,, POLIETILENA – PREZENTARE: UTILIZĂRI, ISTORIC, CARACTERISTICI ȘI COMPORTARE՚՚

Realizat de prof. ing. IOANA DANIELA MANU

  PROGRESUL ȘTIINȚIFIC ȘI TEHNIC ÎN INDUSTRIA MATERIALELOR PLASTICE
 PBI (polybenzimidazole)- fibra organică stabilă care ofera stabilitate termică acolo unde celelalte
mase plastice nu reușesc. (Temperatura de lucru max. admisibilă în aer extrem de ridicată (310° C
în regim continuu, mergând până la 500° C pentru perioade scurte de timp)

Mască optoelectronică Circuite flexibile Pătură spațială Navă spațială

KAPTON – EXEMPLU CLASIC DE POLIIMIDĂ

 COMPUȘI MACROMOLECULARI SAU POLIMERI
3. polietilena
de joasă
SCURT ISTORIC presiune,
PREZENTARE GENERALĂ
poliesteri și
alte rășini
Compușii macromoleculari sau polimerii sunt substanțele
2. polistirenul, sintetice, alcătuite din molecule foarte mari, alcătuite din mai multe părți
poliacetatului policlorură de identice, numite ,,meri” (monomeri).
de vinil, vinil,
polietilenă de 1. materii prime de bază, cum sunt: petrolul,
polietena,
înaltă cărbunele și sarea de bucătărie.
cauciucurile Compoziția
sintetice de tip presiune. polimerilor 2. materiale auxiliare (substanțe care se utilizează în
butadien-
sinteza polimerilor cu rolul de mijlocitori ai reacțiilor de
stirenic ,
polimerizare) ce se prezintă sub formă de:
poliamidele
a. solvenți
pentru fire.
1. argila, b. emulgatori
pietrele, sticla, c. stabilizatorii de suspensie
lemnul, pielea, d. inițiatorii
bumbacul, e. catalizatorii
lâna, mătasea, f. regulatorii de masa moleculară
pergamentul, g. întrerupătorii de reacție (stoperii)
papirusul și h. plastifianţii
mai târziu i. stabilizatorii
hârtia j. materialele de umplutură
k. lubrifianţii
 a. După sursa de obținere:
- naturali (cauciucul natural, celuloza, etc.);
- sintetici (polietilena, polistirenul, cauciucul sintetic, etc.).

b. După tipul reacției de formare:

- polimerizate – compuși formați prin reacții de polimerizare;
- policondensate – compuși formați prin reacții de policondensare.

c. În funcție de compoziția chimică:

- polimeri organici, care conțin în catena principală numai atomi de carbon;
CLASIFICAREA COMPUȘILOR - polimeri anorganici, ce nu conțin carbon în catena macromoleculară.
MACROMOLECULARI

d. După modul de comportare la temperaturi înalte și față de solvenți:

- polimeri termoplastici, care se înmoaie la temperaturi înalte și apoi se
topesc;
- polimeri termorigizi care nu devin plastici și nu se topesc la temperaturi
înalte

După proprietățile termomecanice, polimerii se grupează în:

- elastomeri – compuși cu proprietăți înalt elestice;
- plastomeri – compuși care se pot prelucra ca materiale plastice;
- polimeri pentru fibre (și fire);
- lacuri – compuși care se pot depune pe suport ca peliculă subțire.
 ETENA, – MATERIA PRIMĂ NECESARĂ OBȚINERII POLIETILENEI

PREPARARE
PRINCIPALELE METODE DE PREPARARE A ETENEI SUNT URMĂTOARELE:
 
1. CEA MAI UZUALĂ METODĂ DE FABRICARE A ETENEI ESTE PIROLIZA FRACȚIUNILOR
PETROLIERE GAZOASE SAU LICHIDE;
2. DESTINDEREA ALCOOLULUI ETILIC ÎN PREZENȚA ACIDULUI SULFURIC (CATALIZATOR);
3. DEHIDROGENAREA HIDROCARBURILOR ACICLICE SATURATE.

