CURSUL NR. 3.

FORMULAREA PROBLEMELOR DE OPTIMIZARE PE BAZA

CRITERIILOR DE CLASIFICARE. ANALIZA INIŢIALĂ A
MODELUI MATEMATIC.

În materialul prezentat anterior, modelul matematic al problemei de optimizare era

obţinut, fară să intereseze apoi clasificarea problemei obţinute. Din punct de vedere a
finalităţii practice, respectiv a rezolvării problei, prima etapa necesară este clasificarea
ei în funcţie de criteriile enunţate. Doar corecta clasificare a problemei permite apoi
alegerea metodei de rezolvare care să poată produce rezultate corecte. Dar cum
scrierea modelui matematic este cea mai dificilă parte, ce cade în totalitate în sarcina
specialistului, vom discuta criteriile de clasificare a problemelor de optimizare
dezvoltînd mai multe modele matematice.

PROBLEME DE CONTROL OPTIMAL

Problemele de control optimal implică existenţa mai multor etape, fiecare din ele fiind
determinată de cea precedentă intr-o manieră descriptibilă. Apar două tipuri de
variabile: cele de stare şi cele de control. Variabilele de control definesc sistemul şi
determină evoluţia lui de la etapă la alta. Variabilele de stare descriu comportamentul
ori starea sistemului la fiecare etapă. Problema de optim cere să se determine setul de
variabile de control care să poată minimiza indicele de performanţă pe durata tuturor
etapelor.
EXEMPLUL 1.
O rachetă este proiectată să parcurgă o distanţă de 12s (12 distanţe egale) în direcţie
verticală. Propulsia rachetei poate fi schimbată doar la un numar de puncte fixe,
localizate la distanţele 0, 1s, 2s, 3s,...,11s. Daca forţa maximă de propulsie ce poate fi
asstfel dezvoltată în punctul i, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ este limitată la
valoarea , să se determine minimizarea timpului total al rachetei în condiţiile:
-racheta se deplasează împotriva forţei gravitaţionale
-masa rachetei se reduce proportional cu distanţa parcursă
-frecarea cu aerul este proporţională cu viteza rachetei

Considerăm traseul rachetei si punctele de control (cînd forţa dezvoltată de rachetă se

modifică):

1
0 s 1s 2s...............9s 10s 11S 12S (distanţa faţa de start)
1 2 3 4................10 11 12 13 (puncte de control)
notăm:
forţa de propulsie
viteza
acceleraţia
masa rachetei în punctul i
coef de frecare cu aerul
forţa de frecare cu aerul la punctul i
-rezulta ecuaţia de mişcare a rachetei:

unde masa rachetei, în funcţie de cerinţele enunţului, se scrie:

iar este o constantă

-acceleraţia se scrie din ecuaţia mişcării:

-notînd cu timpul în care este parcursă distanţa dintre punctele i si i+1, spaţiul
dintre cele 2 puncte se poate scrie:

-înlocuind expresia acceleraţei se obţine:

-soluţiile ecuaţiei sunt:

-din cele două soluţii se alege valoarea pozitivă.

-viteza rachetei la punctul i+1, , poate fi exprimată in termenii vitezei ,
acceptînd că între punctele i si i+1 acceleraţia este constantă.

-înlocuind expresiile acceleraţei si timpului în ultima expresie, rezultă:

Din analiza problemei, variabilele de stare sunt vitezele iar variabilele de control
sunt forţele Deoarece racheta porneste din punctul 1 şi se opreşte în punctul 13,
obţinem:

Problema se scrie ca o problemă de control optimal astfel:

Să se gasească vectorul X , care minimizează funcţia:

2
 f(X)

considerînd constrîngerile:

,i 1,2,...,12

,i 1,2,...,12

PROBLEME DE OPTIMIZARE LINIARĂ (PROGRAMARE LINIARĂ)

Pentru aceste probleme, modelul matematic dezvoltat este format numai din ecuaţii
liniare, atît ca funcţie obiectiv cît şi la nivelul setului de constrîngeri. Deşi la nivel
practic problemele de tip liniar sunt extrem de rare, ele sunt importanta pentru ca
primele tehnici de optimizare s+au dezvoltat pentru acest model. Soluţia pentru
problemele reale fiind liniarizarea modelelor matematice.
EXEMPLUL 2.
O firma de computere a decis să investească 12 milioane $ în echipamente de produţie
pentru fabricarea placilor de bază (PB) la nua generaţie de PC. S-au analizat 3 tipuri
de echipamente. Numărul de lucrători necesari este limitat la 100 din cauza condiţiilor
concrete de pe piaţa muncii. Spaţiul de producţie existent trebuie să fie pus in
coralaţie cu dimensiunile echipamentelor. Alte informaţiidespre performanţele
fiecărui tip de echipament sunt strînse în tabelul următor. Se cere să se realizeze
optimizarea investiţiei.
Tip Tipuri PB PB/oră operatori/ Ore lucrate/ cost/
echipament post lucru zi echipament
A 10 55 1 18 400,000
B 20 50 2 18 600,000
C 18 50 2 21 700,000

Variabilele de optimizare se aleg ataşate celor 3 tipuri de echipamente

A,B,C. Setul de constrîngeri este următorul:
-costul echipamentelor trebuie să fie în suma dedicată de 12.000.000$

