UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA “ DIN SIBIU

Facultatea de Teologie Ortodoxă”Andrei Şaguna”

Specializarea Teologie Pastorală

Antropologia Noului Testament

în epistolele pauline

Referat

Coordonator
Lect. Univ. Dr. CIPRIAN TOROCZKAI

Student
Pantya Raul Sandu
An III, TP
RE-RE-Ex AN III, Sem II

1
 Introducere

Antropologia, ca stiinţă, are mai multe înţelesuri. În sens larg, antropologia este doctrina
despre om, dar termenul este folosit astăzi atât în teologie, cât si în stiinţă. Antropologia teologică
se ocupă de om asa cum este el prezentat în Sfânta Scriptură: crearea lui de către Dumnezeu,
alcătuirea lui. În schimb, antropologia stiinţifică este ramura care s-a dedicat studiului omului ca
atare, fără să ţină seama de vreun context religios, dar luând în considerare diferitele condiţii de
mediu în care a trăit omul, diferitele culturi pe care le-a parcurs, diferitele rase care s-au format
de-a lungul istoriei sale pe pământ. Există totusi diferenţe foarte mari în ceea ce priveste folosirea
termenului „antropologie” în sensul stiinţific, mai ales în privinţa varietăţii de subiecte incluse în
această disciplină de diferiţi scriitori. Naturalistii, de pildă, încadrează sub acest titlu istoria
naturală a rasei, în timp ce filosofii extind sfera termenului pentru a include psihologia,
sociologia si etica, alături de anatomie si de fiziologie. Trebuie remarcat faptul că această
diferenţiere se aplică numai subiectelor incluse, nu si metodelor de tratare; căci antropologia
stiinţifică nu este mai stiinţifică decât antropologia teologică, ci doar se ocupă cu alte aspecte ale
doctrinei despre om. În acest sens, Petre Ţuţea, vorbind despre antropologia crestină, spunea că,
spre deosebire de antropologia filosofică, care defalcă omul într-un viu limitat de biologia
vârstelor, antropologia crestină are ca obiect omul integral nemuritor, viul etern, moartea fiind
doar o trecere în altă lume, superioară1.

Omul în termeni paulini

Sfântul Pavel are o antropologie, dacă aceasta este stiinţa despre om în alcătuirea sa
trupească si sufletească. Dar o antropologie concepută numai în acest sens nu acoperă si nu
formează partea cea mai importantă a antropologiei pauline. Sfântul Pavel nu urmăreste în
examinarea constituţiei trupesti si sufletesti a omului un scop pur descriptiv. Nu are intenţia să ne
înveţe ce gândeste el despre alcătuirea omului, ca să ne impună eventual această concepţie si nici

1
Petre Ţuţea, Omul. Tratat de antropologie crestină, Ed. Timpul, Iasi, 2001, p. 194

2
nu doreste să ne instruiască în sensul stiinţelor naturale si să se oprească numai la atât. Datele de
antropologie fiziologică paulină sunt un auxiliar. Omul în epistolele pauline este considerat
întotdeauna în raport cu Dumnezeu2.
Omul (ἀνθπώπορ). Punctul de plecare în cercetarea terminologiei pauline va fi însăsi
noţiunea de om (ἀνθπώπορ). În scrisorile pauline, această noţiune are mai multe înţelesuri,
determinate fie de împrejurările în care o foloseste Sfântul Pavel, fie de necesităţi care l-au
obligat să apeleze la ea, însă, într-un cuvânt, noţiunea aceasta exprimă la Sfântul Pavel, ca de
altfel pretutindeni în Noul Testament, mărginirea cugetării si a acţiunilor omenesti, în contrast cu
Dumnezeu si cu revelaţia Sa.
Inima (καπδία), Constiinţa (ζςνείδηζιρ), Raţiunea (νοῦρ), Sufletul (τςσή), Duhul omului
(πνεῦμα),Carnea(ζάπξ),Trupul(ζῶμα). Pluralitatea înţelesurilor din noţiunile de mai sus rezultă
din elasticitatea terminologiei pauline. În realitate, Pavel nu ne descrie omul în sine, ci descrie
mai degrabă diversele relaţii ale omului înaintea lui Dumnezeu. Apoi, acesti termeni nu
desemnau, realmente, părţi ale omului, ci desemnau, mai curând, aspecte ale omului întreg, văzut
din perspective diferite. Cine vede în această parte aantropologiei pauline numai elementul
anatomic sau psihologic, acela nu a pătruns gândirea Apostolului. Tot ceea ce spune Sfântul
Pavel despre constituţia omului ajută la înţelegerea deplină a concepţiei sale despre mântuirea
realizată în Hristos.
Omul trupesc si omul duhovnicesc (ὁ υστικὸς ἄνθρφπος si ὁ πνεσματικῶς
ἄνθρφπος). Pentru prezentarea condiţiei religioase a omului contemplat de el, Sfântul Pavel are
o seamă de formule terminologice, care arată cât de departe sau cât de aproape este acest om de
viaŢa crestină, adică de Hristos. Aceste formule ne conduc la esenţialul antropologiei pauline.
Ele împart viaŢa omului în două si odată cu aceasta si viaŢa omenirii. Criteriul după care se
operează această împărţire este de ordin etic. Două grupe de astfel de formule exprimă, cu o
deosebită plasticitate, concepţia Sfântului Pavel despre starea morală a omului: omul trupesc si
omul duhovnicesc, omul cel vechi si făptura cea nouă.
Sfântul Pavel stabileste o deosebire între omul natural si cel duhovnicesc. El foloseste
adjectivele τςσικὸρ (natural) si πνεςμαηικῶρ (duhovnicesc) într-o oarecare măsură în sensuri
diferite faţă de substantivele τςσή si πνεῦμα. Omul duhovnicesc este cel ce are πνεῦμα pe care

