Lecția 3

Regnul Ciupercile (Mycota) sau Fungii

Conform unor estimări, ciupercile au apărut acum 400 de
milioane de ani. Ele ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii,
întrunind trăsături de animale și de plante.
De animale le apropie - modul heterotrof de nutriție, prezența
chitinei în structura peretelui celular, formarea ureei ca deșeu
metabolic și a glicogenului în calitate
de substanță de rezervă.
Trăsături comune cu ale plantelor - imobilitatea, creșterea pe
toată durata vieții, absorbția hranei, capacitatea de sinteză a
vitaminelor, prezența peretelui celular
 Structura corpului

• Corpul vegetativ al ciupercilor, miceliul, constă din

hife – fire subțiri puternic ramificate. Hifele asigură fixarea de substrat,
absorbția și transportarea apei și a substanțelor dizolvate în ea. Miceliul
poate fi neseptat, prezentând o celulă gigantică puternic ramificată cu mai
multe nuclee, și septat, segmentat prin pereți despărțitori (septuri) în
celule cu unul sau mai multe nuclee. Celulele comunică prin orificiul din
centrul septelor. Miceliul septat, ale cărui celule conțin un nucleu haploid
(n), este numit primar, iar cel în care nucleele haploide sunt grupate câte
două – secundar sau dicarionic.
• La unele ciuperci (drojdii), miceliul lipsește, corpul lor vegetativ
reprezentând celule solitare.
• La unele specii (ascomicete, bazidiomicete), pe miceliu se dezvoltă corpuri
de fructificaţie, ce adăpostesc organele în care se formează sporii sexuali
Nutriţia. După tipul de nutriție ciupercile sunt organisme heterotrofe.
Digestia lor este extracelulară: secretă fermenți hidrolitici ce
descompun substanțele organice complexe din substrat și absorb
produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. În funcție de substratul
nutritiv, ciupercile se împart în saprofite, parazite și simbionţi.
Ciupercile saprofite se hrănesc cu substanțe organice moarte,
completând rezervele de săruri minerale din sol.
Ciupercile parazite își duc viața pe/în corpul altor organisme vii.
Simbioţii participă la formarea a două tipuri de forme simbiotice:
lichenii și micoriza. Lichenii sunt o simbioză între alge și ciuperci,
prezentând un organism unic. Micoriza este o asociere între rădăcinile
plantei și hifele ciupercilor: ciuperca obține de la plantă substanțe
organice, aprovizionând, la rândul său, planta cu vitamine, stimulatori
de creștere.
Înmulţirea ciupercilor se realizează pe cale asexuată (vegetativ, prin
fragmente de miceliu și cu ajutorul sporilor) și sexuată. Înmulțirea asexuată
predomină în perioada de vegetație a ciupercii și face posibilă răspândirea ei,
iar cea sexuată are loc la sfârșitul perioadei de vegetație sau după iernare

• Rolul ciupercilor în natură şi în viaţa omului. Ciupercile participă

la circuitul substanțelor în natură, la formarea humusului în sol. În activitatea
economică, unele ciuperci au rol pozitiv. Drojdiile sunt utilizate pentru obținerea
alcoolului, vinului, berii, cvasului și la prepararea pâinii, în scopuri curative și ca
supliment în hrana animalelor. În alimentație sunt folosite pe larg ciupercile cu
pălărie. Însă importanța alimentară a acestora este supraestimată, valoarea
nutritivă fiind similară cu cea a legumelor. Multe ciuperci sunt periculoase
pentru sănătatea plantelor, animalelor și omului
Diversitatea ciupercilor
Cele peste 150 de mii de specii de ciuperci sunt grupate în câteva
filumuri. Cele mai reprezentative sunt filumurile: a) zigomicete, b)
ascomicete și c) basidiomicete
a) Filumul Zigomicetele (Zygomycota)
Zigomicetele au miceliul format din hife neseptate, puternic ramificate.
Sunt ciuperci saprofite, mai rar parazite, adaptate la viața pe uscat.
Reprezentant tipic al zigomicetelor este mucegaiul-alb, întâlnit pe
diferite substraturi organice (fructe, legume, pâine, etc). Are un miceliu
tubular întins sub formă de pâslă albă pe substrat. Unele specii de
zigomicete provoacă fermentația alcoolică (Mucorracenosus), altale
parazitează pe insecte (Entomoftora)
B. Filumul Ascomicetele (Ascomycota)
Trăsătura distinctivă a ascomicetelor este asca – structură
unicelulară formată în urma înmulțirii sexuate, care adăpostește
sporii, numiți ascospori
Reprezentanţi. Drojdiile, numite și levuri, sunt organisme unicelulare,
saprofite. Populează medii bogate în glucide, generând fermentația alcoolică. Se
înmulțesc prin înmugurire, celulele formate rămânând unite între ele, iar
în condiții nefavorabile – prin spori.
Cea mai răspândită este drojdia-de panificaţie (Saccharomyces
cerevisiae), folosită în panificație și vinificație.
Se cunosc și multe specii parazitare, extrem de periculoase
pentru sănătatea omului și a animalelor (Endomyces albicans dezvoltă
candidoza la nou-născuți).
Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite
mucegaiuri. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificație în
formă de periuță, iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de capsulă.
Pe suprafața acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte, de la care
descind lanțuri de conidii. Majoritatea speciilor de mucegaiuri nu au
înmulțire sexuată.
Aspergillus fumigatus și Aspergillus flavus provoacă micoze la om și la
animale.
Aspergillus niger este utilizat pe larg pentru obținerea acidului citric
din trestia-de-zahăr și din sfecla-de-zahăr.
Penicillium roqueforii și Penicillium cammemberte sunt folosite la
prepararea tipurilor de cașcaval „Roquefort” și „Cammember”, cu gust
și aromă specifice.
Unele specii de Penicillium sunt surse de obținere a antibioticelor
Zbârciogul (Morschella conica) este o ciupercă saprofită, comestibilă, ce
crește în păduri. Miceliul se dezvoltă în sol. Pălăria este zbârcită și constă din asce alungite,
dispuse perpendicular pe suprafață

