda de excavare, cele descoperite în urma săpăturilor sistematice prin
șanțuri ajungând să fie numite plane (Sîrbu et al., 2020, p. 233). Articolul este de asemenea
important fiindcă pune în ordine interpretarea cronologică a descoperirilor ambelor echipe de
cercetare, susținută de datări C14 (Sîrbu et al., 2020, p. 262). Rezultatele cercetărilor din 2006-
2015 ocupă oricum marea parte din text, inclus fiind un catalog detaliat care cuprinde tumulii T44,
T47, T48, tumulul redeschis T42, mormintele plane nr. 10 din șanțul XXVIIIN, nr. 8 și 11 din
șanțul XXIXN, nr. 3 din șanțul II, nr. 2 din șanțul IIN, toate cinci săpate inițial de Gavrilă Simion
și redeschise, și tumulul T9 (Sîrbu et al., 2020, pp. 239-254). Mormintele plane descoperite în
tranșeele S33 și S34 sunt prezente în special prin ilustrații (Sîrbu et al., 2020, p. 256, fig. 19; p.
259, fig. 20). În același volum se găsește și o scurtă analiză antropologică a osemintelor scoase la
lumină de echipa lui Valeriu Sîrbu (Soficaru și Culea, 2020).

Colectivul condus de Valeriu Sîrbu a pus din start în prim-plan înțelegerea holistică a
sitului arheologic ca parte a mediului ambiant. Anterior, Gavrilă Simion detectase deja cu multă
abilitate influența reliefului și a altor factori naturali asupra răspândirii siturilor arheologice în
Valea Celicului, scriind un articol dedicat acestei teme, în care neapărat a abordat și necropola de
la „Celic Dere” (Simion, 1995). Pe de altă parte, în timpul campaniilor din anii 2006-2015
examinarea sitului din punct de vedere spațial și peisagistic a făcut la greu uz de noile tehnologii
disponibile științei arheologice. Unul dintre scopurile principale a fost folosirea acestor metode
moderne non-invazive pentru a completa planul săpăturilor efectuate anterior și a realiza o hartă
exactă a monumentelor tumulare prezente în necropolă, inclusiv prin descoperirea de tumuli
aplatizați care nu pot fi observați direct pe teren, dar și a altor vestigii necercetate. Astfel, un prim
efort științific publicat de către echipa lui Valeriu Sîrbu a fost tocmai un studiu de arheologie a

28
peisajului la situl de la „Celic Dere” (Sîrbu, Ștefan și Duțescu, 2008). Ca urmare a acestor progrese
s-a actualizat succesiv planul topografic al necropolei, pe care sunt reprezentați tumulii și alte
săpături (Sîrbu, Ștefan și Duțescu, 2008, p. 213, fig. 4; Sîrbu et al., 2013b, p. 360, fig. 2; Sîrbu et
al., 2020, p. 227, fig. 2).

Nefiind unul dintre obiectivele prospecțiunilor geofizice, limitele adevărate ale necropolei
rămân necunoscute (Sîrbu et al., 2020, p. 233), dar s-a estimat că partea confirmată a acesteia
acoperă o suprafață de 3,4 ha (Sîrbu, Ștefan și Duțescu, 2008, p. 207). Dat fiind faptul că
majoritatea vestigiilor cercetate au fost alese selectiv, Gavrilă Simion preferând să dezvelească
tumulii vizibili (Sîrbu et al., 2020, p. 233), și că doar un sector restrâns s-a săpat în mod sistematic,
situl poate conține un număr nedeterminat de morminte plane aflate în spațiile dintre tumuli. Chiar
și în condițiile actuale reprezintă unul dintre cele mai mari cimitire din spațiul extracarpatic în
timpul sec. VI-III a.Chr., dar din cauza nepublicării sistematice a rezultatelor nu și-a atins
potențialul științific. La moment, arheologii tind să dateze necropola de la Telița „Celic Dere” în
sec. VI-III a.Chr., cele mai vechi morminte, plasate de Gavrilă Simion în intervalul sf. sec. VII –
înc. sec. VI a.Chr, fiind considerate acum de la începutul sec. VI a.Chr. deoarece în restul
necropolei predomină datarea mormintelor cu perioada mai târzie a sf. sec. VI – sec. V a.Chr.
(Măndescu, 2010, p. 262). Limitele cronologice ale necropolei, în general, rămân nesigure anume
din cauza caracterului selectiv al săpăturilor și nesistematic al publicării rezultatelor mai vechi,
astfel încât o revizuire a acestora nu este exclusă pentru viitor.

Zona satului Telița este bogată în monumente preistorice, o altă necropolă fiind
identificată anterior în punctul Telița „Valea Amza” (jud. Tulcea). În urma unor lucrări agricole
efectuate acolo în 1959 s-a deranjat un mormânt dublu de incinerație, deasupra căruia, s-a constatat
prezența unui tumul cu diametrul de 31-32 m. Săpăturile de salvare care au vizat întreaga suprafață
a movilei s-au desfășurat pe parcursul aceluiași an și au dus la documentarea a 6 morminte de
incinerație, inclusiv cel dublu depistat inițial. Rezultatele cercetărilor au fost publicate într-un
raport relativ detaliat și bine ilustrat care conține date despre toate cele 7 morminte (Simion și
Cantacuzino, 1962). Chiar dacă sunt particularități care i-au făcut pe unii cercetători să le considere
un mormânt dublu, primele două morminte au primit numerele de identificare 1 și 2 în raport, câte
unul pentru fiecare înmormântare, spre deosebire de mormântul principal în construcție de piatră,
dublu, numerotat colectiv cu nr. 6. O analiză antropologică a oaselor calcinate nu există.

Mai târziu, Gavrilă Simion revine asupra descoperirilor funerare de la Telița „Valea Amza”
printr-un articol în care încearcă să clarifice cronologia acestora și cum se raportează față de alte

29
necropole getice, în special cele de la Enisala „Valea Netului” și Murighiol (Simion, 1977, pp. 56-
57). Săpături sistematice pe acest sit nu s-au realizat, dar una dintre ipotezele vehiculate relatează
că mormintele 1-5 ar putea fi anterioare ridicării tumulului și ar constitui părți componente ale
unei necropole plane care s-ar extinde dincolo de limitele acestuia. Doar în cazul mormântului
principal nr. 6 și al celui secundar nr. 7, săpat în mantaua movilei, s-a afirmat din start că ar aparține
tumulului (Măndescu, 2010, p. 291; Simion și Cantacuzino, 1962, p. 379), însă Măndescu (2010,
pp. 291-292) găsește o legătură directă atât între mormântul nr. 1-2 și nr. 6, cât și între nr. 1-2 și
nr. 7, în timp ce Protase (1971, pp. 49-52) afirmă că toate mormintele cu excepția celui principal
fac parte de fapt dintr-o necropolă plană. Într-una dintre puținele aprecieri istoriografice cu referire
la acest monument, Spânu (2014b, pp. 82-83) a calificat raportul publicat în 1962 drept exemplar,
pe lângă alte calități fiind menționat procentajul înalt al pieselor ilustrate (75,86%).

O altă necropolă cercetată de Gavrilă Simion a fost cea de la Enisala „Valea Netului” (jud.
Tulcea), care se aseamănă în multe privințe cu cea de la Telița „Celic Dere”, anume datorită
prezenței biritualității și combinației dintre morminte plane și tumuli. Săpăturile s-au desfășurat
pe parcursul anilor 1968-1972 și 1974-1976, deci opt campanii (Spânu, 2014b, p. 83), și au
acoperit două zone amplasate pe versanții estic și vestic ai Văii Netului, denumite în rapoarte
„Zona A” și „Zona B” cu aproximativ 400 de morminte descoperite în total.

Situl arheologic s-a descoperit cu ocazia săpării un șanț de protecție a pădurii locale, care
a dus la efectuarea unei săpături inițiale de salvare, urmată de campanii sistematice (Simion, 1971,
p. 64). Doar săpăturile din anii 1968-1970 au beneficiat de o publicare mai detaliată, însoțită de un
catalog parțial al mormintelor (Simion, 1971). În faza respectivă a cercetărilor, Gavrilă Simion a
constatat că zonele aveau câte 4000 m² fiecare, dar nu menționează criteriile de delimitare a
acestora și dacă spațiul dintre ele ar putea conține anumite vestigii arheologice sau nu. Cert este
că în timpul primilor trei ani s-au săpat în Zona A 425 m² prin tranșee, în care s-au depistat doar 2
morminte plane, și 6 tumuli care conțineau 11 morminte, iar în Zona B – 360 m² prin tranșee cu
36 morminte plane descoperite și 7 tumuli cu 61 morminte. Densitatea mai mică a sepulturilor în
Zona A față de Zona B este pusă pe seama compoziției solului, care este mai dificil de săpat în
prima (Simion, 1971, pp. 65-67; pp. 74-75; p. 76). Mormintele plane sunt prezentate sub forma
unei sinteze în care este dificil de obținut imaginea completă a vreunui complex funerar, inclusiv
ceea ce ține de inventarul funerar, contextul, caracteristicile obiectelor și alte particularități, dar
unele morminte pot fi reconstituite într-o oarecare măsură, fiind disponibile chiar și dimensiunile
urnelor și capacelor (Simion, 1971, pp. 76-90). Raportarea mormintelor tumulare s-a făcut sub
formă de catalog în care este mult mai clar ce aparține fiecărui mormânt, dar nu în toate cazurile

30
avem aranjarea din interiorul complexelor funerare sau dimensiunile urnelor și altor obiecte
(Simion, 1971, pp. 91-119). La o numărătoare atentă putem constata că doar 58 de morminte
tumulare din Zona B sunt menționate sau descrise în raport comparativ cu 61 declarate la începutul
articolului de către Gavrilă Simion (ca parte a unui total de 97 morminte plane și tumulare în Zona
B), iar în Zona A sunt descrise 12 morminte tumulare versus 11 numărate de autor, discrepanța în
cazul dat apărând probabil din cauza cenotafului din tumulul M-5A, nenumerotat. De asemenea,
în totalizările sale autorul menționează 7 tumuli în Zona B, dar conform catalogului numărul
acestora este de 8, movila funerară M-3/b fiind abordată neconsecvent: de obicei ca tumul aparte,
dar descris în compartimentul tumulului M-3B (Simion, 1971, pp. 109-110). Numărul ilustrațiilor
este considerabil, dar problema este că nu cunoaștem cantitatea totală a pieselor descoperite
(Spânu, 2014b, pp. 84-85). Ilustrațiile includ amplasarea sitului pe hartă, planul general al
săpăturilor, planurile tumulilor, fotografii cu tumuli secționați și șanțuri din „necropola plană”,
fotografii de morminte, de obiecte in-situ și din afara lui.

Un raport care să relateze despre oricare dintre mormintele descoperite în perioada de după
1970 în mod individual nu a apărut nici până în prezent. Au urmat o serie de studii de sinteză în
care s-a prezentat o imagine generală asupra necropolei de la Enisala „Valea Netului” în ceea ce
privește riturile și ritualurile funerare. Aceasta, pusă pe fundalul altor descoperiri funerare de la
Gurile Dunării, trebuia să contribuie la rezolvarea problemelor de cronologie apărute în
istoriografia românească privitoare la periodizarea Hallstatt-ului târziu și tranziția către La Tène,
mai exact fiind vorba despre disputa științifică dintre Gavrilă Simion, care plasează descoperirile
funerare de la Cernavodă „Coada Zăvoiului”, Satu Nou „I Suat”, Agighiol „Movila lui Uță” ș.a.,
considerate de acesta contemporane cu necropola de la Enisala „Valea Netului”, spre jumătatea și
în sfertul al treilea al sec. IV a.Chr., și o serie de alți arheologi în frunte cu Dumitru Berciu, care
le datează la sfârșitul sec. V a.Chr. sau la răscrucea sec. V-IV a.Chr. (Simion, 1977, pp. 49-50;
Simion, 2003, p. 315; pp. 319-320). Tema interpretării cronologice a acestor situri va persista pe
parcursul întregii cariere a lui Gavrilă Simion, după cum am văzut acesta revenind la ea mai târziu,
cu ocazia săpăturilor de la Telița „Celic Dere”, ideea de bază fiind rezervarea unei bune părți a
sec. V a.Chr. influenței scitice în cultura materială din Dobrogea (Simion, 1992).

Primul raport din această serie de sinteze, publicat în 1974 (Simion, 1974; Simion, 2003,
pp. 315-320), vine cu informația că până atunci la Enisala „Valea Netului” s-au descoperit în total
253 de morminte, dintre care 10 inhumații. După rit identifică patru categorii de morminte: fără
urnă cu oasele depuse în groapă sau casetă de piatră, în urnă depusă în groapă, în urnă depusă în
casetă de piatră și în urnă cu capac (Simion, 1974, p. 318). În mare parte această clasificare

31
corespunde cu cea inițială făcută pentru „necropola plană” din Zona B, având în vedere că diferențe
majore în materie de rit și ritual nu au existat între mormintele tumulare și cele plane, cu excepția
cenotafelor în casete sau pachete de piatră (Simion, 1971, p. 91). Singura noutate față de rezultatele
pentru 1968-1970 este apariția mormintelor cu oasele calcinate depuse direct în groapă, anterior
fiind documentat doar tipul cu oasele calcinate în casetă de piatră sau pachet de bolovani (Simion,
1971, pp. 76-78). Rezultate aproape neschimbate s-au prezentat și în două articole de sinteză
ulterioare (Simion, 1976; Simion, 1977). Clasificarea riturilor în patru nu s-a mai schimbat față de
cele prezentate anterior, iar în ceea ce privește obiectele din complexele funerare Gavrilă Simion
constată doar anumite noutăți, cum ar fi vârfurile de suliță, topoarele de luptă și o fructieră cu
picior și toarte torsionate (Simion, 1976, p. 151; Simion, 1977, p. 54). Utilă este multitudinea de
ilustrații noi care însoțesc aceste articole, dar pentru puține dintre ele putem identifica mormintele
specifice cărora le pot fi atribuite (Simion, 1976, pp. 146-156, fig. 2-8; Simion, 1977, pp. 61-71,
pl. I-XI). O analiză antropologică efectuată doar asupra scheletelor înhumate s-a publicat zece ani
mai târziu (Miu, Antoniu și Cantemir, 1987).

În unica analiză istoriografică a săpăturilor de la Enisala „Valea Netului”, Spânu (2014b,

pp. 83-86) dă o apreciere negativă publicării rezultatelor, în același timp constatând că
documentația până acum inedită întocmită de Gavrilă Simion dă dovadă de profesionalism și
coerență. Unica problemă care a rămas este deci publicarea acestor materiale. Din cele publicate
nu putem determina dacă necropola a fost cercetată exhaustiv sau dacă i-au fost stabilite limitele
pe teren. La atingerea numărului de 253 morminte excavate, s-a făcut afirmația că 2/3 din
necropolă au fost explorate (Simion, 2003, p. 317), ceea ce pur numeric vorbind pare aproape de
adevăr în condițiile în care la închiderea șantierului în 1976 s-a vehiculat un total de „aproape 400”
morminte descoperite (Simion, 1977, p. 50) sau de „peste 400” (Măndescu, 2010, p. 282). În planul
general al săpăturilor pentru anii 1968-1970 se observă că vestigiile funerare înaintează spre
pădure, dincolo de șanțul de protecție a acesteia, săpat de pădurari, atât prin tumulii M-1A și M-
2B, cât și prin aglomerarea singurelor morminte plane din Zona A în partea sudică a acesteia, spre
pădure (Simion, 1971, pl. II). Aceste date demonstrează extinderea spațiilor funerare dincolo de
limitele zonelor A și B identificate inițial, dar din păcate nu s-a mai publicat vreun plan general
înnoit al săpăturilor (Spânu, 2014b, p. 84). Chiar și așa, datorită numărului mare de morminte și
în special a abundenței importurilor în acestea, unii cercetători consideră necropola de la Enisala
„Valea Netului” cea mai importantă pentru deslușirea cronologiei culturii getice din Dobrogea sec.
V-III a.Chr. (Măndescu, 2010, p. 291).

32
 Asemănător altor situri arheologice de la nord de Dunăre pe care s-au descoperit un număr
considerabil de morminte, cum sunt cele de Zimnicea „Câmpul Morților” sau Poienești „Dealul
Teilor-Măgura”, situl de la Stelnica „Grădiștea Mare” (jud. Ialomița) a atras populații diverse de-
a lungul timpului. Astfel pe lângă necropola getică, arheologii au documentat aici o așezare
neolitică (cultura Boian), una din epoca bronzului cu morminte (cultura Coslogeni), alta din epoca
medievală cu morminte și chiar vestigii din epoca modernă, pe lângă prezența și intervențiile
antropice din epoca contemporană care au și dus la descoperirea sitului. În 2000 s-au descoperit
primele vestigii datate din Hallstatt (Conovici, Ganciu și Matei, 2001, p. 232; p. 234).

„Grădiștea Mare” reprezintă o ridicătură pe Balta Borcea (denumită și Balta Ialomiței), o

insulă aflată între brațele Borcea și Ostrov ale Dunării. Punctul se afla în perimetrul unei ferme
zootehnice, angajații căreia în 1987 au anunțat autoritățile despre descoperirea acolo a unor
morminte. Rămășițele acestora au fost investigate de către Gheorghe Matei și I. Munteanu, iar
ulterior în același an s-au derulat primele săpături de salvare sub conducerea lui Niculae Conovici
și Gheorghe Matei (Conovici și Matei, 1999a, p. 99). Campanii arheologice s-au organizat în
fiecare an pe parcursul perioadelor 1987-1998, 2000-2008 și 2011-2014, cei doi păstrându-și
rolurile de conducători ai săpăturilor până la decesul primului în 2005. Conform Cronicii
Cercetărilor Arheologice din România, în timpul campaniilor din 2005, 2012 și 2013 au săpat
echipe conduse de Vlad Zirra, iar în anii 2006-2008 și 2011 responsabil a fost Mircea Babeș, ultima
campanie din 2014 fiind organizată de Cristian Schuster (Babeș et al., 2007; Babeș et al., 2008a;
Babeș et al., 2009a; Babeș et al., 2012; Conovici și Matei, 1993; Conovici și Matei, 1997; Conovici
și Matei, 1998; Conovici și Matei, 1999b; Conovici, Ganciu și Matei, 2001; Conovici, Ganciu și
Matei, 2002; Conovici, Ganciu și Matei, 2003; Conovici, Ganciu și Matei, 2004; Conovici, Ganciu
și Matei, 2005; Schuster et al., 2015; Zirra et al., 2006; Zirra et al., 2013; Zirra et al., 2014). Potrivit
unor precizări ulterioare, Anca Ganciu a condus de fapt lucrările pe teren după decesul lui Niculae
Conovici (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 111, nota 39). Gheorghe Matei a rămas implicat în toate
campaniile până la închiderea șantierului în 2014.

Rezultatele săpăturilor din anii 1987-1996 au fost colectate într-un singur raport (Conovici
și Matei, 1999a), care nu reprezintă un catalog, ci o desfășurare statistică din care poate fi
reconstituită configurația unor morminte, datorită listelor de complexe per tip de descoperire și a
planului general al săpăturilor, unde sunt indicate mormintele conform ritului de înmormântare
(inhumație, incinerație cu groapă alungită sau cilindrică). O scurtă interpretare cronologică la
sfârșitul articolului plasează necropola în a doua jumătate a sec. IV a.Chr. și găsește cele mai multe
analogii cu necropolele de la Bugeac, Enisala, Brăilița și Cernavodă, chiar dacă s-au depistat

33
morminte mai recente, din prima jum. a sec. III a.Chr., și posibil mai vechi (Conovici și Matei,
1999a, p. 141). Pe de altă parte, rezultatele menționate anterior și publicate în Cronica Cercetărilor
Arheologice din România sunt sub formă unui catalog cu informații destul de limitate care conțin
de exemplu ritul, orientarea scheletului, forma gropii, adâncimea, caracteristicile urnei și prezența
altor obiecte de inventar, deci date suficiente pentru a obține o imagine generală asupra
descoperirilor, dar oricum preliminare în multe privințe, chiar numărul real al mormintelor fiind
pus sub semnul întrebării din cauza deranjării siturilor de către factori externi, cum ar fi arăturile,
nivelările cu buldozerele, alte activități agricole, tunelurile și mișcările de sol create de animalele
subterane (Conovici, Ganciu și Matei, 2002, p. 297).

În total 243 de morminte dezvelite în anii 1996-2014 la Stelnica „Grădiștea Mare” au fost
publicate în paginile Cronicii Cercetărilor Arheologice din România, iar pentru toți anii numărul
se ridică la 420 de morminte getice, dar eforturi mai substanțiale de a strânge toate descoperirile
într-o monografie sau un articol comprehensiv de sinteză nu s-au depus. O comunicare generală
despre cercetările arheologice din necropola getică și analiza antropologică a 39 de morminte din
zona de nord-est a sitului, cercetate în 2004-2006, au fost prezentate în cadrul atelierului franco-
român Recherches croisées en Dobrogea din 17-18 mai 2012, dedicat multidisciplinarității în
arheologie și domeniile conexe (Ganciu et al., 2012; Laquay, Ganciu și Charlier, 2012), însă doar
raportul antropologic a ajuns în culegerea de articole publicată ulterior (Laquay, Ganciu și
Charlier, 2013). Același colectiv a prezentat un studiu antropologic similar la cel de-Al Patrulea
Colocviu Internațional de Patografie, ținut în mai 2011 (Charlier, Laquay și Ganciu, 2013).
Planurile mormintelor nr. 12, 13, 25, 329 și 344 au fost publicate ca excepție în susținerea tezelor
înaintate de Mircea Babeș cu privire la practicile funerare birituale în spațiul carpato-dunărean
(Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 144, fig. 13).

Niculae Conovici a înaintat ipoteza unei împărțiri în grupuri familiale a cimitirului de la

Stelnica „Grădiștea Mare” (Conovici și Matei, 1999a, p. 141), dar o analiză antropologică
efectuată în 2010 de către Philippe Charlier asupra la 68 de indivizi înhumați a respins această
posibilitate, astfel încât problema stratigrafiei orizontale a acestui spațiu funerar rămâne a fi
rezolvată în viitor (Ganciu și Charlier, 2011). Datarea sitului a rămas de asemenea nerezolvată.
Chiar dacă Ganciu și Charlier (2011) constată descoperirea unor morminte din sec. V a.Chr., ei
continuă să o numească drept o necropolă de sec. IV-III a.Chr. (Ganciu et al., 2012; Schuster et
al., 2015, p. 133), pe când Măndescu (2010, p. 149-152) vede începutul ei în perioada ce cuprinde
sec. VI-V a.Chr., care ar reprezenta o fază separată față de etapa sec. IV-III a.Chr., caracterizată
prin diferite importuri grecești de sec. IV a.Chr., fibule de tip tracic și de tip La Tène. În condițiile

34
în care cercetările de pe sit sunt incomplete, iar materialul descoperit a fost publicat doar selectiv,
cunoștințele noastre cu privire la acesta rămân la nivel de schiță, inclusiv referitor la cronologia
relativă (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 112; Măndescu, 2010, p. 151). Biritualismul întâlnit la Stelnica
„Grădiștea Mare” prezintă cel mai mare interes din punct de vedere științific, fiind discutat nu o
singură dată (Babeș și Mirițoiu, 2011, pp. 111-112; Sîrbu, 2009b, pp. 59-60; pp. 63-65). Nucleul
disensiunilor științifice rezidă în ipoteza redeschiderii unora dintre mormintele cu inhumații,
incinerarea defuncților și îngroparea lor înapoi în aceleași gropi de către populațiile protoistorice.
Sîrbu (2009, pp. 63-64) argumentează imposibilitatea acesteia prin lipsa intervențiilor vizibile
asupra gropilor care ar fi survenit în timpul deshumărilor, lipsa oaselor mici în mormintele de
incinerație care ar fi trebuit să rămână în urma deshumării scheletului și faptul că piesele de
podoabă nu își păstrează locurile tipice în groapă după deshumare, incinerare și reînhumare
(cerceii în zona capului etc.). Din contra, Babeș și Mirițoiu (2011, p. 112) califică ipoteză drept
verosimilă, argumentând că lespezile depuse în mai multe morminte de inhumație la capurile sau
picioarele defuncților sunt prezente și într-un număr de morminte de incinerație, că s-au depistat
urmele unor intervenții ulterioare primei înhumări și că „gropile de ofrandă” și „de jefuire” nu
corespund denumirilor lor, conform inventarului prezent în ele. Ipoteza este una mai veche și
reprezintă o tentativă de a explica utilizarea în spațiul getic a gropilor mari, dreptunghiulare sau
alungite, tipice mormintelor de inhumație, pentru incinerații (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 117, nota
78).

La Dănceni (r. Ialoveni), pe malul drept al râului Ișnovăț, Isaac Rafalovici a descoperit în
1959 un sit arheologic multimilenar care pe lângă morminte din faza târzie a culturii Cucuteni-
Tripolie, epoca bronzului (cultura catacombelor, cultura ceramicii ornamentate cu multe brâie),
cultura Sântana de Mureș-Cerneahov, cuprindea și o considerabilă necropolă getică cu 42 de
morminte. Vestigiile au fost excavate pe parcursul anilor 1974-1976 și 1978 de către un colectiv
condus de același arheolog, iar în 1979 de o echipă sub conducerea Nataliei Golțeva (Levinschi,
2008, p. 233; Telnov, 2015, p. 347). Din cauza decesului lui Isaac Rafalovici în 1979 o mare parte
din rezultatele acestor campanii arheologice au rămas nepublicate, doar o monografie dedicată
necropolei de tip Sântana de Mureș-Cerneahov fiind lansată post-mortem în 1986 (Рафалович,
1986).

Disponibilitatea unei mari părți a informației pertinente necropolei getice i-o datorăm unui
alt participant la săpăturile desfășurate acolo, și anume Valerii Lapușnean, care a publicat-o în
mod dispersat și nesistematic pe parcursul întregii sale monografii dedicate tracilor timpurii
(Лапушнян, 1979). Anterior unicele disponibile erau rezumatele scurte (de maximum o pagină)

35
ale rezultatelor din anii 1974, 1975, 1976 și 1978 în anuarul rapoartelor de săpături arheologice
din Uniunea Sovietică, Археологические открытия (Рафалович et al., 1975; Рафалович,
Лапушнян și Дунявина, 1976; Рафалович et al., 1977; Рафалович și Дунявина, 1979) și două
articole mai detaliate, unul despre mormintele culturii Cucuteni-Tripolie și culturii catacombelor
(Дергачев, 1981), și altul despre un vas ceramic cu decor ștanțat găsit în necropola culturii Sântana
de Mureș-Cerneahov (Рафалович, 1981).

În monografia sa, Valerii Lapușnean argumentează că descoperirile funerare de la

Pârjolteni și Dănceni au făcut loc unei etape intermediare între cultura Hallstatt-ului tracic și
cultura getică a sec. IV-III a.Chr., denumită „cultura getică timpurie” și datată în mijlocul sec. VI-
sec. V a.Chr. (Лапушнян, 1979, p. 18). În sprijinul acestei teze realizează o interpretare
cronologică și tipologică a pieselor descoperite în necropola de Dănceni, și le compară cu
descoperiri similare din alte regiuni (Лапушнян, 1979, pp. 20-23), celelalte două necropole care
completează imaginea unei culturi getice timpurii bine definite fiind cele de la Onești „NV
cartierului Slobozia” și Recea (Лапушнян, 1979, p. 26). În privința necropolei de la Dănceni
identifică o organizare a mormintelor în grupuri compacte (Лапушнян, 1979, p. 51), stabilește
forma gropilor sepulcrale (Лапушнян, 1979, pp. 53-55), tipurile urnelor și mormintelor fără urnă
(Лапушнян, 1979, p. 56), descrie construcțiile din lemn unse cu lut folosite în cazul mormintelor
nr. 73, 129, 139 și 149 (Лапушнян, 1979, p. 57) și mormintele nr. 93 și 308 cu cameră funerară și
groapă de acces (Лапушнян, 1979, p. 58), ceramica (Лапушнян, 1979, pp. 88-97), clasificarea ei
(Лапушнян, 1979, pp. 63-65, tab. 11a-11б) și piesele de inventar (Лапушнян, 1979, pp. 113-118),
încheind monografia cu un studiu comparativ al culturii getice timpurii cu alte culturi „sincrone”,
inclusiv prin ipoteza că mormintele cu puț de acces și groapă funerară de la Dănceni ar fi de
inspirație scitică (Лапушнян, 1979, p. 131). Printre ilustrații referitoare la Dănceni se numără:
vârfuri de săgeată, „vorvorka” și un cuțit (Лапушнян, 1979, pp. 21-22, fig. 6-7), planul săpăturilor
din necropola getică pentru anul 1975 (Лапушнян, 1979, p. 52, fig. 13), planul unor morminte
(Лапушнян, 1979, p. 54, fig. 14), vase și fragmente de ceramică (Лапушнян, 1979, pp. 89-94, fig.
28-32), un cuțit de fier și vârfuri de lance (Лапушнян, 1979, pp. 113-114, fig. 38-39). Cercetătorii
mai pot găsi date prezentate în formă de statistică despre riturile funerare întâlnite (Лапушнян,
1979, p. 51, tab. 8; p. 56, tab. 9)

Levinschi (2008) readuce în discuție necropola de la Dănceni în lumina coborârii limitei

cronologice a acesteia de către Igor Brujako în teza sa de doctor habilitat la prima jumătate a sec.
VI a.Chr. în loc de a doua jumătate a aceluiași secol. În baza acestei informații și a constatării că
majoritatea inhumațiilor au fost deranjate spre deosebire de incinerații, rămase intacte, autorul

36
articolului a ajuns la concluzia că necropola getică birituală de la Dănceni de fapt reprezintă două
necropole ale unor populații despărțite în timp, uneia scitice caracterizate prin ritul înhumării și a
alteia ulterioare, getice, reprezentată prin incinerații (Levinschi, 2008, pp. 235-237). Babeș și
Mirițoiu (2011, p. 109) consideră ipoteza că răvășirile mormintelor de inhumație ar putea fi urmele
unor ceremonii de caracter ritual și compară prezența incinerațiilor în gropi mari cu cazuri similare
din necropolele de la Boroșești și Poienești. Spre deosebire Alexandru Levinschi, care crede
verosimilă ideea că inhumațiile să fi fost deranjate sau suprapuse chiar de purtătorii ritului funerar
prin incinerare sau mormintele acestora (Levinschi, 2008, p. 236), Niculiță și Zanoci (2017, p.
173) nu sesizează deloc suprapuneri de înmormântări în necropolele getice din spațiul pruto-
nistrean, inclusiv la Dănceni. Orice tentativă de analizare mai amănunțită a rezultatelor este pusă
în dificultate în condițiile în care necropola rămâne nepublicată corespunzător și integral, iar planul
general al săpăturilor este disponibil doar pentru mormintele dezvelite în 1975. Suprafața cercetată
pe sit este semnificativă, de aproximativ 40 000 m² (Arnăut, 2003, p. 211), dar nu poate fi stabilit
clar dacă cimitirul getic s-a săpat în mod exhaustiv, cert fiind că în ultimele două campanii din
1978-1979 alte morminte getice nu s-au descoperit (Arnăut și Ursu Naniu, 1996, p. 23).

Microregiunea Hansca, foarte bogată în vestigii din cea de-a doua epocă a fierului
(Никулицэ, 1972, p. 105), cuprinde și cea mai întinsă necropolă getică din spațiul pruto-nistrean,
aflată în punctul Hansca „Lutărie” (r. Ialoveni). Locuitorii satului alăturat au descoperit din
întâmplare primul mormânt de pe sit în anul 1958, ca mai apoi în 1964 să fie întreprinse primele
săpături sistematice sub îndrumarea lui Ion Hîncu. În timpul acestora s-au descoperit încă patru
sepulturi (Никулицэ, 1968, p. 167). Restul campaniilor arheologice asupra acestei necropole s-au
derulat sub direcția lui Ion Niculiță pe parcursul anilor 1966-1969 și 1975-1976 (Arnăut și Ursu
Naniu, 1996, p. 49), situl fiind un adevărat laborator pentru practica arheologică a studenților de
istorie ai Universității de Stat din Chișinău. Conform ultimei numărători realizate de autorul
săpăturilor, necropola getică, epuizată în mare parte, conține în total 71 de morminte cercetate
(Niculiță și Zanoci, 2017, p. 172). Numărul mormintelor variază de la sursă la sursă, Arnăut și
Ursu Naniu (1996, p. 50) identifică 72 pe o suprafață de 1860 m², spre deosebire de 68 menționate
în prima publicație realizată după încheierea săpăturilor (Никулицэ, 1977a, p. 68) și 73 de
morminte identificate de către alți cercetători (Măndescu, 2010, p. 58). În una dintre puținele
aprecieri istoriografice, Babeș și Mirițoiu (2011, p. 108, nota 21) califică publicarea rezultatelor
de la Hansca „Lutărie” drept prea inconsecventă pentru a o putea folosi în studiul lor asupra
practicilor funerare birituale, realizând și o analiză amănunțită a oscilației numărului de morminte
de la sursă la sursă. Măndescu (2010, pp. 58-59) notează de asemenea ca impediment maniera

37
selectivă de publicare și, în general, lipsa unui catalog al mormintelor. Materialul getic nu este
exclusiv la Hansca „Lutărie”, acolo fiind cercetate și morminte din sec. II-III p.Chr. Această
necropolă este denumită uneori „Lutărie II” pentru a o diferenția de cea getică, în pofida faptului
că se află în același punct (Никулицэ, 1972, p. 106, nota 1; Никулицэ, 1977b, p. 457). Oricum nu
ar fi, aceste două necropole alăturate nu se suprapun, ceea ce a dus la concluzia că mormintele au
continuat să fie vizibil demarcate secole la rând în vechime (Niculiță și Zanoci, 2017, p. 174).

Ion Niculiță a folosit rezultatele obținute la Hansca „Lutărie” pentru a contrazice teoria
trecerii graduale a geților de la ritul funerar al inhumației la cel al incinerației pe parcursul secolelor
VI-IV a.Chr., așa cum printre alții a formulat-o Hadrian Daicoviciu în cartea sa Dacii, și a susținut
prezența concomitentă a ambelor rituri în timpul secolelor IV-III a.Chr. ca o prelungire a tradițiilor
existente în perioadele premergătoare (Никулицэ, 1968, p. 171; Никулицэ, 1969, pp. 143-145;
Никулицэ, 1973, p. 41), o concluzie pe care și-a păstrat-o intactă și jumătate de secol mai târziu
(Niculiță și Zanoci, 2017, p. 174). Din cauza mormintelor de inhumație mai numeroase
biritualismul necropolelor de la Dănceni și Hansca „Lutărie” este mult mai pronunțat față de
majoritatea siturilor funerare getice, un lucru ce a atras atenția cercetărilor care caută alte explicații
pentru acest fenomen. Așa cum am văzut și în cazul Dăncenilor, Alexandru Levinschi pune
înmormântările prin înhumare de la Hansca „Lutărie” pe seama prezenței unui orizont mai vechi
în cadrul necropolei identificat etnic cu sciții sau, mai nou, a unui grup social de tip paria, negând
existența vreunui biritualism la geți, identificându-i în schimb pe aceștia doar cu ritul funerar al
incinerației (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 108, nota 23; Левинский, 2005-2009, pp. 167-171). În
mod preliminar, Măndescu (2010, pp. 59-60) ar admite existența mai multor etape cronologice
reflectate în stratigrafia orizontală a cimitirului, dar extinde limitele cronologice doar la sfârșitul
sec. V-sec. III a.Chr. față de datarea în sec. IV-III a.Chr. înaintată original de către Ion Niculiță,
deci în dependență de autor și interpretare se află oricum în cadrul culturii getice „clasice”. Autorul
săpăturilor a anticipat problemele de interpretare a mormintelor de inhumație și a ținut să precizeze
că o mare parte din ele, în pofida faptului că erau foarte deranjate, conțineau ofrandă în formă de
ceramică care nu se deosebește de cea găsită în mormintele de incinerație (Никулицэ, 1972, p.
116). Totuși, formularea unor concluzii definitive depinde mult de publicarea completă a
vestigiilor descoperite, un efort de o valoare mult mai mare decât orice altă tentativă de interpretare
a informațiilor deja publicate.

Numărul de articole publicate de Ion Niculiță despre necropola de la Hansca „Lutărie” este
considerabil, însă multe dintre ele o tratează sub formă de sinteză. Într-o primă încercare sunt
descrise într-un catalog cele zece morminte descoperite în anii 1958, 1964 și 1966. Printre datele

38
oferite de acesta se numără adâncimea la care s-a depistat complexul, ritul funerar folosit,
contextul, inventarul prezent și descrierea sumară a acestuia cu ilustrații care sunt atribuite clar
unor morminte specifice. De asemenea, printre paginile acestui raport se află planul general al
săpăturilor și o clasificare a ceramicii scoase la suprafață din trei tipuri (Никулицэ, 1968).

Următorul raport este de asemenea un catalog întocmit într-o manieră similară, însă doar
13 morminte din 28 sunt prezentate, iar ilustrațiile nu mai sunt atribuite unor morminte specifice,
ci afișate drept exemple de piese descoperite pe teritoriul cimitirului. Clasificarea ceramicii s-a
extins la 10 tipuri diferite, iar printre observațiile notabile de la sfârșitul raportului reperăm lipsa
mormintelor în ciste și a ceramicii de import pe siturile funerare getice din spațiul pruto-nistrean,
comparativ cu restul spațiului getic, unde sunt întâlnite des (Никулицэ, 1969). Restul studiilor
reprezintă sinteze ale rezultatelor obținute la diferite etape în cercetarea sitului. Rezultatele de până
la 1969 inclusiv sunt discutate într-o asemenea sinteză. Ea cuprinde 44 de morminte getice
analizate mai mult din punct de vedere statistic. Drept exemple pentru diferitele categorii de rit și
ritual sunt oferite morminte individuale, astfel încât se poate obține o imagine generală asupra unor
complexe din această perspectivă, dar nu intră în alte detalii, precum inventarul ș.a. Principala
demarcație în organizarea articolului se petrece la nivel de rit funerar, analiza inhumațiilor fiind
efectuată separat. Putem constata că până la acest stadiu se descoperiseră deja toate mormintele de
inhumație cunoscute în necropola getică de la Hansca „Lutărie” până în prezent, în număr de 9
(Никулицэ, 1972). Prima descriere elaborată a crematoriului din partea de sud-est a cimitirului
apare de asemenea în paginile articolului respectiv, inclusiv argumentele interpretării lui ca atare
(Никулицэ, 1972, pp. 113-114, fig. 2).

Ulterior, studiile lui Ion Niculiță evoluează de la particular la general, descoperirile de la

Hansca „Lutărie” fiind utilizate în descrierea riturilor și ritualurilor funerare la geții din sec. IV-III
a.Chr. în revista Советская Археология (Никулицэ, 1973), în monografia sa dedicată în general
geților din aceeași perioadă (Никулицэ, 1977a) și în monografia sa emblematică despre tracii
septentrionali în sec. VI-I a.Chr. (Никулицэ, 1987). Necropola getică apare în mod repetat în
aceste lucrări, în special utile fiind informațiile prezentate tabelar (Никулицэ, 1973, pp. 34-35,
tab. 1; pp. 38-39, tab. 3; Никулицэ, 1977a, pp. 64-65, tab. 4; pp. 76-77, tab. 6). Monografia din
1977 reprezintă prima lucrare dintre acestea publicată după încheierea săpăturilor, dar trecuse
puțin timp pentru ca toate rezultatele să fie procesate complet și analizate, astfel încât nu conține
revelații în privința necropolei. Având în vedere că în cele două monografii se discută subiecte
generale extinse în timp și spațiu, descoperirile sau siturile individuale sunt abordate ocazional. O
ultimă contribuție este planul general actualizat al săpăturilor, dar fără ca mormintele să fie

39
numerotate (Никулицэ, 1987, p. 118, fig. 39). Măndescu (2010, p. 59, fig. 5) a realizat o analiză
spațială a acestui plan, delimitând două zone populate de morminte de incinerație și o zonă cu
inhumații cu scopul de a căuta dovezi în sprijinul existenței vreunei succesiuni cronologice
vizibile, ceea ce rămâne la nivel de ipoteză atât timp cât catalogul mormintelor rămâne nepublicat.
Pe lângă toate acestea, campaniile din 1975 și 1976 au beneficiat și de mici rezumate ale săpăturilor
(Никулицэ, 1976; Никулицэ, 1977b), dar informațiile despre complexele funerare sunt foarte
limitate, deoarece includ și investigațiile din așezări.

