_5f

t GRIGORIE LEU BOTOȘĂNEANU

Sectele din România

CHI Ș IN ÂU
Tipografia Eparhială „Cartea Românească1'
19 3 1
 INTRODUCERE.

Biserica Ortodoxă Română trece printr’o mare

strâmtorare. Aș putea spune că ne aflăm la o co­
titură chiar primejdioasă în drumul nostru pastoral
și misionar.
Mereu se seamănă zizanie la întuneric, în sfân­
tul ogor plin de grâul creștinismului ortodox, care
a dat ființă neamului românesc. Se dă lupta pe
viață și pe moarte, ca să despartă pe preot de cre­
dincioșii săi în primul rând. Apoi vor să răsvrătiască
poporul împotriva conducătorilor lui în general.
Vrăjmașii noștri sunt convinși că numai discredi­
tând preoțimea cu batjocuri, vor distruge tăria Bi­
sericii ortodoxe, și deci a neamului românesc.
Cauzele acestei strâmtorări, ale acestei cotituri de
viață primejduită, sunt următoarele:
1. Răsboiul a adus mari turburări în viața mo­
rală și religioasă a poporului nostru.
2. în astfel de vremuri ne-am pomenit cu o mare
lipsă de preoți. O veche generație dispărea și alta
nouă nu era pregătită.
3. Sectanții au folosit și turburările răsboiului și
lipsa de preoți. Propagandiștii, străini de neam și
lege, s’au furișat în turma cuvântătoare a credin­
cioșilor noștri ca niștejupi îmbrăcați în piei de
 6

oaie și au sfâșiat sufletele multora, rătăcindu-i de pe

calea credinței strămoșești.
4. Mărindu-se Țara, (ca răsplată și binecuvântare
dumnezeiască pentru suferințele de veacuri ale
strămoșilor noștri) mulți din acești străini au fost
cuprinși în rândurile cetățenilor români. Lucrul în­
vrăjbirii lor a fost cu totul ușurat.
Strigătul de alarmă a început. Chiar noi acum
nu facem altceva, decât vestim primejdia și cerem
străjuitori duhovnicești, bine înarmați și bine pre­
gătiți, la paza de zi și noapte.
Adevărul este că s’au făcut sforțări, pentru a se
pregăti noua generație de preoți și ierarhi.
Strâmtorarea însă continuă; turburările religioase
cu sfâșierile sufletești dăinuesc. Ceva mai mult...
pare că se înmulțesc.
Iată câteva din pricini cari complectează pe cele
de mai înainte și fac ca învrăjbitorii să fie ascul­
tați și chiar urmați în rătăcirile lor.
a) Mulți doresc o cale de izbăvire și de mântuire
mai temeinică și mai grabnică. Nemulțumiți că
slujitorii confesiunilor religioase nu pot să înde­
plinească dorința lor, găsesc că ar putea face a-
ceasta sectanții cu făgăduelile lor.
b) Libertatea prea democratică de astăzi rătă­
cește și prăpădește pe mulți cu păcatul mândriei
și al neascultării. Este o vreme de desorientare
și anarhie. Mulțimea se crede destul de pricepută
și învățată. Nu vrea să mai urmeze Biserica stră­
moșească și să asculte povățuirea. clericilor ei.
 7

Slujbele religioase tradiționale le socotesc ca ceva

din alte vremuri. Cred că dacă s’au schimbat rân-
duelile omenești, de-acum trebuie să se schimbe
și credința cu legile ei dumnezeești.
Este deci o dorință de totală libertate și de veș­
nică noutate.
c) Odată cu libertatea democratică s’a întins și
destrăbălarea imoralității, care a încurcat toate so­
cotelile vremei; căci, unde își face loc imoralitatea,
urmează numai decât risipa, iar sărăcia bate la ușă.
Pentru aceasta este o totală răsvrătire.
O parte propagând comunismul, ca trântorii să
trăiască pe spinarea celor muncitori, s’au ridicat
cu furie împotriva creștinismului, care rânduește
așa de bine și viața morală sufletească și pe cea
economică trupească. Așa s’au răsvrătit bolșevicii.
Mulțimea năcăjiților însă găsește scăparea și ali­
narea tuturor lipsurilor sufletești și trupești într’o
habotnicie religioasă extremă, cu rugi și postiri în­
delungate și cu lepădarea tuturor plăcerilor ome­
nești (fumat, băuturi alcoolice, muzică, jocuri etc.).
Biserica creștină ortodoxă cu slujitorii ei, nebăgând
de seamă această stare sufletească, au folosit’o se-
ctanții. Propagandiști străini stau în calea unor ast­
fel de năcăjiți, și îi rătăcesc în bezna sectelor lor.
Putem spune apoi, că și îndreptarea calendaru­
lui a fost o piatră de încercare, ce încă rătăcește
pe mulți Români.
îndreptarea calendarului a dat apă la moara
sectanților, de a discredita mai mult preoțimea
 8

română, îndepărtând’o de popor. învrăjbirea nu s’a

oprit numai la răcirea credincioșilor față de preoții
lor și rătăcirea în bezna sectelor. Nu ! Zizaniile se
seamănă dela întuneric cu multă dibăcie și în mij­
locul și între conducătorii sufletești ai poporului.
Discreditarea și neâncrederea se împrăștie crescând
și dela popor la preoți și dela preoți la conduce­
rea episcopală și sinodală.
*
* *
Dacă acesta este adevărul, trebuie să luăm a-
minte. Să se repună la locul ei de cinste și auto­
ritatea morală a ierarhului față de preoții lui și a
preoților față de credincioșii lor. Să se pășiască
apoi cu tact și stăruință la cultivarea grădinilor
sufletești. Să se plivească cu multă străduință și
băgare de seamă toate buruenile rătăcitoare.
Pentru aceasta trebuie să se cunoască bine aceste
burueni în toate amănuntele și manifestările lor
„ca nu cumva plivind neghinile să se rupă și grâul
împreună cu dânsele“ (Matei cap. XII, 29).
Să se lămuriască întru totul deosebirile sectare
și între ele ca să le știm primejdia, dar mai ales
față de Biserica noastră creștină ortodoxă.
Mulți le confundă și le amestecă, pentru care fapt
mai rău se rătăcesc. De altfel aceasta este și tac­
tica sectanților, de a încurca pe creștini cu diferite
nume și învățături, ce par a fi cu totul după sf.
Scriptură și sf. Tradiție.
 9

Un nume general sub care se arată sectanții și

rătăcesc pemulți, este cuvântul „Pocăiți".
Un preot a scris o carte despre baptiști, adven­
tiști și nazareiîntitulând-o „Pocăiții" (dr. N. Brinzău-
Vulcana). Sub acest nume mulți amestecă pe nazarei
cu evangheliștii și chiar cu adventiștii. Chiar sec­
tanții de diferite categorii își dau acest nume ge­
neral, pentru ca nimeni să nu le mai găsiască
urma. Alții cred că „Pocăiții" sunt o sectă aparte.
Adevărul este, că o sectă aparte cu acest nume
nu există. Numai nazareii se numesc obișnuit și
„Pocăiți" pentru rigorismul vieții lor.
Se mai crede apoi că „mileniștii și studenții de
Biblie" sunt două secte aparte. Nu-i adevărat. Este
aceiaș sectă, care mai are încă o mulțime de nume,
numai ca să poată înșela.
Și adventiștii și penticostaliștii au diferite îm­
părțiri și numiri, numai și numai ca să rătăciască
pe credincioși și să înșele pe autorități.
*
* *
Pentru toate aceste pricini voim £ă venim în aju­
torul credincioșilor noștri și în special conlucră-
torilor preoți, descriind pe fiecare sectă aparte cu
doctrina, învățătura și cultul ei. Nu va fi ușor, pen-
trucă ei au ascunzișuri și dedesubturi cu anevoe
de pătruns.
 PARTEA I.

ORIGINA SI GRUPAREA SECTELOR

Doctrina și cultul lor în general

Cap. I.
SECTELE MISTICE.
Pentru o cunoaștere mai temeinică trebuie să
facem mai întăi gruparea sectelor după izvorul lor.
Toate sectele cari, turbură țara noastră, au două
izvoare. Au năvălit din două părți, cu învățături
și principii întru totul opuse și deosebite.
O parte își au rădăcina în rătăcirile religioase
din Rusia. Pentru motivul că s’au îndreptat cărțile
de slujbă (veacul XVII), în care se strecurase o
mulțime de greșeli prin copiere, s’au format un nu­
măr de secte. Acestea au tulburat Rusia veacuri
întregi și au adus-o în starea de acum.
Răsvrătirea de atunci se aseamănă cu tulburarea
dela noi de astăzi pentru îndreptarea calendarului.
Nădăjduim însă că Românii de acum vor fi mai
înțelegători ca Rușii de atunci.
Toate aceste rătăciri le numim mistice, pentrucă
se formează dintr’un habotnicism religios. Le e frică
de orice îndreptare. Ei văd în aceasta o pericu­
loasă schimbare și atingere de credință.
 11

Când Patriarhul Rusiei Nicon și Țarul Alexei

Mihailovici au îndrăznit să adune soborul dela 1654
și să hotărască îndreptarea cărților de slujbă, s’au
format atâtea grupări de Rascolnici, care într’ade-
văr au răscolit orientul ortodox.
Dintre aceste rătăciri fac parte și lipovenii și
scapeții, cari jscapă la noi de asupririle țarilor încă
de prin veacul XVII. Scapeții aproape au dispărut
din pricina mutilării lor sălbatice. Lipovenii însă
s’au înmulțit în România’ până la câteva zeci de
mii. Nu sunt în stare însă să facă nici o tulburare
religioasă.
Alte specii de rascolnici ruși ajunși în Ba­
sarabia mai sunt molocanii și inochentiștii.] §
.învățătura. “
Aceste rătăciri însă nu s’au putut organiza cu
învățătură și cult aparte, afară doar de lipoveni.
Totuș rătăcesc pe mulți credincioși, făcându-i să
cadă în mrejele celorlalți sectanți raționaliști, ve-
niți din apus, mult mai bine organizați și mai
periculoși.
învățătura acestor sectanți este o totală nepătrun-
dere a credinței și a unui trai creștinesc. Iată câ­
teva exemple:
a) Slujba dumnezeiască să se facă numai după
cărțile vechi dela Vladimir, cari cuprind adevărata
credință ortodoxă, prin care s’au mântuit toți țarii.
b) Cuvântul lisus să se scrie numai cu un singur
i—Isus.
 12 —

c) Semnul Crucii să se facă numai cu două degete.

d) Aliluia să se cânte numai de două ori.
e) Crucea de lemn sau de metal să se facă yuT
mai cu opt brațe.
Cultul.

Toate sectele mistice în general au păstrat forma

bisericilor și slujbele religioase ca și Biserica cre­
ștină ortodoxă. Au respectat întru totul obiceiurile
tradiționale. Le-au redus însă la așa formalisme,
încât unele secte au ajuns la imoralități și practice
aproape sălbatice.
Să ne aducem aminte numai de subteranele
hlâștilor din Rusia și ale inochentiștilor noștri din
Basarabia.
Aceste secte n’au putut măcar să-și arate scris
învățăturile și rânduelile lor de slujbă. Ele nu au
cărți de literatură teologică cu doctrina și cultul lor.
 Cap. II.

SECTELE RATIONALISTE-PROTESTANTE.

Cele mai organizate și mai periculoase secte vin

din Apus. Patria lor este în deosebi Anglia și A-
merica. Ele, pătrunzând însă între credincioșii unor
popoare culte, s’au organizat în bisericuțe cu o în­
vățătură scrisă și lămurită.
Aceste secte se ivesc dintr’o pricină cu totul
alta decât cele mistice din Rusia.
Acelea s’au format pentrucă s’au îndreptat cărțile
greșite, deci pentru a păstra neatinsă tradiția, a-
dică ceeace au apucat.
Acestea, dimpotrivă se nasc pentrucă nu se mul­
țumesc cu trecutul creștinesc și tradiția lui. Lea­
pădă totul și-și formulează credințe noui după ca­
pul și gândirea fiecăruia în parte.
Rătăciții aceștia zic că Biserica creștină cu învă­
țătura și organizarea ei canonică de veacuri, nu
este întemeiată pe sf. Scriptură. Și atunci totul
trebuie schimbat. Credincioșii să-și rânduiască viața
lor religioasă după cum pricep și înțeleg sf. Scri­
ptură, căci Ea este singurul izvor de credință. Fie­
care deci să citiască sf. Scriptură și să-și scoată
norme de traiu, fără a ținea în seamă tradiția tre­
cutului.
 — 14 —

Cu acest fel de a judeca, Luther, Calvin și Zvin-

gly au întemeiat trei comunități noui și au deschis
drum larg tuturor rătăcirilor sectare în veacul XVI.
(Biserica sau confesiunea întemeiată de ei se nu­
mește protestantă • și reformată).
Toate sectele, ce vin din apus, se numesc rațio­
naliste, pentrucă nu admit ca învățătură și trai cre­
știn, decât ceea ce pot trece prin judecata și rațiu­
nea lor. Se mai numesc apoi și protestante, pen­
trucă merg pe drumul croit de protestanți și re­
formați.
Și protestanții și sectele, ce se nasc în urmă, au
aceiași învățătură fundamentală.

învățătura.

în primul rând toți sectanții leapădă tradiția tre­

cutului, a vieții creștine cu rânduelile canonice ale
celor dintâi opt veacuri, stabilite în cele șapte Si-
noade Ecumenice. Ei spun: nu trebuie nici o pre-
danie, nici o tradiție, pentrucă însuș Hristos nu le-a
ținut în Seamă (Mat. XV, 3, 9; Marc. VIII, 13).
Ce era să îndepliniască Mântuitorul Hristos?
Obiceiurile fariseice, cari strecurau țânțarul și în-
ghițau cămila? Năravurile cărturarilor, cari mâncau
casele văduvelor, făcând rugăciuni lungi pentru fă-
țărie? Apoi spălăturile cari curățiau numai partea
din afară a blidului și a paharului, înăuntru pline
fiind de răpire și nedreptate? (Mat. xxiv, 13, 24 și 28).
Nu este vorba aici despre predania apostolică,
 15 —

adică învățătura verbală a sfinților Apostoli, ci de

obiceiurile cărturarilor și fariseilor din legea veche.
Vor să se mai sprijine pe diferite locuri din epis­
tolele sf. Apostol Pavel, dar proptelile sunt cu to­
tul slabe. Astfel sectanții vor să se bazeze pe cap. I
v. 8 din epistola către Galateni, unde este vorba
de susținătorii obiceiurilor evreești, cari cereau ca
toți creștinii să se taie împrejur. Citează apoi cap. II
v. 8 din epistola către Coloseni, unde iarăș nu se
vorbește de predania apostolică, ci de cea ome­
nească cu filosofia și înșelăciunea păgână, care în­
văța că lumea nu e zidită de Dumnezeu. Mai a-
tacă ei tradiția cu epistola I Corinteni (IV, 6), unde
e vorba de partidele și împerecherile ce se iviseră
între Corinteni. Este deci o explicare a celor scrise
apoi la 1 Tim. I, 3, 4; Tit. I, 13, 14.
în aceste locuri sf. Apostol Pavel se ridică cu
putere împotriva tâlcuirilor talmudice și obiceiurilor
fariseice, numindu-le „basme evreiești“ și împotriva
învățăturilor păgânești. Deci nici aici nu poate fi
vorba de tradiția apostolică. Și încă alte locuri
mai citează ei, al căror înțeles îl trag de păr.
Hotărâtoare sunt însă următoarele învățături din
sf. Scriptură: „Multe încă și alte semne a făcut
lisus înaintea ucenicilor săi, cate nu sunt scrise
în cartea aceasta" (ioan 20, 30).
„Sunt încă și alte multe, câte a făcut lisus, cari
de s’ar fi scris una câte una, nici în lumea aceasta,
mi se pare, că nu ar încăpea cărțile ce s’ar fi scris"
(Ioan 21, 25).
 — 16 —

„Mergând învățați toate nea murite^—a zis Mân­

tuitorul „botezându-iîn numele Tatălui al Fiului al
Sfântului, Duh, învățându-i să păziască toate câte
am poruncit vouă“ (Mat. 28, 19-20). (Și poruncile Lui
nu sunt toate scrise în sf. Scriptură).
Cel mai hotărâtor loc însă, ce le răstoarnă toate
zvârcolirile lor, este: „Fraților stați și țineți preda-
niile, care v’ați învățat, ori prin cuvânt opri prin
epistola noastră1’1' (ii Tesal. 2, 15).
*
* *
Biserica ei o socotesc o simplă casă de adăpost
pentru întâlnire. înlătură cu batjocură dogma cre­
ștină, că Biserica reprezintă împărăția lui Dumne­
zeu pe pământ, cuprinzând în sânul Ei pe toți cre­
știnii, cari se închină sf. Treimi și urmează învă­
țăturile Mântuitorului Hristos; iar în partea văzută
este casa Domnului, locaș în care sălășluește slava
lui Dumnezeu.
Sectanții aduc în sprijinul lor locul dela ev. Ma­
tei XXVIII, 19—20. Acolo se spune: „Unde sunt
doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și
Eu în mijlocul lor“.
După ei aceasta ar fi Biserica. Uită că Mân­
tuitorul spune destul de clar în altă parte: „De
nu te va asculta (e vorba de fratele greșit), mai ia
cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a două sau
trei mărturii să stea tot adevărul. Iar de nu-i va
asculta pe ei, spune-l Soborului (Bisericei); și de
nu va asculta nici de Sobor, să-ți fie ție ca un
păgân și vameș (Mat. xvm, 15, 17).
 17

Dacă cei doi sau trei ar fi Biserica (Soborul),

Mântuitorul n’ar fi mai zis: „De nu-i va asculta
pe ei, spune-1 Soborului (Bisericii).
Odată plecați și cu Biserica pe povârnișul rătă­
cirilor, se pierd din ce în ce în întunecimile ra­
ționalismului lor și cu ierarhia (preoția) și cu tai­
nele, și cu închinarea către sf. Fecioară Maria,
către sfinți, sfânta Cruce etc.
*
* *
Ei susțin că fiecare creștin este un preot, pen-
trucă sf. Ap. Petru în epistola I-a zice: „ Voi rod
ales, preoție împărătească, neam sjînt (ii, 9), Se
mai sprijină ei și pe următoarele locuri din Apo­
calips: „Și ne-au făcut împărați și preoți lui Dum­
nezeu" (i,6) nȘi ne-au făcut pe noi Dumnezeului
nostru împărați și preoți și vom împărăți pe pă­
mânt" (V, 40).
Dacă toți creștinii ar fi preoți, ar urma să fie
și împărați. Sf. Apostol Petru în acelaș capitol
spune însă: „De Dumnezeu vă temeți, pe împă­
ratul cinstiți11' (II, 17; Rom. XIII, 1, 8; I Tim. II, 1, 3).
Iar sf. Ap. Pavel spune foarte lămurit: „Acela
a dat pe unii apostoli, iar pe alții prooroci, iar pe
alții evangheliști, iar pe alții păstori și dascăli spre
desăvârșirea sfinților, spre lucrul slujbei, spre zidi­
rea trupului lui Hristos" (Ef. iv, n, 12).
Creștinii se numesc împărați și preoți în chip du­
hovnicesc, ca niște oameni aleși, cari se stăpânesc
 18

dela păcate și singuri se aduc jertfe de laudă ș

facere de bine. (Evr. 13, 15, 16).
Vor fi creștinii împărați și preoți acolo „pe pă­
mântul cel nou“ (ii Petr. iii, 13), dacă se vor învred­
nici să fie în numărul celor 24 bătrâni, cari cântă
cântare nouă. Și se numesc împărați șî preoți
(Apoc. v, s, 9, io), fiindcă au dobândit „săvîrșirea“ și
sunt scriși în ceruri (Evr. xn, 23).
„Nu ne trebuie preoție—zic sectanții; „noi ținem
mărturisirea că avem arhiereu mare, care a stră­
bătut cerurile, pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu
(Evr. 4, 14). și care este mângâietor către Tatăl“ (iioan
2 1; Tim. 2, 5; Evr. 7).
Da, în cer avem mângâietor și mijlocitor pe Mân­
tuitorul Hristos, însă pe pământ sf. Ap. Iacob spune
lămurit: „Ragați-vă unul pentru altul, ca să vă
vindecați, că mult poate rugăciunea dreptului cea
fierbinte" (V, 16).
Ar vrea să atace hirotonia cu punerea mâinilor
episcopului și invocarea harului, sprijinindu-se pe
faptul că Apostolul Matia și Diaconii au fost aleși
de adunare.
Uită că Dumnezeu a ales pe Matia în urma
rugăciunii lui Petru care zice: „Arată dintre acești
doi pe unul care l-ai ales,, și în ziua Cincize-
cimii a primit Duhul Sfînt împreună cu ceilalți
unsprezece. Deasemenea cu diaconii: adunarea i-a
ales după cuvântul Apostolilor, dar i-a adus tot la
ei și rugându-se și-au pus peste ei mâinile. (Faptele
vi, 6).
 19

Pe preoți și pe episcopi totdeauna i-a ales și i-a

sfințit numai Apostolii. Sf. Ap. Pavel hirotonisește
preoți pentru bisericile din Listra, Iconia și Antiohia
(Fapt. XIV, 21, 23).
Lui Timotei îi spune să nu fie nebăgător de
seamă de darul care i s’a dat prin proorocie, cu
punerea mâinilor preoției d cor. 4, 14). și ca să a-
prindă darul lui Dumnezeu, care i s’a dat prin
punerea mâinilor lui (ii cor. î, 6). Mai lămurit se .
vede calitatea de episcop dată lui Tit: „ Te-am
lăsat pe tine în Crit, ca cele ce lipsesc să le în-
dreptezi și să așezi prin cetăți preoți, precum
eu ți-am poruncit" d, 5)- Și câte alte locuri nu
sunt, pe cari sectanții nu vor să le vadă nici să le
audă.
De altfel In practică au și ei un fel de hiroto­
nie cu trepte ierarhice. Ca exemplu arătăm orga­
nizarea ierarhică a lui Calvin, după care urinează
aproape toți sectanții.
1. Bătrânii sau presviterii;
2. Învățătorii și predicatorii.
3. Păstorii sufletești.
4. Diaconii sau îngrijitorii.
❖
* *
Neadmițând tradiția, Biserica și preoția, nu pot
primi nici tainele, căci pe deoparte nu are cine
le oficia, iar pe de alta nu le pot raționaliza și
explica.
Cuvintele Mântuitorului Hristos: „Mergând în­
hățați toate neamurile, botezându-i pe ei în nu-
 — 20 —

mele Tatălui, al Țiului și al Sfântului Duha (Matei

xxvni, 19) sunt prea hotărâtoare și pentru preo­
ție și pentru taine. Neputându-le înăbuși cu totul,
a trebuit să admită botezul ca un simbol. Tot
așa n’au putut ignora Sf. împărtășanie, pentrucă
prea izbitoare este „Cina cea de Taină cu dum-
nezeeștile cuvinte : „Luați mâncați acesta este trupul
Meu“... și „Beți dintru acesta toți, acesta este sân­
gele MeiT...
Le-au supus însă la o mulțime de interpretări
fantastice.
Nu recunosc apoi cultul Sfintei Fecioare Maria,
cultul Sfinților și în deosebi cultul Sfintei Cruci.
Numesc închinarea la acestea, închinare la idoli.
Totuș în practică, pun pe pereții casei lor de ru­
găciune tablouri religioase și inscripții biblice.
Au ajuns până la atâta șiretenie, încât unii din ei,
cum sunt baptiștii din Banat, au făcut chiar bise­
rici cu turle și cruci în vârful lor.
*
* *
Dogma cea mai discutată de sectanți este Mân­
tuirea. După ei omul nu se izbăvește decât prin
jertfa Mântuitorului Hristos și numai prin credința
în el.
„Credința singură este“—după formula protes­
tantă, „mijlocul și instrumentul prin care ne apro­
piem de Mântuitorul Hristos". Ea singură lucrează
mântuirea. Faptele bune sunt numai o urmare a
harului împărtășit omului prin credință. Omul nu
 21

dobândește mântuirea prin vrednicia faptelor safe.

