Glonțul, un cuvant ce aminteste de crime, razboaie, durere, suferinta...

Am inceput asa, nu pentru ca voi vorbi de inventatoru glontului, ci

pentru ca acesta a fost sfarsitul lui Nicolae al II-lea sau mai bine spus,
Sfântul Nicolae al II-lea Romanov. Asasinarea lui şi a familiei sale rămâne o
înfricoşătoare lecţie a istoriei, confirmând totodată că sfinţenia poate veni
uneori şi prin gloanţe.
 Este important de retinut faptul ca el a fost ultimul ţar al Rusiei,
împreună cu Sfânta Alexandra, soţia lui şi cei cinci copii ai lor.
Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia din anul
1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al Ţarului Alexsandru al III-lea, s-a
născut pe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului şi Dreptului Iov,
anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credinţa nestrămutată a
acestui ţar care a sfârşit dramatic.
 Țarul Nicolae și țarina Alexandra aveau o smerenie deosebită, fapt
pentru care erau deseori judecați și înțeleși greșit. Ei nu făceau
diferențe între oameni și își învățau cei cinci copii să vadă în fiecare
suflet o personalitate. Îmbrăcămintea și traiul Familiei Regale nu ieșeau
deloc în evidență, ci erau lipsite de extravaganță. Ceea ce impresiona cu
adevărat la acești ruși de viță nobilă era frumusețea strălucitoare a
sufletului.
 Ultimul mesaj al țarului a fost transmis printr-o scrisoare a fiicei sale Olga
către o prietenă, un mesaj plin de dragoste și de autenticitate: ” Tata cere să
îl transmiți tuturor celor care au rămas fideli lui și celor care ar putea să aibă
influență să nu îl răzbune; el îi iartă pe toți și se roagă pentru ei; și să nu se
răzbune nici pentru ei înșiși și să își aducă aminte că răul care este acum în
lume va deveni mai puternic și că nu răul biruiește răul, ci numai iubirea…”
Se poate observa trăirea profundă pe care o avea Nicolae al II-lea și felul
în care acesta se raporta la viață, depășind granițele firii și reușind să înalțe
existența la un alt mod de „a fi”. Dragoste sa față de Dumnezeu și față de
popor a rămas vie până în ultima clipă a vieții sale pământești, ceea ce l-a
făcut o personalitate marcantă printre contemporanii săi.
 Nicolae era un om foarte credincios. Deşi considerat o fire boemă,
prea paşnică pentru un viitor ţar (a fost primul conducător mondial care
a propus o conferință internațională pentru pace cu scopul limitării
formale a înarmării), istoria l-a aşezat pe tronul plin de glorie al
înaintaşilor. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său,
Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit moștenitor al tronului, iar tatăl
său, Țarul Alexandru al III-lea suveranul „sfintei Rusii”. Moartea
prematură a acestuia a lipsit pe moştenitorul tronului de o pregătire
temeinică în vederea conducerii vastului imperiu.
 Domnia lui Nicolae al II-lea s-a desfășurat pe fundalul intensificării mişcărilor
revoluţionare, naţionaliste şi fanatice, cărora li s-au  opus acţiunile represive ale
Statului rus. Înfrângerea din războiul ruso-japonez (1904-1905) şi revoluţia din 1905-
1907 au şubrezit mult Rusia ţaristă.
Nicolae al II-lea a instituit în anul 1905 prima Constituție a Rusiei și a creat
o Dumă, adica un parlament, oferind totodată o serie de drepturi civile.
Astfel, grupările revoluționare s-au domolit într-o oarecare măsură, iar statul
a cunoscut o perioadă de înflorire din punct de vedere economic, social și
artistic, perioadă denumită în istorie ” Epoca de Argint a Rusiei”. Revoluția
industrială a avut loc între 1900 și 1913. Deși a debutat tardiv în comparație
cu Statele Unite ale Americii sau cu Marea Britanie, a reprezentat un punct
crucial în dezvoltarea țării, recuperănd timpul pierdut cu o viteză uluitoare!
 Prim-ministrul Serghei Witte a afirmat un adevăr profetic la acea vreme:
” Rusia va deveni o mare putere mondială…în afara situației în care se va declanșa
un război.”

