SPECIFICUL STRATEGIILOR DIN

GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALA
PRIMARĂ.
DESPRE JOC ŞI DEZVOLTAREA
COPIILOR
 Care este specificul strategiilor didactice interactive?
Elementele componente ale unei strategii didactice
Care sunt factorii/variabilele de care depinde organizarea
strategiilor didactice, în general şi a strategiilor didactice
interactive, în special?
Etapele elaborării unei strategii didactice eficiente
Relaţia dintre strategiile didactice şi celelalte componente ale
procesului de învăţământ
Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice interactive în
activitatea instructiv educativă
Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei unei strategii
didactice
Varietatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare
 În sens general, strategia se referă la conducerea
(managementul) căilor, a metodelor implicate într-o
activitate în vederea atingerii unui scop.
Strategia didactică este definită de Miron
Ionescu,Vasile Chiş drept „un ansamblu de forme,
metode, mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu
ajutorul cărora se vehiculează conţinuturile în vederea
atingerii obiectivelor” iar de I. Cherghit „ansamblu de
acţiuni şi operaţii de predare-învăţare în mod deliberat
structurate sau programate, orientate în direcţia atingerii,
în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor
prestabilite”
 În viziunea autoarei Crenguţa-
Lăcrămioara Oprea strategia didactică
este modalitatea eficientă prin care
profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la
cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile
intelectuale, priceperile, deprinderile,
aptitudinile, sentimentele şi emoţiile.
 Strategiile didactice interactive ca strategii
de grup, presupun munca în colaborare a
elevilor organizaţi pe microgrupuri sau echipe de
lucru în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluţii la o problemă, crearea de
alternative). Sunt strategii de interacţiune activă
între participanţii la activitate(elev-elev, elev-
profesor, student-student, student-profesor).
Strategiile didactice interactive au în
vedere provocarea şi susţinerea învăţării active
în cadrul căreia, cel ce învaţă acţionează asupra
informaţiei pentru a transforma într-una nouă,
personală, proprie.
 Elementele componente ale unei
strategii didactice (Potolea, 1989)

 Modul de organizare a copiilor/elevilor

 Tipul de învăţare
 Sarcina de învăţare comună/diferenţiată
 Dirijarea învăţării (controlată, semi-
independentă, independentă)
 Metode şi mijloace
Există numeroşi factori sau variabile de care
depinde organizarea acestui dispozitiv
• Strategia didactică este cea care urmăreşte apariţia şi
didactic adaptat
stabilizarea unor situaţiilor
relaţii optime între de instruire,
•variabile dependente
activitatea de sau independente
predare şi cea de învăţare prin care se urmăreştede
declanşarea mecanismelor
•profesor,
psihologice de elev, de
ale învăţării, organizarea
ţinând şcolară, dede
cont atât de particularităţile
curriculum:
vârstă şi individuale ale copiilor cât şi de condiţiile concrete în
care are loc învăţarea.Orice strategie didactică este eficientă
a) variabile
numai dacă care
reuşeşteţin de profesor
să antreneze copiii în asimilarea activă şi
creatoare a informaţiilor transmise. Strategia didactică nu este
b) variabile care tehnică
însă doar o simplă ţin dedecolectivul
lucru, ci este de elevi şi
o manifestare
c) variabile care ţin de
expresie a personalităţii curriculum
cadrului didactic, oglindind tehnica de
lucru şi concepţia celui care o utilizează cadrul didactic în
d) variabile
aplicarea ei.care ţin de didactică
Deci, strategia organizarea şcolară
este in acelaşi timp
„tehnică şi artă educaţională” ( I. Nicola, 2003).
 ETAPELE ELABORĂRII UNEI STRATEGII
DIDACTICE EFICIENTE
1. Examinarea scopurilor şi a obiectivelor de atins
2. Alegerea conţinuturilor
3. Examinarea exigenţelor şi orientărilor impuse de normele şi
principiile didactice
4. Examinarea alternativelor metodologice de
predare/învăţare/evaluare disponibile
5. Analiza resurselor disponibile
6. Optarea pentru o anumită formă de grupare a colectivului
7. Alegerea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor
8. Elaborarea unor soluţii alternative
9. Opţiunea/decizia asupra strategiei didactice de urmat
10. Aplicarea strategiei didactice
11. Evaluarea permanentă a demersurilor întreprinse
12. Aprecierea finală a eficienţei strategiei desfăşurate
13. Emiterea de predicţii
Relaţia dintre strategia didactică şi componentele
procesului de învăţământ