De aceea postul, austeritatea monahală, mărturisi­
rea nu ajută la mântuire. Deasemenea credincioșii
nu sunt ușurați de păcate după moarte prin rugă­
ciuni și jertfe. Pentru aceasta pomenirile n’au nici
un rost și mijlocitorii slujitori nu sunt de nici un
folos.
Cultul
Slujbele religioase cu formele simbolice și rân-
duelile liturgice sunt înlăturate. Toate sectele ra­
ționaliste protestante au ca centru de slujbă reli­
gioase „predica" unită cu rugăciuni improvizate.
Au fost nevoiți să alcătuiască și ei un fel de cult
împrejurul sfintei împărtășiri în deosebi, care este
mai mult o parodiere a cultului ortodox și a
miselor catolice. Au mai formulat apoi și unele
slujbe religioase la săvârșirea celor câtorva taine
pe care nu le-au putut înlătura cu totul.
lată forma de hirotonie atât de batjocorită de se-
ctanți.
După ce pregătesc pe predicatorii lor în școli
anumite, îi supun la următorul ceremonial. Can­
didatul, împreună cu toți predicatorii ce sunt de
față, se urcă pe tribuna din casa lor de rugăciuni.
Răsună o cântare, apoi unul ține o predică,
după care candidatul îngenunchiază. Ceilalți pre­
dicatori își pun câte o mână pe capul lui, iar pre­
ședintele lor rostește o rugăciune prin care in-
voacă harul Sfântului Duh asupra lui. In timpul
acesta credincioșii stau în picioare și se roagă
 — 22 -

pentru cel consacrat. Când s’a terminat rugăciu­

nea, candidatul se scoală. Ceilalți predicatori dau
mâna cu el și îl sărută.
La Sfânta împărtășire îndeplinesc iarăș un cere­
monial deosebit. Totuși sectele nu au o învățătură
bine definită despre această Taină și se feresc cu
totul de precizări.
Fac frângerea pâinei rostind rugăciuni speciale,
mai mult ca o formă de cult întru amintirea Cinei de
Taină și ca o legătură văzuță între credincioșii lor.
Cât privește 'de botez au un ceremonial deo­
sebit și cu mult fast, in general botezurile se ofi­
ciază în grupe de mai mulți la ape curgătoare și
la sărbători mari. Merg și se întorc cântând cântece
speciale. Candidații intră în apă. Predicatorul pune
mâna pe capul fiecăruia, îl afundă și rostește for­
mula: „te botez în numele Tatălui și al Fiului
și al Sfântului Duh“ după aceasta i se ține și un
cuvânt de urare.
Mai au slujbe religioase și la înmormântări. Le
fac cu totul simple. II petrec pe cel mort de acasă
și până la mormânt cu cântece și rugăciuni im­
provizate.
La toate aceste ceremonii și slujbe se adună
sectanți din toate părțile, mai mult pentru propa­
gandă.
*❖ *
Acestea sunt normele după cari s'au desvoltat
variatele feluri de secte. Astăzi însă s’au ameste­
cat și nu se mai deosebesc între ele.
 — 23 —

Și sectele mistice slavone au devenit raționaliste

prin influența protestantismului, care a pătruns de
mult , și în Rusia.
Cele raționaliste deasemenea au fost nevoite să
cultive și miticismul, ca o cerință specială a sufletu­
lui omenesc.
Din această amestecătură au eșit încurcături și
mai mari cu învățăturile și slujbele lor. Unele secte
și-au croit slujbe religioase și norme de viață cu
totul sălbatice și imorale. Altele au ajuns la abe­
rații și înebuniri cum sunt inochentiștii și tremu­
rătorii. Altele au atacat și dogma fundamentală a
creștinătății „Sf. Treime" cum sunt duhoborți,.
molocanii, inochentiștii, etc.
 PARTEA II

SECTELE DIN ROMÂNIA

învățătura și cultul lor.

Cap. I.
LIPOVENII Șl SCAPEȚII.

După ce am văzut învățătura generală și sluj­

bele comune tuturor sectelor, vom încerca să des-
crim și pe fiecare în parte.
începem cu sectele mistice, pentrucă sunt și mai
puține și mai slab organizate.
Secte vechi care au ajuns istorice, dar fără
însemnătate, pentrucă nu fac prozeliți și dispar,
sunt lipovenii și scapeții. Au învățătura și cultul
rascolnicilor dela în ceput, așa cum s’a arătat.
Lipovenismul s’a înființat pela 1740. Și-a luat nu­
mele dela un călugăr numit Filip, care a înființat
secta. întâi s’au numit „filipovi" apoi „filipoveni"
și în urmă „lipoveni".
Acest călugăr—Filip—a candidat la stăreția mo-
nastirei „Vigorețika". Nereușind, a eșit din monas-
tire cu vr’o 50 de credincioși partizani și au format
un schit. Venind comisiunea stăpânirei să-i aducă
la rânduiala călugărească, ei s’au încuiat și n’au
 25

vroit să dea drumul. Când s’a sfărâmat poarta

schitul era în flăcări arzând și 30 de călugări ha­
botnici. Pe temeiul acestor jertfe s’a întemeiat li-
povenismul, răspândindu-se și înmulțindu-se.
Fiind urmăriți și persecutați, s’au refugiat prin
Finlanda, Polonia, Austria, Moldova... In România
sunt câteva zeci de mii. Au un mitropolit cu reșe­
dința la Fântâna Albă din Bucovina și câțiva episcopi.

Credința lor.
In general au credința rascolnicilor. Nu vor să
se roage pentru capul statului (țarul la ei). Propo-
văduesc celibatul, apoi martiriul cu arderea de viu
și moartea prin foame pentru credință.
Mai au deosebiri liturgice fără însemnătate.
Cultul lipovenilor cu preoți (popovți) este ca și
cel creștin ortodox, cu mici deosebiri la proscomi-
die și la pronunțarea unor părți din Sf. Liturghie.
Sunt cu totul ignoranți și nu admit ca clericii
lor să învețe în școli. Cântăreții lor sunt practicanți,
iar preoții sunt aleși din cei mai buni și evlavioși
cântăreți. Alegerea și înaintarea se face numai după
prisosința de evlavie și a cunoștinților practice.
*
* *
Sunt și lipoveni care s’au apropiat de Biserica
ortodoxă și au primit să fie sub aceiași conducere
administrativă, păstrându-și însă cărțile și ritualul
vechiu. Aceștia se numesc „lipoveni omopiști".
în Basarabia avem lipoveni omopiști în Ismail;
 — 26

dela 1826; în Chișinău dela 1871 și în timpul din

urmă la Cahul și Hotin.
Sunt o parte din lipoveni și fără preoți, pentru
care se numesc „bespopovți“.
Aceștia au numai un dascăl ca șef religios
numit „nas>tavtuc“, care săvârșește toate rânduelile
religioase permise unui simplu credincios laic. Din­
tre taine săvârșesc numai botezul.
*
* *
Scapeții fac parte din lipovenii bespopovți. Sunt
o monstruositate a vieții cu învățătura lor sălbatică
de a se castra. Se sprijină pe înțelegerea greșită a
Celor Cuprinse în Ev. Matei cap. XJXv. 12; cap. V, v. 28-
30, etc.
Secta o înființează țăranul rus Selivanov la 1770,
care susținea că omul trebuie să lupte împotriva
păcatelor cărnei.
 Cap. II.

DUHOBORȚII, MOLOCANII, INOCHENTIȘTII

șf HLÂȘTII.

Singura sectă mistică, ce ne interesează, este ino-

chentismul. O punem în legătură cu hlâștii, duho-
borții și molocanii, pentrucă învățătura acestor secte
se complectează una pe alta.
Duhoborțiiși molocanii sunt secte mistice slavone
după locul de naștere, după nume și obiceiu.
învățătura lor însă este mai mult raționalistă pro­
testantă. Apar odată în Rusia după anul 1750.
Intemeetorii sunt un negustor toarte bogat lla-
rion Pobirohin cu ginerile său, croitorul Simion
Mateev Uclain.
Pentru credințele lor deosebitoare ajung la vrăj­
mășie de moarte și se despart.
Ilarion Pobirohin se consideră ca adevăratul
fiu al lui Dumnezeu. Pentru aceasta și-a ales
doisprezece apostoli numiți arhangheli și o bo-
gorodiță (Născătoare de Dumnezeu).
S’au numit duhoborți, pentrucă desconsideră pe
Duhul Sfânt.
 — 28 —

După ei Dumnezeu este unul în treime: Tatăl—

memorie, Fiul —mintea, și Duhul Sfânt—voia. Ei
botează nu mai cu cuvântul. împărtășirea lor este
lăsarea păcatelor. Postul este abținerea de păcate.
Simion Udam formează secta molocană, cu șapte­
zeci de ucenici. S’au numit astfel, pentrucă nu pos­
tesc și mănâncă totdeauna lapte.
Nu admit Sfânta Treime, respingând Dumnezeirea
Mântuitorului Hristos. Botezul, zic ei, este instrui­
rea cuvântului lui Dumnezeu întru pocăință și ier­
tarea păcatelor. Nu se face cu apă. Iar împărtășirea
este citirea sf. Scripturi.
Și unii și alții nu admit Biserica după orga­
nizația canonică ortodoxă cu icoane, moaște șisf.
Cruci. Slujba lor se face cu cântări de imne și-
psalmi, apoi predica.
Molocanii au ajuns și în Basarabia prin anii
1910—1912, când se forma și inochentismul.
*
* *
Călugărul moldovan din Basarabia Inochentie
restabilește sf. Treime atacată și de duhoborți (pe
Sf. Duh) și de molocani (Dumnezeirea Fiului),
însă se crede pe dânsul vas ales al Sf. Duh.
Dacă Ilarion Pobirohin se consideră ca adevăratul
fiu al lui Dumnezeu, de ce n’arfi si Inochentie
Sf. Duh?
Inochentie face ucenicie călugărească patru ani
în monăstirea Dobrușa. După aceia rătăcește multă
vreme prin monăstirile din centrul Rusiei, unde a
cunoscut și pe duhoborți și pe molocani, dar mai
 ales o altă sectă „hlâștii", care l-a influențat cu
totul. Se întoarce la Noul-Neamț, dar nu stă mult,
căci este atras la monăstirea Balta din Ucraina.
Aici își începe .el slujirea și predicarea mai mult
Moldovenilor, care veniau după el cu miile. Fiind
expulzat în nordul Rusiei este căutat de credin­
cioșii săi până în vremea revoluției din 1917, când
este eliberat. întorcându-se la „Raiul pământului"
dela Balta, moare în sărbătorile Crăciunului (Naș­
terii Domnului) din acelaș an și este înmormântat
cu mare alai de către credincioșii săi în ziua A-
nului nou 1918.
După moartea lui s’a format o mulțime de le­
gende. Ucenicii au început să organizeze noua
sectă, având ca centru pe „Părințelul Inochentie"
prin care s’a arătat Sfântul Duh în lume.
învățătura.
Nu au un principiu de credință, ci mai mult
un misticism, o habotnicie religioasă neînțeleasă.
Complect inculți, învățătura lor este o serie de for­
mule biblice. Propovăduesc că cei ce au păcătuit,
să mai păcătuiască, ca să aibă de ce să pocăi.
Pentru aceasta trăiesc într’un desfrâu comun. După
întruparea Duhului Sfânt în Inochentie, mai cred
și în întrupările sfinților arhangheli Mihail, Gavriil,
Rafail și chiar a Maicii Domnului. Cred apoi că
și ceilalți sfinți se întrupează în predicatorii și cre­
dincioșii lor, bazați pe cererea din Tatăl Nostru:
„Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ"
 — 30 —

Au ideia sfârșitului lumii cât mai apropiat, cu

groaznică judecată. De aceea cei tineri să nu se
căsătoriască, căci viața conjugală este urâciune
înaintea lui Dumnezeu.
Viața lor este comună; se numesc frați, aprobând
legătura slobodă între bărbați și femei. Pentru a-
ceasta cei mai mulți adepți se fac între tineri.
Imbrăcați mai ales călugărește, ajung la ascetism
și mutilări, smulgându-și unghiile și părul. Dar în
subteranele lor se petrec adevărate orgii.
Sunt apucături de minți scrântite, ce nu se pot
explica. Pe deoparte propovăduesc și trăesc chiar
într’o habotnicie religioasă dusă la extrem; pe de
alta, tot sub motivul credinței și al mântuirii, tran­
sformă această religiozitateîntr’o imoralitate groaz­
nică. S’au găsit indivizi, (ca Ioan Domirov zis și Ba-
linschi Todirești-Bălți, Culeac—Lăpușna și alții) cari și-UU
făcut un mijloc de trai bestial sub firma religiozi­
tății inochentiste. Aceștia și-au săpat subterane cu
altare și chilii, unde tronează ca niște zei încon­
jurați de fete și femei tinere goale. Ei sunt so­
cotiți ca niște profeți, cu cari aceste femei se pros-
tituiază pentru a se mântui.
*
5jc ❖
Aceste imoralități sunt moștenire dela o altă sectă
rascolnică veche „hlâștii“ sau „hriștii“, înființată
de un dezertor din armată Daniil Filipovici pe
la 1645. El se consideră ca Dumnezeu Sabaot.
Se întovărășește apoi cu Ivan Suslov, pe care îl
socoate ca „Hristos“ fiu a lui Dumnezeu, care
 31

a venit pe pământ și s’a născut dintr’o babă de

100 de ani.
Hlâștii fac rugăciuni cu focuri caraghioase în
biserici ascunse sub pământ până cad amețiți.
Atunci stâng lumânările și fac cele mai groaznice
orgii. Pentru aceasta toți câți intră la rugăciune
trebuie să se îmbrace numai cu niște cămeși albe
speciale numite „radelne“. Pe jos se aștern pae.
Adunările lor se fac noaptea. Cultul lor în aceste
subterane este o monstruozitate, după cum o mon-
struositate este întreaga alcătuire a sectei.
Hlâștii numesc bisericile lor de sub pământ
„corăbii", iar pe șăfii lor „cârmaci".
Iată de unde s’a inspirat Inochentie!..
Cultul.

Biserica cu slujbele religioase par a fi ortodoxe.

Inochentiștii iau parte la toate slujbele Bisericii
noastre. Întrebuințează foarte mult pomenile și sluj­
bele pentru cei morți, în special pentru cei pier-
duți. Au însă rătăciri dea-și săpa subterane, un-
de-și fac un fel pe capele și altare. Cultul lor în
ele este o promiscuitate.
❖
Notă. 'I. P. S. Mitropolit al Basarabiei vizita eparhia în luna
August 1930 însoțit de protopopi și autorități. Au ajuns și în
satul Chircha (Lăpușnaj un centru inochentist. S’a arătat «
casă țărănească, unde inochentiștii se adună. Nu era nimenea.
Totul era încuiat. Vr’o 4 îemei, ce se văzuseră, au dispărut...
Autoritățile trecând în dosul casei, au descoperit niște be­
ciuri, în care au surprins mai multe îemei tinere goale fugind
prin acele subterane. Jandarmii au prins, pe când se îmbrăca
 — 32 -

pe agitătoarea inochentistă Ana Tăut din Fuzovca —Orhei con­

cubina șefului inochentist Grigorie Culeac, recunoscută și ca
„Maica Domnului". Avea cu ea și costumul special al petrece­
rilor cu slujbe de noapte: o cămașă mare albă cu mâneci largi
ca „radelnele" hlâștilor; apoi un brâu roz, având capetele bro­
date cu inițialele „M și D“, ceia ce pentru inochentiști înseam­
nă „brâul Maicei Domnului1*.
Ana Tăut purta pe piept și un medalion cu 2 fotografii.
Pe oparte era Grigore Culeac zis și „tătunea** cu barbă și cu
păr lung, iar pe cealaltă fratele lui Culeac mai mic zis și
„Arhanghel Mihail“ ras și cu pârul până la ceafă.
Autoritățile au procedat și la'descuerea casei, unde au găsit
prescuri, colaci, lumânări și multe covoare.
Pe perete era o fotografie mare, ce reprezenta pe, Părin-
țelul“ Inochentie, apoi pe „Tătunea" Grigorie Culeac și în mijloc
pe „Arhanghelul" Culeac cel tânăr.
Se adunase mai mulți sectanți, îndeosebi fem»-i și aici cu­
rioși. I. P. S. Mitropolit întreabă cine sunt cei «rii '.o ogmPe
Una din femei, strigă cu un accent isteric: întâiul e Dumhvzvu-
Tatăl, celalalt e Dumnezeu-Fiul și Culeac cel tânăr este Du­
hul Sfânt.
A repetat apoi de câteva ori formula.
„Tătunea Culeac
Dă tuturor leac".
 Cap. III.

ȘTUNDISMUL Șl BAPTISMUL.

Ștundismul este numai în Basarabia. Secta se

formează în Germania în veacul XVIII de pastorul
lacob Spener. El începe cu ore de rugăciuni, cân­
tări-și citiri din Biblie în după amiezile sărbă­
torilor ' .ici și-au luat și numele (Betstunden).
Trece în Xasia prin coloniștii germani pe la 1850.
Rusul Reaboșawka organizează secta și cu ceva
misticism în Gubernia Chersonului. De acolo trece
și în Basarabia. Acum este unificată complect cu
baptismul, pentru care le și descriem într’un singur
capitol.
❖
* *
Baptismul este cea dintâia sectă care deschide
drum larg rătăcirilor sectare pe calea croită de
protestanți.
Secta se înființează în Anglia după 1600.
în această țară au fost mari frământări religioase
după apariția protestantismului, în veacul XVI.
întâi s’a format „Biserica anglicană sau confor­
mistă" împotriva „Bisericii catolice" din Roma.
Cei cari au fost împotriva acestei noui Biserici
s’au numit „puritani", pentru că erau foarte aspri
 34

în credințele și traiul lor. Din neînțelegerile și îm­

părțirile acestor puritani s’a născut și baptismul.
Pastorul englez John Smith, puritan foarte sever
în traiul și judecata lui, nu vrea să admită bo­
tezul copiilor și s’a botezat a doua oară.
De aceia s’au numit și „baptiști" dela cuvântul
grecesc „baptizo" ce înseamnă a boteza.
Secta trece din Anglia în America de Nord tot
printr’un puritan „Roger William" (1631). Aici se
formează comunitatea cu doisprezece membri, cari
se botează unul pe altul. Sunt urmăriți și perse­
cutați până se proclamă libertatea engleză atât în
Anglia (sub Cromwell) cât și în Stațele-Unite la
sfârșitul veacului XVII. De acum se desvoltă, pen­
trucă au putut să atragă personalități și cu carte
și cu averi.
Baptiștii au ajuns în Anglia la 500.000 de credin­
cioși (membri). Au douăzeci de seminarii, douăzeci
de reviste și două jurnale săptămânale.
In America au ajuns la milioane și au atras
pe miliardarul Rockfeller, care le-a înființat o u-
niversitate la Chicago. Mai au acolo peste o su­
tă cincizeci de școli superioare și reviste religioase,
cu două mii cinci sute de misionari.
Centrul de propagandă în Europa este laHam-
burg, unde au și un institut teologic.
Baptismul a pătruns între Românii ardeleni
din Arad și Bihor pela 1870, prin propagandiști
unguri.
In Basarabia baptiștii au venit din Rusiala sfâr­
 35

șitul veacului XIX prin predicatori ruși și evrei.

Iată deci prietenii, cari au semănat zizaniile baptis­
mului între români!
Să nu uităm că cel care a încetățănit pe ștun-
diști în Basarabia este evreul Rabinovici din Te-
lenești—Orheiu.
Deasemenea conducătorul-șef al baptiștilor din
Basarabia este un alt evreu Leon Averbuch. Ambii
s’au botezat și s’au format ca predicatori în Anglia.
Centrul baptismului românesc este Aradul, căci
pe aci au pătruns predicatorii unguri. Șeful lor din
Arad, Ioan Popa, cu secretarul său Vaslie Barbecaru,
își discută întâietatea și conducerea baptiștilor din
România cu Corist. Adoiian din București și mai
ales cu americanii Evertst GhilșxDan T. Huiley.
Baptismul are organizația internațională. Toți
ascultă de americanul dr. Mac Neil, președintele
alianței baptiste, care este și rectorul universității
din Toronto (America), Secretarul general al a-
lianței este James Hanry Rushbrooke. A fost în
România de vr’o cinci ori, făcând și intervenții po­
litice pentru baptiști.
Lepădând tradiția, s’au născut neânțelegeri și
s’au împărțit în vr’o opt grupuri. Acestea sunt:
1) Baptiștii particulari.
2) Discipolii lui Hristos cu 800 comunități. Aceștia
resping Sf. Treime.
3) Tuncherii sau baptiștii germani. Resping cul­
tura chiar și a predicatorilor, iar la botez șed în
genunchi.
 — 36

4) Baptiștii voinții libere. Aceștia resping pre­

destinata lui Calvin.
5) Baptiștii Bisericii lui Dumnezeu. Practică
spălarea picioarelor și săvîrșesc Sf. Cină numai
seara.
6) Baptiștii antimisionari sau primitivi, cari admit
predestinația până la fatalism.
7) Baptiștii zilei a șaptea. Dela aceștia a trecut
Elena Wite la adventiști în 1844. Ei sărbătoresc
Sâmbăta.
8) Baptiștii Celor șase princpii. a] întoarcerea dela
lapte moarte; bj credința în Dumnezeu; c] botezul; d] punerea
mâiniior; e] învierea; f] răsplata veșnică—după Evrei VI1—31).
Sigur că se vor mai naște și alte împărțiri din
așa aberații și rătăciri religioase.
Propaganda baptistă în România este susținută
de un seminar, ce-1 au în București, transformat
din școala biblică dela Arad în 1922. Este pro­
prietatea americanului Everett Gill. Director a
fost întâi românul Const. Adorian. L-au trecut a-
poi sub direcția sigură a reprezentantului asocia­
ției baptiste americane Dan Hurley. In timpul din
urmă însă, a trebuit să ungă ochii Românilor iarăș
cu o direcție de formă, în persoana d-lui Ioati
Rose Socaciu.
învățătura baptistă.
Baptiștii au credința protestantă în general. Au
luat învățături și dela lutherani și dela calvini.
Sf. Scriptură este singură călăuză și dreptar de
1) Episcop Dr. Grigorie Comșa „Cheia sectelor religioase* p. 75.
 37 —

credință și de viață. Cred în sf. Treime. Recunosc

păcatul strămoșesc și răscumpărarea făcută de
Domnul lisus Hristos, dar cu o mulțime de teorii
fantastice.
Pe deoparte spun că Dumnezeu vrea ca toți
oamenii să vie la cunoștința adevărului și să se
mântuiască;—pe de alta cred că sunt anume aleși
de Dumnezeu-Tatăl, meniți rescumpărării, cari nu
pot fi smulși din mâinile Domnului Hristos. Numai
renăscuții, sfințiți*în lisus Hristos, pot învinge is­
pita păcatului și păstra ascultarea de Dumnezeu.
Omul nu se renaște, nu poate fi trezit din moar­
tea păcatului decât prin Harul Duhului Sfânt, care
se pogoară numai asupra celor aleși.
Cum vrea Dumnezeu ca toți oamenii să se mân­
tuiască, când numai unii—aleșii —sunt meniți răs­
cumpărării? Este o totală contrazicere. Pe deoparte
se vede fatalismul oriental, iar pe de alta se arată
că fiecare se poate mântui. E ceva neînțeles, un haos.
Dar credința specială a baptiștilor, de unde
și-au luat și numele, este „Botezul".
Au scris o întreagă literatură, zbătându-se să
arate că copiii nu trebuie să fie botezați, pentrucă
nu pot face mărturisirea de credință.
Oare sutașul Cornelie și temnicerul învățase toată
dogma creștină și copiii lor au făcut mărturisiri de
credință de i-a botezat Petru ? [Fapt. x.].
Baptiștii nu vor să recunoască botezul ca taină
de mîntuire. Ei se încurcă într’o mulțime de teorii
fantastice. Spun că botezul este o simplă decla-
 — 38

rație că omul are credință și va rămânea în ea.

