Vittorio Orlando

Născut la 19 mai 1860, Orlando a crescut în

Palermo, Sicilia.Fiu de avocat,a calcat pe urmele
tatalui sau urmand studii juridice. Dupa absolvire a
devenit cadru didactiv si a predat drept constitutional
si drept administrativ la Universitatea din Messina din
Modena,din Palermo si din Roma.A fost fondatorul
scolii italiene de drept puplic. Printre numeroasele
sale publicații trebuie să amintim
Principiile dreptului constituțional (1889) și
 Principiile dreptului administrativ (1890).
Si-a început activitatea politică în 1895, si in ales în
1897,ca reprezentant al circumscripției Partinico până la
demisia sa din Parlament în 1925.
Chemat in cabinetul Giolitti la Ministerul Educației în 1903,
el a rămas acolo până în 1905 și a realizat reforma școlii
primare: o reformă neorganică, dar importantă, pentru că
a extins școlarizarea obligatorie de la vârsta de 9 până la
12 ani, a îmbunătățit condițiile economice ale profesorilor
și a susținut asistența școlară.Tot in cabinetul Giolitti a fost
din ales ministru al Justiției din 1907 până în 1909, când a
finalizat reforma sistemului judiciar .
A fost desemnat din nou ca ministru al Justiției in cabinetul
Salandra, din 1914 până în 1916, a pregătit proiectul de
lege pentru „apărarea economică și militară a statului” cu
atribuirea guvernului de depline puteri într-un număr
mare de materii și a pregătit legea de razboi. 
A fost numit prim-ministru la 29 octombrie 1917.
El a fost un susținător puternic al intrării Italiei război și
a condus în timpul conflagrației un guvern de uniune
națională remarcându-se prin reorganizarea armatei.
Guvernul Orlando a devenit rapid popular în rândul
civililor și a refăcut cu succes moralul național afectat de
dezastrul de la Caporetto.
In noiembrie 1918,italienii au declanșat  Batalia de la
Vittorio Veneto. Trupele italiene victorioase au pus pe
fugă armatele inamice, moment care a coincis cu
prăbușirea armatei Austro -ungare și a dus la sfârșitul
Primului Război Mondial pe Frontul Italian, precum și
sfârșitul Imperiului Austro –Ungar. Faptul că Italia și-a
revenit și a terminat războiul în tabăra câștigătoare i-a
adus lui Orlando în 1918 titlul de „Premier al Victoriei”.
Orlando a fost șeful delegației italiene în calitate de
prim-ministru la Conferinta de pace de la Paris din
1919,dar poziția sa politică afost grav subminată de
eșecul său aparent în asigurarea intereselor
italienești la aceasta conferinta.Orlando și-a dat
demisia din funcție la 19 iunie 1919. A fost succedat
ca premier de Franceso Nitti.
In decembrie al aceluiași an, Orlando a fost ales
președinte al Camerei Deputaților. El a fost un
susținător timpuriu al guvernului fascist al lui Benito
Mussolini la înființarea sa în 1922, deși și-a retras
sprijinul doi ani mai târziu în urma asasinării politice
a proeminentului lider socialist Giacomo Matteotti.
În 1927 Orlando și-a dat demisia din Camera
Deputaților, servind ulterior în Adunarea
Constituantă. A dedicat tot mai mult timp scrisului și
predării.
Odată cu căderea lui Mussolini, Orlando a devenit
liderul Uniunii Democrate Conservatoare. El a fost
ales președinte al Adunării Constituante în iunie
1946, deși rezervele cu privire la tratatul de pace i-
au determinat demisia în 1947.
Anul următor a avut loc alegerea sa pentru noul
Senat italian; în același an a fost candidat la
președinția republicii (ales de Parlament), dar a
fost învins de Luigi Einaudi.
El a murit in data de 1 decembrie 1952 la Roma.