Prelungiri ale romantismului si

clasicismului
Cuc Mario, Damian Mihai, Graur Ioan, Farimita Darius, Vranceanu
Razvan
• Poetii care scriu în acest interval, ce ar putea fi
delimitat între aparitiile a două importante volume
"Poezii" de Mihai Eminescu și "Plumb" de George
Bacovia, se diferențiază între ei, pe de o parte, prin
distincția ideologică între promotorii artei cu tendință
și cei ai artei pentru artă, pe de altă parte, prin natura
estetică a poeziei a poeziei lor: cei dintâi (Coșbuc,
Iosif, Goga etc.) sunt ispitiți de academism, ceea ce
duce la o prelungire a romantismului și clasicimul,
ceilalți (Macedonski, Petică, Anghel, Minulescu etc.)
se arată a fi deschiși la nou.
În perioada care cuprinde, aproximativ, ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și
primul deceniu al secolului al XX-lea se conturează în poezia noastră două orientări
majore, orientări care în etapa următoare (perioada interbelică) vor fi definite prin
termenii de tradiționalism și modernism. Pe plan artistic, tradiţionalismul perioadei
interbelice va evolua din linia impusă acum de poeţii George Coşbuc, St.O. Iosif şi
Octavian Goga, în timp ce modernismul se va dezvolta din poezia simbolistă scrisă la
acea vreme de Alexandru Macedonski, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel şi Ion
Minulescu, pentru a numi doar cei mai importanţi creatori.
George Cosbuc reprezintă tendința clasicizantă; el revigorează idila și baladescul și cultivă
”un lirism obiectiv, reprezentabil, “o poezie teatrală„ , o ”lirică a rolurilor’’. Opera sa
constituie o monografie lirică a satului transilvănean.

Octavian Goga surprinde realitățile aceluiaș univers rural, dar în cheie tragică, la antipodul
idilismului și optimismului coșbucian. Trăsături ale liricii acestui tribun al neamului său sunt :
romantismul mesianic și profetic, jalea metafizică, plânsul și lacrima ca simboluri ale
suferinței colectivității asuprite, portrete colective( Plugarii, Clăcașii) sau figuri smnificative
din lumea satului (preotul, dascălul, învățătoarea, lăutarul).

Orientările literare ale epocii (care aduc revigorarea unui romantism provincial și țărănesc),
semănătorismul și poporanismul, pledează pentru tematica rurală, dar confundă etnicul cu
esteticul.