VARIABILITATEA EREDITARĂ

VARIABILITATEA GENETICĂ
probleme:

1. Variabilitatea: definiţie şi surse

2. Mutaţiile genice:
2.1. Substituţiile nucleotidice
2.2. Deleţiile si inserţiile nucleotidice mici
2.3. Recombinări omoloage nealelice
2.4. Expansiunea instabilă a repetiţiilor
trinucleotidice
2.5. Corelaţii dintre genotip şi fenotip
3. Mutaţiile cromosomice şi genomice

2
 1. VARIABILITATEA GENETICĂ: definiţie şi surse

Variabilitatea genetică = ansamblul de fenomene

care produc diferenţele genetice
- între indivizii unei populaţii,
DIVERSITATE
- între populaţii diferite
EVOLUŢIE
Sursele de variabilitate:
1.1. Recombinările genetice,
1.2. Mutaţiile,
1.3. Migraţiile.
3
 1.1. Recombinările genetice (RG)

• RG = producerea unor combinaţii genetice noi

(recombinanţi), prin rearanjarea materialului
genetic cuprins în două unităţi genetice diferite.
RG presupune: asociere intimă + interacţiune /
schimb egal
RG = proces natural (normal) * →cea mai mare
sursă de variabilitate.

 RG: genomice, cromozomice, genice

4
  R. genomică:
- în fecundare → unirea genomuri gameţi
 R. intragenică →
 R. cromozomială CO egal între două gene
→ genă hibridă (fuziune
- în gametogeneză genică)
- R. intercromozomială
(anafaza I) = asortarea
independentă a crz.omologi
→ 223 combinaţii posibile →
gamet cu structură genetică
unică.
- R. intracromozomială
(profază I) = CO egal
5
 1. 2. Mutaţiile

Mutaţiile:
Mutaţiil • Nenaturale,
modificări permanente (±),
în secvenţa ereditare
sau aranjarea
nucleotidelor (secvenţelor) • Consecinţe:
din ADN • fără efect,
• variaţii fenotipice
normale,
• boală.

6
 Clasificarea mutaţiilor
criterii:

• Mărimea materialului genetic: • Cauză:

• M. genice • M. Spontane (majoritatea)
(10-6/locus) → erori de replicare a
• M. cromozomiale ADN
(anom. structură) → erori de recombinare
(10-6/diviz. cel) (CO inegal)
• M. genomice → erori de distribuţie
(anom. număr) (nedisjuncţie)
(10-2/diviz. cel) • M. induse ← de ag.mutageni

• Tipul de celulă afectată: • Consecinţe fenotipice

– M. germinale:
• M. germinale → ereditare • M. patogene
• M. somatice → clone an. • M. neutre
→ ne-ereditare • M. benefice
– M. somatice → clone → cancer,
îmbătrânire
7
 COMENTARII:

(1). Mutaţiile – în special cele genomice – sunt

frecvente.
M. germinale = 3% nn

Mutaţiile sunt o cauză majoră de boală

sau de predispoziţie la îmbolnăvire

8
 COMENTARII:

(2). M. somatice, produse prin erori de replicare,

se acumulează cu vârsta →efecte la vârsta a III-a
(50.000/genom/zi → corecţie erori → una la
fiecare replicare genom x 1015 diviziuni →
câteva mii)
(3). Mutaţiile spontane = mai frecvente ca cele
induse.

9
 COMENTARII:

(4). Mutaţiile induse:

– agenţi mutageni exogeni:
- fizici (radiaţiile UV, ionizante) – efecte relativ mici;
- chimici (ag. alchilanţi / metilanţi etc., ce poluează
atmosfera / alimente → efecte relativ grave !!!);
fumul de ţigară cel mai important agent
mutagen exogen
- biologici (virusuri)
– agenţi mutageni endogeni:
produşi oxidanţi (10.000 leziuni /genom /zi) ← sisteme
antioxidante + mecanisme de reparare + antioxidanţi exogeni.
10
 1.3. Migraţiile

 Migraţii = transferul de gene prin deplasarea şi

încrucişarea unui grup de indivizi dintr-o
populaţie în altă populaţie genetic diferită.

