Sunteți pe pagina 1din 59

Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.) Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.

) infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie. Denumiri populare: anghina, angina. Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie pan n septembrie. Bolile n care poate fi utilizat : Are un spectru extrem de vast de ac iune, se utilizeaz n tratarea unor boli ca nefrite cronice, v rs turi, enterite, fermenta ii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipa ii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datoreaz con inutului bogat de cinarin , oxidan i, polifenoli, flavone, insulin , s ruri de potasiu i magneziu. Aceste substan e au o ac iune de excitare a secre iei biliare, ajut la sc derea zaharului n snge, regenereaza celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizeaz n cazul lipsei poftei de mncare. Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea n inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese

Afinul (Vaccinium myrtillus) Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Ac iune farmaceutic : astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele i fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic.

Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie. Anason - (Pimpinella anisum L.) Anason - fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurti. De forma ovala, subcordate la baza, de 3-5 mm lungime si 2-3 mm grosime. fiecare fruct este format din doua mericarpe (achene) unite intre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante. In partea superioara se observa stilopodul in forma de disc purtand resturile stilulilor, iar la baza un peduncul subtire. De culoare cenusiu - verzui sau galbene - cenusii, au miros placut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzator. Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide, colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga. Excita peristaltismul intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica. Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, au efect stimulant in special asupra centrilor respiratiei si circulatiei. Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice, tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari cometoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central. Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis" (FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc. Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute. Armurariu (Cardui mariae fructus) Silybum marianum (L.) Gartn. (Carduus marianus L.) Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele. Sa cunoastem in continuare mai bine acest remediu, cu adevarat miraculos. Unde gasim armurariul Armurariul (Silybum marianum) este la noi in tara o planta exclusiv de cultura, care creste in zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici. Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut chiar un soi romanesc original, numit de Prahova , bogat in silimarina, principala substanta activa a acestei plante. In zilele noastre, planta este cultivata doar pe suprafete reduse, de catre producatorii particulari. Gasim in prezent semintele de armurariu in Plafaruri, sub forma de ceai sau preparate sub forma de tinctura.

Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu, uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate, intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp. Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare: Ceaiul de armurariu Este, conform parerii cercetatorilor americani, varianta cea mai putin inspirata de a folosi armurariul, intrucat flavonoidele din compozitia sa se degradeaza puternic in contact cu apa clocotita. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le vom prezenta in continuare: Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. Extractul hidroalcoolic (tinctura) Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi. Infuzia combinata Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi. Cataplasma 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore. Albastrele - (Centaurea cyanus) Albastrele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verdealburie. Florile sint tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul, inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste in lunile iulie-septembrie.

O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale. De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, inlaturandu-se cele de culoare alb-roz, culese eventual din greseala. Eliminarea acestora se face inainte de uscare, deoarece din produsul uscat ele se inlatura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat si in momentul cand ele sunt complet deschise. Uscarea se face intinzand florile in straturi foarte subtiri. In cazul uscarii cu ajutorul caldurii artificiale, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 3-4 kg flori intregi proaspete cu receptacul se obtine 1 kg produs intreg uscat. Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare. Aloe Vera (Aloe Barbadensis Miller) Aloe vera este o planta subtropicala, este un adevarat medicament oferit de natura; vechii egipteni o numeau planta nemuririi iar ea insotea faraonii in calatoria lor de dupa moarte. Prima sa atestare documentara se regaseste in piatra de mormant a unui faraon, de acum 3500 de ani. Planta este raspandita in Asia, in zona Pacificului, in Japonia, Filipine si Hawaii. Botanica a recunoscut pana acum 250 specii de aloe, cum ar fi: Aloe socotrina, Aloe africana, Aloe Vera, Aloe ferox, Aloe arborescens, etc. Frunzele plantei sunt carnoase si cresc direct din pamant, avand mariginile in forma de dinte de fierastrau; tulpina se termina cu flori galben-rosiatice. Aloe Vera creste in Africa de Nord, in jurul Marii Mediterane, in India, China si in insulele Oceanului Indian, dar este cultivata si in Republica Dominicana, Barbados, Jamaica si chiar si in Texas, California si Mexic. Substantele pe care Aloe Vera le contine sunt aloina (un lichid laptos, folosit ca laxativ) si gelul de aloe. Dupa taierea unei frunze, sucul obtinut prin stoarcerea acesteia se oxideaza foarte rapid (daca nu este prelucrat n decurs de doua ore), pierzndu-si drastic din calitatile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate si atacate de microorganisme). Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activa si mai eficienta din punct de vedere medical a plantei, dar, n ciuda efectelor sale att de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit dect de catre cei care aveau acces la aloe n stare proaspata, pentru ca nu se cunostea un procedeu eficient de conservare pentru o perioada mare de timp. Arnica - (Arnica montana) Arnica are in pamant un rizom puternic din care primavara apare o rozeta cu frunze ovale si marginile intregi. Din mijlocul lor se ridica o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termina printr-un capitul florat lat de 4-8 cm. Pe tulpina se gasesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat cele bazilare. Tulpina este putin ramificata, avand ramuri opuse si terminandu-se fiecare cu cate o floare. Florile sunt de culoare galben-portocalie, reunite intr-un capitul inconjurat de bractee, adeseori brun-roscate, acoperite cu peri glandulosi. La marginea capitulului se afla florile femele, de forma lingulata, terminandu-se cu trei dinti, iar in centrul inflorescentei se gasesc numai flori tubuloase hermafrodite.

Atat florile lingulate cat si cele tubuloase sunt inconjurate de un papus lung de 8 mm, format din peri aspri, usor dintati. Din familia copozitelor mai multe plante se aseamana cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Infloreste in lunile iunie-august. Creste in fanetele umede din regiunea muntoasa. De la arnica se aduna florile, fara codite, mai rar radacinile sau planta intreaga. Ele se recolteaza in momentul inceperii infloririi. Florile culese trebuie sa aiba ligulele viu colorate. Uscarea: Florile se intind in straturi subtiri, de preferinta in uscatorii cu aer cald, la temperaturi de 40-50 grade C, pentru a se usca cat mai repede. Din 5-6 kg flori proaspete se obtine 1kg produs uscat. Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern in: bronsita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita (tratamentul este eficient mai ales in afectiunile cronicizate, unde actioneaza prin efectul imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseste pentru: rani, rani care se vindeca dificil, rani care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitatii bucale si a gatului (adjuvant), contuzii. Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale si hipertensiune arteriala. Brusture dulce (Petasites officinalis) - broscolan, brustur, buedea ciumei Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Brusture dulce mai poate fi vazut n apropierea gunoistilor de balegar, n jurul izvoarelor, uneori n zone de campie. Brusture dulce cre te de la nceputul lunii martie pn la sfr itul lunii octombrie. Pe ntreaga perioad de vegeta ie se recolteaz r d cinile, efectul lor maxim se atinge dac sau recoltat nainte de perioada de nflorire. Frunzele se utilizeaz la comprese. Boli n care se utilizeaz : Ceaiurile se utilizeaz n caz de febr , insuficien respiratorie, artrit , epilepsie, astm.

Comprese se folosesc n caz de luxa ii, entoarse, picioare r nite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, pl gi ustur toare. Ceaiul - o lingur ras de r d cini de brusture se pune peste noapte la macerat n 1/4 litru de ap , se nc lze te diminea a i se strecoar . Comprese - frunzele proaspete sunt sp late, zdrobite i aplicate sub forma de comprese, care se noiesc zilnic. Brandusa de toamna Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm. In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba. Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune. Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie.

Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb. Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa. De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului. Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa. Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala. Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si se pastreaza la loc uscat. Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide. Busuioc - (Basilici herba) Ocimum basilicum L. Busuioc - formata din tulpini si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente; florile au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata. Mirosul este placut aromat, caracteristic, gustul aromat specific. Ulei volatil (0,10-0,20%) cu compozitia chimica diferita in functie de chemotipul de la care provine: linalol, metilcavicol sau estragol, cineol, camfor, a-pinen, cinamat de metil, eugenol, acid oleanolic, anetol, b-sitosterol; saponozide triterpenice, tanoizi etc. Semintele sunt bogate in mucilagii. Utilizari terapeutice: Putin studiata din punct de vedere farmacodinamic. Utilizat empiric in tulburari gastro - intestinale, ca stimulent al digestiei, ca diuretic sau in inflamatii ale cailor respiratorii. Uleiul volatil are proprietati antimicrobiene si antifungice. Se utilizeaza si in industria parfumurilor Bucataria plantelor Plantele aromate sunt delicioase, dar si pretioase pentru sanatate. Medicii indieni si chinezi le foloseau de mult timp sub diferite forme: proaspete, uscate, infuzie sau cataplasme. In secolul al XVI-lea in Europa, Nicolas Culpiper a pus bazele unei terapii in care plantele si ierburile joaca un rol important. Fitoterapia, in zilele noastre, cunoaste un recul. Stiinta a studiat plantele pentru a descoperi secretele binefacatoare. Ele contin toate uleiurile esentiale in care sunt concentrate arome dar si substante chimice active si benefice, mentionand puterea antioxidantilor care combat efectelor imbatranirii si antisepticilor contra infectiilor. Plantele medicinale Multe ierburi sunt bogate in vitamine. Anumite plante aromatice sunt atat de concentrate in principii active incat industria farmaceutica le exploateaza la maxim. Plantele sunt fragile, rau conservate isi pierd aroma in cateva ore. Le veti pastra mai bine o zi sau doua invelite intr-un prosop umed si le puneti la frigider.

Pentru a le pastra mai mult timp amestecati plantele uscate cu putin ulei de masline si congelati-le. Pentru a da un nou gust mancarii dumneavoastra incercati combinatii originale. Busuiocul Puteti folosi aceasta planta pentru cartofi si legume sot. Piureului de cartofi ii da un gust perfect. Antiseptic si tonifiant ajuta la combaterea migrenei si insomniei. Cimbrul Este des folosit la preparatele de carne si de peste. Diuretic, cimbrul este expectorant (se gaseste in siropul contra tusei) si afrodisiac. Menta Se foloseste la unele preparate din carne. Marinati cateva ore o bucata de carne de miel cu usturoi, ulei de masline si foi de menta apoi o puteti la prajit la gratar sau la tigaie. Puteti folosi la fructele de mare si la preparate din oua. Stimuleaza digestia. Spaghete cu scoici in sos de menta Pentru 4 persoane; timp de preparare: 25 minute; timp de fierbere: 10 minute. Ingrediente: 350 g de paste, 500 g scoici, 10 ml de vin alb, 2 lingurite de ulei de masline, 2 lingurite de piper, un varf de cutit ardei iute. Sosul se prepara din: 100 g de spanac, usturoi, pin, menta, 8 lingurite de ulei de masline, sare, piper negru macinat, ardei iute. Mod de preparare Pregatirea sosului: amestecati toate ingredientele pana obtineti o pasta fina. O pastrati intr-un bol. In alt vas amestecati scoicile, vinul alb, uleiul de masline si piperul si le puneti la fiert timp de 20 de minute. Apoi strecurati acel suc obtinut si il amestecati cu sosul si apoi il varsati peste paste. Intre timp fierbeti spaghetele, scurgeti-le si puneti-le intr-un castron.. Repartizati-le in 4 farfuri, deasupra puneti scoicile fierte si serviti-le imediat. Traditionalul sos se prepara cu busuioc. Dar puteti incerca si cu patrunjel, arpagic. Tarhonul Este folosit la sandwichiu-rile cu unt. Rezultatul este suculent. Il puteti folosi si la salate. Vor capata o noua savoare. Tarhonul are proprietati digestive. Este vermifug (distruge viermii intestinali). Marar Are o delicata savoare, perfecta cu carnea de vitel si de pui. Il puteti folosi si la fileul de pasare. Puteti tapeta puiul in marar, iar apoi sa-l prajiti intr-o cratita cu ulei de masline. Este antiseptic si ajuta la eliminarea gazelor intestinale. Asmatui Savoarea sa este minunata la salata de rosii. Este agreabila si pentru oua. Faciliteaza digestia. Coriandru Este prezent in bucataria asiatica. Este utilizat la sosuri. Anti-infectios, coriandru stimuleaza digestia. Creveti cu rozmarin si lamaie Pentru 4 persoane; timp de preparare: 15 minute; timp de fierbere: 10 minute. Ingrediente: 800 g creveti, 3 lamai, rozmarin, salvie, ulei de masline, salata, sare si piper. Mod de preparare: Se repartizeaza salata in 4 farfurii, se adauga sarea, piperul, putin ulei de masline si sucul de lamaie. Crevetii se sareaza si se pipereaza apoi se pun intr-o tigaie si ii fierbeti la foc mare cu ulei de masline timp de cateva minute. Puneti crevetii calzi peste salata. Decorati salata cu rozmarin, foi de salvie si cu bucati de lamaie. Pentru a da un parfum crevetilor puteti sa-i marinati pentru o noapte in ulei de masline la care se adauga rozmarin si salvie. Calinul Calinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi. Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile.

Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu diametrul de 5-7 cm. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte. De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere. Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule mai intens (aprile-mai). Se fac taieturi inelare pe ramuri la distante de 15-25 cm. Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini. Coaja de calin se usuca in straturi subtiri, in aer liber sau in uscatorii la temperatura de 40-45 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata se obtine 1 kg de produs uscat. Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic. Catina alba (Hippophae rhamnoidas) Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie. Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pan la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie. Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar dup racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros) Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim

celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice. Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi). Captalan - (Petasites folium) Petasites hybridus L. Captalan are frunze mari - putind depasi 80 cm, rotunde si cu baza cordata, margine dintata, pe fata flabre, iar pe spate cu peri mici si desi care nu se ruleaza; petiol lung de 30-80 cm, gros si canaliculat la P. hybridus si compact la P. kablikianus. Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, inulina, rezine, tanin, o substanta amara de natura glicozidica, substante de natura proteica, acid aaminoadipic, saruri minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: In trecut aceste specii datorita proprietatilor diuretice si diaforetice au fost utilizate in boli infectioase, in special in pesta, de unde si denumirea populara la unele popoare. Alte date se refera la utilizarea preparatelor de Petasites ca expectorant in bronsitele catarale, ca antiasmatic, ca hipotensiv etc. Cercetarile stiintifice din ultimele doua decenii au confirmat efectele hipotensive in unele forme de hipertensiune arteriala si actiunea antispastica a unor extracte sau subtante pure obtinute din aceste specii. La specia P. hybridus componenta predominanta este furanopetazina. Cercetarile farmacodinamice efectuate asupra speciilor romanesti au pus in evidenta o actiune antispastica intensa de tip papaverinic (de tip musculotrop), fapt care deschide perspectivele valorificarii terapeutice acestor specii atat de raspandite in Carpati. Cicoare (Chihorium intybus) - cicoara, andiva, cicoare de vara, cicoare amara Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are multa nevoie de umeditate si luminozitate, prefera solrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogate in humus, profunde cu reactie neutra.

Cre te din luna mai pn n luna octombie, nceputul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cand tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie. Boli in care se utilizeaza in furunculoza si acnee (sub forma de ceai, in asociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). &In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice. Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree. Uz extern: vindecarea r nilor i t ieturilor. Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite n 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut n 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales n cazul consumatorilor de alcool. Cimbrisor (Thymus serpillum) - buruiana de balsam, cimbrisor de camp Cimbrisor numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului . In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat. Uz intern: - rinite cronice, lepr , enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bron it , astm bron ic, laringite, traheite, tus convulsiv , anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroz n pl ci, trofie musculat ), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afec iuni renale, afec iuni cardiace, grip , guturai, stimularea secre iei de lapte, vom , abcese. Uz extern: - r ni i ulcera ii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale i menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale). Infuzie: - una sau dou linguri e de plant t iat m runt la 250 ml ap clocotit . Acest ceai se consum n decursul unei zile, de trei ori, cte o

cea c naintea meselor principale, dar se poate consuma i mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de plant la 250 ml ap clocotit . Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot naintea meselor principale. Sirop: Florile i tulpinile acestei plante, a ezate ntr-un vas de sticl peste care se toarn (n straturi) zah r, se las s stea la un loc nsorit timp de 20 de zile. Se filtreaz dup acest timp siropul realizat punndu-se la foc mic f r a-l l sa s fiarb . Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de r celi i r gu eli. Tinctur : se recolteaz inflorescen ele att ct s poat ncape ntr-o sticla de un l, n care se introduce floarea f r a se ndesa i peste care se toarn alcool pur. Aceasta sticl se a eaz ling o surs de c ldur sau la soare i se las s se macereze planta timp de 2 s pt mni. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvolta i n scopul unei fortific ri a membrelor. Uz extern: n cazul durerilor abdominale, dureri de menstr , crampelor abdominale, se recomand b i: 200-250 g plant la o baie complet . Planta se pune n ap i se ine aproximativ 3 ore, dup care se face baia obi nuit n care se st 15-20 de minute. Din planta culeas i uscat timp de 24 ore, se umple o perni confec ionat dintr-o bucat de pnz , care este extrem de relaxant dac se aplic pe fa a crispat de insomnii sau dureri. Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) sau cimbru de gradina (Thymi vulgaris) cu actiune expectoranta si de calmare a spasmelor bronsice. Ruda salbatica a cimbrului de camp este cimbrisorul, Thymus serpillum, care mai este numit tamaita sau iarba cucului. Este o planta pe care o intalnim pe dealuri, pe pajisti sau pasuni alpine, in locuri mai greu accesibile precum stancariile. Tulpina lui este taratoare si nu depaseste 10-15 inaltime. Frunzele sale sunt mici si au un miros puternic aromat, usor iute. Se foloseste atat pentru condimentarea mancarurilor cat si pentru prepararea unor ceaiuri in medicina naturista. Are o actiune diuretica, coleretica, antihelmintica si antiseptica intestinala, dar se recomanda ca stomahic-aromatic in tusea spastica, convulsiva si astmatica. Cioranglavul Cioranglavul este o planta inalta de 100-150cm, acoperita cu peri rari, de obicei neramificata. In pamant, are un rizom gros, lemnos, din care pornesc stoloni ce se intind orizontal. Din ei iau nastere atat tulpinile aeriene care formeaza tufe, cat si numeroase radacini. Frunzele sunt formate din mai multe foliole, alungite, ovale, ascutite la varf, terminate intr-un mucron (varf in forma de ac). Inflorescenta este formata din floricele mici asezate inghesuit (globuloasa) pe o codita scurta, nedepasind primele foliole ale frunzei. Florile sunt de culoare liliachie, avand forma unor fluturasi (papilonacee). La maturitate ovarul se transforma intr-o pastaie lunga de cca 1 cm acoperita cu tepi. Pastaile sunt asezate inghesuit, ramanand pe tulpina si iarna, caracter dupa care se recunoaste usor planta in momentul recoltarii radacinilor. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste in regiunea de ses, prin locuri umede si pe marginea raurilor. De la cioranglav se recolteaza radacinile numai primavara si toamna. Dupa scoaterea lor, se lasa cateva ore la aer, apoi se scutura de pamant. Radacinile curatate de pamant si de partile aeriene ale plantei, se taie in felii groase de 1-2 cm sau bucati neregulate pentru a usura uscarea lor.

