UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

STUDIEREA PROCESULUI DE ÎMBĂTRÂNIRE

Îmbătrânirea este un proces sau cumul de procese, universal, general şi

ireversibil. Esenţa îmbătrânirii umane continuă să rămână o ecuaţie cu multiple
necunoscute. Nu se poate vorbi de un punct de plecare al îmbătrânirii umane;
procesul (procesele), fenotipul îmbătrânirii trebuie înţeles într-un determinism
polifactorial şi cauzal, în care mecanismele de adaptare şi compensare joacă un
rol important.
Îmbătrânirea trebuie înţeleasă ca un proces complex de bătrâneţe,
perioadă distinctă a ciclului ontogenetic. Natura îmbătrânirii şi durata vieţii
omului este determinată de factori endogeni /genetici, cu o pondere de 65—70%
şi de factori exogeni 30—35%.
În cadrul factorilor exogeni, stările patologice, în mod deosebit bolile
cronice degenerative, deţin un rol important în accelerarea ritmului de
îmbătrânire. In lipsa bolilor cronice, durata medie de viaţă ar creşte cu cel puţin
două decenii.
Distingem o îmbătrânire normală, fiziologică şi o îmbătrânire
patologică. Îmbătrânirea normală, biomorfoza Burger, este un proces lent,
continuu, dinamic, asincron, heterogen şi permite atingerea unei vârste
înaintate, în condiţiile unor dificultăţi de adaptabilitate. Se admite un ritm, un
tempo al procesului/proceselor de îmbătrânire, diferite de la celulă la celulă, de
la ţesut la ţesut şi de la individ la individ.
Fiecare structură, funcţie şi individ îşi are modul şi tipul propriu de
îmbătrânire. În acest fel, îmbătrânirea poate avea particularităţi individuale
caracteristice, cu accent pe un organ sau sistem. Îmbătrânirea patologică
presupune un ritm accelerat de involuţie, o degradare rapidă şi severă, care
imprimă un decalaj între vârsta calendaristică şi vârsta biologică. Îmbătrânirea
umană are elemente proprii, care ţin de dezvoltarea ontogenetică şi filogenetică.
Dezvoltarea sistemului nervos, activitatea psiho-socială, involuţia
timpurie şi marcată a aparatului cardiovascular constituie domeniile în care
îmbătrânirea umană are elementele care o individualizează.

“Corpul ii este garbovit, mersul sovaielnic, dintii au

cazut, vederea se stinge, surzenia creste…, ai sai nu
(mai) dau atentie vorbelor sale, sotia nu-l (mai)
asculta : Vai de omul care imbatraneste ! Chiar si fiul
sau se poarta dusmanos cu el. »
Bhartrhari

1
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

ÎMBĂTRÂNIREA SOCIALĂ

Procesul de îmbătrânire se caracterizează printr-un număr mare de

modificări specifice, în plan structural şi funcţional. Numeroşi factori au condus
în ultimele decenii la abordarea multilaterală şi multidisciplinară a procesului
de îmbătrânire şi a bătrâneţii, perioadă a vieţii numită vârsta a treia.
Dimensiunea socială a îmbătrânirii este parte integrantă din procesul
individualizat bio-medical şi psiho-social şi întregeşte viziunea unitară a
elementelor din care se constituie procesul de îmbătrânire.
În contextul datelor referitoare la investigarea complexă a procesului de
îmbătrânire, considerăm că poate fi apreciată îmbătrânirea socială a individului
— ca membru al unor grupuri sociale organizate — prin funcţiile şi rolurile
sociale ale individului. Când rolurile sociale se reduc ca număr sau ca intensitate
de manifestare, sau când individul se află în imposibilitatea de a le îndeplini, se
poate vorbi de un dezechilibru, de debutul îmbătrânirii sociale".
Îmbătrânirea socială —exprimată prin vârstă socială, poate reflecta gradul
de integrare a individului şi este considerată ca un fenomen măsurabil prin
indicatorii sociali ai poziţiei unui individ în ansamblul de muncă, sau activitatea
de grup, a raporturilor inter personale, prin capacitatea de îndeplinire a
rolurilor sociale în cadrul structurii sociale generale.
Pensionarea pentru bătrâneţe nu poate fi considerată ca moment al
apariţiei îmbătrânirii sociale, ci ca debut al unui mod de viaţă modificat pe plan
individual, ca prag psiho-social de restructurare a rolurilor sociale, de înlocuire
a rolului primordial din perioada prepensionării prin roluri compensatorii, prin
creşterea intensităţii rolurilor latente sau apariţia altora noi.
Criteriul de clasificare a indicatorilor sociali pentru evaluarea îmbătrânirii
sociale îl constituie criteriul angajării, participării şi răspunderii sociale in
sistemul şi rolurile sociale.
Indicatorii sociali de evaluare se grupează în două mari secţiuni:
a) roluri sociale dobândite, care dau cadrul de situare a subiectului în
parametrii socio-economici, familial şi profesional
şi
b) roluri sociale manifeste, care exprimă situaţia, reacţia individului pe plan
social în sensul funcţiilor concret îndeplinite, examinat în raport cu timpul,
perioada de desfăşurare, gradul de intensitate a manifestării. Aceste manifestări
se corelează de cele mai multe ori cu starea sănătăţii individului şi cu caracterul
îmbătrânirii biologice.

“Bătrâneţea este verdictul vieţii.”

