08.MAR.

2018 – Curs 3

Sisteme Informatice de Asistare a Deciziilor dedicate procesului

managerial (SIAD)

 Asemănări și deosebiri SIAD – SIGE:

a) Atât SIAD cât și un SIGE sunt destinate cresterii actului de decizie în cadrul unei
firme;
b) Ambele tipuri de sisteme informatice folosesc toate resursele unui sistem de calcul
și utilizează drept input informațiile provenite din sistemul informațional;
c) Un SIAD urmărește întotdeauna generarea unei decizii posibile care este pusă la
dispoziția factorului de decizie. Trebuie însă subliniat că majoritatea SIADurilor nu
furnizează doar o decizie ci o mulțime finită (discretă) de decizii posibile cumulate
sub denumirea de alternative/variante decizionale;
d) Un SIAD are întotdeauna la baza funcționării sale o soluție IT care prelucrează
algoritmii specifici unei anumite clase de modele economico-matematice asociate
unei cerințe manageriale;
e) Un SIGE are întotdeauna la bază un produs informatic care prelucreaza informațiile,
stocate în baze și bănci de date.
Observatie! Elementul fundamental care stă la baza funcționării unui SIGE este
conceptul de fișier de date. Printr-un fișier de date se înțelege un ansamblu omogen de date și
informații referitoare la o activitate economică, stocate pe un suport electronic; informații și
date care sunt omogene din punct de vedere al semnificației lor și a cerințelor de prelucrare.
Exemplu: fișierul de produse/servicii ofertate de firmă, fișierul de clienți, fișierul de
materii prime și materiale etc.
O bază de date este în esență un ansamblu de fișiere de date intercorelate, destinate
rezolvării unei anumite cerințe de natură informatică sau decizională. Prelucrarea informațiilor
dintr-o bază de date se face prin intermediul unor proceduri informaționale cunoscute sub
numele de Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date (SGBD). Dacă la o bază de date asociem un
SGBD, se generează o bancă de date.
Observație! Un SIAD lucrează în locul bazelor și băncilor de date cu masive de
memorie. Acestea se împart în două categorii:
1. Masive unidimensionale, sub formă de vectori;
2. Masive bidimensionale, sub formă de tablouri sau matrici.
 Întodeauna masivele de memorie se dimensionează și există în memoria RAM doar pe
timpul rulării produsului informațional. Fișierele și bazele de date au o existență relativ
permanentă fiind stocate în memoria externa a calculatorului (hard disk etc).
f) Ținând cont de cele de mai sus, putem aprecia că un SIAD utilizează întotdeauna un
volum mare de memorie interna, puțină memorie externa, prelucrează volume mici
de date primare, dar utilizează algoritmi economico-matematici relativ complecși;
g) La randul lor, SIGE gestionează volume mari de date, necesită de regulă puțină
memorie internă și foloseste algoritmi simpli de prelucrare a conținutului bazelor de
date (sortări, interclasări, totalizări, ridicări la putere).

Etapele metodologice de realizare a unui sistem informatic

de asistare a deciziilor (SIAD)

1. Analiza situației manageriale:

Are drept scop înțelegerea cerinței manageriale atât din punct de vedere al output-urilor
economice, cât si al celor de natură decizională. Tot în această etapă este necesară o detaliere a
infrastructurii economice și a celei decizionale care vor sta la baza formalizării situației
manageriale.
2. Identificarea variabilelor de stare, rezultate din etapa de analiză:
Scopul acestei etape este de a cuantifica viitoarele zone de memorie care vor ajuta la
formalizarea restricțiilor de natură economică și la cuantificarea criteriilor de optimalitate
generate de cerința managerială.
3. Stabilirea algoritmilor care corelează variabilele de stare cu restricțiile de natură
economică:
Variabilele identificate în etapa precedentă sunt incluse în expresii matematice care
permit formalizarea în limbaj virtual a restricțiilor economice rezultate din etapa de analiză.
4. Determinarea funcției economice (de optim, funcției scop):
Precizăm că funcția economică rezultată din algoritmizarea variabilelor de stare
asociate restricțiilor de natură economica nu are o formă standard, ea primind forme particulare
în funcție de natura cerinței manageriale analizate.
5. Scrierea modelului economico-matematic:
Diferă în funcție de natura situației manageriale rezultate din analiza cerinței
manageriale, astfel putem avea modele economico-matematice deterministe sau modele
euristice. Prima categorie (deterministe) vizează cerințele manageriale în care input-urile sunt
constante, dar variază doar prin valorile asociate lor, cea de-a doua categorie (euristice) sunt de
regulă modele iterative care țin cont, de exemplu, și de influența factorilor aleatori de piață.
Aceste modele conțin numere random sau variabile aleatoare (cele euristice).
6. Identificarea soluției IT de rezolvare a modelului:
Spre diferență de secolul 20 și începutul secolului 21 când era necesară existența
programatorilor pentru dezvoltarea soluțiilor IT, în prezent acestea există și sunt puse la
dispoziția utilizatorilor, în general, de marile firme producătoare de software.
7. Interpretarea rezultatelor furnizate de soluția IT:
Intră în totalitate în obligațiile beneficiarilor, utilizatorilor sau factorilor de decizie.
8. Stabilirea deciziei optimale pentru rezolvarea situației manageriale:
Intră în totalitate în responsabilitatea factorilor de decizie.

Studiu de caz
Considerăm cazul unei întreprinderi care produce și comercializează componente
electronice, destinate persoanelor fizice și juridice. Întreprinderea are o cotă de piață suficient
de mare, funcționează eficient din punct de vedere economic, dispune de tehnologie
performantă folosită în procesul de fabricație, iar personalul este suficient de specializat pentru
a răspunde oricăror cerințe venite din partea clienților întreprinderii.
În acest context, managementul întreprinderii propune să promoveze noi metode și
tehnici de creștere a performanței economice a acesteia. Unul dintre planurile vizate este cel al
managementului. Altfel spus, se dorește o eficientizare a celor 5 funcții ale procesului de
management (P.O.C.A.C-e.), din necesitatea de a face față cerințelor pieței, dar și de a satisface
cerințele tot mai mari ale acționariatului întreprinderii. Acesta a formulat următoarele 5 cerințe
a căror rezolvare intră în sarcina managementului întreprinderii:

Cerința 1. (Cerința managerială)

Determinarea unei anumite structuri de fabricație a produselor (sortiment de fabricație,
program de fabricație, nomenclator de fabricație) prin care întreprinderea să-și optimizeze
anumiți indicatori de performanță în limitele capacității de producție avute la dispoziție, cu
obligația de a onora în întregime comenzile aflate în derulare.
Rezolvare în condiții de generalitate - din analiza conținutului studiului de caz rezultă
următoarele:
 a) Întreprinderea are un număr finit de utilaje si locuri de muncă manuale pe care se
desfășoară activități de producție. Vom nota cu ”m” numărul locurilor de muncă și vom
pune condiția ca ”m” să aparțină mulțimii numerelor naturale și să fie număr întreg =>
în program, m = int (m) și m > 0.
b) Presupunem de asemenea că pe cele m utilaje se fabrică ”n” tipuri de produs, fie 𝑛 ∈ ℕ.
Vom nota cu ”i” un produs de tipul i, 𝑖 ∈ ℕ.
Xi este cantitatea de produse de tipul i din cele n produse fabricate la un moment dat.
Deoarece avem n produse, vom avea obligatoriu n cantități.
X = {Xi}, i = ̅̅̅̅̅
1, 𝑛 => program posibil de fabricație
Ca reprezentare în memoria internă, mulțimea X a cantităților fabricate devine un vector
cu ”n” componente ”X(n)” – vectorul cantității fabricate din produsul n.
În acest moment putem spune că dorim să determinăm ce cantități se pot fabrica din
fiecare tip de produs în condițiile satisfacerii unor restructurări economice prezentate în
continuare și a unui criteriu de optim care va fi atașat acestor restricții.

