Muşchii

Prof. Pop Aurel

 Muşchii formează o altă grupa
de plante, mai evoluate decât cele
studiate până acum.
Din această grupa fac parte
plante deosebit de variate.
Unele au aspectul unor lame
verzi ramificate, numite şi
muşchi inferiori- talofite (Fierea
pământului-Marchantia
polymorpha) , , altele sunt
frunzoase şi dacă au condiţii
bune de viaţă ating 10-20 cm-
sunt muşchii superioriMușchiul
de pământ (Politrichum
commune) .
La aceştia apar organe că
tulpiniţa şi frunzele, dar
incomplete din punct de vedere al
structurii lor.
 Datorită alcătuirii lor şi mai
ales datorită unor însuşiri, ei se
întâlnesc pe tot globul
pământesc, de la Ecuator până
la regiunile polare, din regiunile
însorite, până în vârful munţilor.
Îi întâlnim în locurile umede
(pietre, ziduri, peşteri, grote),
chiar şi în apele dulci, dar
niciodată în apa mării.
• Unul dintre cei mai cunoscuţi
este muşchiul de pământ
 Mediul de viaţă al muşchilor
Cel mai bine cresc în locurile
luminoase din păduri
(luminişuri), dar şi în cele
umbroase cu condiţia să fie cât
mai multă umezeală.
 Alcătuirea muşchilor
Deoarece trăiesc mai mulţi la
un loc, formează împreună
covoraşe moi şi verzi.
Dacă din acest covoraş vom
desprinde un singur fir vom
observa că el prezintă mai multe
părţi:
 Rizoizii- sunt fire subţiri
maronii, care se afla în sol.
Au rolul de a fixa plantă în
sol, pot absorbi chiar apă, dar nu
sunt rădăcini.
Ei nu au vase conducătoare
şi nici perişori absorbanţi.
 Tulpinita- se afla la suprafaţa solului, este
dreaptă, verde, neramificata.
Nici ea nu prezintă vase conducătoare
dar asigura creşterea continuă a
muşchiului.
 Frunzele - sunt aşezate pe
tulpiniţa, nu au peţiol, au formă
triunghiulară, se îmbracă unele
pe altele şi toate îmbraca
tulpiniţa.
Nu prezintă nervuri, deci nici
ele nu au vase conducătoare.
Au în schimb multă clorofila
şi la microscop apar formate dintr-
un singur strat de celule.
 Hrănirea muşchilor
Având clorofila, muşchii se
hrănesc autotrof.
Dar fără rădăcini şi vase
conducătoare, cum îşi iau apa şi
sărurile minerale?
Este timpul să cunoaştem
câteva însuşiri particulare ale
acestor plante.
Ele pot să ia apa din mediu
pe toată suprafaţa corpului lor,
prin rizoizi, dar mai ales prin
frunzele care acoperă tulpiniţa.
Pot lua apa din ploaie, din
rouă, ceaţă, absorb chiar şi
vaporii de apă.
 Acest lucru este uşurat de
faptul că frunzele sunt formate
dintr-un strat subţire de celule.
Dar acest fapt le conferă şi un
dezavantaj.
Muşchii se usucă foarte
repede în lipsa apei, dar nu mor.
Ei pot să rămână sub această
formă foarte mulţi ani.
Rezista foarte bine la secetă
îndelungată şi la frig.
 Când cantitatea de apă din
mediu începe să scadă, frunzele
lor se răsucesc în cornet,
micşorând şi împiedicând
transpiraţia.
Treptat, îşi încetinesc funcţiile.
Dar în prezenţa celei mai mici
cantităţi de apă (chiar şi numai
sub formă de vapori), ei îşi revin
şi înverzesc.
 O altă însuşire este aceea că
atunci când cantitatea de apă
scade, partea de jos a tulpinii
poate să moară, dar planta
rezistă datorită părţii ei
superioare, absorbind apa prin
frunze.
Astfel, părţile moarte participă
în timp la formarea solului.
