CURS 5

Organizarea optimă a producţiei într-o organizaţie industrială

Prin activitatea dintr-o organizaţie industrială urmează să se producă n tipuri de produse

, folosindu-se m tipuri de resurse . Cunoscând cantitatea din resursa R i
necesară producerii unei unităţi din produsul cantităţile disponibile bi din
resursele Ri şi beneficiile unitare cj, pentru fiecare produs Pj, se cere să se
întocmească programul optim de producţie al organizaţiei industriale astfel încât beneficiul total
să fie maxim.
Rezolvare: Se notează cu , cantitatea ce se va produce din produsul Pj,
. Funcţia de optimizat este funcţia ce reprezintă beneficiul total, iar restricţiile se
datorează limitării resurselor. Deci problema liniară la care se ajunge este:

(1)

în care:
- vectorul cantitaţilor disponibile;
- vectorul beneficiilor unitare;
- vectorul necunoscutelor;
Forma matriceală de rezolvarea a problemei liniare este:

(2)
Rezolvarea problemei se face cu algoritmul simplex, algoritmul simplex dual sau cu
metoda grafică. Este util ca în problemele de programare liniară restricţiile să fie sub forma unei
egalităţi, deci se pune problema sub formă canonică (standard), adică:

(3)
Transformarea ecuaţiilor restricţiilor în ecuaţii se realizează şi prin introducerea unor
variabile de compensare, considerate şi ele pozitive.
 b. Alocarea optimă de resurse financiare
Se considerăm că anumite resurse financiare au valoarea de B unităţi monetare (u.m.) şi
trebuie repartizate sau alocate
- la un moment dat pentru n activităţi, sau
- unei anumite activităţi la n momente (eşalonat).
Se notează cu , partea din B care se alocă pentru activitatea de ordin j (sau la
momentul j ) şi cu profitul realizat pentru fiecare unitate monetară investită sau
alocată. Atunci profitul total va fi:
(3)
Urmând a fi maximizat, ceea ce conduce la problemă:

(4)

Este posibilă adăugarea unor restricţii de forma:

în care: ar însemna "un prag sau nivel minimal necesar util’’ sub care
investiţia nu prezintă interes; ar însemna "un nivel maximal posibil de credit
garantat" care poate fi acoperit de către debitor prin diverse garanţii sau cu averea sa (echivalent
în u.m.)
În acest caz problema devine:

(5)

c. Optimizarea utilizărilor resurselor neregenerabile (prin metoda grafică)

Fie x 2 ,x 2 indicatori ce exprimă resursele neregenerabile şi factori de
influenţă. Se vaoptimiza o subcomponentă a lui f 3 ,propunând următoarele restricţii:
 (5)
Se reprezintă grafic (5) şi rezultă figura (1), în care: este mulţimea situaţiilor posibile
şi de unde rezultă:

Fig 1. Reprezentarea grafică a restricţiilor din (2.185)

(6)
−32
46⋅10
f max =
adică: 5 , iar este problema de optim finit unic.
 Observaţie: prin aceleaşi metode se pot rezolva şi problemele de programare parametrică.
Spaţiul vectorial n+m+p dimensional căruia îi aparţin vectorii x din care se determină
soluţiile sistemului de restricţii se numeşte spaţiul soluţiilor.
O soluţie posibilă (admisibilă) a unei probleme de programare liniară este un element al
mulţimii:

, (7)

d. Optimizarea wellness-ului organizaţional.

Se presupune pentru acest indicator exprimarea de forma:
(8)
unde: a t este numărul angajaţilor ce au ales nivel > N 3 la criteriul ;bi -
numărul angajaţilor ce au ales nivel < N 3 la criteriul .
Atunci se mai poate scrie:
x n + 3 9 (0 = g(x C l (t),x C 2 (t),...,x w (t) (9)
şi ecuaţia
x'n+39(t) =∑x' c,(t),x c 2 (t),... ,x w (t) = 0 (are soluţiile t 1 ...,t k în caz de compatibilitate).
(10 )
Se calculează valorile lui xn+39(t), în aceste soluţii şi dacă:
x"n+39(tp) > 0 atunci t=t p este un punct de minim pentru xn+39;
x"n+39(tp) < 0 atunci t= ts este un punct de maxim pentru xn+39.
Pe de altă parte,

