MAZO DE LA ROCHE

JALNA
09

VRĂJILE JALNEI
 SOSIREA ÎNDRĂGOSTIȚILOR
Alaync se întoarse de la oglindă și, privind u-1 pe Rcnny, îl
întrebă cu un ușor surîs ciudat, ca st cum n-ar fi fost mulțumită de
aspectul ci din clipa aceea:
— Arăt bine așa? Apoi, adăugă: Deși, la drept vorbind, nici n-o
să se uite la mine.
Rcnny se retrase un pas, s-o vadă mai bine. El fusese dezolat
cînd frumosul păr blond al lui Alaync, pe care ca îl purta lung,
devenise, în cîțiva ani, de un alb argintiu îi admirase întotdeauna
părul, felul în care acesta răspundea, buclîndu-se, la mișcările
periei, ncondulat, dar atît de viu. Cîtva timp evitase să privească
părul albit ca pe o urîțirc care se abătuse pe ncgînditc asupra ci.
Chiar și atunci cînd se remarca ce aer distins îi dă acest păr
argintiu, el întoarcca privirea. Apoi, într-o zi, cu aproape un an în
urmă, ca îi apăruse dintr-odală în față, cu părul tuns scurt, buclat
à la Titus. Îi aruncase o privire ofctfsată: cum îndrăznise să-și taie
părul fără să-l întrebe? Apoi, o privise din nou, și farmecul acestei
noi coafuri îl încîntasc; Alaync rcdobîndisc acrul degajat din
tinerețe, care îi plăcea lui atît de mult. În timp ce sprînccnclc lui
continuau să exprime indignarea, pe buze îi înflorise un zîmbet
larg de satisfacție.
Acum, el spuse:
— Nu te teme: Nu va pierde prilejul să te privească; un bărbat o
examinează întotdeauna cu atenție pe viitoarea lui soacră...
— Te rog nu vorbi asa, spuse ca cu o mișcare bruscă. Toată
povestea asta poate foarte bine să se risipească într-un nor de fum
în mai puțin de o săptămînă.
— Nu... dac-o cunosc bine pe Adelina.
Cum poți tu s-o cunoști mai bine dccît se cunoaște ea însăși? Ei
îi place să se creadă reîncarnarea bunicii sale, femeia unei singure
mari dragoste. Dar ține seama cît de tînără e: douăzeci de am!
— Si crezi c-ar fi mai chibzuită dac-ar avea douăzeci si cinci?
— Desigur.
— Tu erai la vîrsta aceea?
 — N-ar fi trebuit să mi-o amintești, spuse Alayne roșindu-se.
— N-am avut intenția să te jignesc; voiam, pur și simplu, să-ți
reamintesc că importanta vîrstă de douăzeci și cinci de am nu c
întotdeauna infailibilă.
Ea prinse în mîini capul lui Rcnny, îl trase ușor și îl sărută.
— Cînd tc-am înlîlmt nu m-am putut domina, îi spuse ca și,
întoreîndu-se, începu să aranjeze cu vioiciune obiectele de pe
măsuța de toaletă.
— S-a făcut ora sosirii trenului, spuse ci după ce își consultă
ceasul, și adăugă, cu o nuanță de regret: e caraghios că Adelina
n-a vrut să merg cu ea să-l întîmpin.
— Mi se pare foarte normal. Aceste prime clipe pe care le vor
petrece împreună vor fi poate puțin stînjenitoare: e preferabil să și
le petreacă singuri; prezența unui străin le-ar spori stînjeneala.
— Eu, străin? exclamă Renny mirat.
— Ești străin de dragostea lor.
— De ce oare, pentru Dumnezeu, Adelina nu s-a îndrăgostit de
un bărbat pe care să-l cunosc? Un lucru e sigur: ei nu vor putea să
plece împreună în Irlanda. El va trebui să se stabilească aici.
— Asta și pretinde că vrea.
Privind pe fereastră, Renny spuse:
— Alayne, pentru un motiv de neînțeles, acest Fitzturgis îmi
provoacă neîncredere. Nu izbutesc să fac să-mi placă ideea
existenței acestui om.
Rujul care se plimba pe buzele lui Alayne urmă sinuozitățile
unui mic surîs ironic.
— Ai avea exact aceleași sentimente față de orice logodnic al
Adelinei, indiferent cine ar fi el
— Nu, nu-i adevărat. Nu le-aș avea dac-ar fi vorba de Mau rice.
— Desigur că nu. Dar Maurice c vărul ci. un membru al familiei.
Cred că dacă ar fi să aranjezi lucrurile după voia ta, toți verii s-ar
însura între ei. Cum s-ar termina toate astea? Tu eviți o asemenea
consangvinitate chiar și la animalele talc, nu-i asa?
Din plăcerea de a discuta, el replică:
 — E necesar să cunoști puțin anturajul propriului tău ginere.
— Ei bine, Adelina ne-a vorbit ’îndeajuns despre asta. Mama lui
c o văduvă vorbăreață; sora lui c mai degrabă bizară; iar pămîntul
lui e steril.
— Încerci să mă liniștești? exclamă Rcnny.
— E pur și simplu pesimismul meu obișnuit.
— Nici tu nu ești mai bucuroasă decît mine!
— Cred că Adelina c teribil de vulnerabilă, spuse ca după o clipă
de tăcere.
Această părere despre fiica lor nu fu pe placul lui Rcnny.
— Ea c făcută dintr-un aluat bun, spuse el.
— Desigur, dar c foarte lipsită de experiență, și acest Fitz-
turgis... ci bine, șui prin ce a trecut.
— Vrei să spui că a fost însurat și că a divorțat?
— Da.
Renny începu să rîdă și spuse:
— Gîndește-tc cît de puțină experiență aveam cu,, față de tine,
care fuseseși măritată și divorțaseși!
Înainte chiar de a rosti aceste cuvinte el știa că aveau s-o
nemulțumească, dar nu se putuse stăpîni.
— Observația la c de prost gust. Asta mă jignește.
— N-am avut niciodată gust, nu-i așa? întrebă el.
Pe un ton extrem de politicos, ea spuse:
— Cred c-am face mai bine să coborîm. Ne va fi mai ușor să-i
primim la parter; ești de acord?
— Sînt de acord cu orice.
Ea îi aruncă o privire rece spunînd în sinea ci: „Ești prost dispus
și n-am să reacționez".
— Unchiul Nicholas se odihnește? întrebă el.
— S-a băgat în pat și dorește să-i fie adus in cameră Fitz turgis
înainte să-l apuce somnul
— Dumnezeule! Sper ca emoția să nu fie prea puternică pentru
starea lui.
— Prea puternică? Cîtuși de puțin
 Refuzul de a recunoaște agravarea bolii de inimă a bătrînului
său unchi făcea parte dm protecția pe care Renny o acorda
acestuia El o urmă pe Alayne în salon, unde ceaiul fusese servit.
Prin ferestrele larg deschise intra o boare caldă de vară.
Renny examină încăperea cu o privire aprobatoare.
— Totul e strălucitor, spuse el, și-și înfundă nasul intr-un vas
cu trandafiri
Fiul lor, Archer, intră în salon. Era un băiat de aproape 16 ani,
cu fruntea înaltă, cu ochi clan și limpezi. Își ascundea complexul
de superioritate pe care îl nutrea fală de aproape toată lumea, sub
o atitudine rezonată. El nu suridea niciodată.
Privi masa de ceai și spuse cu vocea sa netă și tranșantă:
— Presupun că trebuie să nu ne fie foame pînă ce Adelina își
culege irlandezul.
— Nu cred că ai vrea, Archer, să începem să mîncăm fără
invitatul nostru, spuse Alayne.
Îsi privi fiul cu nedumerire. Sperase din tot sufletul să i semene
tatălui ci, și acum, ca o ironie a spartei, ca găsea că-i seamănă
prea mult acestuia: în el se găseau exacerbate calitățile cele mai
puțin atrăgătoare ale bunicului său, fără a fi dublate de dulceața si
politețea acestuia, care erau în schimb înlocuite de unele dintre
caracteristicile cele mai deconcertante ale neamului Whiteoak.
— E posibil, reluă Archer, ca după ce îl vom vedea pe acest
Fitzturgis să nu ne mai ardă de ceai.
Archer era un băutor de ceai învctcral, căruia nu-i plăcea deloc
cafeaua, detesta laptele, avea oroare de limonadă, de co- ca-cola, și
de toate băuturile nealcoolicc. El gustase pe furiș din conținutul
tuturor carafelor din bufet și-și acordase preferința vinului de
Porto.
Într-o încercare de glumă copilărească, ce ascundea enervarea,
Renny întinse brațul către fiul său cu intenția de a-i ciufuli părul,
dar Archer îl evită așezînd masa de ceai între ei.
Wraggc* servitorul, apăru în prag. După treizeci de ani petrccuti
in Canada, accentul său „cockney" era la fel de pronunțai ca la
sosirea în această tară. La început, ca ordonanță a lui Rcnny în
timpul primului război mondial, păruse bălrîn pentru vîrsta lui;
acum, însă el părea mai tînăr decît era. Adresîndu-se în mod
special stăpînului său, ca și cum n-ar mai fi fost de față altcineva,
așa cum făcea întotdeauna, el spuse:
— M-am gîndit, domnule, că v-ar interesa să știți că a fost auzit
trenul fluierînd.
— Bine, spuse Rcnny, pe un ton care semnifica exact contrariul
lui „bine". Vor fi în curîn'd aici.
Se auziră pași in hol și Wraggc se dădu ceremonios la o parte
pentru a i face loc să intre surorii lui Rcnny, Meg Vaughan.
Corpolentă, văduvă, în vîrstă de 67 de am, cu doi am mai marc
decît fratele său. Mcg oferea un contrast perfect față de acesta,
pentru că, în timp ce tenul neted și curbura buzelor sale
păstraseră dulceața tinereții, fața slabă a lui Rcnny era puternic
ridată, uzată, marcată de oboseală și de dîrzemc, iar părul său des
și roșu era abia înspicat, în timp ce părul lui Meg, buclat natural,
era de un frumos gri-fer. Ea se mișca cu încetineală, iar el cu o
marc agerime; și la fel era și felul lor de a vorbi.
— N-am putut rezista dorinței de a trece să-l văd pe logodnicul
irlandez, spuse ca. Cît trebuie să fie Adelina de emoționată! îi
împărtășesc emoția, stiti bine, dar... Așteptă ca Wraggc să se
îndepărteze înainte de a adăuga: Ei, dacă ar fi fost Maurice...
— Asa gîndcsc si eu, spuse Rcnnv invitînd-o cu un gest să se
așeze intr-un fotoliu confortabil.
Ea îi surise lui Alaync și întinse o mînă către Archer, ca pentru
a-1 atrage spre sine, dar, cu o privire glacială, acesta o evită.
Rcmarcînd expresia Iui Alaync, Mcg spuse:
— Știu că n-ar fi trebuit să spun astea în fața lui Archer. Dar tu
vei uita cele spuse de mătușa Mcg, nu-i așa, dragule?
— Aceasta este lex mm scripui, răspunse el cxprimîndu-sc în
latină, după enervantul său obicei Dar mătușa sa nu se irită
pentru atîta lucru și exclamă cu admirație:
— Cit de inteligent este Archer! El învață limbile moarte lot atît
de ușor cum învață alți băieți să vorbească în jargon.
— Poți repeta asta, mătușă, spuse Archer.
— Archer! exclamă mama sa cu reproș.
Tatăl său încercă încă o dată să-1 ciufulească și el se eschivă din
nou.
O conversație banală prelungi mai degrabă decît scurtă
așteptarea. Renny se uita Ia ceas din trei în trei minute. Archer
încercă pe furiș temperatura ceainicului. Meg suspină și își aminti
de propriile ei necazuri. Alayne fu prima care auzi zgomotul
automobilului. El tocmai apăruse pe aleea cu pietriș bine greblat și
toii patru încercară să-1 zărească pe vizitator prin perdelele de la
fereastră.
— Ah! E băiat drăguț! exclamă Meg cu ușurare, pentru că ca
dădea marc importanță fizicului, dar c mai puțin înalt decît mă
așteptam.
— Puțin cam scurt în picioare, ținînd scama de lărgimea
umerilor, spuse Archer.
— Un flăcău bine clădit, spuse Renny purtîndu-și privirea de la
Fitzturgis la fața radioasă a Adelinci. Ea a așteptat doi ani venirea
acestui om; mai presus de orice era acum important ca această
reîntîlnirc s-o facă fericită.
Întreaga ci ființă radia de bucurie, de la arama platinată a
părului, pînă la pasul ușor, cu care își conducea logodnicul către
casă. Prcpehcarul, buldogul și micul terrier scoțian îi întîmpinară
zgomotos în tindă. Fitzturgis se aplecă pentru a-i mîngîia,
stngîndurpe fiecare pe nume, deoarece Adelina îi povestise adesea
despre ci cu prilejul vizitei sale în Irlanda, precum si în scrisori.
Dar cu toată fericirea, ea nu-și putea ascunde o mare tensiune
nervoasă căci o trădau paloarea și rapida privire aproape
rugătoare pe care o îndreptă spre grupul care înainta în hol.
— Fii binevenit la Jaina, spuse Renny strîngînd mîna tînăru- lui
irlandez.
Meg, Alayne și Archer îl salutară la rîndul lor: Meg cu căldură;
Alayne cu o calmă ușurare, pentru că aspectul lui îi plăcuse mai
mult decît se așteptase, Archer cu circumspecție.
— Ați avut parte de o traversare ușoară a oceanului? întrebă
Meg.
— Chiar prea ușoară, răspunse Fitzturgis. Atlanticul era mai
puțin agitat decît lacul dumneavoastră.
— Și călătoria cu trenul a fost confortabilă?
— Destul de confortabilă. Dar foarte lungă și pe o căldură
insuportabilă.
— Atunci trebuie să vă cadă bine un ceai, interveni Alayne
îndreptîndu-se spre masă, urmată îndeaproape de Archer Acesta
pipăi ceainicul și spuse ca pentru sine: „Ar prefera probabil un
whisky".
— Mulțumesc, spuse Fitzturgis, îmi place ceaiul.
— Te voi însoți mai întîi sus în cameră, spuse Rcnny.
— Mulțumesc. Aș vrea într adevăr să mă spăl pe mîini.
Cei doi bărbați părăsiră încăperea. Imediat Archer întrebă.
— Pot să-mi beau ceaiul chiar acum?
Exasperată, mama lui îl servi.
— Ei bine, întrebă Adelina cu însuflețire, ce părere aveți despre
el?
— E foarte atrăgător, spuse Mcg. Un surîs atît de dulce, dar care
are și puțină tristețe în el.
— Sînt sigură că are să-mi placă, spuse Alaync.
Adelina oftă profund de bucurie și ușurare și spuse:
— Aproape că nu-mi vine să cred că s-a sfîrsit... așteptarea,
vreau să spun.
— Există și lucruri mai rele decît așteptarea, spuse Archer
punîndu șt o a treia bucată de zahăr în ceașca de ceai.
— Ești o adevărată pacoste, Archer, spuse Adelina enervată. Ce
știi tu despre această așteptare?
— Știu în schimb despre ceaiul care s-a răcit, replică el.
— De ce n-a venit și Patience? o întrebă Adelina pe mătușa ci.
Patience, cu patru ani mai marc decît Adelina, era unicul copil a
lui Mcg, care îi ținea loc de mamă și Romei, mai tînăra fiică a
defunctului ei frate Eden; astfel că ca o incluse și pe aceasta în
răspunsul său:
— Patience s-a gîndit că l-ar zăpăci pe Fitzturgis dacă ar face
cunoștință cu prea mulți dintre noi deodată. Roma a plecat nu știu
unde cu logodnicul ci.
O umbră întunecă fața lui’Mcg cînd pronunță aceste ultime
cuvinte, dar ca se strădui să pară veselă.
— Prezența lui Patience ar fi fost binevenită, spuse Adelina. Aș
dori ca ea și cu Mait să facă cunoștință cît mai repede.
— O va prefera fără îndoială pe Roma, observă Archer.
— Cum poți spune asemenea lucruri? exclamă Meg ofensată. —
Sub un exterior frivol ascund multă sagacitate, ripostă el. — Un
lucru pe care nu-1 poți ascunde este însă prețiozitatea, spuse
Alayne.
El luă un sandwich și spuse:
— Nici nu încerc. Am atîtea motive să fiu cum sînt!
La etaj, Maitland Fitzturgis se spălase pe mîini și își pieptăna- se
părul btun închis. Trccînd prin fața ușii închise a unui dormitor,
Renny îi spuse:
— Aici locuiește unchiul Nicholas. Ai să-1 cunoști mai tîrziu. El
se culcă devreme; e foarte bătrîn
— E deci încă în viață? spuse Fitzturgis surprins.
Renny se opri brusc cxclamînd:
— Asta înseamnă că Adelina nu pomenește despre el în scrisori,
nu-i așa?
— Dacă stau să mă gîndesc, cred că da.
— Sper că îi vei plăcea unchiului Nicholas, spuse Renny cu
îndoială. Noi acordăm marc importanță părerii lui.
— Voi fi bucuros să-i fiu prezentat.
În ciuda faptului că îi era foame, Adelina era prea emoționată ca
să-și savureze gustarea. Ceea ce își dorise cu ardoare de doi am de
zile se realizase, în sfîrșit. Iubitul ei era la Jalna, în mijlocul alor săi,
mama îi turna o a doua ceașcă de ceai; tatăl său îi oferea o țigară;
mătușa Meg o privea cu dulcele său surîs matern. Era aproape
prea frumos ca să fie adevărat. Era bucuroasă că membrii clanului
nu erau în număr prea mare la această primă întîlnire, și lotuși era
nerăbdătoare să-i prezinte pe toți, să vadă că ci îl aprobă și să-1
audă pe Fitzturgis exprimîndu-și admirația față de familia ci de la
Jalna. După plecarea lui Meg, cînd rămaseră singuri, numai ci doi
în verandă, ea găsi primul prilej să-1 întrebe:
—’ îți plac? El, tatăl meu, mai ales?
— Mult, răspunse Fitzturgis cu căldură. Îmi plac toți.
— Nu-i asa că... Întrebă ca căutîndu-si cuvintele, nu c asa că c
destul de remarcabil?
— Desigur. Dar cu admir aspectul mamei tale. Trebuie să fi fost
încîntăloarc în tinerețe.
— Da, era într-adevăr... Avea un minunat păr blond. E amc-
ricană, sau, cel puțin, era americană înainte de a se căsători cu
fratele lui tata, Eden, de care a divorțat... Înainte de a se căsători
cu tata.
Aproape mașinal, el răspunse:
— Știu. Maurice, cred, mi-a spus asta cînd nc-am cunoscut... Ce
casă frumoasă! îmi plac copacii voștri. Ce vârstă are casa?
— Va împlini curînd o sută de ani.
— Numai?
— Nu e foarte veche, pentru țara voastră, dar are o vîrstă care
aici contează. O să facem o serbare ca să celebrăm centenarul
casei. Nu e minunat să ne gîndim că tu șj cu mine vom asista
împreună la această ceremonie?
El îi răspunse îmbrățișînd-o și atingîndu-i părul cu buzele.
— Încă jiu-mi vine să cred, spuse el. Încă nu.
— Vei crede în curînd, spuse ea cu veselie. În clipa aceasta
nimic nu pare prea frumos ca să fie adevărat... totul pare posibil.
Oh! Maitland, nu știu cum am reușit să suport acești doi ani '
Ea îl privi; fețele lor erau la același nivel și ca încercă să-l
scruteze cu obiectivitate, așa cum îl vedeau și ceilalți. Dar nu reuși
să-l vadă decît cu ochii unei îndrăgostite la prima ei dragoste.
El își aminti cele ce i se povestiseră despre căsătoria lui Alayne
cu Eden Whiteoak și întrebă:
— L-ai văzut vreodată? Vorbesc de primul bărbat al mamei tale?
-- Nu-mi mai amintesc de el. A murit cînd cu eram foarte mică. A
avut o fată, știi asta, dintr-o altă căsătorie. O cheamă Roma.
Trăiește la mătușa Mcg.
— Ai ceva împotriva ci, nu-i așa? întrebă el brusc.
— Dumnezeule, nu!... apoi adăugă tot atît de brusc: da, am
într-adevăr ceva și e mai bine să știi asta de la început, înainte de
a-i întâlni pe ceilalți. Îl luă de mână, îl făcu să coboare treptele
peronului, să traverseze peluza și să apuce pe drumul care ducea
la grajduri. Am să-ți povestesc totul în timp ce vedem caii, spuse
ea, și altădată n-o să mai vorbim despre asta.
El respiră adînc aerul parfumat și exclamă:
— Ce loc minunat!
Mai bucuroasă chiar decît dacă ar fi lăudat-o pe ea, Adelina
spuse:
— Da, nu-i așa? Sîntcm bucuroși că Jalna nu c vizată de
proiectele de parcelare. Iar cu două sute de hectare, putem sta
destul de liniștiți.
— Ei bine, și în legătură cu Roma? întrebă el ca și cum acest
subiect 1 ar fi pasionat.
— Ai auzit cite ceva despre asta, nu-i așa?
— Am auzit cîte ceva încă de acum doi ani.
— Adevărat? exclamă ea, cu ochii măriți. În tot cazul, nu de la
mine.
— Ba da. Ai menționat-o adesea în scrisorile talc. Nici nu-ți dai
seama, probabil, cît de des.
— Mă mir, pentru că nu știam că Roma mă interesează cîtuși de
puțin. Și nu mă interesa deloc pînă cînd nu i-a făcut figura aceea
lui Patience.
— Patience?
— Nu te prefă, Mait, că nu știi cine c Patience! spuse Adelina
înflăcărîndu-se puțin.
— Ah, da ’.., e fata mătușii tale Meg. Îmi amintesc. Sînteți destul
de numeroși, știi asta.
Ajunseseră aproape de grajduri. În grabă, Adelina spuse:
— Patience e un amor. Cu totii o iubim. Nu-i frumoasă. E mai
degrabă prea înaltă și are un aer puțin stîngaci, dar c minunată cu
animalele. Are o slujbă permanentă la fermă: îl ajută pe unchiul
Piers. El spune despre ca că știe mai bine decît oricare bărbat cum
să îngrijească un tînăr animal bolnav.
— Această descriere mi-o face simpatică, spuse liniștit
Fitzturgis.
— Asa si este! E admirabilă!
Adelina se opri și-l privi, în timp ce ochii lui se întunecau la
gîndul celor spuse de ea: „Deci, Roma i-a făcut o figură urîtă.“
— Ce anume a făcut Roma? spuse el aproape surîzînd, de aerul
ei de fată tînără, frumoasă și tulburată.
— Roma i-a luat băiatul de care Patience era îndrăgostită.
Fitzturgis își încruntă sprînccnclc și curba buzelor sale pline
părea că spune: „Asta c tot?“
— Ei bine, cred că asta e de ajuns, nu-i așa? exclamă Adelina.
— Patience era logodită cu bărbatul acela?
— Nu chiar, dar aproape. Îl adora. Oricine putea să-și dea
scama de asta. Și atunci Roma a pus pur și simplu stăpînire pe el îl
cheamă Green.
— Hm, ce fel de om c?
— Poți foarte bine să-ți închipui, tăcu Adelina cu dispreț. Un tip
care se lasă luat în stăpînire de către Roma!.. Un bleg! Dar
Patience îl iubea. Era gata să-i consacre toată viața.
— Ți-a spus ca ție toate astea?
— Oricine putea să-și dea scama. Nu că i-ar fi făcut ochi dulci.
Ea lăsa pur și simplu impresia că-1 iubește din toată inima... și
acum, că ti-am povestit totul, să nu mai vorbim despre asta.
— Am înțeles, spuse el calm, în timp ce contempla frumoasele
clădiri ale grajdului. Caii voștri sînt bine ținuți.
Cu ochii strălucind de mîndric, Adelina spuse:
— Nimic nu le lipsește. Noi putem să ne lipsim de unele lucruri;
ei, nu.
Cu timiditate, dînd curs unui impuls irezistibil, ca îl prinse de
mînă și-l întrebă:
— Crezi că are să-ți placă să trăiești aici, Mait?
— Persoana căreia nu i-ar plăcea ar fi îndeajuns de stranie,
răspunse el strîngînd degetele Adclinci E greu de crezut că la 160
de km de Jalna se află un oraș și îmi vine greu să-mi reamintesc de
New York.
Și cu care nu ți-am cerut vești despre mama și despre sora ta.
— Mamei îi merge bine și Sylvici și mai bine.
— Or să sc mute la New York?
— Da.
Una dintre porțile grajdului se deschise și în pragul ei se arată
un bărbat de aproape patruzeci și cinci de ani. El avu o ezitare cînd
îi văzu pe cei doi tineri, apoi înaintă spre ei cu un pas ferm, deși își
pierduse un picior în război. Întreaga sa făptură emana fermitate
și încredere în sine, poate din pricina limpezitor săi ochi albaștri, a
sănătoasei colorații roz-albă a obrajilor săi netezi și a curburii
încăpățînate a buzelor sale.
— Oh ' exclamă Adelina, lată-1 pe unchiul Piers Are să-ți placă.
Mailland îl cercetă cu interes pe noul venit, înccrcînd să
descopere la el vreo asemănare cu acela dintre fiii lui Piers care
locuia în Irlanda, nu departe de familia Fitzturgis, dar nu izbuti să
găsească nici una. Maurice Whitcoak era cît se poate de diferit de
tatăl său.
— Unchiule Piers, spuse Adelina cu o voce tremurînd ușor de
emoție, ti-1 prezint pc Maitland. E inutil, nu-i așa, să ți spun
numele lui de familie?
— Ce mai faci, domnule Fitzturgis? spuse Piers cu reținere,
strîngîndu-i mina
După cîteva momente de conversație, Piers se întoarse cu ci în
grajduri Era mai racoarc decît afară. Doi rîndași pregăteau icslclc
cailor pentru noapte. Plutea un miros plăcut de paie proaspete și
de cai bine îngrijiți. Atmosfera sugera calmul și satisfacția. Pentru
caii de la fermă, ziua de muncă se terminase. Pentru caii de călărie,
aceste ființe răsfățate, era plăcuta reîntoarcere în boxe după
libertatea din padoc Adelina era nerăbdătoare să i-o arate lui
Fitzturgis pe tapa sa Bridget și pe primul mînz al acesteia, Birdie’s
Boy Aceștia erau împreună, în aceeași boxă, fiul, moștenitor al
frumuseții mamei sale, în picioare, lingă ca. Ei își aplecară amîndoi
capelele pentru a se ghemui lingă Adclma, atunci cînd ca pătrunse
în boxă. Văzând o astfel, între iapă și mînz, Piers îi surise lui
Fitzturgis și îi spuse:
— Un trio plin de promisiuni!
La care Fitzturgis aprobă cu admirație.
— Intrați și voi, spuse Adelina. E cit se poate de blinda și atît de
mîndră de fiul ci!
Cînd Piers Whitcoak își opri mașina în fața casei, puțin mai
tîrziu, o văzu pe nevasta sa ocupată să planteze tinere răsaduri în
brazdele grădinii. Cum stătea ghemuită, ca ridică spre el ochii
adinei și îl întrebă:
— Ei bine, l-ai cunoscut?
— Da, dar nu l-am văzut decît pentru cîteva minute, la grajduri.
Adelina îl adusese ca să-i arate caii.
— Ah! zise ca, dezamăgită. Mă gîndeam că ai luai ceaiul la Jalna,
si că 1 ai studiat cu atentie!
7
9 » l
— Dumnezeule! Cît timp crezi că-mi trebuie ca să judec un om?
— Ți-a plăcut?
Pare un băiat drăguț.
— Arată bine?
— Da. li plac caii, dar nu se prea pricepe la ci.
Pheasant înfipse sapa în pămînt și întrebă:
— Iii pare demn de Adchna?
— Am să-ți spun cînd o să-1 cunosc mai bine.
— Desigur. Întrebarea mea c fără îndoială stupidă... Piers,
spune-mi, ti-a vorbit ceva despre Maurice?
— Da, dar am înțeles că nu s-au văzut prea des.
 Sperasem că Maurice va veni cu el. Îmi promisese că vine, știi.
— Va veni mai lîrziu.
Se făcu tăcere așa cum se întîmpla adesea cînd venea vorba
despre fiul lor mai marc. Piers nu se înțelesese niciodată cu el. Nu
că ar fi existat între ci un conflict propriu-zis, dar cînd erau
împreuna acasă plutea intre ei un fel de jenă, in sinea sa,
Pheasant îl acuza pc Piers că ar fi nedrept față de Maurice. Ea nu îi
iertase niciodată în întregime lui Piers faptul de a-i fi trimis pe
primul său născut, încă mic, în Irlanda, la un bătrîn verișor,
Dermot Court, deși acesta făcuse dm Maurice moștenitorul său,
ceea ce se dovedise decisiv pentru viitorul acestuia. EI ducea viata
trîndavă a unui tînăr bogat, iar Piers invidia bogăția lui și îi
dcplîngca lenea. Părinții săi nu îl văzuseră de aproape doi ani.
Pheasant bătători brazdele în jurul stratului de micsandre.
— Am întîrziat cu plantarea lor, spuse ca, dar cu fac
întotdeauna lucrurile cu întîrzicre.
— Pentru că faci prea multe, spuse Piers aproape cu bruschețe
și, apueînd-o de umeri, o ridică si o sărută. Dacă Adelina si cu
irlandezul său or să se înțeleagă la fel de bine ca noi doi, nu avem
de ce să ne facem griji.
O sărută din nou, cu pasiune de această dată, sub impulsul
strălucitoarei călduri a verii și a comunității preocupărilor lor. Ea
se destinse lipită de umărul lui, uitînd lot ce o înconjura în afară
de dragostea lor
Dar atitudinea lor îl stingheri pe cel mai lînăr dintre fiii lui,
Philip, care, revenind de la pescuit, își drese cu zgomot vocea,
pentru a-și semnala prezența.
— Alo, mămico și tăticule! strigă el, sînteți prea ocupați ca să vă
arăt cc-am pescuit?
Părinții săi se dcsprinscră din îmbrățișare și se apropiară de el.
El le arătă o grămadă strălucitoare de păstrăvi.
— Ah! Minunat! exclamă Pheasant, apoi adăugă: Bieții pești
frumoși!
— Ascult-o, spuse Philip rîzînd, îi plîngc pe bieții pești!
 — Și de ce nu 9 Gîndcștc-te puțin cît erau de fericiți cînd înotau
în pîrîul lor limpede.
— Nici pe jumătate atît de fericiți, cît am fost cu cînd i-am
pescuit.
Philip avea șaptesprezece ani și devenise, în timpul ultimului an,
scandalos de frumos, după spusele mătușii sale Alaync. Fusese
întotdeauna un băiat drăguț, dar de cîtva timp finețea fără pată a
pielii sale, strălucirea părului, azurul din ochii umbriți de pleoape
grele, perfecțiunea trăsăturilor sale se accentuase; el sporise în
frumusețe în aceeași măsură în care se înălțase ca statură.
Privindu-1, Piers își spunea că acesta era, așa cum declara și
Pheasant, imaginea a ceea ce fusese el însuși la aceeași vîrstă, dar,
în realitate, tînărul Philip semăna mai tare cu străbunicul său,
căpitanul Philip Whiteoak Băieții lui Rcnny, ai lui Piers și ai lui
Finch parcau să afirme, aproape cu aroganță, sau, cel puțin cu
mîndrie, originea nordică a neamului lor: trupuri lungi cu coapse
strimte, fețe supte, piele albă
— M-am oprit la Jalna, spuse Philip și am lăsat acolo doi
păstrăvi pentru micul dejun al unchiului Rcnny.
— Bine, spuse Piers, dar fără căldură. Adorația aceasta pentru
Renny mai degrabă îl irita; i se părea că Philip își dădea mai multă
osteneală pentru unchiul său decît pentru părinți.
— L-ai văzut pe irlandezul Adclinei? îl întrebă Pheasant pe
Philip.
— Nu, dar sîntem cu toții invitați să mergem să 1 cercetăm în
seara aceasta.
— Dumnezeule! strigă o voce provenind din întunericul casei. O
întîlnirc a întregului clan pentru a-1 saluta pc logodnicul fetei
familiei! Cc aduce el în chip de ofrandă? Șase capete de slabe
animale ale munților din Kerry sau o jumătate de porc înfometat?
Posesorul acestei voci, o voce deosebit de plăcută, apăru. Era cel
de-al doilea băiat al lui Piers, cu trei ani mai în vîrstă decît Philip.
Fusese botezat Finch, dar cum acest nume îl purta și un alt
membru al familiei, îl numiseră, din motive inexplicabile, mai întîi
Nooky, iar mai apoi Nook. Studia pictura și avusese deja mai multe
tablouri acceptate în mici expoziții.
El era fiul preferat al lui Piers care îi ierta și ceea ce ar fi găsit că
c intolerabil din partea lui Maurice. Era mîndru de talentul lui
Nook și îi plăceau tablourile acestuia. Era în stare să suporte
multe lucruri din partea fiilor săi (sau se credea în stare), numai să
nu se apuce să compună poeme. Privi cu indulgență halatul pătat
de vopsele cu care era îmbrăcat Nook. Dar nu mai trebuia să fie
strigat cu acea poreclă copilărească: un pictor ambițios, spunea ei,
nu ar fi în stare să suporte ridicolul unui astfel de nume, și familia
îi dăduse dreptate. Îi trebuia totuși un nume pentru a-și semna
operele. Care anume? Unchiul său, Finch Whiteoak, era foarte
cunoscut ca pianist; era de preferat să nu existe omonime în
lumea artistică. Cu multă politețe, așa cum proceda întotdeauna-
cînd se adresa părinților săi, Nook le reproșa că nu i-au dat decît
un singur prenume și le sugeră să-1 adopte pe cel de Christian.
Piers consimți nu fără a face observația că acest nume amintea
cam prea mult de opere de genul „Călătoria pelerinului".
— Dar noi putem să continuăm să le chemăm în intimitate Nook?
întrebase Pheasant înconjurîndu-1 cu brațele pe adolescent și
strîngîndu-1 la piept.
Aceasta se petrecuse cu mai multe luni în urmă; acum, cei din
afara familiei se obișnuiseră să i se adreseze cu numele de
Christian, și aceasta nu mai constituia un subiect de glumă.
Christian nu se supăra cînd cineva rîdca de el; ceea ce nu tolera
erau mînia și cuvintele dure. El replica imediat, dar tot atît de
repede îi părea rău și-și cerea scuze.
Halatul său de pictor accentua și mai tare extrema sa slăbiciune
și ținuta sa dreaptă. Ochii lui întunecați străluceau pe obrazul
luminos.
— Trebuie să fim foarte amabili cu acest Maitland Fitzturgis,
spuse Pheasant. Vizita lui e foarte importantă pentru Adelina.
— Vizită? se miră Philip. Credeam că a venit să se instaleze aici.
— Vrei să spui, în calitate de bărbat al Adelinci? întrebă mama
sa.
— Da, presupun.
— Oamenii nu se însoară așa, pe ncgînditc.
— Mi se pare că tata, la vremea lui, te-a răpit, nu-i așa?
Piers izbucni în rîs.
— Ne gîndisem cu mult timp înainte de a o face, spuse el, nimic
nu a fost improvizat.
— Adelina și cu el sînt în corespondență de doi arii, spuse Philip.
De ce n-a venit mai devreme?
— Trebuia să-și aranjeze afacerile; să găsească un cumpărător
pentru proprietatea sa.
— Sper că c un om cu dare de mînă. Deși am impresia că nu
este.
— Ți-a spus dacă Maurice are de gînd să vină curînd acasă?
întrebă Christian.
— Da, răspunse Piers; speră să vină vara aceasta.
În afara celor trei băieți, Piers și Pheasant aveau o mică mezină,
Mary, născută după război. Ea tocmai sosea în clipa aceea
alcrgînd, cu grația stîngace a celor cinci ani ai săi. Pe obraji avea
urme de lacrimi; stătuse ascunsă într-unul din cotloanele ei
favorite ca să plîngă în voie. Mama și frații săi nu dădură atenție
acestui fapt, dar Piers o întrebă:
— De ce a plîns fetița mea cea mică?
Ea se gîndi o clipă, apoi murmură:
— Pentru că Nooky are două nume.
— Ce prost c copilul ăsta! spuse Philip. Sînt bucuros că nu avem
decît o singură fată.
Maiy ridică asupra celor care o înconjurau o privire patetică, în
căutarea unei fețe prietenoase. Piers o ridică în brațe și ca își lipi
obrazul roz de cel al tatălui său.
— Pc cine iubești tu cel mai mult? întrebă acesta.
Cu un surîs brusc, ca răspunse fără să ezite.
— Pe unchiul Rcnny.
— Ei bine, frumos îți stă... După tot ce fac cu pentru tine!
 O dădu jos din brațe; o luă de mină și o conduse în casă.
Țopăind veselă pe lîngă cl, Mary cînta:
— Îl iubesc cel mai mult pe unchiul Rcnny... cel mai mult, cel
mai mult ' ‘
— Pheasant! strigă Piers întoreînd capul, c ora s-o hrănești și s-o
culci.
Nook se înapoie în atelierul său, în refugiul său, locul în care se
simțea cel mai fericit, în picioare în fața șevaletului, el contemplă
distrat pînza neterminată rcprczcntînd un nor ce plutea deasupra
unui cîmp înflorit. Nu îl vedea decît prin ceață, pentru că fața
însuflețită a Adclinci se interpunea între el și tablou. Simțea față de
ca un fel de furie pentru faptul că îl primea pe irlandezul său exact
în vara aceasta în care era așteptat Maurice. Fratele său Maurice îi
arătase întotdeauna afecțiune Adelinei și într-o zi îi mărturisise lui
Nook că o iubește. Nu era îngrozitor că Fitzturgis venea s-o
revendice după acești doi ani pe care Nook îi crezuse a fi o
tergiversare? Și la ce va fi bun acesta la Jalna?
— Asta aș vrea să știu, spuse el cu voce tare în timp ce lua paleta
de pictură în mînă. Din spatele său, o voce îl întrebă:
— Cc-ai vrea să știi?
El se întoarse si se trezi fală în fată cu verisoara sa Patience,
care intrase pentru o clipă în trecere, așa cum făcea adeseori, după
ce-și termina lucrul la Jalna și înainte de a se întoarce acasă.
— Acest Maitland Fitzturgis. La ce-o să fie el bun la Jalna?
— La multe lucruri, îmi închipui... pentru Adelina.
— El nu poate să se instaleze pur și simplu aici și să trăiască pe
spinarea unchiului Renny. Sînt deja destul de multe persoane care
încearcă să-și smulgă de la Jalna cele necesare traiului.
— Oh, Christian! făcu Patience cu un rîs vesel, ce oribil ne
descrii pe toți! Pentru că presupun că în acele persoane mă incluzi
și pe mine.
— Ca și pe mine.
— Și tu cum îți „smulgi" de la Jalna cele necesare traiului?
— Ei bine, îi pictez cîmpurilc și norii.
 — Ai vîndut pînă acum vreun tablou?
— Nici n-am încercat. E prea devreme.
Ea înainta și privi pînza de pe șevalet.
— E încîntălor. Îți dă o impresie de pace și sentimentul că nimic
nu arc importanță.
El îi aruncă o scurtă privire aprobatoare.
— Tu dai cu adevărat impresia de liniște, Patience. Într-o zi cînd
o să mă simt mai în formă, am să-ți fac portretul Ești un model
minunat, cu salopeta asta albastră, cu părul scurt și negru, cu
ochii cenușii și cu totala ta lipsă de... Ezită, nevoind s-o jignească.
— Continuă, spuse ea; c amuzant să fii luat în scamă.
— Ei bine, atunci aș spune că ești lipsită de ceea ce jurnalele
denumesc „un subtil rafinament".
— Și nici nu pot spera să-1 posed vreodată, spuse Patience cu
nepăsare.
— Ți-ar plăcea să-1 dobîndeștt?
— Mi-aș dori, Nooky
— În ce mă privește, cu găsesc că e dezgustător.
— Tu spui așa, dar l-ai admira, probabil.
— O admiram pe Roma înainte ca ea să-1 fi dobîndit. Nu o
admiram prea mult, dar îmi plăcea cum arăta.
— I-ai fâcut trei portrete anul trecut
— Privește în jurul tău și vezi dacă ie descoperi pe undeva.
Patience privi atelierul.
— Nu le văd.
— Nimeni nu le va mai vedea vreodată; le-am distrus.
— Nu ie înțeleg, spuse Patience. Aproape toată lumea o admiră
pe Roma.
Cu o sinceritate care o făcu să roșească, el spuse:
— Presupun că te gîndești la Norman Green.
Timp de o clipă ea nu-i putu răspunde, apoi îi spuse cu un ton
voit neutru:
— Ei bine, trebuie să plec. Presupun că te vei duce în scara
aceasta la recepție.
 — Bineînțeles.
— La revedere, Christian.
— La revedere, Patience. Îmbrățișcaz-o pe mătușa Meg.
— Și pe Roma?
— Bineînțeles.
Ea se îndepărtă, apoi se întoarse pentru a privi atelierul,
întrebîndu-sc cum fusese oare viața pe timpurile cînd aici era o
simplă remiză. Era, probabil, agreabil de trăit, își spuse ea, într-o
epocă în care nu se punea problema nici a machiajului, nici a
ciorapilor de nailon, nici a altor rafinamente complicate. Nu că ea
s-ar fi preocupat prea mult de ele, dar nu le putea uita și-i
reveneau mereu în minte, mai ales în ultimele luni, de cînd era atît
de nefericită.
Dinddlo de biserică, strada era pustie. Nici un zgomot nu se
auzea, nici după ce trecu pe lîngă gardul care înconjura grădina
mamei sale. Pe lîngă zidul casei, nalbele începeau să înflorească,
dcsfăcîndu-și cu timiditate petalele. Patience se opri să le
privească, simțind o puternică atracție față de ele. Pe mica peluză
se aflau doi mărăcinari cu gîtul roșu, probabil tatăl și cu fiul; fiul
era tot atît de mare cît și tatăl, dar avea pieptul pătat, și ciocul mai
gros. Era atent la fiecare din mișcările tatălui său, țopăind în
spatele lui. Tatăl ciuguli ceva aproape invizibil, și. cu un gest
incredibil de rapid, îl aruncă în ciocul deschis al fiului. Apoi zbură
cu aripile larg deschise, urmat de fiul său. Cu voce tare, Patience
spuse:
— Nu va mai continua mult să facă asta; s-a plictisii de rolul său
de tată.
Ușa casei se deschise și Meg apăru în prag.
— Oh, exclamă ca, cu voce caldă și primitoare. Ai spus ceva
adineauri?
— Vorbeam cu nune însămi. Mă uitam ia doi mărăcinari cu gușă
roșie.
— Sînt atît de veseli după ploaie! Ai avut o zi bună, Patience?
Mcg examină cu solicitudine fața fiicei sale. Tîhărul Green nu-i
fusese prea simpatic, dar ca suferea s-o vadă pe Patience lipsită de
acesta. Era conștientă că Patience fusese gata să-și consacre viața
pentru a-1 face fericit pe tînărul Green; și, cum nu-1 găsea demn
de o astfel de dragoste, se ferea să-și exprime gîndurile. În realitate,
Mcg dădea dovadă de mai mult tact decît avusese vreodată.
Locuind împreună cu fala și cu nepoata sa, în timpul unei crize
care ar fi putut avea drept rezultat să Ie înstrăineze una față de
cealaltă, sau chiar să le facă dușmance, Meg păstra o atitudine
afectuoasă si calmă fată de amîndouă. Patience era fructul
trupului său, propriul său copil. Dar ca o iubea cu tan drețe si pe
Roma, copilul defunctului său frate Eden, poetul. El fusese ceea ce
Meg numea un „ncadaptat", dar ea îl iubise mult si 1 îngrijise în
timpul ultimei sale boli. Ea se considera o biată văduvă
răspunzătoare față de aceste două tinere existențe.
Mama și fata tocmai intraseră in casă ținîndu-sc de mînă, cînd o
mașină sport apăru pe drumul umbrit de arbori, apoi se opri în
fața gardului.
E Roma... cu „cl“, spuse Meg.
Patience se întoarse spre scară spunînd:
— Trebuie să mă spăl puțin. La ce oră sînlem așteptate la Jalna?
— Imediat după masă. Pune ți o rochie frumoasă, Patience. Am
să-i spun și Romei, Norman cred că nu coboară din mașină.
Ca și cum nu ar fi auzit, Patience începu să urce scara.
— Ești obosită, draga mea? strigă în urma ci maică-sa
— Deloc, Mă plictisește pur și simplu că trebuie să mă îmbrac.
Patience intră în camera sa în clipa în care Roma ajunse în
capul scării.
— Bună! spuse ca cu veselie, trccînd prin fața camerei vcrișoarci
sale, fără a-i arunca însă nici o privire Patience o auzi dcschizinu și
îhchizînd senarele, lăsind să curgă apa în cada de baie, apoi
coborînd val-vîrtcj scara. Numai cînd auzi pașii Romei
îndrcptîndu-sc spre gardul din grădină încetă Patience să mai
asculte cu încordare; s-ar fi spus că cele mai mici acțiuni ale
Romei aveau pentru ca importanță. Își dădu scama de aceasta și
avu o mică grimasă de durere, amintindu-și cît de puțin
importantă fusese mai înainte Roma în ochii ci. Cu încetineai^ se
apropie de ușa larg deschisă a camerei vcrișoarci sale și văzu
înăuntru dezordinea obișnuită: podeaua semănată cu ciorapi și
pantofi, patul încărcat de lenjerie aruncată la întîmplarc, peste
care trona o perie de păr și un tampon de sugativă, iar, pe măsuța
de toaletă, o asemenea dezordine, îneît își puse întrebarea cum
putea Roma să găsească printre ele obiectul de care avea nevoie Ea
reușea, totuși, pentru că ieșea din această cameră aranjată cu o
perfecțiune pe care Patience nu o putea atinge niciodată. Cu o
grimasă de dezgust, reintră în camera sa, în care domnea o ordine
aproape cazonă Privi fără părtinire la imaginea din oglindă și se
gîndi: „Nu-i de mirare că Norman o preferă pe ea “
Meg era în hol cînd Roma coborî scara în goană. Își atinse
obrazul de cel al lui Mcg și spuse:
— Mătușă Meg, am uitat să-ți spun că nu vin la masă. Norman și
cu mine ne ducem la Mistwell, ca să i vedem pe unul din prietenii
lui.
Mcg întinse mîna ca și cum ar fi vrut s-o atragă spre sine pe
tînăia fată, dar aceasta o și pornise pe aleea străjuită de flori,
grăbindu-sc spre Norman, care aștepta în mașină Din prag, Mcg îi
strigă:
— Sîntem invitat! în scara asta, Ia Jalna, ca să facem cu noștină
cu prietenul irlandez al Adclinci. Cred că ar trebui să vii, Roma
Roma, după ce se consultă cu Norman, îi răspunse din
depărtare:
— Am înțeles, mătușă Mcg. Voi veni. La revedere.
Automobilul demară; Mcg văzu capul pomădat al lui Norman
aplccîndu-sc spre Roma și, cu un suspin, începu să uree încet la
etaj Ajunse, totuși, îndeajuns de repede, cît s-o vadă pe Patience
cum urmărea cu ochii mașina, prin fereastră Omul care absorbea
astfel ginuurne celor două tinere fete era, după părerea iui Mcg, cu
totul indezirabil. Ea suferea din pricina discordiei pe care acest om
o provocase între ele trei. În felul său placid, Mcg dorea cu ardoare
fericirea fetei și a nepoatei sale și încerca să le-o asigure.
Ea încercase adesea să descopere vreo asemănare cu Eden pe
obrazul copilăresc al Romei, dar degeaba. Ea nu-i semăna nici în
privința caracterului; el fusese comunicativ, afectuos; Roma, însă,
dacă simțea vreo afecțiune pentru ca sau pentru Patience, nu o
arăta niciodată.
Mcg era doritoare de a iubi și a fi iubită. Ea o înconjură cu un
braț pe Patience și fata se strînse lîngă ca cu o tandrețe aproape
violentă, în timp ce-i promitea că-și va pune pentru scară cea mai
frumoasă rochie pe care o avea.
— E un adevărat eveniment; l-am așteptat încă de cînd s-a
întors Adelina din Irlanda. Maitland Fitzturgis trebuie să fie foarte
seducător dacă Adelina n-a încetat să se gîndcască la el în acești
ultimi doi ani. Acum îl va lua de bărbat. Va fi prima căsătorie în
familia Whiteoak — a celor din generația ta; vei fi, desigur,
împreună cu Roma, domnișoară de onoare, iar micuța Mary va
purta buchetul. Ce frumoasă va fi ceremonia! Știi, noi n-am avut
nunți frumoase în biserica noastră. A mea a fost foarte simplă,
numai în familie, iar Renny și Finch s-au căsătorit în Anglia. Piers
a furat-o pc Pheasant, și căsătoria lor a fost celebrată departe de
aici. Cît despre Eden... e mai bine să vorbim cît mai puțin despre
relațiile sale cu femeile. Dar el era un poet și, oricîte i-ar reproșa
Piers, nu li se poale cerc poeților să se poarte ca oamenii de rînd.
II
PRIMIREA LUI FITZTURGIS
Nicholas decisese că va coborî în seara aceea.
— Nu vreau să fac cunoștință cu logodnicul Adelinei ca un
bătrîn invalid întins în patul meu, spusese el. La urma urmei, nu
am decît nouăzeci și opt de ani. Mama mea se scula din pat și
umbla cînd avea aproape o sută de ani. Pe Dumnezeul meu! Iată, a
trecut o lună de cînd n-am mai coborît, voi coborî în scara aceasta!
— Bine, spuse Renny. Cobori la masă sau vii pur și simplu
pentru o clipă în timpul scrii?
— Vin la masă, desigur. O să fii drăguț să-mi pregătești hainele
și să vii să mă iei de braț, să mă conduci ia ora potrivită? Nu vreau
ca acest irlandez, să mă vadă coborând sprijinit de tine. Spune-i
Adelinei să-i găsească vreo ocupație la acea oră, în altă parte.
— Așa am să fac, unchiule Nick, spuse Renny cu un surâs
încurajator, deși se gîndea cu oarecare neliniște la această
deplasare la parter. Totuși, dacă acest îndrăgit unchi bătrîn
hotărâse s-o întreprindă, nimic nu l-ar fi putut împiedica.
Renny îl bărbieri, îi pieptănă părul și-l ajută să se îmbrace.
Aceste operațiuni o dată terminate, trebui să se odihnească o clipă
și să înghită o pastilă recomandată de doctor înainte dc-a începe
operațiunea coborâtului scării. Renny îl privi cu un amestec de
admirație și de tristețe. Da, era cu totul altceva. Hainele îi stăteau
bine. Obrazul său ferm, marcat de nasul acvilin, exprima bună
dispoziție și un umor ascuțit. Dar timpul nu-1 tratase în același fel
ca pe mama sa; pe ca vîrsta o îngreunase, o vulgarizase; îi
împodobise bărbia cu fire de păr țepoase, îi înăsprise vocea,
aducînd aspectului său o expresie de îndrăzneală și de brutalitate,
ca si cum bălrîna doamnă ar fi sfidat însăsi moartea. In ce privește
obrazul lui Nicholas, acesta devenise nespus de fin; trăsăturile
sale căpătaseră o delicatele de camee, părînd învăluit de umbrele
melancoliei. Și totuși, uneori semăna uimitor cu Nicholas cel de
altădată; astfel stăteau lucrurile și în această scară.
— Și acum, spuse el, cu o voce rămasă gravă și sonoră, să
coborîm. Sînt hotărît să-i fac o impresie bună acestui irlandez.
Ridică-mă, Rcnny, fir-ar să fie! Cît mi-e de înțepenit piciorul!
Alaync era înspăimîntată de această coborîre a lui Nicholas. Ea
veni la ușă și îi spuse cu voce joasă lui Renny:
— Nu crezi ic-ar trebui să-i spun lui Archer Să vină să te ajute?
— Nu, mă descurc și singur, răspunse Rcnny.
— Arc de pe acum un aer obosit.
— Ce se petrece? întrebă Nicholas.
— Ești puțin obosit, unchiule Nicholas?
— Cîtuși de puțin, spuse el, forțîndu-se să vorbească în felul
bătrînci sale mame. Vreau masa mea de seară! El îi surîsc lui
Alaync și întinse mîna spre ca. Aceasta se apropie și-l îmbrățișă.
— Ai un aer într-adevăr elegant, spuse ca.
— Cu atît mai bine. Și acum, să mergem.
Robustul braț al Iui Renny, care îi înconjura talia, îl ajută să
șchioapele pînă la capătul scării. El suferea de gută de mulți ani.
Cu neliniște, Alaync urmări din ochi coborîrea celor două capete,
unul acoperit cu păr gri-fer, care nu devenise niciodată alb, iar
celălalt, ciudat, cu claia sa de păr de un roșu închis, la a cărei
simplă vedere i se tăia respirația. În ce-1 privea pe Archer, acesta
apăru dintr-o dată; el se întreba pur și simplu dacă tatăl său va
putea să-l susțină pe bătrîn, fără o altă mînă de ajutor; pe cl nu 1
încerca nici admirația, nici tristețea, și imaginea nu-i evoca în nici
un fel trecutul.
Cînd ajunseră, în sfîrșit, în hol, Renny îl purtă aproape pe sus
pe unchiul său.
— Curaj, mormăi Nicholas, ca pentru a l încuraja pe Rcnny. O
să reușim.
Ei înaintau acum în hol, în direcția salonului.
— E straniu, îi spuse Archer mamei sale, cînd oamenii sînt fie
foarte bătrîni, fie foarte tineri, simt întotdeauna dorința de-a face
ceea ce nu trebuie să facă.
— Tc-ai apucat, deja, să studiezi natura umană, spuse Alayne
surîzînd.
— Am atîl de numeroase eșantioane în jurul meu...
— N-ar trebui, la vîrsta ta, să ai spiritul atît de critic, Archer.
— Aceasta dovedește adevărul spuselor mele de adineauri: simt
nevoia să fac ceea ce n-ar trebui să fac.
— Nu sîntem noi. oare, cu toții, astfel? suspină Alayne.
— Am impresia că alunei cînd ești nici foarte tînăr și nici foarte
bătrîn, necazul este că n-ai poftă să faci ceea ce ar trebui să faci.
— Complici într-adevăr lucrurile, Archer.
— în felul acesta ele sînt mai interesante.
El dădu la o parte perdeaua ferestrei de pe palier si privi afară.
— lată-i pe Adelina și pe prietenul ci. Ea îl ține pe loc aștcptînd
ca unchiul Nicholas să fie instalat în fotoliul său. Eu nu găsesc că
ăștia doi se potrivesc prea bine.
— De ce?
— Nu știu încă. Mai tîrziu, am să-ți spun.
Alayne aruncă la rîndul ci o privire pe fereastră.
— Eu găsesc că se potrivesc bine și că au un aer fericit.
— Mă întreb ce simți în asemenea caz.
— Ce întrebare bizară!
— Ei bine, fericirea îmi parc un lucru atît de pozitiv. Mă gîndcsc
că ca nu poale întîrzia să devină plicticoasă.
Renny traversă holul aducînd un pahar de whisky cu apă
pentru Nicholas.
— E nemaipomenit, spuse el adrcsîndu-sc nevestei și fiului său.
Îi aduc un mic stimulent.
Puțin după aceea, Adelina îl introduse pe Fitzturgis în salon și-t
prezentă lui Nicholas, care lăsă jos jurnalul pe carc-1 citea pentru
a strîngc cu căldură mîna tînărului.
— Sînt într-adevăr bucuros să vă cunosc, spuse el. Am așteptat
mult timp ocazia și ajunsesem să mă tem că ca nu se va mai
prezenta pentru mine.
Fitzturgis se înclină cu o deferentă care-i plăcu lui Nicholas.
Adelina și irlandezul se așezară de o parte și de alta a fotoliului său
și urmă un moment de ceremonioasă tăcere, în timpul căreia
Nicholas îl cercetă pe noul venit. Apoi, avînd aerul că c bucuros dc
ceea ce vede, întrebă:
— Cum se prezenta Irlanda cînd ai plecat?
— Cam așa cum este de obicei: destul de amatoare de a se plînge
și a face Anglia responsabilă de toate necazurile ci.
— Ah, exclamă Nicholas, c o țară îneîntătoare! Mă duceam
adesea să-i văd pc părinții mamei melc, dar sînt ani de cînd n-am
mai fost. Vei simți o mare schimbare trăind în această Lume Nouă.
Ce oameni fericiți sîntem noi! Privcște-ne, domnule Fitzturgis.
— Maitland, unchiule Nicholas, interveni Adelina. Vrei ca toți să
te numim astfel, nu-i așa, Mail?
 — Desigur.
— Foarte bine, Maitland, spuse Nicholas și, desfăcînd jurnalul
în fața Iui Fitzturgis, continuă: privește cît sînt de fericiți oamenii
aceștia: în toate aceste imagini, politicienii, femeile membre ale
unor cluburi, tinerele fete, toți surîd cu gura pînă la urechi. Și
acești tineri căsătoriți, Adelina, privește ce guri enorme au. Ele își
vor devora, desigur, consorți! cînd se vor plictisi de ci, asemenea
păianjenului femelă! Singurii care, în jurnalele noastre ilustrate,
par serioși și demni, sînt copiii foarte mici, care n-au învățat, încă,
să surîdă.
— Dar toti oamenii aceștia sînt cu adevărat fericiți? întrebă
Fitzturgis. Surîsurile lor largi au oare vreo semnificație?
— Accept valoarea lor nominală, spuse Nicholas.
— Archer nu surîdc niciodată, spuse Adelina.
— Fu îl pot face să surîdă, spuse Renny, întinzînd mîna spre fiul
său, care se eschivă.
Rags făcu să răsune gongul. Nicholas, remontat de whisky-ul
său cu apă, se îndreptă cu un pas ferm către sufragerie, sprijinit la
braț de Rcnny.
— Sper că ți place, îi murmură Adelina lui Fitzturgis. În ochii
noștri, ai tuturor, c un bătrîn minunat.
— În adevăr, așa este. Și ce ochi remarcabili are pentru un om de
vîrsta lui... pentru un om dc orice vîrstă!
— Dc acolo îi vin ochii, spuse ea rîzînd și arătîndu-i portretul
străbunicii sale, agățat deasupra bufetului.
— Iar acum i-ai moștenit tu, spuse Fitzturgis cu una dintre
rarele sale priviri arzătoare.
Nicholas văzu că ci privesc portretul.
— Aceea este mama mea, una dintre fiicele marchizului de
Killiekcgan, spuse el; iar celălalt portret este al tatălui meu în
uniformă de ofițer de husari.
Fitzturgis își dădu scama că toți ochii erau ațintiți asupra sa,
chiar și cei ai tînărului Archer, ca și cum ar fi voit să vadă ce efect
au asupra lui cele două portrete. S-ar fi spus că ci voiau să-1 facă
să înțeleagă marca influență pe care cele două persoane, moarte dc
multă vreme, continuau să o exercite asupra tuturor celor ce
locuiau la Jalna.
— Aș fi dorit să-1 fi cunoscut pe fratele meu, spuse Nicholas. El
stătea alături dc mine la masă. A murit, Dumnezeu să-1
odihnească, acum doi ani, în iulie.
Fața lui Fitzturgis se întunecă. Ar fi fost imposibil să uite acea
moarte care o obligase pe Adelina să se întoarcă la Jalna pentru
înmormîntarc, atunci cînd ea conta să petreacă, împreună cu el,
zile minunate la Londra.
— Îmi amintesc, spuse el cu un aer posac.
Renny îi aruncă o privire întrcb'indu-se la ce se gîndește oare, dc
s-a indispus dintr-o dată. Nicholas își sorbea cu zgomot bolul său
de supă. Îl reașeză pe masă, își șterse mustața și spuse:
— Irlanda! Ce epocă îmi reamintește acest nume!... Poveștile din
viața dc tînără fată a mamei mele!... Sejururile pe care le-am
petrecut acolo, fratele meu și cu mine... Îți amintești dc vărul meu
Dermot Court?
— Mi s-a vorbit adesea despre el.
— Avea maniere atît dc elegante! Nu se mai înlîlncștc în zilele
noastre ceva asemănător, în ciuda faptului că fratele meu Ernest
era, dc asemenea, foarte manierat... nu-i așa, Alayne?
Nicholas, surescitat dc faptul că lua din nou masa împreună cu
ceilalți și dc bucuria prezenței unui necunoscut, mîncă cu poftă
partea sa dc friptură dc miel, de cartofi noi și de mazăre. El avu
cuvinte dc laudă pentru tarta cu cireșe, dar dispoziția sa îl
îndemna mai degrabă spre amintiri decît spre a lua papte la
conversația celorlalți. Ochii Adelinei si ai lui Fitzturgis se întîl-
ncau pe deasupra mesei în aparență, ci erau atonii la cele ce se
discutau; în realitate, ci se întrebau ce le rezerva viitorul, ca
sporind la o îmbogățire a vieții sale interioare, el înccrind să se
imagineze pe sine încorporat în decorul carc-1 înconjura.
O carafă de Bourgogne fu așezată pe masă. La vederea ci toți
ochii străluciră și .Aicher avu poftă să strige: Dum vivifiais
vivamus.
— Mă aflam în Anglia în 1930, spuse Nicholas. În anul acela un
cal irlandez, Shaun Goilin, a cîștigat Premiul Grand National.
Mama sa, Golden Day, se afla la păscut într-un padoc, în Irlanda,
și pe un cîrnp vecin se aflau cîțiva mînji dc doi ani. În timpul nopții
cîțiva din acești ștrengari săriră peste bariera care îi separa dc
padoc, iar rezultatul fu Shaun Goilin. Nimeni nu a putut ști
vreodată care dintre mînji îi era tată, dar escapada lor a avut
rezultate fericite.
— Qui capit... Începu Archer, dar Adelina îl întrerupse.
— Pentru numele lui Dumnezeu, nu-ți etala tot timpul știința,
spuse ca tranșant.
El îi aruncă o privire glacială și Fitzturgis se întrebă dacă nu îl
va detesta pe viitorul său cumnat.
— Viața, spunea Nicholas, nu poate fi înțeleasă decît privită
retrospectiv.
— Citat dm Kierkegaard, spuse Archer cu jumătate dc voce.
— Acum, continuă Nicholas, văd atît dc limpede toate erorile pe
care le-am făcut și pe care le-aș fi putut evita.
— Nu cred că ai comis erori, unchiule Nick, spuse Renny.
Nicholas suflă cu putere pe sub mustața sa pe oală, își goli
paharul și îl puse brusc pe masă.
— Voi, cei tineri, spuse el, voi aveți aită viață in fața voastră, dar
cu mă voi stinge curînd. Vă mărturisesc că-mi pare rău să
părăsesc această lume. Eu o găsesc foarte interesantă. Dar
căsătoria mea nu a ieșit bine. Pentru voi căsătoria e o experiență
nouă. Fiți prudenți, lăsați-vă călăuziți... În fine, ceea ce vreau să
zic e că voi n-ați fost încă însurați și că nu știți ce înseamnă
căsătoria.
Nicholas uitase cu desăvârșire că Fitzturgis era divorțat.
— Eu am mai fost căsătorit o dată, spuse acesta privindu-1 fix
pe bătrîn.
Ei, nu! adevărat? Alunei n-ar fi trebuit să spun ce am spus Ei
bine, poale că c mai bine că ai lacul această experiență. Nu că a
mea mi-ar fi folosit la ceva. Mai vreau puțin Bourgogne. Renny.
În timp ce i umplea paharul, Renny spuse:
— Tuturor ne prinde bine experiența. Divorțul nu arc im
portantă în lumea modernă.
Se uită la nevasta sa pentru a vedea dacă a greșit pronunțînil
aceste cuvinte. Ea ținea ochii ațintiți asupra lui Fitzturgis, plină de
simpatie pentru jena care înroșise obrajii tînărului. Întărit de vin
Nicholas reluă .
— Presupun că soția dumneavoastră a fost o irlandeză.
— Nu, o englezoaică.
— Ah! îmi amintesc acum! O actriță. Dar numi mai amintesc
numele ci.
— Trebuie să discutăm despre asta acum? izbucni Fitzturgis.
Adelina îi surîsc.
— Mi-c perfect egal, Mail; apoi, întorcîndu-sc spre Nicholas: ca
se numește Georgina Lennox, unchiule Nick Locuiește acum la
Londra și este una dintre prietenele unchiului Wakefield.
— Ha, ha! rîsc Nicholas. Sîntem cu toii în aceeași barcă, Alayne,
Maitland și cu nune!
— O tempora, o mores! observă Archer.
— Ei bine, piesa lui Wakefield, întrebă Nicholas, a fost jucată?
— Timp dc trei săptămîni, spuse Renny. Presupun că n-a avut
succes, dar nouă ni s-a părul destul dc bună cînd ne-a citit-o, nu-i
așa, Alayne?
Wakefield era cel mai tînăr dintre frații vitregi cărora Renny le
servise drept tată
Foarte politicos, Nicholas îi spuse lui Fitzturgis:
— .Regret că am abordat un subiect jenant pentru
dumneavoastră. Sînt foarte bătrîn. Memoria îmi joacă renghiuri,
spun lucruri pe care nu ar trebui să le spun Dar cu nu fac alîtca
gafe cîte făcea mama mea, nu-i așa, Renny?
— E o trăsătură a familiei noastre, răspunse Renny Maitland o
să facă, în curînd, parte din ca.
Fitzturgis părea puțin trist, dar un suris îi trecu pe buze și
spuse:
— Totul c în regulă.
Ochii Iui îi întîlniră pe cci ai lui Alaync în timp cc aceasta
spunea:
— Un nou-venit la Jalna trebuie să se obișnuiască cu Unele
lucruri.
— Presupun că v-ați simțit foarte nou-venită, cîndva, spuse el pe
un ton care îi așeza în aceeași categorie.
— Acum douăzeci și cinci dc ani eram aici o nou-venită, spuse
ea.
— Mă gîndcsc că aș putea fi considerat și cu un nou-venit, spuse
Archer, pentru că nu mă aflu aici decît de 15 ani.
— Foarte nou, în adevăr, spuse Alaync.
— Și totuși, m-am obișnuit cu toate în scurt timp. Nimic nu mă
mai surpindc acum.
— O plîng pc nevasta ta, spuse Adelina, dacă vreodată o fală va
fi îndeajuns dc nebună să se mărite cu tine.
— Nici o fată nu va avea vreodată ocazia, spuse el. Intenția mea
este să privesc viața ca observator. Îți voi lăsa ție grija perpetuării
speciei.
Conversația fu întreruptă de Sosirea lui Piers și a familiei sale.
După ce îi fură prezentați lui Fitzturgis, își luară scaune și se
așezară în jurul mesei. 1 se dădu fiecăruia cîte un pahar de vin.
Ridicîndu-1 pe al său către Adelina și către logodnicul ci, Piers
spuse cu un mic salut;
— Pentru fericirea voastră viitoare.
Cei doi băieți, Philip și Archer, nu se asemănau decît prin
tinerețea lor, amîndoi la răsăritul vieții, dar Philip era o auroră
luminoasă și roz, in timp cc Archer evoca un asfințit palid și dc o
răceală pătrunzătoare. Aruncîndu-i o privire afectuoasă lui Renny,
Philip spuse:
— Unchiul Rennv o să-mi lase moștenire Jalna, nu-i asa,
unchiule Renny?
— Aș putea face chiar și mai rău, spuse stăpînul Jalnei,
aruncîndu-le nevestei și fiului său o privire malițioasă.
Tînărul Philip ridică ochii spre portretul strămoșului său.
— Ar fi un al doilea Philip Whiteoak care ar stăpîni o.
— Și imaginea însuși a primului, spuse Rcnny.
— Nu mai mult decît mine, spuse Piers.
Imperturbabil, Archer spuse:
— Aceasta nu m-ar contraria cîtuși de puțin pentru că nu aș ști
ce să fac cu Jalna dacă ca mi-ar aparține.
— Deci ți-ar fi indiferent? strigă Renny cu stupefacție.
— Desigur că nu, interveni Alayne, încercînd să apere interesele
fiului ci.
— Ei bine, eu mă simt atașat de această proprietate, dar numai
pentru că m-am obișnuit cu ea, spuse Archer.
— Atunci, spuse Renny, fără discuție că din aceleași motive te
simți atașat dc mama ta și de mine.
— Cred că e normal si că voi sînteti atasati dc mine din aceleași
motive. Voi nu m-ați fi ales desigur drept fiu dacă ați fi avut prilejul,
nu-i așa?
— Philip, spuse Renny, bătîndu-1 pe umăr, Jalna va fi a ta.
— Îți vom aminti această promisiune, spuse Piers.
Alayne îi surise cu bunătate lui Philip și îi spuse:
— Tu ai înțeles desigur că unchiul tău glumește?
— Cîtuși de puțin, spuse Piers. Îți cer să fii martor, Fitzturgis.
— E prea devreme ca să mă angajez fie de o parte, fie de cealaltă,
spuse irlandezul.
Pheasant îi examina pe Adelina și pe logodnicul ci gîndindu-sc
romantic: „Fața Adelinei are caracter; exprimă căldură și
impetuozitate; cea a lui Fitzturgis c mai sensibilă. Ea ar fi capabilă
de uitare dc sine; el, niciodată, în afară de cc-i dictează simțurile."
— Ei bine, Pheasant, spuse Renny, va corespunde? Și, cu un
surîs, i se adresă lui Fitzturgis: îți ia măsura; are înclinații spre
analiză. '
— Și, în general, se înșală, interveni Piers. Cînd ca îl declară pe
cineva demn de încredere, îmi ascund portofelul.
 — Unde sînt Meg și cu fetele? întrebă Nicholas; apoi imitînd-o pe
bătrîna sa mamă: îmi place să fiu înconjurat dc tineret.
— Altădată, îi spuse Renny lui Fitzturgis, noi formam o adunare
numeroasă. În afara celor pe care îi vezi, mai erau și cei trei frați
mai tineri ai mei: Eden, Finch si Wakefield. Eden a murit, bietul
băiat; Finch e pianist și se află acum în turneu; Wakefield c actor
la Londra.
-— Eu existam pe atunci? întrebă Archer.
— Tipul tău nu fusese încă inventat, răspunse tatăl său.
— Mătușa Meg și cu Patience sînt la poartă, anunță Adelina.
Cele două femei coborîră dinlr-un Ford vechi de zece ani și
intrară în sufragerie. Mcg scoase o exclamație dc bucurie
văzîndu-1 pe Nicholas la masă. Patience purta o rochie albă, fără
mîneci, care-i punea în valoare frumoasele brațe bronzate.
— Unde i cealaltă? întrebă Nicholas. Fetița lui Eden?
— S-a dus nu știu unde, cu logodnicul ci, spuse Mcg, încercînd
să pară veselă.
— Cine mai e și ăsta? Nu-mi amintesc de el.
— îl cheamă Norman.
— Ah!... Am uitat de el. Am devenit teribil de uituc. Nu mai
izbutesc să-mi amintesc cine era mama fetiței ăleia, spuse el,
întrebînd-o pe Alayne din priviri.
Aceasta se ridică spunînd:
— Cred c-a venit momentul să ne ducem în salon să bem
cafeaua.
— Cafeaua în salon!? mormăi Nicholas în timp ce era ajutat să
se ridice. Toate modele astea noi!...
— Sînt vreo douăzeci și cinci dc ani de cînd am adoptat-o,
ripostă sec Alayne.
El întinse o mînă tremurătoare, cu care o bătu pe umăr:
— Ai fost minunată, Alayne, spuse el.
În timp ce ieșea pe ușă împreună cu Fitzturgis, ca îi spuse:
— Nu trebuie să te supere spusele unchiului Nicholas. El e un
om excelent, de fapt, dar c foarte emoționat că a coborît din nou la
masă. Venirea ta i-a făcut mult bine.
El îi aruncă o privire admirativă.
— Sînt foarte fericit că mă aflu aici, spuse el De fapt, Jalna este
exact așa cum mi-am imaginat-o.
Două ore mai tîrziu, în tindă, Adelina îl luă deoparte pe Nooky și
îl întrebă:
— Spune-mi cu adevărat ce crezi. Îți place?
— L-am detestat de la prima vedere.
— Oh, Nooky, mă dezamăgești!
— îmi pare rău. Îi detest pe toți tipii pe care îi iubesc ve-
rișoarclc melc. Îl detest și pe Norman.
— Norman, repetă ea cu dispreț. Dar Mait c cu totul altfel!
— Da... Nu arată prea rău.
— Oh! Nook}', ești oribil.
— Spune-mi Christian.
— De cînd ai devenit atît dc formalist cu mine?
— De cînd tc-ai logodit cu domnul Fitzturgis
— Dar recunoaște că-i dc o mic dc ori mai atrăgător decît
Norhian.
— Patience și Roma nu ar fi, probabil, de aceeași părere.
— Mă dezamăgești rău, Christian
— Si tu mă dezamăgești pe mine. Aș fi vrut ca tu să le căsătorești
cu Maurice.
— N-a fost niciodată nimic între Maurice și mine.
— In afară" dc faptul că el te iubește.
— S-a lecuit de mult.
— Sper. Sînt prieteni, el și Maitland?
— Mail îl admiră pe Maurice.
Patience apăru pe aceste cuvinte și îi luă pe amîndoi pe după
umeri.
— Am stat dc vorbă cu irlandezul tău, Adelina, spuse ca, și îmi
place nespus. Parc foarte inteligent. E puțin mai în vîrstă decît mă
așteptam.
— Adolescenții nu mă interesează.
 — Mă consideri și pe mine un adolescent? întrebă Christian.
— Ei bine, găsesc că ești îndeajuns de copi pentru vîrsta ta.
— Mă întreb ce va gîndi Maitland despre Roma, spuse Patience
ca si cum nu o putea goni pe Roma din mintea ei.
— Bănuiesc că o să-1 plictisească, spuse Adeima, plină de o
fericită siguranță.
— Așa cum ca l-ar plictisi pe orice om inteligent, spuse
Christian.
— Ea și Norman se consideră intelectuali, spuse Patience.
— Mă îmbolnăvești! zise Christian.
— Poate. Dar sînt incapabil să înțeleg cărțile pe care Ic citesc ci.
— Tu crezi că ci le înțeleg? Oare nu le etalează pur și simplu ca
pe niște însemne ale preocupărilor lor înalte?
Incruntînd din sprînccnc, Patience spuse:
— Ei bme, ei știu numele autorilor si au citit tabla dc materii.
Christian izbucni în rîs:
— Nu mă îndoiesc! Și Roma c teribil dc mîndră că e fata unui
poet. Ea cunoaște titlurile tuturor poemelor unchiului Eden, dar a
citit ca, oare, măcar unul dintre ele? E puțin probabil.
Renny li se alătură, spunînd:
— S-a făcut ora ca unchiul vostru Nicholas să se ducă la culcare,
dar se distrează atît de bine îneît mi-e greu să pun capăt acestei
seri.
— Cînd va urca la etaj îl voi îndepărta pe Maitland. Unchiul Nick
nu vrea să fie văzut ureînd scara cu ajutorul altora.
— Dumnezeu să-1 binecuvînteze, spuse Patience.
Un automobil înainta încet pe alee.
— Iată că sosește mica noastră prietenă, Roma, spuse Christian
Automobilul se opri, dar rămase ascuns la umbra brazilor.
Roma traversă aleea cu pietriș, ținînd ochii fixați asupra grupului
care se afla în tindă.
— Ea nu are decît două expresii, spuse Christian. Ori ride, ori
nu surîde.
— Ea nu are decît două tonuri, spuse Adelina, sau unul dulce și
mieros, sau unui aspru și banal
— Helo! strigă Roma. Hclo, unchiule Renny!
Ea era singura dintre tinerii Whiteoak care nu-1 iubea pe Renny.
Acesta îi făcuse prea adesea morală.
— Ești în foarte mare întîrziere! îi strigă el.
— Mai bine mai tîrziu decît niciodată, replică ea.
— Acum nu surîde, spuse Christian în șoaptă.
— Vino, Roma, spuse Adelina, să ți-1 prezint pe Maitland.
Se întoarseră cu toți în salon. Fitzturgis se întreținea cu
Nicholas, care o atrase pe Roma pe brațul fotoliului său.
— Această fetiță, spuse el, este fata nepotului meu Eden. Eden
era poet — primul din familie — și care a avut înclinații
intelectuale, deși fratele meu Ernest a avut si el talent si a
intenționat mereu să scrie o carte despre Shakespeare: dar nu a
avut niciodată timp. Desigur, ai aflat că tînărul Nooky... cum se
numește el acum?
— Christian, spuse Roma.
— A, da, Christian. Sc ocupă cu pictura. Și Finch c pianist de
concert, iar Wakefield c actor. Și apoi, se află prin vecini un tînăr
care scrie. Cum îl cheamă, Roma?
— Humphrey Bell.
— Așa. Și ce scrie?
— Povestiri pentru revistele americane și canadiene. A scris
cîteva scenarii pentru radio si ' televiziune, răspunse Roma ca și
cum ar fi recitat o lecție dinainte învățată.
— Ei bine, spuse Nicholas, o să avem în curînd aici o colonie de
artiști în locul uneia de ofițeri britanici la pensie, care au fost
primii locuitori ai acestei regiuni. Crezi că asta o să fie mai bine,
Roma?
— Nu m-am gîndit, spuse ea.
Capul lui Nicholas se aplecă spre piept. Părea extrem de ostenit.
Adelina se apropie de el:
— Spune-i noapte bună unchiului Nicholas, Mait, zise ea. Are să
se ducă la culcare.
 Ea mîngîie părul rebel al bătrînului, apoi îl scoase pe Fitzturgis
afară din casă. O porniră spre pîrîu. Roma ezită o clipă, apoi îi
urmă. În locul în care drumul se bifurca, se opriră și statură puțin
de vorbă. Fitzturgis ținea între degetele sale degetele Adelinei.
În casă, Renny și Piers îl purtară aproape pe sus pe Nicholas,
pînă în camera- sa. Îi priviră cu îngrijorare; nu arătase, parcă,
niciodată atît dc bătrîn.
— Cum te simți? îl întrebă Piers, după ce-1 așezară în adîncul
său fotoliu. Mai degrabă obosit, nu?
— Nu, nu prea obosit, mormăi el, dar gata de culcare. Dă-mi
una din pilulele melc, Renny, iar tu, Piers, dă-mi pijamaua.
Se grăbiră să-1 servească în această cameră în care, copii fiind,
se simțiseră mîndri să fie primiți lîngă un călător ce revenea din
misterioasa lume exterioară. Acum, în locul unui respect temător,
el le inspira milă și dorință de a-1 proteja. Și totuși, o dată așezat în
pat, susținut de pernele sale, avea un aer impozant. Era mulțumit
de sine și înclina să-1 vadă pe. Fitzturgis cu ochi favorabili.
— Omul acesta îmi place, spuse el. Îmi parc foarte agreabil, dar
nu mi-1 pot imagina trăind la Jalna. Dar tu, Piers?
— Nici CU, răspunse Piers și, ca si cum Rcnny n-ar fi fost de față,
continuă. Nu pot să-mi închipui ce o să facă Renny. El nu va fi dc
folos nimănui
— Tu te plîngi mereu că ai prea mult dc lucru, replică Rcnny
— Ceea ce-mi trebuie mic, zise Piers, c un bun muncitor agricol
și nu un gentleman-fermier cu care să-mparl beneficiile.
— După spusele Adclmei, e dispus să facă orice.
— După spusele Adclmei, da, dar ți-a spus el însuși asta?
— Dumnezeule, exclamă Renny, abia a sosit!
— El mi a spus, interveni Nicholas, că i-a oferit cumnatul său o
situație la New York.
— Ce fel dc situație?
— Asta nu mi-a spus... Ah! Da, ceva în publicitate.
— Adelina nu va pleca niciodată să trăiască la New York, spuse
Rcnny. Nu ducem lipsă dc treabă pentru el la Jalna.
 — Dar există destui bani pentru a întreține o familie în plus?
întrebă Piers.
Privind ul drept în ochi, Rcnny răspunse:
— Da.
Sculurîndu-sc dc rîs, Piers îl bătu pe umăr pe unchiul său.
— Noapte bună, unchiule Nick. A fost minunat să te revăd jos,
la masă.
După plecarea lui, Nicholas întrebă.
— Cînd o să aibă loc căsătoria? Sper că va fi în curînd. Mi-ar
plăcea să asist la ea.
— N-o să aibă loc fără dumneata, unchiule Nick... Să sting
lununa?
— Da. Sînt destul de obosit, dar sînt bucuros că am coborîl. De
acum înainte, voi coborî în toate serile.
Cînd prima lampă fu stinsă, figura, pe pernă, se întunecă; o
dată cu stingerea celei de a doua lămpi, ea dispăru.
— Te simți bine?
— Foarte bine, mulțumesc.
— Noapte bună.
— Noapte bună... Ce mai aștepți?
— Plec îndată.
Dar el întîrzic pînă ce auzi un sforăit ritmic.
in acrul proaspăt al nopții, traversă peluza și porni pe drumul ce
ducea la pîrîu. La lumina lunii zări siluetele Adelinei și a lui
Fitzturgis pe podul dc deasupra rîului. Simți o ciudată slrîngcrc dc
inimă cînd o văzu în această atitudine de intimitate sentimentală,
cu un alt om, în locul în care stătuse de atîtca ori dc vorbă cu el.
Dar, în același timp, natura sa patriarhală și dominatoare îl
îndemna să-1 atragă pe Fitzturgis în „turma“ sa. „E mult dc lucru
aici, se gîndi el; c mult pentru noi toți."
Pradă acestor emoții contradictorii, se duse la grajduri.
Deschise poarta și intră în acele locuri tăcute care miroseau plăcut
a paie. Ce efect deosebit producea aici lumina lunii! Afară, ca albea
drumurile, transforma iarba în catifea neagră, accentua misterul
fiecărui copac. Aici, ca lăsa să se întrczăreacă formele înlu nccate
ale cailor, cum se odihneau, unii în picioare, alții culcați pe paie;
clarul de lună făcea să scîntcicze cîlc-o cataramă de oțel sau o
pereche dc ochi șpcnați; el arginta delicata dantelă a cîle unei
pînze de păianjen, sau aurea pe neadormitul său locatar; chiar și
musca prinsă în această pînză părea în unele momente frumoasă.
Un mînz de trei am, culcai lîngă mama sa, se simțea în
întunericul cald și odihnitor, într-o tot atît dc perfectă securitate
ca și înainte de-a se naște. El nu se sperie nici cînd Renny intră în
boxă. Iapa îl întîmpină sforăind încet, în timp ce el o mîngîia. ,fetiță
bună, spuse el. Ai un copilaș superb; sînt mindru dc tinc“. Mîndna
pe care i-o inspirau caii săi părea că ajunge pînă în conștiința
acestora; ci se mișcară și, la sunetul vocii sale, începură să
necheze încet. Ei simțea că-i e milă dc oamenii care sini mîndn de
automobilele lor, aceste mașinării zgomotoase, al căror farmec
dispare o dată cu strălucirea noului, al căror sînge c benzina și
care ies din uzine în serii mari.
III
SE LEAGĂ NOI CUNOȘTINȚE
Fitzturgis venise la Jalna cu un amestec de aprehensiune, dc
neîncredere în sine și dc dragoste întipărită în memorie. În ce
aventură se angaja? în calitatea lui de irlandez, viața dc familie cu
legături strînsc nu era o noutate. Dar viața dc la Jalna era diferită
dc cea pc care o cunoscuse în trecut. El nu izbutea să se vadă pe
sine în postura de viitor ginere al omului care ocupa un atît dc
mare loc în scrisorile Adelinci. În cc măsură era el îndrăgostit de
Adelina? Nu ar fi putut-o spune. Sentimentul pe care i-1 trezise ea
era, desigur, cel mai arzător pc care îl simțise vreodată. Dar era
aceasta de-ajuns? își amintea aproape cu melancolie de dorința sa
de a evita relații umane prea strînse; ultimii ani trăiți cu mama și
cu sora sa, boala mintală a acesteia îi întăriseră această tendință.
Si totuși, amintirea Adclinei în brațele sale, a credinței ci în el, a
veselei ci încrederi în viitor erau ca un soare capabil să
răspîndească norii îndoielii. Lîngă ca pe podul rustic, cu pîrîul care
abia se întrezărea sub ci, cl simți o explozie pasionantă dc dorință
și voința dc-a fi constant în dragostea sa.
A doua zi dimineață, Rcnny îl puse să încalece un cal unguresc,
gri, și îl luă să facă un tur al proprietății; îi arătă cîmpurile pe care
grîul auriu, înalt, urma să fie în curînd secerat, livezile în care
Piers se pregătea să stropească merii; livezile dc cireși în care
culegătorii își umpleau coșurile cu fructe roșii și lucioase; bătrînelc
livezi plantate de bunicul său în care merele aveau să putrezească
Iară să mai fie culese, în care bătrînii arbori se înclinau spre iarba
ce se ridica pînă la genunchi.
— Aceste mere, spuse Renny, nu mai sînt vandabile. Varietățile
lor au fost uitate, dar, după părerea mea, gustul lor c mai bun
decît cel al speciilor cu un aspect seducător care se vînd astăzi
prin magazine. Sînt sigur c-ai să-mi împărtășești părerea.
1 se părea absolut sigur că Fitzturgis avea să rămînă la Jalna.