Bucatile de radacina se intind la soare sau in uscatorii la o temperatura de 50-60 grade C. Din 3-4 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. La prepararea solutiilor pentru stingatoarele de incendii, datorita spumei pe care o dau. Cires Cires este un arbore inalt avand o coroana mare cu frunze ovale, dintate pe margini. Florile sunt albe, au 5 sepale, 5 petale si numeroase stamine. Fructele sunt rosii, albe sau negre. Infloreste in lunile aprilie-mai. De la cires se recolteaza pedicelii (coditele) fructelor coapte, in momentul cand se culeg in scopuri alimentare. Coditele se usuca in straturi subtiri la soare sau in locuri bine aerisite. Din 2-4 kg codite proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Ceaiul de codite de cirese are actiune diuretica. Intern: antidiareic, antiinflamator renal. Ciubotica cucului - (Primulae flos) Primula officinalis L. Hill Ciubotica cucului foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. Forta ei curativa este egala in valoare cu cea a Primulei officinalis, putind fi folosita exact in acelasi fel. O alta subspecie, Primula auricula, cunoscuta sub denumirile de urechea-ursului, ciubotica-cucului, ciubotica-ursului, urechea-soarecelui, urechiuse, este o planta alpina, care se afla sub stricta octrotire a legii, neavind deci voie sa fie culeasa Florile de ciubotica cucului contin saponozide si flavone. Utilizari terapeutice: Datorita saponozidelor triterpenice au actiune expectoranta, emetica si secretolitica. Actioneaza ca topic. Intern se recomanda in bronsite, expectorant, secretolitic si emetic, iar extern in tratamentul contuziilor Cerentelul Cerentelul face parte din familia Rosaceae. Este folosit ca dezinfectant si calmant intestinal, astringent, hemostatic, analgezic, antiseptic. Cerentelul se administreaza ca decoct intern: 2 lingurite de radacina maruntita la 300 ml apa rece. Se fierbe 30 minute; se utilizeaza in 3 reprize, dupa mesele principale.

Decoct extern: 3 lingurite la 300 ml apa rece; se fierbe 30 minute. Se foloseste sub forma de gargara si in aplicatii locale sub forma de comprese Chimion - (Carvi fructus) Carum carvi L. Chimion fructe ovoide oblongi, usor arcuite, formate din doua achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena avand cate 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul intepator, amarui. Fructele contin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc. Utilizari terapeutice: Fructele au proprietati stomahice, carminative, galactogoge si stimulente. Se administreaza in doze de 0,52 g pe zi, in mai multe reprize sub forma de pulbere sau infuzie. Se administreaza la copii mici, pentru combaterea colicilor cat i la mamele care alapteaza. Sub acest aspect se considera ca este cel mai important produs vegetal, cu actiune carminativa. Fata de fenicul si anason, efectul carminativ al produsului poate fi astfel caracterizat: Carvi fructus, Foeniculi fructus, Anisi fructus, actiune ce descreste de la chimion la anason in aceeasi masura in care actiunea expectoranta creste. Actiunea carminativa este foarte importanta, deoarece pe de o parte, prin indepartarea meteorismului se actioneaza asupra starii psihice a bolnavului, iar pe de alta parte se intervine cauzal asupra bolii, prin aceea ca inima si vasele sunt degrevate, lucru deosebit de util mai ales pentru bolnavii cu insuficienta cardiaca sau scleroza coronariana. Pe de alta parte, chimionul este si un condiment important. Actiunea carminativa provoaca declansarea secretiei gastrice, influenteaza peristaltismul intestinal, tensiunea arteriala si chiar functiile cordului. Coada soricelului (Achillea mellifolium) - alunele, bradatel, ciuresica, crestatea Coada soricelului este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intalnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atat in poieni, fanete, margini de padure, cat si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, in regiuni stancoase sau de campie. Florile sunt albe sau trandafirii i au n soare un parfum aromatic, acrisor. Cre te din luna aprilie pn la sfr itul lunii septembrie. Se recolteaz inflorescen ele i partea aerian a plantei n perioada de nflorire. Preferabil ca florile s fie colectate separat de frunze, fiindc au o utilizare divers . Florile trebuie culese n soare puternic, c ci atunci le cre te con inutul de uleiuri volatile. Este foarte binevenit n tratamentul ciclului neregulat, amelioreaz starea femeilor aflate n menopauz , probleme n privin a s n t ii organelor genitale, inflama ii ale ovarelor. Uz intern: stimularea poftei de mncare, anorexie, bron ite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliar , balon ri, cistite, ascaridioz , ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor genitale, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoz , hemoragii stomacale. Uz extern: afec iuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, r ni purulente, ulcera ii, hemoroizi, fisurile snilor, abcese dentare, astm bron ic, mnc rimi vaginale, leucoree, prolaps uterin.

Infuzie: o linguri de plante m run ite se opare te cu litru de ap , se las pu in n repaos. Tinctur : florile culese pe timp nsorit se ntroduc, f r a fi ndesite, ntr-o sticl pn la gt, se toarn rachiu de secar sau fructe de 3840, se las s stea 14 zile la soare Coada calului - (Equiseti herba) Equisetum arvense L. Coada calului este constituita din tulpini sterile, subtiri, brazdate de 6 19 coaste pronuntate, aspre, cu lacuna centrala mica. Vaginile (tecile ) sunt cilindrice, de culoare verde, cu 6 19 dinti mai inchisi la culoare. Ramurile sunt de obicei simple, rar ramificate, de obicei 4 muchii adanci i fara lacuna centrala, aspre la pipait. Fara miros, fara gust, mestecata intre dinti scartaie. Nu se admit par i brunificate, resturi de rizomi sau alte specii de Equisetum. Pentru a evita confuzii si substituiri nu se admit tulpini fertile, desi sub aspect farmacodinamic si acestea au actiune similara tulpinilor sterile. Dintre componentele principale identificate mentionam acidul sicilic 5 7 % in materia prima uscata, din care 10 20 % se afla sub forma solubila, o saponina equisetonina (cca 5 %) substanta cu proprietati slab hemolitice care prin hidroliza da arabinoza, fructoza si equisetogenina. Alaturi de aceste componente principale, planta mai contine galuteolina i izoquercetina, substante de natura flavonoidica, alcaloizii 3metoxipiridina, nicotina, palustrina si palustridina, articulatidina si izoarticulatidina substante de natura glicozidica considerate ca antivitamine B1, o fitouterina b- sitosterolul, acid malic i oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic si oleic, dimetil sulfone, vitamina C si urme de ulei volatil. In sporii de E. arvense si E. maximum au fost identificati acizi cu lant lung a, w-dicarboxilici prezenti n fractiunea lipidica. Utilizari terapeutice: Unii autori atribuie efectele diuretice prezentei acidului silicic, iar altii equisetoninei. S-a demonstrat pe cale experimentala ca fractiunile extrase in alcool au o actiune diuretica puternica fata de extractele apoase obtinute la cald, deoarece in timpul fierberii substantele organice responsabile de actiunea diuretica s-ar distruge. In ceea ce priveste actiunea hemostatica cunoscuta inca din antichitate, cercetarile efectuate in vitro au demonstrat ca sucul celular proaspat de E. maximum, care are, dupa cum s-a aratat, o compozitie chimica foarte asemanatoare speciei E. arvense, are actiune anticoagulanta. In schimb, sucul celular proaspat in vivo administrat la animale de laborator are actiune coagulanta a sangelui. Dupa neutralizare, acest suc se separa in doua fractiuni, un precipitat i o solutie limpede. S-a demonstrat, de asemenea, ca precipitatul are actiune coagulanta, in timp ce lichidul limpede rezultat in urma neutralizarii, anticoagulanta. Cercetarile recente atribuie actiunea anticoagulanta in vitro prezentei acizilor fosforici si aconitici, acizi care in organismul animal se inactiveaza repede, ramanand numai substante cu proprietati coagulante. Aceste experimentari demonstreaza actiunea coagulanta si justifica utilizarea extractelor fluide din E. arvense si E. maximum ca hemostatic in metroragii, menoragii, epistaxis sau hemoragii de alta natura si in tratamentul hemoroizilor. In prezent, preparatele din aceste doua specii se utilizeaza in primul rand pentru actiunea diuretica si decloruranta si in tratamentul hemoragiilor mentionate. Contraindicate, la cei cu litiaza renala, preparatele din speciile de Equisetum mentionate se utilizeaza ca remineralizant adjuvant in tuberculoza pulmonara. Actiunea hemostatica este explicata de unii autori printr-o marire a numarului de eritrocite, ceea ce este valabil mai ales in tratamentul anemiei secundare post-hemoragice, in timp ce anemiile primare ( cloroza i anemie hipocroma ) nu se constata nici o actiune. S-au obtinut rezultate bune in anemiile secundare la bolnavii de neoplasm gastric, metroragii, endometrice si ulcer gastric, in schimb nu sau obtinut rezultate in anemia alchilica si in cloroza. Equiseti herba intra in compozitia ceaiurilor antireumatic, diuretic nr. 2 si 3.

Coada racului Coada racului creste pe langa rauri, in poieni umede si prin locuri necultivate. I se mai spune iarba-gastelor, scrantioare, prescura. Planta - Herba Anserinae - este bogata in tanini: substante amare, flavone etc. Are proprietati antidiareice, astringente si hemostatice. Dupa unii cercetatori, ceaiul de coada-racului are actiune asupra aparatului digestiv, calmand colicile stomacale, regleaza menstruatiile abundente si potoleste durerile. In calculoza renala (piatra la rinichi) si artritele, se recomanda o cura mai indelungata cu ceai din aceasta planta. Uneori se foloseste si radacina. Ceaiul se prepara prin infuzie sau decoctie, din 2 linguri de planta maruntita la o jumatate litru de apa. Dupa un sfert de ora se strecoara, iar lichidul se bea in cursul unei zile. Planta intra in compozitia ceaiului antidiareic. Extern, aceasta planta se foloseste sub forma de spalaturi locale in leucoree (poala alba), in ulceratii ale pielii, in inflamatiile gingiilor, unde pe langa proprietatile antiseptice, cicatizante si hemostatice, are si o actiune sedativa. Coacaz rosu - (rihex rubrum L) Coacaz rosu are, fara indoiala, unele dintre fructele de padure cele mai apreciate. Asta datorita gustului acrisor si savorii deosebite. Bogatul continut de acid citric le face un adevarat aliment-medicament pentru afectiuni ale stomacului si ficatului. In privinta continutului de vitamina C, diversi autori au stabilit valori diferite, variind intre 40 si 155 mg/100 gr. Principalele virtuti: Fructele se caracterizeaza prin excelente proprietati aperitive si tonic digestive, fiind in acelasi timp un bun diuretic si depurativ (elimina toxinele). Coacazele sunt racoritoare si au o actiune usor laxativa. Sunt considerate fructe tonice, de aceea sunt indicate in afectiuni insotite de febra si in caz de probleme acute (ale stomacului si intestinelor).

Acizii organici (citric, tartric si malonic) au probabil efecte mai importante decat alte minerale sau vitamine prezente in fructe. Cum le puteti consuma: Este preferabil ca fructele sa fie consumate crude sau sub forma de sucuri. La fel ca in cazul altor fructe cu un continut mare de apa, modul de cultura este esential: utilizarea ingrasamintelor sintetice poate creste continutul de apa in detrimentul mineralelor si vitaminelor. Coacaz negru Coacaz negru bogatul continut de vitamina C al coacazelor negre le recomanda in tratarea bolilor de stomac, afectiunilor hepatobiliare, scorbutului, oboselii generale si a surmenajului. Puteti folosi fructele in scop terapeutic atat proaspete, cat si congelate sau prelucrate. Pentru a obtine siropul, fierbeti 500 gr fructe uscate in 1 L apa timp de 15 minute, la foc domol.

Strecurati printr-o panza rara. Adaugati 250 gr zahar si fierbeti din nou lichidul pana devine sirop. Acest preparat are efect energizant, sedativ, hipotensiv si diuretic. Codite de cirese - (Cerasorum stipites) Cerasus avium L. Codite de cirese se prezinta sub forma de fragmente subtiri , de 0,5-1 mm, si lungi de 4-5 cm. Sunt cilindrice, insa la cele doua capete se largesc circular. Culoarea este brun verzuie, frecvent brun roscate. Mirosul este slab caracteristic, iar gustul amarui si astringent. Contin flavonoide, saponine, saruri de potasiu, taninuri catehice, proantocianidoli. Acestia din urma pun in libertate, prin solvoliza, un singur monomer antocianic si anume, clorhidratul de cianidol. La dozare, in cozile de cirese s-a obtinut un continut de 4,2g%, iar in cozile de visin, 3,1g%. Dintre flavone, au fost identificate dihidrovogonina, genisteina, naringenolul si cvercetolul. Dihidrovogonina este mai abundenta in coditele de cires. Utilizari terapeutice: Actiunea farmacodinamica este determinata de sinergismul dintre flavonoide, saponina si saruri de potasiu. Reprezinta unul dintre cele mai utilizate diuretice vegetale.In tratamentul cu acest diuretic se recomanda administrarea de pana la 5 litri decoct pe zi. Intra in compozitia Ceaiului diuretic. Coriandru - (Coriandri fructus) Coriandrum sativum L. Coriandru are fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor intreg si doua mericarpe (achene) concave la partea comisurala si convexe la partea exterioara, de cele mai multe ori unite. Fiecare mericarp este prevazut cu 5 coaste primare longitudinale, flexuos ondulate si 4 coaste intercalate pronuntate si crenelate. In partea superioara a fructului se observa stilopodul. Fructele au culoare galbena sau galbena-maronie-deschis. Mirosul si gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, placut. La cele verzi dezagregabile. 0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc.; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substante minerale, pectine etc. Utilizari terapeutice: Actiune carminativa si stomahica, utilizat si corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil). Are proprietati bactericide si fungicide. Utilizat si in industria alimentara ca aromatizant si condiment. Indicat in anorexii si dispepsii. Intra in compozitia ceaiului contra colicilor pentru copii, in ceaiul gastric nr. 2 si in ceaiul tonic aperitiv. Intra si in compozitia apei aromatice cu care se prepara apoi tinctura de malat de fier. Crusin

- (Frangulae cortex) Rhamnus frangula L. - Crusin, lemn cainesc, patachina Crusin - Conform monografiei din farmacopee, produsul Frangulae cortex este format din scoartele recoltate de pe ramurile si trunchiurile in virsta de 3 - 4 ani ale arbustului Rhamnus frangula, din familia Rhamnaceae. Se prezinta sub forma de fragmente plate sau rasucite in tuburi i jgheaburi. Suprafata externa este acoperita de crapaturi neregulate si lenticele albicioase, alungite transversal. Fata interioara este fin striata longitudinal. In ruptura este mai neteda catre exterior si fibroasa catre interior. De obicei, prezinta lungimi de15 - 30 cm, grosimea scoartelor fiind de maximum 2 mm. Culoarea externa este brun-cenusie, adesea cu pete albe datorita lichenilor, pe cand fata interna este portocalie sau brun-galbuie la scoartele mai vechi. Daca se zgarie fata externa apare imediat, in profunzime, un strat de culoare rosie. Gustul este la inceput mucilaginos, apoi usor amar, slab astringent, iar mirosul este slab. Prin stropire cu solutie diluata de hidroxid de potasiu sau sodiu sau cu apa de var, suprafata interna se coloreaza in rosu-visiniu. Scoarta de crusin contine ca principii active 2 - 6 % antracenozide si agliconii lor. Acestia se gasesc in cantitati mai mari in scoartele mai in varsta, recoltate de pe trunchiul arbustului, cantitatea maxima acumulandu-se la inceputul perioadei de vegetatie, primavara. Contin glicozide antrachinonice : glucofrangulozida si frangulozida. In scoarta proaspata nu exista insa forme antrachinonice, demonstrat de faptul ca acestea nu dau reactia Borntrger, decat dupa oxigenarea cu apa oxigenata. Se admite ca in scoarta proaspata se gaseste o diantrona care in timpul uscarii este oxidata la antrachinona. Aceasta este bisglucozidoramnozida frangulaemodol di - hidrodiantronei. In timpul procesului de uscare - oxidare diantrona se scindeaza in doua nuclee antrachinonice, rezultatul fiind glucozido ramnozida frangulaemodolului. Deoarece ramnoza este legata glicozidic de frangulaemodol, in pozitia 6, atat sub forma alfa - cat si beta - glicozidica, exista doua combinatii asemanatoare care difera numai din punct de vedere sferic si care se numesc glucofrangulozida A si B. Prin hidroliza enzimatica, molecula de glucoza se scindeaza usor, ramanand combinatia ramnozidica, respectiv frangulozidele A i B. Mai departe, eliberand si molecula de ramnoza, ramane agliconul frangulaemodolul. Alaturi de substantele aratate mai sus au mai fost identificate glicozide ale crizofanolului si fiscionei, de asemenea diantrone, dar cu mai mica semnificatie din cauza cantitatilor reduse. Scoarta de frangula mai contine o serie de substante ca principii amare, mucilagii, o saponina, sitosterol, flavone si chiar urmele a doi alcaloizi peptidici, denumiti frangulina si franganina, tanozide, ceruri si saruri minerale. Cercetarile mai recente efectuate in tara noastra au pus in evidenta 1 sau 8 monoglucozidemodina. Scoarta de frangula se administreaza ca laxativ sau purgativ, in functie de doza. In stare proaspata poseda actiune drastica cu colici i vomismente, din care cauza este utilizata numai dupa uscare. Actiunea laxativa se manifesta la cca.10 ore de la administrare prin stimularea motilitatii intestinului gros. Glucozidele pure, extrase din scoarta de frangula, determina o actiune relaxanta asupra ansei intestinale si numai extractele totale actioneaza prin marirea peristaltismului intestinal. Acesta se explica prin prezenta agliconilor oxidati in extracte, deoarece glicozidele pure, in absenta unei enzime hidrolizante, nu au actiune purgativa. Prin pastrare timp de un an sau uscare timp de o ora la 100C, formele reduse, sub actiunea unei enzime oxidante termostabile, sunt trecute in forme antrachinonice lipsite de actiune emetica si spastica. Daca urina este alcalina, se va colora, la administrarea de preparate de frangula, in rosu. Produsul intra in compozitia unor specialitati si anume, sub forma de extract uscat in Carbocif, in Cortelax,Laxatin si in Lichiorul purgativ. De asemenea asociat cu alte produse vegetale, face parte din compozitia ceaiului hepatic, laxativ, laxativ - antihemoroidal si al pulberei laxativ purgativa. Dud (Morus) - agud, fragar, cirici, iagod, mura, sorcoji

Dud este un arbore nalt de aproximativ 15 m, cu frunze asimetric lobate i fructe dulci fade, albe (Morus alba) sau negru-ro iatice (Morus nigra). l ntlnim pe tot ntinsul rii n regiunile de cmpie i dealuri joase. n scopuri terapeutice se utilizeaz frunzele f r pe iol recoltate n mai i iunie prin ciupire sau prin strngere, iar fructele mature proaspete. Boli n care se utilizeaz : diaree, diabetul zaharat, gastrit , ulcerul gastric i duodenal, n cazul afec iunilor pulmonare, ct i la angine, stomatite, afte. Fructul bine copt se recomand contra constipa iei; fructele proaspete sub form de sirop au efect laxativ i usor diuretic. Infuzie: o lingur de frunze tocate, op rite cu 250 ml de ap clocotit . Se bea n 3 reprize dup mesele principale, iar pentru diabet nu se ndulce te cu zahar, ci cu zaharin sau ciclamat de sodiu. Sucul fructelor extras nainte de completa maturitate con ine 20-25 g acid citric la litru (se utilizeaz n sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor i aftelor) Degetelul (Degetelul lanos) Degetelul sau degetelul lanos se intalneste si in tara noastra in flora spontana, in tufisuri, poieni si locuri pietroase. Este o planta bienala sau perena. In anul 1 formeaza o bogata coroana de fruzne, iar ijn anul urmator formeaza una sau mai multe tije floriefere, inalte de 30-70 cm, lanoase in partea superioara. Frunzele bazale sunt alungit-lanceolate, lungi de 15-20 cm, cu marginile intregi, slab ondulate si dintate; cele de pe tulpina sunt alterne, eliptic lanceolate, sesile (fara peri). Florile sunt grupate intr-un racem spiciform, terminal, glandulor-lanos, lung pana la 25 cm. Infloreste din iunie pana in august. Fructul este o capsula ovoida lunga de circa 1 cm. Semintele sunt de forma prismatica, ruginii, lungi de 1,5 mm si cu diametrul de 1,6 mm. Semintele rasar in 6 zile daca se mentine o temperatura de 22-26 grade celsius si in 12-14 zile la o temperatura medie de 18 grade celsius. Rasaritul debuteaza izolat la pragul de 5 grade, si are loc in masa la temperatura de 10 grade. Fata de umiditate, degetelul nu are pretentii mari, fiind o planta rezistenta la seceta. Solurile potrivite sunt cele fertile, cu un drenaj bun, cu textura mijlocie. Se recolteaza frunzele, in primul an. Prima recoltare se face la inceputul lui iulie, cand acestea sunt bine dezvoltate, iar a doua in septemrbie-octombrie, in functie de vreme. Recoltarea se va face intr-o zi cu cer senin, fara umiditate atmosferica excesiva. Dracila - (berberis vulgaris) Dracila mai este numita popular macris spinos, macris iepuresc, agris rosu. Aspectul sau este de nuiele plecate din una si aceeasi radacina si in unele cazuri intalnim tulpini groase in diametru de 5-6 cm din care pleaca nuiele ajungand la o inaltime de 2 m. Aceste nuiele au ramurile acoperite cu ghimpi tripli, divergenti, ramuri de culoare rosie cand sunt tinere, dar cand se intareste, coaja lor se schimba in cenusiu murdar, iar lemnul este galben.