 Înmulţirea la muşchi
Muşchii au un ciclu de înmulţire.
În covoraşul de muşchi unele tulpiniţe formează în vârful lor organe
bărbăteşti care conţin celule bărbăteşti ce au doi flageli (două firişoare
subţiri, ce la ajută să se deplaseze).
Alte tulpiniţe formează în vârf organe femeieşti în care sunt celule
femeieşti care nu se deplasează.
 Celulele bărbăteşti ”înoată” în apă şi ajung la celulele femeieşti.
Aici, celulele bărbăteşti se unesc cu cele femeieşti şi formează celula-
ou, care nu se desprinde de plantă mamă, ci încolţeşte şi formează un
filament subţire care are în vârf o capsulă cu un căpăcel.
Capsula este protejată de scufie. În interiorul capsulei se formează
sporii.
Acesta este sporogonul
 La maturitate scufia cade,
capsula se deschide şi sporii sunt
puşi în libertate şi uşor purtaţi de
vânt.
Când găsesc condiţii favorabile,
încolţesc şi formează pe sol un tal
filamentos numit protonema.
Acesta este formată din celule
alungite cu multă clorofilă şi se
prinde de substrat prin rizoizi.
Protonema seamănă cu algele
verzi cu tal ramificat, ceea ce
demonstrează că muşchii au
evoluat din algele verzi.
 Pe protonemă apar muguri ce vor forma fiecare un nou fir de muşchi.
Aşa se explică prezenţa a numeroşi muşchi la un loc, alcătuind covoraşe
dese şi moi.
Treptat, protonema se usucă şi muşchii pot trăi separat.
 Importanţa muşchilor
 Cunoaştem faptul că muşchii
şi lichenii sunt primele plante
care pot trăi pe solul încă
neformat în totalitate şi, după
moartea lor, participa la
formarea solului, mărindu-i
grosimea.
 Formând covoraşe dese reţin
bine apa care poate pătrunde în
sol, ajutând la formarea lui şi la
evitarea eroziunii.
 Muşchii apară de frig bulbii şi
rizomii plantelor din pădure.
Păsările îşi căptuşesc
cuiburile cu muşchi, iar omul îi
foloseşte la împachetarea vaselor
casabile sau la realizarea
aranjamentelor florale.
Muşchiul de turbă creşte în
regiuni mlăştinoase şi din el se
formează cărbunele de turbă
(cărbune inferior), folosit drept
combustibil.
REŢINEŢI!
 Apa este
indispensabilă
celulelor bărbăteşti
pentru a ajunge la
celulele femeieşti.
 La muşchi se poate
vorbi de un ciclu de
înmulţire.
 Muşchii au evoluat din
algele verzi.
 Prin alcătuirea lor
formează o grupă de
plante ce face
trecerea spre plantele
superioare.
 Ferigile- plante
superioare fără flori
 Ferigile (Încrengătura
Pteridophyta) formează o altă grupă
de plante care face trecerea de la
talofite la plantele superioare cu
flori, mai evoluate decât muşchii.
 Mediul de viaţă
Sunt plante iubitoare de
umezeală, de aceea le întâlnim în
locurile unde este răcoare sau
lumină, dar nu foarte puternică.
Aceste condiţii sunt întâlnite în
pădurile de câmpie, dar în special
în cele de la munte, pe valea
râurilor.
 Alcătuirea unei ferigi
Feriga prezintă organe
vegetative, adică rădăcină, tulpina
şi frunze, dar nu face niciodată
flori.
Plantele care au corpul format
din organe alcătuite din ţesuturi
specializate fac parte din grupa
numită cormofite.
 În această grupă intră muşchii
superiori, ferigile şi toate plantele
cu flori.
 Rădăcina- se află sub forma unor
fire subţiri, maronii.
Ele fixează planta şi absorb apa
cu sărurile minerale.
 Tulpina.
Este subpământeană şi are
forma unui cordon de culoare
maronie, dispus orizontal şi care
se afla în adâncime.