Finalităţi

orientează ază
nţe
lue
determină inf

Conţinut STRATEGIA
Resurse
DIDACTICĂ

orien
ză
lea

te
Principii şi
reg

ază

Evaluare norme
 Relaţia dintre strategiile didactice şi
finalităţile procesului de învăţământ

Atunci când proiectează o strategie

de acţiune, profesorul are în vedere
realizarea unor finalităţi bine precizate,
specificate şi concretizate sub formă de
obiective.
 Relaţia dintre strategiile didactice şi
conţinutul procesului de învăţământ

Pentru a face cât mai accesibil

conţinutul instructiv-educativ şi mai
activizantă instruirea, profesorul poate
opera restructurări şi adaptări în interiorul
acestuia, conform logicii de învăţare
active.Acelaşi conţinut poate fi predat
folosind strategii variate, în funcţie şi de
celelalte componente ale
acesteia( resurse materiale, de timp,
umane, forme de organizare a colectivului
etc.).
Relaţia dintre strategiile didactice şi formele
de organizare a procesului de învăţământ

Taxonomia formelor de organizare a procesului de

învăţământ cuprinde:
•Activităţi frontale
•Activităţi individuale
•Activităţi colective sau grupale
•Activităţi desfăşurate în grupuri/echipe
•Activităţi desfăşurate în perechi
•Activităţi mixte
 Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice interactive în
activitatea instructiv-educativă
Strategiile didactice interactive au un rol esenţial şi un loc important în toate cele trei faze ale
conceperii şi realizării activităţii didactice:
• Faza proiectării
• Faza de desfăşurare a activităţii
• Faza (auto)evaluării
Funcţiile pe care le îndeplinesc strategiile didactice sunt următoarele:
1. Funcţia de organizare
2. Funcţia de aranjare, de dispunere şi de combinare a metodelor,tehnicilor, mijloacelor de
învăţământ şi formelor de organizare a activităţii
3. Funcţia de motivare şi de asgurare a eficienţei acesteia
4. Funcţia de orientare a demersurilor practice
5. Funcţia de dirijare flexibilă către atingerea obiectivelor
6. Funcţia de conducere şi coordonare a activităţilor de predare-învăţare-evaluare
7. Funcţia de apreciere şi adaptare a tuturor variabilelor implicate
8. Funcţia de stimulare a creativităţii cadrului didactic
 Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei
unei strategii didactice

