NEUTRALITATEA STATELOR

COJUHARI ION
 NOȚIUNEA

Termenul de neutralitate, provenit din latina medievală, de la latinescul

neuter (nici unul, nici celalalt) a fost definit în doctrină ca situaţia statelor
care în timp de război nu iau parte la luptă, ci continuă să întreţină relaţii
paşnice cu toate statele, inclusiv cu beligeranţi.
Dreptul neutralităţii este o urmare a
dreptului războiului, vechi tot cât
acesta, dar având la origine mai curând
înţelesul de a rămâne neutru, de
sustragere sau scutire de efectele ori
influenţele stării de război . În sensul
strict al cuvântului, neutralitatea este
însă operaţiunea unor state de a nu
participa la un război şi începe doar la
izbucnirea unui conflict armat.
Neutralitatea este fondată pe
suveranitatea statelor, orice stat
suveran are dreptul de a rămâne neutru
într-un război între alte state, cel puţin
dacă el nu este legat printr-un
angajament convenţional contrar.
 FORMELE

- O altă formă a neutralităţii este NEUTRALITATEA

- NEUTRALITATEA IMPARŢIALĂ
(ABSOLUTĂ) a apărut în legătură cu războiul şi a
fost reglementată prin Convenţiile de la Haga (1899 şi
1907). Conform prevederilor acestor convenţii, statul
neutru în timp de război, are obligaţia să adopte o
poziţie egală faţă de beligeranţi, nefavorizând pe nici
unul dintre ei.
- Prin NEUTRALITATE DIFERENŢIATĂ se
înţelege nu numai neparticiparea la un război a unui
stat, dar şi îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor
nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nu
sprijini statul agresor.
PERMANENTĂ şi constă în situaţia în care se află
unele state ce şi-au asumat obligaţia permanentă de a nu
participa la alianţe militare, de a nu permite baze militare
pe teritoriul lor, sau de a permite folosirea teritoriul lor în
scopuri militare. Deci un stat cu un asemenea statut este
definitiv şi totalmente în afara circuitului militaro-politic.
Au un asemenea statut Elveţia şi Austria.
- O formă de neutralitate care s-a dezvoltat în zilele
noastre, a fost acea a NEUTRALITĂŢII POZITIVE,
respectiv a neutralităţii în timp de pace.
În perioada actuală, a constituit o contribuţie la
preîntâmpinarea războiului, la menţinerea păcii.
Modelul țării neutre prin excelență este Elveția,
însă asta doar pentru că circumstanțele i-au permis-
o întotdeauna, neutralitatea ei funcționând în
primul rând pentru că ea aranjează pe toți vecinii.
Asta explică și de ce Germania nazistă nu a avut
niciodată intenția de a invada Elveția, deși în
termeni militari ocuparea ei ar fi avut în aparență
un mare interes strategic. Elveția a primit un statut
de neutralitate perpetuă încă de la Congresul de la
Viena, din 1815, după înfrângerea lui Napoleon.
Tocmai neutralitatea exemplară a Elveției a făcut
să se implanteze la Geneva Societatea Națiunilor,
precursoare a ONU.
Statele care se declara neutre si care sunt
recunoscute internațional ca atare se abțin de la a
interveni în conflicte militare, chiar dacă acestea au
loc la granițele lor, sau, cum s-a întâmplat cu
Elveția, de pilda, în ambele războaie mondiale,
unde războiul a avut cu totul împrejurul teritoriului
lor, la toate frontierele.