Și copiii neputând face declarația, nu se pot boteza.
Ei se bazează și pe cap. II vers. 38 din „Faptele
Apostolilor" unde se spune: „Pocăiți-vă și să se
boteze fiecare din voi intra numele lui lisus Hristos
spre iertarea păcatelor și veți lua Darul Duhului
Sfânt" dar nu vor să citească mai departe cuvintele
(V. 39), „Pentrucă vouă vă este făgăduința și fecio­
rilor voștri și tuturor celor de departe, ori pe câți
va chema Domnul Dumnezeul nostru".
Botezul a înlocuit tăierea împrejur, cum învață
sf. Ap. Pavel: „Intru Carele {Hristos) sunteți și
tăiați împrejur cu tăiere împrejur nefăcută de mână,
întru desbrăcarea trupului păcatelor cărnii, întru
tăierea împrejur a lui Hristos, îngropalii fiind îm­
preună cu El prin botez" [Colos, ii, n, 13J.
Iar tăierea împrejur se săvârșea asupra copiilor
[Luca n,2ij; prin urmare și botezul trebuie săvârșit
asupra copiilor.
Apoi sunt hotărâtoare cuvintele Mântuitorului
Hristos către Nicodim: „Amin, Amin grăiesc ție:
că cel ce nu se va naște din apă și din Duh nu
va intra în împărăția lui Dumnezeu" [ioan m, 5].
Copiii sectanților nu sunt îmbrăcați întru Hristos,
pentrucă numai cei ce întru Hristos s’au botezat,
întru Hristos s’au și îmbrăcat [Gaiat. iii, 27J.
' Baptiștii nu cred în harul izbăvitor al tainelor.
Pentru aceasta nici nu le admit. Despre botez
zic însă că este solemna declarație și asigurare
din partea lui Dumnezeu, că cel botezat a murit,
 — 39 —

s’a îngropat și a înviat cu Domnul Hristos, spă-

lându-i-se păcatele. Botezul deci este primul fruct
al credinței și dragostei către Hristos. Dar fructul
de credință și dragoste îl produce numai Dumne­
zeu prin Duhul Sfânt (iarăș predestinația).
Baptiștii săvârșesc botezul o singură dată în viață
și printr’o singură afundare. (Aceasta este învăță­
tura teoretică, în practică însă ei botează de două
ori, căci prozeliții lor au fost botezați și fiind copii).
Săvârșesc și „Cina Domnului" cum zic ei Sf.
Împărtășiri, odată pe lună în ultima Duminică,
socotind-o ca o sfântă moștenire lăsată de Dom­
nul Iisus Hristos comunității. Cred ca și calvinii
că cei ce o primesc, se nutresc în ’chip spiritual
(virtual) cu trupul și sângele Lui. Vestesc apoi su­
ferințele și moartea Domnului Hristos și-și amin­
tesc că comunitatea baptistă formează un corp
cu El. Pentru aceasta toți să formeze comunități
ca și ucenicii lui lisus, să se boteze în credință și
să răspîndiască împărăția lui Dumnezeu în lume
(adică baptismul).
Fiecare credincios baptist este obligat să aducă în
comunitate un prozelit—un snop cum îl numesc ei.
Despre Biserică și erarhie (preoție), baptiștii cred
ca și calvinii. Biserica este la ei o simplă casă
de rugăciuni.
Batjocoresc cu furie și bisericile și preoția creș­
tină ortodoxă, deși le imitează.
Comunitățile lor aleg pe bătrîni—așa zișii epis-
copi—pentru conducere și pe diaconi. Bătrânii sunt
 40

împărțiți apoi în predicatori, învățători, președinți,

după slujba ce o au.
Comunitatea, condusă de bătrâni, îndeplinește to­
tul. Primește pe nouii membri cu mărturisire de
credință.
Pedepsește și cu excludere—atât pe credincioșii
cât și pe slujitorii (bătrînii și diaconii), care s’au
făcut vinovați de repetate ori.
Au și un fel de cununie religioasă, deși con­
sideră căsătoria ca o simplă rânduială cetățenească,
încheiată după legile țării. Nu admit divorțul decât
pentru adultei* și părăsire de domiciliu.
Cred în două învieri de apoi. Drepții vor învia
în strălucire și vor fi luați întru întâmpinarea Dom-
mnului Iisus Hristos la a doua venire împreună
cu cei vii preschimbați. Va fi apoi o înviere gene­
rală, când toată lumea va fi judecată și răsplătită
după fapte: cu fericire veșnică sau cu chinuri eterne.
Ignorează cu batjocuri toată credința și tradiția
creștină ortodoxă, cu rugăciunile pentru cei vii și cei
morți, închinarea la icoane, la moaște, la cruce etc...
Au ca zi de odihnă și sărbătoare „Duminica",
când toți iau parte la predică și rugăciuni. Sunt
obligați să citească sf. Scriptură și să-și învețe copiii.
Mai prăznuesc Nașterea Domnului (Crăciunul), În­
vierea Domnului (Paștele) și Pogorârea- Duhului
Sfânt (Rusaliile).
Cultul baptist.
Slujbele religioase baptiste sunt aproape aceleași
ca la toate sectele raționaliste. Adunările și sluj­
 41

bele lor se fac de obiceiu Duminica. Au rugăciuni

improvizate și cântări unisonice cu fisarmonium
și chiar cu alte instrumente muzicale. (Un iei de
simfonie).
Și slujbele lor se fac, în general, tot împrejurul
tainelor, în deosebi a sfintei împărtășiri numită de
ei Sf. „Cină".
Este drept că nu recunosc tainele în partea lor
mistică, pentrucă nu le pot raționaliza. Oficiază sf.
împărtășania și Botezul însă cu o rânduială alcă­
tuită la întîmplare.
Ordinea slujbei baptiste, în ziua mărturisirii și a
împărtășirii este un fel de serviciu liturgic, pe care
îl săvârșesc în mare parte după liturghierul lutheran
(Ordnung des Haupt— Gottes dienstes an Montag und Festtagen ’).
Bătrânul (episcopul lor) începe slujba îndemnând
pe credincioși la pocăință sinceră. Ca să-i facă mai
conștiincioși, le citește din sf. Scriptură și Ie pre­
dică. După aceasta le zice: „Umiliți-vă deci acum
feții lui Dumnezeu. Mărturisiți din toată inima
păcatele voastre și ziceți în sinea voastră. (Urmează
o rugăciune).
Când a isprăvit-o, toți credincioșii răspund„Da!“
După aceasta bătrânul rostește formula deslegării:
„Pentru toți cei ce s’au mărturisit din inimă, cu
credință adevărată, pentru cei ce au mângâere prin
meritele lui Iisus Hristos și pentru cei ce au ho­
tărât să-și îndrepteze viața lor păcătoasă,—eu,—în

1. Ordinea slujbelor principale în zilele de Duminici și sărbători.

 — 42 —

virtutea acestei mărturisiri a voastră, în virtutea

puterei date mie, ca unul ce sunt chemat și slujitor
sfințit al cuvântului lui Dumnezeu, vă vestesc harul
lui Dumnezeu și deslegarea păcatelor, în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin".
Urmează cântece din instrumente de muzică (vioa­
ra, chitară etc.) „Glasul credinții" sau alte imne re­
ligioase.
După aceasta se rostește o predică mai ales
despre marea însemnătate a „sf. Cine". Apoi se
slujește sf. lor Liturghie.
Bătrânul stând cu fața la Nord zice: „Domnul
să fie cu voi"!
Credincioșii răspund „Și cu Duhul tău".
Bătrânul: „Sus să aveți inimile".
Credincioșii: „Laînnălțime către Domnul".
Bătrânul: „Să mulțumim Domnului nostru!"
Credincioșii: „Cu vrednicie și cu dreptate și
mântuitor este în toată vremea și în tot locul a
te mulțumi pe Tine sf. Părinte, Atotputernice prin
lisus Hristos, Domnul nostru, pentru care Tu ne
ierți păcatele noastre și făgăduești mântuirea veș­
nică. Drept aceia împreună cu toți îngerii și pute-
erile cerești și noi cântăm slavei tale cântare de
laudă: Sfânt, Sfânt, Sfînt Domnul Savaot! Plin
este cerul și pământul de slava Ta!“.
Bătrânul citește rugăciunea domnească „Tatăl
Nostru".
Credincioșii: „Amin!"
Bătrânul: „Domnul Nostru lisus Hristos, în noap­
 43

tea în care a fost predat, a luat pâinea și, mul­

țumind, a frânt, a dat ucenicilor Săi și a zis: „Luați
mâncați, acesta este trupul meu, care se dă pentru
voi. Aceasta se face în pomenirea mea“. Dease-
menea după cină El a luat paharul, a mulțumit,
a dat și a zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este
paharul Noului Testament în sângele Meu. Acesta
pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea
păcatelor. Acestea să faceți de cîte ori veți beă
întru pomenirea mea“. Apoi bătrânul se întoarce
către credincioși și zice: „Pacea Domnului cu voi
cu toți “.Amin!
Credincioșii: „Mielușelule a lui Dumnezeu, care
ai luat păcatele lumei, miluește-ne pe noi. (De
nouă ori). Mielușelule a lui Dumnezeu, care ai luat
păcatele lumei, dăruește-ne pacea Ta". Apoi bă­
trânul rupe în părți pâinea tăiată, ce stă pe masă,
gustă din ea, apoi singur sau prin diacon o îm­
parte credincioșilor de față pentru gustare. La fel
face și cu vinul.
In timpul împărtășirii, baptiștii cânta mai multe
versuri.
înainte și după împărtășire de multe ori mai
citesc pasagiile respective din Evanghelie și din
epistola către Corinteni.
Bătrânul mai rostește rugăciuni, iar adunarea
mai cântă și alte versuri. După aceea el zice:» Să
mulțumim Domnului. El este Dumnezeu. Aliluia".
Credincioșii: „Mila lui este în veac. Aliluia".
Bătrânul: „Să ne rugăm!.. Mulțumimu-Te Atot-
 — 44

puternice Doamne, pentrucă ne-ai săturat pe noi

cu aceste daruri mântuitoare și cerem milostivirii
Tale, ca să fie nouă acestea spre întărirea cre­
dinței întru Tine cu dragoste din inimă a unuia
către altul prin iubitul Tău Fiu Domnul Iisus Hristos".
Credincioșii:... „Amin".
Bătrânul își ia rămas bun dela fiecare zicând:
„Să te binecuvinteze Dumnezeu și să te păziască
pe tine! să lumineze Dumnezeu fața Lui către tine
și pace să-ți dăruiască". Toți răspund: „Amin"!
și se împrăștie pe la casele lor.
Această ordine este în toate Duminicile și săr­
bătorile în general. Fiecare bătrân însă mai poate
schimba serviciul în părțile lui.
***
Și botezul are o slujire religioasă deosebită. Bă­
trânul (episcopul), mai întâi adună pe cei ce se pre­
gătesc de botez într’o casă și le citește, lămurindu-
îe” Evanghelia despre botez a Mântuitorului. După
aceea îi întreabă: „Veți rămânea credincioși învă­
țăturii lui Hristos (adică baptiștilor) până la sfâr­
șitul vieții voastre?11 Ei răspund: „Domnul ne va
ținea în curtea Bisericii Sale. Așa să fie, fie!"
Cei ce sunt de față cântă cântări din cărțile lor
cu instrumente de coardă. In aceste cântări merg
la râul sau la lacul unde se face botezul. Cei ce
se botează, îmbrăcați numai în cămașă, intră cîte
unul în apă pînă la umeri. Bătrânul sau învăță­
torul, stând și el în apă, îi apucă pe fiecare cu
 45 —

mâna stîngă de ceafă, iar cu dreapta le înclină

capul până ce se atinge cu fruntea de apă; brusc
le întoarce apoi capul pe spate până se udă părul
și rostește: „Cu puterea ce mi s’a dat te botez în
numele Domnului lisus Hristos".
Uneori la aceasta se mai adaogă și câte o po-
vață: „Iubite frate (sau soră) ia aminte cui ai făgă­
duit să viețuești după adevăr și dreptate: singur
Domnului nostru lisus Hristos".
In acest timp baptiștii de pe mal cântă: „Câți în
Hristos v’ați botezat, în Hristos v’ați și îmbrăcat".
Aliluia. Și alte cântări din cărțile lor. Bătrânul
citește rugăciuni improvizate.
(Baptiștii explică ceremonia astfel: botezul este simbolul
înmormântării lui Hristos care a zăcut în mormânt cu fața în­
dreptată spre ceruri).
Baptiștii recunosc și căsătoria ca un așezământ
dumnezeiesc și o îndeplinesc tot cu slujire reli­
gioasă. Bătrînul citește bucata din Evanghelia lui
Ioan cu nunta din Cana Galileei și părțile din
epistola sf. Ap. Pavel către Efeseni, unde se vor­
bește de căsătorie (V, 22—33). Apoi rostește rugă­
ciuni cu mâinile pe capul mirelui și a miresei, cari
stau îngenunchiați.
Cei de față cântă cîntări în versuri.
înmormântarea la baptiști se face cu totul primitiv.
II petrec pe mort până la groapă cu cântări din
psaltire și din cărțile lor de imne religioase; apoi
și cu citire de bucăți din Evanghelie și din epistolele
apostolice după alegerea bătrânilor.
 — 46 —

La toate aceste slujbe bătrânii slujitori se îmbracă

și într’o haină specială lungă.
Toți predicatorii și șlujitorii lor sunt aleși de
comunitate și sunt consacrați prin punerea mâinilor
și rugăciunea bătrânilor comunității.
Bătrânii prezidează adunările comunității și o
administrează. Execută hotărârile comunității și
îngrijesc de sufletele credincioșilor. Ceilalți slujitori
îndeplinesc serviciile cu cari sunt însărcinați: de a
predica și a supraveghia.
Comunitatea care i-a ales îi și supraveghiază,
îi pedepsește și îi dă afară.
Cum vedem din cele descrise, baptismul este o
parodiere a creștinismului, un compromis și ames­
tecătură de credințe și formule confesionale.
Și atunci de unde atâta îndrăsneală de a ne batjo­
cori slujbele cu frumuseța lor mistică, și pe sluji­
torii noștri ? De unde aceasta, când ei nu sunt
decât niște caricaturi creștine?
 Cap. IV.

ADVENTISMUL.

După ce baptismul s’a sbătut două veacuri (1600-

1800), pentru a se organiza cu o învățătură, s’a
format o nouă grupare, o nouă comunitate sectară.
Țăranul fermier William Miiller, fiul unor bap­
tiști din Statele-Unite (America) zguduit de răs-
boiul anglo-american (1812—isi6), în care luptase ca
marinar, a început să se adânciască în citirea sf.
Scripturi. Nu l-a mai interesat atâta „Botezul", în
deosebi a copiilor mici, ci venirea a doua a Mân­
tuitorului Hristos. Dând de epistola întâia către Te-
saloniceni (Cap. V), unde sf. Ap. Pavel vorbește de
a doua venire, ajunge și el la aceiaș temă, că
Mântuitorul va veni cât de curând.
Neavînd o pregătire specială, rătăcește spre o
nouă credință. Zice că Mântuitorul va veni să ju­
dece lumea și va înființa pe pămînt o împărăție
de o mie de ani. A ajuns să fixeze și anul venirii
Mîntuitorului după niște socoteli cabalistice (i Martie
1843 -1 Martie 1844; ne venind, a amânat sigur până în toamnă,
când toți se îmbrăcaseră în haine albe și stăteau cu privirea
spre cer).
 48

Miiller a scris și o carte „Invederare din sf.

Scriptură și istoria venirii lui Hristos în anul 1843“.
Vorbind mereu de venirea Mântuitorului, au ră­
mas cu numele „Adventiști11 dela vorba latinească
„adventus“ care înseamnă venire.
Ucenicii lui Miiller au început să tipăriască și re­
vista „Semnele timpului", care apare și astăzi sub
numele „Vestitorul venirii a doua a Domnului".
Adventiștii înmultindu-se, se împart și ei în
vre-0 șase partide [adventiștii evanghelici; biserica.creș­
tină adventistă; uniunea bisericii adventiste; adventiștii de ziua
primă; adventiștii vremii ce va să vină și adventiștii zilei a
șaptea].
Adventiștii zilei a 7-a, numiți și sabatiști (pen­
trucă sărbătoresc Sâmbăta), s’au răspândit cel mai
mult.
Ei s’au înmulțit prin predica unei femei isterice
Elena Withe care a colindat și America și Europa,
predicând mai ales a doua venire a Domnului.
Miller fiind compromis cu fixarea datei de venire
a Domnului, aceștia zic numai că sfârșitul lumii
va fi cât de curând. Cred chiar că a sosit, potri­
vit cap. XIV, 6, 7 din Apocalips, unde se spune
că un înger sboară prin văzduh cu Evanghelia în
mână și strigă: „ Temeți-vă de Dumnezeu și slâ-
viți-L, căci vremea judecății a sosit".
Centrul de propagandă în Europa este tot Ham-
burgul. Au vre-o treizeci de ziare de propagandă,
cinci colegii și seminarii și multe alte școli con­
fesionale. După o statistică a lor, ar fi în toată,
lumea vre-o 125.000 de adventiști cu aproape de-
10.000 de predicatori-misionari.
 —- 49

In România încep să pătrundă de pe la 1870 .

Erau însă numai Stră­
(Pitești, Dobrogea, apoi București).
ini, în deosebi nemți.
Reușita deplină o au în anul 1906, când izbu­
tesc să convertiască pe studentul în medicină Peter
Pudolph Paulini care după nume tot nu e român.
Scopul eră atins; să convertiască un intelectual
român, pe care să-1 facă șef predicator (coadă de
topor). Paulini a fost conducătorul adventiștilor din
România până în 1928, vânzându-și neamul și
legea pentru blidul de linte al dolarului și al ze-
ciuielelor. Compromițîndu-se cu furturi și imorali­
tăți, a fost înlocuit cu Daniil N. Wall. De atunci
a dispărut în străinătate.
Adventiștii s’au înmulțit în România după răs-
boiu.
In Europa ei formează o diviziune, iar în Ro­
mânia o uniune împărțită în șase conferințe (Mun­
tenia, Oltenia, Moldova, Bucovina, Transilvania și Banatul).
Președintele real al uniunei române este Daniel
N. Wall. Fiind străin însă, nu poate fi oficial.
Atunci s’a găsit o altă coadă de topor în persoana
maiorului pensionar P. Păunescu. Eșit din armată
batjocorit de superiori, dar cu zeci de pogoane de
pământ și vie, celibatar fiind, își ia rolul de cotoiu
pocăit, paravan al străinului Wall. Este deci pre­
ședintele formal pentru care primește numai 10.000
de lei pe lună.
Președintele conferenței Muntenia de vest este
străinul Iohan Bauer, care a fost surprins de Pre-
 50 —

fectul poliției București batjocorind creștinismul or­

todox cu preoții lui prin filme cu o lanternă magică.
Președintele conferenței Moldova de sus a fost C.
Popescu, care a scăpat cu mare greutate să nu fie
fotografiat asupra faptului de imoralitate la Iași.
In Transilvania este Kessel, iar în Banat P.
Herman,
Au și un seminar la Diciosânmartin, condus de
Ghede sau Gaede. Predicatorul profesor Ghehan,
ajutor de director, este acuzat de imoralitate cu
două servitoare de ale școlii și că a sedus o co­
pilă din Focșani, pe care o creștea d-na Ghede,
deși este căsătorit. Anchetat de Wall și Bauer, el
se apără că de va fi pedepsit, va divulga și el
relațiunile amoroase ale d-nei Ghede cu elevii se­
minarului. Ghehan a fost trimis în Germania dân-
du-i-se și sume de bani în plus.
Au și o casă de editură, al cărei director este
Dresen, iar casierul general O. Fasnacht. Secretar
general sub Paulini a fost Ștefan Dumitrescu. A
studiat în seminarul adventist din Frindisau—Ger­
mania. A fost silit să ia în căsătorie pe o soră de
caritate, cu care făcuse adevărate studii de imora­
litate. După ce are trei copii, o acuză de adulter
și-i dă pașaport în Germania, pentrucă el s’a apro­
piat de credincioasa adventistă Corina Săndoiu.
Iată cine sunt conducătorii adventiștilor din Ro­
mânia !
Să vedem și pentru ce se străduesc acești fai­
moși conducători.
 51

Un absolvent din seminarul d-nei Ghede este nu­

mit lucrător biblic cu 6.000 lei lunar. înaintează
apoi predicator cu 8.000 lei lunar. Ajunge la preșe­
dinția conferinței cu 12 până la 15 mii lei lunar. Iar
la președinția Uniunei se plătește 20—25 mii lei
lunar. Afară de aceste lefuri, toată întreținerea (casă,
masă, transport, boală) o au dela așa zisă „mi siune“
Sumele se scot dela credincioși cu 23 de feluri
de zecimi și daruri.
1J Zecimea; 2] zecimea casei de ajutor; 3] daruri de ziua
întâia; 4] daruri pentrn școală de sabat; 5] dar pentru misiunea
extegnă; 6] dar pentru fonduri misionare; 7] dar pentru al
Xlll-lea sabat; 8] misiunea locală; 9] fonduri de educație; 10]
distribuirea revistei de toamnă; 11] săptămâna cea mare; 12]
săptămâna de rugăciune; 13J săptămâna dejabnegație; 14] ziua
nașterii; 15] amintirea morților; 16] întâiul sabat din lună; 17]
ziua’cununiei; 18] la eșirea din adunare; 19] cheltuielile școalei
de sabat; 20] întreținerea localului; 211 chirie; 22] cina Dom­
nului; 23] rulouri.
Notă: Amănuntele ascunzișurilor și imoralităților adventiste
sunt arătate în cartea Domnului Oatu, fost adventist, 22 ani:
„Cine sunt și ce urmăresc adventiștii" ?
*
* *
Pînă în anii din urmă se credea că Adventiștii
din Romînia primesc bani din străinătate. Ei bine,
faptul e mult mai grav! Adventiștii nu primesc, ci
storc sume din țara noastră și trimit în străinătate.
Preocuparea principală a conducătorilor este cum
să încaseze câți mai mulți bani dela credincioșii lor.
Revistele adventiste se ocupă în special cu aceasta.
Fac dări de seamă de sumele încasate și apoi re­
curg la fel de fel de mijloace ca să scoată alte
sume, plângându-se mereu de nevoile mari ale mi-
siunei adventiste.
 — 52 —