Aceasta tulpină poartă numele de
rizom şi este acoperită de solzi
maronii care sunt de fapt frunze
nedezvoltate.
În vârful rizomului se află un
mugur prin care se face creşterea
rizomului în fiecare an.
Părţile mai în vârstă ale rizomului
au culoarea maronie şi poartă urme
(cicatrice) ale frunzelor.
Prezenţa mugurelui şi a frunzelor
ne arată că acest organ este o
tulpină.
Rizomul acumulează în fiecare an
substanţe de rezervă, în special
amidon.
 Frunzele.
În fiecare primăvara, din mugurele
rizomului creşte un mănunchi de frunze
care ies la suprafaţa solului.
Când sunt tinere, ele sunt răsucite la
vârf ca un şarpe, pentru a putea străbate
prin sol şi frunziş.
Datorită formei lor feriga este
cunoscută şi sub numele de ”iarbă
şarpelui”.
Cu timpul ele se derulează şi cresc
repede devenind frunze cu peţiol şi limb
mare şi adânc crestat (dublu penat-
compuse).
Ele prezintă nervuri.
 Dacă vom face secţiuni prin
toate organele ferigii şi le vom privi la
microscop vom observa vasele
conducătoare prin care circulă
seva brută şi elaborată.
Cunoscând acum structura ferigii
ne putem da seama că acest grup
este mai evoluat decât cel al
muşchilor deoarece:
 Prezintă toate organele vegetative
(rădăcină, tulpina, frunzele);
 Prezintă vase conducătoare;
Totuşi aceste plante nu
formează flori.
 Hrănirea
Prezentând clorofila, ferigile au
hrănire autotrofă.
Înmulţirea ferigilor
Ferigile se înmulţesc prin spori.
Prezintă şi ele ciclu de înmulţire,
dar deosebit de cel al muşchilor.
Pe fata inferioară a frunzelor se
formează mici umflături, la început
verzi, apoi galbene şi la maturitate
maronii
 Acestea sunt sporangii, care se
prind de frunze printr-un pedicel şi
sunt plini de spori.
Pe vremea uscată, peretele
sporangelui crapa şi pune în
libertate sporii.
Pentru că sunt uşori, ei sunt
purtaţi de vânt.
Când ajung pe teren umed
încolţesc şi dau naştere la o lamă
verde în formă de inimă numită
protal.
Protalul se poate hrăni singur
(autotrof).
Pe fata inferioară prezintă
firişoare maronii (rizoizi) care se
fixează în sol.
 Tot pe fata inferioară se formează organele bărbăteşti ce vor avea
celule bărbăteşti şi organe femeieşti cu celule femeieşti.
Celulele bărbăteşti sunt mobile şi înoată în apă (rouă) ce acoperă
protalul, până la celulele femeieşti care sunt imobile.
Prin unirea unei celule bărbăteşti cu celula femeiască se formează
celula-ou.
 Imediat, din celula-ou ia naştere
o nouă plantă care creşte foarte
repede.
Protalul dispare treptat.
Pe protal pot exista mai multe
organe femeieşti cu câte o celulă
femeiască, dar numai una se va
dezvolta.
• Feriga este o plantă terestră,
dar apa îi este indispensabilă
pentru înmulţire.
 Importanta ferigilor
Ferigile prezintă o importanţă
teoretică şi practică.
Ferigile au evoluat din algele
verzi, lucru dovedit de prezenţa
protalului care seamănă cu algele
verzi.
De asemenea, ele stau la baza
plantelor superioare fiind primele
plante la care întâlnim vase
conducătoare lemnoase şi
liberiene.
 Importanţă practică
 Rizomul conţine pe lângă amidon
şi alte substanţe din care se prepară
medicamente contra viermilor
intestinali.
 Din rizom se obţine cleiul.
 Frunzele sunt folosite la
realizarea buchetelor şi
aranjamentelor florale.
 Ferigile străvechi, care erau
adevăraţi arbori, au format cărbunii
de pământ.
Sfârşit