NEUTRALITATEA STATELOR

COJUHARI iON
 NOȚIUNEA

Termenul de neutralitate, provenit din latina medievală, de

la latinescul neuter (nici unul, nici celalalt) a fost definit în
doctrină ca situaţia statelor care în timp de război nu iau
parte la luptă, ci continuă să întreţină relaţii paşnice cu toate
statele, inclusiv cu beligeranţi.
Dreptul neutralităţii este o urmare a dreptului războiului, vechi tot
cât acesta, dar având la origine mai curând înţelesul de a rămâne
neutru, de sustragere sau scutire de efectele ori influenţele stării de
război . În sensul strict al cuvântului, neutralitatea este însă
operaţiunea unor state de a nu participa la un război şi începe doar
la izbucnirea unui conflict armat. Neutralitatea este fondată pe
suveranitatea statelor, orice stat suveran are dreptul de a rămâne
neutru într-un război între alte state, cel puţin dacă el nu este legat
printr-un angajament convenţional contrar.

- NEUTRALITATEA IMPARŢIALĂ
(ABSOLUTĂ) a apărut în legătură cu războiul şi a
fost reglementată prin Convenţiile de la Haga (1899 şi
1907). Conform prevederilor acestor convenţii, statul
neutru în timp de război, are obligaţia să adopte o
poziţie egală faţă de beligeranţi, nefavorizând pe nici
unul dintre ei.
- Prin NEUTRALITATE DIFERENŢIATĂ se
înţelege nu numai neparticiparea la un război a unui
stat, dar şi îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor
nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nu
sprijini statul agresor.
FORMELE
- O altă formă a neutralităţii este NEUTRALITATEA
PERMANENTĂ şi constă în situaţia în care se află
unele state ce şi-au asumat obligaţia permanentă de a nu
participa la alianţe militare, de a nu permite baze militare
pe teritoriul lor, sau de a permite folosirea teritoriul lor în
scopuri militare. Deci un stat cu un asemenea statut este
definitiv şi totalmente în afara circuitului militaro-politic.
Au un asemenea statut Elveţia şi Austria.
- O formă de neutralitate care s-a dezvoltat în zilele
noastre, a fost acea a NEUTRALITĂŢII POZITIVE,
respectiv a neutralităţii în timp de pace.
În perioada actuală, a constituit o contribuţie la
preîntâmpinarea războiului, la menţinerea păcii.
Modelul țării neutre prin excelență este Elveția,
însă asta doar pentru că circumstanțele i-au
permis-o întotdeauna, neutralitatea ei funcționând
în primul rând pentru că ea aranjează pe toți
vecinii. Asta explică și de ce Germania nazistă nu
a avut niciodată intenția de a invada Elveția, deși
în termeni militari ocuparea ei ar fi avut în
aparență un mare interes strategic. Elveția a primit
un statut de neutralitate perpetuă încă de la
Congresul de la Viena, din 1815, după înfrângerea
lui Napoleon. Tocmai neutralitatea exemplară a
Elveției a făcut să se implanteze la Geneva
Societatea Națiunilor, precursoare a ONU.
Statele care se declara neutre si care sunt
recunoscute internațional ca atare se abțin de la a
interveni în conflicte militare, chiar dacă acestea
au loc la granițele lor, sau, cum s-a întâmplat cu
Elveția, de pilda, în ambele războaie mondiale,
unde războiul a avut cu totul împrejurul teritoriului
lor, la toate frontierele.