15.MAR.2018 – Curs 4

Din analiza cerinței manageriale se desprinde concluzia că timpul total de funcționare

al fiecărui loc de muncă pentru fabricarea cantităților din cele N tipuri de produse nu trebuie să
depășească fondul de timp maxim disponibil de funcționare al fiecărui loc de muncă. Această
restricție de natură economică dar și tehnologică se formalizeaza introducând următoarele
notații:
𝑚 𝜖 𝑁 – nr. locurilor de muncă; ∀ 𝑖 = ̅̅̅̅̅̅
1, 𝑚
di = fondul de timp maxim disponibil al locului de muncă i
𝑑1 Vectorul coloană care conține fondurile de timp maxim
𝑑
Vom avea 𝐷 = (… 2 ) - disponibile pentru fiecare din cele m locuri de muncă
𝑑𝑚
𝑄 = (𝑞1 , 𝑞2 … 𝑞𝑛 )
Dacă utilajele de pe locul de muncă 2 pot funcționa maxim 2300 ore/an/luna/unitate de
timp atunci d2 = 2300 h.
Până în acest moment de analiză a cerinței manageriale am definit două masive de
memorie care vor fi dimensionate în RAM și anume un masiv unidimensional de tip vector linie
numit vectorul cantităților și se dimensionează și un vector coloană numit vectorul
disponibilităților de funcționare al fiecărui loc de muncă.
 Vom nota tij – durata executării unei operații pentru fabricarea unui produs de tip j pe un
loc de muncă de tip i.
𝑗 = ̅̅̅̅̅
1, 𝑛; 𝑖 = ̅̅̅̅̅̅
1, 𝑚.
tij * xj – semnifică timpul de funcționare a unei mașini de tip i pentru a fabrica xj buc din
produsul de tip j.

q1 = 10 buc t21 = 2 min

q2 = 20 buc t22 = 1 min
q3 = 40 buc t23 = 4 min
q4 = 25 buc t24 = 2 min
q5 = 100 buc t25 = 3 min
q6 = 75 buc t26 = 2 min

Considerăm un caz particular ca t25 = 3 min, adică considerăm că pe locul de muncă de

tip 2 o bucată de produs de tip 5 se fabrică in 3 min. În această situație elementul t 25 poartă
denumirea de normă tehnică de timp sau timp unitar, generalizând elementul t ij. În această
ipoteză produsul t25 * q5 = 300 min (q5 = 100 buc) reprezintă timpul total cât trebuie să
funcționeze locul de muncă 2 pentru a fabrica 100 de produse de tip 5. În realitate, în caz
particular pe locul de muncă 2 nu se fabrică doar produsul 5 ci toate cele m produse. Deci,
timpul total de funcționare al utilajului de tip 2 pt fabricarea celor m produse va fi dat de suma
timpilor necesari fabricării cantităților din fiecare produs.
De exemplu: considerăm că pe locul de muncă 2 se fabrică 6 tipuri de produse. În acest
caz utilajul de tip 2 va trebui să aibă norme tehnice de timp pentru fiecare din cele 6 produse.
Timpul total de funcționare a mașinii de tip 2 pentru fabricarea cantităților q1,q2,...q6 este dat
de următoarea relație:

Tef2 = 10 buc*2’/buc + 20’*1 + 40*4’ + 25*2’ + 100*3’ + 75*2’ = 700’

700 min < d2 => 100 buc * 2’/buc + ... + 75 buc * 2’/buc < d2

Dacă avem în vedere restricția impusă de cerința economică enunțată mai sus înseamnă
ca utilajul de tip 2 trebuie sa aibă un fond de timp maxim disponibil strict mai mare decât 700’
care reprezintă timpul necesar de funcționare a locului de munca 2 pt a fabrica cele 6 cantități
de mai sus. Aceasta condiție se formalizeaza matematic prin relația 700’ < d2
 Generalizând pentru orice loc de munca din cele m locuri de munca și pentru orice tip
de produs din cele N produse relația particulara de mai sus se transforma in următorul sistem
de inegalități:

Sistemul de restricții 1: Forma implicită a restricțiilor 1 este

următoarea:
t11 * q1 + t12 q2 + ... + t1n qn < d1
𝑚 𝑛
t21 * q1 + t22 q2 + ... + t2n qn < d2
ti1 * q1 + ti2 q2 + ... + tin qn < di ∑ ∑ 𝑡𝑖𝑗 × 𝑥𝑗 ≤ 𝑑𝑖 ,
..... 𝑖=1 𝑗=1
tn1 * q1 + tn2 q2 + ... + tmn qn < dm 𝑢𝑛𝑑𝑒 ∀ 𝑗 = ̅̅̅̅̅
1, 𝑛

Sistemul 1 de restricții reprezintă forma explicită a restricției economice de încadrare a

timpului total de funcționare a fiecărui utilaj în fondul său maxim de timp disponibil. Din
analiza cerinței manageriale rezultă de asemenea că în procesul de stabilire a programului de
fabricație întreprinderea trebuie să țină cont de obligația de a livra cantitățile de produse pentru
care are în derulare contracte comerciale. Altfel spus, cantitățile care vor rezulta în programul
de fabricație trebuie să fie cel puțin egale cu cantitățile care trebuie obligatoriu livrate
beneficiarilor. În plus, deoarece societatea este în expansiune economică și dorește să își crească
cota de piața există posibilitatea de a desface o cantitate suplimentară din anumite produse.
OBS! Această cerință suplimentară poate să derive din studiile de piața făcute de
compartimentul de marketing.
Pj – cantitatea de produse de tip j a carei desfacere este obligatorie prin contractele deja
existente
Sj – cantitatea totală care poate fi fabricată din produsul de tip j și pentru care desfacerea
este asigurată prin noi contracte => Pj + Dj
Cu aceste notații, restricția enunțată mai sus se transformă în următorul sistem de
inegalități duble:
Sistem de restricții 2:
P1 ≤ q1 ≤ D1
P2 ≤ q2 ≤ D2
....

P1 ≤ q1 ≤ D1
Acest sistem impune condiția ca în programul de fabricație rezultat, cantitățile fabricate
de fiecare produs sa fie cel puțin egale cu cantitățile care trebuie livrate obligatoriu și cel mult
cu cantitățile până la care poate fi suplimentată producția în condițiile unei desfaceri asigurate.
Celor două sisteme de restricții 1 și 2 li se asociază întotdeauna un criteriu de optim. Acesta se
explicitează prim intermediul funcției economice a funcției scop sau a funcției obiectiv. Pentru
fiecare criteriu de optim va rezulta o anumită funcție obiectiv și implicit o valoare asociată
acesteia.
Funcția obiectiv are următoarea formă:
𝑛

[𝑚𝑎𝑥/ min]𝐹(𝑥) = ∑ 𝐶𝑗 × 𝑞𝑗
𝑗=1

max/min – criteriile de optim;

F(x) – funcție economică;
Cj – indicator unitar de performanță;
qj – cantitatea factorului timp pentru tipul de produs j