Pe teritoriul localității Bugeac (jud. Constanța) s-au descoperit tocmai trei necropole getice
plane: Bugeac „I Ceair”, Bugeac „II Ghețărie” și Bugeac „III Canara”. Vestigiile primului cimitir
au ieșit la suprafață în 1965 în timpul modernizării șoselei Constanța – Ostrov, două urne cinerare
fiind atinse de lama unui buldozer. Materialele au fost salvate după înștiințarea autorităților, în
urma unui sondaj în zona alăturată descoperindu-se încă două morminte. Deci, în total s-au
documentat 4 morminte de incinerație (Irimia, 1968, p. 194). Necropola a doua a fost reperată în
1966 în urma săpării unei ghețării pentru întreprinderea piscicolă locală. Au urmat în același an
cercetări de salvare și un sondaj care au dus la documentarea mai multor morminte de incinerație
(Irimia, 1968, pp. 202-203). S-au întreprins săpături sistematice sau de salvare în anii 1968-1969,
1972, 1977-1979 și 1981-1984. În total acolo s-au raportat 115 morminte pentru anii 1968-1982
conform numărătorii autorului săpăturilor (Irimia, 1992, p. 169), dintre care doar unul de
inhumație, fiind astfel una dintre cele mai mari necropole getice cercetate. Cele nouă morminte
cercetate în anii 1983-1984 au rămas inedite până în prezent (Spânu, 2014b, p. 89). Dacă privim
urna nr. 1 din mormântul nr. 28, aflată deasupra marcajului din pietre care acoperea urnele nr. 2 și
3 (Irimia, 1979, p. 58), drept unul separat, spre deosebire de conducătorul săpăturilor, atunci pentru
toate campaniile de săpături avem un total de 125 de morminte. Merită de menționat că în pofida
faptului că era cunoscută prezența sitului arheologic în punctul respectiv, cooperativa agricola care
deținea pământurile a inițiat în 1972 amenajarea unor șanțuri fără supraveghere arheologică, astfel
încât mai multe morminte au fost distruse, salvate fiind 14, dar nu întotdeauna cu toate piesele sau
informațiile intacte (Irimia, 1979, pp. 55-56). A treia necropolă din punctul „Canara” a fost
descoperit de asemenea întâmplător în 1984, scoțându-se la iveală 3 morminte în total. Mihai
Irimia a condus expedițiile arheologice în toate cazurile.

Calitatea publicării rezultatelor a variat de la an la an, de regulă diminuându-se pe măsura

ce numărul descoperirilor și complexitatea lor creștea. Astfel, rapoartele pentru campaniile din
1968-1969 (Irimia, 1968; Irimia, 1969) sunt detaliate și riguroase, întrecând orice așteptări
conform lui Spânu (2014b, p. 87). Realizate sub forma unor cataloage de morminte, ele conțin

40
circumstanțele în care s-au găsit vestigiile, inclusiv adâncimea și amenajarea în complex, ritul
înmormântării, caracteristicile urnelor și a pieselor de inventar, cum ar fi forma vaselor, culorile,
dimensiunile ș.a. Textul este însoțit de un număr mare de ilustrații, clasificări ale ceramicii și
riturilor funerare, dar și de o scurtă interpretare cronologică a descoperirilor. 3 morminte de la
Bugeac „I Ceair” și 13 de la Bugeac „II Ghețărie”, cercetate în anii 1968-1969, au fost supuse unei
analize antropologice publicate (Nicolaescu Plopșor, 1974). Eșantionul asupra căruia s-a efectuat
această analiză este unul redus și face parte dintr-o necropolă a cărei limite rămân neconcretizate
până în prezent, astfel că concluziile nu pot fi unele generalizatoare, dar unele observații pertinente
s-au făcut. Unele urne din Bugeac „II Ghețărie”, interpretate anterior drept morminte individuale,
s-au dovedit, astfel, a conține rămășițele incinerate a mai multor persoane, cum este mormântul nr.
2, cu osemintele unui bărbat și unei femei, sau mormântul nr. 5, cu resturile cinerare a doi infans
de vârste diferite. În cazul adulților, incinerarea a avut loc pe ruguri diferite. Existența mai multor
ruguri utilizate în mod repetat este demonstrată în opinia autorului de prezența unei cantități reduse
de resturi cinerare de la 4 adolescenți în urna unui infans I-II din mormântul nr. 9 (Nicolaescu
Plopșor, 1974, pp. 34-35). Analiza antropologică ar veni să confirme divizarea pe sexe a
inventarului funerar, conform căreia podoabele și fusaiolele se depuneau împreună cu femeile, iar
armele împreună cu bărbații (Nicolaescu Plopșor, 1974, p. 34), dar trebuie indicat că doar un singur
mormânt din cele studiate poseda o armă (un cuțit) ca inventar funerar, mormântul nr. 18, deci
insuficient pentru anumite concluzii statistice.

Rapoartele cu privire la mormintele nr. 20-115 (Irimia, 1979; Irimia, 1980; Irimia, 1986a;
Irimia, 1992) au păstrat formatul de catalog și dacă le considerăm informații preliminare, atunci
acestea oferă date destul de bogate despre complexele funerare, în special despre amenajarea
acestora (construcții și aranjări de pietre, poziția urnelor și inventarului funerar, obiectele care fac
parte din acestea și unele caracteristice ale acestor piese etc.), însă din cauza numărului mare de
morminte, acestea nu sunt suficiente ca rapoarte finale, lipsind dimensiunile și alte particularități
fizice ale pieselor și ilustrațiile pentru majoritatea dintre ele. O noutate binevenită în articolele
respective sunt planurile individuale ale mormintelor. Planul general al săpăturilor a fost însă
actualizat ultima dată în 1979 (Irimia, 1979, fig. 1; Spânu, 2014b, p. 89). Excepții de la regulă
reprezintă mormintele nr. 81-85 (Irimia, 1986a, pp. 74-79, fig. 3-4) și nr. 110 de inhumație (Irimia,
1992, pp. 164-167, fig. 3-4), a căror intrări în catalog includ dimensiunile și ilustrațiile tuturor
obiectelor, ca o reminiscență a profunzimii rapoartelor săpăturilor din 1968-1969. Autorul le-a
scos în evidență pentru a realiza o analiză amănunțită a inventarului lor prin clasificare, analogizare
și datare, concluzionând că vestigiile sunt ulterioare necropolelor de la Piatra Frecăței, Cernavodă,

41
Petroșani, dar parțial concomitente cu descoperirile funerare de la Satu Nou, Cernica și mormintele
60-61 din aceeași necropolă, plasate astfel în intervalul sec. V-înc. sec. IV a.Chr. (Irimia, 1986a,
pp. 83-87; Irimia, 1992, pp. 170-172). Anterior, cea mai exactă datare a oferit-o vasul kantharos
din mormântul nr. 7, din al doilea sfert al sec. IV a.Chr. (Irimia, 1992, p. 172, nota 52), Mihai
Irimia delimitând două zone distincte cronologic pe planul necropolei, prima care cuprindea cele
19 morminte cercetate în 1968-1969 datate cu sec. IV a.Chr., și alta la aproximativ 60-100 m nord-
vest de acestea, care ar fi fost folosită încă din prima jum. a sec. V a.Chr. și apoi pe parcursul sec.
IV a.Chr. (Irimia, 1992, p. 172).

Alte informații despre necropolă s-au publicat doar ocazional. În baza inventarului
mormintelor nr. 60 și 61, Mihai Irimia a făcut o nouă analiză a riturilor funerare și a cronologiei
acesteia (Irimia, 1981), ca mai apoi să publice un număr select de piese de inventar din diferite
morminte săpate de-a lungul timpului (Irimia, 1986b). Din cauza manierei dispersate de publicare
a rezultatelor, un studiu istoriografic precum cel realizat de Daniel Spânu (Spânu, 2014b, pp. 86-
89) ajută mult la stabilirea nivelului calitativ de publicare a rezultatelor, inclusiv ponderea pieselor
ilustrate din total sau a celor cu dimensiuni. Concluzia finală asupra rapoartelor este că în pofida
faptului că Mihai Irimia a perseverat lăudabil pe parcursul unei perioade mai lungi de timp să
publice rezultatele, acestea nu depășesc statutul lor preliminar și sunt incomplete și neuniforme
(Spânu, 2014b, p. 89) la un nivel la care adevăratul potențial al acestei necropole promițătoare și
bogate în inventar nu poate fi atins înainte de apariția unei monografii detaliate care să astupe
aceste lacune.

Pe parcursul a cinci campanii desfășurate în perioada anilor 1954-1958, echipa condusă de

arheologul Exspectatus Bujor a excavat două cimitire getice în puncte diferite de pe teritoriul
localității Murighiol (jud. Tulcea): „I Cu Cetate” și „II Vatra Satului”. Aceste două spații funerare
s-au dezvoltat concomitent, conform conducătorului săpăturilor, și au deservit aceeași populație—
localnicii geți (Bujor, 1971, p. 132). În total s-au descoperit 60 de morminte, dintre care 36 la „I
Cu Cetate” și 24 la „II Vatra Satului”. Siturile au devenit destul de influente în literatura
arheologică concentrată pe această perioadă a epocii fierului și un etalon pentru definirea și
clasificarea unor necropole descoperite ulterior, dând naștere noțiunii deja depășite de „cultura
Murighiol” și a celei de „necropole de tip Murighiol”, care ar fi caracterizat regiunea dobrogeană
în sec. IV-III a.Chr. (Spânu, 2014b, pp. 70-74). Așa cum se întâmplă deseori în istorie, în ciuda
importanței lor în istoriografie, cele două necropole au fost publicate foarte sumar în cinci rapoarte
(Bujor, 1955; Bujor, 1957; Bujor, 1959a; Bujor, 1959b; Bujor, 1961) care oferă doar câteva detalii
per complex funerar, cum ar fi despre ritul funerar, amenajarea mormintelor și obiectele găsite în

42
ele, deseori lipsind dimensiunile pieselor și orice fel de ilustrații. De asemenea, nu avem vreun
plan general al săpăturilor la dispoziție sau planuri individuale ale mormintelor. Spânu (2014b, pp.
78-79) a calculat că doar 25% din obiecte au primit ilustrații, în timp ce doar 11% din inventarele
funerare au fost ilustrate complet. După ce alți cercetători s-au folosit de ocazia de a discuta
descoperirile de la Murighiol în lumina dezvelirii altor cimitire getice din spațiul extracarpatic, în
special din Dobrogea, Exspectatus Bujor a revenit și el la acestea cu un articol în care
argumentează în baza lor și a analogiilor acestora divizarea evoluției culturii materiale getice din
Dobrogea în faze cronologice consecutive, începând cu „aspectul Cernavodă” din prima jum. a
sec. V a.Chr., continuând cu „aspectul Satu Nou” de la sfârșitul sec. V a.Chr. și terminând cu
„aspectul Murighiol” propriu-zis din sec. IV-III a.Chr. (Bujor, 1971, p. 134). În aprecierea sa
asupra calității publicării rezultatelor, Spânu (2014b, pp. 76-80) îi dă o notă negativă, considerând
că în mare parte vina cade pe autorul săpăturilor, chiar dacă atât el, cât și siturile au fost
defavorizate de politica editorială a puținelor reviste științifice românești de arheologie care operau
în anii 1950-1970.

Necropola getică de la Canlia „Gura Canliei” (jud. Constanța) pare a fi singura din
Dobrogea publicată integral, lucru celebrat în literatura științifică (Spânu, 2014b, pp. 89-91).
Această realizare nu-i aparține conducătorului săpăturilor, Emil Moscalu, care le-a direcționat pe
parcursul a șase campanii arheologice în anii 1969-1974, ci cercetătorilor Rodica Boroffka și
George Trohani, care au alcătuit catalogul descoperirilor în baza scrierilor din jurnalul de săpătură
și a lucrului direct cu inventarul păstrat în fondurile Muzeului Național de Istorie a României,
provenit de pe sit (Boroffka și Trohani, 2003, p. 139; Spânu, 2014b, p. 90). Rezultatul a fost un
articol format din catalogul detaliat al mormintelor și altor complexe, istoricul cercetării,
clasificarea vaselor ceramice și altor piese, interpretarea cronologică a vestigiilor, un tabel
recapitulativ și diferite ilustrații, inclusiv planul necropolei și unele planuri / profile de morminte
individuale (Boroffka și Trohani, 2003). Anterior, Emil Moscalu a inclus un număr de obiecte din
necropola de la Canlia „Gura Canliei” în monografia sa emblematică dedicată ceramicii traco-
getice (Moscalu, 1983), iar o analiza antropologică a 35 de morminte cercetate în 1969 și 1974
este disponibilă din 1981 (Botezatu, 1981). Inițial s-a vehiculat numărul de 82 de morminte
descoperite în cadrul necropolei, dar atât catalogul, cât și analiza antropologică menționează doar
81, dintre care 4 de epocă romană, prin urmare 77 morminte getice (Boroffka și Trohani, 2003, p.
139; Botezatu, 1981, p. 123). Aceste calcule consideră fiecare urnă cinerară drept un mormânt
aparte, astfel dacă am privi mormintele cu două sau mai multe urne drept unitare, atunci cimitirul
conține 70 de morminte getice. Chiar dacă publicarea catalogului este în multe privințe exemplară,

43
unele piese s-au pierdut de-a lungul timpului și nu au putut fi corect documentate, iar în unele
cazuri există divergențe între piesele de inventar atribuite original unui mormânt de Emil Moscalu
și cele atribuite de autorii catalogului mormântului respectiv (ca rectificare), cu mențiunile
respective. Informații dacă necropola de la Canlia „Gura Canliei” a fost cercetată exhaustiv nu
avem, dar planul general al săpăturilor și al necropolei indică contrariul (Boroffka și Trohani, 2003,
pp. 140-141, fig. 1-2). Din păcate, nu se cunoaște nici locația certă a săpăturilor (Boroffka și
Trohani, 2003, p. 139). Grație existenței catalogului de morminte, alți cercetători au putut utiliza
datele în propriile studii. Astfel, Măndescu (2010, pp. 273-278) a realizat o analiză cronologică și
spațială, inclusiv prin metoda serierii, în urma căreia a depistat prezența a două sau trei areale
distincte care ar corespunde unor etape cronologice diferite din evoluția cimitirului (Măndescu,
2010, p. 277).

În spațiul extracarpatic necesită menționate alte cimitire getice importante din sec. VI-III
a.Chr., printre care Boroșești „La Picior” (jud. Iași, 5 morminte) cercetată în anii 1968-1978 cu
descoperirea vestigiilor getice în 1973-1974, 1976 și 1978 (Babeș și Mirițoiu, 2011, pp. 130-132);
Cernavodă „Coada Zăvoiului” (jud. Constanța, 4 morminte), în 1954 (Berciu, 1957; Morintz,
Berciu și Diaconu, 1955, pp. 158-159); Ciucurova „3 km V de sat” (jud. Tulcea, 10 morminte), în
1984 (Simion, 1995; Simion, 2003, pp. 187-206); Giurgiulești „La Vadul Boului” (r. Cahul, 6
morminte), în 1997 (Arnăut, 1999); Coslogeni „Grădiștea Coslogeni” (jud. Călărași, 18 morminte),
în 1986 și 1994-1997 (Sîrbu, 2009a; Sîrbu, 2017); Brăila „Brăilița-Cărămidăria 2” (jud. Brăila, 11
morminte), în 1956-1957, 1964-1965 și 1967-1968 (Harțuche, 2002, pp. 152-156; Harțuche și
Anastasiu, 1968, pp. 31-35); Corbu „Cimitirul Corbu de Jos” (jud. Constanța, 10 morminte), în
1969 și 1971 (Bucovală și Irimia, 1971; Irimia, 1975, pp. 95-102); Fântânele (jud. Teleorman, 3
morminte), în 1965 (Mateescu și Babeș, 1968); Hansca „I” (r. Ialoveni, 4 morminte), în 1960
(Мелюкова, 1963, p. 68); Onești „NV Cartierului Slobozia” (jud. Bacău, 11 morminte), în 1962-
1963 (Buzdugan, 1968); Satu Nou „I Suat” (jud. Constanța, 45 morminte), în 1958-1959 (Irimia,
1983, pp. 130-134; Mitrea, 1960; Mitrea, Preda și Anghelescu, 1961, pp. 283-287; Mitrea, Preda
și Anghelescu, 1962); Strahotin „Dealul Ponoarelor I” (jud. Botoșani, 29 morminte), în 1981-1984
și 1988 (Berzovan, Simalcsik și Kovács, 2020; Șadurschi, 1992). Multe alte situri de o importanță
mai mică au fost locul unor descoperiri funerare getice, de obicei întâmplătoare și majoritatea
efectuate în perioada postbelică. De asemenea, nu trebuie uitate mormintele fastuoase, care deseori
au reușit să domine discuțiile despre riturile funerare la populațiile extracarpatice din sec. VI-III
a.Chr., datorită bogăției și expresivității inventarului depus în ele. Dintre acestea menționăm
mormintele de la Agighiol „Movila lui Uță” (jud. Tulcea), cercetat în 1931 în urma unei săpături

44
de salvare (Berciu, 1969, pp. 33-76); Peretu (jud. Teleorman), în 1971 (Moscalu și Voievozeanu,
1979; Voievozeanu și Moscalu, 1979); Cucuteni „Dealul Gosan” (jud. Iași), în 1967 și 1979-1981
(Dinu, Măgirescu și Boghian, 1983-1984); Găvani „NE de Movila Struna” (jud. Brăila), în 1971-
1972 (Harțuche, 1985; Sîrbu și Harțuche, 2000); Chirnogi „C.A.P.” (jud. Călărași), în 1961 și 1983
(Șerbănescu, 1999).

Publicațiile despre mormintele getice se împart în mai multe categorii: rapoarte de tip
catalog sau repertoriu, sinteze, de interpretare, analize antropologice și studii istoriografice.
Publicațiile dintr-o categorie pot include elemente din alte categorii, iar o monografie dedicată
unui sit arheologic trebuie să cuprindă toate aceste categorii. Pentru a face disponibile rezultatele
săpăturilor publicului larg și comunității științifice cele mai potrivite sunt cataloagele de morminte.
În acestea fiecare mormânt își primește propria sa intrare în care în mod ideal se descriu toate
datele cunoscute despre acesta, inclusiv amenajarea lui în subteran și la suprafață, ritul funerar
utilizat și particularitățile acestuia, construcțiile funerare și recipientele în care au fost depuse
osemintele, piesele de inventar și parametrii acestora, ilustrațiile obiectelor, planul mormântului.
De obicei, în orice raport final sau chiar preliminar sub formă de catalog există necesitatea de a
include planul general al săpăturilor, istoricul cercetării, fotografii cu vestigiile văzute in-situ,
clasificarea obiectelor descoperite și interpretarea preliminară a complexelor, inclusiv în ceea ce
privește datarea. Am discutat deja despre absența sau prezența cataloagelor de morminte în
practica publicării rezultatelor săpăturilor efectuate în necropolele getice, ajungând la concluzia că
niciuna din necropolele mai mari nu au beneficiat de un asemenea raport într-o formă completă și
ireproșabilă. Chiar dacă calitatea acestuia este exemplară și efortul unul titanic, catalogul
mormintelor de la Zimnicea „Câmpul Morților” (Alexandrescu, 1980) este doar o parte dintr-un
întreg, descoperirile din 2007-2009 așteptându-și acum rândul de a fi publicate corespunzător.
Catalogul descoperirilor de la Canlia „Gura Canliei” (Boroffka și Trohani, 2003) este de asemenea
de o calitate înaltă, însă există unele incertitudini în privința atribuirii unor piese la diferite
morminte, iar unele obiecte din fondurile muzeale s-au pierdut, astfel încât suntem lipsiți de
caracteristicile lor fizice. Cimitirele de la Stelnica „Grădiștea Mare”, Telița „Celic Dere”, Hansca
„Lutărie”, Enisala „Valea Netului”, Bugeac „II Ghețărie” nu au beneficiat de vreo tentativă de
organizare sub formă de cataloage complete ale descoperirilor, în afară de ultimul sit din listă
procentajul complexelor documentate în asemenea formă fiind unul infim. Constatăm că
necropolele cu un număr mai redus de morminte (de până la 40), precum cele de la Strahotin
„Dealul Ponoarelor I” (Berzovan, Simalcsik și Kovács, 2020) și Onești „NV Cartierului Slobozia”
(Buzdugan, 1968) au fost mai norocoase, beneficiind de cataloage ale descoperirilor aproape de

45
fiecare dată, dar oricum pot fi înaintate diferite reproșuri, de exemplu absența planurilor
individuale ale mormintelor sau a analizei antropologice.

O altă formă de comunicare a rezultatelor cercetărilor arheologice este repertoriul. Un

repertoriu de situri arheologice poate include atât obiective cunoscute în literatura științifică, cât
și altele inedite. Privit simplu, reprezintă un catalog al cărui componentă principală este situl
arheologic. De obicei se consideră că trebuie să conțină totalitatea siturilor arheologice atestate în
regiunea abordată, dar pentru noi reprezintă interes și formatul de listă cu descrierea descoperirilor
specifică acestui tip de raport. Pe lângă repertoriile arheologice „oficiale” realizate pentru o
anumită regiune, în domeniul arheologiei funerare a sec. VI-III a.Chr. prezintă interes și o serie de
repertorii „preliminare” sau parțiale. Mihai Irimia a depus un efort deosebit în completarea
cunoștințelor noastre despre spațiile funerare din epoca fierului prin mai multe articole despre
descoperirile arheologice întâmplătoare de la Dunărea de Jos și în special în Dobrogea (Irimia,
1973; Irimia, 1975; Irimia, 1983; Irimia, 1991; Irimia, 2006). Luate colectiv reprezintă cu siguranță
un tip de repertoriu. Din cauză că multe din descoperirile menționate în ele au fost întâmplătoare
în multe cazuri a fost greu de stabilit caracterul lor, dacă provin din complexe funerare sau așezări.
Un repertoriu care acoperă un cadru cronologic mult mai larg este cel preliminar al județului
Brăila, întocmit de Nicolae Harțuche (Harțuche, 1980). Acesta descrie neapărat și o serie de situri
arheologice care prezintă interes lucrării de față, cum ar fi cele de la Dudescu „Clădirea Centrală
SMT”, Berteștii de Jos „600 m S de Pădurea Viișoara”, Chișcani „Combinatul de Celuloză și
Hârtie” sau Unirea „Canalul de irigație”. Același autor a contribuit și la repertorierea siturilor din
Dobrogea (Harțuche, 1971), descriind printre altele în acest articol mormântul de la Petroșani
„Cimitirul din V localității”, cercetat tot de el în cadrul unei săpături de salvare în 1958. Done
Șerbănescu, în schimb, a redactat un repertoriu mic dedicat doar siturilor funerare getice compus
din 7 morminte sau grupuri de morminte din județul Călărași (Șerbănescu, 2006). Un alt repertoriu
tematic este cel al mormintelor tumulare din județul Tulcea, publicat într-o carte aparte de data
aceasta (Topoleanu et al., 2008). De fapt, în comunitatea arheologică românească studiile de
sinteză asupra practicilor funerare din a doua epocă a fierului se bazează pe argumentarea
repertorială a tezelor sau ipotezelor înaintate. Așa este cazul studiilor asupra biritualismului în
spațiul carpato-dunărean (Babeș și Mirițoiu, 2011; Sîrbu, 2009b). Una dintre problemele cu care
se confruntă acestea este posibilitatea trecerii treptate a populației getice de la ritul inhumației la
cel al incinerației sau a existenței unui ritual funerar care implică ambele rituri, de exemplu întâi
înmormântarea prin inhumație, apoi prin incinerație. Ambele cazuri se sprijină pe prezența unor
particularități reminiscente ritului anterior, așa cum sunt gropile alungite sau dreptunghiulare în

46
cazul incinerațiilor în urnă care s-ar fi perpetuat de la practica înhumării în asemenea gropi. Având
în vedere că țelul acestor studii este demonstrarea unui proces evolutiv care ar fi cuprins o zonă
geografică întinsă, autorii au considerat necesară documentarea particularităților prin repertorii.
Articolele respective se deosebesc, astfel, fundamental de repertoriile discutate anterior sau altele
a căror scop este prezentarea unei imagini totalizatoare asupra riturilor funerare practicate într-o
regiune, așa cum s-a făcut printre altele pentru spațiul est-carpatic (Teodor, 2009).

Interpretările arheologice și lucrările de sinteză au la bază transferarea informației de la

particular la general și înapoi, de la general la particular, prin diferite metode tipice cum ar fi
analogizarea, clasificarea sau exercițiile statistice, astfel că nu e de mirare atunci când asemenea
studii se cufundă în enumerarea de situri sau descoperiri, și particularitățile lor, parte a unei
metodologii obișnuite domeniului. Nu putem numi toate articolele de reviste științifice care au ca
scop interpretarea sau sinteza informațiilor despre mormintele geților, dar pentru spațiul pruto-
nistrean există o sinteză recentă asupra riturilor și ritualurilor funerare din sec. VI-III a.Chr.
(Niculiță și Zanoci, 2017), pentru spațiul est-carpatic—o sinteză despre construcțiile și ritualurile
funerare ca dovezi ale statutului social sau a relațiilor de putere (Niculiță, Zanoci și Băț, 2016). O
analiză statistică de pionierat în multe privințe este cea realizată de Magdalena Ștefan asupra
dimensiunilor tumulilor nord-tracici din sec. V-III a.Chr. (Ștefan, 2011).

Studiile de istoriografie constituie o raritate în literatura arheologică românească, chiar

dacă aproape toate rapoartele săpăturilor publicate încep cu istoricul cercetării a sitului respectiv
sau a zonei adiacente. Un exemplu elocvent de articol istoriografic este analiza lui Daniel Spânu a
cercetării asupra necropolelor „de tip Murighiol”, în care pe lângă colectarea tuturor articolelor
existente la temă, acesta cuantifică datele din acestea (nr. de cuvinte, ilustrații ș.a.) pentru a aprecia
obiectiv calitatea rapoartelor (Spânu, 2014b). În general, arheologii din spațiul românesc nu intră
întotdeauna în discuție cu colegii lor atunci când abordează subiecte controversate, iar la alegerea
unei interpretări din mai multe nu se argumentează motivul din spatele acestei decizii. Această
situație se referă preponderent la arheologii mai tineri, cei cu o bogată experiență în spate fiind
mai des în centrul unor asemenea dispute. După cum am văzut deja, Gavrilă Simion intra frecvent
în discuții cu alți autori, de exemplu în legătură cu interpretările etnice ale vestigiilor (Simion,
1992). Un alt exponent al interpretării etnice a culturii materiale a fost Dumitru Berciu, care prin
monografia Arta traco-getică (Berciu, 1969) a argumentat în favoarea existenței unei arte locale
traco-getice în contradicție cu majoritatea cercetătorilor care abordaseră anterior tema și afirmau
apartenența scitică a diferitor descoperiri realizate pe teritoriul României din perioada sec. V-III
a.Chr. Spre deosebire de majoritatea arheologilor români postbelici, în interpretarea cronologică

47
făcea nu doar o analiză prin clasificare, analogii și statistică, ci și una a evoluției stilistico-artistice.
Un exemplu clasic de articol menit unei dispute științifice este cel despre descoperirea funerară de
la Mărgineni „Dealul Cichindel”, prin care Emil Moscalu încerca să-l convingă pe Valentin
Vasiliev despre unitatea culturii materiale getice de ambele părți ale munților Carpați, ultimul fiind
adeptul existenței unui grup scitic în Transilvania manifestat în vestigiile arheologice dezvelite
acolo (Moscalu-Bejan, 1989). După cum vedem, interpretarea etnică a fost subiectul unor aprinse
discuții în comunitatea arheologică, multe din aspectele acestei probleme nefiind rezolvate până
în prezent.

Dintre cărțile-monografii care au atins tema mormintelor getice putem identifica

monografii despre riturile, ritualurile funerare și spiritualitatea la geți, monografii care abordează
un anumit spațiu geografic din toate punctele de vedere ale culturii materiale getice și monografii
axate doar pe o parte a culturii materiale getice, dar care fac uz și de datele furnizate de
descoperirile funerare. Din prima categorie avem Riturile funerare la daci și daco-romani de
Dumitru Protase (Protase, 1971), împărțită în patru capitole: a doua epocă a fierului, Dacia romană,
Dacia postromană și teritoriile dacice neocupate de romani (sec. II-IV p.Chr.). Principalele
componente ale capitolelor sunt cataloagele/repertoriile descoperirilor și clasificarea mormintelor.
Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice de Ion Horațiu Crișan are doar un mic paragraf despre
rituri și ritualuri la naștere și moarte (Crișan, 1986, pp. 112-131). O mare parte din cartea despre
credințe și practici funerare, religioase și magice la geto-daci scrisă de Valeriu Sîrbu (Sîrbu, 1993)
este despre morminte și diferite alte forme de oseminte păstrate de atunci, fiindcă în această lucrare
se deosebesc oseminte descoperite în context funerar și nefunerar, adică diferite practici de
descompunere sau sacrificii. Ea acoperă perioada sec. V a.Chr. – III p.Chr. și include un catalog
al descoperirilor de 55 de pagini (Sîrbu, 1993, pp. 71-125). În a doua categorie se regăsesc un
număr mai mare de monografii de sinteză care acoperă fie întreg arealul tracilor septentrionali sau
părți din acesta. La nivel general atestăm Dacii de Hadrian Daicoviciu (Daicoviciu, 1965), primul
volum din Civilizația geto-dacilor de Ion Horațiu Crișan (Crișan, 1993), Северные фракийцы в
VI – I вв. до н.э. de Ion Niculiță (Никулицэ, 1987). Toate conțin compartimente dedicate riturilor
și ritualurilor funerare. Pentru spațiul de la est de Carpați s-au publicat Vestigii ale sec. VII-III a.
Chr. în spațiul de la răsărit de Carpați de Tudor Arnăut, pentru spațiul între Carpați și Prut –
Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr. de Silvia Teodor (Teodor, 1999),
pentru spațiul pruto-nistrean – Геты IV–III вв. до н.э. в днестровско-карпатских землях de Ion
Niculiță (Никулицэ, 1977a) și Ранние фракийцы Х - начала IV в. до н.э. в лесостепной
Молдавий de Valerii Lapușnean (Лапушнян, 1979), pentru zona Munteniei – Geto-dacii din

48
Cîmpia Munteniei de Mioara Turcu (Turcu, 1979). Din a treia categorie putem să ne limităm la
câteva exemple: Ceramica traco-getică de Emil Moscalu se bazează în special pe descoperirile
din necropola getică de la Canlia „Gura Canliei” (Moscalu, 1983), concentrat pe spațiul
Transilvaniei Ion Horațiu Crișan face referințe și la multe descoperiri funerare din spațiul
extracarpatic în lucrarea sa Ceramica daco-getică (Crișan, 1969), Dragoș Măndescu încearcă să
depășească blestemul perechilor de secole (Măndescu, 2010, p. 10) atestat în exprimările
cronologice asupra epocii fierului de la Dunărea de Jos în lucrarea sa dedicată cronologiei sec. V-
III a.Chr. în spațiul carpato-balcanic (Măndescu, 2010), inclusiv prin analize statistico-
combinatorii de tip seriere asupra necropolelor mai bine documentate, Dumitru Berciu a definit
arta traco-getică în monografia sa dedicată acesteia în care folosește intens descoperirile din
mormântul princiar de la Agighiol „Movila lui Uță” (Berciu, 1969), Emilian Teleaga face o analiză
exhaustivă a importurilor din necropolele de la Dunărea de Jos în perioada sec. VI-înc. sec. III
a.Chr. (Teleaga, 2008), iar Andrei Corobcean evaluează interpretările etnice a vestigiilor din
spațiul carpato-nistrean din sec. V-III a.Chr. (Corobcean, 2018).

49
 II. SURSELE ȘI METODELE STATISTICE DE CERCETARE A MORMINTELOR
GETICE DIN SEC. VI-III A.CHR. DIN SPAȚIUL EXTRACARPATIC

2.1. Caracteristicile de bază ale mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din
spațiul extracarpatic

Din sursele documentare pot fi extrase un șir lung de date despre siturile funerare care pot
fi antrenate în diverse analize. Datele generale despre siturile funerare numără denumirea, unitățile
administrativ-teritoriale în care se află, punctul apelativ, tipul descoperirii (dacă este necropolă sau
o descoperire izolată), grupul etno-cultural la care este asociat (de exemplu getic, greco-getic,
scito-getic), limitele cronologice (maxime și minime) între care a activat necropola, suprafața
totală a sitului, forma necropolei (geometrică) și date privind stratigrafia orizontală, altitudinea,
forma de relief pe care se află și alte informații topografice sau geomorfologice, tipul solului,
orientarea geografică în cazurile când cimitirele au o formă alungită, dispoziția mormintelor în
interiorul acestora, distanța față de așezările cele mai apropiate datate din aceeași perioadă, distanța
față de sursele de apă (inclusiv apele curgătoare), coordonatele geografice exacte (dacă sunt
disponibile), statutul juridic (protejat sau nu), starea actuală (prezent, distrus, cercetat exhaustiv,
amenințat), tipul de proprietar al terenului (public sau privat). Atunci când cimitirul cuprinde mai
multe morminte trebuie documentată felul în care acestea sunt dispuse în cadrul acestuia, dacă
formează grupuri, forma acestor grupuri, dacă erau marcate în vreun fel și materialul din care
aceste marcaje erau compuse, numărul de complexe pe care fiecare grup îl include și tipul acestora.
Asemenea date pot fi folosite ulterior pentru realizarea unor studii statistice spațiale.

Distribuția necropolelor getice în spațiul extracarpatic a fost întotdeauna inegală.

Arheologul Valeriu Sîrbu a numărat 1600 de morminte getice în zona Dunării de Jos și doar 270
de morminte la est de Carpați pentru perioada secolelor V-III a.Chr. (Sîrbu, 2004, p. 87). Pe
parcursul sec. VI a.Chr. au fost în uz un număr mai mic de cimitire considerate getice, printre care
cel de la Vaslui „Curțile Domnești”, Telița „Celic Dere”, Dănceni, Ciucurova „3 km V de sat”,
Oltenița „Puțul de Cărămidă”, Corbu „Cimitirul Corbu de Jos”, Rădeni „Lutăria Băloaia” și Recea,
la ultimele două situri fiind de fapt cercetat câte un mormânt. Pentru sec. VI-V a.Chr. se observă
o mai mare densitate a siturilor arheologice în zonele subcarpatice, reprezentate prin necropolele
de la Ferigile sau Bârsești și care nu fac parte din acest studiu. Dificultatea cea mai mare pentru
perioada de tranziție de la Hallstatt la Latène este incertitudinea privind apartenența etnică a

50
materialului excavat. Din această cauză numărul mormintelor unui grup etnic poate să difere în
funcție de autorul studiului.

Mormintele se împart în două tipuri geomorfologice majore: plane și tumulare. Acestea

reflectă, de fapt, starea atestată la suprafața solului în momentul cercetării lor. În urma proceselor
de eroziune și a lucrărilor agricole, tumulii se aplatizează și unele cazuri nu pot fi diferențiați deloc
de terenul înconjurător, astfel încât ajung să fie documentați drept necropole plane. Necropola de
la Zimnicea „Câmpul Morților” se presupune a fi un asemenea caz, unde Ion Nestor constatase
inițial în 1948-1949 că aceasta era formată din mai multe movile reperate cu greu pe teren (Nestor,
1949, p. 121), însă două decenii mai târziu nicio urmă din acești tumuli nu mai rămăsese
(Alexandrescu, 1980, p. 19). După publicarea rezultatelor săpăturilor Alexandrinei Alexandrescu
din 1967-1974, cercetătorii au numit necropola majoritar plană, chiar dacă organizarea
pluricentrică a mormintelor din ea s-a pus pe seama existenței tumulilor în vechime, care ar fi la
originea acestor pâlcuri (Babeș et al., 2008b, pp. 331-332). Starea actuală a sitului și tehnologiile
disponibile în prezent nu ne permit determinarea raportului real dintre mormintele plane și cele
tumulare. Nu ne rămâne decât să acceptăm informațiile înregistrate în diferite rapoarte din trecut
și situația pe teren din prezent. Dificultatea principală în clasificarea mormintelor și necropolelor
în tumulare sau plane reiese din consecințele lăsate la suprafața solului de săparea și acoperirea cu
pământ a unei gropi de mormânt. De obicei, în urma acestui proces rămâne o movilă care cu timpul
se aplatizează și mormântul devine unul plan. Din această cauză, movila unui tumul se deosebește
de asemenea și prin monumentalitate, adică calitatea de a dăinui în formă vizibilă și a păstra
memoria locului funerar, construcția uneia implicând pe lângă solul excavat al gropii aducerea de
pământ și pietre din alte părți. Una dintre problemele neexplorate în arheologia acestei perioade
este dacă un mormânt plan marcat de un strat de pietre la suprafață se consideră un tumul. La Telița
„Celic Dere” au considerat drept tumuli două morminte acoperite cu cairn-uri (T47 și T48),
invizibile la fața locului, dar a căror aglomerații de pietre au fost identificate în urma scanărilor
geofizice (Sîrbu et al., 2013b, p. 350). La Bugeac „II Ghețărie” mormintele cu „manta” de piatră
în subsol se consideră plane, la fel ca întreaga necropolă.

Odată cu trecerea la a doua epocă a fierului, mormintele tumulare devin mai masive și sunt
rezervate elitelor, spre deosebire de prima epocă a fierului când mici tumuli marcau mormintele
geților obișnuiți, așa cum întâlnim la Ferigile în spațiul subcarpatic. Astfel, populația de rând a tins
ulterior să-și îngroape defuncții în morminte plane, acolo unde a putut fi observat acest lucru,
fiindcă multe regiuni chiar dacă cuprind multe așezări ale culturii getice, rămân până în prezent
fără vreo necropolă descoperită care să aparțină acestei populații. Cele mai mari cimitire plane

51
getice cunoscute din spațiul extracarpatic sunt la Stelnica „Grădiștea Mare” (420 până în 2014),
Enisala „Valea Netului” (aprox. 400), Zimnicea „Câmpul Morților” (estimat la peste 382: 166 de
A.D. Alexandrescu, 51 de Mircea Babeș și peste 165 morminte excavate de Cezar Bolliac) și
Bugeac „II Ghețărie” (125).

Organizarea internă a necropolelor în cele mai multe cazuri nu s-a putut stabili fie din cauza
numărului mic de morminte excavate, fie din cauza nepublicării sau neactualizării planurilor
generale ale necropolelor/de săpătură. În același timp, principiile după care s-au aranjat
mormintele într-o necropolă plană sau tumulară diferă, fiindcă tumulii constituie unități mai
masive și monumentale față de mormintele plane, care nu se evidențiază la suprafață dacă lipsesc
marcajele. În pofida acestor impedimente unele concluzii despre acest aspect pot fi formulate.
Anumite formații liniare pot fi distinse în necropolele de la Hansca „Lutărie” și Stelnica „Grădiștea
Mare” (Conovici și Matei, 1999a, fig. 2; Никулицэ, 1987, p. 118, fig. 39). În ambele cazuri
mormintele se desfășoară aproximativ de la sud-vest la nord-est, amenajările fiind uneori
întrerupte de complexe funerare amplasate mai excentric. Desigur, datorită rândurilor de morminte
aranjate consecutiv în cadrul unei organizări liniare direcția amenajării devine de la nord-vest la
sud-est dacă schimbăm perspectiva. La moment, în baza datelor publicate, nu putem întări
constatările vizuale cu alte argumente. Atunci când necropolele sunt cercetate și publicate
exhaustiv, organizarea interioară a acestora, de exemplu liniară, poate servi la stabilirea
cronologiei relative și stratigrafiei orizontale cu ajutorul analizei ritului și inventarului funerar. O
altă aranjare liniară se întâlnește în necropola de la Telița „Celic Dere”, unde tumulii din partea de
sud-vest sunt dispuși în rânduri desfășurate de la sud-est la nord-est (Sîrbu et al., 2013b, p. 360,
fig. 2). După cum am menționat deja, la Zimnicea „Câmpul Morților” s-a constatat existența unor
aglomerații de morminte constituite în jurul unor tumuli sau reprezentând reminiscențele unor
tumuli în care s-ar fi aflat (Babeș et al., 2008b, pp. 331-332).