Au recurs și la mijloace speculative cu un fel

de tablouri geografice. Desemnează Oceanul Atlan­
tic înconjurat de Europa, Africa și America. Cre­
dincioșilor din Europa li se cântăresc faptele cu
mulțimea arginților ce dau pentru misiune. Cei din
America de sud și din Africa îndeosebi rufoși și
înfometați, întind mâinile cerând ajutorul celor din
Europa. Pe ocean e făcut un vapor de carton prins
în găuri, care se mișcă în măsura sumelor cu care
este încărcat. Pe deasupra mai sboară și un aero­
plan tot pentru transportul sumelor din bogata
Europă.
Acum să vedem și sumele, ce s’au încasat în
anul 1929, după dările de seamă din revistele lor.
Conferența Moldova de Nord a ținut adunare la
Cernăuți.
S’a adunat suma de . . . 144.290 lei
Conferența Moldova de sud la Focșani 117.374
„ Muntenia de vest la București 311.848
„ de est la Ploești 238.809 n
n Banat la Arad .... 85.000
Transilvania la Cluj . 150.000
Taxa pentru zecime.......................... 7.100.768 v
„ „ școala de sabat . . . 1.775.192
„ „ săptămîna de rugciune 3.000.000 »
Darul de ziua întîia a săptămînei . 1.000.000 ff
Săptămîna de abnegație................. 1.200.000
Fond pentru educație .... . 1.000.000
Revista de toamnă................. 1.000.000
Totalul sumelor adunate în 1929 . 17.323.281 lei
 53

învățătura.
Adventiștii se ocupă îndeosebi cu apropiata ve­
nire a Mântuitorului Hristos, cu toate întâmplările
din urmă (Eshatologia.) Au alcătuit un întreg sistem
teologic cu citații biblice, Ia care țin morțiș.
Au o socoteală foarte încurcată cu venirea Dom­
nului Hristos și domnia lui Antihrist. Ei erau cu
totul rușinați că Mântuitorul nu venise nici în
toamna anului 1844, când îl așteptaseră îmbrăcați
în haine albe. Atunci au născocit o altă cabală, ca
să le mai iasă un termen de venire la 1874. Atunci
Domnul Hristos trebuia să vină, să stea pe pământ y
trei ani și jumătate și apoi să înceapă domnia de
1000 de ani.
Când au pățit rușinea și de astădată, Carol Rus-
sell dela mileniști i-a mângîiat cu o interpretare Â
și mai fantastică. Le spune că Domnul Hristos a, Os
venit în 1874, dar în chip nevăzut. Că dela 1878
a și început domnia de 1000 de ani.
Adventiștii apoi n’au pierdut din vedere nici odată
batjocorirea Bisericei creștine. O numesc „Urîciunea
pustiirei” și urmăresc sistematic să distrugă și ră­
dăcina adevăratei credințe creștine.
Inventează în urmă și cabala domniei lui Antihrist, 3
care a fost dela 538 și până la 1798, adică domnia
nelegiuită de 1260 de ani a papilor dela Roma.
Adventiștii fac o mulțime de împerecheri cu ver­
suri biblice, ca să susțină nebuniile lor. Tălmăcesc
profețiile cabalistice. Alcătuesc apoi figuri cu tot
felul de socoteli aritmetice.
 — 54

Toate scrierile lor, în general au o înfățișare iu­

daică, bazându-se mai mult pe Vechiul Testament.
Un alt punct negru din învățătura adventistă este
tăgăduirea nemuririi sufletului. Ei zic că odată cu
trupul moare și sufletul omului. Sufletul este nu­
mai viața corpului. Dincolo de mormînt nu există
viață. Adventiștii susțin aceasta, pentrucă nemurirea
sufletului, cu legătura dintre cei vii și cei morți
prin rugăciuni, face să nu se mai aștepte venirea
a doua a Mîntuitorului cu împărăția de 1000 de ani.
Ce rătăcire poate fi mai mare? Ce poate să
ducă pe om mai mult la destrăbălare, decât știrea
că sufletul moare și el deodată cu trupul ? Ce îm­
piedică pe cei mai mulți dela păcat, dacă nu teama
că după moarte trupească, sufletul merge la Dum­
nezeu unde i se face judecată?. Dumnezeu a zis
la creațiunea omului „să facem om după chipul și
asemănarea noastră1,1'.
Care este asemănarea, dacă nu sufletul nemuri­
tor ? Și cum poate fi sufletul muritor, când el nu
este alcătuit din părți, care să se desfacă și să se
nimiciască? Apoi însuși Mîntuitorul ne spune lă­
murit: „hiu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar
sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeți mai vîrtos de
cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă*
(Mat. X, 28).
Ei merg apoi din rătăcire în rătăcire. Tăgăduind
nemurirea sufletului, tăgăduesc și neexistența ia­
dului cu eternitatea muncilor celor păcătoși. Ei zic:
Mîntuitorul va veni cât de curând și va întemeiâ
 55

împărăția de o mie de ani. Va fi o primă înviere

a drepților, cari se vor îmbrăca întru nemurire. Sa­
tana va fi legat și aruncat în abis, ca să nu mai
ispitiască lumea. Păcătoșii nu vor învia acum; iar
cei vii, la a doua venire vor muri. Toți păcătoșii
vor învia la venirea înfricoșatei judecăți, când sa­
tana va fi deslegat și va dă luptă împotriva Bi­
sericii lui Hristos împreună cu Antihrist, dar vor
fi învinși.
Va fi și a doua înviere, a păcătoșilor cari vor fi
judecați și nimiciți cu tatăl lor—satana.
învățătura Bisericii noastre creștine ortodoxe este
foarte lămurită în parabola biblică „Omul bogat
și Lazăr cel sărac'“ (Lc. xvi, w, 31). Omul moare
deci întru fericire veșnică sau în chin veșnic.
Dar adventiștii vor să atace și parabola, zicând
că nu trebuie luată în sens literar. Sunt însă și alte
locuri în Sf. Scriptură tot așa de hotărîtoare. Ast­
fel Mîntuitorul Hristos zice (Mat. xm, 12): „Fiii îm­
părăției se vor arunca în întunericul cel mai din
afară ; acolo va fi plîn ger ea și scrîșnirea dinților",
Asemenea la Ev. Marc, ix, 48, se vorbește de
gheena focului „unde viermele nu moare și focul
nu se stinge".
Este hotărâtoare în sfîrșit judecata de apoi cu
împărțirea celor buni și a celor răi, așa cum alege
păstorul oile de capre, istorisită de Ev. Matei cap.
xxv, 32-45. Nimic nu-i mai lămurit deci în Sf.,
Scriptură ca pedeapsa de veci a păcătosului.
Tăgăduirea este la fel cu lucrul satanei, care
 56 —

a spus primilor oameni că nu vor muri. Prin ur­

mare tot adventistul este un asemenea satană.
Sunt apoi caraghioase socotelile cu „semnele
timpului" pentru a dovedi apropiata venire a Dom­
nului.
Bazați pe profețiile Vechiului Testament, că
nrai’nainte de sfârșitul lumii vor fi tulburări ale
firii și războae, enumără toate uraganele mărilor,
focurile de păduri, cutremurile, războaele. (Danul,ii
31—44; loil, 11, 10 — 11: Mat. XXIV; Marc. XIII, Luca XXI).
Adventiștii spun că ei îndeplinesc lucrul din vre­
mea cea mai din urmă. Domnul întîrzie de a veni,
numai ca adventiștii să aducă lumea la calea a-
devărului.
Iată ce încredere grozavă au în ei.
*
* *
încă o rătăcire mai au adventiștii cu prăznuirea.
„Sâmbetei", așa numitul „Sabat“.
Dând însemnătate mai mare Vechiului Testament,
au scos ca obligatoare cele zece porunci.
De aceea batjocoresc și crucea și icoanele, ca
fiind contrare poruncii a doua, iar sabatul îl admit
pentrucă este cuprins în porunca a patra.
Pentru ei nu are nici o însemnătate faptul is-
torisitde sf. Evangheliști, că Mîntuitorul Hristos a
înviat Duminica, s’a arătat apostolilor Duminica,;
apoi că Sf. Duhs’a pogorît tot Duminica.
Sâmbăta eră numai pentru Evrei spre a’și adu­
ce aminte că au scăpat de Faraon din Egipt.
vMoisicap. v, 15). Sf. ap. Pavel însă spune categoric:
 51

„Nimenea pe voi să nu vă judece pentru parte

a sărbătoarei sau a lunei noui sau a sâmbetelor,
cate sunt umbra celor viitoare" (Colos, n 16—17); căci:
„Legea prin Moisi s’a dat, iar darul și adevărul
prin lisus Hristos s’a făcut" (Ev. ioan i, 17).
Iată cum iese la iveală falșitatea adventiștilor și
cu sărbătoarea sabatului lor!
*
* *
Sunt în Romînia și un număr de adventiști mai
anarhiști, numiți „reformiști" sau,, redeșteptați".
Aceștia sunt împotriva tuturor rânduelilor omenești,
până și contra căsătoriei.
După moartea Elenei Withe, apare o altă pro-
feteasă Margareta Rowen din California. Ea pre­
tinde că i s’a arătat Mîntuitorul Hristos în vis (1915)
și i-a spus cum trebuie să trăiască omenirea, acum
în cele din urmă momente dinaintea venirei Lui.
Acest apel de adventism anarhic a fost propagat
printre Romîni de neamțul Kremer. El și-a făcut
ucenici: unul ca dezertorul Ursan din Murgeanca
(Brăila), altul ca Fieiberger și ca Anula—tot ro­
mâni neaoșii?
Au și o foaie: „Păzitorul Adevărului" ce apare
în București (Str. Mincu 43).
Conducătorii de acum sunt: Gh. Manea din Pu-
tineiu (Teleorman); D. Nicolici din județul Mureș
și Mihail Streza din Făgăraș.
Noi credem însă că sunt alte măști, dar aceiaș
piesă. Toți adventiștii nu sunt decît reformiști în
ascunzișurile lor.
 55

Cultul adventist.
Adventiștii fac slujbă religioasă Sâmbăta și în
alte zile, când au adunare dimineața sau după amia­
ză. Sunt rânduiți de predicator anume slujbași,
care să deschidă adunarea, să vorbiască și să în­
chidă adunarea.
Sf. Cină se săvîrșește odată pe trimestru, de re­
gulă în legătură cu botezul, pentru a împărtăși pe
cei botezați.
Totuș se oficiază regulat la trimestru, chiar dacă
nu sunt credincioși botezați.
Prozeliții (cei atrași de adventism) fac școală în
fiecare săptămînă, ca să învețe credința adventistă.
Cel care a dat dovadă de silință și traiu în prin­
cipiile adventiste, după trei luni este trecut pe
lista celor ce se botează. Ceilalți sunt amînați încă
trei luni. Se fixează apoi ziua și locul botezului
—de obiceiu la apă curgătoare.
Predicatorul și candidații se îmbracă în costume
speciale.
Comunitățile mari au și costumele lor.
Se face o rugăciune înainte de a intra în apă.
Dacă împrejurările permit, se cântă. In urmă pre­
dicatorul intră în apă și după el câte un candidat.
Predicatorul îi pune mânile pe piept și le ține cu
mâna stângă. Ridică apoi mâna dreaptă în sus și
rostește formula: „iubite frate (sau soră) pe baza
mărturiei tale, eu te botez în numele Tatălui și al
-Fiului și al Sfântului Duh“.
 59 —

Când a zis „Amin“ îl afundă în apă și îl ridică

în sus.
* * *
In Sîmbăta trimestrială se pregătește săvîrșirea
sf. Cini.
Diaconul se îngrijește de pâine, vin și lighiane
pentru spălarea picioarelor.
Predicatorul sau un slujbaș iese în față și spune
cântarea de începere. Toți se scoală în picioare
și cântă. Slujitorul rostește o rugăciune după cum
simte și crede el. După aceasta toți stau jos.
Predicatorul se urcă la amvon și ține o predică.
Dacă sunt noui botezați, sunt așezați pe scau­
nele din față.
Ei se scoală în picioare în acest moment.
Predicatorul rostește predica în legătură cu actul-
botezului și la un moment le zice: „iubite frate
(sau soră) îți întind mâna dreaptă a comunității
și îți zic: bine ai venit în mijlocul nostru". Dacă
este bărbat îl sărută; dacă este femee îi dă numai
mâna.
Predicatorul se urcă din nou în amvon și ci­
tește Evanghelia dela loan, Cap. XIII cu spălarea
picioarelor. Bărbații și femeile se despart și-și
spală picioarele doi câte doi, bărbat cu bărbat, fe­
mee cu femee. In acest timp întreaga adunare
cântă. Terminîndu-se spălarea, toți stau jos. Pre­
dicatorul iarăș se urcă în amvon și citește din
epistola I-a către Corinteni Cap. xi, 23-34, cu
multe explicațiuni personale despre sf. Cină. Po-
 — 60 —

gorându-se, se duce la masa special pregătită cu

pâine și vin. Rupe pâinea în atâtea bucăți câți
credincioși sunt. Toți îngenunchiază, iar predica­
torul face o rugăciune. Apoi se scoală și stau în
picioare. Predicatorul trece pe la fiecare cu far­
furia cu pâine rostind: „Luați, mâncați, acesta este
trupul meu carele se frânge pentru voi“.
După ce o mănîncă se așează din nou pe scaun.
Predicatorul se urcă iarăș în amvon și vorbește
despre paharul cu vin al Sf. Cine, tot după a-
celeași texte din Evanghelie și din apostol. Pogo-
rîndu-se, repetă întocmai rugăciunea și mișcările,
după care împarte vinu rostind: ,,Beți dintre acesta
toți, acesta este sângele meu care se varsă pentru
voi“ și cu aceasta se termină slujba.
* *
*
Ei oficiază și cununia. După cununia civilă, noii
căsătoriți vin la comunitate. Predicatorul se așează
în fața adunării, avînd alături pe mire și mireasă.
Ține predica în legătură cu căsătoria. Terminând,
mirele și mireasa îngenunche, iar predicatorul pune
mâinile pe capetele lor și face o rugăciune im­
provizată. După aceasta se scoală și pleacă fiecare
întru ale sale.
Inmor.mîntarea este mai mult un prilej de pro­
pagandă. II petrec pe mort până la groapă cu cân­
tece și predici, pentru care se adună credincioși
adventiști din toate părțile.
 Cap. V.

STUDENȚII BIBLIEI.
(Mileniștii sau Ruseliștii).
Acești sectanți sunt cei mai anarhici. Urmăresc
tulburarea vieții oamenilor, distrugerea rânduelilor
de stat și a Bisericei creștine. Se ascund sub diferite
numiri: „Asociația internațională a studenților de
biblie" ; — „Societatea învățăceilor de Biblie“; —
„Studenții de Biblie sau studenții bibliei;“ „Biserica
Domnului";—„Casa spirituală a lui Israel;"—„Cei
credincioși" — „Familia credinței” — „Consacrații
Domnului cari sunt din casa lui Ilie”;—„Ucenicii
Domnului"; „Preoție regească”;—„Regi și preoți
ai lui Dumnezeu în veacul viitor”.
Secta se formează temeinicia începutul veacului
în care trăim (XX). Este un amestec de calvinism
cu adventism.
Carol Taze Russell, fiul unor negustori calvini,
născut în Statele Unite (1852) o înființează, zbu­
ciumat de învățătura adventistă cu a doua venire
a lui Iisus Hristos.
El formează primul cerc al „Studenților Bibliei’
în anul 1872.
 ț ’ v»
i< •
— 62 —

Ajunge să se convingă că Mîntuitorul Hristos va

veni nu ca să judece lumea, ci ca s’o îndrepte, s’o
prefacă în chip curat spiritual. Urmărit de această
idee, se adâncește în citirea sf. Scripturi. Vrea să
lămuriască că Mileniu cu domnia de o mie de ani
a Domnului Hristos este pentru îndreptarea și cu­
rățirea lumii, nu spre judecarea și condamnarea
ei, cum credeau adventiștii. Intâiu lucrează cu ei
la revista Vestitorul diminetei". Ii mângîe cu fel
defel de teorii în amărăciunea lor, că Domnul lisus
Hristos nu venise la 1874, când ei îl așteptase
din nou.
Se conving unii pe alții că Domnul lisus Hris­
tos a venit, dar în chip nevăzut. Se adîncesc apoi
asupra venirii Mîntuitorului în cercetarea lor bib­
lică. Spun că toți drepții, cari vor fi în viață la
venirea Mântuitorului Hristos, vor fi schimbați
într’o clipă și vor fi luați de el. Deși vor muri
ca toți muritorii, nu vor cădea în neștiință ca cei­
lalți morți, ci vor fi schimbați într’o clipeală și
vor primi corp spiritual.
Adventiștii sunt amețiți; nu mai pricep astfel de
teorii.
Se despart de Russell pentru totdeauna.
Russell înființează atunci (1879) revista „Turnul
de veghere și Vestitorul prezenței lui Hristos“, pe
care o conduce până la moartea sa. Ajunge să o
tipăriască în limba engleză de două ori pe lună
(45.000 exemplare), iar în limbile: franceză, română
și polonă odată pe lună. Revista apare și astăzi.
 Russell își samănă ideile într’o sumedenie de
scrieri, cu o îndemînare într’adevăr americană.
Predicile lui au fost publicate de 4.000 de ziare
în Statele Unite, în Canada și Anglia.
Ajunge pastorul a peste 1200 de asociații de
„studenți de Biblie” din diferite părți ale lumii, pe
care le-a vizitat și le-a predicat.
Își fixase moartea în 1914. Atunci eră să vină
Domnul Hristos a două oară, iar el și credincioșii
lui trebuiau să fie prefăcuți. Se înșeală însă ca și
Miller înființătorul adventiștilor.
lisus Hristos nu vine, iar el moare în 1916 ne-
tranformat ci, mergând cu trenul în America de
Sud pentru propagandă.
își vede deci cu ochii rătăcirea și minciuna so-
cotelei cabalistice. Totuși iă măsuri ca opera lui
să trăiască, lăsând prin testament asociației toată
averea sa.
Murind Russell, un alt american bogat Ruther-
ford iâ conducerea studenților Bibliei. Acesta or­
ganizează secta și mai comercial. Izbutește să con-
vertiască și pe romînul transilvănean /. B. Sima,
atunci colonist american. Le trebuia un predicator
—șef pentru romîni, căci mileniștii pătrunsese deja
în Transilvania de prin anul 1912 (Cluj, Tg.-Mu-
reș, Valea-Jiului).
I. B. Sima a plecat din America încărcat de do­
lari și s’a așezat la Cluj, începînd propaganda.
A înființat cea mai luxoasă tipografie „Viața” și
a tipărit o mulțime de cărți milleniste.
 — 64

Convingându-se de anarhia acestor sectanți și de

prieteniile lor nemțești și ungurești în deosebi, i-a
părăsit.
Rămași fără șef, s’a crezut că se vor risipi. Rut-
herford însă se zbuciumă să-i refacă prin circulări
și agenți trimiși din America și Germania cu mulți
dolari. Erau împărțiți și mai înainte în vre’o trei
grupe. Acum însă a mai apărut una. Ion Burlacur
vînzător de ziare în Cluj scoate o nouă revistă
„Vocea din urma".
Se ridică împotriva schimbărilor ce a făcut Rut-
herford în doctrina lui Russell.
Reședința generală a studenților Bibliei este
„Brooklin”—Statele Unite.
In Europa au centrala la Magdeburg în Ger­
mania, iar în România se svârcolesc la Cluj. Din
Magdeburg a venit acum noua circulară de întă­
rire în care înfierează pe cei ce i-au vândut (Sima
cu ceilalți fruntași). Se recomandă cărți și „Turnul
de veghere” cu 140 lei pe an și li se spune că
vin 7 frați să-i servească și să-i încurajeze.
* * *
Învățătura milenistă.
Adevărata lor Evanghelie este cartea lui Russell
„Studii în Scripturi”, pentrucă ei îl socotesc ca cel
mai mare păstor pe care l-a avut Biserica lui Dum­
nezeu dela ap. Pavel și pînă astăzi. Această carte
are 7 volume. Primul volum este tradus în 19 limbi
și s’a tipărit în 5.000.000 exemplare.
 65

Studenții Bibliei se rătăcesc în socoteli cabalis­

tice ca și adventiștii. Despre creațiune spun că
ziua biblică este de 7000 de ani. Săptămâna crea-
țiunei este de 49.000 de ani. Omul este creat la
sfîrșitul zilei a Vl-a, deci după 42.000 de ani. A
Vll-a zi din săptămîna creațiunei este pentru re­
facere. Această zi de 7000 de ani este lumea de
acum. Russell este solul lui Dumnezeu, pentru
ziua cea din urmă a bisericii, trimis la omenirea
rătăcită. El a primit în mare măsură spiritul lui
Dumnezeu.
Încep apoi socotelile și asupra acestei zile. O îm­
parte în trei epoci.
1. Prima epocă este dela Adam și până la potop.
Lumea de atunci a stat sub conducerea îngerilor.
2. A doua epocă este dela potop și până la ve­
nirea împărăției lui Dumnezeu. In acest timp lumea
este sub domnia satanei.
îngerii lui au venit în lume, s’au unit cu femeile
oamenilor și au dat naștere uriașilor de astăzi,
cari sunt: regii, bărbații de stat, generalii, oamenii
de știință. Ei demoralizează lumea, dar Dumnezeu
îi va distruge cu revoluții și războaie.
Lumea de astăzi este un atelier al satanei.
3. A treia epocă este lumea fără de sfîrșit, care
va fi tot pe acest pământ, sub directa conducere
a1 lui Dumnezeu.
Ea începe cu împărăția de o mie de ani a lui
Iisus Hristos, sau „mileniul” cum îi zic ei după
cuvîntul latin.
 — 66 —

Lumea cea veche a satanei s’a sfîrșit ia 1874,

când a venit Iisus Hristos a doua oară pe pământ
în chip nevăzut.
El a stat trei ani pină în 1878, când a luat con­
ducerea și domnia lumii. (Așa cum a stat și la întâia
venire):
Iisus trebue să stăpânească lumea cu drepții ei...
și cei morți dela începutul lumii și cei vii. Până
la 1914 morții trebuiau să învieze. Cei vii trebuiau
să moară, dar să nu zacă în morminte, ci să fie
prefăcuți în momentul morții în ființe spirituale.
Din Octombrie 1914 trebuia să înceapă mileniul și
ziua răzbunării.
(învățătura lor se bate cap în cap, căci Russell nu admite
părerea adventiștilor că Mântuitorul va veni pentru a judeca
lumea și pentru a se răzbuna, ci pentru a o îndrepta!)
Voind să răstoarne organizația lumii, spun că
tronurile împăraților și mai cu seamă al Papei dela
Roma, aveau să se prăbușească. Babilonul tuturor
organizațiilor să se sfarme. Trebuia să învieze toți
morții păcătoși pentru o nouă încercare. Cei cari
se mai convertiau (se înțelege ia russeiiism) se mân-
tuiau; cari nu,—erau nimiciți a două oară și pentru
totdeauna, căci iad nu există.
Anul 1914 însă a.trecut. Nici măcar dreptul
Russell n’a fost transformat. Urmașii lui au amâ­
nat sorocul venirii pentru anul 1921. Dar nici a-
tunci nu s’a întâmplat nimic. In sfîrșit, la 31 De­
cembrie 1925, conducerea lumii trebuia să fie în­
credințată lui Noe, lui Avraam, lui Iacob, Iosif,
 — 67 —

Moise, ca reprezentanți ai lui Mesia pe pământ.