3
-echipamentele trebuiesc plasate în spaţiul existent (această condiţionare se dă separat
şi se poate scrie ca )
-constrîngerea numărului de lucrători este de 3 ori suma dintre produsul număr de
maşini de fiecare tip şi operatorii de pe fiecare maşină. Se acceptă astfel ca fabrica va
funcţiona în 3 schimburi
Utilizarea fiecărui tip de echipament este numarul de PB/oră şi numărul de ore lucrate
de masini/zi. În aceasta situaţie, problema de optimizare la nivelul funcţiei obiectiv
este:

sau

cu setul de restricţiiŞ
:

PROBLEME DE OPTIMIZARE NELINIARĂ (PROGRAMARE NELINIARĂ)

Sunt acelea unde măcar o singură funcţie din setul funcţiilor obiectiv şi de restricţii
este o funcţie neliniară. Este simplu de estimat că majorizazea problemelor de
optimizare sunt de tip neliniar.
EXEMPLUL 3.
O transmisie în trepte cu curea este proiectată pentru a putea transmite o putere de cel
puţin 0.75hp (1hp 0.376kW). Viteza de intrare este de 350rpm iar treptele de viteyă
produse sunt 750 rpm, 450rpm, 250rpm şi 150rpm. Tensiunea din partea fixă a curelei
este cel puţin dublă faţă de cea din partea slabă. Grosimea curelei este t iar coef de
frecare dintre curea sî transmisie este Să se determine grisimea si diametrele
transmisiei aşa încît să se obţină greutatea minimă. O astfel de transmisie este în fig:

4
Variabilele de optimizare (design variables) sunt:
X , unde s-au notat
diametrul fiecărei i trepte a tranmisiei
laţimea curelei (identică în acest caz cu laţimea paşilor transmisiei)
Funcţia obiectiv este greutatea transmisiei, care se calculeayă simplu prin
considerente geometrice, acceptind cite 4 trepte :

densitatea materialului cuplajului

diametrele pasului i pentru intrarea cuplajului
Pentru ca să se păstreze condiţia de curea egală la toti paşii transmisiei, trebuie ca
lungimea curelei să fie constantă pentru vitezele la ieşire. Această condiţie se obţine
prin următoarele constrîngeri:

unde este lungimea necesară a curelei pentru a obţine viteza de ieşire

unde:
N viteza la intrarea arborelui
a distanţa dintre centrele arborilor transmisiei

5
Raportul tensiunilor în curea poate fi exprimat prin:

unde:
si sunt tensiunile din partea întinsă, respectiv moale a curelei pentru pasul i
coeficientul de frecare
unghiulde îndoire al curelei la pasul i

Constrîngerile din raportul tensiunilor devin:

Tensiunea maximă din curea este limitată de:

,i 1,2,3,4 unde:
s este efortul maxim din curea
t este grosimea curelei
Următoarea expresie care foloseşte pentru masurarea forţelor şi ft pentru distanţe,
estimează constrîngerea asupra puterii transmise;

Înlocuind expresia , se obţine:

i 1,2,3,4

Limitele inferioare ale variabilelor de design sunt:

, ii 1,2,3,4
Este simplu de constatat ca atît funcţia obiectiv cît şi o parte din funcţiile ce descriu
restricţiile sunt funcţii neliniare.
Şi în acest exemplu se observă că descrierea modelului matematic presupune o foarte
bună cunoaştere a domeniului unde se aplică problema de optimizare. Este important

6
de subliniat că nu se poate vorbi de accesarea şi aplicarea tehnicilor de optimizare fară
o cunoaştere prealabilă a domeniului tehnic ori economic, atît la nivel teoretic cît si
prin elemente de proiectare.
PROBLEME DE OPTIMIZARE PĂTRATICĂ (PROGRAMARE
PĂTRATICĂ)
Problemele de optimizare pătratică sunt o subcategorie a celor neliniare, unde funcţia
obiectiv este de tip pătratic iar setul de restricţii sunt funcţii liniare. Forma generală a
funcţiei obiectiv este:

F(X)

unde sunt constante

EXEMPLUL 4.
O fabrică produce 2 produse, A şi B folosind două linii cu resurse limitate 1 şi 2.
Maximul de producţie zilnică pentru cele două produse este 1000, respectiv 250 de
unităti. Producerea unuei unităţi de produsA cere 1 unitate de resursă 1 şi 0.2 unitaţi
de resursă 2 iar producerea unei unităţi de produs B cere 0.5 unităţi de resursă 1 si 0.5
unitaţi de resursă 2. Costurile unitaţii de resursă 1 şi 2 sunt date de relaţiile (0.375-
0.00005 ) respectiv (0.75-0.0001 ), unde exprimă numărul de unităţi din
resursa i utilizată (i 1,2). Preţurile de vînzare la unităţile de produs A şi B, sunt:

unde reprezintă numărul de produse A,B aflate în sold.

Determinaţi maximizarea profitului acceptînd ca poate vinde toate unităţile de produs
fabricate.

Variabilele de optimizare (design variables) sunt unităţile de produs A, respectiv B

produse zilnic
X

Cererea zilnică de resurse 1 este iar cea de resurse 2 este

Constrîngrile asupra resurselor sunt:

7
Limitele variabilelor sunt:

Costurile totale zilnice ale resurselor 1 şi 2 sunt:

Veniturile zilnice din vînzări sunt:

Profitul se obţine scăzînd din veniturile zilnice, cheltuielile.

Funcţia obiectiv, care trebuie minimizată, este obţinută din expresia profitului, prin
înmulţire cu -1:

-
Constrîngerile sunt:

Se poate observa că funcţia obiectiv este de tip pătratic iar restricţiile de tip liniar.