Amelia Barr

2
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

CUM SE DETERMINĂ VÂRSTA BIOLOGICĂ …

Bătrâneţea este în primul rând a fiecăruia şi prin urmare vârstnicul însuşi

are obligaţia atitudinii comportamentale adaptată caracteristicilor de vârstă: un
anumit raport activitate /odihnă, particularităţi alimentare şi de mişcare fizică,
vârstnic/familie/societate, conduita terapeutică la această vârstă.
La rândul ei, familia are obligaţia creării acelui climat atât de mult dorit,
benefic, celor pe care îi preţuim, pentru ce au fost şi sunt, prin respectul
autonomiei, echilibrului dintre generaţii, menajarea susceptibilităţilor,
devotament şi îngrijire medicală. Familia avizată constituie un participant activ,
de multe ori singurul în măsură să găsească soluţii şi să rezolve situaţii
nerezolvabile în mediu instituţionalizat. In acest context, medicul geriatru de
familie este o condiţie „sine qua non".
Vârsta biologică sau capacitatea morfofuncţională în lipsa unui criteriu global,
sintetic şi fidel, se apreciază pe baza a numeroase teste, care au în vedere
trăsăturile fundamentale ale îmbătrânirii, scăderea adaptabilităţii şi reactivităţii
organismului. Indicatorii de vârstă biologică sunt date morfologice, funcţionale,
clinice, biochimice, psihologice, sociale, antropologice. Evaluarea vârstei
biologice şi a ritmului de îmbătrânire, presupune corelarea a cât mai multor
date clinice şi paraclinice.
Cunoaşterea îmbătrânirii individuale şi determinarea vârstei biologice
medii, respectiv orarul mediu de îmbătrânire biologică a populaţiei, este un
indicator sintetic al stării de sănătate a populaţiei vârstnice dintr-o zonă sau
regiune.
Metode de determinare a vârstei biologice:
a) metoda cuantificării, care permite obţinerea vârstei biologice exprimată
cifric;
b) metoda biometrică foloseşte investigaţii fiziometrice, antropometrice şi
biochimce. Pe baza datelor obţinute pe loturi mari, s-a putut întocmi „profilul
grafic el procesului de îmbătrânire". In raport cu sexul şi grupa de vârstă, s-au
stabilit valorile medii, tipice, care pot fi considerate ca indicatori „standard".
Profilul grafic astfel obţinut constituie „matricea grafică", care exprimă procesul
normal de îmbătrânire.
Prin înscrierea datelor persoanei examinate pe matricea grafică pot
rezulta trei situaţii:
a) suprapunere pe matrice = îmbătrânire normală;
b) abatere în sens negativ = îmbătrânire accelerată;
c) abatere în sens pozitiv = îmbătrânire cu ritm întârziat.

“Îmbătrânirea nu este decât o

deprindere rea pe care un om ocupat nu
are timpul de a şi-o forma.”
Andre Maurois

3
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

STATISTICILE PRIVIND ÎMBĂTRÂNIREA ŞI MORTALITATEA

Se apreciază că bătrâneţea este şi ,o stare de spirit", „vârstnicul activ" o

realitate a perioadei care urmează, iar geriatria o speranţă a zilei de mâine.
Vârstnicii înşişi sunt chemaţi să-şi aducă contribuţia la definirea propriului
statut, principalul lor argument fiind tezaurul de înţelepciune şi experienţă de
viaţă pe care îl posedă.
Mulţi cercetători evidenţiază rolul benefic al familiei asupra duratei de
viaţă şi a bătrâneţii ca atare şi apreciază că familia tradiţională este una din
formele care rezolvă în mare măsură problemele acestei vârste.
Procesul de îmbătrânire a populaţiei este în special rezultatul scăderii
natalităţii şi creşterii speranţei de viaţă pentru populaţia tânără. Se remarcă o
creştere a timpului de supravieţuire şi în cazul vârstnicilor; de la câteva luni
pentru cei în vârstă de peste 85 de ani, la câţiva ani pentru persoanele de 60 de
ani.
Este de notat longevitatea mai mare a femeilor decât a bărbaţilor; asistăm
la tendinţa de „feminizare" a populaţiei pe măsura înaintării în vârstă.
Populatia totala a judetului Vrancea la 1 ianuarie 2007 era de 393.138
persoane. In ceea ce priveste distributia populatiei dupa mediu (urban – rural),
in mediul urban se inregistra un numar de 148.994 persoane, in timp ce in rural
se inregistra un numar de 244.144 persoane.
Referitor la distributia populatiei pe sexe se inregistreaza un numar de
193.229 barbati (71.702 in mediul urban, respectiv 121527 in mediul rural) si
199.909 femei (77.292 in mediul urban, respectiv 122.617 in mediul rural).

Populatia judetului Vrancea pe grupe de varsta:

Varsta TOTAL Masculin Feminin

60 – 64 ani 17.003 7.928 9.075
total
- urban 5.049 2.437 2.612
- rural 11.954 5.491 6.463
65 – 69 ani 18.987 8.302 10.685
total
- urban 4.437 1.974 2.463
- rural 14.550 6.328 8.222
70 – 74 ani 18.399 8.176 10.223
total
- urban 3.778 1.579 2.199
- rural 14.621 6.597 8.024
75 – 79 ani 14.118 5.935 8.183
total
- urban 2.802 1.100 1.702
- rural 11.316 4.835 6.481

4
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

80 – 84 ani 8.893 3.369 5.524

total
- urban 1.811 600 1.211
- rural 7.082 2.769 4.313
85 ani si peste 3.440 1.210 2.230
total
- urban 797 284 513
- rural 2.643 926 1.717

Implicaţiile acestui proces sunt de ordin social, economic, patologic,

cultural, medical. Este fundamentală atitudinea societăţii faţă de această
categorie a populaţiei in creştere. Modalităţile de abordare ţin de tradiţie, gradul
de civilizaţie, nivelul cunoştinţelor de gerontologie, particularităţi loco-
regionale, opţiuni.
Rezolvarea diversificată, care să ia in consideraţie condiţia biologică,
valoarea şi opţiunea individuală şi de grup, posibilităţile socio-economice este o
cale de respect şi demnitate reciprocă.
Implicaţiile medicale decurg din polimorbiditatea şi comorbiditatea
caracteristică vârstnicului, incidenţa crescută a bolilor neuropsihice, din
caracterul cronic şi tendinţa la polimedicaţie a vârstnicilor.