Tumulii pot conține mai multe morminte și pot fi diferențiați după înălțime, diametru,
formă geometrică (pe orizontală), forma calotei (pe verticală), lățime și lungime dacă sunt alungiți,
prezența sau lipsa marcajului (șanț, șir de pietre, morman de pietre, stelă etc.), forma marcajului
(circulară, dreptunghiulară, ovală, neregulată etc.), compoziția mantalei (tipul de sol, de exemplu
argilos, calcaros, nisipos, amestecat cu pietre de gresie, de calcar, bolovani de râu ș.a.m.d.),
prezența sau lipsa unei camere funerare, tipul construcției astupate (catacombă, cameră cu dromos,
groapă simplă ș.a.), numărul de camere funerare, prezența sau lipsa unui mormânt
principal/secundar.

52
 Pe lângă forma lor la suprafață, mormintele au un șir de alte particularități care pot fi
introduse în baze de date și antrenate în diverse analize. Într-un tumul se deosebește de obicei un
mormânt principal, deseori localizat spre centru, de altele secundare. Alte caracteristici includ
starea înainte de cercetare (distrus, deranjat, intact), tipul de construcție interioară (groapă, cameră
funerară, cistă de piatră, catacombă), materialul din care a fost realizată construcția (dacă există,
de exemplu piatră, gresie, calcar, lemn, nuiele, lut, o combinație dintre acestea), forma gropii sau
construcției (dreptunghiulară, circulară, ovală, neregulată), dimensiunile acestora (inclusiv
adâncimea), numărul de indivizi înmormântați (individuale, comune, cenotafe), specia celor
înmormântați (oameni, animale), prezența sau lipsa inventarului funerar, datarea cronologică dacă
mormântul are una mai restrânsă decât restul necropolei, prezența vreunui marcaj (de tipul
mormanelor de pietre sau a unei singure pietre, de exemplu), forma și dimensiunile marcajului,
amplasarea acestuia față de suprafață (sub pământ, la suprafață), amplasarea acestuia față de
mormânt (deasupra acestuia, N-S, NE-SV etc.). Fiecare individ înmormântat își are specificul său,
chiar dacă se află în același mormânt. Unul dintre principalele criterii luate în considerare este ritul
urmat: inhumație, incinerație sau incinerație incompletă. Adițional sunt analizate caracteristici
precum recipientul în care au fost depuse rămășițele (sicriu de lemn, urnă funerară, pe o platformă
de pietre, direct în mormânt), orientarea scheletului (N-S, S-N, V-E ș.a.), poziția scheletului
(chircită pe dreapta, chircită pe stânga, decubit dorsală, decubit ventrală, decubit laterală pe
dreapta, decubit laterală pe stânga), prezența sau lipsa unui postament pentru urnă, prezența sau
lipsa unui capac pentru urnă, numărul de capace care acoperă urna.

Analiza inventarului reprezintă cea mai complexă parte a cercetării mormintelor în context
arheologic, din cauza multitudinii de tipuri de obiecte depuse ca ofrandă și variației lor în timp.
Luate după tipul lor sunt întâlnite în mormintele getice: piese de podoabă (amulete, aplici, brățări,
cercei, fibule, inele, mărgele, pandantive, perle ș.a.), armură (coifuri, cnemide ș.a.), podoabă de
harnașament (aplici ș.a.), harnașament (zăbale, muștiucuri, inele de chingă ș.a.), vase de metal
(phiale, cupe etc.), vase de ceramică (căni, strachini, castroane, boluri, vase-sac, vase-clopot,
amfore, borcane, cești, ș.a.), instrumente muzicale (clopoței ș.a.), sculptură, instrumente (fusaiole,
crampoane, gresie de ascuțit, împungătoare, râșnițe, sule, sârme ș.a.), arme sau unelte care pot fi
folosite pe post de arme (brice, cuțite, lănci, topoare, vârfuri de săgeată), alte fragmente de obiecte
și materiale de construcție. Inventarul este clasificat apoi după materialul din care a fost
confecționat (bronz, ceramică, lut, sticlă, aur, fier, plumb, gresie, calcar, argint, piatră ș.a.),
materialul decorului (de obicei la obiectele de podoabă la care s-a combinat uneori aurul cu
argintul, de exemplu), culoarea obiectului, alte culori prezente, forma, tipul (conform tipologiilor

53
acceptate), prezența sau lipsa unei inscripții, tehnica de confecționare, originea (locală sau import),
destinația sa în ritualul de înmormântare, datarea absolută (dacă a fost realizată), poziția față de
decedat, poziția pe decedat, dimensiunile obiectului, masa acestuia, tehnica de ornamentare
(imprimată, încrustată, incizată, repoussé, pictată, în relief ș.a.), locul decorului, motivele
decorului (linii, cercuri, butoane, caneluri, alveole, ș.a.). În dependență de scopul studiului, fiecare
tip de obiect poate fi analizat în detaliu aparte. De exemplu, vasele de ceramică au unele
caracteristici precum gura, gâtul, buza, umerii, toartele, pântecele, fundul ș.a. care pot fi măsurate
și clasificate.

Dimensiunile tumulilor variază de la caz la caz. În cazul movilelor ridicate pentru

mormintele unor oameni obișnuiți se observă dimensiuni relativ mici în conformitate cu tradițiile
hallstattiene documentate atât de bine în spațiul subcarpatic, de exemplu în necropolele de la
Ferigile și Bârsești. Tumulii de la Telița „Celic Dere” sunt reprezentativi în această privință, cu
diametre între 5 și 15 m și o înălțime între 0,5 și 2 m (Simion, 2000, p. 69; Sîrbu, Ștefan și Duțescu,
2008, p. 202), cea din urmă rectificată ulterior la 0,5-0,7 m, tumulul T44 însă atingând abia 0,3 m
(Sîrbu et al., 2013b, p. 350). Ștefan (2011, p. 272) plasează toți tumulii de la „Celic Dere” în
categoria movilelor funerare cu diametrul maxim de 8 m și înălțimea maximă de 1 m, însă acesta
pare să corespundă cu diametrul ringurilor de piatră de la baza mormintelor tumulare (Sîrbu et al.,
2020, p. 233, nota 11), nu a calotei propriu-zise. La Enisala „Valea Netului”, cei 15 tumuli
publicați ating între 3 și 15 m în diametru și 0,1-1,5 m în înălțime (Simion, 1971, pp. 91-119), însă
înainte de decopertare movilele M5A și M6A formau un tot întreg de formă ovală cu dimensiunile
de 20 x 13 m (Simion, 1971, pl. VIII). Conform autorului, M6A a fost ridicată ulterior, secționând
elemente din mantaua tumulului M5A (Simion, 1971, p. 97). Pe măsură ce crește bogăția
inventarului funerar depus în mormântul principal al tumulului cresc și dimensiunile acestuia. La
Zimnicea „Câmpul Morților” din cinci movile confirmate drept tumuli, două aveau formă
aproximativ circulară cu diametrele de 30 și 20 m, iar celelalte trei aveau formă ovală cu
dimensiunile de 20 x 15 m, 27 x 22 m și 22 x 17 m. Înălțimile acestora oscilează de la 0,5 m la 1
m (Alexandrescu, 1980, pp. 20-24). Berciu (1969, p. 35) notează că movila care a acoperit
mormântul princiar de la Agighiol „Movila lui Uță” avea diametrul de 32 m și înălțimea de 2 m,
fără a preciza forma, însă sub stratul de pământ al mantalei stratul de piatră a acesteia avea o formă
ovală, acomodând configurația alungită a complexului de construcții pe care îl acoperea. La
Cucuteni „Dealul Gosan” s-au cercetat doi tumuli (nr. 1 și nr. 3) dintr-o necropolă tumulară mai
întinsă. Primul are un diametru de 30 m și înălțimea de 2 m, iar nr. 3 un diametru de 35 m și
înălțimea de 3,3 m. Ambele au o formă circulară, la fel ca restul movilelor din necropolă, a căror

54
diametre, însă, oscilează între 6 și 35 m, iar înălțimi – între 0,4 și 3,5 m (Dinu, Măgirescu și
Boghian, 1983-1984, pp. 115-117). Movila funerară de la Fântânele măsoară 27,05 m lățime pe
axa V-E, fiind alungită de lucrările de arătură pe axa N-S. Înălțimea acesteia atinge un maxim de
1,15 m (Mateescu și Babeș, 1968, pp. 283-284). Diametrul tumulului princiar de la Peretu este de
30 m, iar înălțimea de 0,75 m (Moscalu și Voievozeanu, 1979, p. 104) sau 1,25 m (Moscalu, 1986,
p. 59), în funcție de sursa consultată, în timp ce tumulul de la Chirnogi „C.A.P.” are un diametru
de aproximativ 30 m și o înălțime de circa 1 m (Șerbănescu, 1999, p. 231). Tumulul de la Telița
„Valea Amza” are o înălțime de 2-2,5 m și un diametru de 31-32 m, iar forma aproximativ circulară
(Simion și Cantacuzino, 1962, p. 373).

În lucrarea sa despre particularitățile morfologice ale tumulilor nord-tracici din sec. V-III
a.Chr., Magdalena Ștefan îi împarte în trei categorii după formă: semisferă aplatizată, de forma
unui dom și de formă tronconică. După dimensiuni ea identifică patru categorii: cu diametru de
până la 8 m și înălțimea de până la 1 m, diametrul de 16-35 m și înălțimea de 0,5-3 m (cu două
subcategorii bazate pe înălțime: de 0,5-1,5 m și de 1,5-3 m), diametrul de 40-50 m și înălțimea de
peste 4 m, și monumente gigantice cu diametrul de peste 50 m (Ștefan, 2011, pp. 272-273). Din
siturile care fac parte din studiul de față identificăm tumuli care aparțin doar primei și celei de-a
doua categorii, după cum am văzut mai sus, movilele funerare cu adevărat mari fiind amplasate pe
teritoriul actual al Bulgariei. Astfel, în urma analizei eșantionului nostru deosebim după
dimensiune două categorii de tumuli, de fapt: cu diametrul de 3-15 m și cu diametrul de 16-35 m.
Alte criterii de clasificare a acestora nu pot fi folosite pe deplin din cauză că nu au fost
corespunzător documentate.

Compoziția mantalei movilelor funerară diferă de la caz la caz în baza materialului

disponibil în împrejurimi. La Agighiol „Movila lui Uța”, lucrătorii antici au acoperit mantaua din
pământ și piatră cu un strat de nămol extras din lacuri (Berciu, 1969, p. 39). La Fântânele tumulul
a fost ridicat din nisip fin loessoid-micaceu amestecat cu cernoziom levigat, materiale tipice terasei
pe care se află monumentul (Mateescu și Babeș, 1968, pp. 283-284). În compoziția tumulului
dezvelit la Telița „Valea Amza” intră un strat de pământ simplu de culoare neagră-cenușie, la bază
acesta fiind de culoare brună-roșcată (Simion și Cantacuzino, 1962, p. 373). Movila nr. 1 de la
Cucuteni „Dealul Gosan” era compusă în principal din pământ extras din jur de culoare cafenie,
iar movila nr. 3 avea o structură mai complexă format dintr-un placaj din pietre de calcar cochilifer
de 0,3 m aranjat pe toată suprafața calotei, cu grijă ca în zona centrală plăcile să fie mai mici și
mai plate, probabil pentru a reduce presiunea exercitată asupra zidurilor laterale (Dinu, Măgirescu
și Boghian, 1983-1984, p. 117). La Enisala „Valea Netului” și Telița „Celic Dere” tumulii sunt

55
ridicați din pământ acoperit cu un strat de piatră, uneori bolovanii fiind aranjați sub forma solzilor
de pește; multe morminte au la bază ringuri de piatră, mantalele lor însă vărsându-se peste limitele
acestora (Simion, 1977, pp. 50-51; Sîrbu et al., 2013b, pp. 349-350).

Modul de construcție și dimensiunile tumulilor sunt determinate semnificativ de prezența

sau absența unor construcții funerare sub aceștia. Movilele mari de obicei adăpostesc structuri
elaborate. Tumulii mici de regulă nu acoperă asemenea complexe, chiar dacă amenajarea interioară
în unele cazuri este una destul de complicată, așa cum s-a atestat la Enisala „Valea Netului” și
Telița „Celic Dere”, unde în jurul mormintelor se amenajau ringuri circulare sau ovale din
bolovani. Mormintele principale de incinerație la aceste două situri sunt plasate deseori în casete
de piatră de dimensiuni diferite, ridicate la suprafață. Conform opiniei autorului săpăturilor,
ringurile de piatră ar preceda procesiunile funerare (Simion, 1971, p. 91) și deci ar avea fie o
utilitate practică, fie una ceremonială legată de tradițiile funerare observate în tot spațiul carpato-
danubiano-pontic și intracarpatic în secolele anterioare ale Hallstatt-ului (Simion, 1977, pp. 51-
52). Tot în casetă de piatră, dar mult mai masivă, s-a realizat mormântul principal din tumulul de
la Telița „Valea Amza”. Aceasta, construită din blocuri de piatră de mari dimensiuni, avea o formă
de potcoavă cu deschiderea astupată de alți doi bolovani. În exterior măsura 4,1 x 3,5 m, iar în
interior – 2,6 x 1,7 m. În interior se aflau două urne cinerare (Simion și Cantacuzino, 1962, p. 379).
Casetele sau cistele de piatră puteau fi plasate și sub nivelul antic de călcare, mai ales în cadrul
necropolelor plane, așa cum s-a întâlnit la Bugeac „II Ghețărie”. Putem confirma că acestea se
aflau sub nivelul antic de călcare în condițiile în care contururile gropilor nu s-au putut observa pe
sit datorită marcajelor de piatră care se aflau deasupra lor, în unele cazuri la adâncimi mai mici,
dar fără să acopere caseta, adică puțin lateral. Cel puțin trei morminte, nr. 33, 80 și 82, cunosc o
astfel o configurație (Irimia, 1979, pp. 59-60; Irimia, 1980, p. 223; Irimia, 1986a, p. 74).
Acoperirea tuturor laturilor unei casete cu pietre nu reprezenta o obligativitate, astfel că există
casete „incomplete” cu doar trei laturi, de exemplu. Casetele sau cistele intră în categoria
construcțiilor destul de rudimentare. Structuri complexe s-au cercetat sub tumulii mormintelor
princiare sau elitare. La Agighiol „Movila lui Uță”, mormântul avea trei camere de 3 x 3 m, 3 x
1,3 m și respectiv 2,4 x 2,6 m, cu dromos, clădite din blocuri de piatră fasonată în combinație cu
pietre neprelucrate, și acoperite cu bârne de lemn (Berciu, 1969, pp. 35-39). La Cucuteni „Dealul
Gosan”, în tumulul nr. 1 construcția avea o formă circulară care se ridica până la 1,5 m înălțime,
clădită din pietre de calcar, cu diametrul exterior de 2 m. Se presupune că a fost acoperită de o
boltă semisferică, care la momentul săpăturilor era prăbușită deja. În tumulul nr. 3 incinta cu ziduri
de piatră are o formă de pâlnie aproximativ rectangulară și cu colțurile rotunjite, a cărei intrare de

56
1,6 m lățime se deschide spre sud-est, în colțul format de latura estică și cea sudică a structurii.
Construcția are lungimea maximă de 10 m, iar zidurile de piatră construite în sistemul de piatră
peste piatră cu liant de lut se ridică până la înălțimea 3,5 m. În interiorul incintei spațiul este divizat
în zona centrală dedicată mormântului principal, în groapă rectangulară acoperită de o construcție
boltită și o aglomerație de tip cairn, și cea periferică dedicată mormintelor secundare, care se
întinde în formă de cerc în jurul celei centrale (Dinu, Măgirescu și Boghian, 1983-1984, p. 177).
La Fântânele, mormântul principal s-a realizat într-o groapă rectangulară de mică adâncime, săpată
din manta, căptușită cu trunchiuri de stejar și bârne de lemn și acoperită de un plafon de asemenea
din lemn (Mateescu și Babeș, 1968, pp. 284-287). La Peretu nu s-a putut determina cu siguranță
prezența sau absența vreunei construcții sepulcrale de lemn, dar pe o suprafață ovală cu lungimea
de 6 s-au păstrat resturile unui incendiu care ar indica fie prezența unei asemenea structuri sau
întreprinderea unui ritual de purificare înainte de înmormântare (Moscalu și Voievozeanu, 1979,
p. 103). Tumulii C1 și C2 de la Zimnicea „Câmpul Morților” conțineau morminte similare sub
forma unor catacombe cu coridor de acces care coborau spre camera mortuară prin trepte până la
adâncimea de 1,5 m sub nivelul actual al solului, acolo unde se afla aceasta. Diferența principală
dintre cele două construcții, este că structura din C1 avea un mic vestibul, iar pereții camerei
funerare erau căptușiți cu zid de piatră nefasonată, spre deosebire de C2, unde lipseau căptușeala
din pietre și vestibulul. Camera funerară din C1 avea dimensiunile de 2,8 x 2,7 m, iar cea din C2
de 2,5 x 1,5 m. Orientarea acestor două morminte se desfășura pe axa nord-sud, cu intrările
amplasate spre sud (Alexandrescu, 1980, p. 20; Protase, 1971, pp. 56-58). Tot la Zimnicea
„Câmpul Morților” tumulul C7 acoperea un mormânt mai neobișnuit reprezentând scheletul unei
persoane depus pe o construcție asemănătoare unui cuptor. O singură analogie există la Poienești
„Dealul Teilor-Măgura”. În primul capitol deja am punctat că Babeș și Mirițoiu (2011, p. 106; pp.
109-110; pp. 114-115) consideră că aceste structuri nu reprezintă cuptoare, ci camere funerare
obișnuite incendiate care se aseamănă cu exemplare descoperite la Pârjolteni și Dănceni. Revenind
la mormintele în catacombă, un exemplu asemănător celor de la Zimnicea „Câmpul Morților” s-a
cercetat în necropola de la Brăila „Brăilița-Cărămidăria 2”, cu coridor de acces și cameră funerară.
Noutatea acestuia constă în lipsa unui tumul deasupra și a unui coridor de acces în trepte, intrarea
făcându-se în schimb prin intermediul unui puț de acces de formă circulară la gură, care dispunea
și el de trei trepte. Acest mormânt, cu nr. 8 pe plan, a fost săpat direct în lutul galben al sitului și
nu are căptușeală de piatră. Puțul avea adâncimea de 2,5 m și diametrul de 1,5 m, dromosul era
lung de 2,1 m și înalt de 0,8 m, iar camera mortuară – 2,1 x 1,15 m cu plafon boltit la înălțimea
maximă de 1,4 m (Harțuche, 2002, p. 154). Morminte de tip catacombă s-au mai consemnat în
necropola plană de la Dănceni (nr. 93 și 308), doar că nu posedau vreun dromos, oamenii putând

57
intra printr-o groapă de acces ovală sau dreptunghiulară și ajunge direct în camera mortuară săpată
în peretele nordic (Arnăut și Naniu, 1996, p. 25; Niculiță și Zanoci, 2017, p. 178). Puțurile de acces
făceau legătura cu camerele funerare printr-o mică treaptă (Лапушнян, 1979, p. 58). Alte patru
morminte din necropola getică de la Dănceni dispun de alte tipuri de construcții în forma unor
gropi dreptunghiulare cu podină din nuiele unse cu lut, uneori sprijinită de patru stâlpi de lemn
(Arnăut și Naniu, 1996, pp. 24-25). O altă construcție care structural reprezintă doar o groapă
rectangulară în care s-a amenajat o structură de lemn, dar ceva mai mare, este mormântul de la
Pârjolteni. Groapa măsura 3,2 x 2 m și de la construcție s-au păstrat doar fragmente de lemn ars și
urmele a doi pari fixați pe fundul gropii (Arnăut și Naniu, 1996, p. 22).

Astfel, trecând în revistă principalele construcții funerare întâlnite în spațiul extracarpatic

se observă eterogenitate marcantă care reprezintă un impediment în realizarea vreunei clasificări
relevante. Respectul față de o anumită tradiție a construcțiilor funerare se observă în cadrul
acelorași necropole, de exemplu la Dănceni, la Zimnicea „Câmpul Morților”, Enisala „Valea
Netului”, Telița „Celic Dere” ș.a. O răspândire mai largă o au construcțiile rudimentare, dar și
acestea depind de accesul la materia primă printre altele, astfel încât mormintele de incinerație în
cistă sau casetă de piatră sunt specifice doar Dobrogei. Dacă Babeș și Mirițoiu (2011, pp. 120-
121) au dreptate că structurile de lemn întâlnite la Pârjolteni, Dănceni, Olteni și mormintele-cuptor
de la Zimnicea „Câmpul Morților” și Poienești „Dealul Teilor-Măgura”, reprezintă variante ale
aceluiași tip de construcție, a cărei menire era să fie arsă la sfârșitul ceremoniei funerare, atunci ar
reprezenta construcția cea mai omogenă din spațiul extracarpatic și cel intracarpatic, cu excepția
gropilor propriu-zise. Totuși, o asemenea posibilitate ar cere o nouă clasificare a construcțiilor
funerare în două categorii: temporare destinate ritualului funerar și permanente destinate păstrării
și protecției osemintelor defunctului. Până la o eventuală confirmare a acestei ipoteze rămâne să
ne conformăm tipologiilor stabilite anterior bazate pe particularitățile fizice și dispoziționale ale
construcțiilor funerare. Față de nivelul antic de călcare avem construcții sepulcrale de suprafață și
subterane. În categoria celor de suprafață intră construcțiile cu una sau mai multe camere clădite
din piatră sau piatră în combinație cu lemn și alte materiale (Agighiol „Movila lui Uță”, Cucuteni
„Dealul Gosan”), cu o cameră de tip casetă amenajată din blocuri de piatră (Telița „Valea Amza”),
cu o cameră din trunchiuri și bârne de lemn amenajată în mantaua tumulilor (Fântânele) și cele
formate din casete sau ciste de piatră depuse la suprafața solului (Telița „Celic Dere”, Enisala
„Valea Netului”). Din categoria celor subterane fac parte catacombele cu dromos (Zimnicea
„Câmpul Morților”, Brăila „Brăilița-Cărămidăria 2”), catacombele fără dromos (Dănceni), gropile
rectangulare căptușite cu lemn sau cu structuri de lemn (Dănceni, Pârjolteni), gropile cu instalații

58
circulare acoperite de eșafodaje de lemn (Poienești „Dealul Teilor-Măgura”), casetele, cistele sau
pachetele de piatră depuse sub nivelul antic de călcare a solului (Bugeac „II Ghețărie”, Murighiol
ș.a.).

Structura obișnuită destinată depozitării rămășițelor funerare este groapa. Ea predomină în

necropolele plane. Protase (1971, pp. 68-76) identifică trei tipuri de gropi: simplă, rectangulară și
cilindrică. Groapa simplă, stabilită la adâncimea de 0,5-0,8 m reprezintă un semn de întrebare, în
condițiile în care nu este atestată nicio formă a acesteia, dar termenul a fost utilizat în mai multe
rânduri, de exemplu la Satu Nou „I Suat” (Mitrea, Preda și Anghelescu, 1961, p. 284; Mitrea,
Preda și Anghelescu, 1962, p. 369), dar doar pentru a desemna lipsa vreunei urne și depunerea
oaselor calcinate direct în groapă. Având în vedere că gropile cilindrice din aceeași clasificare
aparțin unor complexe cu caracter funerar neconfirmat din sec. II a.Chr. – I p.Chr. (Sîrbu, 1993,
pp. 28-29; pp. 31-36), reiese că gropile simple reprezintă acele gropi circulare (cilindrice) sau
ovale a căror contururi fie nu s-au reperat în timpul săpăturilor arheologice, fie această informație
nu s-a publicat în rapoartele care au urmat acestora. Astfel, la momentul scrierii cărții sale Dumitru
Protase nu avea datele necesare pentru a modifica această clasificare. Nu o dată s-a remarcat
dificultatea observării contururilor gropilor în necropolele getice. La Canlia „Gura Canliei” doar
la 4 morminte din 70 s-a putut stabili că gropile aveau o formă cilindrică (Boroffka și Trohani,
2003, p. 140); la Bugeac „II Ghețărie” forma gropilor s-a observat doar pentru două morminte din
116 publicate, una în formă circulară în mormântul nr. 37 (Irimia, 1979, pp. 60-61) și alta de
asemenea aproximativ circulară, dar cu profilul surprins în forma literei U în mormântul nr. 79
(Irimia, 1980, pp. 221-223). La Strahotin „Dealul Ponoarelor I” s-au documentat doar două gropi
de morminte dintr-un total de 29 a căror forme au putut fi identificate, în mormintele nr. 6 și nr.
14 (Berzovan, Simalcsik și Kovács, 2020, pp. 61-66; p. 69), dar Babeș și Mirițoiu (2011, p. 107,
nota 15) pun la îndoială apartenența mormântului nr. 14 la necropola getică. De asemenea, forma
alungită a gropii mormântului nr. 21 poate fi intuită fiindcă s-au înregistrat dimensiunile acesteia,
de 1,25 x 0,9 m, fără a specifica forma (Berzovan, Simalcsik și Kovács, 2020, pp. 72-73).
Exemplele pot continua în aceeași manieră.

Necropola de la Stelnica „Grădiștea Mare” este una dintre puținele în care arheologii au
identificat forma gropilor într-o proporție mai mare: 22 de gropi alungite de formă rectangulară
sau, mai rar, ovală din 96 de morminte de inhumație (Conovici și Matei, 1999a, p. 102), 6 gropi
cu planul circular, cilindrice și cilindrice-ovale, din 61 morminte în urnă (Conovici și Matei,
1999a, p. 105), 25 gropi rectangulare cu colțurile rotunjite, 7 oval-alungite, 1 trapezoidală și 1
formată dintr-o groapă semicirculară unită cu una rectangulară dintr-un total de 38 de morminte

59
cu osemintele incinerate depuse direct în sol (Conovici și Matei, 1999a, pp. 108-109). Aceste cifre
reflectă situația doar pentru campaniile din anii 1987-1996. Principalele cauze care împiedică
delimitarea gropilor în timpul săpăturilor arheologice sunt compoziția solului și dimensiunile mici,
în special adâncimea mică a acestora atunci când au fost săpate față de nivelul antic de călcare.
Urnele sau resturile cinerare împreună cu ofrandele au fost depuse destul de compact în majoritatea
acestor cazuri, explicând acest fenomen, dar după cum am văzut s-au utilizat și gropile
rectangulare sau ovale pentru mormintele de incinerație. Una dintre primele apariții a tradiției
gropilor rectangulare pentru ritul respectiv în literatura arheologică s-a atestat la Onești „NV
Cartierului Slobozia”. În clasificarea sa, Protase (1971, pp. 68-76) nu a identificat formele gropilor
ovală sau alungită, dar pe cele rectangulare le atribuie atât mormintelor de incinerație în urnă, cât
și celor cu resturile incinerate depuse direct în groapă, cu aceleași dimensiuni: lungimea de 2 m,
lățimea de 0,8 m și adânci de 0,5-1 m. O altă clasificare furnizată de Tudor Arnăut stabilește trei
forme ale gropilor în ceea ce privește mormintele de incinerație: cilindrică cu diametrul de 0,5-0,8
m, ovală cu dimensiuni care variază foarte mult și rectangulară de 2,2-2,5 m lungime, 0,8 m lățime
și adâncimea de 0,2-0,5 m. Pentru mormintele de inhumație găsește dovezi despre existența
gropilor dreptunghiulare, 2,15-2,7 m lungime, 1,3-1,7 m lățime și 0,6-1,2 m adâncime, și a celor
ovale, dar care sunt reprezentate doar de același problematic nr. 14 de la Strahotin „Dealul
Ponoarelor I”. Alte variante în clasificarea acestuia reprezintă gropi cu construcții funerare
(Arnăut, 2003, pp. 51-53).

În baza analizei datelor pentru întreg spațiul extracarpatic, gropile sepulcrale getice simple
se împart în circulare, ovale și dreptunghiulare. Cele ovale și dreptunghiulare sunt comune ambelor
rituri, iar cele circulare apar în mod exclusiv la mormintele de incinerație. Gropile nu posedă forme
geometrice perfecte, ci sunt aproximative și pot fi deformate de prezența mai multor indivizi
înmormântați sau de inventarul funerar excesiv. Privite atât în plan, cât și în profil, gropile circulare
nu sunt întotdeauna cilindrice, fiind de asemenea cazuri când sunt rotunjite la bază, după exemplul
gropilor cilindrice-ovale de la Stelnica „Grădiștea Mare” și a celei de forma literei U în profil la
Bugeac „II Ghețărie”. În privința dimensiunilor, ele oscilează destul de mult. Adâncimile față de
nivelul actual de călcare diferă în funcție de sit și depind de procesele naturale de eroziune, de
acțiunile factorului antropic, inclusiv arăturile, de alte procese naturale de formare sau pierdere a
solului ș.a. Diametrul gropilor circulare variază între 0,5 m și 1,1 m de obicei. Cele ovale au
lungimea de la 1,2 m la 2,3 m, iar lățimea de la 0,5 m la 1,25 m. În cazul inhumațiilor de la Stelnica
„Grădiștea Mare”, gropile ovale alungite s-au folosit în special pentru înmormântarea copiilor
(Conovici și Matei, 1999a, p. 102). Gropile ovale pentru incinerații sunt de obicei mai mici decât

60
cele ale inhumațiilor, dar numărul gropilor din rândul primelor care ar putea în mod normal
cuprinde un adult înhumat este considerabil, după exemplul mormintelor nr. 1 și nr. 2 de la
Boroșești (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 130). Cele mai mari dimensiuni sunt atestate pentru gropile
rectangulare, atât cele ale mormintelor de inhumație, cât și a celor de incinerație: 2-2,7 m lungime
și 0,5-1,7 m lățime. În multe morminte de acest fel, spațiul alocat depășește cu mult dimensiunile
unui adult normal anume pentru depunerea ofrandelor.

Incinerația era ritul funerar dominant la geți. Principalele caracteristici ale mormintelor de
incinerație sunt: defuncții erau incinerați în afara mormintelor în locuri special amenajate, iar
resturile cinerare depuse de obicei în urne, acoperite destul de des de un capac sau mai multe,
alteori fără capac, relativ puține oase calcinate depuse, dar proveneau din toate părțile corpului, în
mod rar – ofrande de carne, inventar relativ sărac, prezența vaselor ceramice este un indiciu al
depunerii de ofrande alimentare (Sîrbu, 2004, p. 88). Din punctul de vedere al recipientelor în care
se plasau resturile oaselor arse înmormântările prin incinerație se clasifică în urnă și direct în
groapă. Felul în care urnele se plasau în groapă permite extinderea clasificării cu o serie de
subcategorii. În primul rând urnele rămâneau fie neacoperite sau erau acoperite cu un capac sau
mai multe capace. În același timp, acestea se stabilizau uneori cu câte o lespede de piatră pe care
erau amplasate sau care era instalată pe cant ca sprijin. Cista sau caseta de piatră reprezintă o formă
mai complexă de o astfel de structură stabilizatoare care avea și rol de protecție, dar există cazuri
când lespezi de piatră sprijineau urna din două laturi numai. Drept capace se utilizau diferite vase
ceramice precum castroane și străchini în special, confecționate la roata olarului, dar și alte tipuri
de vase ca borcane, căni, fructiere ș.a. În același scop puteau fi folosite și plăci de piatră, funduri
și alte fragmente de vase. În ciuda numelui lor, capacele nu acopereau întotdeauna și în întregime
urna. În calitate de urne se întrebuința în special ceramica grosieră de proporții mai mari sau medii
lucrată cu mâna, dar nu numai, de exemplu vase-clopot, vase-sac, kratere sau imitații ale acestora,
ș.a. Aceste recipiente se caracterizează prin gura largă care deseori depășește diametrul vaselor
folosite drept capace, astfel încât așa-zisele capace erau plasate în întregime în interiorul urnei. În
multe cazuri capacele acopereau complet gura urnelor de deasupra. Indiferent de poziția lor, în
urnă sau peste urnă, poziția tipică a unui capac era cu gura în jos, dar se întâlnesc și morminte cu
capacele cu gura în sus. Un caz aparte reprezintă mormântul colectiv nr. 114 de la Bugeac „II
Ghețărie”, unde urna nr. 3 reprezenta de fapt o ceașcă mică bitronconică depusă la fundul unui
vas-sac, care în mod normal ar fi funcționat drept urnă (Irimia, 1992, pp. 168-169). Se presupune
că din cauza tehnicii superioare de confecționare a lor, vasele care au servit drept capace erau
folosite în vreo formă în cadrul ospățului sau ritualului funerar și că destinația lor originală nu era

61
una funerară, iar sfârșitul lor în postura de capace – unul întâmplător, dar utilizarea altor materiale
precum fundurile de vase și lespezile de pietre în același scop demonstrează necesitatea acoperirii
urnelor în închipuirea oamenilor antici, cel puțin a unora din ei, fiindcă tradiția nu este una
practicată universal în spațiul extracarpatic. În interiorul aceluiași mormânt puteau fi prezente atât
oase calcinate depuse în urnă, cât și alte rămășițe de oase incinerate și cenușă. S-au documentat
cazuri când acestea din urmă stăteau împrăștiate destul de haotic sau organizat în groapă, sau
aranjate în una sau mai multe movilițe în apropierea urnei. Dacă în cazul urnelor răsturnate, de
exemplu mormântul nr. 30 de la Canlia „Gura Canliei” (Boroffka și Trohani, 2003, p. 168),
explicația este evidentă, în lipsa analizelor antropologice apartenența resturilor cinerare depuse pe
lângă urne aflate în picioare nu poate fi determinată, așa cum s-a observat la Bugeac „II Ghețărie”
în mormintele nr. 82, 85, 100 și 112 (Irimia, 1986a, pp. 74-79; p. 81; Irimia, 1992, p. 168). Aceeași
necropolă a beneficiat anterior de analize antropologice efectuate asupra a 13 morminte dintre
primele excavate de echipa lui Mihai Irimia, cu concluzii destul de surprinzătoare. Urne care
anterior se considerau a fi înmormântări individuale conțineau de fapt oasele calcinate ale mai
multor persoane (Nicolaescu Plopșor, 1974, p. 34). După cum am văzut, înmormântarea resturilor
cinerare ale defuncților în gropi dreptunghiulare sau oval alungite se consideră în unele clasificări
drept aspecte diferite ale ritului incinerației. Ele se întâlnesc îndeosebi în Moldova, inclusiv în
spațiul pruto-nistrean, dar și în alte regiuni, de exemplu în necropola de la Stelnica „Grădiștea
Mare”, necropola de la Onești „NV Cartierului Slobozia” afirmându-se încă de la prima sinteză a
riturilor și ritualurilor funerare la geți (Protase, 1971, pp. 69-71) drept situl model al acestei tradiții
mortuare. Înmormântările de incinerație realizate în gropi voluminoase capabile să adăpostească
schelete de adulți înhumați reprezintă una dintre puținele probleme legate de riturile funerare
getice din istoriografia românească care au trezit un interes substanțial în ultima perioadă (Babeș
și Mirițoiu, 2011; Sîrbu, 2009), însă concluziile făcute au rămas la nivel de ipoteză, iar practica
funerară birituală prin care defunctul era întâi înhumat, apoi deshumat și incinerat – nedemonstrată
la nivelul actual al cunoștințelor noastre despre fenomen.

Elita getică practica preponderent inhumația (Sîrbu, 2004, p. 88), dar acest fapt nu era deloc
omogen, unele morminte princiare ostentative fiind de incinerație, cum este de exemplu cel de la
Cucuteni „Dealul Gosan”. Statutul social superior al defuncților era evidențiat în mai multe feluri,
uneori folosite concomitent: ridicarea unor tumuli masivi deasupra mormintelor, prezența a cel
puțin unei camere funerare amenajate (cu sau fără coridor de acces), sacrificarea cailor în timpul
ritualului funerar și îngroparea acestora complet echipați, dar evident și inventarul numeros, cu
accent pus pe piesele din metale prețioase (aur, argint), piese de podoabă și echipament militar.

62
 În majoritatea cazurilor se întâlnește înhumarea defuncților în poziție întinsă pe spate, însă
se observă devieri de la această regulă mai ales în cazul osemintelor umane cu caracter nefunerar.
În același timp, morminte cu defuncți înmormântați în poziție chircită s-au descoperit la Hansca
„Lutărie” și Hansca „I”, cu păstrarea particularităților de rit întâlnite la înhumații așezați în poziție
decubit dorsală din aceleași necropole (Niculiță și Zanoci, 2017, pp. 177-178). Orientarea
principală în Dobrogea și zonele adiacente este în general cea cu capul aproximativ spre sud. Un
model în această privință îl reprezintă cimitirul de la Stelnica „Grădiștea Mare”, unde 90% din cei
80 de înhumați cărora le-a fost identificată orientarea (în cadrul săpăturilor din 1987-1996) erau
cu capul spre S, SSV sau SSE (Conovici și Matei, 1999a, p. 103). La Murighiol, cele două
morminte de inhumație depistate aveau scheletele depuse cu capul spre sud (Protase, 1971, p. 34).
Majoritatea defuncților înmormântați prin inhumație de la Enisala „Valea Netului” au fost dispuși
cu capul spre S sau E, dar în același timp s-au descoperit schelete cu alte orientări, spre V sau SV
(Simion, 1977, p. 51). Necropolele de la Zimnicea „Câmpul Morților” (4 înhumați) și Hansca
„Lutărie” (8 înhumați) se află de partea cealaltă a spectrului, defuncții fiind îngropați cu capul spre
N, NNV sau NV, chiar și în cazul scheletelor chircite (Alexandrescu, 1980, p. 44; Niculiță și
Zanoci, 2017, pp. 177-178).

Valerii Lapușnean, în sinteza sa asupra tracilor timpurii din silvostepa Moldovei a realizat
o statistică în baza celor 15 morminte de inhumație de la Dănceni și unul de la Suruceni din care
reiese că 7 erau orientați cu capul spre SE, 3 spre E, 1 spre V, 1 spre NV, iar pentru ultimii
orientarea nu a putut fi determinată (Лапушнян, 1979, p. 57). Deci, situația de la Dănceni se
deosebește vizibil de orientarea predominantă la Hansca „Lutărie”, aflată la doar 10 km depărtare.
O explicație ar fi timpul care desparte cele două necropole, cea de la Dănceni fiind datată cu sec.
VI-V a.Chr., iar cea de la Hansca „Lutărie” cu sec. IV-III a.Chr., dar în baza informațiilor pe care
le avem la dispoziție determinarea premiselor care stau în spatele acestei schimbări în orientarea
defuncților rămâne imposibilă. În restul spațiului extracarpatic au avut de asemenea unele
schimbări la nivel general. Obiceiul înmormântărilor sub tumuli mici cu manta din pământ și piatră
a făcut locul necropolelor plane. În Dobrogea, necropolele cunoscute ce țin de perioada sec. VI-V
a.Chr., cum sunt cele de la Telița „Celic Dere” și Corbu „Cimitirul Corbu de Jos”, se caracterizează
prin asemenea morminte în tumuli cu ringuri de piatră sau plane protejate de aglomerații de piatră
în care predomină inhumațiile cu capul spre V sau mai rar spre E. În condițiile în care cercetătorii
identifică tradițiile funerare ale sciților cu ritul inhumației în care scheletele se îngropau cu capul
spre V, unii atribuie necropolele respective acestora (Păunescu et al., 2000, p. 133), însă alții

63
consideră că oamenii care și-au înmormântat morții acolo erau autohtoni traco-geți (Bucovală și
Irimia, 1971, pp. 52-54; Irimia, 1975, p. 102).

Raportul dintre ritul incinerației și cel al inhumației rămâne pe parcursul întregii perioade
a sec. VI-III a.Chr. întotdeauna covârșitor în favoarea celui dintâi, dar se deosebesc deviații de la
această regulă la nivel local și de sit arheologic, așa cum în necropola de la Telița „Celic Dere”
ritul inhumației, dominant la începutul utilizării acesteia, este treptat înlocuit de cel al incinerației.
Pentru sec. V-III a.Chr. tradițiile funerare se considera deja destul de bine așezate la geți. Cu
excepția cimitirului de la Stelnica „Grădiștea Mare”, incinerația s-a afirmat drept ritul funerar de
bază: la Enisala „Valea Netului” – 386 incinerații și 24 inhumații, Bugeac „II Ghețărie” – 124
incinerații și 1 inhumație, Murighiol „I Cu Cetate” și „II Vatra Satului” – 58 incinerații și 2
inhumații, Zimnicea „Câmpul Morților” – 166 incinerații și 4 inhumații, Satu Nou „I Suat” – 45
incinerații (Sîrbu, 1993, p. 41), Canlia – 70 de incinerații.