Cît despre, irlandez, acesta nu se supără să dcscalcce la poarta
grajdurilor. Acest cal unguresc, prm salturile sale bruște părea că
manifestase o dorință vicioasă de a-1 arunca din șa, și gîndul la o
asemenea infamie îl înfuria pe Fitzturgis. El nu avea pretenția că e
un călăreț desăvîrsit. Prefera să circule cu automobilul. Bănuia că
Renny Whiteoak l-a pus să încalece acest cal dificil, ca să-1 pună
la încercare. Ei bine, slavă Domnului, rămăsese în șa.
— Bine, spuse Renny, cu surîsul amabil pe care Fitzturgis îl
găsea puțin disprețuitor.
În grajd, bătrînul grăjdar șef cu obrazul roșu, Wright, dădea
porunci unui nou subordonat.
— Wright, spuse Renny, lucrează la mine de peste treizeci de ani.
În lot acest timp, el nu și-a luat niciodată o vacanță, dacă nu
consideri ca atare zilele petrecute la Concursul hipic dc la New
York. Ce spui de asta, Wright?
— Eu spun că asta-i o muncă grea, răspunse Wright, iar mic
mi-ajunge ca vacanță.
El îl privea pe Fitzturgis, măsurîndu-1, parcă, din ochii săi
albaștri și rotunzi.
 — Și el a fost în Irlanda, continuă Renny. Ei e cel ce I-a însoțit pe
Maurice cînd era mic.
— Ce drăguț băiețaș era, spuse Wright. Nu mi-a dat nici un fel
de bătaie de cap. A fost o călătorie fericită pentru el, deși la data
aceea i s-a părut o cruzime.
— Trebuie să vină în curînd aici, spuse Fitzturgis, fără căldură.
EI numește întotdeauna Jalna „căminul" său.
— Și eu sper asta, exclamă Renny. E căminul nostru al tuturor
— Ați dori să vedeți mîtjzul, domnule? întrebă Wright.
Precedîndu-1 pe vizitator în boxa în care noul născut stătea
mîndru lîngă mama sa, el spuse
— Are pieptul și corpul tatălui său. Cred că o să fie un cal bun.
— Tatăl c ilustru? întrebă Fitzturgis, ca să spună ceva.
— Cred și eu, răspunse Wright. A cîștîgat Premiul Regelui o dată,
și ar fi putut face minuni, dar avea un defect. Atît timp cît avea
obstacole în fala lui, era grozav, dar cînd era vorba numai să alerge,
asta nu-1 mai interesa și nu se gîndca decît cum să părăsească
pista. Călărețul său nu știa niciodată dacă n-avea s-o șteargă spre
stînga.
Cei trei oameni priviră mînzul care le întoarse privirile parcă cu
sfidare. Mîngîindu-1, Rcnny spuse:
— Înceaică să moștenești numai calitățile tatălui tău.
— E mai ușor dc spus decît dc făcut, spuse Wright. Cred că noi
sîntem înclinați să moștenim mai degrabă defectele.
— Tu spui asta, Wnght? spuse Rcnny rîzînd; și totuși o consideri
pe domnișoara Adelina perfectă!
— Ea reprezintă excepția, domnule. Apoi întoreîndu-se către
Fitzturgis, adăugă, cu o politețe demodată Cred că pot să-mi
permit să vă felicit, domnule. O cunosc pc domnișoara dc la
nașterea sa. Am purtat-o în brațe prin grajdurile astea înainte ca
ea să poată să umble si ea n-a știut niciodată ce-nseamnă frica.
— Sînt de acord cu dumneata , și eu o găsesc perfectă, spuse
Fitzturgis.
Pe coridor fură ajunși din urmă de Patience, îmbrăcată în
salopetă albastră, cu un borcan cu unguent în mînă.
— I-am fricționat piciorul lui Frigate. Îi merge mult mai bine în
dimineața asta.
Ea îi întovărăși în inspecția prin grajduri și se arătă chiar mai
mîndră de ele decît Wright. Ordinea care domnea, instalațiile
modernizate meritau într-adevăr să fie admirate, și Fitzturgis
spuse aceasta cu voce tare.
— Unde c Adelina? întrebă Patience.
— Voiam să fiu sigur că Mait o să-mi acorde toată atenția, spuse
Renny, și din pricina* asta am lăsat-o acasă.
— Unchiul Finch va veni în curînd, anunță Patience. Mama a
primit astăzi dimineață o scrisoare dc la el. Ce veste bună, nu-i așa?
Apoi, adrcsîndu-sc iui Fitzturgis: Mă tem că o să vă punem în
încurcătură: sîntem atît dc numeroși.
— Cîtuși de puțin, răspunse el. Mai întîi că l-am întîlnit deja pe
Finch. Și apoi, Adelina m-a ținui la curent cu toate ființele și firile
familiei în acești doi am.
— Cînd sosește Finch? întrebă Renny.
— Peste trei zile. Mai devreme decît ne așteptam. Ceea ce e
caraghios c că nu vrea să facem nici cele mai mici pregătiri pentru
sosirea Iui. Vrea pur și simplu să fie lăsat în pace.
— Dar ce-i cu el?
— Nimic. Spune doar că c obosit și că dorește să fie lăsat singur.
— Nici nu ar fi putut găsi un loc mai potrivit, spuse Renny cu
veselie. Trebuie să știi, Maitland, că noi nu ne prea ocupăm de
lumea exterioară decît în legătură cu activitatea profesională —
dacă poate fi calificată drept profesie creșterea cailor.
— Eu găsesc că este o profesie și încă una dintre cele mai
atrăgătoare, spuse Patience. Eu cresc și cîini, adăugă ca. Cîini la
modă. Vrei să-mi vezi cățelușii?
— Puțin mai tîrziu, spuse Renny. Aș don să-i arăl mai întîi lui
Maitland biroul meu.
Îi venea destul de greu să-i spună lui Fitzturgis pe nume pentru
că nu obișnuiau aceasta decît față de prieteni vechi; dar nici nu
putea să-i spună „domnule" omului cu care urma să se
căsătorească Adelina.
La drept vorbind el nu se simțea prea la îndemînă cu invitatul
său. În ciuda acrului său franc, acest om era pentru el un mister.
Avea impresia că s-ar fi apropiat mai ușor dc el dacă nu ar fi fost
logodnicul Adelinei Privindu 1, nu se putea împiedica să gîndească:
„Iată-1 pe cel care-mi va lua locul în afecțiunea ci.“
În drum spre birou, el spuse:
— Nu s-ar spune că fata aceasta a avut de curînd o mare
suferință din dragoste, nu-i asa?
— Așa este. M-a frapat seninătatea ci.
— Oh! O să-și revină complet. Principalul c că a scăpat de el. E
un om dc nimic. Din păcate, micuța Roma s-a logodit acum cu el.
Vrei să bei ceva?
— Mulțumesc, spuse Fitzturgis așczîndu-se pe scaunul din fața
biroului în timp ce, cu ochii săi adînci, privea portretele de cai ce
acopereau pereții
— Mai tîra'u o să-ți arăt șcile și trofeele noastre, spuse Renny.
— Mă interesează, spuse Fitzturgis și apoi adăugă: Roma c o
fată frumoasă, nu-i așa? Inocentă și cu un aer mai degrabă
nostalgic, nu?
— Într-adevăr, răspunse Renny. E cîleodată drăguță, dar în alte
momente îmi vine să-i trag o bătaie. Tatăl ei, fratele meu Eden, a
murit dc mult. Mă întreb adesea cc ar fi gîndit despre că.
Scoase din buzunar un mănunchi de chei, alese una și deschise
un dulap. Fitzturgis zări o mulțime de obiecte felurite și disparate,
dintre care Rcnny scoase o sticlă pe jumătate plină cu whisky și un
sifon.
Cu paharele în mînă, ei se priviră pe deasupra mesei, într-b
stranie intimitate forțată, care nu avea ca bază decît dragostea lor
comună pentru Adelina, ceea ce îi făcea neîncrezători unul față dc
celălalt. Fitzturgis se întrebă dacă Renny avea intenția să le
conducă viața. Avea acrul că c capabil să încerce; un tip de om mai
degrabă autoritar, cu părul său roșu și cu ochii sumbri. De partea
sa, Renny se întreba dacă dragostea acestui irlandez era durabilă,
dacă se va acomoda cu viata la Jalna... si se întreba, de asemenea,
cu o vie curiozitate, cîți bani avea el oare. Un om are desigur
dreptul să știe ce perspective are viitorul său ginere.
— Sper că ți-ai vîndut bine proprietatea, spuse el.
— Nu chiar așa dc bine, răspunse Fitzturgis cu un suspin. Nu
așa de bine pe cît speram. E de-ajuns totuși ca să le pot întreține pe
mama și pe sora mea. Sora mea dorește ca mai tîrziu să găsească
dc lucru la New York.
— Nu ai putea să-ți investești mai bine banii, decît plasîndu i în
grajdurile dc la Jalna. Mi-a mers destul de bine în ultimii am, dar
am nevoie de mai mult capital. Se poate cîștiga mult cu caii de
concurs și cu cei de curse. Ei sînt jucăriile oamenilor bogați. Am
un prieten, Crowdy, care nu avea decît un singur cal de curse, dar
care s-a dovedit a fi bun. I-a adus nu numai o mulțime de premii,
dar a fost cumpărat la preț foarte mare de un milionar.
— V-am prevenit că sînt sărac, spuse Fitzturgis. Dar mă bucur
dinainte la gîndul să muncesc pentru Adelina.
— Bine, spuse Renny. Se așternu o tăcere întreruptă doar dc
necontenitul muget al unei vaci. Tocmai i-au luat vițelul, explică
ci.
— Cumnatul meu poate să-mi facă rost dc o slujbă în domeniul
publicității, Ia New York, spus Fitzturgis.
— În domeniul publicității, repetă Renny cu o privire buimăcită,
ca si cum n-ar fi știut ce înseamnă aceasta.
— Da, spuse Fitzturgis, el crede că aș putea să mă familiarizez
repede cu asta.
— Cc-1 face să creadă așa ceva?
— Ei bine... presupun că sînt dotat cu o inteligență medie.
Cu severitate, Renny replică:
— Cumnatul tău mă uimește, pentru că, pot să ți spun, după
puținul pe care-1 cunosc, nu ți s-ar potrivi deloc așa ceva.
— Cred că cumnatul meu știe la ce să se aștepte, spuse Fitz-
lurgis cu un aer obstinat.
 — Da. Dc aceea mă și surprinde părerea lui.
În timp ce conținutul paharelor pe care le ridicară scîntcic,
străluci o clipă în ochii lor un viu antagonism.
— Trebuie să înțelegeți, domnule Whiteoak, spuse Fitzturgis cu
căldură, că mi-ar plăcea să mă stabileasc la Jalna, dar nu în
calitate de om la cai fictiv. Mă pricep foarte puțin la caii de concurs.
Nu știu nimic despre agricultura în Canada. Nu vreau să vă
dezamăgesc, asta c lot.
— Dacă asta e tot, exclamă Renny, nu avem de ce să ne facem
griji! Ai să înveți. Și lasă-mă să-ți spun — dacă Adelina nu a făcui-o
— ea nu se va duce niciodată să trăiască la New York. Ea detestă
viața la oraș.
— Știu asta.
— Ea e născută și a fost crescută la țară. A călărit înainte de a sti
să meargă.
—’ Știu.
— Dacă bani vor fi mai puțini, în schimb loc va fi de-ajuns. Eram
zece altădată, la Jalna, si toti foarte fericiți.
— Știu, mi-a spus Adelina. Dar sînt sigur de un lucru: cînd vom
fi căsătoriți, ne va trebui o casă a noastră. Sînt ferm decis.
— Și Adelina de asemenea?
— Cred că da.
— Nu mi a vorbit niciodată despre asta. Cred că ar li făcut-o
dacă i-ar fi slat la inimă.
Ei bine, de fapt, noi n-am vorbit niciodată despre asta.
— înțeleg. Atunci să spunem că vom lua o decizie numai după
ce vom sti cc dorește și ca.
— Orice ar fi, reluă Fitzturgis, îmi trebuie un acoperiș al meu.
— în cazul ăsta, spuse cu veselie Rcnny, cunosc casa care v-af
conveni. Mici căsuțe plăcute sînt greu dc găsit, cred că știi. Dar
sora mea Mcg se va muta și sînt convins că ar fi dispusă să vă
vîndă sau să vă închirieze casa ci la un preț foarte rezonabil. Ea și
Patience trebuie să locuiască cu fratele meu Finch, care și-a
construit o casă dincolo dc pîrîu, pc locul uncia care a ars. A
trebuit atît dc mult timp pentru îndepărtarea ruinelor, pentru
găsirea unui antreprenor dispus să o construiască, și lui Finch i-a
trebuit atît de mult pînă să se hotărască asupra planurilor, încîl
abia acum a fost terminată. Dc altfel, nu-i deloc pe gustul meu:
stilul ei califomian nu nu se pare potrivit în climatul nostru nordic.
Dar el a vrut-o așa și el o s-o locuiască. În scara aceasta urmează
să luăm masa la Mcg și vei avea prilejul să vezi dacă îi convine să
vă aibă ca locatari. Cînd contați să vă căsătoriți?
— Nu am hotărît încă dala, spuse Fitzturgis în defensivă. Apoi
adăugă: în ce mă privește, cu cît mai repede cu atît mai bine.
Întorcîndu-sc spre casă, Fitzturgis avea impresia că problemele
lui îi erau luate din mînă. Într-un fel aceasta îi convenea, pentru
că era înclinat spre indolență, și apoi se găsea intr-o țară străină,
condamnat la o viață nouă și diferită. Pc dc altă parte îi reproșa
stăpînului de la Jalna tonul care i se păruse arogant. El se întreba
dacă reunirea intr-o singură persoană a unui socru și a unui
patron era fericită.
Adelina îi ieși în întîmpinarc pe peluză, ducînd în mînă Iran
dafirii pc care tocmai îi culcscse.
— Nu sînt frumoși? strigă ea apropiindu-sc dc fața lui Fitzturgis.
Sînt dintr-o specie demodată care nu arc nici nume, dar mic îmi
plac.
— E minunat să te văd aici în propria ta ambianță, cu flori din
propria ta grădină în mînă.
— E dc asemenea și gradina ta, spuse ca, conștienta de nevoia
lui de a fi reconfortat.
Îl luă de mînâ și. se duseră înspre o bancă care înconjura
bătrînul mesteacăn Soarele arunca pe iarbă raze fierbinți.
— Iarba arc o culoare diferită aici, spuse Fitzturgis.
— Da, spuse ea, ca și cum s-ar fi scuzat, știu asta; nu c la fel dc
verde. Apoi, ridicînd asupra lui ochii săi arzători: ai petrecut o
dimineață plăcută cu tata? Și ce crezi despre Jalna?
— Oh 1 îmi place Jalna, spuse el cu căldură, dar fără a intra în
detalii, așa cum ar fi vrut ca.
 Rămaseră o clipă tăcuți privind o veveriță ce se juca în iarbă
căutînd ceva pe gustul său; găsind o nucă, începu să o ronțăie.
— Animalele sînt atît dc prietenoase aici, spuse el... am avut o
conversație cu tatăl tău în biroul lui.
Adelina rîsc cu veselie și exclamă:
— Ah, cît aș fi vrut să fiu și cu dc față!
— Dc ce? întrebă el brusc.
— Pentru că sîntcți cei doi oameni pe care îi iubesc cel mai mult
pe lume. Mă pasionează să văd reacțiile pe care vi le pro- vocați
unul altuia.
— S-ar putea ca ele să nu-ți placă în întregime. Ideile mele sînt
diferite dc ce se aștepta el și îl găsesc greu de înțeles.
— Cînd îl vei înțelege, nu vei mai voi să fie diferite. Cred că noi
toți gîhdim acest lucru... afară, poate, dc mama.
— Asta nu mă surprinde.
— E curios că ți-ai format impresia asta... atît dc devreme.
— Tatăl tău și cu mine ar fi trebuit să aranjăm totul. Înainte ca
cu să vin aici, spuse el cu un aer sumbru
Sprîncencle Adelinei se ridicară:
— Credeam că am făcut-o noi doi. Am purtat corespondență mai
bine dc doi ani.
— Despre ce? întrebă el văzîndu-și imaginea reflectată în
profunzimile întunecate ale ochilor logodnicei sale și remareînd o
minusculă aluniță lîngă unul dintre ci.
— Despre dorința noastră de a fi împreună, și ți-am dat și toate
știrile despre Jalna.
— Iar cu ți-am spus limpede că sînt sărac. Vreau să spun că
n-am bani de investit. Știi că mama și cu sora mea depind dc mine
ca să trăiască.
Ea scoase un suspin copilăresc, exagerat.
— Desigur că știu. Dar nu-ți fă griji. Tata speră întotdeauna că
oamenii pc care îi întîlnește vor avea bani de plasat în crescătoria
lui de cai, dar dacă aceștia nu au, asta nu are nici o importanță.
— Dar eu nu sînt pur și simplu „oamenii".
 — Ești prea sensibil, Mail. Nu vei fi lipsit de ocupație. Tata
regretă tot timpul că unchiul Piers nu are mai mult timp ca să-l
ajute să dreseze cai. Și cl e atît dc generos. Poți să fii sigur că are
să-ți dea o bună parte din cîștig.
El îi luă mîna, i-o sărută și spuse:
Lîngă tine mă simt bătrîn și lipsit de iluzii; dar poate că aceasta
are să-mi treacă aici la Jalna, unde aveți toți acrul că v-ați născut
norocoși și plini de o încredere victoriană în viitor.
Îi spuse despre sugestia lui Rcnny referitoare la casa lui Mcg și
ea fu îneîntată. Era nerăbdătoare să se facă scară ca să poată
inspecta casa.
— Ea va fi perfectă atunci cînd familia ta ar veni să ne vadă de la
New York. Desigur că atunci cînd vor veni pentru căsătorie, mama
si sora ta vor locui la Jalna.
— N-am putea să ne căsătorim fără mare ceremonie? Numai cu
familia ta, cu noi doi?
— Cum, Maitland, n-ai poftă dc o căsătorie frumoasă?
— Nu în mod special. Detest ceremoniile.
— Nu vrei ca familia ta să fie dc față la căsătorie?
— Nu prea. Am putea să mergem să o vizităm la New York, în
timpul călătoriei dc nuntă.
— Oh, eu mă gîndeam că o să nc ducem la unul din lacurile din
nord sau poate la Quebec.
— Foarte bine, draga mea, unde ai să vrei tu.
La Mcg acasă sc făceau ultimele preparative pentru dineu.
Patience rămase acasă în ziua aceea și se ocupă, împreună cu
mama sa, de pregătirea complicată a unei mese menite să
rivalizeze cu cele dc la Jalna. Meg era de părere că, atunci cînd
Rcnny venea la ca, trebuia să-i ofere o bucătărie tot atît dc bună ca
și cea a doamnei Wraggc. Patience, în ciuda lipsei sale de
experiență, avea pasiunea dc-a încerca rețete noi. Ca urmare,
toate ustensilele dc bucătărie fură întrebuințate și la ora la care
invitații începură să sosească, mama și cu fata erau amîndouă
într-o totală stare dc confuzie și aproape dc disperare. Roma
fusese însărcinată să pună masa, dar sarcina de-a aranja totul
pentru doisprezece comeseni pe inasa alungită cu prclungitoarea o
depășise. Fața sa împurpurată apăru la ușa bucătăriei și ea spuse:
— Îmi vine să arunc toate farfuriile, cuțitele si furculițele astea.
— Dacă ai face ce fac cu, spuse verișoara sa, ai avea dreptul să
te plîngi.
— Dar cu nu aș face ceea ce faci tu. E lipsit dc sens.
— Nu poți să pui masa fără să faci o adevărată criză pentru
asta?
— Nu-i de-ajuns loc pentru douăsprezece persoane. De ce,
Dumnezeu, a trebuit mătușa Meg să-i mai invite și pe Philip și pe
Archer?,
— Habar n-am, strigă Patience. Dacă nu ești în stare să pui
masa, am s-o fac eu în locul tău.
— Dc ce nu putem și noi să facem un bufet cum fac toți ceilalți,
și trebuie să așternem o masă în toată regula?
Din oficiu, Meg strigă:
— Nu l-am pus niciodată pe fratele meu să mănînce în picioare
la un bufet și nu o voi face niciodată.
— E mult mai bine decît să te așezi la masă, mormăi Roma.
— Niciodată în casa aceasta, spuse Meg.
În momentul acela sosiră Piers și familia sa. Pheasant se apucă
imediat să pună masa, Christian dispăru împreună cu Roma,
Piers ascuți cuțitul de tăiai friptura, Philip începu să tundă peluza
și micuța Mary se retrase să plîngă într-un colț.
Cînd sosiră cei de la Jalna, totul era în ordine. Meg îi întîmpină
îmbrăcată într-o rochie bleu închis, cu o centură albă, carc-i
îngroșa și mai tare talia greoaie; Patience, toată numai volane roz,
nu avea cîtuși de puțin o siluetă modernă; Roma era bine pusă în
valoare, într-un blcu-pal angelic. Ele îl priviră pe Fitzturgis cu o
curiozitate nedisimulată, iar el le examină cu un ochi expert.
Îndată cc fu cu putință, Renny o trase pe sora sa mai la o parte.
— Mcggic, spuse el, am un posibil locatar sau cumpărător
pentru casa ta.
 — Oh, bravo! exclamă ea. Despre cine-i vorba?
— Despre Fitzturgis. E hotărît ca Adelina și el să aibă propria lor
locuință și are, Iară îndoială, dreptate. N-am reușit să aflu de ce
mijloace dispune, dar nu cred că sînt prea mari. Probabil însă că c
în stare să plătească un preț sau o chirie convenabilă.
— Ah! Asta ar trebui să facă I Desigur, dacă n-aș fi o biată
văduvă cu două fete pc cap, n-ar fi avut aceeași importanță..., dar,
ținînd seama cît de grele sînt timpurile...
— Știu prea bine, spuse Renny cu simpatie, fără însă să-i
amintească că-i plătea o pensie pentru Roma și că Patience își
cîștiga singură existența.
— Aș fi bucuroasă s-o văd pe Adelina în casa asta împreună cu
încintătorul ei irlandez. Și eu care voi face menajul pentru Finch.,
pare prea frumos...
— ...ca să fie adevărat, încheie Archer intrînd.
— Ai tras cu urechea? întrebă Renny cu severitate.
— Cred că da, răspunse Archer. Îmi vine foarte greu să stabilesc
lima de demarcație între a nu mă interesa îndestul de unele
lucruri și a mă interesa prea mult.
— Am să ti-o explic cu. spuse Renny. Cînd două persoane își
vorbesc cu voce scăzuta, e cazul să te îndepărtezi.
— Dar peste tot unde mă duc dau peste cîte două persoane
care-și vorbesc cu voce scăzută; s-ar părea că nu mai există nici
un loc liniștit în care să mă pot duce.
Un miros dc ars veni dinspre bucătărie și Meg se precipită,
cuprinsă dc panică. Din fericire nu se întîmplase nici o catastrofă
și în curînd doi frumoși claponi fură aduși în sufragerie. Pheasant
își regăsi fetița, o consolă, și familia se reuni în jurul mesei.
— Depressus extollor, pronunță Archer, apoi, în beneficiul
societății, traduse: „Deprimat fiind, exult acum“.
Alayne îi aruncă o privire dezaprobatoare. Renny apucă cuțitul
și furculița de tranșat carnea. Abia desprinsese o aripă, cînd sc
auzi zgomotul unui automobil pc alee. Din locul în care se afla,
Roma îl putea zări.
 — Știi cine a venit? îi spuse ca lui Christian care era așezat lîngă
ca. Unchiul Nicholas. La vîrsta lui ar fi trebuit să aibă
înțelepciunea să rămînă acasă.
Acum, îl văzuse toata lumea. Cu toții se ridicară de la masă și
întindeau gîtul. Ținînd în continuare cuțitul și furculița, Renny
exclamă:
— Dragul bătrîn a spus că ar fi dorit să vină. Eu i-am răspuns că
ar fi prea obositor pentru el. A părut nemulțumit, și acum face
după cum i-e vrerea! Philip și Nooky, duccți-vă să-1 ajutați!
— Cine La adus 7 întrebă Alayne pc tonul pe care-1 întrebuința
de cîtc ori sc pregătea să suporte o nouă mărturie a obstinației
familiei Whiteoak.
— Wright Cu propria sa mașină. Acum, Wright l-a scos din casă
Dar... el merge cu pas ferm!
— Dumnezeu să-1 binccuvîntczc, spuse Mcg. Patience, vrei să-i
pui un tacîm?
— A mîncat înainte de plecarea noastră; am avut cu grijă de asta,
spuse Alayne
— Știu, spuse Renny, dar a mîncat foarte puțin. Cred că-i c
foame la ora asta. Archer, ai putea să-i cedezi locui ia masă
unchiului tău Nick, nu-i asa?
— Indurare! spuse Archer. Era noul său cuvînt favorit și-i rosti
răspicat și plîngător.
Bătrînul intrase în încăpere, surîzînd triumfător.
— Credeați că ați scăpat de mine, nu-i așa? Dar și mie îmi plac
întrunirile de societate, ca și vouă.
— Și noi sîntem încîntaij- să te vedem! exclamă Meg dueîndu-se
să-1 îmbrățișeze.
— Nu vă ocupați dc mine, spuse Nicholas. O să mă așez pur și
simplu la măsuța aceea și-am să rod un os.
Dar toată lumea sc ocupă dc el; băieții îi aduseră un fotoliu
confortabil; Patience ^așternu o față dc masă pc care așeză
farfuriile; Renny tăie pentru el bucata dc friptură preferată Și
pentru că micuța Mary spusese: „Vreau să-i aduc flori la masă“,
trebuiră să o ridice din scaun ca să poată ieși în grădină. Cînd se
întoarse cu trei părăluțe cu tulpini scurte, trebuiră să găsească un
vas potrivit în care să le pună. Din fericire, seara era călduroasă,
astfel îneît mîncarea nu fu atît de rece cum se temuse Fitzturgis.
El asculta mai mult conversația animată decît se amesteca în ea,
schimbînd din timp în timp cu Alaync priviri amuzate. Băgă de
seamă privirea rece pe care Roma o ațintea asupra lui și se întrebă
ce gîndea ca.
Cc minunată tartă cu fragi! Ce reușită cremă de vanilie! Cc
suculentă prăjitură de Savoia, făcută din opt ouă! Mcg se înroși de
plăcere cînd cl Ic lăudă. După cafea, ca îl luă deoparte și-i spuse:
— Mi-a spus Renny că doriți să găsiți o casă și că v-ar plăcea s-o
vizitați pe aceasta, tu și cu Adelina. Asta ar fi cel mai potrivit
moment ca s-o vedeți.
— Foarte bine, spuse el cu placiditate.
Meg se așteptase la mai mult entuziasm.
-— Ești sigur că vrei s-o vizitezi? întrebă ea.
— Da, desigur, spuse cl surîzînd.
Mcg o luă înainte și Renny li se alătură.
— Meg și cu mine am cunoscut casa asta de cînd ne-am născut,
zise el. După război a fost împărțită în două apartamente, dar cînd
Meg a cumpărat-o i-a redat forma inițială.
— Au trăit în ca oameni destul de stranii, spuse Meg. Îți
amintești de domnul Scoud, Rcnny? Sau de familia Dayborn?
— Da... Îmi aduc aminte.
In fiecare încăpere Meg evoca alte amintiri din trecutul său.
Adelina,- care o ajutase pc Patience, veni să li se alăture.
— Oh, Mau! murmură ea, strecurîndu-si mîna sub brațul
tînărului bărbat. Ar fi minunat, nu-i așa?
O dată terminat turul casei, Meg întrebă:
— Vă gîndiți s-o cumpărați sau s-o închiriați?
— Mi-ar conveni, mai degrabă, s-o închiriez, răspunse
Fitzturgis.
— Oh, da, spuse Adelina, asta ni s-ar potrivi mai bine.
 În acest timp, la parter, Patience îi spunea Romei:
— Aș dori să-mi înapoiezi cei cincizeci de dolari pe care ți i-am
împrumutat.
Cu un aer ușor surprins, Roma spuse:
— Da, o să ți-i înapoiez... cînd o să pun mîna pe ceva bani.
— Dar, Roma, tu mi-ai spus că unchiul Nick urma să-ți dea
niște bani.
— Așa credeam.
— Mama ar li contrariată dacă i-aș povesti asta.
— Atunci nu-i povesti.
— Roma, ai dc gînd să-mi dai banii înapoi?
— Da; într-o bună zi.
Reuniunea de familie o plictisea. Avea poftă să plece undeva cu
Norman, care o aștepta în mașină, nu departe, pc drum. Dar ca sc
duse mai întîi să-1 îmbrățișeze pe Nicholas și întîrzie cîteva
momente pe peluză cu cei trei băieți înainte de a trece dc portița
grădinii și de a dispărea în noaptea care se lăsa.
— Îndurare! exclamă Archer urmărind-o cu privirea.
Norman luă o carte de psihanaliză pentru a-i face loc pc
banchetă lîngă el îi oferi o țigară și i-o și aprinse.
— Cum s-a desfășurat masa? întrebă el.
Ea lăsă o șuviță de fum să-i iasă pc nări, în timp ce făcea un gest
larg cu mîna în care ținea țigara.
— Un adevărat Sabat; unchiul Nicholas a sosit fără să se fi
anunțat, tocmai cînd ne așezam la masă.
— Ce mai face?
— Foarte bine... zgîrcitul ăsta bătrîn!
— Cum se mai comportă mătușa ta Meg?
— Oh! E destul dc scorpie de la o vreme. Bănuiesc că-i obosită.
Dar cine nu c? Eu, cel puțin, știu că sînt. Patience m-a chinuit
pentru cci cincizeci de dolari pe care mi i-a împrumutat. Cincizeci
dc dolari! S-ar zice că-i vorba de o mic!
— Ce-au devenit acești cincizeci de dolari? întrebă Norman cu
curiozitate.
 — Nu știu, răspunse ca pe un ton iritat. Tot cp, știu e că ei există
ca să mă plictisească pc mine.
— Nu-ți fă griji, iubito, zise Norman punîndu-i brațul pe umeri.
O să fim în curînd însurați; vei fi împreună cu mine, la adăpost de
familia ta, și n-o să te mai plictisească nimeni.
Roma nu răspunse. Ea se vedea în mica oglindă a mașinii și se
contempla cu îneîntare.
IV
ÎNTOARCEREA I UI FINCH
Finch sc gîndise să se întoarcă singur la Jalna dar, la Londra, sc
trezise cu Maurice pc care o pornire bruscă îl făcuse să vină din
Irlanda pentru a-1 vedea, înainte ca acesta să se îmbarce pentru
Canada. Maurice se simțise deprimat, singur, fără rădăcini
profunde nici în Irlanda, nici în Canada. El suferise mai ales din
cauza plecăm definitive a lui Fitzturgis, pentru că nu crezuse
niciodată că logodna acestuia cu Adelina va conduce, totuși, la o
căsătorie. El se așteptase ca Fitzturgis să facă eforturi chinuitoare
pentru a-și vinde proprietatea, scriindu-i din cc în ce mai rar
Adclinci și tcrminînd prin a rămîne pc pămînturile sale sterpe, ca
să ducă o viață indolentă și, la urma urmei, nu neplăcută. Apoi,
deodată, o scrisoare al lui Pheasant trimisă „par avion“, îl
încunoștințasc pe Maurice că Fitzturgis își vîndusc bunurile, că
pleca la New York împreună cu mama și sora sa și că Adelina
intenționa să sc mărite la începutul toamnei.
Așezat într-un hotel din Londra, împreună cu Finch, în fața
unui pahar dc whisky, Maurice spusese:
— Sînt sigur c-aș putea s-o fac mai fericită pe Adelina, decît va fi
cu Fitzturgis. Am iubit-o dintotdeauna.. oricît de îndepărtate îmi
sînt amintirile. Eu o înțeleg. Necazul este că cu nu sînt pentru ca
decît un verișor în plus.
— Cc vîrstă ai? întrebă Finch.
— Douăzeci și patru de ani. Și nu-mi spune c-o să-mi treacă,
pentru că cu știu c-am s-o iubesc întotdeauna.
— Eu credeam, pur și simplu, că ați fost două ființe foarte fidele
Adclinei: Fitzturgis și cu tine.
— Adelina face parte dintre acele femei cărora bărbații le sînt
fideli.
— Mâ gîndeam, de asemenea, că ai putea să te întorci împreună
cu mine și să-i faci probleme lui Fitzturgis. Și apoi, i-ai face o atît dc
plăcută surpriză maică-ti! îi lipsești, și tu știi asta, Maurice.
Finch vorbea ca și cum ar fi fost inspirat de solicitudinea pentru
Pheasant, dar în realitate, el o făcea pentru Maurice. Băgase de
scamă cît dc rău arată acesta, precum și că-i tremură mîinilc și
că-și umple prea des paharul Băiatul acesta își revenea, oare, după
niște excese alcoolice?
— Spune mi, bei prea mult, Moocy? întrebă el.
Poate pentru că întrebuințase această abreviere familială a
prenumelui său, Maurice îi răspunse cu o sinceritate copilărească:
— Mi-c teamă că da, unchiule Finch, și adăugă cu voce scăzută:
mă simt singur și adeseori deprimat.
— Atunci, vino la Jalna împreună cu mine. Sînt doi ani dc cînd
n-ai mai fost. E timpul să ne reunim cu toții. Wakefield trebuie să
vină și el puțin mai tîrziu.
Maurice se lăsase convins fără dificultate și acum coborau
amîndoi din avion, obosiți și clipind din ochi din pricina luminii
orbitoare a aeroportului pc care domnea o căldură insuportabilă
Piers, venit să-i ia cu mașina, observă mai întîi silueta înaltă a
lui Finch
— Alo! strigă el dc departe și, dc îndată ce i se permise, se fofilă
printre oameni. Îi strînsc mîna fratelui său și-i spuse: Ați întîrziat
două ore.
— Știu, spuse Finch, parcă scuzîndu-se.
— Aștept dc două orc jumătate.
— Tată-1 pc Maurice, spuse Finch pe un ton care subînțelegea
că această surpriză compensa așteptarea.
Piers îl privi o clipă cu gura căscată pc primul său născut, apoi
fața sa bronzată sc lumină de un surîs patern.
— Ei bmc, poftim surpriză! Cît de bucuroasă o să fie maică-ta!
Dar dc ce nu ne-ai prevenit?
— Am vrut să-i fac o surpriză... dar ar fi trebuit, poate, să vă
trimit vorbă...
— Ar fi fost mai bine. N-are importantă. Să căutăm bagajele și să
ieșim de aici.
Mașina lui Piers, lăsată în parcaj la soare, era ca un cuptor
încins. Finch și Maurice se prăbușiră epuizați pe bancheta
desfundată.
— Val de căldură, explică Piers.
— Uitasem cît poate fi de cald, spuse Maurice... sper că venirea
mea neașteptată nu vă pune în încurcătură.
— Știi că sîntem îneîntați să te avem printre noi. r
— Ce mai fac cei de acasă? întrebă Finch.
— Foarte bine. Renny nu a putut să vină să vă întîmpinc. S-a
dus la o vînzare și l-a luat și pe Fitzturgis cu cl, spuse Piers apoi, cu
un surîs ușor: încearcă să-i bage în cap clemente ale creștem cailor
de concurs. Nu pot să-l înțeleg pc lipul ăsta. Cc fel dc viață ducea el
în Irlanda,. Maurice?
— Foarte plăcută, cred. Nu-1 vedeam prea des... Adelina s-a dus
și ca la vînzarea aceea?
— Nu. Cred că Renny și-a spus că Fitzturgis n-ar avea ochi să sc
uite la cai dacă Adelina ar fi cu ci. E prins rău.
Străbătcau în viteză cîmpia strălucitoare pe care, cu fiecare oră,
soarele creștea în intensitate, pe care umbrele sc micșorau sub
arbori și unde adierea provocată dc mersul mașinii devenea dm cc
în cc mai fierbinte. Totuși, Maurice sc simțea revigorat. Era fericit
că venise. După toți acești ani pctrecuți în Irlanda, țara aceasta îi
rămăsese straniu dc familiară. Îi era recunoscător lui Finch că-1
convinsese să-l întovărășească și se întoarse spre el, pentru a-i
suride cu gratitudine. Dar Finch avea dinlr-o dală un aer detașat,
adîncit în gînduri. La ce s-o fi gîndind? sc întrebă Maurice. Cc
simțea, oare, Finch, revenind acasă?
Finch tocmai începuse să se gîndească la noua sa locuință,
înconjurată de copaci stufoși. Fiind la umbră, era răcoroasă, dar
va trebui să taie unii dintre copaci. Va fi o problemă să-și dea
seama pe care dintre ei. Aflați acolo de atîția ani, rădăcinile lor
trebuie că absorbiseră însăsi esența celor care locuiseră în vechea
casă distrusă dc foc: cei care trăiseră și cei care muriseră acolo.
Eden murise acolo; bolnav, ei contemplase de la fereastra camerei
sale acești copaci. Sprîncenele iui Finch se încruntară de durere în
timp cc-1 evoca pe Eden, în haina sa de casă, albastră, în picioare
la fereastră, privind sumbrul peisaj al iernii și aștcptînd cu
nostalgic primăvara. Dc ce oare revin în minte atîtca lucruri triste,
cînd îi evoci pe cei morți? Ar fi trebuit să-și reamintească de veselia,
de generozitatea lui Eden, să-1 revadă plin de viață, și nu
alunecînd spre moarte. Finch se gîndi la Sarah, nevasta sa moartă,
și nu o lăcu cu durere, ci cu mirare dc-a constata cît devenise ca dc
ireală în amintirile iui. Ea nu mai era decît o fantomă cîntînd pe o
vioară spectrală. Odinioară, pc cînd trăiau împreună, ca-i făcuse
inima și nervii să vibreze, dar din toate acestea nu mai rămăsese
decît o boare abia perceptibilă. Chiar și copilul pc care ca-1
născuse, părea... nu, Dennis nu-i părea ireal. Era un băiețaș de
unsprezece ani, foarte vioi, dar Finch nu sc simțise niciodată
apropiat dc el și n-avusese niciodată dorința de a-1 avea lîngă sine.
Acum, pentru prima oară, se întreba de ce. Oare din cauză că
simțea la Dennis o tendință de a-1 acapara, care i-o amimea pe
Sarah? Sau pentru că nu avea instinct patern, căci el nu era ca
Renny, care fusese, pentru frații săi, ca un adevărat tată, sever,
dar generos si iubitor?... Finch nu avea nici cea mai mică dorință
să-1 vadă pe Dennis, aflai acum într-o tabără de vacanță. Îi
adusese un aparat fotografic, pentru că știa că își dorea aceasta,
dar nu-i scrisese și nu-i răspunsese la mișcătoarca scrisoare pc
care Dennis o iscălise: „afectuosul și unicul tău fiu“. Această
semnătură avea în ca o nuanță posesivă; și ea i-o reamintea pe
Sărah...
Finch se aplecă și îl întrebă pc Piers:
— Ce mai face Dennis?. Ți-a mai scris, recent?
— Îi merge bine, cred. Sc va întoarce curînd. Renny nu l-a trimis
în tabără decît pentru o jumătate de vacanță, gîndindu-se că s-ar
putea să-1 vrei lîngă tine. Casa ta e gata. O să-ți facă plăcere să o
mobilezi. Meg c nerăbdătoare să pună laba pc ea.
Gropița din colțul gurii lui Piers se adînci într-un surîs malițios
în timp ce îl fixa pe Finch, pentru a vedea efectul pe care îl
produceau asupra lui aceste cuvinte. Finch părea însă chiar mai
imperturbabil decît era în realitate.
— Foarte frumos din partea iui Meg, spuse el. Dar n-am de gînd
să mobilez toată casa dintr-o dată. Am să cumpăr încetul cu
încetul genul dc lucruri printre care să-mi fie plăcut să trăiesc.
— Ai dreptate, spuse Piers, ațintindu-și din nou ochii pc drum.
— Dacă mătușa Mcg își închiriază casa, unde o să locuiască ea și
cu cele două fete ale ei? întrebă Maurice.
— Cu Finch, bineînțeles, răspunse Piers.
— Nu-i încă nimic fixat, spuse Finch pc un ton ascuțit carc-i
trăda starea nervilor.
— Meggic a aranjat totul, replică Piers rîzînd. Ea n-ar fi în stare
să-1 lase pe un biet văduv cu un copil să se zbată singur cu toate
dificultățile menajere, în ump cc ea...
Finch îl întrerupse.
— N-am stabilit încă nimic.
— Asta să i-o spui chiar tu; ea își imaginează contrariul.
Își continuară drumul în tăcere. În sfîrșit apăru șoseaua
familiară, cu copacii săi stufoși, care mărgineau, pc stînga, cîmpu-
rile liniștite și livezile Jalnci. Pătrunseră pe alee, un tunel verde
care dădea senzația de răcoare, cu toate că și aici era îngrozitor dc
cald; în sfîrșit, ajunseră în fața casei cu peluza îngălbenită și cu
straturile de flori Iară vlagă, istovite de soare.
— Avem nevoie de ploaie, spuse Piers, ștergîndu-și fruntea cu
batista.
Din colțul umbrit în care se aciuaseră, cîinii apărură cu prețul
ultimului efort dc care erau capabili și începură să latre, toți
deodată, prcpelicarul terminînd pnntr-un adevărat urlet de
protest. Usa dc la intrare sc deschise si Alavnc se arătă, în mov, cu
părul argintiu aruncat elegant pc spate, cu fața avînd trăsături net
desenate, dînd o impresie dc prospețime.
Ea îl primi pe Finch, care fusese întotdeauna cumnatul ei
preferat, spunînd:
— Cu cc vreme tc întîmpinăm, Finch! Căldura asta 1 Intră în
casă unde e mai suportabil. Apoi, obscrvîndu-1 pe Maurice:
Dragul meu! Cc minunată surpriză! Mama ta tc așteaptă? Vreți să
beți ceva rece?
— Cît dc tare? întrebă Piers.
— Mă gîndcam la niște cassis, dar dacă vreți o băutură mai
tare...
— Cred că trebuie s-o luăm iar din loc. Nu-i așa, Maurice? Ești
nerăbdător să-ți vezi mama,, cred?
Maurice răspunse afirmativ. Finch coborîsc din mașină și după
ce o salută pc Alayne sărutînd-o pc obraz își descărca bagajul
ajutat de Maurice. Wraggc apăru cu surîsul său misterios și apucă
cele mai ușoare două valize. Maurice promise să revină mai tîrziu
în cursul zilei, și mașina dispăru pc alee. Finch se imobiliza pc
veranda a cărei familiaritate, ambianță intimă chiar, a cărei piatră
si cărămidă înfierbîntate de soare, festonatc cu vită sălbatică, îl
atrăgeau ștcrgîndu-i amintirea zborului interminabil pe bolta
luminoasă, deasupra mării obscure, și a tumultului mulțimilor din
sălile dc concert.
Aici, numele său de familie devenea cel al tuturor celor care îl
înconjurau. El nu mai era decît „Finch", și totuși, atît de intens el
însuși încîl înrclipa aceasta i sc părea că, în orice alt loc s-ar afla,
ar fi lipsit dc identitate.
dinii pătrunseră în casă și se aruncară gcmînd dc plăcere pe
răceala dalelor dc piatră.
— Ce mai zi pentru vînzarc! spuse Alayne. Dar Renny a ținut să
sc ducă și să-1 ia cu el și pe Maitland. Bietul băiat o să sc topească;
el suferă atît din pricina căldurii.
Intraseră în salonul răcoros, cu obloanele închise, în care
Wraggc adusese cassis și apă de la gheață. După ce se informă
despre unchiul Nicholas, Finch întrebă:
— Cum îți place Fitzturgis?
— Îmi place mult, spuse Alayne, ca și cum l-ar fi apărat, ca și
cum ca ar fi fost singura care îl înțelegea. Am purtat cu el cîteva
discuții interesante. Îl găsesc cu totul original.
— Nu c la fel de original în irlanda.
— Cred că este indiferent unde s-ar afla. Crezi că o poate face pe
Adelina fericită?
Ea ridică din umeri resemnată:
— Cine știe? Și în fond ce c aceea „fericire"?
— Nu sînt desigur capabil să răspund la această întrebare,
spuse Finch și, în timp ce își bea cassis-ul rece, sc contopi cu
atmosfera familiară a încăperii.
— Ce mai face Maurice? întrebă Alayne.
— E în continuare îndrăgostit de Adelina, dacă la asta te
gîndeai.
Manifestînd o surprindere căreia nu i sc adăuga nici un fel de
satisfacție maternă, Alayne spuse cu precipitare:
— Nu știam, spuse ea, că afecțiunea lui pentru ea era chiar atît
dc serioasă. Credeam că nu c decît cea obișnuită din partea unui
văr.
— E cît se poate de serioasă, spuse Finch, și, după o pauză,
adăugă: El bea mai mult decît ar trebui s-o facă pentru sănătatea
lui.
— Sînt dezolată să aflu asta Pheasant ar fi disperată dacă ar ști.
— Sper că o să fie rezonabil cît o să stea la părinți, mi a promis.
Archer intră în salon. Îl salută pe Finch și află fără să sc mire că
Maurice îl întovărășise.
— Oamenii revin oare la vechiul lor cămin din datorie sau de
plăcere? întrebă el.
— E normal, spuse Alayne, să se reîntoarcă la părinți.
— Animalele nu fac asta. Cred că nu-ți închipui un tigru
întorcîndu-sc să-și vadă părinții El ar ști dinainte că ei n-ar face
decît să-l critice.
 — Animalele domestice revin la căminele lor, Archer, zise Alaync
scrulînd fața fiului ei în speranța că va descoperi vreo urmă de
afecțiune.
— Da, spuse cl. Am citit undeva că s-a decernat o medalie unei
pisici care parcusese mai mult de 100 de kilometri, ca să sc
întoarcă acasă. Dar la ce poate folosi o medalie unei pisici?
Medalia n-a făcut decît să gîdile orgoliul proprietarului pisicii, ca și
cum el ar fi săvîrșit fapta.
— Cînd o să-ți părăsești căminul, spuse Finch, ai să-ți dai și tu
scama cum o să tînjești după el.
— Singurul lucru după care tînjesc este înțelegerea. Unchiul
Nicholas spune că omul înțelege numai cînd e prea lîrziu.
— Unchiul Nicholas a dus o viață foarte bună, spuse Alaync.
— Ce înseamnă aceea „o viață bună“?
— S-a bucurat din plin de viață și n-a pricinuit necazuri
celorlalți.
— Dar asta nu înseamnă același lucru cu a-ți ajuta aproapele,
nu-i așa?
În momentul acesta intră Adelina. Finch o îmbrățișa cu
afecțiune.
— Frumoasă ca întotdeauna, Adelina, spuse el, și fericită, văd
asta în ochii tăi.
Archer examină ochii surorii sale.'
— Nu văd nici o expresie în ci, spuse el. Găsesc că ochii sînt
supraestimați. Gura c cea care arată dacă ești fericit. Adelina
surîdc de la o ureche la alta, deci noi știm că c fericită.
— El perorează în felul ăsta cu orice ocazie, îi spuse Alayne lui
Finch, semi- mîndră, semi-disperată. Are un spirit atît de
analitic...
-— Cînd va avea loc căsătoria-? întrebă Finch. Aș vrea să asist,
dacă e posibil, și Maurice de asemenea.
— Maurice vine aici? exclamă Adelina.
— E deja aici. A venit împreună cu mine.
— Minunat! Sper ca și unchiul Wake să fie aici. Intenționăm să
ne căsătorim în septembrie.
— Am să dau o recepție pentru tine în noua mea casă, spuse
Finch.
— Mătușa Meg, Patience și cu Roma o să trăiască cu tine sub
același acoperiș?
Finch păru jenat; murmură:
— Nu prea cred...
Incapabilă să-și detașeze gîndurile de la propriile sale probleme,
Adelina spuse:
— Sora lui Mait, Sylvia, urmează să vină de la New York, să stea
la noi și să rămînă pînă la căsătorie. Ți-o amintești?
— Ea nu poate fi uitată nicicînd, spuse Finch, și retrăi scurta lor
întîlnire, revăzu îneîntătoarea ei față îngrijită, rcauzi agreabilul
timbru al vocii ei... Și-a revenit complet? A fost bolnavă, nu-i așa?
— Da. A avut un șoc în timpul războiului; a asistat la moartea
soțului ei cu prilejul unui atac aerian. A avut nervii teribil dc
zdruncinați, dar acum se simte mult mai bine. Speră să-și
găsească de lucru la New York.
— Straniu loc a ales dacă are nervii bolnavi, spuse Finch. Dar c
poate un loc bun pentru a uita.
Archer știa că mama sa îl întîlnisc pc primul său soț la New York
pe cînd ca lucra la o casă dc editură. În aceeași după- amiază,
avînd ocazia să vorbească singur cu Adelina, îi spusese:
— Mă întreb cu care dintre soții ci a fost mama mai fericită, cu
unchiul Eden sau cu tata?
Adelina îl privise cu dezgust, cxclamînd:
— Ai obiceiul să spui cele mai jenante lucruri!
— Trebuie reflectat la viață.
— Nu-i nevoie să tc gîndești la unchiul Eden, care a murit
înainte ca tu să le fi născut.
— Dar mi-c o rudă atît dc apropiată! L-am auzit înlr-o zi pc tata
spunînd că se întimplă cîtcodată ca un descendent să semene cu
un bărbat dintre strămoșii săi. Mă asemăn poate cu unchiul Eden.
— Ești dezgustător. Archer. Dc altfel tata vorbea despre animale
și nu despre ființele omenești inteligente.
— Nu văd nimic inteligent ca toți copiii să sc asemene cu tații
lor.
— Tu nu-i semeni cîtuși dc puțin tatălui tău... și c păcat.
— Ai ciori să am părul roșu și ochii negri?
— Nu, însă cu felul tău de a fi...
— Consideri felul de a li al tatei superior celui ai meu?
— Da.
— Pentru că c mai degrabă instinctiv decît analitic?
Ncmaiputîndu-1 suporta în continuare, Auclina încercă să-1
expulzeze cu forța din casă în căldura dc afară. Lupta lor deșteptă
cîinii, care începură să latre cu furie. În mijlocul acestui vacarm,
Rcnny și Fitzturgis reveniră dc la vînzarca dc cai. Rcnny era foarte
bine dispus, deoarece cumpărase iapa pc care și-o dorea, la un
preț care i se părea rezonabil, deși îl rugase pc Fitzturgis să nu-1
spună familiei, în afară de Adelina, care știa să fie discretă. Palid
din pricina căldurii excesive, Fitzturgis îi strinsc mîna lui Finch cu
o cordialitate moderată, dar Rcnny îl îmbrățișă pe fratele său și se
arătă îneîntat cînd află că Maurice venise împreună cu cl.
— Îndată după ceai, Finch, o să ne ducem să vizităm casa ta și
apoi să-1 vedem pc Maurice. O să fie mai răcoare atunci. Vii si tu
cu noi, Alavnc? » 7 >
Dar Alayne se scuză, arătînd că era prea cald și spuse că
Fitzturgis ar prefera, fără îndoială, și el, răcoarea din casă. Adelina,
însă, își manifestă dorința dc a i întovărăși pc tatăl ei și pc Finch.
— Nu mai c chiar atît dc cald, spuse ca, și casa cea nouă e în
întregime la umbră.
Va trebui să tai cîliva copaci, Finch, spuse Rennv. Aștcap- tă-mă
însă pc mine înainte de a o face. Eu'știu exact care trebuie aleși. Își
privi ceasul. Cînd o să ne întoarcem, iapa va fi deja sosită la
grajduri. Am să-i cer lui Rags să servească ceaiul ceva mai
devreme.
Intră în hol și începu să coboare scara care ducea la bucătărie,
la subsol. Cu voce joasă, Alayne murmură: „Am auzit o sonerie".
 Dar Renny voia să-1 informeze pc Wraggc despre cumpărătura
făcută și îl strigă dc la jumătatea scării. Wraggc apăru la picioarele
scării, cu minccilc sumccatc.
— Rags, crezi că nevasta ta poate grăbi puțin prepararea
ceaiului? Vrem să vizităm casa cea nouă.
— Aduc ceaiul îndată, domnule. O să-1 servim rece, dacă a-
ccasla vă convine.
— Perfect. Și apoi. Rags, am cumpărat o iapă pc care o ochisem
demult! O adevărata frumusețe. O minunată reproducătoare: o
spinare scurtă și musculoasă, cu picioarele dinapoi aduse
înăuntru, cu piept puternic. O să te îndrăgostești dc ca dc la prima
vedere
— Desigur, domnule. Sînt într-adevăr bucuros pentru dum
ncavoastră, spuse cl îmbrăcîndu-și vestonul.
Cînd reveni în bucătărie nevasta sa îi spuse:
— Încă un cal, ai? Și la un preț fantezist, pun pariu.
Tonul său exprima o dezaprobare absolută.
— O minunată reproducătoare! Și cl sc pricepe! exclamă Wraggc.
Arc ochiul sigur și competența necesară.
Noah Binns, un bătrîn dc peste optzeci dc ani, frecvent vizitator
al bucătăriei doamnei Wraggc și marc consumator al gustoaselor ci
prăjituri, înghiți o dușcă bună dc ceai și observă:
— Ceea cc-i lipsește este bunul simt. De altfel nu l-a avut
niciodată.
— Aș vrea să știu ce înțelegi prin asta! spuse Rags cu îndîrjire.
— E lipsă de bun simț să-ți rupi oasele și să-ți cheltuiești banii
pc cai. Dacă c un animal pc care îl disprețuiesc, ci bine, acela c
calul.
— Au fost utili altădată, spuse bucătăreasa, în epoca
pionieratului.
— Epoca aceea a trecut, spuse Noah înfundîndu-și gingiile știrbe
înlr-o bucală dc prăjitură cu ciocolată. Epoca asta c cea a mașinii
și sini bucuros că c așa. Ani văzut destui cai și călăreți în tinerețea
mea... Gura îi era atît dc plină îneît cuvintele abia sc înțelegeau.
 — Nu mi trebuie alt spectacol mai frumos decît patronul călare.
— Dintre toți oamenii călare, el mă dezgustă cel mai mult, spuse
Noah cu o amărăciune concentrată.
— Poftim idee! spuse bucătăreasa uluită.
— Da, spuse Noah, mi sc strîngc stomacul cînd îl văd tropăind
pc cal.
— Presupun că un prea îl iubești, domnule Binns.
Noah dădu negai iv din cap și sc șterse la gură cu dosul mîinii.
— Nu c pentru că nu-1 iubesc, am simțit așa încă dc prima dată
cînd l-am văzut în șa; era foarte mic și tatăl său îl țincă pc un
poney Shetland Mi-a fost greață.
— Mai bea puțin ceai, spuse doamna Wraggc, ca șă-1
reconforteze.
Dar cl respinse ceașca, spunînd:
— Nu, mulțumesc. Nu prea mă simt bine. Probabil .din cauza
umilității din atmosferă. Căldura și umilitatca nu le pot suporta. Și
ce ne mai așteaptă în viitor 9
— Cred că vorbești despre umiditate, nu-i așa? spuse Wragge.
— Zi-i cum îți trece prin cap; cu îi spun „umililatc.“ E un termen
biblic și mie îmi place.
Tava cu cele pentru ceai era gata și Wragge o duse sus; în vîrful
scării cîinii așteptau.
Căldura devenise mai puțin intensă, dar aerul era straniu de
imobil în timp ce Rcnny, Finch, Adeliha și Fitzturgis coborîră pînă
la pîrîu și rcurcară panta repede care ducea la Vaughan- lands.
Micul pîrîiaș care căuta și găsea fără greșeală lacul încă dc acum
o sută dc ani, dc pc vremea cînd căpitanul Philip Whiteoak
construise podul rustic peste cl, sc scurgea acum cu lenloarc intre
malurile sale luxuriante. O insuliță minusculă era ocupată de o
mare broască lucioasă carc-i privi cu o insolentă indiferență pc cei
ce treceau podul. O răcoare plăcută sc ridica din apă.
— N-am putea rămînc aici noi doi, îi murmură Fitzturgis
Adelinei, și să-i lăsăm pc ceilalți să-și continue drumul?
— Dar, Mail, nu dorești să vezi noua casă a unchiului Finch?
răspunse Adelina cu mirare.
— Dc o mic dc ori mai puțin decît vreau să te văd pe tine.
— Vom petrece întreaga scară împreună, îi adresă ea un suris
arzător. O doresc tot atît cît și tine, dar unchiul Finch sc așteaptă
ca noi să-4 vizităm casa.
— Dc unde știi?
— Unchiule Finch, îi strigă ca lui Finch, care mergea în față,
dorești într-adevăr ca noi să venim cu tine?
EI sc opri și sc întoarse pentru, a-i aștepta.
— Desigur, spuse ef. Dar în adîncul sufletului i-ar fi plăcut să fie
singur la această primă inspecție a casei sale.
O porniră pe poteca care traversa o miriște și pe care mici
păsărele țopăiau căulîndu-și hrana dc scară. În ciuda întîmplării
care distrusese un oarecare număr dintre ci o dată cu vechea casă,
arborii creșteau atît dc strînși împrejurul noii case, îneît acesteia
abia i sc întrezărea albeața, înainte de a i se putea distinge forma.
Acum se putea vedea că era tipică pentru arhitectura de pe Coasta
occidentală, avind un parter vast, cu rare dar foarte mari ferestre.
— Vaughann care au ridicat vechea casă trebuie că sc răsucesc
in groapă, spuse Renny.
— îți place casa? întrebă Finch.
— îmi amintește paginile dc reclame ale revistelor magazin. Nu
lipsește decît o superbă limuzină nouă și o strălucitoare nou-
căsătorită.
— O ador, îi spuse Adelina lui Fitzturgis. N-ar fi minunat să fie a
noastră?
— îmi parc o casă perfectă pentru un pianist de concert și
pentru pateticul său fiu, spuse Archer.
Finch avu acrul destul de puțin mulțumit și Adelina spuse:
— Eu nu-1 găsesc pe Dennis cituși de puțin patetic. Tu, într-
adevăr ești, pentru că-ti imaginezi că ești un savant, cînd în
realitate nu prea știi marc lucru
Imperturbabil, Archer ripostă:
— Toii copiii sînt patetici, ca și toți bătrînii.
 — Dar oamenii de vîrstă intermediară? întrebă Fitzturgis.
— Ei sînt pur și simplu jalnici.
— Cînd o să am pianul și mobilele mele, casa va arăta cu totul
altfel, spuse Finch.
— O să-ți procuri dc asemenea și o femeie? întrebă Archer.
Tatăl său îi aruncă o privire care-1 făcu să tacă și sc. duse să
privească prin cea mai marc dintre ferestre.
— Acela c salonul dc muzică, spuse Finch. Spunînd aceasta
deschise ușa de la intrare, și cu toți intrară pc urmele lui în casa
goală, în care zgomotul pașilor și vocilor lor căpăta o falsă
importanță. Adelina și Fitzturgis își suriseră gîndindu-sc cît dc
mult le-ar fi convenit această locuință îneîntătoare.
— N-am văzut niciodată ceva asemănător, spuse cl. Salonul dc
muzică c atît de vast; celelalte încăperi sînt mici și intime. Peisajul
parc că intră pc ferestre. S-ar spune că c făcut pentru., El ezită,
căutîndu-și cuvintele.
— Pentru noi, spuse Adelina. Dacă vreodată tc plictisești dc ca,
unchiule Finch, noi nc-am instala încînlati.
— O să coste scump s-o mobiliczi, spuse Rcnny. Există ia Jalna
cîteva mobile vechi foarte frumoase pc care aș putea să li le dau."
Niște scaune și o canapea.
— Mulțumesc. Mi-ar face marc plăcere... dacă Alaync nu vede
nici un inconvenient în asta.
Cu un aer zîmbilor, Archer spuse;
— Sînt destul de sigur că asta n-o să-i fie deloc indiferent.
— Dc cc? întrebă Rcnny. Mama ta spune adesea că sînt prea
multe mobile în casă.
— Una c să spui, și cu totul diferit e să dai obiectele, reluă
Archer,
Toată lumea păru jenată. Finch spuse:
— Nu va fi decît temporar. Îi voi înapoia mobilele îndată ce le va
cerc.
— Am auzit-o spunînd, continuă Archer, părînd că sc
interesează profund dc această problemă, că, dacă împrumuți o
mobilă cuiva, nimic nu-i mai greu decît s-o recuperezi. Gnd
oamenii au avut-o un timp mai îndelungat ci consideră că le
aparține și opun rezistență cînd îi rogi s o înapoieze. Mătușa Meg a
făcut așa cu gheridonul pc care i l-am împrumutat noi.
— La urma urmelor, spuse Renny, mobila îmi aparține.
— Ai» îndrăzni să rcici gheridonul? întrebă Archer.
— Am și uitat acest incident, spuse Renny; prcccdîndu i pe
ceilalți prin casa sonoră, adăugă: E cam mic. Numai trei
dormitoare. Nu văd unde vor locui toți.
— Toți? repetă Finch sforțîndu-sc să pară că nu înțelege.
— Da, trebuie unul pentru tine, unul pentru Dennis Nu mai
rămîne decît unul singur pentru Meg și pentru fete. E adevărat că
Roma o să se mărite. .
— Nu crtd că o să-i placă mătușii Meg să-și împartă camera cu
Patience, care sc întoarce atît de des tîrziu dc la munca ci la
grajduri.
Ce bucătărie minunată! exclamă Adelina, și nu c la subsol.
Nimeni nu va găsi penibil să sc ocupe de menaj în casa asta. Eu aș
adora s-t> fac!
— Îndurare! spuse Archer.
MAURICE LA PĂRINȚII SĂI
Pheasant îl tinea pc Maurice strîns în brale, scrulîndu i fata cu
îngrijorare.
— Nu-mi vine pur și simplu să cred... spuse ca cu o VQCC în care
sc amesteca rîsul cu lacrimile Ești sigur că tc afli aici în carne și
oase?
— Da, și deja mușcat dc țînlari.
— Oh! Moocy, dragul meu...
Cît îi era de dulce acest nume! îi surise cu tandrețe.
Piers, ocupat cu mașina, îl lăsase să intre singur în casă,
încăperea era pentru cl atît de plină dc amintiri din copilărie că-i
venea greu să sc clibcre/c, s-o vadă cu claritate pc mama sa. Îi
venea greu, mai ales, să uite despărțirea cu ocazia primei plecări în
Irlanda. Nici ca nu o putea uita; le lăsase amîndurora cîte o
cicatrice. Dar ca risc și spuse:
— Cred că ești mai înalt. Ai mai crescut?
-— Nu.
— Și ești mai slab. Tc simți bine, Mooey?
— Perfect... Cît ești dc frumoasă, Mummy. Și casa! Perdelele
astea sînt noi, nu-i așa?
— Da. E uimitor că ți-ai dat scama... Ți-e foame, dragul meu?
— Nu. Mi-c mult prea cald. Am uitat cît poate fi dc cald aici.
— Costumul tău c atît de gros 1 Scoate-ți vesta. O să-n prepar o
băutură răcoritoare.
Piers intră. Îi aruncă lui Pheasant o privire care avea acrul să o
roage să nu se agite exagerat în jurul acestui băiat. Intră de
asemenea micuța Mary, mîncind o prăjitură.
— Dc unde ai căpătat-o? întrebă Piers.
— Philip rai-a dat-o Și cl arc una.
— Hclo, micuță soră, spune Maurice. Vrei să vii să mă
îmbrățișezi?
λ
Ea făcu stînga-împrejur și o luă la fugă.
— E timidă, zise Piers. O să i treacă și o să aibă un tupeu al
dracului, ca ton ceilalți din familie.
— E drăguță, spuse Maurice, dar fără entuziasm Sc gîndea că ar
fi putut să sc lipsească dc această nou-sosită în familie.
Pheasant aduse băuturi răcoritoare pc o mică tavă.
— Ce c asta? întrebă Maurice.
— Limonada.
— Oh!
— Nu ți place?
— Ba da..: Dar aș putea oare să-i adaug o picătură dc whisky?
Călătoria cu avionul m-a lăsat puțin năuc.
— Desigur, spuse Piers, care avea și cl poftă dc puțin alcool; sc
duse să caute într-un bufet o sticlă de whisky canadian.
Maurice privi eticheta.
— Nu, irlandez, dacă asta c ceea c<T vrei.
 — Nu, nu, și ăsta c perfect, mulțumesc.
— Bea o înghițitură din pahar, ca să faci loc pentru whisky.
Maurice bău jumătate din pahar.
— Spune mi pînă unde să-ți torn, zise Piers, privindu-1 pe fiul
său cu oarecare duritate.
— Poți să-1 umpli, răspunse Maurice cu un mic suris. După
cum ți ăm spus, mă simt puțin năuc.
Piers umplu paharul și-i surise lui Maurice
— Găsesc că a slăbit, tu nu, Piers? întrebă Pheasant, căreia i-ar
fi plăcut să-și mîngîie băiatul pc pâr.
— E dc mirare că n a devenit gras și leneș, răspunse Piers. Tu ce
faci, dc fapt, Maurice 9 Cum îți petreci timpul?
— Oh! Timpul trece îndeajuns dc repede.
— E minunat pentru un tînăr bărbat să aibă o avere proprie. Ai
avut noroc că ai fost trimis la vărul Dermot.
— Da, desigur. Unde e Nook? Trebuie să i spun Christian?
— Trebuie să încerci Mic îmi vine greu.
— Eu m-am obișnuit, spuse Pheasant, în afară dc faptul că, la
culcare, îi spun întotdeauna: „Noapte bună, Nooky' 1“
— Poftim ascult o 1 spuse Piers rîzînd Ea-i consideră pc băieții ci
ca și cum ar fi în continuare niște copii de cinci ani!
Micuța Mary' reveni, sc strecură între genunchii lui Piers, și îl
privi fix pe Maurice cu ochii ci mari.
— Cu cine găsești că seamănă? întrebă Pheasant, în timp cc își
încuraja fiica printr-un surîs.
— În mod sigur, nu cu tine, spuse Maurice. Mai degrabă cu tata.
— Nu, spuse Piers. Ea seamănă cu marna mea. A fost botezată
cu prenumele ci, tu știi asta Spunc-i fratelui tău, cum tc cheamă,
comoara .mea?
Înspăimîniată, micuța Mary' sc cățără pc genunchii tatălui și-și
lipi obrazul dc al iui, indiferentă la căldura pe care o degaja corpul
robust al acestuia.
— Așteaptă să-1 vezi pc Philip, spuse Pheasant; a devenit
nebumtor dc frumos în ultimii doi am.
 — O să-i treacă, spuse Piers. Și cu eram ca cl la vîrsta lui
Pheasant nu zise nimic.
— Nu-i așa? întrebă el.
— Dar desigur, dragule, zise Pheasant pe un ton liniștitor. Apoi,
adrcsîndu-sc fetiței: Fugi la atelier și spunc-i iui Christian că
fratele cel marc este aici.
Mary sc crampona dc tatăl său, ascunzindu și obrajii. Piers o
puse jos și-i ordonă:
— Haide, fugi.
Cei trei adulți o urmăriră cum pleacă: Pheasant afectuoasă și
totuși severă; Piers, tandru și strict, Maurice, detașat și puțin
nerăbdător.
Mary trecu prin bucătărie și ajunse la atelier travcrsînd curtea,
îl vedea pc Christian curățindu-și paleta. Încăperea părea foarte
spațioasă și Christian foarte amenințător în halatul său, mirosul
uleiurilor era sinistru. Prin crăpătura ușii, privi în interior și o
lacrimă i se scurse pe obraz. Lumea era atît de vastă, atît de plină
de zgomote și de mirosuri ciudate! Erau atît de mulți oameni... și
mai sosise unul în plus. Îl auzi pe Philip fluicrînd în timp cc
traversa curtea; cl trecu pnn fața ei fărâ să o vadă și pătrunse în
atelier
— Ai auzii noutatea? spuse cl cu recenta sa’ voce dc bărbat.
Maurice c aici, acasă, cu mama și cu tata. L-am văzui prin
fereastră.
Christian scoase o exclamație de surpriză, începu să-și scoată
halatul, apoi sc decise să-1 păstreze, și amîndoi sc încrucișară cu
Mary în timp cc sc îndreptau spre casă. Ea nu îndeplinise
comisionul pentru Christian. Nu executase ordinul pc care îl
primise. Lacrimi începură să i curgă pc obraji și își scarpină o
mușcătură dc țînțar dc pc braț.
În interior, cei trei frați se examinară, inccrcînd să regăsească
vechea lor familiaritate. Cei doi mai tineri nu fuseseră niciodată
despărțiți. Maurice era străinul. Ei gîndcau că el sc considera
superior lor, prin experiența dc viață, prin călătorii, și pentru că
poseda o avere personală. Philip îl respecta în mod clar, cu toate că
era înclinat să pozeze în fața lui ca un cetățean al unei țări libere cc
era.
— Și cc mai face sarmaua bătrînă Irlandă? întrebă cl.
— Foarte bine, răspunse Maurice cu un suris. Era bine dispus
acum și-l examina pc Philip cu o privire admirativă.
— Sper că nu ai nostalgia patriei, spuse Philip privind cu invidie
hainele lui Maurice.
— Nu i da atenție lui Philip, spuse Christian; crede pur și simplu
că' c spiritual.
—- E minunat să 1 avem din nou pc Moocv acasă, nu-i așa,
băieți? întrebă Pheasant.
— Minunat, spuse Piers dornic să fie și cl inclus printre ei. Unde
c micuța Mary?
Băieții spuseră că nu știu.
— Aș face mai bine să mă duc s-o caut, spuse Piers. Sc ridică și
sc îndreptă spre ușă șchiopălînd ușor. Cîtcodată sc duce să plîngă
singură în cîtc un colț.
— E nebun după ea, spuse Pheasant cînd rămase singură cu fiii
săi.
— Eu eram preferatul înainte de apariția ci, spuse Philip.
De doi ani de cînd Maurice nu-și mai văzuse frații, Christian se
maturizase mai mult decît Philip. Ei șușotiseră și rîscscră amîndoi,
într-o strînsă camaraderie, cu prilejul ultimului sejur a lui
Maurice; acum, Christian nu-i mai găsea pc Philip la înălțime și
încerca să se apropie de fratele său mai marc. El sc simțea lotuși
mai plin de experiență decît acesta din cauza înclinării sale spre
artă. Maurice era în ochii săi un diletant, în timp cc pe sine însuși
sc considera un truditor plin dc zel. Îl invidia pentru călătoriile
sale. Purtaseră cîteva discuții cu prilejul precedentei vizite a lui
Maurice; nu le putea uita și spera să restabilească cu cl aceeași
intimitate și să-1 dea deoparte pc nepăsătorul și descreieratul
Philip.
La prima ocazie cînd, în cursul scrii, se găsiră singuri împreună
în atelier, Christian aborda subiectul Adclinci și al logodnicului
său. Maurice fusese foarte drăguț în privința tablourilor și chiar
voise să cumpere unul pe care Christian t-1 făcuse imediat cadou
Așezat pc o bancă, Maurice îl pusese pe genunchi, ca și cum n-ar fi
vrut să sc despartă de cl Christian admira aerul său detașat, pc
care îl tempera cu o dulce autoritate. -Cei doi frați formau, prin
culorile lor, un curios contrast. Aerul umed și călduț al Irlandei
făcuse ca părul întunecat al lui Maurice să păstreze luciul satinat
al copilăriei; fața sa, pe care soarele fierbinte nu o bronzase, era dc
un roz viu. Părul blond a lui Christian, prin contrast, era decolorat
pînă la paloarea paielor, iar pielea îi era întunecată, aproape acaju.
— îmi amintesc, spuse Christian, cît de mîndru am fost că
mi-ai mărturisit dragostea ta pentru Adelina. Presupun că s-a
terminat acum 91
Un surîs amar se așternu pe buzele lui Maurice:
— Ea a fost întotdeauna unilaterală. I am fost întotdeauna
indiferent Adclinci, dar să fiu blestemat dacă izbutesc să descopăr
ce o seduce la Fitzturgis. Mi a părut întotdeauna o brută ursuză.
— îl cred foarte prins de ca
— El le place părinților Adclmei?
— Ca să spun drept, cred că mătușa Alaync îl place mult, dar că
unchiul Renny are unele îndoieli. Tu știi cum e unchiul Renny.
— Tc înșeli Eu nu știu cum c în realitate mei unul dintre voi Eu
sînt un străin in această familie, Nooky'.
— Nu o să fii pentru multă vreme. În lot cazul, cîtuși dc puțin
pentru mine... As vrea să-ți fiu prieten... dacă-mi dai voie
Christian era franc și puțin detașat, chiar și atunci cînd vorbea
cu căldură. Maurice era impulsiv, dornic să fie iubit... prea ușor dc
rănit. El exclamă:
— Nu-mi doresc nimic mai mult decît asta.
— Nimic? spuse Christian și rise.
— Nimic din ceea ce este posibil.
Își aprinseră țigări și fumară o clipă în liniște. Prin larga ușă
deschisă (îndeajuns dc largă cît să permită intrarea unei trăsuri dc
altădată), lilieci, mai întunecați decît noaptea, băteau acrul călduț
cu aripile lor moi.
— Cît de diferit c totul aici! spuse Maurice. Chiar și mirosul
acrului c altul.
— Mi-ar plăcea să văd irlanda.
— Trebuie să vii în vizită la mine. N-ai putea să te întorci cu
mine dc data asta? întrebă Maurice animîndu-sc subit. Nu sc
gîndisc pînă atunci decît să-și viziteze părinții, deși numai pc
mama sa dorea cu adevărat s-o primească la cl, dar acest frate,
devenit bărbat, îi dădea idcca că i-ar putea deveni prieten. Maurice
simțea în el ceva ce merita încrederea și pc care se putea conta. El
nu-și dădea scama că avea nevoie să sc sprijine, să sc agațe dc
cineva, iar această dorință exista îl cl împotriva voinței sale în
copilărie fusese smuls dc tot ceea cc îi era familiar pentru a fi
trimis într-o țară străină, într-o casă străină, nu ca un băiat care c
trimis la colegiu printre alți băieți, ci într-un mare castel solitar,
lîngă un bătrîn. Bunătatea, afecțiunea pc care le înlîlnisc, nu
ștcrscscră complet sentimentul său de insecuritate. Toată
copilăria cl se îndoisc dc afecțiunea tatălui său. Acum, devenit
bărbat, simțea pentru acesta ranchiună și neîncredere. Dar la ora
aceasta calmă a înserării, inima sa sc încălzi pentru Christian.
— Trebuie să vii să stai la mine, repetă cl.
— Aș fi fericit, spuse Christian, apoi adăugă: Trebuie să fie
plăcut să ai proprietatea ta și la vîrsta asta să poți invita pe cine
vrei
— Presupun că da Nu n-am gîndit la asta pînă acum.
Curios dc viața acestui frate atît de puțin cunoscut, Christian
întrebă:
— Primești adesea prieteni care să stea la line?
— N-am avut niciodată pc nimeni la mine... pînă în momentul
de fală. În afară, bineînțeles, de Adelina si dc unchiul Finch.
— Dar cc faci singur acasă? Tu nu ești ca un tip care pictează
sau care serie.
— Găsesc cu cc să-mi ocup timpul. Știi că am ferme și
pământuri dc administrat. Am și un vecin agreabil, pc Pat Graw-
shaw Pcscuim și facem împreună navigație cu pirite.
— Cc viață! Și tu vrei cu adevărat să vin să stau la tine?
— Absolut sigur
— Nimic nu mă împiedică! exclamă Christian. Am să pictez
peisaje irlandeze, o să mă îndrăgostesc dc o irlandeză și o să mă
stabilesc la ușa ta. E exact ceea cc îmi doream J
— Iar mic, nimic nu mi-ar face mai multă plăcere..., spuse
Maurice; n ai nimic dc băut în atelierul tău? Nu știu cc am în scara
aceasta, dar mi c al dracului dc sete. Crezi că am putea bea un
pahar?
Christian îl privi surprins, apoi se ridică.
— N-am nimic dc băut aici, dar mă duc să-ți caut ceva în casă.
— Las-o baltă, sc grăbi să spună Maurice. E numai pentru că
mă omoară setea asta blestemată. Dar nu mai ridică nici o obiecție
cînd fratele său părăsi atelierul și sc depărta în întuneric.
Luminile casei erau stinse, iar luna care sc ridica sc reflecta în
fereastra camerei în care dornica micuța Mary. Christian auzi un
pas și distinse silueta lui Philip în hol. El își scosese haina dc la
pijama și torsul său gol sc detașa mai deschis în întunericul dc pc
scară.
— Doamne, cît c de cald! exclamă cl. M-am băgat în pat dar
n-am putut să dorm. Voi ce faceri, Mauripc și cu line?
Christian simți o urmă dc gelozie în voceâ adolescentului. Era
gelozia fratelui cel mic, ținut deoparte. Ca să-1 liniștească îi spuse:
— Nu mai întîrziem mult și urcăm și noi. Maurice, c obosit și
enervat. Ar vrea să bea ceva.
— Oh... Ei bine, am să vin si eu; si cu sînt enervat si as bea cu
plăcere ceva.
— Eu n-am să beau nimic, spuse Christian sec și tu de
asemenea.
Philip își mîngîic fata netedă spunînd:
— Nu mi-c propriu-zis poftă, și îl urmă pe Christian în sufragerie
unde aprinse lumina. Tata va băga dc scamă dacă iei mai mult dc
cîteva picături.
Christian ridică sticla.
— Nu c prea plină. Maurice c obișnuit să aibă totul din belșug.
El c propriul său stăpîn.
Philip sc apropie și îl privi cu atenție pc fratele său cum umple
un pahar pc jumătate.
— Asta o să i sc pară 'îndeajuns dc meschin lui Maurice, dacă
nu-i duci și sticla.
— Ajunge, spuse Christian see.
— Doar nu vrei să părem meschini, nu-i așa? insistă Philip.
— Să te ia dracu! spuse Christian. Turnă la loc whisky-ul în
sticla pc care o astupă și o apucă de gît. Ai dreptate, nu trebuie să
părem meschini, dar mi sc parc că...
— Ți se parc că?
— Nimic.
— Voiai să spui ceva.
— Pur și simplu că ar trebui să te duci să te culci.
— Mă gîndcam să te întovărășesc la atelier.
— Nu, Philip. -Maurice c obosit. O să uree și cl imediat.
Christian adoptase un ton dc frate mai marc care îl ofensă pc
Philip. Ei fuseseră camarazi. Oare Maurice îi despărțea?
— O.K., spuse cl brusc, și sui scara fără să facă zgomot cu
picioarele sale goale.
Maurice ținea în dreptul luminii tabloul pe care Christian f-1
dăruise, cînd acesta reveni cu sticla.
— Îmi place peisajul acesta! exclamă Maurice. Ești teribil de
drăguț că mi-1 faci cadou. Voi fi mîndru să mă întorc cu cl în
Irlanda.
— Ei! Nu c rău, și alîta tot.
— Norul si umbra sa pe cîmpic! îmi place enorm.
Părea cufundat în contemplarea tabloului și cînd Christian puse
sticla în fața sa, o privi cu o ușoară surpriză.
— Ah, da! spuse cl. Ceva dc băut! Bună idee.
Își umplu paharul O boare de vînt cc promitea răcoare intră pe
ușă. Zborul capricios al liliecilor sc apropie.
-— Nu pol să-ți spun cît de straniu nii sc parc gîndul dc a-1 ști
pc Fitzturgis la Jalna, sub același acoperiș cu Adelina.,. straniu și
cît sc poate dc detestabil
Surprins de aceste ultime cuvinte, puțin jenat, Christian
întrebă:
— Îl detești chiar atît dc mult?
— Nu cînd c la cl acasă, la locul său. Dar locul lui nu c aici... Știi,
Nook.,
Își bău whisky-ul cu mici înghițituri.
— Tu nu vrei? Dumnezeule! n-aș vrea să par dezgustător dc
egoist.
— Mulțumesc, nu vreau, răspunse Christian, cu ochii pc ceea ce
rămăsese în sticlă, spcrînd că Piers nu va băga de seamă cît sc
băuse din ca.
— Mi-c teamă că beau puțin cam mult, spuse Maurice cu
seriozitate, dar am intenția să mă potolesc... acum.
— Noi n avem niciodată prea mult alcool în casă. Tata c singurul
care bea cîtcodată ceva mai tare decît cafeaua.
— Unchiului Nicholas și unchiului Renny le plăcea vinul bun,
altădată.
— Le place și acum; iar coniacul îl ține pc unchiul Nicholas în
viață.
— Sînt convins, spuse Maurice cu vioiciune, 'mi spuneam, Nook,
că aș putea cumpăra o mică provizie dc alcool pe care s-o păstrăm
aici la atelier Ar fi comod dacă am avea chef să bem între mese. Ai
o cheie la dulapul ăsta?
— Da. Am putea face asta, Maurice.
Christian era mai liniștit. Dacă Maurice voia să bea cîtc un
pahar din timp în timp, era mai bine să aibă o provizie aici, în
atelier, decît să depindă dc ceea cc tatăl lor supraveghea cu atîta
atenție.
— O să mă ocup mîinc dc asta, spuse cl. Cc ai vrea să ai? O
sticlă de whisky scoțian?
 Maurice avu un rîs nepăsător
— Să nu fim calici, spuse cl; cumpără trei sticle, una dc vermut
și una dc gin. S-ar putea să avem chef cîteodalâ dc un cocteil.
— Bine, spuse Christian czitînd. Numai că va trebui să
împrumut permisul tatei. În tara asta, trebuie să ai așa ceva, știi,
nu? Ei ar putea să considere că cumpărăm un pic cam multă
băutură.
— Am să-mi procur un permis pentru mine. Asta va aranja toate
și vom păstra acest mic secret între noi, Nook.
Afară răsunară pași, apoi voci vorbind încet. Cei doi frați sc
întoarseră spre ușă și-i văzură pe Adelina și pc Fitzturgis răsărind
din noapte. Îmbrăcată cu o rochie galbcn-pal, ca aducea în atelier
strălucirea fericirii sale
N-am putut să aștept pînă mîinc ca să te văd, Moocy, exclamă ca
L-am obligat pc Mail să vină cu mine peste cîmpuri. Noaptea c
divină.
Ea alergă la Maurice și îl sărută pc obraz.
— N a fost nevoie dc multe insistente, spuse Fitzturgis, cu o
cordialitate calculată, în timp cc strîngca mîna lui Maurice.
Sc examinară unul pc celălalt în timp ce Christian îi privea cu
limpezii săi ochi migdalali, cu interes și detașare. Văzu că
Fitzturgis s-a uitat la sticlă și-i oferi de băut. Celălalt acceptă.
Christian căută uh pahar în dulap și, în timp cc turna whisky-ul
spuse:
— Mă oprești cînd vrei.
— Nu-mi da decît foarte puțin, spuse Fitzturgis băgînd dc scamă
cît rămăsese în sticlă.
— Nu în felul ăsta sc umplu paharele în Irlanda, nu-i așa? îi
spuse Maurice rîzînd.
— Și nici aici nu se fac lucrurile astfel! exclamă Adelina; apoi
adrcsîndu-se lui Christian: Nu te poli duce în casă să mai aduci?
— Pentru mine nuK spuse Fitzturgis.
— Nici pentru mine, spuse cu veselie Maurice. Se apropie dc ușă,
cu paharul în mînă și privi afară. Începe să sc facă mai răcoare.
Cum crçzi că ai să suporți clima asta, Fitzturgis?
Adelina răspunse în locul lui
— îi place să-i fie cald, măcar pentru schimbare, nu-i așa, Mail?
— Îmi place totul, spuse cl privind-o cu un aer semnificativ.
— Nu-mi amintesc să-mi fi fost într-adevăr raid cît am stat în
Irlanda, continuă ea. Era întotdeauna frig în casa ta enormă,
Maurice.
— Știu. Nimic nu era bine.
— Moocy, cum poți să spui asta? Sejurul meu a fost minunat.
— Nu mă îndoiesc, spuse cl atît dc încet, că numai ea putea să-1
audă; din moment cc ați putut fi din nou împreună Fitzturgis și cu
tine.
— Caraghios bătrîn ' spuse ca luîndu-1 cu brațul după umeri, în
același timp amuzată și bucuroasă.
Un automobil sc opri pc șosea Din cl coborîră Roma și
logodnicul ci.
— Bună scara la toată lumea! spuse Roma. Treceam prin față și,
văzînd atelierul luminat, nc-am gîndit că dați o recepție. Vino,
Norman, să-1 cunoști pc domnul Fitzturgis Ea pronunță numele
irlandezului cu o solemnitate menită să-1 tachineze, ca și cum
prezența acestuia ar fi oferit ceva ușor ridicol.
— Nu-i câtuși dc puțin o recepție, spuse Maurice. N-avem nimic
să vă oferim dc băut.
— îmi pare rău, spuse Christian, chiar n-avem nimic.
— Pot cu remedia, spuse Norman. Am mai multe sticle în
mașină. Le-am cumpărat pentru o recepție pc care o dau în
onoarea unor viitori căsătoriți. Mă duc să vă aduc una.
Cu excepția Romei, ceilalți încercară vag să-1 oprească, dar cl sc
depărta hotărît, cu părul său negru, prea bine pieptănat, Iticind ca
lacrima. Evitînd-o pc Adelina, Roma începu să examineze tabloul
de pe șevalet; fața sa rotundă, copilărească, avea o expresie dc
profund interes pentru peisajul pictat. Fitzturgis sc apropie dc ca
și o întrebă:
— Aș vrea să-mi spui pentru cc mă găsești caraghios?
 — Eu? făcu ca mărind ochii; n-am spus niciodată așa ceva.
— Ai lăsat să sc înțeleagă, spuse cl cu o prefăcută seriozitate.
— Nu mi-am dat seama. Credeam că vorbesc fără shbînțc-
lesun.
— Care c femeia care face asta?
