Compusii din lemn si plastic promitatori pentru industria auto

Compusii din lemn si plastic reprezinta un material extrem de promitator si durabil in vederea obtinerii rezistentei fara a fi nevoie sa se foloseasca produse chimice toxice. Termenul CLP (compusi din lemn si plastic) se refera la orice compus care contine fibre din plante si termoplastice. In comparatie cu alte materiale fibroase, fibrele din plante sunt potrivite pentru intarirea plasticului datorita fortei relativ mari si a rigiditatii, a pretului redus, a densitatii reduse, a emisiilor reduse de dioxid de carbon (CO2), a calitatii de a fi biodegradabile si regenerabile. Ca si material de umplutura si consolidare pentru polimeri, reprezinta la ora actuala materialul cu cu cea mai rapida dezvoltare din categoria aditivilor de polimeri. Tinand cont de faptul ca producatorii auto au ca scop transformarea tuturor componentelor spre a deveni reciclabile sau biodegrababile, exista un rol bine definit pentru compusii verzi avand la baza polimeri biodegradabili si fibre din plante. Privind din punct de vedere tehnic, acesti compusi bio vor imbunatati durabilitatea mecanica si performana acustica, vor reduce greutatea materialelor si consumul de combustibil, vor scadea costurile de productie, vor creste siguranta calatorilor si performanta geamului incasabil sub actiunea unor schimbari puternice de temperatura, vor imbunatati gradul de biodegradabilitate al partilor de interior ale masinii. 1.Introducere In ultimii zece ani grupuri Greenpeace si ONG-uri din diferite tari au abordat tot mai mult problema impactului pe care il au substantele chimice asupra mediului inconjurator, problema recunoscuta ca fiind una globala. Ca urmare, constientizarea consta in adoptarea unei legislatii mai stricte, care sa promoveze pastrarea si protejarea calitatii mediului inconjurator pentru generatiile viitoare. Pentru a elimina natura problemei, industria chimica trebuie sa genereze procese chimice si materiale mult mai adecvate dupa modelul reactiilor chimice inovatoare si totodata benigne pentru mediul inconjurator. Chimia verde pune la dispozitie toate instrumentele in acest sens. Cu alte cuvinte, chimia verde este reprezentata de produsele si procesele chimice care reduc sau chiar elimina generarea de substante primejdioase (Anastas si Kirchhoff, 2002). Un obiectiv semnificativ al chimiei verzi trebuie sa fie maximizarea eficientei folosirii de materii prime si minimizarea reziduurilor.(Trost,2002). Ca urmare a celor de mai sus, producatorii de astfel de compusi cauta sa foloseasca pentru produsele lor materiale care sa fie prietenoasecu mediul inconjurator. Exista un interes tot mai mare pentru compusii regenerabili si biodegradabili intariti cu fibre din plante. Combinatia interesanta de proprietati fizice si mecanice, impreuna cu caracterul durabil au pus in miscare diferite activitati in gama compusilor verzi. Prezenta lucrare are ca scop furnizarea unui scurt rezumat cu privire la evolutia in zona compusilor din lemn si plastic (CLP) si gradul lor de aplicabilitate in industia auto.

