Celula (structură,

proprietăţi)
PROF: CISMAS
ELEV: DOBRE SORINA
CLASA AMG IC
Celula este definită ca fiind unitatea fundamentală,
structurală, funcţională şi genetică a tuturor
organismelor vii.
 Ca unitate funcţională, celula îndeplineşte funcţiile organismului.
 Ca unitate genetică, celula, prin ADN-ul conţinut în genele plasate în cromozomi,
are rolul de a înmagazina şi transmite informatiile genetice de la părinţi la urmaşi,
prin reproducere.
 Frecvent, celulele sunt integrate în ţesuturi, rareori existând singure (celulele
sexuale: ovulul şi spermatozoidul).
 Forma celulelor, iniţial sferică, se modifică ulterior în raport cu funcţiile
îndeplinite.
 Dimensiunile celulelor variază în funcţie de rolul îndeplinit, de factorii mediului
extern, de starea fiziologică a organismului. În medie au dimensiuni cuprinse între
20-30 microni, dar sunt şi celule de dimensiuni mari precum fibrele musculare
striate scheletice, a căror lungime atinge 10-12 cm.
Structura unei celule şi funcţiile elementelor componente

 Celulele eucariote prezintă o membrană citoplasmatică ce delimitează citoplasma

în care se găsesc organitele celulare (reticulul endoplasmic, aparatul Golgi,
lizozomii, mitocondriile, citoscheletul) şi nucleul.
Membrana celulară

 Membrana celulară (plasmalema) este

formată dintr-un bistrat de fosfolipide în
care sunt dispersate molecule proteice.
Aceste molecule se pot mişca liber în
bistratul lipidic, ceea ce a atras denumirea
de modelul „mozaicului fluid” pentru
descrierea structurii membranei celulare.
 Cele două componente majore ale membranei plasmatice, proteinele şi
fosfolipidele sunt cele care permit sau nu ca o substanţă să intre sau să iasă din
celulă. Astfel, substanţele liposolubile vor trece direct prin bistratul lipidic, în timp
ce substanţele hidrosolubile vor traversa membrana prin intermediul proteinelor
membranare.
 Fosfolipidele şi proteinele membranare îi conferă membranei proprietatea
de permeabilitate selectivă, adică unele substanţe pot trece prin membrană, în
timp ce altele nu.
Citoplasma

 Citoplasma este masa celulară fundamentală situata între nucleu şi membrană.

Este un sistem coloidal în care mediul de dispersie este apa iar faza dispersată este
ansamblul de micelii coloidale ce se gasesc în mişcare browniană.
 În funcţie de gradul de organizare se disting 2 componente:
     Citoplasma fundamentală = hialoplasma = citosol – reprezentata de o solutie
fluida sau gelatinoasa în care se gasesc în suspensie celelalte structuri
citoplasmatice; în hialoplasma exista o retea de filamente proteice = citoschelet
care asigura forma celulei si miscarea ordonata a celorlalte componente celulare.
  Citoplasma structurala – reprezentata de organite (=organele) celulare –
structuri diferentiate ale citoplasmei care îndeplinesc diverse functii în cadrul
celulei. Acestea sunt de doua tipuri: comune tuturor celulelor si specifice, prezente
numai in anumite celule, unde indeplinesc functii speciale.
 Organitele comune tuturor celulelor:
 Reticulul endoplasmic
 Ribozomii
 Aparatul Golgi
 Mitocondriile
 Lizozomii
 Centrozomul
 Organitele specifice:
 Miofibrilele
 Neurofibrilele
 Corpii Nissl (corpii tigroizi)
Reticulul endoplasmic (RE) este un sistem de tubuli si cisterne
aplatizate care face legatura intre nucleu si membrana celulei.
Este de doua tipuri: rugos (RER) sau granular si neted (REN).
 Reticulul endoplasmic rugos (RER) isi
datoreaza numele prezentei ribozomilor
pe suprafata externa, fapt care determina
o imagine granulara, rugoasa, la
microscopul electronic. Este format mai
ales din cisterne aplatizate. Ele participa
alaturi de ribozomi la procesul de sinteza
proteica si de fosfolipide.
 Reticulul endoplasmic neted (REN) isi datoreaza numele lipsei ribozomilor de pe
suprafata externa. Este format mai ales din tubuli. Functiile REN sunt diferite in
functie de tipul celular: sinteza de steroizi in glandele suprarenale si gonade,
distrugerea materialelor toxice din ficat, reglarea concentratiei intracelulare de
Ca2+ in muschi.
Ribozomii