„Puţini oameni ştiu să fie bătrâni.”

Francois de la Rochefoucauld

5
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

PENSIONAREA

Munca este o condiţie de bază a vieţii omeneşti, fiind binecunoscută

influenţa ei asupra funcţiilor organismului şi rolul principal pe care îl are în
menţinerea tonusului fizic şi psihic.
De-a lungul întregului ciclu de viaţă, începând cu perioada de educaţie, de
instruire şi continuând cu perioada de maturitate, de activitate socială propriu-
zisă, omul participă la procesul neîntrerupt al muncii, al desăvârşirii. Vârsta a
treia corespunde perioadei când această activitate neîntreruptă încetează,
determinând modificarea statutului ocupaţional şi social.
Pensionarea este un moment important în viaţa individului şi este privită
diferit nu numai în funcţie de tipul pensionării (de boală sau de vârsta), ci şi de
mulţi alţi factori (temperament, sex, preocupări extraprofesionale anterioare).
Pentru cei nepregătiţi poate reprezenta un stress major, determinând o
adevărată criză morală („criza pensionării", „drama pensionării").
„Criza pensionării" se manifestă mai frecvent la cei care nu au avut anterior
o ocupaţie extraprofesională care să-i pasioneze, un hobby. Până la un punct
este firesc, dacă ne gândim că omul se dezvoltă sub influenţa muncii, care i-a
format personalitatea şi caracterul, i-a impus rigoare, ordine, ritm. Pensionarea
perturbează o necesitate umană, o Înlănţuire firească, puţind afecta grav
echilibrul somato-psihic uman.
În general, pensionarea atrage inerţia, lipsa de iniţiativă, pierderea
ritmului, a relaţiilor sociale, accentuează tendinţa la un fel de anchilozare
psihică şi fizică. La persoanele suferinde se constată accentuarea preocupării
pentru starea sănătăţii, acestea devenind anxioase şi deprimate şi sfârşind prin
a te izola, trăindu-şi zilele în solitudine.
Iniţierea unor programe informative, in legătură cu pensionarea şi
însuşirea unei concepţii optimiste asupra bătrâneţii, este un deziderat
fundamental pentru societate şi, desigur, pentru orice vârstnic.
Menţinerea aptitudinilor intelectuale şi a creativităţii, o anumită
„întinerire" spirituală prin asocierea inţelepciunii, experienţei, cu dorinţa de a fi
util,— chiar dacă trecerea anilor şi-a spus, necruţător, cuvântul — sunt o parte
din remediile „bolii pensionării".

Multă vreme bătrâneţea a fost considerată o boală şi nu o etapă firească

în programul vieţii. Începând cu anul 1988, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a
inclus senescenţa între primele cinci probleme prioritare de sănătate ale
populaţiei lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA şi alcoolism.

Bătrâneţea este marcată de intrarea în perioada de pensionare a

individului. Momentul în sine aduce o criză identitară puternică, îndeosebi
pentru bărbaţi, deoarece femeile îşi păstrează în mare parte orientarea
domestică şi familială. Criza socială nu este întotdeauna însoţită de o criză

6
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

individuală, studiile asupra trecerii de la viaţa activă la pensionare arătând

printre altele că mortalitatea şi morbiditatea crescută în anii care urmează
pensionării reprezintă mai mult un mit, decât o realitate.

Un alt aspect este văduvia. Văduvia este cu precădere considerată ca una

din tranziţiile majore ale îmbătrânirii feminine. Centrarea pe universul feminin
are o oarecare susţinere în datele demografice.

În procesul de îmbătrânire se modifică atât structurile organice –

celule, ţesuturi, organe, sisteme şi aparate – cât şi, ca o consecinţă, funcţiile
asigurate de integritatea acestora, care la rândul lor asigură funcţionarea
întregului organism. Deci este vârsta când apar cele mai multe probleme de
sănătate, probleme care, pentru a putea fi combătute necesită medicamente şi
de aici cheltuirea unei sume importante din veniturile persoanelor vârstnice,
care şi aşa sunt, în mare parte, insuficiente.

În ţara noastră, Asistenţa Socială pentru persoanele vârstnice este

reglementată prin Legea nr. 17/2000 republicata şi are în vedere, în primul
rând, evaluarea persoanelor vârstnice care necesită sprijin. Serviciile pentru
persoanele vârstnice se realizează cu consimţământul acestora şi au în vedere:
îngrijirea temporară; îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin
pentru persoane vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici,
case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi multe
asemenea.

Ansamblul serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice sunt

relativ puţine, atât ca varietate cât şi ca număr. Aceste servicii sunt promovate
de organizaţii neguvernamentale, de biserici/culte religioase – serviciile publice
(preponderent rezidenţiale) fiind în general asimilate celor pentru persoane cu
handicap.

Analiza problematicii protecţiei sociale a vârstnicilor se plasează şi în

contextul opţiunii ţării noastre de integrare în Uniunea Europeană.

