Radioactivitatea si Henri Bequerel

Pintya Stefania
Radioactivitatea este un fenomen care a reprezentat de-a lungul timpului o sursă de
mare interes pentru oamenii de ştiinţă din întreaga lume. Acest fenomen a fost
descoperit în anul 1896, când descoperitorul francez Henri Becquerel a realizat că o
substanţă numită „uraniu” emite anumite radiaţii.
Henri Becquerel s-a născut la 15 decembrie 1852, la Paris. Tatăl său și bunicul său
erau fizicieni, profesori la Museul National de Istorie Naturala din Paris. Henri
Becquerel și-a făcut studiile la Liceul Louis-le-Grand din Paris iar in 1872 a intrat la
Scoala Politehnica. In final, in anul 1891 preia funcția de profesor de fizică la Muzeul
Național de Istorie Naturală.
Henri Becquerel a mostenit pasiunea tatalui sau pentru substamtele fluorescente si
fosforescente. In jurual anului 1896, el a ales sa studieze sulfatul de uranil de potasiu-
K2UO2(SO4)2 -pentru a studia impresiunile facute de aceasta substanta asupra unei
placi cu emulsie fotografica, invelita in hartie neagra
Concluzia sa a fost ca, expusa la lumina soarelui si pusa pe placa fotografica,
substanta fosforescenta emite radiatii care penetrau hartia opaca fata de lumina.
El a vrut sa isi relueze experimentul, dar are ghinionul de a se confrunta cu 3 zile
inorarate, asa ca pune noua placuta pregatita intr-un sertar, la pastrat. Pe 1 Martie, spre
surprinderea lui, observa ca imaginile cristalelor respectivei sari de uraniu erau la fel
de clar impregnate pe placa, fara ca substanta sa fi absorbit energie de la soare.
Becquerel a folosit un aparat similar cu cel afișat mai jos pentru a arăta că radiația pe
care a descoperit-o nu putea fi raze X. Razele X sunt neutre și nu pot fi îndoite într-un
câmp magnetic. Noua radiație a fost îndoită de câmpul magnetic, astfel încât radiația
trebuie să fie încărcată și diferită de razele X. Când diferite substanțe radioactive au
fost introduse în câmpul magnetic, acestea s-au deviat în direcții diferite sau deloc,
arătând că există trei clase de radioactivitate: negativă, pozitivă și neutră electric.

Placa cu emulsie fotografica

Camp
magnetic
Termenul de radioactivitate a fost inventat de fapt de Marie Curie, care împreună cu
soțul ei Pierre, au început să investigheze fenomenul descoperit recent de Becquerel.
Soții Curies au extras uraniu din minereu și, spre surprinderea lor, au descoperit că
minereul rămas a arătat mai multă activitate decât uraniul pur. Ei au ajuns la concluzia
că minereul conținea alte elemente radioactive. Acest lucru a condus la descoperirea
elementelor poloniu și radiu. A fost nevoie de încă patru ani de procesare a tonelor de
minereu pentru a izola suficient din fiecare element pentru a determina proprietățile
lor chimice.
Radioactivitatea este un fenomen fizic prin care nucleu unui atom instabil- radioizotop
-se transforma spontan intr-un atom mai stabil, degajand astfel energie sub forma de
radiatii diverse. Anumite substante, precum uraniu, radiu si poloniu au proprietatea de
a emite radiatii fara vreo cauza exterioara, aceasta find radioactivitatea naturala.

Radiatii emise

Izotopul Izotopul Izotopul

instabil radioactiv stabilizat

Ernest Rutherford,
care a făcut multe experimente studiind proprietățile dezintegrarii radioactive, a numit
aceste particule emise alfa, beta și gamma și le-a clasificat după capacitatea lor de a
pătrunde în materie.
Particulele alfa poartă mai multă sarcină electrică, sunt mai masive și se mișcă lent în
comparație cu particulele beta și gamma, ele interacționează mult mai ușor cu materia.
Particulele beta sunt mult mai puțin masive și se mișcă mai repede, dar sunt încă
încărcate electric. O foaie de aluminiu grosime de un milimetru va opri acești electroni
și pozitroni

Razele gamma nu poartă nicio sarcină electrică, ele pot pătrunde pe distanțe mari prin
Aluminiu Plumb
materiale înainte de a interacționa. Sunt
necesari câțiva centimetri de plumb sau un
metru de beton pentru a opri majoritatea
razelor gamma.