UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ

FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI”

ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL”
Analiza unor texte biblice care spun această realitate dogmatică
în alți termeni

Lucrare de curs prezentată la

Hermeneutica biblico-teologică a primelor concilii ecumenice
de doctorand Petru Ciobanu
referent: pr. dr. Lucian Dîncă

București 2017
 CUPRINS

Sigle și abrevieri..................................................................................................................3

Introducere...........................................................................................................................4
1. Învățătura lui Arius..........................................................................................................4
2. Doctrina Conciliului de la Niceea....................................................................................5
3. Termenul homooúsios......................................................................................................7
4. Fundamentul biblic al termenului homooúsios................................................................7
5. Isus „născut din Tatăl”: fundamente biblice....................................................................11
Concluzie.............................................................................................................................12

Bibliografie..........................................................................................................................13
 SIGLE ȘI ABREVIERI

Gen Cartea Genezei

Ex Cartea Exodului
Dt Cartea Deuteronomului
1Rg Cartea întâi a Regilor
Is Cartea profetului Isaia
Ps Cartea Psalmilor
Prov Cartea Proverbelor
Mt Evanghelia după sfântul Matei
Mc Evanghelia după sfântul Marcu
Lc Evanghelia după sfântul Luca
In Evanghelia după sfântul Ioan
Fap Faptele Apostolilor
Rom Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani
1Cor Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni
2Cor Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni
Gal Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni
Ef Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni
Fil Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni
Col Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni
1Tes Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni
Tit Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit
Evr Scrisoarea către Evrei
2Pt Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru
1In Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan

AAS Acta Apostolicae Sedis. Commentarium officiale, Roma 1, 1909-.

Cf. confer.
DH H. DENZINGER – P. HÜNERMANN, ed., Enchiridion symbolorum, definitiorum
et declarationum de rebus fidei et morum, Freiburg i. Br. 1991.
EnchVat Enchiridion Vaticanum, Bologna 1985-.
PG Patrologia Graeca
NCTS G. CANOBBIO – A. MAFFEIS, ed., Nuovo corso di teologia sistematica,
Queriniana, Brescia 2008.
trad. rom. traducere română.
tr. traducător.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL”

Introducere
Marea dilemă a omului din trecut, din prezent și din viitor a fost destul de bine
concentrată de marele dramaturg englez William Shakespeare prin personajul său Hamlet
în expresia: a fi sau a nu fi. Dilemă care, deși caracteristică omului, la timpul prezent,
poate fi extinsă și asupra lui Dumnezeu: este sau nu este. Istoric vorbind, dilema – dincolo
de orice ateism, agnosticism și alte -isme – a fost prezentă mai ales la începuturile
creștinismului: este sau nu este Isus Cristos Dumnezeu?
Am putea spune că apariția și dezvoltarea discursului cristologic și soteriologic în
primele secole ale erei creștine au avut loc tocmai în jurul acestei dileme, pe fundalul luptei
duse de Biserică împotriva ereziilor, dintre care majoritatea atentau la identitatea și
misiunea lui Isus.
Chiar din paginile Noului Testament suntem martorii unei astfel de lupte, autorii cărților
din această secțiune a Bibliei lansând atacuri, uneori destul de dure, împotriva acelora care
încercau să pună la îndoială divinitatea sau misiunea răscumpărătoare a lui Isus din
Nazaret, pe care „Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos” (Fap 2,36). Aluzia cea mai
importantă la prezența deja în timpurile apostolice a unei tendințe de negare a lui Isus ca
Dumnezeu o avem în Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan: „Iubiților, să nu dați
crezare oricărui duh, ci discerneți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți
falși au apărut în lume. Prin aceasta îl cunoașteți pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl
mărturisește pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. Dar orice duh care nu-l
mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu” (1In 4,1-3). Mai mult, după ne informează
sfântul Irineu, Evanghelia după sfântul Ioan a fost scrisă împotriva gnosticului Cerint,
pentru care
Isus nu a fost născut de o fecioară, pentru că aceasta pare imposibil, însă era fiul lui
Iosif și al Mariei, ca toți ceilalți oameni, dar îi întrecea pe toți ceilalți în dreptate,
prudență și înțelepciune. După Botez, a coborât asupra lui din Puterea care este
deasupra tuturor lucrurilor Cristos sub forma unui porumbel și de atunci l-a vestit pe
Tatăl necunoscut și a făcut minuni1.
Lupta sistematică dusă de părinții Bisericii din primele trei veacuri a condus la
„stârpirea” gnosticismului. Totuși, unele dintre ideile acestora se vor perpetua, îmbrăcând
alte forme, găsind noi adepți, provocând noi certuri. De la începutul secolului al IV-lea și
în secolele următoare asistăm la proliferarea ereziilor cristologice/trinitare, începând cu
arianismul.