PROPRIETĂȚI FIZICE:
Etena este un gaz incolor la temperatură obișnuită, cu miros slab eterat, nu se dizolvă în apă, în schimb e ușor
solubilă în alcool, acetonă, benzene, ammoniac. În amestec cu aerul în proporție de 3-8% vol, etena este inflamabilă și
explozivă.
Constantele fizice ale etenei sunt: punctul de fierbere (p.f.) este de -103.9 0C la presiunea P=760 mm Hg, punctul
de topire (p.t.) este de -165,50C, iar densitatea relative la 4 0C (d40) este de 0,570 la punctul de fierbere.
Dubla legatură dintre cei doi atomi de carbon ai etenei are rolul unei grupe funcționale care imprimă proprietăți
chimice specifice hidrocarburii respective.
PROPRIETĂȚI CHIMICE:
Etena, ca toate hidrocarburile olefinice, dă trei feluri de reacții: de adiție, de oxidare și de polimerizare.
UTILIZĂRILE ETENEI

• Instalația de Polietilenă de Înaltă Densitate
(HDPE) din cadrul Societății Rompetrol
Rafinare, care este cel mai mare activ al
Grupului KMG International în România, a
fost pusă în funcţiune în 1988 la o capacitate
de producţie de 60 kta/an cu licenţa MITSUI
având flexibilitatea de a obţine produse
unimodale sau bimodale. Din 2007 instalaţia
a fost modernizată cu o linie automată de
ambalare paletizare Mollers Germania. În
2012 s-a finalizat proiectul de mărire de
capacitate la o producţie de 70 kta/an cu
extinderea gamei sortimentale pentru noi
aplicaţii, printre care și țeava PE100.
• Procedeul ICI constă în polimerizarea
continuă a etenei în masă, în reactoare de tip
autoclavă, la temperatura de 170-2500C și
presiunea de 1200-2500 at, în prezența
oxigenului sau al altor peroxizi organici drept
inițiatori (peroxid de lauroil, peroxid de di-
terțiar-butil, perbenzoat de terțiar-butil, etc.).
Etena trebuie să aibă o puritate avansată, de
minimum 99,85%.
TIPURILE DE POLIETENĂ
• Polietilena de presiune medie se obține ca
reacție de polimerizare ce are loc într-un
solvent hidrocarbonic, în prezența unor
catalizatori la presiuni cuprinse între 30 și
70 at și temperaturi care ajung până la 200
0
C sau mai mult.
• Etena de polimerizare trebuie să aibă o
puritate foarte avansată, să nu conțină
oxigen, apă, acetilena și oxid de
carbon.Toate aceste impurități otrăvitoare
pentru catalizator nu trebuie să depășească 5
ppm.
• Catalizatorii de polimerizare se împart în
trei grupe și poartă denumirea firmelor care
i-au elaborat: catalizatori pe bază de oxid de
crom (de tip Phillips), catalizatori pe bază
de oxid de molibden (de tip Standard Oil),
catalizatori pe bază de nichel metalic (de tip
Standard Oil). Cel mai frecvent sunt folosiți
catalizatorii firmei Phillips, care a elaborat
și o tehnologie adecvată de polimerizare,
aplicată în numeroase instalații în lume.
• În țara noastră, la Combinatul
petrochimic din Pitești a fost construită
o instalație de fabricare a polietenei la
presiune joasă printr-o tehnologie
modernizată, care are la baza un
catalizator complex de triclorură de titan
și trietilaluminiu.
• În aceasta instalație, polimerizarea are
loc în soluție de n-hexan, la temperatura
de
• 60-70 0C și presiunea de 8 at, în prezența
hidrogenului ca regulator al masei
moleculare a polimerului. Instalația este
în întregime automatizată.
• Materiile prime și auxiliare necesare
fabricației sunt: etena de puritate înaltă,
n-hexanul, obținut prin separare din
anumite fracțiuni de țiței, tetraclorura de
titan si trietilaluminiu folosite la
prepararea catalizatorului și metanolul
folosit pentru dezactivarea compexului
catalitic.
CARACTERISTICI COMPARATIVE ALE TIPURILOR DE POLIETILENĂ
Caracteristici Unitatea Tipuri de polietilenă
de măsură Presiune Presiune Presiune
înaltă medie joasă
Masa moleculară   30 000 70 000 500 000
Temperatura de înmuiere °C 110-120 126 121
Temperatura de casanţă °C –30 ÷ 100 - 80 - 40
 