 Ribozomii sunt organite bogate in

ribonucleoproteine, de forma unor
granule ovale sau rotunde (150-250 Å).
Exista ribozomi liberi in matricea
citoplasmatica si asociati reticulului
endoplasmic neted, care formeaza
ergastoplasma (RER). Ribozomii
reprezinta sediul sintezei proteice.
Aparatul Golgi (dictiozomii) 

 Aparatul Golgi (dictiozomii) este un

ansamblu de cisterne aplatizate,
suprapuse, localizat de obicei in
apropierea nucleului. Rolul sau este de a
prelua produsii de sinteza din RER,
produsi care vor fi supusi unor procese de
maturare (secventiere, glicozilare) si
excretie extracelulara prin exocitoza.
Mitocondriile

 Mitocondriile sunt „centralele
energetice” ale celulei. Ele convertesc
energia stocata in macromoleculele
bogate in energie (lipide si glucide) in
ATP folosit pentru toate activitatile
celulei. Au o forma ovoida, care se poate
schimba in cursul deplasarii prin celula.
Prezinta o membrana externa si o
membrana interna. Aceasta din urma este
pliata formand numeroase criste
mitocondriale. Membrana interna este
specializata in conversii energetice.
Lizozomii

 Lizozomii sunt corpusculi sferici care

contin enzime hidrolitice, capabile practic
sa digere orice tip de macromolecula din
celula. Membrana care inconjoara
lizozomii izoleaza aceste enzime de restul
celulei. Rolul lor este de a digera
bacteriile periculoase si corpurile straine,
particulele fagocitate si organitele
imbatranite.
Centrozomul

 Centrozomul este situat in apropierea

nucleului si se manifesta in timpul
diviziunii celulare. Este format din doi
centrioli cilindrici, orientati perpendicular
unul pe celalalt si inconjurati de o zona
de citoplasma vascoasa numita
centrosfera. Centrozomul are rol in
diviziunea celulara. Lipseste in neuroni.
 Organitele specifice:
Miofibrilele
Neurofibrilele
Corpii Nissl (corpii tigroizi)
Miofibrilele

 Miofibrilele sunt elemente contractile din

sarcoplasma fibrelor musculare.
 La microscopul electronic, miofibrilele apar
constituite din doua tipuri de miofilamente: unele
groase de miozina si altele subtiri de actina.
 Neurofibrilele constituie o retea care se intinde
in citoplasna neuronului, in axoplasma si in
dendrite.
 Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt echivalenti
ai ergastoplasmei pentru celula nervoasa.
 In afara organitelor comune si specifice, in
citoplasma se mai gasesc si incluziunile
citoplasmatice, care au caracter temporar si sunt
reprezentate prin granule de substante de rezerva,
produsi de secretie si pigmenti.
Nucleul

 Nucleul este cel mai important organit

din celula, deoarece contine materialul
genetic organizat sub forma de
cromozomi. Nucleul este delimitat de o
membrana (anvelopa) nucleara prevazuta
cu pori si contine nucleoplasma cu 1-2
nucleoli. Informatia genetica continuta in
nucleu sub forma de cromatina este
formata din ADN si proteine numite
histone. Cand celula se pregateste sa se
divida, cromatina se condenseaza si
formeaza cromozomii.
Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita din doua
foite, una externa spre matricea citoplasmatica, ce prezinta ribozomi si se continua cu
citomembranele reticlului endoplasmic si o foita interna aderenta miezului nuclear.
Intre cele doua membrane exista un spatiu numit spatiu perinuclear.

 Pozitia in celula:
 – centrala (majoritatea celulelor)
  excentrica (celule adipoase, mucoase)
 Forma – celulei in care se afla
 Numarul nucleilor in celule :
 – Celule mononucleate (majoritatea celulelor)
 – Celule binucleate (hepatocitele)
 – Celule polinucleate (fibra musculara striata, osteoclastul)
 – Celule anucleate (hematia adulta)
 Proprietatile celulei