La această vârstă, suportul este din ce în ce mai necesar cu cât persoana

înaintează în vârstă şi este accentuat de factori ca sărăcia, problemele de
sănătate etc. Dar există şi persoane independente care depind într-o măsură
foarte mică de sprijinul celor din jur.

Pensionarea. Vârstnic activ versus vârstnic inactiv

Retragerea graduală a vârstnicilor din rolurile deţinute la locul de muncă

şi din relaţiile sociale este „inevitabilă‖ şi reprezintă un proces natural.

Procesul dezangajării este recompensator şi este un proces universal de

retragere a individului din societate. O asemenea dezangajare are loc şi pentru a
minimiza dezbinarea socială cauzată de moartea persoanei îmbătrânite.

7
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

Dezangajarea se manifestă printr-o diminuare a numărului de roluri sociale

jucate de un individ, printr-o scădere a interacţiunilor sociale şi printr-o
schimbare a naturii relaţiilor sale sociale care vor fi centrate mai mult pe aspecte
afective decât pe solidarităţii funcţionale. Procesul va conduce la un nou
echilibru la persoanele în vârstă care, spre 80 de ani, vor avea o existenţă
aproape în întregime dezangajată. Aceştia îşi reduc la minim legăturile cu viaţa,
îşi vor abandona grijile şi responsabilităţile şi-şi vor recentra câmpul
preocupărilor către ei înşişi.

“Cu cât oamneii îmbătrânesc, cu atât

spiritul lor devine mai suplu, mai cald,
dobândind o înfăţişare mai organică. S-
ar zice aproape că pentru spirit, timpul
este o dimensiune a întineririi. »
Lucian Blaga

8
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

VÂRSTNICII NU TREBUIE MARGINALIZAŢI !

Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un fenomen social mondial, 10-17%

din populaţia ţărilor dezvoltate fiind reprezentată de vârstnici, iar în ţările în
curs de dezvoltare procentajul este de 3-5%. Acest fenomen are la bază
prelungirea duratei medii de viaţă, datorită progreselor ştiinţelor de asistenţă
medicală şi socială.
Societatea ar trebui să fie pregătită pentru problemele vieţii vârstnicului
şi să poată să-i confere acestuia un climat de protecţie economică, medicală şi
morală. Deprinderea de a munci reprezintă pentru persoanele vârstnice o forţă
morală şi psihică necesară echilibrului tuturor organelor, aparatelor şi
sistemelor organismului, iar întreruperea bruscă a activităţii poate avea
consecinţe negative de inutilitate socială şi izolare.
Pensionarea constituie, deci, un impact care transformă vârstnicul într-o
persoană respinsă de societate, iar generaţiile tinere nu manifestă întotdeauna
un interes deosebit pentru implicarea acestui potenţial uman. În aceste condiţii
se impune o pregătire metodică a oamenilor pentru pensionare, printr-un
complex de măsuri, cu precizarea că bătrânul trebuie implicat activ în viaţa
socială. Lipsa de preocupare poate duce la însingurare, la o prăbuşire psihică şi
morală şi, în final, la depresie.

„Bătrâneţea verde“ versus bătrâneţea patologică

Unele persoane îmbătrânesc firesc, „fiziologic―, ajungându-se la aşa-zisa

„bătrâneţe verde―. Alte persoane îmbătrânesc „patologic―, în cazul acestora
bătrâneţea fiind însoţită de boli, care, la rândul lor, precipită declinul fizic al
organismului.
Vârsta calendaristică şi cea biologică nu se suprapun întotdeauna. Unii au
o vârstă cronologică mai mare, dar biologic se menţin bine; alţii, dimpotrivă,
îmbătrânesc mai repede faţă de câţi ani au. Există, de asemenea, mari diferenţe
între ritmul de îmbătrânire al fiecărei persoane, în funcţie de ereditate,
profesiune, stare de sănătate, viaţă de familie şi mai ales de stresul la care a fost
expus în cursul vieţii (fumat, alcool, sedentarism).
Gerontologia, ca specialitate medicală, se ocupă de îmbătrânirea
fiziologică, având rolul de a prelungi cât mai mult starea de bine, starea activă a
vârstnicului, precum şi rolul de prevenţie a îmbolnăvirilor acestuia. Geriatria,
specialitate modernă în epoca contemporană, se ocupă de bolile care însoţesc
cel mai frecvent bătrâneţea. În condiţiile în care comunitatea vârstnică este într-
o creştere continuă, specialitatea Geriatrie - Gerontologie necesită o promovare
profesională, pentru a se asigura creşterea calităţii vieţii vârstnicului sănătos sau
bolnav, iar medicul specialist geriatru are o responsabilitate complexă de
optimizare a supravieţuirii.

9
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

Soluţii minime pentru susţinerea vârstnicilor:

- să fie consideraţi o parte din comunitate;
- să presteze un serviciu social necesar;
- să beneficieze de un timp liber bine organizat;
- să fie respectaţi;
- să-şi manifeste personalitatea în viaţa socială, în familie, să fie ascultaţi atunci
când beneficiază de o experienţă specială;
- să-şi asigure protecţia şi îngrijirea sănătăţii;
- să li se stimuleze facultăţile mintale;
- să li se asigure o convieţuire armonioasă cu familia;
- să fie antrenaţi în conferinţe, cursuri, şcoli, universităţi.
În aceste condiţii este necesară intervenţia serviciilor sociale şi medicale.
Este vorba, în primul rând, de servicii de bază, care să fie subvenţionate de la
bugetul statului: servicii de consiliere individuală şi familială, agenţii
comunitare de sănătate, servicii de igienă, servicii de igienă mentală, servicii de
igienă medicală. Apoi, pot interveni serviciile de prevenţie, cu scopul de a
preveni deteriorarea psihică şi socială prin consiliere familială, îndrumare în
administrarea raţională a bugetului de familie, ajutor în căutarea unei locuinţe,
control medical de prevenţie primară, antrenare a vârstnicului în diverse
activităţi profesionale şi recreative. Nu în ultimul rând, un rol activ îl au
serviciile de adaptare şi integrare, care să-i confere vârstnicului un sentiment de
utilitate socială.