Ceramica din necropolele getice poate fi împărțită în trei categorii: ceramica autohtonă
lucrată cu mâna, ceramica autohtonă lucrată la roată și ceramica de import. Din prima categorie
fac parte vasele sac, vasele în formă de clopot, neornamentate sau ornamentate cu brâu alveolar
ori cu apucătoare oarbe circulare, de asemenea unele castroane, căni și cești cu sau fără toartă. În
a doua categorie sunt incluse în special strachinile, unele forme de castroane, cești și căni, oale cu
mănușă etc. Chiar dacă în unele cazuri întâlnim amforele pe post de urne cinerare, acestea
împreună cu restul ceramicii de import au fost depuse de cele mai multe ori în calitate de ofrande.

Armele de luptă în mormintele getice sunt relativ rare, astfel încât unii cercetători le califică
drept un indiciu direct al statutului social înalt. Analizând situația în baza necropolelor
reprezentative de la Satu Nou, Bugeac „II Ghețărie”, Murighiol ș.a., se constată preponderența
pieselor vestimentare (fibule, mărgele, aplici etc.) în cadrul inventarului din morminte. Acest lucru
se explică prin prezența acestora ca parte a vestimentației mortului în timpul incinerării. După
adunarea oaselor calcinate și cenușii, piesele respective s-au plasat împreună cu acestea în urnă
sau direct pe fundul gropii. Obiectele mai mari, de exemplu cana de lut sau cuțitul, puteau fi puse
separat de urne, în interiorul lor sau pur și simplu printre oasele calcinate, dacă nu au fost folosite
urne. Arheologii de obicei atrag atenția asupra amenajării spațiului funerar, încercând să depisteze
anumite tendințe în plasarea obiectelor de inventar față de urnă sau resturi cinerare, față de înhumat
sau pe înhumat ș.a.m.d.

Dovezile de care dispunem indică incinerarea ofrandelor animale odată cu defunctul.

Oasele calcinate ale acestora s-au găsit împreună cu rămășițele persoanei în urna cinerară sau pe

64
sol (Arnăut, 2003, p. 60). Dintre speciile de animale sacrificate în cinstea morților de la Bugeac
„II Ghețărie” predomină cele de pasăre de talie mică și mare, și ovicaprinele (Nicolaescu Plopșor,
1974, p. 34). Caii și câinii reprezintă alte animale sacrificate în timpul înmormântării la geți, dar
aceștia au fost de obicei înhumați, ceea ce s-ar datora caracterului psihopomp atribuite lor în
societatea protoistorică locală (Sîrbu, 1993, pp. 53-54).

2.2. Metode statistice arheologice în cadrul studierii practicilor funerare

Prelucrarea statistică a datelor este o componentă de bază a arheologiei, probabil cea mai
utilizată pentru documentarea săpăturilor arheologice și interpretarea rezultatelor acestora. Fiecare
descoperire înregistrată reprezintă un șir de date sau caracteristici, evidența numerică a acestor
caracteristici reprezintă deja o statistică.

Metodele fundamentale ale arheologiei fac toate uz de statistică într-o măsură mai mică
sau mai mare. Stabilirea unei tipologii în cadrul metodei tipologice se bazează în esență pe
identificarea unor caracteristici care se repetă la mai multe vestigii. Concluziile de ordin statistic,
printre altele, duc la delimitarea culturilor arheologice unele de celelalte, a trăsăturilor pe care
acestea le posedă, cum ar fi ritul funerar, și a schimbărilor care au afectat o societate întreagă sau
comunitate. Jeremy Huggett identifică două aspecte ale înmormântării la nivel simbolic: relațiile
dintre cei doi participanți la ritual – comunitatea viilor și morții, și atitudinea celor doi participanți
față de moarte și viața de apoi. De asemenea, din punct de vedere stilistic vede mai multe
particularități ale înmormântării: „emblemică” (afilierea față de un grup, familie, identitate
comunitară), asertivă (identitate individuală, elemente personale sau individualiste), magico-
religioasă (credințe despre moarte și viața de apoi), intruzivă (particularități care se referă mai
degrabă la cei care înmormântează, decât la decedat), necoordonate (fenomene neexplicate care
apar în urma diferitor actori, cum ar fi alterarea mormintelor după depunerea defunctului și înainte
sau după închiderea lor). Toate necropolele constituie o colecție de asemenea decizii care, de fapt,
stau la baza structurii acestora. Datorită omogenității sau conformității mormintelor față de o
anumită tradiție putem stabili caracterul relațiilor sociale din cadrul cimitirului și între cimitire
(Huggett, 1995, p. 183). Metodele statistice caută anume aceste tipare în datele spațiilor funerare
pentru îmbogăți cunoștințele noastre atât despre riturile și ritualurile ce țin direct de înmormântare,
cât și despre cultura materială și societatea comunității viilor.

Trăsătura principală a metodelor statistice constă în cuantificarea unui șir lung de date
calitative despre mormintele drept complexe, inclusiv ceea ce ține de rit, și despre obiectele aflate

65
în ele. Odată cuantificate, datele sunt antrenate în exerciții statistice pentru a determina anumite
structuri în organizarea spațiilor funerare, a construi tipologii ale pieselor de inventar, a stabili o
cronologie relativă cu ajutorul pieselor excavate, a găsi reguli în alegerea locației cimitirului sau
mormântului, a umple unele goluri apărute din cauza cercetării necorespunzătoare sau pentru a
ajuta la protecția patrimoniului arheologic. Toate aceste lucruri se încep cu elaborarea unei baze
sau unui set de date. Aici, abordarea cercetătorilor poate să difere între utilizarea unui set exhaustiv
de date sau a-l reduce la un eșantion. În unele cazuri se recurge la rafinarea setului de date prin
înlăturarea unor elemente nedorite care, altfel, ar deforma rezultatele finale. Un exemplu relevant
ar fi prezența într-un mormânt a peste 100 de piese de inventar, în condițiile în care majoritatea
mormintelor au sub 10 piese fiecare. Dacă exercițiul statistic încearcă stabilirea inventarului tipic
funerar din cadrul necropolei, atunci mormântul cu peste 100 de piese ar deforma rezultatele. Alți
cercetători l-ar privi ca pe o parte integră a necropolei și l-ar include în calcule. Două modalități
principale permit analiștilor să excludă complexe anormale din setul de date: în mod arbitrar,
reieșind din cunoștințele căpătate în domeniu sau din intuiție, sau în urma aplicării metodelor
statistice, care sunt destul de abile în detectarea anomaliilor. Indiferent de calea aleasă, pericolul
rămâne că rezultatele analizei statistice realizate fără aceste elemente se vor conforma prea mult
ipotezelor formulate înainte de aplicare sau vor fi pur și simplu denaturate. Din această cauză,
mulți savanți arheologi militează pentru utilizarea exhaustivă a setului de date disponibil, alții
pentru eșantioane extrase în mod aleatoriu. Trebuie remarcat că un set de date „exhaustiv”
reprezintă tot un eșantion față de situația reală care a existat în trecut, deoarece, în primul rând,
descoperirile arheologice sunt selective și depind în mare măsură de interesul arheologilor,
finanțarea expedițiilor, extinderea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii și construcțiilor, cât și
a lucrărilor agricole, procesul de deteriorare a cadrului natural. La nivel de necropolă pot exista
zone distruse de lucrări sau morminte săpate de căutătorii de comori, care reduc substanțial
volumul de date obținut, dar și reprezentativitatea acestora. De asemenea, cercetarea completă a
unei necropole poate dura extrem de mult și poate fi imposibilă dacă intravilanul unei localități s-
a extins pe teritoriul acesteia. De aceea extragerea unui eșantion în baza unui astfel de set de date
se va termina deseori cu rezultate denaturate și nereprezentative.

În ultima jumătate de secol, arheologia a pus în aplicare metode statistice din în ce mai
complicate. Printre cele mai populare se numără metodele combinatorii și cele multivariate, sau
altfel zis, cele bazate pe analiza mai multor variabile: analiza corespondenței, analiza cluster ș.a.
Analiza corespondenței a fost dezvoltată de către lingvistul și statisticianul francez Paul Benzécri
în baza propunerii lui Herman Otto Hartley. Ea este utilizată pentru studierea asocierii dintre

66
diferite variabile și este potrivită pentru analiza vestigiilor care pot fi împărțite în mai multe
tipologii. Metoda a fost folosită în arheologie în mai multe cercetări, dar în special a fost aplicată
în cazul complexelor cu ceramică în tandem cu metoda serierii. Unul dintre dezavantajele acesteia
este că nu face nicio referință către similitudinile sau diferențele dintre vecinii spațial și că are un
uz limitat în vizualizarea spațială, cercetătorul fiind nevoit să stabilească regiunile înainte de a
începe exercițiul statistic (Sterry, 2018).

Serierea ia în calcul asemănările dintre diferite obiecte sau complexe și în baza acestora
ilustrează tiparele vizibile formate între aceste date. Metoda a fost aplicată în Germania manual,
pe foaie, până în 1979, după care au început să fie create mai multe aplicații software care efectuau
calculele în baza datelor introduse în sistem. Rezultatul obținut în urma acestei analize este o
matrice combinatorie reorganizată cu elementele dispuse pe diagonală (Schneider, 2019, p. 103).
Istoria acestei metode s-a început mult mai timpuriu, cu încercarea renumitului egiptolog Flinders
Petrie de a ordona cronologic o selecție de 900 dintr-un total de 4000 de morminte (Carlson, 2017,
p. 379; Schneider, 2019, 101). Metoda aplicată și rezultatele acestui studiu au văzut lumina zilei
în 1899 în revista The Journal of the Royal Anthropological Institute (Petrie, 1899). În mod
obișnuit serierea se construiește sub forma unui tabel în care coloanele reprezintă tipurile de
artefacte, iar rândurile reprezintă complexele arheologice, de exemplu diferite morminte dintr-o
necropolă. Înainte de începutul utilizării în masă a computerelor, unul dintre obiective era mișcarea
și amestecarea rândurilor în tabel în așa fel încât valorile fiecărei coloane să se concentreze în cât
mai puține rânduri învecinate posibile. În 1951, W. S. Robinson propunea o modalitate de
organizare a setului de date bazată pe crearea unei matrice de similaritate și mișcarea coloanelor
și rândurilor până când soluția optimă este obținută, conform criteriilor stabilite. În 1962, James
A. Ford a propus o abordare în care tipurile reprezentau procentaje, iar în urmă mișcării rândurilor
se obțineau așa-zisele „curbe de corabie”. După răspândirea metodelor multivariate, a început
aplicarea lor și asupra serierii, rezultatele obținute se afișau în forma unei parabole, sau după cum
este cunoscută în literatura arheologică „o potcoavă” (Carlson, 2017, pp. 379-380). Printre cele
mai populare aplicații software prin care poate fi realizată serierea complexelor și artefactelor
arheologice se numără SPSS, WinBASP, PAST, Canoco, WINSERION și extensia pentru Microsoft
Excel, CAPCA (Schneider, 2019, p. 101).

Analiza cluster grupează de asemenea complexe sau unități care se aseamănă între ele.
Clasificarea mormintelor în grupe care împărtășesc aceleași seturi de inventar și caracteristici este
considerată o metodă folositoare pentru a scoate în evidență detalii despre situația socială, spațială
sau cronologică într-un cimitir (Huggett, 1995, p. 185). Analiza cluster cuprinde mai multe tehnici

67
care pot da rezultate diferite, alegerea metodei potrivite fiind una dintre provocările cercetării
arheologice care face uz de aceasta.

Alte metode statistice folosite pe larg în arheologie sunt cele spațiale. Cercetătorii le aplică
atât pentru a analiza dispoziția obiectelor în cadrul unuia și aceluiași sit, cât și la nivel de
microregiune sau macroregiune. În realizarea acestora se iau în considerare diferite principii,
proceduri sau particularități de teren: eșantionarea în cadrul zonei alese, delimitarea spațiului
statistic (poligoane sau alte forme geometrice), topografie, rețele spațiale ș.a.m.d. Majoritatea
analizelor spațiale fac uz de statistică. Printre acestea se numără metoda percolării, metoda
interpolării, metodele corelației și regresiei liniare în spațiu, modelarea spațială predictivă ș.a. Un
ghid metodologic recent care descrie cele mai importante analize spațiale este cel editat recent de
Gillings, Hacigüzeller și Lock (2020).

Analiza point pattern se referă la un set de metode statistice care analizează relațiile
complexe care ar putea exista între diferite elemente la nivel spațial, cum ar fi mormintele într-o
necropolă, artefactele într-o locuință. Elementele sunt reprezentate în acestea prin puncte. În unele
analize, punctele pot fi împărțite în baza unor criterii calitative, cum ar fi epoca, dimensiunile,
tipul, cu scopul de a le rafina și a se concentra asupra anumitor aspecte, dar de obicei țelul principal
al acestui tip de metode este să observe distribuția simplă a punctelor în spațiu. Asemenea tehnici
s-au folosit de la începutul interpretării cantitative a artefactelor și a analizei hărților de distribuție,
devenind mai populară odată cu procesarea datelor bazată pe GIS (Bevan, 2020, p. 60). Una dintre
cele mai simple căi de a face o analiză a aranjării punctelor în spațiu este de a măsura densitatea
acestora într-o zonă sau mai multe zone clar delimitate, ceea ce mai poartă denumirea și de
intensitate spațială. Definirea unei zone de studiu se află la baza tuturor metodelor statistice
spațiale, iar împărțirea acestora în subdiviziuni spațiale ne permite să măsurăm densitatea
punctelor dintr-un capăt al zonei la celălalt, de exemplu împărțind o zonă de 100 x 100 m în 100
de careuri cu dimensiunile de 10 x 10 m și să numărăm câte puncte revin fiecărui careu. În cazul
în care pentru unele din aceste careuri nu am avea datele despre câte puncte s-ar afla în ele și am
dori să calculăm valoarea respectivă pe baza informațiilor din restul suprafeței cercetate, atunci
abordarea corectă ar fi nicidecum numărul mediu de puncte per pătrat observat, ci o valoare care
ia în calcul distribuția aleatorie a punctelor, calculată cu ajutorul distribuției Poisson. Orice analiză
trebuie să demareze de la premisa că distribuția unor complexe arheologice este neomogenă și că
dezvoltarea în timp și spațiu a unui sit, o așezare, o necropolă, nu se întâmplă complet aleatoriu,
ceea ce duce la o distribuție inegală. O metodă conexă care permite calcularea și mai ales
vizualizarea intensității spațiale este kernel density estimation (abreviat KDE), în care un nucleu

68
de forma unui pătrat, cerc sau altă formă geometrică, se deplasează treptat în toate părțile zonei
cercetate, numărând câte puncte se găsesc în nucleu la fiecare mișcare. În urma aplicării acestei
metode se obține o hartă rasterizată în care fiecare pixel reprezintă intensitatea calculată pentru
zona respectivă (Bevan, 2020, pp. 60-63).

Pe lângă cele descrise mai sus, în analiza point pattern pot apărea alți factori capabili să
influențeze distribuția punctelor într-un spațiu, numite caracteristici secundare (sau de ordin
secundar). Ele intervin din cauză că în dezvoltarea unor obiective umane, oamenii se influențează
unul pe altul, iar formele de relief, sursele de apă, proximitatea unei căi de acces, pot contribui la
apariția în același loc a altor tipuri de obiective, de exemplu așezări, locuințe, necropole. Cu alte
cuvinte prezența unui punct pe hartă poate duce la aglomerarea altor puncte în jurul acestuia, în
același fel cum ridicarea unui tumul pentru un mormânt principal duce la apariția mai multor
morminte secundare săpate în manta și chiar la aglomerații de morminte plane în jurul tumulului
propriu-zis. Fenomenul exprimă capacitatea punctelor dintr-un spațiu de a forma interacțiuni între
ele și se utilizează cu succes într-o altă metodă statistico-spațială, și anume cea a modelării
predictive (Bevan, 2020, pp. 63-64). Realizatorii analizelor statistice preferă să lucreze cu un set
de date care ar prezenta exhaustiv situația dintr-un sit arheologic sau zonă, dar în domeniul
arheologic nu avem niciodată o imagine completă a unei zone cercetate din cauza intervenției
diferitor factori, precum lucrările agricole sau eroziunea care au distrus anumite complexe,
ocuparea unui teritoriu de intravilanul localităților și imposibilitatea de a realiza acolo săpături,
activitatea distrugătoare a căutătorilor de comori ș.a. Toate aceste aspecte trebuie luate în
considerare în realizarea analizelor point pattern și formularea concluziilor asupra lor (Bevan,
2020, p. 70).

Analiza percolării este o metodă de identificare și delimitare a roiurilor (aglomerațiilor) în

cadrul unui set de puncte aranjate spațial. Teoria s-a dezvoltat inițial în anii 1940 drept o modalitate
de a descrie procesele de gelificare în diferite materiale. Prima particularitate a acestei metode este
că se bazează pe modelul celular de tip zăbrele (engleză: cellular lattice model) în care fiecare
celulă poate fi ocupată sau nu și poate avea sau nu vecini, iar a doua particularitate ține de faptul
că se aplica în mod secvențial, de la un roi la altul. Dintre fenomenele din viața reală care pot fi
explicate prin procesul de percolare se numără percolarea apei printr-o piatră poroasă, a
hidrogenului prin materialul solid, al gazului natural prin roci poroase. În același timp, percolarea
poate fi asemănată cu răspândirea unui incendiu într-o pădure, efectuându-se de la copac la copac
în interiorul unui pâlc de vegetație și continuând la nesfârșit dacă toate criteriile sunt îndeplinite
într-un interval de timp determinat. De timpuriu s-a insistat asupra unei distincții clare între

69
percolare și difuzie, procese care sunt, însă, similare. Conform analizei percolării, delimitarea unui
roi se bazează pe o distanță maximă prestabilită, iar toate punctele care se află sub acest prag intră
în roi (Maddison, 2020, pp. 77-78).

Prima încercare de a folosi metoda percolării în context arheologic a avut loc în 1988 și a
avut ca scop studierea centrelor de putere în Mesopotamia, dar fiindcă a incorporat parametri și
ponderi subiectivi, cum ar fi „energie demografică” sau „dominanță”, nu a creat reverberații în
mediul academic. Cele mai cunoscute cazuri de succes în care s-a aplicat analiza percolării în
arheologie se referă la fenomene macroregionale, de exemplu determinarea sistemelor de regiuni
și provincii care ar fi existat în trecut și a unităților centrale ale acestora, în baza densității
așezărilor și particularităților topografice, sau identificarea anumitor concentrații „naturale” de
fortificații în cadrul distribuției spațiale ale acestora. Exemplele oferite au lucrat cu seturi de date
care numărau mii sau chiar peste 10.000 de situri sau puncte geografice (Maddison, 2020, pp. 80-
89). Cu siguranță metoda are potențial în cadrul analizei structurii interne a unei necropole întinse
cu cel puțin câteva sute de morminte, fiindcă evoluția unui spațiu funerar pe parcursul sutelor de
ani în jurul mai multor nuclee (familiale sau de alt caracter) ar decurge similar exemplelor deja
menționate. Datorită faptului că în cercetarea arheologică a unui cimitir avem, totuși, la dispoziție
și alte informații care ne-ar indica relațiile dintre morminte, așa cum sunt ele oglindite de
distribuția spațială a lor, cel mai mare potențial al analizei percolării în acest caz constă în
confirmarea / testarea / rafinarea rezultatelor obținute, sau atunci când situl s-a cercetat
necorespunzător normelor științifice – în umplerea golurilor lăsate și formularea unor ipoteze.

Interpolarea spațială permite vizualizarea și prezicerea proceselor și modelelor spațiale.

Spre deosebire de extrapolare, această metodă estimează valoarea unui fenomen într-un loc
nesondat în baza mostrelor colectate din jurul acestuia. Pentru a face estimarea aceasta
întrebuințează un model specific bazat pe o funcție predictivă. În arheologie se folosește pentru a
vizualiza sau prezice diverse fenomene desfășurate în spațiu, cum ar fi intensitatea artefactelor sau
a particularităților topografice. Există mai multe feluri în care o analiză de interpolare spațială
poate fi abordată. La origine, aceasta nu este altceva decât un instrument de modelare predictivă
care are în vizor un aspect sau fenomen caracterizat numeric, cum ar fi numărul de artefacte găsite
într-un spațiu. Se deosebește de metoda kernel density estimation, de exemplu, care caracterizează
situația existentă a unui set de date, deoarece scopul final al acesteia este să facă o predicție. Printre
scenariile posibile în care s-ar putea de recurs la ajutorul interpolării spațiale se găsesc:
vizualizarea configurației probabile a artefactelor pe o anumită suprafață în baza realizării unor
sondaje de testare, cu scopul de a o prezenta proprietarului, care astfel ar obține informația despre

70
zona unde s-ar găsi cea mai mare densitate de artefacte, având opțiunea acum de a o evita pentru
a economisi bani; în cazul unui sit aflat pe malul unui lac sau al unei mări care a avansat de-a
lungul anilor înspre uscat, putem să ne formăm o imagine despre vestigiile găsite sub apă în baza
sondajelor făcute pe uscat (Conolly, 2020, pp. 118-120). Pentru necropole, interpolarea spațială
poate fi aplicată, de exemplu, pentru a prezice numărul și densitatea complexe într-o zonă
necercetată sau același lucru pentru o zonă distrusă de lucrări agricole. În același timp, un
asemenea exercițiu poate fi ridicat la o scară mai largă, la nivelul siturilor sau al tumulilor într-o
regiune. În ciuda faptului că interpolarea spațială este o metodă flexibilă, începătorii trebuie să ia
în considerare că opțiunile implicite oferite de aplicațiile GIS nu se vor potrivi analizei proprii.
Parametrii exercițiului care urmează a fi întreprins trebuie adaptați condițiilor locale și evaluați în
comparație cu un set de date cu mostre-test sau cu rezultate deja cunoscute (Conolly, 2020, p. 133).

Metodele corelației și regresiei lineare analizează cum schimbările survenite într-o

variabilă duc la schimbări în alte variabile. Astfel, ele exploră relațiile care există între diferite
aspecte sau fenomene și contribuie la înțelegerea acestora într-un cadru spațial, inclusiv în
domeniul arheologiei. Aplicarea acestor metode și interpretarea rezultatelor necesită cunoștințe
din domeniu. Din cauza asta o simplă analiză matematică a rezultatelor nu garantează formularea
unor concluzii relevante. Unul dintre cele mai populare curente în aplicarea analizei corelației și a
modelării prin regresie în arheologie o reprezintă studierea difuziei populațiilor sau a culturilor.
Un alt mod de a le utiliza este depistând asocieri între situri sau locurile în care s-au descoperit
vestigii și particularitățile culturale, administrative sau de mediu care persistă în spațiul studiat.
Luată aparte, corelația este o metodă statistică care evaluează potențialele asocieri între variabile,
ceea ce de obicei se ilustrează într-o primă fază sub forma unei diagrame de dispersie. Din această
diagramă pot fi scoase anumite concluzii despre tendința prezentă în setul de date, însă cunoștințele
noi pe care ni le dă metoda corelației nu exprimă întotdeauna o dependență directă între cele două
sau mai multe variabile luate în considerare, chiar dacă rezultatele ne indică un asemenea lucru,
deoarece în spatele acestor asocieri pot sta fenomene terțe care, însă, au rămas în afara variabilelor
luate în considerare pentru analiza întreprinsă a corelației. Analiza regresiei lineare este, pe de altă
parte, o suită de metode a căror obiectiv este identificarea liniei optime de modelare a unei asocieri
între variabile. În baza acestei linii, cercetătorii fac predicții despre fenomenul vizat cu ajutorul
interpolării și extrapolării (Hacigüzeller, 2020, pp. 135-139).

Modelarea predictivă în arheologie se definește ca un set de tehnici întrebuințate pentru a

prezice amplasarea siturilor sau vestigiilor arheologice într-o regiune, în baza unor sondaje
realizate în respectiva regiune sau a unor informații privind comportamentul uman (Kohler și

71
Parker, 1986, citat în Verhagen și Whitley, 2020, p. 231). Metoda pornește de la premisa că
mișcarea oamenilor în spațiu este previzibilă și depinde de alți factori naturali sau antropici care
pot fi cuantificați și antrenați în exerciții statistice. Începuturile acesteia se trag din curentul New
Archaeology și dezvoltarea metodelor de captare a siturilor din anii 1970. În același timp se
afirmau în America de Nord diferite legislații menite să protejeze monumentele patrimoniului
cultural, inclusiv cele subterane, ceea ce ridica problema identificării siturilor arheologice
necunoscute. Arheologii și-au dat seama că așezările umane sunt strâns legate de mediul
înconjurător și în trecut erau mult mai dependente de resursele și condițiile naturale din imediata
apropiere, astfel că localizarea acestora din urmă duce la prezicerea punctelor geografice potrivite
pentru stabilirea unui grup de oameni. Odată cu popularizarea computerelor în mediul academic
și publicul larg, modelarea spațială predictivă a utilizat din plin tehnologiile și aplicațiile GIS.
Metoda are două destinații principale în domeniul arheologic: în primul rând este folosită pentru a
calcula riscurile de a dezveli vestigii arheologice în timpul lucrărilor de construcție sau alte forme
de exploatare a terenurilor, ceea ce permite dezvoltatorilor să evite asemenea locații și să
economisească bani pe descărcarea de sarcină arheologică; în al doilea rând se aplică pentru
dezvoltarea și testarea modelelor științifice asupra comportamentului locativ uman. Atunci când
începe o analiză de acest tip, cercetătorul are de ales din două strategii diferite: bazată pe date și
bazată pe teorie. Cea bazată pe date cere realizarea unei analize asupra unui teritoriu în care siturile
deja sunt cunoscute și extrapolarea rezultatelor într-o zonă pentru care nu posedăm informații
arheologice. Strategia bazată pe teorie se construiește cu ajutorul unor parametri despre care
credem sau avem dovezi că ar facilita așezarea populațiilor, iar odată adunați cercetătorul aplică
metoda pentru a căuta siturile respective (Verhagen și Whitley, 2020, pp. 231-233).

Inferența bayesiană calculează probabilitatea ipotezelor despre o populație în baza unui set
de date. Metoda este atribuită în mod tradițional lui Thomas Bayes și teoremelor fundamentale ale
teoriei probabilității, descrise de acesta într-o lucrare publicată postum în 1763. Calculele acesteia
iau în considerare probabilități anterioare, sau informații vechi legate de ipoteza examinată, în
combinație cu datele noi generate prin experimente sau observații pentru a testa ipoteza dată. Chiar
dacă inferența bayesiană are deja câteva secole vechime, în studiile arheologice utilizarea acesteia
s-a intensificat doar din anii 1990. Se utilizează în diferite subdomenii, de la calibrarea datărilor
C14, modelarea cronologică, inclusiv cu ajutorul serierii și tipologiilor, bio- și zooarheologie, la
analiza ceramicii din punct de vedere al cronologiei și reconstrucției și în arheologia spațială
(Otárola-Castillo și Torquato, 2018, pp. 441-446).

72
 Pe măsură ce cazurile de implementare a analizelor cantitative și statistice în arheologie se
înmulțesc, devine clar că pe lângă nenumărate avantaje și oportunități pe care acestea le prezintă,
există și anumite dezavantaje. În cazul studiilor care procesează un volum mare de date există o
incompatibilitate a desfășurării rezultatelor acestora cu mediul publicistic tradițional. În publicarea
rezultatelor nu se afișează doar rezultatele finale, ci există și necesitatea demonstrării întregului
proces de lucru care a stat la baza acestora, inclusiv vizualizarea întregului set de date și etapele
parcurse. Pentru analizele de mică amploare cercetătorii și-ar permite publicarea unor asemenea
informații pe paginile unui articol sau cărți, însă o dată cu creșterea setului de date acest lucru ar
deveni imposibil, deoarece ar fi nevoie de foarte multe pagini pentru a cuprinde toată informația.
În multe privințe, această stare de fapt nu se deosebește cu nimic de publicarea unor articole de
sinteză sau interpretare care fac uz de o bază de date personală sau de observații personale făcute
în timpul săpăturilor arheologice fără publicarea acestor date, dar la fel cum un raport de săpătură
care disponibilizează publicului doar un număr redus de descrieri, fotografii sau ilustrații ale
pieselor descoperite se consideră a fi unul neștiințific sau neconform normelor științifice, la fel și
un studiu statistic fără setul de date prezentate este în principiu neștiințific. Conștient de aceste
neajunsuri și de lipsa unei soluții satisfăcătoare, aceste probleme sunt trecute cu vederea. În
ultimele decenii internetul a cuprins toate sferele vieții din întreaga lume, inclusiv domeniul
academic. Multe reviste sau cărți sunt publicate pe paginile web corespunzătoare în format digital
și devin accesibile publicului-țintă, ceea ce oferă oportunitatea de a plasa pe aceeași pagină setul
de date și alte instrumente folosite în cercetare, inclusiv aplicațiile, plugin-uri și modele de
rezolvare.

Totuși, presupunând că autorul studiului statistic a publicat tot setul de date și a creat toate
condițiile ca alți cercetători să poată teoretic repeta toți pașii care fac parte din acesta, intervin alte
probleme care împiedică valorizarea completă a rezultatelor și popularizarea unui experiment sau
metode statistice inovative. În goana după noutate, care este de fapt și unul dintre scopurile
demersului științific, cercetătorii se orientează spre diferite nișe. În arheologie se cunoaște în
ultimii ani o adevărată explozie în numărul de cercetări interdisciplinare și transdisciplinare. S-au
creat numeroase domenii noi de studiu care au o vechime de 10-20 de ani, un exemplu relevant ar
fi majoritatea subdisciplinelor arheologiei biomoleculare. Din cauză că arheologia și antropologia
nu sunt cele mai profitabile sfere de activitate, multe din aceste domenii rămân concentrate în 1-2
centre universitare din lume, iar dacă sunt bazate pe o singură tehnologie de ultimă generație atunci
se creează un adevărat monopol asupra efectuării de teste sau experimente, aceasta fiind deținută
de fapt de aceleași 1-2 centre universitare la care alți cercetători trebuie să recurgă, fără alternative.

73
Toate aceste condiții pot constitui premise pentru crearea unui climat nociv procesului științific și
obținerea unor rezultate deformate în favoarea unui curent de gândire sau mod de abordare, dacă
nu chiar în mare parte incorecte. Aceleași tendințe afectează în mod similar și metodele statistice
inovative din cadrul arheologiei. În plus, oamenii de știință care răzbat în aceste domenii nou-
formate ale arheologiei au deseori experiență redusă în realizarea săpăturilor arheologice propriu-
zise și puține competențe în ceea ce ține de clasificarea sau interpretarea artefactelor sau
complexelor cercetate, ei fiind concentrați asupra domeniului lor îngust, cu dificultățile pe care
acesta le prezintă. Astfel, rezultatele cercetării lor rămân incomplete din punctul de vedere al
interpretării atât timp cât nu face parte dintr-o colaborare interdisciplinară sau nu a fost preluată
de alți arheologi pentru analiză și interpretare. Arheologia s-a învățat cu timpul să depășească
asemenea probleme și să integreze cu timpul studii din alte domenii precum analizele
antropologice, datările cu carbon, analizele pedologice ș.a., dar acest lucru cere ca rapoartele
subdomeniilor respective să fie inteligibile și accesibile colectivității arheologice. Realitatea este
că majoritatea arheologilor rareori înțeleg la nivelul optim rezultatele cercetărilor din aceste
subdomenii, iar reproducerea unei analize sau a unui exercițiu se întâmplă doar în mod excepțional.
Pentru regiuni mai mici precum spațiul românesc, în general, acest lucru nu se întâmplă aproape
niciodată, contestarea sau confirmarea rezultatelor venind uneori din abordarea datelor dintr-o altă
perspectivă.

Un instrument esențial în transmiterea rezultatelor cercetărilor statistice îl joacă

vizualizarea lor prin diferite diagrame, histograme, alte grafice și reprezentări cartografice. Cu
excepția celor mai simple diagrame, graficele realizate în aplicațiile de statistică cu ajutorul unor
metode mai complexe arată foarte abstract pentru persoanele terțe, fie ei și arheologi sau
statisticieni, chiar dacă autorii analizelor respective le înțeleg și descifrează perfect. În spatele
acestui fenomen stă decuplarea dintre privitorul terț și setul de date original care a stat la baza
creării vizualizării respective. În analiza sa a celor mai optime abordări de vizualizare spațială a
metodelor statistice multivariate, în special a metodei corespondenței, Sterry (2018) remarcă
această stare de fapt pentru toate tehnicile reductive, așa cum sunt și reprezentările grafice. Cu cât
mai puțin sunt familiarizați cu metodele multivariate, cu atât nivelul de înțelegere a celor afișate
este mai mic. De fapt, de simplitatea cu care sunt redate informațiile statistice depinde și gradul de
utilitate al acestora pentru comunitatea arheologică. Informația ilustrată în formă numerică,
procentuală și cartografică sunt printre cele mai lesne de înțeles, ceea ce ridică șansele adoptării
acesteia de către alți cercetători. Metode foarte simple, cum ar fi de exemplu indicarea distanței
medii sau mediane până la cel mai apropiat vecin în cadrul unei analize spațiale, rămân întotdeauna

74
valoroase, deoarece pot fi comunicate cu ușurință unei audiențe mai largi și deoarece țin cont de
absența unor date (Bevan, 2020, p. 70). Rezultatele ilustrate mai complex necesită o „traducere”
înainte de a fi înțeleasă și cooptată în curentul principal de idei. Tehnologiile moderne au
capacitatea de a îmbunătăți radical cunoașterea unor fenomene care până în prezent s-au interpretat
eronat sau au constituit un mister, dar aceste descoperiri pot trece pe alături și să fie uitate pentru
mult timp dacă nu sunt explicate corect. Din cauza asta, în epoca tehnologică a zilelor noastre,
cercetarea arheologică interdisciplinară se bazează pe formarea de echipe de specialiști din
diferitele domenii abordate.

În ultima perioadă s-a conștientizat problema lipsei de transparență în prezentarea unui

proces analitic în arheologie și necesitatea unei mișcări open archaeology care ar permite
reproducerea analizelor și accesarea datelor de către publicul larg, printre altele. Acest lucru pare
din ce în ce mai necesar pe măsură ce aplicațiile software tind să ascundă algoritmele și parametrii
care într-un final generează rezultatele unui exercițiu statistic (Gupta, 2020, p. 18).

75
 III. BAZA DE DATE ȘI APLICAREA METODELOR STATISTICE ÎN CERCETAREA
MORMINTELOR GETICE DIN SEC. VI-III A.CHR. DIN SPAȚIUL EXTRACARPATIC

3.1. Baza de date a mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul
extracarpatic

3.1.1. Structura bazei de date și principiile formării acesteia

Obiectivul principal este crearea unei baze de date relaționale care să conțină toate
informațiile disponibile despre siturile funerare ale geților în sec. VI-III a.Chr. Baza de date este
formată din mai multe tabele (fig. 1, 2). Fiecare tabel salvează informațiile despre o anumită
„dimensiune” sau particularitate a vestigiilor. Astfel au fost create tabelele: „Sites”, „Surface”,
„Tumuli”, „Graves”, „Individuals”, „Inventory”, „Inv_Pos”, „Inv_Size”, „Inv_Surface” și
„Sources”. Tabelele fac referință către informațiile celorlalte cu ajutorul coloanelor de identificare
a înregistrării. Pentru fiecare înregistrare, aceste coloane afișează un număr de identificare. Astfel,
fiecare necropolă sau descoperire funerară, fiecare suprafață, tumul, mormânt, individ, obiect și
sursă de documentare au propriul număr de identificare. Cu ajutorul acestora, utilizatorul bazei de
date are posibilitatea de a uni tabelele respective și a le accesa informația de parcă ar fi un tot
întreg, cu scopul de a crea noi tabele sau a vizualiza informațiile acestora în alte moduri. Cu fiecare
tabel, baza de date evoluează de la general la particular, trece de la un nivel spațial superior la unul
inferior.

Tabelul „Sites” (fig. 2/1) conține informații generale despre siturile arheologice: numărul
de identificare în baza de date (id), numele sitului arheologic (name), denumirea convențională a
punctului geografic (place), tipul descoperirii (disctype), țara (country), regiunea (region),
apartenența etno-culturală (association), limita cronologică minimă (dating_min), limita
cronologică maximă (dating_max), era limitei cronologice minime (dmin_era), era limitei
cronologice maxime (dmin_max), suprafața (surface), altitudinea (altitude), forma necropolei
(form), forma de relief (topography), tipul solului (soil), orientarea (orientation), aranjarea
mormintelor (gravedisp), distanța până la cea mai apropiată așezare (distance_settle),
coordonatele geografice în format text (coordinates_text), coordonatele geografice în formatul
spațial „geography” pentru Transact-SQL (coordinates), sursa coordonatelor geografice
(coord_source), exactitatea coordonatelor geografice (exact_coord). Tipul descoperirii poate
reprezenta fie o necropolă, fie o descoperire izolată. În al doilea caz, doar unele monumente

76
tumulare rămân în esență izolate, mormintele plane descoperite fortuit se dovedesc în realitate a fi
părți din cimitire mai largi, de obicei, dar acest lucru trebuie confirmat prin sondaje sau cercetări
extensive ulterioare. În calitate de regiune se menționează unitatea de tip raion (R. Moldova,
Ucraina) sau județ (România) pe teritoriul căreia se află situl arheologic.

Tabelul „Surface” (fig. 2/2) conține informații despre anumite grupări în interiorul
necropolei: numărul de identificare al grupului (groupid), numărul de identificare a sitului (sideid),
numele sitului arheologic (site_name), denumirea convențională a punctului geografic
(site_place), numărul grupului în cadrul necropolei (group_nr), tipul de morminte în grup
(grave_type), poziția grupului (group_pos), marcajul care delimitează grupul (marker) și forma
marcajului (marker_form). La moment se diferențiază doar două tipuri de grupuri în cadrul unei
necropole, zona plană și zona tumulară, dar ulterior împărțirea poate fi în zone mai mici, inclusiv
la nivel de orizonturi cronologice sau grupuri familiale.

Tabelul „Tumuli” (fig. 2/3) afișează informații morfologice despre movilele ridicate în
cazul mormintelor tumulare: numărul de identificare al tumulului (moundid), numărul de
identificare a sitului (sideid), numele sitului arheologic (site_name), denumirea convențională a
punctului geografic (site_place), numărul de identificare al grupului (groupid), numărul sau
denumirea convențională a tumulului (mound_nr), lungimea (length), lățimea (width), înălțimea
(height), forma (form), marcajul (marker), compoziția mantalei (mantle_comp), construcții
interioare (interior_construction), materialul din care s-a realizat construcția interioară
(constr_material), forma construcției interioare (constr_form) și numărul de camere
(chamber_amount). Tumulii nu au forme geometrice perfecte. Din cauza asta, forma acestora se
clasifică în circulară sau ovală la nivel aproximativ: dacă diametrul mic reprezintă mai mult decât
90% din diametrul mare, forma tumulului se consideră în continuare circulară. În acest studiu nu
se face referință la forma movilelor funerare văzute în profil.

Tabelul „Graves” (fig. 2/4) furnizează detalii despre construcția mormântului, inclusiv a
gropii sau camerei mortuare, de asemenea relația dintre acesta și alte morminte din același grup
funerar, de exemplu într-un tumul: numărul de identificare al mormântului (graveid), numărul de
identificare a sitului (sideid), numele sitului arheologic (site_name), denumirea convențională a
punctului geografic (site_place), numărul de identificare al grupului (groupid), numărul de
identificare al tumulului (moundid), numărul mormântului folosit în literatură (grave_nr), tipul
mormântului (grave_type), poziția mormântului în necropolă (grave_pos), poziția marcajului față
de mormânt (marker_grave_pos), tipul de marcaj al mormântului (gmarker), vizibilitatea

77
marcajului pe teren (gmarker_vis), forma marcajului (gmarker_form), materialul din care a fost
realizat marcajul (gmarker_material), lungimea marcajului (m_length), lățimea marcajului
(m_width), înălțimea marcajului (m_height), starea mormântului în momentul cercetării
(condition), construcția propriu-zisă a mormântului (construction), materialul utilizat pentru
construcție (constr_material), forma construcției (constr_form), orientarea construcției
(constr_orientation), lungimea (length), lățimea (width), înălțimea (height), adâncimea (depth),
tipul de mormânt după numărul de indivizi înmormântați (ind_category), numărul de indivizi
(ind_amount), numărul de indivizi oameni (human), numărul de indivizi animale (animal), datarea
minimă (dating_min), datarea maximă (dating_max), era datării minime (dmin_era), era datării
maxime (dmax_era) și prezența inventarului (inventory). Starea mormântului atunci când s-a
descoperit poate fi intactă, deranjată sau distrusă. În cazul mormintelor distruse observații despre
contextul în care s-au găsit osemintele sunt imposibil de făcut. De obicei se pierd datele despre
groapa sau camera sepulcrală, adâncimea la care s-au găsit vestigiile, există dubii despre
integritatea inventarului. În multe cazuri unicele lucruri păstrate este urna cinerară sau anumite
obiecte de inventar, fără alte detalii. Pentru mormintele deranjate majoritatea vestigiilor se găsesc
în complexul original, dar poziția și starea lor este alterată de factori externi, cum ar fi lucrările
agricole, de construcție sau galeriile săpate de animale. Drept construcție funerară servește fie o
groapă simplă, o groapă zidită, o cameră special amenajată, o casetă de piatră etc. Tot aici se
menționează dacă mormântul s-a descoperit, în mod excepțional, la suprafață. Construcțiile nu
respectă convenții geometrice exacte, fiind clasificate în forme aproximative. În această bază de
date un individ este egal cu o înmormântare delimitată. Astfel, dacă în mormânt sunt două urne
cinerare se numără doi indivizi, în același fel se procedează cu două aglomerații de oase calcinate.
Atunci când pe lângă urnă se mai găsesc și alte resturi cinerare împrăștiate se ia în considerare
doar un individ, cu mențiunea că resturi cinerare sunt prezente și în afara urnei.

