A dat numele: Bucureşti Dacă ştii, atunci mă bucur. Este chiar ciobanul ..... Legenda Bucureştiului este legată de numele unui bogat cioban pe nume Bucur. Acesta avea o turmă mare de oi de toate felurile, câini voinici şi neînfricaţi, măgari puternici şi cai frumoşi. La stâna lui, Bucur ţinea mulţi ucenici şi ciobani nu doar iscusiţi, ci şi zdraveni, căci aveau de luptat atât cu animalele pădurilor, cât şi cu cete prădalnice de oameni răi care mişunau în acele vremuri primejdioase. Tătarii erau cei mai periculoşi duşmani, jefuiau, dădeau foc, luau drept ostatici ucenicii de la stână. Însă cea mai neiertătoare faptă a lor a fost când, într-o iarnă, au răpit-o pe fata baciului Bucur, pe Anca. Frumoasă, sprintenă, mlădioasă, Anca a fost prinsă cu laţul în timp ce torcea lână pentru sumanele ciobanilor. S-a zbătut ea în zadar, dar prea mare şi sălbatică era ceata de tătari. Bucur s-a aprins de durere şi mânie. Împreună cu doi prieteni, a încălecat în grabă, alergând zile şi nopţi în şir să-şi salveze fecioara. Nu i- au ajuns pe răpitori decât la apele îngheţate ale râului Nistru. Tătarii au încercat să treacă râul, dar gheaţa a crăpat, tâlharii cӑzând ȋn apӑ cu pradă cu tot. Au scăpat câţiva, datorită armăsarilor care ştiau să înoate. Frica lui Bucur era că şi Anca s-a dus la fund, dar mare i-a fost bucuria când i-a zărit căpuşorul printre bucăţile de gheaţă. S-au întors toţi la stâna de pe malul Dâmboviţei. Aici, pe un dâmb, şi-au clădit o casă mare şi au împrejmuit-o cu gard înalt din butuci groşi, ca un adevărat zid de cetate. Apoi, când Anca s-a măritat şi a avut copii, au clădit şi o biserică mică, care s-a păstrat până azi – „Bisericuţa lui Bucur”.
Biserica lui Bucur - prezent
De-a lungul anilor, s-au aşezat aici tot mai mulţi români, greci, ruşi, turci. Şi uite-aşa, în jurul casei lui Bucur, după sute şi sute de ani …….. s-a format o aşezare mare căreia oamenii i-au spus