2
Pr. Prof Grigorie T. Marcu „ Omul cel nou – În concepţia antropologică a Sf. Apostol Pavel ”, în „ Studii
Teologice ” nr.7-8, 1951, pg 425

3
omul natural nu o posedă. Omul duhovnicesc se referă uneori la toţi credinciosii, iar alteori
termenul este restrâns la aceia care au daruri speciale (I Cor 14,37; Gal 6,1). Ideea de
„duhovnicesc” nu este, în mod cert, rezervată pentru o clasă elitistă a crestinilor. Mai important
este că în mintea lui Pavel omul natural, pentru a deveni duhovnicesc, are nevoie de harul
dumnezeiesc.
Omul cel vechi si făptura nouă (ὁ παλαιόρ ἄνθπυπορ si ὁ καινὸρ ἄνθπυπορ).
Examinarea locurilor din scripturile pauline, în care apar expresiile ὁ παλαιόρ si ὁ νέορ
ἄνθπυπορ, ne ajută să aruncăm o privire sintetică asupra concepţiei pauline despre omul cel vechi
si făptura nouă. Noua existenţă este în întregime numai lucrarea lui Hristos. Nu există o legătură
de crestere între vechi si nou. La crucea lui Hristos este omorât omul vechi faţă de păcat, vechea
existenţă este stearsă. Vedem că ὁ καινὸρ ἄνθπυπορ este opusul lui ὁ παλαιόρ ἄνθπυπορ. Omul
cel nou este omul restabilit prin Hristos în condiţia religios-morală pe care o deţinea înainte de
păcatul lui Adam, este omul care reintră în ascultarea lui Dumnezeu, este omul care consimte cu
intenţia dumnezeiască din momentul creării, care l-a vrut să fie spre lauda măririi Sale.

„Omul cel nou” în concepţia antropologică a sf. Apostol pavel

Măreţia Fiului lui Dumnezeu întrupat constă şi în faptul că a fost primul om fără de păcat.
Omenitatea Lui a fost desăvârşită atât sub raport creatural, cât şi din punct de vedere moral.
Dumnezeu fiind, s-a făcut om deplin, ca să ne arate că se poate vieţui în trup şi fără a fi robi
păcatului.
Exigent în alegerea termenilor, Sf. Apostol Pavel tocmai acest adevăr îl exprimă când
scrie creştinilor din Roma că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său „ întru asemănarea trupului
păcatului ” şi a „ osândit păcatul în trup ” ( Rom. 8, 3). Trupul lui Hristos a fost trup real, nu
părut ( cum filosofau, pieziş, Docheţii ), dar nu putea fi calificat, ca trupurile noastre, „ trup al
păcatului ”, deoarece s-a dovedit invulnerabilul faţă de păcat .
Cea mai deplină predică pe care Mântuitorul a adresat-o mulţimii culminează cu un
îndemn „ Fiţi desăvârşiţi , precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este !” ( Mt. 5: 48 ). Sf.
Apostol Pavel a reluat această temă în predicile şi epistolele sale, toată viaţa sa ulterioară
hristofaniei din preajma porţilor Damascului, fiind o necurmată pregătire de imitare a modelului :