Tabelul „Individuals” (fig. 2/5) conține anumite date despre fiecare individ înmormântat,
inclusiv ritul funerar conform căruia a fost îngropat: numărul de identificare al individului (indid),
numărul de identificare a sitului (sideid), numele sitului arheologic (site_name), denumirea
convențională a punctului geografic (site_place), numărul de identificare al mormântului
(graveid), numărul individului în mormânt (ind_nr), ritul funerar (rite), recipientul în care s-au
depus osemintele (vessel), materialul din care s-a confecționat recipientul (vessel_material),
prezența unui capac la recipient (vessel_cover), prezența unui soclu la recipient (vessel_socle),
înclinarea recipientului (vessel_elevation), prezența unui suport pentru recipient (support), poziția
suportului față de recipient (support_pos), prezența altor oase calcinate în mormânt (other_ashes),

78
poziția altor oase calcinate față de recipient (other_ashes_pos), orientarea scheletului
(sk_orientation), poziția scheletului (sk_position), sexul defunctului (sex), categoria de vârstă
(age) și prezența inventarului (inventory). Drept „recipient” pentru un individ înmormântat
servește o urnă, un sicriu sau se menționează prezența unei platforme de pietre pe care s-au depus
osemintele. Nu se mai specifică dacă acestea s-au depus direct în groapă, fiindcă informația
respectivă există în tabelul „Graves”.

Tabelul „Inventory” (fig. 2/6) arată informații despre fiecare obiect descoperit în mormânt:
numărul de identificare al obiectului, numărul de identificare a sitului (sideid), numele sitului
arheologic (site_name), denumirea convențională a punctului geografic (site_place), numărul de
identificare al mormântului (graveid), numărul de identificare al individului (indid), numele
obiectului (object_name), partea componentă a obiectului (object_part), numele original în raport
(original_name), tipul obiectului (object_type), materialul din care a fost confecționat (material),
materialul decorului (material_decor), culoarea (color), culoarea secundară (color2), numărul de
piese de acest fel (amount), forma obiectului (form), subtipul (subtype), prezența vreunei inscripții
(inscription), confecționarea la roata olarului (pottery_wheel), originea importului (origin),
utilizarea drept urnă (funerary_urn), utilizarea drept capac la urnă (funerary_cover), utilizarea
drept soclu la urnă (funerary_socle), datarea minimă (dating_min), datarea maximă (dating_max),
era datării minime (dmin_era) și era datării maxime (dmax_era). În acest tabel se înregistrează
toate obiectele din mormânt care prezintă interes, inclusiv urnele, capacele, postamentele pentru
urnă, pietrele din construcții cu anumite trăsături sau intervenții speciale, resturile de ofrande
animale etc. Un număr multiplu de obiecte se descriu colectiv în același rând doar dacă autorul
raportului le-a documentat astfel și au trăsături comune sau chiar identice. Un exemplu ar fi
vârfurile de săgeată de același tip pentru care dimensiunile nu s-au stipulat, astfel încât anumite
piese nu pot fi separate de restul în raport.

Tabelele „Inv_Pos”, „Inv_Size” și „Inv_Surface” (fig. 2/7, 2/8, 2/9) funcționează drept
extensii ale tabelului „Inventory” și pe lângă datele de identificare deja menționate în cazul
ultimului, acestea conțin informații adăugătoare. „Inv_Pos” descrie poziția față de defunct
(pos_vs_deceased) și pe defunct (pos_on_deceased). Ultima se folosește doar în cazul
inhumațiilor, atunci când piesa de inventar s-a plasat pe o parte anatomică identificabilă a
scheletului. „Inv_Size” conține informații despre mărimile obiectelor: lungimea (size_l), lățimea
(size_w), înălțimea (size_h), grosimea (size_d), diametrul gurii (size_mouth), diametrul gâtului
(size_neck), diametrul fundului (size_foot), înălțimea combinată dintre urnă și capac
(height_urn_and_cover) și masa (mass). Diametrele gurii, gâtului și fundului se referă, de obicei,

79
doar la vasele ceramice sau metalice. „Inv_Surface” conține date despre particularitățile suprafeței
obiectelor: numărul de capace (lid_nr), numărul de toarte (handle_nr), numărul de butoane
(button_nr), tipul buzei (lip_type), forma gurii (mouth_form), tipul toartelor (handle_type), tipul
fundului (foot_type), tipul gâtului (neck_type), locul atașării toartei de corp în partea de sus
(handle_place_top), locul atașării toarte de corp în partea de jos (handle_place_bottom),
amplasarea butoanelor (button_place), metoda prin care s-a realizat decorul (decor_method), locul
decorului (decor_place), motivul decorului (decor_motif) și numărul de linii în cazul decorului
liniar (decor_linesnr). Acest tabel se potrivește cel mai bine pentru caracterizarea vaselor ceramice.

Tabelele sunt create într-o bază de date SQL salvată pe un server cloud de la Microsoft,
Azure. La moment tabelele sunt completate în Microsoft Excel, apoi exportate în serverul SQL.
Prin intermediul la Microsoft SQL Management Studio tabelele sunt combinate, calculate statistici
care sunt apoi salvate aparte. Este stabilită o legătură directă între serverul SQL și QGIS, în urma
căreia QGIS afișează tabelele necesare în format cartografic. Datele pot fi mai departe analizate și
manipulate în QGIS în baza funcțiilor acestuia. În același timp din serverul SQL datele pot fi
exportate în Excel pentru alte analize și vizualizare prin diagrame, de exemplu.

În general, toate metodele aplicate în arheologie dau rezultatele cele mai credibile în
cazurile când toate datele despre descoperiri sunt înregistrate meticulos și uniform. Una dintre
problemele cunoscute la necropolele getice este că calitatea rapoartelor publicate variază foarte
mult și o serie lungă de informații poate lipsi din acestea. Unele rezultate sunt publicate doar la
nivel de sinteză sau statistică. Informații precum compoziția solului, altitudinea, topografia, care
de obicei ar trebui să însoțească prima publicație despre sit nu sunt furnizate în majoritatea
cazurilor, dar pot fi obținute din surse alternative cum ar fi repertoriile arheologice sau hărți
topografice și pedologice.

Un model standard de raportare a mormintelor și inventarului pe care arheologii ar trebui

să-l urmeze obligatoriu nu a fost adoptat în spațiul românesc, chiar dacă există anumite norme
puse la nivel de comisii arheologice sau redacții ale revistelor. Din această cauză culorile și formele
pieselor de inventar ajung să fie descrise diferit în funcție de autor, chiar dacă de fapt sunt aceleași.
Înainte de introducerea acestor informații în baze de date este necesară uniformizarea și
clasificarea lor.

Mormintele complexe introduc noi probleme în sistematizarea informațiilor. Un exemplu

în această direcție este tumulul 3 de la Cucuteni „Dealul Gosan”, care acoperă o cameră funerară
cu 4 înmormântări. În această cameră, urmele cinerare ale unuia dintre indivizi, amplasat central,

80
a beneficiat de încă o construcție deasupra acestora sub forma unui morman de pietre. Rămășițele
celorlalți trei au fost depuse lateral în camera funerară, pe o platformă de pietre (Dinu, Măgirescu
și Boghian, 1983-1984, pp. 117-119). Cercetătorul se confruntă cu dificultatea în definirea
mormântului principal la această descoperire: fie tot complexul din interiorul tumulului este
considerat un mormânt comun, sau înmormântarea centrală poate fi delimitată de celelalte și
definit drept mormânt principal, iar restul un mormânt secundar comun.

Una dintre cele mai controversate subiecte este atribuirea etno-culturală. Încadrarea unui
sit arheologic într-o cultură ar trebui aparent să nu fie dificilă, deoarece se realizează exclusiv pe
baza analizei și comparării artefactelor, însă la nivel de protoistorie, atunci când diferite populații
precum sciții, geții, bastarnii, sunt cunoscuți și plasați geografic de către autorii antici, arheologii
tind să echivaleze culturile arheologice cu etniile. În dependență de scopurile și gradul de pregătire
ale acestora, același sit poate primi interpretări diferite. Un exemplu ar fi tumulul 7 de la Volovăț
„Dealul Burlei”, care conform lui Mircea Ignat care l-a publicat pentru prima dată face parte dintr-
un grup podolian (Ignat, 1976, p. 107), conform lui Constantin Buzdugan e nord-tracic (Buzdugan,
1980, p. 57), iar la Silvia Teodor apare în articolul despre necropolele geto-dace (Teodor, 2009, p.
236).

Stabilirea unei datări mai exacte este un obiectiv și o tendință constantă în cercetarea
arheologică. Pentru majoritatea siturilor din perioada protoistorică, așa cum este cazul nostru, se
utilizează preponderent principiile cronologiei relative, în cadrul celei absolute obținându-se niște
limite cronologice care pot cuprinde intervale de timp începând de la un sfert de secol până la
câteva secole. Această stare de fapt apare din cauza pieselor de inventar, care nu întotdeauna
cunosc o evoluție sesizabilă în timp, alteori nu au analogii sau nu sunt prezente deloc în cadrul
mormintelor. În asemenea situații datarea se face pe baza unui ansamblu de dovezi luate colectiv
sau pe baza încadrării în necropola unde se află complexul. Dat fiind faptul că metodele statistice
au potențialul de a restrânge limitele cronologiei absolute, o etapă de bază în aplicarea lor în
cercetarea arheologică este transformarea termenilor arheologici în valori numerice, de exemplu
„prima jum. a sec. IV a.Chr.” în 400 a.Chr. (miminum) și 350 a.Chr. (maximum), începutul sec.
IV a.Chr. în 400-375 a.Chr., sfârșitul sec. IV a.Chr. în 325-300 a.Chr., mijlocul sec. IV a.Chr. în
365-335 a.Chr.

81
 3.1.2. Analiza numerică a mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul
extracarpatic

Baza de date conține 80 de situri arheologice cu caracter funerar (fig. 3; tab. 1). Din acestea,
48 (60%) reprezintă necropole și 32 (40%) reprezintă descoperiri izolate. După țară, 72 (90%) se
află pe teritoriul actual al României, iar 8 (10%) – pe teritoriul actual al Republicii Moldova. La
nivel de unitate administrativă, cele mai multe situri se găsesc în județul Constanța (20, 25%),
Tulcea (11, 13,75%), Călărași (10, 12,5%), Brăila (6, 7,5%) și Teleorman (4, 5%). Astfel, regiunea
Dobrogei cuprinde 31 din siturile introduse în baza de date (38,75%), iar, inclusiv cu cele două
situri din județul Ialomița, Câmpia Bărăganului – 17 situri (21,25%), împreună cele două regiuni
învecinate însumează 48 din siturile bazei de date (60%). În acest fel se atestă o concentrare
substanțială de situri în zonele dunărene și pontice (fig. 4-5), lucru care poate fi pus pe seama
finanțării mai ample a proiectelor de arheologie din aceste zone, în detrimentul Moldovei (fig. 6)
și Olteniei (fig. 7), dar și a faptului că am exclus din această lucrare siturile aflate în zona
subcarpatică. Unitatea administrativă din Republica Moldova cu cele mai multe situri este raionul
Ialoveni, cu 3 (3,75%). Cu 7 071 km², suprafața județului Constanța este de 9 ori mai mare decât
cele 783 km² ai raionului Ialoveni. Dintr-o asemenea perspectivă, acesta din urmă se afirmă la fel
drept o aglomerație semnificativă de situri funerare getice. S-a încercat selectarea doar a siturilor
atribuite din punct de vedere etno-cultural geților, dar unele cazuri s-au dovedit destul de ambigue,
așa cum se întâmplă și în realitate. Baza de date numără 73 de situri clasificate drept getice
(91,25%), 3 situri greco-getice (3,75%) și 4 situri traco-scitice sau geto-scitice (5%). De obicei
problema etnică trezește cele mai aprinse discuții în literatura arheologică și orice clasificare de
acest fel poate fi pusă sub semnul întrebării. În baza de date doar 29 de situri au primit coordonate
geografice exacte, în rest fiind asociate de obicei cu localitatea eponimă. Un număr de 42 de seturi
de coordonate au fost preluate din Repertoriul Arheologic Național al României, varianta online
disponibilă pentru toți vizitatorii. Din acestea, doar 28 reprezentau coordonate exacte ale siturilor
arheologice. Pentru lucrarea de față, nu este necesară utilizarea coordonatelor exacte.

Din punct de vedere cronologic, datarea siturilor funerare oscilează de la perioade de 100
de ani (29 situri, 36,25%), 200 de ani (25, 31,25%), 50 de ani (11, 13,75%), 125 de ani (6, 7,5%),
25 de ani (3, 3,75%), 400 de ani (2, 2,5%), 30 de ani (2, 2,5%), 150 de ani (1, 1,25%), 75 de ani
(1, 1,25%). Siturile care ar fi fost utilizate de-a lungul a 200 de ani sunt așa de numeroase din
cauza tendinței arheologilor de a data materialul fără repere cronologice mai precise la nivel de
perechi de secole, de exemplu sec. IV-III a.Chr. Acest lucru nu înseamnă că evoluția siturilor
respective a fost uniformă de-a lungul a două secole, ele putând fi și la intersecția secolelor

82
respective, sau chiar să fie vizat doar un mormânt izolat fără inventar special databil. Necropolele
cu o evoluție estimată de 400 de ani sunt cele de la Zimnicea „Câmpul Morților” (400 a.Chr.-0) și
Telița „Celic Dere” (600-200 a.Chr.), iar descoperirile care se încadrează doar într-un sfert de veac
sunt cele de la Agighiol „Movila lui Uță” (400-375 a.Chr.), Petroșani „Cimitirul din V localității”
(500-475 a.Chr.) și Chirnogi „CAP” (325-300 a.Chr.). Dacă excludem descoperirile izolate, pentru
a analiza situația necropolelor, atunci predominante devin siturile datate cu 200 de ani, în număr
de 17 dintr-un total de 48 (35,4%). Situația rămâne similară în cazul în care se iau în considerare
doar necropolele cu mai mult de 5 morminte înregistrate în baza de date (total 20 necropole): 200
de ani (6, 30%), 125 de ani (5, 25%), 100 de ani (4, 20%), 400 de ani (2, 10%), 50 de ani (2, 10%),
150 de ani (1, 5%). Cele două necropole cu intervalul cel mai mic de ani sunt cele de la Onești
„NV Cartierului Slobozia” (425-375 a.Chr.) și Telița „Valea Amza” (300-250 a.Chr.). Pentru cele
80 de situri funerare, sfertul de secol încadrat în cele mai multe datări este 325-300 a.Chr., de 55
de ori.

În baza de date predomină siturile arheologice cu puține morminte, în special descoperirile

cu un mormânt izolat. Necropolele cu cele mai multe morminte înregistrate sunt Stelnica
„Grădiștea Mare” (188 morminte, 18,54% din total), Zimnicea „Câmpul Morților” (161, 15,88%),
Bugeac „II Ghețărie” (116, 11,44%), Enisala „Valea Netului” (108, 10,65%), Canlia „Gura
Canliei” (70, 6,9%), Murighiol „I Cu Cetate” (36, 3,55%), Strahotin „Dealul Ponoarelor I” (28,
2,76%), Satu Nou „I Suat” (25, 2,47%) și Telița „Celic Dere” (25, 2,47%). Pentru multe necropole
a fost imposibilă introducerea majorității mormintelor, întrucât ele nici nu au fost menționate în
publicații. Împărțite în categorii numerice avem 38 de situri cu câte 1 mormânt (47,5% din situri
cu 3,75% din totalul de morminte), 24 situri cu 2-9 morminte (30% din situri cu 7,20% din
morminte), 6 situri cu 10-19 morminte (7,5% din situri cu 7,59% din morminte), 7 situri cu 20-49
morminte (8,75% din situri cu 18,05% din morminte) și 5 necropole cu 50-199 morminte (6,25%
din situri cu 63,41% din morminte). În total, în baza de date s-au introdus 1014 de morminte.

67 de situri (83,75%) au morminte exclusiv plane, 8 situri (10%) au morminte exclusiv

tumulare, iar 5 situri (6,25%) au atât morminte plane, cât și tumulare. În afară de Caraorman
„Grindul Ivancea” și Cucuteni „Dealul Gosan” toate necropolele care conțin tumuli sunt, de fapt,
mixte, cu morminte tumulare și plane (tab. 1). Din cele 67 de situri cu morminte plane, 26 (38,8%)
sunt descoperiri izolate de morminte, iar 41 (61,2%) sunt necropole. Din cele 8 situri funerare
tumulare, 6 sunt tumuli izolați (75%) și 2 necropole tumulare (25%).

83
 În baza de date se găsesc 44 de tumuli, 38 (86,4%) dintre ei fac parte din necropole. Chiar
dacă au câte un singur tumul cercetat, siturile de la Telița „Valea Amza” și Fântânele reprezintă
cimitire, fiind dezvelite acolo și morminte plane. Cele mai multe movile funerare înregistrate se
găsesc la Enisala „Valea Netului” (15 tumuli, 34,09% din total), Telița „Celic Dere” (12, 27,27%),
Zimnicea „Câmpul Morților” (5, 11,36%), Caraorman „Grindul Ivancea” (2, 4,55%) și Cucuteni
„Dealul Gosan” (2, 4,55%). Restul siturilor au câte un singur tumul. Forma pe plan o cunoaștem
în cazul al 27 de tumuli, fiind fie circulară (15, 55,56%) sau ovală (12, 44,44%). S-a notat înălțimea
în doar 14 cazuri, fiind în medie 1,28 m. 5 tumuli (35,71%) au înălțimea între 0 și 0,99 m, alți 5
(35,71%) între 1 și 1,99 m, 3 (21,43%) între 2 și 2,99 m, și doar unul (7,15%) peste 3 m înălțime.
Cel mai înalt este tumulul nr. 3 de la Cucuteni „Dealul Gosan” cu 3,3 m înălțime, cel mai scund –
tumulul T48 de la Telița „Celic Dere” cu 0,25 m înălțime, aproape imposibil de distins pe teren.
Diametrul mare s-a atestat la 29 de tumuli, fiind în medie de 16,75 m. Pe categorii, 9 tumuli
(31,03%) au între 0 și 9,99 m în diametru, 8 (27,59%) între 10 și 10,99 m, 5 (17,24%) între 20 și
29,99 m, iar 7 (24,14%) au 30 m sau mai mult. Cel mai întins este tumulul de la Cucuteni „Dealul
Gosan”, cu 35 m în diametru, urmat de Agighiol „Movila lui Uță” și Telița „Valea Amza” cu 32
m fiecare; cel mai mic diametru, de numai 3 m, s-a observat la movila 3/b de la Enisala „Valea
Netului”. Dacă excludem cimitirele cu movile funerare tipic hallstattiene de la Enisala „Valea
Netului” și Telița „Celic Dere”, diametrul mediu ajunge la 27,9 m, iar înălțimea medie la 1,45 m.

Compoziția mantalei s-a descris pentru 34 dintre tumulii cercetați. Ea este diversă, depinde
de resursele naturale locale și apare în diferite combinații dintre pământ, nisip, piatră
(nespecificată), gresie, calcar, zgură și glod. Dacă ar fi să le împărțim în categorii mai generale,
atunci mantalele pot fi dintr-o combinație de materiale care include piatră (inclusiv gresie sau
calcar) sau fără piatră. 29 din 34 de movile (85,3%) posedă o manta cu piatră și doar 5 sunt fără
piatră (14,7%). Dacă excludem din nou siturile de la Telița „Celic Dere” și Enisala „Valea
Netului”, atunci constatăm că piatra s-a folosit în construcția mantalei pentru 2 tumuli din 7 doar
(28,6%), restul 5 fiind fără (71,4%). În multe cazuri movilele funerare acoperă construcții
complexe. Pentru 24 dintre ele am putut determina existența uneia: 15 (62,5%) acoperă o
cistă/casetă/pachet de piatră, 3 (12,5%) au câte o cameră simplă, 2 (8,3%) – cameră tronconică, 2
(8,3%) – cameră cu dromos, 1 (4,2%) – camere multiple cu dromos și 1 (4,2%) – cameră cu dromos
și vestibul. Toate cistele / casetele / pachetele de piatră se găsesc la Enisala „Valea Netului” sau
Telița „Celic Dere”. Datorită masivității sale, cista de la Telița „Valea Amza” se consideră o
cameră veritabilă.

84
 Din 1014 de morminte înregistrate, 653 erau intacte la momentul cercetării (64,4%), 138
deranjate (13,6%), 75 distruse (7,4%), iar 148 se aflau într-o condiție nedeterminată (14,6%). 891
sunt morminte plane (87,87%), iar 123 – morminte tumulare (12,13%). Din 123 de morminte
tumulare, 36 sunt principale (29,27%), 81 secundare (65,85%) și 6 nedeterminate (4,88%).
Fiecărui tumul îi revin în medie 2,8 morminte, iar dacă excludem siturile de la Enisala „Valea
Netului” și Telița „Celic Dere” aceasta coboară la 2,5 morminte. Cele mai multe morminte s-au
găsit în movila 2B de la Enisala „Valea Netului”, în număr de 16. 22 de tumuli (50%) au doar câte
un mormânt cercetat, restul 22 având cel puțin câte o sepultură secundară. Din totalul de 1014 de
morminte am putut stabili existența unui marcaj al mormântului în 94 de cazuri (9,3%), în prezent
aflat sub suprafața solului de cele mai multe ori. S-au identificat 5 tipuri de marcaje diferite:
aglomerație de pietre (63, 67,02%), ring de piatră (18, 19,15%), o piatră sau placă de piatră (11,
11,7%) și ring cu aglomerație de pietre (2, 2,13%). În ceea ce privește tipul de construcție
sepulcrală, majoritatea mormintelor reprezintă depuneri în gropi (804 morminte, 79,29% din total),
urmate de ciste/casete de piatră (97, 9,57%). Alte forme de construcții mai rare sunt camerele
simple, camerele tronconice, camerele-cuptor, groapa cu podină, groapa zidită și depuneri pe
suprafața solului (tab. 3).

Forma gropilor s-a determinat doar pentru 188 de morminte din 804 (23,4%). Cea mai
frecventă este forma circulară pe plan, indiferent de forma în profil, cu 80 de cazuri (42,55%),
dreptunghiulară, inclusiv cu colțurile rotunjite (31, 16,49%), ovală (23, 12,23%) și trapezoidală
(1, 0,53%). În plus, s-a mai documentat și forma alungită, doar la Stelnica „Grădiștea Mare”.
Aceasta poate include atât gropile ovale alungite, cât și cele dreptunghiulare, iar în total s-au
înregistrat 53 astfel de morminte (28,19%). Adâncimea medie pentru gropile circulare este de 0,88
m, dreptunghiulare – 0,73 m, ovale – 0,78 m. Diametrul mediu pentru gropile circulare este de
0,81 m, iar lungimea medie pentru gropile dreptunghiulare este de 1,97 m, pentru cele ovale fiind
de 1,35 m. Lățimea medie pentru gropile dreptunghiulare atinge 1,42 m, iar pentru cele ovale 0,75
m. Cele mai mari probleme se întâlnesc la înregistrarea adâncimii, deoarece arheologii
menționează fie adâncimea la care a apărut sepultura, fie adâncimea la care au fost depuse
vestigiile, deseori fără a clarifica care dintre ele este. În această bază de date s-a recurs la
înregistrarea adâncimii la care au fost depuse rămășițele defunctului, fie ele în urnă sau direct în
groapă.

Din totalul de 1014 de morminte, 891 sunt individuale (87,87%), 57 – colective (5,62%),
21 – cenotafe (2,07%), iar 45 (4,44%) au caracter nedeterminat (tab. 2). În aceste 1014 morminte
s-au făcut 1028 înmormântări individuale, dintre care 891 în morminte individuale (86,67%) și

85
137 în morminte colective (13,33%). În medie, fiecare mormânt colectiv conținea 2,4 indivizi
înmormântați. 39 de morminte colective erau duble (68,42%), 14 – triple (24,56%), 3 aveau câte
4 indivizi (5,26%), iar un mormânt avea 5 (1,75%). Din totalul de morminte din baza de date, 574
aveau și piese de inventar / ofrande (56,61%), 403 nu conțineau obiecte de inventar (39,74%), iar
pentru restul 37 situația nu s-a putut determina (3,65%).

3.2. Aplicarea metodelor statistice în cercetarea mormintelor getice din sec.

VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic

3.2.1. Mormintele getice prin prisma metodelor statistice multivariate.

În paragraful ce urmează vom aplica o serie de metode multivariate asupra mormintelor

unei necropole getice tipice, ca parte a unui studiu de caz menit să contribuie la cunoașterea
tradițiilor funerare ale geților. Necropola în cauză este cea de la Bugeac „II Ghețărie”. Datată din
sec. V-IV a.Chr., ea numără 125 de morminte dintre care doar 116 au fost publicate în 6 rapoarte
pe parcursul a 24 de ani (1968-1992) de către autorul săpăturilor, Mihai Irimia. Ele sunt numerotate
de la 1 la 114 în catalogul săpăturilor, dar două dintre ele (nr. 28 și 31) conțin de fapt câte două
morminte diferite. În acest studiu de caz vom aborda doar aceste 116 morminte publicate. La
aplicarea analizei corespondenței, testelor statistice (Shapiro-Wilk etc.) și de corelație s-a folosit
extensia XLSTAT pentru Microsoft Excel, iar analizele serierii, vecinilor celor mai apropiați și
kernel density estimation s-au realizat cu ajutorul programului PAST.

În cele 116 de morminte de la Bugeac „II Ghețărie” au fost înmormântați 138 de indivizi.
Definiția unui individ este fie un schelet, o urnă cu resturi cinerare sau resturi cinerare depuse
direct pe sol. Dacă mormântul conține în același timp resturi cinerare fără urnă și cu urnă, se
numără oricum doar un individ, cu excepția cazurilor când au fost realizate analize antropologice
asupra resturilor și determinată apartenența la persoane diferite. În mormintele cimitirului de la
Bugeac „II Ghețărie” au fost găsite 538 de obiecte de inventar, inclusiv cele folosite direct în ritul
înmormântării, de exemplu urnele, vasele-capac sau postamentele, pe lângă ofrandele depuse și
piesele din vestimentația sau echipamentul defuncților. Atunci când mai multe fragmente puteau
fi întregite într-un singur obiect, acestea apar în statistică drept o singură piesă.

Toate mormintele sunt plane. Din cele 116 morminte, 93 (80,2%) sunt individuale, 19
(16,4%) sunt comune, 2 (1,7%) cenotafe și 2 (1,7%) cu caracter nedeterminat, acestea din urmă
fiind distruse. Mormintele cu cel puțin o înmormântare individuală aveau în medie 1,23 indivizi,

86
valoarea doar pentru mormintele comune este de 2,37 indivizi. La o analiză detaliată a mormintelor
comune avem 14 morminte duble, 4 morminte a câte 3 indivizi și un mormânt cu 5 indivizi.

După tipul construcției interne ale mormintelor, 103 (88,8%) sunt direct în groapă, 12
(10,3%) sunt în cistă sau casetă și la unul (0,9%) dintre mormintele distruse nu a putut fi determinat
felul în care aceasta a fost realizată. În acest studiu, înmormântarea este considerată în cistă chiar
dacă este protejată de pietre din numai trei părți, astfel formând o casetă incompletă. Forma
majorității gropilor necropolei de la Bugeac „II Ghețărie” nu a putut fi stabilită din cauza
proprietăților solului din zonă. Doar într-un singur caz s-a putut observa o formă circulară
(mormântul nr. 79). Adâncimea medie a gropilor, sau nivelul la care au fost depuse urnele sau
cistele, este de 1,06 m sub nivelul actual al solului, cistele fiind la o adâncime puțin mai mare (1,11
m) față de mormintele direct în groapă (1,05 m). 12 (10,3%) morminte au fost la o adâncime între
0 și 0,5 m, 39 (33,6%) – între 0,51 și 1 m, 40 (34,5%) – între 1,01 și 1,5 m, 16 (13,8%) – între 1,51
și 2 m, 2 (1,7%) morminte – între 2,01 și 2,5 m, iar la ultimele 7 (6%) nu a putut fi stabilită
adâncimea.

Mormintele au fost cercetate atât în urma unor săpături sistematice, cât și ca parte a unor
săpături de salvare declanșate de lucrări în sol pentru amenajarea ghețăriilor. 97 morminte (83,6%)
din total erau intacte la momentul descoperirii; pe lângă acestea, 17 (14,7%) au fost deranjate
înainte de venirea arheologilor, iar 2 (1,7%) au fost distruse aproape complet, nefiind posibilă
extragerea anumitor informații despre caracterul înmormântărilor. Amenajarea unor marcaje
pentru morminte a fost practicată încă din antichitate, dar concluzii definitive nu pot fi făcute în
privința spațiilor funerare getice din cauza faptului că acestea fie au dispărut sau se găsesc în
prezent sub pământ. O serie de morminte de la Bugeac „II Ghețărie” prezintă anumite amenajări
de pietre sub suprafața solului. Din totalul documentat în această necropolă, 55 (47,4%) aveau
marcaj în subsol, 6 dintre care erau reprezentate de o singură piatră sau lespede de piatră. Celelalte
49 de morminte erau acoperite fie de o movilă de pietre sau de mai multe straturi consecutive de
pietre (numite colectiv „manta” în publicații, chiar dacă nu se referă la tumuli). Cei care au
amenajat aceste spații funerare nu au folosit același material, dar de obicei era de origine locală.
Din cele 55 de morminte, 15 aveau marcaje din gresie, 4 din calcar, 6 din gresie și calcar, 1 din
gresie, calcar și pietre de râu, 1 din gresie și pietre de râu, iar în cazul celorlalte 25 compoziția era
din piatră fără a fi menționat tipul acesteia.

Ritul care predomină printre mormintele analizate este cel al incinerației, caracteristic la
137 dintre înmormântările individuale, doar unul fiind de inhumație. Din cele de incinerație, 131

87
au fost realizate în urnă, resturile cinerare în celelalte 6 cazuri fiind depuse fără recipient, fie pe o
platformă din gresie (1) sau piatră neidentificată (1), fie direct în groapă (4 cazuri). Din cele 131
de urne cu resturi cinerare, 102 (77,9%) erau acoperite cu capac, 20 (15,3%) erau fără capac, iar
în ultimele 9 cazuri (6,9%) nu s-a putut determina. În 36 de cazuri urna a fost așezată pe un
postament. Postamentul reprezenta cel mai des o piatră (31 cazuri sau 86,1%), dar au fost
documentate și cazuri când fragmente de vase sau vase întregi au fost folosite în acest scop (5
cazuri sau 13,9%). Cele din piatră aveau o origine diversă, fiind întâlnit drept material calcarul,
gresia, chiar și piatra de la râșniță, pe lângă forme neprecizate de piatră. Tipurile de vase folosite
în calitate de urnă sunt adesea oalele în formă de clopot (49 sau 37,4%), urmate de borcane (22
sau 16,8%), vase tronconice, boluri sau castroane (18), vase bitronconice (8), kratere (4), căni (2),
amfore (2), o ceașcă și un vas lekanis. În celelalte cazuri tipul vasului nu a fost menționat. În urma
acestui simplu exercițiu statistic iese la iveală preferința de a utiliza tipurile mai voluminoase de
vase drept urnă, cele foarte mici fiind mai mult o excepție. După metoda de confecționare, 9,2%
(12) din urne au fost făcute la roata olarului, 54,2% (71) - lucrate cu mâna, pentru celelalte 36,6%
(48) din urne nu s-a menționat metoda, dar după tipul lor majoritatea intră în categoria celor
confecționate cu mâna. Această situație contrastează puternic cu cea întâlnită la vasele-capace,
64,3% (74) din acestea fiind realizate la roata olarului, doar 20,9% (24) fiind lucrate cu mâna;
metoda de confecționare în celelalte cazuri nu a fost menționată. Tipurile de vase preferate pe post
de capace sunt vasele tronconice, precum castroanele, bolurile sau strachinile (106 sau 92,2% din
vasele-capace). Doar 5 capace au fost din piatră. După numărul de capace, 18 urne erau acoperite
de câte 2 capace, iar restul 84 de câte un capac. Printre vasele de ofrandă predomină alte forme.
Cea mai des întâlnită în morminte este cea care cuprinde tipologic vasul
tronconic/castronul/bolul/strachina (27 sau 30,3%), urmată de cană (23 sau 25,8%), ceașcă (13 sau
14,6%) și borcan (7 sau 7,9%). 46,1% din vasele de ofrandă erau lucrate la roată, 40,4% cu mâna,
iar pentru restul metoda nu a fost menționată. Judecând după caracterul, forma și metoda de
confecționare a vaselor-capace și de ofrandă, acestea își aveau locul propriu în cadrul ritualului
funerar.

În afară de obiectele folosite pe post de urnă, capac sau postament, 32 (13%) de obiecte
sunt podoabe și accesorii vestimentare, 60 (24,4%) arme sau unelte ascuțite, 92 (37,4%) vase de
ceramică, 39 (15,9%) unelte, 2 accesorii de harnașament, 6 fragmente de metal neidentificate, 1
instrument muzical, 1 sculptură și 13 pietre care nu au fost folosite nici pe post de postament/capac,
nici în construcția mormântului. În categoria armelor intră în special cuțitele (53 plus 2 fragmente
de cuțit). În necropola de la Bugeac „II Ghețărie” au fost descoperite doar 3 vârfuri de săgeți. Alte

88
tipuri de obiecte răspândite sunt fusaiolele și mărgelele. Dacă excludem vasele de ceramică și
pietrele, materialul din care au fost confecționate cele mai multe piese este fierul (65 piese sau
49,6%), urmat de sticlă (16 sau 12,2%) și bronz (14 sau 10,7%). Toate obiectele din sticlă găsite
în mormintele acestei necropole sunt mărgele.

În aplicarea metodelor multivariate vom încerca să utilizăm particularitățile de rit și

artefactele din toate mormintele publicate. Pentru unul dintre mormintele distruse avem două
obiecte asociate, a căror caracter nu poate fi determinat, dar în general acestea contribuie puțin la
analize din cauza pierderii contextului arheologic. Necropola de la Bugeac „II Ghețărie” reprezintă
o provocare deosebită pentru analizele statistice deoarece calitatea publicării ei nu este constantă
și consecventă, chiar dacă regularitatea rapoartelor poate fi caracterizată drept exemplară. În
acestea, marcajele și particularitățile s-au descris detaliat, pe când multe vase de ceramică și piese
de inventar au fost redate destul de sumar, în dependență de raport. S-au omis în multe cazuri
mențiunile despre modul de confecționare a ceramicii, culoarea, dimensiunile, numărul de
apucători/toarte, tipul buzei sau a fundului la vase ș.a. Aceste lacune creează dificultate pentru
analizele multivariate, fiindcă elementele omise ilustrează evoluția în timp a obiectelor, așa cum
ne-ar indica de exemplu variația tipurilor de apucători, butoni și toarte la vasele ceramice. Din
cauza acestor impedimente s-a identificat un număr relativ redus de tipuri de artefacte, fiind
imposibil de a intra în detalii fără a fragmenta prea tare setul de date. Astfel, am identificat 52 de
tipuri de artefacte (fig. 8). Din acestea 19 tipuri se întâlnesc doar în câte un mormânt, 33 de tipuri
de artefacte rămânând din cele descoperite în câte două morminte sau mai mult (fig. 9). În aceste
cifre nu intră obiectele care nu au putut fi clasificate din lipsă de informații, în primul rând fiind
vorba de fragmente neîntregibile și vase ceramice descrise lacunar. 63 de obiecte au rămas
neclasificate și nu s-au inclus în tipurile de artefacte stabilite.

Se observă că numărul de artefacte nu se distribuie uniform în cadrul necropolei (fig. 10).

Un mormânt (nr. 61) conține tocmai 12 tipuri diferite de artefacte, altul (nr. 41) are 9 tipuri, trei
(nr. 62, 65, 106) au câte 8 tipuri, pe când la polul opus 15 au numai câte un tip de artefacte.
Intervalul (xmax–xmin) tipurilor de artefacte este 11, media este egal cu 3,38, mediana – 3, varianța
– 4,13. Pentru a înțelege mai bine configurația setului de date se recomandă testarea acestuia
(Schneider, 2019, p. 106), pentru a vedea dacă tipurile de artefacte per mormânt sunt distribuite
normal. Există o serie de teste statistice care înfăptuiesc acest lucru, cum ar fi testul Shapiro-Wilk
sau Kolmogorov-Smirnov. În acest caz am folosit testul Shapiro-Wilk, Jarque-Bera, Anderson-
Darling și Lilliefors, ultimele două fiind modificări ale testului original Kolmogorov-Smirnov. În
toate cele 4 cazuri valoarea p obținută (sub 0,0001) este cu mult mai mică decât semnificația

89
statistică α de 0,05 (sau 5%), ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă și că avem de-a face cu
o distribuție care nu este normală (fig. 11/1). Acest lucru se vede clar în diagrama QQ-Plot, unde
punctele nu se aliniază la linia bisectoare (fig. 11/2).

Există șansa ca numărul de artefacte în morminte să fie direct proporțional cu adâncimea

acestora. La Bugeac „II Ghețărie” se remarcă o corelație între acestea, dar destul de redusă. Pentru
a determina acest lucru am folosit testul de corelație Pearson correlation coefficient, potrivit
pentru datele continue, așa cum sunt adâncimea și numărul de obiecte. S-a testat corelația atât între
adâncimea mormintelor și cantitatea de tipuri de artefacte atestate în acestea (fig. 12), cât și între
adâncime și numărul propriu-zis de artefacte (fig. 13). În primul caz am obținut o corelație de
0,323, iar în al doilea de 0,296. Cu cât valoarea este mai aproape de 1, cu atât corelația mai mare,
deci la adâncimi mai mari s-ar fi depus mai multe obiecte decât la adâncimi mici, și cu cât valoarea
este mai departe de 1, cu atât corelația mai mică, ca atunci când trece sub zero să se transforme în
corelație inversă. Valorile de 0,323 și 0,296 indică o oarecare importanță a adâncimii pentru
numărul de obiecte găsite în mormântul vizat, dar nu este un factor absolut determinant, lucru
observat și în cazul mormintelor cu cele mai multe artefacte (nr. 41, 61, 62, 65, 106) care s-au aflat
la adâncimi considerabile, dar totuși nu se regăsesc printre cele mai adânci complexe funerare din
necropolă. În toate cazurile valoarea p se află (0,001 și 0,002) sub semnificația statistică α de 0,05
(sau 5%). Acest lucru înseamnă că rezultatele noastre sunt semnificative, iar riscul ca ipoteza nulă
să fie respinsă este mică. Din totalul de 116 morminte la Bugeac „II Ghețărie” cunoaștem
adâncimea pentru 109 dintre ele. Una dintre particularitățile acestei necropole este amplasarea ei
în trecut pe teritoriul unei întreprinderi piscicole unde se executau permutări de sol și alte
intervenții în pământ, ceea ce a dus de fapt la descoperirea sitului arheologic și la distrugerea sau
deranjarea unui număr impunător de morminte. O altă caracteristică este adâncimea neobișnuit de
mare a gropilor sepulcrale față de nivelul actual de călcare în comparație cu alte necropole
contemporane din spațiul getic. O ipoteză care merită să fie considerată este că adâncimea mare a
complexelor funerare a fost cauzată de deplasări nedocumentate de pământ petrecute în trecut fie
în mod natural sau sub influența factorului antropic. Autorul săpăturilor, Mihai Irimia, la un prim
sondaj afirma că nu există dovezi cu privire la o nivelare prealabilă a pământului în zonă (Irimia,
1968, p. 203). Calculând corelația între adâncime și numărul tipurilor de artefacte/artefacte doar
pentru mormintele nederanjate, în număr de 97, obținem valorile de 0,357 (fig. 14) și 0,305 (fig.
15), deci putem confirma că mormintele deranjate afectează doar minimal rezultatele obținute și
că avem într-adevăr o corelație ușoară între adâncimea complexelor și numărul de obiecte aflate

90
în ele. Cel mai adânc mormânt de la Bugeac „II Ghețărie” se află la adâncimea de 2,5 m, cel mai
puțin adânc – 0,31 m, mediana adâncimilor este de 1,05 m.

