mportanța practică a alchenelor
Ce sunt etena si propena?
Ce sunt alchenele?
Alchenele (cunoscute si sub denumirea de olefine),
sunt hidrocarburi nesaturate ,aciclice care contin o
legatura dubla intre doi atomi de carbon avand
formula moleculara generala CnH2n,unde n ≥ 2 .
Legatura dubla dintre cei doi atomi de carbon este
alcatuita dintr-o legatura de tip σ si o legatura de tip
π.
Alchenele cu cele mai multe directii de valorificare
practica sunt etena si propena .
Etena este cea mai simpla alchena si
are formula chimica C2H4 si formula
structurata CH2=CH2.
Propena ,cunoscuta si ca
propilena ,este o alchena cu formula
moleculara C3H6 si formul stucturala
CH2=CH-CH3.Acesta are o legatura
dubla C=C si este al doilea reprezentat
al grupei alchenelor
Pentru ce sunt folosite etena si propena?

Ca materie prima pentru obtinerea altor compusi

chimici :etanol,propanol,etilenglicol(folosit ca
antigel ),glicerina(folosita in industria farmaceutica si
cosmetica),solvent si acid acetic.

s
Stimulatori ai proceselor vegetative :etena
accelereaza incoltire semintelor,precum si inflorirea
si coacerea semintelor.

Monomeri pentru obtinerea maselor plastice:etena si

propena sunt monomeri pentru obtinera
polietelenei ,respective a polipropilenei.
 Mase plastice
Materialele plastice sunt produse tehnologice in sinteza ,in
compozitia caror intra un compus macromolecular sintetic si alte Compusii macromoleculari(mase plastice)
inlocuiesc metalele,lemnul,pielea,in
substante(plastifianti,coloranti,antioxidanti) adaugate pentru a le
fabricarea unor articole
conferi proprietati superioare. tehnice,ambalaje,imbracaminte ,etc,dar in
egala masura ei pot fi considerati materiale
noi cu propietati superioare compusilor
naturali,cu larga utilizare,atat in industrie cat
si in viata de zi cu zi.

In raport cu materialele de baza de produse din natura,masele plastice au atat avantaje cat si
dezavantaje sub aspectul functionalitatiilor lor.
Dezavantajul lo rmajor este ca nu sunt biodegradabile.Din acest motiv obiectele din materiale
plastice flolosite trebuie sa fie colectate separat s idistruse sau reciclate industrial.
La folosirea unui polimer trebuie luata in considerare corelatia proprietati-utilizare.Astfel,o anumita
proprietate poate deveni avantaj sau dezavantaj.
 Polietilena

Este un polimer thermoplastic semicristalin de culoare alba sau semiotransparenta ,materialul

plastic cel mai raspandit ,obtinut prin procesul de polimerizare, fiind produsa de industria
petrohimica.
Utilizare: material de ambalaj: pungi de plastic,membrana,folie containere
Elemente de
alunecare:
jgheaburi

tevi , fitinguri si bare

 Aplicatii
practice
• Polietena este produsul de polimerizare a etenei in care gradul de polimerizare variaza intre limite foarte mari.In
functie de presiune(5-1500 atm) si de celelalte conditii de fabricatie, se obtine polietena cu grade diferite de
polimerizare si deci cu proprietati diferite.

Policlorura de vinil(PVC) se utilizeaza pentru obtinerea de tuburi si tevi precum si a unor foi cu sau fara suport
textil(linoleul).Articole din policlorura de vinil rezista la actionarea diversilor agenti chimici si atmosferici ,dar nu
sunt rezistente la incalzire.

Politetrafluoroentena (teflonul) este un foarte bun izolator electric.Se foloseste in industria chimica si aeronautica,sub
forma de piese sau straturi izolatoare,care functioneaza in medii corozive sau la temperaturi ridicate.
 Polipropilena
• Este un material plastic mai rezistent la caldura decat pliclorura de vinil. Este folosita in
industria materialelor plastice, mai aales la instaltiile de incalzire

Viața societății moderne astăzi este

greu de imaginat fără utilizarea
materialelor polimerice. Deoarece, spre
deosebire de materialele naturale,
polimerii au proprietăți diferite, sunt ușor
de procesat și, dacă te uiți la preț, sunt
relativ ieftine. Un alt aspect important în
favoarea polimerilor este că multe dintre
acestea pot fi reciclate.
 Coloranti naturali si sintetici

Coloranti
Culoarea este o proprietate a materialelor. Noțiunea de colorant este indispensabil legatã de culoare.
Un colorant este o substanțã organicã sinteticã sau naturalã, care are culoare proprie, și care are proprietatea de a colora substraturile pe care este
aplicatã (textile, ceramicã, piele, hârtie etc.). 