Frunzele de dracila sunt adesea rosii, ovale si dispuse in fascicole care pornesc din acelasi loc cu ghimpi si struguri florali. Aceste flori sunt galbene cu miros neplacut si atarna in jos. Fructele sunt boabe ovoide, de culoare rosie aprinsa si au un gust acrisor si placut. Creste indeosebi prin tufisuri si lunci, spontan pe coaste etc. Recoltarea se face in mod deosebit asupra coajei, in perioada septembrie-octombrie. Compozitia chimica a coajei de dracila consta in: alcaloizi, berberina (in mare cantitate), berbamina si oxiacanthin vinetin etc. Medicina stiintifica a constatat o stimulare a aparatului circulator si a respiratiei atunci cand se foloseste aceasta. Astfel, in starile de epuizare acuta sau cronica, circulatia sangelui se imbunatateste, pulsul devenind mai sanatos, iar respiratia mult mai usoara. Actiunea sa nu este violenta, dar foarte pretioasa. Dr. Riperger, dr. Newton si dr. Lippe o pretuiesc indeosebi ca un mare potrivnic al calculilor biliari. De asemenea, au actiune antiinflamatorie asupra ficatului, vezicii biliare, rinichilor si a basicii udului. Diminueaza durerile menstruale. Deditel (Pulsatilla montana) - deditei albastri, deditei vineti, degetel, pisicei Diditel specie vulnerabila, raspindita in judetele Ungheni, Chisinau, Lapusna, in poienile din asociatia padurilor aride de stejar pufos, pe ciornoziom, pantele transformate in stepa din preajma padurilor, se intilnesc izolate. Factorul limitativ este culegerea florilor si scoaterea radacinilor plantelor de catre populatie. Infloreste in martie, inceputul lui aprilie, fructele se coc in mai. Se inmulteste prin seminte. Se utilizeaza intreaga planta, se colecteaza din martie pina in aprilie. uz intern: reumatism articular, nevralgie sciatica, tahicardie, paralizie, nevroze, migrene, dismenoree, anafrodisiac. uz extern: paralizie, psoriazis, nareze ale nervilor periferici Feriga dulce (Polypodium Vulgare) Buruiana dulce, ferecei, feriga dulce, feresea, feriga, ferigu , feristei, iarba dulce de munte, iarba dulce de p dure, iarba- arpelui, lemn dulce, navalnic, r dacin dulce de munte, spasul draculuieste. O plant ntlnit n zonele stncoase, umbrite i umede, n p duri din regiunea montan i submontan .

Calit i curabile poseda rizomul acestei plante care se recolteaz din luna mai pna n octombrie.

Uz intern boli ale vezicii urinare, ale rinichilor, tuse cronica, constipa ii cronice, insuficien Frag (Fragaris vesca) - agrange, buruiana de fragi, capsuni, fragi de padure

hepatic , gastrit .

Frag creste prin locuri insorite, cu tulpinile serpuind prin iarba, fragul isi ridica floricele albe printre frunzele trifoliate. Pe masura ce florile se trec, bobite mici, rosii, dulci-acrisoare si placut parfumate apar si te imbie sa le culegi. Fructele sunt bogate in vitamina A, acid salicilic si saruri minerale. Consumate proaspete, ele sunt reconfortante pentru organism. Medicina stiintifica le atribuie proprietatea de a elimina acidul uric din sange, fapt pentru care se recomanda folosirea lor in tratamentul gutei si a bolilor de rinichi. Frunzele uscate - Folium Fragariae - contin tanin, un fenol (fragarina), flavone, putin ulei volatil, vitamina C, substante minerale, zahar. Sub forma de ceai (o lingurita-doua la o ceasca cu apa), frunzele se recomanda ca astringent in tratamentul diareei si ca diuretic in diferite boli de rinichi si basica udului. Datorita fragarinei, ele au proprietati dezinfectante (bactericide). In amestec cu frunzele de afin, zmeur si mur, frunzele de frag dau un ceai alimentar placut. Frunzele de frag intra in compozitia ceaiului aromat, o bautura placuta, folosita in scop alimentar. Infuzie: o linguri de frunze la 200 ml ap clocotit , din care se beau 2 ceaiuri pe zi. Sucul: se preg te te din 200 g fructe sp late i zvntate care se storc prin tifon, apoi se ndulcesc cu 5 g zah r i se consum imediat. Gelatin : 250 g fructe proaspete, 20 g zah r, 1.5 foi gelatin i 75 ml ap . Se extrage sucul din fructe, iar resturile se fierb cu 50 ml ap se strecoar . n jumatate din lichidul fierbinte rezultat, se dizolv gelatin muiat n ap rece, se amestec bine, apoi se r stoarn ntr-o form umezit i se d la rece. Fenicol - Fenicul, anason dulce, molura Fenicol - fructe formate din doua mericarpe (achene) de obicei libere, glabre, eliptic - oblongi, usor arcuite sau drepte, lungi de 4 - 10 mm, groase de 1,5 - 4 mm, cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente, dintre care cele doua marginale mai dezvoltate. La partea superioara se observa un stilopod latit si resturile stigmatelor. Feniculul este o planta ierboasa, inrudita cu anasonul, originara din sudul Europei, cunoscuta inca din vechime pentru funzele si fructele sale folosite in alimentatie. La noi in tara creste numai cultivat. Dupa regiuni, feniculul poarta numele de: anason-mare, anason-dulce, anason-nemtesc, chimen-dulce, secara-de-gradina, molura, fincen, hanus. In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi. Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si de a mari diureza. Singur sau in sociatie cu chimionul se recomanda malelor care alapteaza. In acelasi timp feniculul absoarbe gazele ce se formeazain stomacul sugarilor, linistind astfel crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa. Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva si astmatica.

Totodata usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la gust se recomanda mai ales la copii. In tulburari digestive ceaiul de fenicul aduce o linistire a spasmelor stomacului si intestinelor, calmand durerile si restabilind apetitul (pofta de mancare). Infuzia de fenicul se prepara din 5-6 fructe la o canita de ceai pentru sugari si dintr-o jumatate de de lingurita de fructe la 250 g apa, pentru adulti. Extern, feniculul se foloseste sub forma de bai in tratamentul unor boli de piele, gargara, in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica. Datorita componentelor de ulei volatil are actiune antispastica si carminativa, stimuleaza secretia lactica, fluidifica secretiile bronsice si are proprietati sedative. Prin depasirea dozelor terapeutice survin aceleasi efecte ca in cazul fructelor de anason. Se recomanda ca antispasmodic, carminativ si expectorant in bronsite. Intra in compozitia ceaiului anticolitic, contra colicilor nr. 2, contra colicilor pentru copii, ceai gastric nr. 2, ceai pectoral, pulbere laxativ purgativ etc. Fructele de fenicul sunt contraindicate in ulcerul gastric si duodenal, enterocolite cronice i acute. Frunze de nuc -(Juglandis folium) - nucar sau nuc-costeliv Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic. Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivatide naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si b- pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona.

Iuglona libera este instabila, polimerizandu-se rapid, cu formarea unor pigmen i brun negri i care coloreaza fibrele textile in nuante de brun. Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor.Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei. Foliolele de nuc intra in compozitia ceaiurilor antidiareic si dietetic. Datorita formarii unor combinatii coloratii cu proteinele dermice, in nuante de brun, iuglona , ca si extractele obtinute din frunze si mai ales din mezocarpul fructelor, se folosesc in cosmetica pentru prepararea unor lotiuni si creme pentru pigmentare artificiala a pielei, dar si pentru obtinerea unor vopsele si sampoane colorante pentru par. De asemenea, frunzele de nuc proaspete, plasate in incaperi, dezvolta, datorita continutului in iuglona, proprietati insecticide. Galbenele (Calendula officinalis) - boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica Galbenele planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem ntlni n ntreaga ar pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a c ilor ferate i pe lng garduri. Se recolteaz florile f r codi e cnd sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dup ce se ridic roua i pn seara se usuc n straturi sub iri, la umbr .

Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistit , icter infec ios, ulcera ii canceroase, inflama ii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, deger turi, r ni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale snilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoz . Infuzia: 2 linguri e cu vrf de floare uscat la 300 ml ap clocotit . Din infuzie se bea c ldu ceaiul de 3 ori n decursul unei zile nainte cu o jum tate de or de mas . O infuzie mai concentrat se prepar din 4 linguri de flori la 200 ml ap din care se beau 3 linguri pe zi. Tinctur : se poate ob ine din florile proasp t culese care se introduc ntr-un recipient de sticl de circa 1 litru, peste care se toarn alcool pn se acoper florile. Vasul se aseaz n apropierea unei surse de caldur sau la soare unde trebuie s stea timp de 2 s pt mni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cte 30 pic turi de tinctur n pu in ap . Alifie: se nfierbnt 100 g de untur de porc nesrat , peste care se pun 20 g de flori proaspete, se las s pr jeasc la foc mic. Se amestec ncet timp de 10 minute apoi se d tigaia la o parte i se las s stea a a pn a doua zi cnd se nc lze te din nou amestecul i se filtreaz printr-un tifon, ntr-un borcan, n care se stoarce i rezidul rezultat din pr jirea plantei. Se aplic alifia, n straturi sub iri n zonele cu arsuri i deger turi. B ile de ezut: 30 g de flori proaspat culese se las s stea n ap rece timp de 24 ore. Dup acest timp se fierb timp de 10 minute n apa n care au stat i se adaug n apa de baie din cada pn la nivelul de 25-30 cm, att ct s ne acopere oldurile. B ile de ezut vor dura timp de 10-15 minute i se fac de dou ori pe zi timp de 12 zile Gentiana Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulieseptembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine. Incepand din luna august si pana tamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile.

Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab in principii active. In scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare.

Ei se aseaza in straturi subtiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau incaperi aerisite. Rizomii si radacinile mai groase se despica, iar cele lungi se scurteaza. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului. Ghintura Ghintura creste in regiunea alpina a tarii. Gentiana lutea, cu florile de culoare galbena, din cauza raritatii sale, a fost declarata monument al naturii. Gentiana punctata are florile galbene cu puncte brune. Aceste doua specii sunt numite popular: entura, dintura, intura si ochincea. In regiunea subalpina intalnim Gentiana asclepiadea, cu florile albastre, careia poporul ii spune lumanarica-pamantului, besicuta, doifrati, intura, lumanarica, lumanarica-albastra, taietura. Proprietatile ghinturei de a vindeca anumite boli sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. De la ea se foloseste radacina - Radix Gentianae - care contine o cantitate mica de ulei volatil si o serie de glicozizi ca: gentiopicrina, amarogentiina, cu proprietati tonice aperitive si stomahice, precum si materii colorante (gentisina) s.a. Sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. In acelasi timp, in doze mici, ea este si un stimulent al sistemului nervos central, mareste secretia biliara, usurand astfel functiile ficatului. Radacina de ghintura are si proprietati vermifuge. Atat infuzia, cat si decoctul se prepara folosind o ligurita de radacina maruntita la 1 litru apa. Fiind foarte amare si, din aceasta cauza, greu de luat, cel mai des se intrebuinteaza vinul si tinctua. Tinctura de ghintura se prepara macerand 20 g radacina in 100 g alcool de 700 timp de 7-8 zile. Din aceasta tinctura se iau 10-15 picaturi in apa, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale. Vinul se prepara in modul urmator: se iau 30 g (cca. 3 linguri) radacna maruntita si se amesteca cu 60 g alcool de 70gr. (cca. 5-6 linguri) pana se umezeste uniform. Se lasa intr-un vas inchis timp de 24 de ore, apoi se adauga un litru vin si se macereaza 10 zile, agitand din cand in cand intregul continut. Se strecoara si se filtreaza prin hartie de filtru sau panza deasa. Se poate adauga la aceasta cantitate 100200 g zahar. Cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese principale, se ia cate o lingura de vin de ghintura. Preparatele de ghintura luate inainte de masa maresc pofta de mancare, dupa masa ele ajuta la digestie. Copiilor care sunt slabiti si nu au pofta de mancare li se poate da vin sau tinctura. In general, la varsta de 10-12 ani se recomanda 5-10 picaturi de tinctura sau o lingurita de vin inantea meselor principale. Totusi, se prefera ca la copii sa se dea sirop de ghintura, cate 3-4 lingurite pe zi. Siropul se prepara astfel: 10 g radacina se oparesc cu 150 g apa. Dupa 6 ore se strecoara si se stoarce. Lichidului i se mai adauga 230 g zahar, apoi se fierbe si se filtreaza. Radacina de ghintura intra in compozitia ceaiului tonic-aperitiv si in formula de preparare a unor lichioruri. Grepfruit Grepfruit este un fruct de care putem profita tot anul. Soiul de culoare ro ie este preferat de mul i consumatori de citrice pentru c alung rapid oboseala. Bogat n minerale, mai ales n fosfor, potasiu i magneziu, dar i n vitaminele C, B1, B2, PP (campioan este, fire te, vitamina C), cu pu ine calorii, 43 la 100 g, grepfrutul ine departe de noi virozele i r celile. Este, de asemenea, un bun drenor hepatic i renal, depurativ, aperitiv i un tonic de renume. Nutri ioni tii l recomand n artrit , fragilitate capilar , insuficien biliar , afec iuni febrile i pulmonare, intoxica ii, anorexie i oboseal . O cur , sub form de suc, de 3 pahare, nainte de mas , ne ajut s travers m mai u or sezonul rece.

Hamei (Humulus

lupulus)

hamei

salbatic,

himei,

himel,

maiuga

Hamei creste spontan, agatat de arbori, la marginea padurilor, in poienite; prefera regiunile bogate in precipitatii, soluri cu textura mijlocie, profunde, bogate in calciu. Hameiul este o planta care se agata de garduri sau de arbustii pe care-i intal-neste in cale. In scopuri medicinale se folosesc conurile numite stiintific Strobili Lupuli. Acestia au un miros puternic, placut aromat, iar gustul amarastringent. Datorita uleiului volatil pe care il contine, hameiul este un sedativ al sistemului nervos. Principiile amare (lupulona si humulona) dau conurilor de hamei proprietati tonice stomahice, marind pofta de mancare prin stimularea secretiilor gastrice. Ceaiul de hamei are si insusiri ana-frodisiace (calmant al excitatiilor sexuale). Unii autori il recomanda ca diuretic, aducand efecte binefacatoare in guta, reumatism si boli de ficat. Cercetarile mai noi atribuie hameiului proprietati bacteriostatice, in special in tuberculoza. Infuzia facuta din 10 g conuri de hamei la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis. Hameiul intra in compozitia ceaiului calmant si sedativ. Pentru combaterea acneelor si seboreei tenului se recomanda comprese cu o infuzie de 4%. Uz intern: anorexie, tuberculoz , u urarea activit ii digestive, afec iuni renale, insomnii, gut , calmarea excita iilor sexuale. Uz extern: vaginit , trichomoniaz Calmant nervos: o linguri i jum tate de conuri la 200 ml ap clocotit (se bea frac ionat n 3 reprize, n cursul unei zile). Dac se dore te a fi folosit ca somnifer se infuzeaz doar o linguri a de conuri la 200 ml ap clocotit citeva ore i se bea seara nainte de culcare. Pentru uzul extern: n cazul seboreei ca i a acneei se prepar astfel: 4-5 g de plant la 100 ml ap clocotit . Se las s se r coreasc acoperit, apoi se aplic sub form de comprese. Pentru sp l turi vaginale se recomand ca infuzia s se prepare din 8 g de plant la 100 ml ap clocotit . Se folose te infuzia caldu . n popor hameiul se utilizeaz ca cataplasme contra durerilor, care se realizeaz din flori i foi, florile adunate toamna se pun n saltelele celor care nu pot dormi; cu flori i frunze se fac l utori contra rofiilor i a altor bube pe cap. Hrean (Armoracia lapathifolia) Hrean este o leguma cu radacina groasa, ramificata si adanca de culoare galbuie, cu interiorul alb, tulpina putandu-i ajunge pana la 1-2m. Are gust si miros intepator, si de aceea este folosit cel mai des ca si condiment. Frunzele interioare sunt mari, oval-lanceolate, de regula intregi, iar frunzele superioare sunt lanceolate si au marginea inchisa. Florile sunt mici de culoare alba, iar fructele suntsilicule globuloase sau alungite (circa 5mm)si de cele mai multe ori sunt seci. Este o planta spontana in semanaturi dar se poate si cultiva. Aroma hreanului este atat de puternic intepatoare incat iti dau lacrimile. Dar hreanul este un excelent diuretic, si foarte indicat pentru problemele de digestie.

Se poate combina hreanul cu miere pentru a trata naturist tusea si astmul, fiind un bun expectorant, calmant in problemele respiratorii. Extern poate fi utilizat in atenuarea durerilor si a lipsei de mobilitate cauzate de reumatism, eliberand disconfortul prin stimularea debitului sanguin catre zonele inflamate. Pentru problemele respiratorii se utilizeaza mixturile pe cale orala cu planta in stare proaspata pentru a nu-si pierde aroma. Pentru durerile reumatice se foloseste punandu-se sub forma de compresa, taiat sau ras. Nu trebuie folosit in cantitati exagerate pentru ca poate produce disconfort digestiv sau transpiratii abundente. Aceasta planta deosebita si mai putin cunoscuta este si un cautat condiment, atat in stare proaspata cat si preparat in otet si in combinatie cu sfecla rosie sau mustar. Ienupar (Juniperus communis) - anaperi, archis, boaba de brad, bradisor Ienupar prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol. Ienuparul creste in locurile stancoase, prin pasunile din regiunile muntoase si se mai numeste anaperi, archis, cetina, finior, ialovat, jireapan, jneapan, turtel. Fructele sale - Fructus juniperi - sunt folosite in medicina. Ele contin ulei volatil, care le da un miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Din fructele de ienupar se prepara un ceai care are actiune diuretica si antiseptica, dand bune rezultate in bolile de rinichi si basica udului. Gravidele si bolnavii care prezinta inflamatii manifestate prin urinare cu sange vor evita folosirea lui. Ceaiul din fructele acestei plante se mai recomanda in bronsitele acute si cronice, usureaza tusea, mareste pofta de mancare, restabileste activitatea digestiva, inlatura dispepsiile de fermentatie, micsoreaza balonarile stomacului, mareste puterea de transpiratie, eliminand astfel toxinele din corp si pe aceasta cale. Primavara se recomanda o cura de fructe de ienupar sub forma de decoct (10-20 boabe la 1 l de apa). Infuzia se prepara din 10 g (2 lingurite) fructe la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociate cu frunze de mesteacan, fructele de ienupar isi maresc actiunea diuretica. Frictiunile cu uleiul de ienupar in amestec cu spirt, in proportie de 1 g ulei volatil la 100 g spirt, calmeaza durerile provocate de reumatism, lumbago si diferite stari nevralgice. Frictiunea se mai poate prepara si astfel: o mana de fructe zdrobite se amesteca cu cca. 100 g alcool, iar dupa cateva zile se adauga 1 l otet de vin. Dupa o macerare de 7-8 zile se strecoara si se intrebuinteaza la nevoie in stari febrile. Fructele intra in compozitia ceaiului antireumatic. Uz intern: bron ite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiaz vezical , reumatism, hepatit epidemic ,anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gut , hidropizie (acmul ri de lichid n esuturile i seroasele organismului, ca pleur , pericard, peritoneu, articula ii). Uz extern: reumatism, stimularea circula iei periferice, tuse, grip , guturai. Pentru tratamentul intern, infuzia o prepara i n felul urmator: 2 linguri e de fructe la 200 ml ap clocotit din care se iau 3-4 linguri pe zi ntre mese (n raport de dureri). Pentru tratamentul extern se recomand uleiul de ienup r: 10 g de ulei de ienup r se amestec cu 100 ml alcool, ntr-o sticl n care se las timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frec ii.