2.Ce sunt CLP (compusii din lemn si plastic)? CLP au aparut ca si concept modern in Italia, in anii 1970, si au devenit cunoscuti in America de Nord la inceputul anilor 1990. Pana la inceputul secolului 21, conceptual s-a raspandit in India, Singapore, Malayesia, Japonia si China. (Pritchard, 2004) CLP ar putea fi unul din cele mai dinamice sectoare ale industriei de plastice din zilele noastre, cu rata medie de crestere de aproximativ 18% in America de Nord si 14% in Europa.(Gupta et al, 2007). S-a raportat faptul ca in 1999 s-au produs CLP in valoare de 460 de milioane de lire. Statisticile arata ca in anul 2011, productia acestor compusi a crescut la 700 de milioane de lire. (Jacob and Thomas, in presa). Industria plasticelor a folosit in mod normal talc, carbonat de calciu, mica, si fibre de sticla sau de carbon pentru a modifica performanta plasticului.(Eckert, 2000). Industrii importante cum ar fi cea aerospatiala, auto, a constructiilor sau a ambalajelor au manifestat un interes enorm fata de dezvoltarea materialelor din compusi noi. Un exemplu in acest sens este reprezentat de inlocuirea fibrelor anorganice cum ar fi sticla sau fibrele de aramida cu fibre din plante. (Alemdar and Spain, in presa). Termenul de CLP descrie orice compusi care contin fibre din plante (incluzand lemn si non-lemn) si termoplastice. Thermoseturile sunt plastice care odata tratate termic nu pot fi topite in mod repetat. In aceasta categorie sunt incluse rasinile, plastice cu care industria produselor forestiere este extrem de familiarizata. Termoplasticele sunt sunt plastice care pot fi procesate in mod repetat. Aceasta proprietate permite altor materiale cum ar fi fibrele de lemn, sa fie amestecate cu plasticul pentru a forma un produs complex. Polipropilenul (PP), polietilenul (PE) si clorura de polivinil (PVC) sunt printre cele mai folosite termoplastice pentru CPL si in prezent sunt extreme de raspandite in constructii, mobila si produse auto. (Pantapulakkal et al, 2006). CPL sunt in mod normal produsi prin amestecul fibrelor din plante cu polimer sau adaugand fibra de lemn intr-un polimer si presarea sau modelarea la presiune si temperaturi mari. Aditivi precum colorantii, agentii de imbinare, stabilizatorii, agentii de intarire, agentii de spumare, si lubrifiantii ajuta la realizarea produsului finit si incadrarea lui in aria de utilizare. 3. Fibrele din plante Multe din cercetarile academice cauta noi modalitati de a crea materiale nedaunatoare mediului inconjurator pentru o gama larga de aplicatii. Fibrele pot fi clasificate in doua grupe principale: create de om (artificiale) si naturale. Fibrele naturale ofera potentialul de a produce valoare adaugata, durabilitate, reinnoire si costuri mai mici in special in industria auto (Bismarck et al., 2006). In general fibrele naturale sunt divizate in functie de originea lor, provenind de la plante, animale sau minerale. Toate fibrele din plante sunt compuse din celuloza in timp ce fibrele animale se compun din proteine (par, matase si lana). Fibrele din plante pot fi clasificate in functie de acea parte a plantei din care provin. Fibrele din plante includ filamentele (sau pedunculul), frunzele, semintele, fructele, radacinile, iarba, cerealele, si lemnul (Peijs et al., 2002). O parte din fibrele importante sunt listate in Tabelul 1 (Jacob and Thomas, in presa). Reziduurile provenind din agricultura, cum ar fi paiele cerealelor, ramasitele trestiei de zahar

macinate si tulpinile de porumb reprezinta si ele surse de fibre, desi au un continut mai scazut de celuloza in comparative cu lemnul.(Panthapulakkal et al., 2006). Tabelul 1.- Lista principalelor fibre din plante
Lista celor mai importante fibre din plante Sursa fibrelor Specie Origine Canepa de Manila Musa textilis frunza Trestie de zahar ierboasa Bambus > 1250 specii ierboasa Banana Musa indica frunza Cantala Agave cantala frunza Caroa Neoglaziovia variegate frunza Radacina Muhlenbergia macroura radacinoasa Teisor Abutilon theophrasti peduncul Cocotier Cocos nucifera fruct Bumbac Gossypium sp. samanta Ananans Ananas erectifolius frunza Curmal Phoenix dactylifera frunza In de cultura Linum usitatissimum tulpina Canepa Cannabis sativa tulpina Agave Agave foourcrocydes frunza Isora Helicteres isora tulpina Yucca Samuela carnerosana frunza Iuta Corchorus capsularis tulpina Arborele kapok Ceiba pentranda fruct Chenaful Hibiscus cannabinus tulpina Vita chinezeasca Pueraria theunbergiana tulpina Canepa de Mauritius Furcraea gigantea frunza Urzica Urtica dioica tulpina Palmierul de ulei Elaeis guineensis fruct Piassava Attalea funifera frunza Ananans Ananus Comossus leaf Formium Formium tenas frunza Hibiscus Hibiscus sabdariffa tulpina Ramia Boehmeria nivea tulpina Sansevieria Sansevieria frunza Sisal Agave sisilana frunza Tartacuta de burete Luffa cylinderica fruct Paie tulpina Canepa Crorolaria juncea tulpina Urena Urena lobata tulpina Lemn (> 10.000 specii) tulpina