 Celulele au o serie de proprietati generale si speciale, care le asigura indeplinirea rolului specific in
ansamblul organismului.
 1 Transportul transmembranar
 Fosfolipidele membranare si proteinele membranare ii confera membranei proprietatea
de permeabilitate selectiva, adica unele substante pot trece prin membrana, in timp ce altele nu.
 Permeabilitatea selectiva permite celulei sa importe si sa acumuleze molecule esentiale in
concentratii suficient de mari pentru asigurarea unui metabolism normal si sa exporte produsii
rezultati in urma metabolismului (cataboliti) sau alte substante care ar putea interfera cu
metabolismul sau. Schimburile celulei se sealizeaza cu mediul extracelular in care se gaseste lichid
interstitial ce deriva din sange. Lichidul interstitial poate fi considerat ca o substanta nutritiva foarte
bogata in aminoacizi, acizi grasi, vitamine, hormoni sau neurotransmitatori, saruri si produsi de
catabolism. Pentru ca o celula sa se pastreze sanatoasa, ea trebuie sa extraga din aceasta substanta
compusii care ii sunt necesari la un anumit moment dat si sa elimine ce nu ii este folositor.
 Moleculele individuale pot traversa membrana pasiv sau activ.
In procesele pasive, substantele trec prin membrana fara nici un consum
energetic din partea celulei.
In procesele active transportul se face cu consum energetic (se consuma
ATP – acid adenozintrifosforic, produs in celula).
 Mecanisme de transport pasiv
 Difuzia este definita ca fiind miscarea pasiva a moleculelor unui gaz sau a unui lichid de la o regiune
unde exista in concentratie mare spre o regiune unde exista in concentratie mica. Toate moleculele
poseda energie cinetica, aflandu-se intr-o stare de permanenta agitatie sau miscare browniana, lovindu-se
unele de altele si schimbandu-se directia dupa fiecare coliziune. Efectul general al acestei miscari
dezorganizate este ca moleculele se deplaseaza din zonele unde sunt mai concentrate, spre zonele unde
sunt mai putin concentrate, adica in conformitate cu gradientul lor de concentratie.
 Pentru ca difuzia sa se produca trebuie respectate urmatoarele conditii:
 Substanta sa fie mai concentrata pe o fata a membranei
 Membrana sa fie permeabila pentru acea substanta
 Difuzia poate fi de doua tipuri: asistata si neasistata.
 Difuzia neasistata a compusilor liposolubili sau a particulelor foarte mici se numeste  difuzie simpla. Un
nume special este dat difuziei neasistate prin membrana a apei, proces care se numeste  osmoza.
 Difuzia asistata prin molecule proteice transportoare se numeste si difuzie facilitata.
 Difuzia simpla
 Compusii apolari (fara sarcina electrica) si cei liposolubili (solubili in lipide) difuzeaza
direct prin bistratul lipidic. Din categoria acestor compusi fac parte oxigenul, dioxidul de
carbon, lipidele si alcoolul. Deoarece oxigenul este intotdeauna in concentratie mai mare in
sange decat in tesuturi, el difuzeaza continuu in celule, in timp ce dioxidul de carbon in
concentratie mai mare in celule difuzeaza din celule in sange.
 Majoritatea compusilor hidrosolubili (solubili in apa) si ionii sunt incapabili sa treaca prin
bistratul lipidic deoarece sunt respinsi de fosfolipide. Ei traverseaza membrana la nivelul
unor canale speciale formate din proteine transmembranare. Acestea delimiteaza in centrul
lor un por hidrofil prin care compusul hidrofil sau ionii traverseaza membrana. Majoritatea
canalelor sunt echipate cu ,,porti” care pot fi deschise sau inchise. Deschiderea sau
inchiderea acestor porti are un rol cheie in raspunsurile celulelor la stimuli.
  