Solu ia pentru frec ii se mai poate prepara i astfel: o mna de fructe zdrobite se amestec cu circa 100 g alcool, iar dup citeva zile se adaug un litru de o et de vin. dup o macerare de 7-8 zile se strecoar i se ntrebuin eaz n st ri febrile. Iarba fiarelor Iarba fiarelor are in pamant un rizom din care pornesc numeroase radacini. Planta are inaltimea de 30-120 cm. Frunzele sunt asezate opus, rareori cate 3-4 in verticil, au forma ovala, cu marginile intregi si ascutite la varf. Florile sunt asezate mai multe la un loc, intr-un ciorchine la subsuara frunzelor. Culoarea lor este alba, usor galbuie, au 5 petale ovale, unite intre ele la baza. Fructele sunt alungite, ascutite la varf, avand forma unor pastai. Semintele prezinta la partea superioara o coroana de peri lungi, matasosi. Planta infloreste in lunile mai-august. Creste prin fanete, livezi, luminisuri de padure, tufisuri si locuri pietroase.

Radacinile se recolteaza primavara in momentul cand apar mugurii sau primele frunze si toamna cand planta s-a uscat si fructele incep sa se deschida. Radacinile se intind in straturi subtiri la soare sau in incaperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 40-50 grade C. Din 4-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta foarte toxica, se foloseste doar la recomandarea si sub observatia unui specialist. Iarba mare Iarba mare creste spontan prin fanete umede, la marginea padurilor din regiunile de ses si dealuri. Popular, aceasta planta se mai numeste oman, ochiul boului, lacrimile-Elenei. Radacina - Radix Inulae - este placut mirositoare datorita unui ulei cu proprietati antibiotice (fitoncide). De asemenea, mai contine cantitati mari de inulina. Se foloseste ca expectorant, favorizand eliminarea secretiilor in bronsitele acute, calmeaza spasmele bronhice, usurand tusea, are actiune diuretica, tonifica stomacul, calmeaza nervii, aducand o stare de liniste urmata de somn. Datorita actiunii ei diuretice, elimina toxinele din corp, influentand favorabil starile reumatice, manifestarile guroase si eruptiile pielii urmate de mancarimi. In astm si tuse convulsiva aduce usurare. Radacina acestei plante are si o puternica actiune antiseptica, folosindu-se cu succes in toate afectiunile aparatului respirator. Principiul amar aflat in radacina excita vezicula biliara marind secretia. Datorita alantolactonei si izoalntolactonei, radacinile de iarba-mare au proprietatea de a elimina viermii intestinali (antihelmintic, in special in ascaridoza). Se recomanda decoctul preparat din 20 g radacina la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociata cu radacina de nalba si lemn dulce se obtine un bun ceai pectoral. Din acest amestec de plante se iau 2 lingurite, care se pun la macerat cu o ceasca de apa rece. Se lasa timp de 8 ore, apoi se strecoara si se indulceste. Se bea in decurs de o zi.

Pentru uz extern, se prepara o decoctie de 10%, care se aplica sub forma de comprese in diferite afectiuni ale pielii manifestate prin mancarimi, ulceratii purulente, avand rolul de a grabi cicatrizarea. Radacinile intra in compozitia ceaiului antibronsitic. Ipsorita Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice, infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu marginea intreaga. Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinti. Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar de 10. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor.

Radacinile si rizomii se recolteaza incepand din luna august pana in noiembrie. La maturizarea semmintelor, radacinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data cu inghetul, saponinele incep sa scada. Radacinile si rizomii se usuca asezati intr-un strat subtire pe cale naturala la soare sau incaperi cu o buna aerisire. Pentru ca uscarea inceata si de lunga durata face sa scada continutul in saponine, se recomanda uscarea pe cale artificiala la o temperatura de 40-50 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste ca expectorant, iar in industria alimentara la prepararea halvalei si alvitei. Lacramioara (Convallaria majalis) - cercelus, clopotele, clopotei, coada-cocosului Lacramioara o intalnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufi uri, lunci, in regiunile de campie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata. Este o plant erbacee, peren . nflore te ncepnd din luna aprilie i pn n iunie. Se recolteaz frunzele n perioada nfloririi, dar mai ales n lunile aprilie-mai, pn la coacerea fructelor. Cel mai mare con inut n principii active avndu-l nainte de deschiderea florilor. Este indicat ca frunzele s se recolteze pect posibil f r pe iol pe timp uscat i se usuca n strat sub ire, prevenindu-le de ng lbenire. Bolile n care se utilizeaz : afec iuni cardiace, migrene de natura nervoas , nevralgii, dureri de cap, ame eli.

Utiliz ri populare: Contra durerilor de piept, sub form de ceai realizat din tulpinile florifere n sp larea copiilor slabi, avnd convingerea ca i nt re te. Ceaiul de flori se folose te ca leucoree. Laur Laur este o planta ierbacee, anuala, inalta pana la 150 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, verde, glabra, ce se ramnifica formand o coroana asemanatoare unui copacel. Frunzele au un petiol lung, sunt asezate altern, ascutite la varf, cu dinti rari, iar intre dinti prezentand niste scobituri (sinusuri). Intreaga planta are un miros neplacut. Florile sunt albe cu 5 petale unite intre ele, de forma unei palnii inconjurate de un caliciu umflat, terminat cu 5 dinti. Fructul este o capsula mare, acoperita cu ghimpi, asemanator fructului de castan salbatic. La maturitate se deschide prin 4 despartituri, lasand sa cada numeroase seminte negre. Infloreste din iunie pana in septembrie. Creste prin locuri necultivate, mai ales la marginea satelor, pe terenuri unde au fost depozitate gunoaie. De la laur se culeg frunzele in perioada infloririi. Ele se recolteaza impreuna cu petiolul si cu frunzele mici aflate in varfur ramurilor care sunt mai bogate in alcaloizi. Frunzele culese dimineata au un continut mai mare de principii active decat cele recoltate dupa-amiaza. Frunzele se usuca cat mai repede asezate in straturi subtiri, in locuri bine aerisite. Uscarea artificiala se face la temperatura de 50-60 grade C. Dupa uscare, frunzele se lasa 24 h la aer pentru a absorbi o parte din umiditatea pierduta, apoi se ambaleaza. Din 7-8 kg de frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului. La terminarea lucrului se vor spala bine mainile. Fenomenul de intoxicatie se manifesta prin delir, halucinatii, convulsii, accelerarea pulsului. Leurda (Allium ursinum) - ai-de-padure, ai-s lbatic, aiu i, aliu, aliu de iunie Leurda cre te numai pe cmpii bogate n humus i umede, sub tufi uri, n p duri de foioase i alpine. Frunzele leurdei r sar din p mnt n lunile aprilie i mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin ns vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Frunzele tinere se adun n aprilie i mai, deci nainte de nflorire, iar bulbii la sfr itul verii i toamna. Uz intern: hipertensiune arterial , ateroscleroz , hematurie, diaree acut i cronic , balon ri i colici, tuberculoz pulmonar , hidropizie, helmintiaze,constipa ie. Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloz , r ni. Este indicat n curele depurative de i ajut la vindecarea bolilor cronice de piele.

primavar

Sub forma de condiment: Frunzele proaspete de leurda se m run esc ca p trunjelul sau ceapa i se presar pe pine, n supe, sosuri, salate i mnc ruri cu carne.

Tinctur de leurda: Frunzele sau bulbii t ia i m runt se introduc ntr-o sticl pn la gt f r a se ndesa, se toarn deasupra rachiu de secar , sau orice alt rachiu de 38-40 % f cut n casa i se las 14 zile n soare sau n apropierea ma inii de g tit. Se iau de 4 ori pe zi cte 10-15 pic turi n pu in ap . Vin de leurda: Se ia 1 pumn de frunze t iate m runt, se las sa dea cteva clocote n litru de vin alb, se ndulce te dup gust cu miere sau sirop i se bea din acest vin peste zi, ncet, nghiti ur dup nghi itur . Lavanda - Levantica Lavandulae flos flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescen elor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, p ros i glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime i diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenu iu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 din i mici dintre care doi mai dezvolta i. Corola bilabiat , de 5-8 mm lungime, de culoare albastr -violet , pubescent i glanduloas , cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuan a florilor difer de la albastru-violaceu pn la albastrudeschis. Mirosul este pl cut, aromat, iar gustul u or am rui. Florile proaspete con in 0,5-1% ulei volatil iar cele uscate 1-3%. Uleiul volatil con ine 44-50% acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol, linalol n stare liber , valerianat de linali, borneol, cumarin , etil-n-amilceton , nerol, furfurol, a-pinen, cariofilen, acizi i esteri etc. Florile mai con in tanin, un principiu amar, substan e minerale. Datorit componentelor din uleiul volatil, aceasta este un aromatizant puternic cu actiune antiseptic local i u or antispastic . Florile au ac iune carminativ i slabe efecte stimulente nervoase. Se utilizeaz intern pentru ac iunea carminativ , n tulbur ri digestive, n cefalee i ca stimulent general sub form de por iuni, ca aromatizant i corectiv. Intr n compozi ia ig rilor antiasmatice. Uleiul volatil de lev n ic este foarte mult solicitat n parfumerie i cosmetic . Maces (Rosa Canina) - cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine Maces este foarte raspandit in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu insorite, in pasuni si finete, pe vaile si luncile raurilor, pe marginea drumurilor. Fructele se recolteaz n lunile augustseptembrie, nainte de c derea brumei, cnd m ce ele capat culoarea ro unchis. Se recomand n avitaminoze, enterocolite, litiaz (calculoz ) renal , tulbur ri de circula ie periferic , antihelmintic, litiaz biliar , helmintiaz , deschinezie biliar , sedativ. Decoct 2 linguri e de fructe zdrobite la 500 ml ap , se fierb 10 min. Fructele se introduc n momentul cnd apa ncepe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C. Dup ce se r ce te, ceaiul se strecoar printr-o pnz i se ndulce te dup gust. Se bea caldu sau rece, n decursul unei zile. Sub form de b utur r coritoare ob inut prin amestecarea a 100 g m ce e sp late i zdrobite, cu un litru de ap rece. Se las la macerat 12 ore, se strecoar prin pnz deas , se adaug 100 g zahar i se completeaza cu ap pn la un l. Se pastreaz la rece. Fructele de m ce din care s-au eliminat smburii i perii, pulverizate i amestecate cu miere de albine, se recomand pentru eliminarea

viermilor intestinali. Pulpa m ce elor suculent i dulce, mai ales dup c derea brumelor, se utilizeaz pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomand tuturor, mai ales convalescen ilor. Macrisul iepurelui - (Rumex acetosella) Macrisul iepurelui sau macris de padure, macrisul caprei, trifoi acru sau macrisul pasarilor, este o planta medicinala utila in tratamentul afectiunilor canceroase localizate la nivelul tubului digestiv precum si in afectiunile hepatice. Macrisul iepurelui este raspandit in principal prin paduri sau fanete, in zona de campie si deal, mai putin la munte. De la planta se folosesc florile care se usuca si se utilizeaza in diferite amestecuri, si frunzele care se consuma in stare proaspata. Ceaiul din frunze de macrisul iepurelui este folosit pentru a inlatura arsurile stomacale, iar sucul de frunze, proaspat,este folosit in tratamentul formelor de cancer gastric; cam 3-5 picaturi o data pe ora. Maselarita Maselarita este o planta anuala, uneori bisanuala, ierbacee, cu tulpina inalta de 20-100 cm, de obicei ramificata. Intreaga planta este acoperita cu peri glandulosi-vascosi, care-i dau un miros neplacut ce dispare prin uscare. Frunzele sunt mari, lungi de 5-20 cm, cele aflate la baza tulpinii au petioli lungi, si inconjoara tulpina. Forma lor este ovala cu marginile adanc scobite. La forma bisanuala apare in primul an o rozeta de frunze foarte mari ajungand pana la 30 cm lungime. In anul urmator, in mijlocul acesteia creste o tulpina cu frunzele si florile. Florile n-au codite, sunt asezate lasubsuara frunzelor si ingramadite spre varful tulpinii. Caliciul si corola sunt in forma de tub, dilatat la varf. Caliciul are 5 dinti care la uscare devin intepatori. Corola are 5 petale de culoare galben-murdar, cu vinisoare violete, dispuse in forma de retea.

Fructul este o capsula ce se deschide printr-un capacel (pixida) lasand sa curga numeroase seminte de forma unui rinichi (reniforme). Infloreste in lunile iunie-august. Creste prin locuri necultivate, in jurul caselor, pe marginea drumurilor din regiunea de campie pana in cea de munte. De la plantele anuale se culeg frunzele tulpinale, in momentul aparitiei primelor flori. De la plantele bisanuale se aduna in primul an rozeta de frunze, de obicei in luna august. Este bine ca planta sa se culeaga dimineata, dupa ce roua s-a ridicat, pentru ca atunci planta contine cea mai mare cantitate de alcaloizi. Frunzele de maselarita se usuca in straturi subtiri, intinse una langa alta, sau insirate pe sfoara ca frunzele de tutun. Uscarea se face pe cale naturala sau in uscatorii la o temperatura de 40-50 grade C. Din 7-9 kg frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului. Fenomenele de intoxicare sunt asemanatoare cu cele de la laur si matraguna. Semintele de maselarita sunt toxice.

Maturicea Maturicea este un arbust inalt pana la 150 cm, cu tulpina mult ramificata, avand ramuri subtiri, drepte, de culoare verde, alipite de tulpina si prevazute cu 5 muchii. Frunzele sunt alterne, scurt petiolate, divizate in 3 foliole. Cad la sfarsitul verii. Florile sunt asezate cate 1-2 la subsuara frunzelor. Ele sunt de culoare galbenaurie si au forma unor fluturasi. Fructul este o pastaie turtita, la inceput verde, apoi neagra, inconjurata pe margini cu peri. Infloreste in lunile mai-iunie. Maturicea creste cultivata in parcuri si spontan pe coastele dealurilor. Primavara, in lunile februarie-martie si toamna in octombrie-noiembrie se recolteaza de la maturice ramurile tinere, de culoare verde, perioada in care au cel mai ridicat continut in principii active (sparteina). In stare proaspata ramurile au miros de urzica, care dispare prin uscare. Maturicea se usuca in straturi subtiri in poduri acoperite cu tabla sau in uscatorii, la o temperatura de 50-60 garade C. Din cca 2 kg ramuri proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Industria de medicamente extrage sparteina, medicament folosit in bolile de inima. Maturicea este toxica, si la terminarea lucrului cu ea se vor spala bine mainile. Menta (Mentha piperita) - borsnita, broastil, camfor, diana, ferent, giazma Menta creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Menta este intalnita in intreaga tara. n perioada de nflorire se recolteaz frunzele (iulie-august), care se usuc n strat sub ire, n nc peri bine aerisite sau la soare. Uz intern: infec ii gastrointestinale, balon ri abdominale, diaree, vom , nervozitate, dischinezie biliar , litiaz (calculoz ) renal , litiaz biliara, diuretic, depurativ. - infuzie: o linguri de frunze la 200 ml ap clocotit din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci. Uz extern: reumatism, dezinfectarea cavit ii bucale, oxiuriaz , inflama iile urechii, guturai, grip , dureri de cap. - B i: 200 g frunze uscate la 3 l de ap clocotit , se las vasul acoperit 15-20 de minute; se strecoar , iar lichidul rezultat se amestec cu ap cald ; se las 15-20 minute; temperatura apei din cad trebuie s fie 37 C. Frec ie preparat din 5 g ulei de ment dizolvat n 95 g alcool concentrat care calmeaz durerile reumatice i minc rimea pielii provocat de urticarie. Ap de gur racoritoare, antiseptic i cu propriet i de a corija gustul i mirosurile nepl cute; se ob ine din 5 g ulei de ment dizolvat n 95 g alcool concentrat. Inhala ie n st ri gripale manifestate prin laringit urmat de r gu eal , uleiul sau spirtul de ment se amestec cu ap fierbinte. Mesteacan

Mesteacan este folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii". De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae pentru a mari diureza. Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc. Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului. Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat. Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului. Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice. Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic. Merisor Merisor creste prin padurile umbroase si umede din regiunea alpina. Datorita fructelor sale rosii, poporul ii mai spune si cocazar de munte, smirdar. In medicina se folosesc frunzele - Folium Vitis idaeae - pentru actiunea lor antiseptica, in tratarea bolilor de rinichi si inflamatiilor vezicii urinare, datorita cantitatii apreciabile de arbutina, care in organism se scindeaza in hidrochinona si derivati flavonici. Pentru aceleasi motive se recomanda in guta si reumatism. Pentru a extrage in intregime substantele active din frunze, se recomanda ca ceaiul sa se prepare in modul urmator: peste doua linguri de frunze bine maruntite se toarna 100 g. apa rece. Se amesteca bine si dupa 15 minute se strecoara lichidul intr-un vas. Peste frunzele ramase se pun 100 g. apa clocotita si se fierb 15 minute. Vasul se ia de pe foc si se lasa sa stea 1o minute, duapa care se strecoara. Se amesteca ambele lichide. Se completeaza cu apa pana la 200 de g. si se indulceste cu zahar. La 3-4 ore se ia cate o lingura. Pentru prepararea ceaiului se mai poate folosi si urmatoarea formula: frunze de merisor 30 g., flori de albastrele 10 g. siradacina de lemndulce 10 g. O lingura din acest amestec de plante se opareste cu un pahar de apa clocotita. Se fierbe 10 minute, se lasa sa se raceasca, apoi se strecoara. Se indulceste si se bea ca diuretic cate o lingura de supa inaintea fiecarei mese principale. Pentru a mari actiunea dezinfectanta a ceaiului, se recomanda sa se ia condiment si bicarbonat de sodiu pentru a mari alcalinitatea urinei. Frunzele de merisor intra in compozitia ceaiului diuretic. Nu se recomanda in timpul sarcinii. Fructele contin acid citric, malic, benzoic, zaharuri, tanini, vitaminele A, C, un glicozid (vacciniin) si se recomanda in diaree. Musetel (Chamomilla recutita) - mamorita, matricea, moruna, mositel, musatea