Pentru ca o moleculã organicã sã posede o culoare proprie

bine definitã , ea trebuie sã includã în structurã grupe de atomi, numite grupe cromofore sau cromofori.
În general existența culorii este legatã de prezența dublelor legãturi conjugate într-o moleculã . 

Substanțele care conțin în molecula lor unul sau mai mulți cromofori se numesc cromogene și sunt colorate. 

Pentru ca o substanțã coloratã sã devinã și colorantã (sã poatã colora la rândul ei), trebuie sã conținã în moleculã , pe lângã cromofori și alte grupe,
numite auxocrome. Grupele auxocrome imprimã substan ței proprietatea de a colora, produce totodatã o intensificare a culorii și dau o nuanțã mai
închisã culorii existente în absența lor.
Coloranti organici naturali

• Primii coloranți organici utilizați , au fost produse naturale de origine vegetalã și numai în micã mãsurã de origine animalã
.
• Colorantii de origine vegetalã provin din anumite plante, ca de exemplu: garanța (roiba) obținutã din rãdãcinile plantelor
din familia Rubiaceelor, indigoul (extras din plante din familia Indigofera), colorantul albastru extras din lemnul de bãcan.
Garanța și extractele de lemn de bãcan vopsesc materialele textile numai în prezența unor substanțe numite mordanți
(oxizi și hidroxizi de aluminiu, fier, crom, etc).
Dintre coloranții de origine animalã este cunoscutã din antichitate, purpura, extrasã din unele varietãți de melci rãspândiți pe
coastele Mãrii Mediterane și carminul (extras dintr-un gândac parazit care se dezvoltã pe diverse specii de stejar pitic
rãspândit în Asia și sudul Europei).

• Numãrul compuși lor naturali utilizați în decursul timpului drept coloranți a fost foarte mare, însã numai puțini dintre
aceștia sunt valoroși din punct de vedere al rezistenței culorii pe suportul pe care se aplicã.
 Coloranti organici de sinteza
• Marea majoritate a coloranților folsiți în prezent în practica vopsirii sunt compuși de sintezã. Aceștia sunt
performanți, atât sub aspectul paletei coloristice cât și al rezistențelor la agenții exteriori: lumină , umiditate, gaze
industriale, spălare etc.
Primul colorant sintetic, moveina a fost sintetizat în 1856 în Anglia de WH.
Perkin.
Coloranţii organici de sinteză , pot fi grupaţi în câteva categorii, în funcţie
de modul general de fixarea lor pe suport textil:

– coloranţi uşor solubili apă: au caracter ionic (cationic sau anionic) şi sunt adsorbiţi ca atare din soluţia apoasă
pe materialul textil sau pe piele. În această categorie sunt cuprinşi coloranţii acizi (vopsesc fibre poliamide),
direcţi sau substantivi (vopsesc fibrele celulozice) şi bazici sau cationici (care vopsesc fibrele PNA);
– coloranţi greu solubili în apă (neionici): sunt adsorbiţi pe materialul textil din suspensii apoase fin dispersate.
Din această categorie fac parte coloranţii de dispersie, folosiţi pentru fibrele de tip acetat şi triacetat de celuloză
şi pentru fibrele sintetice din care se extrage un colorant. (poliesterice, poliamidice şi în mai mică măsură ,
pentru cele poliacrilonitrilice). Astfel de fibre acţionează ca un solvent hidrofob care extrage colorantul greu
solubil în apă ;
– coloranţi insolubili în apă (neionici) care nu pot fi preluaţi ca atare de către materialul textil.
Ei trebuie transformaţi provizoriu
într-o formă solubilă în apă , care este absorbită de către materialul textil.

– coloranţi insolubili în apă şi solvenţi, numiţi pigmenţi .