Căldura specifică kcal/kg °C * 0,5 - 0,68 0,5 – 0,68 0,5 – 0,68
Conductivitatea termică kcal/m • oră °C 2,5 2,5 2,5
**
Constanta dielectrică la  
2,3 - 2,4 2,3 – 2,4 2,3 – 2,4
60 Hz
Greutatea specifică kgf/dm»*** 0,92 0,95 0,93 – 0,95
Rezistenţa la tracţiune daN/cm2 110 - 175 220 - 350 200 - 310
Modulul de elasticitate daN/cm2 1000 - 1500 10 000 3500 –
% 7000
Alungirea la rupere 250 - 750 250 - 750 250 – 750
Rezistenţa la încovoiere daN/cm 2
110 - 120 110 -120 110 -120
 AVANTAJE ÎN UTILIZARE 
POLIETILENA (PE) , DESCOPERITĂ ÎN ANUL 1933, DESPRE CARE S-A AFIRMAT CĂ ESTE
UNUL DINTRE CELE MAI UTILIZATE ȘI RECUNOSCUTE MATERIALE TERMOPLASTICE, A
FOST UTILIZATĂ CU SUCCES DE MULȚI ANI PENTRU TRANSPORTUL ÎN SIGURANȚĂ A APEI
POTABILE ȘI REZIDUALE, A DEȘEURILOR PERICULOASE ȘI A GAZELOR COMPRIMATE. PE A
FOST FOLOSITĂ PENTRU CONDUCTE DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR 1950.
BENEFICIILE FIZICE ȘI DE PERFORMANȚĂ, AVANTAJE REMARCABILE ALE ȚEVII HDPE
SUNT RECOMANDĂRI PENTRU O SIGURĂ UTILIZARE ÎN SISTEMUL CONDUCTELOR
FOLOSITE ÎN TRANSPORTUL, DISTRIBUȚIA ȘI STOCAREA PRODUSELOR, ASTFEL:
1. REZISTENȚĂ LA COROZIUNE
2. REZISTENȚA LA OBOSEALĂ
3. DURATĂ DE VIAȚĂ EXTINSĂ
4. SCURGERI FĂRĂ ROSTURI
5.AMESTECURILE DE FUZIUNE
6. ADAPTABILITATE
7. INSTALAȚIE FĂRĂ ȘANȚURI
8. REABILITAREA CONDUCTELOR
9. ECO-FRIENDLY
 PREZENTAREA ȚEVILOR DE POLIETILENĂ
ȚEVILE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE PEHD 100 MRS 10 ȘI PEHD 100 MRS 8 DE
CULOARE NEAGRĂ, SUNT UTILIZATE PENTRU DISTRIBUȚIA ȘI TRANSPORTUL
APEI POTABILE (LINIE ALBASTRĂ COEXTRUDATĂ) ŞI GAZELOR NATURALE (LINIE GALBENĂ).

MATERIALUL PENTRU DUNGI ARE ACEEAȘI COMPONENTĂ CU MATERIALUL DE BAZĂ, FIIND

COEXTRUDAT ÎMPREUNA CU ȚEAVA. SUPRAFEȚELE INTERIOARE ȘI EXTERIOARE ALE ȚEVII SUNT
CURATE, NETEDE, DAR POT PREZENTA ZGÂRIETURI, ASPERITĂȚI, RIZURI, DEFORMAȚII SAU INCLUZIUNI
DE CORPURI STRĂINE, PORI SAU ALTE DEFECTE.
MATERIA PRIMA FOLOSITĂ ÎN PROCESUL DE FABRICAȚIE ESTE POLIETILENA DE ÎNALTA
DENSITATE (PEHD). POLIETILENA APARȚINE UNEI FAMILII DE POLIMERI NUMIȚI POLIOLEFINE. MATERIA
PRIMĂ FOLOSITĂ ÎN PROCESUL DE EXTRUDARE AL ȚEVILOR DIN PE ESTE POLIETILENA DE ÎNALTĂ
DENSITATE, 100% MATERIAL VIRGIN (FURNIZATĂ ÎN GRANULE).
CULOAREA DE REFERINȚĂ CONFORMĂ BS 5252 ESTE NEGRU ODE 53. CULORILE SUNT OMOGENE, ATÂT
LA SUPRAFATAȚĂ CÂT ȘI ÎN MASA MATERIALULUI, FĂRĂ INTRUZIUNI SAU AMESTECURI DE CULORI. BANDA
DE IDENTIFICARE ESTE CONTINUĂ, IAR INSCRIPȚIONAREA – DIN METRU ÎN METRU, CLARĂ ȘI VIZIBILĂ.
CAPETELE ȚEVILOR SUNT NETEDE, FĂRĂ BAVURI, IAR TĂIETURA ESTE EXECUTATĂ PERPENDICULAR PE
AXUL ȚEVII. ȚEVILE DE POLIETILENA SUNT FLEXIBILE, INODORE, INSIPIDE ȘI NETOXICE.
  FABRICAREA ȚEVILOR ȘI FITINGURILOR DIN POLIETILENĂ