In cadrul unui studiu extrem de interesant, Reddy si Yang (in presa) au raportat faptul ca planta cu frunze catifelate (Abutilon theophrasti) care in prezenta este considerate o buruiana si o problema pentru agricultura ar putea fi folosita ca si sursa de fibre de o calitate superioara. Fibrele din pedunculii frunzelor catifelate au proprietati similare celor din filamente precum canepa sau chenaful. Disponibilitatea calitatii unor astfel de fibre cu proprietati mecanice bine definite este exact ceea ce se cere pentru a folosirea cu succes a intaririi plasticului. Fibrele din plante au o serie de avantaje si dezavantaje fata de traditionalele fibre din sticla. Caracterul ecologic, biodegradabilitatea, costurile reduse, natura non-abraziva, manuirea in siguranta, proprietatile specifice, densitatea scazuta, sunt factori importanti pentru acceptarea fibrelor in pietele de larg consum, cum sunt industria auto si constructoare. Cu atat mai mult cu cat publicul priveste produsele care au la baza materiale biodegradabile ca fiind benefice pentru mediul inconjurator.(Lindquist et al., 2003; Kim et al, 2006; Bismarck et al. 2006). Cu toate acestea anumite inconveniente cum ar fi tendinta de a forma agregate in timpul procesarii, stabilitatea termica scazuta, rezistenta scazuta la umiditate si variatiile calitative sezoniere (chiar si intre plante individuale din aceeasi cultura) reduc considerabil potentialul fibrelor din plante de a fi folosite ca si intaritori pentru polimeri. (Bismarck et al, 2006). Absorbtia ridicata a umezelii duce la umflaturi si la aparitia de goluri in interfata (produse poroase) ceea ce da nastere unor proprietati mecanice sarace si reduce instabilitatea dimensionala a compusilor. Tratarea fibrelor din plante cu produse chimice hidrofobice (de exemplu PPgMA) sau modificarea cu monomeri de vinil pot reduce gradul de absorbtie.(Gassan si Bledzki, 2000; Espert et al., 2003). Unul din principalele dezavantaje ale fibrelor din plante este compatibilitatea scazuta intre fibre si matricele polimerice ceea ce duce la dispersia neuniforma a fibrelor in cadrul matricei si la proprietati mecanice reduse. Lemnul si plasticul sunt ca apa si uleiul, nu se amesteca bine. Majoritatea polimerilor, in special termoplasticele sunt substante hidrofobe( respingand apa) care nu sunt compatibile cu cele hidrofile (care absorb apa) din fibrele de lemn, ca urmare rezultand o coeziune redusa intre polimeri si fibele din CLP. In vederea imbunatatirii afinitatii si coeziunii intre fibre si matricele termoplastice s-au folosit agenti de cuplaresau compatibilizare.(Kim et al., 2006). Agentii chimici de cuplare sunt substante, in general polimeri, care sunt folosite in cantitati mici pentru a trata o suprafata astfel incat intre ea si alte suprafete sa se produca o reactie de legare, ca de exemplu lemnul si termoplasticele. Formele de cuplare includ legaturi covalente, legaturi secundare de legare (ca de exemplu legarea hidrogenului de fortele van der Waals), incurcaturile moleculare ale polimerilor si blocarea mecanica (Lu et al., 2000). Asadar, tratamentele chimice pot fi luate in considerare in ceea ce priveste modificarea proprietatilor fibrelor din plante. Unii compusi sunt cunoscuti pentru ca favorizeaza adeziunea prin cuplarea chimica a adezivilor la material, ca de exemplu hidroxidul de sodiu, silanul, acidul acetic, acidul acrilic, isocianatii, permanganatul de potasiu, peroxidul, etc.Mecanismul de compatbilizare a agentilor este prezentat in Figura 1. Agentul de cuplare s-a legat chimic de fibra hidrofilica si s-a amestecat prin umezire in lantul polimeric. (Yang et al., 2007).