(11)
Derivând xn+39 ca funcţie de xn+21 sau xn+4 sau xn+m+20 sau xn+m+21 şi aflând punctele critice,
apoi calculând valorile lui x"n+39 în acele puncte critice, se vor determina punctele de optim ale
wellness-ului în raport cu indicatorii anterior menţionaţi.

e.Optimizarea dezvoltării durabile a unei organizaţii industriale

Se poate stabili locul pe care-l ocupă o organizaţie industrială în cadrul unei ramuri (în
cadrul unei regiuni) dacă se stabileşte o metodă care să permită compararea organizaţiilor
industriale şi, mai mult, să stabilească locul pe care-l ocupă aceasta în colectivitatea respectivă.
Există mai multe modele:
Modelul I . Se face o ierarhie a organizaţiilor industriale în raport cu fDDOI şi implicit
’
f DDOI, pe o scală Likert.
Se calculează expresia:

(12)
care este o valoare medie:
(13)
Se formează următoarea scală: (fig.2.3), unde notaţiile din figură sunt:
 Fig. 2. Scala Likert în cazul Modelului I

Din această scală se trag următoarele concluzii:

- la nivelul N1 vor fi încadrate organizaţiile industriale ce au cea mai slabă dezvoltare
durabilă (dezvoltare durabilă nesatisfacătoare) sau nu se încadrează în restricţiile
modelului matematic, restricţii impuse de valorile indicatorilor;
- la nivelul N2 se vor afla organizaţiile industriale cu dezvoltare durabilă satisfăcătoare;
- la nivelul N3 se vor afla organizaţiile industriale cu dezvoltare durabilă medie;
- la nivelul N4 se vor aflaa organizaţiile industriale cu dezvoltare durabilă bună;
- la nivelul N5 se vor afla organizaţiile industriale cu dezvoltare durabilă foarte bună.
Modelul II - o propunere de ierarhizare. Deoarece nu există o măsurare a dezvoltării
durabile pe organizaţii de acelaşi tip, ierarhizarea lor nerealizându-se până în acest moment, se
poate ca această ierarhizare, să se realizeze (fig. 2.4) astfel:

Fig. 3. Scală Likent pentru ierarhizare

S-a ajuns la această scală în urma analizelor pe mai multe studii de caz.
Modelul III - o ierarhizare a organizaţiilor industriale ce include fDDOI ca şi criteriu.
Se poate utiliza matricea a "realizărilor" organizaţiilor industriale Oi k respective
(tab. 1). Unele dintre criteriile Cj sunt valorile lui şi se parcurg etapele:

Tabelul 1. Matricea criteriilor organizaţiilor industriale

OI
OI1..............OI1............... OIn
Criterii
C1 a11...............a1i.................anm α1
. ............................................. .
. ............................................. .
Ci ....................aij...................... αi
. ............................................. .
. ............................................. .
Cn an1...............ani.................anm αn
β1................ βi................. βm

- pasul 1. Se determină pentru fiecare criteriu Cj, j = l,n.

- pasul 2. Se determină pentru fiecare OIi,
- pasul 3. Se calculează şi

- pasul 4. Se calculează

- pasul 5. Se calculează
Ierarhizarea organizaţiilor industriale se face în ordine descrescătoare după valorile lui
din matricea Adică: atunci ( are o dezvoltare durabilă
mai slabă decât ).
În cadrul aceleiaşi organizaţii, ierarhizarea realizării optime a activităţii, în raport cu
criteriile C1, ...,Cn, se poate interpreta astfel atunci şi-a desfăşurat activitatea mai
eficient în raport cu criteriul Cj2 decât în raport cu Cj1 .
Observaţii:
-un caz particular ar fi , când dezvoltarea durabilă a OIio este optimă în raport
cu celelalte organizaţii industriale, cât şi în raport cu toate criteriile de evaluare;
- criteriile Cj sunt indicatorii xi sau sau ;
- algoritmul poate fi programat (de exemplu în: C şi C++).