Vârstnicii nu trebuie marginalizaţi

Dacă în prezent asistenţa medicală geriatrică este în continuă

perfecţionare, sistemul de protecţie socială rămâne precar. Se pune întrebarea:
unde tratăm pacientul vârstnic? Acasă, în spital, în cămine? Pacientul vârstnic
ce suferă de o boală acută este bine să fie tratat cu spitalizare mai scurtă sau mai
lungă, în funcţie de afecţiune. Atunci când este vorba de o boală cronică,
asistenţa medicală este preferabil a se acorda la domiciliu. În situaţii cu totul
excepţionale, când nu există alte soluţii, se recomandă instituţionalizarea în
cămine. Important este să încercăm să schimbăm mentalitatea de marginalizare
a comunităţii vârstnice şi să-i acordăm respectul cuvenit. Medicul, ca specialist
de înaltă calificare, precum şi serviciile sociale, ar trebui să conştientizeze
populaţia asupra responsabilităţii care îi revine, „de a respecta valorile―.

„Frumuseţea nu este exterioară; frumuseţea e

dată de lumina din inimă.”
Khalil Gibran

10
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

BĂTRÂNEŢEA ESTE O BOALĂ?

Organismul uman, pe măsură ce înaintează în vârstă, suferă o serie de

modificări legate de declinul functiilor fiziologice, ceea ce determină o scădere a
capacitătii de răspuns la stres si o crestere a incidentei bolilor. Se diminuează
capacitatea fizică, functiile pulmonare, cardiace, renale, sexuale, endocrine,
auditive, vizuale.

Bătrânii sunt extrem de sensibili si vulnerabili, devenind dificil de îngrijit

atât de personalul medical cât si de familie. În timp se produce pierderea
abilitătii pentru activitătile zilnice (capacitatea de a se spăla singuri, de a se
îmbrăca, de a merge la toaletă, de a-si curăta locuinta. Imobilizarea la pat poate
duce la accentuarea depresiei si izolarea socială a acestor oameni. Se pune
întrebrea: trebuie să ne temem de bătrânete? Bătrânetea este o etapă inevitabilă
în viata noastră, dar o putem face mai usoară si putem să fim cât mai putin
dependenti de ceilalti. Acest lucru este posibil printr-un program bine ales de
exercitii fizice adaptat nivelului individual de rezistentă, sub directă
supraveghere medicală. În acest mod se păstrează functiile organismului, se
previn bolile cardiovasculare, este combătută obezitatea, scade mortalitatea.

Alimentatia trebuie adaptată si ea vârstei, fără excese de grăsimi animale

(carne de porc grasă, untură, unt), dulciuri concentrate (ciocolată, prăjituri de
cofetărie), cu continut bogat în fructe si legume. Cantitatea de lichide trebuie să
fie minimum 1,5 litri pe zi.

Vizitele medicale sunt mai mult decât necesare după vârsta de 65 de ani,
în special examenele oftalmologice. O dată pe an este necesară testarea acuitătii
vizuale, testarea acuitătii auditive. Deosebit de importante sunt controlul
riguros al tensiunii arteriale, testarea glicemiei, colesterolului si lipidelor.

Având în vedere că după 65 de ani infectiile respiratorii sunt mult mai

severe, se recomandă vaccinarea antigripală si antipneumococică.

După vârsta de 75 de ani căderile constituie o cauză frecventă de

dependentă la pat, ele putând fi prevenite printr-un control al tensiunii arteriale
si a bolilor cardiace, prin eliminarea obstacolelor, băilor nesigure, scărilor din
interiorul locuintelor, prin rezolvarea în timp util a problemelor reumatologice
si oftalmologice.

Vârsta a 3-a nu reprezintă o boală, nu trebuie privită cu

pesimism. Chiar dacă procesul îmbătrânirii nu poate fi oprit,
îmbunătătirea calitătii vietii oamenilor în vârstă trebuie să
rămână o preocupare permanentă a fiecăruia, dar si a serviciilor
de sănătate.

11
UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

“Speranţa vede invizibilul, simte

intangibilul şi împlineste imposibilul.”
Charles Caleb Colton

12
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

SĂ NE RESPECTĂM BĂTRÂNII!

Specialitatea geriatrica are o sarcina foarte grea: aceea de a

preveni imbolnavirile care ii pandesc pe varstnici. In cazul in care
acestia au fost deja atacati de diverse afectiuni, medicii geriatri
trebuie sa preia controlul.

De la ce varsta incepem sa imbatranim?

Odata cu venirea pe lume, in fiecare zi imbatranim putin cate putin.

Majoritatea functiilor biologice legate de varsta ating un varf inainte de 30 ani,
iar dupa aceea incep sa scada progresiv, intr-o maniera liniara. De la 65 ani
incolo ne putem gandi la varsta a treia. Prea mult stres, prea multe boli, un stil
de viata dezordonat, toate duc la consumarea rapida a tineretii si a vigorii.

Bolile batranetii

Exista anumite afectiuni care apar aproape exclusiv la varstnici, cum ar fi

incontinenta urinara, iar altele care survin la batranete mai des decat in alta
perioada a vietii.