F(Ci) = (c1, c2, ..., cn) – costurile unitare de producție pentru fiecare din cele n produse,
atunci funcția f(x) va semnifica valoarea minimă totală a cheltuielilor necesare fabricării celor
n produse. Dacă determinăm cantitățile care trebuie fabricate, obținem un prim program de
fabricație: Pf1 = {𝑞11 , 𝑞21 … 𝑞𝑛1 }
Dacă Ci reprezintă prețurile de vânzare ale celor 4 produse, funcția obiectiv va semnifica
Cifra Totală de Afaceri aferentă cantităților vândute din programul de fabricație obținut.
Această funcție va fi supusă unui criteriu de maxim: Pf2 = {𝑞12 , 𝑞22 … 𝑞𝑛2 }

Esența simulării unui program de fabricație constă în a determina cantitățile ce pot fi

fabricate din fiecare produs în condițiile respectării familiilor de restricții 1 și 2 astfel încât
funcția f(x) să își atingă un maxim sau un minim în funcție de natura indicatorilor de
performanța.
(Considerăm că se dorește determinarea unui program de fabricație in condițiile
respectării restricțiilor 1 și 2 astfel încât timpul total de nefuncționare a fiecărui loc de muncă
să fie minim.)
Concluzie
Modelul format dim relațiile 1 și 2 căruia i se aplică condiția de optim permite
determinarea, in condițiile studiului de caz a mai multor programe de fabricație derivate din
condițiile de optim. Din punct de vedere decizional apare o noua cerință: care din programele
de fabricație obținute merita sa fie lansate in fabricație?
22.MARTIE.2018 – Curs 5

Cerința managerială nr. 2

Considerăm că pe exemplul societății comerciale din enunțul studiului de caz s-a
rezolvat cerința managerială în urma căreia prin optimizarea secvențiala a mai multor indicatori
economici au rezultat 7 programe de fabricatie. Managementul societății dorește să identifice
cu o acuratețe cât mai mare care din cele 7 programe de fabricație trebuie să fie lansat în
producție astfel încât societatea să-și atingă cât mai bine obiectivele de eficiența economică.
Rezolvare:
Vom analiza și rezolva studiul de caz pe cazul particular a 7 programe de fabricație,
după care vom generaliza rezolvarea pentru un numar natural n de programe de fabricație.
Fie Pf = { Pf1, Pf2, ..., Pf7} -> mulțimea programelor de fabricație;
Pf1 = {x1, x2, ..., x15} -> min CT – semnifică cantitățile care trebuie fabricate din
produsele de tip 1, 2, ..., 15, astfel încât costul total al produselor fabricate să fie minim;
Pf1 = {x1, x2, ..., x15} -> max Profitului Brut.
Observație! Deoarece avem 7 programe de fabricație, fiecare obținut prin optimizarea
unui indicator rezultă că trebuie să luăm în considerare 7 indicatori economici asociați celor 7
programe de fabricare.
Identificarea programului de fabricație cel mai convenabil va trebui să se facă luând în
considerare cei 7 indicatori. Vom denumi mulțimea acestor indicatori “criteriile economice
care stau la baza identificării programului optim de fabricare”.
Observație! Din punct de vedere decizional celor 7 criterii economice li se pot asocia
și alte criterii dorite de decident. De exemplu: se poate introduce un criteriu suplimentar care
să țină cont de capacitatea clienților de a onora facturile emise în maxim 15 zile de la primirea
acestora.
Considerăm astfel că mulțimea criteriilor în funcție de care se va selecta programul de
fabricație optim este mulțimea C = {c1, c2,…,c8}, unde c1,c2..,c7 sunt indicatorii economici în
funcție de care s-au obținut, iar c8 este cel introdus de către management.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în acest moment (nr fix de programe de
fabricație și criterii economice) este “care este diferenta din punct de vedere al importanței
acordate între fiecare pereche de câte 2 din cele 8 criterii?”. Pentru a departaja criteriile
economice din punct de vedere al importanței lor se folosește conceptul de “coeficient de
importanță al fiecărui criteriu asociat fiecărui program de fabricație”. Astfel acest coeficient
al cărui număr va fi întotdeauna egal cu numărul criteriilor va fi dat de mulțimea K = {k1,
k2,…,k8}. Făcând referire la proprietățile numerelor evidențiate prin mulțimea numerelor vagi
sau teoria fuzzy, valorile asociate coeficienților de importanță K se vor situa întotdeauna în
intervalul 2-6. Astfel: Kj ∈ [2, 6] – la seminar [4, 6] – ∀ j = ̅̅̅̅̅
1, 8
Observație! Intervalul [2, 6] este un interval care în teoria fuzzy redă cel mai bine
diferența dintre adevărat și fals.
 Valorile asociate unui anumit coeficient de importanță se determină după regula
următoare: Dacă în momentul căutării programului optim de fabricație criteriul
economic “cost total” este mai important decât criteriul economic “profit brut” atunci
coeficientul de importanță al primului criteriu va avea o valoare mai apropiată de 6 decât
coeficientul celui de-al doilea criteriu. Altfel spus, generalizând, dacă criteriul Cp este
mai important decât Cq, unde p, q iau valori de la 1 la 8, atunci Kp tinde către 6 mai mult
decât Kq.
Revenind la criteriile cost și profit și considerând 1>2, vom avea Kct=5, iar Kpb=3,2.
Din punct de vedere managerial ne aflăm în situația în care decidentul are de ales o
decizie optimală dintr-un număr finit de decizii posibile, altfel spus, are de ales un program de
fabricație optimal dintr-un număr finit de 7 programe de fabricație. Conform teoriei deciziei,
identificarea deciziei optimale se face deci în condiții de certitudine. Deoarece programul
optimal de fabricație se selectează în funcție de cele 8 criterii economice constatăm că
programul optimal se identifică și în condiții multicriteriale.
În acest moment putem concluziona că din punct de vedere managerial, programul
optimal de fabricație este selectat în condiții multicriteriale de certitudine.
Generalizând putem afirma că decidentul se află în situația de a alege dintr-un număr
finit de decizii posibile, decizia cea mai favorabilă ținând cont că ea trebuie să satisfaca cel mai
bine concomitent un număr finit de criterii economice.
O astfel de situație se încadrează în ansamblul metodelor care permit identificarea unei
decizii optimale în condiții multicriteriale de certitudine. Una dintre aceste metode este cea
derivată din teoria mulțimilor vagi sau teoria fuzzy.

Datele de intrare folosite de algoritmul Fuzzy

1. Dacă în caz particular am definit anterior mulțimea Pf a programelor de fabricație

considerată drept mulțimea deciziilor sau alternativelor decizionale posibile definim în
cazul general prin mulțimea A={Ai} i=1,n, mulțimea tuturor deciziilor posibile
 respectiv mulțimea alternativelor/variantelor decizionale posibile. Unde n număr natural
și reprezinta nr deciziilor posibile. (În caz particular 7).
2. Analog vom nota cu multimea C={Cj}, j=1,m, mulțimea criteriilor economice în funcție
de care se va stabili alternativa decizională optimală. (În caz particular, j=1,8). m nr
natural.
3. Al treilea element de intrare folosit de această metodă este mulțimea coeficienților de
importanță (K). Observând încă o dată că mulțimea acestor coeficienți este întotdeauna
egală cu mulțimea criteriilor economice, o vom nota K={Kj}, j=1,m.

Din punct de vedere al reflectării acestor 3 mulțimi în memoria interna a calculatorului

vom defini trei masive de memorie unidimensionale. (3 vectori) A(n), C(m), K(m).