Pentru a verifica dacă există grupaje între anumite morminte în baza tipurilor de artefacte
prezente în ele s-a aplicat analiza corespondenței. Datele au fost organizate într-un tabel în care
fiecare rând reprezintă un mormânt, iar fiecare coloană un tip de obiect. S-au utilizat doar tipurile
prezente în cel puțin două complexe arheologice diferite. Fiecare celulă conține fie valoarea 0 sau
1, ceea ce indică absența sau prezența tipului de artefact în mormântul respectiv. Trebuie remarcat
că în urma aplicării analizei corespondenței, valoarea chi-pătrat observată este mai mare decât
valoarea chi-pătrat critică, iar valoarea p se află cu mult peste semnificația statistică α de 0,05 (sau
5%), ceea ce indică o asociere nesemnificativă între complexele funerare și tipurile de artefacte
(fig. 16). Ipoteza nulă nu poate fi respinsă, anume că rândurile și coloanele sunt independente
unele de altele, ceea ce în mod normal ar permite respingerea analizei, însă în cazul dat vom
continua analiza cu scopul de a identifica anumite grupaje de morminte și asocieri morminte-
artefacte. Diagrama de tip symmetric plot (fig. 17) evidențiază clar mormintele cu artefacte care
se întâlnesc în mod excepțional, cum sunt brățările, fibulele ș.a., ceea ce nu este o informație
folositoare, dar de asemenea observăm un grupaj format din mormintele nr. 6, 31/a, 43, 82, 84,
110, la care putem adăuga și mormintele nr. 5 și 87. Tipurile de artefacte comune acestui grup sunt
în special cana lucrată cu mâna, mărgeaua și vasul tronconic. Notăm că mormintele acestui grup
nu conțin deloc ceramică lucrată la roată. În afară de acest grup nu mai putem desluși alte grupări
de morminte și asocieri de artefacte, în mare parte din cauză că tipurile de obiecte și mormintele
formează o aglomerație în partea de jos a diagramei. Pentru a rafina analiza și a trage o privire în
această aglomerație am scos din calcule grupul de morminte identificat mai sus, dar și toate
mormintele care se aflau la periferiile diagramei din cauza rarității unuia dintre tipuri de artefacte.
Astfel, s-au înlăturat din analiză mormintele nr. 5, 6, 7, 9, 11, 15, 31/a, 34, 43, 47, 55, 58, 78, 82,
84, 85, 87, 110. În plus tipurile mărgea și mărgea_ochi s-au grupat într-un singur tip „mărgea”, la
fel ca lespede, piatră și râșniță în „lespede-piatră”, iar borcan_sac și borcan_bombat în „borcan”.
Acest lucru s-a făcut deoarece în baza diagramei s-a ajuns la concluzia că nu contribuiau la
elucidarea asocierilor dintre morminte și obiecte, putând în schimb duce la denaturarea imaginii.
După aceste modificări au rămas 22 tipuri de artefacte (fig. 18) comparativ cu 33 inițial. Noul set
de date a fost supus analizei corespondenței, care a dus din nou la obținerea unei valori chi-pătrat
observate mai mare decât valoarea chi-pătrat critică. Valoarea p (egală cu 1 sau 100%) se află cu
mult peste semnificația statistică α de 0,05 (sau 5%), ceea ce indică o asociere nesemnificativă
între complexele funerare și tipurile de artefacte. Testul valorilor eigen și inerției de asemenea

91
indică o analiză necalitativă (fig. 19). În ciuda acestui fapt, am recurs oricum la explorarea
diagramei de tip symmetric plot (fig. 20). În ea constatăm demarcarea mai multor grupuri de
morminte și combinații de artefacte. În primul rând observăm un grup format din mormintele nr.
1, 24, 35, 50, 57, 86, 90, 94, 97, 107. Caracteristică acestor morminte este combinația dintre
ceramica lucrată cu mâna, în special borcane, și ceramică lucrată la roată. Mormântul nr. 50
reprezintă o excepție, de fapt, având doar ceramică lucrată cu mâna, și trebuie înlăturat din acest
grup. Un alt grup vizibil este cel format din mormintele nr. 23, 25, 30, 39, 65, 69, 71, 77, 93 pentru
care vasul tronconic este comun. Observăm că în aceeași zonă, dar mult mai dispersat sunt
mormintele cu vase krater. Vasele krater au și ele o formă aproximativ tronconică. În multe cazuri,
autorul rapoartelor săpăturilor menționează apucătorile de tip potcoavă angajată pentru vasele
tronconice, ceea ce denotă că acestea ar fi imitații ale krater-ului. În rest cea mai mare aglomerație
de morminte văzută în diagramă reprezintă în mare parte combinația clasică de vas clopot lucrat
cu mâna și ceramică lucrată la roată (castroane, strachini), primul folosit de obicei drept urnă, a
doua în calitate de capac al urnei.

Analiza corespondenței ne-a oferit câteva indicii asupra configurației mormintelor în

interiorul necropolei, însă cu ajutorul ei este dificilă formarea unei imagini integrale. Serierea
reprezintă un instrument ajutător în această direcție. Pentru a întreprinde această analiză s-au
adăugat câteva variabile adiționale despre mormintele studiate, în special în legătură cu ritul și
amenajarea lor. Pe lângă tipurile de artefacte organizate în ultima lor configurație s-au adăugat:
marcajul subteran (marcaj de piatră sau fără marcaj), poziția marcajului față de mormânt (în
exemplul E-V, la est se află marcajul, iar la vest mormântul), tipul de construcție (cistă/casetă sau
groapă), ritul și recipientul în care s-au depus osemintele, tipul de capac la urnă (ceramic
confecționat la roată, ceramic confecționat cu mâna, de piatră sau simplu ceramic, dacă nu se
cunoaște modul de confecționare) și prezența unui postament pentru urnă (de obicei de piatră, dar
nu se specifică materialul pentru această analiză). În total am identificat 47 de variabile referitoare
la tipuri de artefacte sau particularități de rit/ritual (fig. 21). Setul nou de date s-a organizat sub
forma unui tabel în care fiecare rând este echivalent cu un mormânt specific din necropolă, iar
fiecare coloană – cu un tip de artefacte sau formă de rit/ritual. Fiecare celulă conține valoarea 0
sau 1, desemnând absența sau prezența caracteristicii în mormântul respectiv. Tabelul s-a introdus
în aplicația PAST, versiunea 4.08 și a fost procesat prin intermediul analizei serierii a acesteia, cu
opțiunea „Unconstrained”, ceea ce îi permite să permute atât coloanele, cât și rândurile, pentru a
obține cea mai optimă și lesne de înțeles imagine.

92
 În diagrama obținută (fig. 22) se observă în partea stângă-sus concentrarea mormintelor
fără marcaj, care conțin în special ceramică lucrată cu mâna. Tot aici se asociază vasul tronconic.
Mai departe, în mijloc se văd două șiruri care merg aproape neîntrerupt de sus până jos
reprezentând mormintele realizate în groapă (adică fără cistă/casetă) și tipul de rit incinerație în
urnă. Șiruri lungi de sus până jos au și artefactele vas-clopot și cuțit, dar acestea manifestă mai
multe intermitențe. În partea dreaptă-jos se concentrează mormintele care au o combinație dintre
ceramică lucrată la roată și cu mână, asociată în primul rând cu marcaje de piatră și postament de
piatră. Cele două șiruri aproape continue din mijlocul acestei zone a imaginii reprezintă capacul
ceramic făcut la roată și marcajul de piatră. În extrema dreaptă-jos se află trei șiruri care semnifică
lespede-piatră, postament pentru urnă și strachina făcută la roată. Tot în zona respectivă, dar cu o
distribuție mai dispersată este orientarea E-V pentru perechea marcaj-mormânt. Asocierea dintre
lespede-piatră și postament pentru urnă este logică deoarece majoritatea postamentelor sunt
lespezi. Se observă că krater-ul și vasul tronconic se află în zone diferite ale diagramei. Dacă
aceasta ar fi o indicație a mai multor orizonturi cronologice succesive, atunci faptul că vasul
tronconic se află în partea stângă-sus, iar krater-ul preponderent în partea dreaptă-jos ar demonstra
că exponenții tradițiilor funerare întâlnite în această necropolă au început cu imitații de krater, iar
mai apoi, după ce treptat au obținut acces la mai multe surse de importuri și și-au perfecționat
tehnicile la roata olarului s-a impus vasul de tip krater fidel formei originale grecești. Toate acestea
reprezintă doar o ipoteză. După cum s-a remarcat în alte studii, organizarea setului de date în cadrul
serierii nu indică neapărat o ordine cronologică, ci poate ilustra structuri spațiale sau familiale
(Hahnekamp, 2021, p. 979). Numărul de artefacte din necropola de la Bugeac „II Ghețărie” cu o
datare mai exactă este redus. Din rândul acestora avem vasul kantharos din mormântul nr. 7, datat
cu 375-350 a.Chr. (Irimia, 1968, p. 214; Irimia, 1986a, p. 83; Teleagă, 2008, p. 411), o amforă de
Heracleea Pontică din mormântul nr. 116 din 330-275 a.Chr. (Măndescu, 2010, p. 271; Teleagă,
2008, p. 384), o oenochoe cu gura trilobată din mormântul nr. 17 din 350-300 a.Chr. (Măndescu,
2010, p. 271). În plus, mormintele nr. 60 și 61 cu fibule de tip Glasinac cu portagrafă triunghiulară
au fost datate cu 500-450 a.Chr. (Irimia, 1981; Irimia, 1986a, p. 83). Mormântul nr. 116 nu face
parte din această analiză, fiindcă nu a fost publicat, cu excepția amforei, ceea ce ne lasă cu doar
patru morminte a căror datare este mai precisă. Felul în care acestea s-au dispersat în diagrama
serierii ne confirmă că nu toate complexele funerare sunt aranjate în ordine cronologică, în cel mai
bun caz. În cel mai rău caz, imaginea nu arată deloc vreo aranjare cronologică, dar per ansamblu
clasifică mormintele destul de reușit. Dacă abordăm erorile, în primul rând, mormântul nr. 7, chiar
dacă se află în mod „greșit” în zona de sus, el fiind din perioada mai recentă, posedă una dintre
caracteristicile mormintelor din partea de jos a serierii, și anume postamentul, dar spre deosebire

93
de majoritatea acesta nu e de piatră, ci un fund de vas. Ceea ce l-a tras în partea superioară a
înserierii este lipsa marcajului, zăbala și capacul ceramic lucrat cu mâna. Se pare că artefactele
rare din acest mormânt, care au ridicat interesul arheologilor în primul rând datorită acestui lucru,
distorsionează în același timp amplasarea acestuia în diagramă. În cazul mormântului nr. 60, acesta
fiind la polul cronologic opus, este tras în partea de jos a diagramei din cauza particularităților pe
care le are în comun cu mormintele de acolo, și anume marcajul de piatră, urna de tip krater,
orientarea E-V a perechii marcaj-mormânt.

Mihai Irimia a înaintat ipoteza că la Bugeac „II Ghețărie” există două zone deosebite: una
mai veche spre nord-vest, reprezentată de mormintele 20-114, și alta mai nouă în partea de sud-
est, reprezentată de mormintele 1-19 (Irimia, 1992, p. 172). Analiza serierii o confirmă doar parțial
și anume din punct de vedere tipologic/spațial, nu și cronologic. Majoritatea complexelor din zona
sud-estică (mai recentă) se află în partea de sus a diagramei, chiar dacă în mod straniu aceasta se
asociază cu ceramica lucrată cu mâna, incinerație cu oasele depuse în groapă sau pe platformă de
pietre, în mod obișnuit atribuite tradițiilor mai vechi. Mormintele nr. 1, 3, 16, 17 și 18 reprezintă
excepții prin poziția lor în partea de jos a serierii, ceea ce evidențiază similitudinile pe care le au
cu o mulțime de morminte din zona nord-vestică. Mormintele-cenotaf 8 și 10 au inventar sărac și
pot fi desconsiderate în general. Teoretic, mormântul nr. 16 s-ar fi plasat în partea superioară a
imaginii dacă nu ar fi avut marcaj de pietre și postament de piatră, având multă ceramică lucrată
cu mâna. Chiar și așa trebuie să constatăm că în acest grup mic de 19 morminte din zona de sud-
est există suficiente diferențe care ne împiedică să-l declarăm drept un grup omogen.

Analiza necropolei de la Bugeac „II Ghețărie” prin intermediul analizei serierii nu a dus la
descoperirea unor mari revelații, dar au contribuit la sistematizarea, clasificarea și înțelegerea mai
bună a mormintelor din interiorul acesteia. Delimitarea clară a unor orizonturi cronologice nu s-a
putut realiza, dar observațiile anterioare făcute despre organizarea spațiului funerar trebuie
contestate, existând o clară disonanță în setul de date față de concluziile publicate. Principala
problemă în utilizarea metodei statistice în cazul acestui cimitir este publicarea lacunară a
catalogului mormintelor. Lipsesc deseori date despre modul de confecționare a vaselor ceramice
și caracteristicile lor. Acest lucru nu ne permite utilizarea informațiilor la adevăratul lor potențial.
Se observă, de exemplu, că în seriere vasul-clopot și cuțitul sunt prezente de-a lungul întregului
set de date (de sus până în jos în diagramă), ceea ce demonstrează potențialul lor de a furniza
reperele necesare pentru identificarea unor orizonturi cronologice. Astfel, dacă am indica de
exemplu tipul cuțitului (curbat în interior, în exterior, drept, cu verigă etc.), am obține noi criterii
de delimitare a serierii, dar din păcate aceste caracteristici nu sunt descrise în toate cazurile. Într-

94
o altă concluzie remarcăm că marcajele de piatră, construcțiile (cistă/casetă/pachet versus groapă)
și elementele de amenajare a gropii sepulcrale (postament, piatră de suport) reprezintă variabile
utile în analizele multivariate care de obicei sunt trecute cu vederea în favoarea analizelor făcute
asupra tipurilor de inventar și rit funerar.

3.2.2. Mormintele getice prin prisma metodelor statistice spațiale

Din metodele statistice spațiale am ales efectuarea analizelor de tip point pattern, și anume
metoda celor mai apropiați vecini (engleză: nearest neighbors) și kernel density estimation.
Analizele s-au efectuat în programul PAST, versiunea 4.08. Spre deosebire de majoritatea studiilor
care au utilizat analize de acest fel, concentrate asupra determinării intensității și organizării
spațiale ale unor situri geografice pe un teritoriu mai vast, în cazul dat s-a decis aplicarea acestor
metode asupra spațiului interior al necropolelor. Principiul de bază a majorității analizelor spațiale
este delimitarea unui spațiu concret de studiu, de exemplu un poligon, în care principalele ipoteze
să fie testate. Din acest considerent s-a ales un număr de cinci necropole getice din perioada
studiată ale căror planuri generale de săpătură au fost publicate în trecut, cu indicarea punctelor în
care se aflau mormintele. Au fost alese cimitirele de la Bugeac „II Ghețărie”, Canlia „Gura
Canliei”, Hansca „Lutărie”, Poienești „Dealul Teilor-Măgura” și Zimnicea „Câmpul Morților”.
Poligoanele de observație s-au tras astfel încât să cuprindă un spațiu cercetat arheologic cât mai
uniform, preferabil exhaustiv, fără zone în care s-a evitat efectuarea săpăturilor. Din păcate fiecare
arheolog decide modul de săpare în funcție de propriile interese și situația reală de pe sit, ceea ce
înseamnă că nu întotdeauna vom obține o zonă uniform cercetată.

În baza planurilor generale de săpătură publicate am ales, deci, zona cea mai potrivită
pentru a desena un poligon cercetat relativ uniform. Am împărțit planul în celule de aceeași mărime
care împreună formează o grilă dreptunghiulară. Cu ajutorul acestei grile este mai facil de notat
pozițiile mormintelor pe plan. Grila de celule pătrate este adaptată fiecărui plan de necropolă, astfel
încât o celulă să corespundă cu un pătrat de 2 x 2 m pe plan. După aranjarea grilei s-a desenat un
poligon de forma unui dreptunghi care să cuprindă cât mai multe morminte și un minim de spații
necercetate din punct de vedere arheologic. Laturile acestui dreptunghi reprezintă și dreptele
sistemului cartezian de coordonate care va sta la baza analizelor statistice spațiale menționate. O
latură a unei celule este echivalentă cu unitatea de lungime a sistemului cartezian nou-format.
Având în vedere că lucrăm cu microzone, adică spațiile interne ale necropolelor, ar fi posibil
echivalarea unei unități a sistemului cartezian cu 1 m, însă unele dintre cimitirele alese au un

95
teritoriu destul de vast, ceea ce îngreunează marcarea exactă a pozițiilor lor. Din această cauză
unitatea a rămas echivalentă cu 2 m pe planul general al săpăturilor, ceea ce însă nu afectează
negativ calitatea observațiilor. Poziția mormintelor s-a notat conform sistemului cartezian în care
P = (x, y); x se referă la poziția pe axa orizontală x, iar y pe axa verticală y. După notarea pozițiilor
tuturor mormintelor, acestea s-au copiat în aplicația PAST, acolo unde au fost supuse analizelor
statistice spațiale.

Pentru necropola de la Bugeac „II Ghețărie” s-a publicat doar planul săpăturilor pentru anii
1968-1969, 1972 și 1977-1978. Din cauza caracterului în mare parte de salvare al acestora ea se
împarte în două zone cercetate, una aflată la sud-est și alta la nord-vest. Pentru analiza spațială s-
a trasat un poligon în jurul zonei de nord-vest de pe plan, mult mai numeroasă în morminte. Dacă
am fi inclus ambele zone în analiză, acest lucru ar fi distorsionat rezultatele, evidențiind două
aglomerații de morminte echivalente cu zonele respective fără a ști ce se află între ele. În poligonul
trasat pentru necropola de la Bugeac „II Ghețărie” intră un total de 46 de morminte (fig. 23). Pe
plan se observă șanțurile săpate în 1972 de angajații cooperativei agricole, care au dus la afectarea
unui număr de morminte, dintre care 14 au fost salvate și a fost posibilă localizarea lor pe planul
general. Trebuie luată în considerare posibilitatea ca unele morminte distruse să nu fi fost
recuperate, ceea ce autorul cercetărilor arheologice ar afirma indirect, neputând preciza numărul
total de complexe distruse (Irimia, 1979, p. 55). Existența unor sepulturi neînregistrate înrăutățește
calitatea analizei, dar în ciuda acestui fapt s-a decis realizarea ei pornind de la premisa că puține
morminte s-au pierdut iremediabil și toate cele salvate au putut fi înregistrate pe planul general.
Planul general publicat al necropolei de la Canlia „Gura Canliei” include toate mormintele
descoperite, însă săpăturile s-au efectuat neuniform, astfel că dreptunghiul trasat cuprinde doar 45
din cele 70 de morminte getice (fig. 24). Spre deosebire de aceste două cimitire, în cazul celui de
la Hansca „Lutărie” s-a reușit cuprinderea tuturor mormintelor, în număr de 70, de pe plan într-un
dreptunghi (fig. 25). Pe planul necropolei de la Poienești „Dealul Teilor-Măgura” s-a reușit
trasarea unui dreptunghi care cuprinde majoritatea mormintelor getice, mai exact 35 (fig. 26). Cea
mai mare dificultate a reprezentat găsirea unui spațiu cercetat uniform la Zimnicea „Câmpul
Morților” care să conțină un număr considerabil de morminte. Dreptunghiul trasat cuprinde părți
din sectorul C10 și tumulul C2, iar numărul mormintelor incluse este de doar 29 (fig. 27). Siturile
de la Poienești „Dealul Teilor-Măgura” și Zimnicea „Câmpul Morților” sunt pluristratigrafice și
conțin vestigii din perioade ulterioare epocii getice, astfel că nu se exclude posibilitatea ca unele
morminte getice să fi fost distruse cu mult timp înainte de a putea fi consemnate de arheologi.
Celelalte necropole au spații culturale clar delimitate sau sunt exclusiv getice.

96
 Scopul final al analizei celor mai apropiați vecini este să determine gradul de dispersie a
punctelor într-o zonă, dacă acestea îngrămădite sau nu. În programul PAST am utilizat această
analiză cu opțiunile Area estimation = convex hull (trad.: estimarea zonei = carcasă convexă) și
Edge correction = wrap-around (trad.: corectarea marginilor = înfășurat), ceea ce e potrivit pentru
zone dreptunghiulare. Principalele rezultate obținute sunt valorile distanței medii observate și ale
distanței medii așteptate. Ipoteza nulă este că distribuția punctelor în zonă se conformează unui
proces Poisson aleatoriu. Raportul dintre distanța medie observată și cea așteptată se reflectă prin
valoarea R. Un R < 1 înseamnă că punctele sunt grupate, o valoare R ~ 1 este o dovadă a unei
distribuții Poisson, iar un R > 1 înseamnă că punctele sunt supradispersate. O explicație mai
detaliată a calculelor care stau în spatele analizei celor mai apropiați vecini din PAST se găsește în
Hammer (1999-2022, pp. 243-244), manualul aplicației. În multe cazuri, devierea de la modelul
nul al unei structuri de puncte omogene, aleatorii, cu distribuție Poisson, este atât de evidentă pe
plan încât testele statistice nu mai sunt necesare pentru a determina acest lucru (Bevan, 2020, p.
61). În cazul celor cinci necropole pe care le-am introdus în această analiză anumite aglomerații
de morminte sunt vizibile clar pe planurile generale de săpături, iar organizarea spațiilor funerare
la Canlia „Gura Canliei”, Zimnicea „Câmpul Morților” și Poienești „Dealul Teilor-Măgura” par a
fi neomogene la prima vedere, însă dacă această impresie corespunde realității statistice nu putem
determina dintr-o analiză vizuală. Înainte de a efectua analizele statistice am făcut presupunerea
că necropolele plane ar trebui să demonstreze o omogenitate mai puternică decât cele tumulare sau
parțial tumulare, așa cum este cea de la Zimnicea „Câmpul Morților”, însă așa cum vom vedea
mai jos acest lucru nu este susținut de datele statistice. O importanță deosebită reprezintă locul
unde s-a trasat poligonul de observații, dacă acesta se află la periferia sau în centrul necropolei,
dacă o cuprinde pe toată ș.a.m.d. În mod normal pentru un studiu comparativ ar fi ideal ca
poligonul să fie amplasat în aceeași parte a necropolei sau să o cuprindă pe toată, însă aceasta nu
este posibilă pentru majoritatea necropolelor getice din spațiul extracarpatic, ele nefiind cercetate
exhaustiv sau publicate complet.

În urma efectuării analizei vecinilor celor mai apropiați (fig. 28-32) am determinat distanța
medie observată dintre puncte: 1,5386 (Bugeac), 1,91 (Canlia), 1,2034 (Hansca), 2,3663
(Poienești) și 1,6232 (Zimnicea). Distanța medie așteptată este de 1,2894 (Bugeac), 1,9491
(Canlia), 1,1541 (Hansca), 1,9681 (Poienești) și 1,5442 (Zimnicea). Astfel, cele mai mari distanțe
se observă la Canlia „Gura Canliei” și Poienești „Dealul Teilor-Măgura”. Valoarea R este de
1,1933 (Bugeac), 0,97994 (Canlia), 1,0427 (Hansca), 1,2023 (Poienești) și 1,0511 (Zimnicea). În
cazul cimitirelor de la Bugeac „II Ghețărie” (fig. 28) și Poienești „Dealul Teilor-Măgura” (fig. 31)

97
aceasta indică o supradispersare a mormintelor. La Poienești, explicația ar fi amplasarea zonei
studiate la periferia necropolei getice reale, extinderea săpăturilor fiind împiedicată de intravilan
spre nord-est, sau o deranjare antică a spațiului funerar de către populațiile ulterioare care au folosit
acest sit pluristratigrafic de-a lungul arcului sud-vestic, acolo unde densitatea mormintelor getice
este mai mică. La Bugeac situația este mai dificil de interpretat. Mihai Irimia a extins săpăturile la
nord și la sud de acest sector nord-vestic al necropolei în speranța de a găsi limitele acesteia în
1979 și 1981-1984, însă fără succes. Conform distanței medii observate este relativ dens populată
cu sepulturi. Singurul factor destabilizator vizibil sunt intervențiile făcute de localnici în 1972 care
au dus la distrugerea unui număr necunoscut de morminte, dar și la salvarea a 14 dintre ele. De
fapt, o absență a mormintelor pe un spațiu întins se observă mai mult în secțiunile cercetate
sistematic S4 și S5, mormintele salvate din șanțurile localnicilor având poziția indicată pe plan. O
concluzie finală nu poate fi formulată în legătura cu dispersia complexelor funerare la Bugeac „II
Ghețărie”, o problemă care s-ar putea rezolva odată cu extinderea poligonului de observații pentru
a cuprinde vestigiile excavate în 1979 și 1981-1984. La Zimnicea „Câmpul Morților” (fig. 32) nu
se observă o grupare a mormintelor în pâlcuri conform datelor statistice (R < 1), lucru vizibil, însă,
direct pe plan, în același timp numărul de puncte înregistrate în poligon este mic, o siguranță mai
mare în rezultate fiind garantată pentru seturile de date cu 50 de observații sau mai multe (Hammer,
1999-2022, p. 243). Analiza acestei necropole ar beneficia de asemenea de o extindere a
poligonului de observații.

Rezultatele expuse mai sus sunt de asemenea vizualizate prin intermediul unor histograme
care arată distanța medie așteptată sub forma unei curbe și distanțele observate până la cel mai
apropiat punct organizate în bare care corespund cu intervale de valori ale distanței observate. Cu
cât mai înaltă este o bară cu atât mai multe puncte se încadrează în intervalul dat. Pentru a compara
cele cinci necropole mai eficient numărul de intervale-bare a fost stabilit la 10 în toate cazurile.
Analizând histograma necropolei de la Bugeac „II Ghețărie” (fig. 28) se poate constata că
intervalul care deviază în mod deosebit față de distanța medie așteptată este ultimul, cu distanța
medie observată de peste 2,4 unități. Șase puncte se încadrează în acest interval și ele corespund
cu mormintele nr. 25, 26, 36, 42, 61 și 66 pe plan. Cu excepția nr. 66, care se găsește la marginea
suprafeței analizate, mormintele respective se află în interior. Din cauza aceasta, distanțele lor până
la cel mai apropiat punct vor rămâne oricum neschimbate atunci când poligonul de observație va
fi extins la săpăturile efectuate ulterior la nord și la sud. La Poienești „Dealul Teilor-Măgura” (fig.
31) se observă două intervale care deviază mult de la distanța medie așteptată, cele cu distanța
observată de peste 4,5 unități. Ele corespund cu mormintele nr. 307, 940, 1070 și 1164, care se

98
află de asemenea în interiorul dreptunghiului de observații. Pentru restul necropolelor histogramele
urmează în linii mari curba distanței medii așteptate. Atunci când unele bare ies din tipar, acestea
pot servi drept indicii pentru unele grupări de morminte în care acestea se află la distanțe
aproximativ egale unele față de celelalte. La Canlia „Gura Canliei” (fig. 29), de exemplu, se
observă intervalul cu distanțele între 2,8 și 3,25 unități, care cuprinde 7 morminte: nr. 45, 60, 61,
65, 67-68, 69 și 72. În afară de nr. 45, toate sunt amplasate într-o aglomerație din partea de nord-
est a necropolei. Configurația barelor într-o histogramă se schimbă în funcție de numărul de
intervale setate. În dependență de propriile obiective cercetătorul manipulează cu acest număr
pentru a găsi și analiza informația pe care o dorește.

Analiza kernel density s-a efectuat în PAST asupra acelorași seturi de coordonate carteziene
cu ajutorul funcției kernel Gaussian și o rază a nucleului echivalentă cu 1 unitate. Pentru a efectua
calculele nucleul s-a deplasat pe parcursul poligonului împărțit într-o grilă formată din 100 de
coloane și 100 de rânduri. Rezultatul este o imagine-hartă pe care sunt reprezentate aglomerațiile
de puncte. Cu cât mai dense punctele, cu atât intensitatea culorilor este mai puternică. Atunci când
se stabilește raza nucleului se decide la care distanțe punctele formează o aglomerație. Cu cât mai
mare raza, cu atât mai îndepărtate pot fi punctele pentru a forma o aglomerație. În cazul nostru s-
a obținut câte o hartă de densitate kernel pentru fiecare necropolă. La Bugeac „II Ghețărie” (fig.
33) se confirmă cele observate în urma analizei vecinilor celor mai apropiați, și anume că
mormintele sunt supradispersate, dar totuși se observă o aglomerație de puncte aproximativ în
centrul zonei studiate formată din mormintele nr. 28, 29, 30, 31/b, 38 și 52. Pe diagrama obținută
în urma serierii acestea apar în zone diferite, ceea ce înseamnă că nu sunt foarte similare după
inventar și rit (fig. 22). Trei dintre ele sunt morminte duble, patru au marcaje din pietre, trei au fost
deranjate, iar unul distrus, dar cu salvarea unui vas tronconic și castron provenite din acestea, fără
a putea stabili multe alte detalii. Mormintele duble sunt relativ bogate în artefacte și există cel
puțin un element comun la două morminte care în mod normal ar fi o coincidență rară – vasele de
tip lekane găsite în mormintele nr. 30 și 52. În necropolă s-au documentat încă două vase lekane,
unul în mormântul nr. 65, altul în nr. 107, care nu face parte din această analiză. Mormântul nr.
65, de asemenea colectiv, dar cu trei urne cinerare, se află chiar la marginea aglomerației noastre
și împreună cu mormintele nr. 30 și 52 ar forma un aranjament liniar care se desfășoară de la nord-
vest la sud-est. Vasele lekane îndeplineau funcții diferite: în mormântul nr. 30 s-a folosit pe post
de capac la urnă, în nr. 52 drept vas de ofrandă, iar în nr. 65 drept urnă. Faptul că cele șase
morminte din aglomerație nu apar în aceeași zonă a serierii nu semnifică numaidecât că lipsesc
conexiuni relevante între ele. Acestea pot apărea la introducerea unor parametri mai detaliați în

99
seriere. De asemenea, în cazul grupărilor familiale trebuie de ținut cont de faptul că generațiile
separate de perioade îndelungate de timp ar fi fost înmormântate cu inventar funerar diferit și cu
diferențe de rit/ritual. În același timp, mormintele colective posedă de obicei inventar mai divers,
toate acestea pe lângă faptul că mai există și un mormânt distrus pentru care nu cunoaștem foarte
multe și astfel s-ar plasa necorespunzător în seriere.

Harta kernel density a necropolei de la Canlia „Gura Canliei” (fig. 34) confirmă cele
constatate în analiza statistică anterioară, și anume că distanța dintre morminte este mare și
densitatea joasă. Se deosebesc două zone distincte separate de un segment lipsit de complexe
arheologice aproximativ în mijloc: una la nord-est și alta la sud-vest. Măndescu (2010, p. 277) a
găsit indicii cu privire la existența a două sau trei areale distincte din punct de vedere spațial și
tipologic/cronologic. Această analiză vine doar să confirme că există două zone diferite din punct
de vedere spațial. Pe lângă aglomerațiile de complexe funerare, am observat deja că la nord-est
mormintele se găsesc la distanțe uniforme unul de celălalt, spre deosebire de partea sud-vestică
unde predomină amenajarea în perechi. Adițional, știm de existența unei părți a necropolei, aflată
la sud, care a rămas în afara limitelor poligonului trasat și care se manifestă prin aranjamente
liniare de morminte. Se observă trei aglomerații mai semnificative. Primul format din mormintele
nr. 43, 44 și 46, al doilea din nr. 51, 52, 53, 54, 57 și 58, și al treilea din nr. 71, 73, 74, 75-77 și 78.
În serierea realizată de Măndescu (2010, p. 274, fig. 50) în baza a 16 tipuri de artefacte mormintele
din aceste grupuri apar în diferite părți ale diagramei, ceea ce ar indica o corelație slabă între ele.
Mormântul nr. 73 nu apare deloc fiindcă nu conține nici urnă și nici inventar, iar nr. 74 nu se
regăsește nici el în seriere, probabil fiindcă urna bitronconică, singurul obiect cu excepția
lespezilor de piatră, nu s-a asociat cu vreun alt obiect, cercetătorii alegând să utilizeze doar
complexele funerare cu mai multe artefacte asociate în serierea exclusiv pe bază de inventar. La
Hansca „Lutărie” (fig. 35) se observă o densitate mai mare a mormintelor, care formează două
grupări: una în sud-est și alta care ocupă centrul și vestul planului general. Nu putem face multe
alte observații, întrucât planul general s-a publicat fără identificarea mormintelor și un catalog
detaliat al descoperirilor nu există. Punctele au primit denumiri convenționale pe hartă. Se
confirmă delimitarea spațială făcută de Măndescu (2010, pp. 58-59, fig. 5) în două zone ale
mormintelor de incinerație, dar zona de inhumație nu se evidențiază clar pe harta kernel density.
Această analiză nu este întotdeauna potrivită pentru identificarea aliniamentelor, ceea ce avem în
acest caz. Ele se desfășoară de la nord-est la sud-vest, întrerupte de perechi de morminte, și se
profilează în ambele zone. În zona II a lui Dragoș Măndescu, sepulturile de inhumație „intruse” se
conformează acestor aliniamente ale incinerațiilor. La Poienești „Dealul Teilor-Măgura” (fig. 36)

100
se confirmă densitatea mică a mormintelor în zona trasată, cu o concentrare de vestigii getice în
partea de nord-est. O aglomerație s-a format în jurul mormintelor nr. 739, 767 și 829. În condițiile
în care un catalog detaliat al descoperirilor nu este publicat, alte observații sunt greu de făcut.
Densitatea cea mai mare se observă în partea opusă mormântului-cuptor, aflat la periferie, ceea ce
ar confirma caracterul de unicat al acestuia, dar nu trebuie uitată remarca autorului săpăturilor din
1949, Radu Vulpe, că s-au descoperit multe resturi ale vestigiilor getice în zona respectivă,
probabil provenite din complexe funerare distruse (Babeș și Mirițoiu, 2011, p. 105, nota 6). Nu se
cunoaște, astfel, dacă zona cu densitate scăzută este într-adevăr marginea necropolei getice sau o
zonă afectată de intervențiile populațiilor ulterioare. La Zimnicea „Câmpul Morților” (fig. 37) se
observă organizarea zonei alese în mai multe grupări de morminte, contrar rezultatelor analizei
precedente a vecinilor celor mai apropiați. Dacă admitem ipoteza că aglomerațiile de morminte
sunt reminiscențe ale unor tumuli aplatizați care nu mai pot fi observați la suprafață în prezent,
atunci aceștia ar fi existat pe elipsoidele conturate de mormintele nr. C10M53, C10M58, C10M69,
C10M80 și C10M97 pe de o parte, și în jurul la C10M21, C10M22 și C10M29. „Potcoava” formată
de C10M18 la un capăt și C2M2 la altul ar aparține complet tumulului C2, pe care aparent Ion
Nestor l-a cercetat doar parțial. Mormintele din „potcoavă” se încadrează în raza movilei, așa cum
este ea desenată ea pe plan (Alexandrescu, 1980, p. 58, fig. 2), care ar cuprinde chiar și mormântul
nr. C10M6 la est. Din plan reiese un diametru original al tumulului mai mare decât cel constatat
în momentul dezvelirii, de 30 m, dar chiar și cu acest diametru, mormintele menționate s-ar plasa
pe marginea movilei.

Din câte vedem, configurația „Câmpului Morților” este complet diferită de cea a celorlalte
patru cimitire getice analizate, ceea ce reprezintă un prim pas în deosebirea aranjării tumulare
tipice de aranjarea plană tipică a spațiilor funerare ale acestei culturi. Analizele kernel density
estimation și a vecinilor celor mai apropiați din setul de metode statistice spațiale point pattern
reprezintă instrumente importante la îndemâna arheologilor pentru înțelegerea amenajării interne
a necropolelor getice din sec. VI-III a.Chr. și depistarea de formațiuni și reguli care la o analiză
vizuală a planului sau a inventarului ar fi trecute cu vederea.

101
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În lucrarea de față am analizat principalele metode statistice aflate la îndemâna

arheologului modern și capacitatea lor de a furniza noi informații despre mormintele getice din
spațiul extracarpatic din sec. VI-III a.Chr. În ciuda faptului că statistica reprezintă un domeniu vast
și complex care în alte circumstanțe ar cere sforțări din partea cercetătorilor științelor umaniste, în
prezent accesibilitatea acesteia a crescut considerabil datorită programelor software dezvoltate cu
gândul la utilizator. Necesitatea implementării metodelor statistice în arheologia românească se
afirmă în condițiile în care acestea s-au popularizat demult în arheologia altor state, cum ar fi
Marea Britanie, Germania sau Statele Unite.

Aplicarea și aprecierea acestor metode s-au putut demara doar pe fonul unei bune
cunoașteri a perioadei studiate și a organizării informațiilor disponibile într-o formă structurată,
cuantificabilă. Prin urmare, în primul capitol am descris și evaluat descoperirile funerare getice
din spațiul extracarpatic și calitatea publicării lor. S-a observat că doar o selecție limitată de
necropole din cele vizate au fost publicate corespunzător și exhaustiv. Chiar și în cazurile de
documentare și publicare exemplară există lacune care împiedică valorizarea completă a
săpăturilor arheologice efectuate. Pe de altă parte, anume din cauza acestei fragmentări a
documentării mormintelor getice se impune nevoia aplicării metodelor statistice, care au
posibilitatea de a scoate noi cunoștințe din seturi limitate de date. Astfel, pentru această teză am
construit o bază de date care conține 80 de situri arheologice funerare ale culturii getice din spațiul
extracarpatic cu 1014 de morminte în total datate din sec. VI-III a.Chr., ale căror particularități s-
au înregistrat meticulos în compartimentul respectiv, de la dimensiunile și formele tumulilor, la
construcțiile sepulcrale, riturile funerare utilizate, obiectele de inventar, dimensiunile și aspectul
acestora. În cazul multor cimitire, lipsa unui catalog detaliat al mormintelor a îngreunat această
etapă preliminară, dar la finalul acestui proces am avut toate instrumentele necesare pentru a
realiza analizele statistice alese.

Renumitul arheolog și egiptolog Flinders Petrie a prezentat pentru prima metoda serierii în
anul 1899. De atunci, numărul analizelor statistice disponibile domeniului nostru a crescut
exponențial și în prezent există o gamă largă de acestea, de la simple la complexe. După o trecere
în revistă a celora mai importante, ne-am oprit la aplicarea doar a câtorva din ele asupra datelor
culese. Pe parcursul ultimelor decenii s-a demonstrat viabilitatea combinării diferitor astfel de
analize pentru a obține rezultate de încredere. Astfel, în ultimul capitol am aplicat un set de metode

102
multivariate, inclusiv înserierea și analiza corespondenței, apoi s-au studiat mormintele getice din
perspectiva metodelor statistice spațiale. Rezultatele nu au fost copleșitoare, dar au dus la o
înțelegere mai bună a complexelor funerare respective, la identificarea principalelor probleme și
lacune în cunoașterea acestora, dar și a direcțiilor în care îmbinarea dintre arheologie și metodele
statistice poate fi dezvoltată.