Pe langa acestea, mai sunt si boli, care desi au aparut in tinerete, acum se
manifesta mai zgomotos. Dar chiar si atunci cand avem de-a face cu un caz
fericit - un batranel sanatos tun, tot trebuie sa fim atenti sa nu se
imbolnaveasca. Persoanele varstnice trebuie sa mearga mai des la doctor si sa
faca controale medicale regulate.

Afectarea unui sistem organic blocheaza un alt sistem, ducand la

deteriorarea ambelor, la infirmitate, dependenta si, uneori, la deces. Se stie ca
dupa o anumita varsta, gripa devine periculoasa.

Inima poate pune si ea serioase probleme, deoarece se modifica ritmul

cardiac. Elasticitatea pulmonara scade, tesuturile cartilaginoase ale articulatiilor
se degenereaza, iar organismul da semne de oboseala.

De aceea, chiar la cea mai banala afectiune, varstnicul trebuie sa consulte

medicul! Mai grea e lupta cu depresiile, pierderile de memorie, dementa, care
deseori evolueaza la batrani fara sa fie diagnosticate.

13
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

Detectarea precoce a bolilor poate preveni o deteriorare a starii

fizice si psihice a persoanelor varstnice.

“Ceva ce nu s-a măsurat niciodată:

întinderea speranţei.”
Victor Hugo

14
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

CUM SĂ FENTĂM VÂRSTA…

Viciile ne imbatranesc. Daca vrem sa nu ni se citeasca pe fata anii reali, sa

uitam de obiceiurile proaste: fumatul, consumul excesiv de alcool, prea multe
nopti pierdute.

Miscarea este cuvantul cheie care ne mentine tineretea si supletea. Chiar

daca iesim la pensie, sa nu ne inchidem in casa, ci sa ne facem zilnic plimbarea
de frumusete. Sa admiram natura, sa respiram aerul curat din parc si sa nu ne
lasam prada gandurilor negre.

Sa consultam un dietetician pentru a ne ajusta regimul alimentar, daca

am pus prea multe kilograme pe noi. Sa renuntam la grasimi, carne, prajeli.
Chiar daca ne este greu sa evitam dulciurile, sa incearcam sa ne pacalim cu
fructe.

Sa incearcam sa frecventam o sala de sport, ocazie cu care va trebui sa

trecem si pe la doctor ca sa ne spuna la ce eforturi fizice avem voie sa ne
supunem.

Un psihic sanatos inseamna un organism sanatos. Sa nu lasam greutatile

batranetii sa ne afecteze optimismul. Sa nu ne gandim la varsta a treia ca la un
capat de drum! Acum avem mai mult timp liber, dedica-l pasiunilor noastre,
copiilor, nepotilor.

“Pe măsură ce suntem mai puţin tineri, bătrânii

ni se par mai puţin bătrâni; s-ar spune că
timpul ne dă nouă anii pe care îi ia de la ei.”
John Petit-Senn

15
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

BĂTRÂNEŢEA ŞI BOLILE EI

Gerontologia, ca termen, se defineste ca stiinta proceselor de

imbatranire, iar geriatria, drept o ramura a medicinii, care cerceteaza aspectele
patologice ale imbatranirii.
Geriatria presupune cunostinte in primul rand din domeniul medical, dar
si din alte domenii ca: psihologie, sociologie etc. Geriatria a devenii astfel o
stiinta de sine statatoare, cuprinzand intr-o medicina interna a varstei inaintate,
referate imrortante din cardiologie, psihiatrie si neurologie, care reprezinta
substanta sa fundamentala.
Cauzele care explica fenomenul de imbatranire a populatiei sunt:
scaderea natalitatii, progresele medicinii si cresterea nivelului de trai, care
maresc rata de crestere numerica a populatiei varstnice, prin ameliorarea
morbiditatii si mortalitatii.
Se apreciaza ca denumirea de „persoane de varsta a treia" este mai
proprie decat aceea de persoana in varsta, deoarece evoca sectorul populatiei
care a depasit mijlocul vietii.
Spre deosebire de imbatranire (proces dinamic, indiferent de varsta
cronologica), senescenta, cuprinde ultima perioada a vietii. in cadrul acesteaia
se delimiteaza senilitatea, care este o perioada finala, cu deteriorari biologice
severe. Senescenta nu este o boala, este un proces fiziologic, chiar daca
imbatranirea se asociaza, de regula, desi nu obligatoriu, cu imbolnavirile.
Diversele modificari fiziologie par sa fie in raport direct cu imbatranirea, dar
multe persoane varstnice isi conserva capacitatile lor functionale, cu toata
degenerescenta organica aparenta. Prin cresterea populatiei varstnice, apar
unele consecinte nedorite. Din ansamblul populatiei varstnice, se pot reliefa
unele grupe cu risc crescut: Persoanele foarte in varsta (80 - 90 de ani),
varstnicii care traiesc singuri sau care nu au copii, batranii cu afectiuni sau
handicapuri grave, cupluri in varsta, dintre care unul sau ambii sunt grav
bolnavi, femeile in varsta, batranii care traiesc in institutii colective (camine de
batrani, camine-spital) etc. Pentru protectia acestora s-a el aborat carta
drepturilor batranului.
Consecintelor demografice, li se adauga si consecinte socio-familiale:
cresterea numarului familiilor avand copii putini sau fara copii, cresterea
numarului batranilor fara copii, uneori dezinteres si lipsa de afectiune pentru
batrani din partea familiei etc. De aici decurg sarcini grele, economice pentru
societate.
Dar aspectul cel mai important il constituie implicatiile medicale. Se apreciaza
ca dupa 65 de ani (inceputul varstei a treia), 50% dintre batrani au nevoie de
ingrijiri medicale, ambulatorii sau spitalicesti. In timp ce varstnicii reprezinta
circa 15% din totalul populatiei, ei consuma 50% din prestatiile medicale.
Asistam de fapt la o geriatrizare a medicinei. Din aceasta cauza este necesara
pregatirea tuturor cadrelor medico-sanitare, indiferent de specialitate, dar,

