Antonín Dvořák

Celebrul compozitor ceh care a cucerit Europa, despre care

Brahms spunea: „e singurul contemporan demn de a fi luat în
considerare”
 Informatii generale
Dvořák a împletit superb aromele muzicii romantice cu cele ale muzicii
naționaliste și tradiționale și, alături de Smetana, a pus Cehia pe harta muzicii
universale. A fost pasionat de folclor și muzica tradițională și îndrăgostit de Boemia
natală (insista mereu ca numele să îi fie scris cu caracterele speciale ale limbii cehe
(Antonín Dvořák), motiv pentru care a avut multe discuții cu editorul său german, care
încerca să îi „germanizeze” numele.)
A captat în muzica sa esențe ale culturii cehe și chiar trăsături ale întregii lumi
slave. Chiar și când a locuit o vreme în America, a devenit foarte interesat de muzica
tradițională a negrilor și a populațiilor indigene, încurajându-i pe compozitorii
americani să se inspire din acestea.
• S-a născut pe 8 septembrie 1841 în apropierea Pragăi, ca fiu al unui hangiu măcelar care cânta și la țiteră.
Familia a vrut ca el să urmeze meseria tatălui și chiar și-a făcut ucenicia ca măcelar. Însă talentul său pentru
muzică a fost evident de mic, astfel că a luat lecții de canto, orgă și violă, iar apoi un profesor de muzică inspirat
i-a convins părinții să-l dea la studii muzicale la Praga. Ca student, Antonín mai făcea un ban dând lecții private
și cântând la violă într-o orchestră care cânta prin diferite localuri. Era o perioadă de efervescență națională a
culturii în Boemia,acum că devenise posibil ca spectacolele și concertele să fie interpretate în limba cehă (după
o dominație habsburgică de aproape 300 de ani). Studiind și cântând la Praga, Dvořák a avut ocazia și să se
familiarizeze cu opera, printre care lucrări de Mozart, Rossini, Wagner sau Verdi.
• La 18 ani știa deja că vrea să de dedice compoziției. La început a fost atras de Beethoven și Schubert, apoi a
gravitat spre influența muzicală a romanticilor Wagner și Liszt, găsindu-și apoi propria sa voce componistică. Cu
vreo 30 de ani înaintea sprâncenelor pe care avea să le ridice Schoenberg prin muzica sa revoluționară Dvořák,
a avut și el o perioadă experimentală, al cărei vârf a fost Cvartetul pentru coarde în mi minor (1868-1869).
 Căsătoria cu sora celei iubite
La fel ca Mozart și Haydn, Antonín  fusese îndrăgostit inițial
de Josefina Čermáková, o tânără căreia îi dăduse lecții de
muzică, dar aceea nu răspunsese sentimentelor lui. În
consecință, asemenea lui Mozart și Haydn, și-a îndreptat
atenția asupra sorei celei iubite, Anna, cu care s-a căsătorit
când el avea 32 de ani.
Cuplul a avut 9 copii, dintre care doar 6 au supraviețuit
primilor ani. După moartea primilor trei copii în decurs de doi
ani, Dvořák a terminat Stabat Mater începută la moartea unuia
dintre aceștia. În 1875, așadar, lucrarea i-a adus un succes
internațional uriaș, cu premiera la Royal Albert Hall din
Londra, și i-a deschis larg porțile celebrității internaționale.
 Marele prieten si sustinator, Brahms
• În 1873 a venit primul succes, cu compoziția pentru cor și orchestră Hymnus/ Moștenitorii Muntelui
alb, de inspirație patriotică. Totuși, primele sale lucrări nu au stârnit mult interes, însă, până când i-a
atras atenția marelui Johannes Brahms.
• „Nu cred că există alt muzician de statura lui în lume care ar face așa ceva” a spus Dvořák despre
Brahms. Se referea la faptul că, în anii în care el s-a aflat apoi la New York, Brahms i-a editat partiturile
pentru a fi publicate de celebra editură germană Simrock, ajutându-l astfel să rămână în atenția
publicului european.
• Marele Brahms, cel renumit pentru atitudinea sa țepoasă i-a fost mulți ani prieten și susținător, iar
ulterior l-a invitat pe Dvořák să se mute cu familia la Viena și chiar s-a oferit să îl ajute material în acest
sens. Dvořák a apreciat oferta, dar era prea legat de Boemia natală. Se spune că nici chiar prietenia și
sprijinul lui Haydn pentru Mozart nu a atins un asemenea nivel de implicare și generozitate artistică.
 Moravian Duets/ Duetele morave (1875-1881)