Musetel este o planta originara din sudul si sudestul Europei, raspandita astazi pe toate continentele. La noi cre te n locuri nsorite i mai

umede, prin sate pe lng garduri, drumuri i c i ferate, pe lng locuin ele oamenilor, prin lanuri, pe pagi ti, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare. Aproape des e ntlnit n cmpie pe solurile s r turoase. Este cultivat n toate zonele rii. Uneori poate fi confundat cu alte plante. Se utilizeaz florile acestei plante ce se cultiva din mai pn n august. Boli n care se utilizeaz : e utilizat ca antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante gastrice, ac iune emolient , tonic capilar. Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, diaree, grip , guturai, menstre cu dureri, astm bronsic, insomnii. Uz extern: gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, ulcere, hemoroizi, furunculoz , r ni purulente, ulcera ii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite. Mustar - (Sinapis albae semen) Sinapis alba L. - Mustar alb Mustar - seminte globuloase cu diametrul de cca. 2 mm, albe - galbui, cu suprafata punctata sau cu ingrosari neregulate, acoperite cu un strat mucilaginos. Uscate, fara miros, gust iute, intepator, caracteristic, prin zdrobire intre dinti. Compozitia chimica: ulei gras (cca 30%), mucilagii(cca 20%), substante de natura proteica (cca 25%), substante minerale, sinalbozid si mirozinaza. Principiul activ sinalbozidul similar sinigrozidului (din mustar negru) se comporta la fel ca acesta: sub actiunea fermentului (mirozinazei) se dedubleaza in mediu apos in glucoza, sulfat acid si izotiocianat de p-hidroxibenzil care insa nu este volatil ca izotiocianatul de alil. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita prezentei mucilagiilor in cantitati apreciabile, semintele intregi de mustar alb pot fi utilizate ca laxativ, de altfel singura utilizare terapeutica. In schimb este mult folosit in alimentatie in scopuri condimentare. Semintele de mustar alb constituie totodata o sursa de ulei vegetal Muguri de pin - (Pini turio) Pinus silvestris L. Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa. Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa. Utilizari terapeutice: Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un

modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite. Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic. Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2. Nalba mare - nalba alba, nalba buna, nalba de camp, nalba de lunca Nalba mare prefera solurile umede i cre te n cmpie, fne e, pe ling apele curg toare i b l i. Mai poate fi v zut pe ziduri vechi, pe lng drumuri i pe terenurile p r site sau i n vecin tatea celor locuite de om. Este utilizat i la colorarea o etului aromatic, vinurilor, siropurilor. De la aceast plant se utilizeaz n scopuri curative frunzele, florile, r d cinile care se recolteaz respectiv n lunile iunie-august, iulie-septembrie, martie-mai pn n noiembrie. Florile, frunzele i tijele se culeg pn la uscarea lor, adic pn n septembrie, deoarece prin uscare mucilagiul se pierde i este mai bine s se utilizeze nalba ct mai proasp t culeas . Uz extern: laringite, traheite, sp l turi vaginale, ten uscat, furunculoz , fond antiinflamator, amigdalite, leucoree, hemoroizi. Uz intern: tuse, bron it , laringit , traheit , boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afec iuni digestive. Re ete: macerarea la rece o lingur de r d cina la 250ml ap la temperatura camerei, timp de 30 minute, dup strecurare se adaug pu in bicarbonat de sodiu, pentru a nu se produce irita ii gastrice. Lichidul ob inut se bea n 3-4 reprize pe zi. Infuzie: 2 linguri de frunze n 250ml ap clocotit , care se utilizeaz sub forma de cataplasme n furunculoz . Nemtisor de camp - albastrioare, buruiana de facut copii, ciocanasi, ciocul-berzei Nemtisor de camp este intalnit ca buruiana practic in toate regiunile tarii, fiind o planta nepretentioasa la umeditate. Pentru dezvoltare normal necesit mult lumin i de aceea nu poate fi vazut n locurile umbrite i n p duri.

Prefer cmpiile i cre te n culturile de gru, cartofi, cre te i n zonele stncoase i pe solurile nisipoase. Pentru prepararea infuziilor se utilizeaz florile care trebuie colectate din luna iulie pn -n august. Uz intern: gut , astm bron ic, afec iuni renale, tensiune, combaterea sterilit ii.

Frunze de nuc -(Juglandis folium) - nucar sau nuc-costeliv Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic. Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivatide naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si b- pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona.

Iuglona libera este instabila, polimerizandu-se rapid, cu formarea unor pigmen i brun negri i care coloreaza fibrele textile in nuante de brun. Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor.Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei. Foliolele de nuc intra in compozitia ceaiurilor antidiareic si dietetic. Datorita formarii unor combinatii coloratii cu proteinele dermice, in nuante de brun, iuglona , ca si extractele obtinute din frunze si mai ales din mezocarpul fructelor, se folosesc in cosmetica pentru prepararea unor lotiuni si creme pentru pigmentare artificiala a pielei, dar si pentru obtinerea unor vopsele si sampoane colorante pentru par. De asemenea, frunzele de nuc proaspete, plasate in incaperi, dezvolta, datorita continutului in iuglona, proprietati insecticide. Obligeana - (Calami rhizoma) Acorus calamus Obligeana formata din bucati de rizom curatate sau necuratate de suber, de 3 6 cm lungime si 1,5 2 cm grosime. Suprafata rizomului este de culoare rosie bruna. Se observa cicatricele fostelor fructe ca niste dungi in forma de semiluna de culoare mai deschisa. De asemenea, se observa numeroase urme ale radacinilor indepartate. Fractura rizomului este neteda, de culoare alba roza, uneori galbuie. Mirosul este placut aromat, gustul aromatic, amar.

Ulei volatil ( 1,5 3,5 % ) continand azarona, aldehida ezarilica, sescviterpene, a-pinen, calamol, camfen, camfor eugenol etc. in functie de provenienta ; vitamina B1 si C, tanin, o substanta amara acerina, colina, zaharuri, rezine, saruri minerale etc. Utilizari terapeutice: Pentru proprietatile sale tonice, aromatice, carminative, antispastice si diuretice se utilizeaza in disfunctiile gastro-intestinale. Calami rhizoma este cel mai important dintre amarele aromatice. Actiunea amarelor aromatice se bazeaza pe combinatia existenta intre principiile amare si uleiurile volatile cu actiune spasmolitica, carminativa sau colagol coleretica. Prin aceasta, actiunea tonic generala este mai redusa, in schimb se accentueaza actiunea locala la nivelul stomacului. Poseda o actiune puternic tonica si de stimulare a secretiei gastrice. Este un excelent stimulent al apetitului. Se administreaza sub forma de decoct bolnavilor care se plang de lipsa de pofta de mancare, chiar si bolnavilor de cancer gastric, carora, daca nu le usureaza suferintele, le reda pofta de mancare. Datorita principiilor aromatice, rizoamele de obligeana isi gasesc utilizari multiple in aplicatii externe, locale. Sub forma de Oleum Calami si Spiritus Calami, are o actiune reconfortanta si de reinprospatare, aplicate prin masare in complexul simptomatic varicos, in oboseala picioarelor sau chiar sub forma de masaj al intregului corp, in stari gripale. Baile de obligeana au un efect tonifiant general, mai ales in convalescente, anemie, afectiuni metabolice, diabet. Deoarece poseda efecte stimulente, baile de obligeana nu se administreaza seara. Bucati mici de rizom se pot mesteca, in scopul dezobisnuirii de fumat, cand prin efectul tonic la nivelul mucoasei bucale rezultatul este salutar, conducand totodata si la o usoara hipersecretie salivara. Pentru aceleasi efecte, rizomul se da copiilor mici sa-l mestece in perioada cresterii dintilor. Rizomii de obligeana mai poseda o actiune favorabila si in distonia vegetativa. De asemenea produsul mai are proprietati tranchilizante. Omagul Omagul are in pamant o radacina carnoasa (tuberul mama) din care porneste tulpuna si numeroase radacini subtiri. Grosimea tuberului ajunge pana la 3 cm, iar lungimea pana la 8 cm, prelungindu-se intr-un fir ce atinge uneori 25 cm si care se rupe ramanad in pamant. Tulpina aeriana este inalta pana la 150 cm. Frunzele sunt lucitoare, mari, de forma palmei, adanc divizate, de culoare verde-inchis, asezate pe un petiol lung. Cele tulpinale sunt aproape fara petiol. Florile au 5 sepale de culoare albastru-violet, dispuse in forma unui coif. In perioada infloririi, omagul da nastere la noi tuberi (tuberele fiice) din care vor iesi in anii urmatori alte plante. Acestia se maresc si acumuleaza substantele de rezerva, in timp ce tuberul mama, de care sunt legati printr-un pedicel, se zbarceste si moare odata cu planta. Infloreste in luna iulie si pana in septembrie. Creste prin locurile stancoase din regiunea alpina la inaltimi de 1000-1200 m. Dupa ce trece perioada de inflorire, se recolteaza tuberele fiice, de preferinta dimineata cand au continutul de alcaloizi cel mai ridicat. Ei sunt de culoare negricioasa la exterior si alba la interior. Tuberii se usuca pe cale naturala, iar daca timpul nu permite, uscarea se face in camere incalzite, la o temperatura de 30-40 grade C. Din 4,5-5 kg tuberi proaspeti se obtine 1 kg produs uscat. Omagul, fiind o planta otravitoare, nu se intrebuinteaza decat cu prescriptia medicului. Omagul este una din cele mai otravitoare plante. Laterminare lucrului se vor spala bine mainile si fata, iar resturile ramase se vor ingropa sau arde. la manipulare se va purta masca din tifon la nas si gura. Fenomenele de intoxicatie se manifesta prin senzatia de anestezie a gurii si limbii, urmata de o stare de frig in tot corpul, varsaturi, diaree, fenomene de paralizie, tulburari vizuale si auditive. Osul iepurelui Osul iepurelui, numit in diferite parti ale tarii darmotin, sudoarea-calului, sudoarea capului, salastioara, asudul-calului, creste prin locuri uscate, pasuni, fanete si mai ales pe terenurile unde pasc vitele.

De la aceasta planta se foloseste radacina - Radix Ononidis - ce contine substante de natura glucozidica (a-onocerina) si saruri minerale, care-I dau proprietatea de a stimula secretiile glandelor, avand actiune diuretica si depurativa. Osul-iepurelui este considerat ca un diuretic complet inofensiv pentru intregul organism si in special pentru rinichi. Se recomanda in hidropizia insotita de edeme, datorita retinerii de apa in tesuturi, de asemenea in calculoza renala si cistite. Datorita eliminarii toxinelor din corp, ceaiul din radacina acestei plante se recomanda in reumatism si intr-o serie se boli de piele cronice. In unele tari, ceaiul din radacina este folosit pentru usurarea expectoratiei in bronsite. Ceaiul se prepara din 4 linguri de radacina maruntita, la un litru de apa, care se fierbe sau se infuzeaza o jumatate de ora. Lichidul se strecoara, se indulceste si se bea in decursul unei zile. Radacina intra in compozitia ceaiului diuretic. Papadia (Taraxacum officinale) - Papalunga, Parasita-gainilor Papadia frunzele, care se recolteaza primavara (mai-august). Primavara au cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaza in timpul infloririi), radacinile se recolteaza primavara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie), intreaga planta impreuna cu radacinile, fara flori si fara fructificatii, se recolteaza primavara inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, in lunile aprilie-septembrie. In aceasta perioada, adica primavara inainte de inflorire, planta are cea mai mare cantitate de latex. Radacinile recoltate se curata de pamant si se despica in lungime. Uscarea se face la umbra in incaperi incalzite sau la soare, intinse in straturi subtiri. Se pot pastra si proaspete, in pivnite, in nisip.

Radacinile uscate absorb cu usurinta apa si sunt usor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva la loc uscat. Cercetarile de laborator arata ca in lunile iulie-august radacinile contin cantitati ridicate de principiu amar (taraxacina), atingand maximum in luna noiembrie. In luna august, radacinile au cca 40% inulina, un alt principiu activ de baza. Primavara, aceasta substanta se gaseste numai in proportie de 1-2%. In schimb, radacinile de primavara contin mai multa colina si latex. Radacinile recoltate se lasa 2-3 zile la soare pentru a se vesteji si cicatriza ranile provocate in urma taierii coletului si a radacinilor subtiri. Pe cat este posibil, radacinile nu se vor scurta, deoarece, prin taiere, latexul se scurge, diminuand valoarea terapeutica a produsului. Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Ac iune farmaceutic : Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi.

Capitulul floral se indeparteaza numai dupa spalarea tijei. La inceput au un gust amar, apoi devin fragede si suculente. Cat timp planta este inflorita, diabeticilor li se recomanda sa manance zilnic 10-15 tije florale. Cura ajuta la eliminarea calculilor biliari, stimuland functia vezicii biliare. Mod de utilizare: 1 lingurita cu varf de radacina se pune in 250 g apa rece si se lasa la macerat 12 ore; dimineata se incalzeste pana la fierbere si se strecoara. Aceasta cantitate se bea cu inghitituri mici, rare, cu 30 de minute inainte de masa de dimineata si la 30 minute dupa masa de dimineata. Salata: Se prepara din radacini si frunze proaspete. Tijele: 6 tije florale se mananca zilnic timp de 2 saptamani. Paducel - (Crataegi folium cum flore) Crataegus oxyacantha Paducel frunze variabile ca forma; lat-ovate sau rombic obovate; la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 3-5(7) cm, coriacee, pe fata lucioase, verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna). La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei. Flores Crataegi flori cu peduncul de maximum 1 cm, cu sepale triunghiulare, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele rotunde, de 5-6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust usor astringent. Folium Crataegi cum flore este format din buchetele de flori cu frunze la baza, cu o ramurica de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amarui. In partile inflorite cu frunze se afla acidul crataegic care este de fapt un complex format din compusi triterpenici: acid crategolic, neotegolic si acantolic; acid ursolic si oleanolic; derivati de natura flavonoidica: hiperozidul, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un heptaoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, cvercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C; amine: trimetilamina si amilamina; ulei volatil ce contine aldehida anisica; taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc. Utilizari terapeutice : La fel de complexe ca si compozitia chimica, produsele farmaceutice din frunzele, florile si fructele de paducel actioneaza sinergic asupra aparatului cardiovascular si asupra sistemului nervos central. Astfel, efectele simpatolitice, hipotensive arteriale, vasodilatatoare in special asupra coronarelor si actiunea sedativa asupra sistemului nervos central a acestor specii au fost demonstrate de majoritatea cercetarilor prin experimentari pe animale de laborator si au fost aplicate clinic cu bune rezultate. In doze terapeutice, extractele de paducel constituie unul dintre importantele medicamente de origine vegetala care dau bune rezultate in dereglarile cardio-vasculare. Se aplica pentru actiunea vasodilatatoare generala si specifica pentru coronare, ca sedativ in nevroze cardiace si ca hipotensiv usor. Da rezultate bune si in angina pectorala si este un apreciat sedativ vegetal. Rezultate favorabile se obtin prin asocierea cu digitalicele. Frunzele cu flori intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic si calmant impotriva tulburarilor cardiace, iar fructele in ceaiul calmant. Intra in produsul farmaceutic Pasinal. Preparatele de Crataegus sunt uneori recomandate ca inlocuitor de valeriana. Patlagina - (Plantaginis folium) Patlagina - este de forma alungita - lanceolate, ascutite la varf, cu petiol subtire si lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau indepartat denticulata, paroase pana la glabrescente cu petiol lanat paros de obicei. De culoare verde specific, cu pete brune rezultate din uscare in proportie de maximum 10%. Fara miros specific, cu gust acrisor amarui. La noi se admite si amestecul de frunze din cele trei specii (Folium Plantaginis species) care are elementele specifice de identificare descrise la caracterele de recunoastere ale plantei pentru fiecare specie in parte. Compozitia chimica: mucilagii formate in special din xiloza, acid poliuronic, pentozane etc.; aucubina sau

aucubozid care prin hidroliza da aucubigenina si o molecula de glucoza; o trioza, planteoza, tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitaminele A, C si K, substante antibiotice etc. Semintele contin proteine, ulei gras, tanin etc. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita mucilagiilor, planteozei si unor produsi de hidroliza au proprietati emoliente si laxative, iar datorita taninurilor si aucubozidului au proprietati astringente si antipruriginoase. Sunt indicate in bronsite cronice; local in prurit sau ca astringent si cicatrizant (frunza proaspata). In special semintele au actiune laxativa. Medicina populara le atribuie efecte hemostatice, cicatrizante, antiinfectioase. Intra in compozitia Siropului de patlagina si in compozitia ceaiului antibronsitic nr.2. Patrunjel - antioxidant si antialergic Patrunjel, unul dintre cele mai cunoscute si apreciate zarzavaturi, consumat deseori in salate si preparate culinare este un tonic general, un antioxidant si un purificator al organismului. Datorita compozitiei sale el intareste imunitatea, are proprietati antitumorale si antialergice indeplinind un rol important in distrugerea radicalilor liberi. Este bogat in vitamina C, provitamina A, fier si mangan (100 g de patrunjel proaspat contine 200-240 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 19 mg fier si 0,5 mg mangan). Patrunjelul este de 4 ori mai bogat in vitamina C decat portocala, iar continutul de fier este mult mai mare decat cel din spanac. Practic cu 25-30 mg patrunjel acoperim necesarul zilnic de vitamina C (60-70 mg). Patrunjelul mai contine apiol, principiu estrogen, alte vitaminwe (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, clorofila precum si un aminoacid numit histidina care franeaza dezvoltarea tumorilor. Proprietati ale patrunjelului - Intareste sistemul de aparare al organismului. - Stimuleaza sistemul nervos. - Este antiinfectios. - Elimina sau limiteaza procesele inflamatoare. - Regleaza ciclul menstrual. - Este diuretic (eliminand apa, ureea, acidul uric si clorurile) si depurativ curatand corpul de toxine. - Antiseptic al sangelui, al tubului digestiv si al cailor urinare. - Vasodilatator. - Antitumoral, antianemic, antirahitic si antiscorbutic. - Stimuleaza expectoratia eliminand din bronhii si plamani substantele daunatoare. - Impiedica uscarea conjunctivei si a corneei. - Favorizeaza cresterea transpiratiei contribuind si in acest fel la eliminarea toxinelor. - Este regenerator capilar. - Vermifug. - Stimulent al fibrelor musculare netede (intestinale, urinare, biliare, uterine). - Neutalizeaza efectele nocive ale tutunului si alcoolului. Cand ne poate ajuta patrunjelul ? El ajuta in toate starile cu imunitate slabita, stari infectioase, alergii, convalescenta, batranete, boli de uzura, oboseala, astenie, surmenaj fizic si intelectual, anemie, boli ale sangelui, atonie a vezicii biliare, afectiuni hepatice (hepatita, ciroza, colicistita), afectiuni renale sau ale vezicii urinare, reumatism, guta, dureri articulare (in special cele din timpul menopauzei), menstre dureroase, ciclu menstual neregulat, celulita. Cum ne poate ajuta patrunjelul? Prin cure unde sunt folosite atat frunzele verzi proaspete cat si radacina. a) Cura cu salata de patrunjel Se marunteste o legatura de patrunjel proaspat, se adauga putin ulei de masline si putina zeama de lamaie. Se mai pot adauga cativa