29.MAR.2018 – Curs 6

A = {Ai} i=1,n mulțimea alternativelor decizionale din care se va alege alternativa

optimală. În condițiile studiului de caz anterior, mulțimea A este mulțimea P={Pfi} i=1,n –
mulțimea programelor de fabricație.
C={Cj}, j=1,m – mulțimea criteriilor economice în funcție de care se determină
alternativa optimală. În condițiile studiului de caz mulțimea C este mulțimea criteriilor de optim
adică C={Ci} i=1,10 (preț unitar, profit unitar etc).
K={Kj} j=1,m – mulțimea coeficienților de importanță care se acordă fiecărui criteriu
în parte.
Ci > Cj  Ki -> 6 decât Kj care tinde mai puțin
Dacă Cpu > Cpru => K cpu = 5,4 iar K cpru = 4
Kj ∈ [2,6]
Mulțimii A îi corespunde în RAM mulțimea A(n), iar mulțimii P, Pf(15).
Pf 1= { x1, x2, ...,x15}. Pf1 – PB1, CA1, CTP1 ... Pf15 – PB15, CA15, CTP15

Pentru a putea aplica algoritmul derivat din teoria Fuzzy în identificarea alternativei
decizionale optimale (de ex: programul de fabricație optimal) introducem și conceptul de
“consecință absolută” a alternativei decizionale Ai față de criteriul Cj.
 Caz particular:
Avem 15 Pf si 3 Ci: profit, pret de vanzare si cost unitar de productie.
Pentru Pf1 vom avea intotdeauna un profit brut, cifra de afaceri si cost total de productie.
Pf1 = {120, 100, 65, 50, 200, …, 175}
100 – 15 profit; 65 – 5 profit
Fiecare are alt profit unitar si pret de vanzare unitar, cost unitar.
Analog si pentru Pf2…..Pf15.

Ne propunem să identificăm modul în care valorile celor 3 indicatori asociate celor 15

programe de fabricație pot fi reprezentate și stocate în RAM. Observăm că pentru un anumit
program de fabricație avem întotdeauna 3 valori corespunzătoare celor 3 criterii.
Reprezentarea în memoria interna a mulțimii consecințelor absolute asociate fiecărei
perechi de forma (Ai,Cj) se face sub forma unui masiv bidimensional care pe linii are
alternativele (Pf) iar pe coloane criteriile (C). La intersecția fiecărei linii cu fiecare coloană se
află o valoare reală care este consecința absolută a alternativei aferente liniei și a criteriului
aferent coloanei. Vom nota mulțimea consecințelor absolute sub forma CA(n,m) unde n este nr
alternativelor și m nr criteriilor.
In cazul particular de mai sus multimea acestor alternative va fi matricea CA(15,3).
A(n); C(m); K(m); Ca(n,m) => input in metoda. n,m ∈ N.
Tablou de valori alfanumerice
C1 – Profit C2 - P vanzare C3 – Cost unitar prod.
Pf1 PB1 CA1 CTP1
Pf2 PB2 CA2 CTP2
... ... ... ...
Pf15 PB15 CA15 CTP15
 CTP15 – Consecința absolută a Pf15 cu C3 este CTP; întotdeauna ∈ 𝑅.

Cele 4 masive de memorie stochează datele primare care urmează să fie prelucrate prin
algoritmi fuzzy în vederea identificării alternativei decizionale optimale.

Etapele specifice algoritmului fuzzy sunt următoarele:

1. Stabilirea numărului de alternative decizionale și a criteriilor economice. Validarea
corectitudinii celor 2 valori și stocarea acestora în două zone de memorie n și m.
Neaparat m si n ∈N.
2. Introducerea datelor primare în masivele de memorie A(n) C(m) K(m) CA(m,n).
 3. Exprimarea consecințelor absolute în consecințe relative.
Fiecărui element Caij din matricea consecințelor absolute i se asociază o valoare
reală/relativă notată Crij numită consecința relativă a alternativei Ai asociată criteriului Cj.
Matricea consecințelor absolute
Exemplu C1 – Profit C2 - P vanzare C3 – Cost unitar prod.
Pf1 120 210 90
Pf2 165 300 135
... ... ... ...
Pf15 95 160 100
Observăm două lucruri:
a) Fiecărei consecințe absolute i se asociază obligatoriu o consecința relativaă Numărul lor
este egal.
b) Întotdeauna numărul consecințelor absolute este egal cu n*m. (15*3)
c) O consecința relativă oarecare se calculează după următoarea expresie:
𝐶𝑎𝑖𝑗
𝐶𝑟𝑖𝑗 = 𝑛 ; ∀ 𝑖 = ̅̅̅̅̅
1, 𝑛 ; ∀ 𝑗 = ̅̅̅̅̅̅
1, 𝑚
∑𝑖=1 𝐶𝑎𝑖𝑗
4. Generarea elementelor matricii ajutatoare Z(n,m), unde un element oarecare:
|𝐶𝑟𝑖𝑗 −𝐶∗𝑗 |
𝑍𝑖𝑗 = 𝐶∗𝑗

Crij – consecința relativă calculată în etapa precedentă;

Cij* - consecința relativă cea mai favorabilă asociată criteriului j.
Cj* = max (sau) min Crij =>Cj max (sau) min
5. Determinarea elementelor mulțimii funcției caracteristice. Pentru orice element Zij:
𝑓𝑐𝑖𝑗 = 𝑒 −𝐾𝑗×𝑍𝑖𝑗
Kj – coeficient de importanță al criteriului j;
Zj – element corespondent al matricei Z calculat în etapa precedentă
e – baza logaritmului natural = 2,7182
𝑓𝑐 11 … 𝑓𝑐 1𝑚
𝐹𝐶 = (𝑓𝑐 21 … 𝑓𝑐 2𝑚 )
𝑓𝑐 𝑛1 … 𝑓𝑐 𝑛𝑚

6. Alternativa decizională optimală se determină prelucrând elementele matricei funcțiilor

caracteristice prin algoritmi specifici diferitelor metode de luare a deciziilor, cum ar fi:
metoda optimistă, pesimistă, minimizării regretelor, optimalității și metoda lui Laplace.
12.APR.2018 – Curs 7

Elementele matricei funcțiilor caracteristice sunt prelucrate prin intermediul unor

algoritmi specifici unor metode clasice de luare a deciziilor, cum ar fi: metoda optimista,
metoda pesimista, metoda minimizarii regretelor, metoda optimalitatii si metoda lui LaPlace
sau metoda proportionalitatii. Se consideră decizie posibilă optimala, sau alternativă
decizională optimală aceea care în urma aplicării metodelor de mai sus se situeaza de cele mai
multe ori pe pozitia întâi în ierarhia deciziilor posibile.
Obs! Vezi aplicatie practica seminar.