4
Hristos3. Era conştient că a izbutit: „ Mie a vieţui este Hristos ” ( Filip. 1: 21 ) ; „ nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine ” ( Gal. 2, 20 ). Şi mai ştia că încă mai are de alergat : „
Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit ( rasplata ) ; dar una fac : uitând cele ce sunt în urma
mea şi tinzând către cele dinainte , alerg la ţintă, la răsplata chemării celei de sus a lui
Dumnezeu , în Hristos Iisus ” ( Filip. 3, 13-14 ).
Din plinătatea acestei trăiri maximaliste în Hristos a ţâşnit cuceritoarea sa învăţătură
despre omul cel nou, neâncetând în a arăta spre Hristos: El este MODELUL. Ca şi Mântuitorul
Hristos, Pavel Apostolul nu ţine să fie admirat; se mulţumeşte să se ştie urmat !
Terminologic, trei expresii echivalente definesc rodul comuniunii sale cu Hristos, la
părtăşia căreia ne cheamă cu vigoarea pe care a pus-o în eroicele asalturi misionare dintre
convertire şi martiriu:
1. om duhovnicesc ;
2. om nou ;
3. bărbat desăvârşit 4;
Omul duhovnicesc este o realitate antropologică superioară, de provenienţă şi structură
specific creştină. El este capabil să inţeleagă cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, nu numai din
sfera sofiei omeneşti , care trece pe planul al doilea, dacă nu se dispensează cu totul de ea, din
clipa în care a devenit receptiv faţă de revărsările harice. „ Dacă i se pare cuiva că este prooroc
sau om duhovnicesc , să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului ” ( I Cor. 14, 37
). Omul duhovnicesc este darul pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat îl face firii noastre desfigurate
de păcat.
Omul cel nou este o paralelă a omului duhovnicesc. Actul prin care ia naştere omul nou
este botezul. Renaşterea săvârşită în botez e numai începutul procesului de înnoire a omului.
Omul cel vechi se sfârşeşte virtual la botez, şi tot acolo începe omul cel nou. Faptic, însă, omul
cel vechi continuă să subziste în fiecare creştin, alături de cel nou. Ca perfecţiune morală, omul
cel nou corespunde întru totul omului paradisiac, omului ieşit din mâinile lui Dumnezeu. Tot
omul, fără deosebire, poate deveni „ om nou ”. Orice discriminări, altele decât cele de natură
morală, cad în faţa valabilităţii universale a înnoirii în Hristos. Amănuntul acesta este accentuat

3
Pr. Dr. Constantin Coman „ Antropologie paulină – dihotomism sau trihotomism ” , în „ Otodoxia ” , nr. 1-2,
1999, p. 36
44
Pr. lect. Univ. dr. Vasile Borca, OMUL- Încununare a operei de creaţie , Edidura Universităţii de Nord, Baia-
Mare, 2007,p

5
ferm în Gal. 6, 15 : „ În Hristos Iisus nici tăierea-împrejur nu poate ceva , nici netăierea-
împrejur, ci făptura cea nouă ”.
Bărbatul desăvârşit este omul înnoit prin baia naşterii celei de a doua ( Tit 3, 5 ), care nu
precupeţeşte niciun efort pentru dezvoltarea stării de care s-a învrednicit a se împărtăşi prin botez.
Pentru mântuirea personală, el face atât cât face şi Dumnezeu (fără să fie vorba de o participare
egală ). Am înţeles că aşa cum Dumnezeu face totul pentru ca să-l ajute să se mântuiască, tot aşa
face şi el tot ce-i stă în putinţă pentru ca să-şi desăvârşească mântuirea personală. Dumnezeu,
fireşte , dă mai mult. Dar bărbatul desăvârşit dă şi el ceva; iar acest ceva reprezintă suma
putinţelor sale, maxima sa contribuţie personală în vederea perfectării mântuirii sale, şi chiar şi a
altora.5

Concluzii
Apostolul Pavel a întrupat în viaţa sa pe ucenicul desăvârşit. El a fost ridicat pe culmi de
cunoastere mistică neatinse decât de puţini prieteni ai lui Dumnezeu. Tehnica duhovnicească a
transformării omului vechi, aflat sub stăpânirea păcatului, în capodopera omului nou, îi aparţine
Sfântului Pavel.
Avea chemarea si avea pregătirea pe care le implică o asemenea lucrare. Din plinătatea
acestei trăiri în Hristos a izvorât învăţătura sa despre omul cel nou. Sfântul Pavel însuşi fiind
expresia împlinită a omului celui nou.

5
Pr. Prof Grigorie T. Marcu „ Omul cel nou – În concepţia antropologică a Sf. Apostol Pavel ”, în „ Studii
Teologice ” nr.7-8, 1951, p. 425;

6
 BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988;
2. BORCA, Pr. lect. univ. dr. Vasile, Omul – Încununare a operei de creaţie, Editura
Universităţii de Nord, Baia Mare, 2007;
3. MARCU Pr. Prof Grigorie T. „ Omul cel nou – În concepţia antropologică a Sf. Apostol Pavel ”,
în „ Studii Teologice ” nr.7-8, 1951
4. COMAN Constantin, Pr. Dr., „ Antropologie paulină – dihotomism sau trihotomism ” ,
în „ Ortodoxia ”, nr. 1-2, 1999;
5. TODORAN, Pr prof. dr. Isidor, ZĂGREAN, Arhid. prof. dr. Ioan, Dogmatica
Ortodoxă, manual pentru Seminariile Teologice, Editura Renaştarea, Cluj-Napoca, 2007;
6. ŢUŢEA Petre, Omul. Tratat de antropologie crestină, Ed. Timpul, Iasi, 2001;