Proiect

«Amintiri din
copilărie»
Grupa 2: Dascălu Mădălina Maria
Enache Denisa
Mărtișcă Melania Denisa
Pintilie Daria Iasminna Maria
 Scurtă introducere
„Amintiri din copilărie” este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion
Creangă. Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului memorialistic,
ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi
din literatura română, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă. Structurată în
capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost
citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost
publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând
neterminată după moartea scriitorului.
Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era
atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei
sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan
a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a Petrei, și diversele persoane cu care interacționează.
Ea urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești
(astăzi parte a orașului Târgu Neamț) la o adolescență rebelă și la pregătirea
pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași.
Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă
cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin
utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în particularități dialectale din
zona Moldovei.

„Amintiri din copilărie” a fost editată și publicată de mai multe ori, și este
văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română. A
constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza filmului
omonim din 1964, realizat de Elisabeta Bostan.
 1. Casa părintească
Al doilea capitol începe cu un monolog nostalgic,
introdus prin celebrul pasaj: „Nu știu alții cum
sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii
mele, la Humulești, la stâlpul hornului unde lega
mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau
mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel
humuit, de care mă țineam când începusem a
merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam,
când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte
jocuri și jucării pline de hazul și farmecul
copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de
 Textul continuă cu o prezentare
a superstițiilor mamei, pe care le împărtășea
și autorul. În urma indicațiilor Smarandei,
Nică însuși crede că băieții „cu părul bălai”
precum el pot invoca vremea frumoasă dacă

2. Familie se joacă afară când plouă: „Ieși, copile cu

părul bălan, afară și râde la soare, doar s-a
îndrepta vremea” (3:50); că unele pericole
pot fi îndepărtate prin descântece, și că
însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi
oferă protecție împotriva deochiului: „Cum
nu se deoache călcâiul sau gura sobei, aşa să
nu mi se deoache copilaşul.” Naratorul își
exprimă totodată și regretul de a nu-i fi
arătat mamei toată aprecierea lui, referindu-
se la copilărie ca la „vârsta cea fericită”.
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori:
Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor,
Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în
copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.
Această introducere este urmată de o prezentare a interacțiunilor între tatăl
lui Nică, arătat drept un personaj distant și cu toane, dar adesea amuzat de
poznele băiatului, și mama, care își supraveghează în mod direct copiii și-l
critică pe Ștefan că nu o urmează în aceasta:
„– Încă te uiţi la ei, bărbate, zicea mama, şi le dai paiele! Aşă-i? Ha, ha! bine
v-au mai făcut, pughibale spurcate ce sunteţi! Că nici o lighioaie nu se poate
aciua pe lângă casă de răul vostru. Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceţi
otrocol prin cele mâţe şi daţi la om ca câinii prin băţ. Ăra! d-apoi aveţi la
ştiinţă că vă prea întreceţi cu dedeochiul! Acuş iau varga din coardă şi vă
croiesc de vă merg petecele!
– Ia lasă-i şi tu, măi nevastă, lasă-i, că se bucură şi ei de venirea mea, zicea
tata, dându-ne huţa. Ce le pasă? Lemne la trunchi sunt; slănină şi făină în
pod este de-a volna; brânză în putină, asemene; curechi în poloboc, slavă
Domnului! Numai de-ar fi sănătoşi să mănânce şi să se joace acum, cât îs
mititei; că le-a trece lor zburdăciunea când or fi mai mari şi i-or lua grijile
înainte; nu te teme, că n-or scăpa de asta. Ş-apoi nu ştii că este-o vorbă:
Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să cetească…”.
(33:00)
 3. Humuleşti
Aşezare geografică: Humulești este o localitate componentă
a orașului Târgu Neamț din județul Neamț, Moldova, România.
Sate vecine: Vânători, Săcăluceşti, Topoliţa
Ocupaţii specifice: agricultura, ţesutul, creşterea animalelor.
Locuitorii: În al doilea capitol este scoasă în evidenţă armonia dintre
locuitorii Humuleştiului „şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a
pururea în petrecere cu noi şi toate îmi mergeau după plac, fără
leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea !”. Aceştia erau
harnici, femeile având grijă de copii şi făcând treburile casnice, iar
bărbaţii aduceau banii necesari pentru întreţinerea familiei. Autorul
precizează asemănarea dintre copilăia lui şi cea a celorlalţi copii,
perioadă plină de năzbâtii, momente de bucurie şi experienţe de
viaţă: „ Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi
copiii”.
4. Concluzie
Carte a copilăriei evocate din
perspectiva depărtată şi duios-
nostalgică a
maturităţii, Amintirile lui
Creangă reprezintă o operă
unică în literatura, română
prin forţa cu care a reuşit să
comunice miracolul vârstei
inocente, prin farmecul
neegalat al limbajului şi prin