1. Învățătura lui Arius

Noul Testament spune: „Isus este Fiul lui Dumnezeu” și face să se înțeleagă acest lucru
printr-un limbaj înscris în tradiția semitică. Grecii vor căuta să înțeleagă ce înseamnă o
astfel de afirmație. Are loc astfel confruntarea limbajului Scripturii și al simbolului

1
IRINEO DI LIONE, Contro le eresie e gli altri scritti, Jaca Book, Milano 1981, 106.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 5
credinței cu cel al categoriilor gândirii pe care le-au învățat în școlile lor. Însă în școlile
respective se învățau clar două lucruri: nu poate exista decât un singur Dumnezeu suprem
și nimic nu ne împiedică să gândim că între nivelul de a fi al lui Dumnezeu însuși și nivelul
ființelor umane pot să fie intermediari. Aceștia pot fi numiți zei, însă din punctul nostru de
vedere ne depășesc mult; referitor la singurul și adevăratul Dumnezeu, rămân inferiori.
Arius nu a făcut decât să comenteze Scripturile și simbolul credinței în acest sens, punând
în armonie rațiunea și credința sa2.
Teoriile răspândite despre Fiul lui Dumnezeu și interpretarea Sfintei Scripturi de către
prezbiterul Arius (260-336), între anii 318-320, reprezintă originea primei dezbateri
cristologico-trinitară care a condus la convocarea și deciziile Conciliului din Niceea (325).
Interpretând câteva texte biblice (Prov 8,22; Evr 1,4; 3,1; Fap 2,36; Col 1,15) și având o
formare platonică, Arius, în concepția sa despre credința în Dumnezeu, nu putea face
abstracție de teoria lui Platon, de unde și caracterul subordinaționist al teologiei sale:
1) Dumnezeu, fiindu-și auto-suficient, auto-subzistent, imaterial, simplu și indivizibil, nu-
și emană și nici nu-și împărtășește substanța cu o altă ființă; 2) Dumnezeu dă ființă
Logosului, care este distinct de substanța sa și care nu există dinaintea veacurilor; 3) Duhul
Sfânt a venit la existență prin voința Logosului, fiind complet diferit în substanță de Fiul și,
cu atât mai mult, de Tatăl3.
În viziunea lui Arius, Fiul nu-l poate cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu nu se poate
comunica în mod adecvat Fiului, pentru că e inefabil, și nici nu-l poate „percepe” pe
Dumnezeu. El devine „Tată” atunci când îl „naște” pe Fiul, pe baza hotărârii voinței lui.
Totuși, pentru ca tot ceea ce îi este caracteristic Fiului să nu se identifice cu alte persoane
sau făpturi, Arius îi concede predicația „ca Dumnezeu”: Fiul este o făptură neîntrecut de
înaltă, căci Dumnezeu nu ar putea face unul „mai mare”, însă ar putea concepe încă un Fiu,
„semen alături de Fiul”. Se renunță, oarecum, la unicitatea Fiului. Această reprezentare a
unui Dumnezeu cu totul transcendent și a unei poziții de mijlocire a Fiului față de
„multiplicitatea” lumii corespunde platonismului mediu4.
De cealaltă parte avem tradiția biblică și liturgică a Bisericii. Potrivit acestei tradiții,
Fiul îl cunoaște pe Tatăl și, pentru aceasta, îl poate revela (cf. Mt 11,27; Lc 10,22); nimeni,
în afară de Fiul Unul-născut nu l-a văzut pe Tatăl, iar Fiul l-a făcut cunoscut (cf. In 1,18).
Omul credincios, în Duhul și împreună cu Fiul, îl poate numi pe Dumnezeu „Tată” (cf.
Rom 8,15; Gal 4,6). În liturgie, Tatăl este preamărit pentru lucrarea sa prin Fiul și în Duhul
Sfânt, care l-a adus pe om în comuniune cu Tatăl. Biblia și liturgia sunt marcate în mod
primar soteriologic, nu cosmologic5.

2. Doctrina Conciliului de la Niceea

Fiecare loc din oraș este ocupat de ei: străzile, bulevardele, forumurile, piețele.
Vânzătorii de îmbrăcăminte, cei care schimbă valuta, comercianții de mâncare – sunt
2
Bernard SESBOÜÉ, Croire. Invitation à la Foi Catholique pour les femmes et les hommes du XXI è siècle,
Droguet et Ardant, Paris 1999; trad. rom. A crede. Invitație la credința catolică pentru femeile și bărbații
secolului al XXI-lea, Sapientia, Iași 2011, 333.
3
Cf. Lucian DÎNCĂ, Conciliile ecumenice. Niceea I, 325 & Constantinopol I, 381, Galaxia Gutenberg,
Târgu Lăpuș 2015, 52-53.
4
Cf. Anton ZIEGENAUS, Jesus Christus. Die Fülle des Heils. Christologie und Erlösungslehre,
Katholische Dogmatik IV, ed. L. SCHEFFCZYK – A. ZIEGENAUS, MM Verlag, Aachen 2000; trad. română
Isus Cristos, plinătatea mântuirii. Cristologie și soteriologie, Dogmatica catolică IV, Sapientia, Iași 2010,
197.
5
Cf. Ibidem, 198.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 6
peste tot. Dacă întrebi de schimb (de bani), ei dezbat și filozofează cu tine despre
generarea naturilor. Dacă întrebi despre prețul pâinii, răspunsul este că Tatăl e mai
mare, iar Fiul inferior. Dacă vorbești despre pregătirea pentru baie, ei își expun părerea
că Fiul a fost (creat) din nimic6.
Creștinii au crezut, cel puțin până la începutul secolului al III-lea, că Isus Cristos este
om și Dumnezeu, convingere dificil de împărtășit. În epoca respectivă, mulți oameni, în
fața „confruntării” cu Isus, fiul unui tâmplar, care murise pe o cruce, se gândeau că
Dumnezeu nu poate acționa astfel. Monoteismul moștenit din iudaism împiedica o astfel de
înțelegere: Cristos este divin, însă nu la fel ca Dumnezeu 7. Arius s-a remarcat prin soluția
sa, însă a intrat în conflict cu autoritățile ecleziastice. În câțiva ani disputa s-a răspândit în
toate Bisericile din Orientul creștin. Pentru împărat, un conflict religios era și unul politic,
amenințător la adresa păcii în imperiu. Problema necesita o rezolvare urgentă 8. Astfel, a
fost convocat primul conciliu ecumenic de la Niceea, pentru a clarifica definitiv
controversa ariană și a restabili pacea între Biserici și orașe 9. În mai 325, la invitația
împăratului Constantin cel Mare, în respectiva localitate s-au întrunit mulți episcopi,
numărul nefiind cunoscut cu exactitate, chiar dacă în tradiție s-a impus cel de 318, cu
referință clară la modelul biblic al slujitorilor lui Abraham (Gen 14,14)10.
Episcopii adunați erau departe de a fi de acord asupra unei formulări de credință
comună. Cum trebuia interpretat discursul Scripturii în ceea ce privește rațiunea greacă?
Cum să fie „tradus” adevărul că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Miza privea în mod direct
mântuirea oamenilor11.
Erezia ariană manifestă cum ar fi arătat dogma divinității lui Cristos dacă participanții la
conciliu se bazau pe filozofia elenistă, și nu pe revelația divină 12. Învățătura lui Arius
distruge, sub nevinovăția sa aparentă, un aspect care era esențial pentru mântuirea
oamenilor. Numai Dumnezeu poate să-l dea pe Dumnezeu. Dacă Isus nu este Fiu, nu poate
nicidecum să-l comunice pe Dumnezeu. De aceea va spune sfântul Atanasiu că Arius l-a
furat pe Mântuitorul său13.
Filiațiunea divină a lui Isus trebuie să fie înțeleasă după sensul său forte. Este o
autentică filiație care cere egalitatea Fiului și a Tatălui, singura superioritate a Tatălui fiind
aceea de generare. Această filiație este exprimată în registrul existenței umane în timpul
vieții lui Isus și, în mod principal, în momentul crucii și al învierii. Generarea veșnică se
exteriorizează în timpul lui Isus și devine concretă pentru oameni prin intermediul relației
vii de iubire între Isus și Tatăl său. Această interpretare trebuia să fie exprimată în limbajul
grec și cu termeni grecești14.