 Osmoza
 Moleculele de apa pot sa traverseze foarte usor bistratul lipidic membranar chiar daca sunt polare, deoarece
sunt molecule foarte mici, capabile sa se strecoare printre fosfolipidele alaturate. Difuzia apei prin membrana
se numeste osmoza.
 Daca o celula este plasata intr-o solutie izotona (aceeasi concentratie de solviti = substante dizolvate, ca si in
celula), ea nici nu se umfla, nici nu se zbarceste deoarece primeste si pierde cantitati egale de apa. Daca
celula este plasata intr-o solutie hipertona (o concentratie de solviti mai mare decat in celula), ea se va
zbarci deoarece pierde o mare cantitate de apa prin osmoza. Daca celula este plasata intr-o solutie
hipotona (o concentratie de solviti mai mica in celula), ea se va umfla deoarece primeste mari cantitati de
apa prin osmoza. In concluzie, apa traverseaza intotdeauna membrana prin osmoza trecand de la un mediu
hipoton (cu concentratie mare de apa) la un mediu hiperton (cu concentratie mai mica de apa). Nu conteaza
daca solvitii de pe cele doua fete ale membranei sunt diferiti, importanta este concentratia lor pe fiecare fata.
 Osmoza este o realitate cu care celulele, si intreg organismul, trebuie sa supravietuiasca. In anumite conditii,
osmoza faciliteaza anumite functii. De exemplu, tubul digestiv al omului produce cativa litri de fluid (sucuri
digestive) care sunt reabsorbiti osmotic de celulele ce captusesc intestinul. Daca procesul de reabsorbtie nu se
produce, ca in cazul diareei acute, se elimina cantitati mai mari de apa si se instaleaza deshidratarea.
 Mecanisme de transport activ
 Transportul activ este transportul solvitilor contra gradientului lor de concentratie,
adica de la concentratie mica la concentratie mare. Pentru realizarea acestui
transport este necesar un consum energetic. Energia este furnizata direct sau
indirect prin hidroliza ATP.
 Transportul activ este de mai multe tipuri:
 -primar: pentru functionarea proteinei transportoare este necesara hidroliza directa
a ATP-ului. In acest caz proteinele transportoare se numesc pompe.
 – secundar (cotransport): energia necesara pentru transferul unei molecule sau ion
impotriva gradientului sau de concentratie este obtinuta prin transferul altei
energii conform gradientului ei de concentratie. De exemplu, pompa de Na+/K+.
 Cel mai studiat transport este pompa Na+/K+ care exista in toate tipurile de
celule eucariote. Aceasta proteina transporta ionii de Na+ in afara celulei si
ionii de K+ in celula, in ambele cazuri impotriva unor puternice gradiente de
concentratie. De exemplu, intr-o celula nervoasa umana, concentratia interna
de K+ este de 36 de ori mai mare decat in lichidul extracelular, pompa de
Na+/K+ reusind sa transporte K+ contra acestui gradient. Pompa Na+/K+ nu este
este numai o proteina de transport, ea este si o enzima, o ATP-aza. Ca ATP-aza
ea hidrolizeaza ATP-ul, folosind energia eliberata pentru deplasarea ionilor
contra gradientilor lor de concentratie. Astfel Na+ se leaga de Na+/K+ ATP-aza
pe fata interna a membranei. Gruparea fosfat rezultata prin hidroliza ATP se
leaga de proteina determinand o modificare de conformatie care permite
eliminarea ionilor de Na pe fata externa a membranei. In continuare, K+ din
mediul extracelular se leaga de Na+/K+  ATP-aza, care pierde gruparea fosfat si
revine la conformatia ei initiala, ceea ce permite deplasarea K+ catre fata
interna a membranei. O persoana in repausfoloseste cea mai mare cantitate de
ATP pentru functionarea pompelor ionice si pentru mentinerea constanta a
temperaturii. Pompa  Na+/K+   este implicata in realizarea si propagarea
potentialului de actiune in celulele excitabile.
Pentru introducerea in celula a unor particule mari sau a
macromoleculelor exista transportul vezicular, cu doua
forme, exocitoza si endocitoza.
 Exocitoza este un mecanism care transporta
substantele din celula in exterior. Prin acest
proces se realizeaza secretia hormonala,
eliberarea de neurotransmitatori, secretia de
mucus si, in unele cazuri, eliberarea produsilor
de catabolism. In exocitoza, substanta sau
produsul celular care trebuie eliminat este
inclus intr-un sac membranar numit vezicula.
Vezicula migreaza catre membrana plasmatica
cu care fuzioneaza si apoi se rupe, eliberand
continutul in afara celulei. Procesul presupune o
etapa de ,,docare” in care proteinele din
membrana veziculei recunosc anumite proteine
din membrana citoplasmatica, se leaga de ele si
aduc cele doua membrane suficient de aproape
pentru a fuziona. Bucata de membrana adaugata
prin exocitoza va fi indepartata prin endocitoza.
 Endocitoza este procesul prin care
substanta de transportat este inclusa
progresiv intr-o cuta membranara si se
deplaseaza in citoplasma, unde continutul
sau este digerat. Se cunosc trei forme de
endocitoza: fagocitoza, pinocitoza si
endocitoza mediata de receptori.
2.Polarizarea electrică a membranei (potenţialul de
membrană)

 De o parte şi de alta a membranei se găsesc cationi difuzibili (Na+, K+), anioni

difuzibili (Cl-) şi nedifuzibili (organici). Anionii organici, macromoleculele proteice,
se află în citoplasmă. În repaus, anionii de Cl- predomină la exterior, respinşi de cei
proteici.
 Repartiţia predominant la exterior a cationilor de Na+ şi predominant la interior a
celor de K+ se datorează pompei ionice. Acest sistem de transport activ expulzează
permanent şi rapid Na+ din celulă şi introduce lent K+. Na+ acumulat la exterior
încarcă pozitiv suprafaţa externă a membranei. Partea internă rămâne încărcată
negativ datorită anionilor proteici, care predomină, chiar dacă există şi ioni de K+.
Potenţialul de membrană se datorează semipermeabilităţii acesteia şi transportului
activ al ionilor. Efectul acestor procese este repartiţia inegală a ionilor pe cele două
feţe ale membranei.
 Potenţialul de membrană poate fi: potenţial de repaus sau potenţial de acţiunI:
Potenţialul de repaus

