Proiect Educație Tehnologică

Perușul

Profesor îndrumător :
Dna. Letiția Săndulescu Elev : Cioclov
Andrei
 Clasa a V-a A
Prezentare

Papagalul peruș este o specie ce are

denumirea științifică de Melopsittacus undulatus.
El este un papagal de talie mică.
Perușul este cel mai comun papagal de
companie originar din emisfera sudică, mai exact
din Australia, fiind răspândit pe tot teritoriul
acestui continent. Exista peste 5 milioane de
exemplare de peruși în toată lumea. În unele zone
ale Australiei, populațiile de peruși sunt atât de
numeroase încât afectează grav culturile de
cereale.
Perușii sunt păsări mici, cu greutatea medie de
aproximativ 50 de grame, lungimea depășind ușor
20 cm. Deși culoarea originară a perușului este
verde, în urma domesticirii și a selecției
îndelungate, s-au obținut cele mai variate culori,
începând cu diferite nuanțe de verde cu sau fără
capul galben, apoi exemplare turcoaz, verzi-gălbui,
galbene, albastru deschis, albicioși până la alb pur,
cu ochii roșii. Așadar, în prezent, penele perușilor
sunt foarte colorate: mov, alb, albastru, verde,
galben. Capul este brăzdat întotdeauna de dungi
negre.
 Specia de papagal peruș nu este recunoscută
pentru abilitățile de vorbire. Doar masculii își pot
dezvolta această capacitate de a vorbi, reușind să
imite cuvinte pe care le aud sau cântecul altor
păsări.
Hrana
În sălbăticie, perușii se hrănesc cu semințe și
părți verzi ale diferitelor plante, dar și cu o
cantitate însemnată de proteine animale,
provenind din nevertebrate (viermișori, insecte,
melci).
În captivitate, regimul trebuie să fie unul bazat
tot pe semințe, în special de mei și ovăz, iar ca
hrană verde sunt recomandate: foile de salată,
lucernă, iarbă proaspătă sau muguri.
Fructele și legumele trebuie să fie proaspete,
bine spălate, de cele mai multe ori date pe
răzătoare și administrate la temperatura camerei.
Oul fiert tare, fărâmițat mărunt poate fi, de
asemenea, administrat în hrana perușilor, în
special în perioada de împerechere și în
alimentatia puilor, fiind o importantă sursă de
proteine. La fel, coaja de ou este indicată pentru
că reprezintă o sursă de calciu pentru pasăre.
 Lipsa verdețurilor poate fi suplinită cu succes
cu semințe de mei, orz și ovăz.
Se vor evita următoarele alimente: ciocolata,
cacaoa, varza, mazărea și fasolea, laptele și
lactatele în general, cartoful crud, fructele de
avocado, mancarea alterată sau doar acrită și, în
principal, toate alimentele care nu au fost
menționate anterior, fără consultarea în prealabil
a unui medic veterinar.
Îngrijirea perușului în captivitate
Colivia trebuie curățată periodic de mâncarea
care cade pe podea, aceasta putând adăposti
foarte multe bacterii. Din acest motiv, este bine ca
podeaua coliviei să fie acoperită de un grilaj
metalic sau de plastic, pentru ca perușul să nu aibă
acces la resturile de hrană alterate, care i-ar putea
afecta
sănătatea.
 Perușii au nevoie de o colivie cât mai
spațioasă. În colivie, trebuie să existe cât mai multe
suporturi, pe care să se poată cățăra și odihni.
Colivia trebuie să aibă minimum 35 cm pe
lungime, 20 cm lățime și cel puțin 40 cm înălțime.
Orice dimensiune mai mică va fi în defavoarea lui.
Un peruș are nevoie, în medie, de 10-12 ore
de somn, devenind agitat dacă nu doarme
suficient. Pentru a-l ajuta să doarmă, este bine să îi
acoperi colivia, astfel încât să fie întuneric atât
noaptea cât și dimineața, deoarece chiar și cea mai
mică rază de lumină îl poate trezi.
Fiind mari amatori de băi, este bine să îi
introduci în colivie o tăviță de 4-5 cm adâncime,
plină cu apă proaspătă.

Reproducerea
Reproducerea perușilor în captivitate necesită
o experiență acumulată în timp. Majoritatea
perușilor ținuți în casă nu se pot reproduce, din
cauza mediului ambient și chiar a lipsei de spațiu.
În general, femela depune 5-6 ouă, dar există și
cazuri când sunt mai multe sau mai puține.
 Sexul lor poate fi stabilit în funcție de
culoarea nărilor (ceromei) (albastre la masculi,
crem, mov sau alb la femele) cu precizie mai
mare dupa vârsta de 6-7 luni.

Durata de viața
Durata de viața a perușului este de 10-20 de
ani. În captivitate, media de viață a perușului
este de 10 -15 ani.

Avantajele deținerii unui peruș:

 Este o pasăre veselă, cumunicativă și adorată
de copii. Prin socializare și dresaj devine un
membru prețios în familiile noastre.
Datorită dimensiunilor mici, perușul este ușor
de îngrijit și crescut.
Costul întreținerii unui peruș este relativ
scăzut, hrana acestuia fiind în cantitate mică și nu
scumpă.

Dezavantajele deținerii unui peruș:

Colivia trebuie curațată frecvent și apa

schimbată des pentru a fi întotdeauna curată, fără
dejectii sau semințe pe care perușul le împrăștie
atunci când se hrănește.
Perușul este foarte zgomotos și vocal, mai ales
la primele ore ale dimineții, când soarele răsare.

Curiozități despre peruși

Găsiți în sălbăticie în toate părțile mai uscate

ale Australiei, înainte de colonizare, au supraviețuit
condițiilor dure autohtone timp de 5 milioane de
ani. Perușul este strâns legat de papagalii loriini și
papagalii de smochin.

Peruşilor le place foarte mult să cânte şi să

fluiere, în timp ce femelele sunt mai puţin
vorbăreţe, dar le place mult să roadă lemn,
cartoane, jucării.
 Peruşii îşi poate întoarce capul cu 180º, ca
bufniţele, ceea ce îi ajută în sălbăticie să se
ferească de prădători. Vechimea oaselor de peruşi
descoperite în Australia, continentul de origine al
peruşilor, arată faptul că aceşti papagali trăiau pe
pământ cu mii de ani înaintea oamenilor. Inima
peruşilor bate de 200 de ori pe minut, iar
temperatura corpului este în medie de 38º Celsius.

Surse de inspiratie: Wikipedia, National

Geographic,
Pet Animax, www.totuldespreanimale.ro