Cerinta manageriala nr. 3

Presupunând, în condițiile studiului de caz, că programul de fabricație Pf* a rezultat
drept program optimal prin aplicarea metodei fuzzy, managementul societății dorește să verifice
posibilitatea diminuării costului total de producție aferent programului Pf*.
Obs! Aceasta cerinta este impusa de considerente de eficienta economica.
Pf* = {160; 220; 15; 400; 360} {CT1; CT2; CT3; CT4; CT5}
ΣCTi = n um
Această cerință se rezolva prin doua modalitati:
1. Printr-o analiza economico-financiara a elementelor de cost sau a articolelor de
calculatie din structura fiecarui cost de productie;
2. Presupune identificarea unor functii pe care le satisface fiecare tip de produs din
programul de fabricatie si repartizarea costului de productie la nivelul acestor functii. In
pasul urmator se identifica care dintre costurile alocate functiilor sunt
supradimensionate din punct de vedere economic. Aceste costuri genereaza o regandire
a realizarii produsului din punct de vedere tehnologic, astfel incat in final costul
supradimensionat al functiei sa aiba o valoare jusitficata din punct de vedere economic.
Modalitatea de aplicare a celei de a doua metode este asigurata de ingineria valorii.
Aceasta este o metoda de management prin costuri care permite identificarea unor
costuri antecalculate supradimensionate prin folosirea urmatoarelor concepte:
- Conceptul de functie asociata unui produs;
- Conceptul de nivel de importanta al functiei;
- Conceptul de dimensionare economica a fiecarei functii;
 - Conceptul/principiul de proportionalitate intre costul functiei si numarul nivelelor sale
de importanta.
Pentru prezentarea metodei plecam de la ipoteza ca programul de fabricatie Pf* de mai
sus evidentiaza cantitatile care pot fi fabricate din 5 tipuri de produse electrocasnice (ex
televizoare). Ne propunem sa aplicam metoda pentru primul tip de produse care se fabrica in
cantitatea Q1 = 160 buc. Presupunem de asemenea ca o bucata din acest tip de produs are un
CTP = 500 um. Dorim sa vedem daca nu poate fi diminuat acest cost fara insa a fi afectate
caracteristicile produsului.

Etapa 1. Identificarea functiilor care caracterizeaza functionarea produsului. In esenta

prin functia asociata unui produs se intelege o proprietate sau o caracteristica a acestuia care il
face sa fie preferat de catre potentialii utilizatori. Functiile se impart in 3 categorii:
a) Functii principale – influenteaza semnificativ nivelul total al costurilor
b) Functii auxiliare – influenteaza nivelul costului de productie pentru a mentine in anumiti
parametrii una sau mai multe functii principale
c) Functii secundare – nu afecteaza nivelul costului de productie, dar asigura un anumit
nivel de preferinta din partea cumparatorilor.

Pe exemplul de mai sus consideram ca produsul televizor care urmeaza sa se fabrice

intr-o cantitate de 160 buc are urmatoarele functii:
a) Principale – F1 = capacitatea de a reda video si audio, F2 = consum de energie, F3 =
asigura servicii smart utilizatorului
b) Auxiliare – F4 = lungime diagonala ecran, F5 = capacitatea de conectivitate
c) Secundara – F6 = culoarea.

In continuare ne propunem sa evidentiem ce componente ale produsului sunt

influentate/generate de functiile de mai sus. Consideram ca produsul este compus din
urmatoarele:
Subansamble:
S1 ecran
S2 placa circuite integrate
S3 carcasa
 In procesul tehnologic, costul total de 500 um este rezultatul insumarii costurilor de
productie corespunzatoare celor 3 subansamble. Presupunem astfel ca: CPs1 = 180 um, CPs2
= 300 um, CPs3 = 20 um.

Etapa 2. Determinarea sau calculul nivelelor de importanta ale functiei. Se foloseste ca

si material ajutator un tablou in care se inscriu pe linii si pe coloane functiile produsului
identificate mai sus sub forma:
F\F F1 F2 F3 F4 F5 F6
F1 1 0 0 0 0 0
F2 1 1 1 1 0 0
F3 1 0 1 0 0 0
F4 1 0 1 1 0 0
F5 1 1 1 1 1 0
F6 1 1 1 1 1 1
Nivel de 6 3 5 4 2 1
importanta

Completam tabloul de mai sus cu o linie suplimentara in care se vor trece nivelele de
importanta ale fiecarei functii. T
Tabloul se completeaza dupa urmatoarea regula:
a) La intersectia liniei fiecarei functii cu coloana aceleiasi functii se inscrie caracterul 1
(diagonala principala a tabelului);
b) Daca functia Fi > Fj se inscrie valoarea 1 la intersectia coloanei lui Fi cu linia lui Fj si
valoarea 0 la intersectia coloanei lui Fj cu linia lui Fi
F1>F2; F1>F3; F3>F2
F1>F4; F1>F5; F1>F6
F4>F2; F3>F4;F2>F5; F2>f6;F3>F5; F3>F6; F4>F5; F4>F6; F5>F6

c) Nr nivelelor de importanta ale fiecarei functii se determina insumand pe coloane valorile

din tabelul de mai sus, rezultand ultima linie a tabelului. Numarul calculat al nivelelor
de importanta este valid daca si numai daca sunt indeplinite simultan urmatoarele
conditii:
- Nivelele de importanta calculate acopera in intregime multimea numerelor naturale din
intervalul inchis [1,n] unde n este nr functiilor. In exemplul nostru nivelele de
importanta trebuie sa se regasasca in toate nr naturale din intervalul inchis [1,6]. (Este
indeplinita.)
 - Nu trebuie sa existe doua functii diferite cu acelasi nr de nivele de importanta. (Este
indeplinita.)

Etapa 3. Dimensionarea economica a functiilor. Prin aceasta se intelege determinarea

costurilor calculate ale fiecarei functii la nivelul fiecarui subansamblu pe care acestea le
influenteaza. Pentru aceasta este necesar ca in prealabil sa se stabileasca functiile care
influenteaza fiecare subansamblu. Se foloseste un tabel ajutator de forma urmatoare:
S\F F1 F2 F3 F4 F5 F6
S1 1 1 1 1
S2 1 1 1 1
S3 1 1 1
Regula: daca o functie influenteaza un anumit subansamblu se inscrie caracterul 1 sau
x la intersectia liniei subansamblului cu coloana functiei.
Determinarea valorii calculate a fiecarei functii asociata unui subansamblu se face prin
urmatoarea formula generala:
𝐶𝑠𝑗
𝐶𝐹𝑖𝑗 = ∑𝑚 × 𝑛𝑖 , unde 𝐶𝐹𝑖𝑗 este costul calculat functiei fi care influenteaza
𝑘=1 𝑛𝑘

functionarea subsistemului sj, 𝐶𝑠𝑗 este costul antecalculat al subsistemului Sj, suma de la
numitor reprezinta suma nivelelor de importanta ale tuturor functiilor care influenteaza sistemul
Sj => m mai mic sau egal cu n, ni este nr nivelelor de importanta ale functiei Fi.

26.APR.2018 – Curs 9

𝐶𝑠𝑗
𝐶𝑓𝑖𝑗 = 𝑚 × 𝑛𝑖
∑𝑘=1 𝑛𝑘
Identificarea funcțiilor cu costuri antecalculate supradimensionate
Se folosește criteriul proporționalității care precizează că dacă o funcție are de n ori mai
multe nivele de importanță față de o altă funcție atunci între costurile acestora este aceeași
relație:
𝑛𝑓𝑖 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑓𝑖 𝑛𝑓𝑖 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑓𝑖
= 𝑃 <=> = 𝑃 =≫ =
𝑛𝑓𝑗 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑓𝑗 𝑛𝑓𝑗 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑓𝑗
Conform acestui criteriu, dacă notăm cu 𝑌̅ valoarea calculată a costului unei funcții și
𝑌 ̅
cu x numărul nivelelor sale de importanță => 𝑌̅ = 𝑎 × 𝑥, (𝑥 = 𝑎). Ne propunem să determinăm

valoarea lui a astfel încât valoarea calculată a costului 𝑌̅ să fie cât mai aproape posibil de
valoarea reală (Y) antecalculată a acestui cost. Altfel spus, a=?, astfel încât abaterea costului
calculat de la valoarea costului antecalculat să tindă spre 0.
𝑎 =? , 𝑎. î. 𝑌 − 𝑌̅ → 0 => 𝑌 = 𝑎 × 𝑥 → 0
𝑌𝑖 = 𝑎 × 𝑥𝑖 → 0; ∀ 𝑖 = ̅̅̅̅̅
1, 𝑛
Conform analizei numerice, această condiție este îndeplinită  suma pătratelor
abaterilor valorilor calculate ale costurilor funcției de la valorile reale antecalculate își atinge
valoarea minimă.
𝑛