catei de usturoi, seminte de dovleac sau de susan. Se mananca zilnic o salata timp de 10-14 zile. Cura este tonica si revigoranta, contribuind astfel la intarirea sanatatii. Observatie: Salata de patrunjel este benefica si pentru combaterea starilor neplacute dupa consumul exagerat de alcool. b) Cura cu suc de patrunjel Patrunjelul poate fi consumat si sub forma de suc pur obtinut cu storcatorul electric. Se pun frunzele in storcator si apa cat sa le cuprinda. Se pareaza totul pana devine o pasta. Aceasta pasta se poate bea ca atare sau se bea filtrata. Este recomandat ca sucul sa se bea imediat ce a fost preparat. In nici un caz nu se tine in frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obtinut dintr-o legatura de patrunjel preferabil inainte de a manca. Cura dureaza doua saptamani. Pentru combaterea menstrelor dureroase si pentru reglarea ciclului menstrual se bea cu cateva zile inainte de menstruatie cate 100 ml suc de frunze pe zi in doza unica. Sucul de patrunjel este foarte puternic, motiv pentru care el se consuma in cantitati mici (cantitatile mari pot produce tulburari ale sistemului nervos) sau in amestec cu alte sucuri de legume. Amestecand sucul de patrunjel cu suc de morcov, de telina sau de spanac se obtin efecte terapeutice dintre cele mai puternice. Sucul de patrunjel este folosit si in cosmetica pentru curatirea tenului sau ca remediu contra pistruilor. Sucul se aplica pe fata seara, mentinandu-se peste noapte. Dimineata se spala cu apa calda. Patrunjelul are containdicatii? Curele cu patrunjel sunt contraindicate femeilor insarcinate si celor care alapteaza. In aceste cazuri se poate consuma totusi patrunjel dar in cantitati normale ( adaugat in salate, supe si ciorbe). Patrunjelul contine substanta numita apiol care stimuleaza contraciile uterine. El diminueaza secretia lactata si o poate chiar opri daca pe sani se aplica frunze de patrunjel strivite. Muguri de pin - (Pini turio) Pinus silvestris L. Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa. Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa. Utilizari terapeutice: Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite. Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic. Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2. Pirul Pirul este o planta vivace. Are un rizom tarator, din loc in loc cu noduri, ramificat, lung de cativa metri, patrunzand adanc in pamant. grosimea lui ajunge pana la 2 mm, culoarea este galben-pai. la interior, intre noduri este gol. Pe rizom, in dreptul nodurilor, se observa niste frunzisoare reduse, numite teci. Ele sunt albicioase si tari la pipait. De la nodurile rizomului, pornesc in pamant radacinile. Tulpinile sunt drepte,

paioase, cilindrice, prezentandnoduri, iar intre noduri sunt goale. Frunzele sunt liniare, asemanatoare cu cele de iarba, avand o teaca despicata in lungime care inconjoara tulpina. Tulpinile, frunzele si teaca sunt glabre. Varful tulpinii se termina intr-un spic lung de cel mult 10 cm. Pe el se afla spiculete turtite, de culoare verzuie, asezate pe doua randuri, de o parte si de alta a spicului, in niste scobituri ce se observa in axul central. Infloreste in luna iunie pana in august. Creste de obicei prin locuri cultivate, prost intretinute, neprasite, pe care le imburuieneste si inteleneste. Rizomii se recolteaza dupa aratura adanca de toamna sau primavara. Rizomii se usuca cat mai repede, intinsi la soare, in straturi subtiri. In cazul in care vremea nu permite uscarea pe cale naturala, se pot folosi camerele incalzite sau uscatoriile, unde temperatura nu trebuie sa depaseasca 40 grade C. Din 2-3 kg rizomi proaspeti se obtine 1 kg produs uscat. Rizomii de pir au actiune diuretica. Intern: actiune antimicrobiana, diuretic, remineralizant al sistemului osos, depurativ(detoxifiant), antitermic. Pufulita cu flori mici - (Epilobi parviflori herba) Pufulita cu flori mici tulpin nalt pn la 1 m, cilindric , cu peri paten i, uneori amesteca i cu peri glandulo i, scur i. Baza tulpinii are l stari scur i. Frunze ngust lanceolate, m runt i ascu it din ate, cele inferioare i mijlocii opuse, rareori alterne sau verticilate cte trei. Flori mici, cu receptacul infundibuliform; caliciul din 4 sepale; corola din 4 petale cordiforme; androceul din 8 stamine, cele episepale mai lungi; gineceul cu stigmat 4lobat. Partea aerian con ine un galotanin hidrolizabil, acizi terpenici pentaciclici, alcool cerilic, -sitosterol, poliholozide, pectine, substan e flavonozidice, glicozide ale flavonolilor cvercetol, kempferol i mircetol, precum i un num r de opt acizi gra i: palmitic, palmitoleic, stearic, oleic, arahidonic, arahidic, linoleic i linolenic. Utilizari terapeutice: p r ilor aeriene nflorite ale plantei i se atribuie propriet i depurative, astringente, regeneratoare. Plante medicinale contraindicate in sarcina n general, nu se administreaz n timpul sarcinii plante medicinale sau produse care con in alcaloizi sau sunt cunoscute pentru toxicitatea sau efectele lor mutagene; de asemenea, nu se administreaz plante care au efect emenagog, purgativ drastic sau abortiv. Iat lista plantelor uzuale care nu vor fi administrate n timpul sarcinii: Ardei iute (Capsicum annuum) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium) Crcel (Ephedra sinica) Ceasornic, pasiflora (Passiflora incarnata) Cimbru (Thymus vulgaris) n special uleiul volatil Coada- oricelului (Achillea millefolium) Cru in (Rhamnus frangula) Dracil (Berberis vulgaris) Fenicul (Foeniculum vulgare) n special uleiul volatil

Ferig (Dryopteris filix-mas) Hydrastis (Hydrastis canadensis) Ienup r (Juniperus communis) Lev n ic (Lavandula angustifolia) n special uleiul volatil Obligean (Acorus calamus) Pelin (Artemisia absinthium) Podofil (Podophyllum peltatum) Revent (Rheum palmatum) Rostopasc (Chelidonium majus) Rut (Ruta graveolens) Salvie (Salvia officinalis) Senna, siminichie (Cassia angustifolia) Vsc (Viscum album) Vetrice (Tanacetum vulgare) Volbur (Convolvulus arvensis) De asemenea, se administreaz cu pruden : Angelica (Angelica archangelica) Ghimbir (Zingiber officinalis) Roinita - (Melissae folium) Roinita - frunzele recoltate in timpul infloririi. Ele sunt petiolate, ovoide. cu varful obtuz, usor cordiforme, la baza, dintate pe margini, lungi de 5-8 cm, late de 4-5 cm, cu nervatiunea reticulat proeminenta pe suprafata inferioara, de culoare verde mai inchisa pe suprafata superioara, acoperite cu peri albi si scurti si mai deschis la culoare pe suprafata inferioara. Au miros si gust aromat, placut, de lamaie. La cerere sau pentru obtinerea uleiului volatil se poate utiliza ca materie prima si partea aeriana recoltata la inceputul infloririi: Herba Melissae, cu aspectul descris la caracterele de recunoastere ale plantei. Contine 0,05-0,30% ulei volatil format din citral, citronelol, citronelal, geraniol, linalol, tanin, acid cafeic - un principiu amar cristalizat, acid ursolic si oleanolic, stachioza etc. Utilizari terapeutice: Datorita componentelor din uleiul volatil are actiune antispastica si sedativa. Datorita principiul amar si acidului cafeic are actiune coleretica, carminativa, stomahica. Se utilizeaza in tulburari digestive postprandiale in special la copii, in spasme, colici si nevroze intestinale si stomacale, in dischinezii biliare si in colite cronice. Rostopasca - (Chelidonii herba) Rostopasca - adica ramurile si tulpinile tinere recoltate in timpul infloririi, fara rizomi si radacini, fara partile lemnoase ale tulpinii principale; frunze verzi pe partea superioara, verzi - albastrui - deschis pe cea inferioara, glabre si moi la pipait. Pe planta se gasesc concomitent flori de culoare galbena si fructificatii imature. La locul de taiere al plantei se observa latexul intarit al plantei, de culoare brun-portocaliu, inchis. Mirosul este neplacut, iritant, gustul amarui. Alcaloizi din grupa naftofenantridinei: chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina; alcaloizi din grupa protoberberinei: coptizina si tetrahidrocoptizina, cantitati mici de berberina; alcaloizi din grupa protopinei: protopina si a, b-alocriptopina; cantitati mici de sparteina. Alcaloizii se afla in proportie de 0,5-0,2% in functie de organul de

planta si perioada recoltarii. Maximum de alcaloizi se afla in rizomi si radacini. In frunze s-au identificat cantitati apreciabile de vitamina C. In partile aeriene si subterane s-au mai identificat rezine, ulei volatil. substante de natura flavonoidica si saponozide. Utilizari terapeutice: Alcaloizii din Chelidonium majus au mai multe actiuni farmacodinamice importante: in special chelidonina si homochelidonina au actiune similara morfinei, fiind deprimante ale miocardului, auactiune sedativa si narcotica asupra centrilor nervosi superiori. Relaxeaza musculatura neteda a vaselor mari si in special a coroanelor; asupra respiratiei au actiune usor stimulatoare. Sanguinarina are actiune excitanta asupra centrilor medulari. Cheleritrina are proprietatea de a cobori presiunea arteriala si stimuleaza peristaltismul intestinal si contractiile uterine. In schimb, chelidonina diminueaza tonusul musculaturii netede intestinale, uterine, bronchiale si a altor organe, avand in aceasta directie actiune antispastica de tipul papaverinei, prezentand totodata avantajul unei toxicitati mai reduse. Pe langa actiunile majore, extractele totale din aceasta planta au remarcabile efecte antibiotice pe un mare numar de germeni patogeni. Nici actiunea mitoclazica a alcaloizilor din Chelidonium majus nu este lipsita de importanta pentru fitoterapie. In special sanguinarina, dupa cercetari mai recente, s-a dovedit a avea efecte antitumorale de tip colchicinic. Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din planta au si actiune coleretic-colagoga, fapt cunoscut in medicina populara din timpuri stravechi, fiind utilizate in afectiunile hepato-biliare, colecistopatii si in ciroza hepatica initiala. Fata de arsenalul de principii active existente in Chelidonium majus, la ora actuala aceasta specie este insuficient valorificata pentru fitoterapie. Herba Chelidonii intra in compozitia ceaiului hepatic nr.2, in produsele farmaceutice Nervocalm si Pasinal. De la aceasta planta se mai pot recolta si produsele Herba Chelidonii cum radice (planta intraga, inclusiv partea subterana) si Radix Chelidonii (partea subterana, incluzand rizomii cu radacinile), dar exploatarea acestora duce la scaderea potentialului bazinelor. Ruscuta de primavara Ruscuta de primavara are in pamant un rizom cu radacini negricioase si miros neplacut. Tulpina la inceputul infloririi, aprilie-mai, este inalta de 20 cm, crescand mai tarziu pana la 40 cm. Ea este ramificata, fiecare ramura terminandu-se cu o floare. La baza, tulpina este acoperita cu solzi negriciosi-bruni. Frunzele sunt adanc divizate, asemanatoare celor de marar. Florile sunt mari, cu un diametru de 6-8 cm, de culoare galben-aurie, lucioase, cu 5 sepale paroase, 1020 petale lungi de 2-4 cm si numeroase stamine.

Fructele sunt asezate mai multe la un loc. Infloreste in lunile aprilie-mai. Creste pe coline, mai ales in locuri calcaroase. Se culege planta in perioada infloririi, fara partile solzoase ale tulpinii. Recoltarea se ontinua si in timp ce planta se dezvolta, dar pana la aparitia fructificatiilor.

Planta trebuie uscata cat mai repede in incaperi bine aerisite sau uscatorii la o temperatura de 55-60 grade C. Din 4-5 kg planta proaspaata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in boli de inima, numai cu avizul medicului, fiind o planta otravitoare. Fiind o planta otravitoare, se vor spala bine mainile la terminarea lucrului cu ea.

Salcam Salcamul arbore originar din America de Nord, inalt pana la 25 m, cu frunze lungi de 20-30 cm, avand 9-21 foliole dispuse imparipenat, glabre, la baza petiolul fiind insotit de doi ghimpi puternici, brun-roscati, proveniti din modificarea stipelor. Inflorescenta este in forma de strugure (racem), la inceput dreapta, dupa inflorire aplecata in jos. Floarea este formata dintr-un caliciu cu 5 dinti, 5 petale care inconjoara 10 stamine libere. Ovarul este superior. Fructul este o pastaie turtita, de culoare brun-roscat. Salcamul infloreste in lunile mai-iunie. Creste pe tot cuprinsul tarii.

Se culeg florile de pe axul principal al inflorescentei. Florile se intind in straturi subtiri in incaperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 35-40 grade C. Din 6-8 kg flori proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in hiperaciditate si diferite afectiuni ale stomacului. Intern: hipoacidificant gastric, antispastic. Salcia Salcia, arbori sau arbusti care au ramurile netede si flexibile, cu frunze asezate altern, cu flori dispuse in amenti (matisori). Se deosebesc: rachita-alba sau salcia-alburie (Salix alba), rachita-rosie (Salix purpurea), rachita sau salcia-frageda (Salix fragilis). Infloreste in lunile aprilie-mai (salix alba) si in lunile martie-aprilie, celelalte doua specii. De la cele trei specii se recolteaza coaja de pa ramurile tinere, primavara, cand seva incepe sa circule. Coaja de salcie se usuca la soare sau in incaperi cu o circulatie buna a aerului. Se poate usca si in camere incalzite la o temperatura de cel mult 60 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata, se obtine 1 kg produs uscat. Are proprietatea de a scadea febra si a calma durerile reumatice. Intern: astringent, antitermic, analgetic reumatismal, sedativ, vasodilatator cutanant, sudorific. Extern: cicatrizant, hemostatic. Saschiul Saschiul este o planta perena. Are o tulpina taratoare din care pornesc din loc in loc numeroase radacini. Tulpinile aeriene sunt inalte de 15-20 cm, acoperite cu frunze opuse, iar la varf sunt acoperite cu 4 frunze, pornite aproape din acelasi loc.

Frunzele sunt ovale, lungi de 2-4 cm, late de cca. 2 cm, cu marginea intraega, lucioase, pieloase, tari la pipait, glabre, de culoare verde-inchis pe fata superioara si mai deschise pe cea inferioara. Ele raman verzi si in timpul iernii (persistente). Florile apar cate una la subsuara frunzelor, asezate pe o codita lunga ce depaseste frunzele. Ele sunt formate din 5 sepale, cu marginea intreaga, lipsita de peri, 5 petale albastre, unite la baza, 5 stamine si un ovar superior. Fructul are forma unei pastai cilindrice de 1,5-2 cm lungime. Infloreste in lunile aprilie-mai. Creste prin paduri de stejar si fag, in locuri umbroase, formand poienite compacte. Planta se cultiva mult prin parcuri pentru portul ei care ramane verde si iarna. In tot timpul anului se recolteaza planta intreaga fara radacini. Planta culeasa inainte si in timpul infloririi contine cea mai mare cantitate de principii active. Planta trebuie uscata foarte repede, insa in straturi subtiri, in locuri bine aerisite, sau uscatorii la o temperatura de 50-60 grade C. Din 3-4 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste la scaderea tensiunii arteriale. Intern: amnezie minora. Uneori se mai confunda cu Vinca herbaceea, care prezinta cili (peri) pe marginile frunzelor si sepalelor. frunzele sunt mai subtiri, lipsite de luciu, iar toamna cad. Scaiul vanat Scaiul vanat este o planta perena, cu o tulpina inalta de 30-60 cm, cu ramuri de culoare albastra, terminate cu inflorescente globuloase, verzi la inceput, albastre in momentul infloririi si brune dupa ce florile s-au trecut. Inflorescenta este inconjurata de bractee spinoase. Frunzele sunt tari la pipait, dintate pe margini si tepoase. Infloreste in lunile iulie-august. Creste prin fanete umede, pasuni si la marginea drumurilor. Planta se culege in momentul infloririi, cand capata o frumoasa culoare albastra. Uscarea se face cu usurinta, planta continand putina apa.

In timpul uscarii se va feri de lumina puternica. Din cca. 3 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in calmarea tusei. Intern: expectorant, antispastic bronsic. Salvie - (Salviae folium) Salvie frunze alungit oval sau lanceolate, mai rar eliptice, lungi de 2-8 cm si late de 0,5-3 cm, cu baza rotunjita sau cuneata, mai rar usor arcuiti sau rotunjiti. Marginea limbului este fin dintata, uneori aproape intreaga. Frunzele bazale si mijlocii sunt petiolate, iar cele superioare sesile, reticulat si penat nervata. Pe partea inferioara si pe partile proeminente ale partii superioare frunzele sunt des albicios paroase cu peri pluricelulari, fini, ce le confera un aspect general verde argintiu.

Mirosul este caracteristic, gustul aromatic amar. Partile aeriene ale plantei contin 0,20 - 0,60% ulei volatil, iar frunzele recoltate la inceputul infloririi 1 2%. Uleiul volatil este format din tuiona sau salvinol sau absintol, a si b - pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol, sescviterpene diferite, etc. Frunzele mai contin tanin, acid ursolic, acid oleanolic, un principiu amar picrosalvina, sitosteroli, acizii : fumaric, clorogenic, nicotinic, cafeic, etc ; saponozide, rezine si oleorezine, substante estrogene, vitamina B1 si C, azotat de potasiu, etc. Utilizari terapeutice: Datorita compozitiei chimice complexe a uleiului volatil si a celorlalte principii active din frunzele, extractele din aceasta planta medicinala au proprietati coleretice, carminatve, estrogene, antiseptice si usor astringente. Se utilizeaza ca eupeptic amar, stimulent in dispepsii si atonii gastro-intestinale, colagog si disfunctii ovariene. Extractele din aceasta specie au actiune antisudorifica pronuntata ( scad secretiile activate de pilocarpina ). Au efect usor hipotermizante. Uleiul volatil ca atare este foarte toxic. Frunzele intra in compozitia ceaiului antiastmatic, ceaiului pentru gargara si in tigarile antiastmatice. Smochin Smochin este o planta de origine mediteraneana. Era foarte raspandit in Antichitate in Grecia, la Roma, in nordul Africii (Cartagina) unde fructele lui erau foarte apreciate si erau socotite ca au o actiune favorabila asupra organismului din cauza virtutilor sale intaritoare si igienice. Grecii si romanii aveau o consideratie deosebita pentru acest fruct. Se povesteste ca, prin contemporanii sai, Caton aprecia atat de mult acest fruct incat era supranumit philo suxo (iubitorul de smochine). Socotita ca extrem de hranitoare si de intaritoare (intr-adevar, datorita mai ales bogatiei sale in zahar) smochina era consumata de toti cei care aveau de facut eforturi mari fizice; atletii consumau multe smochine atunci cand faceau antrenament fizic intens si mai ales in timpul concursurilor. Printre muncitori, mai ales la tara, smochinele formau o parte importanta a alimentatiei. Galien povesteste ca, multumita consumarii lor, paznicii viilor care in perioada culesului se hraneau numai cu paine, struguri si smochine se simteau foarte bine in urma acestei alimentatii fiindca se ingrasau simtitor. Proprietatile nutritive ale smochinelor. In timpul Renasterii smochinele erau des recomandate datorita proprietatilor lor nutritive de netagaduit si a virtutilor lor laxative. Compozitia smochinelor este cu totul diferita, dupa cum este vorba despre smochine proaspete sau uscate: - smochine proaspete: apa 84,8%, materii azotate 0,79%, celuloza 1,23% si materii extractive 12,15 (dintre care 3,7 zahar); smochine uscate: materii azotate 5,20%, materii grase 2,10, materii extractive 79,94 (din care 48,4 zahar), celuloza 8,06 si cenusa 4,70. Un cercetator contemporan a gasit in toate partile smochinului un latex capabil sa digere fibrina si datorita acestei afectiuni el a fost comparat cu sucul pancreatic. Acest latex cuprinde o amilaza care lucreaza asupra amidonului si o proteza care ataca mai ales laptele fiert. Este interesant de amintit ca grecii din antichitate intrebuintau latex-ul smochinului la prepararea branzeturilor. Smochinele nu au contraindicatii. Smochina proaspata are un miros duceag, o aroma delicata si patrunzatoare, se topeste in gura si lasa o minunata senzatie de prospetime, cu un parfum subtil, nedefinit. Din pacate la cea mai neinsemnata lovire, coaja ei extrem de subtire crapa, carnea se vestejeste, fermenteaza si capata un gust de putreziciune. Semintele pe care le cuprind dau smochinelor proprietati laxative, care sunt cunoscute din totdeauna si sunt apreciate de foarte multe persoane cu intestinul lenes. Uscate, smochinele sunt si mai hranitoare pentru ca substantele pe care le cuprind se gasesc in proportii mai ridicate (100 grame de smochine uscate produc 250 calorii). Decoctia de smochine da un lichid care poate sluji drept gargara in angine. Intrebuintarea sa a fost recomandata, de asemenea, contra abceselor gingiilor; in acest scop se aplica o jumatate de smochina pe regiunea umflata.

