ARTA DE A FI SPECTATOR

„În materie de spectacole există un anume fel de experiență de spectator care

lucrează și te formează pentru a ști să deosebești lucrurile și pentru a nu te certa
degeaba, la bere, cu prietenii, despre de ce este de valoare, sau nu este de
valoare un spectacol sau un film. Niciunul dintre noi nu mergem la un spectacol
fără a avea anumite așteptări. Unii mergem pentru că vrem să îl vedem pe un
anumit actor, alții mergem pentru că e rumoare în jurul spectacolului, sau a
filmului. Avem orizonturi de așteptare diferite, de asemenea, și în funcție de
genurile de spectacol față de care am generat conștient, sau inconștient,
 anumite preferințe”, a explicat Miruna Runcan.
Atelier Arta de a fi spectator, Ziua 1/Foto: Robert Puțeanu
 În prima zi a atelierului participanții au vizionat spectacolul „Jocuri în curtea din spate”, în regia lui Bobi Pricop,
după un text de Edna Mazya bazat pe o întâmplare reală care a fost documentată de autoare și apoi ficționalizată.
După vizionarea spectacolului, cursanții au discutat pe marginea spectacolului despre soluțiile regizorale la care s-a
apelat, dar și despre rolul esențial pe care îl au spectatorii în procesul de comunicare a mesajului unui spectacol.
 Există clișee care spun că publicul este cel care dă valoare, sau că, dacă vine publicul, înseamnă că eu, în calitate de actor sau
regizor, mi-am făcut treaba. Ei bine, nu este tocmai așa. Publicul poate să vină la un spectacol, după cum am spus, din diferite
motive. Multă lume nu se gândește la faptul că e total ilegitim să vorbim la nivel general despre public, deoarece publicul din seara
asta, de exemplu, este cu totul alt public față de cel din seara următoare. Iar dacă stăm să privim istoric, există diferențe majore și
între publicul care frecventează constant teatrul într-o epocă și o altă epocă, la fel cum există diferențe între ceremonialurile teatrale
ale publicului din diferite zone geografice”, a explicat Miruna Runcan
 Gustul pentru spectacol sau pentru film, se formează de la cele mai fragede vârste, precizează criticul de teatru
Miruna Runcan, afirmând că în România, din păcate, din acest punct de vedere, școala își face treaba până în clasa
a IV-a, după aceea sistemul de învățământ uitând complet că tânărul pe care îl formează este și un potențial
consumator de cultură.
 „Dar nu este vorba numai de consumul cultural, ci despre un complex de lucruri care se referă atât la bucuria participației estetice,
cât și la participația civică propriu-zisă. Privându-l pe potențialul spectator de șansa de a înțelege asta, îl privezi de o dimensiune
socială și terapeutică. Spectatorul se formează ideal de la vârste de 4-5 ani vârsta când este indicat să meargă la teatru de păpuși, la
teatru pentru copii, sau la cinematograf. Ținta noastră și a platformei Focus Atelier este să atragem cât mai mult tineret la teatru și
câți mai mulți adolescenți pentru că școala, din păcate, îndeplinește această menire doar formal. Din fericire, însă, observ că părinții
din spațiul urban se ocupă tot mai mult și de acest aspect al educației copiilor lor. Omul trebuie să înțeleagă de la vârste fragede că,
prin spectacole și filme, va trăi experiențe cu aceeași intensitate cu care își trăiește propria lui viață, experiențe care îi deschid
capacitatea de a înțelege mai mult despre el și despre lume”, declară Miruna Runcan.
 TOTUL INCEPE DE AICI!
Foto arhivă Reactor/Robert Puțeanu
 Ce fel de public ar trebui construit și menținut în sălile de spectacol este o altă
întrebare pe care tematica atelierului o ridică, în contextul în care artele
spectacolului sunt văzute ca un mod de relaxare, eventual de socializare sau
introspecție. Oricât de idealiști am fi, spune Miruna Runca, nu putem face
abstracție de ideea că oamenii merg la activități artistice, fie teatru, cinema,
expoziții sau concerte, în primul rând pentru a-și consuma cu plăcere timpul liber.
 „Nu aș vrea să zic că ne dorim să avem un public mai critic, cu toate că n-ar fi rău să educăm
publicul de tânăr să aibă o privire critică asupra lucrurilor pe care le consumă, dar mi-aș dori
să existe o mai bună colaborare între producția de spectacol și public pentru a crește împreună.
Vedem ce se întâmplă cu tinerele instituții independente din Cluj care și-au crescut publicul:
Reactor de creație și experiment, Fabrica de Pensule, Asociația Reciproca, Create.Act.Enjoy,
Zug.zone, Váróterem Projekt. Aproape peste tot echipele serioase de teatru independent sunt
centrate pe public, pe construirea lui, pe dinamizarea vieții culturale locale și a unui anume
eșantion de public. Dacă este ceva ce mi-aș dori în materie de comunicare teatrală, mi-aș dori
această relație echilibrată. Cred că asta avem de construit în anii care vin. În România încă se
negociază numărul orelor de matematică și de română la clasă, dar prea puțini își pun
problema că dincolo de a înmagazina lucrurile pe care le găsim pe Wikipedia, omul trebuie să
învețe să fie el însuși, să respire, să se miște, să înțeleagă filmul pe care îl vede, să știe de ce a
dat banii pe el, să știe de ce nu i-a plăcut, să învețe că a plăcea și a nu plăcea nu este unicul
criteriu de evaluare. Un produs artistic poate lucra și îți poate produce revelații chiar dacă te-a
înfuriat sau dacă ți-a contrazis clișeele și preconcepțiile”, este de părere Miruna Runcan.
 În ceea ce privește workshop-ul pe care îl susține la Focus Atelier, în fața viitorilor
aspiranți la statutul de spectatori avizați, așteptările doamnei Miruna Runcan sunt
acelea de a le crește tinerilor participanți la atelier, în mod conștient, dragostea
față de teatru, film, sau față de artele spectacolului în general.
 „Credința mea adâncă este că și spectatorialitatea este o artă. Cum cititorul oricărui fel de
literatură este un coautor, la fel și spectatorul este un coautor. Bucuria lui și înțelegerea lui
sunt cele care,  în fond, reprezintă ținta teatrului. Așadar, să ne luăm în primire pe noi înșine,
mi-aș dori”, a concluzionat Miruna Runcan pentru Transilvania Reporter.
Concluzia mea referitor la tema:,,Arta de a fi
spectator”.
Traim intr-o lume in care omul vrea mereu ceva nou. De aceea, inovatiile in arta
spectacolului sunt oricand binevenite pentru a atrage tot mai multi spectatori. In epoca
tehnologiei tinerii au tendinta sa iasa tot mai putin la un spectacol preferand sa se uite cu
prietenii la un film sau la un spectacol pe internet.  Desigur nimic nu se compara cu un
spectacol live. Atmosfera este cu totul alta, poti sa traiesti spectacolul alaturi de actorii tai
preferati. Dar pentru asta teatrul trebuie fie cu un pas inaintea publicului, sa-l surprinda
mereu cu noi piese, cu noi decoruri, recuzita de calitate. Tinerii actori trebuie si ei atrasi
spre teatru sa nu se mai indrepte toti spre cinematografie. Teatrul are nevoie de forte
proaspete, fara a-i neglija insa pe cei de mare valoare, cu o cariera in spate.       In
concluzie, consider ca teatrul are nevoie de suflul celor tineri si inovativi.