Neutralitatea nu implică, așadar, în niciun fel,

absenta forțelor armate, ci presupune o ideologie
politica in care o tara își rezerva dreptul de a avea
o armata in scopuri pur de apărare. Un stat neutru
are o armata, însă militarii săi nu sunt niciodată
trimiși în străinătate, nici măcar în scopuri
umanitare.
Un alt exemplu de neutralitate a fost, mai recent,
austria. Austria a reușit să obțină retragerea
trupelor aliate și sovietice de pe teritoriul său în
1955, la un deceniu după război, după ce și-a
înscris în constituție neutralitatea. Austria a
evitat astfel soarta germaniei, împărțită în două.
După ce cancelarul de atunci, conrad adenauer,
a refuzat condiția neutralității germaniei,
rămânând atașat de europa occidentală,
germania a fost tăiată în două vreme de patru
decenii. Așa încât, dacă vreodată austria ar dori
acum să intre în NATO, ea nu ar putea fără o
modificare a constituției.
În timpul războiului rece, statele neutre: austria,
iugoslavia, suedia și finlanda au format un soi
de pernă, de amortizor între blocul comunist și
europa occidentală. Frontiera dintre cele două
germanii și cea dintre bulgaria și turcia erau de
fapt singurele puncte în care cele două blocuri
ostile se atingeau.
Neutralitatea Republicii Moldova a fost consfințită
în Constituția din 1994. Până atunci Republica
Moldova n-a avut acest statut. În Declarația de
suveranitate din 1990 se vorbește despre
demilitarizarea Republicii Moldova, avându-se în
vedere trupele sovietice care trebuiau evacuate. Teza
privind retragerea armatei sovietice se regăsește și în
Declarația de independență din 1991.
Cauzele asumării neutralității

În actele fondatoare ale Republicii Moldova ca stat independent și ca subiect al dreptului

internațional nu apare însă ideea neutralității.
Asumarea statutului de neutralitate permanentă printr-o clauză constituțională a fost o consecință a
războiului de la Nistru, pierdut în 1992. Se spera ca printr-o asemenea prevedere constituțională să
poată fi depășite mai ușor urmările războiului, să se asigure un echilibru politic intern și să se
păstreze o distanță egală între marii actori geopolitici din regiune.
Dintr-o perspectivă anume, clauza neutralității venea să consolideze poziția de neangajare militară a
Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente.

Impactul neutralității

Impactul pe care l-a avut până în prezent acest statut al neutralității, înscris în Constituția din 1994,
poate fi analizat sub două aspecte:
• statutul de neutralitate constituțională a protejat Republica Moldova de încercările de a o atrage în
proiectele de colaborare militară în spațiul euro-asiatic și ...
• acest statut n-a fost recunoscut în plan internațional, fiind sfidat în mod direct de prezența militară
rusă în teritoriul național din stânga Nistrului.
Dintre fostele republici sovietice, doar două, Republica Moldova și Turkmenistanul, și-au declarat
neutralitatea, însă statutul lor ca state neutre n-a fost consacrat și în plan internațional.
Limitele neutralității
În contextul războiului din
Ucraina, alte două state neutre,
Finlanda și Suedia, au renunțat
la acest statut și au început
aderarea la NATO. Deciziile lor
au la bază un consens larg
național, ceea ce în cazul
Republicii Moldova nu se atestă
nici la nivel politic, nici la nivel
societal.
Important este că statutul actual
de neutralitate nu este un
impediment în calea integrării
europene a Republicii Moldova,
dar, în același timp, îngrijorător
rămâne faptul că neutralitatea
protejează doar pe timp de pace.
 CONCLUZII

În concluzie, menţionăm că datorită schimbărilor în securitatea internaţională

contemporană, a evoluţiei unei noi arhitecturi de securitate europeană cu implicaţii de
interdependenţe complexe ale mai multor organizaţii internaţionale, a globalizării vieţii
politice şi economice a spaţiului Euro-atlantic şi Euroasiatic, a noilor pericole şi riscuri
mondiale transnaţionale, securitatea statelor europene va depinde şi de abilitatea lor de a
împărţi greutăţile politice şi financiare a securităţii colective şi apărării.
În trecut, neutralitatea a fost o normă. Astăzi este o excepţie.
 BIBLIOGRAFIE

• 1. Valeriu MIJA, Conceptele de neutraulitate în relaţiile internaţionale în

Moldoscopie, 2014, nr.1
• 2.Republica Moldovei :  istoria neutralității ,
<https://moldova.europalibera.org/a/republica-moldova-istoria-neutralității-/
31946027.html>
• 3. Neutralitatea, un statut à la carte,<
https://moldova.europalibera.org/a/neutralitatea-un-statut-à-la-carte/31219286.h
tml?fbclid=IwAR23ApxbRJ1vM3wvV99xJjGK7d8SxDfIjwcWc0YIzgCyZe6L
jujSUtmCyqI
>
• 4. Banu L., Ionescu O.R.I. ,Neutralitatea Statelor şi Dreptul Internaţional. //
Stat De Drept Românesc, Bucureşti, an.21 (55), nr.3, 07-09.2009, p.287- 296