Cum putem intelege modul

in care interactioneaza
obiectele si corpurile din
jurul nostru?
N m

G
 Mecanica
● Mecanica este partea fizicii care studiază fenomene legate de mişcarea
mecanică.
● Miscarea mecanică este fenomenul prin care se produce modificarea
poziţiei unui corp în raport cu altul considerat fix.
● Analizarea mişcării mecanice s-a realizat în moduri diferite ceea
ce a determinat împărţirea mecanicii în trei părţi:
● Cinematica - studiază mişcarea mecanică folosind noţiunea de punct
material (punct geometric cu masă) fără a considera cauzele mişcării. Analizează
mişcarea la distanţă.
● Dinamica - analizează mişcarea mecanică pornind de la cauzele
mişcării. Face apel la conservarea energiei în procese mecanice şi acţiunea ca
factor determinant al proceselor în natură.
● Statica - analizează un caz particular de mişcare mecanică repausul,
adică echilibrul mecanic al corpurilor. Implică utilizarea noţiunilor de
compunere a vectorilor respectiv a momentelor forţelor.
 ISAAC NEWTON (1643-1727)
 Mare matematician, fizician si
astronom englez membru si
presedinte al Societatii Regale
din Londra.
 In “Principiile matematice ale
filozofiei naturale” defineste
notiunile de baza si formuleaza
enuntul celor trei legi
fundamentale ale dinamicii. Tot
aici este cuprinsa si legea
atractiei universale.
 Clase de forte
• Forţe - de interacţiune corp-plan (forţe care apar doar atunci
când corpul este pe plan);
- Normala la plan
- Forţa de frecare
• Forţe de tip reacţiune (răspuns la acţiune)
– Normala la plan
– Tensiunea mecanică
– Forţa elastică
• Forţe de tip central (interacţiune prin câmpuri)
- forţa de atracţie universală
- forţa de interacţie electrostatică
Normala la plan
y
 Cazul planului Se trasează sistemul de
referinţă- sistem biaxial,
orizontal sistem necesar studiului
REACŢIUNE mişcării.

N
x

G  
ACŢIUNE
N  G

scalar  N  G
Normala la plan
 Cazul planului înclinat y

  Gy


N N
scalar 

Gx N G

Gy

 x

G
FORŢA DE FRECARE
 Interacţiunea cu planul, pentru acelaşi corp este mai mare când corpul
se află pe plan orizontal decât când acesta este pe plan înclinat  forţa
de frecare se raportează la normala la plan, fiind direct proporţională
cu aceasta .

În cazul corpului tractat ( în sus) pe plan înclinat , efortul

suplimentar deplasării se datorează componentei tangenţiale a

greutăţii Gt
Ff ~N
FORŢA DE FRECARE
y
• Cazul planului
orizontal
N 
a

 
Ff Ft
x


F f se opune deplasării

G
LEGILE FRECĂRII
 Legea I -Forţa de frecare este independentă de
mărimea suprafeţei de contact corp-plan, ea
depinde doar de natura prelucrării suprafeţelor.
 Coeficientul care caracterizeazăμprelucrarea
> μ suprafeţelor
static dinamic
este coeficientul de frecare μ.
 Legea II -Forţa de frecare este proporţională cu
apăsarea normală la plan.
Ff    N
ATENTIE!!!
   
 din forma vectorială F f    N  F f || N 
  
    Ff    N
 din prezentările grafice  F f  N 

FORŢA DE FRECARE
• Cazul planului înclinat prezentat nu include existenţa unei forţe de
tracţiune, componenta tangenţială a greutăţii preluând acest rol.
• Se disting trei cazuri:
 
    v
 0  0  repaus  v  0
1. Gt + F f  0  Rx  0    
 v
 0  0  M .R.U .  v  v0  ct 

  corpul stă pe plan 
  F f se opune tendinţei de deplas are
   
  corpul coboară uniform
  F f se opune deplasării


    
2 . Gt +F f  m  a  Rx =ct  a  ct  M .R.U . A.  sau altfel spus Gt  Ff


 corpul coboară accelerat  F f se opune deplas ării

În toate cazurile vectorul Ff este orientat în sus pe plan, se

opune forţei de tracţiune Gt !
Tensiunea mecanica
● Tensiunea mecanică (T): reprezintă forţa care apare în corpuri

inelastice (cu elasticitate neglijabilă) şi se opune deformării acestora

(exemplu tensiunea mecanică în cablu). Tensiunea mecanică apare ca un

sistem de forţe interne de aceea rezultanta acestora este nulă.

Deoarece acest tip de forţă apare doar în corpuri supuse la deformări

forţa se încadrează în clasa forţelor de tip reacţiune.

