SABAH, FETIȚA EGIPTEANĂ

de Ioana Constantinescu

Sabah, a împlinit astă zi șapte ani.

Pe înserat, după ce s-a întors de la joacă , mama ei îi spune:
- Fetița mea, suntem prea să raci ca să îți poți face aici un rost. Mâ ine pleci la
fratele tă u Ali, la oraș.
În zorii zilei, Sabah pornește la drum, fericită că va învă ța să scrie și să citească .
Pă șește sprintenă , ducâ nd pe braț coșulețul cu merinde, iar în pumn strâ nge cu putere
cei trei bă nuți pe care i-a dat mama ca să -i aibă de cheltuială .
La marginea satului, pe drumul nisipos, Sabah întâ lnește o caravană :
- Unde mergi așa de dimineață , fată mică ? o întrebă conducă torul caravanei.
- La oraș , să învă ț carte! Ră spunse Sabah și ochii-i stră lucesc de bucurie.
Trecâ nd pe lâ ngă un câ mp semă nat cu bumbac, vede culegă torii obosiți de
muncă . Ei o îmbie să îi ajute la culesul florilor albe.
- Aș veni bucuroasă să vă dau o mâ nă de ajutor, dar nu pot întâ rzia nicio clipă .
Merg la școală ! Le spune Sabah și trece mai departe.
Drumul trece acum printr-o poieniță .
De departe se aud țipete deznă dă jduite.
- Ce să fie oare? Pitită în iarbă , Sabah se strecoară încetișor și privește printre
tufișurile dese, spre locul de unde vin țipetele și deodată vede...
...cum un om ră u bate fă ră milă un biet pui de maimuță .
Sabah înțelege nunmaidecâ t că omul vrea să o învețe să facă tumbe ca să câ știge
bani cu ea.
Mai vă zuse ea astfel de oameni cutreierâ nd satele...
Să rmana maimuțică ! Trebuie să o salveze neapă rat! Dar cum?
Sabah se apropie cu teamă de omul cel ră u, întinzâ ndu-i coșulețul și cei trei
bă nuți. E tot ce-i poate dă rui în schimbul maimuței. Acesta înșfacă banii și coșulețul,
apoi o gonește amenințâ nd-o cu bă taia.
După ce a înghițit toată mâ ncarea din coșuleț, omul cel ră u adoarme. Saba, care a
stat ascunsă după un tufiș, se apropie tiptil, dezleagă maimuța și fug împreună , câ t le țin
picioarele. Dacă omul cel ră u s-ar trezi, ar fi vai de ele!
Obosită și înfometată , Sabah se așază în iarbă sub un curmal. Maimuțica o
privește de parcă ar înțelege tot ce s-a întâ mplat. Ș i deodată , iat-o cocoțată tocmai în
vâ rful pomului de unde îi aruncă fructe dulci și gustoase, pe care Sabah le mă nâ ncă cu
poftă și mulțumire.
Pe la amiază , câ nd soarele a ajuns în creștetul cerului, drumețele intră în oraș.
Sabah, curioasă , privește casele mari și, mai ales, oamenii care merg pe niște roți ce se
învâ rtesc repede, repede. Așezați pe marginea trotuarului, copii de seama ei vâ nd ace,
ață și alte nimicuri. Ei sug trestie de zahă r, hrana celor să raci.
În colțul unei stră zi vede oameni și copii stâ nd pe pă mâ nt, uitâ ndu-se la două
pă puși, care fac mare tă ră rboi. Ce caraghios! Sabah nu-și mai poate lua ochii de la ele,
curioasă să vadă ce se va întâ mpla. În timpul aceta maimuța se furișează în fața
oamenilor și începe să joace și ea. Furios că i-a stricat reprezentația, pă pușarul se
repede la maimuță . Saba, țipă speriată , spectatorii fac mare haz, dar ele trebuie să fugă .
Așa scă pă cu bine și de astă dată .
Încâ ntată , Sabah privește șirul lung de fete îmbră cate în rochii albe, cu coronițe
de flori pe pă rul lor bogat. Ele pă șesc grațios în ritmul muzicilor, purtâ nd în mâ ini
porumbei albi și ghirlande de flori. E o serbare pentru pace. Pe nesimțite, maimuța plecă