— Adelina... ceea cc gîndcam era că-mi părea ciudat să o văd
logodită.
— Nu văd dc cc.
— Ei bine.... ca nu l-a iubit niciodată decît pc tatăl său.... pc
unchiul Rcnny. 11 găsește perfect.
— Da, am băgat dc seamă, făcu Fitzturgis cu aer gîndilor.
— Presupun că c normal, spuse ca adoptînd o voce scăzută,
plină de bun simț Toată familia îl venerează... În afară dc mine.
— In afară dc tine? spuse Fitzturgis scrutînd fața Romei cu
curiozitate. Mă întreb de ce.
Ea îi aruncă o privire candidă si răspunse:
— E prea autoritar. Nu pot să-1 înghit, imi pkicc să lac cc vreau
și să-i las pc alții să facă cc le place.
— Asia c o mare calitate, spuse cl cu căldură.
— Oh! Nu știu E pur și simplu sentimentul meu, spuse ca, apoi
cu privire admirativă spre Adelina: Adelina, în ce o privește, arc un
caracter energie. Ca străbunica noastră, aceea din portret.
— Ii seamănă extraordinar.
Roma spuse cu un surîs subtil denigrator:
— Să sperăm că Adelina nu va deveni ceea ce a fost această
femeie cînd a îmbălrînit, spuse ea.
Fitzturgis o privi cu un aer interogator, intrigat.
— Era un veritabil bătrîn tiran.... Nu suport nici măcar să mă
gîndcsc.... Dar, tc rog, nu repeta nimănui ceea cc ți am spus,
pentru că mi ar sări toți în cap.
— Ți-ar sări toți în cap? zise cl și mai intrigat
— Ei bine, cu sînt un fel de notă discordantă. Ei toți sînt solidari
între ci. Eu nu cred că c un lucru bun o prea slrinsă solidaritate
intr-o familie Nu ești de părerea mea?
 — Ba da.
Norman reveni cu o sticlă de whisky. Maurice îi ceru lui
Christian alte pahare și acesta sc duse docil în casă să aducă trei.
Avu grijă să sc miște încet, de frică să nu-i trezească pc cei din
casă, dar, luînd paharele din oficiu, mica tavă pc care le pusese sc
înclină și ele căzură jos, spărgîndu-se:
In timp ce Christian le privea speriat, pentru că le alesese pe
cele mai frumoase, Pheasant apăru în cămașă dc noapte.
Uite cc-am făcut ’ exclama cl. Îmi pare foarte rău.
— Oh! Nook, dc cc-a trebuii să le ici pc cele mai frumoase? Pc
cine aveți în atelier?
— Adelina și Fitzturgis, Roma și Norman, răspunse cl în timp cc
aduna cioburile.
Pheasant căuta o mătură și un făraș și spuse:
— Sper că n-ai să bei mai mult dccîl un pahar și lot așa și
Maurice. Trebuie să fie obosit și ar fi fost bine să sc alic în pat,
bietul băiat.
Poate că solicitudinea din aceste ultime cuvinte îl incită pe
Christian să spună:
— Oh! Maurice o să bea mult.
Pheasant, îngenuncheată, ridică ochii spre cl si întrebă:
— Cc vrei să spui?
— Nimic, sc grăbi cl să răspundă, doar că suferă dc căldură și
că-i e sete.
— Ar fi trebuit să fie în pat, repetă ca puțin iritată și sc ridică,
după ce adunase toate cioburile.
— Sper că nu despre mine c vorba, spuse Maurice din prag.
— Am spart paharele, explică Christian, în mod inutil.
— Sînt bune și cești dc ceai, spuse Maurice. O luă după talie pe
mama sa și-o sărută pc păr. Vino și tu, Mummy, adăugă cl; ești
încîntăloarc în cămașă dc noapte.
— Tot ceea cc vă rog, răspunse ca în timp cc privirile îi alunecau
cu tandrele dc la unul la celălalt fiu al său, c să nu beți prea mult.
Știți cc gîndește tatăl vostru despre asta.
 Ei o liniștiră și, luînd alte pahare, sc întoarseră la atelier. În
drum, Maurice spuse:
— JMorman îmi parc un băiat dc treabă.
— În afară de faptul că c întotdeauna gata săli ofere de băut,
nu-1 consider ca o achiziție interesantă pentru familia noastră, E,
însă, la fel de interesant ca Roma.
— Am crezut că v-ati dus să vă culcați! exclamă Adelina cînd îi
văzu apărînd pc verii săi.
— Pun pariu că prețioșii lor părinți le-au făcut morală, spuse
Roma, așezată lingă Norman pc o bancă și bînd din același pahar
cu el.
— Amestecul ăsta c excelent, spuse Fitzturgis. Rețeta c secretă?
Cu o fervoare aproape religioasă, Norman enumera
ingredientele și explică modul de a le amesteca. El continuă
vorbind despre băuturile pc care le savurase în diferite localuri dc
noapte. Evident, era foarte mîndru dc experiența sa dc viață
nocturnă, care, din pricina tinereții sale și a lipsei dc ocazii, era, în
realitate, foarte limitată. Fitzturgis îl asculta cu amuzament. Ochii
săi înfundați în orbite sc opreau din timp în timp asupra Romei,
care, destinsă, nu rupea tăcerea decît pentru a cjmitc cîteva
remarci atît dc banale, atît dc lipsite dc originalitate, îneît cl sc
întreba dacă nu o face în glumă. Christian îl asculta pc vorbărețul
Norman cu un fel dc plictiseală hipnotică si își juca rolul dc gazdă,
oferind tuturor continuu de băut. Maurice, mai activ decît oricare
dintre ceilalți, era mereu gata să lase să i se umple paharul. Îl
privea pc Fitzturgis cu o gelozie somnoroasă și pc Adelina cu o
melancolică dorință. Veselia Adclinci sc accentuă pînă la exaltare:
avea chef să danseze, să rîdă, să cînte.
Ea sc ridică si se duse să învîrtc butonul micului aparat dc radio
aflat într-un colț al atelierului La primele acorduri sonore,
puternice ale versiunii americane a unei muzici africane, Christian
se ridică dintr-o săritură și, prccipilîndu-se spre ca, o întrebă cu
voce joasă:
‘— Ești nebună, Adelina?
 — Puțin, așa cred, făcu ca rîzînd. Și dc cc nu? Nc-am rcîntîlnit cu
toții, nu-i așa?
— O să-1 faci pc tata să coboare.
— Și cui îi pasă? Mic nu. Și strigă: Țic îți pasă, Maurice?
— Dc ce?
— Nu ți-ar fi indiferent dac-ar veni unchiul Piers?
— Totul îmi este indiferent, în afară dc tine.
— Vino să dansezi.
EI sc ridică cu o mișcare puțin nesigură.
— E prea cald pentru dans, spuse Christian.
Ți-c frică să nu-1 deranjezi pc unchiul Piers, mărturisește, făcu
Adelina batjocoritoare.
— Dumnezeule! strigă Christian exasperat, dacă aveți chef de
dans pe căldura asta, făccți-o, dar nu pc o muzică atît dc
zgomotoasă.
— Nu vrea nimeni să danseze cu mine? strigă Adelina făcînd
cîliva pași dc rumbă.
— Fata asta suferă dc frustrare, spuse Roma. Dansați careva cu
ca.
Maurice, cu paharul în mînă, în picioare, clălinîndu-sc ușor sub
becul electric care răspîndca pe fața sa palidă umbre nesănătoase,
bîlbîi:
— O să dansez cu tine..., o să dansez cu tine, îngerul meu.
— Nu, nu... spuse Christian, c prea cald.
— Cine pretinde că-i cald? exclamă Roma. Sc ridică dintr-un
salt, cu o bruscă energie, surprinzătoare după aparenta sa lan-
goarc.
Față-n față cele două tinere fete își abandonară trupurile
ritmului de dans sud-amcrican pc care îl cînta acum orchestra.
Norman batea măsura lovindu-și cu putere palmele. O voioșie
puțin sălbatică puse stăpînire pe toți, iar cei patru tineri bărbați
păreau vrăjiți dc nimfe dansînd. Cînd muzica sc opri, Adelina se
duse să sc așeze lingă Fitzturgis, care, luînd-o cu brațul dc talie,
spuse cu un aer dc proprietar:
 — A fost îneîntător M-ai făcut să uit de căldură.
Nu și pc mine, spuse Christian. Era gata să cad pe jos dc
fierbințeală numai privindu-lc.
Norman îi întinse încă un pahar Romei, care-1 luă. cu o liniștită
indiferență; apoi umplu un altul și i-1 duse Adelinei, spunînd:
Acesta c ultimul.
— Asta înseamnă c-am băut tot?
— Da, dar nu-ți lă griji; mai am în mașină.
— Ea n-ar mai trebui să bea, spuse Maurice, o s-o fac cu în locul
ci, și luîndu-i paharul, sc așeză de cealaltă parte a Adelinei,
spunînd - Ai putea să-mi faci mai mult loc.
— Du-tc puțin mai încolo, Mait, spuse Adelina, și îl împinse ușor
pc logodnicul său
— Nu-i loc aici decît pentru noi doi, spuse cl cu duritate.
— Ai auzit, Moocy? /isc Adelina rîzînd.
Maurice avu impresia că ca subliniase diminutivul înlr-un mod
oarecum jignitor. Îi aruncă o privire în care se amestecau reproșul
și mînia și sc sprijini dc ca în așa fel îneît ca sc pomeni strînsă între
cl și Fitzturgis. Fața acestuia sc încruntă și cl se îndreptă cu
hotărîrc. Maurice își bău paharul, sc aplecă pe deasupra Adclinci
si spuse:
— Dă-lc la o parte, golane!
Furia din vocea sa era atît de neașteptată, îneît Adelina sc ridică
brusc, stupefiată, lăsîndu-i pc cei doi bărbați singuri pc bancă,
față în față. Ei aveau un aer atît dc ridicol, îneît Christian izbucni
în rîs.
— Nu-mi place vocabularul tău, îi spuse Fitzturgis lui Maurice
— Iar mic nu-mi place nimic la tine, ripostă Maurice. Ești un
intrus și aș vrea să te duci dracului.
În clipa următoare era lungit la pămînt, deoarece Fitzturgis îl
aruncase dc pe bancă. Adelina scoase un strigăt dc spaimă.
Christian sc intcrpuscsc între Fitzturgis și Maurice, care sc ridica
clătmîndu-sc, dezorientai și plin dc furie.
— Ar fi mai bine să încheiem scara asta,#spusc Norman. Hai,
Roma.
— Ce v-a apucat pc toți? spuse ca.
— Pretind să mi se ceară scuze, spuse Maurice cu limba
cleioasă.
— Am fost insultat, spuse Fitzturgis, și sînt gala să mă apăr
oriunde și orieînd.
— Ați băut amindoi pre9 mult, spuse Adelina luîndu-1 dc brat.
E rușinos să vă certați la prima noastră mică reuniune.
— Găsesc deosebit dc neplăcută această reuniune, spuse
Maurice, freeîndu-și cotul. Și dacă domnul Fitzturgis dorește să-i
dau satisfacție, o fac cu plăcere.
— Norman are desigur partea sa dc vină, spuse Roma.
— Oh! Să nu mai vorbim despre asta, spuse Norman; cu o
expresie dezgustată, goli fundul ultimei sticle într-un pahar și-l
dădu peste cap.
Roma îl privi cu dezaprobare șî-i spuse:
— Amintește-ți că trebuie să conduci mașina.
— Îmi place să cred că suport alcoolul ca un gentleman.,
răspunse el.
— Ăsta c tipul, o întrebă Maurice pc Adeline, arălîndu-1 pc
Norman cu un deget cc tremura, care a fost mai înainte logodit cu
Patience?
— Dacă-ti permiți aluzii răutăcioase, spuse Roma, o să vă spun
tuturor noapte bună.
— Noapte bună, sc grăbi să spună Christian.
Norman, imediat după ce vorbise Maurice, părăsise atelierul, și
liliecii dansau ușor împrejurul lui, în noapte.
Sub părul său buclat, fruntea lui Fitzturgis avea broboane de
sudoare. Pc un ton amenințător, îl întrebă pc Maurice:
— Vrei să continuăm discuția?
— Repet... spuse Maurice.
— Ce?
— Ceea ce am spus.
Christian interveni:
 — Petrecerea s-a terminat. Noapte bună tuturor.
— Vrei să vă conducem? o întrebă Roma pe Adelin^.
— Mulțumesc, o să ne întoarcem pe jos.
Trccînd prin fațg lui Fitzturgis. Roma îi aruncă o privire care nu
era nici prietenoasă, mei neprietenoasă, scmănînd mai degrabă cu
un semnal de avertisment
Fitzturgis urmări cu privirea plecarea acesteia, cu o atenție
studiată. El îi mulțumi politicos lui Christian pentru ospitalitate,
apoi sc lăsă condus de Adelina. Noaptea era atît de întunecoasă că
s-ar fi pierdut, dacă ca nu l-ar fi luat de mînă. Trecură de pe șosea
pe o cîmpic pe care siluetele întunecate ale vacilor sc odihneau
liniștite sub un ulm. Căldura umpluse atmosfera dc o mireasmă
extraordinar dc dulce și ațîțâtoarc, aceea a trifoiului și-a llorilor de
cîmp, mireasma pămîntului în inima verii. Luna răsărise și
apuscsc; soarele era pc drum, dar nu avea să fie vizibil înainte de o
oră.
Fitzturgis, amețit, nu din pricina alcoolului pc carc-1 băuse, ci
ca urmare a languroasei călduri și a contactului strîns cu Adelina,
o strînsc cu putere la piept murmurîndu-i în cuvinte incoerente
dragostea și dorința sa.
Era în îmbrățișarea sa o senzualitate nouă pentru Adelina.
Asemenea unei tinere căprioare, care, zărind dintr-o dată o flacără
la marginea pădurii, deși nu știe ce este, fiecare nerv i sc contractă
ca în fala unui pericol, cu o mișcare rapidă și violentă ca îl
respinse:
— Nu, făcu ea.
Pc jumătate rîzînd, pe jumătate jignit, cl spuse:
— Deci nu mă iubești?
Cu un pas ușor ca avansă de-a lungul potecii, lăsîndu-1 în
obscuritate.
— Foarte bine atunci, înseamnă că nu mă iubești, spuse cl.
— Tc iubesc, spuse ca din depărtare.
— Cc sc întîmplă, atunci?
— Nu îmi place să fiu atinsă.
 — Dar, draga mea...
— Nu în felul acesta.
El țîșni în spatele ci, în noaptea neagră, o apucă și o cuprinse în
brațe. Din nou pasiunea sa îi repugnă Adclinci. Ea îl lovi, sc
desprinse și plecă în fugă. El o ajunse cu ușurință. Străbătură
pădurea și via fără să-și vorbească. În sfîrșit ajunseră în casă, în
holul căreia lumina rămăsese aprinsă. Sc despărțiră în tăcere si sc
urcară în camerele lor.
VE
CASA LOI FIXCII
— Gheridonul ăsta micuț mi-a plăcut întotdeauna, spuse Mcg.
Trebuie neapărat să-1 aducem în casa ta.
— Da, spuse Finch, înccrcînd să-și amintească ce auzise
spunîndu-se în legătură cu acest gheridon
— Si etajera asta, continuă ca... Ești atent la cc-ți spun, Finch?...
Această bătrînă etajeră este un obiect de care nu m-aș putea
niciodată despărți. Problema e unde s-o punem. Îmi pare rău că
nu sînt mai multe colțuri în casa ta; trebuie neapărat un colt
pentru etajera asta; și apoi am o mulțime dc dulapuri collar. E
regretabil că n-ai pus să sc construiască o cameră în plus, dacă tot
ți ai făcut casă. Vechea casă care a ars avea un avantaj: era mai
spațioasă.
Sc aflau în salonul casei iui Meg și ochii lui Finch rămăseseră
fixați pc gheridon. - *
— Gheridonul acesta, spuse cl, în sfîrșit, nu-i aparține lui
Alaync?
— Alaync? exclamă Meg. Cc vrei să spui? Alaync nu poseda
nimic în casa asta.
— Voiam să spun, se grăbi să răspundă Finch, că-mi amintesc
că 1-am văzut la Jalna.
— Într-adevăr, era acolo. Dar mi-a fost împrumutat — ar trebui
să spun „dat“ — cu ani în urmă, cînd am avut nevoie dc o masă în
plus.
— Am dc gînd să cumpăr o mulțime dc mobile, spuse Finch cu
fermitate, de felul celor care să sc potrivească cu stilul casei mele.
Am si cu ideile melc, să știi!
» * 9
— Desigur, dragul meu. Dar le-ai ruina daca tc-ai apuca să
cumperi mobile noi pentru o casă întreagă. Nici nu-ți dai scama cc
probleme te aștcyptă. Dc.pildă, pianul meu... Îți amintești de
bătrînui pian dc la Vaughanlands. pe care veneai să studiezi cînd
erai lînăr, pentru că zgomotul gamelor talc o plictiseau pc bunica?
— Mi-1 amintesc foarte bine. Dar am să cumpăr un alt pian.
— Să cumperi un pian! exclamă ca, cînd ai unul excelent —
aproape o antichitate — la dispoziția ta? Ai să termini prin a-mi
spune că nu vrei nici una din mobilele mele!
— Mt-ar plăcea gheridonul. .
Meg sc prăbuși într-un fotoliu prea amplu, din epoca victoriană,
si exclamă:
— Asta-i tot cc vrei? '
— Da.
— Și cc-am să fac atunci cu toate lucrurile mele?
— Dc ce nu le-ai vinde? Momentul c favorabil.
— Dar dacă tu tc-ai recăsători, ce m-aș face cu?
— E o ipoteză pc care nu i nevoie s-o iei în considerare, spuse cl.
Perspectiva unei vînzări și a banilor pc care și i i-ar procura nu-i
displăcea lin-Meg.
— Începutul toamnei ar fi momentul cel mai potrivit, spuse ca.
Aș putea să le las pe Patience și pc Roma să-și aleagă cîtcva mobile
pentru ele și să vînd restul. Sc gîndi cîtcva minute, apoi,
ridieîndusse sprintenă, își aruncă brațele în jurul gîlului lui Finch
și exclamă:
— Așa am să fac! O să vin să mă stabilesc la line numai cu
gheridonul meu!
Săptămînilc care urmară fură pentru Finch pline de o plăcută
ocupație. Vremea cea mai agreabilă urmase valului de căldură: zile
însorite care coceau grîncle, și nopți răcoroase pentru a dormi bine.
Alayne, al cărui bun gust era mai presus dc orice îndoială, se
consacră și ea cu o ardoare aproape pasională mobilării noii case.
Vizitau împreună magazinele din oraș în care sc vindeau mobilele
cele mai interesante; mcrscră împreună la vânzarea prin licitație a
obiectelor dintr-o luxoasă locuință și apoi luară prînzul împreună
la un restaurant a cărui atmosferă europeană făcea obiectul unei
susținute publicități. Finch își cumpărase .un automobil și, în timp
cc sc întorceau la Jalna pe șoseaua care fusese un liniștit drum dc
țară pc vremea cînd sosise Alaync în Canada, ca sc gîndi că nu sc
maLdislrasc atît dc bine dc ani de zile. Compania lui Finch îi
plăcea. Așezată lîngă cl în automobil, își aminti dc adolescentul
deșirat, morocănos si timid care fusese cl și sc minună dc
transformarea lui înlr-un om atît dc distins. Totuși, atunci cînd cl
întoarse spre ca prelungii săi ochi frumoși și îi zîmbi cu largul său
surîs stîngaci, îl regăsi pc Finch dc altădată.
Îi plăcea să creadă că nu fusese străină dc această transformare
a lui Finch; ca îi arătase întotdeauna simpatic, și încercase să-1
înțeleagă atunci cînd, desigur, familia nu-1 înțelegea Ea fusese cea
carc-1 convinsese pe Rcnny să-i plătească lecții dc pian Cînd,
despnnzîndu se din șosea, sc angajară cu încetineală pc drumul
care ducea la Jalna, ca spuse:
— Cît dc repede zboară anii! Eram pe calc să mă gîndcsc la
epoca în care ai începu să cînți la pian.
— Mi se parc foarte îndepărtată. Și abia îmi amintesc dc timpul
dinaintea ci
— Mă uimești! îmi imaginam că ai păstrat amintiri foarte nete
din copilărie și adolescență.
Sînt toate amestecate într-un talmcș-balmcș confuz și destul de
penibil ., dar cred că eram odios în copilărie și mă întreb dc cc ți-ai
bătut capul din pricina mea. Pentru că ai făcut-o. și tu știi asta, iar
cu n -o voi uita niciodată.
— Refuz să te ascult cînd spui asemenea prostii, spuse ca. Erai
un băiat sensibil, pe care familia nu 1 înțelegea. Eu am avut pur și
simplu intuiția să văd cc ai putea să devii cîndva. Sînt foarte
mîndră dc tine, Finch. Ești un mare artist. Și ești celebru El avu un
rîs scurt.
— Această descriere parc flatantă, spuse el cu amărăciune.
— Nimeni nu c deplin satisfăcut de sine, exclamă ca. Nici un
artist, desigur. Și noi ceilalți, de asemenea.
— Și totuși tu ești fericită în căsătorie, Alaync. O căsătorie
fericită c un lucru care mic nu mi-a fost dat.
— Ai să tc recăsătorești.
— Niciodată.
— Dar, Finch, imagincază-ți-1 pc Dennis aștcplîndu te cu o
nouă mamă în propria ta casă, Ia întoarcerea dintr un turneu.
Încerca să-i sondeze sentimentele mai degrabă cu o curiozitate
feminină, decît să-i zugrăvească un tablou seducător. Dar cl nu
era dispus să se deslăinuie, astfel îneît îi răspunse pe un ton
neutru:
— Casa mea îmi place așa cum e.
— Sînt îneîntată pentru că, de fapt, nu doresc neapărat să le
recăsătorești. Doresc să pot traversa pîrîul și să te găsesc așezat la
pian, conlinuînd să cînti ca și cum eu n-aș fi de fală. Poate c-aș și
pleca fără să schimbăm o singură vorbă.
— Mcggic și Patience vor fi acolo. Ai uitat?
— Dumnezeule! Adevărat ' exclamă ca. Cc distrată devin la
bătrînețc! Dar s-a decis într-adevăr așa? N-ai cum ieși din
încurcătură?
Finch nu putea fi dc acord cu modul acesta de a prezenta
situația.
— Presupun că am noroc, spuse cl, să am două femei Că ele
care să-mi țină menajul... și pc Dennis, pc deasupra
El adăugă numele fiului său fără convingere. Alavnc, din nou
deconcertată dc atitudinea lui față de Dennis, spuse:
— E un băiețaș foarte interesant. Ea nu îndrăznea să exprime
ceea cc gîndca și despre cele două rude care, după părerea ci,
dădeau năvală într-o citadelă pc care Finch ar fi trebuit s-o poată
rezervă numai muzicii și vieții sale personale.
— Îl cunosc foarte puțin, spuse el scurt.
 — Spui asta ca și cum n-ai don să-1 cunoști mai bine! Holărît,
Finch, ești imposibil. Dennis va avea unsprezece am la Crăciun E
un băiețaș chibzuit, puțin în urmă cu studiile, dar cam precoce în
privința atitudinii față dc viață; nu ca Archer care pare
întotdeauna că o privește de sus.
— O să-1 văd, fără îndoială, mai mult în viitor, spuse Finch.
Doamne, cc pot să crească toți copiii ăștia! Băieții lui Renny sînt
niște adevărați bărbați ’ Adelina și Roma logodite amîndouă!
Spune-mi, Alayne, cc crezi despre viitorul tău ginere, pc măsură cc
trec săptămînile?
— El cîștigă pc măsură cc-1 cunoști, spuse ca fără să ezite, și sc
adaptează cu viața la Jalna mai bine decît aș fi crezut-o la început.
Face reale eforturi și nu îi e'ușor. E evident că e obișnuit să facă
cc-i place și cînd îi place. Acum sc scoală la șase dimineața ca să-1
ajute pc Piers în livezi sau la fermă. Încearcă să învețe și cum sc
cresc caii la Rcnny, care spune despre cl că e un călăreț fricos și că
așa va rămînc întotdeauna.
Apoi, adăugă pc o voce abia perceptibilă:
— Nu sînt sigură că-i chiar atît dc fericit..
-— Ar trebui să fie, spuse Finch, dacă i logodit cu o fată ca
Adelina. Oricine își poate da scama că ca c profund îndrăgostită.
— Nu-i decît un copil Poți, oare, fi cu adevărat îndrăgostită la
vîrsta ci?
— Cu mai multă sinceritate decît mai lîrziu, după părerea mea,
spuse Finch. Mai tîrziu, îți vine greu să-ți uiți cui interior... și lot cc
sc află în urma ta. Adelina nu arc trecut
Cu o dulceață aproape impersonală, Alaync spuse:
— Nu putem decît să ne rugăm pentru fericirea ci viitoare. E o
fală încîntăloarc.
Aceste excursii la oraș sc făceau într-im oarecare secret. Nu
trebuia ca Mcg să descopere că Alaync îl ajuta pc Finch să-și
aleagă mobilele pentru casă. Norocul făcu ca Mcg să sufere dc o
eczemă pc față provocată de un oțetar veninos, astfel îneît ezita să
se arate.
 Ajunseseră la gardul Vaughanlands-ului și Finch sc angaja cu
mașina pc aleea în pantă, la capătul căreia sc înălța casa.
Coborînd din mașină, sc opri să-și privească noua locuință, cu
toată atenția proprietarului. El nu o iubea încă, dar era mîndru s-o
aibă. Ea nu avea încă suflet; nu era decît o formă goală; nimic nu
sc petrecuse în ca; de un alb virginal, strălucea printre copaci: nici
o plantă cățărătoare nu întuneca vreun singur centimetru pătrat
din suprafața ci; albul pur era cel al oului proaspăt ouat dc o găină
leghorn.
— O să-i păstrezi numele dc Vaughanlands? întrebă Alayne.
— Ei bine, nu m-am gîndit încă. Casa trebuie să poarte oare un
nume? dacă da, nu am să-1 schimb, cel puțin dacă nu găsesc unul
mai bun.
— Sînt sigură că unchiul Nicholas și întreaga familie ar prefera
să-1 păstrezi pc cel dc Vaughanlands.
Pătrunseră în interior, înlîmpinați dc mirosul care emană din
clădirile noi.
— Oh! Cc răcoare ' exclamă ca. Cc curățenie! Asta face ca Jalna
să pară și mai învechită!
11 luă dc braț si îl strînsc:
— Finch, o să-ți adori casa. Și iată și pianul! Cît c dc frumos în
încăperea aceasta aproape goală!
Făcu înconjurul salonului, conlcmpiînd pianul din toate
unghiurile. Apoi sc opri în fala gheridonului cu o expresie gîndi-
toarc. Era chiar mai frumos decît și-l reamintea.
— Meg își vinde mobilele, spuse cl, cu excepția rarelor obiecte pc
care doresc și cu să le am.. Această măsuță era la Jalna. Dar a
trecut atîla vreme dc atunci.
— Nu chiar atît dc multă, spuse Alayne, mîngîind cu drag
gheridonul. Nu știu de cc l-a împrumutat Renny lui Meg. Mi-a
plăcut întotdeauna mobila asta.
— Ți-ar plăcea s-o redobîndești? întrebă Finch. Pentru că, dacă
o vrei...
— Nu, asta ar putea ș-o contrarieze pc Meg
 — Dar din moment ce a fost numai împrumutat?
— Nu i-a fost, într-adevăr, decît împrumutat.
— Atunci, Alayne, lasă-mă să ți-1 dau înapoi. Uite cc, o să-1 duc
in clipa asta în mașină.
— N-aș vrea să supăr pc nimeni, spuse ea cu un vag regret, dar
măsuța aceasta mi-a lipsit.
Finch o si luase si sc duse cu ea la mașină. Cînd sc întoarse,
Alayne trecea din cameră in camera. Pentru fiecare dintre ele ca
avu cîtcva sugestii dc făcut și cîlc un compliment pentru ceea cc
exista deja O conduse apoi la Jalna, descărcă gheridonul în noi,
plecă fără să-1 fi văzul nimeni, și SC înapoic la el acasă, unde îl
găsi pc Christian; acesta apăsa cu o singură mînă, notă dc notă,
pe clapele pianului, schițînd o melodie naivă. Sc întoarse cu
vioiciune pentru a l saluta pe Finch.
— Sper că nu tc-ai supărat, unchiule Finch; am văzut luminile
aprinse și am avut poftă să încerc noul pian. E minunat. Trebuie
să fie extraordinar să poți cînta ca line cu un asemenea pian. Nu-i
păcat că viața c atîl dc scurtă încîl n-ai timp să faci bine decît cîlc
un singur lucru? Și chiar și așa, cel care reușește arc noroc. În ccca
cc mă privește, aș xrca să fiu picior, să cînl la pian, la vioară, la nai
și să scriu romane
— Cunosc asta, spuse Finch. Mi-am dorit pe vremuri să fiu
actor.
— Într-adevăr? Ca unchiul Wakefield? Nu știam. Nu mi te pot
imagina fiind altceva decît ccca cc ești. Unchiule Finch, cum tc
simți acum, din nou, în mijlocul familiei? După fiecare dintre
turnee îmi închipui că ne găsești foarte schimbați pe noi, cei tineri.
Ești mulțumit dc aceste schimbări, sau tc gîndești că familia sc
degradează?
— Oh! Cîtuși dc puțin! spuse Finch. Vă admir pc toți. Mă
minunez să văd că aii devenit bărbați, și Adelina și Roma, femei.
— Adelina seamănă bucățică-ruptă cu străbunica noastră, și c
mîndră dc asta ca un păun, spuse Christian rîzînd. Roma sc crede
imaginea tatălui său poet și asia o flatează. Fetele au tendința să-si
dea aere, cred. Dumnezeu mi-c martor că si unii băieți fac asta!
Norman, de pildă.
— Roma nu-i seamănă cîtuși de puțin lui Eden. Ea seamănă cu
mama ci, Mînny Ware, dar nu arc vesela generozitate a acesteia,
sau, cel puțin, așa îmi parc mic.
— Roma n-arc nimic vesel și nici generos, spuse Christian. Dar
trebuie că c o dulce mică creatură; toți prietenii ci spun asta. Înci
untîndu-și sprînccnclc blonde adăugă, pc un ton mai serios: Este
unul printre noi din pricina căruia îmi fac griji, unchiule Finch.
— Adevărat? Expresia lui Finch, atît dc brusc îngrijorată, îl făcu
să surîdă pc nepotul său. care, îndată, îl liniști:
— Asta nu înseamnă că sînt foarte neliniștit, dar c, lotuși, o
problemă pentru nune. E vorba de Maurice.
— Ah! înțeleg...
— Știi că bea prea mult?
— Mi-a făcut și mic impresia asta la Londra și în timpul
călătoriei. Continuă să o facă?
— Și-a cumpărat o provizie de alcool, care mi s-a părul
considerabilă. A băgai-o in dulapul din atelierul meu. Mama și taia
nu știu nimic. Nu le spune, tc rog frumos. Am simțit nevoia să-ți
spun. Am nevoie de sfatul cuiva mai în vîrsiă decît mine
— N-am să spun, desigur, nimic părinților .tăi, spuse Finch. Ci t
bea?
— Nu știu precis. Și a terminat prima provizie, cu ajutorul lui
Roma, a lui Norman și a doi dintre prietenii lor. Acum, și-a
procurat o a doua provizie. Îi place societatea, dar, dacă n-o arc,
bea singur. Pînă acum, am reușii să ascund asta față de mama și
lata, dar ea îl bănuiește. Ieri scară a trebuit să-1 ajut să se uree în
camera sa. Îl iubesc foarte mult pc Maurice, dar... cl complică
îngrozitor lucrurile. Face fel dc fel dc promisiuni pc care le uită un
ceas mai tîrziu. E foarte greu de înțeles.
— L-a văzut des pc Fitzturgis?
— Foarte puțin. În prima scară a sosirii sale, am avut o mică
întîlnire la atelier; Adelina și Fitzturgis erau și ci și Maurice a fost
foarte dezagreabil cu cl — dc fapt, La insultat. Dar era amețit.
Fitzturgis i-a făcut vînt lui Maurice de pc bancă pe jos. Dc atunci,
abia dacă și au mai vorbit și nici nu s-au prea văzut.
— Am să 1 caut pc Maurice și am să fac tot ce pot. E o rușine că
sc poartă așa.
— Cînd bea prea mult, nu mai c cl însuși. Mama a băgat dc
scamă. Mi-c teamă să nu aibă vreo scenă cu tata. Maurice m-a
invitat să plec cu cl în Irlanda, dar tata nu o va permite dadă va
descoperi că Maurice bea.
Finch nu răspunse. Gîndurile îl purtaseră înapoi la o scară pc
cînd avea 18 ani. Își părăsise studiile și sc strecurase în camera lui
Piers și a lui Pheasant, în căutarea unei țigări. Nervii săi îl
chinuiau. Maurice dormea în leagănul său. Finch își amintea că sc
aplecase asupra lui și sc simțise topindu-se dc tandrețe la vederea
acestui bebe adîncit în somn, cu micuțul său pumn strîns sub
obrazul dc petale dc floare. 11 îmbrățișase dc nenumărate ori cu
tandrețe, cu ardoare, aproape extatic. Și acum acest bébé era un
bărbat — Maurice — un „bețiv învcicrat“.
— El și cu mine, zise Christian, am devenit foarte buni prieteni
în aceste ultime săptâmîni, și aș vrea să nu sc întîmple nimic care
să ne despartă
— Am să am o discuție cu el Tu cc crezi, Christian, despre
sentimentele lui pentru Adelina?
— O iubește. Pentru mine nu-i nici o îndoială, și cred că acesta
este, în fond, motivul exceselor; bietul băiat...
Cînd Christian plecă, ultimele lumini ale zilei sc stingeau In
spatele copacilor, spre vest, sc vedeau, prin marile ferestre ale
salonului, cum dansează printre frunze micile seînlei dc aur roșu
ale apusului. „Fără perdele, își spuse Finch, nimic care să împic
dice peisajul să pătrundă în încăpere". Mijlocul veni trecuse deja;
perioada energică a creșterii lăsa acum loc celei a maturizării.
Finch era profund conștient de această destindere a naturii și își
dorea ca ca să pătrundă în casă și în sine însuși. Era ostenit și
aspira la odihnă, iar în clipa aceea își dorea mai presus dc orice să
fie singur în locuința sa. Voia s-o cunoască îndeaproape, să
meargă din încăpere în încăpere, să privească pc rind prin fiecare
dintre ferestre, pentru a sc reîntoarce mereu în salonul dc muzică
si la pianul său. Dar încă nu era dispus să cinic; trebuia mai întîi
ca pacea să pună dc acord sufletul cu mîinilc sale.
Își scoase haina și se duse să o agate în dulapul din camera sa.
Era prima haină pc care o punea acolo și o privi cu uimire. Scoase
din buzunarul hamei un pachet dc țigări și își aprinse una. Lovind
cu pumnul în salteaua patului, îi încercă cleslicila tea. Costase
foarte scump Cît ar fi de plăcut să sc culce în această noapte,
singur în casa sa! gîndi cl.
Era o singurătate nespus de plăcută; liniștea devenise aproape
materială. Pentru că soarele dispărea, o briză răcoroasă mișcă
perdelele dc la fereastră. Alaync fusese cea care le alesese; Finch
sc îndoisc la început dc alegerea ei, dar, acum, le găsea perfecte.
Nici o altă culoare, nici un alt desen nu i-ar fi plăcut atît. Patience
venise de dimineață și îi făcuse patul; el părea destul dc tentant.
Camera sa era singura gata mobilată și i-ar fi placul să le lase pe
celelalte goale, pentru a trăi singur în această izolare minunată.
Își reaminti camerele dc hotel, cușctclc dc tren și dc vapor,
holurile hotelurilor, sălile dc restaurant, barurile, taxiurile, sălile
dc concert și, mai ales, oamenii. Aici, exista numai camera sa,
singura mobilată, în casa sa, și, dincolo de pîrîu, Jalna; mai
departe, pc șosea, casa lui Piers și, lîngă biserică, cea a lui Mcg!
Toți cei pc care îi iubea erau în apropierea sa. Dar ar fi dorit ca Meu
si cele două fete să rămînă acolo unde sc aflau. Să fie singur în
această casă, cu pianul său, spre a sc putea dedica compoziției. Se
știa capabil de opere mai bune decît cele pc care Ic compusese pînă
acum. Să fie singur. Își aminti, în picioare, cu bărbia sprijinită în
mină, dc epoca în care sc gîndea că suprema fericire ar fi să aibă o
cameră pentru cl singur. Piers fusese un tovarăș dc cameră și dc
pat tiranic și sc distrase grozav să-1 chinuie. Își reaminti de
camerele pc care le împărțise cu Sarah, soția sa, și, întinzînd
brațele spre tavan, sc întinse într-o mișcare de ușurare la gîndul că
era liber, bilet o altă femeie... nici o altă căsătorie; pianul ca soție,
muzica drept amantă; copacii drept public. Se uită la ceas; era ora
să sc întoarcă la Jalna, dar avea chef să-și petreacă scara singur
aici, cîntînd la pian pentru prima oară în această casă îndrăgită.
Cum să anunțe însă că nu va veni? Dacă măcar ar fi fost instalat
telefonul! Trebuia să sc ducă la Jalna ca să spună că nu va dormi
acolo. Dar sc va reîntoarce aici, și singur. Va petrece noaptea
singur, cu pianul său... Singur în casa sa. Aceasta era ceea cc își
dorea cu nostalgic dc atîta vreme: să fie singur.
Din pădurea din spatele Jalnci, o rîndunică dc noapte își făcu
auzit glasul Cu o stupidă energie, ca își lansa în noapte ordinul
strident: Whip-poor-Will, Whip poor-Will („Biciuiți-1 pe bietul
Will!“). Încă din cea mai îndepărtată copilărie, lui Finch îi plăcuse
și se temuse totodată de cîntccul acestei păsări. Piers fusese cel
carc-i spusese că strigătul ci însemna „Biciuiți-1 pc bietul Finch" și,
vreme îndelungată, îl crezuse. Acum, în încăperea care sc
întuneca, o ascultă pînă cînd glasul ci sc stinse.
Din prag, o mică voce de copil, remarcabil dc dulce, întrebă:
— Ai auzit rîndunică dc noapte?
Finch se întoarse și îl văzu pe fiul său.
— Ai auzit-o? repetă Dennis. Am numărat că a strigat de 31 dc
ori fără să-și tragă sufletul
— O dată, spuse Finch, am numărat mai mult dc 200 dc ori.
— Fir-ar să fie!
Dennis avu un hohot de rîs ascuțit, apoi rămase nehotărît, ca și
cum n-ar fi fost sigur că c bine venit. Finch sc întrebă dacă ar
trebui să-1 îmbrățișeze. Cei din familia Whiteoak erau deschiși.
Rcnnv îsi îmbrățișa frații fără cea mai mică reținere. Totuși, Finch
nu sc putu decide să traverseze încăperea pentru a sc apropia de
fiul ci. După un an aproape, dc despărțire... Oare pentru că
băicțandrul avea ceva din Sarah? Oare pentru că ca îl iubise cu
atîla gelozie pe fiul ei, îneît crease între acesta și Finch o barieră pc
care nu o mai putea depăși? Rîndunica dc noapte îsi reîncepu
cîntccul.
 — lat-o că reîncepe! exclamă Dennis numărînd strigătele cu
voce tare: unu. doi, trei, patru...
Finch sc apropie de dulap și își luă haina. Dennis încetă să
numere și îl urmă.
— Deci, acolo îți ții hainele. N ai decît dulapul ăsta? Cc frumoasă
casă! Aș face mai bine să aprind luminile. Și, Iară să aștepte
permisiunea, învîrti comutatorul; încăperea străluci, nouă și
lucioasă.
— Cc frumoasă lampă! exclamă Dennis. Cc frumoasă cameră!
Rămase înmărmurii dc admirație
Scund pentru vîrsta sa, mai degrabă îndesat, cl avea trăsăturile
desenate net, părul blond și ochi verzui — ca cei ai lui Sarah; dar
ca avusese părul negru.
— Care c camera mea? întrebă el pc un ton aproape glumeț, ca
și cum ar fi știut deja, dar îi oferea tatălui său posibilitatea dc a-1
păcăli.
— Camera cea mică din spate.
Pc un ton puțin dezamăgit, Dennis repetă:
— Camera cea mică din spate...
— Celelalte sînt pentru mătușa Meg și pentru fete.
— Dar credeam că noi o să trăim singuri aici, tu si cu mine.
Ochii săi limpezi, care păreau tot atît dc puțin adînci ca cei ai
unei păsări, sc îndreptară, parcă acuzatori, spre Finch care părea
acum stăpînit dc o mare oboseală.
— Pentru cc le-ai întors atît dc repede din tabără? întrebă cl
brusc.
— Dar nu c atît dc devreme. Unchiul Rcnny nu m-a trimis decît
pentru jumătate de vacanță din pricina reîntoarcerii talc. E frumos
din partea Iui, nu-i așa?
— Foarte, răspunse Finch,apăsat.
Dennis părea că a pus stăpînire pc casă. Sc duse dintr-o cameră
în alta aprinzînd toate luminile, mișeîndu sc ca în ritmul unei
muzici, ca și cum n-ar fi fost niciodată obosit în viața sa.
— Dc cc camera mea nuc mobilată? întrebă cl.
 — N-am ajuns încă la încăperea asta.
— Dormitorul tău c singurul mobilat, nu-i așa?
— Într-adevăr.
O umbră sc așternu pc fata băiețașului; s-ar fi spus că gîndește:
„Asta c foarte egoist din parte ta!“
Finch se gîndca:„Oh! Să scap dc cl... să scap dc toată lumea... să
fiu singur.11 Durerea surdă care îl torturase spre sfirșitul
turneului său se făcea din nou simțită în piept și la tîmplc. Își
apăsă lîmplclc cu mina, sc apropie de fereastra salonului și privi în
noapte. Dennis lovi clapele notelor înalte ale pianului care păru că
scoate un strigăt de suferință.
— Nu-1 atinge! exclamă cu brutalitate Finch. Pleacă de acolo!
Dennis plecă capul, cu buzele tremurătoare, apoi sc apropie și
își strecură mîna în cea a tatălui său. Ce mînă mică, dar fermă! Ca
cea a lui Sarah.
— Ție frică să te întorci singur la Jalna pc întuneric? întrebă
calm Finch.
— Nu, pentru că voi fi cu tine.
Finch lăsă ușor mîna lui Dennis spunînd
— Vreau să spun că aș don să te întorci acasă.
— Dar aici sînt acasă.
— Da, da... Vreau să te duci la Jalna și să-i spui mătușii Alayne
că m-am holărît să petrec noaptea aici. Vei spune că mă simt bine
și că voi veni la Jalna pentru micul dejun.
— Dar în curînd c ora mesei dc scară.
— Am să mă lipsesc dc ca. Ți-e frică să te duci singur?
— Nu, nu mi-c frică.
— Bine. Repetă ce trebuie să spui
— Că ai să te culci aici, dar că ai să vii la Jalna pentru micul
dejun. Noapte bună. Și Dennis dispăru tot atît de repede cum
apăruse.
Asta părea prea frumos ca să fie adevărat Rîndunică dc noapte,
ca scăpată de povară, reîncepu să-și arunce strigătul cu bucurie.
O bufniță sc făcu și ca auzită. Finch merse din cameră în cameră
să stingă luminile, pe toate, în afară dc cea din dormitorul său. Își
privi patul, dar nu era încă gata să sc culce. Avea gura foarte
uscată. Din păcate nu avea încă apă în casă; va trebui să-și uite
setea. Să eînte o bucată de Haydn îl va calma. Dar cînd își așeză
mîinilc pc claviatură nu putu să mai facă nimic; clapele
deveniseră asemenea unui curs dc apă înghețată, încremenite,
nemișcate. Sc sprijini pe ele cu coatele, cu capul în mîini, și sc
abandonă tăcerii nopții. După cîteva clipe, sc duse să sc întindă pe
pat. Fizic începea să sc simtă destins, extrem dc ușurat că putuse
să-și transmită mesajul la Jalna prin Dennis. Îi era recunoscător
fiului săii că venise, și încă și mai tare, că plecase. Ațipi. Zgomotul
unor pași grăbiți pc dalele terasei îl deșteptă. Le auzi intrînd pe ușa
deschisă... Apoi auzi zgomotul unei căzături, acea a unui mic corp
pc podeaua salonului de muzică, în același timp cu un clinchet de
veselă. Finch sc ridică.
Era foarte întuneric în salon. În tulburarea sa, uită unde se
găsea comutatorul și pipăi de-a lungul zidului
— Era o surpriză, dar am căzut, sc auzi vocea subțire a lui
Dennis.
— O surpriză, o surpriză, cc dracu ai mai inventat?
Dintr-o dată găsi comutatorul și două lampadare și mai multe
aplice luminară încăperea. Dennis era căzut la pămînt; lîngă el un
coș sc desfăcuse și își golise conținutul: niște sandwiciuri, fructe,
cîteva farfurii sparte, un termos.
Așezat pc spate, Dennis lovea ușor podeaua cu pumnii, avînd
ochii plini de lacrimi.
— Sînt foarte dezamăgit, spuse cl. Voiam să-ți fac o surpriză.
Am îndeplinit comisionul pc care mi l-ai dat și doamna Wragge a
pregătit coșul. Mătușa Alayne i-a poruncit să o facă. Și apoi, iată
pijamaua ta și a mea. Nc-am mutat.
Finch ridică termosul și întrebă cu gura uscată:
— Ce conține?
— Cafea cu frișcă; zahărul c în săculețul ăla mic, sînt și niște
biscuiți, și o bucățică de unt, și cireșe negre, și brînză, și... Ceștile
s-au spart.
— Am destulă veselă și aici, spuse Finch.
Sc duse în oficiu și-și umplu o ceașcă marc cu cafea, care păru
cea mai bună din cîte băuse vreodată. Se simți revigorat. 11 auzi
pc Dennis care strîngca conținutul coșului; sc apropie dc cl si îl
întrebă:
— Unde ne luăm picnicul?
— Unde vrei tu.
— Atunci, aleg bucătăria. E o bucătărie mică și drăguță.
Se apucă să așeze cu îndcmînaic masa și trase două scaune
lingă ca.
Ți-c foame? întrebă el.
— Cred că da.
Era adevărat, amîndurora le era într-adevăr foame. Bău o a
doua ceașcă dc cafea și privi cu interes la cele ce se aflau pc masă.
— Cafeaua trebuie băută la sfîrșit și nu la începutul mesei,
spuse Dennis cu o oarecare seriozitate.
— Știu, dar mi-cra foarte sete.
— E foarte plăcut să faci ce vrei, din cînd în cînd, spuse Dennis.
Așezați față in față făcură să dispară repede proviziile cu care
doamna Wraggc fusese atît de generoasă. Mmcascră în tăcere,
Dennis,. În aparență foarte calm, dar în realitate puțin intimidat,
puțin intrigat dc acest tată straniu.
Deodată, întrebă
— Cum vrei să-ți spun? Preferi să-ți spun tată, sau Dady, sau
Papa, sau Pop?
— Cu siguranță nu Pop. Spune-mi Dady; tu ești încă un băiețaș
mic.
În mod inexplicabil, Dennis se ridică, înconjură masa și își
îmbrățișa tatăl. Apoi, foarte încet, la ureche, îl întrebă:
— Pot să rămîn aici în noaptea aceasta? Am pijamaua cu mine,
știi? Te rog, spuse cl, strîngîndu-și mai tare brațele în jurul lui
Finch Te rog, lasă-mă să rămîn Voi fi lot atît dc liniștit ca un
șoricel.
 Finch își privi ceasul. Era >ra zece. Copilul ar fi trebuit să fie
demult culcat. Părea foarte calm, mic și foarte palid
— Foarte bine, spuse Finch pc un ton aspru. Du-tc și te culcă,
dar să nu te aud.
Sc resemnase cu prezența fiului său. O pace binefăcătoare îi
liniști nervii; simțea o oboseală sănătoasă și știa că va putea dormi.
În tăcere, făcu ordine în celelalte încăperi, își aprinse o ultimă
țigară și o fumă în fața ferestrei deschise a salonului, cu ochii
ațintiți în tenebrele adînci ale nopții. Mîine va fi singur și sc va
bucura dc singurătatea sa.
VH
MAURICE
Erau unele momente în eare Maurice regreta că venise. Sc
întreba atunci dacă bucuria de a fi sub același acoperiș cu mama
sa și cu Christian compensa durerea de a o vedea pc Adelina
împreună cu Fitzturgis, atît dc evident îndrăgostiți unul dc celălalt.
Îi evita pe cît putea, dar nu era întotdeauna posibil, în acest cerc
atît de strîns. Dorea s-o îndepărteze fizic pe Adelina de Fitzturgis;
totuși, cînd i sc întîmpla să rămînă singur cu ea, devenea aproape
mut, comportîndu-sc. gîndea cl, ca un băiețaș ciudos. Un mic
băiețaș... Dc fapt asta ar fi dorit să fie. El nu era încă pregătit să
ducă viața unui bărbat alunei cînd Dermot Court murise și îl
lăsase în posesia domeniului său. Maurice sc cramponase dc
poziția sa în acel castel, cea a unui băiețaș răzgîiat, visînd la un
viitor îndepărtat, și trăind într-un prezent în care nu-i revenea nici
o responsabilitate. Aici, în Canada, se simțea din nou sub
autoritatea lui Piers, incapabil să uite frica pc care i-o inspirase
tatăl său în copilărie. Simpla apariție a feței lui Piers îl invita să-1
înfrunte, îl dezorienta, simțindu-sc în același timp și revoltat, și
neputincios. Și-o închipuia pc mama sa suponînd dominația
arbitrară a iui Piers, si toi uși constată că acasă Piers asculta cu
docilitate de Pheasant.
Tînărui Philip îl considera pc Maurice ca pc un fel de curiozitate.
Un frate care nu era frate, un vizitator care aparținea totuși
familiei, un membru al familiei, și totuși un străin, pentru că
poseda în Irlanda o proprietate la care se va întoarce în scurt timp.
Cîteva cadouri și mijloacele pc care i le presupunea îi stîrncau
respectul lui Philip, dar cl nu invidia pe nimeni. În toamna aceasta,
va intra la Colegiul Militar Regal în calitate de cadet. Va fi militar
dc carieră. Va exista un al doilea căpitan Philip Whiteoak.
La început, Philip sc simțise jignit constatînd că Christian era
acum mai apropiat de Maurice decît cl, atît prin temperament cît și
prin gusturi. Cei doi frați mai man vorbeau între ci despre artă
într-o manieră care pur și simplu îl plictisea pc Philip. Ei bine,
n-aveau decît să se ocupe dc artă, în ceea cc îl privea, el va
continua să-și trăiască viața. Își întreținea cu drag speranța că
Renny îi va lăsa moștenire Jalna. Și de ce nu? Archer nici nu ar ști
cc să facă cu o moșie, cu un mare conac și cu niște grajduri pline
cu cai dc rasă. Pentru a fi satisfăcut, lui nu i-ar trebui decît un mic
apartament și multe cărți.
Philip îl ajutase dc două ori pc Christian să-1 ducă pc Maurice
în camera sa, trccînd prin fala celei a părinților lor. O văzuse pc
mama sa aruneîndu i lui Maurice priviri îndurerate, ca și cum știa
ceea cc fiii ci încercau cu atîta grijă să-i ascundă. Maurice era un
tovarăș foarte vesel cînd nu era băut si cînd era bine dispus. Modul
lui de a vorbi, diferit de al lor, dădea o nuanță dc haz spuselor sale.
Dacă bea însă cît dc puțin, devenea trist, și fiecare din cuvintele
sale, fiecare din mișcările sale erau încărcate dc o melancolic
intensă.
Philip stătea acum în pragul porții deschise a atelierului în care
îl vedea pc Maurice cum frunzărea albumul cu schitele pe care
Christian le făcuse în cursul primăverii; le examina cu atenție si,
totuși, în mod straniu, părea că abia le vede. Piers și Pheasant
lipseau toată ziua și o luaseră cu ci și pe micuța Mary. Christian
era plecat să si rezolve cîtcva afaceri personale, astfel că Maurice
rămăsese singur stăpîn al atelierului. Avea un pahar aproape gol
pc o masă dc lîngă el Philip se întrebă dacă nu sc simțea puțin
abandonat și dacă vizita lui i-ar face plăcere. Maurice termină dc
golit paharul, apoi întoarse capul și-l văzu pc fratele său.
— Ah! Bună ziua, Philip, mergi la pescuit?
— Dc acolo mă întorc N am prins nimic. Vrei să jucăm o partidă
dc tenis? *
— E prea cald.
— Transpirăm și după aceea ne vom simți mai bine.
Îmi parc rău, Philip, dar n-am chef. Roagă-1 pc Fitzturgis să
joace cu tine.
— Pe cl?! exclamă Philip rîzînd Suportă căldura mai rău decît
line. Dc altfel, s-a dus la o licitație cu unchiul Renny și cu doi
negustori dc cai. Ar fi trebuit să-1 vezi ieri pc o iapă dc trei ani,
Sligo, un animal destul dc afurisit. Ei speră să-1 vîndă unui om
care s-a îmbogățit și care-i pasionat dc cai și dc vină toarcă dc vulpi.
Sligo l-a aruncat din șa pc Mailland, făcîndu-1 să-i zboare pe
deasupra capului. Am crezut că și-a rupt gîtul, dar astăzi îl văd pc
picioare și umblă dc colo colo cu un bandaj la încheietura mîinii.
Dad spune că cl nu sc va pricepe niciodată la creșterea cailor și nici
la cultivarea pămîntuiui. De altfel, nici nu-1 interesează.
— Vai dc capul lui, îl plîng. Unde c Adelina?
— S-a dus la oraș cu unchiul Finch, s-o întîmpinc pc sora lui
Maitland; ca vine să locuiască la Jalna pînă la căsătoria Adclinci.
— Da, am auzit și cu, spuse Maurice. Sc duse să ia din dulap o
sticlă de whisky sub ochii fascinați ai lui Philip care sc întreba
dacă avea dc gînd să sc îmbete.
— E ciudat, spuse Maurice rcașczîndu-sc în apropierea
paharului său, s-o vezi pc Adelina, atît dc inteligenta și atît dc
frumoasă, pc punctul de a se mărita cu un bărbat atît dc puțin
distins. Ar fi putut să sc căsătorească cu cine ar fi dorit, oricît de
bine ar fi fost acesta. Nu ești dc părerea mea?
— Nu m-am gîndit niciodată la asta.
— Spune-mi, tu le gîndești vreodată la ceva? spuse Maurice cu o
oarecare severitate.
— Ei bine, există o mulțime dc lucruri la care mă gîndcsc, fără
să mă preocup și de Adelina.
 — Te gîndești la ce, dc pildă?
— Nu pot să-ți spun așa dintr-o dată, dar mă gîndcsc la multe.
-— Te gîndești vreodată la fete?
Philip avu un rîs jenat:
— Cit codată. Dar nu în mod serios, și nu special la una.
— Pariez că ele aleargă după tine.
— Mă remarcă uneori.
— îți dai scama cît dc frumos băiat ești?
— Știu numai că semăn cu străbunicul nostru
— A fost fericit acela, senin și mulțumit; s-a căsătorit cu femeia
pc care o iubea. Maurice bău o treime din paharul său Nu ca mine,
Philip Eu trebuie s-o văd pe Adelina măritată cu blestematul ăsta
dc Fitzturgis.
Maurice nu i vorbise încă niciodată în felul acesta fratelui său
mai tînăr. Flatat de a fi tratat ca un egal, acesta nu găsi totuși alt
răspuns la confidență decît o privire dc simpatie dm ochii săi mari,
o slrîngcrc a buzelor sale cărnoase și mai multe dări din cap.
— Mă întreb cîtcodată, reluă Maurice în timp cc ochii i sc
umpleau dc lacrimi, dacă voi suporta să asist la această căsătorie.
— Dar... n-ai de gînd să pleci înainte?
— Pc cine ar supăra asta? Fii cinstit, spune -mi și mic, Philip.
— Am fi cu toții dezolați, teribil dc dezolați.
Maurice scoase un oftat adînc.
— îmi place s-o cred Poate tu, Christian și mama.
— Dar Christian urmează să te întovărășească în Irlanda, n-a
rămas așa?
— Da, într-adevăr. Va trebui să fim aici la căsătorie, dar as
prefera al dracului să plec.
Maurice își goli paharul și rămase așezat, conlemplînd cu
melancolic tabloul neterminat dc pc șevalet.
— Foarte decorativ, dar lipsit dc maturitate, murmură cl... Nu-i
relata lui Christian cc-am spus adineauri... Laude, laude, ci nu vor
nimic altceva.
Philip nu știa dacă trebuia să plece sau să rămînă în timp ce
întîrzia, indecis, Patience apăru în prag, întovărășită de un caniș
brun, foarte marc și foarte buclat.
— Alo! făcu ca, vă deranjez?
Examină piesa cu privirea, și apucînd cîinclc dc zgardă:
— Fără glume, Becky, dacă vrei.
În picioare, în salopeta sa albastră, cu canișul într-o veselă și
zburdalnică atitudine lîngă ca, ca-i păru lui Maurice încarnarea
însăși a anotimpului. Nu și-o putea închipui altfel decît senină, și
totuși undeva în sine își amintea vag despre o nenorocire, încercă
să-și precizeze amintirea, în timp cc ca îl privea cu un suris
întrebător ce-i lumina fata bronzată. În sfîrsit, amintirea îi reveni:
fusese părăsită dc iubit Biata fată 1 Și încă de către aparența aceea
de bărbat, Norman, cu capul său gol și lăcuit de briantină!
Își trecu mina prin păr, ca pentru a-și clarifica gîndurilc, și
întoarse spre ca privirea sa grea:
— Alo, Patty, spuse cl, intră să bei un pahar. Clătinîndu-se
puțin, sc ridică. Ea dădu drumul canișului și intră, precedată de
cîinelc ai cărui ochi străluceau dc o inteligentă umană si de o
veselie care nu avea nimic omenesc.
— Să beau un pahar, repetă Patience; mă duceam tocmai acasă
să-mi beau ceaiul.
— Ziua ta dc lucru s-a terminat. E ora unui cocteil. Am să ți
prepar unul Du-te în casă, Philip și adu-mi shaker-ul și niște
gheață.
— Nu, mulțumesc, spuse Patience venind să se așeze lingă el
Simt nevoia să-mi iau gustarea si Becky s-o ia pc a sa.
Ei bine, cu plec, spuse Philip. Am promis să fiu la grajduri cînd
se va întoarce unchiul Rcnny.
— S-a și întors, spuse Patience.
— Cum a suportat domnul Fitzturgis ziua aceasta?
E vesel; poale puțin ginditor.
— Pentru ce dracu ar fi gînditor? mormăi Maurice.
Philip îi aruncă lui Patience o privire care spunea: „Iată un om
care clocește o ranchiună!“ Sc jucă o clipă cu cîinele, apoi plecă.
 Maurice îi oferi lui Patience o țigară pc care aceasta o acceptă.
Fumară privind cîinele care, cu o vioiciune zgomotoasă, scotocea
prin toate colțurile încăperii.
— Dacă nu ți-e poftă dc un cocteil, lasă-mă să-ți dau un pahar
dc whisky cu sifon.
— Mulțumesc, dar cu nu beau.
— Bună fată, spuse cl, și după o clipă adăugă: Aș vrea să pot
spune la fel despre mine.
— În cazul acesta, dc cc nu încetezi să bei? întrebă ea
privindu-1 drept în ochi.
Maurice îi întoarse pc ai săi și spuse:
— Nu-i ușor, o dată cc-ai început, Patty.
— Spunc-li pur și simplu: nu mai vreau să beau, și ținc-te de
cuvînt, spuse ca lovindu-și genunchiul cu mîna bronzată. Sper că
ai caracter.
— Am crize de depresiune. Nu m-am fixat nicăieri; nu sînt
necesar nimănui.
— Ei bine, și părinții tăi... frații tăi?
— Încerci cumva să mă faci să cred că le sînt necesar tatei sau
lui Christian, sau lui Philip?
— Dar îi ești necesar mamei tale.
— Ah, nu 1
— Ești băiatul ei preferat.
— De unde știi asta?
— O simt din felul în care vorbește despre tine.
Fața lui Maurice se lumină de surîsul pe care îl păstrase din
copilărie, un surîs care arăta cît era dc vulnerabil, dc Iară apărare
în fața criticii și a atacului
— Mummy c un amor, și apoi, există ceva special între noi: am
suferit împreună. În realitate conștiința acestei suferințe c
constantă atunci cînd sîntem împreună; ea ne leagă și în același
timp ne izolează... Philip spune că le-aș lipsi dacă aș pleca înainte
de căsătoria Adelinei.
— Dar, Moocy, spuse Patience, aproape prea stupefiată pentru a
vorbi, doar pentru ca să asiști la căsătoria Adelinei ai venit din
Irlanda?
— Nu, răspunse cu violență. Am venit pentru că venise vremea
vizitei la părinții mei, care a coincis pur și simplu cu această
căsătorie. Crezi că aș fi traversat oceanul ca s-o văd pe Adelina
măritîndu-se cu un bărbat pc care-1 detest... și care mă detestă?
Ai fost dc față în seara în care am fost cît pe ce să ne încăieram?
— Nu, dar am auzit vorbindu-se.
— De către cine?
— De către Roma. Ea a spus că era o scenă tipică pentru două
persoane cam ncechilibrate.
— Dumnezeule! Fata asta! Cum poți suporta să trăiești lîngă ea?
— Nu va mai fi pentru multă vreme.
— Ah! Da, o să sc căsătorească... cu Norman.
Disprețul cu care pronunțase acest nume făcu să roșească
obrajii lui Patience. Ea sc aplecă să mîngîic canișul cc se instalase
între genunchii ci și care îi scruta fața cu vădită inteligență.
— Uitasem că l-ai iubii cîndva, spuse Maurice.
— Îl iubesc și acum, replică ca încetișor. N-am putut să nu-1
mai iubesc numai pentru că cl și-a schimbat părerea despre
mine...
— Poate că nu, dar ai putea să-1 disprețuiești pentru prostul
său gust.
— Roma c foarte drăguță. Eu nu sînt deloc.
— Tu ești mai mult decît pur și simplu drăguță. Frumusețea la
este dintre acelea care durează.
Cu o privire glumeață, ca spuse.
— Presupun că sentimentele tale pentru Adelina ar fi aceleași
dacă ca ar arăta ca mine.
— Ea n-ar mai fi Adelina, fără obrazul, fără părul și fără ochii ci!
— Vezi, o iubești pentru frumusețea ci
— Am spus eu vreodată că o iubesc?
— Cineva a spus asta... Știi cc înseamnă aia o familie. Toată
lumea sc amestecă în problemele celorlalți
 — Asta mă irită teribil.
— Mic îmi place, ripostă Patience, pentru că sc iubesc unii pc
alții... Pc Roma o irită
— Dc ce trebuie s-o amesteci pe Roma în toate problemele?
— Fără îndoială, pentru că nu vreau să o dau deoparte.
— Patience, tu ești atît dc înțelegătoare. Poți să-mi spui cc este
Adelina în realitate? E oare pur și simplu un tînăr animal fără
defect, dar cu nimic în cap? Sau c o femeie condamnată la
tragedie?
Patience băgă de seamă că paharul lui Maurice era gol. Cu
dulceață, ca spuse:
— Aș vrea să-mi promiți că renunți să mai bei. E destul de rău
s-o faci în societate, dar să stai singur și să bei... asta c foarlc rău.
— Ce am spus ca să te fac să adopți tonul acesta?
— Cred că ești puțin amețit.
— Dar nu ești de acord cu mine că e o tragedie pentru Adelina că
sc dăruiește lui Fitzturgis? Oh! Dumnezeule! ma îmbolnăvesc
numai gîndindu-mă la asta.
Se duse să ia din dulap o sticlă de coniac franțuzesc. Canișul
țopăi pc lîngă cl, privi în dulap și intră pe jumătate în cl.
— Becky’! Nu fă asta! Maurice, nu fă asta! spuse Patience.
— întrebuințezi exact același ton si cu mine, si cu canișul tău,
spuse Maurice. Servitorul tău c cîinc?
Ea veni lîngă el și puse sticla la Ioc în dulap.
— Te rog, zise ca, prcțuicșn prea mult ca să te dedai la astfel dc
lucruri. Vrei să-mi dai cheia? Voi încuia dulapul pentru un timp,
dacă ești dc acord.
— Nu, nu, Patience, poți să fii sigură că nu mai beau astăzi...
Numai un păhărel mîine, iar în ziua următoare... Îți vorbesc foarte
serios.
— Dar nu ești cu adevărat stăpîn pc tine.
— Ba da, pc deplin. Supunc-mă la orice încercare vrei. Trebuie
să stau într-un picior? Sau să merg de-a lungul unei crăpături din
jpardoseală? Vrei să recit alfabetul invers?
 In picioare în fața ei, cl avea într-un fel aerul moștenitorului
exilat al unei familii regale; sau poate a unui tînăr actor pe calc de
a-și studia rolul. Și Patience simți năseîndu-se în ca în clipa aceea
dorința de a-1 servi, de a-1 apăra împotriva lumii și a sa însuși. Ea
compară părul în dezordine dc pc capul său sculptat cu eleganță și
cel al lui Norman, care ar fi putut servi drept model pentru o
reclamă de briantină. Gîndul la Norman îi deveni mar puțin penibil
și ușor antipatic.
— Tu și cu mine, spuse ea, am suferit amîndoî.
El veni s-o ia de mînă și-i spuse:
— într-adevăr, deși el nu considera că suferința lui Patience ar
fi putut-o egala pe a sa. Rămaseră în picioare, ținîndu-sc dc mînă,
cu buzele întredeschise cu tristețe.
— O să ne ajutăm umil pe celălalt, spuse ca cu o voce
încurajatoare.
— Aș vrea să știu mijlocul de a o face pentru line, Patience. Ești
atît de drăguță cu mine.
— Poți, spuse ca pe un ton jumătate glumeț, jumătate autoritar,
poți dacă încetezi să bei, mai ales să bei singur.
— Am să o fac, spuse cl cu fervoare, aproape cu religiozitate, îți
jur.
— Ah! Sînt atît dc fericită, Maurice Am fost atît dc îngri jorată
din pricina ta, și Christian de asemenea.
— Inutil să vă mai faceți griji dc acum înainte Sînt hotărî! să
încetez să beau, altfel decît cu cea mai marc moderație. Numai cîlc
un pahar în societate, și niciodată singur.
— Sînt atît dc fericită, repetă ea.
Sc auzi zgomotul unui automobil, apoi vocea micuței Mary.
— Trebuie să plec, spuse Patience. Ești sigur că n-ar fi mai bine
să închid dulapul și să iau cheia?
— Absolut sigur. Voi fi tare ca o stîncă. Privește, învîrt cheia și
am să i-o dau lui Christian.
— Perfect. Mă eliberezi dc o marc greutate... Haide, Becky.
Maurice o urmări cu privirea pc tînăra fată și pc cîinele ci și-i
văzu dispărînd la cotitura șoselei. Simțea o nouă legătură între cl și
Patience; cl fusese la fel de rău tratat dc către Adelina cum fusese
și ca dc către Norman. Dar a-1 pierde pc Norman era o binefacere
în comparație cu tragedia de a o fi pierdut pc Adelina în acest
moment dc melancolic, era convins că Adelina îl iubise odinioară.
Auzi alcrgînd niște piciorușe și sc ascunse în spatele ușii, în limp
cc Mary intra în atelier stngînd:
— Maurice! Vino la ceai! Mummv spune că trebuie să vii și că cu
trebuie să tc aduc.
În picioare, în mijlocul vastei încăperi, ca părea foarte mică.
Privi cu frică m jurul ci tablourile aliniate de-a lungul pereților, și
mai ales desenul în cărbune dc mărime naturală a unui schelet
omenesc. Știa că ar fi trebuit să-i transmită mesajul lui Maurice,
dar cum s-o Iacă dacă cl nu era acolo? Se retrase intr-un colț
întunecos al atelierului și vărsă cîteva lacrimi.
Maurice rămase tăcut, fără să se emoționeze, pînă cînd ca plecă
țopăind. Atunci redeschise dulapul și-și vărsă o doză dc alcool în
plus. Încerca să și-o reprezihte pc Adelina, să-și con centreze toate
puterile pentru evocarea imaginii mult îndrăgite a acesteia. Dar nu
putea închega obrazul Adclinci din umbrele confuze ale
imaginației sale. Avea ea oare un obraz? Avea ca oare ochi carc-1
înjunghiau? Un surîs carc-1 captiva? Atunci, dacă acestea existau,
dc cc nu și le putea aminti? Fața lui Patience o revedea cu claritate.
Clipi dm ochi ca să scape de ca. Îl rugase să nu mai bea si cl îi
promisese... Dar numai ca să scape dc ca. Și acum, cl nu-și putea
goni din minte fața și expresia loaială a ochilor ci... Dacă mărar ar
putea să-și evoce ochii Adelinei... Dar ochii aceia carc-și bateau joc
dc suferința lui fură ochii profund înfundați în orbite ai lui
Fitzturgis, care, fără nici o altă trăsătură, apărură în fața lui,
strălucind dc o lumină triumfătoare. Singurul mod de a sc elibera
de ci și de a vedea în locul lor ochii Adelinei era să bea. Avea să bea
pînă cc își va putea aminti ceea cc voia, și va uita ceea cc dorea să
uite Da, să uite.. Și dracu să le ia de promisiuni!
Timpul trecu și el rămase acolo, cu picioarele întinse, cu mîinile
moi, cu gura deschisă, lăsînd să-i scape o răsuflare lentă și grea.
Începuse să plouă și Pheasant, după cc își culcase fetita, miră în
atelier, pentru că îndrăgea această încăpere, izolarea ci față dc
casă, o încăpere în care sc crea ceva dc către mîna unui artist. Ea
nu știa cum vor fi prețuite dc către lume tablourile lui Christian, și
nici dacă ele meritau să fie prețuite. Dar în ochii ci, ele erau
minunate, uimitoare. Apusurile lui dc soare aveau măreție; din
peisajele sale de pădure, pe care ca le vedea în realitate toată viața,
emana un veritabil mister Christian, îmbrăcat în halatul său de
pictor, era un miracol lot atît dc marc pc cît fusese în primele
veșminte de bébé.
Rătăci prin atelier, ncvăzînd decît vag tablourile în lumina
înserării, liniștită în această singurătate. Nu l văzu pc Maurice
decît atunci cînd fu foarte aproape dc cl. Privi cu mirare silueta lui
prăbușită și cl ridică asupra ci ochii îngreunați dc alcool.
— Maurice! exclamă ca, tu aici?
— Da, răspunse cl cu o voce cleioasă.
— Unde erai cînd a venit Mary să te cheme?
— Aici.
— Maurice... tu ai băut! exclamă ca și sc aplecă spre cl cu
îngrijorare. El îi luă o mînă și și-o apăsă pc piept, în dreptul inimii.
Ploaia devenise torențială și în căderea sa verticală lovea
zgomotos acoperișul atelierului. Pheasant sc întrebă dacă trebuia
să-1 lase pc fiul ei aici pînă la întoarcerea lui Christian sau să-1
ducă dcîndată în casă. În tot cazul, nu trebuia ca Piers să 1 vadă.
Decise că trebuia să acționeze fără întîrzicrc.
— Maurice! zise ca cu mai multă fermitate decît i-ar fi îngăduit
inima sa tremurătoare. Tatăl tău s-a dus la Jalna să sc intereseze
de o vacă care a fătat. Vreau să fii în securitate în patul tău atunci
cînd el sc va întoarce. Înțelegi?
— Da, înțeleg, răspunse cl cu o subită mîmc; trebuie să mă
fofilez, dc frică să nu mă îniîlncsc cu tata Nu mi-c frică. La dracu...
Nu-și termină, însă, fraza. În picioare, rămase o clipă pc loc,
apoi porni spre ușă clătinîndu-sc, Sc opri spunînd:
 — Dar afară plouă! și reveni spre locul său, ca și cum i-ar fi fost
imposibil să sc aventureze afară în ploaie.
Cu un mic hohot dc rîs, vecin cu lacrimile, Pheasant îl apucă dc
braț.
— Vino, spuse ca; ploaia o să-ți facă bine, sil conduse afară,
pînă la intrarea în casă. Deși distanța era foarte mică, erau
amîndoi uzi leoarcă cînd ajunseră și aveau acrul unor refugiau
speriau fugind dc tiranie.
Ea îl ajută să urce scara, sprjinindu-sc dc rampă. Cînd ajunseră
sus ci o auziră pc Marv stngînd: sc trezise din pricina zgomotului
plou pe acoperiș și sc temea dc trăzncic.
— Trebuie să mă duc la ca, spuse Pheasant împingîndu-1 pe
Maurice in camera sa și închizând ușa după cl.
El sc simți abandonat, rău tratat „L'n scîncet al micuței Mary c
dc-ajuns ca cu să nu mai însemn nimic.“, murmură cî.
Împicdicîndu-sc în întuneric, sc loxi dc un taburet și căzu cu
zgomot. Micuța Mary, auzindu-1 pc Maurice câzind, o strigă pe
mama ci, cuprinsă de panică. Cu tot zgomotul ploii, motorul unui
automobil sc făcu auzit. Piers revenise împreună cu Christian, pc
care-1 întîlnisc pc șosea. Maurice scoase un geamăt. Pheasant
aprinse lampa și, aplccîndu-se spre el, întrebă:
— Tc-ai lovit, Moocy?
El își acoperi fata cu mîinile.'
— Nu. Nu știu. Lasă-mă singur... Apoi, cu o voce plină dc mînie:
Dc ce nu pot să fiu lăsat în pace?
— Cc se întîmplă acolo sus? strigă Piers dc la parter. Dc cc nu se
duce cineva la Mary?
Fetița, auzind vocea tatălui ci, în loc să sc liniștească, începu să
scoată strigăte Și mai ascuțite. Pheasant închise ușa camerei fiului
său cel mai vârstnic pentru a sc duce lingă copilul ci cel mai mic.
Pc coridor sc încrucișa cu Philip. Apucîndu-1 de braț, îi spuse:
— Du-tc la Maurice, repede. Ține ușa închisă. Să nu afle tata...
Întrerupt din ascultarea la radio a unei piese de teatru cu
subiect de război, Philip era destul dc prost dispus. Cu sprîncc-
ncle încruntate, privi forma prosternată a fratelui său.
— Ai nevoie de ceva? întrebă cl.
— Nu. Lasă-mă în pace, făcu Maurice bîlbiindu-sc. Voia să
doarma; nimic altceva decît să doarmă.
— S-a întors tata.
— Puțin îmi pasă.
— Nu vrei să te bagi în pat?
Maurice își descoperi obrazul pentru a-i adresa lui Philip o
privire încărcată dc reproșuri
— N-ar fi oare posibil să fiu lăsat în pace? mormăi el. E tot cc cer:
puțină pace.
— Dar nu poți să rămîi întins pe podea toată noaptea.
— Așa crezi tu? Așteaptă și-ai să vezi.
Intră și Christian în cameră. Philip se întoarse spre cl ușurat
spunînd, ca și cum ar mai fi fost nevoie dc vreo explicație:
— E beat.
— Stinge lumina, sc bîlbîi Maurice; mă dor ochii.
Christian sc lăsă pc sine lîngă cl.
— Ascultă, bătrînc, spuse el, trebuie neapărat să te culci în pat.
Lasă-nc să le ajutăm Apoi, întorcîndu-sc spre Filip: Ia-1 de celălalt
braț. Hopa! S-a făcut!
Îl ridicară, îl așezară, îl ridicară apoi din nou, susținîndu l
fiecare dinîr-o parte, atenți și serioși.
— Nu vreau să mă culc, spuse Maurice aruneînd spre pat o
privire neîncrezătoare. Vreau pur și simplu să plecați dc aici. Apoi,
dintr-o dată furios: Aduccți-1 pe derbedeul acela de Fitzturgis. Aș
vrea să-i spun cîtcva cuvinte.
— Mîinc, spuse Christian. Ți-1 aduc mâine.
Dc pe scară, vocea lui Piers urcă spre ci.
— Unde v-ați dus cu toții?
Pheasant strigă:
— Cobor imediat. Închid ferestrele. Băgă capul în camera lui
Maurice: sc simte mai bine? întrebă ca.
— Ca un înger, răspunse Maurice și sc întinse pe pat.
 VIH
SORA
Sylvia Fleming fu întîmpinată la gară de Adelina și dc Finch.
Privise îngrijorată în jurul ci, pentru că, deși această gară nu era la
fel dc marc ca aceea din care luase trenul la New York, îi părea Ia
fel dc aglomerată, ca un furnicar, și-i era grijă de bagajele sale. Sc
temea că, în mulțime, nu va fi descoperită dc cei cc Veniseră s-o ia.
Cum, desigur, acesta trebuia să fie Mailland, era aproape sigură
că va veni cu întîrziere. Strecurîndu-se printre călători, simțea
cum o cuprinde cu încetul furia împotriva lui. Deși se însănătoșise,
sc simțea enervată în mijlocul acestei mulțimi dc străini, în orașul
acesta necunoscut. Ochii săi scrutau fetele trecătorilor, căutînd-o
pc aceea a fratelui ci.
În slîrsit, Adelina o zări și o strigă pc nume. Sylvia întoarse capul
și sc găsi fală în fală cu tînăra fată și cu Finch.
— Bravo! strigă Adelina; începuse să-mi fie frică O îmbrățișa pe
Sylvia pe care o conridera, deja, ca pe o soră, și i-o prezentă lui
Finch cu aer de proprietar. Îți amintești dc unchiul meu Finch,
nu-i așa? L-ai întîlnit o dată în Irlanda și nu era prea mulțumit de
mine în ziua aceea, nu-i așa?
Ea continuă să vorbească, punînd întrebări la care nici nu
aștepta răspunsul. În cele din urmă, reușiră să sc desprindă din
mulțime, să regăsească bagajele Sylvici și să le încarce în noul
automobil al lui Finch, Acesta era pentru Finch un motiv de
mîndric și totodată dc mirare. Lucru straniu, el nu sc putea
obișnui să posede obiecte în exclusivitate; pc cît era Adelina de
impulsiv posesivă, pc atît nu era cl, decît împotriva voinței sale. Fie
că era vorba dc bunuri materiale sau dc relații umane, natura sa ÎI
îndemna sa le exile, în parie din timidiiaic, în parte dintr-un fcl de
rezervă defensivă.
Adelina fu aceea carc-i atrase atenția Sylvici asupra strălucirii
automobilului nou, asupra lacului și a celorlalte frumuseți ale
peisajului. Ea căuta, privind-o pe Sylvia, să găsească asemănări
între aceasta și Maitland, ca avea pielea mai delicată, părul mai
deschis, buzele mai energice, ochii mai mobili decît ai lui; dar
inima Adclinci sc deschidea cu generozitate pentru sora iubitului
ci. Se întreba dacă Finch băgase dc scamă cît dc frumoasă
devenise Sylvia. Era într-adevăr încîntătoarc. Finch constata
numai că Sylvia îi producea același efect ca și în Irlanda. Scurta sa
întîlnirc cu ca îi lăsase amintirea unui păr blond și buclat, a unor
ochi mari și albaștri, a unei bărbii ascuțite și a unei extreme
slăbiciuni. Miimlc ei păreau aproape descărnate.
Cînd automobilul se opri în fața casei, Adelina, care rămăsese
tăcută în timp cc străbateau tunelul verde al aleii străjuite de brazi
strigă:
— lată-ne ajunși! Ea spuse aceasta cu surîsul triumfător al
prestidigitatorului carc-și ridică pălăria spunind: „Și acum, iată
iepurele!“
Apoi, o privi pe Sylvia spre a vedea cc impresie făcuse asupra ei
vederea Jalnei, ca si cum i-ar fi înlatisal toată pitoreasca istorie a
familiei, ca și cum ar fi pus în mișcare întregul trib Whiteoak
pentru ca această străină, care urma să fie în curînd una dintre a
lor, să le aprecieze individualitățile, șarmul si caracterul fantast.
Toate acestea erau posibile în mintea mobilă a Adclinci.
Dar Sylvia nu văzu decît o casă dc cărămidă cu aspect solid, cu
un portal de piatră, atît dc îmbrăcată în viță dc vie sălbatică îneît
culoarea sa dc un roșu strins nu apărea decît din loc în Ioc. Dar
această casă avea un aer dc înaltă înțelepciune, dc lărgime de
spirit și de rezistență, ca și cum ar fi reprezentat o idee care nu
avea să moară curînd. Și deși ferestrele erau deschise, perdele erau
trase, dc parcă cei care trăiau sub acest acoperiș nu suportau cu
plăcere privirile indiscrete, fie chiar și ale păsărilor. Acestea erau
numeroase și binevoită să sc îndepărteze doar cu cîțiva metri
atunci cînd Sylvia și cei doi însoțitori ai ci coborîră din automobil și
cînd Adelina spuse: „Fii binevenită la Jalna!“.
I sc explicase Sylviei că Renny și Fitzturgis se duseseră într-un
loc situat la oarecare distanță, pentru o afacere importantă. Era
bucuroasă să facă în etape cunoștință cu familia Pentru moment,
numai Alavnc și Archer erau prczcnli pentru a o întîmpina. Archer
o examina cu un interes perfect obiectiv. După salutările obișnuite,
el îi spuse:
—- Noi eram altădată o familie numeroasă, știi asta.
— Sîntern si astăzi, spuse Alayne, aproape scuzîndu-se, dar nu
mai trăim cu toții sub același acoperiș. În apropiere sînt alte trei
casc locuite tot de membrii familiei.
— Și cu însumi sînt pc calc să mă instalez în casa mea din
apropiere, spuse Finch.
Cred, spuse Sylvia, că c mai bine să nu trăiască prea multi la un
loc, sub același acoperiș. Cel puțin dacă nu formează o familie
foarte unită, cum este familia voastră.
— Dc unde știi asta? întrebă Archer.
— Mi a spus Adelina.
— Eu nu mă simt unit cu nimeni, spuse Archer.
— Ba ești, fie că vrei fie că nu, spuse Adelina țăcîndu-1 să tacă
printr-o privire. Ea îi porunci apoi s-o ajute să urce la etaj bagajele
Sylviei. Cele două valize grele nu puseră însă în dificultate tînăra
lor vigoare. Trccînd prin fața camerei lui Nicholas, o văzură pe
Roma așezată în apropierea acestuia. O dată ajunși în camera
pregătită pentru Sylvia, Archer întrebă:
— Ce pune Roma la calc acolo?
— Pariez că încearcă să obțină niște bani.
— Dar a fost si ieri să-1 vadă.
— Înseamnă că-i cerc din nou
— El nu i ar da dc două ori într-un interval atît dc scurt. E ceva
necurat la mijloc.
— Doamne! Cît ești de bănuitor!
— Sînt un fin observator. Am băgat dc scamă că unchiul Nick o
plictisește pc Roma, Pc mine cl mă distrează, și totuși, nu-mi dă
niciodată bani.
— Dar tu nu ești o încîntătoarc tînără cu ochii mari.
— Și nu sînt nici orfan. E avantajos să fii orfan.
Spuse aceste cuvinte cu un aer gînditor, dar Adelina nu-1 auzi.
Era absorbită dc aranjarea camerei la care se gîndise mult. Totul
trebuia să fie frumos și primitor pentru sora lui Maitland. Astăzi ca
umpluse cu flori toate vazele disponibile; așezase șase dintre ele
deasupra șemineului, cu flori dc toate culorile, fără a mai vorbi dc
cele două mari ulcioare pline cu floarea soarelui, așezate în fața
sobei. Pe măsuța de toaletă și pe pervazul ferestrei erau vase cu
sîngclc voinicului, cu trandafiri și cu flori dc cicoare.
Archer contemplă această decorație interioară cu îndoială și
întrebă:
— Sylvia o să rămînă mult timp pe aici?
— în cc mă privește poate să rămînă pentru totdeauna,
răspunse Adelina.
— îndurare! exclamă Archer.
În acest timp, la parter, sc stabilise ca Finch să le ducă pc Sylvia
și pc Adelina să viziteze casa cea nouă. Nu mai trebuiau făcute
decît ultimele retușuri pentru ca aceasta să fie gata, și el urma să
se mute în ca curînd Sylvia spuse că nu c obosită și că dorește cu
adevărat să o viziteze. Adelina ar fi vrut să nu facă turul Jalnei și a
domeniilor sale decît împreună cu Fitzturgis.
Ușa dc la intrare a casei era deschisă și vînjoasa finlandeză, care
urma să-1 servească pc Finch ca femeie în casă, era pe calc să
spele geamurile. Scuzîndu-sc oarecum, el îi spuse Sylvici:
— Casa nu prea merită să fie vizitată; e foarte mică. Dar sînt
destul de mîndru dc ca. Dc cîtăva vreme îmi doream să am o
proprietate numai a mea în apropierea Jalnei.
Sylvia își manifestă admirația. Ea nu mai văzuse niciodată o
asemenea casă! Mică, într-adevăr, dar cu ferestre atît de mari, care
se deschideau spre ceea cc părea a fi o pădure dc arbori maiestuoși.
Iar în interior, totul atît de nou, de proaspăt și imaculat!
— E adorabilă! spuse ca. Îmi plac atît cie mult casele noi și
mobilele noi. M-am obișnuit cu lucrurile vechi și demodate. Aici și
mirosul e cu totul altul.
— Jalna nu c nouă, spuse Adelina, dar nu c nici demodată.
— Există ceva fericit într-o casă nouă, continuă Sylvia. Ea nu
evocă amintiri care să te chinuie.