O alta problema consta in procesarea temperaturii care restrictioneaza alegerea materialului matricei. Fibrele din plante sunt compuse din diferite materiale organice (in principal celuloza cat si hemiceluloza si lignina) si ca urmare tratamentul lor termal duce la o varietate de schimbari fizice si chimice. Degradarea termica a acelor fibre duce la proprietati organoleptice sarace cum ar fi mirosul si culorile si mai ales la deteriorarea proprietatilor lor mecanice. Aceasta se face simtita si in generarea produselor gazoase cand procesarea are loc la temperaturi mai mari de 200 grade Celsius, ceea ce poate duce la aparitia de porozitati ridicate, densitate scazuta si proprietati mecanice reduse . Pentru a imbunatati stabilitatea termica au fost facute incercari in vederea invelirii si/sau inocularii fibrelor cu monomeri. (citat de catre Georgopoulos et al., 2005; Jacob and Thomas, in presa) 3.1 Morfologia fibrei In vederea imbunatatirii proprietatilor mecanice ale plasticelor (termoplastice sau duroplastice), sunt adaugate in procesul de prelucrare fibre de diferite origini. Materialele obisnuite pentru intarire sunt fibrele sintetice cum ar fi sticla sau fibrele de carbon. Principalul argument pentru inlocuirea acestor materiale cu fibre din plante este problema depozitarii deseurilor. In plus fibrele din plante ofera acelasi daca nu chiar un randament mai bun, reduc greutatea produsului cu aproximativ 15% si au o suprafata chimica extrem

de reactiva. Fibrele din sticla provoaca iritatii ale pielii si probleme respiratorii care pot fi reduse considerabil prin folosirea fibrelor din plante. (Anonim, 2000) Elementele lemnului, folosite in compusii polimerici au o varietate de forme si pot fi folosite independent sau in combinatii. Proprietatile produsului final sunt determinate de dimensiunile, formele si caracteristicile fibrelor din plante. Sunt incluse aici si alchimia suprafetei si raportul aspectului fibrelor. Raportul aspectului se refera la lungimea medie supra diametrul fibrelor, care poate sa difere de la specie la specie. De exemplu, fibrele din lemn moale (molidul) sunt mult mai flexibile in comparatie cu fibrele care provin din lemn tare. (plop sau mesteacan). In plus, mai exista o serie de factori importanti pentru proprietatile de rezistenta ale CLP printre care amintim: dimensiunea fibrelor, structura morfica, compozitia chimica, densitatea, grosimea, procentajul fibrelor si cantitatea si tipul agentului de legare (daca este cazul). Proprietatile mecanice ale fibrelor din plante depind de procesul de decorticare, chiar si in cadrul acelorasi specii. Varietatea mare a tipurilor de fibre, tehnicile de pregatire si posibilitatile de modificare a structurii fibrelor duc la noi oportunitati de transformare in functie de cerintele aferente produslui final. (Anonim, 2000, Sain et al., 2005). 3.2 Proprietatile de rezistenta Wambua et al (2003) si Bismarck et al (2006) au relatat faptul ca fibrele din plante sunt potrivite pentru intarirea plasticului datorita rezistentei si duritatii relativ mari si a densitatii reduse (Tabelul 2). Valorile caracteristice in cazul inului si al lemnului moale ating niveluri apropiate de valorile fibrelor din sticla de tip E (E datorita uzului timpuriu in aplicatii electronice si in prezent cea mai comuna fibra din sticla folosita la intarirea plasticului in media). Cu toate acestea si totodata evident in Tabelul 2, ordinea valorilor caracteristice, ca un inconvenient pentru toate produsele naturale, este surprinzator de mare in comparatie cu cea a fibrelor din sticla, ceea ce poate fi explicat prin diferentele legate de structura fibrelor, diferente datorate conditiilor de mediu din perioada cresterii. Proportia favorbaila a aspectului fibrelor din plante si proprietatile specifice cu costuri reduse le fac o alternativa ecologica la fibrele de intarire conventionale. Fibrele din in si canepa sunt cu pana la 40% mai ieftine decat fibrele din sticla standard. Unul din parametrii care influenteaza drastic proprietatile de rezistenta ale CLP este dimensiunea fibrelor. In mod normal ar trebui preferate fibrele scurte si subtiri (dimensiunea medie 0.24-.0.35mm) intrucat asigura o suprafata specifica mai mare si fibrele sunt distribuite mult mai omogen in comparatie cu compusii cu fibre lungi si astfel compatibilitatea dintre fibra si matrice este considerabil imbunatatita.Astfel, sunt reduse cazurile de bombare sau rupere in timpul procesarii.