• Gradul de plăcere în învăţare pe care-l oferă strategia

didactică elevilor
• Eficienţa învăţării, nivelul de însuşire a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor
• Eficienţa în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a folosi
ceea ce au învăţat în practică
• Raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia
didactică aleasă şi timpul disponibil
• Relaţia de eficienţă şi complementaritate dintre metodele,
tehnicile, mijloacele didactice şi formele de organizare a
activităţii
„Omul nu este întreg decât
atunci când se joacă”
( Schiller)
• „Jocul este singura atmosferă în care
fiinţa sa psihologică poate să respire
şi în consecinţă poate să acţioneze. A
ne întreba de ce se joacă copilul
înseamnă a ne întreba de ce este
copil, nu ne putem imagina copilărie
fără râsetele şi jocurile sale.”
(Eduard Claparede)
 La vârsta preşcolară este necesară
îmbinarea elementelor de învăţare cu cele
de joc, printr-o formă de activitate specific
preşcolară: jocul didactic. Aici apar
elemente de surpriză, ghicitori, întreceri,
jocuri de mişcare, care creează distracţie,
bună dispoziţie, pe fondul cărora copilul
asimilează mai uşor, mai trainic
cunoştiinţele şi deprinderile transmise.
 În acest sens, spaţiul educativ din
grădiniţă trebuie să ofere ocazii de
învăţare tocmai prin intermediul jocului,
prin;
• organizarea ocaziilor de învăţare:
• cunoaşterea nevoilor educaţionale ale
copiilor:
• varierea şi diversificarea mijloacelor
folosite.
Jocul, ocupând cea mai mare parte din
timpul copilului, este considerat tipul
fundamental de activitate al acestuia
(Florinda Golu). Astfel, putem vorbi de existenţa
unor jocuri care contribuie, preponderent, la
dezvoltarea educaţiei limbajului; în cadrul
multor jocuri colective sau pe grupe,
desfăşurate sub forma concursului, copiii se
ajută unii pe alţii, rezolvă în comun anumite
sarcini, îşi dau sfaturi, sugestii, se încurajează
reciproc.
 Eficienţa programului educativ constă şi
în alegerea potrivită a jocurilor. Alegerea
jocului trebuie să aparţină atât copilului,
cât şi cadrului didactic. Oferindu-i copilului
oportunitatea de a alege jocul,
educatoarea obţine informaţii relevante
despre interesele, dorinţele şi nevoile
copilului. Copilul devine astfel un
participant activ la propria instruire, este
încurajat în luarea deciziilor, în medierea
conflictelor, iar motivaţia pentru învăţare
prin joc se conturează treptat, căpătând
consistenţă şi trăinicie.
 Conform prevederilor noului curriculum,
jocul, ca activitate principală specifică
preşcolarului, capătă noi valenţe în
condiţiile implicării adultului (cadru
didactic, dar şi părinte) ca persoană
semnificativă pentru copil. Astfel, se
recomandă promovarea parteneriatului cu
familia, prin implicarea acesteia în
activităţile din grădiniţă.
►Jocul contribuie la dezvoltarea
fizică a copilului, oferindu-i
posibilitatea să îşi exerseze mişcările şi să
capete, astfel, tot mai multă siguranţă.
Copilul preşcolar are nevoie de cât mai
mule activităţi în afara camerei, în mediu
câ mai natural, aer, lumină.
• Jocul asigură dezvoltarea intelectuală ,
deoarece în joc se integrează domeniile
academice ale învăţării, diferitele discipline
de studiu (matematică, ştiinţe naturale,
limba română, etc.). Prin intermediul lui îşi
exprimă cunoştinţele, îşi clarifică
conceptele, îşi organizează propriile
strategii de cunoaştere şi îşi formează
conceptele spaţiale.
Jocul este un mijloc de dezvoltare
emoţională, copilul înţelege cine este,
îşi recunoaşte emoţiile, iar jocul este cea
mai eficientă modalitate de învăţare şi
stăpânire a trăirilor negative.
►Pe fondul acesta, o serie de trăsături de
personalitate se formează, altele se dezvoltă
ori, pur şi simplu, se confirmă, se regăsesc în
comportamentele copilului. Sensibilitatea,
iniţiativa, egoismul, aroganţa, generozitatea,
spiritul de întrajutorare etc. conturează forme
distincte de comportament, îi diferenţiază pe
copii şi proiectează o tipologie a
personalităţii.
►În joc, socializarea este mai largă şi
mai precoce decât în activitatea
intelectuală. Dacă la începutul
preşcolarităţii, altul era perceput ca un
pericol de umbrire a dragostei ce i se oferă
de către membrii anturajului, ulterior această
problemă va dispărea. Acum copilul trebuie
să coopereze, să se conformeze regulilor de
grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele
ale grupului, să-şi însuşească normele
sociale, acţionând în conformitate cu acestea.
• Jocul oferă copiilor o serie de impresii care
contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor
despre lume şi viaţă, totodată măreşte
capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere,
stimulând memoria, capacităţi de
concentrare, de supunere la anumite
reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de
a rezolva situaţii-problemă, într-un cuvânt,
dezvoltă creativitatea.
,,Mi-e teamă să nu spună că
am crescut mare. Vreau să
rămân mereu copil să mă
pot juca toată viaţa.”(J. M.
Barrie)
 BIBLIOGRAFIE
• Bocoş, Muşata, Evaluarea în învăţământul primar,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004
• Cerghit, I., Prelegeri pedagogice, Editura Collegium
Polirom, Iaşi, 2001.
• Golu, Florinda, Joc şi învăţare la copilul preşcolar,
E.D.P. Bucureşti, 2009
• Golu, Florinda; Ioniţă, Carmen, Aplicaţii practice ale
psihologiei copilului, Editura Sper, Bucureşti, 2009
• Olsen, Jerry; Nielsen,W. Thomas, Noi metode și
strategii pentru managementul clasei, Editura DPH,
București,2009
• Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, Strategii didactice
interactive, E.D.P. , Bucureşti, 2006