— începi să faci colecție de amintiri chiar din ziua în care te-ai
mutat în ca, spuse Adelina. În ce o privește pe aceasta, amintirile
vor răsări din podea, pentru că ca a fost construită pc locul unde
sc ridica altădată o veche casă.
— Taci din gură, spuse Finch. Prefer să nu mă -gindcsc la asta.
Sylvia știa că cl își pierduse soția. Îl întrebă:
— Ai copii?
El avu o privire vagă, apoi răspunse:
— Da; un băiețaș.
Îți seamănă? întrebă Sylvia privindu 1 în timp cc sc înticba cc fel
de băiețaș fusese cîndva el însuși. Fața lui Finch era atît dc
sensibilă, atît dc marcată de viață, îneît nu și-l putea imagina
copil.
— Dennis nu seamănă deloc cu unchiul Finch, spuse Adelina.
Nici măcar nu i muzician.
— Cc păcat că nu ți a moștenit talentul ' E minunat să ai un
asemenea dar.
— L-ai auzit vreodată cîntînd pc unchiul Finch?
— Îmi parc rău dar trebuie să mărturisesc că nu Am trăit în
Irlanda după război, și înainte de asta...
— Spune drept, interveni Finch. N-ai auzit niciodată vorbin-
du-sc despre mine.
— Ah, ba da '
— Ei bine, spuse Adelina, vei avea prilejul să-1 asculți Ai cîntat
vreodată de cînd te afli aici, unthiulc Finch? Desigur, pe pianul
acesta minunat!
Ea voia să-1 pună în valoare, să-i pună în valoare pianul.
Finch privi fix instrumentul, bucurîndu-sc de frumusețea
formei sale, gustînd bucuria senzuală de a cînta la cl. Intact,
aștcptîndu-i vrerea, cl părea prea masiv, prea somptuos pentru
această micuță casă. Chiar și atunci cînd rămînea tăcut, o domina.
Adelina îi luase pe amîndoi pe după gît:
— Cît de bine o să ne distrăm împreună noi trei ’ Și, dc asemenea,
cu Maitland, bineînțeles Oh! nici nu-mi vine să cred că lunga mea
perioadă dc așteptare s-a terminat. Toate fericirile s-ar părea că
sosesc deodată 1
— Cînd va avea ioc căsătoria? întrebă Sylvia.
— Peste o lună, răspunse Adelina, apoi o umbră trecu peste fața
ei și adăugă: va fi o dublă căsătorie. Asta nu-mi place foarte mull,
dar malusa Mcg și lata gîndcsc că așa c mai bine, și că în acest lei
sc va face desigur și o economic. Roma cu Norman, și Mailland cu
mine.
Surise cu bucurie, închipuindu și cele două cupluri pășind de-a
lungul bisericii. Apoi, își aminti că Finch și Sylvia își pierduseră
amîndoi partenerii. Ochii i sc întunecară dc milă și-i sărută pe
rînd.
Auzind niște pași, ca alergă afară, crezînd că ar putea fi
Fitzturgis.
— Adelina este atîl de deplin fericită, spuse Finch, îneît ți-c și
frică pentru ca.
— Și mic mi-c frică pentru ca, spuse Sylvia.
— Vrei să spui că nimeni nu ar trebui să considere ca definitivă
o asemenea pasiune?
— Vreau să spun că c mai prudent să tc aștepți la necazuri.
— Adelina are tot cc-i trebuie pentru a-1 face pc un om fericit.
— O iubesc mai mult decît pc oricare dintre femeile pc care
le-am cunoscut vreodată., dacă poate fi calificată drept femeie, în
realitate, ca c încă un copil.
Adelina sc întoarse cu Dennis. Îl prezentă Sylvici, spunind:
— Iată și crucea unchiului Finch Dennis, această doamnă îți va
fi verișoară. E sora lui «Maitland.
— Ce mai faci? întrebă Dennis întinzînd mîna sa dc copil. Apoi
adăugă: s-au întors.
— Mailland și cu tata? Dc cc nu au venit aici? Ei știu că a sosit
Sylvia?
— Da. Sînt pe calc să bea cîlc un whisky.
Străbătu încăperea cu un aer dc proprietar și o întrebă pe
Sylvia .
— Îți place încăperea asta? și o parcurse cu ochii ca și cum ar fi
desenat-o. Eu locuiesc aici. Vrei să vezi camera mea?
Era atît dc mic, atît de copil, îneît crai obligat să-1 privești — ca
pc un pisoi sau ca pc un cățel. Sc duse să atingă una dintre clapele
pianului și îi spuse Sylvici:
— Acest pian c un mare pian dc concert. Tatăl meu va cînta Ia el.
Ți-ar plăcea să-1 auzi?
Vorbea ca și cum, Ia cererea sa, Finch s-ar fi așezat la pian și ar
fi începui să cinic. lotuși, îi aruncă o privire nesigură tatălui său,
avînd acrul că sc așteaptă să fie concediat. EI fu într-adevăr exclus
din discuție pnnlr-un gest scurt și sc apropie dc fereastra la care
rămase într-o atitudine indiferentă, privind vechii arbori bătrîni,
densul lor frunziș dc vară, verdeața lor întunecată pc care nu
izbuteau s-o înveselească culorile vii ale unui strat de flori sau ale
unui arbore înflorit. Toată vegetația, cu excepția marilor copaci,
fusese distrusă cu prilejul incendiului vechii casc și șantierul
constructorilor distrusese rădăcinile.
Adelina găsea că Sylvia văzuse îndeajuns casa lui Finch; știa că
Fitzturgis sc reîntorsese la Jalna și simțea o grabă nerăbdătoare să
sc întoarcă acolo mai repede. Sylvia, dimpotrivă, ar fi întîrziat cu
plăcere. Scurta sa întîlnirc cu Finch în Irlanda i se cristalizase în
minte, foarte vie și prezentă. El avea fața cea mai atrăgătoare și cea
mai schimbătoare pc care o văzuse vreodată. Era timid, rezervat
sensibil, si ca avea chef să-1 facă să-si uite timiditatea, să-i
învingă rezerva și să-i protejeze sensibilitatea. Ea, care abia sc
însănătoșise după o lungă boală de nervi, înțelegea că Finch
suferise într-un fel asemănător.
Finch Ie readuse la Jalna cu mașina. „Ne-am fi întors pe jos de-a
lungul pinului! exclamase Adelina, dacă n-ar fi fost ciorapii noștri
dc nailon pc care i-ar fi rupt mărăcinii." Dennis le întovărăși, dar,
cînd voi să sc întoarcă acasă, Finch îi spusese:
— Rămîi aici. Simt nevoia să fiu singur. Înțelegi... singur.
Cînd se suiră la etaj. Adelina și Sylvia îi descoperiră pc Fitzturgis
și pe Roma așezați pc bancheta de sub pervazul ferestrei dc pc
palier.
Fitzturgis sc ridică, îi adresă Adelinei un surîs de scmiscuză si
îsi îmbrătisă sora.
Roma sc lăsă să alunece dc pe banchetă și rămase în picioare cu
o detașare copilărească, aștcptînd să fie prezentată. După ce
Adelina o făcu, nu fără o oarecare bruschețe, — Îi spuse lui
Fitzturgis:
— V-ați întors mai repede decît mă așteptam. Știai că a sosit
Sylvia?
— Afacerile nc-au luat puțin timp. Tatăl tău a cumpărat calul,
spuse cl drept răspuns la prima întrebare. Și la cea de-a a doua Da
Mi s-a spus că tu și cu Finch v-ați dus la gară să o luati.
— O iau pc Sylvia cu mine la grajduri, să-i arăt caii, spuse ca
privind fix. Vrei să vii cu noi?
— Caii! exclamă cl. Dumnezeule! Sînt sătul dc cai pc ziua dc
astăzi.
— Foarte bine. Vino, Sylvia, spuse ca avîntîndu-sc spre ccca cc
rămînca dc urcat din scară, cxprimînd mînic prin fiecare din
mișcările trupului ci suplu.
Sylvia o urmă, un surîs amuzat luminîndu i fala palidă. În
camera sa Adelina o întrebă dacă o putea ajuta să despacheteze.
— Mulțumesc, dar am să-rm schimb pur și simplu pantofii și am
să despachetez mai tîrziu Nu mi am adus marc lucru.
Nu vei avea nevoie de multe haine aici. Noi ducem o viață dc tară.
Dc cc crezi că Maitland n-a vrut să vină cu noi? Chiar dacă a văzul
îndeajuns de multi cai pentru o zi, pe mine nu m-a văzut toată ziua,
iar pc une dc săpiămîni
E un leneș. Ți ai dai singura scama de asia, Adelina.
Adelina răspunse cu iritare;
— Nu intenționez să-1 lîrîi după nune acolo unde n arc chef să
meargă... dar, cînd mă gîndesc că poate prefera... Nu pulu să-și
încheie fraza și -si mușcă limba dc mînic.
— Ascultă, spuse Sylvia, dacă începi să-1 ici pc Mailland prea în
serios. ci bine, ie plîng.
— Pc cine ai vrea să iau în serios, dacă nu pc omul cu care am
să mă mării?
— Vreau să spun că trebuie să-1 ici așa cum c.
— Ei bine, spuse Adelina, ai cărei ochi scînteiau, c foarte iritant,
pentru moment.
— Sînt gaia, spuse Sylvia care și pusese o pereche dc pantofi
groși. Apoi adăugă: Verișoara ta c foarte frumușică, nu-i așa?
— Bănuiesc. Nu m-am gîndit la aspectul ci. La drept vorbind nu
m-a interesat niciodată. Dar Patience, ca... așteaptă pînă cc o s-o
cunoști.
Trccind prin fața ușii deschise a camerei lui Nicholas, văzură că
acesta era angajat într-o partidă dc table cu Archer. Fitzturgis și
Roma erau așezați tot pe bancheta de sub fereastră, dar, văzîndu
le, cl se ridică și spuse:
— El bine, văd că sîntcți gala. Și cu sînt gata.
— Rămîi pc loc și odihnește le. Sylvia și cu mine ne simțim foarte
bine și fără tine. Nu-i așa, Sylvia?
Adelina își scutură coama acaju, învăpăiată dc soare, o luă pc
Sylvia de mînă și amîndouă coborîră scara în fugă. Roma suflă pe
nări fumul țigăni și spuse:
— Acum, ai făcut-o.
— Am făcut, cc?
— Ai supărat-o pe Adelina. Nu trebuie marc lucru pentru asta.
Ca și cum s-ar fi așteptat să fie consolat, cl spuse:
— Am subliniat pur și simplu c-am văzul destui cai pc ziua dc
azi.
— Oh! Asta n-o să dureze prea mult. Ea c foarte drăguță, dc fapt.
Puțin răsfățată numai.
— Văd că taică-su e mort după ca.
— Și ea după cl! îmi place expresia „c mort după“. Aș dori ca și
după mine să fie mort cineva.
— Norman prezintă toate simptomcle.
— Nu-i amesteca pe Norman în discuție, te rog.
 — Credeam că fetelor le place întotdeauna să vorbească despre
băieții cu care sînt logodite.
— Vorbesc îndeajuns despre Norman atunci cînd sînt cu cl.
Proiectele lui, afacerile lui; lucrurile minunate pe care le va face.
— Oare nu ne place tuturor să vorbim despre noi înșine?
— Nu și mie.
— Îmi parc rău.
— Eu nu sînt interesantă.
— Pe mine mă interesezi mult.
— Mi-ar plăcea să te pot crede. Dar faci parte poate dintre acei
bărbați pentru care tot ce poartă fustă c îneîntător.
— Ți-am făcut eu impresia asta?
— Oh, nu știu. Cînd sînt cu tine simt tot timpul dorința să le
contrazic.
Fitzturgis îi aruncă o privire amuzată, și în aceiași timp
îngîndurată. Ea îi răspunse prin surîsul în același timp călduros și
provocator pe care îl moștenise dc ia mama ci.
I *‘
— Locul asia, familia asta, mă epuizează. Aș vrea să mă duc la
1500 de km dc aici. Îmi ajung și opl suie.. Poale la New York.
Alaync iniră în hol și, auzindu-lc vocile, ridică capul apoi, cu
acrul că nu i-a văzul, sc întoarse în bibliotecă.
— Ea mă detestă, spuse Roma. În primul rînd din cauza unui
lucru pc care 1 am făcut cînd eram copil. Și apoi, pentru că sînt
fala primului ci sol, și cred că ca îl urăște. El a părăsit-o și nu-1
condamn. Aș face la fel dacă i-aș fi bărbat.
Brusc, ca îi spuse că trebuie să plece. Coborîră împreună la
parter; ca părăsi casa, si Fitzturgis iniră în biblioteca în care
Alaync era pc calc să-și aleagă o carie. La sosirea ci la Jalna nu sc
aflau în această încăpere decît puține cărți, mai ales romane din
secolul al XIX-iea care îi aparținuseră bătrânei doamne Whiicoak
și lucrări despre creșterea cailor, despre curse, despre agricultură
si despre vite Dar în cursul anilor, a ceea cc s-ar putea chema
domnia ci, Alavnc schimbase toate acestea. Byron si Moore, poeții
preferau ai bătrînci Adelina, fuseseră singurii care rămăseseră;
Alaync la adăugase numeroase volume dc poeme vechi și noi,
romane, lucrări dc filozofic, dc istorie, eseuri, și chiar fusese nevoie
să sc adauge noi rafturi Influența ci dc cînd se căsătorise cu Rcnny
nu se făcuse simțită numai ia bibliotecă Ea putea fi observată în
întreaga casă. Multe dintre ameliorările, dintre revoluțiile
înfăptuite de ca, nu avuseseră loc fără probleme. Cîle lupte, pe față
sau tăcute, avuseseră loc în bucătărie, la subsol, între ca și familia
Wraggc! Fusese problema frigiderului. Fructele trebuiau oare
păstrate acolo unde mirosul lor s-ar putea comunica laptelui și
untului? Trebuie cl curățat cu o grijă meticuloasă sau era dc-ajuns
să Gc șters din cînd în cînd cu o cârpă? Trebuiau adunate coji de
pîinc uscată în cutia de pâine? Frumosul serviciu dc masă
englezesc putea fi pus la încălzit într-un cuptor încins la roșu? Sc
putea da voie cîimlor să lingă farfuriile? Ei bine, cîînii linseseră
farfuriile în această bucătărie șaptezeci și cinci dc ani mai înainte
ca ca să fi intrat aici!
Alavnc plătise cu proprii săi bani instalarea încălzirii centrale
pentru a înlocui enorma sobă din hol și numeroasele sobe cu
lemne care dăduseră atîta bătaie dc cap ani dc zile.
Dulapuri care, dc zeci dc ani nu cunoscuseră lumina zilei,
fuseseră golite. Ea cumpărase un aspirator căruia servitorii îi
preferau totuși vechea mătură metalică zgomotoasă, care arunca
pc covoare la fel de mult praf pe cît aspira.
În unele camere, tapele moderne in culori palide înlocuiscră
tapetele închise, ornamentate cu grele arabescuri aurite cu care,
cu multi ani în urmă, sc mîndnsc bătrîna Adelina Whitcoak.
Scurgerile din acoperiș, cărora li se făcuseră față altădată plasînd
un lighean dedesubt, fuseseră reparate; fuseseră înlărie storurile
desprinse din șuruburile lor Unele renovări, cărora stăpînul din
Jalna li se opusese, fuseseră totuși efectuate de către Alayne. Dar
existau altele pc care cl nu le îngăduise. El sc crampona cu
tenacitate dc cîtcva mobile oribile din epoca victoriană, pc care
Alayne le gâscă deplasate pc lîngă frumoasele mobile Chippendale
vechi, si refuza categoric să fie scoase. El nu voia de asemenea să
lase să se taie vița sălbatică care drapa casa și care, cu trunchiul
tot atît de gros ca al unui braț de om, îi părea lui Alayne că-și bate
joc dc ca, trimițînd noi mlădițe să ia în stăpînire toate cotloanele de
care s-ar fi putut agăța. În fiecare toamnă frunzele moarte astupau
burlanele și scurgerile, astfel îneît acestea dădeau pc afară și
provocau inundații în subsol. Păsărelele își făceau cuiburile în
grosimea stratului de viță, numeroase albine bîzîiau în ea, se
cățăra pe coșuri și le festona cu verde. Numai la primele înghețuri,
Alayne îi ierta acestei vițe tenacitatea, pentru că ca sc aprindea
atunci într-o extraordinară frumusețe: devenea o somptuoasă
tapițerie de stacojiu, de acaju roșu și de un auriu roșiatic. Timp dc
săptămîni, înfășură casa în splendoare, apoi, brusc, o noapte de
furtună o dezbracă de veșminte, și ea apărea goală, acoperind
întunecatele ziduri dc cărămidă cu ramurile sale fără număr.
Alayne avea de asemenea impresia că lungile perdele de catifea
galbenă din sufragerie și din bibliotecă, de care Renny nu voia să
sc despartă, îi spuneau, atunci cînd se ondulau greoi sub suflul
caldei brize a verii: „Noi vom fi încă aici atunci cînd tu vei fi
dispărut." I sc părea uneori că însăși esența casei îi era ostilă, și
aceasta era starea ei sufletească atunci cînd Fitzturgis intră în
încăpere.
El se opri în prag cu un ușor surîs și spuse:
— Te deranjez, am să plec.
— Nu, te rog, intră, spuse ea cu un surîs cald.
in afară de Fitzturgis, nimeni n-ar fi fost binc-vcnil pentru ea în
clipa aceea. El avea o calitate care sc potrivea sentimentului ci dc
însingurare, ca și cum, în unele împrejurări, ci s-ar fi putut izola
împreună, ar fi putut fi împreună, dc aceeași parte a baricadei.
Fără îndoială, faptul că el avea să facă parte din familia Whitcoak
explica acest sentiment al lui Alaync. Dar mai era ceva. Ea simțea
că, deși era mai în vîrstă cu multi ani decît cl, îi putea totuși vorbi,
sc putea plasa pe același teren cu cl, așa cum nu ar fi putut-o face
cu nici unul din ceilalți membri ai familiei. În ciuda diferenței dc
vîrstă, avea impresia că îi este aproape contemporană. El avea
experiența vieții și a lumii, cu excepția acestui cerc dc familie pe
care ca îl găsea în unele momente atît dc înăbușitor; i sc părea să
discerne în cl o intelectualitate pc care ar fi dorit să o cultive El
sugera ceva sumbru și ascuns, pc care nu putea și nici nu voia
să-1 precizeze, dar care o intriga, atrăgînd-o în același timp.
Oricum, era evident că lui îi plăcea să sc afle în compania ci, deja
sc stabilise între ci o înțelegere care n avea nevoie dc cuvinte.
Gîndmd că această observație sc impunea, ca spuse:
— îmi place mult sora ta.
— Ești foarte bună c-ai invitat-o.
— îmi dau scama cît îi este Adelina dc atașată. E un bun
început.
— în momentul ăsta sînt în dizgrația Adclinci, spuse cl cu un
trist surîs.
— Dumnezeule! Pot să știu și cu dc cc?
— Pentru că am spus la un moment dat c-am văzut îndeajuns
dc multi cai pentru astăzi. Iar ele sc duceau ia grajduri.
— Adcîina îi seamănă atît dc mult tatălui său, spuse Alaync
ridicînd imperceptibil din umeri
Aș dori, spuse cl luîndu-și inima în dinți, să-ți semene puțin ție
Ea îi surîse privindu-1 în ochi.
— Nu i-aș dori numănui să-mi semene. Și în nici un caz unui
Whitcoak.
El sc apropie dc ca și spuse:
— Găsești cu ce să tc distrezi în toate cărțile astea?
— Ele au fost pentru mine mai mult decît o distracție. Au fost
aproape viața însăși.
El o crezuse fericită în căsătorie, dar acum începu să se
îndoiască. Era conștient de interesul pe care i 1 inspira, și sc
simțea Halat, încălzit sufletește. Știa că Renny nu fusese prea mull
umil de cl in ziua aceea. Sylvia, în trecere, îi adresase unul dintre
acele surîsuri ale ci pline dc dispreț. Sc simțea prost văzut dc
familie și încerca să obțină măcar simpatia lui Alayne. Ce femeie
delicioasă! Ridurile dc pe fața ci erau cele ale expresiei, ale
caracterului, mai degrabă decît ale bătrîncții, gîndea el. Cc găsise
ca, oare, seducător, la omul acela ca un rîndaș dc cai, autoritar?
Desigur, poetul dc fum trebuie că fusese mult mai pc gustul ei.
Ea luă dc pc unul din rafturi un volum dc eseuri și i-1
recomandă. Cînd cartea trecu din mîinilc grațioase ale lui Alayne
în cele ale lui Fitzturgis, ele sc atinseră și ci schimbară o privire
care, pe el îl intrigă, iar pc ca o emoționa profund. Înlîlnca atît de
rar un bărbat care s-o intereseze. Se bucură că-1 va avea drept
ginere și, totuși, o perversă milă față de ca însăși făcu să-i vibreze
loti nervii. Din epoca pasiunii sale frustrate pentru Renny, nici un
bărbat nu-i mai produsese un asemenea interes. Nu că emoția ei
dc acum ar fi fost comparabilă în intensitate cu aceea dc atunci,
dar era totuși suficientă pentru a sc trata singură drept imbecilă.
Ușa de la intrare era larg deschisă și cînd în sfîrșit Fitzturgis
părăsi biblioteca, o briză străbătu holul. Camera Adelinei sc afla la
extremitatea holului, în spatele scării. Ea fusese timp dc aproape
optzeci dc am camera străbunicii, și Adelina era mîndră să o ocupe.
Nu o găsea niciodată oprimantă, și mobilele sale întunecate nu i sc
păreau că nu s-ar potrivi cu tinerețea ci. Ea voia, fie că viața sa va
fi scurtă sau lungă, să păstreze camera așa cum era, pentru
totdeauna.
Archer, venind dc afară, îl întîlni pc Fitzturgis. Finul păr blond
al lui Archer fusese ciufulit de vînt. O părere dc surîs îi trecu pe
buze și, fără preliminarii, spuse:
— Fără intenția de a subaprecia activitatea intelectuală, mă
surprind uneori că-mi doresc o viață dc acțiune. E straniu, nu-i
așa?
— Foarte, spuse Fitzturgis. Sper să-ți poți satisface această
dorință.
— Nu. Nu știu cum să încerc s-o fac. Aici c încurcătura
— De ce nu te destăinui tatălui tău? Ar putea să te ajute.
— îndurare! El c ultima persoană căreia m-aș destăinui.
Fitzturgis mîngîia ciorchinele dc struguri sculptat pc slîlpul dc
la picioarele scării.
— Cît e de lustruit, spuse cl, s-ar putea spune că a fost mult
întrebuințat.
— Un sculptor în lemn, canadiano-franccz, a venit expres de la
Quebec acum 100 dc ani ca să-1 sculpteze. Consideri că familia
noastră s-a îmbunătățit sau a degenerat?
— întreabă-mă asta peste zece am.
— Avem puține șanse să fim aici peste zece am.
— Unde tc gîndești să te duci? întrebă Fitzturgis.
Archer, care începuse să urce încet pc scară. Întoarse capul
pentru a răspunde:
— Ah! Eu voi 11 fără îndoială aici.
Abia dispăruse cînd Dennis, călare pc rampă, alunecă pînă jos
și ateriză peste strugurii sculptați îi aruncă lui Fitzturgis o privire
din ochii săi verzui si spuse:
— Sora ta a venit să vadă noua noastră casă — cea în care
locuiesc împreună cu tatăl meu.
— Am aflat si cu.
— Tatăl meu, reluă Dennis, este un ilustru pianist. Mama mea
cînta la vioară, dar a murit înlr-un accident dc automobil. Eram și
cu acolo Ai văzut vreodată cum este omorît cineva?
Se ridicase acum, cu mîinilc pc ciorchinii dc struguri.
— O mulțime de oameni, spuse Fitzturgis.
— Unde asta? întrebă Dennis cu un aer neîncrezător.
— în război.
— Asta nu contează, spuse Dennis rîzînd. La război tc duci doar
pentru asta.
— Ești un băiețaș straniu, spuse Fitzturgis.
— îi semăn tatălui meu. Și cl era un băiețaș straniu. Mătușa
Mcg povestește cît de mîndri erau de cl. Tatăl meu și cu mine facem
lotul împreună. Cînd c în turneu, îmi scrie în fiecare săptărnînă. El
mi-a scris să plec din tabăra dc vacanță astfel îneît să nu piardă
nici o clipă din tovărășia cu mine. E văduv și cu sînt unicul copil.
Lăsîndu-se să alunece dc pe rampă, Dennis trecu cu oarecare
rigiditate prin fața lui Fitzturgis și ieși pc peluză. Culcat pe spate în
iarbă, smulgea mănunchiuri pc care le lăsă să sc răspîndcască pc
palidul și drăguțul său obrăjor Cînd Fitzturgis ÎI strigă, nu
răspunse.
Irlandezul urcă scara și, auzind-o pc sora sa că intră la ca în
cameră, o urmă. Mașinal, sc îmbrățișară, apoi, cu un surîs
scmiafcctuos, scmnronic îi scrută obrazul.
— Bun, spuse ca, suporți destul dc bine furtuna.
— Furtuna? Ce vrei să spui?
— Vreau să spun, viața pc care o duci aici cu Renny și cu Piers
Whiteoak, l-am cunoscut în după-amiaza aceasta
— Nici viața mea trecută n-a fost chiar liniștită, spuse cl.
Nimeni nu va fi mai bucuros decît mine dacă le vei adapta celei
dc aici.
— Dar te îndoiești, nu i așa? Sper că nu te îndoiești și dc
dragostea mea pentru Adelina.
— Nu, desigur. Adelina arc un chip pentru care un bărbat ar
putea să sc lase omorît, și sînt sigură că și ca și-ar da viața pentru
tinăr, dar...
— Dar cc? în numele lui Dumnezeu!
— Mai există și alte locuri decît Jalna.
— Sugerezi evadarea? Pentru mine, Sylvia?
— Pentru voi amîndoi, spuse ca cu calm și simplitate.
— Ei, poftim! exclamă cl exasperat, ai sosit doar de cîtcva orc și
crezi c-ai înțeles tot, că ne înțelegi mai bine decît ne putem înțelege
noi pc noi înșine!
— Nu pol să spun că ăsia c felul meu obișnuit de a fi, pentru că
nu m-arn amestecat niciodată în afacerile talc.
— Nu, replică el inimos, am fost amîndoi mult prea preocupați
de afacerile talc ca să ne mai gîndim si la ale mele.
Ea întinse mîna pentru a o atinge pc cea a fratelui său și, cu
ochii plini dc lacrimi, spuse:
— Nu-ți închipui că am uitat lot cc-ai fosl pentru mine... tot
ce-am suferit împreună.
 — Tot cc-am făcut pentru tine, spuse el cu vocea frîntă, n-am
făcut din obligație.
— Știu asta... Poate n-ai să mă crezi, dar sînt momente în care
literalmente mă zvârcolesc dc durere cu gîndul la cc tc-am făcut să
suporți din cauza nervilor mei blestemați.
El o sărută pc frunte.
— Acum ești vindecată, Sylvia. Începem o viață nouă.
— Chiar asa, o viată nouă! exclamă ca, si nu vreau s-o începem
comîțînd greșeli încă dc la început.
— Ei bine, tc înșeli dacă crezi că totul nu merge perfect între
Adelina și mine
— Nu asta am vrut să spun. Știu că vă iubiți și că aveți încredere
unul într-altul. Dar locul acesta.oamenii aceștia...
— Pentru Dumnezeu, nu fi atît de gravă. Ăsta c defectul tău,
Sylvia, ici totul prea în serios.
— Foarte bine, spuse ea întinzîndu-sc pe o mică și dură canapea
care ocupa un colț al camerei. Să nu mai vorbim despre asta. Oh!
Cît sînt dc obosită!
— Ei bine, odihnește-te pînă va trebui să te îmbraci pentru
masă.
Întîrzic o clipă, privind o cum stătea culcată pe spate cu privirea
ațintită spre tavan Apoi, ieși din cameră.
Adelina era așezată pc bancheta dc sub fereastră, pc care cl
stătuse împreună cu Roma O luă pc după umeri și întrebă:
— Unde am putea fi singuri?
— Aici, spuse ca și trase în fața lor lunga perdea dc catifea.
El o îmbrățișă murmurînd:
— Te ador și-am să tc ador întotdeauna. In afară dc tine nimic
nu arc pc lume vreo importantă pentru mine.
În ump cc sc îmbrățișau, profunda tăcere a casei nu fu
întreruptă decît dc orologiul care gemu înainte de a bate ora.
— Ai putea spune același lucru ca mine? întrebă cl.
— Multă lume arc importanță pentru mine, spuse ca, dar tu .n
puterea de a mă face să sufăr.
 — Să fiu blestemat dacă te voi face vreodată să suferi.
Acum orologiul bătu ora, cu solemnitate, cu blîndcțc, ca și cum
i-ar fi avut in paza sa pc toți locuitorii casei.
IX
GUI RIDOM L
În cele două zile care urmară, sc produseră mai multe
evenimente importante pentru locuitorii Jalnei Adelina și Renny o
luară pc Sylvia să viziteze domeniul. Îi arătară în livadă, la fermă și
în pădure, toate lucrurile interesante. Aici era locul în care murise
(prin trădare) în zăpadă, un cal minunat, Launccton, care ar fi fost
capabil să cîștigc Marele' Premiu național. Acolo se înălța cabana
unde un straniu personaj, cu numele dc Fiddring Jock, trăise
înainte dc construirea Jalnei. În această pădure dc pini, arborii
bătrîni erau apărați dc tăiere. Acolo, năpădit de iarbă, sc afla
„vechea livadă", plantată cu pomi aduși din Anglia dc căpitanul
Whiteoak; multi sc uscaseră, dar erau îmbrăcați de un hățiș dc viță
sălbatică, dc castraveți sălbatici și de eglantine. („Fii atentă, Sylvia,
c plin sc sumuc veninos!“) Unu dintre meri, cu trunchiurile
acoperite dc mușchi și aplecați spre pămînt, aveau încă fructe. („Și
cc savoare, Sylvia! Nici una dintre noile varietăți nu le egalează!")
Livada aceasta bătrînă c un adevărat rai pentru păsări și albine.
(„Atenție, Sylvia-, iată un șarpe ' Ah, nu-i decît un mic șarpe orb,
n-o să ți facă nici un rău!“) Iar aici c noua livadă, întreținută de
Piers într-o ordine desăvârșită.
O duseră și dincolo de limitele domeniului, pc malurile unui rîu,
și-i arătară casa minusculă în care locuise un englez numit Wilmot,
care sosise pc continent cu aceeași corabie cu familia Whiteoak. El
fusese cel mai bun prieten al lor și murise salvîndu-1 pe băiețașul
lor, Philip, venii să pescuiască, deși i se interzisese. („Tăticule, am
să.-l numesc pe unul dintre fiu mei James Wilmot, în amintirea
lui.")
Tatăl și fata se întreceau în pasiunea cu care doreau s-o facă pe
Sylvia să vadă totul. Nu avuseseră niciodată un vizitator atît dc
entuziast. Veselă, Sylvia sc simțea ca în vacanță, Iară griji fără
nedazuri. Cu pârul lor roșu, cu ochit negri, cei doi însoțitori aveau
darul s-o facă să uite gîndurilc triste; îi stîrniscră pofta de a
deschide o nouă pagină în viața sa. De ani dc zile nu mai nnncasc
cu alita poftă la masă, nu văzuse niciodată o cantitate atît de mare
dc fructe la desert.
În aceeași zi, Finch sc instala în casa sa; singur, deoarece
camera lui Dennis nu era încă mobilată. Meg și cele două fete
urmau să rămînă la ele acasă pînă după căsătorie. Pregătirile
înviorau deja atmosfera.: se confecționau două trusouri. Rcnny
urma să-1 plătească pe cel al Romei. Mcg, o desăvârșită lenjcrcasă,
îi confecționa lucruri încântătoare. Alaync și Adelina frecventau
împreună magazinele.
Cel dc-al treilea eveniment în familie fu o masă dată la Jalna în
onoarea lui Fitzturgis și a Sylvici. Tot clanul era dc față. Sc
instalară toate prelungitoarele existente ale mesei. Wragge
Instruise o marc cantitate dc argintărie, iar doamna Wraggc
scosese din cuptor moțmanc întregi de prăjituri. Pusese atîta
entuziasm în pregătirea mesei, îneît întreaga bucătărie era
pudrată cu făină. Dubla căsătorie în perspectivă o adusese pc
culmile bunei dispoziții, își amintea dc gloria propriei ci căsătorii,
cînd fusese condusă la altar la brațul lui Rcnny Whitcoak.
Logodnicul, care o aștepta in capul scării, avusese mai puțină
importanță în ochii ci. Evident, fusese și cl necesar; ceremonia
n-ar fi putut avea loc fără să fi existat el. Dar numai faptul că ca
era mireasa, că era condusă la altar de stăpînul Jalnei, conferise
zilei caracterul său miraculos. Acum, m timp cc împrăștia peste
Lot făină in onoarea reuniunii prénuptiale, nu sc gîndca decît la
cele două tinere fete. Nici un gînd dc-al ei nu sc îndrepta spre
Norman sau spre Fitzturgis. Ei nu erau pentru ca decît niște vagi
umbre; unul cu un cap lustruit dc briantină, celălalt cu o coamă
aspră și buclată; unul cu veșminte elegante și bine călcate; celălalt
îmbrăcat în costume de tweed irlandez, destul dc șifonate. Ei nu
aveau mei fețe, nici voci; nu reprezentau pentru doamna Wraggc
nici măcar niște viitori tali.
 Era o scară încîntătoarc, cu acrul impregnat dc acea tandrețe a
veni pe calc de-a sc sfir.șL Ușile-glasvand ale salonului erau
deschise și prin ele pătrundea parfumul crinilor. Luna nu sc
ridicase încă și doar luminile casei permiteau să sc vadă peluza și
arborii. Femeile, în rochii deschise și ușoare, cu fuste ample,
îndeajuns dc decoltate pentru a le pune în valoare frumusețea, își
beau cafelele. Bărbații rămăseseră în sufragerie, cu excepția lui
Archer, care intra și ieșea din salon simțind că nu era băgat în
seamă nici într-o parte, nici în cealaltă. Dennis fusese trimis la
culcare imediat după masă. Philip, la șaptesprezece ani, făcea,
fără ca cineva să conteste, parte din grupul bărbaților. Fitzturgis
remarcă din nou asemănarea acestuia cu portretul străbunicului
său.
— Să nu mai vorbim despre asta spuse Philip ndicîndu-se cu
paharul în mînă și venind să sc așeze sub portret.
— Și dc cc, mă rog?
— E un subiect penibil atît pentru unchiul Renny, cît și pentru
mine. Sau fiul lui ar fi trebuit să fie leit portretul ăsta, sau eu ar fi
trebuit să fiu băiatul iui; nu știu care din două -
— Un lucru c sigur, spuse Nicholas: tatăl meu renaște prin
Philip.
— Timpul va schimba toate acestea, spuse Fitzturgis. În lumea
dc astăzi tatăl dumneavoastră, domnule, nu va putea renaște prin
Philip. Cc față modernă ar putea exprima același calm, aceeași
seninătate ca chipul din acest portret?
— Și cu nu posed aceeași expresie? întrebă Philip.
Fitzturgis îl privi cu atenție și-i răspunse:
— Acum îmi dau scama- că da.
— Atunci am s-o păstrez neschimbată, spuse Philip. Ai să vezi.
Cu ochii fixați pc portret, Nicholas spuse:
— Tatăl meu a participat la numeroase și minunate vînători dc
vulpi înainte de a pleca în India. Îmi amintesc cum spunea că a
parcurs o dată optzeci dc kilometri pc un singur cal. Dar lucrul cel
mai curios pc care mi I-a povestit, apropo dc vînătoa- rca dc vulpi,
c că o dată, în copilăria sa, a văzut un vînător și trei cîini
pătrunzînd pc ulița unui sal, avind o vulpe epuizată la cîțiva metri
în fața lor Vînătorul își asmuțea cîinii. Vulpea, epuizată s-a culcat
în praful drumului, iar cîinii, la fel dc sfirșiți, incapabili s-o mai
atace, s-au culcat lîngă ca.
— Vrei să spui că vremea aceea a fost o epocă fericită, un chiuie
Nicholas? întrebă Christian.
— Toate epocile, sînt fericite cînd ești tînăr, răspunse Nicholas.
Cu toate acestea, în timp ce Rcnny îl lua dc braț pentru a-1
ajuta să se ridice, nu puteai să nu remarci cît dc mult cei doi
bărbați, unul foarte bătrîn, celălalt trecut dc vîrstă mijlocie, îi
eclipsau prin vitalitatea lor pc tinerii care îi înconjurau, și mai ales
pe foarte modernul Norman.
Cînd ajunseră în salon, Fitzturgis sc duse îndată să sc așeze
lingă Alaync, pc canapea. În fața ci, pc o masă, era cafeaua și el
schiță un gest pentru a împărți ccștilc. Dar ca îl opri spunînd:
— Băieții o să facă asta, și îi întinse fiului său o ceașcă marc
plină: Du-o unchiului Nicholas, cl le găsește pe cele mici imposibil
dc manevrat. _
Fitzturgis sc sprijini dc spătar și-și plecă ochii asupra cafelei, în
timp cc o amesteca cu lingurița. Alaync îi aruncă o privire vie lui
Rcnny și o alta Adclinci, pentru a vedea dacă au remarcat cele
întîmplatc. Fitzturgis venise să sc așeze lîngă ca cu o asemenea
grabă incit își spunea că, în locul lui Rcnny sau al Adclinci, ca ar fi
fost dc bună scamă geloasă. Rcnny privea într-adevăr spre ci cu
un aer mirat, dar Adelina, pc care Christian o tachina, nu își
supraveghea, după toate aparentele, logodnicul, „Cu atît mai bine,
gîndi Alaync. Mai ales că, în cazul dc față, gelozia ci ar fi cu totul
ridicolă... pc propria ci mamă... copilul arc prea mult bun simt
pentru așa ccva“.
Cînd termină de împărțit cafelele, ea se întoarse spre Fitzturgis
și îi spuse:
— Acum, că vezi tot clanul reunit, sper că nu ești prea intimidat.
— Rareori am fost mai intimidat ca acum, răspunse el; dc aceea
am și venit să-ți cer protecție.
Ea avu un mic rîs amuzat.
— N-ai fi putut să faci o alegere mai nepotrivită, pentru că cu
însămi n-am fost niciodată în stare să mă protejez. Sc -simțea
foarte bine dispusă; imposibil de negat
Dacă nu tcai pulul inicgra în clan după atîția am, cum aș puica
spera s-o fac cu vreodată?
— Sînt sigură că ai să reușești.
— Si am să pot să găsesc întotdeauna la line înțelegere?
— Dacă simți nevoia...
— Nu m-am bucurat niciodată dc înțelegere la vreo femeie.
.— Nici cu la nici un bărbat, spuse ca cu o privire aproape
provocatoare.
EI puse mîna pentru o clipă pc mîna lui Alayne, care sc odihnea
pc o cută a rochiei, spunînd:
— Am să mi propun eu sarcina să tc înțeleg
Vocea lui Renny, care povestea rîzînd o istorioară nostimă,
domina acum restul salonului. Cei doi ocupanli ai canapelei îi
aruncară o privire mai degrabă critică decît plină de simpatic.
Roma apăru, cu o ceașcă de cafea în mînă, și întrebă cu o voce
mică: '
— Pol să mai capăt putină cafea, mătușă Alayne?
Fitzturgis sc ridicase și, pentru că ea nu sc întoarse lingă
logodnicul ei, îi oferi locul său pc canapea.
— Nu, zise ca dînd din cap, am să mă așez pur și simplu aici,
dacă pol. Și sc lăsă cu ușurință juvenilă pc covor, la picioarele lor,
adăugind . Mi-ar plăcea să aud o conversație dc bun simț. Ceilalți
sînt absolut, nebuni.
Alayne o prjvi cu surprindere. De obicei ca era ultima persoană
căreia Roma să-i caute societatea.
— La vîrsta la, spuse Fitzturgis. n-ar trebui să dorești să asculți
o conversație de bun simț.
— Dc ce p i? spuse ca ridicînd asupra lui ochii ci mari..
— Ei bine, ai dreptul să te dezlănțui, să fij nebună, cum spui iu,
înainte de a începe să duci o viață serioasă.
— Trebuie să mă pregătesc pentru ca.
— Cît poale să fie dc absurdă! îi spuse Fitzturgis lui Alayne, cu
un surîs aproape tandru pentru sinceritatea tinerei fete.
Alayne nu-i răspunse, căci nu se mai simțea în largul ci. Sosirea
Romei distrusese un moment mai mult decît îneîntător, un
moment al raporturilor ei cu oameni de care avea rareori prilej să
sc bucure, în afară dc cele cu Finch, dar acestui cumnat îi lipsea
atracția aproape periculoasă a irlandezului.
Mcg își făcu apariția în cîmpul ci vizual, voluminoasă, toată în
alb, asemenea unei nave cu toate pîn/clc sus; ca își aruncă ancora
lîngă gheridon, puse pc cl mîna dolofană si spuse:
— Această măsuță, pc care am iubil-o întotdeauna, cum
Dumnezeu de a aj uns aici?
— Ei bine, Meggie, spuse Finch cu un efort, cu însumi am
adus-o.
— Deci nu ți place, deși cu li-am dăruit-o ca s-o instalezi în casa
ta.
— Cum să nu, protestă el, îmi place foarte mult.
— Ai disprețuit toată nobila mea, cu excepția acesteia. Tu m-ai
sfătuit să-mi vînd mobilele. Am organizat vînzarca înainte de a ne
stabili la tine doar cu acest mic gheridon, iar acum îl găsesc aici!
— Ei poftim, spuse Rcnny, nici nu băgasem dc scama că a fost
restituit.
— Restituit! exclamă Mcg. Nu înțeleg cc vrei să spui A fost al
meu dc am dc zile.
— Nu știu cum vine asta, spuse Piers. Știam dintoldcauna că era
una din mobilele aduse din Anglia dc bunicul nostru.
— Ai dreptate, spuse Nicholas, este perfect adevărat.
— Desigur, spuse Mcg, nu pol pretinde că am adus o cu din
Anglia acum o sută dc ani, dar știu că Rcnny mi a dat-o.
— Ți-am împrumutat-o, spuse Renny.
— E complet ridicol, spuse Mcg roșindu-sc. Mi ai dat o pentru că
aveam marc nevoie de o măsuță și pentru că asta» era aruncată
prin pod sau prin altă parte...
— Ea n-a fost niciodată în altă parte decît in această încăpere,
spuse Alayne pe un ton voit politicos.
— Vă cer iertare, replică Mcg, vă cer cu umilință iertare, dar
dacă acest gheridon ar putea vorbi, s-ar ridica pc picioarele
dinapoi șt ar nega spusele voastre.
Toți ochii erau ațintiți asupra gheridonului, ca și cum nimeni nu
ar fi fost surprins să-1 vadă ridicîndu-sc și dcclarînd unde sc
găsea în cutare sau cutare epocă.
— Meg are dreptate, spuse Nicholas balînd cu palma micuță
masă, eram aici și îmi amintesc că am răsturnat-o înccrcînd să
despart doi cîini care se bateau. Un picior al gheridonului s-a rupt
și a fost dus în pod, unnînd să fie reparat.
— Și a așteptat acolo cinci ani, spuse Meg. Negi asta, Alayne?
— Nu, răspunse ca cu amărăciune.
— Și atunci cînd mi-a trebuit o măsuță, Renny a spus: „E în pod
bătrinul gheridon, care are nevoie dc o reparație. Am să-1 dau...“
— Am să-1 împrumut, spuse Renny înlrcrupînd o.
— Asta sună mai bine, spuse Nicholas. Nu mi place ca obiectele
care au aparținui mamei melc să fie împrăștiate în patru vînturi.
— Unchiule Nicholas, exclamă Meg, profund ofensată, cum poți
să spui „în patru vânturi" despre salonașul meu în care fiecare
obiect c îngrijit, curățat și iubit tocmai din pricina trecutului pe
care-1 evocă!
— Nu știu unde vrei să ajungi, mormăi Nicholas.
— Vrea să obțină gheridonul prin toate mijloacele, cinstite sau
necinstite, spuse Piers.
— E cu desăvârșire absurd! N-am cerut nimic care să nu-mi
aparțină. Renny mi-a dat această măsuță. Eu am dus-o la Finch...
— Pentru cc? întrebă Nicholas
— Pentru că, dragă unchiule Nicholas, cu am să locuiesc acolo
— Pentru cc? repetă Nicholas.
— Vrei să explici tu, Finch, spuse Meg pc un t<5n plictisit
— M-am gîndit că am nevoie de o femeie care să-mi țină menajul,
unchiule Nicholas, mormăi Finch
— Însoară-tc, spuse Nicholas. Unde e văduva aia tânără și
drăguță care locuia la noi?
Sylvia ședea chiar în spatele lui Renny, Piers, Pheasant si băieții
lor izbucniră in rîs. Dar, rcgăsmdu .-si aproape îndată seriozitatea,
Piers spuse:
— Un lucru c sigur: nici un obiect care a aparținut bunicii nu
mi-a fost vreodată dat sau împrumutat.
Ochii lui Meg sc rotunjiră de mirare la gîndul unei asemenea
negări a favorurilor primite:
— Ei bine, și cum rămînc cu vechea și frumoasa masă dc toaletă
și cu lavoarul îmbrăcat în marmură? Presupun că le-ai vîndut?
— Dumnezeule, nu, spuse Piers rîzînd. În ziua dc azi n ai
îndrăzni nici măcar să le faci cadou.
— Au fost cumpărate aici, în Ontario, spuse Pheasant
— De la niște fabricanți cu firma Jack & Hayes, spuse Nicholas.
— Cc memorie minunată! exclamă Mcg cu admirație.
— Nu sînt încă ramolit, ripostă cl acru
Mcg sc duse să se așeze pc brațul fotoliului unchiului său.
— Nimeni nu arc o minte mai lucidă decît dumneata, unchiule
Nicholas, și cred că dumneata trebuie să hotărăști cine trebuie să
aibă gheridonul, spuse ea atrăgînd, cu delicată afecțiune, capul
bătrînului pc sînul ci amplu.
Așa cum toți prevedeau, cl spuse:
— Găsesc că tu trebuie să ai măsuța, Finch. Va fi cadoul meu
pentru casa cea nouă.
El surise dc jur împrejur cu blîndețe, în timp ce Archer
murmură: „Indurare!“
Mai tîrziu, Nicholas își exprimă dorința să joace o partidă dc
table Nu mai jucase dc mult, dar sc dovedi mai în formă ca oneînd.
Mcg, adversara sa, era atît de bine dispusă îneît fu încîntată să fie
învinsă. Rcnny, Piers, Pheasant și Alayne începură o partidă dc
bridge. Ceilalți ieșiră afară... Învăluită dc tenebre catifelate, țjma
plină strălucea printre arbori, dar, abia răsărită, nu proiecta încă
nici o umbră; florile de tutun parfumau acrul, iarba era umezită dc
prima rouă a nopții, orchestra greierilor vibra dc viață. În vreme ce
nu vorbea decît despre moarte.
Fără sfială, ca si cum i-ar fi aparținut, Maurice o luă dc mînă pc
Adelina și o atrase în tunelul întunecos al cărării.
— Nu poți să-mi refuzi cîteva clipe de tête à-tête, acum cînd totul
era aranjat între tine și Fitzturgis. Peste scurtă vreme n-o să mai
am dreptul să-ți cer nici măcar atîta.
— Vreau să putem întotdeauna să vorbim ca niște buni prieteni,
spuse ea încetișor lăsîndn-și mîna în cea a lui Maurice. Cc voiai
să-mi spui?
— Dc cîtc ori sînt singur cu tine, uit despre cc aveam intenția
să-ți vorbesc. N-are importanță.
— Gîndcște-ic bine și o să-ți amintești.
— Nu pot să mă gîndcsc bine.. Nu sînt în stard decît alunei cînd
sînt singur. Prcsupun.că n-ai să mă crezi, Adelina, dar cînd sînt
singur, îmi trec prin minte gînduri într-adevăr frumoase. Sin
gurătatca face să înflorească lot ce c mai bun în mine; vreau să
spun că numai atunci înțeleg mai bine lucrurile.
— Aș vrea să nu încerci să înțelegi. Ia lucrurile cu calm, pe
măsură cc ele sc desfășoară.
— Ceea cc aș vrea să-mi spui — și vocea îi tremură puțin — ar fi
motivul pentru care nu reușești să mă iubești. Ce nu sc potrivește
cu tine? Trebuie să existe ceva...
— Tc iubesc mult, ca văr...
El dădu brusc drumul mîinii fetei.
— Ești vărul meu preferat, spuse ca, în afară poate de Christian.
— Christian! Dumnezeule! Mă surprinzi.
— îl admir pc Christian
— îl iubești pe Fitzturgis; îl admiri pc Christian, iar pc mine nici
nu mă iubești și nici nu mă admiri.
— Cîteodată le iubesc și tc admir. Nu întotdeauna.
— Ar trebui, fără îndoială, să fiu recunoscător pentru fărîmi-
turilc pe care mi le arunci.
 Încercă să-i vadă fața la lumina razelor de lună care pătrundeau
acum pc cărare, în timp cc sc apropiau dc grilaj. Cunoștea atît dc
bine acest obraz! Arcuirea nărilor, linia bărbiei erau atît dc nete și,
totuși, nu era niciodată sigur dc înfățișarea acestor trăsături; îi
scăpau; expresia fetei ci era atît dc nobilă îneît i sc părea că o vede
pnntr-un văl.
Ajunseră la grilaj și sc opriră, discutînd despre lucruri
neînsemnate, înainte de a sc întoarce pc același drum. Simțea o
ușoară satisfacție la gîndul că Fitzturgis trebuia să se întrebe
pentru cc sc depărtaseră împreună. Fitzturgis sc întreba,
într-adevăr, dar oarecum amuzat în privința lui Maurice. Era
evident că acesta sc mulțumea cu orice din ceea cc putea obține. Ei
bine, o să devină cît sc poate dc antipatic. N-avea nici o importanță.
Totuși, ironici lui Fitzturgis i sc adăugă pentru o clipă o acută
mînic. Ea trecu, iar cl sc regăsi lîngă Roma, care traversa peluza
îndrcptîndu-sc spre pîrîu. Avea un aer de prospețime, de liniștită
inocență în această rochie dc scară decoltată, cu buclele ei blonde.
— Ai mai auzit vreodată atîtca povești stupide în legătură cu o
măsuță veche? întrebă ca.
— M-am amuzat să le ascult, răspunse cl.
Ea rîsc brusc.
— Ei bine, vei fi în curînd amestecat în asemenea discuții.
-— NU va fi posibil; bunurile materiale nu au pentru mine nici o
importanță.
— Vor avea. Vet deveni asemenea celorlalți. Ei s-ar certa între ci
fie și pentru sensul în care se învîrlc clanța unei uși.
Fitzturgis privi în urma sa și spuse:
— Îl văd pe Norman, împreună cu ceilalți băieți.
— Ai chef să i te alături?
— Ce întrebare '?
— Nici eu...
— Ești o fată stranie, Roma, spuse cl privind-o cu o curiozitate
detașată.
— Ar fi straniu să nu fiu așa.
 — Cc vrei să spui de fapt?
Ea culese o floare de crin, o mirosi, apoi o aruncă în iarbă și
lumina lunii făcu "să-i strălucească albul imaculat.
Cu o curiozitate care nu mai era detașată, ca pentru a o pune la
încercare, cl spuse:
— Ai să fii mai fericită după cc-o să tc măriți.
— Taci din gură! strigă ea aproape cu violență.
Ajunseseră la marginea pîrîului. Pc puntea rudimentară
distinseră siluetele lui Finch si a Sylvici. Se auzea ușorul susur al
pîrîului.
— Coborîm? întrebă cl.
— Nu, prefer să rămîn aici cîteva clipe. Trebuie să-mi treacă
starea asta de spirit. Dar .nu ești obligat să rămii cu mine. Du te
s-o eliberezi pe Adelina de zăpăcitul ăla de Maurice.
— Cînd 1 am cunoscut pc Maurice, spuse Fitzturgis cu
seriozitate, i-am fost simpatic.
— Cînd i-am cunoscut pe Norman, chiar mi a plăcut.
— Și ce a făcut acum biciul Norman?
—- A fost pur și simplu cl însuși. Ambiția lui este să devină
funcționar.
Pronunță aceste cuvinte cu o remarcabilă expresie dc dispreț.
— Ce calități admiri tu la un bărbat?
Nu pol să-ți spun. Ar trebui s-o știi
Adelina și Maurice apărură dc pc cărare și începură să
traverseze peluza către ei.
Patience, ncsimțindu-sc dorită de nimçni, plecase singură;
făcuse turul- casei și, așezată pc peronul intrării laterale, cu
mîinilc încrucișate pc genunchi și cu fruntea în mîini, fluiera
încetișor un cîntcccl care s-o reconforteze.
În acest timp Finch îi spunea Sylviei
— Sînt totdeauna surprins dc micimea acestei punți și dc acest
pîrîu și asta mi se întîmplă de fiecare dată cînd mă întorc. Evocă
pentru mine atît dc multe amintiri. Pîrîul îmi apărea ca un
redutabil torent cînd eram mic. Mi 1 amintesc pc Renny
ținîhdu-mă deasupra balustradei, pc cînd aveam cam patru ani,
lăsîndu-mă să cred că o să mă arunce în apă. Era primăvară și
pîrîiașul avea apele umflate. Mă cramponasem dc Renny urlînd de
spaimă. El a rîs și m-a săltat pe umăr Credeam că acest pîrîu cînta
o arie care avea un mesaj special pentru mine.- Încercam să-1
înțeleg și să repet melodia la pian O dată, am dat aici peste fratele
meu Eden, cel care c mort; plîngca. N am știut niciodată dc cc...
Mi-1 amintesc citindu-mi cu voce tare din poemele sale, așezat pc
această punte. Fusese ceață și scîndurilc erau umede. Găsești că e
umed acum?
— După Irlanda, nimic nu-mi mai parc umed
— Îmi place Irlanda. Va fi o marc schimbare pentru dumneata
să trăiești la New York.
— Deocamdată detest asta, spuse ca pc un ton lipsii dc
expresie.
— Oh! făcu el aștcptînd să-i spună dc cc.
Îmi place foarte mult să rizilcz locuri necunoscute. Am
întotdeauna impresia că mi-ar plăcea să trăiesc într-un astfel dc
loc. În clipa asta mă gîndcsc cît trebuie să fie dc plăcut să trăiești,
la Jalna.
— Și-nu tc înșeli. Cînd sînt departe, în turneu, îmi doresc fără
încetare să sosească ziua să mă întorc. Ai să rîzi dc mine, dar chiar
și recenta scena în legătură cu ghcridolul va deveni pentru mine o
amintire emoționantă, deși, cînd a avut Ioc, mi s-a părut al
dracului de jenantă.
— îmi dai voie să tentreb cine, după părerea dumilale, c cel mai
îndreptății să revendice această măsuță?
— Ei bine, spune cl sentențios, ca și cum ar fi fost vorba
într-adevăr despre o problemă dc marc importanță, ca este în
realitate proprietatea lui Rcnny, și Alaync e nevașta lui; dar Meg a
avul-o am întregi și ca nu arc multe obiecte dc la bunica noastră.
Ea a îngrijit, a lustruit această mobilă și a fost mîndră de ca în
timp cc Alayne o uitase cu dcsăvîrșirc pînă cînd a revăzut-o la
mine.
 — Sînt perfect dc acord Sora dumilale c cea care trebuie să aibă
măsuța
— Alaync și Mcg sîm două femei cu spirit elevat. Eu nu sînt decît
un încurcă-lumc, dar nu m-aș lupta niciodată pentru a intra în
posesia unui gheridon
— Amîndouă îmi sînt atît dc simpatice...
— îmi parc bine, spune cl cu căldură, apoi, după o tăcere: Știi,
nu mi amintesc să fi avut vreo scenă neplăcută cu nici una dintre
ele. E important, nu i așa?
Luna lumina acum punica Sylvia vedea cu claritate figura lui
Finch. Și-l închipuise ca pc un artist absorbit dc propria sa
persoană, de succesele sale dc pianist. Îi vedea acum
vulnerabilitatea, urmele lăsate dc suferință asupra unei fin prea
sensibile pentru loviturile dure ale vieții.
Conștient dc dulcea compasiune zugrăvită pe fata Sylvici, cl
surise, ca pentru a nega că ar avea nevoie dc milă, și spuse:
— ‘Privește cît dc strălucitor c acest clar dc lună. Știi ce mi-ar
plăcea să fac? Mi-ar plăcea să mă duc la mine acasă, s-o văd
luminată dc această lună care trebuie că bate în plin în fereastra
cea marc. Vii cu mine? Nu-i departe si cred că plimbarea ti-ar face
plăcere.
— Sînt îneîntată să merg, spuse ca, mîndră că era invitată.
Se întoarseră la Jalna pentru a-i preveni pc ceilalți de plecarea
lor. Aplccîndu-sc spre Alaync, care stătea la masa de joc, Sylvia
întrebă: I
— Sper că asta nu tc deranjează?
— Nu, du-tc, spuse Alaync. E o noapte minunată pentru o
plimbare. Cît ești dc înțeleaptă!
— E pentru prima oară cînd mi sc spune asta.
— Nu 1 lăsa pc Finch să tc ducă pc lîngă pîrîu, spuse Phca sânt.
Această rochie frumoasă ar facc-o zdrențe mărăcinii.
Sub portic, Sylvia și Finch o găsiră pe Meg, care aștepta lîngă
gheridon.
— Unchiul Nicholas s-a dus să sc culce, spuse ca. V-am văzut
venind și v-am auzit spunînd că vreți să vă duceți la Vaughanlands.
Atunci, am scos gheridonul fără să mă vadă nimeni. Tc rog, Finch,
să-1 duci la tine acasă și să pui punct în felul ăsta oricărei discuții
asupra acestui subiect.
— Dar n aș putea să fac asta mîinc, Mcggic?
— L-ai adus la Jalna fără știrea mea și, deci, drept c să-1 duci
înapoi fără știrea lui Alayne.
— Foarte bine, mormăi cl și săltă măsuța pc umăr.
— Vă deranjează că fratele meu va purta măsuța pe umăr,
domnișoară Fleming? întrebă Meg.
— Oh! Nu, cred că c o idee bună... probabil.
Finch si Sylvia înaintau acum cu greutate pc potecă, pentru că
romantica lor plimbare sub clar de lună luase un aspect prozaic.
— E greu? întrebă Sylvia. Aș putea să tc ajut"?
— Nu-i nevoie... Dc fapt, sînt bucuros să capăt înapoi
gheridonul.
Continuată să meargă în tăcere, umbrele lor așlcrnîndu-sc cu
claritate pc poteca albă, cea a lui Finch deformată grotesc dc
gheridon. Aerul vibra dc țîrîitul greierilor.
— Parcă ar vrea să spună că nu mai c timp de pierdut, remarcă
Sylvia.
— Și, într-adevăr, nu mai c, spuse Finch
— Iar cu care am pierdut atît de mult, spuse Sylvia, mai degrabă
cu regret dccit cu amărăciune. Și pe cînd Finch se gîndea cc să-i
răspundă, ca adăugă: Am pierdui o parte din timp cu o depresiune
nervoasă. Știai asta?
— Da
— A fost oribil îmi dau silința să uii
— Știu ce înseamnă să suferi de nervi. Ai mei m-au făcut să
îndur un adevărat martiriu.
Ea se opri privindu-1:
— E greu dc crezut. Pan atît dc calm.
— Și dumneata de asemenea.
— Sau poate mai degrabă rece și detașat
 — Și dumneata dc asemenea.
— S-ar părea că sîntem niște bum actori, spuse ca Poate că ne
ascundem pur și simplu de noi înșine.
— Concluzia este că ar trebui să ne cunoaștcn mai bine, spuse
Finch cu o bruscă veselie, și, găsind că măsuța pc care o purta în
brațe îl încurcă, o așeză pur și simplu pc cap. Umbra sa semăna
acum cu cea a unui monstru amcnințînd silueta fragilă a Sylvici.
— Cei care ne ar întîlni nc-ar lua drept un cuplu gonit din casă
și purtîndu-și în spinare mobila.
— Umbrele noastre, cărarea aceasta dreaptă și albă, acești
greieri, toate par simbolice. Ele au desigur o semnificație. Poți să-și
dai scama cc vor să spună?
— Nu pot să-mi dau scama decît de un singur lucru: simt că m
am îndrăgostit dc locurile acestea.
Finch, cu strania sa „podoabă", începu să țopăie, și umbra sa sc
învîrtca în jurul Sylvici. Dar curînd, dispărură ambele Treceau
printr-un pîlc de copaci și ajunseră curînd pc terasa casei,
strălucind sub razele lunii. Finch puse măsuța jos și o conduse pc
Sylvia în salonul dc muzică. Îl privi parcă minunîndu sc și întrebă:
— Îți place? Te rog, spune că ți place.
Cînd îi răspunse, Sylvia îi privi fața scăldată de razele lunii:
— Da, c cea mai minunată casă pe care am văzut-o vreodată.
— Oh ' exclamă cl. E prea mult! Nu m-așteptam la atît.
Ea îl găsi de o tinerețe neașteptată. În exclamația lui dc bucurie
era ceva aproape teatral, ca si cum achiziția acestei mici căsuțe ar
fi constituit un eveniment capital. Dar poate că cl făcea parte
dintre acei oameni pentru care totul era un eveniment remarcabil.
Îl invidie pentru această prospețime sufletească.
Arătîndu-i zeița chinezească dc porțelan așezată pc șcmincu, îi
spuse:
— Aceasta c zeița Kuan Yin, cea mai marc comoară a mea. Mi-a
dat-o bunica pe cînd aveam nouăsprezece ani și ca împlinise o
sută.
— Nu -i de mirare că ții atît de mult la ea.
 — În vremea aceea, seara, cînd ar fi trebuit să mi fac lecțiile,
părăseam casa pe ascuns pentru a mă duce să cînt la orga bisericii.
Intr-o noapte bunica m-a auzit cînd mă întorceam și m-a chemat
în camera ei. Știi care, cea de Ia parter, din spatele scării.
-— Știu, cea a Adelinei. Închipuic-ti că atunci cînd mi a arătat-o,
mi-a spus că nu s-ar duce niciodată într un spital ca să nască și
că-și va aduce pc lume copilul în patul străbunicii sale.
— Aceasta c Adelina. Si sper că chiar așa va face.
— Continuă ce-mi povesteai.
— Ei bine, începînd din seara aceea, mă duceam în camera
bunicii în fiecare noapte după ce cîntam la orga bisericii; beam
puțin xeres în sufragerie, i-l aduceam și ci și apoi stăteam dc vorbă
orc întregi. Am descoperit cu ocazia aceea ce trebuie c-a fost ca în
tinerețe. Era fără îndoială rău pentru ca că nu dormea, dar, pentru
mine, era minunat.
Luă figurina dc porțelan și o ținu cu tandrețe în palmă, ca și cum
acest contact îl făcea să retrăiască scenele dc altădată.
— Sprijinită pc perne, cu ochii strălucitori sub boneta dc noapte,
îmi vorbea despre trecutul ei si despre viitorul meu... Cînd a murit,
mi-a lăsat toată averea. Cîtăva vreme, totul mi-a părut
neimportant... Dar acum, douăzeci și cinci dc ani mai lîrziu,
lucruri pc care mi le-a spus ca atunci îmi revin cu claritate în
memorie.
Puse statueta pe șemineu, se apropie dc pian și, atmgînd cu
vîrful degetelor clapele, spuse:
— Vrei să-ți cînt ceva?
— Te rog.
Aprinse lampa; ca- se așeză într-un fotoliu din care putea vedea
fata lui în timp cc cînta.
— Puțin Bach Ia început, spuse el, și apoi niște Beethoven, iți
convine?
Sylvia surîse și înclină din cap neîndrăznind să vorbească, dc
teamă să nu rupă vraja acestei clipe. La fel dc imobilă ca zeița
Kuan Yin, dantelăria lui Bach o absorbea în unele momente atît dc
tare, îneît nici nu-1 mai vedea pe pianist, pentru ca în altele abia
să audă muzica și să fie conștientă doar de mîinilc lui care zburau
pc deasupra clapelor. Izolarea lor era atît dc completă îneît casa de
la Jalna îi părea pierdută în depărtare. Toată viața trăită pînă în
acea clipă rămase în urmă; boala ci nu mai era decît un vis urît și,
lucru straniu, gîndurilc i sc opriră la epoca mariajului ei. Pentru
prima oară își reaminti cu calm dc moartea soțului, ca într-un vis,
ca într-un vis tragic.
Își dădu scama că Firtch trecuse de la Bach la Beethoven; cînta
ca și cum ar fi uitat dc prezența ci și asia o bucură; imaginația o
purta acum la viața ci dc tînără fată, în Irlanda, în epoca în care
tatăl, mama și fratele ci o. apărau dc toate dificultățile. Se revedea,
tînără fată cu picioare lungi, cu părul dc culoarea eînepii,
înconjurată dc flori de ciuboțica cucului, de clopoței, de munți
ccțoși și dc țărani prietenoși. Cît de minunat fusese Mailland! Cil dc
minunat fusese totul. Surise la această ridicolă amintire...
Trecuse o oră și Finch continua să eînte. Dintr-o dată cl își
aminti dc prezența Sylvici, se opri și întrebă:
— Obosită?
— Nu, odihnită. Continuă, te rog.
— Brahms?
— Da, și după aceea Mozart.
— Tc previn că atunci cînd cînt Mozart, sînt incapabil să mă mai
opresc.
— Chiar daca ai etnia toată noaptea le-aș asculta cu plăcere.
Dacă nervii mei au fost cîndva încordați, acum sini într-o liniște
perfectă.
El îi aruncă o privire dc apreciere, care sc referea atît la'ceea cc
tocmai spusese, cît și la aspectul ci, și reîncepu să eînte.
Luna dispăruse. Cînd, între bucățile muzicale, făcea o pauză,
liniștea devenea aproape tangibilă, asemenea unei forme argintate
aflate în pragul ușii deschise. Se auzi apoi țîrîitul greierilor, la
început ușor, apoi din ce în ce mai tare, pînă ce fu din nou înecat
de muzică.
 Finch, care dorise cu atîta ardoare să eînte singur în această
casă, cînta acum cu pasiunea unei dorințe în sfîrșit satisfăcute,
cînd inconștient de prezența Sylvici, cînd intens conștient că a
descoperit ascultătorul ideal. Fără să se oprească din cîntat, o
întrebă din nou dacă era obosită; ea scutură din cap și cl continuă;
amîndoi pierdură complet noțiunea timpului. La sfîrșit, palid, dar
cu ochii strălucitori, el se ridică și veni să sc așeze lingă ca,
spunînd cu o privire aproape speriată:
— Am lost îngrozitor dc egoist. Trebuie că ești teribil de obosită.
— Nu m-am mai simțit de ani dc zile atît dc perfect odihnită.
— Nu pot să-ți spun ce a însemnat pentru mine să tc am aici...
Nimeni, în afară dc noi doi... Ultima bucată pc care am cîntat-o...
ai remarcat-o?
— Am găsit-o minunată.
— E un lucru pc care 1 am notat în decursul timpului, cu
gîndurilc aiurea. N-am cîntat-o niciodată în întregime înainte de
această scară. Am cîntat-o foarte prost
~ Dumneata ai compus-o?
— Da. E o gavotă.
— Îmi parc rău că n-am știut că-ți aparține. Vrei s-o cînți din
nou?
— Da, dar nu în scara aceasta.
— Cît c ceasul?
— Mi-c și frică să-ți spun.
— Văd că luna a apus. Trebuie să fie foarte tîrziu. ,
— Am să te duc cu mașina, dar nu înainte de a-ți face o cafea.
— Lasă-mă să le aiul, spuse ca ridicîndu-sc.
Ajunseră în bucătărie.
— Femeia care sc ocupă dc menajul meu vine cu ziua. Lasă totul
curat și în ordine, nu-i așa?
— E perfect.
Ca niște copii care sc joacă de-a pregătitul mesei, scoaseră
ceștilc, farfurioarele, frișca și puseră apă ia fieri. Cînd tava fu gata
Finch o duse în salon și Sylvia sc duse să caute gheridonul.
 — Exact cc trebuie! exclamă cl punînd tava pc măsuță cu un aer
triumfător. Sini atît dc bucuros că decizia a fosi în favoarea
noastră.
Acest plural îi frapa pc amîndoi, ca sunetul unui clopot.
Păstrară o clipă dc tăcere părînd că ascultă ecoul inimilor lor. Apùi
ca, încetișor, ca si cum i-ar fi fost teamă să nu trezească o
persoană adormită, aduse două, scaune în jurul măsuței și,
aproape ceremonios, sc așezară surîzîndu-și ochi în ochi.
— E pc gustul tău? întrebă Sylvia, pentru că ca făcuse cafeaua
— Perfectă, răspunse cl, privind-o în ochi.
Stătură puțin dc vorbă, dar n-ar fi putut să spună mai tîrziu
despre cc vorbiseră Apoi, se întîmplă ca, în picioare în fața ferestrei
deschise spre noaptea întunecoasă, ca să sc pomenească în
brațele lut, cu capul pe pieptul său.
— Tc iubesc, spuse cl. Îmi dau seama acum că tc-am iubit încă
de la prima întîlnirc.
— Dar asta nu-i posibil.
— E lotuși adevărat.
— Oh, dragul meu!
— Sylvia, spuse cl, și buzele lui descoperiră pasiunea pe care
Sylvia se străduia în zadar s-o stăpîncască.
După o clipă cl spuse:
— Trebuie să ne căsătorim. Vrei?
— Cred că nu am dreptul să o fac.
El sc îndepărlă pentru ca să-i poată privi fața:
—- Dar de cc?
- Am să-ți spun altădată.
— Spune-mi acum, trebuie să știu.
Ea își ascunse fața lipind-o de Finch.
— Nu pol să-ți spun... Nu acum.
— E din cauza bolii talc?
Nu, nu. Mă simt destul dc bine.
Spune-mi pur și simplu dacă iubești pe altul.
— Nu există nimeni în afară dc tine.
 Draga mea... Asta mi-c dc ajuns pentru astă scară.... Trebuie să
știu dacă există ceva care ar face căsătoria noastră imposibilă.
— Nu pentru mine. Poate pentru tine, răspunse ca. desprin-
zîndu-sc din brațele lui Finch și apropiindu-se de fereastră, ca și
cînd ar fi avut nevoie dc aer. Nu mă întreba acum... Și o umbră dc
tristețe îi întunecă fața.
— Nu te întreb Ai să-mi spui atunci cînd vei li in stare să-mi
explici... El încercă să pară resemnat, în timp ce, dc fapt, era
bolnav dc nerăbdare și ar fi vrut să știe chiar în clipa aceea despre
ce c vorba.
Ca si cum s-ar fi bucurat, ca exclamă:
— Aud un automobil; vine cineva!
— Dracu’ să-1 ia, mormăi cl și, apropiindu-se dc ca lîngă
fereastră, văzu farurile care lumina a copacii și pe Rcnny coborînd
din automobil.
Ii ieșiră în înlîmpinarc în bol.
Nevastă-mea m-a trimis să vă caut, spuse cl privind-o fix pc
Sylvia. Refuză să sc culce înaintea întoarcerii voastre. Ceilalți au
plecat de cîtăva vreme. S-a făcut aproape ziuă.
Dădea vina pe Alayne; în realitate cl era cel care voise să
descopere motivul absentei prelungite a Sylviei.
E vina mea, spuse Finch. Am cîntat la pian.
— Tot timpul ăsta?
— Tot timpul ăsta.
— Nu-i dc mirare că domnișoara Fleming arc acrul... era cil pe
cc să spună „obosită" dai, privind-o, constată că nu părea deloc si,
cum cl ezita, ca nu se putu abține să nu 1 întrebe:
Ei bine, cc fel de aer am?
Că ai fost sărutată, răspunse Renny cu un surîs malițios. Sylvia
scoase un strigăt, pe jumătate rîs, pc jumătate exclamație dc
surpriză.
— Nu te simți jenată; îți stă foarte bine.
Intrară în salon: aproape scuzîndu-sc, Finch spuse:
— Am băut o cafea.
 — Pentru a doua oară în scara asta! exclamă Renny; nu-i dc
mirare că nu vă c somn. Privi gheridonul.
— Mcggic s-a gîndit că am face mai bine să-1 luăm cu noi.
— Această măsuță îmi apârținc dc fapt, spuse Renny.
— Știu asta.
— Și, cum spune unchiul Nick, lui gran nu i-ar place ca
obiectele ci să fie răspîndilc în patru zări.
Finch își mușcă degetele si murmură:
— Și atunci cc dracu’ o să sc întîmplc?
— Am să li spun cu ce-am să fac, spuse Renny. Am să ți-o
împrumut, așa cum i-am împrumutat-o șî lui Meg, și n-o să mai
vorbim desprea asta. Măsuța asta va rămînc aici.
— Mulțumesc, spuse Finch.
Ii urmă pc Renny și pe Sylvia pînă Ia automobil și, în timp cc
Renny era cu spatele, duse la buze mîna tinerei femei.
În timpul scurtului drum, ca vorbi despre muzică, subiect care,
după cum putea ghici, avea un efect liniștitor asupra slăpînului de
la Jalna.
I RATE ȘI SORĂ
Sylvia și Rcnny sc despărțiră în hol; dintr-un motiv necunoscut,
cl coborî la subsol în timp cc ca urcă scara. Ușa camerei lui Renny
era deschisă, o lampă fără abajur era aprinsă și un cîinc era întins
la picioarele patului. Un sforăit sonor sc auzea din camera
bătrînului unchi. Pendula sună ora patru.
Pc sub ușa camerei lui Fitzturgis sc vedea lumină; Sylvia bătu
ușor cu degetul. Aproape imediat, usa sc deschise și cl apăru
îmbrăcat în cămașă și pantaloni, pc față cu o expresie oarecum
îngrijorată. - z
— Snam că ești tu
— Și ți-cra teamă? Sărmane Maitland, tc-am făcut să înduri
atîtca!
Închise ușor ușa în urma ci, îi sărută obrazul palid și răspunse:
— Nu mi-cra teamă... dar totul c în ordine?
Amîndoi sc gîndiră la nopțile din Irlanda unde, cu nervii
zdruncinați, ca sc lupta împotrivă lui.
— Sînt atît de multe lucruri care nu sînt în ordine, spuse ca,
îneît cred că va trebui să plec. Se prăbuși pe pat și-și acoperi fața
cu mîinile. El sc așeză lîngă ca și-o înconjură cu brațele.
— Oh! Ajulă-mă, ajută-mă! hohoti ca lîngă umărul lui. Doamne,
cc-am făcut?
— Haide, spuse el pe tonul său liniștitor, ajunge cu lamentările
și spune-mi cc s-a întîniplat.
— Finch Whitcoak s-a îndrăgostit de mine, izbuti ca să spună.
Dacă n-ar fi cunoscut e atît dc bine, dacă n-ar fi văzut o cîndva
la limitele disperării, ar fi rîs poate. In loc dc aceasta o strînsc mai
tare în brațe și spuse:
— Asta nu mi sc pare atît de îngrozitor. Puțin cam brusc, dar dc
cc faci din asta o calamitate?
— Pentru că... oh! Mail, c atît de îngrozitor... M-a cerut dc
nevastă și... cu am chef să accept.
— Ei bine, atunci mărită tc.
— Dar nu pot. nu pol după povestea aceea cu Galbraith.
— Draga mea copilă, c inutil să 1-0 spui. E o poveste ternii nată.
— M aș detesta dacă Laș înșela pc Finch. N am fost întot dcauna
o persoană dc admirai, dar purtarea mea a fosi francă. Am ideile
melc despre morală, si trebuie să mă conformez lor... pina la sfirșn
— Atunci povcsteșic-i
— Nu pol își sirinsc inimile înirc genunchi și un frison o
străbălu.
El luă o țigară dc pc noptieră, o aprinse și o puse între buzele
sorci sale spunînd:
— O să ic îmbolnăvești din nou dacă ircci prin asemenea stări.
Coniinuînd să tremure, ca trase din țigară, apoi zise:
— Oh! Dc cc l-am întîlnit pc Galbraith J
— Nu vorbi aiît dc tare, spuse cl, apoi adăugă pc un ton destul
dc dur: părea că-ți place mult; nu vă despărțeau deloc pe vapor și
nici la New York.
— Știu. Dar acum mi-c greu chiar și să mă gîndcsc la asia, iar cl
mi-c antipatic.
— Finch ți-ar deveni poate și cl antipatic dacă ai trăi lîngă cl
— Niciodată, spuse ca cu pasiune. Sentimentul meu pentru cl c
cu totul diferii. Nu l-am iubit niciodată pc Galbraith.
— E cu siguranță încă nebunește îndrăgostit dc tine.
— Avea facultatea dc-a trezi în mine un sentiment care nu era
dragoste, nici măcar o dragoste mimată, ci un fel dc capriciu.
Ți-am spus asta chiar și atunci cînd mi-cra teamă că o să mă
căsătoresc cu cl Oh! Dumnezeule, cum regret cc-am făcut!
— Ți-ai pierdut capul.
— Nu, nu Am făcut-o cu sîngc rece. Credeam că așa c înțelept.
— Și aveai dreptate. Ai făcut o experiență. Ești liberă. Acum ai
înlîlnit un om cu care vrei să te măriți; ai fi o proastă .să nu-1 ici de
bărbat.
— Nu pot să-1 înșel, în nici un fel.
— Tu și cu mine, spuse Fitzturgis aproape cu tandrețe, am
suferit destul Cred că avem dreptul să ne bucurăm dc o sansă
dacă ca ni sc oferă. Dacă ca sc prezintă sub forma cuiva care ne
iubește, cu atît mai bine.
— Dacă măcar i-aș fi mărturisit totul în scara aceasta, dar
pentru cîteva clipe am fost atît dc fericită îneît am uitat, iar atunci
cînd mi-am reamintit, nu am mai putut s-o fac.
Uită această aventură.
— Nu pol să-1 înșel pc Finch, repetă ca. Există în cl ceva atît dc
bun. atît dc pur își privi fratele, temindu se dc ironiile lui, dc
cinismul lui, dar cu o privire serioasă, cl îi spuse:
— Știu.
— .Am stricat totul, spuse ca
O văzuse de atîtea ori pradă disperării, îneît sc înarmă cu tot
curajul dc care era în stare pentru a o suporta din nou în această
stare.
— Culcă-tc și uită-mă. În cc mă privește, cu n am să pot închide
ochii toată noaptea.
— într-adevăr, spuse el arătînd spre fereastră, pentru că
noaptea a și trecut.
La est cerul sc luminase. O păsărică începu să eînte.
— Ești în sfîrșit atît dc bine restabilită, îneît c absurd să tc
montezi din nou.
Să mă montez! Dumnezeule!
— Sylvia, spuse cl dintr-o dată, ai fi dc acord să-i explic cu toiul
lui Finch Whitcoak?
Fitzturgis sc simțea mai capabil să rezolve dificultățile surorii lui
decît pc ale sale.
— Oh, Ma't, tc-aș binecuvânta. Și atunci, dacă va fi nevoie, voi
pleca fără să-1 mai văd.
— Sper că ai niște pilule somnifere, spuse cl. Ia una și încearcă
să dormi.
— Adelina a organizat un picnic!
T— Astea s ideile Adclinci, spuse cl suspinînd. Ei bine, întin de
tc și încearcă să tc destinzi. Am să vorbesc cu Finch înainte... și
asta o să-i tină loc dc picnic.
— Dacă aș crede că-li arde dc glumă, tc-aș detesta.
— Rareori am fost mai puțin dispus să glumesc.
O luă dc braț și o conduse spre camera ci, aproape ca un chirurg
cc conduce un bolnav la sala dc operații.
Cinci ore mai tîrziu, picnicul fiind iminent, Fitzturgis traversă
pîrîul în răcoarea dimineții, îndreptîndu se spre casa iui Finch.
Mergea cu pași hotăriți, grăbit să termine cît mai repede misiunea
pe care și-o asumase. Deoarece Sylvia era decisă să s« sacrifice, o
va ajuta; dar sub masca sa impenetrabilă, cl ascundea cea mai vie
teamă dc efectele pc care le-ar putea avea asupra nervilor surorii
sale această întrevedere cu Finch, în cazul în care acesta nu va
mai vrea să audă de ca.
Îl găsi pe calc să-și termine micul dejun și refuză invitația dc a
bea o cafea. Finch, nepriceput să-și ascundă sentimentele, parca
surprins de această vizită matinală. Trecură pc terasă, își
aprinseră țigările, admirară vegetația luxuriantă, apoi Fitzturgis
spuse:
 — Am venit să tc văd din cauza celor petrecute ieri scară între
tine și sora mea.
— Da, zise Finch privindu-1 fix și înccrcînd să ghicească ce avea
să urmeze.
— Sylvia, după cum probabil știi, a avut o gravă depresiune
nervoasă după război. A fost dc față la moartea soțului ci cu
prilejul unui raid aerian deasupra Londrei. Ar fi trebuit să fie
îngrijită atunci, dar ca a continuat să lucreze pînă cc s-a prăbușit
de iot. A fost foarte bolnavă, vreme îndelungată.
Lui Finch sîngclc i sc sui la cap Prevedea că această brută
insensibilă îi va spune că Sylvia nu trebuia să sc mările, că
echilibrul ci nervos era prea precar, că cl, în calitate de frate,
trebuia să-i interzică... Dar Fitzturgis continuă:
— Nu mi-aș don nimic mai mult pentru Sylvia decît o căsătorie
fericită. Sănătatea ci c bună. Ea nu arc nimic morbid
— Da? zise din nou Finch.
— Și nu există om pc lume pc care să-1 doresc mai mult decît pe
tine ca bărbat al ci.
Atunci, cc nu c în regulă?
Nimic, sper, răspunse Fitzturgis cu calm, dar își mușcă degetul,
îl privi și îl muscă din nou.
Sylvia știe că ești aici?
Da. Ea a fost aceea care a dorn să vin.
— Pentru ca să-mi spui cc? Spune o dată, pentru numele lui
Dumnezeu
— S-a petrecut un incident în viața Sylviei, foarte recent, despre
care ca crede că trebuie să fii informât. Eu nu sînt dc acord, dar ca
insistă.
Dc cc nu mi l-ar povesti ca însăși?
— E prea sensibilă... sau crede că tu ești prea sensibil ca să-1
auzi povestit dc ea... Oh, nu știu... Cc gîndește o femeie cu
adevărat? Ai descoperit vreodată?
— Vrei să fii bun să-mi spui despre ce c vorba? întrebă Finch
calm.
 — Este vorba despre un anume Galbraith, un jurnalist pc care
l-am întîlnil pc vapor. S-a îndrăgostit de Sylvia și i-a cerut să sc
căsătorească cu cl, îndată cc sc va pronunța divorțul ci, care era în
curs dc desfășurare. Acest Galbraith i-a plăcut Sylviei. Mult. L-a
văzut în fiecare zi la New York. Sora mea mai marc și soțul ci au
îndemnat-o să-1 ia dc bărbat.. Ea 1 a acceptat, dar nu ca soț... Sc
temea dc căsătorie... anta vreme cît nu cra absolut sigură pc
sentimentele ei. Apoi, mai era ceva. Dc cînd cu boala ci, n-a mai
avut niciodată încredere în viață; ea sc crede destinată suferinței.
Dar sînt sigur că tîmpenia asta o să-i treacă. Să sc mările cu omul
carc-i trebuie și va deveni perfect rezonabilă.
Și... acest Galbraith... nu este omul care trebuie?
Finch, din ce în cc mai roșu, vorbise pc un ton rece și detașat.
— Nu, nu este!
— Mă lași, cred, să-nțeleg, că a trăit cu cl. Cîtă vreme?
Oh! Numai cîteva săptămîni. Poate chiar mai puțin. Nu știu
sigur. Aș vrea să te fac să înțelegi un lucru: Sylvia c o femeie
normală. Sînt fratele ei și pot să-ți afirm că nu am întîlnil niciodată
o femeie mai virtuoasă ca ca.
Cc vrei să spui cînd afirmi că ca sc crede destinată suferinței?
— Ei bine, boala ci dc nervi a fost îngrozitoare, l-a fost teamă.
— Teamă dc cc?
— Dc căsătorie! Voia să vadă cum vor reacționa nervii ci înainte
dc.a face ceva definitiv. Voia să fie sigură că nu îl va nenoroci pc
Galbraith cu o femeie susceptibilă să rccadă în crize dc
depresiune... Știu că m am exprimat prost. Aș fi preferat ca Sylvia
să-ți fi spus toate acestea.
— Am impresia că tc-ai achitat foarte bine, spuse Finch gînditor,
apoi întrebă: Și care a fost rezultatul experienței?
N-a fost nimic spectaculos; Sylvia a descoperit pur și simplu că
nu 1 iubea îndeajuns pc Galbraith îneît să-1 ia dc bărbat.
— Și acum, c gata să facă experiența cu mine, spuse Finch
— Dacă numești căsătoria o experiență, da.
— Ei bine, mi c teamă că cu nu sînt dispus, spuse Finch
 Si în timp cc pronunța aceste cuvinte, fata sa deveni complet
palidă dc la frunte pînă la buze.
— Nu vrei să continui .? întrebă Fitzturgis.
— Nu.