6
GRIGORE DE NYSSA, Oratio de deitate Filii et Spiritus Sancti: PG 46, 558.
7
Cf. William C. PLACHER, A history of christian theology. An introduction, Westminster John Knox
Press, Louisville-London 1983, 68.
8
Cf. Bearnard SESBOÜÉ, op.cit., 334.
9
Cf. Maurizio GRONCHI, Trattatto su Gesù Cristo Figlio di Dio Salvatore, NCTS III, G. Canobbio – A.
Maffeis, ed., Queriniana, Brescia 2008, 431.
10
Filippo CARCIONE, Le eresie. Trinità e incarnazione nella Chiesa antica, Paoline, Cinisello Balsamo
1992, 103.
11
Cf. Bearnard SESBOÜÉ, op.cit., 334.
12
COMMISIO THEOLOGICA INTERNATIONALIS, Quaestiones selectae de christologia (Questio de Iesu
Christo): EnchVat 7, 648.
13
Cf. Bearnard SESBOÜÉ, op.cit., 334.
14
Cf. Ibidem, 335.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 7
Părinții conciliari de la Niceea au luat un simbol de Botez (de la Cezareea sau
Ierusalim) ca bază pentru hotărârea lor, introducând unele precizări 15: „Credem (…) într-
unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, născut ca Unul-născut din Tatăl, adică din
substanța Tatălui (ek tes ousías tou Patrós), Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, de aceeași substanță (homooúsion) cu
Tatăl, prin care toate s-au făcut (…)”. La final, se afirmă: „Însă pe cei care spun «era odată
pe când el (Fiul) nu era», și «înainte de a se naște, el nu era», și «a fost făcut din nimic»,
sau că Fiul lui Dumnezeu este dintr-un alt ipostas sau esență, sau că este schimbător sau
variabil, pe aceștia Biserica catolică îi anatemizează”16.

3. Termenul homooúsios
Termenul grecesc homooúsios = de o ființă, consubstanțial; este compus din adjectivul
homos, -e, -on = identic, comun; și substantivul ousia = ființă, substanță. Termen nebiblic,
folosit pentru a exprima raportul dintre natura lui Cristos și natura divină (a Tatălui), în
secolul al III-lea al erei creștine a fost folosit atât de gnostici, cât și de unii teologi ai
Bisericii. În secolul al IV-lea avea să fie considerat inițial termenul care reprezintă cel mai
bine concepția ortodoxă, fiind introdus în Crezul Conciliului de la Niceea, dar după zeci de
ani de aprigi controverse asupra lui, chiar dacă se impune, Conciliul de la Constantinopol
din 381, cu referire la Duhul Sfânt, este ocolit cu multă dibăcie17.
Se pare că gnosticii au fost primii care au folosit termenul homooúsios cu referire la
divinitatea lui Cristos. Pentru gnostici, Cristos nu este altceva decât unul dintre eonii
Pleromei, care include totalitatea ipostazelor divine emanate din Demiurgul Suprem,
divinități numite eoni18. Neputând admite zămislirea trupească a lui Cristos, gnosticii
considerau că el este homooúsios cu Pleroma, neputând fi în același timp consubstanțial cu
materia19.
Și Origene a folosit termenul de homooúsios în unele dintre scrierile sale pentru a
desemna substanța comună a Tatălui și a Fiului și, din această cauză, a fost cu vehemență
respins de Arius20. Pentru Origene, Fiul se naște veșnic din Tatăl; astfel el spune că nu a
existat vreun timp când Fiul nu era, formulă care va fi reluată de Atanasiu în timpul
controverselor din secolul al IV-lea21.