Tabelul 2 Proprietatile mecanice ale fibrelor in comparatie cu polimerii traditionali Puterea de Modulul lui Densitate extensie Young Fibra (g/cm3) Alungire (%) (Mpa) (Gpa) Bumbac 1.5-1.6 7.0-8.0 287-800 5.5-12.6 Iuta 1.3 1.5-1.8 393-773 26.5 In 1.5 2.7-3.2 3451035 27.6 Canepa 1.5 1.6 690 70 Ramie 1.5 1.2-3.8 400-938 61.4-128 Sisal 1.5 2.0-2.5 511-635 9.4-22.0 Cocos 1.2 30.0 175 4.0-6.0 Celuloza vascoasa 11.4 593 11 Lemn moale 1.5 1000 40 Sticla "E" 2.5 2.5 2000-3500 70.0 Sticla "S" 2.5 2.8 4570 86.0 Aramida (normala) 1.4 3.3-3.7 3000-3150 63.0-67.0 Carbon (standard) 1.4 1.4-1.8 4000 230.0-240.0 Polimeri (rasini/matrice) ABS 1.05 10 55 2.8 Policarbonat 1.22 100 62 2.3 Polieterimida 0 105 2.8 Nylon 1.12 29 66 3.5 Polietilena (HDPE) 0.95 30 28 1.04 Polipropilena 0.9 200 35 0.83 Polistiren (impact mare) 1.05 15 35 2076 Rasini epoxidice 6.2 32 0.5

Adaptat dupa: Gassan si Bledzki, (2000), Bismarck et al. (2006) 4. Folosirea compusilor verzi in industria auto Producatorii si inginerii sunt mereu in cautare de materiale noi si procese imbunatatite pe care sa le foloseasca la fabricarea de produse superioare din punct de vedere calitativ, mentinand limitele competitive si crescandu-si profitul. CLP sunt folositi intr-o gama larga de aplicatii in industria auto, constructii, marina, electronica si in industria aerospatiala (Figura 2).