Sursă importantă de variabilitate şi vigoare

hibridă (heterozis)

11
 2. MUTAŢIILE GENICE

MUTAŢIILE GENICE: definiţie şi clasificare

 MG = modificări ale secvenţei nucleotidice sau aranjării

ADN unei gene → variante alelice

m1
gena N m2
m3

12
 Clasificarea mutaţiilor genice

 după mecanism:

 modificarea secvenţei N:
• substituţii = înlocuirea unei perechi
de baze (pb).
• deleţii = pierderea unei/unor pb
• inserţii= introducerea unei/unor pb

 modificarea aranjării N:
• recombinări omoloage nealelice
→ deleţie / duplicaţie segmente ADN A
T
• amplificarea repetiţiilor trinucleotidice
13
 Clasificarea mutaţiilor genice

 după dinamica:
• M. stabile / fixe
• M. instabile / dinamice!
 după secvenţele genice
implicate:
• exoni,
• introni
• secvenţe reglatoare

14
 2.1. SUBSTITUŢIA NUCLEOTIDICĂ

 Substituţie = înlocuirea unui singur nucleotid (şi

deci a unei pb) = “mutaţie punctiformă”.

 S = cel mai frecvent tip de mutaţie întâlnit la om.

15
 a).Substituţia nucleotidică:
localizare intragenică
ADN N (1) (2) (3)
 În EXONI: TTT TTC CTT ATT
a). Codon sens →
(1) codon sens sinonim
→ proteină N (silent m.) ARNm
(2) alt codon sens AA1→ AA2 AAA AAG GAA UAA
→ proteină An (missens m.)
(3) codon nonsens prematur →
proteină An scurtată (instabilă) Pr
(non-sens m.) ..liz... ...liz... ..glu.. ..STOP..
b). Codon nonsens →
→ codon sens → proteină An
alungită
→ alt codon nonsens → proteină N
16
 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

 În INTRONI:
Anulare situsuri de decupare: ADN matisare
X
(splice site mutations)
Exon 1 GA-----------AG Exon 2
5’GT---------AG3’
ARNm instabil
absenţa matisării → includerea Exon 1 Intron Exon 2
intron în ARNm → instabil

Pr ---------------------

17
 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

 În SECVENŢELE DE
REGLARE
→ reg 5’ - promotor →
modificări cantitative ale
sintezei proteinelor
→ reg 3’ – anomalii de
poliadenilare → ARNm
instabil

18
 b). Mecanismele posibile de producere a
substituţiilor

(1). erori de replicare a ADN, datorită împerecherii

greşite (“mismatch”) a nucleotidelor în catena nou
sintetizată.

19
 Mecanismele posibile de producere a substituţiilor

(2). leziuni provocate

în ADN de factori
mutageni, exogeni
sau endogeni,
(fizici sau chimici )
- dezaminare,
- depurinare,
- demetilare

20
 c). Mecanismele reparare a leziunilor ADN

 Erorile de împerechere au o frecvenţă mare, de

~1:10.000 (10-4).

• Rata mutaţiilor este menţinută la un nivel scăzut (10-10)

prin intervenţia unor mecanisme de recunoaştere şi
reparare a leziunilor (“controlul calităţii ADN”).

• Acţiunea lor este cuplată cu mecanismele de control a

progresiei prin ciclul celular şi cu apoptoza.
G1 → Go → ± reparare → G1 sau apoptoză

• NU au o eficienţă absolută; în final, se produce o mutaţie

nouă la fiecare replicare / diviziune celulară. 21
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Tipuri mecanisme reparare (R):

 R. erorilor de împerechere a nucleotidelor din cursul
replicării
(“mismatch repair” = MMR)
 R. bazelor /nucleotidelor modificate după replicare:
» excizie a bazelor (BER)
» excizia nucleotidelor (NER)
 R. rupturilor ADN (sistemul HR)

22
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mecanismele de reparare (MMR, BER,

NER) diferă prin ţinta lor dar modul de
acţiune este asemănător (implicând
multiple gene şi enzime “mutator”);
• Etape:
– recunoaşterea leziunii ADN,
– excizia fragmentului de
ADNmodificat (←endonuclează)
– îndepărtarea şi degradarea
fragmentului (←exonuclează)
– refacerea secvenţei normale
(←ADNpolimeraza)=reparare
– legarea ei la catenă (←ligaza)

