TROPII ȘI TROPISMELE ISTORIEI (I)

Pan-idei destabilizatoare: marxism, freudism, geopolitică

de Cristian Florea

1909. Debarcați în America, Freud către Jung, indicându-i valiza plină de cazuistică
psihiatrică adusă pe solul Americii: „Nici nu bănuiesc ce dinamită avem noi aici... Trebuie să
impunem psihanaliza ca dogmă”.
Întotdeauna când îmi amintesc acest episod din memoriile lui Jung fac automat
asocierea cu vagonul plumbuit cu care a fost expediat Lenin în aprilie 1917 de la Zürich în
Finlanda, urmând să pătrundă pe ascuns în capitala Imperiul țarilor, la Petersburg. Dacă
nemții au plănuit să dea o lovitură de moarte tăriei morale a societății și armatelor ruse (atâta
cât mai rămăsese din ea, având în vedere acțiunea dizolvantă a lui Rasputin), atunci a reușit
peste așteptări. Ideologia colportată de un singur om, Lenin, s-a răspândit ca o boală
contagioasă; dar nu venită din fundul Asiei, ca în visul lui Raskolnikov, ci din inima Europei
civilizate care-l dăduse pe Marx. Churchill avea perfectă dreptate să compare acțiunea lui
Lenin cu răspândirea unei epidemii. „Lenin a fost trimis în Rusia de către germani în acelaşi
mod în care cineva ar pune o fiolă cu bacili de febră tifoidă sau holeră în rezervorul de apă al
unui mare oraş, şi a lucrat acolo cu o precizie uluitoare” (Discurs în Camera Comunelor din 5
noiembrie 1919).
Aceste două momente au ceva special în comun, emană aceeași radiație întunecată,
funestă. Evenimente aparent minore, în orice caz marginale față de deciziile luate la nivelul
statelor, sau de agenți economici importanți, au avut consecințe devastatoare. Pentru că au dus
la transformări structurale cel puțin la nivelul Occidentului, dacă nu la nivelul civilizației
umane în ansamblul ei. Să ascultăm și un autor specializat în studiul doctrinei roșii: „Istoria
ideologiei ar putea fi comparată cu diferitele stări succesive ale unor paraziţi parcurgând un
ciclu aparent capricios, dar necesar dezvoltării lor complete”1.
De ce pun pe același răspândirea freudismului în America și a leninismului în Rusia?
Ei bine, se pare că Rusia și America, două mari provincii psihice ale omenirii, asupra cărora
1
Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului Humanitas, 1993, p. 22.
Tocqueville făcuse predicții înmărmuritor de exacte la 1840, privind marele rol pe care urmau
să-l aibă în afacerile mondiale, au fost infectate cu doi microbi ideologici distincți, deși având
în comun înțelegerea reducționistă a istoriei și a vieții. Ciudat este că deși guvernate de
regimuri politice profund diferite, ambele au căzut victimă acestor teorii explicative
unilaterale. Prima, patria despotismului asiat, „închisoarea popoarelor”, cum fusese denumită
de pe vremea țarilor, de un „izotop” al marxismului, care i-a înzecit virulența. Cea de a doua,
tărâmul libertății și al democrației, cade pentru un secol în frenezia explicațiilor psihanalitice,
mai percis, sexuale, asupra manifestărilor subconștiente. În mod curios, o varietate mult mai
puțin sectară de psihologie a adâncimilor, cea promovată de Jung, nu a avut succes, fiind
rejectată sistematic de establishmentul neuropsihiatric american.
Simplificând, Estul și Vestul și-au ales de bunăvoie opiumul cu care să se fericească
pentru aproape un veac.
O altă curiozitate: S-ar zice că momentul istoric sau „Zeitgeist”-ul epocii trebuie să fi
favorizat prin anumiți factori nașterea a două discipline aparent fără nici o legătură,
geopolitica și psihanaliza. Geopolitica s-a născut într-un timp când puterea navală devenea un
instrument indispensabil pentru proiectarea puterii în orice punct al globului. Astfel, la
jumătatea secolului XIX, când marina britanică stăpânea mările, amiralul Alfred Mahan a
scris The Influence of Seapower in History (Influența puterii navale asupra istoriei), pentru ca,
la cumpăna secolelor XIX-XX, Friedrich Ratzel, Rudolf Kjellen și Halford Mackinder să
constituie, ca o știință nouă, geopolitica. Pentru prima dată în istorie, unitatea lumii a fost
întrevăzută de cei care au înțeles unitatea oceanului planetar. Or, regiunea preponderent
oceanică a Terrei este echivalentă, într-un fel, cu zona inconștientului: antipozii planetari
corespund celor psihici. Mai mult, harta, pentru geopoliticieni, reprezintă ceea ce este visul
pentru psihanaliști: te ajută să pătrunzi intențiile unui factor de decizie: a unui organism
colectiv: a individului-stat (prima), respectiv a individului-persoană (cea de a doua). Trebuie
să precizăm că nu este vorba de orice hartă ci de acelea care spațializează gradienții
câmpurilor de forță generate de constituienții fizico-geografici importanți, de distribuția
populațiilor, a resurselor vitale, a centrelor de putere (economici, politici), după cum
geografia onirică reflectă dinamica internă a psihismului.
Așa stând lucrurile, psihoidul planetar devine un concept legitim, având în vedere
antropomorfizarea statului (conceperea lui ca organism înzestrat cu voință) de către
geopoliticieni precum Ratzel, inițiatorul antropogeografiei: („Statul... este o realitate
biologică... Ca orice organism, se naște, crește, decade și piere”), Kjellen („Der Staat als
Lebensform” – statul ca formă de viață) sau Karl Haushofer („Geopolitica vrea şi trebuie să
devină conştiinţa geografică a statului!”2). De altfel, acesta din urmă va teoretiza rolul pan-
ideii ca liant al unității statale și regionale.
Or, așa cum vom vedea mai departe, tendințele unei epoci, emergența unor agenți
istorici la un moment dat, sau modul în care se manifestă aceștia, pot fi definite, prin analogie
cu mișcările de acest fel din lumea vie, ca tropisme (din grecescul tropos = răsucire)3. Atunci
când sunt suficient de pregnante, acestea imprimă direcții neașteptate evenimentelor istorice.
Astfel, revoluția sexuală a anilor ’60-’70, care avea să zdruncine establishmentul postbelic
occidental nu este deloc străină de centrarea explicațiilor psihanalitice ale lui Freud pe rolul
sexualității, așa cum ideea guvernului german de a-l „injecta” în Rusia pe revoluționarul de
profesie Lenin reprezintă „cauza eficientă” a loviturii de stat bolșevice - începutul celei mai
mari perturbări politice, sociale și economice din epoca modernă. Ambele acțiuni sunt
simptome ale unui tropism istoric caracteristic epocii de început a secolului XX: cel al unei
epocale răsturnări în ordinea spiritului și a lumii.

2
După Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Geopolitica (curs), 2001, Universitatea București, 2001, par.
„Apariția geopoliticii” și „Geopolitica germană”.
3
Termenul grecesc τροπη („trope”) înseamnă: 1. turnură, cotitură, întorsătură; 2. transformare,
modificare.