𝑌𝑖 − 𝑎 × 𝑥𝑖 → 0 <=> ∑(𝑌𝑖 − 𝑎 × 𝑥𝑖 )2 → 𝑚𝑖𝑛

𝑖=1

Condiția de minim este îndeplinită dacă și numai dacă derivata parțială a lui S
(estimatorul abaterilor) în raport cu a este egală cu 0.
@𝑆 ∑𝑛
1 𝑥𝑖 ×𝑦𝑖
( ) = 0 <=> −2 ∑ 𝑥𝑖 (𝑌𝑖 − 𝑎 × 𝑥𝑖 ) = 0 => 𝑎 = ∑𝑛 2
@𝑎 1 𝑥𝑖

Coeficientul a astfel determinat se numește coeficient de regresie.

2𝑥 𝑦
𝑌̅ = 𝑎 × 𝑥 => 𝑦̅ = ∑𝑛𝑖𝑥 2𝑖 => Pentru orice număr de nivele de importanță x, putem afla
1 𝑖

costul calculat Y. Ex: nfs = 12; a = 2,4 => Y = 2,4 * 12 => Y = 28,8
Pentru identificarea funcțiilor cu costuri antecalculate supradimensionate se reprezintă
costurile calculate mai sus într-un sistem de axe în 2 coordonate, analizând poziția acestor
costuri în raport cu bisectoarea I.

Y = cost Toate funcțiile care au

costurile antecalculate deasupra
Y=X
bisectoarei sunt costuri supra-
dimensionate. Astfel, obligă
proiectantul să reanalizeze
structura produsului, astfel încât
costurile supradimensionate să
X – nivele de se situeze sub bisectoarea I. În
importanta momentul în care costurile
calculate ale tuturor funcțiilor
se situează sub bisectoare, se poate lua decizia de lansare în fabricație a produsului.
3.MAI.2018 – Curs 10

Cerința managerială nr. 4

Managementul societății din studiul de caz inițial este interesat să cunoască evoluția
probabilă viitoare a vânzărilor societății în vederea îmbunătățirii politicii economice și a
strategiei acesteia.
Pentru rezolvarea acestei cerințe se folosesc funcții de regresie numerică, ce permit
extrapolarea evoluției unor indicatori sau fenomene economice.
Conceptul de extrapolare pleacă de la ipoteza îndeplinirii simultane a două condiții:
a) Dacă intervalul de extrapolare = [t0;tn], iar momentul în care se dorește anticiparea
evoluției unui fenomen este ti ∈[t0;tn], atunci valorile reale ale indicatorului
extrapolării ∈[t0;ti) trebuie să se formeze un nor statistic suficient de dens pentru o
identificare corectă a funcției de extrapolare;
b) Dacă previziunea/extrapolarea se face pe [ti;tn], atunci factorii principali de influență
care au existat în intervalul [t0;ti) trebuie să rămână neschimbați și în interiorul [ti;tn].
Explicații:
1) Capetele intervalului [t0;tn], adică momentele t0 și tn sun pragurile de rentabilitate
sau punctele critice ale societății vis-a-vis de procesul de desfacere și vânzare al
produselor;
2) Prin ”nor statistic” se înțelege mulțimea valorilor reale care redau evoluția reală
a unui fenomen pentru o perioadă anterioară.
Pentru exemplificarea și explicitarea fenomenului de extrapolare considerăm ca evoluția
vânzărilor produselor societății este dată de următorul tabel:
t\Q CA semestrială
2006 420, 200, 220
2007 1100. 600, 500
2008 980, 400, 580
2009 630, 230, 400
2010 500, 250, 250
... ...
2016 1600, 700, 900
2017 1800, 800, 1000
I sem 2018 630

Ne propunem să explicităm modalitatea de extrapolare a acestei evoluții pe următorii 3

ani [2018, 2020].
 Observație! Pentru a putea lua în considerare cantitatea de produse vândută la sfârșitul
semestrului I 2018 este obligatoriu ca pentru toți anii anteriori să se cunoască cantitățile
semestriale.
Pentru o observare mai bună se recomandă divizarea intervalului pe unități de timp
pentru care se cunosc nivelele vânzărilor.
În această situație, norul Ns = {210, 220, 600, 500, ..., 1000, 630}

Metoda extrapolării – pași

1. Se reprezintă într-un sistem de axe cu 2 coordonate evoluția norului statistic pe
intervalul [2006; sem I 2018].
- Figura caiet
Pentru similitudine cu cazul principal [t0, tn]  [2006; 2020]. De asemenea, [t0, ti] 
[2006; sem I 2018].
Vas și CTs trebuie să evolueze astfel încât compania să fie rentabilă. Acest lucru
presupune că pentru un interval, valoarea vânzărilor va depăși costul total al produselor.
[2006, tp] se numește durata de viață a afacerii, adică intervalul în care afacerea este
profitabilă. De ce? Deoarece observăm ca după tp costurile sunt mai mici decât CA.
Pentru a cunoaște evoluția celor 2 indicatori (CA și CTs), se reprezintă grafic valorile
reale ale acestora în [2006, 2018].
2. Ne propunem să identificăm o funcție matematică, prin care să exprimăm cel mai
bine fiecare din cei doi indicatori și ale căror valori calculate să fie cât mai apropiate
de cele reale.
CAs = y => y = f (Q, Pv)  Cele două redau forma implicită
CTs = z => z = g (Cost dir., Cost ind.) a CA și CT.

Pentru a găsi forma explicită a celor 2 funcții se folosește principiul regresiei lui y și z
în funcție de Q și Pv, respectiv Cd și Cind, utilizând metoda celor mai mici pătrate.
Pentru a crește gradul de accesibilitate a unui număr cât mai mare de utilizatori care
doresc să extrapoleze evoluția unor indicatori economici, sociali, etc, companiile de software
pun la dispoziție soluții IT dedicate fenomenului de exrapolare (CURVE EXPERT).
Utilizând softul Curve Expert, se determină forma explicită a funcțiilor Y și Z.
Presupunem de exemplu că:
𝑦̅ = 6,1𝑄 + 2𝑃𝑣 Cele 2 funcții permit calcularea CA și CT
𝑧̅ = ln 𝐶𝑑 + 𝑒 𝐶𝑖𝑛𝑑 pentru fiecare semestru din [2018, 2020]
|𝑦 − 𝑦̅| → 0
 Observație! Soluția IT de mai sus permite identificarea acelei forme explicite ale
funcțiilor y și z care îndeplinește simultan condițiile:
a) Coeficientul de corelație dintre variabila dependentă (y și z) și variabila
independentă (CA și Pv, Cd și Cind) să fie ≥ 0.9
b) Coeficientul de covarianță (care redă abaterea medie pătratică) ≤ 0.5.
Dacă aceste două condiții sunt simultan îndeplinite, putem alege drept formă explicită a
funcției expresia care reflectă valorile convenabile pentru cei 2 coeficienți.