23
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

• Mutaţiile genelor ce codifică enzime de reparare →

acumulare rapidă mutaţii → creşterea
susceptibilităţii la cancer

 Ex.1, mutaţiile genelor implicate în calea MMR → cancerul

colorectal non-polipozic ereditar (HNPCC) = 5% din cancere de
colon
• Caracteristici: apar sub 45-50 ani; loclizare proximală de
unghiul splenic; cancere mucinoase; instabilitatea
microsateliţilor
 Ex.2., mutaţiile genelor implicat în calea HR → cancerul de sân
ereditar (genele BRCA1, BRCA2); Ataxia telangiectazia
24
 2.2. DELEŢII ŞI INSERŢII MICI

 Del /Ins - care NU sunt multiplu de 3 nucleotide →

decalarea (defazarea) cadrului de lectură al genei (m.
frameshift) → schimbarea secvenţei AA în aval de del/ins

 Del /Ins a 3 nucleotide / multiplu de 3→ ± 1-n aminoacizi25

 Mecanismul de
producere a
deleţii /inserţii: Secvenţele repetate din catena nou-
sintetizată se aliniază greşit (glisează
glisare / derapare înainte sau înapoi) faţă de secvenţele
complementare ale catenei matriţă
replicativă

determinată de
împerecherea
decalată a unor
secvenţe repetate

Acest mecanism
explică polimorfismul
minisateliţilor şi
expansiunea repetiţiilor
trinucleotidice
 2.3. RECOMBINAREA GENICĂ ABERANTĂ
(recombinare omoloagă nealelică)

 Are loc în profaza meiozei I:

- împerecherea (sinapsa)
greşită între regiuni
omoloage (secvenţe de ADN
identice sau cvasiidentice;
ex., R1 ~ R2) dar nealelice;

- CO → schimb inegal între

crz. omologi → deleţii,
duplicaţii, inversii a unor
segmente mari 27
 Recombinarea omoloagă nealelică (RON)

• RON se produce datorită “arhitecturii” genomului uman

 Conţine numeroase regiunile omoloage (~identice):
• duplicaţii segmentare (5-10% din genom);
• secvenţe repetitive mici (număr mic de repetiţii identice)
situate în anumite segmente ale cromozomilor
(la/lângă centromer sau telomere);

• RON → determină deleţii, duplicaţii, inversii ADN →

BOLI GENOMICE
(deosebite de bolile cauzate de alterarea secvenţei genice)

28
 Bolile genomice

• Descrise recent (Lupski, 2002)

• Frecvente (10-4)
• În funcţie de mărimea segmentului implicat
(si deci nr de gene) :
• boli mendeliene (NF1)
• sdr. cu microdeleţii (sdr. VCF)
• rearanjamente cromozomiale mari (inversii,
izocromozomi).

29
 2.4. EXPANSIUNEA INSTABILĂ
A REPETIŢIILOR TRINUCLEOTIDICE

• Tip nou de mutaţii – instabile sau dinamice – diferit de

mutaţiile “clasice”= permanente şi stabile
• Se produc în genomul uman în regiuni cu repetiţii
trinucleotidice:
 dispuse în tandem: CGG CGG CGG…→→→→→
 polimorfice (într-un număr diferit la persoanele normale); ex
CGG = 6-50 repetiţii.
 situate în diferite segmente ale genei (promotor; exoni; introni);
ex. CGG – în regiune promotor a genei FMR1 (Xq27.3 în situsul
fragil FRAXA)
 “inerte” funcţional (CGG=6-50 →fenotip normal)
 instabilitate intergeneraţională (“meiotică”) 30
 Expansiunea instabilă a repetiţiilor trinucleotidice

• instabilitatea intergeneraţională (“meiotică”):

 Pe măsură ce gena trece – prin meioză – de la o generaţie la alta →
nr. repetiţiilor trinucleotidice creşte progresiv dar moderat;
• se produce o premutaţie (pt CGG = 60-200 repetiţii) →normal
• mecanism: glisare sau derapare replicativă

