Konrad Adenauer

Konrad Adenauer(5.01.1876, Koln, Germania – 19.04.1967, Rhondorf,

Germania de Vest).Din 1917 și până în 1933 a exercitat funcția de primar
general al Köln-ului. Adversar al național-socialismului, a fost înlăturat din
funcția de primar general. S-a retras la mănăstirea Maria Laach. În 1944 a fost
arestat sub acuzația de complot împotriva regimului nazist.

În anul 1949, la vârsta de 73 de ani, a fost ales în funcția de cancelar al

Republicii Federale Germania - primul după cel de-al doilea război mondial.

A reușit apropierea țării sale de Franța, punând alături de Charles de

Gaulle bazele alianței franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii
Europene. Este considerat ca fiind unul din "părinții Europei", alături de
Charles de Gaulle, Robert Schuman (ministru de externe al Franței), Alcide De
Gasperi (ministru de externe al Italiei) și Jean Monnet (autorul planului
unificării industriilor vest-europene, plan pus în practică de politicienii
enumerați anterior).

Alcide de Gasperi

S-a născut la 3 aprilie 1881 în Pieve Tesino (Trento). A fost protagonistul

reconstrucției politice și economice a Italiei după al doilea război mondial și
liderul guvernelor centrale formate din 1947.

Un adversar hotărât al fascismului, De Gasperi a fost închis în 1926 pentru

activitățile sale politice. El a fost unul dintre puținii lideri populari care nu au
fost de acord cu regimul, chiar dacă în 1922 a fost în favoarea participării
populare la primul cabinet al lui Mussolini.
După prăbușirea dictaturii Duce, a fost numit ministru fără portofoliul noului
guvern. A fost ministru de externe din decembrie 1944 până în decembrie
1945, când a format un nou cabinet.

În calitate de prim-ministru, pe care îl va servi până în iulie 1953, De Gasperi

susține și conduce o serie de coaliții de guvernământ, formate din partidul său
și alte forțe moderate din centru. El ajută Italia să iasă din izolarea
internațională, promovează aderarea la Pactul Atlantic (NATO) și participă la
primele consultări care ar duce la unificarea economică a Europei.

Jean Monnet

S-a născut la data de 9 noiembrie 1888 în Cognac, Franța, într-o familie de

comercianți de coniac. La vârsta de șaisprezece ani, după trecerea numai
primei părți a universității, a abandonat educația și s-a mutat la Londra.

Planul lui Monnet

După cel de-al Doilea Război Mondial, Franța se afla într-o gravă nevoie de
reconstrucție. Pentru reconstrucție, Franța era complet dependentă de
cărbunele din zonele principale de mine rămase din Germania. În 1945,
Monnet a propus un plan care îi poartă numele, de a prelua controlul asupra
acestor zone din Germania și de a redirecționa producția de cărbune departe
de industria germană și către industria franceză, astfel slăbind economia
germană și propulsând economia franceză deasupra nivelului dinainte de
război. Jean Monnet a propus un „plan global de modernizare si dezvoltare
economică” guvernului francez. În 1949, Monnet a realizat că divergența dintre
Franța și Germania pentru controlul regiunii de cărbune atingea cote
alarmante, presimțind o posibilă reîntoarcere la ostilități, așa cum s-a întâmplat
după primul Război Mondial. Monnet și asociații săi au conceput ideea de
Comunitate Europeană.
Motivația acestei initiative a fost următoarea: era puțin probabil să i se impună
Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însă, pe de altă
parte, a o lăsa complet independentă era considerată o amenințare potențială
la adresa păcii; astfel, singura soluție era aceea a integrării Germaniei (din
punct de vedere politic și economic) într-o comunitate europeană puternic
structurată.
Metoda propusă, și anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate
integrării sectoriale și celei economice, în detrimentul celei globale și,
respectiv, politice.
astfel s-a format Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.).

Robert Schuman

În anul 1940, până la arestarea sa de către Gestapo în luna septembrie 1940,

a făcut parte ca sub-secretar de stat pe probleme de refugiați în cadrul
guvernelor Paul Reynaud și Philippe Pétain. Pus în domiciliu supravegheat,
în 1942, reușește să evadeze și intră în mișcarea de rezistență.

În septembrie 1944 a revenit în Lorena, a fost ales deputat și devine Ministru

de Finanțe în anul 1946 în cadrul guvernului Paul Ramadier.
Între 1947 și 1948 a deținut funcția de Prim-Ministru. În lupta contra inflației și
a pieței negre, a urmărit o politică de restricții pentru atingerea echilibrului
bugetar.

Opera sa politică esențială se situează în perioada 1948-1952, timp în care a

îndeplinit funcția de ministru de externe și a imprimat orientări noi în politica
externă a Franței. Dubla sa cultură a fost foarte utilă în realizarea reconcilierii
franco-germane. În același timp, a pus fundația construcției europene,
instalând o autoritate supra-națională la Luxemburg - Comunitatea Europeană
a Cărbunelui și Oțelului, care includea și Republica Federală Germania.
Procesul început prin Tratatul de la Paris din 1951, a fost continuat prin
proiectul pieței comune europene (CEE), ratificat la Roma în 1957. Schuman a
mai îndeplinit un scurt mandat ca ministru de justiție în 1955, apoi
între 1958 și 1960 a fost primul președinte al Adunării parlamentare europene.

Altiero Spinelli

(n. 31 august 1907 - d. 23 mai 1986) a fost un jurnalist și om politic italian. La

vârsta de 17 ani, Spinelli s-a înscris în Partidul Comunist.
La sfârșitul războiului, a întemeiat în Italia - Mișcarea Federalistă.
A fost consilier al altor personalități federaliste europene ca: Alcide de
Gasperi, Paul-Henri Spaak și Jean Monnet. Jurist de profesie a promovat
toata viata construcția unei Europe Federale în care Statele Naționale vor
dispărea.

Ca membru al Comisiei Europene, a fost responsabil cu domeniul politicii

interne, în perioada 1970-1976. Timp de trei ani a fost deputat din partea
Partidului Comunist Italian, înainte de a fi ales membru al Parlamentului
European, în 1979.

A fost unul dintre primii care au conceput și promovat ideile federalizării

europene, redactând pe această temă, în 1941, „Manifestul Ventotene”.
Manifestul a circulat în rândul membrilor Rezistenței Italiene și a fost adoptat
ca program al Mișcării Federaliste Europa, fondată de Altiero în 1943.

Din 1976 până în 1986, Altiero Spinelli a fost membru al Parlamentului

European, calitate în carea promovat intens elaborarea unui proiect de tratat
care să înființeze Uniunea Europeană. Proiectul a fost aprobat cu largă
majoritate în Parlamentul European, însă a fost blocat de guvernele naționale,
care au realizat în 1985 Actul Unic European, document mai puțin ambițios.

Walter Hallstein

În 1951 cancelarul german Konrad Adenauer (CDU) l-a numit pe Hallstein

în fruntea delegației germane pentru negocierile asupra Planului Schuman de
integrare a industriilor de oțel și cărbune din Franța și Germania. A fost primul
președinte al Comisiei Comunității Economice Europene (azi Comisia
Europeană), în perioada 1958-1967.

A fost un susținător energic al unei Europe federale, cu o Comisie și un

Parlament puternic. Hallstein s-a opus concepției despre o Europă a statelor,
pentru care milita președintele francez Charles De Gaulle, cu mai multă putere
acordată guvernelor naționale.