Ei trebuiau să învieze spre a lua parte cu toți co­
religionarii lor (Evreii) la împărăția lui Fțristos.
Au fixat și numărul celor mîntuiți: 144.000, după
Apocalips cap. xiv.
Rutherford se nevoește în timpul din urmă să
îndrepte îucurcăturile acestor neîndepliniri profe­
tice. El explică și schimbă învățăturile lui Russell,
cu fel de fel de întortochieri, scoțînd teorii și
mai anarhice. Ajung la aberații nebunești, atacând
sf. Treime. Spun că Dumnezeu este o ființă în
trup; că Domnul Hristos ar fi numai o creatură
a Tatălui, mai mică chiar decât îngerii, iar Sf.
Duh nu e decât o energie a Tatălui.
Deci studenții Bibliei neagă categoric și Dum­
nezeirea Fiului și a Sf. Duh. In scrierea lor „Harfa
lui Dumnezeu" au teorii fantastice despre venirea
Domnului Hristos pe pământ.
Iată și socotelile lor fantastice cu sfârșitul lumii
la 31 Decembrie 1925.
Moisi a poruncit (Iudeilor) Evreilor în 1575 a.
Hr. să lucreze pămîntul numai 6 ani, iar al VlI-lea
să-l lase necultivat. La 50 de ani, Evreii aveau
anul jubiliar. Mileniștii înmulțesc acest număr cu
70 de ani, de care vorbește Ieremiaîn cap. XXV,
11—pentru pedepsirea Evreilor—și dă suma de
3500 de ani. Iar dela 1575 înainte de Hristos,
când Moisi a rânduit aceasta și până la 1925 sunt
tocmai 3500 ani. O întreagă halima.
Ce legătură să fie între anul jubiliar și anii de
 — 68 —

captivitate babilonică profețiți de Ierimia? Apoi

cum să propagi că astăzi Evreii vor -luă conduce­
rea lum^i, în frunte cu Hristos, când ei nici gând
nu au ca să se încreștineze în massă?
Sf. ap. Pavel spune la Romani XI, 25 — 26: nCă
orbite din partea lui Israil s’a făcut până ce va
intra plinirea neamurilor". Se va mântui Israil dar
după încreștinarea tuturor păgânilor... Și—Doamne!
Doamne! cât mai este până atunci!
După acești rătăciți, regii și eroii țărilor creștine
sunt unelte ale lui Satan. Marii financiari, politi-
cianii și eclesiasticismul cel necredincios pe el îl
reprezintă. („Un guvern de doriU).
Studenții Bibliei nu cred apoi în nemurirea suf­
letului, ca și adventiștii și propăvăduesc comunis­
mul, spunând că în timpul celor 1OOO de ani, după
ce vor cădea tronurile, trebue să se împarte egal
toate bunurile pământului*)...
După toate aceste aberații, mileniștii și-au făcut
o nouă mărturisire de credință cu 34 de titluri
(articole), numai ca să poată înșelă lumea și să
înlăture rușinea neândeplinirei profețiilor cu învi­
nuirea că sunt anarhiști. Au publicat-o în revista
lor „Studenții Bibliei”, într’un număr fără dată și
fără localitate.
In această mărturisire de credință n’au mai pus
socotelile lui Russell și au primit toate rânduelile
de stat. Botezul îl socot un simbol al morții.
) Episcop Grigorie Comșa „Cheia sectelor religioase din.
România" pp. 110—116.
 — 69 —

Nu apa spală păcatele, ci sângele lui Iisus Hristos,

Cei ce se botează trebuie să creadă că Iisus Hristos
este Fiul lui Dumnezeu, care și-a vărsat sângele
pentru iertarea păcatelor.
Botezul nu ajută nimic copiilor și oamenilor lu­
mești necredincioși.
Nu recunosc căsătoria religioasă, ci numai cu­
nunia civilă.
Postul este stăpânirea dela ceea .ce-i rău.
Sărbătorile nu sunt obligatoare. Duminica e tot
una ca și Sâmbăta și ca și Lunea.
Mărturisirea să se facă în fiecare seară, în ge­
nunchi, înaintea preotului celui mare Iisus, care
singur poate să ierte păcatele.
Cina Domnului (cuminecătura) o săvîrșesc odată
pe an, când s’a junghiat mielul de Paște, care re­
prezintă pe Domnul Iisus Hristos. Ea înseamnă
amintirea morții Lui.
Burlacul însă spune: „noi prin credință mâncăm
corpul lui Hristos și noi cei mulți devenim corpul
Lui. Vinul simbolizează suferințele și defăimările
și moartea ce trebuie să le gustăm. Numai cei bo­
tezați în moartea Domnului Hristos pot primi cina".
Cina se pregătește numai cu azimă și must, sau
vin amestecat cu apă. Au ajuns cu îngăduința, for­
mală se înțelege, să admită și jurămîntul și armata.
Insă nu aceasta este adevărata lor credință.
Învățătura lor este publicată sub diferite titluri
Și cu foarte multe ascunzișuri. Scrisul lor este la
întuneric, pentrucă toată gândirea lor este anarhică.
 — 70

Aceleași cărți sunt publicate sub diferite titluri, în

alte localități și sunt trimise în numele a diferite
societăți.
Cultul *).
Cultul lor este o imitare caraghioasă a slujbelor
creștinești, ca și la toți ceilalți sectanți.
Duminică înainte de masă se ține așa numita
„oră de rugăciune". începe cu o cântare ocazională,,
aleasă de conducător din cartea de cântări „Zorile
Mileniului11. Urmează o rugăciune rostită de con­
ducător sau de un altul numit de el. (Rugăciunea
lor e o inspirație momentană). In timpul cântării
și rugăciunii toți stau în picioare.
Conducătorul citește „ Votul" (Promisiunea formulată
de Russell în termeni ficși, că se va feri de spiritism, de imo­
ralitate, de a supără pe cineva și de a nu fi doi de sex diferit
singuri într’o cameră, fără ca ușa sau fereastra să fie deschise).
După terminare toți cad în genunchi și câte 2—3
bărbați și 2—3 femei rostesc o rugăciune.
Se face apoi „Legământul de consacrare11. (Este
un vot mai desvoltat: se obligă fiecare de a’și închina întreaga
viață lui Dumnezeu și de a fi în slujba Lui cu trup și suflet).
Atât votul cât și legământul de consacrare sunt
obligatorii pentru fiecare milenist. Urmează „Mana11
(lectură biblică cu pericopa—bucata de învățat—pentru fiecare
zi a anului), și o scurtă cuvântare a predicatorului,
după care se face un examen asupra textelor bib­
lice din „Mana“ din zilele săptămânei încheiate.
Membrii sunt întrebați cum explică ei acele toate.

) Comunicat de Păr. Diacon Dr. O. Bucovschi, profesor

la academia teologică din Cluj.
 In urmă însuș predicatorul spune pe scurt cuprin­
sul lor. Se face o cântare și 2—3 membri încheie
„ora de rugăciune" cu câte o rugăciune improvi­
zată. In acest timp credincioșii pleacă capul și
închid ochii.
Deși nu serbează nici o zi în chip deosebit, to-
tuș au și o slujbă obișnuită, când nu se citește
nici „Votul" nici nu se face „Legămîntul de con­
sacrare" și „Mana”;
Acestea sunt înlocuite cu o simplă predică.
Afară de așa parodieri de slujbe religioase, mai
fac ei și un fel de botezuri și împărtășiri, ca să
spună că sunt creștini.
*
* *
Botezul. După ce un amăgit este înșelat și ur­
mează la adunările mileniste dela trei până la nouă
luni, își face declarația de credință. Dacă dorește
să rămînă student de Biblie, trebuie să se boteze.
Nu se spune în scrierile lor cine săvârșește această
formă de botez. De obiceiu însă îl fac așa numiții
„peregrini" (predicatori ambulanți).
Botezul lor este un mijite de a atrage mulțimea
de curioși și de a-i amăgi cu ispitirea. Pentru
aceasta cheamă pe toți ai lor dela mari depărtări
și fac multă vâlvă. Se adună toți în ziua hotărâtă
pe malul unui rîu sau pârău. Intăi, se cântă o cân­
tare ocazională, după care peregrinul caută să în­
flăcăreze mulțimile cu o predică despre însemnă­
tatea botezului. Mai vorbește și un predicator local.
 — 72 —

Cei ce se botează și cel ce botează își schimbă

hainele, îmbrăcându-se într’un veșmânt lung și ne­
gru (un fel de cămașă ce simbolizează moartea lui
Hristos).
Intră apoi în apă și predicatorul botezător cu­
fundă pe fiecare candidat câte o singură dată, ros­
tind cuvintele: „Frate (sau soră, numele) te botez
în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt
în moartea lui Hristos". (Candidații stau cu fața
în sus pe spate ca să reprezinte moartea; dar și
poziția le este caraghioasă și cufundarea e fără voe
cu o așa poziție, căci adesea ori cad la fund și
înghit apă cu svârcoliri, ce fac din acest botez o
petrecere cu glume tinerești).
In acest timp mileniștii de pe mal cântă.
După ce-și schimbă hainele, se felicită cu strân­
gere de mână. Cei botezați sunt primiți în rân­
durile lor familiare, zicându-și pe nume. Toată
parodia se termină cu o cuvântare de felicitare, cu
o cântare și cu o rugăciune.
*
* *
Cina Domnului sau „Cina comemorativă" o ser­
bează odată pe an, în ziua de 13 Nisan după ca­
lendarul evreesc.
Predicatorul are grija pregătirii cu săptămâni
înainte. Toți trebue să se înfățișeze curați la masa
Domnului, zic ei. Și-atunci „toți să-și scoată aluatul
din casă“, adică ura, invidia și alte păcate, îm-
păcându-se cu dușmanii personali. In ziua de 13
 — 73

Nisan, în deosebi, deci odată cu jidanii, să se ocupe

în deosebi, deci numai cu sărbătorirea cinei și să
lipsiască orice cuvânt de prisos. In acea zi mile-
niștii se adună în casa lor de rugăciune pe la
ceasurile 5 după amiază, cu deosebită pregătire.
După 3—4 cântări, predicatorul începe să predice.
Și vorbește ca la un templu evreesc: despre eșirea
Evreilor din Egipt cu cele zece plăgi, despre călă­
toria prin pustiu. Face apoi un fel de asemănare,
că și ei trebuie să iasă din Egiptul organizațiilor
satanei acum și să călătoriască prin pustiul vieței
spre Dumnezeu. Se mai înflăcărează apoi cu cina
Domnului, cu vânzarea lui Iuda și o mulțime de
alte amestecături mileniste—evreești.
Urmează cântări, iar predicatorul sau un alt mi-
lenist, rostește rugăciunea binecuvântării „azimei“
cu vorbele biblice: „Luați, mâncați, acesta este
trupul meu... etc“. Frânge apoi azimași mănâncă
o bucățică, după care alți membri o împarte la
ceilalți, frângând fiecare câte o bucățică, te ceva
hotărât la acești rătăciți ca pâinea să fie nedospită și să rupă
fiecare din ea fără să se întrebuințeze cuțitul].
Predicatorul binecuvintează după aceasta vinul cu
vorbele: „Beți dintru acesta toți, acesta este sângele
Meu... etc“ și, gustând el, împarte și la toți cei­
lalți. Cu aceasta se termină marea lor prăznuire
a „Cinei Domnului", care nu poate fi decât o
batjocorire a sfintei taine.

* * *
 Cap. VI.
NAZARENISMUL.
(Pocăiții).
După studenții bibliei, cei mai tulburători și mai
anarhiști sectanți sunt pocăiții. Aceștia apar în El­
veția la începutul veacului XIX. Este un amestec
de pietism, baptism și calvinism.
Secta s’a numit la început „Biserica nouă“, iar
mai tîrziu „Comuna Nazareană“. înseamnă că nu­
mai ei urmează Mântuitorului Hristos „Nazarinea-
nul“ în traiu și fapte. S’au mai numit și „Pocăiți*
ca lumea să nu mai știe ce sunt, amestecați fiind
cu ceilalți sectanți.
Un întemeitor este Samoil Freulich, teolog calvin.
A șovăit între calvinism și baptism până la sfâr­
șitul vieții. Eră și păstor calvin și predicator baptist.
Este și un al doilea întemeetor Lacob Wirtz.
Amândoi pretind că au avut viziuni. Freulich
spune că i s’a arătat Dumnezeu în vremea Paștilor
din Aprilie 1825.
Wirtz zice că sf. Apostol Ioan i-a scris din cer
în Vinerea-neagră din anul 1850. II vestiă că Ev.
 — 75

Mateiu și Marcu n’au putut pricepe toate; deci

cele istorisite de ei nu sunt adevărate. Dar a venit
vremea să se spună adevărul.
Freulich începe noua comunitate cu 38 de membri
la Floriile din 1852. O numește „sf. Comună" (Die
Heilige Gemeinde).
Totuș Freulich primește plata de predicator baptist
până la moartea sa (1857).
Iată cum răsar sectele ca și niște ciuperci otră­
vitoare în locuri murdare! Și cât de curați la suflet
sunt întemeietorii lor!
Nazarenismul se răspândește în Ungaria printre
Sârbi în deosebi și apoi printre Românii din Banat.
Propagandiști sunt doi unguri: Hemexey Lajos și
mai ales revoluționarul Ștefan Calmar care și moare
nebun ca dușman al tuturor religiilor (1863).
învățătura.
Și Wirtz și Freulich au câte o mărturisire de cre­
dință. Învățătura lor este o aberație mintală, casă
nu zicem nebunie curată.
Wirtz e cu totul raționalist. Spune că Mântui­
torul Hristos nu și-a dat sufletul complect pe cruce.
A rămas puțină viață în el, ca să-l poată înviâ
apostolii, când a ajuns în mâinile lor.
înainte de Rusalii Domnul Hristos s’a retras pe
țărnjii mării Galileice, s’a desbrăcat de materia Sa
văzută, de trupul Său și numai după aceia s’a
înnălțat la ceruri. Leapădă și cele trei fețe ale
Treimei, explicând aceasta cu analogia duhului, a
 — 76 —

sufletului și a trupului:—Iisus Iehova e o ființă cu

Tatăl și cu Sf. Duh.
Nici el singur, credem, că n’a știut ce spune.
Au ca izvor de credință Sf. Scriptură, însă pun
temeiul mai mult pe Noul Testament (împotriva ad­
ventiștilor). Se adâncesc mai cu seamă în medi-
tarea „Predicii depe munte" și a,,Apocalipsului".
Din V. Testament citesc mai cu atenție psalmii,
proorocii Isaia și Eremia. Se laudă că știu Scrip­
tura toți dearostul și o explică după insuflarea Du­
hului Sfînt, „nu cum fac popii voștri"—zic ei.
Ce îngâmfare de pocăiți !
E întocmai ca a lui satan dela începutul lumei,
care vroia să se facă Dumnezeu!
Pretind apoi că Biserica lor este formată numai
din credincioși predestinați și lipsiți de păcat,
(loan 111, 3-6)
Adevărații credincioși sunt „frații și surorile", cari
au trecut prin toate chinurile renașterii. Sunt bo­
tezați și se pot împărtăși. Mai sunt „prietenii și
prietenile", cari încă nu s’au ispășit de păcate și
nu au fost botezați.
Ei sunt în ispitire și pregătire dela 5—6 luni,
la 5—6 ani.
Femeile poartă haine de culoare întunecată și
cu broboadă neagră pe cap.
Numai mica lor . adunare poate mântui pe pă­
cătos, căci numai ea este iubită de Dumnezeu.
Celelalte biserici n’au nici o putere, pentrucă sunt
amestecături haotice de păcătoși, afurisitori de Dum-
 77

nezeu, de cărturari, de farisei și de popi ce jertfesc

lui Vaal. Numesc Biserica noastră „Vavilonul
cel vechiu“, plină de păcătoși.
Fiecare credincios să se îngrijiască singur de
mântuirea lui,' atât cât este în viață. Cei vii nu se
mai pot rugă pentru cei morți; nici sfinții morți
nu mai pot ajută celor vii. Afară de stăruința per­
sonală, ajută hotărâtor meritele Domnului Iisus
Hristos. Rugăciunile pentru cei morți deci nu-și au
nici un rost.
Resping cu batjocuri furioase tainele și în deo­
sebi preoția. Urăsc de moarte preoțimea și portul
ei. Ii numesc numai farisei și cărturari, năimiți
păcătoși și trâmbițe diavolești.
Nazarenii zic că Domnul Hristos n’a pus pentru
biserica N. Testament decît apostoli. De aci pe
predicatorii lor îi numesc „ajutori apostolești“, iar
în graiul zilnic „bătrâni".
Pocăința lor o împart în externă și internă.
Externă: credinciosul își mărturisește păcatele
înaintea altora și începe îndreptarea cu doi-trei
martori.
Internă: se chinue pe sine pentru păcatele lui.
Gândește apoi mereu la păcătoșenia oamenilor și
conrupția lor.
Făcând această pocăință „prietenul și prietena"
simt o bucurie și un îndemn de a se boteza. Măr­
turisesc aceasta bătrânilor—predicatorilor, cari în­
cep examinarea înaintea tuturor credincioșilor. Ur­
mează apoi botezul (a se vedeă la cult).
 — 78 —

Frații și surorile nu se mai pot pocăi după botez.

Lor le este asigurată mântuirea veșnică.
*
* *
Admit și împărtășirea ca o formă de taină,
care aduce aminte de patimile și moartea Domnului
lisus Hristos. Vinul reprezintă sângele, iar pâinea
trupul Lui.
Aceste simboale nu împărtășesc nici o binecu­
vântare.
Vinul rămîne vin și pâinea, pâine. In felul de a
se cumineca se aseamănă cu calvinii. Dealtfel îm­
părtășania nu poate avea nici o înrâurire pentru
că „fratele și sora“ au mântuirea asigurată, iar
„prietenul și prietena" n’are dreptul să se împăr­
tășească decât după botez.
Căsătoria este instituită de Dumnezeu, dar nu
e binecuvântată; o consideră mai mult ca legătură
legală, făcută prin mijlocirea comunităței între un
bărbat și o femee.
Prețuesc mult însă celibatul.
Nu sărbătoresc nici o amintire din viața Mân­
tuitorului Hristos. Abia Duminica se mai stăpânesc
dela lucru.
Numesc clopotul„taurul vasanului", iar sf. Potir
„pocal diavolesc".
întreaga lor credință este o batjocorire a Bisericii
creștine; și aceasta sub masca farisaică a smereniei.
Aprobă statul atâta vreme cât nu este în contra­
zicere cu Sf. Scriptură. Nu poartă arme, nu vor
să facă slujbă militară, nici să meargă la răsboiu.
 79 —

Primesc numai să curețe armele și să slujiască

ca infirmieri.
Cred că și învățătura (școala) stă în slujba dia­
volească a lui Anticrist. Nu sunt dornici de nici
o învățătură. Pentru aceasta ei nici nu au pre­
dicatori aleși, și învățați ca celelalte secte. Spun
că fiecare poate vorbi fiind luminat de Duhul Sfânt.
Opresc cu severitate citirea oricărei cărți lu­
mești, ca să slăbiască mijloacele satanei, zic ei
(Apoc. XIX).
Freulich mai împarte lumea de astăzi în 3 părți:
a) Creștinii după nume, cari sunt cufundați în
păcatul sodom (buca xix, 27. Fiiip. m, 18—19).
b) Cei care au primit darul, însă nu l-au folosit
spre mărirea lui Dumnezeu. (Mat. xxv, 30).
c) Slugile credincioase și cu cei câștigați. Aceștia
vor ajunge noua mare Sâmbătă sau pacea de o
mie de ani a poporului Domnului.
Iată deci că și nazareii cred în împărăția de o
mie de ani!
Nazareii sunt foarte vicleni și mânjesc fin ochii
multora, de-i cred sfinți. Se feresc de orice veselie
și petrecere lumească. Fetele lor nu joacă; din gura
tinerilor nu se aud cântări lumești. Nu iubesc mu­
zica și, în general nu există râs la ei. Fumatul
e un mare păcat, iăr vin nu beau decât la cumi­
necătură și când sunt bolnavi.
In adunările lor intime de noapte, însă prin
case particulare, fac imoralități.
Când vorbim de niște sectanți așa de farisei și
 80 —

ascunși ca aceștia, (de altfel ca și toți ceilalți), fie­

care creștin trebuie să-și amintiască cuvintele Sf.
ap. Pavel: „Nimeni pre voi sa nu vă amăgiască
cu smerenia prefăcută sau cinstire a îngerilor, a-
mestecîndu-se în lucruri pe care nu le-a văzut și
îngîmfîndu-se în chip nechibzuit cu mintea sa tru­
pească11 (Colos. 11, 18).
Cultul.
Freulich a compus cartea de cîntări „Harfa Sio-
nului“ după baptiștii evangheliști din Londra. Multe
cântări le-au luat din diferite cărți sectante, făcân-
du-le modificări sub numele de „Noua harfă aSio-
nului“, tipărită în 1855.
Sub acest nume nazareii o au ca o carte de cult.
Bisericile lor sunt niște săli mari și luminoase,
cu pereți albi, pe care atârnă lămpi și un ceasor­
nic. In fața intrării este o masă cu Sf. Scriptură
pe ea. De a dreapta și dea stînga se înșiră scaune
lungi. In dreapta se așează surorile și prietenele,
despărțite prin scaune anume întocmite; tot așa
se așează frații și prietenii în stânga. Ei se adună
la rugăciune Duminica și Joia dimineața (în alte
locuri Mercurea). Pe timpul lucrului la câmp adu­
nările de Joi sau Mercuri nu se țin.
Rugăciunea începe la ora 9 cu o lungă contem­
plație. Mulți stau ca adevărate statui vii, cu mâinile
strânse între genunchi și cu ochi țintiți în pământ.
Din când în când oftează câte un hagiu nou, ori
se aude câte un suspin greu și amar. Fiecare este
 — 81

legat aci în cătușele Duhului înăbușit de rânduelile

sociale. Este sigur însă, că are mare rol și fățăr­
nicia în aceste contemplații mai ales la femei.
Deodată bătrânul—„ajutorul apostolic" se scoală
și vorbește cu o voce caracteristică, apăsată, ce abia
se aude, ca și când cineva din depărtare ar strigă
după ajutor: „în numele Domnului și Mântuitorului
nostru lisus Hristos să ne rugăm lui Dumnezeu,
care și azi a binevoit să ne adunăm.
Să deschidem „Harfa Sionului“. Cântăreții și cân­
tărețele deschid și cântă poezia „Deșteaptă-te!“.
Unul citește accentuat înainte fiecare vers și nu­
mai în urmă corul cântă ce s’a citit.
Urmează prima rugăciune (Ps. 95. v. 6). Toată adu­
narea îngenunchiază. Fratele sau sora care a simțit
îndemnul de a spune rugăciunea nu îngenunchiază,
ci șade cu fața acoperită de mâini, aplecată puțin
spre genunchi. După o reculegere de câteva mi­
nute începe cu glas tremurător amestecul haotic de
rugăciune. Mulțumește Dumnezeului lui Avraam și
Iacov, cari trăiesc pe tron luminat în cerul cel sfânt,
că a binevoit a le dă în ora aceasta de dimineață
să se adune înaintea Iui din inimă și din suflet.
Se roagă să iâ aminte la cântarea și rugăciunea
lor... și o mulțime de alte improvizări despre care,
cel ce le-a adunat, spune că abia a putut să le
combine, apucându-1 adesea scârba de așa pre­
făcătorii.
După rugăciune, bătrânul deschide Biblia și citeș­
te capitolul de unde s’a deschis. începe apoi expli-
 82 —

carea cu forme aproape obișnuite: focul veșnic în

iad, jăratecul iadului, scrîșnirea dinților și alte gro­
zăvii. Iar sărmanii credincioși care gem sub jugul
păcatelor, ajung de multe ori la convulsiuni și tre­
murat isteric.
In preajma orei 11, vorbitorul își aduce aminte
să termine.
Frații și surorile mai fac o cântare după care iar
se roagă cineva. Se sfîrșește apoi cu o a treia cân­
tare, cum îi zic ei „Pace și bucurie". Bătrânul
închee cu vorbele: „Sfârșitu-s’a rugăciunea noas­
tră de astăzi".
Toate cântările lor sunt poezii religioase din
cartea „Harfa Sionului".
*
* *
Botezul îl fac ca și baptiștii în apă curgătoare.-
înainte de plecare cântă din harfa Sionului: „Ră­
nile lui a picurat, apa a binecuvîntat..."
Ajungînd la râu, bătrânul și cei ce se botează
se îmbracă în haine speciale și intră în apă până
Ia brâu. Bătrânul apucă cu o mână pe cel ce se
botează de mâinile ce le ține la piept spre rugă­
ciune;—îl cufundă odată de tot, rostind cuvintele:
„Eu te botez în numele Tatălui, Fiului și.al Sfântu­
lui Duh, pentru iertarea păcatelor. Amin".
Ies din apă, schimbă hainele și se întorc la adu­
nare.
Pe drum cîntă „Ca creștin botezat mântuire tu
mi-ai dat...".
 — 83

Sosind la casa de adunare, bătrânul cuvintează

celor botezați îndemnându-i să fie tari în credință.
Disprețuesc botezul copiilor ca și baptiștii.
* * *
La împărtășire cântă deasemenea cântări din
„Harfa Sionului“.
Taie apoi puțină pâine în atâtea bucăți câți
voesc a a se cuminecă și după ce fiecare a con­
sumat bucata sa, gustă și puțin vin roș ditntr’un
vas comun.
*
* *
Inmormîntarea la nazarei e foarte simplă și fără
nici o pompă. Rudeniile îmbracă mortul cu o că­
mașă curată albă.
E pus apoi în sicriu tot așa de simplu, nevo­
psit și lucrat fără nici o măestrie. Rudele privi-
ghează cu rândul lângă sicriu până la vremea în-
mormîntării. Atunci convoiul pornește spre cimitir
fără sgomot, fără cântare și fără rugăciune—în
totală liniște. Înainte merg câțiva gropari, iar după
mort vin rudele și prietenii. Ajunși la groapă, bă­
trânul citește o rugăciune despre nimicnicia acestei
lum trecătoare, afirmând că sufletul lui evlavios
este deja sigur în rai. In unele părți se mai cântă
din „Harfa Sionului" întru amintirea celui mort.
Rudele n’au voe să plîngă după cel mort, ceea
ce nu se poate îndeplini întotdeauna.
Centrul acestor sectanți este Banatul, în special
orașul Lugoș. Cu ignoranța lor ascunsă sub îngâm­
farea unei smerenii falșe, se împuținează din ceînce.
 Cap. VIL
EVANGHELIȘTII.