 Când se ajunge la un prag critic (ex. pt CGG = 230 repetiţii) →

blocarea expresiei genei → mutaţie →boală
 boli prin mutaţii dinamice (expansiunea trinucleotidelor):
• Sdr. X fragil (prin expansiunea CGG) – retard mintal legat de X
• Boala Huntington (prin expansiunea CAG) – boală neurologică
degenetaivă
• Distrofia miotonică (prin expansiunea CTG) – afecţiune
neuromusculară
31
 Sindromul X fragil
Incidenţă
–1/4.000 de nou-născuţi de sex masculin.
Tip de transmitere
–recesiv legat de cromosomul X.
Genetică
–mutaţia genei FMR1, localizată Xq27.3, se caracterizează prin amplificarea unei secvenţe trinucleotidice CGG,
existentă în regiunea netranslată 5’ a genei. În mod normal există mai puţin de 60 de repetiţii CGG; în cursul
ovogenezei printr-o aliniere eronată a secvenţelor CGG se poate produce creşterea numărului de repetiţii la mai
mult de 200 de secvenţe, cu apariţia bolii la descendenţi.
Patogenie:
–în cazul prezenţei unei amplificări trinucleotidice de 60-200, persoana are o premutaţie, existând un risc crescut de
a avea descendenţi anormali;
–prezenţa a mai mult de 200 de repetiţii trinucleotidice determină hipermetilarea citozinei la nivelul regiunii
promotor a genei, ceea ce duce la pierderea funcţiei genei;
–hipermetilarea citozinei modifică replicarea regiunii respective şi condensarea cromatinei ceea ce este corelat cu
apariţia situsului fragil caracteristic (figura), evidenţiat prin cultivarea limfocitelor în mediu sărac în acid folic sau
prin introducerea în mediu de cultură a metotrexatului
–este prezent fenomenul de anticipaţie, corelat cu creşterea numărului de repetiţii CGG în cursul ovogenezei;
Diagnostic clinic
–fenotipul caracteristic sindromului X-fragil apare la bărbaţii adulţi şi constă în dismorfie facială (faţă alungită,
cu prognatism şi urechi mari, proeminete) macroorhidie şi retard mental moderat cu tulburări de comportament. La
copil afecţiunea este sugerată de întârzierea apariţiei limbajului, hiperactivitate cu deficit de atenţie sau
comportament de tip autist.
Diagnostic paraclinic
–evidenţierea prin PCR a numărului de repetiţii CAG la descendenţii unui individ afectat; evidenţierea situsului X
fragil prin tehnici citogenetice clasice.
Prognostic
–retard mental mediu.
Tratament
–nu există tratament specific.
32
 Boli prin mutaţii dinamice -
caracteristici:

• Expansiunea creşte în succesiunea generaţiilor → boala

apare mai precoce şi este mai gravă (“anticipaţie”)

• Intensitatea /gravitatea manifestării bolii depinde

uneori de sexul părintelui; mama – în sdr. X fragil; tatăl
– în boala Huntington

33
 2.6. EFECTELE FENOTIPICE ALE
MUTAŢIILOR GENICE PATOGENE

1. Pierderea (totală/parţială) a funcţiei(activităţii) genei

- în majoritatea bolilor recesive (bolnavii = homozigoţi)
2. Câştigul de funcţie
- creşterea nivelului de expresie a proteinei
- ex., activarea permanentă a unui receptor în absenţa ligandului
3. Achiziţia unor proprietăţi noi a proteinei mutante
- ex., deficit în alfa-1 antitripsină – varianta α1 AT Pittsburg – nu
mai acţionează ca o anti- elastază ci ca un inhibitor al coagulării.
4. Expresia inadecvată a genei ca timp şi loc
- ex., persistenţa ereditară a Hb fetale
- oncogenele

34
 Corelaţii dintre genotip şi fenotip

 “o genă → o boală”
• În unele boli (ex., sicklemia) mutaţia este unică la toţi
bolnavii → manifestare identică a bolii;
• În alte boli → bolnavii au mutaţii diferite în aceeaşi genă –
gravităţi dfierite.
 “o genă → mai multe boli”
• Mutaţii diferite în gena RET → b. Hirschprung (megacolon
congenital); cancer ereditar tiroidă + suprarenale (sdr. MEN)
• Mutaţii diferite a genei beta-globină → sicklemia (AR); beta-
talasmia (AR); methemoglobinopatia (AD)
 “mai multe gene → o boală”
• B. Hirschprung ← mutaţii gene RET sau ECE1 sau EDN3

35
 Mutaţiile genice –
cauză majoră de boală
sau de
predispoziţie la îmbolnăvire

36