Prin prezenta lucrare am efectuat cercetarea mormintelor getice din spațiul extracarpatic
din sec. VI-III a.Chr. prin prisma metodelor statistice. În vederea valorificării și dezvoltării de mai
departe a realizărilor acesteia înaintă următoare recomandări:

- Extinderea bazei de date pentru a cuprinde mai multe situri și morminte, îmbunătățirea
documentării necropolelor prin publicarea cataloagelor detaliate ale mormintelor și
aplicarea mai multor metode statistice.
- Pentru a evita selectarea subiectivă a setului de date, recomandabilă ar fi includerea tuturor
tipurilor de morminte din perioada și spațiul respectiv, indiferent de interpretare etnică și
culturală, cu posibilitatea de a efectua observații obiective în legătură cu aceste interpretări
cu toate datele la îndemână, ceea ce ar permite întreprinderea unor studii comparative, de
exemplu.
- Prezintă potențial transformarea acestui demers într-un proiect de colaborare între mai
multe persoane cu datele accesibile online și integrarea lor într-un sistem analitic digital cu
componente GIS.

103
 BIBLIOGRAFIE

ALEXANDRESCU, A.D. La nécropole du bronze ancien de Zimnicea (dép. de Teleorman). In:

Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1974, vol. XVIII, pp. 79-93.

ALEXANDRESCU, A.D. La nécropole du bronze récent de Zimnicea (dép. de Teleorman). In:

Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1973, vol. XVII, pp. 77-97.

ALEXANDRESCU, A.D. La nécropole gète de Zimnicea. In: Dacia - Revue d'archéologie et

d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1980, vol. XXIV, pp. 19-126.

ALEXANDRESCU, A.D. Mormintele din perioada mai tîrzie a necropolei getice de la Zimnicea
(jud. Teleorman). In: Crisia. 1972, vol. II, pp. 15-26.

ALEXANDRESCU, A.D. Sépultures du premier Âge de Fer à Zimnicea (dép. de Teleorman). In:
Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1978, vol. XXII, pp. 115-124.

ALEXANDRESCU, A.D. Tombes de chevaux et pièces du harnais dans la nécropole gète de

Zimnicea. In: Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1983, vol.
XXVII, nr. 1-2, pp. 67-78.

ALEXANDRESCU, A.D. À propos des fibules „thraces” de Zimnicea. In: Thraco-Dacica:

Recueil d'études à l'occasion du IIe Congrès International de Thracologie (Bucarest, 4-10
septembre 1976). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, pp. 131-
141.

ARNĂUT, T. Vestigii ale sec. VII-III a. Chr. în spațiul de la răsărit de Carpați. Chișinău:
Universitatea de Stat din Moldova, 2003. 408 p. ISBN 9975-70-214-7.

ARNĂUT, T. Necropola getică de la Giurgiulești. In: Studia in honorem Ion Niculiță: Omagiu cu
prilejul împlinirii a 60 de ani. Chișinău: Cartdidact, 1999, pp. 135-145.

ARNĂUT, T., URSU NANIU, R. Vestigii getice în a doua epocă a fierului în interfluviul pruto-
nistrean. Bibliotheca Archaeologica Iassiensis VII. Iași: Editura Helios, 1996. 157 p. ISBN 98011-
3-7

BABEȘ, M. Die Poieneşti-Lukaševka-Kultur. Ein Beitrag zur Kulturgeschichte im Raum östlich

der Karpaten in den letzten Jahrhunderten vor Christi Gebur. Saarbrücker Beiträge zur
Altertumskunde 30. Bonn: R. Habelt, 1993. 248 p. ISBN 3-7749-1853-8

104
BABEȘ, M., GANCIU, A., MATEI, G., RENȚEA, E., LAQUAY, L. Stelnica, com. Stelnica, jud.
Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2011. București:
Institutul Național al Patrimoniului, 2012, pp. 134-136.

BABEȘ, M., GANCIU, A., MATEI, G., RENȚEA, E., MUJA, C. Stelnica, com. Stelnica, jud.
Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2006. București: cIMeC
- Institutul de Memorie Culturală, 2007, pp. 346-349.

BABEȘ, M., GANCIU, A., MUJA, C., MATEI, G., RENȚEA, E. Stelnica, com. Stelnica, jud.
Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2007. București: cIMeC
- Institutul de Memorie Culturală, 2008a, pp. 290-292.

BABEȘ, M., GANCIU, A., MUJA, C., MATEI, G., RENȚEA, E. Stelnica, com. Stelnica, jud.
Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2008. Târgoviște: cIMeC
- Institutul de Memorie Culturală și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,
2009a, pp. 204-205.

BABEȘ, M., GANCIU PETCU, A., MUJA, C., ȚÂNȚĂREANU, E., TORCICĂ, I.,
MĂNDESCU, D. Zimnicea, jud. Teleorman. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România.
Campania 2007. București: cIMeC - Institutul de Memorie Culturală, 2008b, pp. 331-332.

BABEȘ, M., GANCIU, A., MUJA, C., TORCICĂ, I., NICA, T., MĂNDESCU, D. Zimnicea, jud.
Teleorman. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2008. Târgoviște:
cIMeC - Institutul de Memorie Culturală și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”
Târgoviște, 2009b, pp. 232-233.

BABEȘ, M., GANCIU, A., TORCICĂ, I., MĂNDESCU, D. Zimnicea, jud. Teleorman. In:
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2009. București: cIMeC - Institutul de
Memorie Culturală, 2010, p. 208.

BABEȘ, M., MIRIȚOIU, N. Practici funerare birituale prelungite în spațiul carpato-dunărean în

secolele V-III a.Chr. In: Arheologia Moldovei. 2011, vol. XXXIV, pp. 103-149.

BABEȘ, M., MIRIȚOIU, N., ISTRATE, M., COMAN, G. Raport preliminar privind reluarea
săpăturilor de la Poienești - 1979. In: Acta Moldaviae Meridionalis. 1980, vol. II, pp. 35-44.

BABEȘ, M., MIRIȚOIU, N., OȚA, L.L. Poienești-Măgura. In: Cronica Cercetărilor Arheologice
din România. Campania 1994. București: Comisia Națională de Arheologie, 1995, pp. 70-71.
Disponibil: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=48

105
BĂLOS, A. „Marcaje” pe mormintele getice. In: Sargetia. Acta Musei Devensis. 2003, vol. XXXI,
pp. 85-97.

BERCIU, D. Arta traco-getică. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,

1969. 234 p.

BERCIU, D. Descoperirile getice de la Cernavodă (1954) și unele aspecte ale începutului formării
culturii Latène la Dunărea de Jos. In: Materiale și Cercetări Arheologice. 1957, vol. IV, pp. 281-
318.

BERZOVAN, A., SIMALCSIK, A., KOVÁCS, A. The Iron Age necropolis of Strahotin - Ponoare,
Dângeni commune, Botoșani county (5th-4th century BC). In: Mousaios. 2020, vol. XXIII, pp.
55-102.

BEVAN, A. Spatial point patterns and processes. In: GILLINGS, M., HACIGÜZELLER, P.,
LOCK, G. (Eds.). Archaeological spatial analysis: a methodological guide. Abingdon: Routledge,
2020, pp. 60-76.

BOROFFKA, R., TROHANI, G. Necropola getică de la Canlia, com. Lipnița, jud. Constanța. In:
Cercetări Arheologice. 2003, vol. XII, pp. 139-198.

BOTEZATU, D. Studiu antropologic al osemintelor din necropola de incinerație getică de la

Canlia. In: Pontica. 1981, vol. XIV, pp. 124-131.

BUCOVALĂ, M., IRIMIA, M. Cimitirul din sec. VI-V î.e.n. de la Corbu, jud. Constanța. In:
Pontica. 1971, vol. 4, pp. 41-56.

BUJOR, E. Cu privire la începutul celei de a doua epoci a fierului în lumina cercetărilor de la

Murighiol - Tulcea. In: Peuce: Studii și Comunicări de Istorie, Etnografie și Muzeologie. 1971,
vol. II, pp. 131-134.

BUJOR, E. Săpăturile de salvare de la Murighiol (r. Tulcea, reg. Constanța). In: Studii și Cercetări
de Istorie Veche. 1955, vol. VI, nr. 3-4, pp. 571-580.

BUJOR, E. Săpăturile de salvare de la Murighiol (reg. Constanța, r. Tulcea). In: Materiale și

Cercetări Arheologice. 1957, vol. III, pp. 247-254.

BUJOR, E. Șantierul arheologic Murighiol (r. Tulcea, reg. Constanța). In: Materiale și Cercetări
Arheologice. 1959a, vol. V, pp. 373-378.

106
BUJOR, E. Șantierul arheologic Murighiol (r. Tulcea, reg. Constanța). In: Materiale și Cercetări
Arheologice. 1959b, vol. VI, pp. 325-330.

BUJOR, E. Șantierul arheologic Murighiol (r. Tulcea, reg. Constanța). In: Materiale și Cercetări
Arheologice. 1961, vol. VII, pp. 297-300.

BUZDUGAN, C. Necropola getică de la Slobozia. In: Carpica. 1968, vol. I, pp. 77-94.

BUZDUGAN, C. Riturile funerare ale comunităților hallstattiene tîrzii din Moldova. In: Acta
Moldaviae Meridionalis. 1980, vol. II, pp. 51-60.

CARLSON, D.L. Quantitative Methods in Archaeology Using R. Cambridge: Cambridge

University Press, 2017. 452 p. ISBN 978-1-107-04021-2.

CHARLIER, P., LAQUAY, L., GANCIU, A. Étude de la nécropole de Stelnica (Roumanie, IVe-
IIIe s. avant notre ère). Premiers résultats anthropologiques sur les crémations. In: CHARLIER,
P., GOUREVITCH, D. (Eds.). 4e colloque international de Pathographie, Saint Jean de Cole,
Mai 2011. Paris: De Boccard, 2013, pp. 61-68.

CIHODARU, C. Contribuțiuni pentru fixarea unei hărți preistorice a Daciei. Stațiuni preistorice
în județul Vaslui. In: Arta și Arheologia. 1933, fasc. 7-8, pp. 43-53.

CIHODARU, C. Poenești-Tamasidava. O așezare carpică în Moldova centrală. In: Arta și

Arheologia. 1938, fasc. 13-14, pp. 30-59.

COMȘA, A. Date antropologice rezultate din studiul necropolei hallstattiene de la Celic Dere (jud.
Tulcea). In: Peuce: Studii și Comunicări de Istorie și Arheologie. Serie Nouă. 2012, vol. X, pp.
209-234.

CONOLLY, J. Spatial interpolation. In: GILLINGS, M., HACIGÜZELLER, P., LOCK, G. (Eds.).
Archaeological spatial analysis: a methodological guide. Abingdon: Routledge, 2020, pp. 118-
134.

CONOVICI, N., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2000. București: cIMeC - Institutul de Memorie
Culturală, 2001, pp. 232-235.

CONOVICI, N., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2001. București: cIMeC - Institutul de Memorie
Culturală, 2002, pp. 297-301.

107
CONOVICI, N., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002. București: cIMeC - Institutul de Memorie
Culturală, 2003, pp. 300-302.

CONOVICI, N., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2003. București: cIMeC - Institutul de Memorie
Culturală, 2004, pp. 315-317.

CONOVICI, N., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2004. București: cIMeC - Institutul de Memorie
Culturală, 2005, pp. 359-362.

CONOVICI, N., MATEI, G. Necropola getică de la Stelnica - Grădiștea Mare (jud. Ialomița).
Raport general pentru anii 1987-1996. In: Materiale și Cercetări Arheologice. Serie Nouă. 1999a,
vol. I, pp. 99-144.

CONOVICI, N., MATEI, G. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România 1983-1992. București: Comisia Națională de Arheologie, 1993. Disponibil:
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=742

CONOVICI, N., MATEI, G. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 1996. București: Comisia Națională de Arheologie, 1997. Disponibil:
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=430

CONOVICI, N., MATEI, G. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 1997. București: Comisia Națională de Arheologie, 1998. Disponibil:
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=560

CONOVICI, N., MATEI, G. Stelnica, jud. Ialomița. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 1998. București: cIMeC - Institutul de Memorie Culturală, 1999b.
Disponibil: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1707

COROBCEAN, A. Vestigiile secolelor V-III a.Chr. din spațiul carpato-nistrean ca sursă a

interpretărilor etnice. Chișinău: Cartdidact, 2018. 322 p. ISBN 978-9975-3254-3-1.

CRIȘAN, I.H. Ceramica daco-getică. Cu specială privire la Transilvania. București: Editura

Științifică, 1969. 363 p.

CRIȘAN, I.H. Civilizația geto-dacilor. Vol. I. București: Editura Meridiane, 1993. 312 p. ISBN
973-33-0113-2.

108
CRIȘAN, I.H. Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice. Sinteze Lyceum. București: Editura
Albatros, 1986. 451 p.

DAICOVICIU, H. Dacii. București: Editura Științifică, 1965. 261 p.

DINU, M., MĂGIRESCU, L., BOGHIAN, D. Unele considerații cu privire la necropola tumulară,
daco-getică descoperită la Cucuteni, județul Iași. In: Cercetări Istorice. Serie Nouă. 1983-1984,
vol. XIV-XV, pp. 115-130.

GANCIU, A., DUMITRAȘCU, V. New discoveries of horse burials and depositions in the Getic
cemetery from Zimnicea, southern Romania. In: Thraco-Dacica. Serie Nouă. 2014-2015, vol. VI-
VII, pp. 61-78.

GANCIU, A., CHARLIER, P. Recherche Archéologique - La Nécropole gétique de Stelnica-

Gradistea Mare. In: BE Roumanie [online]. Bucarest, 2011, nr. 13 [citat 26.03.2022]. Disponibil:
https://web.archive.org/web/20120707144719/http://www.bulletins-
electroniques.com/actualites/66079.htm

GANCIU, A., MATEI, G., LAQUAY, L., CHARLIER, P. Nécropole gétique de Stelnica -
“Grădiştea Mare” (judeţ Ialomiţa). In: Recherches croisées en Dobrogea: Volume des résumés.
Supplément de GeoEcoMarina No 18/2012. Bucarest: Musée National de Géologie de l’Institut
Géologique de Roumanie, 2012, p. 27.

GANCIU, A., MĂNDESCU, D. A Getic grave with gold earring from Zimnicea - „Câmpul
Morților” necropolis. In: Thraco-Dacica. Serie Nouă. 2012-2013, vol. IV-V, pp. 53-62.

GILLINGS, M., HACIGÜZELLER, P., LOCK, G. (Eds.). Archaeological spatial analysis: a

methodological guide. Abingdon: Routledge, 2020. 484 p. ISBN 978-0-8153-7323-0.

HACIGÜZELLER, P. Spatial applications of correlation and linear regression. In: GILLINGS,

M., HACIGÜZELLER, P., LOCK, G. (Eds.). Archaeological spatial analysis: a methodological
guide. Abingdon: Routledge, 2020, pp. 135-154.

HAHNEKAMP, Y. A quantitative study of the linear pottery culture cemetery „Aiterhofen-

Ödmühle”. In: Open Archaeology. 2021, vol. 7, nr. 1, pp. 972-985.

HAIMOVICI, S. Caractéristiques des chevaux des gètes découverts dans la nécropole de

Zimnicea. In: Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne. Nouvelle Série. 1983, vol.
XXVII, nr. 1-2, pp. 79-107.

109
HAMMER, Ø. PAST: PAleontological STatistics. Version 4.08. Reference Manual. Oslo: Natural
History Museum – University of Oslo, 1999-2022. 300 p.

HARȚUCHE, N. Complexul arheologic Brăilița. Bibliotheca Thracologica XXXV. București:

Vavila Edinf SRL, 2002. 316 p. ISBN 973-8155-12-6.

HARȚUCHE, N. Contribuții la repertoriul arheologic al Dobrogei. In: Pontica. 1971, vol. 4, pp.
247-261.

HARȚUCHE, N. Mormîntul princiar traco-getic de la Găvani județul Brăila. In: Istros. 1985, vol.
IV, pp. 25-70.

HARȚUCHE, N. Preliminarii la repertoriul arheologic al județului Brăila. In: Istros. 1980, vol. I,
pp. 281-354.

HARȚUCHE, N. A., ANASTASIU, F. Brăilița: Așezări și cimitire omenești datînd din epoca
neolitică pînă în pragul orînduirii feudale. Brăila: Muzeul Brăilei, 1968. 93 p.

HUGGETT, J.W. Numerical techniques for burial analysis. In: WILCOCK, J., LOCKYEAR, K.
(Eds). Computer Applications and Quantitative Methods in Archaeology 1993. Bibliothek altes
Reich. International series 598. Oxford: British Archaeological Reports, 1995, pp. 183-190.

GUPTA, N. Preparing archaeological data for spatial analysis. In: GILLINGS, M.,
HACIGÜZELLER, P., LOCK, G. (Eds.). Archaeological spatial analysis: a methodological
guide. Abingdon: Routledge, 2020, pp. 17-40.

IGNAT, M. Découvertes du Hallstatt thrace dans le département de Suceava. In: Thraco-Dacica:

Recueil d'études à l'occasion du IIe Congrès International de Thracologie (Bucarest, 4-10
septembre 1976). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, pp. 99-108.

IRIMIA, M. Cercetări în necropola getică de la Bugeac, Com. Ostrov, Jud. Constanța. In:
Materiale și Cercetări Arheologice. 1980, vol. XIV, pp. 219-224.

IRIMIA, M. Cimitirele de incinerație geto-dacice de la Bugeac-Ostrov. In: Pontice. 1968, vol. 1,

pp. 193-234.

IRIMIA, M. Date noi privind necropolele din Dobrogrea în a doua epocă a fierului. In: Pontica.
1983, vol. XVI, pp. 69-148.

IRIMIA, M. Descoperiri în necropola getică de la Bugeac, com. Ostrov. In: Materiale și Cercetări
Arheologice. 1986a, vol. XVI, pp. 74-88.

110
IRIMIA, M. Descoperiri noi în cimitirul getic de la Bugeac, comuna Ostrov (1972, 1977-1978).
Raport preliminar. In: Pontica. 1979, vol. XII, pp. 55-76.

IRIMIA, M. Descoperiri noi în necropola getică de la Bugeac, jud. Constanța. In: Materiale și
Cercetări Arheologice. 1992, vol. XVII, nr. I, pp. 161-172.

IRIMIA, M. Descoperiri noi privind populația autohtonă a Dobrogei și legăturile ei cu coloniile

grecești (sec. V-I î.e.n.). In: Pontica. 1973, vol. VI, pp. 7-71.

IRIMIA, M. La nécropole gétique de Ve-IVe siècles av. n. è. de Bugeac. In: MARIËN, M.-E.
(Ed.). Inventaria Archaeologica. Corpus des ensembles Archéologiques. Roumanie. Fasc. 13.
Bucarest: Éditions de l'Académie de la République Socialiste de Roumanie, 1986b, R93-R109.

IRIMIA, M. Neue Daten über das Bestattungsritual und die Chronologie der getischen Nekropole
von Bugeac (Gemeinde Ostrov, jud. Constanţa). In: Thraco-Dacica. 1981, vol. II, pp. 37-52.

IRIMIA, M. Noi cercetări arheologice în cimitirul II geto-dacic de la Buceag. In: Pontice. 1969,
vol. 2, pp. 23-42.

IRIMIA, M. Noi descoperiri getice și grecești din Dobrogea și din stânga Dunării. In: Pontica.
2006, vol. XXXIX, pp. 123-168.

IRIMIA, M. Noi mărturii arheologice privind a doua epocă a fierului în Dobrogea. In: Pontica.
1991, vol. XXIV, pp. 97-121.

IRIMIA, M. Observații privind arheologia secolelor VII-V î.e.n. în Dobrogea. In: Pontica. 1975,
vol. VIII, pp. 89-114.

KOHLER, T.A., PARKER, S.C. Predictive models for archaeological resource location. In:
SCHIFFER, M.B. (Ed.). Advances in archaeological method and theory. Vol. 9. New York:
Academic Press, 1986, pp. 397-452.

LAQUAY, L., GANCIU, A., CHARLIER, P. Étude de la nécropole de Stelnica (Roumanie, IVe-
IIIe s. avant notre ère) : premiers résultats anthropologiques. In: Recherches croisées en Dobrogea:
Volume des résumés. Supplément de GeoEcoMarina No 18/2012. Bucarest: Musée National de
Géologie de l’Institut Géologique de Roumanie, 2012, p. 30.

LAQUAY, L., GANCIU, A., CHARLIER, P. Étude de la nécropole de Stelnica (Roumanie, 4e-3e
s. avant notre ère) : premiers résultats anthropologiques sur les crémations. In: SAINT MARTIN,
J.-P. (Ed.). Recherches croisées en Dobrogea. Bucarest: Editura Amanda Edit, 2013, pp. 185-194.

111
LAZAROVICI, C.-M., BABEȘ, M. Poienești – așezări preistorice. Bibliotheca Archaeologica
Moldaviae XXII. Suceava: Editura Karl A. Romstorfer, 2015. 270 p. ISBN 978-606-8698-07-6.

LEVINSCHI, A. Considerații asupra necropolei getice de la Dănceni. In: Tyragetia. Serie Nouă.
2008, vol. II, nr. 1, pp. 233-238.

MADDISON, M.S. Percolation analysis. In: GILLINGS, M., HACIGÜZELLER, P., LOCK, G.
(Eds.). Archaeological spatial analysis: a methodological guide. Abingdon: Routledge, 2020, pp.
77-92.

MATEESCU, C.N., BABEȘ, M. Cercetări arheologice și săpături de salvare la Fîntînele. In: Studii
și Cercetări de Istorie Veche. 1968, vol. 19, nr. 2, pp. 283-291.

MĂNDESCU, D. Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec. V-III
a.Chr.) între Carpați, Nistru și Balcani. Colecția Teze de Doctorat 21. Brăila: Editura Istros al
Muzeului Brăilei, 2010. 510 p. ISBN 978-973-1871-65-3.

MĂNDESCU, D. Descoperirea sitului arheologic de la Zimnicea și prima etapă a cercetării sale:

„explorațiunile” lui Cezar Bolliac (1845, 1858?, 1869, 1871-1873). In: Buletinul Muzeului
Județean Teleorman. Seria Arheologie. 2009, vol. I, pp. 205-213.

MĂNDESCU, D. Préoccupations d'archéologie funéraire en Roumanie il y a 125 ans. Aspects de

l'activité de Cezar Bolliac. In: Pratiques funéraires et manifestations de l'identité culturelle (Âge
du Bronze et Âge du Fer): Actes du IVe Colloque International d'Archéologie Funéraire organisé
à Tulcea, 22-28 mai 2000. Tulcea, 2006, vol. 3, pp. 185-186.

MITREA, B. Un cimitir geto-dacic în sud-vestul Dobrogei. In: CONDURACHI, E. (Ed.). Omagiu

lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani. București: Editura Academiei
Republicii Populare Romîne, 1960, pp. 409-413.

MITREA, B., PREDA, C., ANGHELESCU, N. Săpăturile de salvare de la Satu-Nou: Cimitirul

geto-dacic I. In: Materiale și Cercetări Arheologice. 1961, vol. VII, pp. 283-289.

MITREA, B., PREDA, C., ANGHELESCU, N. Șantierul Satu Nou. Necropola geto-dacă. In:
Materiale și Cercetări Arheologice. 1962, vol. VIII, pp. 369-372.

MIU, G., ANTONIU, S., CANTEMIR, P. Caracterizarea antropologică a populației înhumate din
necropola birituală de la Enisala. In: Studii și Cercetări de Antropologie. 1987, vol. XXIV, pp. 8-
15.

112
MORINTZ, S., BERCIU, D., DIACONU, P. Șantierul arheologic Cernavodă. In: Studii și
Cercetări de Istorie Veche. 1955, vol. VI, nr. 1-2, pp. 151-163.

MOSCALU, E. Ceramica traco-getică. București: Muzeul Național de Istorie, 1983. 514 p.

MOSCALU, E. Mormîntul princiar de la Peretu (jud. Teleorman). In: Thraco-Dacica. 1986, vol.
VII, nr. 1-2, pp. 59-70.

MOSCALU, E., VOIEVOZEANU, P. La tombe et le trésor princiers thraco-gétiques de Peretu

(dép. de Teleorman). In: Apulum. Acta Musei Apulensis. 1979, vol. XVII, pp. 103-110.

MOSCALU-BEJAN, E. O nouă necropolă aparținînd aspectului cultural getic timpuriu de tip

Canlia în Moldova, la Mărgineni (jud. Bacău). In: Carpica. 1989, vol. XX, pp. 83-96.

NESTOR, I. Raport sumar asupra campaniei de săpături arheologice de la Zimnicea. In: Studii și
Cercetări de Istorie Veche. 1950, vol. I, nr. 2, pp. 93-120.

NESTOR, I. Săpăturile arheologice dela Zimnicea, jud. Teleorman. In: Studii: Revistă de Știință
și Filosofie. 1949, vol. 2, nr. I, pp. 116-125.

NICOLAESCU PLOPȘOR, D. Studiul antropologic al osemintelor incinerate din necropolele

geto-dacice de la Bugeac. In: Pontica. 1974, vol. VII, pp. 27-37.

NICULIȚĂ, I., ZANOCI, A. Practici funerare la traco-geții din spațiul pruto-nistrean. In: Istros.
2017, vol. XXIII, pp. 171-206.

NICULIȚĂ, I., ZANOCI, A., BĂȚ, M. Construcțiile și ritualul funerar din spațiul de la est de Prut
în sec. VI-III a. Chr. – indicatori ai diferențierii sociale sau ai funcției deținute de defunct. In:
Istros. 2016, vol. XXII, pp. 183-206.

OTÁROLA-CASTILLO, E., TORQUATO, M.G. Bayesian statistics in archaeology. In: Annual

Review of Anthropology. 2018, vol. 47, pp. 435-453.

PĂUNESCU, A., MARINESCU-BÎLCU, S., MOTZOI-CHICIDEANU, I., BABEȘ, M.,

AVRAM, A., BARNEA, A., BARNEA, I., HARHOIU, R. Mormânt. In: PREDA, C. (Ed.).
Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României. Vol. III. București: Editura Enciclopedică,
2000, pp. 108-154.

PETRIE, W.M.F. Sequences in prehistoric remains. In: The Journal of the Royal Anthropological
Institute. New Series. 1899, vol. II, nr. 3-4, pp. 295-301.

113
PROTASE, D. Riturile funerare la daci și daco-romani. Biblioteca de Arheologie XVI. București:
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971. 221 p.

ROWLETT, R.M. Differential skeletal preservation in the mound cemetery at Celic-Dere in

northern Dobrudja. In: Pratiques funéraires dans l'Europe des XIIIe-Ive s. av J.-C. Actes du IIIe
Colloque International d'Archéologie Funéraire organisé à Tulcea, 15-20 septembre 1997, par
l'Association d'Etudes d'Archéologie Funéraire avec le concours de l'Institut de Recherches Eco-
Muséologiques de Tulcea. Tulcea: Publications de l’Institut de Recherches Éco-Muséologiques de
Tulcea. 2000, pp. 139-147.

SCHNEIDER, Á. Multivariate Statistical Analysis of Archaeological Contexts: the case study of

the Early La Tène Cemetery of Szentlőrinc, Hungary. In: Dissertationes Archaeologicae ex
Instituto Archaeologico Universitatis de Rolando Eötvös nominatae. 2019, ser. 3, no. 7, pp. 101-
150.

SCHUSTER, C., BABEȘ, M., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița.
In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2014. București: Institutul Național
al Patrimoniului, 2015, pp. 132-133.

SHAW, I., JAMESON, R. (Eds.). A dictionary of archaeology. Oxford: Blackwell Publishers,

1999. 624 p. ISBN 0-631-17423-0.

SIMION, G. Cercetările de pe valea Celicului (Celic-Dere). In: Analele Dobrogei. Serie Nouă.
1995, vol. I, nr. 1, pp. 250-253.

SIMION, G. Culturi antice în zona gurilor Dunării. Vol. I: Preistorie și protoistorie. Biblioteca
Istro-Pontica. Seria Arheologie 5. Cluj-Napoca: Nereamia Napocae, 2003. 407 p. ISBN 973-7951-
00-X

SIMION, G. Das Gräberfeld von Ciucurova. In: Thraco-Dacica. 1995, vol. XVI, nr. 1-2, pp. 151-
170.

SIMION, G. Despre cultura geto-dacă din nordul Dobrogei, în lumina descoperirilor de la Enisala.
In: Peuce: Studii și Comunicări de Istorie, Etnografie și Muzeologie. 1971, vol. II, pp. 63-129.

SIMION, G. Geții și sciții dinspre Gurile Dunării. In: Carpica. 1992, vol. XXIII, nr. 1, pp. 95-105.

SIMION, G. La culture Gèto-Dace du Nord de la Dobroudja dans la lumière des découvertes

d'Enisala. In: Thracia. 1974, vol. III, pp. 291-304.

114
SIMION, G. Les Gètes de la Dobroudja septentrionale du VIe au Ier siècle av.n.è. In: PREDA, C.,
PREDA, A., POGHIRC, C. (Eds.). Thraco-Dacica: Recueil d'études à l'occasion du IIe Congrès
International de Thracologie (Bucarest, 4-10 septembre 1976). București: Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1976, pp. 148-155.

SIMION, G. Necropolele getice de la Enisala și Telița. In: Peuce: Studii și Comunicări de Istorie
și Arheologie. 1977, vol. VI, pp. 49-72.

SIMION, G. Nécropoles des Bouches du Danube: pratiques, rituels funéraires et ethnicité (VIe s.
av J.-C. - IIe s. ap. J.-C.). In: MARCHEGAY, S., LE DINAHET, M.-T., SALLES, J.-F. (Eds.).
Nécropoles et pouvoir: Idéologies, pratiques et interprétations. Actes du colloque Théories de la
nécropole antique, Lyon 21-25 janvier 1995. Travaux de la Maison de l'Orient Méditerranéen 27.
Paris: Diffusion de Boccard, 1998, pp. 167-190.

SIMION, G. Présences interethniques dans la région des embouchures du Danube aux VIe – Ve
siècles av J.-C. In: COJOCARU, V. (Ed.). Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and
West of the Black Sea from the Greek Colonization to the Ottoman Conquest. Iași: Trinitas, 2005,
pp. 43-58.

SIMION, G. Tombes tumulaires dans la nécropole de Celic-Déré. In: Tombes tumulaires de l'Âge
du Fer dans le Sud-Est de l'Europe. Actes du II-e Colloque International d'Archéologie Funéraire
organisé à Tulcea, Brăila, Călărași et Slobozia, 18-24 septembre 1995. Tulcea: Publications de
l’Institut de Recherches Éco-Muséologiques de Tulcea. 2000, pp. 69-82.

SIMION, G., CANTACUZINO, G.I. Cercetările arheologice de la Telița. In: Materiale și

Cercetări Arheologice. 1962, vol. VIII, pp. 373-382.

SÎRBU, V. Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de

la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei). Galați: Editura Porto-Franco, 1993. 253 p. ISBN
973-557-300-8.

SÎRBU, V. Geto-dacian settlements and necropolises: Three case studies (Olteni, Coslogeni,
Hunedoara). In: Mousaios. 2009a, vol. XIV, pp. 139-166.

SÎRBU, V. Les Thraces entre les Carpates, les Balkans et la Mer Noire (Ve s. av J.-C. – Ier s. apr.
J.-C.): Quatre conférences données a la Sorbonne. Synthèses archéologiques et historiques VI.
Brăila: Editura Istros, 2004. 210 p. ISBN 973-9469-48-5.

115
SÎRBU, V. Necropola getică de la Coslogeni - Grădiștea Coslogeni (jud. Călărași). In: Istros. 2017,
vol. XXIII, pp. 277-326.

SÎRBU, V. Observații privitoare la un ritual funerar insolit la tracii nordici din sec. V-III a.Chr.
In: Istros. 2009b, vol. XV, pp. 47-80.

SÎRBU, V, HARȚUCHE, N. Remarques sur le tumulus aristocratique de Găvani, département de

Brăila. In: Tombes tumulaires de l'Âge du Fer dans le Sud-Est de l'Europe. Actes du II-e Colloque
International d'Archéologie Funéraire organisé à Tulcea, Brăila, Călărași et Slobozia, 18-24
septembre 1995. Tulcea: Publications de l'Institut de Recherches Éco-Muséologiques Tulcea,
2000, pp. 139-154.

SÎRBU, V., JUGĂNARU, G., BOCHNAK, T., ȘTEFAN, D., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, C.,
CONSTANTIN, M., ASĂNDOAE, E.R. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2011. 2012, pp. 150-151.

SÎRBU, V., JUGĂNARU, G., BOCHNAK, T., ȘTEFAN, D., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, C.,
CONSTANTIN, M., ASĂNDOAE, E.R. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2012. 2013a, pp. 130-131.

SÎRBU, V., JUGĂNARU, G., COSTEA, G., ȘTEFAN, D., DUȚESCU, M., BOCHNAK, T.,
FLORKIEWICZ, I. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 2008. 2009, pp. 220-221.

SÎRBU, V., JUGĂNARU, G., ȘTEFAN, D., ȘTEFAN, M.-M. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea.
In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2010. 2011, pp. 147-148.

SÎRBU, V., JUGĂNARU, G., ȘTEFAN, D., ȘTEFAN, M.-M., CONSTANTIN, C.,
CONSTANTIN, M., BOCHNAK, T., FLORKIEWICZ, I. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In:
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2009. 2010, pp. 193-195.

SÎRBU, V., SIMION, G., JUGĂNARU, G., ȘTEFAN, D., DUȚESCU, M. Telița, com. Frecăței,
jud. Tulcea. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2006. 2007, pp. 379-
380.

SÎRBU, V., SIMION, G., JUGĂNARU, G., ȘTEFAN, D., DUȚESCU, M., CONSTANTIN, C.,
NICOLĂESCU, M. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica Cercetărilor Arheologice din
România. Campania 2007. 2008, p. 322.

116
SÎRBU, V., ȘTEFAN, D., DUȚESCU, M. Telița - Celic Dere, Tulcea county. Landscape studies.
In: SÎRBU, V., ȘTEFĂNESCU, R. (Eds.). Funerary Practices in Central and Eastern Europe
(10th c. BC - 3rd c. AD). Proceedings of the 10th International Colloquium of Funerary
Archaeology Tulcea, 10th-12th of October 2008. Brăila-Brașov: Editura Istros, Muzeul Brăilei,
2008, pp. 201-214.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., AILINCĂI, S.-C., JUGĂNARU, G., BOCHNAK,
T., BOCHNAK, A., DAVÂNCĂ, D. Telița, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica Cercetărilor
Arheologice din România. Campania 2015. 2016, pp. 98-101.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., BOCHNAK, T. Funerary practices during the 6th-
5th centuries BC in Telița 'Celic Dere', at the Lower Danube. In: TELEAGA, E. (Ed.).
Funeralkultur der Thraker und Skythen des 7. bis 5. Jahrhunderts v.Chr. an der unteren Donau:
Ergebnisse des UEFISCDI-Projektes „Bestattungswesen und Bestattungssitten der
Späthallstattzeit an der unteren Donau“/ Internationale Tagung 30.11.-02.12.2017 anläßlich des
90-jährigen Jubiläums des Vorgeschichtlichen Seminars der Philipps-Universität. Studien zur
Eisenzeitlichen Archäologie Thrakiens 5. Rahden: VML Verlag Marie Leidorf GmbH, 2020, pp.
225-269.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., BOCHNAK, T. Teliţa-Celic dere, kompleks
osadniczy z VI–III w. p.n.e. w północnej dobrudży. Wyniki badań rumuńsko-polskiej misji
archeologicznej za lata 2008–2015. In: Materiały i Sprawozdania Rzeszowskiego Ośrodka
Archeologicznego. 2015a, vol. XXXVI, pp. 269-284.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., BOCHNAK, T., AILINCĂI, S., JUGĂNARU, G.
Așezarea și necropola de la Telita-Celic Dere, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica Cercetărilor
Arheologice din România. Campania 2014. 2015b, pp. 56-57.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., BOCHNAK, T., JUGĂNARU, G., DAVÎNCĂ, D.,
NICULESCU, M., ASĂNDOAE, R. Telița - Celic Dere, com. Frecăței, jud. Tulcea. In: Cronica
Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2013. 2014, pp. 39-40.

SÎRBU, V., ȘTEFAN, M.-M., ȘTEFAN, D., JUGĂNARU, G., BOCHNAK, T. The necropolis
from Telița-Celic Dere (6th-3rd c. BC), Tulcea county, Romania: The study of tumulus T44. In:
SÎRBU, V., ȘTEFĂNESCU, R. (Eds.). The Thracians and their Neighbours in the Bronze and
Iron Ages. Proceedings of the 12th International Congress of Thracology, Târgoviște 10th-14th

117
September 2013. Necropolises, Cult Places, Religion, Mythology. Vol. II. Brașov: Muzeul Brăilei,
Editura Istros. 2013b, pp. 347-372.

SOFICARU, A., CULEA, M. Anthropological report regarding the graves from Telița - Celic-
Dere necropolis. In: TELEAGA, E. (Ed.). Funeralkultur der Thraker und Skythen des 7. bis 5.
Jahrhunderts v.Chr. an der unteren Donau: Ergebnisse des UEFISCDI-Projektes
„Bestattungswesen und Bestattungssitten der Späthallstattzeit an der unteren Donau“/
Internationale Tagung 30.11.-02.12.2017 anläßlich des 90-jährigen Jubiläums des
Vorgeschichtlichen Seminars der Philipps-Universität. Studien zur Eisenzeitlichen Archäologie
Thrakiens 5. Rahden: VML Verlag Marie Leidorf GmbH, 2020, pp. 271-272.

SPÂNU, D. Campania Zimnicea 1924 - informații restituite. Cercetările arheologice de I.

Andrieșescu pe situl „Cetate”. Argesis. Studii și Comunicări. Seria Istorie. 2005, vol. XIV, pp.
117-173.

SPÂNU, D. Contribuții arheologice și iconografice la cercetarea sitului „Cetate” de la Zimnicea.

Pitești: Ordessos, 2014a. 188 p. ISBN 978-606-8604-04-6.

SPÂNU, D. Istoricul și stadiul actual al cercetărilor arheologice efectuate pe situl „Cetate” de la

Zimnicea. In: Cercetări Arheologice. 2006, vol. XIII, pp. 189-212.

SPÂNU, D. O periegeză prin istoricul cercetării protoistorice dobrogene: necropolele „de tip
Murighiol”. In: Peuce: Studii și Cercetări de Istorie și Arheologie. Serie Nouă. 2014b, vol. XII,
pp. 69-97.

SPÂNU, D. Poienești. Necropola din secolele II-III. Cluj-Napoca: Editura Mega, 2019. 186 p.
ISBN 978-606-020-178-6.

STERRY, M. Multivariate and spatial visualization of archaeological assemblages. In: Internet

Archaeology. 2018, vol. 50. Disponibil: https://doi.org/10.11141/ia.50.15

ȘADURSCHI, P. Necropola getică de la Strahotin-Dîngeni, jud. Botoșani. In: Materiale și

Cercetări Arheologice. 1992, vol. XVII, nr. I, pp. 173-185.

ȘERBĂNESCU, D. Mormântul tumular geto-dacic de la Chirnogi, județul Călărași. In: Thraco-

Dacica. 1999, vol. XX, nr. 1-2, pp. 231-244.

ȘERBĂNESCU, D. Morminte geto-dacice descoperite în județul Călărași. In: Istros. 2006, vol.
XIII, pp. 167-181.

118
ȘTEFAN, M. Morphological features of North-Thracian tumuli graves (5th-3rd centuries BC). In:
MĂGUREANU, D., MĂNDESCU, D., MATEI, S. (Eds.). Archaeology: making of and practice.
Studies in honor of Mircea Babeș at his 70th anniversary. Pitești: Editura Ordessos, 2011, pp. 271-
280.

TELEAGA, E. Griechische Importe in den Nekropolen an der unteren Donau. 6. Jh. – Anfang des
3. Jhs. v. Chr. Marburger Studien zur Vor- und Frühgeschichte, Band 23. Rahden: Verlag Marie
Leidorf GmbH, 2008. 524 p. ISBN 978-89646-106-3.

TELNOV, N. Isaac A. Rafalovichi – 85 de ani de la naştere. In: Revista Arheologică. Serie Nouă.
2015, vol. XI, nr. 1-2, pp. 346-348.

TEODOR, S. Pratiques rituelles dans les necropoles et dans les etablissements geto-daces a l’est
des Carpates. In: Mousaios. 2009, vol. XIV, pp. 221-240.

TEODOR, S. Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr. Considerații generale
și repertoriu arheologic. Bibliotheca Thracologia XXVII. București: Vavila Edinf SRL, 1999. 257
p. ISBN 973-988-29-5-1.