Prin urmare:
 
T   Facţiune
   
T  T  pentru subsistemul II T


 
T  G  pentru subsistemul I
T


G
FORŢA ELASTICĂ
● Forţa elastică - reprezintă forţa care apare în corpurile
elastice şi se opune deformării acestora, aducând corpul la
forma iniţială, după încetarea acţiunii forţei deformatoare.
 Corpurile elastice - sunt corpuri care au proprietatea
de a reveni la forma iniţială după încetarea acţiunii
deformatoare.
Exemplu: pendulul elastic (resortul).
 Legea care exprimă comportarea corpurilor elastice este
Legea lui Hooke. Deducerea acesteia o realizăm pe bază
experimentală:
Materiale necesare- pendule elastice de lungimi ,
secţiuni diferite şi confecţionate din materiale diferite.
FORŢA ELASTICĂ
Experiment 1

l01  l02 (lugimea iniţială)

(alungire - deformare)

S01  S02 (aria iniţială a secţiunii) l1  l1  l01

mat.1  mat.2(natura materialului) l2  l2  l02

F1  F2 (forţa deformatoare)- ACŢIUNEA

LEGEA LUI HOOKE
Din rezultatele experimentelor prezentate, vom deduce legea lui Hooke
şi respectiv relaţia forţei deformatoare :

l ~ F  1

l ~ l0  2   l ~
F  l0
 5 1 F  l0
1
S0  l    6
l ~S  3 l  f  mat.  4 
E S0
0

 l
l 1 F  l  deformare relativă
    0
l0 E S0 unde 
 F  efort unitar

 S0
FORŢE DE TIP CENTRAL
 Include forţele care au un centru de acţiune şi acţiunea are loc prin intermediul
câmpurilor fizice.
 Câmpul este forma de existenţă a materiei din jurul corpurilor care păstrează
proprietăţile specifice acelui corp.
 Ex. 1. planetele, respectiv corpurile de mase considerabile sunt
caracterizate prin camp gravitaţional, câmp care se manifestă prin forţa de
atractie exercitată asupra altor corpuri.
 2. corpurile electrizate (cu sarcina electrică) sunt caracterizate de
câmpul electric, câmp care se manifestă prin interacţiuni cu alte corpuri
electrizate (nucleu şi înveliş electronic).
 Elemente comune:
 Intensitatea câmpului → este determinată de mărimea interacţiunii şi nu
depinde de corpul de probă !
 Interacţiunea → este dependentă de pătratul distanţei sursă-corp de probă
şi de mărimile caracteristice (masă-sarcină electrică) corpurilor care
interacţionează.
 FORŢE DE TIP CENTRAL
FORŢA DE ATRACŢIE UNIVERSALĂ FORŢA DE INTERACŢIE
ELECTROSTATICĂ
• Intensitatea câmpul gravitaţional • Intensitatea câmpului electric
• Mărime care nu depinde de masa • Mărime care nu depinde de sarcina
corpului de probă  corpului de probă 
 F  F
 E
m q
• Forţa de atracţie universală • Forţa de interacţie electrostatică
• Direct proporţională cu produsul • Direct proporţională cu produsul
maselor şi invers proporţională cu sarcinilor şi invers proporţională cu
pătratul distanţei dintre centrele pătratul distanţei dintre centrele
corpurilor.
M m Q q 1
F K , forma scalară F  k unde : k 
r 2
r2 4     0  r
 
 mM r  1 q Q r
Fg   K   Fe   2 
r 2
r 4 0 r r r
FORŢE DE TIP CENTRAL
Pământ-Lună Nucleu- Electron
 
v v
m q
 
r r 
 F
F

M
Q
Cum explicăm menţinerea satelitului în mişcare pe orbită?
Forţa de tip central este îndreptată permanent spre centrul traiectoriei, prin
urmare corpul ar trebui să se deplaseze în acelaşi sens cu acţiunea, dacă ne-am afla într-

FORTA INERTIALA
un sistem de referinţă inerţial ; în acest tip de mişcare vectorul viteză îşi schimbă
orientarea permanent, el fiind tangent la traiectorie, prin urmare există o variaţie a
vitezei fapt ce determină existenţa unei acceleraţii. Sistemul de referinţă legat de corp este
neinerţialnu aplică principiile newtoniene în forma cunoscută.
Pentru principiilor newtoniene în SRN se introduc forţe inerţiale :
 
F  m  a Unde m- masa corpului şi a – acceleraţia SRN

În cazul mişcării circulare forţa inerţială este numită forţă centrifugă, iar forţa
care menţine corpul în această mişcare este numită forţă centripetă .