de lâ ngă Sabah. Câ nd bagă de seamă lipsa maimuței, Sabah începe să o caute. Unde o fi?
Tot alergâ nd după ea, ajunge într-o piață . Aici negustorii stau în fața tarabelor, iar copiii
să raci muncesc sau cer bani de la cei bogați. Un bă trâ n îi arată unde a fugit maimuțica.
Cu inima câ t un purice Sabah intră după ea.
Cocoțată pe capul unei statui, maimuțica îl necă jește pe polițistul furios, care
încearcă zadarnic să o dea afară .
- Du-te cu ea la gră dina zoologică ! Strigă el după Sabah. Acolo e locul maimuțelor,
nu în muzeul de antichită ți!
Sabah a uitat de foame, de sete și chiar de fratele Ali. Se îndreaptă spre gră dina
zoologică , să rind într-un picior și câ ntâ nd: “Ce bine, ce bine că maimuțica mea dragă va
fi între surioarele ei și va avea tot ce-i trebuie!”
Au ajuns. În fața cuștilor cu animale le întâ mpină paznicul.
- “Nene, vrei să primești maimuțica mea aici?”
Dar Sabah nu mai așteptă ră spunsul. Vede animalele și chiar maimuțele închise în
cuști cu gratii de fier și se gâ ndește: “Nu, maimuțica mea va ră mâ ne liberă , orice ar fi!”
Paznicul a înțeles că Sabah nu vrea să se despartă de maimuță . Le poftește pe
amâ ndouă să viziteze gră dina, ba chiar să se plimbe pe spinarea elefantului.
Ce frumoasă e gră dina și ce bland e elefantul! Pă cat că sună ora închiderii și
trebuie să plece.
Soarele apune. Se înserează . Obosite și înfometate, abia maim erg. Oare unde o fi
Ali? Cu atâ tea întâ mplă ri a uitat de el. Noaptea e aproape…și ce foame le e!
Dar ele nu au nici mâ ncare și nici bani ca să cumpere.
 Deodată , maimuțica se smulge din mâ na lui Sabah și că ță râ ndu-se pe stâ lp îi
aruncă din toate fructele ce se află în magazine. Ea nu știe că la oraș trebuie să cumperi
fructele cu bani! Ș i…ce credeți?
De astă dată nimeni nu le-a mai gonit. Vâ nză torul din acel magazin era chiar Ali.
Să rind în brațele lui, Sabah îi spune:
- Am venit să mă dai la școală , iar eu îți voi ajuta la vâ nzarea fructelor în zilele de
să rbă toare. Iar maimuțica va ră mâ ne la noi, da?
Ali i-a promis că îi va cumpă ra ghiozdan chiar a doua zi, că rți și șorțuleț de școală .
Ba chiar și o pereche de pantofiori roșii! Dacă învață bine, îi va cumpă ra și o minge.
Sabah adoarme fericită cu gâ ndul la ele.
Dragi copii,
Acum, după ce ați vă zut prin câ te întâ mplă ri a trecut Sabah într-o singură zi,
vreau să vă spun ceva: Sabah există ! Ea tră iește în marele oraș Cairo, capitala Egiptului,
în str. Mohamed Farid, în apropierea vechiului tâ rg Muski.
Eu am cunoscut-o acolo, în țara ei, iar întâ mplă rile pe care vi le-am povestit le
știu chiar de la ea. Sabah învață bine și aduce în fiecare zi o notă bună , ară tâ nd-o lui Ali.
Câ nd vine de la școală prima ei grijă e să vadă dacă maimuțica n-a mai fă cut vreo
boroboață . Dar mica maimuțică e cuminte, fiindcă nu vrea să -și supere prietena.
Să știți, dragi copii, că și animalele știu să iubească și să fie recunoscă toare, câ nd
ne purtă m frumos cu ele!
Câ nd i-am spus lui Sabah că voi povesti despre ea copiilor din țara mea, ochii ei
negri stră luceau ca două stele.
Acum îi voi trimite și ei o carte, ca să vadă că m-am ținut de cuvâ nt si-i voi scrie că
toți o iubiți și sunteți tot atâ t de buni și cuminți ca ea.
Ș i...este adevă rat, nu-i așa?