4. Fundamentul biblic al termenului homooúsios

Filippo Carcione, analizând Conciliul I de la Niceea, folosește locuțiunea adverbială
formal nescripturistic pentru termenul homooúsios22. Căutând să înțelegem acest formal,
cum era și firesc, am apelat la DEX, unde este scris că respectivul adverb înseamnă în
aparență23. Respectiv, explicând afirmația lui Carcione, concluzionăm că homooúsios este

15
DH 125; Cf. Anton ZIEGENAUS, op.cit., 198.
16
DH 126.
17
Cf. Ciprian BĂLĂBAN, „Termenul homooúsios între erezie și ortodoxie”, Pleroma, anul X, nr. 2 (2008),
86.
18
Cf. Ioan-Petru CULIANU, Arborele gnozei, Nemira, București 1998, 117.
19
Ciprian BĂLĂBAN, art.cit., 88.
20
Filippo CARCIONE, op.cit., 105.
21
Cf. Ciprian BĂLĂBAN, art.cit., 104-105.
22
Filippo CARCIONE, op.cit., p. 105.
23
https://dexonline.ro/definitie/formal [accesat 01.02.2017].
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 8
doar în aparență nescripturistic. Să vedem, cum putem fundamenta biblic adevărul de
credință că Isus este homooúsios – de-o-ființă cu Tatăl.
O primă fundamentare biblică a termenului homooúsios o putem deduce din titlurile
divine ale lui Isus. Dacă afirmăm că Isus este homooúsios Tatălui, înseamnă că și el este
Dumnezeu, iar Noul Testament folosește respectivul titlul pentru Isus, rezervat în Vechiul
Testament lui Yahve care i s-a revelat lui Moise în rug (cf. Ex 3,14). După Prologul
Evangheliei lui Ioan, Logosul era Dumnezeu. Se folosește termenul θεός, fără articol, ca
predicat, în timp ce despre Tatăl se spune că este ὁ θεός (In 1,1-2). Și o posibilă lectură a
lui In 1,18 ar fi „Dumnezeu unul născut” (în loc de Fiul); și aici ar lipsi articolul. În In
20,28 avem mărturisirea de credință a lui Toma – „Domnul meu și Dumnezeul meu” (ὁ
κύριός μου καὶ ὁ θεός μου) – cu articolul care însoțește cele două titluri. De asemenea, în
1In 5,20 citim: „Știm, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat capacitate să-l
cunoaștem pe Cel Adevărat. Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta
este Dumnezeul adevărat și viața veșnică”. Dumnezeirea lui Isus este clar afirmată
împreună cu cea a Tatălui și în relație cu ea. Tatăl este Dumnezeul adevărat, dar și Fiul este
Dumnezeul adevărat; și pentru el se folosește articolul, Dumnezeul adevărat. Titlul de Fiu,
care aici este unit cu cel de Dumnezeu, va fi folosit de Noul Testament și de tradiție pentru
a explica identitatea lui Isus. Relația dintre aceste două titluri ne arată că Isus este
Dumnezeu, fiind Fiu. În tot Noul Testament, acesta este, probabil, textul care afirmă în
termeni expliciți dumnezeirea lui Isus. Trebuie să notăm și faptul că, în Evanghelia după
sfântul Ioan, Isus folosește deseori expresia „Eu sunt” (In 5,35; 8,24.28.58; 13,19; 18,5-6
etc.) care trimite la Ex 3,1424.
Se pare că și unele texte pauline se referă la Isus ca Dumnezeu; astfel Rom 9,5: „Ai lor
sunt patriarhii și din ei [vine], după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu
binecuvântat în veci”. Se pare că Cristos este chemat Dumnezeu – la aceasta conduce
ritmul frazei – chiar dacă nu se poate exclude că concluzia versetului ar fi o exclamație
adresată Tatălui. După Tit 2,13, așteptăm „speranța fericită și arătarea gloriei marelui
Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, Isus Cristos”; expresii asemănătoare se găsesc și în
2Pt 1,1: „Dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos”. Ar fi forțat să
credem că, în aceste cazuri, Dumnezeu se referă la Tatăl și că Mântuitorul ar fi Isus25.
Un alt titlu atribuit lui Isus în Noul Testament care probează egalitatea sa Dumnezeu-
Tatăl este cel de Domn, întâlnit de cca 350 de ori. În iudaism, numele de Yahve a fost
înlocuit cu cel de Adonai, care exprimă puterea stăpânitorului și autoritatea, iar apoi, în
Septuaginta, a fost tradus cu Kyrios. Și în Noul Testament, Kyrios se referă, în acest sens,
adesea la Dumnezeu (cf. Mc 11,9; 12,11; 12,29; Mt 1,22; 4,7.10 și par.). Oamenii i se
adresează lui Isus în primul rând cu Kyrios. Și „Învățător” este înlocuit cu Kyrios (cf. In
3,2; 13,13; Mt 10,24 ș.u.; 23,8 ș.u.; Mc 10,51; Lc 18, 41). Echivalentul aramaic al
termenului Kyrios este cel de Mar, așa cum este întâlnit de două ori, în 1Cor 16,2226.
Mai specială devine importanța titlului în aclamările lui Kyrios deja discutate, cum ar fi
Kyrios Isus (Rom 10,9; 1Cor 12,3). Această invocație sub formă de formulă, ce răsună în
liturgie, înseamnă că Isus cel Răstignit este Domnul cel înălțat. Imnul din Filipeni
confirmă în primul rând această interpretare: afirmațiile întregului imn, deci preexistența,
nimicirea până la moartea pe cruce și înălțarea, sunt rezumate în „nume” („în numele lui