Cu toate acestea, Primul Război Mondial a devenit un conflict iminent care

amenința și liniștea Imperiului Țarist, iar 1915 a fost un an catastrofal în ceea ce
privește situația militară și economică a statului. Ostilitatea față de monarhie a
început să devină tot mai pronunțată. Astfel, s-a creat un context favorabil pentru
revoluția bolșevică din 1917 condusă de Vladimir Ilici Lenin și implicit pentru
izbucnirea războiului civil.
 Revoluţia burghezo-democratică din februarie 1917 îl sileşte pe Nicolae al II-lea
să abdice pe 2/15 martie 1917. Cu actul său de renunţare la tron se încheie o istorie
glorioasă a unei dinastii de peste trei secole care au marcat istoria, cultura, dar mai
ales credinţa poporului rus.
 <<Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a ţarului
şi a întregii sale familii. Plutonul de execuţie era condus de Iacov Iurovski. La
semnalul stabilit, intră echipa călăilor. Faţă în faţă cu împăratul stă Iurovski, care
citeşte mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi
trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi
prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele
gloanţe. Se continuă măcelul, se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt
căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea
ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte, Iurovski se apropie şi trage încă
trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a
auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!”.>> (ARH. MIHAIL DANILIUC, DOCUMENTAR PENTRU
DOXOLOGIA)
 O noapte dramatică şi neuitată, căci fiorul morţii a lovit înspăimântător.... Au fost
ucişi: ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii, cele patru
prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi
 ţareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânşii au mai fost nimiciţi  patru dintre
însoțitorii familiei regale.
După crimă, ucigaşii au dus victimele în mijlocul unei păduri, unde au incinerat
trupurile, iar ceea ce focul nu a putut mistui a fost stropit cu acid sulfuric şi apoi
îngropat. Au pus pământ în groapă şi, cu o maşină militară, au tasat pământul
pentru a nu se mai cunoaşte locul care a primit în măruntaiele sale atâtea trupuri
nevinovate, prin venele cărora curgea sânge împărătesc.
 Tocmai în acel an, inainte de moartea familiei, Biserica Ortodoxă Rusă a instituit
Sărbătoarea Sfinţilor Ruşi, fapt pe care ţarul il salutase cu multă recunoştinţă. Nu
avea de unde să ştie că el însuşi, alături de cei dragi ai familiei sale, vor fi cinstiţi
odată cu mulţimea sfinţilor lui Dumnezeu.
 Tocmai în acel an, inainte de moartea familiei, Biserica Ortodoxă Rusă a instituit
Sărbătoarea Sfinţilor Ruşi, fapt pe care ţarul il salutase cu multă recunoştinţă. Nu
avea de unde să ştie că el însuşi, alături de cei dragi ai familiei sale, vor fi cinstiţi
odată cu mulţimea sfinţilor lui Dumnezeu.
La data de 4 august 2000, ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost
canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă
Destinul familiei Romanov este un răsunet pentru noi, un glas spre luare aminte. Un
model de trai frumos și în strânsă legătura cu Nevăzutul, puterea de rezista si a
lupta cu mult curaj atunci când totul pare imposibil. Ce a schimbat Tarul Nicolae al
II-lea? Mentalitatea noastra. A celor de acum, dintr-un timp in care nu se mai tine
cont de adevaratele virtuti. El a schimbat mult, referindu-ne, nu neaparat la ceva
material, cum au facut marii inventatori, ci la faptul ca a devenit un model, iar
”Ce nu se vede este cel mai important” (prof. Elena Preda).
Surse
https://evz.ro/
https://doxologia.ro/