Industria aerospatiala 1% Diverse 4%

Produse de larg consum 8%

Dispozitive 8%

Componente electronice 10%

Marina 12%

Industria auto 31%

Constructii 26%

Figura 2. CLP folositi in 2002 Piata CLP este in prezent o afacere de miliarde de dolari. Principala piata pentru folosirea CLP si implicit inlocuirea otelurilor si a fibrelor din sticla este industria componentelor auto. Acestea sunt folosite ca si componente ale bordului, panourile usilor, rafturi, pernele scaunelor, spatare si captuseala interiorului masinii. Fibrele din plante sunt din ce in ce mai folosite in scopuri de izolare termo-acustica. Un alt exemplu concludent este utilizarea fibrelor de in in discurile de frana ale masinii pentru a inlocui fibrele de azbest. Pana in prezent, sunt foarte putine parti exterioare care sa aiba la baza compusi din fibre de plante. (Bismark et al., 2006; Jacob and Thomas, in presa). Manifestand o preocupare tot mai mare pentru protejarea mediului inconjurator, este din ce in ce mai important pentru producatorii de masini sa imbunatateasca gradul de reciclabilitate al masinilor noi (Stark si Rowlands, 2003). Conform Ghidului European 2000//EG administrat de Comisia Europeana, 85% din greutatea unui vehicul trebuia sa fie reciclabila pana in 2005. Acest procent de reciclare va creste la 95% pana in 2015. Vehiculele trebuie construite in proportie de 95% din materiale reciclabile, 85% recuperabili prin refolosire sau reciclare mecanica si 10% recuperabili prin reciclare termica . In mod cert acest lucru va duce la o crestere a folosirii CLP. (Kemper si Hobi, 2003; Peijis, 2003). Totusi, in Statele Unite, astfel de reglementari nu au fost adoptate. Reciclarea partilor auto de interior este in continuare dificil de realizat intrucat majoritatea sunt compuse din materiale bazate pe petro polimeri cu structuri compuse mixte. (Chen et al., 2005). Daimler Benz a luat in calcul varianta inlocuirii fibrelor din sticla cu fibre din plante pentru fabricarea componentelor auto inca din anul 1991. Mercedes a folosit iuta pentru fabricarea interiorului usilor la vehiculele clasa E in 1996. In septembrie 2000, Daimler Chrysler a inceput folosirea fibrelor din plante la producerea vehiculelor proprii. Fibrele din lemn de tei sunt cu precadere folosite in industria auto datorita rezistentei deosebit de mari. Alte avantaje ar fi reducerea greutatii cu pana la 10-30%, si reduceri corespunzatoare costurilor de producere. Teoretic, toti principalii producatori din Germania (Daimler Chrysler, Mercedes, Volkswagen, Audi Group, BMW, Ford si Opel) folosesc in prezent CLP. Johnson Controls produc deja pentru Daimler Chrysler

componente de interior precum usile pe interior sau bordul din materiale ca poliuretanul intarit cu un amestec de in si sisal. Totodata, Daimler Chrysler si-a extins cercetarile legate de compusii din poliester intariti cu fibre de in, folositi pentru uz exterior. (Industria de automobile, 2000 citat de Jacob si Thomas, in presa). Cercetarile au demonstrat ca folosirea fibrelor din lemn si/sau a diverselor tipuri de fibre agro-derivate are mai multe avantaje. (Muller si Stryjewski, 2001, Muller et al., 2001, Chen et al., 2005). Din punct de vedere tehnic, acesti compusi care au la baza materiale bio duc la scaderea greutatii mecanice, a consumului de combustibil si a timpului de producere, reduc costurile de productie, cresc siguranta pasagerilor si gradul de incasare sub actiunea unor temperaturi inalte, si cresc gradul de biodegradabilitate al pieselor auto de interior. (Chen et al., 2005). Ca si exemplu, Mercedesul Clasa E a reusit o remarcabila reducere a greutatii cu aproximativ 20%, iar proprietatile mecanice, deosebit de importante pentru protectia pasagerilor in eventualitatea unui accident au sporit. Din punct de vedere al interesului general, fibrele din plante sunt regenerabile(recoltabile anual), biodegradabile si verzi! Componentele auto care contin fibre din plante sunt in prezent folosite de mai multi producatori de masini printre care: Audi, Opel, Daimler Chrysler, Fiat, Ford, Mercedes Benz, Peugeot, Renault, Volvo, Volkswagen si BMW (Bismarck et al., 2006) Cantitatile specifice folosite la producerea diferitelor componente in industria auto sunt: (Ellison si McNaught, 2000): Captuseala usilor din fata: 1.2-1.8 kg Captuseala usilor din spate: 0.8-1.5 kg Captuseala portbagajului: 1.5-2.5 kg Rafturi: pana la 2.0 kg Scaunele din spate:1.6-2.0 kg Captuseala capotei: pana la 0.4 kg Alte 5 kg se folosesc pentru restul partilor de interior ale masinii. Cu o capacitate de productie de 58 de milioane de vehicule usoare pe an, din care 30% apartin Europei de Vest, rezulta ca pietele potentiale ajung la aproximativ 18 milioane de vehicule pe an si aproximativ 175.000-350.000 de tone pe an.(Anony., 2000). Din 1996 pana in 2003, gradul de utilizare al fibrelor din plante in compusi a crescut in industria auto din Germania de la 4.000 la 18.000 de tone pe an. Din 1996 pana in 2002 se observa o crestere aproape liniara a cantitatilor folosite, cu rate de crestere anuale situate intre 10% si 20%. In cazul Europei, vorbim de aproape 70.000 de tone din aceste noi materiale avand la baza fibre din plante. Acest lucru reprezinta folosirea a aproape de doua ori mai multi CLP in Europa decat era estimat.(Karus et al., 2004). Un studiu efectuat in SUA arata un potential al pietei de 45.000 de tone pentru fibre precum iuta, inul, canepa si sisalul, cu rate de crestere estimate la 15-20% in fiecare an. Se presupune ca trendul ascendent va continua. Potrivit Organizatiei Alimentatiei si Agriculturii si Fondului Comun de Bunuri de larg Consum, se estimeaza folosirea unei cantitati medii de 5-10 kg de fibre din plante pentru viitoarele automobile. Fibrele din plante ca si material adaugat polimerilor reprezinta in prezent aditivul pentru polimeri cu cea mai rapida ascensiune. (citat de Bismark et al., 2006).