NORMATIVELE CE REGLEMENTEAZĂ FABRICAREA ȚEVILOR ȘI FITINGURILOR DIN POLIETILENĂ

SUNT URMATOARELE :
- ISO 1183 PENTRU DENSITATEA MATERIALULUI;
- ISO 4427 SI EN 12201/2 PENTRU ASPECTUL, CARACTERISTICILE DIMENSIONALE ALE PERETELUI,
MARCARE;
- ISO 4065 PENTRU STABILIREA RAPORTULUI DINTRE GROSIMEA NOMINALA A PERETELUI SI
DIAMETRUL EXTERIOR;
- SR ISO 6964 PENTRU CONTINUL SI DISPERSIA DE NEGRU DE FUM ;
- SR ISO 1133 PENTRU INDICELE DE FLUIDITATE LA CALD;
- ISO 1167 PENTRU REZISTENTA LA PRESIUNI HIDROSTATICE;
- ISO 2505 PENTRU CONTRACTIA LONGITUDINALA;
- ISO 6259 PENTRU ALUNGIREA LA RUPERE;
- ISO TR 10837 PENTRU STABILITATEA TERMICĂ.
DIAMETRELE EXTERIOARE ALE ȚEVILOR ȘI GROSIMEA MINIMĂ DE PERETE SUNT ÎN
CONFORMITATE CU SR ISO 4427, RESPECTIV SR ISO 4437 – COMPLEMENTAR, TOATĂ GAMA DE
FITINGURI CONFECȚIONATE (COTURI, TEURI, RAMIFICATII, ETC.). TOLERANȚELE LA GROSIMILE
DE PERETE ÎN ORICE PUNCT SUNT CONFORME GRADULUI V DIN ISO 11922-1.
  PROIECTAREA CONDUCTELOR DE POLIETILENĂ

 Pentru realizarea cercetării privind influența defectelor asupra rezistenței mecanice a conductelor din
polietilenă este considerat ca material de referință standardul SR EN ISO 1167-1:2006 Țevi, fitinguri și
ansambluri de materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Determinarea rezistenței la
presiune internă.
 Metodă generală prevede o modalitate pentru determinarea rezistenței la presiune hidrostatică, la o
temperatură dată, a țevilor, a fitingurilor și a sistemelor de conducte din material termoplastice pentru
transportul fluidelor. Piesele supuse testului se ţin într-un mediu la o temperatură constantă specificată,
fie în apă , testul ,,apă-în-apă", alt lichid, testul ,,apă-în-lichid", ori aer, testul ,,apă-în-aer". Parametrii de
testare sunt specificați, astfel se cunosc tipul capacelor folosite, temperatura de testare, seria ori
dimensiunile conductei și racordurilor folosite, numărul de piese, presiunea de testare, p, precum și
tensiunea, σ, tipul testului, durata testului sub presiune și tipul de deformare, precum și cerințele
testului.
  PROCESUL TEHNOLOGIC DE OBȚINERE A ȚEVILOR DE POLIETILENĂ
 Principalele tehnici de formare sunt extruderea, calandrarea și injecția. Primele două servesc la fabricarea
continuă a unor produse cu două dimensiuni fixe, imprimate la trecerea materialului prin filieră, pe când ultima
asigură profilarea discretă prin presarea în matrițe, a produselor cu trei dimensiuni fixe.
 Extruderea reprezintă cea mai importantă tehnică de formare a unor produse finite sau semifinite din mase
plastice și elastomeri.
 Mașina de extrudere utilizată în industria de prelucrare a compușilor macromoleculari efectuează mai multe
operații: transportă materialul granular, îl încălzește și îl pastifiază, omogenizează topitura și generează
presiunea necesară pentru curgerea materialului prin filieră.

SCHEMA MAȘINII DE EXTRUDERE

  DEFECTE CE POT APĂREA ÎN TIMPUL UTILIZĂRII ȘI MODURILE DE CEDARE ALE
CONDUCTELOR DE POLIETILENĂ
 Principalele solicitări la care sunt supuse conductele de polietilenă sunt:
- presiune interioară;
- greutatea pământului;
- temperatură;
- tensiunile ce apar datorită geometriei impuse.
Principalele defecte ce pot apărea în timpul utilizării la conductele de polietilenă sunt următoarele:
• de tip fisuri:
- fisuri axiale ale sudurii;
- cedarea țevilor de polietilenă datorită oboselii;
- fisuri circumferențiale ale sudurii;
- rupere;
- cedarea în timp a conductelor de polietilenă într-un mod cvasi-fragil;
- tensiunile reziduale.
• de tip lipsă de material:
- lipsă de material datorată erodării conductei;
- lipsă de material datorată neuniformității structurale; pierderea stabilităţii poate apare şi ca urmare a
impunerii unor raze de curbură mici
- lipsă de material în cadrul îmbinării sudate, datorată realizării deficitare a îmbinării sudate .
  