Evangheliștii sunt o nouă plantă parazitară, ce

apare în Elveția în veacul XIX. Secta este înfiin­
țată de preotul anglican Johrt bielson Darby. Acesta
părăsește Biserica anglicană, pleacă în Elveția după
1837 și formează acolo o adunare de creștini, ce-și
ziceau frați. Mai apoi înființează și îun seminar.
Adunarea se mărește din ce în ce. Când moare
Darby în 1882 erau deja 75 comunități *. Acești
sectanți se numesc și „Creștini după Evanghelie".
Seamănă mult cu baptiștii. Par a fi niște ur­
mași îndepărtați ai lui Zwingli, dacă îi judecăm
după credința lor despre sf. Euharistie. Evanghe­
liștii au ajuns și în Cisnădia, lângă Brașov, la sfârși­
tul veacului trecut (XIX), prin nemții Kolle și Kraus.
In București răzbat prin profesorul evanghelist
Francisc Berney. El izbutește să atragă și să for­
meze în Elveția ca predicator pe tânărul desorientat
Grigorie Constantinescu. Acesta învață și principiile
nouei secte și acordarea instrumentelor muzicale.
1. (D-r Konrad Algermiissen „KoDÎessionskunde", Hannover
1930, p. 697, citat de P. S. Grigorie Comșa „Cheia sectelor re­
ligioase" p. 78).
 — 85

Reîntors, se așează la Iași după răsboiu și începe

propaganda și organizarea sectei. Până în 1928
însă se compromite complect prin fraude și este
înlăturat. Se întoarce la București și se apucă de
meseria lui. Acum este o desorientare între acești
sectanți. Totul fiind clădit pe nisip cu aranjări
personale și ne cinste s’au mai compromis și alți
predicatori. Astfel Eugen Bodur dim Burdujeni,
după ce înșală pe misionara elvețiană Nicolet cu
câteva zeci de mii de lei, acum s’a făcut predi­
cator penticostalist—tremurător.
Pentru aceasta și mu Iți fruntași a părăsit secta.
Mulți evangheliști din nordul Moldovei au urmat
pe Bodur, trecând la tremurători.
Se vede deci temeinicia credinței lor.
Au însă centre puternice în București, Ploești și
Brașov.
învățătura.
Mărturisirea lor de credință este cu totul nelă­
murită. Greu putem arătă învățătura cu care ei se
deosebesc de alte secte.
Conducerea centrală din Elveția are o mărturi­
sire de credință mai lămurită în 12 articole, tipărită
în limba franceză la Viena cu titlul „Declarația
de credință a alianței biblice” „Declaration de foi
de L’alliance biblique“.
Ministerul Cultelor le-a cerut să prezinte învăță­
tura lor.
Ei nu s’au putut înțelege. Atunci evangheliștii
 - 86

dela lași au alcătuit și tipărit o mărturisire, iar cei

dela Ploești alta; și le-au întitulat ,,Memoriu".
O credință deosebită a lor ar fi: „Dumnezeu
este creatorul tuturor oamenilor, dar părinte ceresc
numai al acelor credincioși buni și ascultători".
Memoriul dela Iași scrie că omul este nemuritor și
că Domnul Hristos este născut din Sfânta Fecioară
Maria. (Nici o altă sectă nu arată aceasta).
Evangheliștii dela Ploești spun că Dumnezeu a
înviat pe Domnul Hristos din morți, schimbându-i
corpul însă într’o stare de slavă.
In declarația de credință a alianței art. 5
spun: „spiritul, sufletul și corpul oamenilor a de­
căzut. Păcatul s’a răspândit peste tot. Mântuirea
este numai prin Sângele Domnului Hristos, jertfit
pe cruce și prin harul Sf. Duh dat tuturor celor
ce cred”.
Credincioșii uniți prin Domnul Hristos sunt re-
făcuți și răscumpărați, despărțiți de lume, de păcat
și de diavol.
Puterea lui s.atana învrăjbește pe fii neascultării
împotriva 'Bisericii și conrupe pe credincioșii ce
poartă numele Mântuitorului Hristos (Art. 8).
Vremea de apoi (apostasia) și venirea lui Anti­
crist se apropie. Duhul lui se așează liniștit astăzi
peste tot și pregătește pe oameni să-l primiască
ca pe un zeu chiar în Biserica lui Dumnezeu.
Dumnezeu însă dă loc răbdării pentru judecată și
pedepsire (9).
Domnul Hristos va veni a doua oară pentru a
 87

pune capăt domniei lui Antihrist. Va ridică pe cei

ce-l așteaptă, va judecă neamurile și va întemeia
domnia de O mie de ani (10). (Memoriul celor dela
Ploești n’are acest punct de credință).
Cred într’un cer etern sau împărăția iui Dum­
nezeu și într’un infern veșnic sau lacul de foc
unde se vor răsplăti faptele fiecăruia (11). (Adven­
tiștii și mileniștii nu admit infernul cu muncile veșnice).
Și evangheliștii au credinți anarhice cu iudaism
și comunism. Astfel spun, că la a doua venire a
Domnului Hristos Evreii se vor converti și vor
primi din averile împărțite în mod egal.
Cultul.
Sărbătoresc Duminica în special cu rugăciuni,,
cântări și predici. Se mai adună Miercuri după
amiază. Prăznuiesc apoi Nașterea Domnului (Cră­
ciunul), învierea Domnului (Paștele) și Pogorârea
Duhului Sfânt (Rusaliile).
Au o carte de cântări, anume alcătuită pentru
toate slujbele lor.
Evangheliștii își aleg: predicatori, bătrâni sau pri­
vighetori și diaconi sau slujitori, anume pregătiți în
școli speciale.
Adunarea și slujba lor religioasă o fac numai
Duminică dimineață. încep cu o cântare. Se ros­
tește rugăciunea de deschidere de către toți cei ce
simt imboldul de a se rugă.
Unul din predicatori ține predica despre pati­
mile, moartea și învierea Domnului. Despre cele­
lalte probleme se predică Mercuri seara. Urmează
 iarăș o cântare. Se săvârșesc apoi botezurile, dacă
sunt.
Cel ce se botează, întăi se mărturisește înaintea
câtorva bătrâni și primește ca ispășire și talisman
de gândire (meditat) și de traiu o învățătură biblică.
Botezarea se face de obiceiu în ape curgătoare.
Unde nu sunt, în vase mari cu apă.
Cel ce se botează se îmbracă în haine anumite.
Tot așa și cei doi predicatori, cari botează, se
îmbracă, dacă botezul se face la râu. Predicatorii
îl afundă în apă și pe spate de trei ori pe cel ce
se botează astupându-i gura și nările. In acest mo­
ment rostește: „te botez în numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh”.
Adunarea cântă in acest timp: „cine crede se
botează”.
După ce a ieșit din apă și s’a îmbrăcat, cân­
tarea se schimbă: „cine a crezut s’a botezat”.
Urmează o scurtă cuvântare de urare și îndemn.
Se pregătește apoi împărtășirea—cina, cum o
numesc ei, care se săvârșește în fiecare Duminică
(Baptiștii odată pe lună, mileniștii odată pe an).
Predicatorul citește Evanghelia cu „Cina cea de
Taină”.
Frânge apoi pâinea, rostind cuvintele: „luați
mâncați acesta este trupul Meu, carele se frânge
pentru voi spre iertarea păcatelor”. Discul cu păr­
ticelele de pâine este luat de un bătrân, care îm­
parte celor ce se simt vrednici.
Predicatorul iă apoi vasul cu vin și zice: „beți
dintru acesta toți, acesta este sângele Meu“, etc.
 Acelaș bătrân dă spre gustare și vin celor ce
au primit pâine; apoi iarăș se cântă.
înmormântarea e simplă. Pe mort îl împodobesc
însă cu haine și îl pun în sicriu luxos. II petrec
până la groapă cu cântări. Acolo un predicator
citește bucata din epistola întâia către Tesaloni-
ceni: „Azz voesc să nu știți v,.i pentru cei ce-au
adormit11. (Care se citește ca apostol la înmormântările or­
todoxe).
In timp ce este îngropat, se cântă alte cântări..
 Cap. VIII.
PENTICOSTALIȘTII Șl TREMURĂTORII.
Sunt rătăciri noi eșite din frământările altor
SeGte. (Qnackeri, Baptiști, Adventiști).
Acești sectanți se numesc „penticostaliști ”, pen-
trucă au credința pogorârei Duhului Sfânt peste
ei și grăirea în limbi așa cum au primit apostolii
și au grăit în Duminica Cincizecimii. (Penticosta
e cuvânt grecesc; înseamnă cincizeci, adică la 50
de zile după Paști). Cei mai înaintați se cheamă
„tremurători”, pentrucă postesc și se roagă până
îi apucă tremurături și bolboroseli epileptice.
Penticostaliștii sunt aduși din America în 1923
de către Pavel Budeanu, care se stabilește în Ba­
nat. Au trei broșurele scrise într’o limbă româneas­
că cu totul neînțeleasă. Pe una „Primit-ați Duhul
Sfatul" o scrie P. Budeanu, care, după ce spune
„noi suntem baptiști” și tot mereu amintește de
baptiști, se iscălește la urmă: „Budean-evanghelist “.
In altă broșură: „Memoriul bisericelor lui Dum­
nezeu" (Penticostale) vorbesc de împărăția de o
mie de ani, de legarea draconului, de lacul de foc.
ICred deci ca și adventiștii și milentiștii).
 91

In a treia broșură: „Predicatoriiși bib!ia“ scrisă

de Gh. Bradinse spune: ținta satanei este să îm­
partă pe oameni în o mulțime de credinți, precum
vedem astăzi.
lată deci că nici ei singuri nu știu ce sunt.
Din toate aceste amestecuri de secte nu lipsesc
Lingurii și Evreii. (Un predicator penticostalist este
Andraș din Detroit—America. Cred apoi că înain­
ta venirii Domnului rămășița israilului trebue să
>e mântuiască).
Budeanu izbutește să atragă și pe un predicator
aaptist din Brăila „Bododea", învățat în seminarul
aaptist din București. Acesta se schimbă, pentrucă
îra plătit numai cu 5.000 lei pe lună. începe să
scoată revista „Glasul adevărului" întăi, schim-
)ând-o după câteva numere în „Cuvântul adevă-
ului”.
Mai tipărește încă una „Știința sfinților", un fel
ie cursuri biblice.
Bododea dă și o numire specială grupării lui
.Biserica lui Dumnezeu apostolică" cu reședința
n Brăila (str. Griviței) unde locuește el.
Tot din această grupare fac parte și tremură-
orii din Nordul Moldovei și Bucovina (Dumbră-
reni, Verești, jud. Botoșani și Bilca jud. Rădăuți),
tremurătorii au un comitet de trei predicatori: cel
ntăi este V. Cârstean din Bilca—Rădăuți, fost stu­
dent de Biblie; al doilea este fostul predicator evan­
ghelist Eug.Bodur din Burdujeni, complect compro­
mis, care cu 12 apostoli cutreeră Bucovina și I ransil-
 92 —

vania; al treilea este Gh. Catargiu, fost predicator

adventist, reîntors apoi la ortodoxie.
Pentru slujbele lor au și o carte de cântări „Harfa
Bisericilor lui Dumnezeu" asemănătoare cu „Harfa
Sionului” dela nazarei.
Rădăcina acestor sectanți penticostaliști și tre­
murători sunt quackerii, care se nasc din răsvră-
tirea puritană din Anglia (1649—1660) când regele
(Carol I) este omorât pe eșafod și biserica angli­
cană răsturnată. Intemeetorul lor este cizmarul Gh.
Fox. Fiind persecutați, au fugit în America, unde
au făcut o colonie „Pensilvania“.
Totuș s’au înmulțit și în Anglia mai târziu, dar
s’au tot împărțit, făcându-se unii „săritori", iar alții
„lătrători1.
Mai apoi s’a făcut și amestecături baptiste și
chiar adventiste ca să se formeze secta mai poto­
lită a „periticostaliștilor“-, astfel predicatorul baptist
Carol Parham din America (Topeka — Kansos) a
început să propoveduiască că va avea loc a doua
pogorâre a Duhului sfânt. Și ajung să creadă că
chiar s’a și pogorât peste 13 persoane la 3 lanua-
arie 1901. Puterea sugestiei cuprinde spiritele, secta
se formează și se răspândește în California prin
W. Seymour, în Norvegia prin pastorul Barrat, în
Germania prin misionarul Meger și preotul evan­
ghelic I. Paul *.
Din America Budeanu a adus’o în Banat, ca în
1. Episcop Grigorie Comșa. Cheia sectelor p. 61.
 93 —

urmă să ajungă iarăș la extrema quackerilor tre­

murători la Brăila și în nordul Moldovei.
Aceste rătăciri sectare sunt distrugătoare. Ele
dau prilej ambițioșilor și șarlatanilor să treacă dela
sectă la sectă, pentruca să-și satisfacă mândria de
predicatori și ca să-și găsească mijloace de trai.
Astfel sunt Ioan Bododea, Eugen Bodur, Gh.
Catargiu și mai ales Vasile Gașpar, care de două
ori trece dela baptiști la penticostaliști și dela pen-
ticostaliști la baptiști, cu declarații și mărturisiri
de credință publică.
Unde este convingerea? Unde este credința?
Unde este religiositatea?
învățătura
Penticostaliștii au arătat învățătura lor în 12 ar­
ticole, publicate în broșura „Memorii”.
Credința lor deosebitoare se vede în art. I și II.
Totul se întemeiază pe Duhul Sfânt, care face
pe credincioși să grăiască în limbi, după cum se
spune în epistola I către Corinteni cap. XII, XIII
și XIV.
Sfântul Duh se coboară și dela Tatăl și dela Fiul.
Cred apoi că Domnul Hristos va veni după ce
Israil se va mântui. Va întemeia împărăția de o
mie de ani și va lega pe dracon. După o mie de
ani, morții nelegiuiți vor învia.
Satan va fi deslegat și se va luptă cu hoardele
lui împotriva Sfinților, dar va fi aruncat în lacul
cel de foc.
 — 94 —

Sa va începe judecata cea mare pe tronul alb.

Toți cei nescriși în cartea vieții—nelegiuiții,—vor
fi aruncați în lacul de foc și pucioasă. Aceasta este
a doua moarte.
Mai au „Ordinele” (art. 6) cum numesc ei „Bo­
tezul în apă”, „Cina Domnului”, „Spălarea picioa­
relor sfinților”, „Ungerea cu olei a bolnavilor” și
„Consacrarea (binecuvântarea) copiilor”.
Botezul în apă este un simbol, închipuire a în­
mormântării și învierii Domnului Hristos. Se bo­
tează numai cel ce crede în Duhul Sfânt înainte
și după botez, pe care îl dăruește Mântuitorul
Hristos celui ce crede.
Se mândresc spunând că și baptiștii au botezul
apei, dar trăiesc în păcate. Numai asupra lor s’a
făcut revărsarea Duhului Sfânt, deci numai ei au
botezul cu duh Sfânt și cu foc.
Duhul Sfânt are 9 daruri: înțelepciune, cunoș­
tință, credință, vindecare, minune, profeție, deose­
birea duhurilor, feluri de limbi și explicarea lim­
bilor, împărțite, zic ei, fiecărui credincios după
vrednicie.
Țin să specifice însă, că în nici un caz Duhul
Sfânt nu descoperă învățături contrarii Scripturii.
Rămâne hotărât că acești sectanți se deosebesc de
toți ceilalți într’un chip cu totul aparte. Toți cre­
dincioșii lor vorbesc în alte limbi precum le dă
duhul a vorbi când primesc botezul (sau sunt um-
pluți) în Duhul Sfânt. Dar și vorbirea în limbi are
două chipuri de înțelegeri: își vorbește lui însuș
 95

(se închină, se roagă lui Dumnezeu, se întărește pe el însuși:

i corint, xiv, 2-4); vorbește apoi oamenilor (întărește
Biserica: I Corint. XV, 7; XIV, 5—26).
La bolnavi ei nu chiamă doctor. Penticostalistul
este copil al Domnului și nu poate chema medici,
căci aceia nu au pe Dumnezeu
Tremurătorii se cred cei mai înaintați cu viața
spre sfințenie și cei mai înnălțați la mântuire.
Toți sectanții, zic ei, au ajuns la cunoștința de
Dumnezeu și au un trai evanghelic, dar ca să se
pogoare Duhul Sfânt să-i ridice spre cele cerești
și să grăiască în limbi omenești, numai ei sunt.
Ei au ajuns la desăvârșirea unui traiu omenesc
pregătit pentru mântuire. Numai ei au viziuni; nu­
mai ei se pot extazia și face minuni.
Cultul. (Slujbele lor).
Nu cunoaștem nimic din felul cum trăiesc și se
roagă penticostaliștii. Știm ceva dela credincioșii
„Bisericii lui Dumnezeu” dela Brăila și dela tre­
murătorii din nordul Moldovei.
Au un sfat frățesc compus din predicatorii adu­
nării, cari își aleg pe conducătorul lor.
Se adună la rugăciune Marți seara, Joi seara,
Sâmbătă seara și Duminică toată ziua. După pos-
tiri de zile întregi, petrec în rugăciuni și cântări,
așteptând insuflarea Duhului Sfânt.
Se contemplează și se extaziază stând în ge­
nunchi cu fața acoperită, până sunt apucați de miș­
cări și bolborosiri epileptice cu sunete nearticulate
și neînțelese.
 96 —

Atunci, spun ei, că se pogoară Duhul Sfânt ș

se vorbește în limbi străine. Șefii adunării încearcă
să facă și explicări.
Pentrucă mulți s’au îmbolnăvit, cei dela Brăila
au mai lăsat astfel de slujbe.
O deosebire între acești sectanți ar fi: tremu­
rătorii de astăzi ca și quackerii, nu leagă venirea
și însuflețirea Duhului Sfânt de nimic; o simt ori
și când prin tremurături, mișcări și bolborosiri epi­
leptice.
Penticostaliștii însă pun aceste acte în legătură
cu botezul și cu pogorârea Duhului Sf. dela Du­
minica cincizecimii cu vorbirea apostolilor în limbi.
De altfel, fiecare grupare s’a numit - după cum
petrec la rugăciune și cred.
Quackerii și tremurătorii tremură și au mișcări
epileptice.
Penticostaliștii au credința pogorârii Duhulu
Sfânt și grăirea în limbi dela Duminica cincizecimii*
 Cap. IX.
SECERĂTORII

Aceștia voiesc să uniască toată sectele. După zi­

cerea evanghelică: „Altul este cel ce seamănă și
altul cel ce seceră11 (ioan iv, 37). Secerătorii se cred
ei fericiții cari să secere roadele protestanților și
a tuturor sectelor.
In legătură cu parabola lucrătorii viei, pe care
stăpânul îi tocmește și îi trimete la lucru în cea­
surile : I, 111, VI, IX și-al Xl-lea (Mat. XX), ei soco­
tesc ziua lucrului creștin dela apariția protestan­
tismului. Aceștia formează prima strajă de trei
ceasuri (până în ceasul al III-lea). In a doua strajă
sunt baptiștii (ceasul al Vl-lea) In a treia sunt
adventiștii (ceasul al IX-lea). A patra strajă numai
de două ceasuri o formează studenții Bibliei (cea­
sul al Xl-lea).
In ceasul al Xll-lea este secerișul și secerătorii
sunt ei. Închipuirea și sforțarea lor le-a fost mare,
însă puterile de lucru mici și organizarea foarte
slabă.
Secta a fost adusă în Timișoara de un ungur
rotar foarte încrezut din Buda-Pesta Alex. 7drok.
A plecat însă de unde a venit.
Câțiva secerători foarte slabi și puțini la număr
mai sunt în localitatea Cernatu lângă Brașov.
 O învățătură mai deosebită și o formă de slujire
a lor nu cunoaștem.
Este tot o încercare străină de a împărți și ră­
tăci pe Români. Neghina sectară a adus’o Torok;
acum o predică Ladislau Veg și I. Benedek din
Cernatu. Mai au un conducător în vechiul Regat
pe dezertorul Gh. Munteanu din Ardeoani—Bacău.
 Cap. X.
TEODORIȘTII SAU TUDORIȘTII

Sunt sectanți noui, eșiți din frământările răsbo-

iului.
Rătăcirea este un produs curat românesc. A în-
ființat’o și o conduce un fost preot „Teodor, Po-
pescu“ dela biserica Sf. Ștefan (Cuibul cu barză)
din București. De aceia secta a și fost numită cu
numele a acestui rătăcit.
Ispitirea și pregătirea însă e tot străină.
Acest preot a început să șovăiască după răs-
boiu, când a rămas văduv, sub înrâurirea fostului
ierodiacon D. Cornilescu, deja rătăcit. Lucrul unei
rătăciri anglicane îl pornește d-na Raluca Calimachi,
mare proprietară în jud. Botoșani. Crescută la în­
vățătură în Anglia, își pune în minte să reformeze
creștinismul ortodox român. A încercat să atragă
pe mai mulți preoți și teologi cu daruri și cărți
încă de prin anul 1915. A izbutit să convertiască
numai pe tânărul teolog D. Cornilescu. Acesta eră
pedagog la seminarul „Central" și se ocupa în
deosebi de seminarul de călugărițe înființat nou
de monahiile Epiharia Moisescu și surorile Golo­
gan în București. Ascuns și necurat în actele lui
morale, se călugărește și se hirotonisește diacon în
vara anului 1916 numai ca să scape de răsboiu.
Nici jumătate de an nu a stat în ascultare lângă
 100

episcopul care l-a călugărit și l-a hirotonit (P. S.

