Nivele de analiză ale sistemului cognitiv

Există patru nivele de analiză, şi anume:

 Nivelul cunoştinţelor. Pentru a înţelege comportamentul unui sistem cognitiv trebuie investigată
baza de cunoştinţe şi scopul, intenţiile sistemului.

Baza de cunoştinţe provine din mai multe surse: experienţă, din enunţul problemei, din enculturaţie, din
socializare.

Concepte:
Comportamentele sau mecanismele psihice care se modifică în funcţie de cunoştinţele pe care le are subiectul se
numesc cognitiv-penetrabile. Cele care nu sunt influenţate de baza de cunoştinţe se numesc cognitiv-impenetrabile.

Procesările vectoriale de jos în sus, adică de la palierele periferice ale sistemului cognitiv spre cele centrale se
reunesc sub denumirea de procesare ascendentă a stimulului. Procesările vectoriale de sus în jos, de la baza de

cunoştinţe ale subiectului spre datele fizice ale stimulului poartă denumirea de analiză descendentă.
 Nivelul computaţional.

• Sistemele cognitive sunt confruntate cu sarcini pe care trebuie să le rezolve. Nivelul

computaţional face o analiză a sarcinii cu care este confruntat sistemul. Descompunerea sarcinii
în componente simple şi stabilirea relaţiilor dintre input şi output. Se ocupă de stabilirea
exhaustivă a procesărilor la care sunt supuse datele problemei (input-ul) pentru a obţine soluţia
(output-ul).

• Stabileşte care sunt procesările, adică funcţia input-output. Aceste prelucrări la care este
supus input-ul sunt constrânse de mediul fizic în care operează sistemul cognitiv. De exemplu:
o constrângere este forţa gravitaţională.

• Există două tipuri de procesări: procesări modulare care nu sunt influenţate de cunoştinţele
subiectului şi care se realizează automat, preatenţional şi au o locaţie neuroatomică relativ
precisă (ex. procesarea primară a informaţiilor) şi procesări non-modulare care sunt influenţate
de baza de cunoştinţe a subiectului – procesarea secundară a informaţiilor.
 Nivelul algoritmic-reprezentaţional

• Acest nivel vizează algoritmul care realizează funcţia input-output şi modul

de reprezentare a input-ului şi a output-ului.

• Algoritmul este o secvenţă de calcule pe baza căruia printr-un număr finit de

paşi din input se obţine output-ul. Reprezentările vizează modul de codare a
input-ului (semantic, imagistic, prin valori de activare).

 Nivelul implementaţional

• Nivelul implementaţional vizează structura fizică care realizează funcţia

input-output şi de fapt întregul mecanism psihic.
• Paradigma clasic-simbolică şi paradigma neoconexionistă

•Paradigma este un cadru teoretic mai larg care subsemnează mai multe
teorii, care are o metodologie proprie, care îşi testează teoriile prin modele şi
care ghidează cunoştinţele într-o anumită direcţie.
• În funcţie de tipul reprezentărilor utilizate şi de modul de tratare sunt două
paradigme: Clasic simbolică și neoconexionistă

• Paradigma clasic-simbolică

•Teza principală este următoarea: cunoştinţele şi stările de lucru

corespunzătoare lor sunt reprezentate în sistemul cognitiv prin simboluri sau
structuri simbolice.
• Paradigma neoconexionistă (paradigma procesărilor paralele, modelare neuromimetică)

• Premisa: Activitatea cognitivă poate fi explicată pe baza unor modele de inspiraţie neuronală.

• Doi autori, McCllelland şi Rumelhart au format un grup de cercetare a procesărilor paralele distribuite. Parallel
distributed processing = PDP Research Group.

• Psihologii au constatat că modelul bazat pe calculatorul actual (o maşină serială şi „locală”) nu poate explica multe
aspecte din ceea ce se numeşte microcogniţie, operaţii cognitive efectuate de om foarte repede, în mai puţin de o secundă.
Exemplu: recunoaşterea unui chip, înţelegerea unor fraze, interpretarea unor scene foarte complexe. Toate aceste acte
banale pentru om pun calculatorul în dificultate, chiar maşinile cele mai sofisticate sunt mai puţin rapide şi mai puţin exacte.
În alte cazuri, cum ar fi calculul aritmetic, maşina este mult mai rapidă decât omul.

• Toate datele astea au dus la următoarea concluzie: că unele performanţe ale microcogniţiei nu sunt posibile decât dacă
creierul nostru funcţionează paralel. Operaţiile care se află la baza reprezentării unui chip sau a unui cuvânt trebuie să fie
împărţite între mai mulţi agenţi sau procese active în mod simultan (caracter distribuit).

• Acest mod de organizare paralelă explică şi capacitatea remarcabilă a omului de a ţine cont de contextul unui cuvânt, de
asemenea explică şi capacitatea noastră de a generaliza o informaţie şi de a forma în mod spontan categorii.