CERCETĂRI

OPERAȚIONALE: MODEL
ȘI PROBLEME REZOLVATE
CE SUNT CERCETĂRILE OPERAȚIONALE? (CO)

 CO are ca obiect de studiu problemele de optimizare rezultate din modelarea matematică a unor fenomene
şi procese din domeniul economic, ştiinţific, tehnic sau militar;
 În esenţă, o problemă de optimizare este o problemă de alegere. Ea presupune dată o colecţie de entităţi
denumite generic soluţii admisibile (sau variante, scenarii) Soluţiile pot fi comparate între ele şi clasificate prin
intermediul unui criteriu de apreciere( de performanţă). În acest context se pune problema de a găsi soluţia cea
mai bine apreciată, numită şi soluţia optimă a problemei.
EXEMPLE:

 Exemplul 1.1: Dintre mulțimea de dreptunghiuri cu același perimetru să se identifice acela, care are cea mai mare
arie.
 Să analizăm o situație particulară: Dreptunghiuri cu perimetrul de 10 u. și laturi de lungimi naturale

 a=9 u.l., b=1 u.l, P=2a+2b=18+1=20 u.l. A=9 1=9 u.p.

 a=8 u.l., b=2 u.l, P=2a+2b=16+4=20 u.l. A=8 2=16 u.p.
 a=7 u.l., b=3 u.l, P=2a+2b=14+6=20 u.l. A=7 3=21 u.p.
 a=6 u.l., b=4 u.l, P=2a+2b=12+8=20 u.l. A=6 4=24 u.p.
 a=5 u.l., b=5 u.l, P=2a+2b=10+10=20 u.l. A=5 5=25 u.p.
EXEMPLE:
 Exemplul 1.2: Compania X importă componente electronice şi asambleaz ă dou ă tipuri de computere
PC1 şi PC2. Vânzarea unui PC1 (respectiv PC2 ) aduce un profit de $50 (respectiv $40). Un PC1 are
nevoie de 3 ore pentru asamblare, iar un PC2 necesită 5 ore. Pentru urm ătoarea s ăpt ămân ă sunt
disponibile 150 ore pentru asamblare. Compania are în stoc numai 20 monitoare PC2; altfel spus, în
următoarea săptămână ea nu poate produce mai mult de 20 unit ăţi PC2. Pentru depozitare un PC1 are
nevoie de 8u.a. (unităţi de arie) iar un PC2 de 5u.a. Spa ţiul disponibil pentru depozitarea produc ţiei din
următoarea săptămână însumează 300u.a. Cererea este suficient de mare pentru ca întreaga produc ţie
să fie vândută. Conducerea companiei este interesată în elaborarea unui program de produc ţie pentru
următoarea săptămână care să-i aducă un profit maxim.
 Aici avem de a face cu o situaţie frecvent întâlnită în domeniul economic: elaborarea unui program de
producţie pe o anumită perioadă în condiţiile existenţei unui disponibil limitat de resurse.
 Soluţiile problemei sunt diversele programe de producţie realizabile din resursele limitate specificate: timpul
disponibil pentru asamblare, monitoarele PC2 şi spaţiul de depozitare (un program de producţie este definit prin
două valori numerice: numărul de unităţi PC1, respectiv numărul de unităţi PC2 ce vor fi produse în următoarea
săptămână). Programele admisibile sunt comparate între ele prin intermediul profitului pe care l-ar aduce în caz de
realizare.
MODELE MATEMATICE. EXEMPLUL 1: DINTRE MULȚIMEA DE DREPTUNGHIURI CU ACELAȘI
PERIMETRU SĂ SE IDENTIFICE ACELA, CARE ARE CEA MAI MARE ARIE.
MODELE MATEMATICE. EXEMPLUL 1.2: COMPANIA X IMPORTĂ COMPONENTE ELECTRONICE ŞI ASAMBLEAZĂ DOUĂ
TIPURI DE COMPUTERE PC1 ŞI PC2. VÂNZAREA UNUI PC1 (RESPECTIV PC2 ) ADUCE UN PROFIT DE $50 (RESPECTIV $40). UN PC1 ARE
NEVOIE DE 3 ORE PENTRU ASAMBLARE, IAR UN PC2 NECESITĂ 5 ORE. PENTRU URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ SUNT DISPONIBILE 150 ORE
PENTRU ASAMBLARE. COMPANIA ARE ÎN STOC NUMAI 20 MONITOARE PC2; ALTFEL SPUS, ÎN URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ EA NU
POATE PRODUCE MAI MULT DE 20 UNITĂŢI PC2. PENTRU DEPOZITARE UN PC1 ARE NEVOIE DE 8U.A. (UNIT ĂŢI DE ARIE) IAR UN PC2 DE
5U.A. SPAŢIUL DISPONIBIL PENTRU DEPOZITAREA PRODUCŢIEI DIN URMĂTOAREA SĂPT ĂMÂNĂ ÎNSUMEAZĂ 300U.A. CEREREA ESTE
SUFICIENT DE MARE PENTRU CA ÎNTREAGA PRODUCŢIE SĂ FIE VÂNDUTĂ. CONDUCEREA COMPANIEI ESTE INTERESAT Ă ÎN
ELABORAREA UNUI PROGRAM DE PRODUCŢIE PENTRU URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ CARE SĂ-I ADUCĂ UN PROFIT MAXIM.
METODA GENERALĂ DE STUDIU A CO
COMPONENTELE PROBLEMELOR DE OPTIMIZARE

 Mărimi constante: preţuri, profituri, costuri, cantităţi disponibile de resurse etc.