16
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

indeosebi, a omnipracticianului, medicul generalist, cu cunostinte referitoare la

asistenta medicala a varstnicului. Daca se are in vedere ca asistenta geriatrica
implica nu numai consultatii, dar in special ingrijiri, de obicei complexe, se
intelege ca rolul medicului si al cadrelor medii, devine foarte important.
O clasificare curenta a persoanelor in varsta distinge:
- intre 65 (60) - 75 ani, trecerea spre batranete, sau perioada de varstnic;
- intre 75 - 85 (90) de ani, perioada de batran;
- peste 85 (90) de ani, marea batranete sau perioada de longeviv.
In afara de aceasta clasificare cronologica, se foloseste si o clasificare
medicala:
- „imbatranirea fiziologica", armonioasa, in care varsta cronologica se identifica
cu varsta biologica;
- „imbatranirea nefiziologica", care poate fi:
- prematura, cand incepe de timpuriu, sau
- accelerata, cand ritmul de imbatranire se accelereaza la un moment dat (dupa
pensionare, dupa decesuri in familie, dupa internari etc).
Imbatranirea nefiziologica este o imbatranire patologica ., dar aceasta nu
inseamna ca batranetea este o boala.
Se mai distinge si o imbatranire asincrona, determinant pe un profil
(cardiovascular, cerebral, etc). Asistenta varstnicului nu este numai medicala,
deoarece implica si aspecte psiho-sociale, care, cunoscute, creeaza o perspectiva
mai favorabila procesului de intelegere si ingrijire a varstnicului. Astfel,
varstnicul, prin incetarea activitatii profesionale, mai ales cand aceasta este
brusca, fara pregatire, isi pierde sentimentul de utilitate sociala, prestigiul
social, responsabilitatea, rolul si statutul in familie, uneori fenomenul fiind
resimtit ca o adevarata drama, o moarte sociala. Stresul devine nociv. Se descrie
chiar o patologie a retragerii, a pensionarii. Daca se adauga „izolarea", se poate
intelege dimensiunea problemei. In timp ce vechile civilizatii apreciau si utilizau
intelepciunea batranilor, societatea moderna priveste cu neincredere utilitatea
lor. Se dezvolta o cultura a tineretii si adolescentei, in care batranul isi gaseste
din ce in ce mai greu locul. In concluzie, societatea moderna genereaza
batranete, dar tinde sa o respinga si o izoleaza. Pentru combaterea acestui
fenomen, pentru ameliorarea conditiilor de viata ale varstnicului, in interesul
acestuia, dar si al societatii, sunt necesare eforturi. Trebuie edificata o conceptie
realista despre imbatranire. Aceasta trebuie sa se desfasoare demn, ferita de
griji si de boli. Este, ceea ce s-a numit, „pregatirea pentru imbatranire". Corpul
medico-sanitar, chemat, prin specificul profesiei, sa ingrijeasca si aceasta
categorie de populatie, trebuie sa ofere batranilor respinsi de societate, si,
uneori, de propria familie, un sprijin nu numai profesional dar si moral.
Pentru a ajuta populatia varstnica, trebuie cunoscute bine modificarile
fiziologice care apar la varstnic. Astfel, facultatile de perceptie sunt in regresie la
batrani (auzul, vederea, dar si gustul, mirosul). Senzatiile dureroase si termice
diminua. Adesea, la batrani apar infarcte miocardice, ulcere perforante sau
chiar fracturi, fara durere. Patologia batranului este diferita de cea adultului.
Claudicatia intermitenta, (durerea in molet, la arteritici in miscare), angorul sau
dispneea, pot fi mascate de restrangerea activitatii. Polipatologia este regula, iar
tablourile atipice sunt foarte frecvente. Modificarile psihice ca: apatia, depresia,
teama de spitalizare, confuzia, sunt obisnuite. Ele pot masca o suferinta
somatica, organica. Incontinenta urinara sau de materii fecale poate insoti unele

17
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

boli acute sau iatrogene (medicamentoase). Cele mai frecvente boli care apar la
batrani sunt: cardiopatii aterosclerotice ischemice, hipertensiunea arteriala,
tulburarile de ritm si conducere, arterita cu celule gigante, anemia pernicioasa,
leucemia limfatica cronica, diverticuloza digestiva, hernia hiatala, ischemiile
digestive, diabetul zaharat, mixedemul, tireotoxicoza, ateroscleroza cerebrala,
boala Parkinson, dementele, depresiile, starile confuzionale, glaucomul,
cataracta, osteoporoza, poliartrozele, guta, fractura capului femural, cancerul
cutanat, pruritul etc.

(Termenul „senil" a capatat o nuanta peiorativa. De aceea, el trebuie

utilizat rar, in cazul de decrepitudine, stari degenerative ireversibile etc. in locul
traditionalului senil, se prefera termenul „involutional", mai nuantat.)