24
Cf. Ștefan LUPU, Dumnezeul cel viu și adevărat. Introducere în misterul Preasfintei Treimi, pro
manuscripto, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iași 2007, 102-103.
25
Cf. Ibidem, 102-103.
26
A. ZIEGENAUS, op.cit., 56.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 9
Isus să se plece tot genunchiul”): „Isus Cristos este Kyrios”, în direcția afirmației că este
Dumnezeu27.
Ideea de homooúsios – chiar dacă termenul nu apare ca atare, ci doar se subînțelege –
este evidentă în Evanghelia după sfântul Ioan. Astfel, ucenicul iubit al lui Isus indică tipul
relației care există între Tatăl și Fiul. Tatăl și Fiul lucrează împreună, într-un gen de unitate
esențială (cf. 14,10.20; 17,21.23: „Eu în Tatăl și Tatăl în mine”; 10,30: „Eu și Tatăl una
suntem”). Trimiterea și venirea Fiului vizează revelarea Tatălui, comuniunea cu Tatăl și cu
Fiul și viața veșnică (cf. 1In 1,1-4). Fiul îl cunoaște pe Tatăl, iar Tatăl, pe Fiul (In 10,15),
această cunoaștere însemnând încrederea de iubire dintre Tatăl și Fiul. „Tatăl îl iubește pe
Fiul și toate le-a dat în mâna lui” (3,35) „și-i arată toate” (5,20); de aceea îl iubește Tatăl pe
Fiul, pentru că își dăruiește viața (cf. 10,17 ș.u.). Tatăl este prezent în cuvintele și faptele
Fiului (cf. 12,50; 14,10: „Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe
care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale” ).
Cine îl vede pe Fiul îl vede pe Tatăl (cf. 14,9)28.
Dacă în polemica din jurul figurii lui Isus Arius s-a folosit de expresia: „Tatăl este mai
mare decât mine”, apărătorii divinității lui Isus s-au sprijinit pe afirmația menționată deja:
„Eu și Tatăl una suntem” (In 10,30). Interpretarea cristologică a textului respectiv, urmat
de cel din In 10,38: „Tatăl este în mine și eu în Tatăl”, este precedată de cristologia
secțiunii din In 10,15.17-18. Ciril de Alexandria se distinge, între comentatorii antici, prin
atenția dedicată dimensiunii cristologice a textului sfântului Ioan 29. Declarația lui Isus cu
privire la relația sa cu Tatăl, în termeni de cunoaștere, îl face pe Ciril să spună că:
Cristos este asemenea unei granițe între divinitate și umanitate, pentru că amândouă
realitățile există într-o singură persoană și el întruchipează în sine însuși cele două
realități atât de diferite: este unit în adevăr prin natura sa de Dumnezeu cu Tatăl, și în
același mod cu oamenii, prin natura sa de om, conform adevărului30.
Și textul enigmatic din In 10,29 – „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți”
– îi oferă lui Ciril de Alexandria ocazia de a-și preciza viziunea cristologică în comparație
cu disidența ariană: „În calitatea sa de om, Cristos poate să ceară și să primească de la
Tatăl acele realități pe care le are prin natură în calitatea sa de Dumnezeu” 31. Ciril este abil
în a parafraza pe larg cuvântul evanghelic: „Eu și Tatăl una suntem”: „Prin termenul «una»
arată că este de aceeași substanță cu Tatăl și prin termenul «suntem» împarte în două
realitatea exprimată și, în același timp, o reunește în singura divinitate” 32. Iar după ce a
precizat, într-o cheie antiariană, semnificația frazei din sfântul Ioan referitoare la Isus, Fiul
lui Dumnezeu, „sfințit și trimis în lume”, încheie: „Evanghelia afirmă identitatea de natură
a Tatălui și a Fiului, însă în același timp, prin fraza din In 10,36, afirmă că nu este vorba
despre o unitate numerică, ci arată clar că Tatăl este preexistent și la fel este și Fiul
preexistent”33.
Chiar dacă printr-o terminologie diferită, perspectiva catolică este exprimată și de
Theodor din Mopsuestia care, în comentariul la In 10,29-30, afirmă că Cristos „este mai