 Mărimi variabile ca de exemplu: cantităţi de bunuri ce urmează a fi produse într-o anumită perioad ă.

 Mărimile variabile urmează a fi astfel determinate încât să satisfac ă un anumit criteriu de performanţă cum ar fi:
maximizarea venitului (a profitului) sau minimizarea costurilor de producţie.
 Orice proces economic se desfăşoară în anumite condiţii limitative ca de exemplu: încadrarea consumurilor de
resurse în disponibilele date sau realizarea unui anumit nivel minimal al profitului.
 Identificarea corectă a acestor condiţii determină nemijlocit calitatea modelului şi de aici şi calitatea solu ţiei
optime.
ETAPELE ELABORĂRII UNUI MODEL MATEMATIC PENTRU O
PROBLEMĂ DE OPTIMIZARE

1.
Identificarea mărimilor variabile:acestea vor deveni variabilele de decizie ale
modelului;
2. Identificarea condiţiilor limitative ce caracterizează procesul modelat şi
formalizarea lor în relaţii matematice – inegalităţi şi / sau egalit ăţi – denumite restricţii;
3. Precizarea criteriului de performanţă şi formalizarea lui într-o funcţie de
variabilele de decizie, numită funcţia obiectiv;
4. Precizarea condiţiilor explicite impuse mărimilor variabile, ca de exemplu: să ia
numai valori reale nenegative sau numai valori întregi etc.
DUPĂ CREAREA MODELULUI, PROBLEMA DE OPTIMIZARE
ORIGINALĂ CAPĂTĂ URMĂTOAREA „TRADUCERE”:

 Să se determine valorile variabilelor de decizie care satisfac restricțiile şi

condiţiile explicite impuse variabilelor şi care oferă funcţiei obiectiv valoarea
maximă sau minimă, după caz.

 În acest context, soluțiile admisibile ale problemei originale se identific ă cu acele seturi de valori
numerice acordate variabilelor de decizie care satisfac restricțiile şi condi ţiile explicite. Solu ția optim ă
va fi acea soluţie admisibilă care oferă funcţiei obiectiv cea mai mare sau cea mai mic ă valoare, dup ă
caz.
PROBLEMA DE PROGRAMARE LINIARĂ
 Ansamblul de relaţii matematice rezultate din aplicarea schemei prezentate şi care
constă în maximizarea sau minimizarea unei funcţii ale c ărei variabile trebuie s ă
satisfacă un set de restricții şi condiţii explicite poart ă numele de problemă de
programare matematică.
 Dacă funcţia obiectiv şi restricţiile sunt liniare în variabilele de decizie vom avea de a
face cu o problemă de programare liniară sau mai scurt program liniar.
Neliniaritatea funcţiei obiectiv sau a unora dintre restric ţii plaseaz ă problema de
programare în clasa celor neliniare.
 Modelul rezultat în exemplul 1.1 este un model neliniar (func ția este de gradul 2) și
problema respectivă este neliniară, iar modelul rezultat din exemplul 2 este un model
liniar (toate restricțiile și funcția sunt de gradul I)
EXEMPLUL 3. PENTRU ASIGURAREA ACTIVITĂŢII CURENTE DE PRODUCŢIE, O FIRMĂ ARE NEVOIE DE ANUMITE
CANTITĂŢI DIN TREI REPERE. ÎN PRINCIPIU, FIRMA ARE POSIBILITATEA DE A FABRICA ACESTE REPERE CU
MIJLOACE PROPRII DAR CONDUCEREA ESTE DE PĂRERE CĂ RESURSELE DISPONIBILE NU SUNT SUFICIENTE PENTRU
PRODUCEREA CANTITĂŢILOR NECESARE ASTFEL CĂ SE PUNE PROBLEMA ACHIZIŢIONĂRII UNORA DE PE PIA ŢĂ, CEL
PUŢIN ÎN PARTE. ÎN PROCESUL DE FABRICAŢIE AL REPERELOR LA FIRMĂ SUNT IMPLICATE DOU Ă UTILAJE, FIECARE
CU UN NUMĂR LIMITAT DE ORE DISPONIBILE DE FUNCŢIONARE.
MODELUL MATEMATIC

 I) Identificarea mărimilor variabile. Vom nota: xi≡ cantitatea (în bucăţi) din reperul
Ri produsă în cadrul firmei, i = 1,2,3
 II) Identificarea condiţiilor limitative şi formalizarea lor în restricţii.