Universitatea Ecologică din București

Facultatea de Științele Comunicării

Specializarea Comunicare și relații publice
ANUL I, SEM II, IFR

TEORIA PSIHANALITICĂ A LUI ERIK H. ERIKSON

Referat susținut la disciplina Psihologie Socială

Profesor Student
Lect.Univ.Dr.Simona Glăveanu Buzilă (Duță) Claudia-Georgiana

Data 23.05.2023

1
În permanență auzeam în jurul meu, prieteni, cunoștințe, chiar și rude
plângându-se de faptul că nu se mai înțeleg cu persoanele înaintate în vârstă, fie
aceștia părinți, bunici etc. În general, problemele apăreau la cei care locuiau cu
aceștia, auzind frecvent expresia ”a înnebunit de tot”. Neavând ocazia să
locuiesc cu bunicii mi se păreau exagerări, în schimb, mutându-mă la soțul meu,
care locuiește în aceeași curte cu bunica și părinții lui, am avut ocazia să observ
diferența dintre generații și mai ales schimbările care au loc o dată cu trecerea
anilor.

Exceptând problemele de sănătate ale bunicii în vârstă de 84 de ani, m-am

întâlnit cu situațiile pe care le știam doar din poveștile altora. De la accentuarea
simțului proprietății, la contraziceri inutile și răutăți gratuite, dar cel mai accentuat
aspect este că parcă nu mai trăiește în prezent. Orice conversație ajunge la
povești din tinerețe, pe care le repetă fără să realizeze că deja le-a relatat de o
mie de ori.

Întrebâdu-mă dacă nu cumva ceea ce toată lumea etichetează ca nebunie, este

o regresie la nivel psihologic, exact așa cum se întâmplă și cu corpul, am început
să caut studii despre ce se întâmplă cu noi la nivel psihologic o dată cu
înaintarea în vârstă.

Mi-a captat atenția Teoria dezvoltării psihosociale, conform căreia nu trebuie

cercetate doar etapele evoluției copiilor, ci și treptele de dezvoltare ale adulților.

ERIK H. ERIKSON considera bătrânețea al VIII-lea ciclu de dezvoltare umană,

ce se contureaza ca expresie a nuclearizării activității psihice în jurul trăirilor de
realizare versus disperare. O clasificare stadială a vârstelor de regresie
presupune urmatoarele 3 etape:

1. trecerea spre bătrânețe: 65 - 75 de ani;

2. bătrânețea medie: 75 - 85 de ani;
3. marea bătrânețe sau stadiul longevivilor: peste 85 de ani.

a. Îmbătranirea psihologicã este rezultanta modificărilor induse de

vârstă în planul biostructurilor , care constituie suportul material al
vieții psihice și în acela al desfășurării propriu-zise a funcțiilor
psihice. La baza acestor modificãri stau factori interni (ereditatea,
“uzura” sistemului vieții psihice) și factori externi, ai mediului
ambiant (ecologici, sociali, culturali). Evenimente din mediul social
(socio-profesional, socio-cultural, relațional), care intervin în mod
particular în existenta vârstnicului au răsunat în psihismul acestuia,
aflându-se la baza unor modificări psihologice sau îmbolnăviri
psihice caracteristice involuției, provocând și adâncind modificări
psihologice și suferințe psihice, senzație de neputință, izolarea,
ideile de persecuție. Între acestea evidențiem următoarele:

2
 a. retragerea din activitate;
b. renunțarea la unele activități;
c. scăderea potențialului biologic;
d. îmbolnăviri somatice, invalidări;
e. dispariția vechilor prieteni.
f. regresiunea senzorială, constând în diminuarea progresivă a
auzului, văzului, cu efectul scăderii influxului informațional, a
restrângerii relaționale,
g. scăderea numărului membrilor familiei (plecarea copiilor deveniți
adulți, decesul partenerului);

Un alt factor important ce participă la determinismul modificărilor psihologice și

tulburărilor psihice este reprezentat de conștientizarea îmbătrânirii , cu
incertitudinile pe care le generează privind perspectivele de viitor. Ca urmare,
bătranetea integrează, în primul rând la nivel de constiintă , o criză adaptativă la
noile condiții bio-psiho-sociale pe care le impune perspectiva îmbătranirii.

Omul fiind o ființă integrată în mediul social, psihismul său va exprima

interacțiunile sale cu acest mediu, în îmbătrânire survenind dereglări de integrare
din cauze diferite: schimbări de rol-statusuri, lipsa de întelegere a anturajului,
scăderea capacității de adaptare a vârstnicului, toate acestea având ecou la
nivelul psihismului.