Nicodem-Huși). II părăsește și se face ucenicul
pensionar al d-nei Calimachi la Stăncești-Botoșani.
Stă acolo toată vremea răsboiului, având tot
ce-i trebuia.
începe propaganda unui anglicanism deghizat.
întors la București în 1919, speculează starea
sufletească de preot văduv și talentat predicator
al parohului Theodor Popescu. Rătăcirea își face
loc încet, întreținută ascuns de D. Cornilescu, care
începe să tipăriască și broșuri. Se părea deodată,
că este o deosebită lucrare pastorală și misionară.
Pe.lângă slujba și predica dela biserică, din ce
în ce mai protestante, încep cursurile de evanghe­
lizare săptămânală.
Mulți preoți și tineret teologic sunt atrași cu
entuziasm.
Unii s’au rătăcit complect. Situația n’a putut
rămânea pe loc. Ruptura s’a produs. Despărțirea
formală se și face în 1924, după numeroase încer­
cări de aducere la calea adevărului.
Preotul Th. Popescu a fost caterisit.
El se face predicator al unei noui secte. A ținut
adunările cu rugăciuni și predici în școala angli­
cană din București.
In urmă și-a construit sală aparte. (Str. c. Daviia)
și s’a căsătorit din nou cu o credincioasă.
Și inspiratorul Cornilescu nu s’a lăsat mai pe jos.
După ce părăsește călugăria, se încurcă într’o nouă
aventură și dispare misterios din țară. Acum se
 101

spune că ar fi căsătorit prin Anglia. Theodor

Popescu și cu D. Cornilescu au izbutit să mai
rătăciască și pe alți doi preoți: N. Dumitrăchescu
și Alex. Panaitescu cu alți câțiva tineri teologi.
Centre cu astfel de sectanți sunt și în Câmpu-
lung-Muscel, Ploești și Bârlad.
învățătura lor este un amestec de protestantism
anglican, baptism și cu ce-a mai rămas ortodox
la fostul preot. Nu are nimic stabilit și greu pu­
tem scoate nota lor de deosebire față de celelalte
secte Din toate broșurile lor se vede aceeași în­
vățătură protestantă, că numai sângele Domnului
Hristos aduce iertarea păcatelor. Theodor Popescu
zice în revista sa „Adevărul creștin" (Septembrie
1930) că ajunge să crezi în Iisus, ca să te mân-
tuești, bazându-se pe „Faptele'apostolilor” cap.
XVI, 31. Se razimă deci pe ideia protestantă: Cre­
de și ești mântuit". Se deosebește de baptiști și
ceilalți sectanți, că admite și botezul pruncilor,
când părinții cer.
Afară de acestea, secta n’are nimic deosebit și
orginal.
Este un protestantism șovăitor și tulburător, năs­
cut din durerile răsboiului. Baptiștii și evangeliștii
o vânează căci se aseamănă.
 Cap. XL
POCĂIȚII CU CRUCE

Prezentiștii.
0 nouă ciupercă] sectară apare în părțile 0-
radiei Mari, chiar în anii din urmă (1928—1929).
Este o despărțire dela baptiști, o amestecătură de
credințe și ortodoxe și baptiste.
Un plugar, Teodor Popovici, baptist, se întoarce
în sânul bisericii ortodoxe pentru a fi ales cân­
tăreț. După puțină vreme însă, este alungat de către
credincioși, pentrudă începuse să citească evan­
ghelia în biserică în lipsa preotului și s’o explice
după învățătura căpătată între baptiști.
Devine apoi un maniac religios. îmbrăcat într’o
haină lungă, cu părul și barba mare, desculț și
cu Biblia subsioară, cutreeră satele, propovăduind
în deosebi al doilea botez potrivit zicerii evanghe­
lice: „De nu se va naște cineva din apă și din
Duh, nu va putea să intre îu împărăția lui Dum­
nezeu11 (Ioan 111, 5).
Făcând câțiva credincioși și mai ales credincioase,
după ce i-a mai pregătit cu citiri din Biblie, i-a
dus la o apă și i-a botezat cufundându-i de trei ori.
Aceștia cred că s’au mântuit, oricât de păcătoși
ar fi fost. Popovici își transformă apoi locuința lui
 103

în casă de rugăciune, punându-i pe frontispiciu și

o cruce văpsită, mare de un metru. A adunat apoi
toate cărțile de ritual (slujbă), cruci, icoane, sfeșnice
etc. Fac slujbe în chipul următor: citesc Psaltirea
și cântă aproape toată utrenia. Citesc Biblia ori
cazania și le explică prezidentul (așa se numește
șeful T. Popovici). Tot el rostește ectenii, iar adu­
narea dă răspunsuri.
Apoi face și otpustul.
Țin duminicile și sărbătorile în mare cinste.
Iau parte și la slujbele creștine ortodoxe, căct
admit mântuirea prin biserică. Recunosc că preoții
trebuie să săvârșiască tainele. Dar dau acest drepi
și prezidentului Popovici.
Credincioșii din satul lui fac mărturisirea și pri­
mesc cuminicătura dela el. Ceilalți se mărturisesc
și se împărtășesc la preoții lor. In vremea pos­
turilor însă prezidentul umblă din sat în sat să­
vârșind el tainele ca și baptiștii.
Se botează de două ori. Pe copii îi botează
la preoți. Aceasta este numai o binecuvântare, căci
„numai cel ce crede se botează" (formula baptistă).
Al doilea botez însă, preoții îl ascund, zic ei. Pe
acesta îl săvârșește numai prezidentul, întocmai
ca și baptiștii. Sunt împotriva jurământului, a pe­
trecerilor, a înjurăturilor, a fumatului (nu însă și
a băuturilor alcoolice!?) Cu oare care greutate pre­
zidentul a admis și viața conjugală. Se cunună la
biserică.
 — 104 —

Se numesc „pocăiții cu cruce“, pentrucă se în­

chină la cruce, iar prezentiști pentrucă au tot nu­
mit pe Popovici „prezentul” în loc de „prezident",,
adică cel luminat de Duhul Sfânt.
 ^£p c^yP<gp

Cap. XII.

SECTELE FILOSOFICE RELIGIOASE

A) SPIRITISMUL.

Spiritismul a fost încetățenit în România de li­

teratul filosof „B. P. Hajdeu“. Murindu-i singura
fiică, geniala Iulia, a scornit convorbirile spiritiste
cu ea. A scris și cartea „Sic Cogito“ cu înșirări
de multe isprăvi spiritiste. Când o citești, cu cât
te apropii de sfârșit, cu atât ești și mai nedumerit!
Tineretul școlar și intelectual face spiritism, ca
să se veselească cu aflarea viitorului.
Cine din noi—ca școlari—n’a stat noaptea în
jurul unei mese fără cue de fer, cu mâinile pe
ea fără să o atingă, în mijlocul unei tăceri mor-
mântale, invocând diferite spirite pentru a ne spune
dacă au să ne asculte profesorii sau nu? Și câte
alte curiozități nu se întâmplau, cu medii, ce ne
și speriau!
Lumea este așa de tulburată, încât s‘a făcut o
religie și din acest spiritism. Ca sectă religioasă,
își iâ forma în părțile Aradului pela 1900—1905.
O întemeiază un fost diacon rătăcit Iosif Vucotici
sau Vuculescu (în localitatea Șepreuș). Acesta a făcut
școală spiritistă la evreul Dr. Qriinhut Adolf din
 106

Budapesta, redactorul revistei spiritiste ,,Egi Vilă-

gossâg” (Lumina cerească).
A ajuns ca și această rătăcire, pusă la cale de
un evreu ungur, să-și facă câteva sute de partizani.
De obiceiu se fac spiritiști cei cărora le-a murit
cineva prea iubit.
Se adună într’o casă, anume aleasă, de „S/.
Spirit", cum zic ei, unde au o masă cu scaune
împrejur și încep „ședința" stând în picioare cu
fața spre răsărit și cântând „Împărate ceresc". Când
rostesc cuvintele „ Vino și Te sălășluește întru noi",
unul dintre ei, numit „ Vasul cuvântului" (medium)
adoarme. Mai cântă apoi și rostesc cu toții și alte
rugăciuni pentru invocarea „Spiritului". Vasul în­
cepe să vorbiască și cam 1—P/2 oră spune fiecă­
ruia, cu mustrare, greșalele ce au făcut în cursul
săptămânei. După ce Vasul își gătește vorbirea,
se trezește și cântă cu toții o cântare de mulțumire.
Mai zic o rugăciune și se despart.
Curioșii n’au voe să între la această rugăciune
a lor. Intră numai vre-unul, care este chemat de
„Vasul cuvântului”.
Mai au și un conducător, care citește Biblia și
e împarte cominicătura. Pentru aceasta aduc pre­
scuri, vin, chiar și prăjituri, ca împărtășirea să fie
mai îndestulătoare (!)... „Vasul cuvântului" le tă-
măiază și le binecuvintează în timpul ședinței, când
este adormit. In urmă conducătorul le împarte la
toți, după care mănâncă și prăjiturile. Se mărturi­
sesc unul altuia. Cu o învoire specială se împăr­
 107

tășesc și la biserică. Au și un fel de botez cu apă

sfințită și cununia. Spiritiștii sunt foarte evlavioși.
Urmează regulat la biserică. Urăsc și combat pe
toate celelalte secte, apărând în special sfânta cruce
și icoanele .. învățătura lor religioasă însă este o
întreagă rătăcire născocită de catolicul Allan Kardec
din Lyon pe la 1804. In opera lui „Cartea Spirite­
lor1', admit un Dumnezeu, un spirit, o viață vi­
itoare, o comunicare a celor vii cu ceij4orți. Apoi ad­
mit o trinitate universală: a) Dumnezeu creatorul
b) Spiritul și c) Materia.
Mai fac ei o treime și din om: a) Corpul ma­
terial-, b) Spiritul (inteligența și voința); c) Peris­
piritul (corpul astral). După moarte, corpul mate­
rial se întoarce în pământ, perispiritul în lumea
astrală și spiritul la Dumnezeu. Perispiritul face
legătura dintre vii și morți. Oamenii care îl au în
mare cantitate se fac medii (Vasul cuvântului).
Și încă mai au o treime a) Legea V. Testament
este personificată în Moisi; b) Legea N. Testament
în lisus Hristos; c) Spiritismul este a treia reve-
lațiune a legii lui Dumnezeu. Nu admit nici rai,
nici iad, nici existența îngerilor, nici a demonilor,
ci numai un fel de foc curățitor. (Nici nu sc putea ca
Allan Kardec să nu pună și ceva din purgatorul catolic). To-
tuși cred în spirite bune și mai ales în spiite rele,
de care se tem. Mulți sfârșesc în casa de nebuni.
Spiritismul este încă o destrămare sufletească, des­
pre care trebue să luăm aminte1.
1. „Confesiuni și Secte“ pag. 160.
„Cheia sectelor religioase*1 p. 119.
 108

B) TEO SOFIA.
Aceasta este rătăcirea religioasă a învățaților șj
bogaților, cari n’au ce face. Numirea e grecească
înseamnă „înțelepciune divină". Cei care au năs-
cocit’o vor să unească toate credințele religioase
și toate formele de filosofie și morală, pentru ca
omul să ajungă la Dumnezeu, zic ei.
Unii spun că teosofia e foarte veche, că chiar
Buda ar fi părintele ei și că s’ar fi plămădit în
India, unde ar fi trăit cei mai mari filosofi ai lumei.
Indrăsnesc să spună că chiar Mântuitorul Hris­
tos ar fi fost un teosof.
Știm însă că secta, cu forma ei de astăzi este
înființată pe la 1875 de rusoaica plină de păcate
Elena Blavatscaia. Ca să i se uite trecutul, ce
o urmărește ca și blestemul lui Cain, cum scrie
ea lui A. N. Acsanov, directorul revistei „Științele
psihice11 din Leipzig, se duce în America.
In New-York își face un mijloc de trai cu isto­
risirile călătoriilor ei pe la gazete. Găsindu-și un
tovarăș ca și ea în colonelul Olcott, încep întâi
cu spiritismul, vorbind în rusește cu tatăl și cu un­
chiul ei. Scot și o revistă spiritistă cu care se fac
de batjocură. Chiar un mediu numit „Ium“ o
declară în presă pe Blavatscaia că este amăgitoare
și îi mai dă la lumină câte ceva și din trecutul
ei, cu glume foarte usturătoare față de minunile
lor spiritiste.
Pentru bucata de pâine schimbă direcția și înfiin-
„societatea teosojică“. Fenomenele și minunile
 109

lor falșe, arătate mai mult prin sugestii spiritiste,

au orbit pe multe cucoane și cavaleri isterici. Au
dat naștere apoi la mișcări religioase în Europa,
cu idei budiste izvorâte din veacurile întunecoase
ale răsăritu'ui. Toate aceste sunt chinuri de ne­
credință, cum le numește filosoful rus V. Soloviev,
care duc spre fanatismul superstițios, întunecat
și crud.
Blavatscaia devine o „amăgitoare mondială",
cum o poreclește mediul „lum“. Revistele ameri­
cane o învinuesc că răspândește absurdități și o
consideră ca o proastă.
Supărată, se mută în India la Adyar. Are no­
rocul însă să atragă pe baronul ^de Salma care o
asigură, căci lasă societății, prin testament, toate
bogățiile cu moșii și mine de argint. Ea devine
moștenitoare și îl înmormântează după un ritual
mai mult păgân introdus în rânduelile societății
teosofice.
Elena Blavatscaia isbutește să atragă și să facă
ucenică pe anglezoaica Annie Bessant, o femeie
deșteaptă și învățată, cu apucături foarte ciudate.
Ea fusese soția unui preot anglican. A divorțat
însă din causa boalei unui copil și ajunge o
necredincioasă. Rătăcește prin ziaristica literară și
socialistă până face cunoștința Blavatscaiei. Ea
scrie tratatul „Frăția religiilor*1, ca să poată pune
în legătură rătăcirea teosofilor cu frumuseța învă­
țăturilor din celelalte religii. După moartea Blavat­
scaiei este aleasă la președintă a societății teosofice.
 110

Centrul acestei societăți este dealungul râului

Adyar, lângă oceanul Indian, unde au clădiri cu
mii de manuscrise orientale și de cărți religioase,
filosofice și științifice.
Profetul acestei noi religii, ca să nu-i zicem altfel,
este poetul indian Krishnamurti, care a fost mai
mult convertit să se considere un nou „Mesia" al
omenirei.
Teosofii cred că este câte un Mântuitor pentru
fiecare epocă, potrivit deșteptăciunei din acea vreme.
Astfel a fost epoca iui Buda, apoi a lui /zsw-
Hristos, iar acum este Krishnamurti. (?!)
Ziarele vestesc însă că Krishnamurti a dimisio-
nat din postul de „mesia", ceresc, căci viața pă­
mântească e mai dulce, că astăzi petrece o viață
nu tocmai profelică.
❖ *
NOTĂ. Jiddu Krishnamurti s’a născut în orașul Miindana-
polle, districtul Madras din India. Din anul 1909 este îngrijit,
și crescut de d-na Annie Besant împreună cu un frate al său.
Până în 1922 petrece prin California studiind cu fratele său,
care era bolnav.
Murind fratele, Krishnamurti este frământat de o prozavă
durere ce'! rătăcește, ca și pe Annie Besant boala copilului ei.
Prilejul e binevenit pentru Annie Besant, ca să și formeze u-
cenicul așa cum vroia ea. Krishamurti se zbuciumă să tălmă­
cească în nenumărate feluri „moartea", pe care o secotește ca
o eliberare. Publică numeroase lucrări și începe să-și ea aere
mesianice, călătorind și organizând secțiuni ale „OrdinuluiStelei"
(masonerie, teosofă) prin diferite țări. Annie Besant s’a atins
scopul, pregătindu-și un bun urmaș, pe care îl prezintă lumii
ca un mesia al vremurilor de acum. Are un palat la Erde
lângă Ammen in Olanda.
 111

Krishnaraurti a venit și în România in luna Decembrie 1930

însoțit de: D. Rojagopol, doctor în științele teosofice, ingine­
rul italian Kolatroni și doamna de companie l!?)Sigget.
In aceiași lună a ținut și o conferință în București.
A fost întîmpinat de d. inginer Silviu Rusu vice președintele
teosofilor dela noi cu D-na Ștefania Zotoviceanu-Rusu.
*
In România scriitoarea Bucura Dumbravă a adus
această sămânță amețitoare de minți nesănătoase.
Sbuciumul și tulburările sufletești de după răs-
boiu au făcut și mici grupe teosofice cu câteva
doamne și domni doritori de aventuri în domeniuri
necunoscute.
(București: Zoe Balade, Maria Sachelarie, Mircea Neni-
țescu, I. Cales, inginer Silviu Rusu, Ștefania Zotoviceanu-Ru­
su etc. Chișinau. Olga Belavaschi, studenta Ivanova, un oare­
care Vratislav și Smâslov).
.Sunt interesanți teosofii din Chișinău, niște ră­
tăciți ai Rusiei sovietice, careîși fac un mijloc de
trai, ținând astfel de conferințe chiar în sala pri­
măriei, și a bisericii lutherane. Smâslov a fost prins
că se ocupă și cu magia neagră.
învățătura teosofică este tot așa de încurcată, ca
și capetele celor ce au alcătuit’o.
Annie Bessant este învățătoarea și dectrinara
teosofilor. După capul ei Crișna, Buda, Moisi șiMo-
homed sunt ca și Iisus Hristos un fel de oameni aleși
ai lui Dumnezeu, care compun marea frăție spiri­
tuală. Totuși în revista lor „Vestitorul Teosofiei"
din 1911 găsim profeția cu a doua venire a Mân­
tuitorului Hristos (Mesia).
Au deci aceiași credință despre a doua venire ca
și adventiștii, studenții de Biblie și ceilalți sectanți.
 112

a) Cred într’o prefacere a lumii acesteia (cosmică)

cu un nou continent și o perfecționare a sufletului
omenesc.
b) Cred apoi într’o reîncarnare a sufletului
după moarte care se reproduce până când sufletul
se desăvârșește făcându-se una cu Dumnezeu.
Această stare e Nirvana, suprema fericire, adică
cufundarea tuturor sufletelor în dumnezeire.
Krishnamurti a scris și o carte, în care vorbește
de diferitele lui întrupări, cu viețile de mai îna-
nte în care eră când ca rege, când ca servitor.
c) Moartea nu-i decât trecerea sufletului dintr’un
corp în altul. Ei merg până la credința, că omul —
pe patul de moarte—își poate alege părinții pen­
tru viața ce o va reîncepe.
d) Totul se sfârșește bine prin evoluție. Nu-
nimic de prisos în lume.
e) Nu există iad și munci veșnice. Mântuirea și
ispășirea păcatelor se face în viețile prin care
trece omul până ajunge în Nirvana. Iadul este
viața vremelnică de pe pământ cu suferințele ei.
f) Mântuitorul Iisus Hristos nu este un rescum-
părător, ci numai un exemplu de perfecționare.-
g) Toți vom fi una în Nirvana.
i) Toate viețuitoarele au suflet nemuritor, pentru
aceasta ei nu mănâncă carne.
Teosofii întrebuințază și niște cuvinte vechi (san-
scrie) pentru ascunzișul și întunecimea învățăturii
lor cu înțălesuri numai pentru ei.
 113

Astfel au vorba „Carma" ce înseamnă „faptă"

sau activitate. Istoria vieții compusă din cauze și
urmări, ce rezultă una din alta o numesc „Carrna".
Legea carmică este legea generală a naturei. Fie­
care om sau fiecare popor, lumea întreagă ca și
sistemul solar își are carma sau iegea carhiică.
Starea neactivă a sufletului o numesc „Tamas“.
Iar decăderea în pofte și patimi se chiamă „Ragia*.
Sufletul, zic ei, trebue să treacă prin toate
aceste stări, ca prin experiențe și suferințe proprii
să se îndrepte și să ajungă în „Nirvană"..
Se vede cât de colo influența budistă, că a-
ceastă lume este numai o suferință și scăparea nu
e decât în ,Rirvana“.
Putem spune că legea și credința teosofilor este
o amestecătură întunecată de teorii și principii în­
șirate sub forma miturilor și poveștilor dela po­
poarele vechi orientale. Teosofia impune ocultismul
vechiu din Egipt, India, Babilon cu magia păgână
și scamatoriile fachirilor. Povestirile teosofice, cu
întunerecul dintre stele făcut de diavolul, sunt
niște caraghioslâcuri.
încheind înșirarea acestor teorii rătăcitoare,
cred nimerit, să le pecetluesc cu zicerea sf. ap.
Pa vel: „Luați seama, ca nimeni să nu vă smin­
tească cu filosofia și cu o amăgire deșartă după
stihiile lumei“ (Coloseni Ii 8).!)
1) „Confesiuni și Secte" p. 152 Revista „Misionarul1* No. 1
p. 52; No. II p. 152; No. XI p. 1081.
 114

C) TOLSTOJENII.
Este o nouă ciupercă de credință rătăcitoare.
Cărțile, cu literatura filosofică a lui Tolstoi, atrag
și înflăcărează mult tineretul basarabean. Mulți au
căutat .să-l urmeze în teoriile lui cu traiul și viața
cât mai patriarhală.
Cei mai devotați au fost frații Certkov, proprie­
tari în Basarabia. Se spune că unul din ei ar fi
fost chiar prietenul personal a lui Tolstoi, care i-ar
fi publicat și scrierile rămase în manuscris după
moartea lui.
Acesta este un om religios și bisericos până la
habotnicie. Insă, este cu totul împotriva calenda­
rului îndreptat. Pentru aceasta a și căpătat partizani.
Tulburările cu îndreptarea calendarului, putem
spune, că a dat ființă tolstoienilor, de altfel ca și
inochentienilor.
Nu poate fi vorba de o sectă religioasă, cu rân-
dueli canonice de slujbă și dogme. Este mai mult
o întovărășire de trai cât mai natural și mai pa­
triarhal, ca și a profetului dela Iasnaia Poliana.
Scrierea lui Tolstoi „Ce este religiunea* le slujește
îndeosebi ca un fel de catehism (mărturisire de
credință) și tipic.
Tolstoismul este o aberație umanitaristă, cu as­
cunzișuri comuniste.
Ei spun că Dumnezeu e binele.
" Toate bunurile materiale și morale trebue să
aibă ca scop viața frățească între toți oamenii,
unirea tuturor prin dragoste. Binele este iubirea
aproapelui.
 115

Dumnezeu e dragoste. Numai prin dragoste pu­

tem cunoaște pe Dumnezeu și numai dragostea
unește toate ființele. Biblia este cartea tainică a
dragostei, a frumuseței morale, simple și curate.
Tolstoienii sunt înpotriva orișicărei violențe, deci
și a răsboiului. Nu vor nici o vărsare de sânge.
După ei toți au dreptul la bunurile și plăcerile
vieței în egală măsură. Apare deci și la Tolstoi
ideia comunismului bolșevic, care a dărâmat Rusia.
D) SECTA ȘTIINȚEI CREȘTINE.
Cristian Sciens este o nouă rătăcire religioasă
pretinsă și științifică, ce apare pe la 1866.
O femeie, Mary B. Eddy începe să învețe că
numai prin știință se înțelege legătură dintre om
și Dumnezeu, care adu ce” adevărata vindecare tru­
pească și sufletească.
Această lege spirituală se cuprinde în Noul Tes­
tament.
Conducătorii sectei se cred împuterniciți de Dum­
nezeu să vindece suferințele, producând schimbări
fizice în corpul bolnavilor. Susțin că boalele nu
există, căci sunt în contra voinței lui Dumnezeu.
Este numai ideia omului. Schimbând ideia se schim­
bă și starea corpului; dispare și boala. Secta se
sprijină deci pe sugestie.
învățătura aceasta ar aveă temeiul pe legătura
strânsă dintre suflet și corp: Baza sectei nu-i
nici religioasă, unde pricina suferinței este păcatul
{„lată te-ai făcut sănătos de acum să nu mai gre-
1. „Confesiuni și Secte" p. 166.
 116

șești, ca să nu.-ii fie mai rău"....) nici științifică,

neavând nici o bază medicală.
Adevărul este că suferința, boala există. însuși
Mântuitorul Hristos a suferit pentru izbăvirea lumii.
Apoi toți sfinții și noi înșine suferim pentru ale
noastre păcate.
Sunt suferințe sufletești, care se vindecă numai
prin credință. Sunt boli trupești însă unde trebuie
și ajutorul științific al medicului.
In România se găsesc vr’o câțiva rătăciți de a-
ceștia la Chișinău și în alte câteva localități din
Basarabia. De altfel credincioșii sectei sunt tot ce
tățeni de adunăturăț!?) milionarului Victor Scherer
consulul Olandei, Iațentcovschi profesor de con­
servator, Ocușca pictor, Boscova, Cavalioti etc..
S’au și mai împărțit, descurajându-se că fiica lui
Scherer n’a putut fi vindecată după teoriile și de
preoții sectei! \

1. Cheia Sectelor religioase p. 168.

 Cap. XIII.
ALTE RĂTĂCIRI DIN BASARABIA.