27
Ibidem, 56-57.
28
Ibidem, 130-131.
29
Rinaldo FABRIS, Evanghelia după sfântul Ioan. Traducere și comentariu, tr. Cristian Ungureanu,
Sapientia, Iași 2016, 474.
30
CIRIL DE ALEXANDRIA, Commentarius in Joannem, VI, 1: PG 73, 1045-1046.
31
Ibidem: PG 74, 21-22.
32
Ibidem: PG 74, 23-24.
33
Ibidem: PG 35-36.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 10
mare decât toți, asemenea Tatălui, egal cu el prin natură”, și deci „unul prin putere și
mărire, însă nu fără început, asemenea Tatălui, și, de aceea, adaugă: «sunt Fiul lui
Dumnezeu»”34. În termeni la fel de preciși, antiohianul Ioan Crisostomul, în comentariul la
același text, spune că expresia „una suntem” se referă la „putere”; iar dacă puterea este
identică, este evident că și substanța este identică. Această problematică cristologică se
regăsește în comentariul lui Augustin, care atinge, cum amintise deja Theodor din
Mopsuestia, și problema sufletului lui Isus în relație cu moartea sa, acolo unde textul
evanghelic vorbește despre „a-și pune viața/sufletul”. Interpretarea lui Augustin la In 10,29
are mulți adepți în mediul latin occidental: Dumnezeu Tatăl i-a dat lui Isus calitatea de a fi
Fiul său Unicul născut; „născându-l, Tatăl l-a făcut pe Fiu Dumnezeu, adică veșnic ca el și
egal. Iată de ce Tatăl este mai mare decât toți”35.
Un alt pasaj din Evanghelia după sfântul Ioan care ar confirma consubtanțialitatea
Fiului cu Tatăl este Prologul Evangheliei, în special versetul 1: „Cuvântul era Dumnezeu”.
Specific pentru Evanghelia a patra este calificativul de Logos, de patru ori întâlnit doar în
Prolog (In 1,1abc.14a). Cuvântul-Logos care încă de la început este în relație cu
Dumnezeu, la sfârșit, datorită cufundării sale în umanitatea lui Isus, este un Dumnezeu,
Unicul născut, într-o comuniune perfectă cu Tatăl (In 1,1-18)36. În acest text, Ioan trece
dincolo de formulările tradiției sapiențiale, care nu ar fi sugerat niciodată că Înțelepciunea
are o oarecare formă de egalitate cu Dumnezeu 37. Interesantă ni se pare interpretarea dată
de sfântul Atanasiu de Alexandria acestui Cuvânt:
Când ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie în mod necesar să ne gândim și la
Dumnezeu Tatăl său: ieșit din el, Cuvântul este numit pe drept cuvânt interpretul și
mesagerul Tatălui; iar aceasta este ușor de observat fiind atenți la ceea ce se petrece în
noi. Într-adevăr, când omul produce un cuvânt, ne dăm imediat seama că originea lui
este spiritul; și dând atenție cuvântului, inteligența noastră vede spiritul al cărui semn
este cuvântul pronunțat. Cu atât mai mult, și printr-o considerație care depășește orice
măsură, văzând puterea Cuvântului, noi suntem purtați cu gândul la Tatăl său cel bun
despre care ne facem o idee, după cum însuși Mântuitorul a spus: „Cine m-a văzut pe
mine l-a văzut, pe Tatăl meu” (In 14,9)38.
În interpretarea lui Ciril de Alexandria predomină orientarea doctrinară polemică.
Bazându-se pe dogma proclamată la Niceea – Cristos este consubstanțial, homooúsios cu
Tatăl –, Ciril reinterpretează declarațiile prologului în sens antiarian. La scurtul comentariu
în care acesta transcrie în termeni teologici formulările din textul lui Ioan – Cuvântul este
Unicul născut, etern ca și acesta și consubstanțial cu Tatăl, împreună cu el creator a tot
ceea ce există –, Ciril continuă cu o serie de scurte argumentări menite să demonteze
poziția adversarilor, în special pe cea a lui Eunomius, care reprezintă aripa radicală ariană
(In Jo. Ev. I, IV, PG 73,53-73)39.

34
THEODOR DIN MOPSUESTIA, Commentarius in Evangelium Johannis Apostoli, 154, în Rinaldo FABRIS,
op.cit., 475.
35
Rinaldo FABRIS, Evanghelia după sfântul Ioan. Traducere și comentariu, 475.
36
Cf. Ibidem, 65-66.
37
Raymond BROWN – Joseph FITZMYER – Roland MURPHY, Introducere și comentariu la Sfânta
Scriptură, IX, Literatura ioaneică, tr. Dumitru Groșan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș 2007, 6.
38
ATANASIU DE ALEXANDRIA, Împotriva păgânilor. Despre întruparea Cuvântului, tr. Lucian Dîncă,
Sapientia, Iași 2013, 68.
39
Rinaldo FABRIS, op.cit., 121.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 11
Merită menționată omilia lui Ioan Scotus, secolul al X-lea, despre prologul lui Ioan,
unde, urmând calea comentariilor sfinților părinți, acest călugăr își elaborează meditația
filosofică și teologică asupra cuvântului, verbum, etern și întrupat. „La început era
cuvântul” vrea să spună că „Fiul subzistă în Tatăl” iar „Cuvântul era la Dumnezeu, vrea să
spună că: Fiul coexistă împreună cu Tatăl în unitatea esenței și în distincția substanței”
(Hom. In Prol. 6, PL 122,286)40.