TOPOLEANU, F., JUGĂNARU, G., MICU, C., AILINCĂI, S., MIHAIL, F., STĂNICĂ, A.,
COSTEA, I. Inventarierea siturilor arheologice din județul Tulcea. Studiu de caz: mormintele
tumulare. Vol. I. Bibliotheca Istro-Pontica. Seria Patrimonium 3. Tulcea: Institutul de Cercetări
Eco-Muzeale, 2008. 111 p. ISBN 978-973-644-735-8.

TROHANI, G. Nouvelles interprétations concernant la nécropole Gète de Zimnicea. In: Pratiques

funéraires et manifestations de l'identité culturelle (Âge du Bronze et Âge du Fer): Actes du IVe
Colloque International d'Archéologie Funéraire organisé à Tulcea, 22-28 mai 2000. Tulcea, 2006,
vol. 3, pp. 187-198.

TURCU, M. Geto-dacii din Cîmpia Munteniei. București: Editura Științifică și Enciclopedică,

1979. 240 p.

ȚÂNȚĂREANU, E. Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice

și arheologice. București: Editura Renaissance, 2010. 259 p. ISBN 978-973-8922-80-8.

VERHAGEN, P., WHITLEY, T.G. Predictive spatial modelling. In: GILLINGS, M.,
HACIGÜZELLER, P., LOCK, G. (Eds.). Archaeological spatial analysis: a methodological
guide. Abingdon: Routledge, 2020, pp. 231-246.

119
VOIEVOZEANU, P., MOSCALU, E. Mormîntul princiar getic și tezaurul de la Peretu, jud.
Teleorman. In: Cercetări Arheologice. 1979, vol. 3, pp. 353-360.

VULPE, R., BUHOIU, A., CIHODARU, C., FLOREA, C., NIȚU, A., VULPE, E. Evoluția
așezărilor omenești din societatea primitivă și sclavagistă de la Poienești, Vaslui. In: Studii și
Cercetări de Istorie Veche. 1950, vol. I, nr. 1, pp. 41-46.

VULPE, R. Săpăturile dela Poienești din 1949. In: Materiale și Cercetări Arheologice. 1953, vol.
I, pp. 312-401.

ZIRRA, V.V., BABEȘ, M., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In:
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2012. București: Institutul Național al
Patrimoniului, 2013, pp. 121-122.

ZIRRA, V.V., BABEȘ, M., GANCIU, A., MATEI, G. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In:
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2013. București: Institutul Național al
Patrimoniului, 2014, pp. 139-140.

ZIRRA, V.V., GANCIU, A., MATEI, G., MUJA, C. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomița. In:
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2005. București: cIMeC - Institutul de
Memorie Culturală, 2006, pp. 337-340.

ДЕРГАЧЕВ, В.А. Раскопки в Данченах и некоторые вопросы изучения памятников

Триполья и катакомбной культуры. In: Археологические исследования в Молдавий (1974-
1976 гг.). Кишинёв: Штиинца, 1981, pp. 35-45.

ЛАПУШНЯН, В.Л. Ранние фракийцы Х - начала IV в. до н.э. в лесостепной Молдавий.

Кишинёв: Штиинца, 1979. 142 p.

ЛЕВИНСКИЙ, А.Н. К вопросу о погребальном обряде и обрядности у гетов Днестровско-

Прутского междуречья (VI-IV вв. до н.э.). In: Stratum plus. 2005-2009, nr. 3, pp. 162-174.

МЕЛЮКОВА, А.И. Исследование гетских памятников в степном поднестровье. In:

Краткие сообщения о докладах и полевых исследованиях Института Археологии. 1963, vol.
94, pp. 64-72.

НИКУЛИЦЭ, И.Т. Геты IV–III вв. до н.э. в днестровско-карпатских землях. Кишинев:

Штиинца, 1977a. 167 p.

120
НИКУЛИЦЭ, И.Т. Исследования гетского могильника у с. Ханска. In: Далекое прошлое
Молдавии. Кишинев: Академия Наук Молдавской ССР - Институт Истории, 1969, pp. 134-
145.

НИКУЛИЦЭ, И.Т. Исследования гетского могильника Ханска-Лутэрия. In:

Археологические исследования в Молдавии в 1968-1969 гг. Кишинев: Штиинца, 1972, pp.
105-121.

НИКУЛИЦЭ, И.Т. Погребальный обряд гетов в IV-III вв. до н.э. In: Советская Археология.
1973, nr. 2, pp. 27-44.

НИКУЛИЦЭ, И. Поселения и могильники эпохи раннего железа у с. Ханска. In:

Археологические открытия 1976 года. Москва: Издательство Наука, 1977b, pp. 456-457.

НИКУЛИЦЭ, И.Т. Раскопки гетского могильника Лутерия с. Ханска. In: Ученые Записки.
Серия Историческая. Кишиневский Государственный Университет. 1968, vol. 95, pp. 167-
174.

НИКУЛИЦЭ, И. Раскопки на гетском могильнике и поселении. In: Археологические

открытия 1975 года. Москва: Издательство Наука, 1976, pp. 473-474.

НИКУЛИЦЭ, И.Т. Северные фракийцы в VI – I вв. до н.э. Кишинев: Штиинца, 1987. 269 p.

РАФАЛОВИЧ, И.А. Данчены. Могильник Черняховской культуры III-IV вв. н.э. Edited by
В.В. Кропоткин. Кишинёв: Штиница, 1986. 223 p.

РАФАЛОВИЧ, И.А. Сосуд со штампованными знаками из Данченского могильника

черняховской культуры. In: Археологические исследования в Молдавий (1974-1976 гг.).
Кишинёв: Штиинца, 1981, pp. 116-125.

РАФАЛОВИЧ, И.А., БЕЙЛЕКЧИ, В.С., ЛАПУШНЯН, В.Л., ГОЛЬЦЕВА, Н.В.,

ДУНЯВИНА, В.М. Работы в зоне Яловенского водохранилища. In: Археологические
открытия 1974 года. Москва: Издательство Наука, 1975, p. 444.

РАФАЛОВИЧ, И.А., ДУНЯВИНА, В.М. Исследования Данченского могильника. In:

Археологические открытия 1978 года. Москва: Издательство Наука, 1979, vol. , pp. 489-490.

РАФАЛОВИЧ, И.А., ЛАПУШНЯН, В.Л., БЕЙЛЕКЧИ, В.С., ДЕРГАЧЕВ, В.А.

Исследования Данченского могильника. In: Археологические открытия 1976 года. Москва:
Издательство Наука, 1977, pp. 457-458.

121
РАФАЛОВИЧ, И.А., ЛАПУШНЯН, В.Л., ДУНЯВИНА, В.М. Исследования могильников у
с. Данчены. In: Археологические открытия 1975 года. Москва: Издательство Наука, 1976,
pp. 474-475.

122
ANEXE

123
124
125
126

Fig. 3. Harta siturilor arheologice introduse în baza de date.

Conține date cartografice © OpenStreetMap contributors (openstreetmap.org), disponibile prin intermediul licenței Open Database
License (ODbL/opendatacommons.org).
127

Fig. 4. Harta siturilor arheologice din sudul Dobrogei și al Câmpiei Bărăganului introduse în baza de date.
Conține date cartografice © OpenStreetMap contributors (openstreetmap.org), disponibile prin intermediul licenței Open Database
License (ODbL/opendatacommons.org).
128

Fig. 5. Harta siturilor arheologice din nordul Dobrogei și al Câmpiei Bărăganului introduse în baza de date.
Conține date cartografice © OpenStreetMap contributors (openstreetmap.org), disponibile prin intermediul licenței Open Database
License (ODbL/opendatacommons.org).
129

Fig. 6. Harta siturilor arheologice din spațiul est-carpatic introduse în baza de date.
Conține date cartografice © OpenStreetMap contributors (openstreetmap.org), disponibile prin intermediul licenței Open Database
License (ODbL/opendatacommons.org).
130

Fig. 7. Harta siturilor arheologice din vestul Munteniei și Oltenia introduse în baza de date.
Conține date cartografice © OpenStreetMap contributors (openstreetmap.org), disponibile prin intermediul licenței Open Database
License (ODbL/opendatacommons.org).
 Număr de morminte
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50

vas_clopot
castron-bol_roată
strachină_roată
cuțit
lespede
vas_tronconic
borcan_sac
castron-bol_mână
cană_roată
fusaiolă
vas_bitronconic
cană_mână
mărgea
strachină_mână
krater
ceașcă-pahar_mână
borcan_bombat
vas_semiglobular
cute
lekanis
piatră
ceașcă-pahar_roată
vârf de săgeată
râșniță
inel
mărgea_ochi
zăbală
vas_cilindric
amforă
brățară
aplică
fibulă
oenochoe
sârmă
împungător
tablă
tijă
vârf de sulă
topor miniatural
brici
urcior
amuletă
vas miniatural
pietricică
figurină
kantharos
vas_bombat
solz
fructieră
cercel
clopoțel
vas_conic

Fig. 8. Frecvența tipurilor de artefacte identificate în mormintele necropolei de la

Bugeac „II Ghețărie”.

131
 Număr de morminte
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50

vas_clopot

castron-bol_roată

strachină_roată

cuțit

lespede

vas_tronconic

borcan_sac

castron-bol_mână

cană_roată

fusaiolă

vas_bitronconic

cană_mână

mărgea

strachină_mână

krater

ceașcă-pahar_mână

borcan_bombat

vas_semiglobular

cute

lekanis

piatră

ceașcă-pahar_roată

vârf de săgeată

râșniță

inel

amforă

zăbală

vas_cilindric

oenochoe

brățară

aplică

fibulă

mărgea_ochi

Fig. 9. Tipurile de artefacte identificate în cel puțin două morminte din necropola de
la Bugeac „II Ghețărie” și frecvența lor.

132
1
Numărul de tipuri de artefacte
0 2 4 6 8 10 12 14

1 morm.

1 morm.

3 morm.

4 morm.

7 morm.

11 morm.

18 morm.

18 morm.

34 morm.

15 morm.

2
Numărul de tipuri de artefacte
0 2 4 6 8 10 12 14

1 morm.

1 morm.

2 morm.

3 morm.

8 morm.

9 morm.

16 morm.

20 morm.

34 morm.

17 morm.

Fig. 10. Numărul de morminte după numărul de tipuri de artefacte pe care le conțin
(Bugeac „II Ghețărie”): (1) cu tipurile de artefacte aflate într-un singur mormânt și
(2) fără acestea.

133
1
Summary statistics:

Obs. with
Observati Obs. without missing Std.
Variable missing Minimum Maximum Mean
ons data deviation
data
Tipuri de artefacte 112 0 112 1,000 12,000 3,384 2,032

Shapiro-Wilk test (Tipuri de artefacte): Anderson-Darling test (Tipuri de artefacte):

W 0,878 A² 4,012
p-value (Two-tailed) <0,0001 p-value (Two-tailed) <0,0001
alpha 0,050 alpha 0,050

Lilliefors test (Tipuri de artefacte): Jarque-Bera test (Tipuri de artefacte):

D 0,190 JB (Observed value) 50,860

D (standardized) 2,006 JB (Critical value) 5,991
p-value (Two-tailed) <0,0001 DF 2
alpha 0,050 p-value (Two-tailed) <0,0001
alpha 0,050

Test interpretation:
H0: The variable from which the sample was extracted follows a Normal distribution.
Ha: The variable from which the sample was extracted does not follow a Normal distribution.
As the computed p-value is lower than the significance level alpha=0,05, one should
reject the null hypothesis H0, and accept the alternative hypothesis Ha.

2
Q-Q plot (Tipuri de artefacte)
12

10

8
Quantile - Normal (3,38; 2,02)

0
-2 0 2 4 6 8 10 12

-2
Tipuri de artefacte

Fig. 11. Rezultatele testelor statistice de normalitate (1) și diagrama Q-Q plot (2) ale
distribuției tipurilor de artefacte în mormintele necropolei de la Bugeac „II
Ghețărie”.

134
1
Summary statistics:

Observati Obs. with Obs. without

Variable Minimum Maximum Mean Std. deviation
ons missing data missing data
depth 109 0 109 0,310 2,500 1,057 0,444
artifact types 109 0 109 0,000 12,000 3,349 2,083

Correlation matrix (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 1 0,323
artifact types 0,323 1
Values in bold are different from 0 with a significance level alpha=0,05

p-values (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 0 0,001
artifact types 0,001 0

Coefficients of determination (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 1 0,105
artifact types 0,105 1

2
depth artifact types

25 3

2,5
20

2
15
depth

1,5

10
1

5
0,5

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15

40
14
35
12
30
10
25
artifact types

8
20

6
15

4 10

2 5

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15
depth artifact types

Fig. 12. Bugeac „II Ghețărie”. Rezultatele testului de corelație Pearson correlation
coefficient dintre numărul de tipuri de artefacte (artifact types) și adâncimea
(depth) mormintelor pentru toate mormintele a căror adâncime este cunoscută (1).
Reprezentarea acestei corelații sub forma diagramelor prin puncte (scatter plot) și
histogramelor (2).

135
1
Summary statistics:

Observati Obs. with missing Obs. without Std.

Variable Minimum Maximum Mean
ons data missing data deviation
depth 109 0 109 0,310 2,500 1,057 0,444
amount of artifacts 109 0 109 0,000 17,000 4,743 3,425

Correlation matrix (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 1 0,296
amount of artifacts 0,296 1
Values in bold are different from 0 with a significance level alpha=0,05

p-values (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 0 0,002
amount of artifacts 0,002 0

Coefficients of determination (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 1 0,087
amount of artifacts 0,087 1

2
depth amount of artifacts

25 3

2,5
20

2
15
depth

1,5

10
1

5
0,5

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15 20

20 50

18 45

16 40

14 35
amount of artifacts

12 30

10 25

8 20

6 15

4 10

2 5

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15 20
depth amount of artifacts

Fig. 13. Bugeac „II Ghețărie”. Rezultatele testului de corelație Pearson correlation
coefficient dintre numărul de artefacte (amount of artifacts) și adâncimea (depth)
mormintelor pentru toate mormintele a căror adâncime este cunoscută (1). Reprezentarea
acestei corelații sub forma diagramelor prin puncte (scatter plot) și histogramelor (2).

136
1
Summary statistics:

Observati Obs. with Obs. without

Variable Minimum Maximum Mean Std. deviation
ons missing data missing data
depth 97 0 97 0,310 2,100 1,062 0,422
artifact types 97 0 97 0,000 12,000 3,443 2,126

Correlation matrix (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 1 0,357
artifact types 0,357 1
Values in bold are different from 0 with a significance level alpha=0,05

p-values (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 0 0,000
artifact types 0,000 0

Coefficients of determination (Pearson):

Variables depth artifact types

depth 1 0,128
artifact types 0,128 1

2
depth artifact types

3
14

2,5
12

10 2

8
depth

1,5

6
1
4

0,5
2

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15

30
14

25
12

10 20
artifact types

8
15

6
10
4

5
2

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15
depth artifact types

Fig. 14. Bugeac „II Ghețărie”. Rezultatele testului de corelație Pearson correlation
coefficient dintre numărul de tipuri artefacte (artifact types) și adâncimea (depth)
mormintelor pentru mormintele nederanjate a căror adâncime este cunoscută (1).
Reprezentarea acestei corelații sub forma diagramelor prin puncte (scatter plot) și
histogramelor (2).

137
1
Summary statistics:

Observati Obs. with missing Obs. without Std.

Variable Minimum Maximum Mean
ons data missing data deviation
depth 97 0 97 0,310 2,100 1,062 0,422
amount of artifacts 97 0 97 0,000 17,000 4,928 3,522

Correlation matrix (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 1 0,305
amount of artifacts 0,305 1
Values in bold are different from 0 with a significance level alpha=0,05

p-values (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 0 0,002
amount of artifacts 0,002 0

Coefficients of determination (Pearson):

Variables depth amount of artifacts

depth 1 0,093
amount of artifacts 0,093 1

2
depth amount of artifacts

3
14

2,5
12

10 2

8
depth

1,5

6
1
4

0,5
2

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15 20

20 40

18
35
16
30
14
amount of artifacts

25
12

10 20

8
15
6
10
4
5
2

0 0
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 0 5 10 15 20
depth amount of artifacts

Fig. 15. Bugeac „II Ghețărie”. Rezultatele testului de corelație Pearson correlation
coefficient dintre numărul de artefacte (amount of artifacts) și adâncimea (depth)
mormintelor pentru mormintele nederanjate a căror adâncime este cunoscută (1).
Reprezentarea acestei corelații sub forma diagramelor prin puncte (scatter plot) și
histogramelor (2).

138
1
Test of independence between the rows and the columns:

Chi-square (Observed value) 2641,278

Chi-square (Critical value) 3104,026
DF 2976
p-value 1,000
alpha 0,050

Test interpretation:
H0: The rows and the columns of the table are independent.
Ha: There is a link between the rows and the columns of the table.
As the computed p-value is greater than the significance level alpha=0,05, one cannot reject the null hypothesis H0.

2
Total inertia: 7,701

Scree plot
0,7 100

0,6

80

0,5

60
0,4
Eigenvalue

Inertia (%)
0,3
40

0,2

20

0,1

0 0
F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7 F8 F9 F10 F11 F12 F13 F14 F15 F16 F17 F18 F19 F20 F21 F22 F23 F24 F25 F26 F27 F28 F29 F30 F31 F32
axis

Fig. 16. Analiza corespondenței, necropola de la Bugeac „II Ghețărie”, setul de date cu 33
de tipuri de artefacte. Rezultatele testului de independență dintre morminte și tipurile de
artefacte (1), inclusiv diagrama valorilor eigen și a inerției (2).

139
 Symmetric plot
(axes F1 and F2: 14,66 %)
6
zăbală

vârf de săgeată

5 11

vas_semiglobular 7

3
F2 (7,10 %)

85

47
2

vas_bitronconic 58 strachină_mână

1 15 aplică
cute cană_mână inel brățară
borcan_bombat 55 9
cuțit mărgea_ochimărgea
6
92
fusaiolă 43 31/a
fibulă 73 16 82 84
109 5
31/b 996141 110
0 36 87
60 4618 10625 103 5612 86
69
4049 102 81 50
63 vas_tronconic
3993 27
98
68 62 54 30
cană_roată râșniță 76
67
33
378057
112
79 114944 28(a)
97 71
23 101
29
77 96
ceașcă-pahar_mână
amforă
ceașcă-pahar_roată 104
20 365113
52 75
2488piatră
83 100borcan_sac
135
vas_clopot
lespede
krater 105
38
44
95
2
74
48
53 64
70
107 90
vas_cilindric
castron-bol_roată 17
strachină_roată lekanis castron-bol_mână
oenochoe
-1
-2 -1 0 1 2 3 4 5 6
F1 (7,56 %)

Columns Rows

Fig. 17. Analiza corespondenței, necropola de la Bugeac „II Ghețărie”, setul de date cu 33
de tipuri de artefacte. Diagrama simetrică prin puncte (symmetric plot) care ilustrează
gruparea mormintelor (rows) și a tipurilor de artefacte (columns) în baza
corespondențelor dintre ele.

140
 Numărul de morminte
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45

vas_clopot

castron-bol_roată

strachină_roată

lespede-piatră

cuțit

borcan

vas_tronconic

cană_roată

castron-bol_mână

fusaiolă

vas_bitronconic

ceașcă-pahar_mână

krater

strachină_mână

lekanis

mărgea

ceașcă-pahar_roată

cute

vas_cilindric

amforă

oenochoe

fibulă

Fig. 18. Tipurile de artefacte utilizate în cea de-a doua analiză a corespondenței a
mormintelor din necropola de la Bugeac „II Ghețărie” și frecvența lor.

141
1
Test of independence between the rows and the columns:

Chi-square (Observed value) 1473,876

Chi-square (Critical value) 2035,370
DF 1932
p-value 1,000
alpha 0,050

Test interpretation:
H0: The rows and the columns of the table are independent.
Ha: There is a link between the rows and the columns of the table.
As the computed p-value is greater than the significance level alpha=0,05, one cannot reject the null hypothesis H0.

2
Total inertia: 4,77

Scree plot
0,5 100

0,45

0,4 80

0,35

0,3 60
Eigenvalue

Inertia (%)
0,25

0,2 40

0,15

0,1 20

0,05

0 0
F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7 F8 F9 F10 F11 F12 F13 F14 F15 F16 F17 F18 F19 F20 F21
axis

Fig. 19. Analiza corespondenței, necropola de la Bugeac „II Ghețărie”, setul de date cu 22
de tipuri de artefacte. Rezultatele testului de independență dintre morminte și tipurile de
artefacte (1), inclusiv diagrama valorilor eigen și a inerției (2).

142
 Symmetric plot
(axes F1 and F2: 18,11 %)
3,5

3 fibulă
60
krater 4

2,5
cute

2
73

oenochoe
1,5 59 strachină_mână
92
17
F2 (8,80 %)

vas_tronconic
40 ceașcă-pahar_mână
1

mărgea 61
amforă
16
36 ceașcă-pahar_roată 103
39
71 23 109
0,5 25 77
65 cuțit 62 castron-bol_mână
63 72
29 56 101
69 30
93
81
0 18 75 20
19 31/b46 57 83
88
lekanis 41 24
vas_bitronconic 52 70
fusaiolă 12 67 98
cană_roată 51 33 79764937 68114
102 94 96
lespede-piatră 99
54 80 3 112 106 107 97
-0,5
14
32
45 28(a)105 vas_clopot
104 91
21
strachină_roată 53
48
castron-bol_roată
27
64
74
38
4
24
95
113 100
66
42
28(b)
111 1 90 borcan
50 86 108
22
-1 35

vas_cilindric

-1,5
-1,5 -1 -0,5 0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5
F1 (9,31 %)

Columns Rows

Fig. 20. Analiza corespondenței, necropola de la Bugeac „II Ghețărie”, setul de date cu 22
de tipuri de artefacte. Diagrama simetrică prin puncte (symmetric plot) care ilustrează
gruparea mormintelor (rows) și a tipurilor de artefacte (columns) în baza
corespondențelor dintre ele.

143
 Numărul de morminte
0 20 40 60 80 100 120

incinerație_urnă
groapă
fără marcaj
marcaj-piatră
capac_ceramică_roată
vas_clopot
castron-bol_roată
cuțit
lespede-piatră
strachină_roată
postament_urnă
E-V
borcan
capac_ceramică_mână
vas_tronconic
castron-bol_mână
cană_roată
fusaiolă
capac_ceramică
cistă/casetă
mărgea
cană_mână
vas_bitronconic
strachină_mână
capac_piatră
krater
ceașcă-pahar_mână
SE-NV
cute
incinerație_fără recipient

vas_semiglobular
lekanis
NE-SV
N-S
ceașcă-pahar_roată
zăbală
incinerație_platformă
ENE-VSV
oenochoe
printre pietre
vas_cilindric
amforă
aplică
inel
brățară
fibulă
vârf de săgeată

Fig. 21. Tipurile de artefacte și particularitățile de rit/ritual funerar utilizate drept

variabile în serierea mormintelor necropolei de la Bugeac „II Ghețărie” și frecvența lor.

144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
 Tab. 1. Siturile arheologice funerare incluse în baza de date și informații/statistici despre ele.

siteid localitate punct tip desc. țară regiune asociere datare_min datare_max dmin_era dmax_era interval_ani nr. morm. tip morm.
1 Adamclisi CAP necropolă România Constanța getic 500 300 a.Chr. a.Chr. 200 2 plane
2 Agighiol Movila lui Uță izolată România Tulcea getic 400 375 a.Chr. a.Chr. 25 3 tumulare
3 Cucuteni Dealul Gosan necropolă România Iași getic 425 300 a.Chr. a.Chr. 125 3 tumulare
4 Bosanci La Pod la Rediu necropolă România Suceava getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 2 plane
5 Brăila Brăilița-Cărămidăria 2 necropolă România Brăila getic 400 275 a.Chr. a.Chr. 125 11 plane
6 Bugeac II Ghețărie necropolă România Constanța getic 450 300 a.Chr. a.Chr. 150 116 plane
7 Dorobanțu 100 m S de marginea satului izolată România Călărași getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
8 Enisala Valea Netului necropolă România Tulcea getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 108 mixt
9 Tașlâc Cariera de piatră izolată R. Moldova UAT din stânga Nistrului getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
10 Fântânele 120 m ESE de km 7 al șoselei Zimnicea-Fântânele-Suhaia necropolă România Teleorman getic 350 300 a.Chr. a.Chr. 50 3 mixt
11 Făurei 200 m N de cimitirul turcesc izolată România Constanța getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
12 Mărgineni Dealul Cichindel izolată România Bacău getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
13 Murighiol I Cu Cetate necropolă România Tulcea getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 36 plane
14 Nuntași 1 km V de sat necropolă România Constanța getic 400 350 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
15 Peretu izolată România Teleorman getic 365 335 a.Chr. a.Chr. 30 1 tumulare
16 Satu Nou II La Cetate necropolă România Constanța getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
17 Poienești Dealul Teilor-Măgura necropolă România Vaslui getic 500 300 a.Chr. a.Chr. 200 17 plane
18 Teiușu izolată România Olt getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
19 Satu Nou I Suat necropolă România Constanța getic 425 300 a.Chr. a.Chr. 125 25 plane
20 Onești NV cartierului Slobozia necropolă România Bacău getic 425 375 a.Chr. a.Chr. 50 11 plane
21 Stelnica Grădiștea Mare necropolă România Ialomița getic 425 300 a.Chr. a.Chr. 125 188 plane
22 Telița Valea Amza necropolă România Tulcea getic 300 250 a.Chr. a.Chr. 50 7 mixt
23 Vaslui Curțile Domnești necropolă România Vaslui getic 600 400 a.Chr. a.Chr. 200 3 plane
24 Viile D-aia Parte necropolă România Tulcea getic 500 300 a.Chr. a.Chr. 200 2 plane
25 Zimnicea Câmpul Morților necropolă România Teleorman getic 400 0 a.Chr. 400 161 mixt
26 Hansca Lutărie necropolă R. Moldova Ialoveni getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 23 plane
27 Bugeac I Ceair necropolă România Constanța getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 4 plane
28 Tulucești Calea ferată Galați-Bârlad km 10+800 necropolă România Galați getic 325 275 a.Chr. a.Chr. 50 3 plane
29 Canlia Gura Canliei necropolă România Constanța getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 70 plane
30 Telița Celic Dere necropolă România Tulcea geto-scitic 600 200 a.Chr. a.Chr. 400 25 mixt
31 Cernavodă Coada Zăvoiului necropolă România Constanța getic 500 400 a.Chr. a.Chr. 100 4 plane
32 Slatina Crișan II izolată România Olt getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
33 Dănceni necropolă R. Moldova Ialoveni getic 600 400 a.Chr. a.Chr. 200 22 plane
34 Găvani NE de Movila Struna izolată România Brăila getic 350 275 a.Chr. a.Chr. 75 1 tumulare
35 Giurgiulești La Vadul Boului necropolă R. Moldova Cahul getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 6 plane
36 Hansca I necropolă R. Moldova Ialoveni getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 3 plane
37 Berteștii de Jos 600 m S de Pădurea Viișoara izolată România Brăila traco-scitic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 tumulare
38 Mălăieștii de Jos La Mornel izolată România Prahova getic 300 250 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
39 Pârjolteni izolată R. Moldova Călărași getic 500 400 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
40 Platonești Platoul Hagieni-Valea Babii necropolă România Ialomița getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 2 plane
41 Strahotin Dealul Ponoarelor I necropolă România Botoșani getic 500 300 a.Chr. a.Chr. 200 28 plane
42 Boroșești La Picior necropolă România Iași getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 5 plane
43 Ciucurova 3 km V de sat necropolă România Tulcea getic 550 425 a.Chr. a.Chr. 125 10 plane
44 Floriile necropolă România Constanța getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 2 plane
45 Coslogeni Grădiștea Coslogeni necropolă România Călărași getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 18 plane
46 Călărași Grădiștea Călărași necropolă România Călărași getic 365 335 a.Chr. a.Chr. 30 2 plane
47 Hârșova Rasim izolată România Constanța getic 425 375 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
48 Oltenița Puțul de cărămidă necropolă România Călărași getic 600 400 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
49 Petroșani Cimitirul din V localității izolată România Constanța getic 500 475 a.Chr. a.Chr. 25 1 plane
50 Pietroșani Reca Mare necropolă România Teleorman getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
51 Caraorman Grindul Ivancea necropolă România Tulcea greco-getic 450 400 a.Chr. a.Chr. 50 2 tumulare
52 Căscioarele Ghețărie izolată România Călărași getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
53 Chirnogi CAP izolată România Călărași getic 325 300 a.Chr. a.Chr. 25 1 tumulare
54 Chirnogi Rudari-Terasa Rudarilor izolată România Călărași getic 300 200 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
55 Ciucurova Ocolul Silvic izolată România Tulcea getic 300 200 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
56 Constanța Fabrica de Oxigen izolată România Constanța getic 325 275 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
57 Constanța Medeea izolată România Constanța greco-getic 350 250 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
58 Corbu Marginea V a cimitirului Corbu de Jos necropolă România Constanța greco-getic 525 400 a.Chr. a.Chr. 125 10 plane
59 Daia Cărămidărie necropolă România Giurgiu getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 2 plane
60 Daia Dealul Dăii necropolă România Giurgiu getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 3 plane
61 Dudescu Clădirea Centrală SMT necropolă România Brăila getic 300 200 a.Chr. a.Chr. 100 3 plane
62 Dunăreni CAP izolată România Constanța getic 300 200 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
63 Făcău 1 km NE de sat izolată România Giurgiu getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
64 Galați Portul Roșu necropolă România Galați getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 2 plane
65 Hârșova 1 km NV de localitate izolată România Constanța getic 500 400 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
66 Hârșova Abator izolată România Constanța getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
67 Murighiol II Vatra Satului necropolă România Tulcea getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 24 plane
68 Neptun necropolă România Constanța getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
69 Palanca Versantul dealului dintre Palanca și Tudora necropolă R. Moldova Ștefan Vodă getic 500 300 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
70 Poiana I La 600 m E de localitate izolată R. Moldova Șoldănești getic 500 400 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
71 Probota Hotarul dintre Probota și Bălteni, 400 m de la muchia dealului izolată România Suceava getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
72 Rasova Coada Bălții necropolă România Constanța getic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 2 plane
73 Rădeni Lutăria Băloaia izolată România Botoșani getic 600 400 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
74 Recea izolată România Bacău getic 525 475 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
75 Ostrovu Corbului izolată România Mehedinți getic 400 200 a.Chr. a.Chr. 200 1 plane
76 Tulcea Dealul Taberei-Combinatul de Aluminiu necropolă România Tulcea getic 450 250 a.Chr. a.Chr. 200 3 plane
77 Chișcani Combinatul de Celuloză și Hârtie necropolă România Brăila traco-scitic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane
78 Unirea Canalul de irigație izolată România Brăila traco-scitic 400 300 a.Chr. a.Chr. 100 1 tumulare
79 Mânăstirea Nutricom izolată România Călărași getic 325 275 a.Chr. a.Chr. 50 1 plane
80 Spanțov izolată România Călărași getic 350 250 a.Chr. a.Chr. 100 1 plane

161
 Tab. 2. Statistica mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic.

tip morm. condiție morm. categorie nr. indivizi inventar

siteid site_name site_place plan tumular deranjat distrus intact nedetereminat cenotaf colectiv individual nedeterminat fără cu ?
1 Adamclisi CAP 2 2 2 1 1
2 Agighiol Movila lui Uță 3 2 1 1 2 3
3 Cucuteni Dealul Gosan 3 3 1 2 3
4 Bosanci La Pod la Rediu 2 1 1 1 1 1 1
5 Brăila Brăilița-Cărămidăria 2 11 1 1 9 11 4 7
6 Bugeac II Ghețărie 116 17 2 97 2 19 93 2 38 78
7 Dorobanțu 100 m S de marginea satului 1 1 1 1
8 Enisala Valea Netului 43 65 4 1 103 4 4 100 57 51
9 Tașlâc Cariera de piatră 1 1 1 1
10 Fântânele 120 m ESE de km 7 al șoselei Zimnicea-Fântânele-Suhaia 2 1 2 1 3 3
11 Făurei 200 m N de cimitirul turcesc 1 1 1 1
12 Mărgineni Dealul Cichindel 1 1 1 1
13 Murighiol I Cu Cetate 36 6 4 26 1 2 29 4 15 21
14 Nuntași 1 km V de sat 1 1 1 1
15 Peretu 1 1 1 1
16 Satu Nou II La Cetate 1 1 1 1
17 Poienești Dealul Teilor-Măgura 17 2 15 16 1 2 11 4
18 Teiușu 1 1 1 1
19 Satu Nou I Suat 25 2 23 23 2 1 6 18
20 Onești NV cartierului Slobozia 11 3 2 6 3 8 5 6
21 Stelnica Grădiștea Mare 188 26 41 121 1 6 181 88 100
22 Telița Valea Amza 5 2 2 5 1 6 1 6
23 Vaslui Curțile Domnești 3 1 2 3 2 1
24 Viile D-aia Parte 2 1 1 2 2
25 Zimnicea Câmpul Morților 134 27 29 9 122 1 2 5 149 5 71 87 3
26 Hansca Lutărie 23 1 22 1 22 10 13
27 Bugeac I Ceair 4 2 2 4 3 1
28 Tulucești Calea ferată Galați-Bârlad km 10+800 3 3 3 3
29 Canlia Gura Canliei 70 2 3 65 4 65 1 31 39
30 Telița Celic Dere 10 15 24 1 2 22 1 4 19 2
31 Cernavodă Coada Zăvoiului 4 4 1 3 2 2
32 Slatina Crișan II 1 1 1 1
33 Dănceni 22 1 21 1 3 18 14 8
34 Găvani NE de Movila Struna 1 1 1 1
35 Giurgiulești La Vadul Boului 6 2 4 6 2 4
36 Hansca I 3 3 3 2 1
37 Berteștii de Jos 600 m S de Pădurea Viișoara 1 1 1 1
38 Mălăieștii de Jos La Mornel 1 1 1 1
39 Pârjolteni 1 1 1 1
40 Platonești Platoul Hagieni-Valea Babii 2 2 2 1 1
41 Strahotin Dealul Ponoarelor I 28 4 3 20 1 2 26 12 15 1
42 Boroșești La Picior 5 1 4 2 1 2 1 4
43 Ciucurova 3 km V de sat 10 1 9 3 7 3 7
44 Floriile 2 2 2 2
45 Coslogeni Grădiștea Coslogeni 18 8 2 8 3 2 13 6 12
46 Călărași Grădiștea Călărași 2 2 2 1 1
47 Hârșova Rasim 1 1 1 1
48 Oltenița Puțul de cărămidă 1 1 1 1
49 Petroșani Cimitirul din V localității 1 1 1 1
50 Pietroșani Reca Mare 1 1 1 1
51 Caraorman Grindul Ivancea 2 2 2 2
52 Căscioarele Ghețărie 1 1 1 1
53 Chirnogi CAP 1 1 1 1
54 Chirnogi Rudari-Terasa Rudarilor 1 1 1 1
55 Ciucurova Ocolul Silvic 1 1 1 1
56 Constanța Fabrica de Oxigen 1 1 1 1
57 Constanța Medeea 1 1 1 1
58 Corbu Marginea V a cimitirului Corbu de Jos 10 2 4 4 10 4 6
59 Daia Cărămidărie 2 1 1 2 2
60 Daia Dealul Dăii 3 2 1 2 1 3
61 Dudescu Clădirea Centrală SMT 3 2 1 2 1 3
62 Dunăreni CAP 1 1 1 1
63 Făcău 1 km NE de sat 1 1 1 1
64 Galați Portul Roșu 2 2 2 2
65 Hârșova 1 km NV de localitate 1 1 1 1
66 Hârșova Abator 1 1 1 1
67 Murighiol II Vatra Satului 24 4 4 16 23 1 14 10
68 Neptun 1 1 1 1
69 Palanca Versantul dealului dintre Palanca și Tudora 1 1 1 1
70 Poiana I La 600 m E de localitate 1 1 1 1
71 Probota Hotarul dintre Probota și Bălteni, 400 m de la muchia dealului 1 1 1 1
72 Rasova Coada Bălții 2 2 2 1 1
73 Rădeni Lutăria Băloaia 1 1 1 1
74 Recea 1 1 1 1
75 Ostrovu Corbului 1 1 1 1
76 Tulcea Dealul Taberei-Combinatul de Aluminiu 3 3 1 2 3
77 Chișcani Combinatul de Celuloză și Hârtie 1 1 1 1
78 Unirea Canalul de irigație 1 1 1 1
79 Mânăstirea Nutricom 1 1 1 1
80 Spanțov 1 1 1 1

162
 Tab. 3. Statistica mormintelor getice din sec. VI-III a.Chr. din spațiul extracarpatic după tipul
de construcție sepulcrală.
tip construcție
siteid site_name site_place cameră cameră tronconică cameră-cuptor cistă/casetă groapă groapă cu podină groapă zidită nedeterminat suprafața antică suprafață
1 Adamclisi CAP 2
2 Agighiol Movila lui Uță 3
3 Cucuteni Dealul Gosan 1 1 1
4 Bosanci La Pod la Rediu 2
5 Brăila Brăilița-Cărămidăria 2 1 9 1
6 Bugeac II Ghețărie 12 103 1
7 Dorobanțu 100 m S de marginea satului 1
8 Enisala Valea Netului 50 56 1 1
9 Tașlâc Cariera de piatră 1
10 Fântânele 120 m ESE de km 7 al șoselei Zimnicea-Fântânele-Suhaia 1 1 1
11 Făurei 200 m N de cimitirul turcesc 1
12 Mărgineni Dealul Cichindel 1
13 Murighiol I Cu Cetate 9 23 1 2 1
14 Nuntași 1 km V de sat 1
15 Peretu 1
16 Satu Nou II La Cetate 1
17 Poienești Dealul Teilor-Măgura 1 14 2
18 Teiușu 1
19 Satu Nou I Suat 3 22
20 Onești NV cartierului Slobozia 11
21 Stelnica Grădiștea Mare 188
22 Telița Valea Amza 1 1 5
23 Vaslui Curțile Domnești 3
24 Viile D-aia Parte 1 1
25 Zimnicea Câmpul Morților 2 1 150 8
26 Hansca Lutărie 22 1
27 Bugeac I Ceair 4
28 Tulucești Calea ferată Galați-Bârlad km 10+800 3
29 Canlia Gura Canliei 67 3
30 Telița Celic Dere 1 17 7
31 Cernavodă Coada Zăvoiului 4
32 Slatina Crișan II 1
33 Dănceni 2 16 4
34 Găvani NE de Movila Struna 1
35 Giurgiulești La Vadul Boului 5 1
36 Hansca I 3
37 Berteștii de Jos 600 m S de Pădurea Viișoara 1
38 Mălăieștii de Jos La Mornel 1
39 Pârjolteni 1
40 Platonești Platoul Hagieni-Valea Babii 2
41 Strahotin Dealul Ponoarelor I 25 3
42 Boroșești La Picior 5
43 Ciucurova 3 km V de sat 9 1
44 Floriile 2
45 Coslogeni Grădiștea Coslogeni 16 2
46 Călărași Grădiștea Călărași 2
47 Hârșova Rasim 1
48 Oltenița Puțul de cărămidă 1
49 Petroșani Cimitirul din V localității 1
50 Pietroșani Reca Mare 1
51 Caraorman Grindul Ivancea 2
52 Căscioarele Ghețărie 1
53 Chirnogi CAP 1
54 Chirnogi Rudari-Terasa Rudarilor 1
55 Ciucurova Ocolul Silvic 1
56 Constanța Fabrica de Oxigen 1
57 Constanța Medeea 1
58 Corbu Marginea V a cimitirului Corbu de Jos 10
59 Daia Cărămidărie 1 1
60 Daia Dealul Dăii 3
61 Dudescu Clădirea Centrală SMT 2 1
62 Dunăreni CAP 1
63 Făcău 1 km NE de sat 1
64 Galați Portul Roșu 2
65 Hârșova 1 km NV de localitate 1
66 Hârșova Abator 1
67 Murighiol II Vatra Satului 11 9 4
68 Neptun 1
69 Palanca Versantul dealului dintre Palanca și Tudora 1
70 Poiana I La 600 m E de localitate 1
71 Probota Hotarul dintre Probota și Bălteni, 400 m de la muchia dealului 1
72 Rasova Coada Bălții 2
73 Rădeni Lutăria Băloaia 1
74 Recea 1
75 Ostrovu Corbului 1
76 Tulcea Dealul Taberei-Combinatul de Aluminiu 3
77 Chișcani Combinatul de Celuloză și Hârtie 1
78 Unirea Canalul de irigație 1
79 Mânăstirea Nutricom 1
80 Spanțov 1

163