Asistentul social va trebui să treacă în revistă, într-o observatie sumară, dar de

mare utilitate pentru orientarea sa, pentru elaborarea programului de activităti a
vârstnicului, cel putin următoarele funcțiuni psihice:

a. nivelul de constiență (gradul de vigilență);

b. capacitatea de orientare;
c. starea afectivă;
d. gândirea și ideatia;
e. memoria;
f. aspectul global al comportamentului;
g. modul de integrare în familie și societate (gradul tulburărilor de
integrare);
h. trăsăturile de personalitate;
i. limbajul.

Aceste funcții pot fi găsite , fie relativ bine păstrate, toate sau în
parte, fie global alterate, în grade diferite.

În general, psihologia senescenței este caracterizată prin involuția inegală și

neliniară a diferitelor functii psihice, cu importante diferente individuale și o
condiționare polivalentă, ținând de predispozitii înăscute, gradul de dezvoltare
anterioară a psihismului, nivelul performanțelor atinse, experiența, nivelul cultural
și gradul de instruire.

3
Psihologia senescenței are trei aspecte generale:

1. caracterul diferențial, care privește și senescența în general,

îmbătrânirea evidențiind diferențe semnificative de la o persoană la
alta și pentru aceeași persoană de la un sistem la altul, de la o
functie la alta ca urmare, analiza îmbătrânirii diferitelor functii
psihice înregistrând variații, unele funcții regresând mai repede,
altele mentinându-se mai mult timp.
2. un alt aspect îl constituie polideterminarea senescenței
psihologice, acest proces fiind rezultanta interacțiunilor subiectului
cu mediul sãu de o anumitã structurã fizicã, biologicã si socialã,
ceea ce face ca nivelul îmbătranirii să depindă mai putin de varstă
și mai mult de particularitățile genetice, somatice, morale sau
sociale ale vârstnicului.

Pensionarul este nevoit să-și petreacă o mare parte a timpului în casă “între
patru pereți” iar orașele moderne accentuează acest sentiment de claustrare cu
efectele sale nocive.

Pregătirea psihicã pentru acceptarea și adaptarea la pensionare presupune

etape sintetizate (R.Atchley, Sociologia pensionării) în:

1. faza de prepensionare, în care cei activi sunt sprijiniți emoțional

pentru a accepta ideea retragerii. Asistentul social poate să
stimuleze persoanele apropiate subiectului pentru ca acestea să-l
familiarizeze cu ideea pensionării.
2. faza imediat următoare pensionării, în care subiectul iși recapătă
plăcerea de a petrece timpul călătorind, practicând sporturi, făcând
colecții, crescând nepoții, etc.
3. faza dezamăgirii, în care se pierde încantarea de a fi pensionar.
4. faza reorientării, în care depășindu-și starea de dezamăgire caută o
variantă prin care să-i fie satisfăcută necesitatea de a fi activ din
punct de vedere social.

Unul din efectele pensionării constă în diminuarea veniturilor și apariția

dificultăților financiare, care se reflectă în pierderea poziției sociale și a
prestigiului.

Nemulțumirile și lipsa satisfacțiilor datorate retragerii din activitate reprezintă un

semnal pe care asistenții sociali îl pot interpreta în mod dual:

o susținerea unor proiecte care să aibă drept scop ameliorarea

politicii sociale și protejarea efectivă a acestei categorii de
populatie;

4
 o reorientarea bătranilor spre activităti care să permită obținerea
satisfacțiilor emoționale și financiare prin exersarea tuturor
abilitătilor deținute.

Specialistii în psihosociologia vârstei a-III-a au încercat să corijeze abordările

discriminatorii elaborând două teorii:

1. Teoria activismului social ai cărei adepți susțin că persoanele aflate

în situația generată de retragerea din activitate încearcă să
găsească satisfacție fie mentinând preocupările din perioada
tinereții, fie identificând un substitut de genul activitate voluntară
sau sportivă. Pentru această categorie de bătrâni nevoia de
prestigiu și de stimă se constituie într-un argument în favoarea
stilului de viață activ. În sprijinul teoriei au fost aduse următoarele
argumente:

o cei care își continuă activitatea, la vârsta a III-a își mențin starea de
sănătate;
o funcțiile cognitive sunt prelungite de activism;
o continuarea relațiilor sociale prin implicarea în diferite activităti
contribuie atât la obținerea avantajelor materiale, cât și la evitarea
izolării sociale.