Cînd ajunse la Jalna, Fitzturgis avea impresia că a făcut o lungă
călătorie. Urcă scara cu pași rari. Vocea lui Archer îi ajunse la
urechi, adrcsîndu-sc pc un ton trufaș cuiva, despre care Fitzturgis
sc întrebă dacă nu era Adelina. Rezultatul întrevederii cu Finch îl
dezamăgise profund . era sigur că în locul acestuia, o asemenea
revelație nu i ar fi modificat sentimentele. Sc temea dc efectul pc
care îl va produce asupra Sylvici ccca cc era obligat sâ-i spună. Ea
îl aștepta in cameră și deschise îndată ce ei bătu la ușă.
Te am văzul venind Ce-a spus?
N-ar fi fost necesar să mai vorbească; fața lui era îndeajuns dc
elocventă. Totuși, cl spuse:
— Sini surprins și dezamăgit. Nu aș fi crezut că are un spirit atît
dc strimt, atît dc intolerant. Cred că dacă i-ai fi mărturisit tu însăți
ar fi fost mai bine in primul rînd el nu mă iubește; i-a fost mai
penibil să afle totul de la mine
Ea îi produse o ușurare cînd îi spuse:
— Mă așteptam. Nu tc necăji. Ani să mă consolez în cele din
urmă.
— Ei bine, și cu picnicul ăla?
— Am să mă duc, spuse ca cu un surîs ușor.
— Ești curajoasă, spuse cl și sc duse s-o îmbrățișeze.
La parter Adelina își aștepta logodnicul. El o luă dc talie și
încercă s-o antreneze într-o piruetă dc vals. Dar ca sc opri și,
privindu-1 fix, îl întrebă:
— Cc s-a întîmplat?
— Nimic,
— Nimeni nu lucrează astăzi, și-o să facem un minunat picnic.
Nu tc bucuri?
— Sînt îneîntat. -
— Pari foarte trist.
 — Căldura e dc vină.
— Nu poți spune că acum c cald ' Nu, c altceva care nu merge.
— Ca să-ți spun cinstit, Sylvia c cam răvășită. A primit o veste
proastă. Nu pot să ti-o spun, dar tc rog fii cu deosebire amabilă cu
ca.
— Bineînțeles... doar facem acum parte din aceeași familie și
găsesc că ar trebui să ne împărtășim necazurile.
— E vorba despre un lucru pc care ca nu-1 poate înțpărtăși.
— Doar ție?
— Mie da.
— Va veni, poate, ziua în care voi fi la fel dc intimă cu ba ca și
tine.
— Nu va mai fi posibil, spuse cl, și Adelina avu impresia că
sc-ndcpărta de ca.
Alayne li sc alătură venind dc la bucătărie.
— Coșurile cu provizii sînt gata, spuse ca. Cine a avut idcca
unui picnic imediat după o marc reuniune dc familie?
— Eu, răspunse Adelina.
XI
ÎN ACEEAȘI SEARĂ
Cînd, după masă. Maurice și Adelina reveniseră din scurta lor
plimbare, ca sc alăturase Romei si lui Fitzturgis, iar Maurice
intrase în casă. Dc ia ușa de la intrare cl văzu, de o parte și dc alta
a holului, grupuri în salon și în bibliotecă. Ușa intre bibliotecă și
sufragerie era închisă si .sufrageria era goală. Masa fusese strînsă,
dar rămăseseră pc bufet carafele înconjurate de pahare curate.
Maurice privi, parcă cu admirație sau, poate, cu neîncredere,
scânteia captivă din admcurilc unei anumite carafe. Lui îi plăcuse
întotdeauna forma ci grațioasă dc clopot și i părea rău că dopul
fusese spart și înlocuit cu un altul, care nu se potrivea perfect.
O luă și vărsă conținutul într-un pahar. Bău o înghițitură, apoi
rămase în picioare, cu ochii ginditori fixați pe portretul
străbunicului său, atîrnat deasupra bufetului. Avea o față calmă,
își spuse Maurice, ca a unui om care își cunoștea îndatoririle și sc
străduia să le îndeplinească cu holărirc și pasiune. Expresia lui
indica bună dispoziție și curaj. Nu ajunsese bătrîn'; fusese omorît
dc o lovitură dc cal și murise în camera în care dormea acum
Adelina și în care Fitzturgis sc bucura dc pc acum că avea să sc
culce cu ea. Maurice, bau o nouă înghițitură dc whisky.
Sc întrebă ce ai fi gîndit străbunicul lui despre Fitzturgis. Ar fi
avut, desigur, o părere proastă, ca orice om preocupat dc fericirea
Adelinei. Maurice nu sc întrebă cum l-ar fi judecat pc el căpitanul
Whiteoak îsi goli paharul și-l umplu din nou. fiind absolut dc acord
cu frumosul ofițer dc husari din portret
Rags intră, aducînd un platou cu pahare curate. Avea acrul
obosit și spuse scoțînd un suspin
— Sper că lotul s-a desfășurat cu bine, domnule.
— Foarte bine, răspunse Maurice cu amabilitate.
— Eu am spus întotdeauna că nu există ceva mai frumos decît o
masă de familie.
Nu sc știa niciodată dacă Rags era sau nu sarcastic. El vorbea
întotdeauna pe un ton ușor batjocoritor, în ciudă expresiei sincere
dc pc chipul său.
— Ar trebui s-o știi, spuse Maurice. Ai o marc experiență în
domeniul ăsta.
— E adevărat, domnule. Iată, sînt mai mult dc treizeci de am dc
cînd lucrez în această casă.
— Asta înseamnă destul dc mult timp.
— Aveți dreptate, domnule. Asta înseamnă mult timp. Cînd am
sosit aici, bătrîna doamnă trăia încă, și nici unul dintre
dumneavoastră, cei tineri, nu erați încă născuti. Nu știam nimic
despre slujba dc servilor, dar îl stimam mult pc domnul Whitcoak
și-l stimez în continuare... Ar fi trist să trebuiască să plec.
— Dar n ai să pleci, nu i așa, Rags?
— Nu definitiv, sper. Dar nevasta mea si cu mine o să ne luăm
un an dc vacantă. Ne vom duce la Londra.
— Dacă o să lipsiți un an, n-o să" vă mai întoarceți niciodată,
exclamă Maurice consternat. Nu-și putea imagina Jalna fără
familia Wraggc.
— Am pus ceva bani deoparte O să deschidem, poate, o micuță
cafenea
— N-o să vă mai întoarceți niciodată, repetă Maurice.
— E posibil, răspunse Rags demn.
- Unchiul meu știe?
— I-am spus în dimineața aceasta. Nu știu dacă i-a comunicat
vestea patroanei.
— Și el cum a luat-o?
— Cu multă filosofic. O să vă întoarceți, așa a spus. N-o să puteți
trăi departe de mine, așa a spus. Dc altfel, nevasta ta a devenit o
adevărată canadiană; ca gîndește ca-n Ontario; vorbește ca în
Ontario O să vă întoarceți.
Scrută fața lui Maurice și întrebă:
Dac-ați avea dc ales, domnule, ați trăi pc continent sau în lumea
nouă? .
— Cred că viața pc conținem mi-ar conveni mai bine.
Rags privi paharul pc carc-1 linca Maurice și spuse:
— Vă simțiți cam deprimai aici, nu-i așa domnule?
— Puțin cam deprimai, da, spuse Maurice și-și goli paharul.
— Nu trebuie, domnule, avînd în perspectivă două mariaje.
— Nici unul nici celălalt nu sînt ale mele, Rags.
— Nu vreau să fiu indiscret, spuse Rags, dar ceea cc mi-a'r fi
plăcut ar fi fost o căsătorie între dumneavoastră și domnișoara
Adelina.
— Ei bine, ca se căsătorește cu bărbatul pc care și l-a ales.
— Nu știe unde să-și caute fericirea, replică Rags, cu o grimasă
dc scepticism. De cc nu luați situația în mînă înainte de a fi prea
lîrziu?
Wraggc îl privi fix pc Maurice, dîndu i acestuia impresia
neplăcută că-i c milă dc cl. Apoi, un larg căscat dc plictiseală
deschise gura micuțului om și făcu să-i lăcrimeze ochii. Murmură
o scuză oarecare și dispăru Maurice îl auzi coborînd scara la
subsol și sc bucură să fie lăsat singur. Stinse lumina spre a-și
proteja mai bine singurătatea și sc așeză în fotoliul din capul mesei.
Paharul său era plin și cl rămase in obscuritate, sorbindu și
whisky-ul și ascultînd vocile care proveneau din celelalte încăperi.
Un sentiment dc pace sc așternu deasupra lui, ca niște aripi
protectoare
Pierduse noțiunea timpului cînd intră Philip. Acesta rătăcise
peste tot, ncgăsindu-și locul nici printre jucătorii de bridge, nici pc
lîngă îndrăgostim dc sub arbori, nici cu Christian și Patience,
angajați, sub portal, într-o conversație serioasă.
— Bună, spuse el, nu știam că ești aici, Maurice.
— M-am retras ca să fiu singur, spuse afabil Maurice.
— Ah! Vrei să plec?
— Rămîi sau pleacă, mi-c indiferent.
— Mulțumesc. Philip sc așeză pc un scaun în fața lui Maurice.
După o clipă spuse: c plăcut aici.
— Ce vrei să spui?
— Ei bine, nu-mi place să joc cărți și nici n am chef să-i fac curte
vreunei fete. Îmi place să fiu aici cu tine.
— Cine face curte, cui?
— Îndrăgostirii între ci. ~
— I-ai văzut?
— Dacă i-am văzut? spuse Philip, și-un demon malițios îl
inspiră să continue; în tot cazul, nu pe Roma și pc Norman
— Și ceilalți...? Cc făceau?
— Nu mă întreba, spuse Philip rîzînd.
Mauncc scoase un geamăt. Pacea din cl sc spulberă și; în locul
ci, sabia ascuțită a geloziei îi străpunse inima. Demnitatea,
stăpîmrca de sine dispăruseră. Lăsă lacrimile să-i scalde obrazul.
Rămăsese însă destui dc lucid pentru a-și da scama că nu era în
stare să meargă pînă la bufet fără să sc clatine.
— Adu-mi carafa aceea, Philip, cea din slînga, și umple-mi un
pahar.
Philip aprinse lumina si privi obrazul lui > Maurice cu
curiozitate în timp cc-i umplea paharul. Era slăpînit de-un
amestec bizar de sentimente. EI era un adolescent ascultător față
dc fratele său mai marc, față dc acest om dc lume, și în același timp,
sc simțea superior lui, obscrvînd cu un aer critic gâfâitul, zbaterea
dc pește pe uscat ale acestui îndrăgostit fără nădejde. Totuși, îl
piîngea pe Mauncc și, văzîndu 1 cum duce, paharul la gură cu o
mînă tremurîndă, dori să poată face ceva pentru el
Maurice își trecu mina peste față. După whisky, sc simțea mai
plin dc aplomb, mai ferm. O mînic rece îi încordă nervii, îndreptată
împotriva a două persoane: tatăl său și Fitzturgis. Chipurile lor îi
stăruiau în fața ochilor, baijocorindu 1. Vechiul său resentiment
scmiconșticnt împotriva lui Piers sc contopea cu resentimentul
împotriva lui Fitzturgis. Simțea nevoia să le arate că nu sc va lăsa
învins; valora la fel dc mult ca oricare dintre ci.
— Dc cînd mă aflu aici? întrebă cl.
— De îndeajuns dc multă vreme, cred, răspunse Philip privi nd
n-l
— Unde sînt Adelina și Fitzturgis?
— Tocmai au intrat în salon.
— Unde c Daad?
— Si el c tot acolo.
Maurice fixă fundul paharului, având aerul că reflectează pro
fund. Apoi dădu dușcă ultimele picături dc băutură, așeză cu grijă
paharul-pc masă și sc ridică, semănind mai degrabă cu un om dc
vîrstă mijlocie, corpolent și compact, decît cu un tînăr /.veil. Nu sc
clătina, dai Philip îl văzu cu destul dc multă neliniște cum
pătrunde pc ușă și contemplă grupul reunit în salon.
— Ai face poate mai bine să nu tc duci acolo, spuse Philip
— Pentru ce?
Philip avu un rîs jenat:
— Cred că nu ești tocmai în starea dc spirit în care ar trebui să
fii.
Maurice nu și bătu capul să-i răspundă și înainta cu un aer
sumbru în salon. Adelina și Fitzturgis stăteau în picioare, lîngă
masa dc joc, urmărind sfîrșilul partidéi. Maurice sc plasă între ci
doi și-o luă dc talie pc Adelina, în timp ce i arunca Iui Fifcclurgis
priviri amenințătoare.
Adelina îl privi cu un surîs malițios. Era mai mult decît putea cl
suporta. Brațul său se slrînsc în jurul ci și spuse:
— Adelina și cu mine am aranjat lotul în scara aceasta. O să ne
căsătorim
— Taci din gură, spuse Piers conlinuînd imperturbabil să joace.
Pentru o clipă Maurice păru descumpănit, dar nu i dădu
drumul Adelinei.
— Ești un bătrîn caraghios, spuse ca punîndu-i mîna pe obraz,
cu neputință de înțeles dacă gestul voia să fie o mîngîicrc sau avea
scopul dc a-1 îndepărta. Fitzturgis plecă ostentativ dc lîngă ci și sc
apropie de o fereastră deschisă.
Partida sc terminase prin victoria lui Pheasant si a lui Renny.
Acesta, după cc-i aruncă o privire rapidă lui Maurice, spuse:
— Ai face mai bine să-1 ici dc aici pc băiatul ăsta, Piers. E beat
»
Piers se ridică și de duse să-i spună lui Maurice cu voce joasă:
— Nu tc comporta ca un imbecil.
Maurice îl ignoră și reluă:
— Anunță-lc vestea cea bună, Adelina. Nu fi timidă, draga mea
Luă mîna pe care ea i-o pusese pc față și o acoperi dc sărutări.
— Într-adevăr, spuse Meg. Mooey sc poartă foarte urît. Dc cc
nu-I duci acasă, Piers?
Piers îl luă pe fiul său dc braț, spunîndu-i pc un ton liniștitor;
— Haide, haide, nu sc poate să le porii astfel.
Maurice îl privi ca și cum l-ar fi văzut pentru prima oară și bîlbîi:
— Ce vrei să spui?
Piers strînsc mai tare brațul lui Maurice.
— Vreau să spun că trebuie să te întorci acasă. Apoi,
adrcsîndu-sc Adclinci cu reproș: Ai fi putut evita asta.
— Aș vrea să știu și cu cum, replică Adelina cu insolență.
— Adelina! exclamă Alaync rușinîndu-sc dc fiica sa.
Amîndouă întoarseră privirile spre Fitzturgis, Alayne cu
simpatic și parcă scuzîndu-sc, ca șf cum ar fi existat o înțelegere
între ci, Adelina cu un surîs malițios.
Pheasant sc apropie de Maurice, il apucă de reverele hainei și
spuse ridicînd fața spre cl:
— Nu fi răutăcios, dragule. Superi pc toată lumea.
— Haide, vino, spuse Piers.
Cu o voce dintr-o dată foarte limpede, Maurice spuse:
— N-am să vin pînă ce Adelina nu recunoaște că nc-am logodit.
— Nu trebuie să-i dați atenție, spuse Pheasant dcpărtîndu se de
Maurice. Face pur și simplu pc nebunul.
— E mai rău decît nebun, replică Piers, devine absolut odios.
Cu bruschețe, Maurice se desprinse dc ci și le făcu față ca un
tînăr animal încolțit.
— Lăsați-mă în pace, urlă cl. Spun ce mi place și puțin îmi pasă
de voi!
Patience ieși în hol întrebîndu-se dacă nu arc să vomite.
— Toate astea se întîmplă pentru că acest biet băiat a fost trimis
în Irlanda, unde nu a căpătat o educație corespunzătoare și unde
oamenii se dedau băuturii, spuse Meg.
— Și încearcă în același timp să suporte alcoolul ca niște
gcntlcmani, completă Fitzturgis.
Cu o fermitate calculată, Mauncc străbătu încăperea, și
oprindu-se în fața lui rosti cu politețea unui om care se pregătește
să tragă spada:
— Te rog să repeți ce-ai spus.
Fitzturgis se întoarse și ieși pe peluză, prin ușa deschisă a
terasei.
— Lașule! strigă Maurice în urma lui.
Renny, care rămăsese în tot acest timp așezat la masa dc joc
amcstccînd cărțile, ca și cum n-ar fi asistat la cele ce sc petreceau,
se ridică dintr-o dală îl luă pc Maurice de umăr, spunîndu-i:
— Noapte bună, băirînc. M-am bucurat să tc văd. Va trebui să
mai revii și altă dată. Nooky, adu mașina.
Christian sc precipită spre ieșire, în timp cc Renny îl ducea pc
Maurice în holul în care Patience, cu cel mai frumos surîs dc care
era în stare, îi ură noapte bună.
— Noapte bună, Patience, răspunse Maurice, apoi, ammtindu-și
dc bunele maniere: și mulțumesc pentru scara aceasta atît dc
agreabilă.
Mașina era în fata mirării. Piers si Pheasant îsi luau rămas bun
dc la Alayne si sc arătară ușor distrați față de Mcg. Piers o ciupi pc
Adelina, spunîndu-i:
— Ești o mică pușlama.
Pheasant o îmbrățișa pc Alayne, murmurîndu-i:
Tc rog să ne ierți. Sper că nu tc-ai supărat pc Moocy. Știi că a
iubit-o dintotdeauna pc Adelina.
— Adelina c foarte vinovată, spuse Alayne.
Renny îl urcase pc Maurice în mașină Acesta era așezat între cei
doi părinți care aveau un aer reprobator. Cei doi băieți mai tineri
ocupau bancheta din față. Scurtul drum sc petrecu în tăcere. Cu
bărbia în piept, Maurice clătina din cap în ritmul mișcării mașinii
Cînd sc opri în fața ușii, păru stupefiat și nu încercă să coboare
împreună cu ceilalți. Pe un ton aproape amuzant, Piers întrebă:
— Vrei să-ți petreci noaptea în mașină?
— Cc spui?
— Rcvino-ți și coboară, reluă Piers cu autoritate.
Să 1 ajut și cu? întrebă Philip.
— N-am nevoie dc nici un ajutor, spuse Maurice; coborî din
mașină și intră în casă, luînd-o înaintea mamei sale.
— Undc-ți sînt bunele maniere? întrebă Piers cu fața mînioasă
lingă cea a lui Maurice, sub plafonicra din hol, care întărea
umbrele din jurul ochilor și nărilor.
— Pardon, mormăi Maurice. Nu văzusem că...
— Nu, n-ai văzul! strigă Piers dintr-o dală furios, pentru că ești
beat ca să mai vezi ceva. Mi-a fost nespus dc rușine de tine,
și mamei talc dc asemenea. Dacă n ai fost în stare s-o cucerești
pe Adelina, la cc bun să încerci acum, cînd totul este decis între ca
și Fitzturgis? El, cel puțin, s-a comportai ca un gentleman.
 — N-ai găsit niciodată nimic bun la mine, strigă Maurice la
rîndul său. Ești întotdeauna gata să tc repezi împotriva mea. M-ai
tratat întotdeauna prost și acum mă insulți.
— Du-tc de te culcă, imbecilule!
— Lasă-mă în pace!
Piers îl apucă de umeri si-1 scutură cu violență. Maurice sc
zbătu; piciorul artificial al lui Piers alunecă și cl sc prăbuși la
pămînt Pheasant scoase un strigăt de spaimă.
— Tc-ai rănit? zise ca, întrebîndu-se cc ar fi mai rău: să-și fi rupt
piciorul cel bun sau pc celălalt. Christian și Philip îl ajutară să se
ridice. Nici unul dintre picioarele lui Piers nu pățiseră nimic, dar
era mai palid decît îl văzuseră vreodată.
— Maurice n-a făcut-o cu intenție, nu-i așa, Maurice? gemu
Pheasant.
— Mauncc... ce vrei să spui? mormăi Piers. Eu sînt cel care
nu-am provocat căderea scuturîndu-1 și am chef să-i ard o mamă
dc bătaie pe care să n-o uite în viața lui.
Cu voce înceată, Christian îi spuse lui Piers:
— Maurice nu știe cc face, Daad. Am să-I ajut să uree.
Cei trei frați o porniră pe scară, lăsîndu-i pe Piers și pc Pheasant
singuri în hol.
— Sper că nu te-ai rănit? repetă ea.
— Nu, răspunse cl abătut.
— Mă gîndcsc că c bine că vizita lui Moocy aproape s-a terminat,
spuse ea.
— Aș fi foarte bucuros să-1 văd o dată plecat, răspunse sec
Piers.
XII
SCENE VARlAtï
Patience o luase pc cărarea nisipoasă care mărginea livezile și sc
ducea la grădina dc zarzavaturi. Legume erau din abundentă și
foarte frumoase în acest anotimp Printre foile lor întunecate, sc
întrezărea albul conopidelor, lungile forme palide ale dovleceilor,
sferele aurii ale bostanilor în straturi bine ordonate creșteau sfecle,
napi, morcovi. Nimeni nu-și dădea osteneala să le admire, sc gîndi
Patience, și totuși, legumele sînt frumoase în felul lor. Un prun sc
ridica dintre ele, părînd fără rost acolo. Dar nici din prunele de
Damasc nu ieșea o dulceață atit de bună. Patience culese o prună
și, inamic de a mușca, o contemplă cu admirație. Lumina lunii îi
accentua luciul și catifclarca și o făcea aproape la fel de frumoasă
ca o floare. Dincolo dc grădina dc legume, o parcelă fusese
cultivată cu roșii. Nu fuseseră bine aliniate și creșteau la
întîmplarc din pămînt. Era totuși de necrezut cît puteau să fie dc
productive. Sute și sute luceau, roșii și netede ca mătasea pc
tulpinile cc degajau un miros specific. Patience văzu un om
aplccîndu-sc spre ele, spre a-și umple un coș. Crezu la început că
era unul dintre băieții de Ia fermă, dar, apropiindu se, îl recunoscu
pc Humphrey Bell, un linăr care trăia singur într-o casă dc pc
celălalt mal al pîrîului. Această casă îi aparținea lui Renny
Whilcoak. Humphrey Bell scria schițe carc-i produceau exact cît
să nu moară de foame. Judecind după ochii săi, avea un suflet pur;
avea un fizic atrăgător, cu excepția extremei palori a părului și a
sprâncenelor. În lumina lunii, păreay aproape albe, scotînd în
evidentă ochii dc un albastru îneîntător.
— Halo, îi strigă Patience. Culegi roșii?
— Da, și nu sînt hoț precum ai puica crede. Unchiul tău mi-a
spus să mă servesc cînd vreau. Arătă coșul pe jumătate plin. Am
luat mai multe decît îmi trebuie. Așa sc întîmplă cînd poți avea
ceva fără să dai nimic în schimb.
— Am să tc ajut, spuse Patience. Să luăm niște prune din pomul
ăsta.
Fără să aștepte răspuns, începu să culeagă pi unele. El rămase
nemișcat, admirînd gratia gesturilor ei pentru a ajunge la fructele
cele mai de sus, care erau și cele mai frumoase. Îi spuse apoi:
— Îmi pari extrem de elegantă pentru o plimbare prin grădina dc
legume.
— Am avut o marc masă dc familie în cinstea logodnicului
Adclinci.
 Cu timiditatea omu'ui sensibil, care trăiește prea singur,
Humphrey spuse:
— Si dumneata... as fi crezul că ești centrul de atracție al
întîlnini.
— Eu? zise Patience cu un rîs aproape disprețuitor. Dumnezeule.
nu! Nici n-o să bage dc scamă absenta mea! Dc fapt, s-au cam
răspîndit: tinerii s-au retras perechi, perechi și sc plimbă sub clar
dc lună.
Bell sc gîndi un moment, apoi, cu acel curaj neașteptat al
timizilor, spuse:
— Consider un noroc să fii perechea mea... În această grădină
de legume.
— Nu-i un loc prea romantic.
— Dumneata îl faci să fie romantic.
El era atît de timid îneît, după cc îndrăznise să rostească
această frază, începu să culeagă prunele cu furie, astfel că în
curînd coșul fu aproape plin.
După o tăcere puțin stînjenitoarc, ea întrebă:
— Cum îți merge scrisul?
— Nu prea bine, dacă mă refer la acceptarea lucrărilor, dar altfel
din cc în cc mai bine.
Întoarse spsc el o privire întrebătoare. El surîdca puțin ironic,
avînd în același timp un aer dc veselie.
— Vrei să spui că ceea ce scrii îți place?
— Da, răspunse cl cu o convingere liniștită. Chiar clacă editorii
nu sînt încă de aceeași părere, nu mă pot împiedica -să gîndcsc că
va veni ziua în care vor fi. În tot cazul, cu ajutorul celor cîteva
nuvele pc care izbutesc să Ic public și cu „ciupitul" fructelor și
legumelor vecinilor mei bogați, izbutesc să mă descurc destul dc
bine. /
— Și-ți convine să trăiești singur?
— Dacă aș avea alături de mine exact persoana care să-nu
convină, mi-ar face plăcere. Dar cum nu am așa ceva... Termină
printr-o ridicare resemnată a umerilor.
 — Tc invidiez că n-ai ncvoic.dc alți. Eu sînt teribil dc
dependentă.
— Nu m-aș fi așteptat la asta, spuse cl cu surprindere. În
gîndunlc melc ești foarte independentă.
— Mă îndoiesc că tc gîndești vreodată la mine...
— Vcrișoara dumitale, Roma, dimpotrivă...
—- Nu-mi spune că Roma e dependentă dc ceilalți, îl întrerupse
Patience, nu-mi spune că arc nevoie dc alții. N-am cunoscut o
persoană mâi auto-suficientă ca ca.
— Poate că Roma este, ca și mine, înconjurată dc oameni pc care
și-i imaginează singură. Aceștia oferă întotdeauna cea mai bună
companie.
— Roma se mărginește Ia fapte reale.
— Poate că are mai multă imaginație decît îți închipui.
. — S ar putea să ai dreptate.
Sc întoarseră și plecară împreună printre straturile de roșii.
Cina ajunseră la cărarea ce duce spre casă, ca nu sc putu reține să
spună:
— Bănuiesc că n-ai fost niciodată îndrăgostit.
— Cc le face să crezi așa ceva? întrebă el întorcinu capul pentru
a o privi în față, și ca îi văzu ochii albaștri strălucind pc sub
sprîncencle pale.
— Ei bine, cred că ești în stare să creezi personaje mult mai
interesante decît cele în carne și oase din jurul dumitale
— Te înșeli. Te înșeli cu dcsăvîrșire, spuse cl categoric. Am fost
îndrăgostit. Și chiar cu disperare.
Era atît de vesel îneît ea avu sentimentul că întrebarea ci nu-1
deranjase.
— Adevărat, ai fost îndrăgostit?
— Mi-am revenit după cîlăva vreme, răspunse cl ca pentru a o
liniști. Din fericire nu i am făcut defel curte, astfel că tînăra
domnișoară nici n-a bănuit vreodată că o iubesc.
„Cine, Dumnezeu, să fie? sc întrebă Patience. Roma, poate? Mă
întreb dac-aș fi putut fi cu?“... Privi cu atenție fata lui Bell, căutînd
pc ca o confirmare a acestei din urmă presupuneri, dar chipul lui
pal era impenetrabil.
— Norocul tău, spuse ca.
— Da, la urma urmei, și cu cred asta.
Neputindu-sc reține, ca sc hazardă .
— Ar fi putut fi Adelina..
— Da, spuse cl, fără nici o reținere, după cum ar fi putut fi
mama ci sau mătușa dumitale. Dar n -am să-ți spun mai mult, așa
că e inutil să mă privești cu această încântătoare curiozitate...
Începură să vorbească despre proiectele lui dc viilor și în curînd
se despărțiră.
În timp cc Patience și Roma sc pregăteau să se. culce, Meg le
prepară și le aduse cîlc o ceașcă dc cacao
— O să vă ajute să adormiți, spuse ca. Nimic nu sc compară cu
o băutură caldă și hrănitoare la slîrșilui unei zile. Nopțile au
devenit răcoroase.
— Mulțumesc, spuse Roma, dar n-am nevoie niciodată dc nimic
ca să adorm; dorm ca un buștean
— Ah! Aș vrea să pot spune și cu același lucru! zise Meg căscînd.
Cînd mă gîndcsc la nopțile mele de insomnie, mă mir că nu sînt
slabă ca un lîr.
Fata ei o privi cu o tandră solicitudine, și Roma cu o rece
dezaprobare. Toate trei începură să bea cacao. Îmbujorîndu se de
plăcerea de a aborda subiectul, Roma spuse:
— Cît de ridicol a putut fi în scara asta Maurice!
— Orice psiholog ți-ar putea spune că bietul băiat este victima
educației pe care a primit-o, spuse Meg.
— As fi vrut să fiu si cu victima unei educații dc felul acesteia,
zise Roma.
— Gonită din căminul tău, la o vîrstă fragedă, ca să trăiești
într-un castel imens, lîngă un om foarte bătrîn!?
— Da... și totodată moștenitoare a averii sale. Mi-ar fi con venit
dc minune.
— Aș fi murit dc dorul casei, spuse Patience.
 — Fără îndoială, o aprobă Roma. Își scoase rochia și, în chiloți,
avu acrul unui copil, cu părul ci mătăsos căzîndu-i pc umerii albi.
Mai tîrziu, în camera mamei sale unde, pc noptieră, sc afla
fotografia înrămată a defunctului ei tată, Patience spuse:
— Ce crezi că mi-a spus în scara asta Humphrey Bell?
— Humphrey Bell.. dar el n-a fost la recepție.
— L-am întîlnit în grădina de legume.
— Patience! Cum ai putut să tc plimbi in grădina dc legume cu
rochia ta cea mai frumoasă?
«
— Am uitat cum sînt îmbrăcată. Această scuză dc care sc lovise
toată viața, fu acum acceptată de Mcg cu resemnare.
— Ei bine, și cc ți-a spus?
— Mi a spus că a subînchinal o parle dm casă. Am vorbit despre
singurătatea lui și mi-a spus că-i place. Pe urmă, mi-a spus că este
atît dc lipsit dc bani îneît a subînchiriat familiei Chase cea mai
marc pane a casei sale. Îl cunosc pc domnul Chase. E un prieten ai
unchiului Rcnny. S-a căsătorit dc curînd cu o văduvă, o doamnă
Lebraux care, cu primul ci bărbat, a locuit altădată în casa aceea.
Erau și ci prieteni cu unchiul Rcnny.
— Dumnezeule! Cc ciudat, spuse Mcg. Am cunoscut-o vag pe
doamna Lebraux. Nu pol să mi imaginez ce a putut găsi la ea
domnul Chase, care avea reputația unui misogin. Lui Alaync nu-i
plăcea și avea, mă tem, serioase motive pentru asta. Unchiul
Rcnny sc ducea foarte des s-o vadă pc această femeie.
— Vrei să spui că sc ducea mai des decît i-ar fi convenit mătusn
Alavnc? întrebă Patience.
— Mă tem că da. Dar n-ar fi trebuit s-o spun. M-am străduit
întotdeauna să-mi văd cumnatele în lumina lor cea mai
favorabilă ... Ar fi însă inutil să încerc să ascund că Alaync este o
femeie nespus dc geloasă. Recunosc că și cl i-a dat motive să fie; cl
e dintre acei oameni care plac în mod firesc femeilor; nu-i vinovat,
bietul de cl. E sigur că această femeie nu va fi bine primită ca
vecină de către Alyane.
 — Oh! Patience sc gîndi, apoi spuse: Dar toate astea trebuie că
s-au terminat dc ani și ani.
— Lucrurile astea nu se termină niciodată, spuse Meg.
La Jalna, Renny, Alayne și Archer rămăseseră singuri în salon.
Ea era obosită și tocmai sc pregătea să-și îmbrățișeze băiatul
înainte de a urca să sc culce, cînd acesta spuse:
— O să-i avem vecini pc familia Chase.
— Cc fel dc Chase sînt ăștia? întrebă Rcnnv. Nu cunosc dCcîl un
singur Chase și acela c celibatar.
Samsarul dc cai care venea uneori pe aici? întrebă Alayne.
— Da, E singurul Chase pc carc-1 cunosc și părea un celibatar
înrăit.
Patience mi-a povestit, spuse Archer, că Humphrey Beii a
subînchinat o parte din casa lui unui cuplu cu numele de Chase.
Ea și cu primul ci bărbat au locuit pc vremuri în casa asta și
creșteau vulpi
E de necrezut, spuse Renny. Nu pot să nu-1 imaginez pe
bătrînul Chase însurat. Trebuie să fie o greșeală.. Dacă un om a
disprețuit vreodată femeile, acesta este cl
Renny sc străduia să vorbească cu detașare, dar Archer, extrem
de sensibil la starea sufletească a părinților săi, îi remarcă
stinghereala. Aruncă o privire pătrunzătoare spre mama sa.
— Nu pol să-mi imaginez c pereche mai puțin atrăgătoare.
— Adevărat? zise Renny.
— Adevărat.
O tăcere dc gheață sc lăsă între ei. Apoi Renny spuse:
— Chase c un bărbat frumos și inteligent.
Adevărat 9 întrebă ca cu o perfectă indiferență.
E un avocat foarte abil, spuse Renny, deși acum se interesează
mai ales dc caii de curse.
— Asta înțelesesem și cu din discuțiile cu cl.
In timp ce schimbau aceste cuvinte, amîndoi se gîndeau la
femeia pe care amatorul de cai o luase dc curînd dc nevastă. „Clara!
sc gîndca Renny. Clara recăsătorită! Dc cîți ani, oare, n-am mai
văzut-o? Cum o fi arătînd acum?“... Își aminti episodul amoros din
trecut, apoi, cu un rîs interior, și-o închipui cu Chase.
„Această aventură odioasă, își spunea Alayne, care m-a făcut
aproape s-o urăsc, e îngropată undeva în trecut. Nu m-am mai
gîndit la ca niciodată și, fără îndoială, nici Rcnny. Nu trebuie să-i
permit acestei amintiri să mă tulbure. Din fericire c și Archer aici.
El ne apără împotriva noastră înșine, și pc unul de celălalt. Archer
c al nostru și noi sîntem ai lui. Acest adevăr e de netăgăduit.
— Cît c dc plăcut, spuse Archer, după plecarea musafirilor!
Alaync privi pendula dc pc șcinineu și spuse:
— Aș vrea ca Sylvia să sc întoarcă. Nu înțeleg cc poate s-o rețină
atît dc multă vreme la Vaughanlands.
-T- Vrei să mă duc să mă informez? întrebă Archer.
— în ruptul capului, spuse Alayne treeîndu-i brațul după umeri.
Neaștcptîndu-sc la această mîngîicrc, Archer întoarse capul și
scrută fața mamei sale.
— Am să mă duc cu s-o caut, zise Rcnny, dar nu imediat. Finch
îi cîntă probabil la pian.
— îndurare ' gemu Archer.
Soții Wraggc erau în pat, dormind dc cîteva ore, dar Alaync, în
căutarea unui motiv pe care să-și reverse nemulțumirea, cu inima
dintr-o dală grea, îi evocă spunînd:
— Găsesc că Wraggc a servit la masă în scara asta cu o
încetineală dc necrezut; apleca atît de tare farfuriile, îneît mi-a fost
frică să nu-mi toarne supa în poală -
— Eu n-am băgat de scamă așa ceva, spuse Rcnny.
— Nu știucum a putut să-ți scape; ultimii serviți au căpătat
supa rece.
— Eu am observat, spuse Archer; supa mea era într-adevăr
rece.
— Cît despre doamna Wragge, continuă Alayne, devine din cc în
cc mai extravagantă. Strică jumătate din felurile dc mîncarc,
punînd sau prea mult unt sau prea multe ouă, sau prea mult
zahăr. În scara asta bezelele erau dezgustătoare.
 — Da? se miră Rcnny. Eu n-am avut impresia.
— Eu am avut-o. spuse Archer.
— Culmea c că nu-i deloc atentă cînd încerc să-i fac vreo
observație, urmă Alayne. Privește în altă parte și schimbă vorba.
— Pe mine mă ascultă întotdeauna, spuse Rcnny.
— Și pc mine, zise Archer.
— Aveți amîndoi noroc că nu sînleți obligați să discutați cu ca
despre gospodărie. E complet lipsită de judecată. Își face un titlu
dc glorie din a nu respecta niciodată rețetele. Gătește după capul ci.
E plină dc fantezie și, în același timp, încrezută Sînt zile în care nu
mai știu cum să-i suport încăpățînarca.
Renny îi adresă lui Alayne largul surîs carc-1 făcea să semene
atît dc mult cu bunica sa.
— Nu va trebui s-o mai suporți multă vreme. Ne vor părăsi în
curînd.
Ea îl privi stupefiată și neîncrezătoare. Trebuie că glutnea, că o
tachina, exact în clipa în care ar fi avut nevoie dc puțină simpatie.
— Da, or să plece, repetă el. Imediat după cele două căsătorii.
Rags mi-a spus-o azi-dimincață.
— Îndurare! spuse Archer.
Alayne sc lăsă pc un scaun. O clipă, stupoarea o împiedică să
vorbească, apoi întrebă cu voce răgușită:
De cc nu mi-ai spus mai devreme?
— Mă temeam că vei fi tulburată, dar, judecind după senti
mcntclc talc față dc ci, înțeleg că tc bucuri să-i vezi pleeînd.
— Nu fi crud! strigă Alayne. Știi foarte bine că nu mă pot lipsi dc
ci. Erau la Jalna cu mulți am înainte de a fi venit cu aici pentru
prima oară. Pot să mă plîng de ci uneori, dar să faci să funcționeze
această casă enormă, cu bucătăria la subsol și cu toate
incomoditătilc ci, cu genul de servitori care pot fi găsiți astăzi... ci
bine, nu văd cum aș pute-o face.
,— Quid quid erii, superanda oninis fortuna ferende est, spuse
Archer si se furișă afară din salon.
Renny o îmbrățișă pc Alayne și-i sprijini capul de pieptul său.
 — Nu tc necăji, draga mea, spuse cl. Familia Wraggc pleacă în
Anglia numai pentru un an. Sînt sigur c-or să sc întoarcă. O să ne
descurcăm și fără ci. O să mă ocup cu însumi de unchiul Nick. În
situația cea mai proastă, Adelina ar putea să gătească. Fitzturgis
ar putea spăla vasele și căra cărbunii. Tu ai putea să ne dirijezi. Va
fi un adevărat picnic.
— Un picnic! gcmü Alaync. Trebuie să aibă loc unul chiar
astăzi1 Trebuie să mă duc să mă culc și să încerc să mă odihnesc,
chiar dacă n-am să pol să-nchid o clipă ochii.
XIII
NICHOLAS PĂRĂSEȘTE ACEASTĂ LUME
Picnicul, așteptat cu diverse sentimente, nu mai avu loc. O
gravă și subită boală a lui Nicholas nărui proiectul. După micul
dejun, luat ca dc obicei, în pat, nu se simți bine. Către jumătatea
dimineții începu să 1 doară rău piciorul. Medicul familiei fu
chemat în grabă și, din fericire, putu să vină imediat. El
diagnostică o tromboză coronariană După mai puțin de oră, două
infirmiere se aflau în casa a cărei atmosferă devenise ca dc spital
Nicholas refuzase să sc lase transportat într-o clinică și Rcnny îl
susținuse, deși, asemenea tuturor celorlalți membri ai familiei,
vederea acestor femei în uniformă îi era odioasă. Îngrijorarea și
necazul i se citeau pe față. Abia putea suporta să stea în camera
unchiului său si îi venea și mai greu să nu fie acolo. La masă, în
zilele următoare, mînca într-o tristă liniște pe care n-o rupea decît
pentru a exclama: „ Nu găsește nimeni ceva mai vesel de
povestit?“ Totuși, dacă Alayne, Adelina sali Fitzturgis se forțau să
pară bine dispuși, îi privea cu o surprindere melancolică, vecină cu
indignarea. O convinse pc Mcg să vină să se mute la Jalna și să
rămînă pînă cc Nicholas se va fi însănătoșit sau pînă cînd s-ar
produce vreo nenorocire. Le ceru lui Piers și lui Finch să nu se
depărteze prea' mult și-i porunci lui Archer să fie gata oricînd să
alerge să-1 caute la biroul său de la grajduri, în caz dc nevoie.
— Dumnezeule! exclamă Fitzturgis. pe cînd sc găsea cu Sylvia în
chioșcul plin cu pîn/.c de păianjeni din grădină. Cît timp așteaptă
să-1 vadă trăind pe bătrînul său unchi?-Are nouăzeci și opt de am.
A trăit destul. —
Eu il consider pc Renny Whiteoak un romantic, spuse Svlvia.
Si-a dedicat întreaga viată trecutului romantic al familiei sale și
acest bătrîn unchi îndrăgit reprezintă în ochii lui acest trecut.
— Arc să sc vindece?
— Alayne crede că nu. Sc gindește că nu mai c decît o chestiune
de zile. Nici medicii nu sînt optimiști.
— Dar Adelina îmi spune că-i merge mai bine.
— Da, oarecum. Dar gîndcștc-tc la vîrsta lui.
— Cc moment și-a ales să moară! Asta dă totul peste cap!
— Cînd va putea avea loc căsătoria? ,
— Dc unde pot să știu? răspunse Maitland cu iritare. Adelina
nici nu vrea să discute. Biata fată c, ca si toți ceilalți, copleșită dc
necazul tatălui ci. În cc mă privește, mic mi-c din cc în ce mai puțin
simpatic.
— Îmi dau seama.
— Sper că nu sc cunoaște, spuse cl alarmat.
— Nu-ți fă probleme. Te ai comportai admirabil. Cred că nici
unul din membrii familiei nu ne bagă în seamă, sînt prea
preocupați dc această nenorocire; s-ar spune că însăși bazele vieții
lor au fost zdruncinate.
— Ce idee să ajungi sa-și pierzi cumpătul, pentru că un bătrîn
dc aproape o sută de am c pc calc să moară.
— Dar c un bătrîn plin de farmec, replică Sylvia, ai cărei ochi sc
umplură brusc dc lacrimi, și cu îi înțeleg cc simt.
— Pur și simplu nu-și pot imagina viața fără el.
În timpul uncia dintre zilele mai bune, Nicholas îi spuse lui
Renny, așezat la căpătîiul său cu capul aplecat, pentru a putea
auzi vocea care, nu de mult, era încă puternică și sonoră:
— Ceea ce am economisit va fi pentru tine. Renny. Regret că
nu-i mai mult Ai fost atît dc bun cu mine!
— Nu, nu, unchiule Nick, nu vorbi așa. Îți este mai bine, spuse
Renny, mîngîindu-1 ușor pentru a transmite puțin din propria sa
vitalitate organelor bolnave ale bătrînului.
Nicholas avu un surîs nespus de tnst, nelipsit, totuși de vechiul
său umor sardonic.
— E timpul să mă duc, Renny. Nu cred că mamei i-ar fi plăcut
să mă iau la întrecere cu ea în materie de bătrînețe.
— Dar nu te-ai săturat dc viață, unchiule.
— Nu, nu m-am săturat... Am avut o viață bună... dar sînt
toarte..., foarte obosit..., și închise ochii, dorind să se odihnească.
Două zile mai tîrziu, a murit Toți îi simțiseră sfirșitul apropiat. El
nu mai suferea: era calm și liniștit. Era conștient dc prezența lui
Rcnny și a lui Alayne în camera sa, dar în mod vag, fără a băga dc
scamă cînd sc învîrtcau prin încăpere, încordați și plini dc grijă.
Infirmiera coborîsc la bucătărie pentru a-și lua dejunul.
Un soare auriu învăluia casa. Nu sc simțea nici cea mai ușoară
briză. Frunzele vitei dc vie erau atît dc dese îneît sc acopereau
unele pc altele; un ropot dc ploaie le spălase și le Instruise.
Porumbeii stăteau nemișcați pc acoperiș. Rcnny, conștient dc
moartea iminentă a unchiului său, simțea în casă, in încăpere
puternica prezență a bunicii sale, bătrîna Adehna.
Cu o voce înecată, Iară să deschidă ochii, Nicholas murmură:
— Mamă . tată... luați-mă dc mină.
Rcnny și Alaync îngcnunchcară de o parte și de alta a patului și-l
ținură dc mînă... Murise.
Wakefield Whileoak sc afla la New York cînd îl ajunse vestea
bolii lui Nicholas. Juca într-o piesă tradusă din franceză, care
avusese succes la Londra. La New York ca nu avu public
decît .pentru trei reprezentații. Marca dezamăgire pentru
compania teatrală, însoțită dc pierderea financiară, fură
considerate dc Rcnny drept o fericită coincidență, carc-i permitea
lui Wakefield să vină la Jalna Sosise scara în ajun, la timp pentru
al mai prinde pe Nicholas în viată și pentru a fi'primit și îmbrățișat
de cl.
— Cum a mers piesa? murmurase muribundul.
— Foarte bine, un marc succes, răspunsese Wakefield.
 — Bravo!
Wakefield se bucurase că-i putuse face plăcere lui Nicholas. El
sperase să vină la Jalna după un frumos succes al piesei la New
York și, în loc dc asta, sc întorsese acasă doar pentru moartea unei
rude foarte dragi. Încă din copilărie, Wakefield se simțise mîndru
ori de cîtc ori cineva sublinia că seamănă cu Nicholas. El însă era
cu mult mai zvelt: mîinilc și picioarele sale erau, proporțional, mai
mici; cl nu avea-să capete niciodată aspectul masiv al unchiului
său. Dar avea pârul des și ondulat al acestuia, ochii negri,
luminoși, și nasul său, această trăsătură distinctivă a familiei
bunicii sale. Moștenise dc asemenea de la Nicholas gustul de a
cheltui și un spirit care putea fi ironic, dar sc manifesta cel mai
adesea într-un mod afectuos.
În dimineața înmormînlării ploua slab; după dejun, cerul se
lumină și un soare strălucitor inundă sicriul acoperit dc flori cînd
acesta fu scos din casă. În el sc afla trupul bătrînului, care fusese
adus in această casă — mie bébé gîngunnd în brațele mamei sale
— care urcase și coborisc de mii de ori scara acestei îndrăgite case,
carc-i trecuse dc nenumărate ori pragul. Parcursese încăperile
încet, sprijinit in baston, ca un bătrîn suferind dc gută. Se
întorsese adesea din străinătate și casc îl primise întotdeauna cu
bucurie. Lui Renny care, acum, împreună cu cei trei frați și cei doi
nepoți mai virsimci, purtau pc umeri sicriul, i se părea că bătrîna
casa avea acrul surprins, ca sub efectul unui șoc.
Întreaga familie asistă la biserică la serviciul funerar, chiar și
micuța Mary. Ea. care se retrăgea adesea într-un colț pentru a
vărsa cîtcva lacrimi, stătea acum cu ochii seci, între cei vîrstmci,
băgînd dc scamă că unii dintre ei plîngeau. Pheasant își reținea cu
greu hohotele dc plîns, amintindu-și dc minunata păpușă pc care
Nicholas 1-0 dăruise cînd era mică.
Așezat în sicriul dc la picioarele altarului, Nicholas arăta foarte
distins; obrazul său nu mai purta mei o urmă de suferință, ci era
cel al unui gentleman victorian, plin dc voință și de personalitate.
Renny fusese tentat să-i lase pe deget inelul împodobit cu o marc
piatră verde pc care-1 purta întotdeauna, dar Nicholas insistase să
i-l lase moștenire.
Cînd ieșiră din biserică în cimitir ploua din nou, dar era o ploaie
calmă, și domnul Fennel rămase nepăsător în lața mormîntului, în
timp cc capul și sutana i sc udau din ce în ce. Micuța Mary*,
cramponată de mîna tatălui ci, se aplecă înainte pentru a privi în
groapă.
XIV
MOȘTENIRILE
Deși corpul lui Nicholas se odihnea Ia cimitir, prezența sa sc
lacca încă simțită în casă. Își lăsase amprenta, parfumul
personalității sale profund masculine prin toate încăperile pc care
le parcursese. Acolo, în salon, lîngă masa de ceai, sc afla adîncul,
confortabilul fotoliu, în care era atît dc plăcut să tc afunzi, dar dm
care te sculai atît de greu dacă erai un biet și greoi bătrîn, bolnav
de gută. Apăsarea mîinifor sale presase și deformase brațele
fotoliului Fantoma sa se afla așezată la pian, cîntînd Mendelssohn,
compozitorul său preferat, în timp cc focul din șemineu îi lumina
fața. Cînd cînta își purta auditorii în alte vremuri, făcînd dm ci
oamenii unei epoci trecute.
În bibliotecă, lîngă șemineu, se afla fotoliul său, pipa cu miros
pătrunzător și cutia de tablă în care-și păstra tutunul. În acest
fotoliu își citea jurnalul și asculta radioul. La masa din sufragerie,
locul său era marcat printr-un masiv inel dc șervet din argint, pe
care era gravată o femeie în costum grecesc. Cîte prînzuri bune nu
savurase el la această masă, în timp ce glasul său, rămas pînă la
sfîrșit sonor și plin de vitalitate, îi exprima părerile! Nu se temuse
niciodată că-și pierde vremea. Era sigur că timpul nu-i va lipsi
niciodată. Nu se lăsase nicicînd luat de val.
Și, mai presus de toate, era camera plină de obiectele sale:
pianul, pe care erau nelipsite carafa de whisky scoțian și un sifon,
iar în ultimii ani, unul sau două flacoane cu medicamente De
asemenea, pe el se aflau adesea cărți și reviste magazin — cărțile,
vechi opere favorite, adeseori recitite: Blidul deșertădunilor,
Esmond, Hany Lorrequer, Somerville și Ross — cataloage ale
concursurilor hipice pe care î le aduceau nepoții, exemplare de
Punch și dc Viața campestră, o cutie cu «țigări.. Pc pereți se allau de
mai bine dc șaptezeci dc ani o fotografic a echipei dc canotaj de la
Oxford, din care făcuse și cl parte, o fotografic colorată al Lilyci
Langtrcy, cu un manșon și o expresie dc modestie afectată; și,
împrăștiate mai peste tot, fotografiile nepoților și ale nepoatelor.
Era o cameră înțesată de obiecte, un adevărat cuib pentru praf. In
dulap erau agățate costumele care-i veniseră atît dc bine; în cutia
dc piele englezească, jobenul pe care-1 purtase pentru ultima dată,
cu doi ani în urmă, la înmormîntarca fratelui său.
Renny privi ceasul lui Nicholas pe care-1 ținea în mină. Tocmai
îl învîrtisc și tic-tac-ul său sc auzea parcă cu o precipitație nebună,
ca pentru a compensa zilele în care rămăsese mut. Piers primise
frumosul ceas dc mînă al unchiului Ernest. Renny purta ceasul
tatălui său Cu cîtcva zile înainte de a muri, Nicholas îi spusese că
voia să-i lase acest ceas, care aparținuse cîndva căpitanului
Whiteoak. Cu ochii ațintiți asupra patului, cu frumosul obiect dc
aur fin lucrat, încălzit de mîna sa, lui Renny îi veni o idee inspirată
dc fluieratul vesel care se auzea pc peluză. Știa că cel cc fluiera
astfel era tînărul Philip. Cu tonul ferm, carc-i era caracteristic, îl
strigă pc geam:
— Urcă aici, Philip, în camera unchiului Nick.
Philip se întrebă cc dracu făcuse rău, dar în realitate nu prea sc
temea, pentru că, cel puțin în ultimele săptămîni, se purjtase
exemplar, iar relațiile cu unchiul său fuseseră aproape
întotdeauna afectuoase. Urcă cîtc două trepte deodată dar, ajuns
la etaj, se apropie cu solemnitate de pragul ușii în care acum sc
afla Renny, cu ceasul în mînă.
— Intră, Philip, spuse cl și închise ușa în urma lor.
Philip aruncă o privire rapidă împrejur, apoi ridică ochii săi
albaștri spre Renny.
— Totul parc atît de firesc; tc-ai aștepta să-1 vezi aici, nu-i așa?
spuse Renny.
 — Da, răspunse Philip oarecum tulburat.
— Camera aceasta, reluă Renny, va rămîne exact așa cum a
lăsat-o cl. Vei putea să vii să stai cîteodată aici și să-ți amintești dc
cl.
— Oh... Mulțumesc.
— Camera unchiului Ernest a fost dată lut Fitzturgis, spuse
Rcnnyjncruntînd din sprîncenc. Mi-ar fi plăcut să rămînă cum era,
dar de vreme cc cl șt sora lui sînt aici la noi...
— Desigur, opină Philip si adăugă: tata nu crede că Mait va li
vreodată dc marc ajutor la cai.
— Nu-i vorba despre asta, spuse Rcnny sec.. Recunoști ceasul
acesta? A aparținut străbunicului tău, care l a lăsat moștenire
fiului său mai marc, Nicholas.
— Primul lucru pc care mi-1 amintesc de cînd eram copil,
răspunse Philip, este unchiul Nicholas arătîndu mi ceasul și
lipindu-mi 1 de ureche ca să-i aud tic-tac-ul Aveam marc chef să-1
lin și cu o dată în mînă și, într-o zi, dc aniversarea mea, cred, mi-a
dat voie.
— Iți amintești de asta? exclamă Rcnny mișcat Ei bine, dc acum
înainte ceasul acesta îți aparține. Am credința că tu ai să-1
apreciezi mai mult decît oricare dintre băieți. Puse ceasul în palma
lui Philip. Ești prea tînăr ca să porți un ceas dc felul acesta, dar
doresc să-1 învârtești cu grijă în fiecare scară. Să nu uiți asta
niciodată.
— N-am să uit niciodată, spuse Philip privind cu mîndric ceasul
— In fiecare scară, înainte de a mă băga in pat, spuse Rcnny,
învîrtcsc ceasul tatălui meu și pe cele trei ale mele.
— Trei! exclamă Philip.
— Da, trei. Cronometrul meu, ceasul brățară și un ceas pc care
l-am cîștigat într-un pariu.
— Ei bine, n-am să uit niciodată să-1 întorc. Îți mulțumesc mult,
unchiule Rcnny.
Profund impresionat, Philip întinse mîna sa mușchiuloasă
pentru a o slrîngc pc cea a unchiului său. Sc priviră în ochi cu
afecțiune.
Archer băgă capul pe ușă ca să-i spună tatălui său că era căutat
la telefon.
— Mă întorc, îi spuse Rcnny lui Philip în timp cc-și urma fiul.
Archer avea o remarcabilă curiozitate pentru conversațiile
telefonice și le asculta în general din spatele cîte unei uși, gata să
sc eclipseze de îndată ce receptorul era pus Ia loc în furcă. Acum, îi
auzi pe tatăl său spunînd:
— Alo! Alo! Bălrînc Cc mult timp a trecut dc cind n-ai mai Cost
pc aici să mă vezi... Cc aud despre tine?... Ești ultimul om despre
care as fi crezut. Ei bine,., ni se întîmplă tuturor. . Spunc-i că sînt
îneîntat s-o am drept vecină . Da, Bell ç un băiat foarte bun...» N-ai
fi putut proceda mai bine.
Urmă o pauză, în timpul căreia Rcnnv asculta, dc la celălalt
capăt al firului, o lungă istorisire. În spatele ușii Archer își sprijini
înalta sa frunte aibă de perele
În camera lui Nicholas, Philip își trecea timpul cxaminînd
obiectele bălrînului domn. Privi într-o cutie dc carton care
conținea un fel dc colecție de ace dc cravată, dc butoane dc
manșete și de plaslroanc, un minuscul creion dc aur și un mei dc
femeie. Philip îl încercă pc degetul său mic întrebîndu se cui i-o fi
aparținut Apoi deschise dulapul, văzu cutia de piele pehtru pălării
și scoase din ca jobenul pe carc-1 admirase întotdeauna pc capul
léonin al- unchiului său. Îi mîngîic mătasea, apoi îl puse pe capul
său blond și sc așeză în fața oglinzii în atitudinea cea mai elegantă
pc care o putu găsi. Văzu un baston cu miner de fildeș în dulap și
și-l adaugă costumului. Cu umerii ridicați, înțepeni într-o
atitudine milităroasă; cu un prefăcut aer nonșalant luă bastonul la
subțioară, ridică puțin jobenul și sd aplecă mult spre mina unei
doamne imaginare. Apoi, smulgînd bastonul dc sub braț, își așeză,
ca un cavaler, jobenul pe o ureche, și schiță cîțiva pași de dans.
Această ultimă fantezie depăși măsura în ochii spectatorului
sosit fără ca cl să observe, in prag. t
— Mică pușlama! exclama Renny. Mi-c poftă să-ți ard un toc dc
bătaie!
Dar expresia sa nu era la fel de severă ca vorbele. Ochii scljpcau
amuzați; sprinceana stîngă sc ridicase, semn bun.
— N-aveam intenția... vreau să spun că nu știam.... sc bîlbîi
Philip.
— Nu știai că țopăi cu jobenul unchiului Nick pc capul tău
tîmpit?
Nu țopăiam, unchiule Renny! Voiam să văd numai cum îmi stă.
— Ei bine, îți dă acrul unui idiot. Punc-1 la loc... În cutia sa.
Philip puse cu docilitate jobenul în dulap, aruncînd totodată o
privire prudentă peste umăr, de teamă să nu primească corecția
promisă cît timp era cu spatele. Plin de umilință, era cît pe cc să
părăsească încăperea, uitînd să ia cu sine ceasul.
— Uite cît îți pasă dc cl ' exclamă Renny.
Philip sc întoarse, cu obrajii aprinși, și luă ceasul.
— Nu-mi dau seama cc fac, spuse cl. Totul este atît dc confuz în
zilele astea.
Rcnny îl luă cu brațul pc după umeri.
— E în regulă, spuse cl. Și acum întindc-o, am o mie dc lucruri
dc făcut.
Ajuns jos, Philip îi arătă ceasul lui Archer care nu manifestă nici
un fel dc interes.
— Sînt bucuros că nu mi-a fost dat mic. E o responsabilitate
fără nici o plăcere. N-ai voie să-1 porți și totuși trebuie să-1 întorci.
Ei, dac-ar fi fost un ceas electronic, pc care nu-i nevoie să-1
întorci...
— Arc să-mi facă plăcere să-1 fac să meargă, spuse Philip
Archer suspină:
» — Am depășit dc mult vîrstă cînd credeam că tic-tac-ul
ceasului arc vreun sens.
În aceeași zi, după-amiază, Mcg, Renny, Alayne, Piers, Pheasant,
Finch și Wakefield sc adunară în bibliotecă cu domnul Palton
notarul, același care, cu douăzeci și trei de ani în urmă, citise
testamentul bătrînci doamne Whitcoak în fața familiei reunite; ca
îi lăsase întreaga avere tînărului Finch. În toți acești ani, domnul
Patton sc schimbase foarte puțin. Păstrase același aspect, slab,
nici bătrîn nici tînăr; părea totuși puțin mai înalt.
Testamentul pe care trebuia să-1 citească astăzi reprezenta o cu
totul altă afacere, pentru că cel mai marc venit ai lui Nicholas
provenea din averea surorii sale, Lady Buckley, care murise în
Devonshire, în 1931. Ea lăsase moștenire tot venitul a Ceea ce
poseda, celor doi frați ai săi, capitalul urrnînd să fie împărțit, la
pioartca acestora, în mod egal, între nepoții și nepoatele lor. Acest
capital, gestionat cu înțelepciune, ar fi reprezentat acum, în ciuda
vicisitudinilor anilor scursi, ceva mai mult de 16 mii dc dolari
pentru fiecare dintre cei cinci moștenitori.
Dar Nicholas trăise modest la slîrșitul vieții, în contrast cu
extravaganțele sale din tinerețe; el pusese deoparte, din aceste
venituri, o sumă substanțială, suficientă pentru mai multe părți
dc moștenire, la care îi făcuse plăcere să sc gîndcască, în speranța
că vor constitui o plăcută surpriză, ceea cc se și întîmplă. El lăsa
astfel cinci sute dc dolari fiecăruia din solii Wraggc, „drept
mulțumire pentru anii de serviciu devotat " Două mii dc dolari lui
Alayne și tot atîta lui Pheasant, nepoatele sale prin alianță, aceeași
sumă pentru Patience și Adelina. Romei, care nu fusese
menționată în testamentul lui Lady Buckley pentru că, pc atunci,
ca nu știa dc existența acesteia, Nicholas îi lăsa cinci mii de dolari.
Nicholas știa că sora sa îl iubise din tot sufletul pc Eden și că ea,
desigur, ar fi dorit să lase ceva fiicei acestuia. Restul economiilor
lui Nicholas, adică mai mult dc 10 000 dolari, urmau să-i revină
lui Renny. Nici unul dintre membru familiei nu sc miră dc aceasta;
toți știau cît de marc fusese devotamentul și generozitatea lui față
de unchii săi. Meg sc bucură sincer dc moștenirea lăsată Romei,
dar nu vedea motivul pentru care Alayne și Pheasant erau și ele
printre moștenitoare.
— Ele o să sc bucure desigur și dc moștenirea ta, și de cea lăsată
de Renny cînd veți muri, îi spuse ca iui Piers. In plus, trebuie că i-a
mai rămas lui Alayne ceva din banii pc care i-a lăsat mătușa sa, iar
Pheasant are un băiat bogat, care o adoră.
— Banii lui Maurice nu vor ajunge niciodată la Pheasant, replică
Piers.
— Cum așa! Mai deunăzi, i-a cumpărat rochia aia neagră,
încintătoarc, pentru înmormîntarc!
— Dacă Maurice are chef să-i cumpere maică-si o rochie, asta
nu-i privește decît pe ei.
Ca și cum Piers n-ar fi spus nimic, Meg îl privi zîmbitoare și
continuă:
Unchiul Nicholas ar fi găsit că c straniu ca nepoata sa prin
alianță să aibă o superbă rochie nouă la înmormîntarca lui, în
timp cc propria și veritabila sa nepoată poartă rochia aceea veche
mov, uzată de cît a fost spălată.
— Unchiul Nick are alte preocupări decît rochiile talc.
— Vrei să spui că dragul și bunul nostru unchi, care n-a făcut
niciodată rău nimănui, este, la ora actuală, în vreun loc îngrozitor
cum ar fi Purgatoriul?
— N-am spus nimic dc felul acesta.
— Atunci cc-i în mintea ta?
— Ei bine, presupun că tocmai sc prezintă în fala Creatorului.
— Nu înaintea Zilei Judpcății dc Apoi . și pînă atunci, Piers, ai
face mai bine să renunți la discuții teozofice.
— Teozofice?
— Ei bine., teoretice, rectifică Meg.
— Îndurare ' exclamă Archer, care tocmai li sc alăturase.
— Mătușa ta vrea să spună teologice, zise Piers.
— Cînd o să fii marc, îi spuse Mcg lui Archer, să nu tc apuci
niciodată să intri în vreo discuție cu unchiul tău Piers.
— Ascultîndu-vă, replică Archer, mă simt extrem de bătrîn.
Rcnny, apărînd pe aceste cuvinte, o luă pc Meg pc după umeri
spunînd:
— S-ar putea imagina un testament inspirat de mai multă
bunătate decît cea a unchiului Nick? S a gîndit la toată lumea. Cît
privește moștenirea pe care mi-a lăsat o, c minunată.
 Genele sale negre și dese erau umede.
— O menii uin pun, spuse Piers.
— Da, din plin, exclamă Mcg, spre a nu rămînc mai prejos de
Piers. Apoi întrebă: E mulțumită Alaync dc cît i-a lăsat? Probabil
că nici n-o să bage de scamă; ca dispune deja dc mijloace
importante.
— Alaync și „mijloace" importante!? Nu i-a mai rămas marc
lucru din banii mătușii ei.
-— Adevărat? Ciudat...
— Nu văd nimic ciudat. A cheltuit mult pentru casa asta, în
diverse împrejurări; și pentru copiii ci.
— Pentru mine? făcu Archer Nu-mi amintesc dc nici o cheltuială
făcută pentru mine.
— Mama ta, spuse Rcnny, arc intenția să-ți plătească «tudiile
universitare și să-ți ofere posibilitatea cîtorva ani în străinătate.
— Am să obțin burse, spuse Archer cu ingratitudine.
O văzură pe Roma făcînd piruete în hol.
— E nebună de bucurie, nu-i așa? spuse Archer.
Renny o strigă. Fa intră în salon, cu ochii sclipitori.
— Sper, spuse Mcg, că înțelegi că această minunată moștenire
ți-a fost lăsată din pricina dragului tău tată.
— E prima binefacere de pe urma lui, nu-i așa, Roma? spuse
Piers.
— Piers, cum pon să spui asemenea lucruri! exclama Mcg. Eden
a murit prea lînăr ca să aibă timp să facă tot ccca cc ar fi dorit.
— O să fie publicată o nouă ediție a poemelor sale, anunță Roma
cu mîndric.
— Bineînțeles că știam, spuse Rcnny, din moment cc cu sînt
executorul lui și tutorele tău.
Roma dori să audă repetată această veste bună; era exaltată dc
acest dublu noroc, deși fața ci rămase aproape lipsită dc expresie.
Cu ochii fixați asupra lui Piers, ca pentru a l sili să aprecieze
situația, Renny spuse.
— Editorii lui Eden mi-au scris de la New York că ar vrea să
publice un volum cu toate poemele lui, îți amintești că ele au
apărut în trei mici plachete separate. Strînsc la un loc, vor forma
un volum destul dc impresionant.
Cu lacrimi în ochi, Mcg continuă:
— Editorii au întrebat dacă n-a lăsat poeme inedite, pe care
le-ar putea adăuga celorlalte. Atunci, am adunat toate hîrtiilc lui și
i le-am dus lui Finch; cl le va cerceta.
— N-a avut încredere în voi, nu i așa? întrebă Piers,
adrcsîndu-sc lui Rcnny și Romei.
— Eu n-aș fi în stare, spuse Roma
— Aș putea să-1 ajut pc Finch să le selecteze, spuse Rcnny.
— Ca și cum tc-ai pricepe! exclamă Mcg cu o îndoială
afectuoasă.
— Pol înțelege poezia mai bine decît în închipui.
— Ei bine, spuse Piers, să sperăm pentru Roma că volumul o să
sc vîndă bine.
— Ești o mică persoană foarte importantă, nu i așa, dragă? zise
Mcg și o înlănțui pe tînără fată cu un braț afectuos.
Roma se degajă... dar era bucuroasă. Ieși pc peluză, unde îi văzu
pc Adelina și pc Fitzturgis așezați în hamacul dc sub dud.
Atmosfera era agitată peste tot la Jalna. Chiar și printre lucrătorii
dc la fermă și personalul dc la grajduri exista sentimentul unei
schimbări generale; și cei care nu moșteniseră nimic simțeau că
vor exista mai multi bani. Ei exagerau mult mărimea moștenirii, in
dorința de a vedea răsfrîngîndu sc și asupra lor marca bogăție cc
revenise familiei. Cei doi Wraggc vorbeau despre moștenirea lor în
taină, dar descriind cu lux dc amănunte plăcutul viitor ce-i aștepta.
Pc lot domeniul munca sc înlrcrupsesc pentru un timp. Peste zi
era o căldură plăcută, iar nopțile se înfrumusețau sub lumina
aurie a lunii pline dc septembrie, care învăluia totul în dulceața ci.
— Felicitări pentru acest minunat cadou dc nuntă, îi spuse
Adelina Romei. Aceasta sc așezase în iabă, lîngă hamac, și
răspunse:
— La urma urmei, era dreptul meu.
 — Deci, așa privești tu lucrurile?
— Îi sînt recunoscătoare unchiului Nick, dacă la asta te referi,
dar c normal ca partea tatălui meu să nu revină.
Culese o dudă din iarbă și o mirosi, cu ochii spre Fitzturgis.
Acesta îi răspunse la privire, oarecum ca un adversar care și-ar
fi măsurat forțele cu ca, apoi îi spuse Adelinei pc un ton
impersonal
— Verisoara ta c o tinără care ia lucrurile asa cum sînt, fără să
sc emoționeze.
— Adevărat! Așa le ia întotdeauna! spuse Adelina rîzînd.
— Așază-tc în hamac, îi spuse Fitzturgis Romei. O să-ți păteze
dudele rochia.
— Rochia mea! Zi mai bine bătrîna mea zdreanță! exclamă ca,
dar acceptă să schimbe locul cu el Cele două tinere fete își aplecară
ochii pc buclele blonde ale irlandezului, așezai acum la picioarele
lor, avînd acrul că ar don să-1 ciufulească.
— Roma și cu mine, spuse Adelina după o tăcere, punem
deoparte toate rochiile noastre mai frumoase, pentru trusou.
— Dacă asta continuă, o să ajungem să le purtăm la nunțile
noastre dc aur.
— La aniversarea a ceea cc ar putea să fie, spuse Fitzturgis.
Privea picioarele celor două verișoarc. Cele ale Adelinei, lungi,
drepte, bine desenate, încălțate cu cspadrilc de pînză albă; cele ale
Romei, mai scurte, mai groase, goale în sandale, cu unghiile
lăcuite cu roșu.
— N-o să mai întîrzicm acum să ne căsătorim. Mummy mi a
spus că s-ar putea să fie peste vreo 15 zile. Desigur va trebui s-o
facem fără marc petrecere.
Roma aruncă cele două dude în aer și le prinse spunînd:
— Ar fi cazul să vă aduc la cunoștință că am rupt logodna cu
Norman. <
Cei doi o priviră stupefiați. Roma rîsc:
— Aveți acrul că s-a petrecut un lucru dc marc importanță!
— Pariez că pentru Norman c important, spuse Adelina.
 — Într-adevăr; i-a fost destul dc penibil, spuse Roma și aruncă,
apoi prinse din nou, cele două dude.
Adelina, cu o expresie care o făcea să semene nespus cu tatăl ei,
întrebă:
— Roma, aș vrea să știu dacă ai rupt logodna înainte sau după
cc ai primit moștenirea?
La fel dc simplă și dc sinceră ca un copii, ea răspunse:
— Norman nu mă mai interesează.
— Nu mi-ai răspuns la întrebare.
— De mai multă vreme sentimentele melc pentru cl s-au
schimbat. Îmi pare găunos; îmi pare plicticos. Nu mai surîde
aproape niciodată, spuse Roma cu aceeași sinceritate.
— Răspunde-mi la întrebare, insistă Ădclina. ,
— Nu cred că ar fi trebuit să i-o pui, spuse Fitzturgis.
’ Nu mă dcranjcazJi să-i răspund, spuse Roma. Am rupt înainte,
dar știam că unchiul Nicholas avea să-mi lase o moștenire.
— Cum puteai să știi asta?
— Mi-a spus cu cîteva zile înainte de a muri, cînd eram singură
cu cl.
— Deci, totul s-a terminat între tine și Norman? întrebă
Fitzturgis.
— Da, totul s-a terminat.
— Tc felicit, spuse Fitzturgis.
— Acum nu va mai fi o dublă căsătorie! exclamă Adclma.
— Nu, spuse Roma, o să" vă căsătoriți Iară mine.
Sosind dc la Vaughanlands, Dennis veni să se așeze lîngă ci și
spuse: ’
— iTalâl meu are să comande mobila pentru camera mea și
atunci o să* locuim împreună. El vrea să fiu împreună cu el.
— O să fie minunat, spuse Fitzturgis.
— Da, fu.de părere Dennis. Și cînd o să împlinesc 21 de ani. am
să moștenesc și cu o grămadă de bani.
— Nu mai spune, zise Roma.
— Dar c adevărat, spuse Adelina. Moștenirea de la mama sa.
 - - Cc băftos! exclamă Roma cu invidie. Dc unde știi asta,
Dennis?
— I-arn auzit pc lata și pc unchiul Renny vorbind azi-dirtiincală.
Am să pot face tot cc vreau. Am să cumpăr un iaht cu aburi, un
automobil dc curse și o lanterhă, și am să-i dau totul talii.
— Unde e tatăl tău? întrebă Fitzturgis, pentru ca, dc Ia ultima
sa întrevedere cu Finch, acesta îl evitase. Sylvia, biata fată, abia
dacă mai ieșise din cameră și intenționa să plece la New York
înainte de a avea loc căsătoria Adelinei.
— S-a dus ia Humphrey Bell și mi-a spus să mă duc după cl,
răspunse Dennis, și-i părăsi tot atît dc repede și tot atît de liniștit
cum venise. Depăși mica barieră dc lîngă pîrîu, sc opri o clipă, cu
ochii Clintiți spre grupul rămas pc peluză, și sc întrebă cc discutau
Ei bine, reușise să-i surprindă, le arătase cit era el dc important și
cît dc mult ținea tatăl său la cl Coborî poteca în fugă, traversă
puntea și urcă panta opusă cu un aer dc bravadă, cu buzele
slrînse și cu ochii dc un calm rece. Simțea că poate privi în față pc
oricine.
Dar cînd ajunse la casa lui Humphrey Bell, expresia i sc
schimbă. Nu era nici un semn dc viață prin împrejurimi, cu
excepția unei lăzi goale și a cîtorva bagaje cu aspect destul dc
modest, pc verandă. Unul dintre geamantane avea sen's no o
etichetă, numele: Inigo Chase; pc un alt geamantan, mai degrabă
jerpelit, era caligrafiat? C. Lebraux.
Ușa sc deschise și apăru Humphrey.
— A! Alo! strigă cl. Dorești să mă vezi?
— Nu, îi caut pc tatăl meu. Mi-a spus că o să-1 găsesc aici.
— Bine, intră.
Humphrey Bell îl conduse în living-room-ul în care Finch își
fuma pipa în fața ferestrei deschise.
Tc-am văzut venind, Dennis, spuse el. De cc-ai venit după
mine?
Descumpănit, Iară să-i treacă nimic potrivii prin minte, Dennis
murmură:
 — Nu știu.
— Nu reușesc să-1 înțeleg, îi spuse Finch lui Humphrey Bell. Arc
obiceiul ieșit din comun de a apare în momentele cele mai puțin
potrivite, cu acrul că ar avea ceva important dc spus... și în
realitate neavînd absolut nici un motiv.
— Haide, Dennis, spuse Humphrey Bell. Ce lucru important vrei
să-i spui?
Dennis plecă capul murmurînd: „Nimic“. Și-i privi pe cei doi ca și
cum ar fi aparținui unei lumi misterioase pentru cl și a cărei limbă
simțea că nu o cunoaște.
Aprinzîndu-și pipa care sc stinsese, Finch spuse:
— Fratele meu cel mai lînăr, Wakefield, a fost un puști precoce,
gata oricînd să sc‘ fofileze printre adulți și să încerce să-i
impresioneze. Dar era inteligent Asta...
Finch nu-și termină fraza ș. >1 privi fiul încruntînd din
sprînccnc. Dennis, așezat pc un taburet, își slrîngca mîinile între
genunchi.
.De la etaj sc auzi zgomot de mobile mișcate din loc și dc voci
vorbind tare.
Sper, spuse Finch, că n-o să fie prea zgomotoși, acolo sus. Ar fi
plicticos penii u dumneata.
— M-au asigurai că se culca devreme. Eu lucrez noaptea. În
orice caz, am fost nevoit să subînchincz o parte a casei, și oamenii
aceștia mi s-au părut mai degrabă agreabili. Cred că o să-mi placa.
— Am cunoscut-o pe doamna Chase și pc fata ci altădată, spuse
Finch.
— Mi-au spus si mic. Fata c credincioasă. Doamna Chase
vorbește foarte elogios desprea familia dumneavoastră. Spune că
ați fost foarte buni cu ca.
— Îmi pare foarte straniu s-o am din nou ca vecină, spuse
Finch.
— Închipuiți-vă ce înseamnă pentru mine să frecventez oameni
din lumea curselor dc cai. Eu nu deosebesc capul dc coada acestor
animale.
 — Puteți fi sigur că doamna Chase sc va ocupa singură dc
afacerile ci. A avut multe necazuri, dar nu c femeia care să-i
plictisească pc alin cu necazurile proprii.
În clipa aceea doamna Chase apăru în ușă. Era o femeie robustă,
dc aproape 60 de ani. Era îmbrăcată cu un pantalon și un pulovăr
gri. Părul scurt, altădată blond, era înspicat îneît, după cum cădea
lumina, părea cînd alb, cî.nd blond. Fața ci era la fel dc ciudată ca
și părul; uneori plictisită și puțin trecută, alteori animată de o
poftă de viață pe care timpul nu o putuse învinge. În clipa dc față
se înfățișă sub aspectul ci mai vîrstnic.
— Dumnezeule! spuse ca rezcmîndu-sc dc ușă, dc cc m-am
întors în casa asta! Să nu-mi pomeniți niciodată dc vechi amintiri,
domnule Bell. Lăsați-le să putrezească în umbră. Apoi,
obscrvîndu-1 pc Finch, înainta cu mîna întinsă: Finch Whitcoak!
exclamă ca. Cc bucurie să tc revăd! Și cc om distins ai devenit1 Am
două discuri dc-alc dumitalc. Îmi place să le ascult și sînt mîndră
că tc-am cunoscut pc cînd erai un băiețaș.
— Mulțumesc, spuse Finch strîngîndu-i mîna cu degetele sale
nervoase și lungi. Nu te-ai schimbat deloc, în afară dc nume. Îmi
amintesc dc domnul Chase. E tot atît dc ahtiat după cai? »
— Nici nu sc gîndește la altceva.
— Desigur, sc gîndește la dumneata.
— Putin. Cine c băiețașul ăsta?
— E Dennis, răspunse Finch, parcă surprins că-1 mai vede
acolo.
— Și al cui băiat ești tu? îl întrebă ca pe Dennis cu un surîs
prietenos.
— Ai lui, spuse Dennis arătîndu-1 pc Finch. Locuim împreună
într-o casă nouă.
— Arc mania să mă urmărească peste tot, spuse Finch.
— Arc dreptate, și eu te-aș urmări dacă ai fi latăi meu. E
minunat, nu-i așa, Dennis, să ai un tată atît dc celebru?
— E într-adevăr așa? Eu credeam că pur și simplu cîntă la pian.
Clara privi distrată pc fereastră, părînd să caute ceva dc spus.
Dar Finch fu cel care vorbi,
— L-am pierdut dc curînd pc unchiul mei Nicholas, spuse cl pc
tonul cu care ar fi anunțat o știre plină dc importantă.
— Ah! Îmi pare rău, spuse ca. Un bătrîn domn atît dc distins
l-am admirat întotdeauna.
— Ia lăsat o groază dc bani unchiului Rcnny, spuse Dennis cu
vocea sa dc flaut. Nimeni altcineva nu arc atîtia.
Finch traversă încăperea, îl luă de braț și îl dădu afară spunînd:
„Ieși afară." Revenind în cameră, zise:
— Copilul ăsta are obiceiul detestabil să se laude... Nu-mi pol
închipui dc cc.
— Găsesc că c foarte normal, la vîrstă lui, spuse Bell...
Viu interesată, fața doamnei Chase sc lumină:
— Cc veste minunată! spuse ca. Fratele dumneavoastră a fost
întotdeauna atît de generos cu ceilalți, era și timpul să fie răsplătit.
Sc întoarse către bărbatul ci care tocmai li se alăturase. Era un
om slab, cu tenul palid și cu o expresie de obicei ursuză. Dar avea
aerul inteligent și era gata oneînd să povestească cu haz o
anecdotă. Nu-i părea rău că sc căsătorise, dar și acum i sc părea
surprinzătoare prezența acestei femei în viața sa, în timp ce ea
părea atît dc obișnuită cu cl cum ar C fost cu un pantof vechi 11
recunoscu pe Finch și îi strînse mina.
— Am aflat o veste minunată, îi spuse nevastă-sa. Unchiul lui
Rcnny Whiteoak i-a lăsat moștenire o sumă importantă dc bani
Această remarcă îi păru iui Finch dc prost gust. Domnul Chase
o primi cu pesimism:
— O să găsescă el curînd mijlocul de a scăpa de ca, spuse cl. Nu
mai e interesant să ai bani în zilele noastre, ținînd scama la cît au
ajuns impozitele și costul vieții. M-am întrebat întotdeauna cum de
reușește să facă Jalna să funcționeze, cu o familie atît dc
costisitoare și cu atît dc mulți oameni la grajduri A ieșit bine la
concursul hipic?
— Destul de bine, spuse Finch pe un ton rezervat.
— Mai călărește tot atît de mult și acum? întrebă Clara.
 — Tot atît de mult si tot atît dc bine.
»
— Am petrecut doi ani în vest, spuse Chase. Am pierdui
legătura cu toii oamenii dc pc aici Nc-am căsătorit în vest... Ea m-a
urmărit, ca să mă ia dc bărbat.
— Mincinosule! exclamă doamna Chase. Nici nu auzisem
vorbindu se dc tine înainte de a tc fi întîlnil la Calgary.
— Ei bine, sînt îneîntat dc vestea acestei moșteniri, spuse Chase,
și lot așa va fi și prietenul meu Crowdy. Vă mai amintiți de domnul
Crowdy?
— Desigur, spuse Finch. Își amintea cît de tare îi detesta Alayne
pc oamenii din lumea turlului, pncicm cu Renny; avea de
asemenea impresia că nu l iubea nici pc domnul Chase. N-avea
importantă dc altfel; ci nu erau oameni care să-și impună prezența.
Dar se întrebă cum va suporta Humphrey Bell acest cuplu cu voci
tunătoare și pc prietenii lor.
— Iată că sosește stăpînul dc la Jalna! exclamă Chase.
Dumnezeule, cît sînt de bucuros să 1 revăd!
Clara Chase îl privi pe Renny apropnndu-sc strîngînd din ochi,
ca în fața unei lumini prea puternice.
— Nu s-a schimbat deloc, spuse ca.
Îl revedea în minte, cu capul descoperit, cu părul atît de des
îneît părea o creastă dc foc în vîrful capului. ÎI vedea suplu, cu
șoldurile strimte, cu spatele puțin adus din cauza călărici. Vedea
în cl bărbatul pc care-1 iubise mai mult decît pe toți ceilalți
Acum, se afla în încăpere, iar mîna ci sc odihnea într-a sa. El o
privi pc jumătate tandru, pc jumătate tachinînd-o
— Clara! exclamă cl. Apoi îi slrînsc mîna lui Chase și adăugă:
Vestea căsătoriei voastre mi-a tăiat răsuflarea.
— Ei, bine, spuse Chase, ne-am plimbat împreună pînă cînd
n-am mai avut nimic să ne spunem. Ne obișnuisem unul cu
celălalt atît de tare îneît nc-am gîndit că ar fi mai bine să ne
căsătorim.
În timp cc rostea aceste cuvinte zeflemitoare, îi aruncă nevestei
sale o privire plină dc dragoste.
— E un noroc să vă avem pc amîndoi vecini, zise Renny privindu
i cînd pe unul, cînd pc celălalt.
— Mulțumesc, spuse Chase, cît despre noroc, tc felicit pentru
cel pe care l-ai avut dumneata.
— Care anume?
— Fratele dumitale mi-a spus că ai căpătat o moștenire.
— Ți-a spus și dc la cine? întrebă Renny încruntînd sprîncenele.
— Da, spuse Clara, și am fost teribil dc mihnită. Nu sc mai văd
în ziua dc astăzi oameni care să-i semene unchiului tău. Cc mai
face celălalt unchi?
— Și cl a murit.
— Îmi parc tare rău... dar erau foarte bătrîni, nu-i așa?
— Da. Nu înseamnă că mi pare mai puțin rău.
— Sînleți longevivi în familia voastră.
— Data viitoare va fi rîndul meu.
— Peste vreo 40 dc ani, spuse Chase.
Noii vemți continuară să stea dc vorbă cu Rcnny. Finch sc
învârtea prin încăpere. Bell începuse să sc îndoiască dc dreptul
său de a sc afla acolo. Whitcoacii și Chasii păreau că au luat
camera în stăpîmre. El nu înțelegea nici jumătate din ceea cc își
spuneau și mei nu dorea să înțeleagă. Începu să răsfoiască hîrtiile
dc pc masa dc scris, dorind să le sugereze să plece, dar ci nu
părură că 1 bagă în scamă, cu excepția lui Finch Apropnndu-se de
Bell, luă un portret dc femeie pe care Bell îl decupase dmtr-o
revistă-magazin și întrebă:
— Cine c persoana?
— Nancy Mitford.
— N-am auzit dc ca, dar îmi place cum arată. Cu cc se ocupă?
— Scrie cărți după care mă dau în vînt.
— E îndeajuns dc frumoasă și, cred, îndeajuns dc malițioasă,
spuse Finch, ținînd poza așa fel îneît s-o vadă cît mai bine
Auzind vorbindu-se despre o femeie, Rcnny li se alătură.
— Aceasta este Nancy Mitford, spuse Finch. Serie cărți după
care Humphrey se dă în vînt.
— Am auzit despre ea, spuse Rcnny. A scris „Cranford ‘. Alaync
o admiră și ca.
— N-am avut niciodată prea mult limp pentru citit, spuse Clara
Chase. Dar dc acum înaintea îmi propun să citesc mai mult.
Bărbatul său o privi neîncrezător, dar Renny exclamă:
— Perfect! Alaync arc o mulțime de cărți. Am să-ți împrumut.
Adică... ezită și sc opri.
— Mulțumesc. Cotizez la o societate dc lectură.
— Adevărat? spuse cl pe un ton admirativ.
— Cred că am face mai bine să urcăm la noi. Arn o mulțime dc
lucruri dc făcut și poate că domnul Bell vrea să se apuce dc scris,
spuse Clara, socotind că dc îndată cc va rămîne singur acesta sc
va apuca de lucru.
„Ca o mașină la care c suficient să apeși pc un buton“, gîndi Bell
cu amărăciune, ascultînd cum trei perechi de picioare urcau scara
fără covor și bocăneau pc planșeul de deasupra capului său. Finch
plecase spre casă, Dennis îl urma, fără să fie văzut, la mică
distantă.
