11.

FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII LA
NIVEL MACROECONOMIC
 11.1. Ciclicitatea – trăsătură dominantă a dinamicii
activităţii economice

Toate economiile de piaţă dezvoltate (industrializate)

înregistrează fluctuaţii ale nivelului general al activităţii
economice (reprezentată de produsul intern brut). Tendinţa
de dezvoltare ilustrează o cale de evoluţie ipotetică a
economiei, trasată prin unirea punctelor care ar fi
reprezentat o evoluţie constantă a producţiei de-a lungul
unei perioade.
Tendinţa de dezvoltare oferă o estimare a evoluţiei
producţiei potenţiale, a nivelului productivităţii care ar
putea fi realizată de economie în condiţiile ocupării depline
a forţei de muncă.
 Dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă
în timp şi spaţiu pentru că însăşi factorii creşterii şi
dezvoltării economice au o evoluţie neliniară,
neuniformă; unele evoluţii şi modificări ale condiţiilor şi
rezultatelor activităţii economice sunt accidentale,
întâmplătoare, în timp ce altele se produc de o manieră mai
regulată, se încadrează într-o mişcare ciclică, respectiv ca
succesiune, la anumite intervale de timp, a unor faze
alternative de expansiune şi contracţie. Pe fondul unei
evoluţii ciclice, reproducţia socială, creşterea economică şi
dezvoltarea pot cunoaşte şi stări sau fenomene de criză sau
recesiune.
 Prin urmare, economiile naţionale contemporane au o
evoluţie oscilantă, cu abateri mai mici sau mai mari faţă de
tendinţa (trendul) generală. Această dinamică specifică este
cunoscută, în literatura de specialitate, sub denumirea de
fluctuaţie ciclică, fluctuaţie a afacerilor sau ciclu al
afacerilor. Macroeconomia, ca subsistem al ştiinţelor
economice, nu poate face abstracţie de acest lucru.
 Desemnarea fluctuaţiilor activităţii economice prin
expresia „cicluri de (ale) afaceri(lor)”, ar presupune implicit
că evoluţia activităţii se desfăşura după o anumită regulă. În
realitate, evoluţiile ciclurilor de afaceri sunt atipice, iar
estimarea, cu un grad corespunzător de certitudine, a
sfârşitului unei perioade de expansiune şi a momentului
intrării în recesiune rămâne o problemă dificilă.
 Ciclicitatea este modul specific de evoluţie a
fenomenelor economice, însuşirea lor de a se manifesta
ondulatoriu; aceasta înseamnă că activitatea economică
trece în mod obligatoriu prin anumite faze, cu trăsături
distincte, care se schimbă aproximativ în aceeaşi succesiune
şi se regăsesc în cadrul unor cicluri diferite.
 Ciclicitatea, ca formă de mişcare a reproducţiei,
creşterii şi dezvoltării economice, se caracterizează sub
două aspecte principale, după cum urmează:
a) succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări ale
economiei, numite faze ale ciclului, care seamănă în linii
generale de la un ciclu la altul; în fiecare fază, starea
economiei şi performanţele sale agregate – ritmul creşterii
produsului intern (naţional) brut, a producţiei agricole şi
industriale, gradul de ocupare a forţei de muncă, evoluţia
eficienţei economice, dinamica nivelului de trai şi a calităţii
vieţii – au anumite caracteristici şi înregistrează fluctuaţii
semnificative de la o fază la alta;
b) în înlănţuirea lor, aceste faze pregătesc premisele
care conduc la schimbări calitative în condiţiile creşterii şi
dezvoltării economice şi ale reproducţiei sociale, care le
asigură continuitatea, ca şi progresul economico-social.
 Ciclul economic surprinde, deci, succesiunea în timp a
condiţiilor şi rezultatelor reproducţiei sociale, creşterii şi
dezvoltării economice şi ale progresului economico-social.
Un ciclu economic sau un ciclu al afacerilor se
caracterizează prin creşterea simultană a nivelului
majorităţii activităţilor economice, urmată de o scădere a
acestor niveluri, după care vine faza de expansiune a
ciclului următor. Ciclurile de afaceri pot fi definite, aşadar,
ca fluctuaţii în jurul unei mărimi, care este o medie a
dezvoltării economice într-o perioadă.
 Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se
prelucrează serii cronologice de date referitoare la un
sistem complex de indicatori (produsul intern sau naţional
brut şi net, în preţuri curente şi constante; volumul
vânzărilor en-gros şi en-detail; nivelul dobânzilor bancare;
indicele volumului fizic al producţiei industriale; nivelul
şomajului; numărul locurilor de muncă în ramurile
neagricole; venitul personal; nivelul general al preţurilor
ş.a.).
 Prelucrarea statistică a seriilor respective permite
identificarea trendului sau tendinţei principale, a variaţiei
sezoniere, a variaţiei întâmplătoare (accidentale) şi a
variaţiei ciclice. Din compunerea acestora rezultă variaţia
totală. Curba trendului reprezintă variaţia medie a
fenomenului analizat şi poate fi considerată ca o normă a
dezvoltării economice.
 Corespunzător variaţiilor amintite, se întâlnesc mai
multe tipuri de fluctuaţii (sezonie-re, întâmplătoare sau
accidentale şi ciclice).