Curs 12 – 17.MAI.2018
Modulul 2
Sistemele informatice in organizatia numerica
2.1 Sisteme informatice functionale

Consideratii metodologice privind realizarea sistemelor informatice de gestiune

economica
Etapele metodologice care trebuie parcurse trebuie sa raspunda la intrebarea
fundamentala „unde si cum se poate dezvolta un sistem informatic in sistemul de management
al unei organizatii?”. Pentru a raspunde la cele doua intrebari derivate din cerinta de mai sus
exista doua abordari distincte care, vom vedea insa ca, se intrepatrund la un moment dat.
Pentru a raspunde la intrebarea unde se poate dezvolta un sistem informatic? Este
necesara parcurgerea urmatoarelor etape metodologice:
I. Analiza diagnostic/preliminara a sistemului de management.
Aceasta analiza se face in scopul identificarii activitatilor, grupelor de activitati sau
functiuni in care se justifica trecerea de la prelucrarea manuala la cea automata a datelor. La
baza identificarii zonelor de informatizare a prelucrarilor trebuie sa stea intotdeauna cerintele
manageriale in baza carora se doreste informatizarea unei firme. Aceste cerinte pot avea diverse
formulari, de exemplu:
a) Care este valoarea tranzactiilor facute de firma intr-un anumit interval de timp?
b) Care trebuie sa fie nivelurile stocurilor produselor pe care le vinde firma astfel
incat sa nu apara rupturi in procesul de satisfacere a cerintelor pietei?
c) Cum trebuie sa corelez programul de vanzari cu programul de productie si
implicit cu programul de aprovizionare tehnico-materiala?
 d) Tinand cont de organizarea structurala a firmei, care trebuie sa fie structura
optima a personalului astfel incat firma sa faca fata cerintelor pietei intr-o
continua schimbare? Etc
Odata identificate si formulate aceste cerinte este necesara localizarea activitatilor
economice care le genereaza. De exemplu, pentru cerinta de evidentiere a tranzactiilor zilnice
facute de o firma, este necesara localizarea urmatoarelor activitati principale:
- evidentierea vanzarilor zilnice pe tipuri de produse;
- cunoasterea cantitatilor din fiecare produs cu care se aprovizioneaza zilnic firma;
- corelarea dinamicii vanzarilor de produse cu evolutia stocurilor acestora;
- implicatiile fiecarei tranzactii asupra gestiunii contabile a acesteia.
Dupa identificarea activitatilor este necesara analiza gradului de corelare a acestora in
ideea evidentierii influentei fiecarei activitati asupra celorlalte activitati. De exemplu activitatea
de ATM (aprovizionare tehnico-materiale) influenteaza oarecum simplu nivelul vanzarilor; in
realitate lucrurile sunt putin mai complicate daca tinem cont de realitatea ca o firma vinde de
regula produse cu caracteristici identice, dar la preturi diferite. Acest lucru ne obliga sa
dezvoltam viitorul sistem informatic intr-o maniera care sa evite alterarea tranzactiilor prin
inregistrarea vanzarilor unui produs la acelasi produs care are insa un pret diferit.
De toate aceste cerinte trebuie sa se tina cont la proiectarea logica si tehnica a sistemului
informatic.
Observație! Tot in aceasta etapa este necesara identificarea metodelor si tehnicilor de
management care sunt implementate in cadrul firmei si care fac obiectul componentei
metodologice a sistemului de management. In mod firesc, este necesar identificarea categoriilor
de decizii influentate de cerintele exprimate mai sus, decizii care trebuie abordate ca si
componente ale subsistemului decizional din cadrul sistemului de management. In fine, este
necesara localizarea verigilor organizatorice in care se defasoara activitatile economice
identificate in vederea revizuirii ulterioare a fiselor de post. Putem, deci, concluziona ca
abordarea necesitatii realizarii unui sistem informatic obliga la diagnosticarea tuturor celor 4
componente principale ale sistemului de management.
II. Analiza detaliata a sistemului informational in care se regasesc activitatile
economice identificate anterior.
De regula, analiza este orientata pe doua planuri:
a) Pe cel al identificarii suporturilor purtatoare de informatii, adica a documentelor al
caror continut influenteaza desfasurarea activitatilor economice;
 b) Planul fluxurilor si circuitelor informationale care evidentiaza atat legaturile
existente intre diverse verigi organizatorice cat si tipologia si volumul informatiilor
care strabat circuitele informationale.
Observație! vezi detalii capitolul 5 din carte paragrafele 5.1 – 5.3.
Analiza detaliata se finalizeaza de regula cu evaluarea critica a functionarii sistemului
informational. Aceasta este orientata preponderent pe planul identificarii erorilor generale care
caracterizeaza functionarea unui sistem informational, dar si a erorilor generate de o codificare
defectuoasa a informatiilor. Astfel, prin evaluarea critica se identifica existenta:
a) Distorsiunii;
b) Filtrajului;
c) Redundantei;
d) Supraincarcarii canalelor de informatii.
III. In ceea ce priveste codificarea informatiilor, evaluarea critica trebuie sa
identifice gradul de acuratete al acesteia. Daca informatiile nu sunt codificate in
momentul analizei se recomanda propunerea ca nomenclatoarele viitoare
organizate in baze de date sa aiba informatiile codificate prin intermediul cifrelor
de control sau de securitate. De exemplu, poate fi folosita metoda companiei
IBM care asigura calculul cifrei de securitate prin intermediul a 6 ponderi: 8 7 5
4 2 1 in multimea claselor de resturi modulo noua. Pentru exemplificarea
calculului cifrei de control consideram urmatoarea structura de cod al unui
produs:

6 3 9 0 4 5 7 8 3 x - x este cifra de control.

Se calculeaza urmand urmatorii pasi:
1. Se asociaza fiecarui caracter din cod cate o pondere in ordinea de mai sus. Daca nr
caracterelor din cod este mai mare decat nr ponderilor (6) se reia procesul de alocare,
astfel avem :
639045783x
875421875
2. Se inmulteste fiecare caracter din cod cu ponderea si se aduna rezultatele caracter
cu caracter: 6*8=48 3*7=21 45 0 8 5 56 56 15 => suma = 65
3. Suma obtinuta se imparte la 9 si se pastreaza restul 95/9 = 7 rest 2
4. Se determina cifra de control scazand restul obtinut din 9: CC=9-2=7, adica x=7 =>
 Codul complet: 6 3 9 0 4 5 7 8 3 7
La citirea unei tranzactii corespunzatoare codului de mai sus, o subrutina de validare din
cadrul softului trebuie sa lucreze astfel:
a) Citeste optic codul produsului care se tranzactioneaza
b) Separa primele n-1 caractere din cod de ultimul caracter
c) Aplica algoritmul de mai sus pentru primele n-1 caractere si determina o noua cifra
de control calculata
d) Compara CC calculata cu CC reala aflata in pozitia n a codului; daca cele doua valori
coincid tranzactia este validata si este acceptat accesul la baza de date. In caz contrar
se afiseaza un mesaj de eroare si accesul este restrictionat

IV. Proiectarea logica si tehnica a noului sistem (vezi exemplul de mai jos)
V. Implementarea sistemului informatic
VI. Exploatarea si mentinerea in functiune a sistemului informatic
Pentru a exemplifica in ce consta proiectarea logica si tehnica a sistemului informatic
consideram ca in urma cerintelor formulate de managementul comercial al firmei, acesta trebuie
sa puna la dispozitia beneficiarilor la cerere urmatoarea situatie informationala:
Balanta stocurilor si soldurilor de produse la data de zz.ll.aa
Nr Cod Denumire UM Pret Situatie Total Total
Situatie la
crt Produs Produs unitar inceput Intrari iesiri
finalul
perioada perioadei
Cant Val Cant Val Cant Val Cant Val

CURS 13 – 24 Mai 2018

Posibile subiecte de examen (s-au dat la restanta)

1. Sistemul informational, componenta a sistemului de management. Definitie,
componente, deficiente.
2. Etapele metodologice pentru crearea unui sistem informatic – analiza preliminara,
evaluarea critica (se evidentiaza deficientele generale – 4 – si necesitatea codificarii
corecte a informatiilor, codificarea corecta asigura securitatea bazei de date, vezi cifra
de control), proiectarea logica si tehnica, implementarea sistemului si exploatarea si
mentinerea in functiune a acestora.
 - Etapa de implementare -> trebuie sa se puna la dispozitia utilizatorilor un manual de
utilizare al sistemului informatic + in paralel cu crearea/incarcarea bazelor de date este
necesar trainingul persoanelor care il vor opera.
- Durata medie de viata a unui sistem informatic este de aproximativ 6 ani.