•
La trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificație se dezvoltă
în sol și se aseamănă cu un tubercul de cartof. Poate atinge o greutate de
până la 1 kg. Este o delicatesă gastronomică, foarte scumpă, prețul unui
kilogram de trufe depășind o mie de dolari.
Claviceps-purpurea este un parazit al gramineelor, îndeosebi al secării,
provocând boala cornul secării. Utilizate la prepararea pâinii, boabele
afectate de această ciupercă provoacă intoxicații grave.
c) Filumul Bazidiomicetele (Basidiomycota)
Bazidiomicetele sunt cele mai evoluate ciuperci. Au miceliu pluricelular,
cu hife binucleate. Pot fi parazite sau saprofite. Majoritatea speciilor
saprofite au corp de fructificație diferențiat în pălărie și picior. Pălăria
adăpostește
bazidiile – organul unde se formează bazidiosporii. Se înmulțesc, în
principal,
vegetativ și cu ajutorul bazidiosporilor.
Reprezentanţi. Bazidiomicete parazite ale plantelor sunt: ruginile
cerealelor, tăciunii, mălurile.
Cele mai cunoscute bazidiomicete sunt ciupercile cu pălărie. Printre
acestea se întâlnesc specii comestibile (buretele-cu-perucă, gălbiorii,
păstrăvul, mânătarca, pitarca, ghebele, ciuperca-de-gunoi ş.a.) și
necomestibile (hribul-dracului, amanita-panterei, buretele-viperei etc.).
Consumul ciupercilor
necomestibile se soldează cu intoxicații grave.
Încrengătura Lichenii (Lichenes)
Structura corpului. Lichenii au o vârstă de circa 200 de milioane de ani.
Talul lor prezintă o simbioză între miceliul ciupercii și celulele de alge sau cianobacterii.
Printre funcțiile ciupercii sunt aprovizionarea cu apă și cu
săruri minerale. Alga, la rândul său, efectuează fotosinteza. Fixarea de substrat este
asigurată de unele hife, numite rizine.
Înmulţirea. Se înmulțesc, în principal, vegetativ, cu ajutorul sorediilor sau a izidiilor.
Diversitatea lichenilor. Se disting trei tipuri morfologice: crustoși, foliacei și fruticuloși.
Lichenii crustoşi au aspectul unor cruste ce aderă la substrat, fiind inseparabile.
Lichenii foliacei reprezintă plăci ce se prind în câteva locuri
de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii.
Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpinițe ramificate
Rolul lichenilor în natură şi în viaţa omului. Lichenii sunt utilizați ca
materie primă în diferite ramuri industriale (farmaceutică, alimentară,
chimică) datorită numeroaselor substanțe chimice pe care le formează în
cadrul proceselor metabolice, cunoscute sub numele de acizi lichenici.
Prin intermediul acizilor lichenici, care au o acțiune corozivă, lichenii
reușesc să dezagregeze rocile și să contribuie astfel la formarea unui
strat subțire de sol, pe care ulterior se pot instala alte viețuitoare.
Datorită sensibilității lor deosebite, lichenii constituie indicatori valoroși
ai gradului de poluare a atmosferei și ai unor condiții ecologice
nefavorabile. Din licheni se obțin coloranți naturali, parfumuri,
antibiotice, alcool.
Lichenii pot avea și efecte negative. Astfel, unele specii (mătreața-
bradului, lichenii corticoli) viețuiesc pe trunchiurile arborilor,
aducându-le daune.