„Un om nu este bătrân atâta timp cât

caută ceva.”
Jean Rostand

18
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

SĂRĂCIA

Tinad cont ca omul in primul rand este inainte de toate o fiinta sociala el
actioneaza si reactioneaza in functie de feead-beck-ul pe care il primeste din
exterior calitatea acestuia face ca in timp individul sa-si creeze propriile strategii
de gandire, sa poata discerne iar cu timpul sa aiba putere anticipativa vis-a-vis
de informatia noua primita astfel putand gasii soluti optime si in timp cat mai
scurt care sa-i asigure succesul si sa se indeparteze cat mai mult de fenomenul
numit saracie.
Saracia, ca si bogatia, metaforic putem spune ca se « invata ». Ea
depinde de educatia care i se da individului, de nivelul de socializare a grupului
din care face parte, de conditiile de trai pe care i le ofera grupul in procesul
propriu de educatie si dezvoltare. In acest caz chiar daca potentialitatile sale
biologice nu sunt foarte inalte aceasta diferenta se poate compensa cu o buna
educatie si cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care
poate intervenii si care poate ofera modele de viata. Privind din cealalta latura si
creionand un tablou virtual putem afirma, chiar daca potentialul este ridicat iar
procesul de educabilitate este precar se poate ajunge in cazuri extreme pana la
genii ratate deoarece nu se gaseste acel mediu propice in care individului sa i se
valorifice potentialul propriu astfel acel potential sa ramana latent si sa nu se
mai manifeste iar individul sa urmeze modele gresite si sa ajunga in acea
situatie in care, in mod paradoxal, ar putea sa razbeasca in viata dar nu va putea
deoarece i sa cristalizat o mentalitate urmand acele modele.
Fortand lucrurile si asumandu-ne propriile afirmatii, putem spune ca
bogatia si saracia sunt fenomene create de om, se creeaza un dezechilibru la
nivel social in care nenumarate fenomene joaca roluri esentiale . Motivatiile
puternice a unora si lentoarea altora pot crea acele dezechilibre profunde in care
oamenii in toata splendoarea lor se impart in bogati si saraci.
Din pacate, in orice societate, oricat de avansata sau de decazuta ar fi ea,
manifestarile comportamentale sunt preponderent aceleasi .

Saracia poate fi privita din numeroase unghiuri, fateta principala a

acestui termen isi are radacinile adanc infipte in relatiile bio-psiho-sociale ale
individului.
Din punct de vedere social, saracia o putem defini ca fiind acel fenomen
in care individual sau grupul din care face parte (familia) nu are potenta
necesara atat intelectuala cat si economica de a-si satisface nevoile primare
astfel situandu-se pe o scara sociala inferioara.
Fiecare individ este inzestrat de natura cu un bagaj genetic, cu un
potential intelectual. Inca de la nastere acest bagaj incepe sa se manifeste in
diferite moduri reactionand diferit in functie de context.
Pe parcursul vietii, capacitatea intelectuala si aptitudinile incep sa
schimbe si sa modeleze fiinta umana dandu-i o personalitate cu care sa
interactioneze cu mediul schimbindu-l si modelindu-l dupa propriile nevoi.

19
 UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ ODOBEŞTI

Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferentele care au loc la nivel

social poate crea un tablou care sa reflecte pozitia sociala a individului, relatii pe
care individul prin abilitatile sale le sintetizeaza, le ierarhizeaza in functie de
nevoi, principii si primordialitate.
Dar stim ca lucrurile nu stau intodeauna asa, gradul de inteligenta al
individului nu poate de unul singur sa joace mai multe roluri, chiar daca
individul este destul de inteligent nu putem afirma ca el nu poate fi sarac,
dimpotriva el poate constientiza faptul in sine dar daca nu exista acea motivatie
intrinseca de a se desavarsi ca individ, el se poate complace in situatie
ramanand un latent social.
Societatea, la randul ei, prin politica pe care o duce ar trebui sa creeze
sanse egale fiecaruia, dadu-le posibilitatea de a trai si a-si conduce propriul
destin prin intersectii de legi si norme sociale care sa produca acel efect de
bunastare intregii populatii.
Saracia ca si bogatia sunt fenomene instabile si greu de definit in studiile
longitudinale, fiecare individ avand suisuri si coborasuri, succese si insuccese,
fenomene care nuanteaza viata de zi cu zi a individului, in functie de cum
percepe realitatea, in functie de relatiile cu ceilalti, de abilitati, inteligenta si
creativitate, individul poate gasi cai care sa-i asigure conditiile necesare de a
duce un trai decent atat pentru propria persoana cat si a familiei din care face
parte.
Tinad cont ca omul in primul rand este inainte de toate o fiinta sociala el
actioneaza si reactioneaza in functie de fead-beck-ul pe care il primeste din
exterior, calitatea acestuia face ca in timp individul sa-si creeze propriile
strategii de gandire, sa poata discerne, iar cu timpul sa aiba putere anticipativa
vis-a-vis de informatia noua primita astfel putand gasi solutii optime si in timp
cat mai scurt care sa-i asigure succesul si sa se indeparteze cat mai mult de
fenomenul numit saracie.
Saracia, ca si bogatia, metaforic putem spune ca se ‗‘invata‘‘, depinde de
educatia care ti se da, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de
conditiile de trai pe care ti le ofera grupul in procesul propriu de educatie si
dezvoltare.
Fortand lucrurile si asumandu-ne propriile afirmatii, putem spune ca
bogatia si saracia sunt fenomene create de om, se creeaza un dezechilibru la
nivel social in care nenumarate fenomene joaca roluri esentiale .
Motivatiile puternice ale unora si lentoarea altora pot crea acele
dezechilibre profunde in care oamenii in toata splendoarea lor se impart in
bogati si saraci.
Din pacate, in orice societate oricat de avansata sau de decazuta ar fi
manifestarile comportamentale, sunt preponderent aceleasi .

“Longevitatea nu înseamnă deocamdată

decât prelungirea bătrâneţii.”
Vasile Ghica

20