Smochinele nu au contraindicatii. Cand sunt culese prea devreme pot sa provoace unele iritatii pe mucoasele gurii si tubului digestiv (diaree) si, la persoanele predispuse, pot provoca reactii cutanate (acnee, eczema etc.). Singura contraindicatie in cazul smochinelor uscate este pentru diabetici care digera perfect smochinele proaspete, dar nu le suporta intotdeauna bine uscate. Sovarvul Sovarvul este o planta perena, inalta de 30-60 cm, cu tulpina in 4 muchii, verde, uneori rosietica, acoperita cu peri, lemnoasa si ramificata la partea superioara. Frunzele sunt opuse, scurt petiolate, de forma ovala, aproape glabre, cu marginea intreaga sau usor dintata. Privite in zare se observa puncte transparente (celule cu ulei eteric). Florile au culoare purpurie, rareori alba, reunite in buchete la varful tulpinii si al ramurilor. Florile sunt inconjurate de bractee cu marginea de culoare purpurie. Infloreste incepand din iulie pana in august. Creste prin fanetele din regiunea de dealuri si de munte.

Se recolteaza planta inflorita, de la punctul de unde incepe sa se ramifice. In perioada de inflorire si mai ales in orele de dimineata, planta contine cea mai mare cantitate de ulei eteric. Planta se usuca in straturi subtiri. In cazul in care se usuca pe cale artificiala, temperatura de uscare nu va depasi 35 grade C. Din 2-3 kg planta proaspata, se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in bolile aparatului respirator manifestate prin bonsita, tuse si in boli de stomac. Intern: sedativ, bronhodilatator, antispastic, expectorant. Splinuta (Solidago virga-aurea) - floare-boiereasca, smeoaica, splinarita Splinuta, florile se pot aduna din iulie pina in octombrie. Se utilizeaza in bolile si hemoragiile intestinale. Splinuta este apreciata insa cu predilectie ca planta de leac impotriva bolilor renale. Florile si frunzele creeaza o senzatie racoritoare si intrucit planta deshidrateaza, ea este recomandata in afectiunile renale si vezicale. Marele medic naturist, preotul Kunzle, istoriseste in scrierile sale despre un barbat de 45 de ani care suferea de o boala grea de rinichi ce se tot agrava. In cele din urma a trebuit sa-i fie scos un rinichi. Si celalalt rinichi avea puroi si nu mai putea functiona normal. Atunci omul s-a pus pe o cura cu splinuta. A amestecat splinuta, dragaica (sinziene) si urzica-moarta-galbena in parti egale, si-a pregatit din ele un ceai si a baut 3-4 cesti in timpul zilei, in inghitituri mici, drept care boala i-a trecut complet, dupa cum singur a declarat, on 14 zile.

Splinuta are efect impreuna cu dragaica si urzica-moarta-galbena sau alba chiar si in scleroza renalal, in irigarea renala si la racordarea la rinichiul artificial, in toate cete trei cazuri am putut obtine succese prin tratamentut fitoterapeutic indicat. Astfel, un barbat in virsta de 52 de ani, considerat de doctor a avea scleroza renala incurabila si pensionat de boala, a venit grifind si asudind la mine, dupa ce a urcat scara pina la etajul intii si s-a trintit - rasuflind din greu - intr-un fotoliu. Dupa numai o saptamina in care a baut zilnic cite 3 cesti din amestecul de ceaiuri mentionat, i-a mers deja vizibil mai bine. Folosea insa toate plantele proaspete, din natura. Dupa a treia saptamina nu-l mai supara nimic. Toate incordarile nervoase de pe urma diverselor stari sufletesti ale omului se descarca prin rinichi. De aceea, dupa un soc de ordin afectiv, fie moartea subita a cuiva apropiat si drag, fie orice alta nenorocire, se stie ca rinichiul este eel care sufera mai mult. Splinuta se dovedeste a fi o planta medicinala care influenteaza cit se poate de pozitiv viata afectiva. Ca atare, ceaiul de splinuta ar trebui consumat neaparat in cazul unor deceptii si al altor stari sufletesti stresante. Ingerul pazitor al plantelor medicinale se gaseste in imediata apropiere a splinutei. Simtim efectul ei de echilibrare in stari emotionale grele, asemenea unei miini care mingiie, consoleaza si calmeaza. Deja privelistea splinutei in mijlocul naturii actioneaza asupra noastra linistitor. Ar trebui sa fim recunoscatori ca stim in apropierea noastra o planta care aduce atita mingiiere. Ceaiul: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de splinuta cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Stejar (Quercus robur) - gorun, gorin, goron, gr din, gr dun, gurun, jip, tufan Stejar arbore inalt pana la 50 m, cu coroana larga, frunze alterne lobate, flori dispuse monoic in amenti, fructul - o ghinda. Il puteti intalni pe dealurile mijlocii si inalte, formand arborete pure sau arborete in amestec cu alti arbori. Se recolteaz scoar a neted a ramurilor tinere de 3-5 ani, cu grosimea de pn la 10 cm, recoltat n perioada optim din martie-aprilie, cnd scoar a se desprinde u or datorit nceperii circula iei sevei. Recoltarea const n t ieri inelare la distan e de 10-30 cm care se unesc apoi printr-o t ietura n lung, astfel fragmentele desprinse n form de tub se usuc la soare n aer liber, n strat sub ire. Bolile n care se utilizeaz : Uz intern: diaree, hemoragii interne, ciclu menstrual abundent, colici abdominale. n tratamentul intern aplica iile cu aceast plant se realizeaz printr-un decoct preparat din: 2 linguri e coaj m run it la 200 ml ap rece care se fierbe 20-30 min din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Uz extern: amigdalite, r ni purulente, stomatite, dureri de din i, faringit , hemoragii nazale, hemoroizi, transpira ii la picioare. Un decoct din 3 linguri e la 200 ml ap rece care se fierbe tot 20-30 min i care se utilizez la gargar de 3-4 ori pe zi ca i pentru comprese i b i de sezut. Fructele de stejar con in amidon, uleiuri, s ruri minerale, vitamine. Pentru a fi folosite se pulverizeaz ca antidiareic sub form de decoct - o linguri de ghind la o ce cu de ap , care se bea diminea a, pe stomacul gol. Cafeaua de ghinda este indicat i n tratarea anemiilor i a rahitismului.

Stanjenelul Stanjenelul este o planta ierbacee, perena, cu un rizom gros si carnos, cu miros de iarba, din care porneste o tulpina cilindrica, terminata cu multe flori. Frunzele sunt lunguiete, putin ascutite, in forma de sabie, dispuse cate 4-6 in buchet. Florile sunt mari, de culoare violetinchis, slab mirositoare. Floarea este formata din 3 petale externe indoite in jos, acoperite se partea superioara cu periuta de peri galbeni. Celelalte 3 petale sunt indreptate in sus. Are 3 stamine si un ovar asezat sub petale. Infloreste in lunile mai-iunie. Se cultiva mult prin gradini ca planta ornamentala. Se recolteaza rizomul in anul 2-3 de vegetatie, incepand din luna iulie, continandu-se pana toaman tarziu. Uneori rizomii se pot scoate din pamant primavara inaintea inceperii vegetatiei. Se prefera uscarea inceata pe cale naturala, la soare. Uscarea se poate face si pe cale artificiala cu conditia ca temperatura sa nu depaseasca 35-40 grade C. Din 4-5 kg rizomi proaspeti se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in industria de parfumuri si cosmetica. Cercetarile facute au demonstrat ca frunzele si florile contin vitamina C in cantitati destul de apreciabile (1-4%) Praful de stanjenel provoaca iritarea mucoaselor, urmata de vomitari. In timpul lucrului se va purta o masca sau tifon la nas si gura. Strigoaia Strigoaia este o planta vivace, inalta de 50-175 cm, avand in pamant un rizom gros, de forma cronica, terminat cu o coroana de radacini lungi. Frunzele sunt late, ovale, lungi, cu nervuri paralele, acoperindu-se prin tecile lor. Florile sunt de culoare alb-verzuie, asezate intr-un buchet alungit la varful tulpinii. Infloreste in lunile iunie-august. Creste prin poienile si pasunile din regiunea muntoasa. Rizomul cu radacinile se recolteaza toamna, in lunile septembrieoctombrie, sau primavara devreme, inaintea aparitiei primelor frunze. Rizomii cu radacinile se usuca cat mai repede, intr-un loc bine aerisit sau direct la soare.

Cand se foloseste caldura artificiala, temperatura nu trebuie sa depaseasca 50 grade C. Din 3-4 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in industria de medicamente. Strigoaia este o planta puternic otravitoare. Dupa lucrul cu ea se vor spala bine mainile, iar in timpul prelucrarii se va purta o masca din tifon umezit la nas si gura. Intoxicatia cu strigoaie se manifesta prin arsuri in gura, salivatie, sete, varsaturi, diaree, colici, tremuraturi, senzatie de frig, mancarime pe tot corpul. Sulfina

Sulfina, numita si iarba-de-piatra, molotru-galben, sul-cina, trifoi-mare, creste in locuri uscate, pe soluri aride, pietroase. Altitudinal creste din campie pana la 1300-1500 m. Florile de sulfina si levantica se pun intre haine si rufe pentru a le transmite un miros placut si a alunga moliile. Sulfina intra in compozitia tigarilor antiamatice si aroma-tizantului pentru bai. In industrie se foloseste pentru aromati-zarea tutunului. Contine glucoza si acid cumaric, cumarina, care imprima mirosul specific plantei uscate, melilotina, derivati ai acidului cumaric, taninuri, rezine, saruri minerale. Utilizare. Intern: vasodilatator periferic, mareste perme abilitatea vasculara, regenereaza celula hepatica, scade tensi unea arteriala; astringent si aromatizant. Intern: in astm bronsic, bronsite, hepatita cronica, afecti uni renale. Se utilizeaza ca expectorant si emolient in tulburari gastrointestinale si in bolile aparatului respirator. Extern: antiseptic, antiinflamator gingival, calmant (bai). Se utilizeaza ca antiseptic in bolile de ochi, sub forma de bai sau comprese, pentru spalarea ranilor, cataplasme pe umfla turi, gargara in abcese dentare, gingivite, afte, laringite, in reumatism, cataplasme aplicate pe locul dureros. - Intern - infuzie: o lingurita de flori la 250 ml apa clocotita; se beau 3 ceaiuri pe zi. Extern - infuzie. Cantitatea de planta se dubleaza. Aceasta infuzie se foloseste in comprese, instilatii pentru ochi, spalaturi si gargara. Pentru bai: infuzie din 120 g planta uscata la 2,5 litri de apa; lichidul rezultat se amesteca cu apa din cada, cu temper atura de 36^ C; se sta in cada 20-25 minute Sunatoare - (Hyperici herba) Hypericum perforatum Sunetoare se mai numeste in limbaj popular si buruiana-de-naduf, buruiana-de-pe-rozor, crucea-voinicului, drobisor, floarea-lui-loan, hemei-de-pamtnt, lemnie, inchegatoare, osul-iepurelui, pojar, pojarnita, sburatoare, sunaica, sovirvarita. Lungimea partilor care se recolteaza este de 20 30 cm, fiind prevazuta cu ramuri cilindrice, cu doua muchii longitudinale, de culoare verde sau roscat-verzuie, cu frunze eliptice, opuse, glabre, verzi, cu mici puncte negre pe marginea intreaga si cu numeroase punctuatii (glande) pe toate suprafata limbului care privit prin transparenta pare perforat. Florile, dispuse in dichazii, au caliciul i corola pentamere, sepale lanceolate, petale galbene aurii cu puncte negre. Miros caracteristic balsamic, gust aromatic-amar, rezinos si astringent. Contine 0,05-0,10% ulei volatil in partile aeriene si 0,40-0,50% in flori; derivati polifenolici:

o flavonoida-hiperozida (galactozida cvercetolului), rutozid si cvercetol, acid cafeic si clorogenic; tanin de natura catehica pana la 12%, o substanta coloranta, rosul de Hypericum sau hipericina, care are in lumina ultravioleta o puternica fluorescenta rosie, fiind un derivat al naftodiantronei, colina, carotenoide, saponine, acid ascorbic, nicotinic si valerianic. Uleiul volatil contine a-pinen si carburi sescviterpenice, saruri minerale. Utilizari terapeutice: Se utilizeaza in medicina populara ca balsamic antiinflamator al cailor bronsice si genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant si antiulceros. Poseda actiune hipotensiva si vasodilatatoare, analoga cu cea a musetelului si socului. De asemenea o actiune diuretica. A fost pusa in evidenta si este folosita, pentru actiunea coleretica si colagoga, administrandu-se sub forma de infuzie sau decoct. Mai are si unele proprietati antibiotice, nefiind cunoscut principiul responsabil de aceasta actiune, iar hipericina ii confera proprietati fotosensibilisatoare, datorita unui efect fotodinamic.

Ca macerat uleios, Oleum Hyperici coctum sau untul de sunatoare este folosit, indeosebi in medicina populara, ca cicatrizant, in tratamentul arsurilor iar intern in tratamentul ulcerului gastric. Actiunea hipericinei este asemanatoare hematoporfirinei, produs de degradare al hemoglobinei, cu proprietati antidepresive. Este, de asemenea importanta, actiunea de vitamina P a sunatoarei determinata de glicozidele cvercetolului si in primul rand de hiperozida. Acesteia catena glucidica constituita din galactoza, ii confera o mai buna solubilitate, difuziune si permeabilitate, ceea ce explica si actiunea sa vasodilatatoare. Hyperici herba intra in compozitia ceaiului anticolitic, gastric nr.2, hepatic nr.2, preparate farmaceutice precum Fitogastrin, etc. Talpa gastii (Leonurus cardiacd) sau creasta cocosului Talpa gastii (Leonurus cardiacd) sau creasta cocosului face parte din familia Lamiaceae si este o planta ierboasa cu inaltimea de aproape un metru si creste in zona de campie si de deal pana la poalele muntilor. Tulpina in patru muchii este bogat ramificata, iar frunzele au un aspect caracteristic, dintat, imitand conturul labelor de gasca, de unde si denumirea populara a plantei. Frunzele din partea de sus au trei lobi, iar cele din partea de jos au mai multi lobi. Florile sunt de dimensiuni mici si au culoare roz sau roz-liliachie. De la talpa-gastii se recolteaza in scop medicinal partea aeriana inflorita (Herba Leonuri), fara partile mai dure, lemnificate, incepand din luna iunie pana in prima parte a lunii august. De la talpa gastii se pot utiliza in scop terapeutic partile aeriene care se recolteaza, de asemenea, cand planta este inflorita. Se recomanda in starile depresive, de surescitare, planta regland bataile inimii. Scade tensiunea arteriala si produce somnolenta (este de 3 ori mai puternica decatvaleriana!) Principiile active ale plantei produc relaxarea musculaturii netede a vaselor de sange ale inirnii, au un efect sedativ asupra sistemului nervos, mai pregnant decat cel al valerianei, cresc tonusul musculaturii uterului si au efect diuretic. Preparatele din talpa-gastii se utilizeaza la pacienti cu tulburari functionale ale inimii (pe fond nervos), in tulburarile de menopauza , in stari de anxietate , neliniste, in cazuri de hipertensiune arteriala usoara, iar dupa unii autori au si efecte anafrodisiace. Infuzia se prepara din 2 lingurite de planta la 1 cana cu apa. Se beau 2 cani pe zi. Asocierea cu valeriana sipaducel este deosebit de frecvent folosita si utila in afectiunile cardiace. Se poate prepara si o infuzie concentrata, din 3 linguri de planta la 1 cana cu apa. Infuzia aceasta se administreaza in doza de 3-5 linguri pe zi. Se poate administra si sub forma de pulbere. Se administreaza 1 varf de cutit de 3 ori pe zi, timp de 2 saptamani. Pentru tratarea durerilor reumatice se mai pot utiliza comprese locale cu infuzie din 25 g, planta maruntita oparita cu 250 ml apa. Tei - (Tiliae flos) Tilia cordata - Tei rosu, Tei mare, Tei alb Tei inflorescentele cu sau fara bractee recoltate la inceputul infloririi de la cele trei specii. Florile speciei T. tomentosa, in numar de 5-10 (15) sunt mai scurte decat bracteele. Bracteele sunt sesile sau scurt pedunculate, de 8-10 cm lungime, 1,5-2 cm latime, eliptice sau lanceolate cu fata inferioara des stelat tomentoase (vizibil cu lupa). Culoarea bracteei este verde deschis, avand nervura mediana concrescuta cu pedunculul inflorescentei pana la jumatatea ei. Flori galbene aurii cu 5 sepale verzi galbui, caduce, stelat tomentoase; 5 petale libere si spatulate si 5-11 parapetale (staminode) mai scurte decat petalele. Petalele si parapetalele sunt mai groase decat la celelalte specii. Staminele 50-80 formeaza 5 grupuri. Ovarul oval, tomentos, pistilul terminat cu un stigmat globulos, cu 5 lobi. Florile speciei T. cordata, in numar de 3-9 (16), sunt dispuse in inflorescente erect divergente sau intinse orizontal. Bracteele mai

scurte decat la specia anterioara, de cca 6 cm lungime si 1-1,5 (3) cm latime, sunt eliptice sau lanceolate, membranoase, glabre pe fata superioara, cu peri mari pe cea inferioara, reticulat nervate, cu marginea intreaga. Culoarea bracteei este galbena verzuie, are nervura mediana concrescuta cu pedunculul florar pana la jumatatea inferioara. Florile galbene, cu diametrul de aproximativ 1 cm caliciul cu 5 sepale libere, ovale caduce, corola cu 5 petale libere, glabre, spatulate si subtiri. Staminele in numar de 30, 40 formand 5 grupuri, au filamentele lungi si subtiri, purtand cate 2 antere galbene; ovar super, ovoid, acoperit cu peri, pistil prevazut cu un stigmat globulos cu 5 lobi. Florile speciei T. platyphylos, in numar de 3 (9), sunt dispuse in inflorescente nutante. Sepalele sunt lungi pana la 6 mm, petalele pana la 8 mm, ovat oblongi, galbui. Nu au parapetale. La toate speciile mirosul este specific, aromat, gustul dulceag usor astringent, mucilaginos. Florile de la specia T. tomentosa au mirosul mai pronuntat. Mirosul placut al florilor de tei se datoreaza prezentei farnesolului, alcool sescviterpenic aciclic. In florile de tei au fost puse in evidenta o serie de flavonozide derivind de la cvercetol si kempferol si care explica unele din proprietatile farmacodinamice ale produsului. Intre acestea, tilirozida este 3-(p-cumaroil)-glucozida kemferolului. In afara de substantele descrise, in florile de tei se gasesc si zaharoza, taninuri galice si catehice (acidprotocatehic si elagic) cantitati reduse de fraxozida si esculozida, o saponina nehemolitica care este un produs triterpenic identic cu taraxerolul, denumit tiliadina si alaturi de acesta acetatul de b-amirenol. Inflorescentele datorita uleiului volatil au actiune neurosedativa si antispastica; datorita mucilagiilor reduc inflamatiile cailor respiratorii. Datorita acestor proprietati florile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase, in insomnii si ca expectorant in bronsite. Actiunea sedativa poate fi utilizate si la copii mici sub forma de bai cu flori de tei. Intra in compozitia ceaiului calmant, ceaiului calmant impotriva tulburarilor cardiac, ceaiul pectoral 2, in ceaiul sedativ si sudorific, la prepararea apei de tei si in compozitia unor preparate magistrale. Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) Ceaiul de traista-ciobanului, din care se consuma zilnic 2-3 cesti, se intrebuinteaza cu mare succes in toate tipurile de hemoragii, ca de exemplu in hemoragiile nazale, stomacale, intestinale si in metroragii (hemoragii uterine nereguiate). In cazul ranilor singerinde, la care singele nu vrea sa se opreasca, infuzia de traista-ciobanului are un efect hemostatic uimitor. In cazul menstruatiilor abundente, se beau, timp de 8-10 zile inainte de venirea ciclului, zilnic cite 2 cesti de ceai, fotosind 1 lingurita (cu virf) de traista-ciobanului la 1 ceasca. Acest ceai serveste si la reglarea ciclului pe parcursul pubertatii. In timpul menopauzei, de asemenea, fiecare ferneie ar trebui sa bea 4 saptamini de-a rindul cite 2 cesti zilnic, sa intrerupa apoi pentru 3 saptamini si sa repete periodic acest tratament. Pentru hemoroizii care singereaza, se fac mici clisme intestinaie, bai de sezut sau spalaturi cu infuzie calduta de traista-ciobanului. Mamele care au sinii umflati in timpul alaptatului ar trebui sa-si incalzeasca la aburi (intr-o sita) traista-ciobanului proaspata, s-o puna intre pinze si sa sio aplice local calda, sub forma de comprese.