2. Teoria lipsei de angajament sau dezinteresării susține că însăși societatea

încurajează retragerea din activitate iar nevoile bătranilor trebuie
interpretate diferentiat de nevoile persoanelor din alte categorii de vârstă.
Corespunzător acestei teorii sunt identificați subiecți pentru care
activitatea sub diferite forme nu mai exercită atracție.

În societățile tradiționale statutul înalt al persoanelor de vârsta a III-a era justificat

prin onoarea și respectul acordate de către indivizii tineri datorită:

o contributiei bătrânilor la dezvoltarea comunității;

o gradului de control asupra resurselor.

În societatea modernă, care cunoaste un rapid proces de schimbare, contribuția

lor scade iar controlul exercitat de ei se diminueaza. Ieșirea din câmpul muncii și
reducerea nucleului familial prin plecarea copiilor creează modificări complexe în
sfera lor.

Subidentitatea profesională se estompează sau intră în criză (prin decese). Bolile

de degenerescență fac din această perioadă fragilă o etapa de înstrăinare, cu
atât mai mult cu cât se trăiește sentimentul inutilității sociale și al abandonului,

5
dată fiind criza de timp a copiilor deveniți adulți, plecați din casa părintească cu
propria lor familie.

Stima de sine

ERICK ERICKSON asociază modificările apărute în stima de sine deteriorărilor

din statusul social, îmbolnăvirilor, pierderii partenerului de viață, scăderii nivelului
de trai. La acestea se adaugă o criza de prestigiu ca și imaginea proprie asupra
îmbătrânirii ca fenomen de regresie.

Criza intereselor se exprimă ca o antrenare mai mare pe primul plan al dorințelor

latente culturale și de loisir-uri. Casa, căminul, își recapătă centrul de greutate.
Încep să se organizeze hobby-uri.

Stima de sine este derivată pentru ei din considerarea propriei persoane ca

morală și religioasă. Vârstnicul reprezintă o valoare prin spirit și nu prin trup sau
psihic. Având spirit și de aici întelepciunea vieții, reprezintă o valoare socială prin
model și influență benefică asupra celorlalți. Are loc o hipertrofiere a sinelui ca
urmare a raportării la propria persoana a tuturor faptelor și de justificare a
comportamentelor sale prin dilatarea drepturilor personale și atrofierea
sensibilității.

Izolarea socială

Sindromul de depersonalizare exprimat prin pierderea identității personale,

prezent la vârsta a III-a, inhibă latura comunicațională a individului. Acesta este
lipsit de vioiciune, pentru el lucrurile se desfasoară ca în vis, emoțiile sunt reci.

Ideile de persecuție creează impresia că este în permanență observat și urmărit,

că nimic din ceea ce spune și gândeste nu este pe placul altora. În situații mai
dificile comportamentul aberant se traduce prin părăsirea domiciliului,
vagabondaj, fuga de colectiv. Adeseori se asociază cu consum de alcool și
tentative de viol.

Stările depresive perturbă relațiile individului cu cei din jurul său și se creează
fenomene de dezadaptare. Ideea de inutilitate sau neluare în seamă de cei din
jur imprimă un caracter tragic, de tristețe și sentimente de frustrare.

Relația dintre generații

Denuclearizarea familiei tradiționale aduce cu sine o simplificare a relațiilor

părinți - copii. Se remarcă pe de o parte dorința adulților tineri de a avea propria
familie, de a locui separat de adulții bătrâni, reducând accesul acestora la viața
proprie iar pe de altă parte tendința unui număr din ce în ce mai mare de
persoane în vârstă de a se refugia, de a se izola.

6
Creșterea dependenței bătrânilor de adulții tineri creează o relație mai mult sau
mai puțin stresantă atât pentru părinți cât și pentru copiii lor.

BIBLIOGRAFIE:

 Erik H. Erikson (2015), Copilărie și societate

 Gabriela-Maria Man (2017), Psihologia vârstei a treia și a patra

 https://www.academia.edu/33181308/ERIK_ERIKSON_
%C8%98I_TEORIA_DEZVOLT%C4%82RII_PSIHOSOCIALE

 https://cnpv.ro/wp-content/uploads/2020/03/Tranzitia-de-la-munca-la-
pensionare.pdf

 https://www.scribd.com/document/97344286/Erik-Erikson#