Aceştia se folosesc sub formă de amestecuri de particule mici
dispersate în lichide peliculogene şi se numesc vopsele.
Vopselele sunt folosite pentru colorarea superficială, opacă
a diverselor obiecte. Lichidele peliculogene pot fi uleiuri
sicative (de exemplu ulei de in) sau substanţe macromoleculare
dizolvate în solvenţi volatili. După evaporarea solventului aceste
lichide lasă pe suprafaţa vopsită , pelicula solidă în care este
înglobat colorantul.
O altă posibilitate de utilizare a pigmenţilor este colorarea
în masă a unor materiale plastice, fibre şi a
cauciucului. Operaţia are loc într-un malaxor în care se află
materialul care trebuie colorat.
 Coloranti alimentari

Sunt substanțe care redau sau intensificã culoarea produselor

alimentare. Ei pot fi constituenți naturali ai produselor alimentare – în funcție de proveniența lor, se
și / sau alți compuși naturali, care în mod normal nu sunt împart în: coloranți naturali și
consumați ca alimente și nu sunt utilizați ca ingrediente sintetici;
caracteristice în alimentație. Coloranții alimentari sunt folosiți în – în functie de culoarea pe care o
scop comercial, deoarece prin culoare se dã impresia unei prezintã și o imprimã produselor, pot
calitãți mai bune și se stimuleazã apetitul. Sunt utilizați în: fi de culoare: galben, oranj, roșu,
dulciuri, îngheþate, limonade, margarinã , brânzã și în diverse albastru, verde, brun etc;
produse din carne. Unii coloranþi pot fi introduși în
Coloranții alimentari pot fi clasificați dupã urmãtoarele criterii: produsele alimentare, alții
sunt folosiți pentru colorarea unor
textile, mase plastice, vopsele etc.
 Coloranti alimentari naturali

Coloranţii alimentari naturali sunt substanţe complexe obţinute prin extracţie din planta întreagă
sau din diferite părţi ale acesteia.

Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind solubili în apă sau grăsimi. Coloranţii
naturali au însă dezavantajul că nu sunt rezistenţi la tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor
este limitată.
În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc de sfeclă sau varză) , se poate imprima produsului alimentar
şi gust caracteristic colorantului, dacă adaosul este suficient de mare.
 Clorofila este colorantul verde din plante şi este folosit şi drept colorant alimentar verde smarald de mare intensitate.
Clorofila este un complex de magneziu cu un ligand heterociclic

β-carotenul se adaugă în laptele

folosit pentru obţinerea brânzei. În
funcţie de culoarea dorită, se
adaugă o cantitate de 6-30 g
pentru 1000 kg de brânză . În
β-carotenul a fost obţinut şi prin sinteză ,
pastele făinoase se recomandă o
având compoziţie chimică similară celui
doză de β-caroten de 25-100
extras din fructe şi legume. Şofranul este o
mg/kg de făină. Prin utilizarea
plantă cu florile albastre-violacee. Din şofran
cantităţi lor diferite de β-caroten se
se extrag uleiuri eterice şi alte substanţe
obţine o gamă de culori de la
care sunt folosite drept condiment şi
galben la portocaliu.
colorant alimentar. El este folosit şi
în cosmetică la obţinerea unor rujuri. 
β- carotenul, tinde să fie tot
mai mult perceput ca un
nutritiv esenţial, care În plus
are şi proprietăţi colorante.
Este unul dintre cei mai
folosiţi coloranţi în produsele
alimentare. Există în
mod natural în fructe şi
legume. Odată consumată ,
substanţa este convertită în
vitamina A şi are calităţi
antioxidante.
 Coloranti alimentari sintetici

Marea majoritate a colorantilor alimentari folosiți în industria alimentarã sunt coloranți sintetici.

Un exemplu de colorant alimentar sintetic este caramelul obținut din porumb, trestie de zahãr sau prin simpla topire
a zahãrului și a altor zaharuri în condiții speciale.
E-urile reprezintã codificarea unor aditivi alimentari, inclusiv coloranți alimentari, a cãror utilizare este permisã și
autorizatã din punct de vedere al siguranței alimentare în țãrile Uniunii  Europene. Acest mod de simbolizare sprijinã
consumatorii în recunoașterea aditivilor în alimente, indiferent de limba în care este redactatã eticheta, garantând
astfel cã aceștia fac parte din lista celor autorizați.