 Starea membranei caracterizată prin dispunerea sarcinilor pozitive la exterior şi a

celor negative la interior constituie potenţialul de repaus.
 Potentialul memebranar de repaus are o valoare medie de -65 mV pana la -85 mV
si depinde de permeabilitatea membranei pentru diferitele tipuri de ioni. Valoarea
acestui potential se datoreaza activitatii pomei de Na+/K+, care reintroduce in
celula K+ difuzat la exterior si expulzeaza Na+ patruns in celula, intr-un raport de 2
K+ la 3 Na+.
Potenţialul de acţiune

 Orice variaţie energetică din mediul înconjurător (mecanică, electrică, termică, chimică
etc.) poate constitui un stimul sau un excitant. Acţiunea stimulilor externi asupra
membranei celulare determină modificări fizico – chimice, care generează excitaţia.
 Intensitatea minimă a unui excitant necesară pentru a produce un răspuns poartă
numele de prag. Dacă experimental se utilizează ca excitant curentul electric valoarea
prag se numeşte reobază. Excitanţii sub valoarea prag nu produc răspunsuri prin
depolarizare. Pentru orice stimul care are sau depăşeşte valoarea prag, depolarizarea şi
conducerea excitaţiei se desfăşoară cu aceeaşi intensitate. Acest mod unic de apariţie şi
conducere a excitaţiei constituie legea „tot sau nimic”.
 In timpul celor 4 faze ale potentialului de actiune: faza de latenta (1), faza ascendenta
(2), faza descendenta (3) si faza postpotentialului hiperpolarizant (4), canalele de
Na+  si K+  exista in diferite stari ce determina modificarile conductantei (sau
permeabilitatii) membranei pentru Na + (gNa) si K (gK).
 Starea canalelor voltaj-dependente in cele 4 faze este:
 In starea de repaus canalele voltaj-dependente sunt inchise
 In faza de depolarizare a PA se deschid canalele de Na+, dar canalele de K+ sunt
inchise
 In timpul fazei de repolarizare a PA, poarta de inactivare a canalelor de Na + se
inchide si canalele de K+ se deschid
 In timpul postpotentialului, canalele de sodiu raman inchise, dar unele din
canalele de potasiu raman inca deschise.
 Dupa 1-2 ms se revine la starea de repaus si sistemul este gata sa raspunda unui
nou stimul.
 Stimularea repetată cu excitanţi subliminali poate produce totuşi excitaţie, datorită procesului de
sumaţie (însumarea modificărilor repetate de depolarizare).
 Excitabilitatea depinde şi de timpul necesar unui stimul pentru a produce un răspuns (timp util),
dar şi de bruscheţea cu care stimulul acţionează asupra membranei. La creşterea lentă a
intensităţii stimulului, membrana se adaptează şi celula nu mai răspunde printr-o nouă
depolarizare.
 Perioada refractara reprezinta intervalul de timp pe parcursul caruia este dificil de obtinut un
potential de actiune. Exista doua perioade refractare:
 Perioada refractara absoluta, pe parcursul careia, indiferent de intensitatea stimulului nu se
poate produce un nou potential de actiune. Cuprinde panta ascendenta si o portiune din panta
descendenta a potentialului de actiune si de datoreaza inactivarii canalelor pentru Na +
 Perioada refractara relativa, pe parcursul careia se poate initia un al doilea potential de actiune,
daca stimulul este suficient de puternic. Potentialul de actiune obtinut astfel are o viteza de
aparitie a pantei ascendente mai mica si o amplitudine mai mica decat in mod normal.
 Potentialul de actiune, odata generat, in orice punct al unei membrane excitabile, va
stimula, la randul sau, zonele adiacente ale acesteia, propagandu-se in ambele sensuri,
pana la completa depolarizare a membranei. Transmiterea depolarizarii in lungul un
fibre nervoase sau musculare poarta denumirea de impuls nervos sau muscular.
 Proprietati speciale ale celulelor:
 Contractilitatea = proprietatea celulelor musculare de a transforma energia chimica a
unor compusi in energie mecanica
 Activitatea secretorie = capacitatea fiecarei celule de a-si sintetiza substantele
proteice si lipidice proprii, necesare pentru refacerea structurilor, pentru crestere si
inmultire. Unele celules-au specializat in producerea unor substante pe care le
„exporta” in mediul extern (secretie exocrina) sau in mediul intern (secretie
endocrina).