Se recomanda cu succes in cazul hemoragiilor renale 2 cesti pe zi cu un amestec de ceaiuri din traista-ciobanului si coada-calului in parti egaie. Traista-ciobanului este insa - asemanator viscului - si o planta medicinala care regleaza circulatia singelui, fiind indicata deci in mod deosebit atit ia hiperiensiune cit si la hipotensiune arteriala. Spre deosebire de ceaiul de visc, care se face lasindu-se viscul peste noapte in apa la rece, acest ceai se pregateste oparind traista-ciobanului. Se iau 2 cesti pe zi si se intrerupe consumul de ceai atunci cind circulatia s-a normalizat. Un efect curativ la fel de bun ca si viscul il are traistaciobanului in hemoragiiie menstruale. Si in acest caz, ceaiul se bea numai o perioada de timp. Aceasta planta medicinala de mare valoare este de un real ajutor la toate bolile musculare externe. Este interesant ca despre acest lucru nu s-a scris nimic in aproape nici o carte moderna de plante medicinale. Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Bai de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut". Comprese cu aburi: Se pun 2 muni pline de traista-ciobanului, daca se poate proaspata, intr-o sita care se tine peste abur. Planta muiata ia abur se baga intr-o bucata de pinza care se aplica local sub forma de compresa. Tinctura de traista-ciobanului: Traista-ciobanului proaspata, cu fiori, frunze, tulpina si pastai, se taie marunt si se introduce intr-o sticla pina la git, se toarna deasupra rachiu de secara sau de fructe de 38-40% (plantele sa fie acoperite) si se lasa sa stea 14 zile la soare sau la caldura. Trei frati patati - (Violae tricoloris herba) Trei frati patati formata din planta intreaga, fara radacina recoltate in timpul infloririi. Tulpina este simpla sau ramificata, acoperita cu peri scurti si drepti; frunzele lungi de 1-3 (5) cm, late de 5-20 mm, pe margini cu dinti obtuzi. Forma lor difera dupa nivelul la care se gasesc. Petalele superioare ale florilor, de obicei de culoare violet inchis sau deschis, mai rar alb galbui; cea inferioara aproape triunghiulara este galbena cu dungi de culoare inchisa, iar cele laterale ovale, albe, galbene sau violet albastrui. Fara miros, gust mucilaginos amarui. Planta contine mucilagii, cantitati mici de saponozide triterpenice, derivati si esteri ai acidului metil salicilic, saruri minerale; florile contin un pigment galben de natura flavonoidica (violacvercetina) sinonim cu rutozidul, carotenoide (violaxantine), antocianozide, violanina care prin hidroliza se dedubleaza in glucoza, ramnoza acid p-cumaric si delfinidina, mici cantitati de ulei volatil, vitamina C, tanin, caroten si gume. Utilizari terapeutice: Datorita prezentei saponozidelor triterpenice si rutozidului, are proprietati diuretice si expectorante. Are activitate depurativa, antialergica si usor laxativa. Se recomanda si in tratamentul unor dermatoze de natura artritica si in unele dermatoze frecvente la copii. Extern sub forma de comprese amelioreaza dermatozele si tuberculoza pielii. Trifoiste Trifoiste, planta perena, inalta de 15-30 cm, avand in pamant un rizom lung, gros si ramificat. Frunzele apar in varful rizomului, sunt trifoliate, lung petiolate, avand o teaca ce inconjoara rizomul.

Florile sunt de culoare alb-roza asezate pe o codita lunga, caliciul si corola avand 5 diviziuni. Petalele prezinta pe fata interna numerosi peri alburii. Staminele au anterele rosii-violacee. Infloreste in lunile maiiunie. Creste prin locurii umede, mlastini, lunci din regiunea de campie si munte. De la trifoiste se recolteaza frunzele cu sau fara petiol in perioada infloririi.Se va evita smulgerea frunzelor, deoarece rizomii ies cu usurinta din pamant ceea ce ar duce la distrugerea acestei plante. Frunzele se usuca cat mai repede dupa recoltare. Uscarea se face in locuri aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 6070 grade C. Din 5-6 kg de frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Datorita unui principiu amar, ceaiul de trifoiste are proprietatea de a mari pofta de mancare. Trifoiul alb Trifoiul alb este o planta mica, perena, ierbacee, glabra, cu tulpina culcata la pamant, din care pornesc radacini. Frunzele sunt trifoliate, adeseori patate cu alb sau o pata mai inchisa, dispuse pe un petiol lung. Pe tulpina, la baza petiolului, se gasesc stipele membranoase, ascutite la varf, albe-galbui, cu nervuri verzi si liliachii. Florile sunt de culoare alba sau usor roze, pe masura infloririi ele se brunifica.

Sunt dispuse in capitule globuloase, asezate la varful unor pedunculi drepti, mai lungi decat frunzele.Infloreste in luna mai pana in septembrie. Creste prin locuri cultivate, livezi si fanete. Capitulele florale fara codite se culeg la inceputul infloririi. Florile de trifoi se usuca pe cale naturala, la soare, sau in locuri aerisite. Uscarea pe cale artificiala se face la o temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg flori proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in raceala, gripa. Troscot Troscot este o planta ierboasa, anuala, cu tulpinile ramificate si intinse pe pamant, acoperite pana la varf cu frunze. Frunzele sunt liniarlanceolate, lungi de cca. 3 cm si late de 0,5-1 cm. Sunt glabre pe ambele fete, cu marginile intregi.

In locurile unde frunzele sunt fixate pe tulpina se observa o membrana albicioasa ce inconjoara tulpina, numita ochree. La subsuara frunzelor se afla 2-4 flori de culoare alb-verzuie, pe margini alb-roz. Fiecare floare are 5 diviziuni ce tin locul sepalelor si petalelor. Urmeaza apoi 8 stamine ce inconjoara un ovar cu 3 stile. Infloreste din iunie pana in septembrie. Planta este comuna in toata tara.

Se aduna iarba prin smulgere in momentul infloririi. Se inlatura radacinile si partea de jos a tulpinii care este lemnificata si lipsita de frunze. In locurile grase, cu umezeala suficienta, troscotul are o tulpina ridicata pana la 15-20 cm. Planta se intinde in locuri aerisite sau uscatorii cu aer cald, la o temperatura de 40 grade C. Din 4-5 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste ca astringent in diaree. Intern: hipotensiv, antidiareic. Turita mare - (Agrimoniae herba) Turita mare tulpini obtuz costate sau rotunde cu diametrul de max. 4mm, simple sau ramificate spre varf, moi, paroase, indesuit foliate. Frunze de 8-16 cm, late de 4-8 cm, cu 5-9 foliole mari intre care sunt adesea 6-10 foliole mici. Foliolele sunt sesile, eliptice sau ovate, cu 6-13 dinti, dispers paroase sau cenu iu pubescent-tomentoase, uneori cu glande pe partea inferioara. Inflorescenta pana la 30 cm lungime. Sepale ovat triunghiulare, petale obovate de culoare galbena. Miros slab, gust amarui, astringent. Contine taninuri catehice, galotanin si elagitanin, cvercetina libera, hiperina si rutozid, glicozizi ai apigeninei si luteolinei, substante amare, urme de ulei volatil, bioxid de siliciu, acid nicotinic, vitaminele C si K, acid ursolic. Utilizari terapeutice: proprietati astringente datorita taninurilor si stimulente ale apetitului datorita substantelor amare. Indicata in afectiuni cronice stomacale si ca eupeptic amar. Intra in compozitia ceaiului antidiareic si hepatic nr. 2. Urzica - Urticae herba Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.

Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona i acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic siacetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante. In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline. Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante. Clorofilina de cupru, de culoare verde, este de asemenea, mult utilizata drept colorant verde sau deodorant. In afara de substantele amintite, urzica mai contine histamina, urme de acid formic si o toxina urticanta a carei compozitie chimica este inca nedeterminata. 1/10.000.000 din aceasta toxina produce inca efectul urzicant la nivelul pielii. In urzicile tinere, productia toxinei inca nu are loc. De aceea, nu se vor folosi urzici mature sau batrane, care chiar dupa fierbere, atat lichidul cat si partea vegetala integrata, duce la aparitia unei iritatii gastrice, senzatia de arsura la nivelul pielii, edeme, imposibilitate de a urina. In ceea ce priveste actiunea diuretica, trebuie specificat ca frunzele de urzica se folosesc in special pentru tratamentul bolilor metabolice, ca reumatismul si guta. S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago i sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete. Operatia se efectueaza timp de 2-3 zile, dupa care se face o pauza tot de 2-3 zile ca urmare a sensibilitatii pielii. Procedeul este mai putin eroic decat pare, deoarece cei care aplica acest tratament capata obisnuinta, iar senzatia initiala de arsura se transforma intr-o senzatie de caldura placuta care invaluie tot corpul. Pacientul nu are voie, insa sa vina peste zi in contact cu apa rece, deoarece senzatia placuta de caldura se transforma iarasi in arsura si usturime. Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice. S-a descris si un efect hipoglicemiant dar, ca si in alte cazuri, alaturi de principiul hipoglicemiant exista si unul hiperglicemiant. Se utilizeaza infuzia 5-10 %, decoctul 3-10 % si extractul 1:2 in alcool de 70 C. Pentru tratamentul enterocolitelor se administraza cate o lingura de infuzie la fiecare 1-3 ore, sau 2-5 picaturi de extract alcoolic. Ca purgativ se administreaza cate un paharel de decoct, dimineata, sau 5-10 picaturi de extract alcoolic, de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe luna. Urzica moarta - Lamii albi herba Urzica moarta planta perena erbacee, inalta de 20-50 cm, cu tulpini aeriene erecte sau ascendente, se dezvolta de pe stoloni, are 4 muchii evidente si este paroasa, in general neramificata, goala la interior; frunze: dispuse opus, limb triunghiular ovat lung de 4-7 cm si lat pe jumatate, margine serata cu dinti mari, peri pe ambele fete; petiol lung la frunzele inferioare (aproape cat

limbul), la cele superioare redus; flori dispuse in cime asezate la subsoara frunzelor, cu 3-6 flori albe, mari, corola avand pana la 2 cm, cu baza superioara in forma de coif, iar cea inferioara in forma de lingura. mucilagii, flavonoide, tanoizi, saponine, ulei volatil, vitaminele C si K, acizi fenolici, alcaloizi, amine biogene (histamina, tiramina, metilamina), glicozide, saruri minerale (mai ales potasiu). Florile se utilizeaza empiric fie ca emolient si expectorant, fie ca astringent. Planta intreaga datorita continutului ridicat in tanin (12-14%) este utilizata ca antidiareic. In medicina populara, florile se intrebuinteaza in special in bolile aparatului genito-urinar (dismenoree, leucoree etc.) si in inflamatii ale prostatei. Datorita proprietatilor sale astringente in tratamentul leucoreii constitutionale nebacteriene sub forma de spalaturi sau instilatii vaginale. Se mai poate folosi in unele afectiuni ale cailor respiratorii, in tratamentul tusei si a racelii, ca hemostatic, antimalaric, antireumatic si in tratamentul hipertrofiei de prostata. Organele subterane, se pare ca pot fi indicate in tratamentul ulcerului gastric. Ceaiul de flori de urzica moarta alba este depurativ si actioneaza in tratarea eruptiilor la copii, a anemiei, infectiei streptococice, afectiunilor respiratorii. Extern se intrebuinteaza un decoct tare pentru tratarea arsurilor, nodurilor, varicelor etc. Vasc - (Viscum album) Vasc este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie. Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuie-galbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa. Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Vascul paraziteaza de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul, salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul. De la vasc se aduna ramurile tinere cu frunze. Recoltarea se poate face tot timpul anului. Uscarea vascului se face numai pe cale naturala, in incaperi bine aerisite, ferite de lumina. Din 2-3 kg planta proaspata se obtine 1kg produs uscat. Vascul se foloseste ca hipotensiv. Intern: cardiotonic, antimiotic, brahicardizant. A nu se confunda vascul medicinal cu vascul de stejar sau margaritar (Loranthus europaeus), caracterizat prin: fructe de culoare galbuiinchis, de forma ovala, asezate in forma de strugure, si tulpini de culoare brun-negricioasa pana la cenusiu-inchis. Tratamentul cu vasc se face numai sub control medical. Vascul este o planta parazita pe pomi fructiferi si unii arbori. S-a stabilit ca exista o corelatie intre toxicitatea plantei si provenienta sa(pe ce pom a crescut). Cel mai valoros vasc este cel crescut pe mar. In ordine descrescatoare urmeaza cel crescut pe par, brad, mesteacan, trandafir si frasin. Valeriana - (Valeriana officinalis) - Odoleanul

Valeriana este o planta perena, inalta de 30-150 cm, cu un rizom scurt, gros, din care pornesc numeroase radacini ce prezinta un miros caracteristic. Tulpina este dreapta, fistuloasa (goala la interior), cilindrica, brazdata si acoperita cu frunze opuse. Frunzele sunt adanc divizate, cu segmentul terminal mai mare. Florile sunt de culoare alb-roz, placut mirositoare, asezate la varful tulpinilor si al ramurilor. Fiecare floare are 5 petale unite intre ele intr-un tub scurt. Una dintre petale prezinta o mica umflatura la baza ei. Infloreste in luna mai pana in iulie. Creste prin fanetele umede si luminisurile de padure.

Toamna, dupa ce partea ierboasa a valerianei s-a vestejit, se recolteaza rizomul impreuna cu radacinile. In cazul in care radacinile se culeg primavara, scoaterea lor din pamant se face in lunile februarie-martie. Radacinile de valeriana se usuca in incaperi bine aerisite. Ele se intind in straturi subtiri si se intorc in primele zile pentru a uniformiza uscarea. Radacinile se pot usca si in camere cu aer cald sau uscatorii, la o temperatura cuprinsa intre 35-40 grade C. Cu cat uscarea se face mai incet, cu atat produsul va fi mai aromat. Din 4-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacinile de valeriana au actiune calmanta asupra sistemului nervos. Intern: sedativ, diminueaza secretiile gastrice, astispastic, antitiemetic. Valeriana se poate confunda cu canepa-ciobanului (Eupatorium canabinum) cu care se aseamana prin inaltime, frunze opuse si divizate si inflorescenta de tip umbeliform. caracterele botanice sunt net diferentiate, iar radacina este lipsita de miros. Vinarita - (Asperula odorata) Vinarita este o planta vivace, ierbacee, inalta de 15-25 cm, cu tulpini drepte, in 4 muchii, neramificate, fara umflaturi la noduri. Frunzele sunt dispuse in verticile cate 6 in partea inferioara a tulpinii si 8 la cea superioara. Ele au o forma oval-lunguiata, acoperite cu peri aspri pe margini si pe nervura principala. Intreaga planta este glabra, cu aspect lucios, mai ales pe partea superioara a frunzelor. Florile sunt albe, marunte si placut mirositoare, dispuse in buchete la varful tulpinii. O floare este compusa dintr-un caliciu cu 4 sepale foarte mici, corola in forma de palnie cu 4 petale si 4 stamine. Fructul uscat este format din doua parti (caprpele) pe care se afla asezati peri tari cu varful intors in forma de carlig. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste prin paduri umbroase, de la ses pana in regiunea de munte. Vinarita se culege inainte sau la inceputul infloririi. Principiul activ (cumarina) se formeaza la inceputul dezvoltarii plantei si apare numai la uscarea ei. Vinarita se usuca la umbra, pe cale naturala, intinsa in straturi subtiri. In cazul uscarii pe cale artificiala, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 6-7 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in bolile de ficat, ca diuretic si mai ales in industria lichiorurilor. Intern: dischinezia biliara. Volbura (Convolvulus arvensis)

Volbura este o planta perena, cu tulpina volubila, intinsa pe pamant sau incolacita de alte plante, cu frunze glabre asezate altern. In pamant are o radacina lunga si subtire de culoare alba. Frunzele sunt ovale sau sagitate, asezate pe un petiol lung. Florile au forma unei palnii, de culoare alba cu dungi roz pe partea exterioara. Ele sunt placut mirositoare. Infloreste incepand din iunie pana in august. Volbura este o planta comuna ce creste prin terenurile lucrate, gradini si pe langa drumuri. Se smulge intreaga planta impreuna cu radacinile, inainte de inflorire (aprilie-mai). Volbura se usuca in straturi subtiri in locuri bine aerisite. Din 4-6 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Volbura are proprietati laxative. Impreuna cu volbura se poate recolta si planta numita cupa-vacii (Calystegia sepium). aceasta are portul mult mai mare, florile sunt mari, albe, lipsite de miros. creste pe langa garduri, de care se agata, si la marginea apelor. La infatisare seamana cu volbura. infloreste in lunile iulie-septembrie. Are aceleasi intrebuintari ca si volbura. Zmeur - Rubi idaei folium Zmeur foliole ovat-lanceolate inegal din ate pe margini f r pe iolul principal, de culoare verde pe suprafa a superioar cenu ie pe cea inferioar . Mirosul frunzelor uscate este pl cut, gustul astringent. Frunzele con in tanin (cca 10%) substan e de natur flavonoidic , cca 800 mg% vitamina C. Fructele proaspete con in acid citric, malic i formic, zaharuri, tanin, pectine, antociani, glicozidici, substan e de natur flavonoidic , vitamina C. (cca 50 mg%). i alb sau alb

Utilizari terapeutice: F r a avea o ac iune farmacodinamic specific , frunzele sunt utilizate empiric ca depurativ i astringent, iar extern sub form de gargar n afec iuni faringiene. Intr n compozi ia ceaiului aromat. Dup unii autori, frunzele au ac iune antispastic i uterotonic . Siropul ob inut din fructele proaspete este utilizat n farmacie corectiv pentru diferite siropuri medicinale.