BUCUREŞTI

capitala ţӑrii
Legenda oraşului Bucureşti

O legendă ... ca-n poveşti!

A dat numele: Bucureşti
Dacă ştii, atunci mă bucur.
Este chiar ciobanul .....
 Legenda Bucureştiului este legată
de numele unui bogat cioban pe nume
Bucur. Acesta avea o turmă mare de
oi de toate felurile, câini voinici şi
neînfricaţi, măgari puternici şi cai
frumoşi. La stâna lui, Bucur ţinea
mulţi ucenici şi ciobani nu doar
iscusiţi, ci şi zdraveni, căci aveau de
luptat atât cu animalele pădurilor, cât
şi cu cete prădalnice de oameni răi
care mişunau în acele vremuri
primejdioase.
 Tătarii erau cei mai
periculoşi duşmani,
jefuiau, dădeau foc, luau
drept ostatici ucenicii de
la stână. Însă cea mai
neiertătoare faptă a lor a
fost când, într-o iarnă, au
răpit-o pe fata baciului
Bucur, pe Anca.
Frumoasă, sprintenă,
mlădioasă, Anca a fost
prinsă cu laţul în timp ce
torcea lână pentru
sumanele ciobanilor. S-a
zbătut ea în zadar, dar
prea mare şi sălbatică era
ceata de tătari.
 Bucur s-a aprins de durere şi mânie. Împreună cu doi prieteni, a
încălecat în grabă, alergând zile şi nopţi în şir să-şi salveze fecioara. Nu i-
au ajuns pe răpitori decât la apele îngheţate ale râului Nistru. Tătarii au
încercat să treacă râul, dar gheaţa a crăpat, tâlharii cӑzând ȋn apӑ
cu pradă cu tot. Au scăpat câţiva, datorită armăsarilor care ştiau să înoate.
Frica lui Bucur era că şi Anca s-a dus la fund, dar mare i-a fost bucuria
când i-a zărit căpuşorul printre bucăţile de gheaţă.
 S-au întors toţi la stâna de
pe malul Dâmboviţei. Aici, pe
un dâmb, şi-au clădit o casă
mare şi au împrejmuit-o cu gard
înalt din butuci groşi, ca un
adevărat zid de cetate. Apoi,
când Anca s-a măritat şi a avut
copii, au clădit şi o biserică
mică, care s-a păstrat până azi –
„Bisericuţa lui Bucur”.

Biserica lui Bucur - prezent

 De-a lungul anilor, s-au aşezat aici tot mai
mulţi români, greci, ruşi, turci. Şi uite-aşa, în
jurul casei lui Bucur, după sute şi sute de ani
…….. s-a format o aşezare mare căreia
oamenii i-au spus

BUCUREŞTI

devenită CAPITALA ŢĂRII.