Continuare problema data trecuta

Pentru realizarea sistemului informatic care va genera situatia cu capul de tabel prezentat
anterior este necesara parcurgerea urmatorilor pasi:

1) Din analiza continutului situatiei dorite se identifica urmatoarele categorii de informatii:

a) Informatii cu caracter permanent si relativ constante pe intreaga durata de viata a
sistemului. Ex: denumirea unui produs
b) Informatii care caracterizeaza starea sistemului la un moment dat. Ex: cantitatile
vandute din fiecare produs intr-un anumit orizont de timp
c) Informatii rezultate din prelucrarile efectuate de sistem. Ex: calculul soldului total
al vanzarilor sau stabilirea stocului si soldurilor la sfarsitul unei perioade
d) Informatii care permit localizarea unor articole din baza de date in vederea
identificarii unor stari speciale ale informatiei. Ex: informatii care stocheaza data
ultimei iesiri/vanzari din fiecare produs astfel incat sa fie posibila identificarea
produselor fara miscare sau cu miscare lenta.
Aceste principale categorii de informatii se stocheaza si se organizeaza in colectii sub
forma de fisiere de date. In functie de natura informatiilor continute aceste fisiere se impart in:
a) Fisiere nomenclator sau fisiere permanente – acestea contin de regula informatii cu
caracter permanent
b) Fisiere temporare – asociate informatiilor din categoriile b si c care stocheaza
tranzactiile efectuate prin procese de aprovizionare respectiv vanzare pe un anumit
orizont de timp
c) Fisiere statistice care stocheaza informatiile din ultima categorie de mai sus precum si
alte informatii care stau la baza analizelor de natura statistica
Modul de organizare a acestor informatii in fisiere sub forma fizica si logica va fi
prezentat in continuare:
Curs 14 – recuperare 29 MAI 2018

Examen -> 15 grile 2p + 1 aplicatie (facuta la curs) 4p

Consideram ca intr-o societate comerciala se afla in exploatare curenta un sistem

informatic functional destinat eficientizarii functiunilor financiar-contabile si comercial.
Managementul societatii doreste completarea acestui sistem cu un modul informatic care sa
evidentieze achizitiile si vanzarile zilnice de produse efectuate de societate. Acest nou modul
urmeaza sa furnizeze specialistilor din cele doua functiuni, printre altele, si o situatie
informationala referitoare la situatia stocurilor de produse la inceputul si sfarsitul fiecarei zile.
Structura raportului este data mai jos. Se doreste exemplificarea modului de stabilire a
colectiilor de date ce vor fi organizate in fisiere precum si formalizarea modului de lucru a
viitorului modul informatic.
Observatie! aceasta cerinta este parte componenta a etapei de proiectare a modulului
informatic, mai concret, a fazei de proiectare logica din cadrul acesteia.
Observatie! o data definita conceptualizarea detaliata a functionarii modulului
informatic se poate trece la scrierea programului care operationalizeaza in modul.
Observatie! precizam ca partea de conceptualizare logica a functionarii unui modul
informatic intra intotdeauna in atributiile viitorilor utilizatori, aceasta activitate facand parte din
definirea specificatiilor unui viitor sistem informatic.

Structura situatiei informationale este urmatoarea: vezi cap de tabel curs 12

Etape:
1) se analizeaza continutul situatiei informationale incercandu-se separarea informatiilor
cu caracter permanent de informatiile cu caracter temporar. Aceasta separare se face in
scopul de a incadra cele doua categorii de informatii in tipuri de fisiere diferite, dupa
cum urmeaza:
Cod produs – este o informatie care va asigura localizarea articolului produs atat in
fisierele permanente cat si in cele temporare;
Denumire produs – este o informatie cu caracter permanent;
UM – informatie permanenta;
 Stocul si soldul la inceputul perioadei sunt de asemenea informatii cu caracter
permanent !!! Cand spunem ca o info este de tip permanent NU ne referim la valoarea asociata
ei ci la ea ca entitate.

Rationamentul de mai sus este valabil pentru toate campurile din situatia informationala.
Se impune totusi precizarea ca localizarea unui produs nu este corect sa se faca doar prin
intermediul codului sau. Deoarece dpdv economic pot exista produse identice, dar cu preturi
diferite. In aceasta situatie, modul de lucru al viitorului modul informatic va trebui sa asigure
localizarea unui produs printr-o cheie dubla de forma <cod produs.and.pret produs>.
In acest moment putem defini structura fisierului permanent de produse tinand cont de:
a) fiecarei informatii permanente i se asigura un nume simbolic
b) Pentru fiecare informatie permanenta trebuie definita natura acesteia si lungimea
maxima (nr max de caractere pe care il poate contine). Acest lucru se face prin
intermediul unui tabel ajutator:
Denumire camp Nume simbolic Natura Lungime
Cod Produs CODP numerica 13
Denumire Produs DENP sir de caractere 25
UM UM sir de caractere 3
Pret Unitar PRU numerica 7 D(2) =>9999,99

In acest moment, structura fisierului permanent va fi urmatoarea:

Nume simbolic Natura Lungime
CODP N 13
DENP C 25
UM C 3
PRU N 7 D (2)
STIP N 3
SLIP N 10 D (2)
CANTI N 3
VALI N 10 D (2)

2) Pentru cuantificarea intrarilor si iesirilor in forma fizica si valorica este necesara

definirea unui nou fisier avand in vedere faptul ca valorile asociate acestor campuri au
o existenta temporara (limitata doar la perioada de timp pentru care se scoate situatia
informationala). Acest fisier are un caracter temporar si va stoca doar informatiile
necesare localizarii fiecarui produs din fisierul permanent care la un moment dat sufera
o intrare sau o vanzare. Pentru aceasta tinem cont de doua lucruri:
 a) Localizarea produsului care intra sau se vinde in fisierul permanent trebuie sa se faca
prin cheia dubla CODP si PRU.
b) Fisierul temporar va delimita cantitatea intrata de cea vanduta prin intermediul valorii
unui camp care va evidentia natura tranzactiei. Ex: daca respectivul camp are valoarea
1 inseamna ca produsul respectiv intra in gestiune, daca respectivul camp are valoarea
2 inseamna ca produsul s-a vandut in cantitatea specificata.
Cu aceste comentarii, structura fisierului temporar asociat fisierul permanent este
urmatoarea: Fisier tranzactii temporar
Nume Simbolic
CODPT N (13) `1` - INTRARE
PRUT N (7) D (2) `2`- VANZARE
CANT N (3)
TIPT N (1)

3) Formalizarea modului a lucru a modulului informatic.

Definim urmatoarele simboluri (caiet)