5. Isus „născut din Tatăl”: fundamente biblice

Pentru fundamentarea biblică a nașterii lui Isus din Tatăl ar fi suficient să ținem cont de
titlul de Fiu al Dumnezeu. Titlul veterotestamentar de „Fiul lui Dumnezeu” a fost aplicat
poporului lui Israel (Ex 4,23-25), membrilor poporului lui Dumnezeu și mesiei (Ps 2,89 și
110). Este vorba de încă de un titlu mesianic care nu exprimă o paternitate naturală, ci un
act de recunoaștere și de adopție41.
Acest titlu nu este folosit niciodată de Isus cu referire la sine însuși. Se regăsește deseori
pe buzele diverșilor parteneri din scenele evanghelice, însă, probabil, cel mai adesea
exprimă mărturisirea postpascală a comunității ce realizează evenimentul. De exemplu,
Matei, fără îndoială, l-a adăugat la mărturisirea lui Petru de la Cezareea (Mt 16,16) și, la
nivel redacțional, el capătă atunci un sens propriu creștin. Dacă vreodată a fost folosit cu
privire la Isus prepascal, el nu a putut fi folosit decât într-un sens mesianic încă ascuns.
Ceea ce este decisiv este revendicarea lui Isus de a fi „fiul”, ca și comportamentul filial
care îi marchează viața. Mărturisirea existenței lui Isus și titlul veterotestamentar sunt ca
doi cărbuni între care învierea face să izbucnească arcul de lumină: Isus este Fiul lui
Dumnezeu42.
După sinoptici, Isus este proclamat ca Fiu al lui Dumnezeu de vocea Tatălui în
momentul botezului și al schimbării la față (Mc 1,11 și paralele; 9,7 și paralele). Să notăm
că titlul de Fiu al lui Dumnezeu este prezent și în mărturisirea de credință a lui Petru (Mt
16,16, dar nu în textele paralele din Mc 8,29 și Lc 9,20) în sens mesianic. Diavolul începe
să-l ispitească pe Isus cu cuvintele: „Dacă ești fiu al lui Dumnezeu...” (fără articol: Mt
4,3.6; Lc 4,3.9); viziunea ispititorului și a lui Isus despre filiațiunea divină diferă în mod
clar. Isus este proclamat Fiu al lui Dumnezeu, după moartea sa, de centurionul care făcea
de gardă (Mc 15,39; Mt 27,54)43.
Titlul de Fiu (al lui Dumnezeu) indică, mai mult decât orice alt titlu, identitatea ultimă a
lui Isus, din moment ce scoate în evidență relația sa unică cu Dumnezeu Tatăl. E folosit
deja de Paul (Rom 1,3.4.9; 8,3.29.32; 1Cor 1,9; 15,28; 2Cor 1,19: „Evanghelia Fiului său”;
Gal 1,15-16; 4,6; Ef 4,13; Col 1,13; 1Tes 1,10), chiar dacă cu o frecvență mai redusă decât
cel de Domn, mai potrivit pentru a exprima condiția lui Isus glorificat în relație cu
comunitatea44.
În Evanghelia după sfântul Ioan apelativul „Fiul lui Dumnezeu”, ὁ Ὑιός ὁ υἱός του
Θεού, atribuit lui Isus, se întâlnește în nouă texte (In 1,34.49; 3,18; 5,25; 10,36; 11,4.27;
19,7; 20,31); în timp ce de 18 ori apare apelativul absolut „Fiul”, ὁ Ὑιός – o singură dată
„Fiul tău” –, însoțit în două cazuri de calificativul „Unicul născut”, Μονογενής (In 3,16.18;

40
Ibidem, 122.
41
Bernard SESBOÜÉ, Pédagogie du Christ, Les Éditions du Cerf, Paris 1994, 40.
42
Ibidem, 41.
43
Ștefan LUPU, op.cit., 57-58.
44
Ștefan LUPU, op.cit., 58.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 12
cf. 1,14.18)45. Ca și în restul Noului Testament, această relație filială a lui Isus cu Tatăl
este, în scrierile lui Ioan, irepetabilă. Isus este Fiul prin excelență (ὁ Ὑιός, spre deosebire
de noi, oamenii, care suntem τέκνα). În unele texte din Ioan, Isus este și Fiul unul născut
(In 1,14.18; 3,16.18; 1In 4,9). Astfel, se scoate și mai mult în evidență această unicitate.
Conform primei încheieri a Evangheliei lui Ioan, scopul acesteia este de a arăta că Isus este
Cristos, Fiul lui Dumnezeu (In 20,31). Această relație specială a lui Isus cu Dumnezeu, în
virtutea căreia el este Fiul său, există deja de la începutul vieții sale publice (cf. Mc 1,1:
„Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”) și chiar a existenței sale
pământești (Lc 1,35)46.
Cristologia primelor timpuri însă a văzut deplina realizare a acestei filiațiuni și în
momentul învierii, cu întronarea definitivă a lui Isus ca Domn (Fap 2,14ș.u.; 13,32-34;
Rom 1,3-4; Fil 2,11). Textul din Rom 1,3-4, care reia probabil o mărturisire de credință
prepaulină, este caracteristic: în v. 3, Isus este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu. Acest Isus,
care este dintotdeauna Fiul lui Dumnezeu, este subiectul unic al unei istorii care se
desfășoară în doi timpi, sau în două faze care se contrapun: pe de o parte, este născut din
David după trup, cât privește existența sa pământească, însă, pe de altă parte, a fost
constituit Fiul al lui Dumnezeu prin puterea Duhului sfințeniei o dată cu învierea din
morți47.
Că Fiul este născut din Tatăl ni-l revelează trei texte: In 1,14: „Iar noi am văzut gloria
lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl”; In 3,16: „Într-adevăr, atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut...” și 1In 4,9: „Dumnezeu l-a trimis
în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el...”. De asemenea, v. 18b din același
Prolog al lui Ioan poate duce și el cu gândul la Fiul născut din Tatăl: „Fiul unic al lui
Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui”. În Biblia, expresia spre piept indică raportul
de afecțiune dintre bărbat și femeie (cf. Dt 13,7; 28,54-56), sau gestul tandru al unei mame
care-și ia în brațe fiul (cf. 1Rg 3,10; Is 49,22). La Ioan, expresia este folosită pentru a
sublinia marea unitate a Fiului cu Tatăl, comuniunea lor veșnică și de o ființă 48.