— V-ați instalat foarte bine aici! exclamă Renny. Uitasem cît dc
plăcute sînt încăperile astea.
— Mobilele sînt ale mele, spuse Chase. Bell nu mobilase etajul.
— Cc tînăr îneîntător c domnul Bell, spuse Clara; și, în timp ce
bărbatul ci sc depărtase pentru a prepara ceva de băut, adăugă cu
voce joasă: Această încăpere c cea în care a murit Antoine, îți
amintești?
— N-am uitat niciodată asta, Clara, spuse el, și nici cît ai fost tu
de curajoasă.
— Nici cît de bun prieten ai fost tu, spuse ea luîndu-i mîna și
slringîndu-i-o cu putere.
Chase reveni aducînd un platou cu pahare. Făcea cu plăcere o
mulțime de treburi gospodărești, ca toți bărbații obișnuiți să
trăiască singuri.
— Beau pentru fericirea voastră, spuse Renny ridicînd paharul,
și pentru durata ci.
— Mulțumesc, murmurară proaspeții căsătoriți. Sc luară de braț
și începură să sc legene ca și cum ar fi vrut să danseze. Renny îi
privi, închipuindu-si cum putea fi conviețuirea lor și amintindu-șj
cu claritate unele episoade amoroase dintre el și Clara.
Fixîndu-și bărbatul cu privirea, aceasta întrebă:
— Să îndrăzncasc să-i spun lui Rcnnj cc ne preocupă acum?
— De ce nu? răspunse Chase. E liber să facă cum vrea în
privința asta.
-— Ce-i misterul ăsta? întrebă Renny.
— Nu-i nici un mister. E pur și simplu un fapt. Am descoperit un
cal minunat care e dc vînzare.
— Un cal! Un cal de concurs?
— Nu, un cal dc curse, spuse Chase cu solemnitate. Are doi ani;
a fost bine încălecat, dar ar fi capabil dc performanțe extraordinare
dacă ar fi si bine antrenat. Dacă as avea banii necesari, aș plăti
prețul care sc cere și aș considera că am făcut o afacere.
— Și care ar fi acest preț?
— Ar putea fi adus la douăsprezece mii de dolari.
Renny izbucni în rîs:
— De ce mă priviți cu atîta insistență? N-am bani de cheltuit
pentru cai de curse.
— Dar ai douăsprezece mii de dolari.
— Dacă aș avea doar această sumă și nimic altceva, n-aș ezita
să-1 cumpăr, spuse Clara.
— N-am condițiile necesare pentru antrenamentul unui cal dc
curse.
— Ai cîștigat Marele Premiu, cîndva
— Da... dar n-as îndrăzni acum să risc asa ceva.
— Dc ce? întrebă Clara.
— Ei bine, așa cum v-am spus, n-am nici un antrenor la
dispoziție. Și apoi, aș risca să pierd tot ce mi-a lăsat unchiul meu.
— Nu, spuse Clara, calul acesta va putea fi oricînd vîndut la
aceiași preț.
 — Dar dacă se va dovedi mai puțm oun decît se spune? Dacă
n-ar cîștiga mei un premiu important?
— Va cîștiga! exclamă Clara. Domnul Crowdy spune că are un
viitor minunat. Chiar dacă Imgo și cu mine nu nc-am pricepe deloc,
n-ai să contești că domnul Crowdy e unul dintre cei mai buni
experți din țară în materie de cai.
— Sînt si niște americani care sc interesează de calul ăsta,
adăugă Chase.
Renny începu să sc plimbe prin încăpere cu mîinile la spate.
— Nu îndrăznesc să risc, repetă cl... apoi: Unde poate li văzută
minunea asta?
— La un anume Turner. Nu-] cunoști. E un amator care nu se
interesează de caii de curse decît de puțin timp. E în dificultate și
are nevoie de bam.
— Hm... unde a fost crescut calul ăsta?
— În Alberta. Nu are cai prea iluștri printre strămoși, dar erau
toți dc rasă și aveau o constituție bună. Să tc duci să-1 vezi, nu tc
costă nimic.
Ca prinsă de o panică subită, Clara exclamă:
— Cred că Renny are dreptate. Nu trebuie să riște.
Nu-i trebuia mai mult lui Renny pentru a-1 întări în dorința de a
vedea acest cal. O jumătate dc oră mai lîrziu sc întorcea la Jalna,
după cc convenise să sc întîlncască cu Crowdy.
XV
VÎNTUL DE EST
Ajungînd în dreptul peluzei, pc cărarea ce urca dc la pîrîu,
Renny bagă dc scamă că un vînt rece sc stîrmse deodată, alungind
pe cer uriași non albi. Remarcase de asemenea că petalele florilor
luaseră înfățișarea dc la sfirșitul verii: culorile vii dominau: violet,
galbcn-aunu si roșu aprins. Cînd ajunse la portal, se opri pentru a
examina o pînză de păianjen pc care o observase -de mai bine dc o
săptămîna și care i sc părea una dintre lucrările cele mai perfecte
pc care le văzuse vreodată. Firișoarcle plasei sc succedau simetric,
între o fereastră si un arbust; delicate, ele străluceau 'A.
 În soare și vibrau la cea mai ușoară adiere. In fiecare scară sc
puteau observa cîtcva stricăciuni provocate de trecerea vreunei
albine sau a vreunei pale de vînt; totuși, în fiecare dimineață, pînza
era din nou perfectă și Renny dcplîngea ghinionul bătrînului
țesător cu multe picioare Era sigur că avea de-a face cu un bătrîn.
gri, răbdător și calm. Renny șna cc înseamnă ghinionul și era plin
dc simpatie pentru păianjenul în a cărui pînză nu văzuse niciodată
prinzîndu-se vreo muscă. Îl bănuia, ghemuit undeva, într-un colț,
s-ar zice cu bărbia în piept, cu brațele încrucișate, cu privirea
atentă. Dar numai un puf de păpădie sc prinsese în pînză. Nimic
de mîncarc... nimic de mîncarc.
Renny căută o muscă undeva prin apropiere; văzu una care sc
încălzea la soare pe o frunză de viță sălbatică. Cu o mișcare rapidă
o prinse și o aruncă în pînza dc păianjen. Musca sc zbătu și își luă
zborul, lăsînd o rană în țesătura de mătase transparentă. Batrînul
păianjen rămase imperturbabil, așteptînd probabil ca musca să
bîzîie prin jurul său.
Roma ieși din casă cu un aer dulce și îngrijorat. Ridicînd ochii
candizi spre Rcnny, spuse:
— Unchiule Rcnny, trebuie să-ți spun ceva
— O veste bună, sper.
— în line...! ...Nu știu... pur și simplu, că am rupt logodna cu
Norman.
Sprîncenclc expresive ale lui Renny se ridicaseră. Nu avea aerul
de a fi nici bucuros, nici supărat.
— EI cum a luat-o?
— Destul dc rău. Nu i-a prea plăcut.
— Nu mă îndoiesc. Ești liberă să faci cc vrei. Dar cc s-a întîmplat?
O ceartă?
— Nu M-am săturat pur și simplu dc cl.
— Nici nu mă mir. Există altcineva la care le gîndești?
— Nu... nu în mod special.
— N-ai nici o grabă să tc măriți, spuse el, cu ochii la pînza de
păianjen. Ești foarte tînără.
 — Da, spuse ca și, apropnndu-sc, își strecură mîna sub brațul
lui Rcnny. Semnele de afecțiune din partea ci erau rare; aceasta îi
lăcu plăcere lui Renny, care îi surîse:
— Norman nu mi-a fost niciodată simpatic, spuse cl, și aș vrea
să pot să-1 iubesc pe bărbatul cu care o să te măriți; e mai bine.
— îl iubești pc Mait Fitzturgis, nu-i așa?
— îndeajuns, rășpunsc el prudent.
— îndeajuns pentru ce? întrebă ea cu un surîs sarcastic.
— Oh! Îndeajuns ca să-1 suport, presupun.
— Am impresia că toți trebuie să ne suportăm unii pc alții,
spuse ca, mereu surîzătoare. Apoi adăugă: cred că nu ți sc parc
demn de Adelina. Dar nici un bărbat nu ar putea fi, nu-i așa?
— Aș vrea să nu vă gîndiți toate, fără încetare, la căsătorie,
spuse el iritat. Își aprinse o țigară, fără să-i ofere una și Romei. Ea
îl urmări cu ochii în timp ce se depărta, apoi observă pînza de
păianjen. Culese un vrej de viță de vie, îl înfipse în centrul pînzei, îl
învîrti, pînă ce întreaga pînză se înfășură pc el și îl aruncă printre
arbuști.
Cîteva clipe mai tîrziu, Fitzturgis apăru dinspre grajduri. Purta
pantaloni de călărie și părea plictisit.
Ai să-mi dai o țigară? întrebă Roma pe un ton dc rece
familiaritate.
El scoase din buzunar un pachet de Players și îi oferi una.
— iii tremură mîna, spuse ca pnvindu 1 pc deasupra flăcării
chibritului.
— Oh, nu fac nimic cum trebuie..
— Noi dificultăți cu tata-socru?
Fitzturgis aspiră, apoi suflă fumul cu un calm deliberat, cvitînd
s o privească pc Roma
— Am o veste bună pentru tine, spuse ca.
— Care anume?
— Tocmai mi-a spus că crede că o să te poată suporta
— A spus el asta?
— înțelegi, o adoră pe Adelina.
 Roșu dc contrarietatc, cl murmură:
— Și eu de asemenea.
—- Te cred și cu! exclamă Roma. Altfel nu te-ai afla aici.
Tulburat, cl îi aruncă o privire și o întrebă, ca și cum ar fi vrut să
primească asigurări liniștitoare:
— Crezi că nu sînt (acut pentru viața de aici, Roma?
— Mai mult sau mai puțin, la fel ca și mine. Îi sînt
recunoscătoare unchiului Nicholas că mi-a lăsat niște bani dc care
să mă pot folosi Iară nici o restricție.
— Ce vrei să faci cu ci? întrebă el.
— Să mă duc la New York. Să călătoresc puțin... Pur și simplu să
mi caut dc lucru, poate. Am nevoie dc o schimbare.
Cîtcva clipe domni liniștea. Păianjenul, devenit un ghcmotoc
înspăimîntat, se descurcă dintre firele căzute la pămînt ale vechii
sale plase și începu să uree încet de-a lungul tulpinei unui iran
dafir. Roma fu prima care vorbi.
— Îmi place să fiu cu tine, spuse ca. Mi-ar plăcea să fiu tot*
timpul cu line.
El avu un rîs jenat.
— Mi-c teamă că ai să fii dezamăgită; nu sînt o persoană
comodă.
Continuară să fumeze în tăcere
În acest timp, stăpînul dc la Jalna o întîlnisc pc fata lui, care sc
îndrepta spre grajduri.
— îl caut pe Maitland, spuse ea.
El o luă dc braț:
— Vino în biroul meu. Trebuie să-ți spun ceva.
O dată ajunși în mica și austera încăpere care mirosea a
unguente pentru cai și a săpun negru, închise ușa cu cheia în
urma lor. Adelina îl privi mirată și, văzînd că surîde, surise și ca.
— Am avut o conversație foarte interesantă cu familia Chase,
care a subînchinat o parte din casa lui Humphrey Bell, spuse ca.
— E vorba despre un cal? întrebă Adelina.
— Da. Îți amintești cum am cîștigat odinioară Marele Premiu
special?
— Ah! Dacă îmi amintesc? A fost cea mai frumoasă zi din viața
mea.
— într-adevăr, cea mai frumoasă zi, Adelina?
— Da. Ce victorie! Și calul acela minunat, Johnny The Bird! De
ce l-ai vîndut, Daddy?
— Aveam nevoie de bani. Era război...
— Ai plecat la război și, dc atunci, n-ai mai avut niciodată o
asemenea șansă! Cc păcat!
Umăr lîngă umăr, admirară fotografia lui Johnny The Bird.
— N-am mai avut de atunci niciodată un cal de curse, dar, să fiu
afurisit, am chef să-mi arunc ochii pe cel despre care am auzit
vorbindu-se.
— La familia Chase?
— Da. Ei spun că c extraordinar, pe orice fel dc pistă. Allascră că
unchiul Nicholas mi-a lăsat o moștenire și se gîndesc că ar fi un
plasament sigur dacă am investi o parte în calul acesta. Nu sînt
deloc influențat de doamna Chase, dar cl e unul dintre cei mai
buni cunoscători în materie de cai pe care-1 știu. Și domnul
Crowdy c dc acord cu ci că c un cal de mare viitor. Dar nu sufla o
vorbă despre asta, Adelina, nici mamei tale, și nici nimănui.
— Nici o vorbă! Oh! Daddy... Își aruncă brațele în jurul gîtului
Iui. Promite-mi că mă ici cu tine cînd te duci să-1 vezi.
— Desigur că o să te iau, spuse cl, aruncîndu-i o privire tandră.
Dintr-o dată serioasă, ea întrebă:
— Daduy, spunc-mi, c foarte scump calul ăsta?
— Foarte.
— Aș putea să știu și eu prețul?
Renny nu sc putu retine și-i spuse. Ar fi vrut s-o vadă
dcschizînd ochii mari de uimire, să-si dea seama dacă ar fi dc
acord să riște o asemenea sumă. Dar nu exista lucru pc care ca să
nu-1 riște peniru a fi complice cu tatăl ci. Deschisese într-adevăr
ochii de stupefacție, dar, în aceeași clipă, rîsc cu bucurie și
exclamă:
 — Minunat ’ E genul de prețuri pc care le plătesc oamenii foarte
bogați! Dar dacă domnul Chase și domnul Crowdy spun că acest
cal merită, pariez că-i adevărat. Și sînt absolut sigură că unchiul
Nicholas ar fi de acord cu noi.
N-ar fi putut spune ceva care să-i placă mai mult lui Renny.
Radiind dc îneîntare, spuse:
— Nu uita că e secret.
— Am să țin minte.
A doua zi, tatăl și fata se duseră, împreună cu familia Chase, la
locul unde putea fi văzut calul. Acolo li sc alătură domnul Crowdy
Era un om masiv, puternic, mai mult decît gras, avmd pc jumătate
acrul unui om de la țară, pe jumătate al unui veteran dc echipă de
rugby. Natura îl înzestrase cu o profundă perspicacitate, ceea cc
fusese pentru el un atu neprețuit. Avusese în viață mai degrabă
ghinion decît noroc, fără ca totuși să-și fi pierdut vreodată
speranța. Era un prieten devotat și un dușman lipsit dc ranchiună.
Avea curiosul obicei de a întinde palma mîinn stîngi înainte,
atunci cînd sc pregătea să spună ceva important, făcînd în același
timp, cu indexul mîinii drepte, semne misterioase, ca și cum ar fi
scris pc un zid. Acum, in fața boxei faimosului cai, cu Renny,
Adelina și Chase (proprietarul sc retrăsese la o mică distanță), își
fixă privirea pe mîna întinsă, schiță un desen enigmatic și spuse
cu vocea sa răgușită:
— Nu vă înșelați făcînd această afacere.
— E dc riscat o sumă foarte mare.
— Aș vrea să pot să-mi asum acest risc.
— Nu i-ai văzut palmaresul, spuse Chase. Al dracului dc bun
pentru un cal atît de tînăr. Așteaptă să-1 vezi la treabă.
Frumosul mînz murg îi privi cam fără interes. Își mișca buzele
catifelate, ca și cum ar fi avut în gură un gust plăcut
— Seamănă mai degrabă cu un uriaș bébé decît cu un cal dc
curse, spuse Renny.
— E adevărat, spuse domnul Crowdy. Chiar așa și arată.
— Cum poale domnul Turner să ceară o asemenea sumă, spuse
Adelina, cîtă vreme calul a cîștigat atît de puține curse importante?
— În amîndouă cazurile l-a bătut pe favorit, spuse Crowdy.
Prima dată pe o pistă dură, a doua oară pe o pistă noroioasă.
— Din el se va trage un șir întreg dc campioni, spuse Chase.
Curînd li se arătă calul în acțiune, călărit dc un rîndaș. Avu loc o
nouă consultare. Adelina era în culmea emoției. Își îndemnă tatăl
să-1 cumpere, întrebumțînd pentru asta toată forța ei de
persuasiune.
— Unchiul Nick ar li dc acord, murmură că. Sînt convinsă. Și, cu
ochii pc care-i moștenise dc la străbunica ci, îl imploră.
Rcnny spuse că avea să se gîndcască și că sc va hotărî în ziua
următoare. Dar hotărîrca îi fu dictată de sosirea unui american
venit și cl să vadă calul Prețul nu păru să-1 sperie. Cu un ton
nepăsător, a spus, adrcsîndu-se lui Rcnny, fără să știe că era un
posibil cumpărător:
— Am mare chef să-1 cumpăr. Parcă-1 are pe dracu-n cl. Arc o
carieră frumoasă pentru un cal atît dc lînăr.
Domnii Crowdy și Chase, auzind aceste cuvinte, îi aruncară lui
Renny priviri rugătoare atît de fierbinți îneît făcură să i sc topească
lot ce-i mai rămăsese din rezistență. În plus, simțea stabihndu-se
între el și mînz acel fluid de încredere și dc camaraderie care se
naște uneori între om și cal la prima vedere. Îl privi pc proprietar și
înclină capul. Tîrgul fu încheiat.
Întorși la Jalna, Adchna dădu fuga dc la grajduri spre casă.
O însuflețea o bucurie atît de intensă, îneît nu sc putea mulțumi
să meargă pur și simplu; alerga de parcă ar fi vrut să zboare.
Vîntul bătea tare dîndu-i părul pc spate. „Vîntul dc est! exclamă ea.
Semn bun!“ Zbură spre Fitzturgis, pe care 1 observă pe alee:
— Am o veste! îi strigă ea. Am cumpărat un cal dc curse!
— Ei bine, și ce-i nou în asta? întrebă el fără entuziasm.
— Cc-i nou? Dar c grozav de nou. Sînt ani și ani dc cînd n-am
mai avut un cal dc curse. Caii noștri sînt cai dc concurs sau de
vânătoare. Mînzul ăsta c o minune, dragule. Toată lumea o spune.
Se numește East Wind1 și într-adevăr suflă vântul dc est.
 Fitzturgis o prinse dc mînă cu un gest fără replică.
— Singurul vînt care mă interesează, spuse el, c cel care no va
împinge spre altar.
— Oh! Mait, cc lucru minunat spui! și-și așeză capul pe umărul
lui, dar numai pentru o clipă. Ridicînd ochii spre cl, îl privi
înlrebîndu-1: Ești și tu îneîntat că avem din nou un cal de curse?
— Mă căznesc să fiu. Vorbește-mi despre el.
Adelina îi povesti toată istoria isprăvilor mînzului, cit dc mult
promite, și sfîrși prin a spune:
— Nu-i o fericire că unchiul Nicholas ne-a lăsat moștenirea
aceea? Altfel n-am fi putut să-1 cumpărăm.
— A costat scump?
Adelina era atît dc mîndră dc această afacere, i sc părea atît de
minunat că grajdurile Jalnei găzduiau această minune, îneît, lără
a sta pe gînduri, își călca cuvînlul... pentru că, la urma urmelor, ca
și cu Mailland vor fi în curînd o singură și unică ființă...
— Ghicește, spuse ca.
— 1 000 de dolari.
— Oh, Mait. Cc crezi că am cumpărat? Un cal de plug? Mult mai
mult!
— 2 000?
— Multiplică cifra asta cu 6! spuse ca triumfătoare.
— Dumnezeule! exclamă el înmărmurit. E aproape jumătate din
moștenirea unchiului tău ’
— Și de ce nu? spuse ea, înfruntîndu-1. Banii nu ar fi putut fi
mai bine plasați. Dar să nu spui nimănui. Mi-am amintit că c un
secret.
Dar Fitzturgis vorbi. Cu prima ocazie, o urmă pe Alayne în
bibliotecă și închise ușa în urma lui. Ea îl întîmpmă cu un surîs
întrebător.
— Ai aflat vestea? întrebă cl
^East Wind = Vînt dc est.
— N-am aflat mei o noutate, răspunse ca spunîndu-și cît dc
mult îl place.
 — Bănuiesc că n-ar trebui să-ți spun, dar mă simt obligat., cu
speranța că vei putea face ceva pentru a împiedica operațiunea.
Dar poate că-ți va fi indiferent...
Ea așteptă fără să spună nimic, așa că el reluă:
— Adehna mi-a spus că tatăl ci s-a învoit să plătească 12 mii de
dolari pentru mînzul pc care s-au dus mai înainte să-1 vadă.
Desigur, asta nu mă privește.
— Nu știam nimic. Eu nu sînt informată despre asemenea
lucruri niciodată înainte ca ele să sc petreacă. Cum a putut să facă
așa ceva? Asta frizează nebunia.
— Am văzut prea multe averi pierdute pc terenurile dc curse.
Mi-c penibil să mă gîndcsc că veți suferi o asemenea pierdere.
— Nu cred că arc vreo importanță pentru mine, spuse ea. Dacă
banii nu ar fi aruncați pentru cumpărarea unui cal de curse, s-ar
întîmpla același lucru cu ci pentru cine știe ce nevoie la grajduri...
Cu un glas sec, mînios, adăugă: Bărbatul meu trăiește pentru caii
lui.
Fitzturgis avu o exclamație dc simpatic. Nu îndrăznea să
vorbească, pentru că, în clipa aceea, nu o putea separa pc Adehna
de tatăl ci în privința pasiunii pentru o ocupație absurdă
Alaync risc ușor.
— Mă consolez spunîndu mi că c mai bine ca banii să se ducă pe
cai decît pentru cine știe cc mari afaceri. Asta n-aș putea-o
suporta.
— Ar ieși cel puțin ceva din ele, spuse Fitzturgis.
— Nu și perfecta sănătate de care se bucură Renny.
— Într-adevăr, îi admir lorma fizică, spuse Fitzturgis cu
sinceritate. E slab și mușchiul©» ca un tînăr dc 25 dc ani.
— Abia dacă are un fir de păr alb! exclamă ca, și, uilă-te la mine!

— Părul tău c minunat! spuse cl cu tandrețe. L-am observai încă

din prima clipă, și m-am gîndit: cc frumos păr are!
Ea ridică ochii asupra lui, de la masa de scris unde era așezată,
și, dintr-un motiv care-i scăpa, bătăile inimii i sc acceleraseră. Sc
simțea bine în prezența lui.
După cc Mait plecă și auzi pașii lui Renny în hol, îi ieși în
întîmpinarc. Acesta îi aruncă o privițc pătrunzătoare, pentru că
ceva în atitudinea lui Alayne îl punea în gardă.
— Așadar, spuse ea, ai cumpărat un cal de curse?
— Da, într-adevăr... Cmc ți-a spus?
— Maitland. Știa de la Adelina.
Nimic din expresia lui Alayne nu era dc natură să-1 încurajeze;
totuși el spuse:
— Alayne, ar trebui să-1 vezi. Ai să-1 vezi curînd. Mînzul cel mai
promițător pc care l-ai văzul vreodată. Sînt sigur că n-o să regreți
niciodată că l-am cumpărat.
— Sper că nu vei regreta prețul fantastic pe care l-ai plătit,
spuse ca cu răceală.
— Bănuiesc că tot Maitland ți-a spus și asta?
—- Da.
— Nu înțeleg dc unde dracu știe... Ah! Da — Adelina. O rugasem
să nu spună nimănui, spuse cl necăjit.
— Bănuiesc că era prea fericită ca să păstreze un secret. N-arc
importanță. Nu pol face nimic ca să le împiedic.
— Să mă împiedici? repetă cl.
— Da. Orice persoană cu oun simț ar încerca.. Biciui uncm
Nicholas; mă întreb ce-ar simți dacă ar ști cum sînt risipiți banii
lui?
— Nu sînt risipiți; sînt plasați cum cred cu că c mai avan tajos.
Alayne ridică din umeri cu neputință. Prcpeiicarul băgă capul
pe ușă și-i privi, apoi plecă, dc parcă îi era peste putință să-i vadă
împreună. Renny mîngîie ciorchinele dc struguri care împodobea
stîlpul scării, apoi spuse răspicat.
— Trebuia să știu că nu pot să mă aștept să fii de acord cu nimic
din ceea ce fac.
— Măcar dacă ai mai face și altceva decît mereu același lucru!
exclamă ca.
— Știai cum sînt cînd m ai luat de bărbat.
 — Bineînțeles, spuse ca cu calm, decisă să evite orice discuție,
dar poți să te aștepți ca oamenii să mai și evolueze în cursul vieții
— Dumnezeu știe în cc fel sperai c-am să evoluez, dar mă tem că
va trebui să mă suporți așa cum sînt.
Prcpelicarul îl aștepta afară; porniră împreună către grajduri.
Renny o zări pc Adelina sprijinită de o barieră, în spatele padocului,
privind la niște cai dc concurs scoși la păscut. Apucînd-o de ceafă
fără menajamente, spuse:
— Sc poate conta pe tine, ca să păstrezi un secret, nu-i așa?
Ea întoarse capul și-1 privi.
— Eu? Dar ce-am făcut?
— I-ai povestit prețiosului tău irlandez cît am plătit pentru mînz
și cl s-a dus glonț să-i spună mamei talc.
O clipă, Adelma rămase mută de uimire, apoi spuse
bîlbîindu-se:
— Nu... nu sc poate! Oh, Daddy!
— Altă dată am să știu că nu mă pot încrede în tine.
Ea rămase fără replică. Două mari lacrimi i sc prelinseră pe
obraji. Îi dădu drumul, își vîrî mîmile în buzunare și începu să
fluiere...
Caii sc adunaseră să-i privească, nemișcați, ca niște statui de
bronz. Apoi, în cor, ca o explozie de bucurie sau dc emoție,
scoaseră o serie de nechezaturi aproape muzicale, asemănătoare
unui soi de cîntcc primitiv. După aceea, stăpîniți de aceeași emoție,
zburară în galop spre extremitatea opusă a cîmpiei, nechezară din
nou și reveniră cu impetuozitatea unei șarje de cavalerie. Reîntorși
la punctul de plecare, sc opriră în diferite atitudini, în timp cc
vîntul de est le zburlea coamele și cozile.
Motivele care îi excitaseră dispăruseră; sc despărțiră și începură
sc pască liniștiți. În tăcere, Rcnny si fiica sa îi observau; cl avea
mîna pe barieră. Cu o pocăință copilărească, Adehna încercă să-și
strecoare mîna sub cea a tatălui ci. În ciuda grațioasei feminități a
uneia si a dimensiunilor bărbătești ale celeilalte, cele două mîini se
asemănau uimitor; același oval al unghiilor, aceeași palmă și
aceleași degete lungi. Totuși, cl refuză să răspundă gestului și sc
îndepărtă.
Alergînd, aproape orbită de lacrimi, Adehna porni spre
grajdurile din carc-1 văzu ieșind pe Fitzturgis, întovărășit de
Wright, rîndașul șef.
— Aveți nevoie de mine, domnișoară? întrebă Wright, care o știa
de cînd se născuse, cunoștea toate semnele minici sau necazurilor
ci si o găsea absolut perfectă.
— Nu, nu, Wright. Du-te să-ți bei ceaiul Mulțumesc.
— Sînteți sigiiră că nu pot face nimic pentru dumneavoastră,
domnișoară?
— Ei bine, Wright, exclamă ca cu mînie, dacă l-ai putea învăța
pc domnul Fitzturgis să sc țină de cuvînt, aș fi foarte bucuroasă.
Profund jenat, Wright murmură:
— Cred că asta trebuie să o faceți dumneavoastră, domnișoară.
Și se grăbi spre locuința sa, aflată deasupra grajdului.
Fitzturgis îi aruncă Adelinei o privire ofensată și surprinsă:
— N-ai vrea, tc rog, să-mi explici cc înseamnă aceste cuvinte?
— Știi foarte bine, spuse ca pnvindu-1 cu niște ochi care păreau
că aruncă flăcări.
— Nu știu nimic.
— I ai spus lui Mummy prețul pc care Daddy l-a plătit pentru
mînz, deși promiscseși...
— Nu promisesem nimic!
— Ba da. Altfel nu ti l-aș fi spus.
— Mi-ai zis să nu-1 spun nimănui, dar cu nu li-am făcut nici o
promisiune. Am găsit că mama ta trebuie să știe.
— Pentru ce dracii’ trebuia să-i spui?
— M-am gîndit că influența ci ar putea să-1 împiedice pe tatăl
tău...
— Ea nu are nici o influență asupra lui. Oricum, nu tc-ai ținut
de cuvînt.
— Tu nu te-ai tinut de cuvînt.
— Eu? întrebă ca, furioasă și totodată descumpănită.
 — Da, tu. Îi promiscseși tatălui tău să nu spui nimănui ce știai.
— Dar asta era altceva
— De ce?
— Ei bine, se presupune că bărbații sînt niște ființe puternice și
tăcute. Nu și femeile.
— Îți stă în obicei, întrebă cl pe un ton rece, să-ți rezolvi afacerile
particulare în fața oamenilor de la grajduri?
— Wright mi-e prieten.
—t.Ai fi spus față de un prieten cc i-ai spus lui?
— Da., răspunse ea înfrunlîndu-1.
— Ei bme, după părerea mèa este un lucru de foarte prost gust.
— Onoarea e mai presus dc gust.
— Tc servești vreodată și dc minte?
— N-am nevoie. Instinctul îmi spune cc trebuie să fac.
— Ești imposibilă, exclamă cl cu iritare.
— Si tu ești dc necrezut.
Sc depărtară în sensuri opuse. Pc alee, Fitzturgis o întîlni pe
Rortia, care venea în mașina lui Mcg
— Mă duc la lac să fac o baie, îi strigă ca. Vreți să veniți și voi,
Adehna și cu tine?
— Eu vreau, dar nu pol să răspund în numele Adclinci... care
nici nu c aici
— Ai îndrăzni să vri fără ca? întrebă Roma privindu-1 fix.
— Cred că i-ar fi indiferent. De fapt, tocmai nc-am certat.
— Minunat! spuse Roma și urcă în fugă să-și pună costumul dc
baie.
XVI
DE-O PARTE ȘI DE CEALALTĂ
Finch s-ar li bucurat cu plăcere și mîndrie dc noua sa casă, dacă
n-ar fi existat două rrtotive întrupate în două persoane anume:
una care încerca să iubească; cealaltă care sc forța să nu iubească,
și amîndouă în zadar. Ar fi fost firesc, știa asta, să-1 iubească pe
unicul său copil, dar nu izbutea să simtă pentru Dennis o reală și
caldă afecțiune paternă. Nimeni nu-1 mustrase pentru asta,
presupunînd că cineva ar fi băgat de seamă. Nu înseamnă că cl nu
încerca lotuși să-și explice sieși această atitudine, pentru că, dc
cînd se mutase în noua casă, avea aproape dureros conștiința că
nu era un tată pc care un copil să-1 poată iubi. Iar. Dennis nu
avea nici mamă... mama... Ah! Acesta era poate motivul răcelii sale.
Dennis i-o amintea prea tare pc Sarah, pasiunea copleșitoare a
dragostei ci, care sc asemănase cu acea îmbrățișare a algelor ce-1
trag pe înotător spre moarte.
Dennis îl admira pe Finch Sc identifica atît dc posesiv cu el și cu
noua sa casă., era atît dc mic, atît de"slab, îneît un tată ar fi
trebuit să-1 iubească, să-1 protejeze cu tandrețe..., dar Finch nu
era în stare. Ochii verzi ai lui Dennis erau cei ai Sarci; micile sale
mîini de copil se cramponau dc cl lot atît dc necruțător cum o
făcuse Sarah. Iar mîmilc lui erau atît dc asemănătoare cu cele ale
mamei sale. Și apoi, cl începuse să spună că ar don să învețe să
cînte la vioară, ceea ce Sarah făcuse cu marc talent. Ideca de a
auzi un începător scîrțîind la vioară în această casă i sc părea de
ncsuportat lui Finch. Mai lîrziu, da, dacă această dorință persista...
Dar nu acum.
Amînase cumpărarea mobilelor pentru camera lui Dennis.
Vacanța se sfîrșea curînd; Dennis avea să se întoarcă la colegiu.
Era mai bine să aștepte vacanța de Crăciun și să-j facă atunci
surpriza unei camere complet mobilate. Dar, într-o dimineață,
Finch îl descoperi de Denniș adormit pc podea, în verandă, cu o
pernă veche și ruptă sub cap
El se deșteptă abia cînd tatăl său deschise ușa și spuse:
— M-am gîndit că, din moment ce această casă e căminul meu,
aș face mai bine să mă culc aici, chiar dacă nu am pal.
Lui Finch i se strînse inima dc rușine si, în aceeași zi, se »
’ » A.
duse la oraș să cumpere mobile potrivite pentru un băiețaș. Ii
făcură plăcere cumpărăturile și nu sc uită la bani Astăzi, mobila
fusese așezată în cameră și Finch își imagină bucuria fiului cînd o
va vedea.
 În timp cc sc afla acolo, în cameră, întrebîndu-se ce tablou să
pună pc perete, auzi un pas și Maurice sc ivi în prag.
— Cc mică și drăguță încăpere! spuse cl cu accentul irlandez pe
care îl afecta uneori. Mici nu știam că există.
— Nu era mobilată. Am aranjal-o pentru Dennis. E normal să
locuiască cu mine.
— Oh! spuse Mauncc, speram că-i pentru mine.
— Pentru line? Finch privi fața obosită a lui Maurice, desenul
melancolic al buzelor acestuia și întrebă:
Cc se înfimplă, Maurice?
— Nu mă înțeleg cu tatăl meu. Lui nu-i plac obiceiurile mele și
mie nu-mi place tonul disprețuitor cu care mi se adresează.
Găsește că sînt un rău exemplu pentru cei doi băieți mai tineri ai
lui. Trebuie să plec de la cl... cel puțin pentru o vreme. E neplăcut,
și asta o face pe Mummy nefericită.
— Dc ce nu tc-ai duce la Jalna?
— Aș prefera să rămîn unde stau, decît să trăiesc sub același
acoperiș cu Fitzturgis.
Finch sc întrebă ce ar trebui să facă Nu voia să-1 dezamăgească
pe Dennis... Însă inima îl îndemna să-i facă un serviciu lui
Maurice. Doar era nepotul său preferat. Deveniseră buni prieteni
în timpul vizitei lui Finch în Irlanda Fusese invitatul lui Maurice;
cum să-i refuze acum ospitalitatea?
— Desigur, spuse el, poți să vii aici. Dar e păcat că nu le înțelegi
cu tatăl tău.
— Mi-a fost ostil dintotdcauna, încă de pc cînd mi-aduc aminte
pentru prima oară dc cl. Nu-1 condamn., dar nu pot să-I înghit.
Mulțumesc că ești de acord să mă găzduiești, unchiule Finch...
Apropo, n-ai cumva vreo picătură dc whisky să-mi dai? Mi-e
grozav dc sete.
Finch aduse o sticlă și Maurice sc instală într-un fotoliu, ținînd
cu tandrețe în mînă paharul cu alcool, cu un surîs dc satisfacție pc
buze.
— N-am crezut că am să urăsc vreodată pe cineva, spuse cl, dar
cred că-1 urăsc pc Fitzturgis.
— Nici vorbă să-1 urăști; doar nu dorești să-1 vezi suferind!?
— O doresc din tot sufletul; sper că Adelina o să-i facă viața
insuportabilă.
Bău o înghițitură dc whisky, apoi adăugă:
— Iar ea c în stare dc așa ceva.
— Cînd urmează să aibă loc căsătoria? întrebă Finch. O să fie
fixată, desigur, înaintea plecării familiei Wraggc.
— Da, într-adevăr. Dumnezeule, cred că trebuie să plec cu
înainte. Ar fi prea deprimant pentru mine să asist la această
ceremonie. Nu vreau totuși să sc creadă că nu sînt în stare să o
suport. Nu vrei să bei un pic, uncmuic Finch?
— Ba da, vreau.
Maurice îi umplu un pahar. Privind împrejurul său, spuse:
— Cît c dc confortabil aici! Sînt bucuros să stau departe dc tata;
el trezește în mine tot ce e mai rău, si reciproc... Dar, ceea ce-ți
lipsește, e o femeie drăguță cu care să împărți acest cămin delicios.
— Muzica e pentru mine o veritabilă nevastă.
— Ce norocos ești, Pupinczculc! Dacă măcar aș avea vreun
talent! Aș putea fi fericit. N-aș mai cerc nimic în plus.
— Sînt fericit aici, spuse Finch pc un ton gînditor. Ascultă
liniștea, Maurice. Sînt într-adevăr un om singuratic.
— E minunat, spuse Maurice.
Singurul zgomot care sc auzea era lîrîitul unui greiere. Pilită în
iarbă, această lungă insectă verde sc deda cu pasiune muzicii sale.
Un alt greier îi răspunse. Se înfruntară, cînlccul unuia încercînd
să-1 învingă pe al celuilalt. Și totuși, în dulcea căldură a după
amiezii, un cor de furnici cînta, neperceput dc urechile omenești,
doar pentru propria lor plăcere.
— Există o femeie pc care o iubesc, rosti brusc Finch.
— în Europa?
— Nu, aici.
— Cred că ghicesc.
— Cine crezi că ar fi?
 — Sylvia Fleming.
— Așa este. Sînt atît dc transparent?
Maurice făcu un gest carc-i era caracteristic: întinse mîna ca
pentru a-1 atinge pc Finch și-i spuse:
— Cred că cu simt lucrurile astea mai bine decît ceilalți,
unchiule Finch. Și mic îmi place grozav, pc cît de tare îl detest pe
fratele ci. Totul c decis între voi?
— Totul e ratat, răspunse Finch lugubru.
— Sper că nu tc-a refuzat?
— Eu nu sînt o marc pricopseală pentru ca... totuși, ar fi
acceptat să mă ia de bărbat dacă... nu pot să-ți spun, Maurice. N
ar fi trebuit să-ți vorbesc. Uită cc ți-am spus.
— Am înțeles, dacă așa vrei tu, unchiule Finch. Dar c păcat. Mai
vrei un pahar?
— Nu, mulțumesc.
Finch sc apropie de fereastra largă, care părea că invită peisajul
să intre în încăpere, și privi tăcut afară. Cei doi greieri sc
prinseseră într-un duel; sc provocau și sc insultau cu galsurilc lor
scîrțîitoarc.
Cu ochii ia paharul pc care-1 ținea cu nespusă dragoste,
Mauncc reluă:
— îmi parc tare rău că o poveste de dragoste tc îndurerează,
unchiule Finch, pentru că Mummy mi-a spus... se opri.
— Ți-a spus cc? întrebă Finch întoreîndu-se.
— Ei bine, că tu n-ai fost niciodată fericit în căsătorie. Ai
divorțat, nu-i așa?
— Am fost groaznic dc nenorocit... Era mai mult din vina mea,
decît dintr-a Sarci Cred că nu sînt făcut pentru căsătorie. E mai
bine pentru Sylvia să scape dc intnc.
— Unchiule Finch, exclamă Maurice, orice femeie care le-ar lua
dc bărbat ar avea un marc noroc.
— Nici o femeie nu mă va mai iua de bărbat. N-am să mai iubesc
niciodată o alta.
— înseamnă că ești foarte serios îndrăgostit, nu?
 — în comparație cu Sylvia, toate celelalte femei sînt pentru
mine plicticoase în cc privește conversația, și lipsite de interes în cc
privește trupul. Chiar și atunci cînd nu spune nimic, sînt conștient
dc prezența ci în toată ființa mea.
— E exact efectul pe care mi-1 produce mic Adelina.
— Nu-i cu putință, replică Finch. Adelina abia s-a maturizat.
N-arc nici o experiență de viață.
— Am iubit-0 încă din copilărie. Nu știu cum sc face, dar ca îmi
inspiră gindun mai frumoase decît oricine altcineva.
— N-ar fi trebuit să vorbesc așa cum am făcut-o, spuse Finch.
Sînt sigur că nutrești o marc dragoste pentru Adelina și numai
Dumnezeu știe că ca a persistat fără nici cea mai mică încurajare
din partea ci.
— Fără nici una. Sînt silit să mă resemnez că ci îi pasă de mine
ca dc un galoș vechi.
— Dovedește prea puțină judecată în alegerea făcută, spuse
Finch. Numai că, iată, nu-i o chestiune dc judecată.
— Presupun că instinctul e cel mai hun ghid în domeniul acesta,
spuse Maurice.
Domnea acum o tăcere totală, pentru că cei doi greieri își
încetaseră cîntccul, după o luptă pe viață și pc moarte. În sfîrșit
Finch spuse:
— Dacă femeia cu care ai vrea să te căsătorești ți-ar povesti
despre ca un lucru dc care nu ți-ai putea aminti fără să dăunezi
sentimentului tău pentru ça, cum ai reacționa? Ai continua relația
cu ca?
— Dacă iubesc o femeie, o iubesc, spuse Maurice, și nimic din
ceea cc ca a făcut nu poate schimba nimic.
— Nimic?
— Nimic; chiar dacă ar fi comis o crimă.
— Ești atît dc dramatic, Maurice! Mă gîndesc la ceva mult mai
puțin grav, dar care ar putea să continue să trăiască în imaginația
mea. Și fața lui Finch sc întunecă Ia amintirea celor relatate dc
Fitzturgis.
 — Eu sînt pur și simplu un îndrăgostit model, spuse Maurice.
Cînd îmi dăruiesc inima, nu o mai iau înapoi.
Dennis apăru la fereastră; era îmbrăcat cu o cămașă ruptă, ceea
ce îi dădea acrul unui copil abandonat.
— Alo, micul meu Dennis! strigă Maurice. Vino să-ți povestești
necazurile vărului tău Mauncc, care este cît sc poate de bine
dispus.
Dennis intră în încăpere.
N-am decît un singur necaz, spuse cl. Aș vrea să locuiesc cu
tatăl meu.
— Ei bine, spuse Maurice rîzînd, eu doresc exact contrariul.
Marele meu necaz c că locuiesc cu tatăl meu. Urmează-mi sfatul,
Dennis, și fugi de sub acoperișul patern. Tatii sînt oameni cu care
c greu să tc înțelegi, crcdc-mă.
— Cu toate astea, spuse Dennis, cu aș vrea să locuiesc cu al
meu.
— Și vei putea s-o faci, spuse Finch, cu o bună dispoziție forțată,
după plecarea lui Maurice. Camera ta tc așteaptă. Poți să tc duci
s-o vezi, dacă vrei.
— Sper că nu va suferi pentru că vin să locuiesc la line, spuse
Maurice, după ce micuțul plecă.
— Oh! N-arc să sufere, spuse Finch. Simțea cu tulburare că
vizita lui Mauncc îi făcea plăcere, în parte și pentru că amina
instalarea lui Dennis la cl.
— Cît timp va rămîne Maurice? întrebă băiețașul revenind.
— Fii politicos, spuse Finch cu oarecare severitate.
— Voiam pur și simplu să spun că-mi place camera mea.
— Îți promit să nu rămîn multă vreme, spuse Maurice.
— Tc-a gonit tatăl tău? întrebă Dennis.
— M-a dat afară cu arme și bagaje.
— Nu mi e greu să mă culc pe jos sau pe verandă, spuse Dennis.
— Tc rog să nu fii atît dc insistent, spuse Finch, în timp ce în
mmte îi revenea imaginea Sarci înccrcînd să intre cu forța în
camera lui. '
 — Sau, urmă Dennis, aș putea să mă culc în garaj. Mi-ar fi
indiferent.
— Ar fi mai bine, poate, să nu vin, spuse Maurice.
— Aș putea să mă culc cu tatăl meu, cum am făcut dala trecută,
spuse Dennis adrcsîndu-sc vărului său
Finch se ridică brusc, îl luă pc fiul său de braț și îl făcu să iasă
din salon. O dată afară, îi spuse:
— Ascultă» Dennis. Nu mai vreau asemenea povești. Cînd am să
fiu gala să te găzduiesc, o să trimit să te caute. Și acum să nu tc
mai văd.
Revenind lîngă Maurice, reluară conversația de parcă n-ar fi fost
întreruptă. Începură să dea ocol subiectului celui mai apropiat dc
inima lui Finch, fără ca lotuși să-1 abordeze frontal.
XVII
FURTUNA
După ce sc despărți dc Fitzturgis, Adelina ezită între dorința de
a-i face noi reproșuri și cea de a reconstitui cu calm tot ceea ce-și
spuseseră, deși dc îndoia dc puterea ci de a rămînc calmă. Dorea
să-1 facă să înțeleagă cît fusese dc lipsit dc loialitate față de ca și dc
tatăl ci, să stăruie asupra vinilor lui și să-1 oblige, fie și numai
pentru un moment, să se căiască cu umilință. Totuși, ghicea în cl
un anume fel dc obstinație carc-i întreținea ci mînia. Și, dinlr-o
dală, sc temu pentru dragostea lor. O puternică iritare împotriva
mamei sale puse stăpînirc pc ca. Dc cc oare se dusese Fitzturgis la
ca să-i povestească ceea cc aflase? Adelina își amintea cum cei doi
păreau întotdeauna de conivență.
În goană, o luă pc poteca cc ducea în pădure. Sc înlîlm cu unul
dintre lucrătorii dc la fermă, care sc întorcea cu atelajul, o dată
ziua de lucru încheiată. Îl văzu pc Piers pc o scccrăloarc,
îndrcptîndu-se spre șură, o văzu pe Patience uucinuu-sc spre
pîrîu împreună cu canișul ci. Îl zări pc Dennis întorcîndu-sc de la
Vaughanlands. Îi evită pc toți. În fața ci sc ridica obscuritatea
bătrînci păduri dc pini, prima pc care o părăsea soarele. Știa că
dacă va pătrunde în pădure, singurătatea și tăcerea îi vor infringe
voința de a-și reține lacrimile.
Nu, nu sc va angaja pc sub umbroasele boite dc pini. Se va
bucura pînă în ultima clipă de lumina aurită a zilei. Îl auzise pe
tatăl ci obscrvînd că zilele se scurtau, și deodată, fața lui îi apăru
în minte, acvilină, severă, cu o expresie disprețuitoare. Apoi, îi
apăru cea a lui Fitzturgis, întunecată dc mîme. Dar era nedrept ca
cl să fie supărat pc ca. Dacă vreunul dintre ci doi avea dreptul dc a
fi supărat, accca era ea... In orice caz, nu trebuia să lase ca soarele
să apună peste mînia lor. Așa scria în Biblie, nu-i asa?
Fu destul de mîndră că și-a amintit, într-un asemenea moment,
de cultura ei religioasă; asta dovedea că cea care i-a fost dată Ia
școală nu fusese risipită în zadar. Se decise să-1 caute pe
Fitzturgis, să-i ceară cu generozitate iertare, să-1 facă, prin acest
gest magnific, să sc rușineze de slăbiciunea lui încăpățînată. Nu
îndrăzni să stăruie asupra acestui gînd, de frică să nu sc înfurie
din nou!
Sc, întoarse în grabă acasă. Archer era așezat în pridvor, cu
Odiseea în mînă.
— L-ai văzut pc Maitland? întrebă ca.
— Maitland, repetă cl ginditor... Da... Cred că da. Lasă-mă să
mă gindesc. Înalta sa frunte albă era senină ca un vîrf dc munte în
ianuarie.
— Dc ce, pentru Dumnezeu, nu le duci tu Ia soare să te bronzezi
puțin? exclamă ca. Ești pur și simplu dezgustător cu paloarea ta dc
intelectual.
Gala să surîdă, pc cît îi era Iui posibil să facă aceasta, Archer
răspunse:
— Mania asta a bronzatului mă plictisește. Toată lumea sc
aseamănă; nimeni nu arc un aer interesant.
— Archer, în ce parte a luat-o Maitland?
— Crea că în direcția lacului.
— Pc jos?
— Oh, nu. Era într-o mașină.
— În care mașină? A noastră e in garaj.
 — Lasă-mă să mă gîndcsc... Ah! Da, era mașina mătușii Meg.
— Mașina mătușii Mcg! Ei bine, asta e cam din cale-afară!
— Și apoi, spuse Archer, era în costum ue baie... Albastru închis,
cu o ruptură în fund.
— Archer, vrei să-mi faci un serviciu? Sînt destul de obosită.
Vrei să te duci ia grajduri, să pui șaua pc Bridget și să mi-o aduci
aici? Am ceva important să-i spun lui Mait.
— Cu plăcere, spuse Archer. Și, continuînd să țină cartea în
mînă, plecă în fugă.
Adchna nu era acum stăpînită decît de nerăbdarea de a-1 înlîlni
pc Fitzturgis, decît dc dorința pasională dc împăcare. Vor fi mai
uniți ca niciodată în dragostea lor; va face să fie adusă mai
aproape dala căsătoriei lor și vor trăi fericiți la Jalna lot restul
zilelor lor. Fugi în camera ci, sc dezbrăcă, aruneîndu-și în grabă
veșmintele pe podea — Alaync nu reușise niciodată s-o facă să fie
ordonată — Își puse costumul dc baie și îmbrăcă pc deasupra
pantalonii și haină sa de călărie. Cînd ajunse în pridvor, Archer,
călare pc iapă, cu cartea sub braț, sc apropia dc casă.
— Mulțumesc, Archer, spuse ca surîzînd; ai venit repede.
Spunc-i lui Mummy că nu lipsesc mult.
— Bridget nu-i deloc bucuroasă. Tocmai i se dădusc^porția de
ovăz, spuse Archer descălecînd. Iapa, cu un aer iritat; făcu o
mișcare pentru a se întoarce la grajduri. Dar Adehna o și
încălccase și o liniști spunîndu-i:
— O să capeți un morcov și trei bucăți de zahăr cînd ne vom
întoarce, bătrînica mea iubită!
— Mi-am amintit, spuse Archer, cu ochii fixați pc vîrfunle
copacilor, Maitland nu era singur.
— Nu era singur? se miră Adehna.
— Nu, cred că Roma era cu eL Oricum, femeia care era cu cl
avea același aer antipatic. Da, cred că era Roma.
Persoanele care comit acte de violentă spun uneori că „au văzut
roșu". Adelina nu văzu roșu, dar o combinație dc culori vii începu
să danseze în fața ochilor ci. În unele momente nu mai vedea nimic,
și numai instinctul o călăuzi pc drumurile și potecile care duceau
la lac. Cu mult timp înainte de a-1 vedea, auzi valurile
spărgîndu-se pc plaja dc nisip. Și cărarea era nisipoasă și
mărginită dc arbori piperniciți, mureați de amprenta toamnei.
Ceea ce vedea și auzea nu-i plăcea icpei care încerca să cabreze și
fu cît pe ce să se ambaleze cînd vîntul rostogoli ^ic cărare un
ghemotoc de hîrtic. Cînd în fața ci se întinse suprafața de apă
albastră, sc trase cu spatele, ca și cum n-ar mai fi văzul-o
niciodată pînă alunei. Priveliștea care i se oferi nu-i plăcu-mai
mult nici Adclinci. În valurile albăstrui, Roma și Fitzturgis,
ținîndu-se de mînă, țopăiau ca niște copii stupizi. Rîdcau tot cum
rîd copiii scăpați de la școală.
Adelina dcscălecă și legă calul de un arbust. Iapa mai fusese și
altă dată legată acolo, dar reacționă ca și cum slăpîna sa o făcea să
suporte o nouă tortură. Adelina sc întoarse spre lac și văzu că
Fitzturgis, luptindu-se cu valurile, se depărta puțin; cl sc răsuci,
apa îi trecu o clipă peste cap, apoi îl împinse către mal. Roma făcea
pluta, ca așezată într-un șezlong, cu o expresie dc încîntarc pc față.
Îi plăcea la nebunie apa și era mai bună înotătoare decît Adelina
Fitzturgis rămase un moment întins pe nisip; arăta ca un înecat
adus la mal dc ape. Stăpîmtă pentru o clipă de pasiunea pcntrul cl,
Adelina fu tentată să alerge să-1 îmbrățișeze. Dar cl sc ridică, si,
dcspicînd valurile, sc alătură Romei. Rămase lîngă ca s-o
privească, cu spatele întors spre Adelina. Un val mai marc o ridică
pc Roma și o aruncă în brațele lui Fitzturgis. Ea îl înlănțui cu
brațele în jurul gîtului și îl trase spre sine. Adelina văzu fețele lor
lipite una de alta. Scoase un strigăt de furie și dc durere. Aruncă
un pumn dc pietre, alergă la malul apei și începu să Ic arunce spre
cuplul înlănțuit.
—_ Mizerabililor! Mizerabililor! strigă- ea. Asta meritați! Asta
meritați! Și, culcgînd alte pietre, le aruncă spre ci din toate
puterile.
După o secundă de consternare, Fitzturgis se așeză astfel îneît
s-o protejeze pc Roma. Adelina văzu că un fir de sînge îi curgea pc
față. Fitzturgis îi strigă ceva, dar ea nu auzi; se aplecă pentru a
culege alte pietre, dar el era deja lîngă ca.
— Adelina! strigă cl, ești complet nebună?
— Aș vrea să fiu Aș prefera să fiu nebună decît să văd cc am
văzut.
— Dar n-ai văzut nimic. Cc-ai văzul n-avea nici o semnificație.
— Poate pentru line! Oh! Nu-mi mai spune nimic.. Totul s-a
sfirșit între noi!
— Adelina! strigă cl, în picioare în fața ei, ud, cu fața palidă. Dar
nu c posioil! Nu șln cc vorbești! Nu poți să ne distrugi viitorul!
— Nu mai avem nici un fel de viitor.
Roma ieși din apă și sc apropie dc ei, privindu-i mai mult ca o
spectatoare decît ca o persoană amestecată într-o scenă pasională.
Fitzturgis sc întoarse spre ea spunînd:
— Spune-i Adelinei că n-a fost nimic între noi... nimic mai mult
decît ceea ce a văzut.
Roma surise.
— N-a fost nimic între noi doi, spuse ea.
— Ești drăccștc dc pricepută la jocul ăsta, spuse Adehna
aruneînd o privire disprețuitoare spre silueta copilărească, mulată
în costumul dc baie albastru. E singurul lucru pe care știi să-1 faci
si ești o stricată!
Apoi sc îndreptă cu pași mari spre iapă Fitzturgis o urmări.
— Dacă rupi logodna din cauza asta, spuse cl cu o voce tăioasă,
am .ă înțeleg că ai încetat de mult să mă iubești
Nu am destule motive? strigă ca. Pol să mă încred în dragostea
ta? Băgasem dinainte de seamă o schimbare la tine. Acesta e
sfîrșitul.
Dezlegă iapa și încălecă.
— Totul sc trage, spuse el pornit, împins de o pică acumulată în
timp, dc la faptul că singura ta dragoste adevărată c tatăl tău.
— Nu ți-am arătat o dragoste adevărată în Irlanda? Nu le-am
iubit cu credință alîția ani? Tu ești cel care nu m ai iubit. Înțeleg
asta, o simt. Ai dovedit o totală lipsă dc entuziasm dc cînd ești aici.
Nu le-ai adaptat deloc.
— Vrei să plec? Asta ești pe calc să-mi spui?
— Da, răspunse ca cu o voce gîtuită. Vreau să pleci.
Trase dc frîu și iapa, în dorința fierbinte de a sc reîntoarce la
grajduri, unde o aștepta ovăzul și prietenii buni, necheză dc
bucurie și țîșm in gaîop.
Patience stătea pc puntea rustică, privind pîrîul pc care nu-1
văzuse niciodată atît de scăzut, cînd auzi că cineva coboară în fugă
drumul abrupt. Văzu că era Adehna care, purtată dc avântul
inițial, se lovi aproape de Patience, de a cărei prezență nu fu
conștientă decît în clipa aceea.
Dumnezeule! Cit ești de grăbită! exclamă Patience. Apoi, văzind
expresia Adeline!: Ce s-a întimpiat? Și o împiedică pc Adehna să
treacă puntea.
— Lasă-mă să trec! strigă Adelina, aruneîndu-se la pieptul lui
Patience. Aceasta o îmbrățișă, spunîndu-și că, probabil, unul
dintre cai murise. Pc un ton de îmbărbătare, spuse:
— Haide, haide, draga mea, spune-mi ce s-a întîmplat.
— Nu pot, oftă Adehna și se prăbuși pc scîndurile podețului.
De a dreptul speriată, Patience o imploră:
— Haide, haide draga mea, spune-mi ce ai, te rog mult!
— E vorba dc Mail, murmură Adelina sprijinită dc umărul
vcrișoarci ci, care îngenunchease lingă ca. Mail și Roma...
— Roma... Roma, repetă Patience, căreia îi fu dc ajuns acest
simplu nume pentru a-i pieri calmul.
— Da, Roma, spuse Adelina ridicîndu-sc și privind-o în ochi pe
Patience. Acum știu cc simți în asemenea clipe... am aflat că s-au
dus să se scladc și m am dus după ci la lac, pc Bridget. Am văzut
mașina pc drum. Apoi, i-am văzul pc ci... Erau în mijlocul apei,
îmbrălișîndu-se în felul cel mai dezgustător și schimbînd priviri
lascive. Credeam că știu ce c aceea furie, dar dc fapt n-am știut
pînă acum.
— Și cc-ai făcut?
— Ițf amintești ce li sc făcea în antichitate, celor surprinși
comițînd păcatul dc adulter?
— Erau lapidați.
— Asta am făcut si cu.
— Nu, Adehna, n-ai putut să faci așa ceva!
— Ba am făcut-o Am adunat pumni de pietre și le-am aruncat în
ei cu toată puterea. L-am rănit pc Mait; i-am văzut fața sîngcrînd
Patience tăcu, închipuindu-și scena cu satisfacția pe care
violența primitivă o dă adesea și celor mai liniștite femei.
— A încercat să sc explice, reluă Adelina, dar nu am vrut să-1
ascult. I-am spus că lotul s-a sfârșit între noi, și am plecat.
Canișul ieși din pirîul în care sc răcorise, se apropie dc cele două
fete și începu să sc scuture cu putere
— Nu ne uda, dragule, îi spuse Patience.
— lată-nc acum, pc line si pc mine, în aceeași barcă, două femei
abandonate! strigă tragic Adehna.
— Datorită aceleiași Daiile; mă întreb ce puteri arc femeia asta,
pc care noi nu le avem, spuse Patience cu amărăciune.
— Mait c un om foarte diferit de Norman, spuse Adelina pe un
ton destul de rece.
— Superior, crezi? întrebă privind-o țintă, Patience.
— N-aș spune superior, ci mai interesant.
— Ei bine... i-am pierdut amîndouă.
Sc așternu o tăcere lugubră, întreruptă doar dc zgomotul pc
care îl făcea canișul, cc sc usca la soare.
Humphrey Bell apăru în capătul pantei de pc celălalt mal
Canișul, rccunoscînd în cl un prieten, sc precipită în întîmpinarea
lui.
— Nu vreau să-1 văd, spuse Adelina și-o luă la fugă de cealaltă
parte, către Jalna.
Patience ezită între a-și urma verișoara, a rămîne pe punte
lacîndu-sc că nu l-a văzut pe Bell, sau a căuta simpatia și
înțelegerea acestuia față dc ultimele înlîmplări. Canișul fu cel cc
hotărî în locul ei. De lîngă Bell, o chemă pe Patience lătrînd
frenetic. De îndată ce ea începu să urce panta, îi ieși în întîmpinare,
mușeînd-o dc glezne, trăgînd-o dc manșetele pantalonilor spre a o
face să sc grăbească.
— Sper că nu din cauza mea a lual-o la fugă Adelina? întrebă
Bell.
— O! Nu, ar fi plecat oricum.
— Am avut impresia că fuge la vederea mea.
— O, nu, nici gînd.
— E cam cald astăzi pentru alergări.
Patience înălță capul spre vîrfurilc arborilor.
— Bate un vînt al naibii, spuse ca.
— Da, spuse Beii, e vîntul tic est. Și, cu umitinaic, adăugă: Sper
că nu s-a întîmplal nimic neplăcut.
— S-a înlîmplat ceva grozav dc neplăcut, răspunse ca.
Fata luminoasă a lui Bell se înroși.
— N-aș vrea să mă crezi indiscret, spuse cl.
— Nu c un secret și oricum n-ar putea rămîne un secret multă
vreme... Adehna a rupt logodna cu Maitland.
— Mă uluicști! exclamă Bell. Eu îi credeam... Dumnezeule! E
ultimul lucru la care m-aș fi așteptat.
— Numai asemenea lucruri sc înlîmplă, spuse Patience cu un
aer sumbru.
Privind-o cu ochii săi albaștri, mai degrabă înticbători decît
serioși, cl spuse:
— Sînt bucuros că nu iubesc pe nimeni și că nimeni nu mă
iubește.
— Ai preocupările talc literare, spuse ea, care te imunizează.
— Oarecum, dar nu în întregime.
Ploaia care amenințase începu să cadă, ușor, aproape imper
ccptibil. Nici unul nu o băgă în seamă și mei unul nu găsi ceva dc
spus.
Ajunsă acasă, Adelina examină pietrișul aleii pentru a constata
dacă sc văd urmele unei mașini dinspre lac. Nu găsi așa ceva. În
interior, casa părea pustie: „Cînd trăia unchiul Nicholas, își spuse
Adehna, casa nu avea niciodată acrul ăsta: prezența lui sc simțea
întotdeauna în ca“. Și, dintr-o dată, din pricina proaspetei sale
suferințe, Nicholas îi lipsi cu o intensitate înnoită. Bălrîna pendulă
din hol îi păru că bale din cc în cc mai tare: „Ca și cum ar încerca
să scape de unele lucruri și să termine cu ele pentru totdeauna",
gîndi ea.
Părăsind casa, sc duse la grajduri. Seara era aproape. În boxele
lor, caii rumegau liniștiți, peste tot erau așternute paie proaspete
Alf, rîndașul de la grajduri, cînta cu vocea sa ascuțită un cînlec
melancolic dc dragoste, avînd însă acrul fericit. Adelina intră fără
să bală în biroul tatălui său. Așezat în fotoliul său turnant, cl
ridică ochii cu surprindere. Fără să ezite, ca închise ușa și sc
aruncă la pieptul lui, ca și cum ar fi avut 10 ani, nu 20. El gemu
sub impetuozitatea îmbrățișării, dar o strînsc la piept, bătînd-o pe
spate.
— Ia loc. Haide, haide, spuse cl. nu te necăji atît de tare. Toată
lumea face greșeli.
Adehna își ascunse obrazul la pieptul tatălui său
— Nu-i vorba despre asta, spuse ca, ci de Mait. El e greșeala
mea.
— Cc lot spui? întrebă Renny, dcpărtînd-o pentru a-i putea
scruta obrazul. Explică-lc.
Timp de o clipă, ea fu incapabilă să vorbească, apoi,
adunîndu-și curajul, spuse cu o voce tremurătoare:
— Am rupt logodna. Totuf s-a terminat între Mailland și mine.
Ascunzîndu-și cu efort îneîntata sa uimire, el reuși să spună pe un
ion neutru:
— Adevărat? Dar cc s-a întîmplat?
— Ne-am certat, spuse ca, calmată. Poți să ghicești din ce
motive.
— Da. Și apoi? întrebă cl mîngîind-o pe păr.
— Nc-am despărțit. Eu m-am dus să mă plimb; simțeam nevoia
să fiu singură. Cînd m-am întors, Archer mi-a spus că Mail s-a dus
cu Roma la lac. M-am dus după ci, călare pc Bridget Erau pc malul
lacului, gala să se scalde. El a lual-o pe Roma în brațe și a
sărulat-o Ea i-a întors sărutarea. Sc purtau ca niște amanți.
— Și tu cc-ai tacul? întrebă Renny.
— Eu... Adelina închise ochii, apoi îi deschise mari. I-am
lapidat.
— Lapidat... repetă el cu stupefacție. Vrei să spui că ai dat cu
pietre în ci?
- - Da.
— Și că ele i-au nimerit gata să-i rănească?
— Da; fața lui Maitland era însîngcrală.
Renny avu un scurt hohot dc rîs.
— Bineînțeles, exclamă el, îmi parc rău că nu am văzut asta!
— Așa era drept, spuse ca. I-am judecat. M-am gîndit că meritau
să fie lapidați., ca pe vremuri.
— Și cl ce-a făcut?
— A ieșit din apă. a venit lîngă mine și a încercat să sc explice,
dar,... i-am spus că totul s-a terminal între noi, si am plecat.
— Ai iăcut foarte bine. Sînt mîndru dc line.
Rcnny luă un coupc-papîcr în mînă și-1 ținu o clipă în echilibru,
ascunzîndu-și privirea de triumf.
— E bine că s-a întîmplat asta înainte de a-1 lua de bărbat,
spuse cl. Dacă a putut să joace un rol dublu înainte dc căsătorie,
îți dai seama dc cc ar fi fost în stare după?
— Și acum cu ce mă fac? întrebă ea parcurgînd încăperea cu
ochi speriați; auzea în continuare zgomotul valurilor și vedea în
mijlocul lor cele două siluete îmbrățișate.
— Am să mă întorc acasă împreună cu tine E aproape ora mesei.
Poți să le retragi în camera ta. Am să am o întrevedere cu acest
lînăr domn, care va fi scurtă.. Crcdc-mă, Adelina, nu s-ar fi
adaptat niciodată la viața dc aici. Singura ta șansă dc fericire cu el
ar fi fost într-un loc unde să-și fi găsit de lucru ceva care să-i
convină... Poate la New York. Ți-ar fi plăcut așa ceva?
— Nu, nu... Trebuie să am mult spațiu în jurul meu.
— Iți dai seama acum, draga mea, că individul ăsta nu c ceea cc
îți imaginaseși. Nu e ceea ce speram și cu. Nu am să spun ce
gîndcsc; am să-ți spun numai că doresc ca fiica mea să sc mările
cu un bărbat demn dc ca.
Renny se ridică și o strînsc pc Adelina în brațe. Nu putea să o
vadă suferind fără să sufere si cl. Totuși, în sufletul său, înflorea o
deplină fericire; avea impresia că însuși Atotputernicul întinsese
un deget si l aruncase pc Fitzturgis jos dc pc piedestal.
Ghemuită la pieptul tatălui ci, Adelina simțea transmițîndu- i-se
o parte din forța care emana din el. Nu fuseseră niciodată mai uniți.
În mod dureros, ca își smulgea din suflet lanțurile cu care fusese
legală timp de doi ani, fără să-și dea seama că aceste legături
începuseră să slăbească dc la un timp. Pentru nimic în lume n-ar
fi recunoscut că Fitzturgis de astăzi nu era cel pe care îl idealizase
ca.
— Draga mea, spuse Renny îmbrățișînd-o, iubita mea, comoara
mea ..
— E groaznic, suspină ea, să-1 pierd din cauza Romei
— Nu te frămînta, spuse cl mîngîind-o ușor pc față; dacă n-ar fi
fost Roma, ar fi fost alta... Uilă-1, draga mea, goncștc-1 din
gîndurilc tale... Vor veni și alte zile fericite... pentru noi doi!
Fitzturgis bătuse la ușa Sylviei, ca nu era înăuntru. Află dc ia
Archer, mereu adîncil în cartea sa. dar nu cît să nu bage dc scamă
ceea ce se petrecea în jurul său, că ea sc dusese la chioșc. Această
mică clădire, în ruină dc 25 de am, rămăsese totuși în picioare. În
umbră de dimineață pînă scara, cl putrezea cu încetul și servea
drept refugiu urechclnițelor, păianjenilor și șoarecilor dc pădure.
Aproape nimeni nu mai venea aici, dar Sylvia îl descoperise, și, în
aceste zile de nchotărîri și întrebări, sc ascundea uneori în cl.
Acum, auzind că se apropie cineva, privi printre vița sălbatică cc
acoperea chioșcul și își zări fratele. Ea luă la început paloarea
verzuie a feței acestuia drept un reflex al frunzișului, dar înțelese
îndată că era de fapt semnul unei profunde emoții.
— Ce s-a întîmplat? întrebă ca din prag.
— Ce loc îngrozitor! exclamă el privind sumbru împrejur, apoi
adăugă: exact potrivit veștii pc care o să ți-o dau: lotul s-a terminal
între mine și Adclina.
— Cum c posibil așa ceva?
— Ne-am certat destul de violent. Era furioasă pc mine. În ce mă
privește, și eu eram încins, atît moral cît și fizic. Roma se ducea din
întîmplarc la lac să se scalde... M-am dus cu ca... Adelina ne-a
surprins... Ei bine, Roma era în brațele mele... Adehna a făcut o
scenă... A dat cu pietre în noi... În numele lui Dumnezeu, Sylvia,-
nu spune că era normal... N-aș putea suporta
— Nu mă așteptam deloc, replică Sylvia. Nu mi te-aș fi putut
imagina făcînd un lucru atît de idiot... Doar dacă nu te-ai aprins
cumva după fata aceea, astfel îneît să-ți pierzi complet mințile.
Nu-i posibil să fi sucombat în fața farmecelor dc mucava ale fetiței
ălcia.
— Nu vrei să înțelegi? spuse cl exasperat. N-a fost decît un
impuls de moment, lipsit de semnificație.
— Și totul s-a stricat! exclamă ea cu deznădejde. Oare ce nu-i în
regulă cu noi doi, Maitland, de nu aducem in jurul nostru decît
nenorocire... Atît nouă cît și celorlalți.
— Ei bine, am impresia că nu mai avem ce căuta aici, spuse el
cu tristețe. În cc tc privește, n-ar fi trebuit să mă trimiți să vorbesc
cu Finch. Trebuia să tc fi dus tu. 1-ai fi povestit lotul într-un fel
care tc-ar fi făcut încă și mai de dorit în ochii lui.
Ea simți că cl o învinuia în decepția sa, ca să sufere și el mai
puțin.
Cu umilință, spuse:
— Oricum i-as fi povestit eu, Finch tot ar fi văzut purtarea mea
în lumina cea mai odioasă
— Drept ce dracu se cred ăștia din familia Whileoak? exclamă
Maitland. Au dus existențe chiar atît dc puritane?
— Finch e virtuos prin natura sa, spuse ea. E exigent, și, ca
urmare, crud, în mod inconștient. În ce o privește pe Adelina, ea e
abia adultă. A făcut întotdeauna numai ce a vrut. Ca să-i placi, ar
fi trebuit să fii exact așa cum te imaginează ea. Mi-a vorbit despre
tine. Ar fi trebuit s-o auzi. Dumnezeule! Pe ce piedestal te înălțase!
 — El bine, am căzut cu zgomot dc pc cl. Mă clătinam dc la o
vreme. Pun pariu că taică-su și unchiul său Piers n-au scapat mei
o ocazie să spună cile o vorbă împotriva mea.
— Ar fi mai bine, Mailland, să vă despărțiri înainte de a fi prea
tîrziu. La drept vorbind, tc-ai căznit să te transformi într-un alt
personaj Dc cînd tc cunosc, dragul meu, știu că nimic nu te poale
schimba.
— Din dragoste pentru Adelina, m-aș transforma cum ar vrea ca,
spuse el cu încăpățînarc.
— E inutil. Nu ești în stare. Tc cunosc mai bine decît le cunoști
tu. Am fost învinși. Să ne întoarcem la New York si să luăm lotul de
la capăt.
Se apropie de ea și o îmbrățișă:
— Ești curajoasă, Sylvia, spuse cl.
Auziră pași. Sylvia aruncă o privire printre frunzele viței de vie și
exclamă:
— E Renny. Mă întreb dacă nu pc tine te caută. Of! Maitland,
poate ai putea să aranjezi lucrurile; cl va înțelege.
— Va avea mare grijă să nu înțeleagă, spuse Fitzturgis, și îi ieși
în întîmpinarc lui Rcnnv mai degrabă provocator decît cu căință,
sub ploaia care cădea încet.
— Vino pe aice, spuse Renny. Copacii or să ne protejeze.
Cînd ajunseră la adăpostul brazilor, Renny se opri și spuse:
— Ei bine, le-ai arătat, mei mai bun, nici mai rău decît mă
așteptam.
— La ce vă așteptați din partea mea? întrebă Fitzturgis.
Renny îl privi cu simpatie sau, mai degrabă, cu ceea ce ar fi
putut să fie simpatie, dacă Fitzturgis nu ar fi fost obiectul
afecțiunii, după părerea sa, prost plasată, a Adelinei.
— M-am gîndit încă de la început că nu erați făcuți unul pentru
celălalt.
Fitzturgis nu se aștepta la un ton atît dc temperat; se pregătise
pentru reproșuri violente asupra lipsei sale de fidelitate, la
invective grave. Dar Renny îl privea aproape cu bunătate,
mîngîindu-și sprinceana dreaptă.
— Adelina, continuă el, este reîncarnarea bunicii mele. Cred că
i-ai văzut portretul în sufragerie.
— L-am văzut, spuse Fitzturgis. „
— Mai este unul în salon, urmă Renny, reprezentînd-o pc
bunica mea copil,' în Irlanda.
— L-am văzut și pc acela, spuse Fitzturgis înlrcbîndu-se unde
dracu voia să ajungă.
— Nu-i asa că asemănarea cu Adclina c uimitoare?
— Trăsăturile lor par identice, răspunse Fitzturgis.
— Și sufielele lor dc asemenea! exclamă Rcnny cu entuziasm.
Suflete mîndre! Puțin dispuse să ierte o ofensă adusă mîndrici lor.
Deci, asta era.
— Domnule Whitcoak, spuse Fitzturgis, aș vrea să vă conving că
nimic nu a zdruncinat dragostea mea pentru Adelina. Înțelegeți,
desigur, cum un bărbal .
— înțeleg perfect, îi tăie Rcnny vorba aproape cu căldură. Dar
Adclina c incapabilă de așa ceva. N-o să te ierte niciodată, pot să le
asigur.
— între mine și Roma n-a fost nimic, decît o clipă lipsită de
semnificație. Nu ați putea oare să o convingeți pe Adehna despre
asta?
— N-ai fi putut face o alegere mai greșită pentru o clipă lipsită de
semnificație. Roma e trecută în cartea neagră a Ade- iinei, pentru
că a pricinuit ruptura logodnei iui Patience cu tînărul Green Nu,
Adehna n-o să le ierte niciodată: mi-a și spus asta. „Totul s-a
terminat între mine și Maitland". Îmi cunosc fata. Nu va uita și nici
nu va ierta niciodată lovitura dată mîndnei ci. Cred că știi asta.
Bănuiesc că și-a exprimat cu fermitate sentimentele.
— A aruncat cu pietre în noi, spuse Fitzturgis, dueîndu-și în
mod inconștient mîna la față, cu un surîs trist, spre plasturele lipit
pe obrazul său
Renny îl privi aproape cu solicitudine.
— Ei bine, asta a fost, poate, puțin cam excesiv. Dar Adclina e
excesivă în sentimente. A fost, desigur, îndrăgostită de dumneata.
Ea a declarat că, așa cum a făcut-o și străbunica ei, nu va avea în
viață decît o singură mare dragoste. Și aceasta va fi fără îndoială
adevărat. Mi-am dăl scama că nu erai făcut pentru viața dc aici.
Știu că ai încercat să te adaptezi. Ai încercat chiar cu toată
stăruința.
— Nu craii niciodată mulțumit de mine.
— Cum aș fi putut să fiu? Am fost chiar mai frămîntat decît pol
să-ți spun. V-am văzul, pc Adelina și pe dumneata, pc punctul de a
comite un act dezastruos. Nu prevedeam decît necazuri.
— Am să încerc să obțin iertarea Adelinei, spuse Fitzturgis.
— N-ai să o obții niciodată.
— Dumnezeule! E imposibil să cred. Dacă ar fi fost în apă
împreună cu noi, m-ar fi iertat. Roma a fost împinsă în brațele
mele dc un val. Am îmbrățișat-o, și asta a fost tot.
— înțeleg foarte bine, spuse Renny. Dar Adelina nu o poate și
nu o va putea face niciodată. Poli să încerci să ai o discuție cu ca.
— Ați fi de acord?
— Dragul meu băiat, sînt uman. Și eu am avut tentații în viață.
Știu cc înseamnă să fii slab, dar, din fericire pentru mine, am o
nevastă blîndă, de modă veche și indulgentă. Adelina nu arc nici
una dintre aceste calități. Totuși, poți să încerci. Și dacă ca reușește
să tc ierte, și dacă dumneata ești dispus să rămîi aici... să ici totul
dc la început...
— Asta nu va merge, îl întrerupse Fitzturgis. Va trebui să
plecăm în altă parte.
— Unde anum >?
— Poate la New York. Nu... Îmi dau scama că ea n-ar putea fi
fericită locuind la oraș.
— Sînt bucuros că o înțelegi atît de bine, spuse Renny amabil.
Fără să știe dc ce. această atitudine binevoitoare îl înlristă pe
Fitzturgis încă și mai rău. Scoase un suspin adînc, căruia îi
răspunse suspinul brazilor sub ploaie.
— Vă sînt foarte recunoscător pentru felul în care ați luat acest
incident, spuse el, și cred, totuși, că o să putem să ne împăcăm,
Adehna și cu mine.
- Am să văd cu plăcere că încerci, spuse slăpînul dc la Jalna și.
puțin enigmatic, adăugă, dacă vei reuși să încerci...
Se lăsase aproape noaptea sub arborii cu ramuri dese. Ploua
mai tare. Unul dintre cîini, venind dc la o afacere personală și
urgentă și foarte îngrijorat în legătură cu cina sa, se încrucișă cu ci
fără să-i privească.
— Am lăsat-o pe sora mea în chioșc; mă așteaptă, trebuie să mă
duc.
— În chioșc? Un loc frumos, sau care ar putea fi frumos dacă ar
fi reparat. Trebuie într-adevăr să mă ocup de asta.
Sc despărțiră și Renny miră în casă. În hol, îl găsi pc Piers.
— Am intrat în trecere ca să-ți spun că Mauncc s-a dus să
locuiască cu Finch, spuse cl. Raporturile noastre n-au fost prea
bune; nu pot suporta excesele lui dc băutură; c un exemplu prost
pentru frații lui. Personal, plecarea lui îmi face plăcere, dar a
îndurerat-o pe Pheasant și aș dori să-i spui asta. Spune-i că
trebuie să sc întoarcă acasă și să se poarte convenabil.
— Bine, o să ne ocupăm dc asta mai tîrziu. Deocamdată, am o
veste minunată să-ți dau. Adclina l-a surprins pc Fitzturgis în
timp ce o îmbrățișa pe Roma cu care făcea baie în lac; ca a rupt
logodna.
În bucuria lui, Renny își îmbrățișă fratele și încercă să-1 facă să
danseze cîțiva pași împreună cu el. Dar Piers, îngrijorat de piciorul
său dc lemn, se opri ferm, chiar în fața ușii camerei Adclinci.
— Ea e înăuntru, murmură Rcnny, și a.ș vrea s-o ici la line și s-o
reții pînă la plecarea lui. El vrea să încerce să sc împace cu ea, și
numai Dumnezeu știe dacă ea nu e în stare s-o facă. Nu vreau
să-mi asum riscul ăsta.
Cu fața sa plină de sănătate lîngă cea a fratelui său, Piers spuse
cu o voce joasă și răgușită:
— E cea mai bună veste pe care am auzit-o în ultima vreme. Se
cunoaște că e Roma amestecată.. Dumnezeu s-o binecuvînteze
 — Nu trebuie pierdută nici o clipă.
— Sînt omul tău. Adu-mi-o pe Adelina; mașina mea c afară.
— Du-o în fața porții laterale.
Rcnny bătu de două ori la ușa Adelinei înainte ca o voce slabă
să-1 întrebe: „Cine-i acolo?“
Nu răspunse și intră în liniște în cameră. Adehna era lungită pc
pat, cu fața îngropată în perne. Dar cînd tatăl său îi vorbi, întinse o
mînă către el. El o luă și, apleeîndu-se spre ea, spuse:
— Sînt sigur că nu dorești să-1 vezi pe Fitzturgis.
Ea sc așeză și, ridicînd spre el ochii tulburați, întrebă:
— Ai vorbit cu el?
— Da. I-am spus că sînt intru totul de acord cu line să rupi
logodna.
— Și cl cc a spus?
— Cred că j înțeles că nu arc nici o speranță. Dar ar fi foarte
stinjcniior [-intru tine să-1 înlîlncșli la masă. Vreau să evit asta,
comoara mea.
— N-am să vin la masă.
— Desigur că nu. Dar, ascultă: unchiul Piers c în față cu mașina.
Vrea să le ia la cl. Totul va fi în felul acesta mai ușor pentru line și
mai puțin penibil pentru toată lumea. Vino.
O ridică, simțind că nu era timp dc pierdut. Cu mintea confuză,
ea sc lăsă condusă fără rezistență pînă la mașina care aștepta în
fața ieșirii dc serviciu, în ploaie. Ca pc o bolnavă, cei doi frați o
susținură și o purtară aproape pc sus. Automobilul demară.
Renny scoase un suspin dc ușurare, reveni în hol și închise ușa
camerei Adelinei. Auzi vocile lui Fitzturgis și a Sylviei pe verandă și
urcă scara cîtc patru trepte odată, pentru a-i evita. La ușa lui
Alayne, bătu spunînd.
— Eu sînt, Renny.
li deschise și, văzînd-o în combinezonul de nylon cu dantele, cu
reflexele argintii ale părului scoțîndu-i în evidență prospețimea
pielii, rămase o cupă s-o aumirc înainte dc a-i spune:
— Am să ți sau o veste bună, Alayne.
 Ideile lor asupra a ceea cc era o veste bună nu coincideau
întotdeauna, dar ca se învoi să audă cc avea dc spus, gala să
accepte vestea ca bună numai după cc o va fi auzit.
— Ei bine?
— M am debarasat de Fitzturgis, spuse el, întrcbumțînd, pentru
un motiv pe care n ar fi putut să-1 aprecieze, tonul pc care l-ar fi
luat ca s-o informeze că a dat afară un grăjdar Poate pentru că-și
aducea aminte în mod inconștient că ca și Fitzturgis păreau că sc
apropie în mod firesc unul dc celălalt.
La început, ea nu înțelese și îl privi cu un aer perplex. Apoi
spuse:
— Dar, cum ai putut... Asta vrea să însemne că v-ați certat?
— Nu, cîtuși de puțin, zise el, vreau să spun, pur și simplu, că
logodna a fost ruptă. Adelina c hberă.
— Dar pentru ce? Ce s a înlîmplat?
— Adclina l-a surprins cu Roma într-o situație
compromițătoare... Și alunei a rupl-o cu el.
— Roma, repetă Alayne, în timp ce fața și gîlul i se înroșiră subit.
X
— Da, spuse Renny. Adelina n-a avut încotro.
— Presupun că nu, spuse Alaync. Unde c acum?
— S-a dus să-și petreacă noaptea la Pheasant și Piers. S-a
nimerit să pice la noi exact la momentul oportun.
— Adclina c răvășită?
— E, desigur, puțin amețită de lovitură. Care femeie n-ar fi?
— Dar cl? L-ai văzut de cînd... I-ai vorbit?
— Da.
Ea își duse mîna la gît, ca și cum ar ii dorit să se ajute să
pronunțe:
— Și... cc parc că simte?
— li c foarte rușine. Cărui bărbat nu i-ar fi? 1 înțelege că totul s-a
terminat între ci. Cred că va pleca fără întîrzicrc. Ne-am dcspăițit
în termeni foarte politicoși, el și cu mine. E mai bine așa, nu crezi?
— A Sînt sigură că e mai bine așa.
 — Alaync, ce gîndești tu despre toate astea?
— Sînt... sînt siderală, dar... ezită, pentru a-și umezi buzele.
— Dar ce?
— Ei bine, nu m-am gîndit niciodată că Adelina și cu cl ar fi
făcuți unul pentru celălalt.
— Sînt exact de părerea ta. Ar fi fost un cuplu foarte prost
asortat. O luă în brațe și o sărută. Nu așa cum sîntem noi doi.
Alayne se simți extraordinar de emoționată. Îi prinse brațele cu
mîinilc ca pentru a se elibera de orice gînd șovăielnic, pentru a
rămîne puternică grație puterii lui
Sc auzi gongul cc anunța cina. În perioada asta Alayne îl auzea
arareori fără să-și spună: „în curînd familia Wragge și gongul vor
aparține trecutului". Dar în scara aceasta, sunetul lui nu deșteptă
în ca decît gîndui: „Cum am să pot suporta să-1 văd pc Maitland
după cele cc s-au întîmplat
— Cred că n-am să cobor, spuse ca.
— Știu exact ce simți, spuse Renny bătînd-o pe umăr. Dar cred
că trebuie să cobori din pricina Sylvici. Biata fată nu mai este
aceeași dc cîtcva zile; poate că bănuia ceva între fratele ci și Roma,
Numai Dumnezeu știe cum dc au reușit să mă păcălească pc mine.
Alayne își dorea măcar cîtcva momente dc singurătate în timp cc
termina să sc îmbrace; dar Renny nu o părăsi, și coborîră
împreună. Fitzturgis, Sylvia șî Archer veniră din verandă și li sc
alăturară. Fitzturgis era extrem de palid, cu lot bronjazul său, și
evita ochii lui Alayne. Aruncă o privire rapidă spre masă și băgă dc
scamă că tacîmul Adelinei nu fusese pus. Cu voce scăzută, înainte
de a se așeza la locul său, Renny îi spuse:
— Adelina c plecată pentru moment. M-am gîndit că c mai bine
s-o las să facă cum vrea. Ne vom simți mai la îndcmînă fără ca.
La gîndul de a se simți mai puțin stînjenit la masă, Fitzturgis
avu un surîs trist.
— Consiimmatum est, murmură Archer.
Intr-o tăcere solemnă, ca și cum s-ar fi aflat un mort în casă,
Rags servi masa. Părea, în seara aceasta, bătrîn și obosit.
Manșetele sale aveau franjuri de uzură.