Basarabia este provincia cea mai frământată de

tulburări religioase. Viața de evlavie până la ha­
botnicie, cu ținerea morțiș la ceeace a apucat a
fost și este speculată de străinii evrei, ruși, bul­
gari etc. Aceștia visează mereu „Sloboda rusească"
și folosesc orice prilej să aprindă focul revoluției.
Când s’a făcut îndreptarea calendarului, mult
s’au bucurat. Au crezut că a venit vremea răstur­
nării rânduelilor creștinești și românești.
Toți străinii și vrăjmașii noștri au fost siguri de
lovitura revoluționară, când au văzut, că unii poli-
ticiani mici la suflet și mari la patimi amăgesc
poporul și cu îndreptarea calendarului. Când ast­
fel de neînțelegeri s’au arătat și printre slujitorii
altarului, primejdia a ajuns și mai amenințătoare.
Nădăjduim însă că totul este de o clipă.
Sectanții au speculat îndeosebi foarte mult în­
dreptarea calendarului, batjocorind clerul și sfân­
tul Sinod. Inochentiștii, care aproape erau să dis­
pară, s’au întărit din pricina tulburărilor cu îndrep­
tarea calendarului. S’au născut și secte noui cum
 — 118 —

-este rătăcirea lui Gheorghe Foteseu, din Aicedar,

jud. Orhei.
Acesta a fost învățător de oraș în Bolgrad până
pela 1914, cu o viață ușuratică... îndepărtată cu
totul de biserică.
După o grea boală mintală, ce-1 ține în spita­
lul de alienați dela Costiujeni până în vremea răs-
boiului, se face un om religios până la habotni­
cie. Urmă regulat la biserică, cânta la strană, pen­
tru care este ales misionar de cerc și chiar de­
putat în soborul bisericii rusești din 1917. După
răsboiu însă o iâ într’o parte cu totul, lși lasă
barbă, poartă un toiag ce’l numește „sabie duhov­
nicească" și o traistă de curea cu pietre sau pă­
mânt. Iși mai atârnă de gât și de piept panglici
cu psalmi tipăriți în slavonește și iconițe. O făcea
apoi pe nebunul pentru Hristos, jucând în mijlo­
cul horelor cu crucea și cu lumânarea aprinsă în
mână.
îndreptarea calendarului, îi dă prilej să ajungă
iar în spitalul dela Costiujeni. Devine furios îm­
potriva acestei îndreptări și înclină spre un lipo-
venism bespopovt. Declară că a fost hirotonit în
vis „preot căpitan al oștirei cerești" de către Maica
Domnului, pentru a sluji pe vechiul calendar, lși
face partizani în Alcedar, vr’o zece familii și câte
2—3 familii în satele din împrejurimi, cărora le
slujește toate rânduelile preoțești. In iarna din
anul 1927 întră cu forța în biserică și se îmbracă
cu odăjdiile bisericești ca să slujască. Este arestat
 — 119

și desbrăcat la postul de jandarmi. In Iulie ace-

laș an s’a îmbrăcat din nou în odăjdii, și a ieșit
să întâmpine și el sf. Icoană a Maicei Domnului
din mănăstirea Gârbovăț cu o ceată de 40—50
credincioși de ai lui, făcând iarăș scandal. Este
judecat de consiliul de răsboiu ca agitator împo­
triva siguranței Statului. Nefiind sănătos însă este
internat din nou la Costiujeni.
In acel spital este și acum, slujind și rugându-
se pentru bolnavii, cari sufăr de aceiaș boală. In
Alcedar i-a rămas însă urmaș Carp Balaban, nu­
mit de ei „dascălul". Acesta le citește, face sfeșta­
nii, panahizi și-i sfințește cu aghiazmă dela părin­
tele Gh. Foteseu.
* **
Sunt apoi tulburări puse la cale pe față de
vrăjmașii noștri cu multe dedesupruri politice..
Astfel preoții ruși Binețki și Poliakov au voit să
folosiască prilejul îndreptării calendarului. Chiar din
anul 1925 au început să răsvrătiască poporul, batjo­
corind pe conducătorii noștri bisericești și făcând
slujbe pe stilul vechiu. Preotul Binețki a fost pe­
depsit de I. P. S. Mitropolit al Basarabiei, iar pre­
otul Poliakov a fost trecut peste graniță de ocârmuire.
Părea că totul s’a liniștit. Insă învrăjbirea s’a pus
la cale cu rândueli diplomatice în Serbia. Preotul
Poliakov s’a întors în țară cu îndreptări de preot
rus minoritar. S’a unit iar cu Binețki, a format un
comitet în frunte cu un oarecare Tzamutali și au
început să organizeze o biserică minoritară rusă,
cu stilul vechiu, pusă sub conducerea episcopilor
ruși din Serbia și Franța. Au ajuns să ceară a-
ceasta și la Liga națiunilor. Un mare rău este, că
și conducătorii țării adeseaori încurajează astfel
de tulburări pentru interese mici politice.
Când oare vom vedea pericolul și ne vom cu­
minți?
 Cap. XIV.
NUMĂRUL SECTANȚILOR DIN ROMÂNIA.

Trebuie să știm și numărul acestor rătăciți, căci

numai cunoscându-i vom puteâ să-i întoarcem la
calea adevărului sau să păzim pe ceilalți creștini
de rătăcirile lor. Fiecare preot paroh trebuie să știe
câți și ce fel de sectanți are în parohia sa.
Este drept că sunt foarte ascunși și prefăcuți.
Se arată sub diferite numiri. Deaceea nu îndrăsnim
să spunem că arătăm numărul adevărat al sec-
tanților din România. îndeosebi la orașe au chipul
de a nu fi cunoscuți. Pentru aceasta propaganda
rătăcirilor e mare și prind în mrejele lor pe mulți
credincioși.
Bunii creștini și bunii români sunt rugați să
fie cu multă băgare de seamă față de acești rătă­
ciți. Nu numai să nu se lase ispitiți și înșălați,
dar să se facă ei singuri apărători ai credinței
noastre strămoșești.
*
* *
După însărcinările adunate dela toate episcopiile
și mitropoliile ortodoxe, în toată țara românească
ar fi peste 40 000 baptiști; aproape 7000 adven­
tiști, peste 4000 nazarei sau pocăiți; peste 2000
mileniști sau studenți de Biblie; aproape 3000 de
evangheiiști; peste 1000 de inochentiști; aproape
 — 122 —

1000 de molocani; aproape 3000 de penticosta-

liști și tremurători; vr’o 550 tudoriști; vr’o 40
spiritiști și tot pe atâția prezentiști.
In total ar fi peste 60.000 sectanți, fără lipoveni
și scapeți, încă câteva zeci de mii.
Dacă numărăm apoi și pe protestanții din Tran­
silvania și București (lutherani, calvini și unitari)
ca și pe teosofii și tolstoienii din Basarabia, vom
vedeâ că neamul noastru româneasc cu Biserica
lui creștină ortodoxă este amenințat serios în li­
niștea și progresul lui.
Și nu mai adăugăm și tulburările calendaristice
ca să nu ajungem la desnădăjduire.
* *
Cele mai amenințate eparhii sunt cele dela mar­
ginile țării. Ne-au rămas ca moștenire mulți învrâj-
bitori, cu masca evlaviei creștine, dela fostele stă­
pâniri rusești și ungurești.
Eparhia Hotinului are cei mai mulți: 9667 baptiști;
1215 adventiști; 751 studenți de Biblie (mileniști),
619 evangheliști.
Cei mai deși și mai organizați sectanți sunt în
eparhiile: Arad și Oradia Mare:
Aradul este centrul baptismului românesc. Are
între 8 și 10 mii de baptiști. Sunt apoi 280 ad­
ventiști, 450 nazarei, 430 penticostaliști, 40 mile-
niști, 10 evangheliști
Oradia Mare este centrul baptismului unguresc.
Are: vr’o 9790 baptiști, Unguri și Români. Sunt
apoi 168 adventiști; 180 nazarei; 80 penticosta­
liști; 40 prezentiști; 30 spiritiști; 13 mileniști.
 — 123 —

O eparhie destul de amenințată este Clujul. Are:,

vr’o 45!i0 baptiști; 2570 de studenți de Biblie (mi-
leniști) 1070 adventiști; 615 nazarei.
Eparhia Caransebeș are-, peste 4000 baptiști;
peste 1400 nazarei; peste 250 adventiști și câte
vr’o 25 de studenți de Biblie și penticostaliști.
Două eparhii expuse la invadări sectare prin
locul așezării (la gurile Dunării) sunt Cetatea-Al-
bă-Ismail și Dunărea de jos (Galați).
In Cetatea-Albă—Isniail ar fi aproape 4000 bap­
tiști, aproape 200 adventiști, peste 400 molocani,
aproape 100 inochentiști.
Dunărea de jos are peste 500 baptiști, aproape
200 adventiști, peste 200 molocani. Orașul Galați
apoi nu poate fi lipsit de mileniști și penticostaliști.
In aceiași situație este și eparhia Constanței,
deși are numai peste 700 adventiști, aproape 400
baptiști, vr’o câțiva nazarei și câțiva tudoriști.
In aceste trei eparhii sunt și coloniile protes­
tante de nemți și câteva zeci de mii de lipoveni.
Chișinăul este centrala baptismului și a calen-
dariștilor din Basarabia. Eparhia are: peste 1600
baptiști, aproape 150 adventiști; aproape 600 mo­
locani; peste 500 inochentiști. Mai sunt apoi fră­
mântările teosofice, tolstoiene, a științii creștine... etc.
In cele patru arhiepiscopii centrale: Bucureștii,
Iașii, Sibiul și Cernăuții sunt situațiuni și răspun­
deri aproape asemănătoare.
Cele mai mari frământări nu pot fi decât în Bu­
curești, deși se cunosc numai: vr’o 300 baptiști;
 /

V
— 124

800 adventiști, 400 tudoriști, 90 evangheliști, 70

studenți de Biblie, 60 nazarei.
In eparhia Moldovei sunt: aproape 800evanghe­
liști, aproape 700 adventiști, aproape 100 penti-
costaliști și tremurători, vr’o 77 baptiști, câțiva ino-
chentiști și câțiva studenți de Biblie
Eparhia Sibiului are: aproape 2000 baptiști, a-
proape 300 adventiști, aproape 200 studenți de
Biblie, aproape 200 evangheliști, vr’o 50 nazarei.
Eparhia Bucovinei are: aproape 1000 baptiști,
vr’o 500 adventiști, aproape 250 studenți de Bi­
blie, aproape 250 evangheliști, peste 300 nazarei,
peste 100 penticostaliști și tremurători.
Oltenia ar avea peste 500 sectanți.
z Eparhia Argeșului are vr’o 150; Buzăul vr’o
660; Romanul aproape 700; Hușii aproape 800...
de sectanți.
? S’ar părea că sunt puțini față de numărul cre­
dincioșilor Bisericei noastre creștine ortodoxe. Insă
fiecare sectant este un propagandist. Și omul în­
clină din firea lui să urmeze mai degrabă pe un
I batjocoritor, decât pe unS^ărintesc povățuitor.

K.
%
 CAP. XV.
PROPAGANDA SECTANȚILOR.
Toți sectanții fac o propagandă foarte ascunsă și foarte
îndrăsneață. Cu o falșă smerenie, ca niște lupi îmbrăcați
în piei de oae, pătrund în casele tuturora, și împun aproape
cărțile lor cu o rugăminte prefăcută. Sunt dresați cum să
răzbată prin familii să vândă cărți și, cu acest prilej, să
arunce și neghina învățăturtlor mincinoase.
S’a îndeplinit întocmni cuvintele Sf. Ap. Pavel:
„Vor întră între voi lupi răi, care nu vor cruța turma;
și chiar dintre voi se vor ridica oameni, cari vor grăi în­
dărătnicii" (Faptele Apostolilor XX 29—30).
Pentru aceasta am‘■crezut că e bine să arătăm și cărțile
de propagandă ale acestor rătăciți. Odată cu cărțile aduse
spre vânzare, credincioșii Bisericei noastre vor cunoaște
și pe propagandiștii profeți mincinoși, care se întroduc sau '
ub forma de studenți săraci, sau ca femei cu greutăți
familiare.
*
* *
Iată cărțile Baptiștilor, ce le cunoaștem până în prezent:
1.Călătoria creștinului. 13. Școală Duminicală.
2.Enigmele Universului. 14. Scris este.
3.De ce întârzii? 15. Calendarul poporului creștin.
4.A murit lisus? 16. Cum câștigăm sufletele pen­
5.Iadul există? tru Mântuitorul?
6.Ce este credința. 17. Cum sărbează, diavolul se­
7.Astăzi sau mâine. cerișul?
8.Originea omului. 18. Cine ești, ce vrei, de unde
9.Suntem muritori? și încotro?
10.Baptiștii și Biblia. ' 19. Trebue să țină creștinii să-
11.Cântările Sionului. botul?
12.Catehismul apostolic.
1. „Farul Mântuirii" București, str. Toamnei 117.
2. „Svet jizni" „Lumina vieții" (in rusește, Chișinău
str. Gării No. 2.
Revistele: 3. „Glasul tineretulei baptist", Buc., str. Berzei 29.
4. „Binevestitorul" (Blagovestnic)—în evreește și ru­
sește, „Mildmag Minion", str. Vlad Herța 10.
*
* *
 — 126 —

Mai îndrăsneti sunt Adventiștii cu următoarele cărți din

editura „Cuvântul Evangheliei" str. Labirint 116, București.
1. Parabolele Domnului Hristos. 22. Este Iisus prietenul tău?
2. Timpul nostiu în'lumina pro­ 23. A doua venire a lui Hristos.
fețiilor. 24. Perpetuarea legei lui Dum­
3. Marea luptă. nezeu.
4. Patriarhi și Profeți. 25. Nemurirea numai în Hristos.
5. Note asupra Cărței Facerei. 26. Serviciul îngerilor buni.
6. Profeți falși și mincinoși și 27. Există Dumnezeu?
profeții mincinoase. 18. O scurtă expunere.
7. Calea cătră Hristos. 29. Suferințele lui Hristos.
8. Sabatul studiat la lumina Cu­ 30. Descendența omului.
vântului lui Dumnezeu. 31. Speranța lumii.
9. In umbra marilor evenimente. 3c. Cine rămâne biruitor?
10. Hristos Mântuitorul nostru. 33. Taina sănătății.
11. Lupta contra epidemiilor. 34. Adevărații creștini.
12. Lecturi biblice asupra adevă­ 35. Sabatul N. Testament.
rului prezent. 36. Credința cea desăvârșită.
13. Trebue să bea creștinul bău­ 37. Scriptura descifrată.
turi? 38. S’a apropiat sfârșitul?
14. Este Biblia Cuvântul lui Dum­ 39. Călăuzele lui Dumnezeu.
nezeu? 40. Soarta păcătoșilor.
15. Umbra și ființa planului de 41. Ce zi serbați și pentru ce?
mântuire. 42 Tutunul e otravă.
16. Ce bine să fac să câștig viața 43. Vie împărăția Ta.
veșnică? 44 O nouă descoperire.
17. Cine a hotărât care cărți să 4a. Unde sunt morții ?
alcătuiască Biblia ? 46. Soarta păcătoșilor.
18. Cuvinte de mângâere pentru 47. Redeșteptare și reformațiune
întristați. îutre adventiști.
19. Pocăiți-vă căci împărăția ce- 48. Deosebirile vremei noastre.
riurilor este aproape. 49. Cântările Sionului.
20. Fericita nădejde a creștinului. 50. îndreptățirea prin credință.
21. Taina suferinților lui Hristos.
1. „Semnele Timpului"—Buc., str. Labirint 116.
Revistele: 2. „Curierul Misionar".
3 „Secțiuni biblice pentru copii majori".
. 4. „ „ „ • „ minori.
* * *
Și mai periculoși sunt Studenții de Biblie cu cărțile lor
foarte lucsuoase din editura „ Viața" Cluj.
1. Crearea lumei. 7. Dezastrul lumei.
. Planul divin al vârstelor. 8. Taina împlinită.
3. Harfa lui Dumnezeu. 9. De vorbă cu morții.
4. învățăturile sf. Scripturi. 10. Milioane ce trăesc nu vor mai
5. Un guvern de dorit. muri niciodată.
6. Socialismul și Biblia. 11. Ce spun scripturile despre iad?
 - 127 —

12. Tabernacolul umbră la sacri- 15. O colecție de învățături alese,

ficiile mai bune. 16. Unde sunt morții?
13. Ce zic scripturile despre spi- 17. Foto-drama Creațiunei.
ritism? 18. Cântările zorilor mileniului.
14. Este cu putință să vorbească
vii cu morții ?
1. „Turnul de Veghere".
2. „Vestea Mileanului".
3. „Vârsta de aur".
Reviste: 4. „Catedra poporului".
5. „Studenții Bibliei,,.
6. „Realitatea".
7. „Vocea din urină"...
8. „Epoca de aur".
* * *
JEvangheliștii au următoarele broșuri din editura „Buna
Vestire" Iași, apoi din București și Cisnădia—Brașov.
1. Cartea bețivului. 9. Suntem nemuritori.
2. Cartea apocalipsului. 10. Hristos păstorul cel bun.
3. Sfârșitul lumii. 11. Iadul există.
4. Ce ne spune D-zeu despre 11. Sabatul.
botez. 13. Unde poți găsi repaus?
5. Unul va fi luat și altul va fi 14. Om sau animal.
lăsat. 15. Imblânzitul tigru.
6. Oglinda inimei omului. 16. 40 lecțiuni pentru tineret.
7. Cine este lisus Nazarineanul? 17. Cum prăznuește diavolul se­
8. Origina omului. cerișul.
1. Buna Vestire (Iași).
{ 2. Lumina Lumii (lași).
3. \ iața și Lumina (București).

Ceilalți sectanți n’au o literatură mai însemnată cu

care să facă propagandă.
 ÎNCHEIERE.

M’am silit să arăt cât mai lămurit întovărășirile

sectanților din țara noastră, ca tot românul să cu­
noască ascunzișurile acestor rătăciți și să vadă
pericolul învrăjbirei lor. Tot în acest scop am scris și
cartea „Confesiuni și Secte", însă mai mult pen­
tru slujitorii și păstorii Bisericei noastre, cari poartă
greaua răspundere a conducerei duhovnicești. Cu
cărticica* de față, alcătuită după acelaș calopod,
vreau să zgudui întreaga suflare românească '.
Războiul ne-a tulburat și ne-a scos din rânduia-
la tradițională a vieței noastre creștinești și româ­
nești, așa cum. o apă ,iesă din matca ei, se re­
varsă și face prăpăd după o ploae vijelioasă cu
rupere de nori. Dar trebue să reintrăm în matca
cursului moral, ce ne izbăvește neamul și țara de
prăpădul distrugător al împerecherilor și învrăjbirilor.
Mijloacele de potolire și căile de mântuire nu
sunt decât două: ruga și munca.
Ruga ne unește și ne adună la matca străbună;
iar munca ne întărește. Și amândouă ne ridică
spre Mântuitorul Hristos, deasupra valurilor vieței.
Pentru aceasta pecetluesc nădejdea celor scrise
aci cu rugăciunea Sfântului Efrem Șirul, ce cu­
prinde întreaga desăvârșire omenească.
1. Izvoarele, după care ara scris prezenta carte, sunt ace­
leași, după care am alcătuit lucrarea „Confesiuni și Secte".
Le-am înmulțit însă cu cele citate și prin cercetări personale.
 — 129 —

Doamne și Stăpânul vieței mele!

Duhul trândăviei, al grijei de multe, al iubirei
de stăpânire și al grăirei în deșert nu mi-1 da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdărei
și al dragostei, dăruește-1 mie slugii Tale.
Așa, Doamne Împărate, dăruește-mi ca să-mi
văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele
meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
*
* *
Creștine! Oricine ai fi... (dacă vei fi dregător
cu răspundere de conducerea neamului, cu atât
mai mult), citește cartea și te cutremură de atâtea
impărecheri învrăjbitoare.
Rostește apoi și meditează această sfântă rugă­
ciune, făcând’o să se îndeplinească în viața ta.
învrăjbirile sectare vor pieri precum piere fumul...
se vor topi precum se topește ciara de fața focu­
lui, iar în țara plămădită cu sângele strămoșilor
tăi vei clădi și tu un colțișor de rai.
Curăția, smerenia, răbdarea și dragostea fac
unirea...
Și unde-i unire Dumnezeu trimite viață și bine­
cuvântări nesfârșite! (Psalm 192).
 TABLA DE MATERII.
Pag.
Introducere............................................ ......................
Partea I.
Origina și gruparea sectelor. Doctrina și cultul'lor în generai.
Cap. I. Sectele mistice................... 10
Cap. II. Sectele raționaliste protestante . . ... 13
Partea II.
Sectele din România. învățătura și cultul ior.
Cap. I. Lipovenii și Scapeții......................................... 24
Cap. II. Duhoborții, Molocanii, InocL -Tiștii și Hlâștii 27
Cap. III. Ștundismul și Baptismul.............................. 33
Cap. IV. Adventismul . . . •..................................... 47
Cap. V. Studenții Bibliei (Mileniștii sau Russeliștii) . 61
Cap. VI. Nazarenismul (Pocăiții).................................. 74
Cap. VII. Evangheliștii . ................................................. 83
Cap. VIII. Penticostaliștii și Tremurătorii.................. 30
Cap. IX. Secerătorii................................ ...................... 97
Cap. X. Teodoriștii sau Tudoriștii......................... . 99
Cap. XI. Pocăiții cu Cruce (Prezentiștii) .....
Cap. XII. Secte filosofice religioase: a) Spiritismul;
b) Teosofia; c) Tolstoenii; d) Secta științei creștine 105
Cap. XIII. Alte rătăciri din Basarabia.......................... 117
Cap. XIV. Numărul Sectanților din România , . . . 121
Cap. XV. Propaganda Sectanților .... ' . .- . 125
încheiere........................................................................... 12S
Tabla de materii ......................................... . . 130