Concluzie
În Scrisoarea enciclică Quas primas din 11 decembrie 1925, prin care proclama Anul
Sfânt și instituia Solemnitatea lui Cristos Rege, Papa Pius al XI-lea scria: „Și al XVI-lea
centenar al Conciliului de la Niceea coincide cu Marele Jubileu. Am poruncit să se
celebreze acest aniversar secular. Noi înșine l-am celebrat în bazilica vaticană, cu atât mai
bucuroși, cu cât acest conciliu a definit și proclamat drept dogmă a credinței catolice
consubstanțialitatea Fiului unic cu Tatăl său” 49. Mai jos, Pius al XI-lea scrie: „Am
comemorat, alături de centenarul Conciliului de la Niceea, împotriva negatorilor săi,
glorificarea consubstanțialității Cuvântului întrupat cu Tatăl, dogmă pe care se sprijină, ca
pe fundamentul său, regalitatea universală a Cristos”50.
Am spune că nu doar regalitatea universală a lui Cristos se sprijină pe această dogmă de
credință. Parafrazându-l pe Luther, s-ar putea spune că, dacă s-ar da la o parte acest adevăr
stabilit la Niceea, dar cu rădăcini biblice, întregul edificiu al creștinismului s-ar prăbuși.
45
Rinaldo FABRIS, op.cit., 65.
46
Ștefan LUPU, op.cit., 58.
47
Ștefan LUPU, Dumnezeul cel viu și adevărat. Introducere în misterul Preasfintei Treimi, 58-59.
48
Cf. Renzo , Unul-născut din Tatăl. Isus în misterul filiației Sale, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș 2008,
209.
49
PIUS AL XI-LEA, Scrisoarea enciclică Quas primas: AAS 17 (1925), 595.
50
Ibidem, 607.
 FIUL ESTE „HOMOOÚSIOS TATĂLUI” ȘI „NĂSCUT DIN TATĂL” 13
Acest lucru l-au înțeles părinții conciliari de la Niceea, motiv pentru care au și reafirmat
adevărul scripturistic că Isus „din Tatăl s-a născut”, fiind „de o ființă cu Tatăl”.
 BIBLIOGRAFIE

ATANASIU DE ALEXANDRIA, Împotriva păgânilor. Despre întruparea Cuvântului, tr.

Lucian Dîncă, Sapientia, Iași 2013.
BĂLĂBAN C., „Termenul homooúsios între erezie și ortodoxie”, Pleroma, anul X, nr. 2
(2008), 85-114.
BROWN R. – FITZMYER J. – MURPHY R., Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură,
IX, Literatura ioaneică, tr. Dumitru Groșan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș 2007.
CARCIONE F., Le eresie. Trinità e incarnazione nella Chiesa antica, Paoline, Cinisello
Balsamo 1992, p. 103.
CIRIL DE ALEXANDRIA, Commentarius in Joannem, VI, 1: PG 73, 1045-1046.
COMMISIO THEOLOGICA INTERNATIONALIS, Quaestiones selectae de christologia (Questio
de Iesu Christo): EnchVat 7, 648.
CULIANU I.-P., Arborele gnozei, Nemira, București 1998.
DÎNCĂ L., Conciliile ecumenice. Niceea I, 325 & Constantinopol I, 381, Galaxia
Gutenberg, Târgu Lăpuș 2015.
FABRIS R., Evanghelia după sfântul Ioan. Traducere și comentariu, tr. Cristian Ungureanu,
Sapientia, Iași 2016.
GRIGORE DE NYSSA, Oratio de deitate Filii et Spiritus Sancti: PG 46, 558.
GRONCHI M., Trattatto su Gesù Cristo Figlio di Dio Salvatore, NCTS III, G. CANOBBIO –
A. MAFFEIS, ed., Queriniana, Brescia 2008.
IRINEO DI LIONE, Contro le eresie e gli altri scritti, Jaca Book, Milano, 1981.
R., Unul-născut din Tatăl. Isus în misterul filiației Sale, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș
2008, 209.
LUPU Ș., Dumnezeul cel viu și adevărat. Introducere în misterul Preasfintei Treimi, pro
manuscripto, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iași 2007, 102-103.
PIUS AL XI-LEA, Scrisoarea enciclică Quas primas: AAS 17 (1925), p. 593-610.
PLACHER W.C., A history of christian theology. An introduction, Westminster John Knox
Press, Louisville-London 1983.
SESBOÜÉ B., Croire. Invitation à la Foi Catholique pour les femmes et les hommes du XXI è
siècle, Droguet et Ardant, Paris 1999; trad. rom. A crede. Invitație la credința
catolică pentru femeile și bărbații secolului al XXI-lea, Sapientia, Iași 2011.
–––––, Pédagogie du Christ, Les Éditions du Cerf, Paris 1994, 40.
THEODOR DIN MOPSUESTIA, Commentarius in Evangelium Johannis Apostoli, 154, în
Rinaldo FABRIS, Evanghelia după sfântul Ioan. Traducere și comentariu.
ZIEGENAUS A., Jesus Christus. Die Fülle des Heils. Christologie und Erlösungslehre,
Katholische Dogmatik IV, ed. L. SCHEFFCZYK – A. ZIEGENAUS, MM Verlag, Aachen
2000; trad. română Isus Cristos, plinătatea mântuirii. Cristologie și soteriologie,
Dogmatica catolică IV, Sapientia, Iași 2010.

https://dexonline.ro/definitie/formal.