 CAUZELE ȘI EFECTELE DEFECTELOR CONDUCTELOR DE POLIETILENĂ

Pe lângă toate defectele menționate mai sus, în timpul utilizării, fabricării, sudării sau prelucrării țevilor de polietilenă, apar diverse
probleme, care mai târziu pot conduce la cedarea conductelor de polietilenă sau la apariția defectelor acestora:
- reducerea diametrului țevii la capătul tăiat;
- încovoierea țevii de polietilenă în urma debitării acesteia;
- atingerea unor valori mai mari ale diametrului în anumite puncte, după ce țeava a fost debitată;
- ovalitatea;
- folosirea țevilor de polietilenă într-un mediu agresiv sau pentru transportul unui fluid agresiv pentru o vreme îndelungată, duce la

creșterea rugozității suprafeței, ceea ce implică și deteriorarea acestuia (conform [8]);

Modurile de cedare ale conductelor de polietilenă sunt:
- apariția și dezvoltarea fisurii datorită oboselii;
- dezvoltarea lentă a fisurilor;
- mecanica ruperii liniare elastice;
- ruperea ductilă;
- ruperea fragilă;
- deteriorare oxidativă;
- cedarea datorită stării de tensiuni induse de mediu;
- tensiuni datorate temperaturii ce apar în timpul recristalizării, după procesul de sudare;
- deteriorarea în contact cu substanțe chimice.
 
  DETERMINAREA REZISTENŢEI PE TERMEN LUNG A MATERIALELOR
TERMOPLASTICE PENTRU ŢEVI

APTITUDINEA DE UTILIZARE A ŢEVILOR DIN MATERIALE PLASTICE, PRIN CONVENŢIE, SE APRECIAZĂ

PRIN TENSIUNEA CIRCUMFERENŢIALĂ LA CARE O ŢEAVĂ POATE REZISTA TIMP DE 50 ANI LA
TEMPERATURA DE 20 0C CU APĂ CA MEDIU DE ÎNCERCARE. ACEASTĂ CARACTERISTICĂ SE OBŢINE PRINTR-
O ÎNCERCARE SPECIALĂ: ÎNCERCAREA DE DETERMINARE A REZISTENŢEI LA PRESIUNE INTERIOARĂ, LA
TEMPERATURĂ CONSTANTĂ. DATELE OBŢINUTE PE BAZA ACESTEI ÎNCERCĂRI PERMIT DETERMINAREA
CARACTERISTICII CĂUTATE, NUMITĂ REZISTENŢA LA PRESIUNE LEGATĂ DE TIMP ŞI TEMPERATURĂ:
𝜎
  𝑡𝑇𝐻𝑆 =𝜎 ( 𝑇 , 𝑙𝑔𝑡 ,𝑎 )
RELAŢIA ÎNTRE TENSIUNE, DEFORMAŢIE ŞI TIMPUL DE SOLICITARE.

a) Deformaţia de rupere (deteriorare) εR este constantă şi nu depinde de durata de

solicitare. εp şi σp reprezintă valorile de proiectare; b) Valoarea deformaţiei la care are loc
distrugerea depinde de istoria solicitării
 RELAŢIA ÎNTRE TENSIUNE ŞI TIMP PENTRU POLIETILENĂ (PE). LINIILE
CONTINUE SUNT OBŢINUTE PE BAZĂ DE TESTE, IAR CELE PUNCTATE PRIN
EXTRAPOLARE
  METODA TENSIUNILOR REZIDUALE

 În cadrul liniei tehnologice de extrudere a ţevilor de polietilenă de înaltă

densitate (PEID) în zona de răcire, care urmează imediat după zona de
calibrare, ţeava este răcită cu apă, diferitele zone ale peretelui acesteia
solidificându-se la momente diferite. Stratul de la exteriorul ţevii, răcit puternic,
se contractă termic în timp ce, simultan straturile de la interiorul ţevii, încă calde,
sunt comprimate plastic. Datorită răcirii ulterioare straturile de la interiorul
ţevii încearcă să se contracte, dar straturile exterioare, deja răcite, nu permit
acest lucru. În felul acesta în straturile de la interiorul ţevii apar tensiuni de
întindere iar în cele de la exterior, tensiuni de compresiune. Cu cât răcirea este
mai puternică şi grosimea peretelui este mai mare cu atât tensiunile reziduale
sunt mai mari, comportarea în exploatare a ţevilor fiind puternic influenţată.