5. Concluzii 1. CLP sunt un material exterm de promitator, durabil si biodegradabil in vederea obtinerii rezistentei fara a fi nevoie sa se foloseasca produse chimice toxice. 2. Folosirea tot mai extinsa a fibrelor din plante se datoreaza proprietatilor pe care acestea le au si anume: densitatea scazuta, durabilitatea relativ mare, rigiditatea, natura non abraziva, nivelul ridicat de incarcatura, biodegradabilitatea si mediul de lucru sigur. Pe de alta parte, fibrele din plante reprezinta materie regenerabila si disponibilitatea acestora este mai mult sau mai putin nelimitata. 3. Atunci cand plasticele intarite cu fibre au fost supuse la sfarsitul ciclului de viata unui proces de ardere sau depozitare in spatii aferente, s-a constatat faptul ca acestea au eliberat o cantitate nesemnificativa de CO2 in comparatie cu cantitatea asimilata pe durata cresterii. 4. Ca si in cazul altor produse provenind din plante, proprietatile fizice si mecanice ale plantelor pot sa varieze considerabil. Aceste proprietati sunt determinate de amestecul chimic si structural, care la randul lui depinde de de tipul de fibra si de circumstantele in care aceasta a crescut. Morfologia fibrelor din plante variaza de la o planta la alta. 5. Natura abraziva a fibrelor din plante este mult mai redusa in comparatie cu cea a fibrelor din sticla, ceea ce aduce o serie de avantaje referitoare la reciclare sau la procesul de imbinare. 6. O problema serioasa a fibrelor din plante o reprezinta caracterul lor polar pronuntat, ceea ce creeaza o serie de incompatibilitati cu majoritatea matricelor polimere. Tratamentele aplicate suprafetelor sunt capabile sa previna aceasta problema a incompatibilitatii. Tratamentele chimice pot spori capacitatea de aderenta dintre fibre si matrice si totodata pot micsora absorbtia de apa a fibrelor. 7. CLP sunt din ce in ce mai folositi in in industria auto ca urmare a rezistentei superioare si a duritatii. 8 .Din punct de vedere tehnic, acesti compusi ce au la baza materiale bio vor spori rezistenta mecanica si performatele acustice, vor reduce greutatea produsului si consumul de combustibil, vor reduce costurile de productie, vor imbunatati siguranta pasagerilor si gradul de incasare sub actiunea unor temperaturi inalte, si vor creste gradul de biodegradabilitate al pieselor auto de interior.