Fluctuaţiile sezoniere se derulează, de regulă, pe

parcursul unui an, ca urmare, în primul rând, a influenţei
unor factori naturali – climaterici, care fac ca volumul
producţiei, al ocupării, al desfacerilor, al activităţii
economice în general, să cunoască oscilaţii în agricul­tură,
construcţii, turism, în subramuri ale industriei.
 Fluctuaţii sezoniere ale activităţii economice apar însă
şi sub acţiunea unor factori sociali, precum sărbători
religioase, obiceiuri, tradiţii care generează creşteri ale
volumului de vânzări, volumului producţiei anumitor bunuri
industriale, volumului activităţii din transpor-turi, creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă etc. Ulterior
desfăşurării unor asemenea evenimente, pe perioade mai
mari sau mai mici de timp se înregistrează reduceri ale
desfacerilor, producţiei, transporturilor, gradului de ocupare
a forţei de muncă.
Fluctuaţiile sezoniere, explicabile prin influenţa
factorilor naturali, sociali, psihologici sau prin preferinţele
consumatorilor se reproduc cu o anumită regularitate de la
un an la altul, fie ca rezultat al fluctuaţiei cererii, fie ca
rezultat al fluctuaţiei ofertei.
 Fluctuaţiile întâmplătoare sau accidentale sunt
determinate de factori aleatori sau evenimente neaşteptate,
precum cataclisme naturale, evenimente sociale şi politice
deosebite, decizii neaşteptate ale unor agenţi economici, o
anumită stare de spirit a populaţiei. Asemenea fluctuaţii,
fiind întâmplătoare, nu au caracter de repetabilitate, nu pot
fi prevăzute decât rareori şi doar cu puţin timp înainte de
manifestare, iar caracterul lor accidental poate provoca
pierderi semnificative pentru anumite categorii de agenţi
economici.
 Fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori şi
împrejurări care decurg direct din funcţionarea activităţii
economice, respectiv din interacţiunea componentelor
(subsistemelor) sale structurale şi care influenţează direct
funcţionarea activităţii economice, respectiv
inter­dependenţele dintre componentele sale; ele ţin de
mecanismele prin care se realizează reglarea şi corelarea
unor componente ale activităţii economice (este vorba atât
de economia reală cât şi de economia nominal-simbolică)
aflate în interdependenţă. Fluctuaţiile ciclice sunt agregate
şi se produc cu o anumită regularitate, deşi nu pot fi
încadrate în termene riguroase, exacte. Asemenea fluctuaţii
s-au manifestat frecvent de la începutul secolului al XIX-
lea, iar din analiza lor s-a desprins concluzia că alternanţa
perioadelor de expansiune şi contracţie a afacerilor, a
activităţii economice în general, se derulează cu o anumită
regularitate în timp.
 Caracterizarea ciclicităţii, ca formă normală de
evoluţie a activităţii economice, porneş­te, aşadar, de la
succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări ale
economiei, numite faze ale ciclului, care seamănă, în linii
generale, de la un ciclu la altul. În fiecare fază, starea şi
performanţele agregate ale economiei au anumite
caracteristici, diferite de la o fază la alta.
 11.2. Tipologia ciclurilor economice

Pe baza datelor statistice acumulate în timp pentru

economiile mature, au fost identificate mai multe tipuri de
cicluri economice care se suprapun şi se întrepătrund.
 După durata lor, ciclurile economice se diferenţiază
în trei tipuri mari, şi anume:
a) ciclurile lungi sau macrocicluri, numite şi seculare,
cu fluctuaţie pe 50-60 de ani;
b) ciclurile propriu-zise, decenale sau majore, cu
periodicitate de la 4-5 ani până la 10-12 ani, caracterizate
prin oscilaţii largi în activitatea de afaceri;
c) ciclurile scurte sau minore, cu fluctuaţii de
intensitate relativ moderată, în care oscilaţiile sunt
importante, dar nu deosebit de severe, cu periodicitate de la
6 luni la 3-4 ani.
 A. Ciclurile lungi (seculare sau Kondratiev).
Conţinutul ciclurilor lungi sau al macro-ciclurilor îl
constituie ciclicitatea dezvoltării calitative a forţelor
productive, în primul rând, a modului tehnic de producţie.
Evoluţia pe termen lung a vieţii economice, a stării şi
eficienţei forţelor productive, demonstrează că aceasta se
desfăşoară sub forma unor unde lungi cu durata de 50-60 de
ani. În economie domină, în acest interval de timp, un
anumit mod tehnic de producţie, susţinut de un anumit
model de acumulare şi reproducţie.
 Modul tehnic de producţie este definit în mod diferit,
dar se acceptă faptul că acesta desemnează nivelul
ca-li-tativ şi caracteristicile de ansamblu ale factorilor
productivi, atât ale factorilor clasici, tradiţionali, cât şi ale
neo-fac-torilor. Cu alte cuvinte, un mod tehnic de producţie
exprimă un tip calitativ determinat al raporturilor am-
mediu, o stare calitativă, definitorie şi de durată, a
combinării factorilor productivi – materiali, încorporabili
şi umani.