Neutralitatea nu implică, așadar, în niciun fel,

absenta forțelor armate, ci presupune o ideologie
politica in care o tara își rezerva dreptul de a avea o
armata in scopuri pur de apărare. Un stat neutru are
o armata, însă militarii săi nu sunt niciodată trimiși
în străinătate, nici măcar în scopuri umanitare.
Un alt exemplu de neutralitate a fost, mai recent,
austria. Austria a reușit să obțină retragerea
trupelor aliate și sovietice de pe teritoriul său în
1955, la un deceniu după război, după ce și-a
înscris în constituție neutralitatea. Austria a
evitat astfel soarta germaniei, împărțită în două.
După ce cancelarul de atunci, conrad adenauer,
a refuzat condiția neutralității germaniei,
rămânând atașat de europa occidentală,
germania a fost tăiată în două vreme de patru
decenii. Așa încât, dacă vreodată austria ar dori
acum să intre în NATO, ea nu ar putea fără o
modificare a constituției.
În timpul războiului rece, statele neutre: austria,
iugoslavia, suedia și finlanda au format un soi
de pernă, de amortizor între blocul comunist și
europa occidentală. Frontiera dintre cele două
germanii și cea dintre bulgaria și turcia erau de
fapt singurele puncte în care cele două blocuri
ostile se atingeau.
Neutralitatea Republicii Moldova a fost consfințită în Constituția
din 1994. Până atunci Republica Moldova n-a avut acest statut. În
Declarația de suveranitate din 1990 se vorbește despre demilitarizarea
Republicii Moldova, avându-se în vedere trupele sovietice care
trebuiau evacuate. Teza privind retragerea armatei sovietice se
regăsește și în Declarația de independență din 1991.
Cauzele asumării neutralității

În actele fondatoare ale Republicii Moldova ca stat independent și ca subiect al dreptului

internațional nu apare însă ideea neutralității.
Asumarea statutului de neutralitate permanentă printr-o clauză constituțională a fost o consecință a
războiului de la Nistru, pierdut în 1992. Se spera ca printr-o asemenea prevedere constituțională să
poată fi depășite mai ușor urmările războiului, să se asigure un echilibru politic intern și să se
păstreze o distanță egală între marii actori geopolitici din regiune.
Dintr-o perspectivă anume, clauza neutralității venea să consolideze poziția de neangajare militară a
Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente.

Impactul neutralității

Impactul pe care l-a avut până în prezent acest statut al neutralității, înscris în Constituția din 1994,
poate fi analizat sub două aspecte:
• statutul de neutralitate constituțională a protejat Republica Moldova de încercările de a o atrage în
proiectele de colaborare militară în spațiul euro-asiatic și ...
• acest statut n-a fost recunoscut în plan internațional, fiind sfidat în mod direct de prezența militară
rusă în teritoriul național din stânga Nistrului.
Dintre fostele republici sovietice, doar două, Republica Moldova și Turkmenistanul, și-au declarat
neutralitatea, însă statutul lor ca state neutre n-a fost consacrat și în plan internațional.
Limitele neutralității
În contextul războiului din Ucraina,
alte două state neutre, Finlanda și
Suedia, au renunțat la acest statut și
au început aderarea la NATO.
Deciziile lor au la bază un consens
larg național, ceea ce în cazul
Republicii Moldova nu se atestă
nici la nivel politic, nici la nivel
societal.
Important este că statutul actual de
neutralitate nu este un impediment
în calea integrării europene a
Republicii Moldova, dar, în același
timp, îngrijorător rămâne faptul că
neutralitatea protejează doar pe
timp de pace.
 CONCLUZII

În concluzie, menţionăm că datorită schimbărilor în securitatea internaţională

contemporană, a evoluţiei unei noi arhitecturi de securitate europeană cu implicaţii de
interdependenţe complexe ale mai multor organizaţii internaţionale, a globalizării vieţii
politice şi economice a spaţiului Euro-atlantic şi Euroasiatic, a noilor pericole şi riscuri
mondiale transnaţionale, securitatea statelor europene va depinde şi de abilitatea lor de a
împărţi greutăţile politice şi financiare a securităţii colective şi apărării.
În trecut, neutralitatea a fost o normă. Astăzi este o excepţie.
 BIBLIOGRAFIE

 1. Valeriu MIJA, Conceptele de neutraulitate în relaţiile internaţionale în Moldoscopie,

2014, nr.1
 2.Republica Moldovei :  istoria neutralității ,
<https://moldova.europalibera.org/a/republica-moldova-istoria-neutralității-/
31946027.html>
 3. Neutralitatea, un statut à la carte,<
https://moldova.europalibera.org/a/neutralitatea-un-statut-à-la-carte/31219286.html?fbclid
=IwAR23ApxbRJ1vM3wvV99xJjGK7d8SxDfIjwcWc0YIzgCyZe6LjujSUtmCyqI
>
 4. Banu L., Ionescu O.R.I. ,Neutralitatea Statelor şi Dreptul Internaţional. // Stat De
Drept Românesc, Bucureşti, an.21 (55), nr.3, 07-09.2009, p.287- 296