• Este un set de 23 de piese bazate pe poezii populare, pentru două voci cu

acompaniament de pian. Publicarea lor a fost un moment foarte
important în cariera sa. În toamna lui 1877, când Dvořák a făcut o
solicitare pentru un ajutor financiar pe care statul austriac îl dădea
„artiștilor tineri, săraci și talentați”, el a alăturat cererii și partitura acestor
duete. Din juriu făcea parte și Brahms, care a recomandat publicarea lor
de către editorul său german, celebrul F. Simrock.
• https://www.youtube.com/watch?v=yAhWbrf7gOY
 Dansuri slavone (1878/1886)
• Prima ediție a Duetelor morave fost primită cu un asemenea entuziasm încât Simrock a
mai publicat o ediție în 1880, iar apoi i-a cerut lui Dvořák încă o compoziție „mai de
dans”. Rezultatul: faimoasele și foarte iubitele Dansuri slavone (1878/1886), care au
cimentat faima internațională a compozitorului. E o lucrare nu atât inspirată din muzica
folclorică ci care mai degrabă preia anumite particularități ritmice ale muzicii slave.
Succesul primului set de Dansuri slave din 1878 a fost atât de mare încât a urmat încă
unul, în 1886, care a fost primit cu același entuziasm.
• https://www.youtube.com/watch?v=WIywT8fKVZA
 Din suburbiile pragheze la New York
• În 1892 a fost invitat la New York pentru a ocupa postul de director și profesor de compoziție al
Conservatorului Național de Muzică, ceea ce i-a adus nu doar un salariu substanțial ci și ulterior
un loc de cinste în istoria muzicii din America. Venirea i-a fost precedată de o campanie de
popularizare a personalității și lucrărilor sale în presa americană. „În prima zi am dat o grămadă
de interviuri, a fost îngrozitor. Oamenii aceia (jurnaliștii americani) știau totul despre mine (…) și
totuși mai vroiau și altele!” Nu mult timp după aceea, presa newyorkeză a început să îl
numească „inițiatorul muzicii naționale americane”.
• A predat la New York între 1892 și 1895, perioadă din care datează Simfonia nr. 9 Din Lumea
Nouă (1893), cantata The American Flag/ Steagul american (1892).  The American String Cvartet
nr. 12/ Cvartetul pentru coarde nr. 12 Americana (1893) și Concertul pentru violoncel (1894).
 Simfonia a 9-a Din Lumea Nouă  (1893)
• Este una dintre cele mai iubite lucrări simfonice din tot repertoriul muzical, rodul șederii sale în
Lumea Nouă. A apărut într-o vreme în care muzica clasică ce se compunea în America suna cam ca
în Europa, cu Brahms și Beethoven și ceilalți „zei”. Premiera de la Carnegie Hall a fost cel mai mare
triumf public al său: după fiecare parte a lucrării publicul a aplaudat furtunos, iar Dvořák s-a simțit
obligat să se ridice și să facă o plecăciune.
• Prin această lucrare, Dvořák a sugerat Lumii Noi că viitorul propriei muzici se află în melodiile afro-
americanilor (adică a unei culturi care fusese cucerită și subjugată…). La Conservatorul din New
York, compozitorul a ales chiar un tânăr student negru să îi fie asistent. Teoria sa a fost inițial
primită cu reticență, muzica negrilor precum și cea a indigenilor fiind considerată primitivă. O
generație mai târziu, însă, s-a dovedit că Dvořák intuise corect, căci a apărut jazz-ul, ale cărui
rădăcini ancorate în muzica afro-americană au dat o nouă identitate muzicală Americii.