Se apreciază că, până în prezent, au fost patru

asemenea cicluri lungi.
 O perioadă de 25-30 de ani, modul tehnic de producţie
funcţionează corespunzător, îşi dezvăluie capacităţile de
progres, are un cadru adecvat de afirmare. După aceasta,
intră în conflict cu posibilităţile oferite de natură şi alte
resurse ale societăţii pe baza cărora a fost edificat, apar
semne de epuizare a capacităţilor sale de a asigura cadrul
corespunzător pentru afirmarea legii economiei de timp,
manifestându-se tendinţa istorică de scădere a eficienţei
economice, în primul rând a ratei profitului sau beneficiului.
 Începe o perioadă de tranziţie spre un mod tehnic de
producţie nou adecvat pentru raporturi eficiente între om şi
natură şi se pun bazele unui stadiu calitativ nou al
ansamblului factorilor productivi. Este o perioadă de 20-30
de ani în care limitele modului tehnic de pro­ducţie vechi
ies tot mai pregnant în evidenţă, paralel cu extinderea în
economie a germenilor noului mod tehnic de producţie. În
această perioadă se pun bazele unui tip nou de acumulare şi
de reproducţie care pune în cauză pe cel vechi.
 Generalizarea noului mod tehnic de producţie şi
restructurarea profundă a economiei, a coordonatelor
calitative şi a logicii de combinare a factorilor primari ai
creşterii economice încheie un ciclu de evoluţie a
economiei, marcând trecerea la un stadiu calitativ nou al
forţelor productive la o nouă undă de dezvoltare.
Corespunzător acestei logici, în evoluţia unei economii
se disting două faze, fiecare cu o durată de 20-30 de ani, şi
anume: faza ascendentă (faza A a ciclului economic) şi faza
descendentă (faza B a ciclului economic).
 Faza ascendentă se caracterizează prin preponderenţa
anilor de prosperitate economică şi ritmuri relativ ridicate
de creştere a produsului naţional, investiţiilor, producţiei
industriale, profitului, inclusiv ridicarea susţinută a
nivelului de trai.

Faza descendentă se caracterizează prin încetinirea

ritmurilor menţionate, prin faptul că anii de depresiune
devin mai numeroşi şi se accentuează persistenţa unor
fenomene negative în economie (şomaj, inflaţie, etc.).
 B. Ciclurile majore sau decenale. Analiza economică
a evoluţiilor ciclice în econo-mii-le cu piaţă concurenţială
se axează în primul rând asupra ciclului decenal, numit şi
ciclul mediu (Juglar sau ciclul afacerilor) căruia îi este
dedicată o literatură bogată, conţinând o varietate de puncte
de vedere.
În general, este admisă definiţia după care ciclul
economic decenal sau major repre­zintă perioada de timp de
la începutul unei crize până la începutul altei crize. Se
recunoaşte, în principiu, existenţa aceloraşi faze, dar se
folosesc termeni diferiţi pentru a le denumi.
 În teoria şi practica economică din ţara noastră se face
distincţie între următoarele patru faze ale ciclului afacerilor:
prosperitatea, recesiunea, depresiunea şi înviorarea.
Prosperitatea este starea economiei în care toate
activităţile se desfăşoară la cel mai înalt nivel; recesiunea
înseamnă un declin notabil al nivelului activităţilor;
depresiunea se caracterizează prin desfăşurarea activităţilor
la cel mai redus nivel din cadrul unui ciclu; înviorarea se
manifestă prin creşterea nivelului activităţilor economice.
 În principiu, toate cele patru faze se desfăşoară într-o
anumită succesiune, dar nu se poate vorbi de o regularitate
şi periodicitate perfectă a lor. Lungimea ciclului se
diferenţiază mult faţă de medie; de asemenea, nu se poate
face o demarcaţie riguroasă între recesiune şi depresiune
sau între înviorare şi prosperitate, pentru că acestea se
întrepătrund.
 C. Ciclul economic scurt. Acesta reprezintă o mişcare
ciclică pe parcursul a circa 40 de luni care afectează
majoritatea industriilor dintr-o economie.
Ciclurile scurte (Kitchin) au, de regulă, două faze,
anume expansiunea şi încetinirea (reducerea) creşterii
economice; trecerea de la expansiune la încetinire nu
presupune declanşarea unei crize economice.
 În faza de expansiune a ciclului scurt, optimismul
investitorilor şi creşterea pro­ducţiei, neînsoţită de o
creştere corespunzătoare a cererii efective, generează
acumularea unor stocuri, uneori chiar cu scopuri
speculative. Când stocurile (la producători, la comercianţi şi
la consumatori) ating un nivel considerat periculos,
împiedicând desfăşurarea normală a activităţii economice,
începe operaţiunea de destocare, în care vânzările şi
consumul se efectuează în mare măsură pe seama stocurilor
existente ceea ce reduce producţia curentă sau îi încetineşte
ritmul de creştere şi conduce la contracţia puternică a
investiţiilor noi.