Alayne își reveni: angajă o discuție cu Sylvia cu o voce foarte tare,
despre o antologie dc poeme pe care o citise, despre niște rețele de
lichior, despre speciile de dalii preferate. Din timp în timp, Renny
intervenea, spunînd cîteva cuvinte lipsite dc importanță. Fitzturgis
rămase aproape tot timpul tăcut. Cînd sc instala liniștea, Archer,
cu un tact neobișnuit, sc lansa într-un monolog asupra unei
emisiuni științifice pe care o ascultase la radio, referitoare la
variațiile meteorologice din ultimul sezon.
— Aș vrea să avem un televizor, spuse cl. Unele dintre discuțiile
care se difuzează sînt foarte interesante.
— Televizor! repetă Alyane, pentru care acest cuvînt evoca fețe
respingătoare și zgomote încă și mai respingătoare. Oh! Niciodată,
Archer.
— Sînt prea bătrîn ca să mă corupă și prea tînăr ca să mă
dezguste, spuse cl.
— În afară de asta, spuse Alayne, constă prohibitiv de scump.
Archer întoarse capul pentru a-1 întreba din priviri pe tatăl său,
iar acesta îi răspunse lăcîndu-i cu'ochiul.
Masa sc termină în sfîrșit, și toată lumea ieși afară. Ploaia,
încetase și atmosfera era nespus dc plăcută, aerul curat și înmi
resmat. Iarba dc pe peluza cc fusese tunsă în ziua aceea era
adunată în grămezi frumos mirositoare. O familie dc păsărele sc
agita în căutarea mesei de scară. Archer sc amuză înccrcînd să
vadă cît dc mult putea fi întinsă o rîmă, înainte de a se rupe.
Renny își privi ceasul și spuse:
— Trebuie să mă duc pentru cîteva minute la grajduri; Wright c
îngrijorat de starea unuia dintre mînji.
Fitzturgis îl urmă și spiise:
— Sora mea și cu mine intenționăm să plecăm la New York cu
trenul dc dimineață. Sperasem s-o recăd pe Adclina, dar ca mi a
arătat cu claritate că nu vrea așa ceva. Cred că trebuie să plec, nu
sînteți de părerea mea?
Era în vocea lui rugăminte, ca și cum sc lăsa în scama lui Rcnny,
ca și cum dorința de a o revedea pe Adclina trebuia să o supună
voinței tatălui ci. Totuși, în timp ce vorbea, simți trezindu sc în cl
donnța de a sc elibera de legăturile carc-1 tintuiau de acest loc, dc
acest om cu picioarele lungi, cu părui roșu. Numai dacă ar fi putui
să o ia cu sine pc Adclina.,. Dar ca îi spusese dc alîtca ori: „Nu voi
putea fi fericită nicăieri altundeva decît ia Jaina.“
Renny îi dădu aprobarea, nu prea repede, ca și cum s-ar fi gîndit
cu obiectivitate Se va aranja, spuse cl, ca mașina să fie la dispoziția
lui Fitzturgis cînd va fi nevoie. Apoi, abandonînd dmtr-o dată acrul
său demn, spuse cu un fel dc surîs:
— Ei bine, după ce am avut în perspectivă o dublă căsătorie, nu
mai avem nici una, și pe deasupra ne pierdem și servitorii.
Fitzturgis reuși să-i răspundă cu gnmasa unui surîs mai
degrabă macabru Sc întoarse în casă și o găsi pe Alaync în verandă;
nu sc putu reține să nu se apropie de ea cu o expresie de jenă, dc
rușine. Alaync, mereu dispusă să-1 asculte cu interes, își întoarse
privirea, apoi, cu un efort, îl privi în ochii săi care o fixau cu un aer
aproape tragic.
Doamnă Whiteoak, exclamă cl. Ce credeți despre mine? Mă tem
că lucruri foarte rele.
Alajnc era, în realitate, mai mișcată din cauza a ceea ce fuseseră
propriile ci sentimente față dc el decît din cauza greșelii pc care o
comisese. Îl primise cu atîla căldură în cercul familiei, mai puțin ca
logodnic al Adelinei, cît ca pe un membru nou și simpatic, a cărui
atitudine față de ca era aproape tandră. Un cuvînt pentru care
mama sa avusese predilecție, îi veni acum în minte: cuvînlul
„odios“; dar ca nu știa și nici nu încerca să descopere dacă acest
cuvînt i se potrivea lui Fitzturgis sau ei însăși. Era îndeajuns dc
nefericită și fără să analizeze situația.
Fitzturgis puse un picior pe treapta de jos a peronului și,
ridicînd ochii spre ea, spuse
— Îmi parc că nu-mi mai rămîne nimic altceva de făcut decît să
mă căiesc și să dispar, ca un bărbat care a avut prostul gust de a
face curte altei femei decît logodnica sa.
 — Taci din gură, te rog, spuse Alayne, taci din gură!
— Ați fost atît de minunată cu mine, spuse el; n-am să uit
niciodată.
Ea roși puternic și nu găsi nimic dc spus.
Archer apăru cu un mers al căilor ferate în mînă.
— Nu aveți nici o posibilitate dc alegere a trenului. Nu-1 veți
putea prinde pc cel de scară. Am însemnat ora plecării celui de
dimineață. Tc-ai interesat dc cl, nu-i asa?
— Intr-adevăr. Mulțumesc. Cred că ar fi mai bine să-mi fac
geamantanele în seara asta.
— Pot să tc ajut? întrebă Archer aproape cu amabilitate. El
făcea parte dintre cei care era totdeauna bucuros de plecarea
musafirilor
XVIII
ANIVERSAREA LUIRENNY
O noapte, o zi, altă noapte s-au scurs și Adelina continua să stea
la Piers. Nu sc îndura să se întoarcă la Jalna. Pheasant îi arătase
alîla blîndă simpatic — și nu în verbe, ci înconjurînd-o cu o
tandrele prevenitoare. Piers și fiii săi se purtau ca și cum nimic
supărător nu se petrecuse. Micuța Mary' se ținuse tropăind după
ca, plină de încredere, un îngeraș, așa îneît mînia și durerea
Adelinei sc mai domoliră.
În cea de-a doua dimineață, a văzul-o pe Patience cu canișul
apropnndu-sc de ușă. Clinele ținea în bot un coșuleț și, pentru că
semăna în modul cel mai caraghios cu un cățel de porțelan din
epoca victoriană, Adelina nu se putu împiedica să nu surîdă.
— Îți aduce un cadou! strigă Patience.
Canișul a consimțit să cedeze coșul care îi conferea o deosebită
prestanță în ochii lui și din care Patience extrase un pui dc pasăre,
învelit într-o bucată dc flanelă.
— Wright l-a găsit aproape congelat, spuse. Trebuie să-i
prindem musculițc. Deocamdată e ghiftuit, dar în curînd îi va fi din
nou foame.
Cele două fete se așezară pc treptele dc la intrare, cu ochii la
păsărică.
— Cît c dc drăgălaș! spuse Adelina. Dar mă tem c-o să moară.
Cam așa sc întîmplă.
— Nu, dacă este hrănit destul dc des, spuse Patience. E voinicuț
puiul ăsta.
Continuară să vorbească de una, de alta, ocolind subiectul care
le stătea pc inimă, pînă cînd, fără altă introducere, Patience zise:
— Cînd te întorci la părinți?
— Nu m-am gindit.
— Știi că cl și sora sa au plecat?
— Da. Si-au luat rămas bun de la tine, Patience?
— Nu. Au lăsat un fel dc adio general. Sylvia a spus c-o să scrie.
Un sfîrșit dc vară mai degrabă nefericit, nu găsești?
— N-o să mai fiu niciodată aceeași. %
— Singura persoană care a sfîrșit vara nevătămată e Roma.
— Cc zice în apărarea ei?
— Nimic.
— După două asemenea victorii, fără îndoială triumfă.
— Eu o evit. Am rugat-o pc Mummy să evite subiectul, dar
Mummy a făcut-o totuși, cînd a rămas singură cu ea. Roma a
privit-o liniștită ca un înger, spunînd că ea n-a făcut nimic și că nu
e vina ci dacă place bărbaților
— Ce viperă!
— Unchiul Rcnny a stat de vorbă cu ea.
— Îmi parc rău! Va fi din cc în cc mai plină de ca.
— Nu cred ca unchiul Renny să-i fi vorbit dc cele înlîmplate. Lui
Mummy i-a spus că a căutat să afle cc avea Roma poftă să facă.
Vrea să meargă la New York, să urmeze niște cursuri de ceva,
design vestimentar, parcă i-ar fi zis ea. Ei bme, are banii necesari.
Dumnezeu știe că nici unul din noi n-o să plîngă văzînd-o că
pleacă.
— Te compătimesc, spuse Adclina, c-a trebuit mereu să trăiești
alături de ca.
— Ah! Nu mi-a fost prea neplăcut, urmă Patience cu
seninătate, ... pînă cînd nu mi l-a luat pc Norman, iar asta, acum,
nu mă mai chmuie. Surprinzător ce mult te înveți cu toate...
Adevărul c c-am găsit să iubesc pc cineva mai mult decît l-am iubit
vreodată pe Norman.
— Humphrey Bell?
— Da. El nu știe că-1 iubesc și nu mi-a spus nimic, dar asta
dovedește că te poți vindeca... Nu sc moare dinlr-o mimă zdrobită.
— Inima mea nu-i zdrobită, zise Adehna. A încasat o lovitură
strașnică, dar nu e zdrobită. O apucă dintr-o dată rîsul, un rîs cam
zănatic, la gîndul scenei dc pe lac, dar amestecat cu lacrimi. Oh!
Patience, dac-ai fi fost acolo să mă vezi lovindu-i cu pietre! strigă
ca.
Din ușa atelierului, sc auzi vocea lui Christian:
— Fetelor, veniți să vedeți!
Sc ridicară, Patience purtînd coșul cu păsărică.
— Niciodată n-o să mai am încredere într-un bărbat, spuse
Adelina cu hotărîrc.
— Ai perfectă dreptate, spuse Patience. Îi pot iubi, dar să
mă-ncrcd în ci, niciodată.
— Veți face o singură excepție în favoarea mea! afirmă Christian
care le auzise.
Adelina îl privi furioasă. Cum îndrăznea să glumească tocmai
acum? Christian sc credea mult mai copt decît ambele sale vc-
rișoarc. Socotea că în privința problemelor sentimentale,
experiența lui de artist îi atribuie vederi largi și o profunzime
neștiute de către ele. Pe dc altă parte, Patience, care era cea mai
mare, sc credea și cea mai matură. Rămăsese, de mică, orfană de
tată, cu o mamă care se sprijinea pc ca, în timp cc ci fuseseră
protejați dc prezența lui Renny și a lui Piers. Avea un serviciu stabil,
cîștiga bani, în timp cc ci depindeau de rudele lor. În cc o privea pc
Adelina, pentru ca verișorii nu erau decît niște copii care nu
cunoscuseră emoțiile sfișictoare prin care trecuse ea. În atelier sc
afla și Maurice, care sc considera drept un om de lume blazat.
Pentru cl, cei trei nu știau despre viața reală nici cît puișorul pe
care Patience tocmai i-1 arătase. Maurice îl așeză în palmă și-1
privi cu milă; era, de fapt, deja cam băut:
— Mililelulc, spuse cl. Gonit din cuib, fără ca familiei să-i pese...
Eu știu cc-nscamnă asta!
Părea atît dc elegant, dc bătrîn, stînd așa în picioare, cu pasărea
în palmă, îneît Christian spuse:
— Aș vrea să am destul talent să te pictez așa cum stai acum,
aici.
— Hai, dă-i drumul, zise Maurice. Pozăm pentru line, pasărea și
cu mine. Vei intitula tabloul Cei doi orfani
— Mai important c, interveni Patience, să nu-1 lăsăm să moară
dc foame. Crezi că-i găsești un viermișor, Mooey?
Christian apăsă pc tubul de vopsea:
— Na, puiule, un frumușel vierme verde pentru tine, spuse,
îndreptîndu-1 spre pui.
— Brută! exclamă Adclina, și-l împinse.
Cu pas nesigur Maurice se întoarse spre ușă.
— O să-i găsesc un vierme, cc dracu! Dînd să iasă, sc află
dintr-o dată, fată-n fată, cu taică-său.
— Ei! zise Maurice și, înainte de a sc putea stăpîni, adăugă:
Cineva mi-a spus că v-ați dus în oraș.
— De-asta ai venit... gîndind că nu mă găsești.
— Nu, zău nu... habar n-am cc-am gîndit.
Piers îl fixă cu ochi severi:
— Ei bine, găsesc că le-ai purtat foarte urît. Trebuie să știi că a
fost o lovitură pentru mama cînd, într-un acces de furie, te-ai dus
să te instalezi la Finch.
— Nu eram furios. Am plecat fiindcă simțeam că vă irită
prezența mea.
— Băutul tău mă irită. Ești incapabil să te stăpînești. Ai de gînd
s-o faci pe mama ta să sufere în mod deliberat?
— Nu, ripostă Maurice cu voce puternică; am plecat ca s-o cruț.
— Ascultă, trebuie să tc întorci.
— Nu, nu, nu pot.
 — Uite ce e, du-te și i spune că eu vreau să revii. Ar fi drept
măcar față de mine.
— Foarte bine, am s-o fac... Și, cu voce scăzută: lartă-mă, tati.
Văzîndu-1 clătinîndu-sc spre casă, Piers exclamă:
— Doamne, Dumnezeule, la ora asta ai și băut!
Maurice uitase de mica pasăre. Vrînd să-și ia zborul, era cît pe
ce să cadă; canișul a prins-o cu dibăcie și i-a dus-o întreagă lui
Patience.
Cei care se aflau în atelier se făcuseră că n-aud schimburile de
cuvinte dintre Maurice și Piers, dar nu putuseră ignora exclamația
ultimului.
— Groaznic! spuse Patience. Știam c-a băut. Bietul Mooey!
— Nu-1 plîng, rosti Adelina cu tonul tatălui ei. Merită o corecție
zdravănă.
O clipă Piers sc gîndi să nu-1 lase pc Maurice să se ducă la
maică-sa în halul în care era, dar își spuse cu un surîs batjocoritor:
„Dacă o las să-și vadă odorul afumat în plină dimineață... va
înțelege, poale, mai bine, nemulțumirea mca...“
Își scoase mașina din garaj și se duse la Vaughanlands. Auzi
pianul și-1 văzu pc Dennis ndicîndu-se și adoplînd o poziție
defensivă: t
— Tatăl meu compune. Nu cred că arc chef dc vizite!
— Nu sînt un vizitator obișnuit. Te pune de pază, ai? Cum îți
place să locuiești aici, Dennis?
— Păi, nu prea locuiesc aici Nu lot timpul. Dar cum pleacă
Maurice, mă instalez.
— Bine. Să văd ce pot face să le ajut. Așteaptă aici, Dennis.
Piers intră fără zgomot în salonul de muzică, găsindu-1 pc
Finch așezat la pian. Își retrase mîinile de pc clape și se apucă să
scrie pc portativ. Foi dc hîrlie, încărcate dc alte note muzicale, erau
răspîndilc pc pian și pc jos Finch părea extrem de fericit. Chiar
cînd, ndicîndu-și ochii, înlîlni privirea ușor zeflemitoare a lui Piers,
își păstră expresia dc fericire. Părea abia conștient de prezența
fratelui său.
 — Te distrezi copios? întrebă Piers.
— Da, spuse Finch după un adînc oftat. Mă distrez copios... Am
compus o gavotă pe care mi-ar plăcea s-o asculți. O aveam în cap
de-o vreme și acum am pus-o pc hîrlie. Vrei s-o asculți?
Piers sc simți grozav de măgulit; niciodată Finch nu-i
împărtășise vreuna din compozițiile sale.
— Dă-i drumul: zise. Aș fi încîmal s-o ascult.
Finch sc întoarse din nou spre pian. Cînd sfîrși bucata,
melodioasă și veselă în întregime, Piers izbucni:
— E cel mai bun lucru pc care l-ai făcut! După care, dîndu-și
seama că nu era tocmai ceea ce trebuia spus, fiind vorba de o
compoziție de factură mai ușoară, rectifică: Ar trebui să spun că e
bucala care mi place cel mai mult. Majoritatea operelor tale sînt
puțin prea serioase pentru mine.
— Mi-a venit în minte într-o seară în care cîntam la pian pentru
cineva... Sylvia Fleming, parcă... Ea s-a dus... dar gavota mi-a
rămas în cap.
— Ar trebui să i-o dedici.
— Ah! Nu... nu c cu putință... Tc rog nu repeta nimănui cele cc
ți-am spus... nimănui. Ce-o fi făcînd ca acum?
Ochii albaștri ai lui Piers sc făcură mari și încă mai albaștri, plini
dc mirare și de un rîs reținut.
— Chiar nu știi? întrebă cl.
— Nu Dc cc ar trebui să știu?
— Ei bine, dac-ar fi să ne luăm după zvonuri, jumătate din
noapte a petrecut-o aici, să spunem că ascultîndu-te cîntînd. Apoi
Renny a venit s-o ia, ca să se poală odihni, atît el cît și Alayne, și ca
să-ți salveze ție reputația! Și după toate astea tu habar n-ai cc face
ca!
— Cc vrei să spui?
— Băiete dragă, e la New York.
— Cînd a plecat?
— Ieri dimineață. Cu fratele ci.
— Dc necrezut.
 — Dimpotrivă, replică Piers rîzînd, nimic mai firesc. Drăguța
noastră Roma s-a dat la Fitzturgis și nenorocitul n-a avut nici o
șansă să scape. Adelina a rupt logodna. El și soră-sa s-au întors la
New York. Adelina nu lucrează cu jumătăți de măsură. L-a trimis
la plimbare. Dc multă vreme, nimic nu mi-a făcut atîta plăcere!
— LJrît din partea Sylviei să plece fără să-și ia rămas bun de la
mine! Eram prieteni... buni prieteni! rosti cu greu Finch.
— Crezi că și-a dat seama?
— Bineînțeles.
— Cea mai bună treabă pc carc-o poți face e să încetezi să le mai
gîndești la ca. Dinspre partea mea, sper să nu mai înlîlnim mei un
membru al familiei Fitzturgis.
Pc terasă sc-auzi venind cineva cu mers tîrsit, si în cameră
pătrunse Maurice. Văzîndu-1 pc Piers se dădu înapoi, vrînd să se
retragă, dar Piers îl întrebă cu tonul cel mai natural:
— Ei, ai văzut-o pe maică-ta?
— Da A înțeles.
— A înțeles cc?
— C-o să mai rămîn o vreme la unchiul Finch, dacă mai vrea cl
— Sigur că vreau, zise Finch.
— Maică-la a băgat de seamă în ce stare ești? întrebă Piers cu
un surîs ironic.
— N-a lacut nici o obiecție, răspunse Maurice, lăsîndu-sc în
fotoliul cel mai confortabil.
— Încearcă, dacă poți, să-1 împiedici să mai bea, îi spuse Piers
fratelui său.
Cu coaiele sprijinite de capacul pianului și cu capul în mîini,
Finch n-auzea nimic din ce i se spunea. Amintirea acelei
misterioase și delicioase nopți petrecute cîntîndu-i Sylviei la pian îl
izola dc tot și de toate. N-ar fi trebuit să plece fără să-i spună la
revedere. N-ar fi trebuit să plece. Avea chef să-i cînte gavota.
Pe punctul de a pleca, Piers spuse:
— Sper să nu uiți că mîine c aniversarea lui Renny. Sîntcm toți
așteptați, seara, la masă. Sentimente diverse vor însufleți
petrecerea: unchiul Nicholas dispărut, dar moștenirea care să ne
bucure; logodna ruptă a Adelinei, iar Fitzturgis dus; să te
descrețească toate astea.
— De-acord cu ultimul punct, zise Maurice.
Afară Dennis îl întovărăși pc Piers pînă la mașină.
— Ai spus că vei face ceva în legătură cu Maurice, rosti băiețașul
pe un ton de reproș.
— Ah! Da... ai fi vrut să-ți elibereze camera, nu-i așa?
— Da, aș vrea să trăiesc cu tata.
— Și dac-ai veni să locuiești la mine o bucată de vreme?
Dennis se gîndi, după care urmă:
— Mulțumesc. Dar cred c-o s-aștept pe-aici să plece Maurice.
— Foarte bine. Dar vino la prînz la noi.
— Mulțumesc. Cred că la prînz m-așteaptă tata.
— Adu-i aminte să cumpere un dar pentru unchiul Renny.
— Bine aș face să-i vorbesc de asta numaidecît.
Piers îl luă pe sus pe Dennis și, cu toate protestele lui, îl vîrî în
mașină.
Masa de aniversare a lui Renny număra cincisprezece musafiri:
Renny, Alayne, fiul și fiica lor; Meg, fata ei și Roma; Piers, Pheasant,
cei trei fii ai lor și fiica; Finch cu băiatul lui. Era prima reuniune de
familie de la care lipsea Nicholas. Mary, la rînd cu oamenii mari,
purta o rochiță albă cu un cordon roz și, bucuroasă să vadă că i sc
umple farfuria (una din vechiul serviciu dc porțelan Worcester), nu
făcu nici un efort să mănînce.
Wakefield fusese nevoit să rămînă la New York, dar trimisese o
telegramă dc felicitare și era așteptat într-un viitor apropiat.
Adclina revenise acasă abia în ziua respectivă. Fără Fitzturgis,
deși ca îl gonise, nu avusese curajul s-o facă mai devreme. Avea
impresia că lipsise foarte mult, că străbătuse un hău, că era altă
persoană decît cea care-i descoperise pe Roma și pe Fitzturgis pc
malul lacului.
Și totuși, acum, că era din nou acasă, atmosfera, acrul Jalnei îi
erau în chip straniu familiare.
 În această primă zi, Alayne o întîmpinase nu cu demonstrații
mămoasc, dc parcă Adelina ar fi fost oița ei rănită — Adelina n-ar fi
putut să suporte așa ceva —, ci vorbindu-i de spectacolul splendid
al vieții, de tot ceea ce mai putea să-i rezerve viitorul, îi arătase o
simpatie fără urmă de sentimentalism excesiv.
Mamă și fiică se simțeau foarte apropiate. Sc întrebară dacă
Roma va cuteza — Alaync gîndca „dac-ar avea neobrăzarea" — sa
vină là masa dc aniversare.
A venit, cu Meg și Patience. Ar fi fost nevoie de un observator
mai atent decît oricare din persoanele prezente, pentru a descoperi
în antuuinea ei fie curaj, fie msoiență. Simpiu, fără urme de jenă, îi
aduse lui Renny o cravată și o cutie cu tutunul lui preferat, frumos
ambalate. Și, o dată cu darurile, îi întinse obrazul rotund pentru a
fi sărutată. Rcnny o sărută.
— Ei, ei! zise, ia tc uită.
— Da, unchiule Rcnny. N-am avut o idee mai originală, pentru
ziua dumneavoastră, așa că v-am adus astea.
— Mulțumesc mult, sînt sigur că va fi exact ceea ce-mi doresc.
Toate cadourile fură înșirate, în ambalajele lor, pe masa din
bibliotecă, pentru a fi despachetate după cină.
— Cc păcat că nu e și Wakefield, spuse Mcg cînd se așezară la
masă.
— Wakefield și unchiul Nick... mult ne lipsesc amîndoi, oftă
Renny și adăugă: Dar Wakefield va veni... Și privirea i se întoarse
către locul pc care atîția ani îl ocupase Nicholas și pe care acum
era așezat Piers, oarecum jenat.
— Ce cald e, spuse Alayne; m-am gîndit c-ar fi bine să începem
cu o ceașcă dc supă la gheață.
Pheasant c gustă și zise:
— E pur și simplu delicioasă.
Micuța Mary lăsă lingura deoparte. O cremă neîndulcită, fără
frișcă, o nedumeri complet. Friptura dc miel, însoțită de un sos cu
mentă, de mazăre verde și de cartofi noi, fură minunate, ca și
înghețata și uriașul tort festiv, cu luminări strălucitoare. Era
ultima strădanie a doamnei Wraggc, înainte dc plecare. Dominau,
acea capodoperă dc cofetar, un călăreț pc un cal dc curse și
inscripția: „Mult noroc dumneavoastră și lui East Wind“. Numărul
luminărilor stîrnise destule discuții. Adelina voia șaizeci și ceva,
vîrsta tatălui ei, dar nu prea era loc, așa că hotărîră să nu pună
decît vreo douăsprezece.
Expresia de satisfacție a lui Renny, la așezarea tortului iluminat
în fața sa, o amintea extraordinar pe bunica lui; zîmbctul șiret
adresat tuturor din jurul mesei, înainte de a-și trage răsuflarea în
vederea stingerii luminărilor, trimitea atît de mult la cel al bătrînci
Adelina, îneît toți cei ce o apucaseră schimbară priviri amuzate
Doar fala îngustă, cu mușchii încordați, ochii vioi ai lui Renny, se
deosebeau total de fața foarte bătrînei femei, care supraviețuia în
memoria ior. Stinse toate luminările umir-un singur suflat,
triumfător.
— Voi păstra căluțul ca porte-bonheur, zise; e o minunăție.
— Eu l-am cumpărat, spuse Adelina și-și aminti că ieșise în oraș
cu Fitzturgis în acest scop. Cît de depărtată i se părea ziua aceea!
Cînd micuța Mary văzu cum se taie în felii superbul tort și cînd
măsură porția pe care Renny i-o puse pe farfurie, își șterse
lacrimile cu colțul șervetului Tatăl ei o luă pc genunchi și o întrebă
încet:
— Ce e?
— Prea multă prăjitură, prea mult cal; prea mulți oameni.
După cină urmă, în bibliotecă, ceremonia desfacerii pachetelor.
Cum se cuvine, Renny se arătă recunoscător pentru șosetele,
cravatele, cămășile și papucii primiți. Era și un cal de bronz, de
fapt un press-papiers, din partea lui Finch; Alayne îi oferise ultima
carte a lui Churchill („Exact ce-mi doream!“ exclamă Rcnny, carc
sc și văzu cufundat în lectură, în lungile seri dc toamnă). Cadoul
iui Christian era un mic tablou, carc reprezenta casa în soarele
verii. Toate darurile îl îneîntară, deși, trebuie spus, era nevoie dc
oarecare imaginație ca să apreciezi în această noapte toridă de
august, lîncturilc și fianclelc grele aduse de Mcg. Ea cumpărase
totul la solduri și, oricum, iarna venea.
— Tocmai ce-mi trebuia! Pc-alc melc le-au ciupit moliile! declară
cl sărutînd-o.
Alaync, carc sc mîndrea că scăpase Jalna dc molii și de gîndacii
carc foiau înaintea sosirii ci, găsi penibilă observația. Dar trebuia
să suporte atîtca! Nu-1 contrazise.
Cadoul iui Archer era într-un plic și, o clipă, Rcnny intrigat,
ridică sprînccnele. Pc urmă descoperi că era o chitanță de zece
dolari, avans pentru un televizor... Archer anexase un cartonaș cu
cuvintele: Nădăjduiesc că veți putea completa suma.
— Ce c, ce c? întrebară vreo douăsprezece voci.
Rcnny își îmbrățișa fiul, îl sărută zgomotos și răspunse:
— Secretul nostru.
Mai lîrziu, cînd sc răspîndiră pc peluză cu băuturi răcoritoare în
pahare, Mcg îi trase deoparte pe Rcnny și Alaync:
— Cc facem cu Roma? întrebă ca pe un ton care combina
misterul cu rcic prevestiri.
— Are dc gînd să urmeze niște cursuri, nu prea știu bine ce fel,
spuse Renny.
— Design vestimentar, spuse Mcg. New York c locul indicat
pentru așa ceva, și acolo dorește să meragă.
— E prea tînără să locuiască acolo singură.
— Ba cred că poate...
— Nu pot să îngădui așa ceva, spuse Renny.
Meg suspină:
— Mi-ar plăcea s-o văd plecată. Dc cînd cu povestea cu lînărul
Green, ea și Patience nu sînt... În fine, vă închipuiți cc simte
Patience.
' — Desigur.
— Patience e o fată adorabilă, spuse Alayne.
Meg o privi afectuos pe cumnata ci. Elogiul la adresa Paticncci o
încălzea, îi lacca bine.
— Îți mulțumesc, spuse ea simplu, pe urmă continuă: Roma n-o
să mai vrea, acum că arc o sumă dc bani, să rămînă aici.
 — Va face ce i sc va porunci, spuse scurt Renny.
— Am o idee, spuse Alayne. Am s-o caut pe vechea mea prietenă,
Rosamund Trent, și-o să-i cer sfatul. A trăit toată viața la New York
și desigur ne va da sfatul dc care avem nevoie.
— Excelentă idee, spuse Meg.
— Pare ciudat că fetele nu sc înțeleg, spuse Renny.
— Unde va fi Roma vor fi întotdeauna probleme.
Renny o văzu pc Roma in grupul verilor ci și o strigă:
— Roma, vino încoace!
Ea păși încet pe iarba umedă. O înlîlnîsc în această seară pe
Adelina, pentru prima dată după scena de la lac. La masă fuseseră
așezate departe una de alta, dar pe faleză se pomeniseră față-n față.
Mînia seînteia în ochii Adelinei și simți că puțin lipsea s-o agreseze
fizic pc Roma și s-o lovească cu palmele ei puternice. Dar ochii
mari ai Romei erau triști și părea nedumerită dc simțămintele pe
care le stîrnca. Patience, cu micuța Mary dc mînă, le ajunse din
urmă, cu un zîmbet tulburat Era ceva magnific în personalitatea
Patiencci.
Cei trei fii ai lui Piers, cel al lui Renny și cel al lui Finch, care se
adunaseră în alt grup, veniră să le regăsească pe fete. Luna plină,
enormă, care tocmai se mălța deasupra copacilor, îi lumina acum
pe cei nouă von adunați în fața casei năpădite de viță sălbatică și
contempla parcă această nouă generație de Whiteoak. Cum se vor
putea comnara acești tineri cu Mcg, Rennv, Piers, Finch și
Wakefield? Și cu cei ale căror morminte, aliniate nu prea departe,
erau la ora aceasta înfrumusețate de lună? Nu-i vor face de rușine,
părea să spună vechea casă...
Tînărul Philip, foarte exuberant se aplecă, își înfipse palmele în
iarbă, ridică picioarele îmbrăcate în pantaloni albi drept în sus și
începu să meargă în mîîm.
— Roma, spuse Renny privindu-și nepoata cu oarecare
perplexitate, dc cc vrei să le duci la New York?
— Oare nu are toată lumea dorința asta? răspunse ea cu o
privire rece.
 — O, Doamne! exclamă el și pufni în rîs.
— Să vizitezi orașul, da, firește, spuse Mcg, dar tu, tu vrei să tc
Stabilești acolo, nu i așa?
— Vreau să învăț ceva.
— Poți învăța în Canada tot ce ai nevoie să știi, zise Rcnny
— Nu vă pricepeți la modă.
— Cred că Roma arc dreptate, spuse Alaync cu o căldură
neobișnuită față dc Roma. Pentru specializarea la carc aspiră, nu
există ceva mai potrivit ca New York-ul.
— Singură nu sc poate duce, zise Rcnny, înccpînd să cedeze.
— As putea s-o duc cu, si prietena mea Rosamund Trent va fi în
măsură să-mi recomande o pensiune potrivită unei tinere fete.
Roma nu spuse nimic: îi privea pc cei mai vîrstnici rînd pe rînd.
— Ceea ce se poate opune ideii mele, reluă Alaync, este proxima
plecare a Wraggilor. Ar trebui să fim de față cînd vine momentul.
— Nu tc neliniști în privința asta, spuse Renny bălînd o ușor
încurajator pe umăr. Ne vom descurca. Unchiul bălrîn si îndrăgit
care trebuia servit nu mai c, musafirii noștri au plecat.
— Ar trebui să angajez o bucătăreasă înainte să plec, dar tu n-ai
putea s-o instruiești... și mei Adclina.
— Nu ți face griji, zise Mcg, voi veni să-i ajut. Ne vom descurca
foarte bine.
Zărmdu-1 pe Finch rătăcind cu paharul aburit în mînă, îl
chemă cu vocea ci caldă și maternă:
— Finch, dragule, am hotărît împreună cu Alayne, ca ea s-o
conducă pe Roma la New York. E într-adevăr foarte drăguț din
partea ei, nu găsești? Ai aflat, probabil, că Roma c decisă să plece
acolo
— Da, am auzit-o spunînd
— Așa că doar Patience și cu mine vom locui cu tine.
— Da, adevărat.
— Finch, nu înțeleg, zău, pentru care motiv nu mobilezi
dormitoarele acelea goale.
— Unul c gata pregătit pentru Dennis.
 — Știu, șî-1 ocupă Moocy, ccca ce c supărător pentru părinții lui
care, firește, îl vor la ci, și nemeritat pentru biletul Dennis care
dorește să-și ducă viața sub același acoperiș cu tine., ca și mine, dc
altfel.
— Știu. . și le voi rîndui pc toate în timp util.
Cu fermitatea unei surori mai mari, Meg spuse:
— Obiceiul tău de a trage de timp se accentuează, Finch.
Nehotărîre și temporizare, atunci cînd li-ar trebui putere dc decizie
și rapiditate, asta c!
— Adevărat... voi dispune mobilarea acelor odăi foarte curînd.
— Aș aduce bucuroasă puținul meu mobilier, dar, după cum ai
spus-o, și deși în această privință nu prea sînt dc acord, c prea
masiv și mai degrabă victorian pentru genul tău de casă.. totuși,
mi se parc că-ți place micul meu gheridon.
— E o măsuță foarte folositoare, zise Finch.
— Consider, spuse ca cu o undă de reproș, că e mai mult decît
pur și simplu folositoare.
— E frumoasă, se grăbi să afirme Finch.
XIX
DESPĂRȚIRI
În următoarele cincisprezece zile, la Jalna avură lor pregătiri
peste pregătiri. Familia Wragge își organiza vacanța prelungită în
Anglia. Alaync pregăti hainele lui Archer în vederea deschiderii
anului școlar și, în același timp, sc ocupă de plecarea ci, împreună
cu Roma, la New York. Deși acest voiaj fusese pro vocal dc mult
necaz și destulă nefericire, Alaync simțea, ca și altă dală, o marc
bucurie la gîndul revederii orașului, reînnodării vccnilor prietenii.
Nu întrcrupscsc niciodată o corespondență regulată cu prietenii ci
Ea si Roma aveau să călătorească împreună pentru prima dată.
O intimitate ciudată și jenantă le era impusă. Roma venea la Jalna
la orice oră pentru a-i cerc sfaturi lui Alaync în tot felul dc
probleme. Zăbovea în camera mătusii ci vorbind în neștire, ori
urmărindu-i pregătirile pe tăcute. Cînd Roma sc afla în casă,
Adclina avea grijă să lipsească.
 Veni ziua cînd Archer și Dennis plecară la colegiu și Philip la
Școala militară regală. Urmă plecarea aproape incredibilă a
familiei Wragge care, totuși, afirma că la capătul unui an sc vor
întoarce în Canada. Două zile mai tîrziu plecară și Alaync cu Roma
la New York.
Rcnny și Piers le conduseră la gară. Era cea dintîi călătorie
însemnată a Romei, dar ca părea mai calmă decît Alayne. A- ceasta
avusese atîlca de făcut, lăsase acasă o situație domestică atît de
incertă... Întrevedea tragedii după tragedii menajere în lipsa ci, și
totodată încerca un sentiment dc desconsiderare de sine pentru că
nu ajunsese mai mult decît o gospodină, o „stăpînă a casei". Dacă
măcar Wraggii ar fi asigurat în continuare serviciul, ca altădată! în
momentul despărțirii, o atmosferă încărcată de sentimentalism îi
cuprinse, cît pe cc să-i podidească lacrimile:
— Eu și soția mea nu vom uita niciodată cît am fost dc fericiți la
Jalna, spuse Rags.
Cînd trenul sc puse în mișcare și Alayne sc află fală n față cu
Roma, în compartiment, cu bagajul de mînă alături, i sc păru totul
un vis. Roma era ultima ființă cu care s-ar fi așteptat să
călătorească vreodată. Romei, dimpotrivă, nu i se părea nimic
surprinzător. Adrcsîndu-i Alaynei un zimbet larg și deschis, cu
frumoșii ci dinți albi, înconjurați dc buzele de un roșu aprins,
declară compartimentul agreabil.
„Cc straniu, gindi Alayne, o duc pc Roma la New York, orașul în
care l-am cunoscut pc tatăl ei". Sc întîmplasc în urmă cu douăzeci
si șase dc ani. Cc băiat frumos era pc atunci Eden... și cc seducție
exercitase asupra ci. Ea. seducția aceasta, o împin sesc spre
căsătorie, așa cum vintul dc nord mînă pînzclc unei bărci. Dar cît
dc puțin durase! O distrusese pasiunea pc care i o inspirase
Renny.
Căută să distingă pc obrazul lînăr pe carc-1 avea în față o
asemănare cu Eden. Nu descoperi mei una și asta o mulțumi.
Prefera să-i păstreze intactă imaginea.
Ori de cîtc ori li sc încrucișau privirile, Roma îi răspundea
pnntr-o privire prietenoasă. „Ca și cum am fi cunoștințe recente,
care sc plac, fără un trecut comun la Jalna", își spuse Alayne.
Renny și Piers vorbiră puțin pe drumul dc întoarcere. Renny
conducea neatent și nervos. Își detesta mașina și, judecind după
comportarea ci, mașina îi răspundea cu aceeași monedă.
Din cînd în cînd, Piers nu se putea opri să-1 facă atent ori să
protesteze, dar, o dată ajunși pe o șosea liniștită dc țară, sc
destinse și observă pe un ton gînditor:
— Curios s-au mai întors lucrurile, nu-i așa?
— Da Nimic nu mai c ca la începutul veni, răspunse Renny și,
deși vorbea mai serios ca Piers, expresia lui era resemnată. Scoase
o țigară și și-o aprinse. Am lucruri importante de făcut, spuse,
trebuie să angajez un antrenor pentru mînz. Mi s-a recomandat
unui de primă mină, liber. E scump, dar de vreme cc hotărăști o
treabă, măcar s-o faci bine, nu-i așa?
Piers nu spuse nimic, dar îi aruncă fratelui său o privire
amuzată, foarte semnificativă.
— Antrenorul sc numește Kelly. Mi 1 aduc la Jalna mîine
dimineață amicii mei Crowdy și Chase. Mai mult ca sigur că îl
angajez.
— Ei, să sperăm că va fi omul potrivit. Riști să pierzi multi bani,
spuse Piers și nu sc putu împiedica să adauge: Bine că nu e Alayne
acasă.
— Alaync nu se amestecă niciodată în treburile melc, rosti
Rcnny bățos.
— Știe că n ar sluji la nimic, îi replică Piers rîzînd.
Sc apropiau de Jalna.
— Tc duc acasă sau vii să mănînci cc s-o nimeri, cu Adclina si
cu mine?
— Am promis să mă întorc pentru prînz. Pheasant a gătit azi
ceva special. Am face bine să trecem s-o luăm pc Adelina și să
veniti voi la noi.
— Iți mulțumesc. Altă dată, spuse Rcnny. Pe urmă, după o
pauză, izbucni: Sper că Roma sc va comporta cum trebuie la New
York. Doamne, cît îi sînt de recunoscător! Fără ca l-aș fi avut pe
Fitzturgis pe cap pînă la sfîrșitul zilelor!
— N-ar fi rezistat aici.
— Da, dar ar fi putut s-o ia pc Adelina în altă parte.
— Altcineva o va face, poți să fii sigur.
— Nu, dacă-i pun bete-n roate.
— Știi, mi-ar displace să-ți fiu ginere.
— Adclina n-are decît să se mărite cu un tip care să-mi convină
și atunci sc va înțelege ușor cu mine.
— Regret că nu c Philip mai bătrîn s-o poală lua pe Adelina. Ce
pereche! Bunicii noștri reîncarnați!
— Partea proastă e că felele par să aibă minte puțină... Am
constatat-o în repetate rinduri.
— Ei bine, îi replică Piers, mă întreb ce sc poate reproșa alegerii
lui Pneasant.
— Lasă, nimic nu mai e ca altă dată, fu răspunsul tăios al lui
Renny.
Urmă o tăcere cam încordată pînă cînd ajunseră la
Vaughanlands.
— Nu reușesc să mă-nvăț cu căscioara asta modernă, spuse
Renny. Vechea clădite, deși iară un slîlp, însemna ceva pentru noi.
Asta nu reprezintă nimic.
— Pentru Finch înseamnă mult.
— Meg e tare dornică să sc ocupe dc cl
— N-arc el chef dc ea; și nici de F nnis. Îl preferă pe bețivul dc
fiu-meu. Finch c un ins ciudat.
Îl lăsă pc Piers în fața ușii sale, iar cl sc îndreptă spre Jalna.
Casa părea ciudat dc pustie. Prin ușile și ferestrele larg deschise,
răcoarea și liniștea serii puseseră stăpînire pe ea. Perdelele se
mișcau cu foșnet ușor, ca dc aripi. Nici urmă de Adelina și nici dc
cîini. Renny urcă la etaj și intră în camera lui Alayne. Dc obicei, în
perfectă ordine, toate păreau acum ca după furtună: cuvertura dc
mătase dc pc pat mototolită, sumedenie dc hîrtii și dc ambalaje pe
jos, dulapul întredeschis. Alayne, dc felul ci or donată și
meticuloasă, n-avuscsc destul timp în ultimele zile pentru cîlc
avusese dc făcut.
Peste tot, odăi goale: cea a lui Nicholas, închisă, liniștită,
părăsită. Renny avu presentimentul unei nenorociri. Nu-și
amintea să fi fost vreodată singur în casă. Deodată auzi lătrături la
subsol. Coborî în grabă la bucătărie. Luminile erau aprinse și
Adelina, cu sorțul în față, preocupată, cu fruntea încrețită,
trebăluia, cu cîinii împrejur, care-i pîndcau fiecare gest, îi tăiau
drumul, sc încâlceau unu pc alții, foarte conștient! că sc pregătesc
bucate la o oră neobișnuită, că c ceva schimbat în orînduiala casei.
— M-am gîndit că v-o fi foame, spuse ea. Batem niște ouă pentru
jumăn și facem cafea.
— Mi e o foame dc lup. Sper că și ție.
— Sînt și eu înfometată. Nostim c că prima oară mi-e foame dc
cînd... Nu-și isprăvi fraza.
— Ești o fată bună.
O privi miseîndu-se prin bucătărie, ușoară, puternică, pe deplin
refăcută, salvată din primejdie, pentru a spune lucrurilor pe nume.
Era sigur că semăna mult cu cealaltă Adehna, cea care, pe vremea
cînd casa abia se construia, cobora să supravegheze încăperile de
la subsol. Dar cc deosebire în îmbrăcăminte, ce lume diferită ’
Toată lumea i se părea plăcută, binevoitoare în astă seară si,
bălînd ouăle, începu să fluiere ușor. Jumările sfirîiau in tigaie.
Adclina sc ocupa dc cafea.
— Curios, spuse ca, ai impresia că știi cum trebuie să procedezi
pînă în clipa cînd ești pus să exerciți tu însuti. Mă întreb cîtă cafea
să pun dc persoană.
— Două lingurile.
— Și cît trebuie lăsată să fiarbă?
— Cam zece minute.
— Bine. Vrei roșu lîngă ouă?
— Da, și stropite cu ulei de măsline.
— Ți-ar plăcea niște felii de piersici cu cremă?
— Sigur că da. Vino să vezi ouăle, sînt umflate și pufoase!
 Se aplecară amîndoi spre tigaie. Cafeaua dădea în clocot. Cîinn
erau ca nebuni dc nerăbdare.
— Uf, tati! strigă Adclina Ar fi trebuit să încălzesc farfuria
pentru ouă. Pînă pun masa și pînă urc toate în sufragerie, se vor
răci! Unde-o fi pus Rags toate alea? Marș, cîini! Uf, tati! sc-nvîrlca
impacientată, cu tigaia în mîini.
Rcnny asistase la destule pregătiri, în condiții cu mult mai grele.
Hotărî fără drept de replică.
— Nu te mai necăji. Vom mînca la bucătărie.
— Tii, grozav! spuse ca cu ochii mari Mă duc sus după fața de
masă.
— Nu i nevoie. Servește ouăle.
— Din ce în cc mai bine! rîse ca cu ușurare.
Cu porții generoase în ambele farfurii, tată și fiică se așezară pc
scaunele ocupate ani în șir de familia Wraggc. Se săturară cu ouă
și pîine prăjită unsă cu unt. Aroma cafelei umplea încăperea.
— Dacă nc-ar vedea mama! exclamă Rcnny.
— Nu și-ar crede ochilor.
— Asta dovedește cît dc superficiale sînt convențiile.
— Nu pentru Mummy, spuse Adclina.
— Nu, pentru ea într-adevăr nu... Dumnezeu s-o binccuvînte
ze... Și adăugă deodată foarte serios: Adclina, ai o mamă
admirabilă. Ar trebui amîndoi să apreciem efortul pc carc și l-a
impus plecînd cu Roma la New York. Mai cu seamă în
circumstanțele date.
— Oh! Sigur că apreciez. Dar trebuie să fie plăcut pentru
Mummy, din cînd în cînd, să sc desprindă... dc lot si de toate.
— Sigur că da, spuse cl sugcrînd prin intonație că și cei lăsati dc
izbeliște la Jalna, pentru o vreme, ar fi în oarecare avantaj
Adelina aduse, apoi, un coș cu roșu mari și coapte și altul cu
piersici rumene. Fiecare luă roșia cea mai ispititoare, o tăie felii,
turnă ulei dc măsline deasupra. Nici unul din ei nu părea să și
amintească de grija cu care doamna Wraggc, jupumd în prealabil
roșiile, le garnisea cu felioare dc castraveți și le punea la geață
înainte de a le trimite la masă, în sufragerie. Luară direct din coș și
piersicile cele mai colorate, pc care le savurară cu poftă, unse cu
cremă. În fine, Adehna sc duse după ultima operă a doamnei
Wraggc, o prăjitură cu struguri. Cafeaua, cam amară, era tare. În
fond, fu un soi dc picnic în cursul căruia conversația nu lîncczi dc
fel. Subiectul principal. mînzul, greutățile antrenamentului,
posibilitățile lui strălucite în viitor; un eventual eșec mei nu fu
menționat.
Rămaseră așezați la masă mult timp, bucurîndu-sc unul de
celălalt, ca și cum s ar fi regăsit după o lungă despărțire.
Cînd Adehna sc ridica pentru a-1 servi, se apleca atît cît să
atingă cu obrazul părul lui Renny, sau își așeza pentru o clipă
mina pe ceafa lui bronzată.
Cîinii, dintr-o dată bine crescuți, își așteptară cuminți rîndul.
Deși fuseseră deja hrăniți cum trebuia în cursul zilei, Adehna dădu
fiecăruia din jumări, din pîinea cu unt și din plăcintă. Ghif tuiți, sc
lungiră să doarmă.
— Vascie, acum, spuse Adehna.
— Să le lăsăm pe mîinc dimineață.
— Nu, fără lene, declară ea cu energie, le spăl acum. Duse foarte
iute resturile în cămară. Cîinii linseseră farfuriile atît dc bine că nu
mai fu nevoie să le frece. Multă apă caldă, fulgi de săpun și Adehna
realiză idealul de curățenie. Cu pipa în colțul gurii, Renny șterse
farfuriile. Strigătul singuratic al unei cucuvele în noapte făcu
bucătăria să pară cu atît mai familiară și plăcută. Concertul
greierilor prelungea, parcă, orele fragile ale sfîșitului de vară.
Mireasma proaspătă de pămînl reavăn intra pe fereastră punînd
stăpînire pc atmosfera din bucătărie.
Emoțiile pătimașe recent trăite o cam marcascră pe Adelina. Era
obosită. Sc așeză pc genunchii tatălui ci, carc sc destindca în
fotoliul lui Rags, și puse capul pc umărul lui.
Ia ascultă gîzclc astea, spuse cl. Vorbărie isterică, parcă am fi
într-un club de femei.
— Ați lost vreodată într-un club dc femei, tati?
 — Da, o dată. Nu-mi mai aduc aminte unde.
— Dar, nu i așa că îți plac femeile?
— Sigur că da.
Mie nu.
— Nu-ți plac femeile? gîndcștc-lc la mama ta, la mătușa ta Mcg,
la Patience și la Pheasant.
— Ia gîndcștc-tc la Roma.
— Iubito, uită toate astea Alungă gîndul.
— L-am alungat, n-aș fi crezut că pot s-o fac... dar, of, tati,
sînleți atît dc drăguți cu mine... Nu e nimeni pe lume ca voi. N aș
vrea niciodată, dar niciodată să ne despărțim.
— Comoara mea, spuse strîngind-o la pipet, scumpa mea fetiță.
Privi obrazul frumos care era atît dc aproape dc-al lui,
prospețimea, lumina lui, buzele întredeschise carc lăsau să sc
vadă o parte din dinții imaculați; ochii îi erau închiși. Desenul
genelor negre se proiecta pe obrazul alb. La gmuui că-i a iui, că-i
fusese restituită, că Fitzturgis era departe, își simți mima
umplîndu-i-sc de bucurie.
Pendula din bucătărie sună ora unu. Somnoroasă, Adelina
deschise ochii și întrebă:
— Cît e ceasul?
— E ora să tc culci. Sînt multe de făcut mîinc, spuse cl dintr-o
dală și din nou prozaic: azi, de fapt; hai!
O puse pe picioare. Ea căscă. Sc ridicară și cîinii și-și întinseră
labele.
— La culcare și voi, porunci Renny. Suiră cu toții la parter. Aerul
rece pătrunsese în casă. Renny încuie ușa de la intrare fără a le
închide și pc celelalte.
— Vei avea nevoie de o pătură în plus noaptea asta. S-a făcut
frig.
— Așa c. Mă-ntreb, însă, dacă voi putea dormi. Numai noi doi în
toată casa. Pentru prima oară.
Buldogul sc arătă interesat să doarmă în patul Adelinei.
— O să-ți tină dc cald, spuse Renny și, urmat dc ceilalți cîini, sui
scara să ajungă în camera sa. În scurt timp dormeau toți.
Se stabili o nouă ordine, mai bine zis o ncorînduială, o existență
dc nomazi. Se făcea ori nu se făcea ceva, după bunul plac al tatălui
și al fetei, care era întotdeauna dc acord. Meg și Pheasant
propuseră să-i ajute, dar Adelina declară că n-avea nevoie decît dc
femeia care venea din sat dc două ori pc săplătpînă să curețe
podelele, să spele și să calce Adelinei îi plăcea să-și imagineze că
Renny si ea erau niște naufragiați pe o insulă. O insulă care nu era
un desert. Caii, rindasu dc cai, cîinii si chiriașii lui Humphrey Bell
o populau.
Pe Clara Chase o tenta să-i însoțească pc bărbatul ci și pe
domnul Crowdy la grajduri, împreună cu Renny și Adehna. La
început rezistă tentației, dar cînd află că Alayne era la New York,
nu mai răbdă și veni să petreacă marc parte din zi cu ci. Sc
înghesuiau toți cinci în mașină și sc duceau la hipodrom, unde
ntînzul își făcea antrenamentul. Kelly, noul antrenor, era un om
mărunt și subțiratic, experimental, rezervat, puțin sociabil. Mînzul,
însă, părea prietenos și plin dc încredere. Avea picioarele din față
bune pentru curse si tendoane robuste.
Așa cum altădată își pusese toată energia în slujba crescătoriei
dc vulpi, Clara sc pasiona acum dc lot ce era în legătură cu caii dc
concurs și dc curse. De fapt Renny Whiteoak o atrăgea ca un
magnet, oriunde s-ar fi aflat. Gîndul reînnodării relațiilor trecute,
al evocării lor, nu-i trecea prin minte; iar în ziua în care, într-un
moment dc exaltare, după o performanță promițătoare a mînzului,
Renny îi lua mîna, o privi drept în ochi și exclamă
— Nuc nimeni ca line, Clara! ea își trase mîna și patruzeci și opt
de orc râmase acasă.
Dar nu putu rămînc mult timp absentă: nu era nimic de făcut la
ea acasă. Jalna, în schimb, zbîrnîia dc activitate și cine iubea viața
la țară găsea, oriunde ar fi privit, cîte ceva demn dc interes. Nu era
zi în care membrii familiei Whiteoak să nu sc felicite că Jalna era la
kilometri depărtare de parcelările distrugătoare dc frumusețe care
mutilau alîtea locuri.
 La Jalna, Clara sc puica duce în livadă să privească munții de
mere roșu și coapte și să discute cu Piers despre depozitarea ori
exportul lor. Unul din băieții dc la fermă ducea la porci o oală cu
mere lovite ori prea coapte; colo, porcii grași clcfăiau poamele, cu
ochii lor înguști seînteind de plăcere, în timp ce sucul dulce le
curgea pc gît... fără urmă dc bănuială că nu peste mult timp gîtul
le va fi tăiat. Ceva mai departe un om ara, mușcînd din pâmîntul
gras ori nisipos. Pescăruși cu aripi palide, vcnili dinspre lac, sc
foiau printre brazde în căutare de vier- mișori. Curcanii, ca într-o
procesiune, cutreierau tufele dc afine, ciugulind boabe răzlețe,
alcgîndu-lc pc cele mai dulci; senini, le înghițeau pc nerăsuflate
sub cerul albastru ca de cicoare, Iară a sc sinchisi dc apropierea
zilei negre și fatale pentru ci, cînd, dc sărbătoarea Recunoștinței,
vor fi sacrificați. Un cocoș pitic și găinușa lui scormoneau pe jos,
ncastîinpărați și rcprcziți, cot- codăcind dc parcă era singuri pe
lume! Dincolo sc întindea pree- na, unde mînjii galopau nebunește
și nepăsători. Iată, apoi, padocul — terenul îngrădit unde Rcnny,
Pheasant si Adelina își antrenau caii pentru concurs. Pheasant
reținu atenția Clarei un timp: părea să facă una cu iepușoara pe
carc o călărea, în vreme ce, printr-o spărtură a gardului, fetita ci o
privea în mînă cu bobocii aurii pc carc nimeni n apuca să-i admire.
— Ce flori minunate! strigă dmlr-o dată lîngă ca Clara, carc i sc
păru micuței Mary foarte înaltă și foarte străină.
Îngcnunche alături dc copilă, desprinse una din flori, 1-0
întinse s-o miroasă, o mirosi și ca, apoi spuse-
— Cc parfumată c!
Încîntală, Mary începu să rîdă. Clara o luă în brațe și-o sărută.
Ceva în această femeie inspira fetiței încredere, și o porniră
amîndouă dc mînă.
Centrul de interes, în acest început de toamnă la Jalna, îl
constituia pentru loti mînzul East Wind. În boxa lui din grajd, nu
era propriu zis elegant, dar era musculos; marc, dcșălal, părea să
promită multe și strălucea de încredere în puterile lui. Rcnny îi
împletea coama, jucîndu-sc cu șuvițele, dc parcă ar fi fost părul
iubitei. Îi șoptea: „Toată nădejdea mea c în tine, băiatule...
cîștigă-mi cursa, cîștigă-mi-o!“.
Alayne scrise de la New York că toate merg bine. Ședea la
Rosamund Trent, prietena ci, care o luase pe Roma sub oblăduire.
Îi găsise o pensiune potrivită, tînăra fată urma deja cursurile unei
școli de design. Era mai fericită, mai afectuoasă decît o văzuse
vreodată Alayne. Și Alayne sc simțea bine. Vreme frumoasă la New
York. Vechi prieteni o invitaseră la tot felul de reuniuni
încînlătoare. Spera să vadă cîtcva noi piese de teatiu, dar dacă
cumva la Jalna nu mergeau toate ca pe roate, ar lua desigur
primul tren, ba chiar avionul. Era ușor dc ghicit că se amuza.
Întreba neliniștită dacă agențiile au dat curs cererilor ei pentru
personal casnic.
Renny îi răspunse:
Draga mea Alayne,..
Sini îneîntat să am vești atît de bune de la tine. Ești o adevărată
comoară! Tu știi să iei lucrurile în mînă atunci cînd par de nedez-
legat și să descurci ițele cele mai încurcate. Nu pot să-ți spun cît sînt
de mulțumit că povestea asta nenorocită a sfîrșit prin a-țt oferi
puțină distracție. Romei îi va face, fără îndoială, bine, să fie pentru
o vreme departe și cred că Meg și Patience nu sînt necăjite c-au
scăpat de ea. Meg e dornică să-și închirieze locuința și să se
instaleze la Finch. Dar tu știi că el e o pasăre ciudată și nu se
grăbește să mobileze camerele pentru ele. Maurice continuă să stea
la cl. E ăe mirare cît de bine se descurcă Adelina cu gospodăria.
Cred că-i face bine, o împiedică să se gîndească la decepția pe care
i-a cauzat-o Fitzturgis. Dacă-l întîlnești, din mtimplare pe acest
domn, spuneri că părerea mea despre el rămîne din cele mai
proaste.
Mînzitl evoluează minunat și mă gîndcsc că se apropie ziua cind
mă vei lăuda pentru achiziție. Kelly, antrenorul, e un tip tare serios;
stă împreună cu Wright și nevastă-sa deasupra, grajdului. Și acum,
iubita mea, vreau să te bucuri de prieteni și să mt-ti faci griji cu
privire la noi. Toate-s foarte bune, tu însăți vei fi mirată. Adelina
adaugă bunelor și tandrelor mele gînduri pe ale ci; îți va scrie.
Al tău pentru totdeauna,
Renny.
Adelina îi scrise într-adevăr mamei sale, ca și Pheasant, ambele
încrcdmlînd-o că sînl toate în ordine și că nu arc dc cc să-și facă
griji.
Dar sc înlîmplă, totuși, ceva carc i-ar fi inspirat destulă spaimă
dacă ar fi fost înștiințată. La mai putm dc o săptămînă după
plecarea ci, Archer a trebuit să fie operat de urgență dc apendicită.
Operația sc produse într-un spital, în orașul din preajma
colegiului. Rcnny se duse firește să-1 vadă, însoții dc Mcg. Avea
oroare dc spital, precum și o instinctivă teamă, așa că prezența lui
Mcg fu bine venită.
După zece zile, Archer reveni la Jalna pentru convalescență.
Cum de felul lui era mereu palid, boala nu-l schimbase. Trebuia,
însă, să mai stea în pat și deci, un timp, mai trebuia îngiijil. In
aceste împrejurări Meg fu pentru toți o bmccuvintarc. Îi pregătea
bunătăți, nu-i păsa mei dc praf, mei dc dezordine. Ba, ai fi spus că
se amuza să tolereze la Jalna deprinderi pe carc Alaync le-ar fi
reprobat. Oalele și crălițilc, prea pline, dădeau în foc. Buldogul, pe
care doamna Wragge, cu ajutorul măturii, uneori nu-I lăsa să
roadă oase în mijlocul bucătăriei, o putea face acum pc îndelete.
CockeruL de multă vreme nemulțumit de culcușul lui, sc mutase
de-a binclea pc divanul din bibliotecă și, cum tocmai năpîrlea,
găseai păr peste tot. Micuțul foxlcrier, cu inteligența, cu instinctul
rasei, intuia că lucrurile nu sînt cum ar trebui să fie și, cît sc poate
de excitat, alerga dc colo colo, lătrînd în speranța zadarnică de a
restabili normalul.
Femeia dc serviciu izbuti să strice aspiratorul și prăjitorul de
pîine încă din prima săptămînă. Ușa frigiderului sc defectă și
rămase deschisă. Se sparseră trei ccșcuțc dc ceai și sc fisură
ceainicul cel mai scump. Dar timpul era cît se poate dc bun și, la
grajduri, toate funcționau perfect. East Wind urmărea cu interes și
bună dispoziție activitățile concentrate asupra lui. O piele lucioasă
îmbrăca mușchii puternici carc acționau asupra scheletului bine
format. Nu era niciodată iritat, părea că știe cc sc așteaptă dc la cl,
că era sigur că poale îndeplini ce i sc cerc. Deși corpul îi era
oarecum greoi, avea un cap frumos carc țîșnca ca o flacără
deaspura greabănului solid.
Cînd Archer fu în stare să coboare din camera sa, Renny și
Adclina îi povestiră entuziasmați despre progresele mînzului.
Fusese înscris la cea mai importantă cursă a toamnei.
Nu există nimic dc care să nu fie capabil, exclamă încînlată
Adclina. Dac-aș fi bărbat, l-aș încăleca cu însămi!
— Îndurare! sc scutură Archer pnvind-o disprețuitor.
Intr-o scară, cînd era singur cu taică-su, întrebă:
— Cînd sc-ntoarce Mummy?
— Foarte curînd, cred. Dar i-am spus să rămînă la New York
atîla vreme cît îi face plăcere. Se duce la teatru, asistă la premiere.
Bineînțeles, nu am informat o despre operația ta, s-ar fi întors cu
primul tren. Arc marc nevoie de o schimbare.
— Mă întreb dacă n am putea instala un televizor înainte dc
întoarcerea ci, spuse Archer îți aduci aminte că am plătit un avans
pentru cumpărarea în rate a unui aparat, Ți-am înmînal chitanța
dc ziua ta.
— Doamne, uitasem! S-au petrecut alîtca. Crezi tu că chiar
avem nevoie de un televizor?
Archer îl fixă cu pătrunzăloarca i privire albastră.
— Se transmit dezbateri de mare valoare educativă. Directorul
liceului nostru pretinde că în viitor învățămînlul va fi în asemenea
măsură bazat pc vizual, ca nu se poate să-i subestimăm
importanța. Și, pe urmă, în afara spectacolelor instructive, sc
transmit meciuri dc fotbal, dc lupte.
Nespus dc palid, dc slăbit, Archer era emoționant. Sc sculase în
picioare, cuprinsese trupul viguros ai tatălui său cu ambele brațe,
sirîngîndu-1 ușurel, în timp ce buzele i sc întrcdcschidcau cu o
expresie dc măre dulceață. Era felul lui de a surîde.
Ultimilc cuvinte rostite dc fiul său îi făcuseră reală plăcere lui
Rcnny. La urma urmei, mititelul trecuse printr o probă grea. Ar fi
putut să moară.
Îi întoarse îmbrățișarea cu o căldură aproape dureroasă.
— O vom face, spuse, mă voi ocupa mîinc.
Cîteva zile mai tîrziu, un camion cu doi lucrători, cu lot soiul dc
piese, suluri de lire metalice, seule, scară, opri în fața casei.
Oamenii coborîră și sc urcară numaidccîl pc acoperiș.
Le-au fost necesare mai multe ore pentru a pune în funcțiune
televizorul, cînd, în sfîrșit, isprăviră, pc acoperiș sc desena siîucla
unui obiect care ar fi uluit pc cei dinlîi proprietari ai casei; l-ar fi
luat, poale, drept un nou model dc paralrăznct Dar, chiar în cele
mai fanteziste închipuiri ale lor, n-ar fi putut prevedea ima ginile
fantastice proiectate pe ecran, în bibliotecă. Cu toate acestea,
descendentul lor, Archer Whilcoak, le contempla pc cele mai
grotești, mai inepte, mai revoltătoare, cu abia cîlc o tresărire a fetei
sale palide. Fără să crîcnească, asculta, luînd drept muzică,
zgomote care i-ar fi îndemnat pc bunicii săi să-si astupe urechile.
Ghinionul a fost că femeia cu ziua a răcit grav și n-a mai putut
veni. Adelinei îi reveni atîta treabă îneît nu putea prididi Era
istovită și prost dispusă. Găsea că nu mai era cazul ca Archer să fie
tratat ca un bolnav. Pregăti în silă tava cu masa dc seară a fratelui
ei. După cc bătuse atîta pasul pc Ioc pc podeaua cimentată a
bucătăriei, o dureau picioarele și, la gîndul scărilor de suit,
slrîmbă din nas. Renny cobora, tocmai, cu cîinii după cl,
nerăbdători să fie hrăniți. Cu țigara în colțul gurii, avea expresia
obișnuită dc destindere și nepăsare.
— Plouă rău, spuse cl.
— Uite tava pentru Archer, arătă Adelina cu degetul bandajai.
Mereu avea, ba' o tăietură, ba o arsură.
— Ce e 9 întrebă el plin de solicitudine.
Nimic, răspunse ea înccrcînd să zîmbcască.
Stai că înțeleg! ești pur și simplu copleșită dc treburi. Dă-mi să
duc cu tava sus.
Nu oboseam atît înainte dc venirea lui Archer.
 — Știi, am o idee, zise Rcnnv ținînd lava în echilibru pc palma
întinsă. Crowdy și cei doi Chase se adăpostesc dc ploaie la intrare.
O rog pe doamna Chase să-ți dea o mînă dc ajutor. Va fi îneîntată,
o cunosc.
— Nu, lasă, o să ma descurc.
Dar Clarei Chase îi plăcea Adehna și o întîmpină cu un surîs. Dc
ani de zile Clara nu mai intrase în această casă. Nu sc așteptase să
mai revină vreodată.
Acum, simțindu se de folos, sc puse pc treabă, firesc, fără
ceremonie.
Adehna sc minună văzînd cum se alege ordinea din confuzie și
cc sc poale face dintr-o bucătărie prin pricepere și bunăvoință. Sc
alăturară curînd și cei trei bărbați, gata să ajute. Renny scoase din
cămară niște coastă de miel. Chase îsi suflecă mînccilc si sc apucă
dc tăiat zarzavat. Crowdy, care avea o nevastă plăpîndă, sc dovedi
un bucătar îndcminatic. Nu numai ca potrivi tocmai la tanc
friptura la grătar, dar confcclionă și o delicioasă cremă dc ciocolată
și o salată dcsăvîrșită. Cîinn, ca să nu fie căleați pe labe, sc
refugiată pe scări, intr-un tîrziu apăru și Archer, sc așeză pc una
din trepte și, de sus, privi foiala de la subsol cu aerul unui savant
care cercetează obiceiurile insectelor. Domnul Crowdy, după ce-1
admiră o vreme, îl trase deoparte pc Rcnny și-i declară:
— Un vlăstar de soi dintr un neam dc soi.
— E un băiat inteligent, zise Rcnny, și încalecă mai bine decît ai
crede.
— Va ajunge departe, profetiză domnul Crowdy. Avea ceva
comic cu fala lui stacojie, cu rîndun-rînduri dc bărbii pc deasupra
unuia din șorțurile albe ale domnului Wragge.
Chase, carc bătea smînlîna în pircul dc cartofi, declară că masa
c gata și că moare dc foame. Clara Chase dădu fiecărui cline cîtc
un pesmet special. Buldogul își sumcli și mai mult nările și
întoarse spatele; Cokcrul, cu o căutătură dc reproș, îl apucă, dar
fugi cu el să-1 ascundă în beciul cu cărbuni. Micuțul Cairn,
politicos, îl ronțăi pc-al său, dar scuipă ulterior ce ronțăise Toți trei
îi urmară pc meseni în sufragerie și sc așezară în jurul scaunului
lui Rcnny.
Cu puțin înainte apăruseră Finch și Maurice. Afirmară că n-au
intenția să stea la masă, dar cînd apărură și alte cotlete la grătar,
cînd văzură ce pregătise domnul Crowdy, cînd Rcnny scoase niște
sticle de vin alb excelent, se lăsară cu ușurință convinși. Erau în
elementul lor: afară ploua și era frig, în casă luminile străluceau și
domnea căldura. În jurul mesei sc aduna seră opt persoane
plăcute; căci și Archer sc afla printre parii cipanli. Conversația se
învîrtea în jurul cailor.
Clara Chase șovăi să se așeze la masa la care nu era invitată
atunci cînd era de față stăpîna casei, dar Adelina nu admise nici o
discuție. Clara îi plăcea din cc în cc mai mult, iar în această scară
chiar o iubea. Clara părea să-i înțeleagă pc Renny și pe fata
acestuia fără nici o strădanie; pentru ca erau admirabili, generoși,
inimoși și demni de a fi iubiți. Și-ar fi dont-o pe Adc- lina ca fiică.
Fală dc Archer se simțea in același timp protectoare și umilă:
protectoare din pricina palorii lui; umilă din pricina atitudinii lui
dc intelectual rece. Nu bănuia că era în ea o disponibilitate carc-i
inspira lui Archer (abia convalescent) dorința dc a pune capul pc
umărul ci și dc a sc copilări.
Adelina, în capul mesei, cu Renny în față, privi pieziș spre fratele
ci și-i șopti:
— Ar avui lava cu bucale. Nu ești sătul?
— Mi-a fosl prea mult timp foame, zise Archer.
— Bine spus! exclamă Renny și-i puse fiului său în farfurie încă
o porție dc friptură de mici. Să capeți puteri.
Cina înainta treptat și lot despre cai sc vorbea. Chiar Maurice,
care nu i prea iubea, intră în vorbă povestind ceea cc știa despre
caii irlandezi. Era dc acord cu tot ce afirma Adehna. Admirația,
dragostea lui, erau vizibile. De cîtc ori li se încrucișau ochii, cl
căuta să-i rețină privirea. În curînd avea să sc întoarcă în Irlanda;
măcar dc ar duce o speranță în inima lui.
— Niciodată n-am iubit un cal mai mull ca pc Cora, spuse
Renny. Era și deșteaptă, și frumoasă.
— Pe ca o încălccascși la concursul hipic, cînd te-am văzul
prima oară, își aminti Chase. Mi-am spus atunci că niciodată nu
văzusem asemenea perfectă înțelegere între cal și călăreț, ca o
simlomc.
— Și cu am fost de față atunci, interveni Crowdy, și o
performanță mai bună nici că mi a mai fosl dai să văd
— Favoritul meu c Spartan, spuse Adelina Ne aparține lui
Wright și mic, jumătalc-jumălatc. L-am achiziționat în schimbul
unui harmoniu care a aparținut unei slrămăluși, plus o sulă dc
dolari depuși de Wright A cîșligat o groază dc premii.
— 11 cunosc, c un cal frumos și îndrăzneț, zise Crowdy.
— Alergătorul ăsta dc-acum mă pasionează, declară Clara
Chase. E magnific. Nu pot să mi-1 scol din minte.
— Păstrează-1 acolo, zîmbi Renny. Învcstcștc-1 cu bunele talc
urări.
— O să cîștigc, spuse Crowdy. E născut să cîștigc... sc vede după
cum își ține capul. Și ce piept! Cc picioare! Nicicînd n-o să vă pară
rău că l-ați cumpărat
— Sper că nu, spuse Renny dintr-o dată serios, amintindu-și dc
nevasta lui.
După cafea, Adclina fu dc părere să lase vasele pc a doua zi, dar
Clara Chase nici nu vru să audă de amînarc. Bărbatul ci, Finch și
Maurice strînseră masa și coborîră cu farfuriile la bucătărie. Ea le
spălă și Adclina le șterse. Bucătăria nu arăta prea rău. Clinii,
răpuși, stăteau întinși; adormiseră.
Ploaia încetase de mult cînd Chasii și Crowdy plecară. Renny,
Finch și Archer încă mai priveau la televizor. Mauncc o urmase pe
Adclina în odaia ei, carc sc afla în fața sufrageriei, fosta odaie a
străbunicii lor.
— O să mă culc, spuse ca pe un ton ncîncurajalor
’— Trebuie să fii obosită, spuse cl cu o voce caldă, plină dc
simpatic.
— Chiar am dreptul să fiu, alergînd între cal și gospodărie. Și sc
puse să-si perie energic părul, carc, luminat și în mișcare, îi cădea
în valuri roșcate pc lîmplc.
— Știu că mă socotești un leneș iremediabil si un neisprăvit
dcsăvîrșit.
— Leneș, asta da. Neisprăvit... ci bine, c o prostie.
Se apropie dc ca și privi în oglindă perechea pe care o formau.
— Măcar dc m-ai iubi puțin. Adclina
— Arătăm bine împreună, c o poză frumoasă, nu-i așa? spuse ea
întoreîndu se spre el.
El o luă drept o încurajare. O cuprinse și-i șopti:
— Tu singură mă poți salva. Spune-mi doar atît, că nu-ți sînt
indiferent, și mîinc mă las dc băutură.
— Și dacă n-o fac?
— Atunci, nimic nu mă mai oprește.
Ea se desprinse și-l privi în față:
— Moocy, ar trebui să-ți fie rușine. Te iubim toți, întreaga familie.
Ai o proprietate importantă în Irlanda Ai alîtca motive să te
redresezi.
— Știu. Dar eu pc tine te vreau si întotdeauna te-am vrut. O stil,
Adclina! Ti am fost, nu-i așa, credincios?
— Nu c potrivit acum să-mi vorbești dc dragoste, spuse ca
aproape furioasă.
— Cu line nu e niciodată momentul, zise cl cu amărăciune.
— Dac-aș afla..., avea ochii aprinși și serioși.
— Ei, cc?
— Dac-aș alia că tc întorci în Irlanda ca să bei pînă nu mai poli,
aș fi definitiv dezgustată.
— Și n-ai încerca să-mi dai o mînă de ajutor?
— Ajulă-tc singur, asta îți spun. Cît mai rămîi aici, renunță la
băutură. Dcmonstrcază-ți voința.
— Adelina, rosti cl cu o voce nesigură, dac-o fac, îmi pro- miți...
— Nu promit nimic, decît... poftim, că mă voi gîndi la tine înir-alt
fel.
— E lot cc-ți cer... pur și simplu să le gîndești la mine înlr-alt fel...
știi, tu niciodată nu m-ai intuit exact.
— Nimeni nu-și estimează cu exactitate semenii, cred.
— E adevărat. Cit despre mine, cu te idealizez... În timp cc tu mă
crezi mai rău decît sînt.
. — Hai, lasă-mă! izbucni ea exasperată. Un singur cusur îți
reproșez și știi bine care!
— Cu mine crai aspră cu mult înainte să mă apuc dc băut.
— Asta-i acum! Plînge-le!
— Chiar sînt dc plîns, ripostă el pc gînduri.
Fu mișcată și-i zîmbi în oglindă.
— Prostule! Știi că tin la line.
— Adelina, aș face orice pentru tine.
Dintr-o dată se simți plină dc mărinimie și acest sentiment o
făcu să-i spună:
— Dacă-i așa, uite, promite-mi că te lași dc băutură. Promite -mi
solemn.
— Ți-o promit, spuse cl cu dorința fierbinte de a-i dovedi
dragostea și voința. Îți promit și ai să vezi că mă lin de cuvînl.
Iubito, tc iubesc atît dc mult!
Refuză să audă aceste cuvinte. Nu voia să i sc vorbească dc
dragoste. Luînd foarfecele de pe măsuța din dreptul oglinzii,
spuse:
— Îmi crește părul ca buruiana, și-și tăie o șuviță dc după
ureche.
— Nu, nu, te rog, zise Maurice.
— E prea lung.
— Și al meu.
— Tu ai un gen pitoresc, Moocy. Nu-1 poți schimba. Așa ești tu.
— Hai să schimbăm șuvițele... cum se făcea altădată. Luă bucla
roșcată a Adclinci și o așeză în portofelul pe carc-1 băgă în buzunar.
Ca să pccctluim promisiunea, bine?
Își plecă capul sub foarfece și Adelina tocmai îi tăia un smoc
întunecat la culoare cînd Finch intră.
— Îmi pare rău că vă întrerup, spuse cl privindu-i cu o
curiozitate amuzată. Vă jucați dc-a salonul dc coafură?
— Nu, răspunse Adclina calmă. Ne pregătim, doar, pentru mîine,
duminică. Cînd termin, va trebui să mă duc să-1 culc pe Archer
Ceva mai tîrziu Finch și Maurice plecară acasă.
La New York Roma primise o scrisoare dc la Mcg, carc îi relata
despre operația lui Archer Meg, din neglijență, omisese să păstreze
vestea pentru ea. in aceeași seară, Roma, carc era în general foarte
puțin comunicativă, lua masa împreună cu Alaync,și cu
Rosamund Trent. În căutare de subiecte de conversație, spuse că
Archer tocmai trecuse printr-o operație.
A doua zi Alavnc luă avionul pentru Canada Avea impresia că i
sc ascunde ceva deosebit de grav. Hotărîtă să afle numaidccît
dezastrul, nutrea în același timp dorința morbidă dc a-1 lua pc
Rennv prin surpinderc, ca un fel dc răzbunare înainte de a părăsi
Jalna, îl făcuse să-i promită c-o înștiințează de îndată ce s-ar fi
petrecut ceva cît de cît anormal. Și uite cum procedase!
Dc la aeroport mă un taxi. Se opri în fața intrării; șoferul coborî
bagajele, ca piăti și taxiul plecă. Din casă nu sc auzea nimic
alarmant, doar zgomot obișnuit, larmă și Alayne simți o ușurare:
băiatul nu putea fi atît de rău cum sc speriase.
Zgomotul dc la radio venea din bibliotecă. Alayne se apropie dc
ușa glasvand, rămînînd ascunsă oarecum dc frunzișul carc-i ferea
fața de lumină, fără ca cei dinăuntru să-i descopere prezența. Nici
n-avea dc ce să se teamă, singurii ocupanți ai încăperii fiind cu
spatele la fereastră. Recunoscu siluetele lui Rcnny și Archer. Erau
așezați unul lîngă altul, Rcnny cu brațul întins în mod afectuos pe
spătarul fotoliului lui Archer, și ambii atenți și concentrați asupra
ecranului viu luminat al unui televizor. Carc era perfect vizibil
pentru Alayne N ar fi putut spune ce se aștepta să vadă în aparat.
În nici un caz cele două grămezi dc mușchi încordați care se
contorsionau parcă pradă unor suferințe. Trupurile goale ar fi
putut fi ale unor monștri preistorici încleștați în luptă obscenă Cît
despre urletele spectatorilor însetați dc singe, cînd încleștarea
ajunse la apogeu, ele o înghețară pe Alayne. Încremeni dc oroare.
 Luptătorii erau acum înlănțuiți, unul fiind pc punctul de a-i
scoate ochii celuilalt, în timp cc al doilea îi sucea urechea. Arbitrul
încerca să-i despartă. Ca scoasă din minți, fioroasă, asistenta se
ridicase. Pc urmă unul din combatanți se prăbuși în corzi, în timp
cc învingătorul, cu fața tumefiată, încerca să afișeze un surîs larg,
în aplauzele și aclamațiile frenetice ale publicului.
Alayne își simți picioarele înfundîndu-sc în pămîntul moale cu
flori. Ploaia reîncepuse. Se auzi gcmînd dc consternare. Era
complet nedumerită. Sc așteptase să-1 găsească pc Archer întins
în pat, nu să 1 vadă așezat lîngă laică-su, vădit împătimit de acest
spectacol scîrbos, care o speria și o indigna în același timp. Două
minute mai tîrziu îi înfruntă în bibliotecă. Ei o priviră o clipă în
tăcere, necrezîndu-și ochilor. Pe urmă Renny opri televizorul și sc
instaura o tăcere deplină, pe care Archer o sparse stngind:
— Îndurare, în timp cc slabele culori dc pe obrajii lui piereau.
În sfirșit, Renny reuși să rostească:
— Alayne, cc surpriză minunată!
— Da... o surpriză, repetă ca. O marc surpriză!
Ramaseră toți trei tăcuți în picioare, pnvindu-se fix. Ploaia
biciuia acum geamurile, vîntul stîrnca pomii, undeva în depărtare
furtunile echinocțiului se pregăteau dc atac.
— Pc căi ocolite am aliat că Archer a fosl foarte bolnav, spuse
Alayne.
— Am fost, întări Archer. Am fosl operat Sînt încă slăbit. Tata
m-a' convins să cobor Ia televizor. Non sum qiielis eram.
Alayne îi privi pe amîndoi cu răceală. Trecu în hol, dc acolo afară,
la intrare, și începu să-și tragă valizele. Renny sc luă după ea.
— Nu sta afară, spuse, am să-ți urc cu bagajele.
Ea sc sprijini, ca disperată, dc unul din stîlpii dc la intrare și, cu
un tremur în glas, spuse:
— Mai bine nu veneam!
Gata dc ceartă, Rcnny spuse:
— As vrea să știu de cc?
— Nici tu, nici Archer n aveți nevoie dc mine... cu obiectul ăsta
în casă.
— I-a prins bine. L a distrat, i-a schimbat gîndurile.
— Ce i-a oferit? O exhibiție respingătoare de forță brută. Și arată
foarte rău.
— Prostii, dc la o zi la alta arată mai întremat. Cine ti-a
* spus c-a fost bolnav?
— Mcg i-a scris Romei. Îmi făgăduiseși să-mi spui dc îndată cc
sc ivește vreo neregulă...
— Voiam sării meargă bine, să te distrezi.
— Să mă distrez cînd copilul meu trece printr-o operație
primejdioasă?
— N-a fost primejdioasă. N-a fost deloc în pericol.
— Dar mi-ai promis! Trebuia să m-asîcpt...
— Ce insinuezi? Că făgăduiala mea nu contează?
— Cred că primează comoditatea ta.
— Totdeauna ai tins să ai cea mai proastă părere despre mine,
spuse cl apucînd valizele și luîndu i o înainte pc scări
Rămas în bibliotecă, dc unde urmărise lot acest dialog, Archer
așteptă să audă pașii părinților săi ajunși în camera dc deasupra
pentru a sui și cl scările, încet. O găsi pc Adclina în odaia lui,
făcîndu-i palul.
— Pc Mummy ai văzut-o? întrebă cl.
— Doar o clipă. Grăbeștc-tc să le culci.
Era în capod și părea răpusă dc oboseală.
— Ai uitat dc cacaoa mea, observă cl, scoțîndu și pantalonii dc
flanelă și vesta pe care le trăsese peste pijama pc carc, după ce le
lăsă jos, sc sui în pat.
— N-am uitat și, dintr-un termos, Adclina îi turnă băutura caldă
într-un pahar. Ce-a zis Mummy de televizor? întrebă ca.
— N-a priceput. Sc trasmitea un meci dc box.
— Nu-i dc mirare că n-a înțeles nimic. Sînt meciuri îngrozitoare.
— Adelina
— Cc-i?
— Am picioarele reci; poli să-mi pui o sticlă cu apă caldă?
 Ea sc prăbuși pe pat, la picioarele lui.
— Sînt moartă, crcde-mă; nu pot să mai cobor la bucătărie,
încălzeștc-ți picioarele cu mîinile.
Sorbindu-și cu poftă cacaoa, el își ghemui picioarele sub ca.
— Mă gîndcsc la Mummy, spuse. I-o fi foame după voiaj.
Spunc-i tu să treacă pe la mine să mă vadă.
— O, Doamne! Na, că uitam! strigă Adelina sculîndu-se amețită
de oboseală. Coborî un etaj, ținîndu-se de rampă. În dreptul ușii de
la odaia Aiaynei, întrebă: Mummy, îți aduc ceva dc mîncarc; dc ce
anume ai avea poftă?
Alayne deschise ușa. Adehna nu i sc păru deloc marcată dc
oboseală, doar aprinsă la față și iritată. Cu voce stăpînită, Alayne
răspunse:
— Aș don foarte mult o ceașcă dc cafea, cîtcva tartine subțiri cu
unt și poate puțină carne rece, dacă ai carne fragedă. Eram prea
răvășită în avion ca să mănînc. Te sîcîi? N-aș vrea să tc deranjez,
drăguța mea.
Dc îndată cc Adelina plecă, Alayne nu se putu împiedica să
gîndcască cît dc neîndatoritoare era fata. Nu morăcănoasă, dar
preocupată și lipsită de amabilitate.
Trccînd în dreptul ușii deschise a bibliotecii, Adelina îl văzu pc
Dennis în pijama așezat în fața televizorului. Își petrecea la Jalna o
scurtă vacanță. Uitîndu-și oboseala, exclamă:
— Ce faci aici? Să fiu afurisită, cine ți a dat voie să fii în picioare
la ora asta?
— Nu puteam s-adorm, spuse Dennis. Mi sc întîrnplă să am
insomnii, ca și tata.
— As vrea să le am si cu . căscă ca si ochii i sc umeziră.
La subsol, pregăti pentru Alayne platoul cu cc-și dorea.. Cînd fu
gata, i sc înfățișă totul ca foarte apetisant. Aștcptînd să fiarbă apa,
sc așeză la masă, cu capul pe brațul îndoit. Așa o găsi Alayne, o
jumătate dc oră mai lîrziu; ceainicul secase, era ars, bucătăria sc
albăstrisc dc fum.
Nervii lui Alayne erau întinși la culme și nu sc ferea s-o arate.
Adelina sc trezi și izbucni în lacrimi Pe scară foxlcrierul sc puse pe
un lătrat fără întrerupere. Toii trei sc simțeau vicii melc unei
dezastruoase scrii dc circumstanțe. În mijlocul acestei scene sosi
Renny de la grajduri, undc-1 chemase Wnght. Purta o pelerină
care șiroia de ploaie.
— Ce naiba se petrece aici? întrebă cl.
— Ce casă! exclamă Alayne. Copii bolnavi, ibrice carbonizate,
cîini care latră! N-o să mai plec niciodată!-
— încetează cu plînsul, se adresă Renny Adelinci și vino să vezi
adorabilul mînzuleț care tocmai s-a născut.
— îți dai seama cît e ceasul? interveni Alaync albă de mînie. E
douăsprezece fără un sfert noaptea. Cum poți să-i ceri fetei să
plece la ora asta la grajd?
Renny nu luă în seamă observația ei: studia fundul ccaini cului.
— Grozavă pagubă! Și eu care voiam să fac o fiertură pentru iapă!
Există vreo oală 9
Adelina țîșni, ca și cum oboseala nici n ar fi existat și, scotînd din
dulap o cratiță mare, o întinse tatălui ci.
— Nu-s obosită, Mummy. Am chef să mă duc; și, vioaie, puse
apă la fiert.
— Atunci du-te, spuse Alaync. N-am nici o putere în casa asta.
— Nevestică, biata de tine, spuse Rcnny cam neatent și bălînd-o
ușor pe spate.
— Nu mă atinge! țipă ea. Nu poate nimeni să 1 facă pc cățel să
tacă?
Archer apăru în capul scării și Cairn îl întîmpină exuberant.
— Am picioarele sloi de o veșnicie. A spus Adclina că-mi aduce o
stilcă cu apă caldă.
— S-a născut, astă seară, un mînzuleț îneîntător, îl liniști
Renny.
— Aha, spuse Archer și intră în bucătărie.
Alayne reținu cu îngrijorare aerul lui plăpînd.
— Pentru cine e pregătită tava? întrebă Archer.
— Pentru Mummy, răspunse Adelina. Cînd cafeaua va fi gala, o
duc în sufragerie.
— .Am picioarele reci, repetă Archer.
— Nu cred că-s mai reci ca ale mele, spuse Dennis, care apăruse
și el pe scară. Sînt înghețate.
— Ești în picioarele goale Nu ai niște papuci? spuse Alayne,
obscrvînd dimensiunea redusă și forma frumoasă a picioarelor lui,
— Mi i-au furat cîinii, răspunse Dennis, zgîrcindu-și degetele pe
plăcile de pe podea.
Cafeaua fu gata. Adelina, cu tava încărcată, sui scările, urmată
dc Alayne, care îl susținea pc Archer. Ultimul era Dennis, cu
foxtcrieruJ în brațe.
— Pot să ciugulesc ceva de pe platou, mătușă Alayne? sc rugă el
Mi-e foame și mi-e firg la tălpi.
— Poți; pc tavă c de două ori mai mult decît îmi trebuie, îl
conduse pe Archer în bibliotecă și-l instală pe divan, sub pălu ra
care, ani de zile, încălzise genunchii lui Nicholas. Era plină de
compasiune pentru fiul ci, a cărui slăbiciune fizică, survenită în
lipsa ci, o constata cu mîhnire.
Adehna, care coborîse din nou la bucătărie, reveni cu o sticlă cu
apă caldă pc care o așeză la picioarele lui Archer, Alayne îi întinse
o ceașcă dc cafea.
„.Iată ceva care aduce a confort“, gîndi el și aproape zîmbi.
— Mai c ceva ce-aș putea face, Mummy? întreoă Aueiina cu
blîndcțc.
— Am picioarele sloi, spuse Dennis.
Îl întinse pc divan, trase pătura peste el și-l sfătui:
— Pune și tu picioarele pc sticla cu apă caldă.
Ei îi iuă mina șî o lipi ae obrazul său. Ea îl găsi cum răzgîiat și sc
desprinse. Traversă holul, ieși pe ușa laterală și alergă prin ploaie
pînă la grajduri.
Toate luminile erau aprinse. Renny o întimpină și-o duse pînă la
boxa unde se afla, culcat pc paie proaspete, mînzul nou-născut.
În bibliotecă orchestra de pe ecranul televizorului executa
Mozart. Alayne, în limp cc mușca dintr-un sandviș cu pui, cu
multă poftă, și-și bea cafeaua, privi fețele celor doi tineri. Cît erau
dc inocenți și dc frumoși ascullînd muzica!
— Vă place Mozart? îi întrebă cînd bucata se sfîrși.
Dennis înghiți ultima îmbucătură din sandvișul lui și răspunse:
— Da, pentru că a fost un marc compozitor si tatăl meu este un
marc pianist.
- Bine, dar muzica propriu-zis nu te impresionează?
— O, ba da, și ea. Mă face fericit.
— Tu, Archer?
— Toatc-s în perfectă ordine.
XX
HUMPHREY BELI ȘI PATIENCE
Humphrey Bell făcu de două ori înconjurul casei, măsurînd-o
din priviri sub diverse unghiuri, dc parc-ar fi fost un posibil
cumpărător. În realitate încerca, doar, câ-și ia inima-n dinți și să
bată la ușa de la intrare. Frumosul mîner dc aramă, în formă de
liră, de pe ușă strălucea în soare și părea să-1 încurajeze, însă
sfiala îi oprea gestul de a-1 atinge si de a face să răsune casa dc
bălaia lui.
In timp ce ședea ncdccis, ușa se deschise și Finch ieși. Purta o
haină dc casă de un albastru ca cerul ce se rărea dincolo de coama
pomilor. Văzîndu-1 pc Bell, sc îndreptă spre el și, zîmbin- du-i, i se
adresă:
— Bună ziua, nu v-am auzit bălînd.
— N-am lovit prea tare; de fapt, nici nu sînt sigur c-am lovit în
ușă. Treceam și m-am gîndit că, dacă sîntcti acasă...
— Mă găsești întotdeauna. Sînt atît dc mîndru dc căscioara asta,
că nu mă pot smulge.
— E cea mai frumoasă din cîtc am văzut.
— Intrați, să v-o arăt în întregime, și, luîndu 1 pc Bell dc braț,
Finch intră cu cl în casă. Această vară lîtzic în plină toamnă, „vara
sfântului Martin", e grozavă, nu-i așa? Ne face să mai uităm cît
poate fi de infectă clima la noi.
— Mie îmi place orice fel de vreme, spuse Bell.
 — Știu că sînt prea influențat de starea timpului. În turnee, cînl
rău ori bine, după cum c afară.
— Nu-mi vine să cred. În ziua cînd ați concertai la New
Brunswick, vremea era oribilă, si aii cîntat minunat.
A, era scara în care v-am sugerat să vă stabiliți aici. M-am
întrebat adesea dacă aveți motive să vă pară bine de această
mutare.
— Da, absolut. N-aș vrea să trăiesc altundeva. Mă simt bine,
fericit.. adică aș fi, dacă..
— Știu, știu... spuse Finch cam abătut. Să vă arăt acum
moderna mea bucătărioară. Am tot felul dc aparate...
Și îi expuse avantajele lor, cu interes și pasiune. Pe urmă trecură
în alte încăperi.
— Camera aceasta a fost locuită de nepotul meu, Maurice. Ieri a
plecat. Rămînc puțin la părinții lui, înainte de a sc întoarce în
Irlanda
— Îl admir, interveni Bell. Mi sc parc foarte dc invidiat. E arătos,
de o frumusețe destul dc neobișnuită, arc mijloace pentru a trăi
independent, un vechi domeniu romantic în Irlanda, o familie
simpatică și... maniere fermecătoare. Are totul. Poate bea cam
mult?
— Obișnuia să bea ca o sugativă. Dar acum, aproape deloc.
Uluitor cît s-a schimbat dc repede.
Finch insistă ca Bell să rămînă la prînz. Femeia de serviciu, o
suedeză care vedea dc gospodărie, era o bucătăreasă excelentă. La
cafea, Finch întrebă:
— Vorbiti-mi acum despre dumneavoastră Cum vă merge cu
lucrul?
Fețișoara expresivă a lui Bell tresări dc timiditate. O clipă, l-ai fi
crezut incapabil să răspundă. În sfirșit, rosti:
— Nu prea rău Am scris un roman.
— Un roman! Ia uite, cc veste bună! Și l-ați încheiat?
— Da, c terminat Să spun drept — parca aproape rușinat — a și
fost acceptat dc o editură.
 — Ați lucrat mult la cl? Cînd se publică?
— Cam peste un an... La primăvară.
— Mă bucur, spuse Finch sincer. A ști că ceva s-a concretizat îl
umplea întotdeauna dc admirație. Simțea că Humphrey Bell era
un spirit subtil; cele cîtcva nuvele scrise dc el, pe care le citise, îi
plăcuseră. Bell era, însă, atît de tim'd îneît ezita să-i tot pună
întrebări. Spera ca romanul să nu fie redactat la persoana întîi, să
nu fie povestea unei existențe într-un cîmp de prizonieri nemți,
nici relatarea deziluziilor dc după război ale unui tînăr. Neîntrebat,
Bell spuse:
— E povestea uni ins care ar fi vrut să fie bun și să facă bine, dar
carc, din nenorocire, avea un caracter ce stîrnca și făcea să
înflorească tot ce era mai rău in ceilalți.
— Pare cam sinistru, zise Finch
— E sinistru, conchise Bell liniștit.
Finch plecă să caute o carafă cu lichior franțuzesc și băură
amîndoi pentru succesul romanului Dar era evident că Bell era
preocupat, se învîrtea în jurul unei idei și, după vrute și nevrute și
destule codcli și pauze lungi, izbuti s-o formuleze pc departe:
— Presupun că o femeie n-ar putea face o greșeală mai mare
decît măntîndu-se cu un bărbat carc și-a scris primul roman.
— Depinde dc roman... și dc bărbat.
— Știu. Probabil că romanul nu va fi dc succes, iar bărbatul nu
va fi in stare să facă altceva în viață. Sc spune despre căsnicie că-i
o loterie...
— Banii nu sînt atît dc hotărîlori cînd este vorba dc dragoste și
dc înțelegere, spuse Finch, simțind că Bell avea nevoie dc
încurajare și că de fapt i-o solicita. Dar. În dorința dc a-1 proteja,
mai adăugă: să știi totuși că femeile sînt, uneori, foarte diferite...
după căsătorie.
— Nu cea la carc mă gîndcsc eu, ripostă Bell Ea va fi aceeași
întotdeauna: generoasă, tandră, plină dc mărinimie.
Finch îl privi întrebător
— E vorba de Patience Vaughan, vorbi cu voce scăzută Bell.
Numai la ca mă gîndcsc.
— Patience! Sint, zău, surprins:
— Nu mă mir. Vă surprinde că am această cutezanță.
— Nu, nici vorbă. Sînt luat prin surprindere, pentru că nu știam
că vă vedeți... că vă petreceți timpul împreună.
Nu c cazul Dar puținul timp pe carc l-am petrecut împreună nu
vă pot spune cît mi-a fost dc prețios. Eu.., fața lui îngustă sc
coloră... eu cred că-i plac.
— Șui c-a fost logodită cu lînărul Green?
— Da... Îl uram pe acest individ, spuse Bell cu glas domolit. Nu
am despre mine prea bune păreri, dar am convingerea că valorez
mai mull decît cl. Cu Patience lîngă mine, aș putea să reușesc în
viață.
Se sculă brusc în picioare și, față-n față cu Finch, vorbi dintr-o
dată cu înflăcărare:
— Știți, editorul meu arc o părere foarte bună despre roman; l-a
încredințat unei edituri din Statele Unite... Am venit la
dumneavoastră să-mi spuneți sincer dacă socotiți că am dreptul
s-o încredințez pe Patience de dragostea mea.
— Da, desigur, sînt convins, Humphrey și îți doresc toată
fericirea de pe lume. Voi fi bucuros să-mi fii nepot.
Cu pași mari Bell plecă după iubita lui. O oră mai lîrziu, reveni
cu ea de mînă. Părul lui blond-argintiu era ciufulit, ochii albaștri îi
jucau triumfător. Era într-adevăr fermecător.
— Am făcut-o! Am îndrăznit! strigă cl. Și a spus da! Ce ziceți de
asta?
Cu vocea ci caldă, Patience completă:
— A fost cea mai ciudată declarație din cite îți poți închipui. M-a
găsit împletind o șuviță din coama unui poney și, fără altă
introducere, mi-a spus: „O greșeală mai mare decît să tc măriți cu
mine nu cred că ai putea facc:“
— Grozav! exclamă Finch E inutil să întreb cc-ai răspuns.
— Pot să-i spun? îi ceru voie Bell, înlr-al nouălea cer, lui
Patience.
 — Hai, dă i drumul, aprobă ca, lot cu mîna într-a lui.
— A spus: „Mai bine la rău cu ține dccîl la bine cu oricare altul“.
— Trebuia să-1 scap de complexul lui de inferioritate, mai spuse
Patience.
Finch sc bucura din toată inima dc fericirea lor. Sc așezară și
vorbiră dc viitor. Patience declară fără înconjur că nu dorea o
logodnă lungă Se vor descotorosi dc perechea Chase, vor aranja și
pregăti casa cea mică în vederea locuirii ci, sc vor căsători și sc vor
instala acolo.
Așa că, unchiule Finch, reveni Palincc, în cele din urmă nu voi
veni să locuiesc cu voi. ya veni doar mama. Sc bucură atît dc tare
să sc mute aici! Cînd vei fi gata s-o primești?
— Foarte curînd, răspuns el pe un ton degajat, pentru a
continua apoi ceva mai sumbru: va fi amuzant
Se auzi telefonul sunînd. Finch se duse să răspundă. Era Piers.
— Patience c la tine?
— Da.
— Păi, as- vrea să știu si cu dc cc nu vine să hrănească vițelul
bolnav '?
Ascultă, Piers, uite cc c. tocmai s-a logodit.
— Iarăși? Cu cine?
— Cu Humphrey Bell.
— Cu fricosul ăla!
— E un tînăr deosebit dc drăguț în cc mă privește, eu sînt foarte
mulțumit.
— Vițelul, continuă Piers categoric, reprezintă o valoare. E
bolnav și nu vrea să mănîncc decît din mînă lui Patience. O
iubește.
— Și Bell o iubește și nu cu o dragoste dc vițel.
— Dă mi-o la telefon
Docil, Finch sc întoarse lîngă logodnici. Sc țineau de mînă.
Păreau că plutesc într-o totală fericire. Dar cînd Patience, foarte
îngrijorată dc starea vițelului, ieși, Bell sc întoarse spre Finch și i sc
adresă:
 — Știți, mă întreb dacă c potrivită... logodna, vreau să zic...
—- Bine... dar... bîigur Finch. Păreți amîndoi atît de mulțumiți.
M am gîndil...
— Și cu m-am gîndil.
— Da’ cc s-a întîmplat?
— Nimic. Nimic nou. Dar nu pot să nu ma-mreb ce-ar putea un
romancier, un scriitoraș sa ofere unei femei... Și pc urmă, priviți
mă puțin cum arăt? Aproape un albinoș. Ea c atît dc frumHasă!
Dc-aș fi fost macar ca fratele dumneavoastră, Wakefield, înalt,
brun, cu profilul, cu ochii lui!
— Ascultă, Humphrey, chiar dacă Patience ar vrea, prin absurd,
puterea de a le transforma, ca n-ar schimba nimic la tine, în nici
un caz capacitatea ta dc creație De carc c foarte mîndră.
Humphrey Bell pleca reconfortat, în ciuda rezervelor sale, cu
capul vîjîindu i dc proiccțc, beat dc fericire.
Rămas singur, Finch sc așeză la pian, și încet, încercă un mic
motiv secret, carc altuia i s-ar fi părui șters și neînsemnat, dar
pentru el era plin de înțelesuri subtile. Îl reluă și-1 repetă fără
oprire, pînă la confundarea lui cu foșnetul frunzelor și lîrîilul
greierilor care pătrundeau prin ferestrele deschise.
Pc urmă se sculă și ieși afară. Își privi cu plăcere căsuța dc
culoarea fildeșului, care se detașa cu eleganță pc fondul colorat al
frunzișului de toamnă. Se gîndi că nici unul din membrii familiei
n-o prețuia. O considerau ca pc o urmașă cam prăpădită a solidei
clădiri dc cărămidă care se înălță pc vremuri pe locul ei. Dar lui îi
convenea, i sc potrivea perfect. Ii prna monotonia zilelor. Dc obicei,
toamna avea dc pregătit c sene de concerte, dar anul acesta era
liber, era propriul său stăpîn.
La marginea grădinii sale de zarzavat, depășind banera-hotar,
Finch pătrunse pc domeniul Jalnei Trecu dc-a lungul celor două
cabane construite dc fostul proprietar de la Vaughanlands. astăzi
ocupate dc oamenii dc la grajduri cu familiile lor. Pe urmă, trecu
chiar prin fața grajdurilor; în continuare o luă pc cărarea care
străbatea livada și, o clipă, se opri să culeagă mere roșu, cîtc unul
pentru fiecare buzunar al vestei. Ajunse în plin cîmp, acolo unde
movul brumănu al unor flori pălea în contrast cu galbenul agresiv
al altora. Un stol dc păsărele ciripea, prcgălindu-și plecarea spre
țări mai calde în sfirșit, încălecă pîrlcazul și ieși pe drumul de tară,
care ducea la biserică, unde îi răsări în cale tocmai omul pc care
dorea să 1 inlîlncască: pastorul, domnul Fennel.
Domnul Fennel era neschimbat: același aer solid, blajin, părînd
să facă parte — ca si turla — din biserică. Calitățile lui i-ar fi
înlesnit obținerea unei poziții importante, dar era total lipsit de
ambiție si găsea cum să-și umple viața cu folos chiar și în această
parohie sătească. Era văduv dc doi ani.
— Buna ziua, Finch! slugă el prietenos. Cc vreme minunată
după atîta ploaie! Ai pornit-o cu un scop anume, ori ți-ar conveni
să vii să bem ceaiul împreună?
— Nimic nu mi-ar face mai multă plăcere, spuse Finch și
amîndoi sc îndreptară spre prezbiteriu
— Firește, ati aliat vestea, zise domnul FcnncL
— Da, și sînt foarte bucuros. Flumphrcy are nevoie de o soție ca
Patience pentru a înflori.
— Nădăjduiesc ca-1 va aduce în sînul bisericii.
— O! Desigur!
— O fată fermecătoare și blinda, spuse domnul Fennel.
— Nu c dc mirare, cu mama pe carc o are.
— Cc femeie! și fala domnului Fennel se însufleți. Dc ce marc
ajutor mi-a fost în toți acești ani! Niciodată prea ocupată, cînd era
vorba să mă ajute la treburile parohiei. În si ard oneînd să
mobilizeze chiar și pe credincioșii cei mai delăsători! Arc talentul
extraordinar de a scoate la iveală în fiecare tot ce arc mai bun.
Domnul Fennel deschise portița dc fier, pe care Finch, cînd era
mic, se dăduse în leagăn dc atîtea ori, și trecură în grădina
bisericii.
— Mă gîndesc, spuse Finch, cît c dc important pentru un om în
situația dumneavoastră să aibă alături femia potrivită, care știe să
sc adapteze.
 — Intr-adevăr. Domnul Fennel oftă din adine. Tare mult îmi
lipsește iubita mea soție.
În plăcuta sufragerie a prczbitcnului jupîncasa pastorului
pregătise ceaiul dc scară: felii groase de pîme cu unt, două ouă
ochiuri, brînză, sirop dc arțar și o crocantă turtă de mălai care
tocmai era scoasă din cuptor. Omul era, vădit, bine slujit.
Trebuie să mîncați ouăle, zise domnul Fennel. Jupîncasa îmi va
prăji altele.
— Nu pot, zău. Am promis să merg la Jalna pentru masa de
scară. Dar accept cu plăcere o felie din plăcinta de mălai. N-am
mai mîncat dc secole.
Luă o felie și o stropi cu sirop. În timp ce-și bea a doua ceașcă dc
ceai, observă:
Poate într-o zi vă veți căsători din nou, domnule Fennel
— Nu, niciodată, niciodată, spuse foarte decis pastorul. Pe urmă,
așezîndu-se comod în fotoliul său și privindu-1 cu sfială pc Finch
în ochi: sînt prea bălrîn. Nu credeți că-s prea în vîrstă?
— Prea bălrîn? Deloc, afirmă Finch. În fond, cu cît îmbătrîncști,
cu atît există mai multe motive să ai o nevastă lîngă line. O nevastă
cum vi sc cuvine v-ar fi un ajutor de preț în funcția dumneavoastră
ecleziastică și un colaborator cît se poate dc plăcut.
— Sc împlinesc doi ani și trei luni dc cînd sînt singur, adăugă
domnul Fennel.
— Așa c, da, confirmă Finch, cu afectuoasă compasiune. Doi ani
și trei luni...
De mult nu-și mai căinase pastorul soarta.
— Nimic mai reconfortant, pentru un bărbat, decît prezenta în
casă a unei femei blinde, spuse Finch.
— Și domnia voastră sînleți văduv, rosti domnul Fennel cu
solicitudine, uîtînd complet că Finch divorțase cu mult înainte de
data morții soției sale. Ei, dragul meu, cc-ar fi să vă recăsătoriți?
Cc-ar fi să-mi dați dumneavoastră exemplul cel bun? replică
Finch zîinbind.
— Pentru mine c ceva cu totul nou. O idee care mă șochează.
Dar mă simt foarte singur, o recunosc.
— Asta e rău. Foarte rău pentru oricine, spuse Finch, dintr-o
dată cu seriozitate. Persoana de a cărei singurătate mi-c cel mai
milă c Meg. O văd foarte des deprimată. Ea c bună, nu-i place
deloc să sc plîngă, dar acum, că i se mărită fala, va fi și mai
singură.
— Bine, dar mi-a spus că va locui cu dumneavoastră.
— E adevărat, dar... și expresia lui Finch deveni tristă. Teamă
nu-e că fericită nu va fi. Fie vorba între noi, nu-i ușor să trăiască
cineva cu mine. Știți, temperamentul de artist... Fie într-al nouălea
cer, fie sub nivelul mării... Mă căznesc să depășesc aceste accese și
nu prea reușesc. Și, pc urmă, sînt, uneori, foarte iritabil, gala să
mă arăt colțos dacă sînt întrerupt alunei cînd compun ori studiez.
Încerc să mă slăpînesc, dar nu reușesc. Sînt zile cînd cînt Ia pian și
cinci orc , și uneori muzică modernă, folosind intens pedala. Vă
place muzica modernă?
— O dclcsc, rosti domnul Fennel
— La. fel și Moggie.
— Nu i o perspectivă prea atrăgătoare pentru sora
dumneavoastră.
— Ei, poate că mă descriu ceva mai rău decît sînt. Iar Meg arc o
fire așa blajină, că sigur o să ne înțelegem.
— Întotdeauna am pretuit-o mult.
— La rîndul ei, a avut întotdeauna multă admirație pentru
dumneavoastră.
Domnul Fennel păru să cadă pe gîndun.
Pc drumul dc întoarcere, Finch se simțea ciudat de vesel. Își lăsă,
la un moment dat, capul pc spate și aspiră cu poftă mireasma
toamnei. Cînd ajunse la barieră, nu se osteni s-o dea la o parte, ci
sări peste ea. Culese, în treacăt, o floricică, și și-o puse la
butonieră. O dată acasă, se așeză la pian și cînlă din nou bucata
aceea plină dc mister, pc carc o improvizase la începutul
după-amiezii.
 XXI
CĂSĂTORIE ȘI JURĂMÎNT DE CREDINȚĂ
Două săptămîm mai tîrziu, cînd toată familia era reunită la
Jalna pentru prînzul dc duminică, Mcg sc așeză, importantă, în
fotoliul pe care întotdeauna îl ocupase bunica; nu că n-ar mai fi
făcut-o pînă atunci, dar, de această dată, dispusese ca însăși
celelalte scaune dc jur împrejur, ca pentru a avea un auditoriu.
Timpul era rece și sc aprinsese primul foc în șemineu. Mcg purta o
rochie negru cu alb, foarte reușită, și fusese și la coafor
Rcnny o privi admirativ și-i spuse:
— Arăți bine, foarte bine, zău. E o rochie nouă?
— Este prima rochie pc carc mi-o cumpăr de o veșnicie.
Îti vine foarte bme. Tc întinerește cu zece ani. Nu găsești,
Alayne?
— Sînt dc aceeași părere. O rochie nouă c ceva cc-li dă încredere,
te însuflețește.
Vorba „însuflețește", pentru un motiv nelămurit, nu-i plăcu lui
Meg.
— Ar trebui, atunci, să fii lot timpul însuflețită, lot timpul ai
rochii noi.
— Cine, cu? se miră Alaync. Nici o femeie cît de cît decentă nu-si
cumpără atît dc puține haine ca mine.
— Ei, dar cu mine cum rămîne? interveni Pheasant. O singură
rochie nouă într un an. Cea cumpărată de Maurice.
— Porti mai tot timpul pantaloni, sau pantaloni de călărie, și,
dealtminteri îți vin admirabil, spuse Alaync.
Cu un gest al mîinii sale durdulii, Mcg schimbă subiectul:
— Am venit să hotărîm cum facem cu nunta lui Patience.
Dar Renny tocmai sc ridicase brusc și, prinzînd mîna surorii
sale, o privi atent și întrebă:
— Unde ți-e verigheta?
— Lasă că-ți explic mai încolo. Cred că, mai întîi, trebuie să
decidem dacă nunta va fi o mare ceremonie, ori una restrînsă, ori
pur și simplu una în familie.
 — Păi, mi se pare că cmc hotărăște ar trebui să fie Patience,
spuse Christian.
— Patience se va mulțumi cu ce hotărîm noi, rosti Meg.
— După mine, interveni Patience, cu cît mai modest cu atît mai
bine.
— Nu sînt dc acord, spuse Renny. Ești pnma nepoată din familie
care le măriți. Trebuie să sărbătorim evenimentul cu oarecare fast.
— Dacă era vorba de Adelina ar fi fost altfel, spuse Meg Adehna
c singura fată a celui mai vîrslnic fiu. Dacă logodnicul ci ar fi fost
așa cum îl nădăjduiam — cu tact ea evita să menționeze numele lui
Filztuigis — Înfățișarea lui s ar fi pretat la o ceremonie fastuoasă;
dar Humphrey, cu lot aspectul lui tineresc plăcut și cu toate că țin
la el enorm — chiar dacă părul blond sc poartă și e la modă — pare
să se potrivească mai degrabă cu o ceremonie intimă. Patience si
cu mine am vrea să știm ce gîndiți și voi
— E sigur că o nuntă restrînsă costă mai ieftin, spuse Piers,
făcîndu! lui Finch cu ochiul.
— Banii nu contează, replică Meg cu un aer distins.
— „Bani nu contează!“ izbucni Piers în rîs.
Meg îl privi mai degrabă cu amărăciune decît cu supărare
— Cum bagatelizezi tu lotul, Piers, cu insinuările talc nepotrivite!
Toată lumea dc aici știe bine că aș cheltui cu plăcere ultimțil meu
dolar pentru o nuntă somptuoasă, dacă fala mea ar dori-o.
— Nunțile astea moderne, țipătoare și pline dc ostentație, mi sc
par de prost gust atunci cînd lînăra pereche urmează să trăiască
în două camere și să mănînce conserve, zise Alayne.
— Contra bonos modes, observă Archer, care urma să se
întoarcă la colegiu a doua zi
— Dacă Patience preferă o nuntă în intimitate, spuse Finch,
asta va fi formula pc carc o vom alege; dar mi ar plăcea s-o văd
purtînd o frumoasă rochie dc mireasă și un voal.
— Dc acord, spuse Maurice și sc auziră și alte voci aprobînd.
— Va să zică, rămîne așa? întrebă Mcg. Totuși, adăugă ca cu
oarecare șovăială, mă tem că Patience, destul dc înaltă si voinică,
îmbrăcată în mireasă, l-ar putea eclipsa pc Humphrey.
— Un bărbat rămîne un bărbat, spuse Rcnny.
— Cc va purta Humphrey? întrebă Archer.
— Va închiria o jachetă, spuse Patience.
— Toaleta va fi și ca închiriată?
— Nu, va trebui cumpărată.
— Și o va păstra toată viata în dulap?
— Da
— Îndurare! spuse Archer.
Îți fac cu cadou rochia dc mireasă, anunță Rcnny, si voi organiza
și petrecerea dc nuntă, aici, la Jalna.
Alaync sc sili să surîdă, bucuroasă dc perspectivă, sub privirea
zeflemitoare a lui Piers. Mcg sc sculă și sc duse să 1 sărute pc
Rcnny pc frunte.
— Dragul meu frate, îți mulțumesc și, înloreîndu se către
Patience: mulțumcște-i unchiului Rcnny, scumpo, și sărută-1.
Patience sc simți din nou copil dc cinci ani; sc înclină docilă să-1
sărute pc Renny. El îi înlinS'c brațele și o luă pe genunchi. Se
îmbrățișară.
— Cc mult c dc cînd n-am mai ținut-o pc Patience pc genunchi.
Trupeșă fală 1 Doamne! Cîntărcști mai mult decît Humphrey, pun
rămășag!
Zîmbctul lui Mcg era radios!
— Și acum, spuse ca, am pentru voi o surpriză. Pregăliți-vă să
fiți uluiți.
Toate capelele se întoarseră spuse ca. Roșind ca o fecioară din
perioada victoriană, continuă:
— E vorba dc pastor și dc mine Noi doi vom am decis să. of, zău,
nu pol să vă spun... nu ghiciți?
Nu putură, sau nu vrură să o facă și Rcnny porunci:
— Hai, vorbește! Nu ne mai fierbe...
— Domnul Fennel și cu mine ne căsătorim.
Dacă Meg ținuse să facă senzație, ci bine, reușise.
— Sînt îneînlată, spuse Alayne. E o idee minunată. Și-i zîmbi lui
Finch, ca pentru a l felicita.
— Bravo! spuse Piers. Care din voi doi s-a gîndit primul?
— Sini sigură că veți fi foarte fericiți, spuse Pheasant
— Ești femeia ideală pentru pastor, îi spuse Finch și o îmbrățișa,
socotind în mintea sa c-ar fi putut avea succes în cariera
diplomatică.
Cei mai tineri din familie fură mirați și oarecum jenați dc această
incursiune într-un domeniu — cel al dragostei si al căsătoriei —
care h sc părea că le revine în exclusivitate.
Renny, care cu un braț o încercuia pe Patience, îl întinse pe
celălalt spre Meg, spunindu i:
— Vino să mi te așezi si tu pe genunchi. Vă ador pe amîndouă
Fără să se lase rugată, Meg i se prăbuși în poală. O slrînse și o
îmbrățișa, dar, după cîtcva secunde, sc dcscolorisi dc amîndouă,
cxclamînd:
— -Bietul de tine, Humphcrcy, mititclulc! Sărmane bătrîn
Fennel! Zău. știu că le va fi pusă la încercare puterea!
— Nimic mai plăcut, spuse Piers rîzînd cu gura pînă la urechi,
decît o nevestică ușoară atunci cînd ai un singur picior.
— Eu am o nevestică ușoară, spuse Renny cu mîna întinsă spre
Alayne, o nevestică plină de voie bună.
Privirea lui Alayne îl sili să sc slăpînească, așa că numaidccît
propuse, dintr o dată demn, să bea cu toții în sănătatea viitoarelor
mirese.
— Archer, du-tc in sufragerie și adu carafa cea marc, cea cu
dopul ciobit și pahare pentru toată lumea Archer sc supuse.
— Ei, și cu casa ta cc taci? o întrebă Piers pe Meg,
— Sc aranjează toate dc minune. Humphrey cu Patience vor
ocupa în totalitate casa lor. Familia Chase o va închiria pe a mea,
mc>bilată. Iar cu, firește, mă voi muta la prezbilcriu.
— Perfect! exclamă Renny. Pariez că bălrînul nostru pastor c
fericit. Cc caraghios să le vedem, Meg, alături dc un soț cu barbă!
— Chiar, dc cc o poartă? întrebă Adehna.
— Cînd era foarte lînăr, s-a dus ca misionar în Extremul Nord și
și-a lăsat, atunci, barba să crească, pentru a-și proteja gîtul,
răspunse Mcg. S-a deprins și a rămas atașat bărbii.
— Curioasă chestie de care să te atașezi, spuse Christian.
— Nu mi sc pare, își dădu Pheasant cu părerea. Cred că e dc
înțeles să ții Ia barba ta.
— O să-mi las barbă, declara Piers.
Mcg îsi încrucișa brațele și expresia ci deveni hotărîtă, atît cît i-o
permiteau rotunjimile feței.
— l-am spus lui Rupert că nu mă pot mărita cu un bărbat cu
barbă. *
— Păi atunci cc-o să facă ca? întrebă Piers.
— O s-o radă, spuse ca cu alita liniște, îneît ceilalți rămaseră
consternați. Barba aceea pc care din copilărie o văzuseră duminică
de duminică, desfăcută în evantai peste haina preoțească..
— Credeam că arc mai mult caracter, spuse cu tristețe Piers.
— O tot mîngîia gînditor, la biserică, aminti Finch.
— Asta demonstrează cît de tare o dorește pe Mcg, dacă-si
sacrifică barba, spuse Rcnny.
— Orice se poale înlîmpla după așa ceva, zise Piers.
— Mă întreb dc unde i sc trage numele dc Ruperi domnului
Fennel, spuse Pheasant. E un nume atît de frumos.
— Tatăl lui, explică Mcg radioasă, a fost misionar în Țara
prințului Ruperi. Numele a plăcut atît de mult părinților lui, îneît i
l-au dat.
Archer venea tocmai cu vinul de Xeres și cu paharele, pe o tavă
mare dc argint.
— Un excelent chelner dc cafenea, șușoti Christian la urechea
Adclinci. Am spus-o întotdeauna. Biată mătușă Alaync! Cc
decepție!
— Archie, i se adresă Rcnny, vino s-o feliciți pc mătușa Meg. Se
mărită cu domnul Fennel.
Îndurare! spuse Archer. Sc duse să slrîngă mina lui Mcg, carc-1
luă în brațe și-l sărută cu tandrețe.
În acel moment sosi Humphrey Bell pentru masa de prînz. Se
umplură paharele, sc bău în sănătatea mirilor. Cercul familiei sc
deschise pentru a-1 primi pe Bell, care-și ocupă locul cu sfială.
Pàrca deosebit de fericit. Totuși, după ce primul sc sfirși, o luă pe
Patience în bibliotecă și-i spuse:
— Mai c timp să tc răzgîndcșli, dacă vrei, Patience, iubito.
— Vrei tu s-o rupem, Humphrey?
— Doamne ferește! Dar m-am gîndil.... m-am întrebat dacă tu...
— O, iubitule! Să te am aici la Jalna, ca pc unul dc ai noștri, să
știu cc înseamnă unul pentru altul... toate mă fac atît dc fericită! și
îi luă mîna pentru a o lipi de obrazul ci.
Dc fapt întreaga familie îl iubea pe Humphrey Bell. El i sc
încorporase simplu, firesc, așa cum niciodată n-ar fi putut-o face
Fitzturgis, cel atît de dotat, dar care părea a sc strădui să înfigă un
cui pătrat într-o gaură rotundă. Bell era socotit un original, cu un
caracter blind, cu farmec, capabil să creeze o operă care să-i aducă
celebritatea.
După mai puțin de o săplămînă, domnul Fennel apăru ras.
Întîlnindu-l pc drum, Renny nu-1 recunoscu. Sc încrucișară, sc
depășiră, domnul Fennel sc întoarse si 1 strigă pc Renny cu o voce
înaltă, în falsei, care nu-i semăna deloc.
— lerlați-mă, domnule, mi-ați putea spune dacă mă aflu
într-adevăr în direcția bisericii Saint-John?
Renny sc întoarse din drum și spuse:
— Luați-o în sens opus. Trebuie... spuse cl. Apoi, privindu 1 fix:
Domnule Fennel... dumneata!.. fără barbă! N-aș fi crezut s-o faci
vreodată! Nu, zău așa, arăți superb!
— Chiar găsești că mă avantajează? întrebă pastorul jenat,
totuși destul dc bucuros.
Renny îl examină din față, din profil:
— Arăți, nici mai mult, nici mai puțin, ca un episcop și m aș mira
să nu se încredințeze acum o episcopie.
— Dragul meu! spuse domnul Fennel rîzînd și adăugă ceva mai
grav: Problema va fi să mă prezint în fața binecredincioșilor
duminică dimineața.
 Ei bine, îmi voi lăsa barba să crească și asta va crea o diversiune.
A mea va fi probabil de un roșu aprins.
În fapt credincioșii fură tot așa dc surprinși de dispariția bărbii
preotului, cît și dc vestea logodnei lui cu Meg. Fură unanim de
acord cu ambele schimbări. Meg sc bucura de considc- ralia
tuturor celor dc prin partea locului și era socotită ideală ca solie
pentru un reprezentant al bisericii.
Sc hotărî ca nunta lui Patience să aibă loc în decembrie și cea a
lui Meg la începutul primăverii. Cineva sugeră să fie celebrate
deodată, dar Mcg obiectă că-i trebuie toată iarna pentru a-și
pregăti mutarea și predarea casei chiriașilor. Sc tot scuza față de
Finch că nu și ține angajamentul față dc cl. ,
Toamna îi aduse mari satisfacții lui Renny East Wind izbuti să
răspundă mai mult decît speranțelor investite în cl Nu era
năbădăios. Cursele păreau să hu-1 coste mei un efort. Cu trupul
bine clădit și cu capul lui frumos, avea acrul să sc joace săltînd pc
pistă. Confuzia unui start greșit nu-1 tulbura; un fragment dc
hîrtic plutind prin fața lui nu l irita Cu ținuta dreaptă, viteză
triumfătoare și dăruire, cîștiga cursă după cursă. La cea mai
însemnată probă a sezonului, îl depăși pc favorit. Rcnny îl duse în
Kentucky, unde, dc asemenea, fu învingător într-o probă grea.
Norocul, la capătul alîlor decepții, îi crea lui Rcnny o excelentă
dispoziție.
Adehna îl întovărășea în deplasări si cl era îneînlat s-o aibă cu cl
și să tragă la hoteluri pc carc le scotea potrivite pentru fata lui.
Căuta s-o distreze ca s-o facă uite pc Fitzturgis. Reușea uneori, dar
erau și momente cînd Adclina rclrăia scena de la Iac cu o
limpezime tragică, surpinzîndu-sc gcmînd din adincun. Lucru
curios, furia bezmetică pc care-o resimțise nu sc mai trezea în ca și
stăruia doar durerea, gala oricînd să irupă. O dată, în restaurantul
unui hotel, zări un cap carc-i acceleră bătăile inimii Incapabil să
înghită, să vorbească, rămase cu privirea înghețată, pînă cînd
bărbatul carc, fără îndoială, sc simțea observat, sc întoarse. Ea
văzu atunci o figură total diferită, incomparabil mai puțin lină, mai
puțin atrăgătoare, și-și dădu scama că sentimentele ci erau și de
dezamăgire, și dc ușurare, în același timp. O cuprinse uimirea, căci
încă nu și le analizase pînă alunei și realiză brusc că, dacă omul ar
fi fost Fitzturgis s-ar fi precipitat spre el și l-ar fi iertat. Nimic n-ar
fi oprit-o. Cu toate acestea, ideea dc a-i scrie, tentația de a repara
ruptura dintre ci, nu o încercase, îl îndepărtase, și, între ci, lotul sc
sfîrșisc. El nu-i scrisese niciodată după plecare. Dacă ar fi iubit-o
cu adevărat sigur că i-ar fi scris s-o roage să-1 ierte. Dc fapt, ca
mei nu sc aștepta să primească vreo scrisoare dc la el
Cînd sc apropie nunta lui Patience, Meg o întrebă dacă s-o invite
și pc Roma.
— Nu, fu răspunsul categoric al lui Patience. N-o vreau pc Roma
la nunta mea.
— Nu putem să ne purtăm cu ca așa. Li sc va părea meschin
celor din familie și foarte curios prietenilor.
— N-o vreau.
— Ar trebui să-i fii recunoscătoare că te-a scăpat de Norman și a
eliberat locul pentru Humphrey.
— Nu m-am gîndil la asta... e drept. Dacă socotești că ar trebui
invitată, ci bine, atunci s-o invităm.
O chemară și pc Roma și ca veni aducîndu-i lui Patience o poșetă
frumoasă de la New York. Familia se așteptase s-o găsească
metamorfozată, îmbrăcată elegant si scump, cu șicul unei mari
metropole. Desigur, — gîndcau ci —, chclluisc banii lăsați
moștenire de Nicholas în mod extravagant. Dar Roma era aceeași
dc dinainte. Sc sui în vechea ci cameră, la Meg, și-și agăță rochiile
în dulap; fredonă o melodic ca și cum n-ar fi fost niciodată plecată.
Fu drăguță cu Humphrey, amabilă cu toți, poale puțin pc gînduri,
puțin descumpănită în prezența Adelinei, de parcă se întreba dc ce
o trata cu atîta .răceală verișoara ci.
Adehna fu domnișoară dc onoare a lui Patience, iar micuța Mary,
cea care împărțea florile. Renny o conduse la altar împodobită cu
crizanteme aioe, biserica era pună, nu numai cu rude și prieteni,
dar și cu fermieri și țărani din vecinătate, căci toată lumea ținea la
Patience. Domnul Fennel fu cît pe ce să sc-nlrebc dacă slujba era
legală. Humphrey, surescitat la cuimc, tot insista să-și îndese
inelul pe alt deget decît cel desemnat. Cînd, în cele din urmă, fură
uniți, mirele o sărută pe mireasă cu neașteptată veselie, ca și cum
renunțase definitiv la umiditate, la umilință. Cît despre Maiy, care,
îmbrăcată într-o rochie de-un galben pal, cu căpșorul ci auriu
aplecat peste coșulețul plin dc flori, deschisese foarte vitează
procesiunea, în urma ci pășind Patience la brațul lui Renny, sfirși
prin a vărsa în taină cîtcva lacrimi în schimb, plînsul lui Meg nu fu
unul reținut: nici în vechiul regim victorian o mamă nu plînsese cu
atîta disperare pierderea fiicei.
Patience se mărita cu un bărbat carc lui Meg îi plăcea, și tînără
pereche urma să locuiască la o zvîrlitură dc băț de prez- bilcnu.
Condueînd-o acasă cu mașina, Rcnny îi spuse surorii sale:
— Sper că atunci cînd ți-o veni rîndul, n ai să ne faci de rușine
plîngind tot timpul slujbei ca un vițel.
— Bine, dar va fi cu toluj altceva! strigă Mcg indignată. A te
mărita n-are nimic de-a face cu a-ți pierde unica fiică. Și, de altfel,
cînd l-am văzut pc Ruperi așa de arătos în sutana lui curată, cu
obrazul ras, și cînd mi am dat scama că foarte curînd...
Și izbucni din nou în plîns.
— Vrei să spui că nu va trece mult și sutana va fi murdară și
barba crescută? S ar putea să nu sc mai bărbierească și o va face
probabil, dc îndată cc veți fi căsătoriți.
— Ei aș! N-o voi îngădui niciodată!
Sc angajaseră pe aleea carc ducea la Jalna și o mulțime de inși
coborau din masmi. Un grup dc rude de-ale Iui Humphrey sosise
din New Brunswich Toți o găseau fermecătoare pe mireasă și unii
sc întrebau chiar ce anume o atrase la cl.
Wakefield nu putuse participa, fiind în turneu în Statele Unite:
deținea rolul principal intr-o piesă dc succes. Trimisese unul
dintre darurile cele mai admirate, împreună cu o telegramă atît de
nostimă, îneît toii invitații aplaudară cînd fu citită cu voce tare.
Meg își șterse lacrimile și, în picioare lîngă pastor — logodna lor
fusese făcută publică — primi aproape tot alitea felicitări ca și mini.
Rcnny, în calitate dc tutore al lui Patience, ținu un discurs
cvocîndu-1 pc tatăl miresei, cel mai bun prieten al său, ceea ce era
gala să-i provoace iui Mcg alte lacrimi. Domnul Fennel aminti că cl
o botezase pc Patience, că o pregătise în vederea comuniunii și
făcu chiar aluzie, fiind viu aplaudat, la proxima legătură de
rudenie care-i va uni. Dar discursul cel mai reușit fu cel al lui
Maurice, martor al miresei: cald, elocvent, poetic. Nimeni din
familie nu l-ar fi crezut capabil. Mama, tatăl, frații săi fură deosebit
de mîndri La prima ocazie, Adclina îi zise:
— Ai fost extraordinar, Moocy. Am avut certitudinea,
ascultîndu-le, că ai putea să faci tot ce vrei... dacă ți-ai da
osteneala.
— As putea, dacă le-aș avea alături, veni răspunsul său prompt
Vorbi și mirele. Își pregătise discursul cu grijă și 1 învățase pe dc
rost, ca să n-aibă ezitări, să nu se bîlbîic. Dar îl rosti cu o voce atît
dc mică îneît, practic, nu sc auzi furnic; simpatia generală pe care
o inspira nu avu însă dc suferit și ascultătorii zîmbeau la fiecare
zîmbcl al lui, la cite o vorbă de duh.
Pînă în ziua nuntii, Maurice sc ținuse dc făeăduiala de a nu mai
bea. Masa de nuntă, însă, din păcate pentru cl, presupunea
nenumărate ridicări și ciocniri dc pahare, iar șampania curgea.
Bucuros de succesul lui oratoric și mai bucuros dc laudele
Adelinei, sc lăsă antrenat și bău peste măsură. Cînd, în sfîrșil,
mirii plecară într-o mașină bombardată cu conferii, nu mai știa
nici cc zice, nici cc face. O singură certitudine avea: că trebuia să
se retragă înainte ca Adelina să bage dc seamă.
— Unchiule Finch, spuse, aș vrea să rămîn peste noapte la
dumneata Nu pol s-o pornesc la drum așa.. Ai ceva împotrivă?
— Nici vorbă, bălrînc, sînt îneînlat Mă duc după mașină și, cînd
vrei, plecăm. Pînă una-alta, dc cc nu sui să tc odihnești nițel în
fosta mea odaie?
— Să sui două elaje? N-aș fi în stare. Pentru numele lui
Dumnezeu, du mă chiar acum.
 Piers sc apropie și-și privi fiul.
— Ai băut, hai! spuse, fără severitate.
— Vrea să rămînă peste noapte la mine, îl anunță Finch
-— Bună idee. Nu-1 vrem la noi în halul ăsta. Ia-1 dc aici înainte
să-1 vadă mamă-sa.
Maurice, care sc cam clătina, îi asculta cu un surîs tulbure.
Piers îl luă de braț și-l conduse pînă la intrare, ca și cum ar fi fost
prinși amîndoi într-o conversație confidențială.
— Exphcați-i mătușii Alayne că mă doare capul, spuse Maurice.
— S-a făcut.
Finch trăsese mașina în față. În timp ce Maurice sc prăbușea pc
canapeaua din spate, Piers îi recomandă fratelui său:
— Silcștc-1 să sc culce, nu-1 mai lăsa să bea. Pc urmă, încet:
tare bun discursul Iui, nu-i așa?
Adehna nu-i văzuse plccînd. Archer tocmai o întreba, în plin
zgomot de voci suprapuse:
— Oare dc cc alilca fiori? Ceremonie, mîncarc, băutură la
înmormînlări ca și la nunți?
— Nu m-am gîndil niciodată.
Privind-o fix, ca să urmărească efectul cuvintelor lui, Archer
continuă:
— Presupun că pentru a ascunde realitatea.
Alaync, carc trecea, părîndu i-sc că cei doi copii ai ei conversau
monden, îi întrebă:
— Vă distrați, dragii mei?
— O, da. Mummy răspunseră la unison.
Dennis, în cel mai frumos costum al său, bleumarin, în cămașă
albă, tot pindindu-1, ca dc atîlca ori, pc tatăl său, îl auzise
acceplînd să-1 găzduiască pe Maurice. Fără a sta pc gîndun, se
strecură printre mulțimea invilaților, traversă peluza ninsă și
ajunse la rîpă. Prea întuneric nu era, printre ramuri străluceau
nenumăratele stele. Cu toate acestea, lui Dennis îi era foarte urît.
Alergă atît dc iute că-și simțea inima bătîndu i în coaste. Se tot
încuraja singur, rcpctînd necontenit: „Am s-ajung primul, o să
vedeți Zări în sfîrșit luminile din salonul dc muzică; încă nu se
distingea zgomotul motorului mașinii. Intră în hol, avînd grijă să-și
șteargă tălpile pe preș. Casa i se păru toane frumoasă. Sc dezbrăcă
in goană, râmînînd doar în maieu și sc culcă în cearșafurile reci. Ii
auzi pe Finch și pc Maurice inlrînd.
— Tc bag în pat și pc urmă trebuie să mă-ntorc la Jalna, spuse
Finch.
— E-n regulă, aprobă Maurice docil.
Ajunseră în dormitor. Dennis ținea ochii închiși.
— Bine, bine, dar se bîlbîi Maurice, c fiul tău în pat.
— Cc cauți aici? intrebă Finch aplcundu-sc peste Dennis. De ce
te-ai culcat așa devreme?
— Eram obosit. M-am gindit la patul meu și am venit.
— Foa... foarte bine, și Maurice îi zîmbi lui Dennis. Voi... dormi
pc divan. Și urmă, cu o voce pc carc-o credea joasă: tare dră...
drăguț băiețașul... culcat așa— mititelul.
Dennis îi zîmbi si el, foarte mulțumii de sine.
— Sc poale culca Dennis pe divan, spuse Finch Să*ți dau o
pijama, Dumnezeule! Trebuie să mă întorc la nuntă.
Dar Maurice insistă ca Dennis să rămînă în pat. După cc Finch
îl instala pe divanul din salon și părăsi casa, Dennis îl auzi pe
Maurice frcdonînd încetișor cu vocea lui baritonală, învăluitoare;
Ea e departe de tara în care doarme eroul...
Nu trecu mult și zise:
— Dennis, crezi că-mi poli aduce ceva dc băut? Nu mă simt prea
bine.. mi sc-nvîrtc capul... nu pot umbla...
Un pahar cu apă?
Nu.. un pahar cu ce o fi în carafa dc pc bufet.
— Mă tem că nu.
Păcat, Dennis, nu face nimic.
Pc urmă sc așternu tăcerea.
XXII
MEG MĂRITATĂ
La începutul noului an Maurice sc întoarse în Irlanda și
Christian îl însoți. Trebuia să rămînă la fratele său, pînă în
primăvară, apoi să mire la Școala de Arte Frumoase din Londra.
Alunei urma ca Pheasant, împreună cu Mary, să meargă să stea la
Maurice, lucru promis de mult. Cu toate că Maurice — cu excepția
nuntii lui Patience — fusese ferm decis să nu mai bea, Piers si
Pheasant se gîndiră că era prudent să nu-1 lase să sc întoarcă
singur Ia el acasă; Christian îi asigurase că exemplul lui Maurice
nu exercita asupra Iui nici o influentă. Era în stare să-și convingă
părinții dc orice și sconta, după Londra, să fie trimis la Paris
pentru completarea studiilor.
In clipa despărțirii, Maurice, luînd mîinilc Adelinei într-ale sale,
îi spusese:
— Ține minte că n-am renunțat să sper.
— Nu mă voi mărita cu nimeni, răspunsese ca. Sînt fericită și
asa. N-am nici o tragere de inimă... deocamdată.
— O spui acum, Adelina, dar o să-ți schimbi părerea. Nu poți să
mă faci să cred că o dragoste ca a mea nu naște la rîndul ci
dragoste. Pur și simplu, ca nu se poale pierde.
— Am văzut dragoste pierind.
— Nu o dragoste ca a mea. Cu multă tandrețe, o jugă stăruitor:
o sărutare, un sărut adevărat, nu un moft de pupic.
Îl îmbrățișă aproape agresivă.
— Poftim, și-acum rămas-bun.
Văzîndu-1 că pleacă, simți o ușurare; și totuși, în mod ciudat, el
îi lipsi. Și-l închipuia uneori la Glcngorman, cu Christian. În
scrisori, Christian evoca bucuria pc care i-o provoca Irlanda îi
trimise Adclmei o excelentă schiță dc portret a lui Maurice, pc carc
o făcuse, iar ca și-o .prinse în perele, în camera ei.
Primele luni ale iernii trecură repede: martie mai zăbovea încă
sub gheață și zăpadă, dar la sfîrsitul lumi o ploaie deasă fu urmată
dc o boare primăvăralică, și posta dc dimineață aduse ediția
într-un singur volum a poemelor lui Eden. Un critic american dc
notorietate o prefațase; votantul era legat înlr un albastru plăcut,
titlul era imprimat în argintiu; figura dc pe frontispiciu, un portret
al lui Eden, radia dc întreaga splendoare a mării, a norilor, a
stelelor, cu făgăduiala, parcă, a unei existențe lungi si fericite.
Rcnny, carc găsise cartea în biroul lui de la grajduri, adusă dc la
poștă de Wnghl, o cercetă cu mîndric și apoi, prin ușa rămasă
deschisă, strigă:
— Wnght! Vino o clipă 1
Wright intră, văzu volumul în mîinilc lui Rcnny și gîndr:
„Fantezistă copertă pentru o carte despre cai..“
— Wnght ' i se adresă Rcnny cu un fel de solemnitate, lată
poemele fratelui meu, Eden. Ți-1 amintești? Scria mereu versuri.
— Sigur că da, domnule. Ia uite... minunat și atîta timp după...
nu vreau s-ating cartea, n-am mîinilc curate. Dar vă mulțumesc că
mi-o arălați.
— Privește, spuse Rcnny dcschizînd-o în dreptul portretului.
Seamănă, nu-i așa?
Cît despre asta, da, Wnght era în măsură să aprecieze:
— Vai, domnule, n-am mai văzul portret mai asemănător! Mă
gîndcam, continuă Wright aplecat ca și Rcnny, peste gravură, că
mult mai bine ar fi fost pentru cl să sene mai puține versuri și să
călărească mai mult. Era un călăreț clasa înlîi. Excelentă mînă și
excelentă poziție în șa.
— Da, așa c. Mi am spus-o adeseori pe cînd era bolnav.
— Dar atunci, domnule, n-ați mai fi avut acum această carte.
— E adevărat.
— Sînt întotdeauna compensații, încerc mereu să mi-o repet.
Editorul trimisese șase exemplare ale volumului dc poezie.
Renny sc întrebă cui să le împartă. Nu-i trecu prin minte să mai
cumpere și altele. Unul pentru cl și ai săi; unui pentru Piers; unul
pentru Finch; unul pentru Mcg; unul pentru Wakefield; unul
pentru Roma. Ea, firește, va încasa drepturile de autor. Nu va fi
marc lucru, își spuse, aminlindu și dc celelalte plachete dc versuri
ale lui Eden. Strîmbă din nas, pc jumătate mîndru, pc jumătate
trist, la gîndul că deveneau o familie de artiști: Eden, Finch, Wake,
Nook, mai nou Humphrey, cu romanul lui.
 Renny străbătu cîmpul noroios, cu corbii zburîndu i pc
deasupra capului, pentru a-i duce lui Meg un exemplar. La
vederea portretului lui Eden, ca izbucni în plîns:
— Bietul, dragul băiat! A trebuit să moară, să sufere atît de mult!
Singura mea alinare e că am făcut lot ce mi-a stat în putință ca
să-1 întremez.
— Da, Meggic, ai făcut-o.... nu mai plîngc... Te măriți în curînd,
ai atîtea perspective plăcute la care să tc gîndești.
— Au început să sosească daruri, spuse ca stergîndu-și ochii Iar
slujba o va oficia episcopul; Ruperi sc bucură.
— Bravo! zise Renny și-o bătu ușor pc spalelc-i cărnos. Pe urmă
o întrebă: Meggic, de cc nu-ți vopsești tu părul, înainte dc nuntă?
— Eu, să nu cănesc părul? Bine, dar dc am și ani de zile sînt
căruntă Dc cc l-as vopsi acum?
— Păi, Rupert și-a tăiat barba... apropo, pot să-i spun pe nume?
— Prea respectuos n-ar fi... cred totuși că i-ar face plăcere Sînt
sigură, însă, că nu i-ar plăcea să mă vadă cu părul vopsit. Mi-a
admirat părul nu o singură dală și a spus că-mi pune în valoare
prospețimea tenului.
— Bine, dar un păr roșu l-ar pune și mai bine în valoare. Am citit
lot soiul dc reclame pentru vopsele. Tare-aș vrea să încerci o
nuanță roșcată.
— Eu și roșcată! Cred că glumești.
-— Nu, îți vorbesc foarte serios.
— Renny, îți pierzi timpul; refuz.
În acel moment, Humphrey sosi Ierbii de agitat.
— Ce nu merge, dragule? îl întrebă Meg, adrcsîndu-i-se ca unui
copil.
— A venit un reporter să mă intervievez în legătură cu cartea!
— Asta dovedește că are succes.
— Bine, dar c un reporter de la o revistă americană.
— Cu atît bine, Humphrey! Ai dat lovitura!
— O să mă descrie, probabil, ca pe un năpîrstoc, un albinos, un
debutant la treizeci și trei dc ani... Nu vreau... să-1 văd. Spuneți-i
că am o criză de amnezic... Spuncli-i c-am murit! striga Humphrey
cuprins de panică.
— Am să-1 primesc cu în locul tău, spuse Rcnny.
— O, mulțumesc. Ai putea să tc dai drept mine?
— Păi, să mă gîndcsc.
— Tipii ăștia nu-ți lasă nici timp de gîndire, zise Bell.
În primitorul salon al lui Mcg, Rcnny găsi un tînăr reporter,
carc-1 întrebă fără a-.și ascunde surprinderea:
— Domnul Bell?
Rcnny înclină capul aprobînd timid și întinse o mînă moale.
— Ati scris un roman foarte original, domnule Bell.
— Așa credem si noi, spuse Rcnny privind pantofii lînărului.
- Noi?
— Soția mea și cu mine.
— A, da, spuse celălalt, își făcea mici însemnări în carnețel.
Sîntcți de multă vreme căsătorit?
— Din decembrie. Dacă vă uitați pe fereastră o puteți vedea pe
nevasta mea intrînd în grădină.
— Parc foarte tînără
— Așa și este, dar mi-c totuna.
— Puteți, domnule Bell, să-mi spunți, sub influența cui ați ales
tema romanului dumneavoastră?
— Nu prea știu Idcea mi-a venit așa, pur și simplu
— Modul în carc ați zugrăvit conflictele dintre orgoliu, invidie și
pasiune c foarte reușit.
— Da, nu-i așa?
»— Mă înțelegeți, am citit cartea.
— Sînt bucuros s-o aflu.
Reporterul, cu gura pînă la urechi, întrebă:
— Dumneavoastră ati citit-o, colonele Whitcoak?
Încremenit, Renny îl privi:
— Păi... am încercat... cine dracu ați crezut că...
— V-am văzut călărind la Madison Square Garden acum cîțiva
am, spuse lînărul rîzînd. V am recunoscut de îndată ce-ați intrat in
încăpere. Calul era magnific și împreună ați reușit o performanță
superbă.
— Vă mulțumesc. Vă plac caii? Dați-mi voie să vă arăt grajdurile
melc, mînpi care promit atîta...
— Aș fi îneîntat, dar misiunea mea c să-1 intrcvievcz pc domnul
Bell E cumva aici?
— Este, dar nu suportă interviurile. E un băiat toarte drăguț,
dat timid si arc convingerea stranie că felul lui dc a trăi îl privește
personal.
— Atunci nu credeți că vrea să mă vadă? Nu i-aș cere decît o
convorbire de un sfert dc oră.
— Nici o sansă, nu va consimți. Au face mai bine să mi vizitați
grajdurile.
În concluzie, lînărul reporter decise să redacteze un articol
despre creșterea cailor la Jalna
Sosi și ziua căsătoriei lui Meg, o dulce zi de primăvară. În orele
dimineții ca duse flori la mormintele celor din familia Whitcoak,
care nu mai erau, cele mai frumoase la mormintele lui Eden și al
lui Nicholas. Slujba fu impunătoare, participă însusi episcopul, iar
domnul Fennel avea și el prestanța unui al doilea episcop... Finch
cînlă la orgă, deoarece domnișoara Pink era gripată... În mod
providențial, gîndi Meg.
Meg purta o încînlăloarc rochie dc mătase albastră, ca levăntica,
iar pc cap o mică pălărie franțuzească. Renny ținu locul tatălui.
Biserica era plină pînă la refuz; la Jalna, după aceea, veni foarte
multă lume. În final, fericita pereche luă avionul și plecă la Victoria,
unde pastorul avea un frate, o mătușă de nouăzeci dc ani, trei veri,
o nepoată și cinci nepoți.
Roma regretă că o obligație urgentă o împiedicase să vină, îi
trimise mătușii sale o poșetă elegantă, pereche a celei pe care o
oferise Paticncci. »
Prezența iui Wakcfilcd îi bucură pe toți, era mereu amabil,
mereu vesel. A doua zi după nuntă se duse pînă la Vaughanlands,
carc-i plăcuse mult încă din ajun, si gîndindu-se că cl nu apucă
niciodată să rămînă într-un loc destul, ca să-și întemeieze un
cămin, oftă plin de regrete.
Finch, așezat la pian, studia partituri: scrum dc țigări pe podea,
haina și ca pc jos, părul ciufulit; i- se adresă, oarecum pc tonul lui
de altădată, rezervat unui frate mai mic și neas- Umpărat.
— Ai acrul fericit al omului în vacanță.
— Iar tu ești imaginea desăvîrșită a geniului la lucru. Nu vreau
să le deranjez. Am trecut o clipă să văd cum le simți după nunta de
ieri.
Finch se sculă și se întinse spunînd:
— Nu sînt în formă. O să-mi ofer o zi dc odihnă. Nu-mi priește
prea multă șampanie.
— L-am întîlml pe Dennis cu cîinele danez, zise Wakefield. Tc
invidiez pentru băiat, Finch. N-o să am niciodată copii.
O umbră îi întunecă fața măslinie, cu ochi dc culoare închisă.
— Dc cc spui asta? întrebă Finch, carc-1 bănuia pc Wakefield de
a fi pc nedrept melodramatic.
— Din cauza vieții pe carc o duc... Molly Griffith și cu mine am
luat o hotărîre care schimbă totul . Trăim împreună ca soț si solie.
- i'ou:''
— Bine, dar... credeam...., bîigui Finch “ '
— Credeai c-am renunțai unul la altul definitiv? A fost într
-adevăr așa, pînă cînd...
— Sînt consternat, continuă Finch lăsîndu-sc să cadă în fotoliu
Eram în admirația voastră, îmi imaginam tot ccca ce această
renunțare trebuia să vă fi costat.
— Numai cine a trecut pun așa ceva își poate închipui cc am
îndurat. Făceam parte din aceeași trupă, jucam împreună, adesea
roluri de îndrăgostiți pătimași... refulîndu-ne propriile
sentimente... Am rezistat
— Ar menta să-ți crească aripi, Wake, și un nimb în jurul
capului.
— Am ceva și mai grozav: o am pe Molly.
— Cum s-a întîmplat?
 — Am venii să-ți spun, și pentru un motiv special. Uite, într-o
bună zi l-am întîlmt pe Fitzturgis. Mă oprisem să privesc zambilele
expuse la Rockefeller Center, era acolo și le privea și el. Am stal de
vorbă, mie mi-e simpatic, să știi, și eram bucuros să-1 văd. L-am
invitat să prînzim împreună. Asta i-a făcut plăcere.
— Cc a devenit?
— Ei, n-a rezistat prea mult în publicitate. Acum are un serviciu
la consulatul britanic, parcă mai pe măsura lui.
— De sora lui... li a pomenit?
— Da, stai c-ajung și acolo. Să vezi, după întîlnirc, a venii să
vadă piesa si m a vizitat în loja mea dc la teatru. L am poftit la mine
și am avut o lungă convorbire. Nu cunosc pc nimeni care să mă fi
atras atît.
— Interesant, pentru că cu nu-1 apreciez.
— Știu, dar dacă l-ai cunoaște mai bine, li ar plăcea. Am slîrșit
prin a-i vorbi de Molly și dc mine. Era prima oară cînd o făceam în
fața unui străin și m-am simțit ușurat .. Mi-a arătat atîta simpatic.
Tare îmi place și regret că Adelina nu -1 ia de bărbat.
— Eu unul nu regret deloc, spuse Finch cu obstinație. Pc urmă
îl întrebă: cum ai justificat că o căsătorie între tine și Molly n-ar fi
legală?
— I am spus că eram rude, nu foarte apropiate, cam după opinia
mea — ca un fel dc veri primari, dar că o căsătorie legală nu c
posibilă. I-am mai spus că in loti acești ani cît nc-am iubit, nici
unul din noi n-a avut nici o altă legătură: că nc-am fosl credincioși
unul altuia, c-am fost căști, că n-am trăit niciodată împreună. Ei
bine, m-a privit grav, o privire pătrunzătoare, și m-a întrebat:
„Cumințenia asta v-a făcut fericiți? A fost o răsplată?“ Am fosl silit
să-i mărturisesc că fusesem cumplit de nefericiți Și alunei m-a
întrebat dc cc nu ne despărțim dc-a binclca, ca să punem punct
chinului. I-am spus că nu vom renunța nicicînd la dragostea
noastră. Asta l-a determinat să sc dezlănțuie, a devenit foarte
elocvent, m-a convins că era absurd să dăm cu piciorul șansei de a
fi fericiți din pricina unei chichițe juridice ori reguli bisericești
arhaice. „Ia gîndili-vă la multe căsnicii legale, la divorțuri! N-o
să-mi susții ca dumneata si iubita dumitale nu veți avea o viață
mai plină decît altele!“ E cu cîțiva ani mai lînăr decît mine, dar cred
că are o mai marc experiență a vieții. Tu l-ai califica probabil drept
hedonist. Oricum, cu i-am urmat sfatul. Și Molly a fosl gata să-l
urmeze.
— Cu toate astea și ea, ca și tine, v-ați supus conveniențelor,
regulilor.
— Așa e, spuse Wakefield rîzînd ușor, acum însă codul nostru
moral c să ne iubim și să fim fericiți. Avem un mic apartament
drăguț pe lîngă Parc? Vrei să vii să ne vezi înainte să ne întoarcem
la Londra?
— Sigur că da, spuse Finch stiîngînd mîna fratelui său.
— Nu i-am spus încă nimic lui Rcnny, dar o voi face azi
— Mă întreb cum o s-o ia.
— Nu pot să-mi închipui. In orice caz, asta i situația; cît despre
noi, sîntem fericiți, foarte fericiți.
— Și lotuși, le-am văzul trist cînd ai spus că nu vei avea
niciodată copii. Am fost mai degrabă mirat.
— Nu poți să le ai pe toate; dar iubesc copiii.. După o clipă dc
gîndirc. reluă: 1 am văzut pc Fitzturgis de cîteva ori; am
cunoscut-o pc mama lui, o femeie foarte cumsecade, dar limbută.
Și cl și sora lui, Sylvia, locuiesc cu ca.
— Cum îi merge surorii lui Fitzturgis 9
— Foarte bine. Are un post dc manechin la o casă de modă Molly
și cu mine am fost să vedem colecția dc primăvară. Sylvia era
răpitoare, o siluetă de nimfă, poate puțin prea slabă.
Urmă o tăcere încordată Wakefield o sparse, spunînd:
— Fitzturgis mi a vorbit de tine si de Sylvia.
— Nu cred că Sylvia i-ar fi recunoscătoare. Găsesc că e
ncdçlicat.
— Pentru ea a fost un frate bun. N-am întîlnit niciodată un frate
și-o soră atît de devotați unul altuia. Finch, nu pot să cred că
aventura cu Galbraith var putea despărți pentru totdeauna '
 — Doamne, Dumnezeule! Individul ti a spus tot '
— Numai pentru că socotește că lucrurile ar fi putut lua altă
întorsătură, dacă ea însăși ți-ar fi mărturisit-o. Ea pe line tc
iubește, doar pe tine. Nu ești omul pe care-1 credeam, dacă ești în
stare să ți-o scoți din cap atît dc ușor!
— „Atît dc ușor!“ strigă Finch violent „Atît de ușor!“ Ascultă
Wake, refuz să mai discul. Totul s-a slîrsil între Sylvia și mine. N-a
fost decît un foc de paie, o scurtă pasiune care m a lăsat insensibil.
Și pronunțînd aceste cuvinte tremura tot și fruntea i se
îmbrobonă. Wakefield sc uită la cl gînditor. Pc verandă răsunară
pași și apăru Rcnny, urmat dc cîinele cel marc.
1 Molly c fiica naturala a lui Renny deci semi-nepoatâ a lui
Wakefield
— Halo! zise. Vă dregeri după nuntă? Doamne, Finch, pan
dărîmat!
— Mă simt foarte bine, mormăi Finch
Ținîndu sc foarte drept în fata lui Renny, Wakefield se adresă
fratelui mai marc, privîndu-1 drept în ochi:
— Am să-ți spun ceva: Molly Griffith și cu mine trăim împreună;
nimic din ceea ce tu sau oricare alta personaă ar putea obiecta nu
ne va face să ne schimbăm hotărîrca. Legătura noastră c fapt
împlinit. Tc rog să ne înțelegi și să ne fii favorabil. Dacă nu ai face-o,
aș regreta... dar lucrurile nu s-ar schimba.
Pc măsură cc vorbea devenea din ce în cc mai palid. Dimpotrivă,
fala lui Renny sc înroșea treptat. La început, luat prin surprindere,
îl fixă pc Wakefield, pc urmă, jenat, începu să-și scarpine o
sprinceană.
— A, așadar... A, înțeleg... ci bine, depinde... toți sîntem
conslrînși să facem compromisuri, ca să /ic așa... Finch ți-ă spus,
oare, că a compus nn concert pentru pian? Foarte bun, te asigur.
Mi-a plăcut în întregime. Tipul are ceva genial... Ia să vedem,
Dennis, îi spuse băiatului care tocmai intrase în salon, explică-i
unchiului Wake care sînt mișcările concertului.
— Prima mișcare, allegro spintuoso; a doua adagio; a treia
menuet și mo; și ultima presto, recită Dcnms cu surprinzătoare
volubilitate, în timp cc Finch îl privea, nu fără o mirare sumbră.
— Roagă-1 tu pc Finch să ți-1 cînlc, Wake, reluă Renny. Îți va
plăcea mult... Căsuța asta pe care și-a construit-o nu-i așa că-i
pitorească?
Era pentru prima dată cînd Renny bincvoia să laude casa lui
Finch; acum mîngiia ușa cea mai apropiată, lăudînd calitatea
lemnului și al finisajului.
Dennis și danezul cel voinic ridicară asupra lui ochii atenți.
— Acest băiat, continuă Renny, i-a fost dat lui Finch de o femeie
carc-1 iubea din cale-afară; cîinclc, dc o femeie carc-1 nu 1 iubea
îndeajuns... Vezi, asta c .. . după caz... facem și noi ce putem...
Dennis, vii cu mine să vedem o minune de mielușei gemem?
— Da, da! izbucni Dennis. Hai să mergem '
Cîinele, copilul și bărbatul plecară; Finch și Wakefield îi priviră
suindu-se în mașina lui Rcnny, toată stropită cu noroi, Dennis și
Rcnny în fată, ditamai cîinele in spate.
După plecarea masipn urmă o tăcere, pînă cînd Wakefield rosti:
— A luat-o mai degrabă bine, nu crezi?
Singurul răspuns al lui Finch fu un rîs nervos; răsturnat în
fotoliu, rîdea dc sc strîmba, pînă la lacrimi. Cînd sc mai calmă,
spuse:
— Mai povestește-mi despre familia lui Fitzturgis.
— Ei, singurul lucru pe care ți-1 pot spune c că micuța noastră
Roma se căznește cu înverșunare să-1 cucerească pe Maitland
— Ai!!! Facem și noi cc putem... rosti Finch imilîndu-1, destul dc
bine, pe Rcnny. De fapt, persoana despre carc doresc s-aud c
Sylvia.
— E o femeie încînlătoarc, spuse Wakefield, și cred că c foarte
îndrăgostită de tine.
XXIII
l’RIMÂVAR \ ÎNAINTEAZĂ
Încă înainte ca pastorul și Mcg să se fi întors din călătoria de
nuntă, Pheasant și micuța Mary sc îmbarcară pentru Irlanda. Era
prima călătorie pc mare a lui Pheasant și sc temea, avînd și grija
copilului, că nu sc va putea descurca fără ajutorul lui Piers; dar cl
nu putea, în acest anotimp, să părăsească ferma; urma s-o ia pc
urmele ei ceva mai tîrziu. Banii moșteniți dc la Nicholas înlesneau
multe lucruri plăcute. Scrisorile lui Christian liniștiseră părinții în
privința lui Maurice; sc împăcau dc minune și Maurice, cu băutura,
nu mai depășea măsura, decît atît de rar, îneît problema încetase
de a mai fi îngrijorătoare. Christian era extrem dc fericit să
locuiasă la fratele său și amîndoi numărau zilele în așteptarea
mamei lor. Piers urma să sc mute la Jalna în absența ci, unde avea
să sc afle și tînărul Philip pc perioada vacanței. Un miracol
rezolvase dificultățile domestice ale Alaynci. Iarna fusese pentru ca
un coșmar dc improvizații Femeia cu ziua era capricioasă, pentru a
nu spune mai rău. Adclina, deși plina de forță și de bunăvoință, era
în stare să pună friptura în cuptor, pc urmă să încalece iapa și să
dispară ore în șir, îneît era imposibil să contezi pc ea. In fine, într-o
bună zi, un fermier olandez cu soția lui fură trimiși dc o agenție dc
personal casnic. Bărbatul dorea, înainte de a se stabili în regiune,
pe cont propriu, să deprindă metodele canadiene dc exploatare
agricolă. Perechea acceptă să rămînă la Jalna pentru un sezon,
bărbatul dînd ajutor lui Piers la fermă, iar femeia ocupîndu-se de
bucătărie. La început, Alaync speră să-i țină pînă la întoarcerea
cuplului Wraggc, dar, după o lună, competența, curățenia și
energia olandezilor îi inspirară dorința de-ai păstra definitiv.
Totuși mulțumirea care domnea acum la bucătărie nu era nimic,
în comparație cu cea dc la grajduri. Mînzul East Wind depășise
speranțele lui Renny, Wright, Crowdy. celor doi Chase șt ale
antrenorului. La cursele de la Woodbine ajunse la potou cu o
întreagă lungime dc cap înaintea favoritului. Anul nu sc încheiase
încă și cl cucerise în Jamaica, New York, Maryland victorii care îi
aduseseră lui Renny aproape o sută dc mii dc dolari.
— Nu vreau să mă laud, Alayne, spunea cl, dar recunoaște că
am avut minte cînd l-am cumpărat pc East Wind; gîndcstc-tc ia
banii pc care m i-a adus.
 — Absolut minunat, așa e, recunoscu Alyanc, sper însă că
păstrezi beneficiile și să nu riști din nou.
— Acordă-mi încredere, voi sli să combin prudența și cutezanța
ca și altă dată
În iunie, cînd răcoarea începutului dc vară sc manifesta pînă și
la New York, cînd magazinele de modă de pe a 5-a Avenue ciau
ticsite dc lot felul dc pălăriuțe garnisite cu flori artificiale, atît de
bine imitate îneît păreau naturale, iar florăriile expuneau maldăre
de flori atît dc dcsăvîrșitc îneît păreau artificiale, Finch sosi în
marca metropolă cu manuscrisul concertului său, gîndmd să-1
publice.
Una din primele lui inițiative a fosl să-i telefoneze lui Wakefield,
care numaidecit, împreună cu Molly, îl pofti la masă în micul lor
apartament. Cei doi îndrăgostiți, pregătind masa, formau cuplul
cel mai deplin fericit.
— E grozav să cumperi tu însuți cc ți trebuie și să prepari singur
cc-ti place, spuse Wakefield, după cc ai mîncat, ani la rînd, prin
restaurante.
— Care din voi gătește?
— Eu, răspunse Molly aprinsă la față, aplecată peste tigaia în
care sc perpeleau niște momite dc vițel.
— Și să știi că e într-adevăr pricepută, adăugă Wakefield cu
priviri admirative care confirmau lauda rostită.
A fost o masă delicioasă, pe care Finch o onoră din plin. Molly și
Wakefield îi puseră fel de fel de întrebări în legătură cu concertul,
dar nu răbdară multă vreme fără să atace subiectul carc 'n
interesa mai mult ca orice: noua piesă dc teatru în carc jucau și
carc avea drept fundal Florența medievală.
— Ar trebui s-o vezi pc Molly în costumele dc epocă. E rolul ci cel
mai bun la New York, să știi. Vino, negreșit, discară, îți voi rezerva
un bilet.
— Ar trebui să-1 vezi pc Wakefield, spuse Molly. Interpretează
un prinț spaniol și e foarte autentic.
— Nu ticbuie dc spus nimănui că semăn, pur și simplu, cu
părinții mei irlandezi, mai spuse Wakefield.
Erau, în mod vădit, atît dc fericiți împreună, îneît Finch îi invidie.
Molly, cu părul ci blond, auriu în mari unde netede, cu profilul ci
ușor obraznic, pe nas cu pistrui, chipul ci reflcctind personalitatea
ci dc femeie și actrită: mobil și totodată ferm. Finch gîndi că
exprima starea unei ființe carc, după zbor, a ajuns la liman.
— Și ce au devenit surorile talc? o întrebă.
— Althea e aici, la New York, îi merge bine în comerțul dc artă.
Garda dc mulțumită, trăiește la Detroit, unde bărbatul ci se ocupă
de automobile. Gem. . o țn minte pc Gem?
— Cinc-ar putea s-o uite?
— Știi, s-a măritat cu Tom Raikes. S-a întors în Tara Galilor și a
cumpărat casa în care locuiam cîndva Are doi copii, și-1 așteaptă
pe al treilea.
— Sper că c fericită.
— Atît cît poți fi trăind cu Tom.
Finch avea chef să vorbească de Sylvia, dar nu îndrăznea să
deschidă el, primul, vorba. Mai întîrzie, în speranța că gazdele vor
sfirși prin a face vreo aluzie, dar nici unul nici celălalt nu-i
menționă măcar numele. Își luă rămas bun simțindu-sc destul dc
deprimat. Oare evitaseră să vorbească dc ea gindind că subiectul
Far afecta? Sau erau, în mod egoist, atît de preocupați de reușita
propriei lor existențe, îneît nu mai aveau nici o solicitudine pentru
alții?
Nu mai încetă, toată după-amiază, să sc gîndească la Wakefield
și la Molly, în timp ce străbătea străzile marelui oraș. Cu ce drept
erau ci atît de fericiți? Fuseseră extraordinar dc eroici atunci cînd
renunțaseră unul la celălalt. Finch își spusese adeseori că n-ar fi
fost capabil dc asemenea sacrificiu și-i fusese rușine în intimitatea
lui să recunoască în Wakefield un ins mai ho tarît decît cl. În
momentul dc fată era aproape ofensat că Wakefield renunțase să
sc mai supună conveniențelor și, eliberat de constrîngcri, sc arăta
deschis, vulnerabil și fără rușine iubitul lui Molly.
Ajunse devreme la teatru și sc distra urmărind sosirea
spectatorilor. Amatorii dc teatru i se părură diferiți dc amatorii dc
concerte Piesa nu se juca decît o săptămînă și publicul era
numeros. Trei locuri, lîngă al lui, rămaseră ncocupate pînă în clipa
ridicării cortinei, cînd ocupanțn îi deranjară pe ccilalați din rînd
pentru a sc instala , Finch îi bombăni pe acești întîrziați și aruncă
siluetelor lor întunecate o privire posacă. Luminile se stinseră.
Bărbatul se așeză între cele două femei. Celei care era alătuii dc
Finch îi căzu programul; sc aplecară deodată pentru a-1 ridica dc
jos, mîimlc lor atingîndu-sc în treacăt; ca înclină ușor capul
pentru a mulțumi și cl sc îndreptă în scaun
Primul act decurse bine, deși cam confuz. Cînd cortina căzu, cei
trei spectatori întîrziați sc cufundară în programele lor. Cu coada
ochiului Finch sc uită la vecină. Părul scurt, buclat, ceafa
frumoasă îi erau familiare; cînd ea ridică deodată capul, o
surprinse din profil. Ea nu-1 văzuse încă. Era Sylvia. De partea
cealaltă era așezat Fitzturgis și, dincolo de cl, Roma. Finch ghici o
manevră a lui Wakefield.
Primul lui gînd fu să se facă nevăzut. Nu putea s-o rcîntîlncască,
nu în felul acesta . Dar dacă se scula să plece, ea n-avea cum să
nu-1 vadă. L-ar vedea cum fuge de ca O fi fost la curent, Sylvia, cu
tertipul lui Wakefield? O fi știut că locurile lor sînt unul lîngă altul?
Fitzturgis, oare, știa? Cu toate acestea ei nu-1 priveau deloc,
păreau interesați numai și numai dc ei.
După-actul al doilea urmă o pauză. Finch abia înțelegea ce se
petrecea pe scenă. Nu sc putea concentra pe nimic altceva decît pe
imediata apropiere a Sylviei. Sc simțea rupt de lume împreună cu
ca, ca alunei cînd, la cl acasă, îi cîntase la pian. Din cînd în cînd îl
invada un val de stranie fericire și murea de dorința de a se
întoarce către ca
Cînd luminile se aprinseră în sală și spectatorii se angajară pe
spațiile dintre scaune către foaier, rămase pe loc, aparent
cufundat în lectura programului, pînă cînd cei trei vecini ai săi
părăsiră rîndul. Îi urmări cu ochii cum sc depărtau, Sylvia prima,
cu mersul ci grațios, fața încîntăloare ușor obosită si trupul prea
subțire; Roma, cu obrazul rotund, zîmbindu-i lui Fitzturgis. Cînd
se pierdură în mulțime, Finch ieși la rîndul lui din sală, dar
continuă să-i evite.
Wakefield îl rugase să rețină comentariile spectatorilor asupra
piesei, și mai cu seamă asupra interpretării sale și a lui Molly. Dar
îi fu imposibil, dc nimic nu era conștient decît dc prezența Sylvici.
Crezuse stinsă pasiunea pentru ca, dar oare sc stinge ceva cu totul
în viată? se întrebă cl. Sarah era dc mult moartă, îngropată
departe, în California și totuși, chiar la o oră ca aceasta, fața ci
palidă, părul negru, i sc înfățișau în fața ochilor.... Poate, cine știe,
părul ci continuase să trăiască și să crească în mormînt,
învăhiind-o din cap pînă în picioare... Nici nu-și dădu bine scama
cînd se întoarse la locul lui; cei trei vecini nu veniseră încă. Izgoni
din mintea lui amintirea detestată a Sarei. Cu ochii plecați, citea
paginile de reclame din program. Roma trecu de-a lungul
genunchilor lui; acest contact îi dădu lui Finch impresia că
nepoata sa e din nou copil. Ea se aplecă spre cl, exclamînd:
— Unchiule Finch! Ce surpriză!
— Roma ’ și-i luă mma cu drag.
— Privește, Mail, spuse înloreînd capul, privește cine-i aici!
Fitzturgis îi zîmbi lui Finch, dar stărui ca Roma să sc așeze,
Luminile scădeau. Finch întrevăzu o clipă obrazul Sylvici, apoi, în
întuneric, ca luă loc alături de cl. Mai apucă să observe că ca
încercase să schimbe locui cu Roma și-l auzise pe Fitzturgis
șoplindu i: „așază-tc, așază-te.“
Pe scenă, vocile actorilor se intensificau, lipsite pentru cl dc
sens, ca și jocurile reflectoarelor, al culorilor în plină mișcare, în
sală, cele patru persoane, ale căror existențe se împleteau strîns,
configurau un nou desen în obscuritate și izolare. Finch vedea
albul brațelor Sylvici, carc se terminau cu mîinite ci încleștate
convulsiv. Retrăi orele acelei nopți, cînd dragostea lor, abia
născută, constituise tema întregii sale improvizații la pian.
Amintirea îl făcea să tremure, gîndul că atunci o lăsase să plece...
că o respinsese chiar, îl răvășea.
 Și dacă acum va refuza să revină la el?
Ea nu privea spre scenă ci, cu obrazul întors, părea să studieze
profilul fratelui său. Piesa de teatru nu mai avea pentru ci nici o
semnificație între timp pc scenă Wakefield rostea cuvinte pătimașe:
„Viata mea îți aparține... la cc vrei cu ca.... mă iartă dacă nu știu să
fiu demn de tine., nu pentru că nu m-as strădui... Oh. iubita mea!“
Replici declamatorii, fără îndoială, dar Finch le încărca dc
sensul unor declarații proprii Puse mîna pc brațul Sylviei. Ea nu
făcu nici o mișcare. Privea scena, parcă absorbită dc spectacol.
Finch lăsă mîna să-i alunece de-a lungul brațului ci, pînă ajunse
la mînă. Cele două mîmi odihneau acum împreună, dc parcă-ar fi
fost ale unor îndrăgostiți adormiți, care visează același lucru.
Mina lui Finch o cuprinse pe a Sylviei. Cu îndemînarca
pianistului, încercă să exprime tot ceea cc buzele lui ar fi avut dc
rostit, poate altă dată. Ea înțelese. Degetele ei sc adunară și sc
strînseră peste ale lui.
Finch ridică ușor mîna Sylviei si o duse la piept.
In acel moment o replică dc pe scenă, deosebit dc fericit
formulată, declanșa o furtună de apauze.
NOTA
În legătură cu întoarcerea Ia Jalna,
Pe cînd avea doisprezece ani, inspirată dc povestea lui Robin
Hood, care fura dc la bogați pentru a da săracilor, Roma sc duse pe
urmele lui Rcnny, fără știrea acestuia, la înstăritul domn
Clappcrlon, vecinul lui, și-i șterpeli un teanc dc cincizeci dc hîrln
dc cîtc douăzeci dc dolari. Rcnny c acuzat de furt și sfârșește prin a
se socoti vinovat, de vreme cc una dintre bancnote cade din
propriul său buzunar, iar altele sînt descoperite in fiecare zi, timp
dc două luni, ba dc către cl, ba de către Alayne, printre haine,
hîrtn etc.
Cum Renny fusese rănit la cap în timpul războiului, se
presupune că a rămas cu o amnezic, că face crize de
somnambulism, în decursul cărora chiar cl ascunde hîrtiilc.
Alyanc nu mai doarme, c cuprinsă dc disperare ca și Rcnny, de
altfel
În sfîrșit, o înlîmplarc duce la descoperirea autoarei acestor
„plăcute surprize11. Alaync refuză să creadă într-o copilărie; nu sc
poale împiedica s-o bănuiască pe Roma dc o vicleană plăcere în a-i
chinui și, ca urmare, Roma c încredințată Iui Mcggic