LICEUL TEORETIC ,,GEORGE ST.

MARINCU”
POIANA MARE

STRATEGII DIDACTICE ÎN PROCESUL

INSTRUCTIV - EDUCATIV

PROF. TÎRZIU MIHAELA

PROF. PĂDUREANU SILVIA
PROF. IORDACHE COSTINELA
STRATEGII DE INSTRUIRE
Definiţii

•Cerghit: “ansamblu de resurse şi metode planificate şi organizate

de profesor cu scopul de a permite elevilor să atingă obiectivele
stabilite.”

•UNESCO: “un mod de abordare a învăţării şi predării, de

combinare optimă a metodelor şi mijloacelor avute la dispoziţie,
precum şi a formelor de grupare a elevilor, în vederea atingerii
obiectivelor urmărite.”
 Structura strategiei educaţionale

• Metode de instruire
• Mijloace de instruire
• Forme de organizare
• Interacţiuni şi relaţii
• Decizia instrucţională
• R. Iucu: “mod de abordare a unei situaţii de învăţare
specifice atât din punct de vedere psihosocial (relaţii,
interacţiuni), cât şi psihopedagogic (motivaţie, stil de
învăţare, personalitate)
 Tipologia strategiilor didactice
Tipuri de strategii didactice:
•strategii inductive (pe traiectul de la concret la abstract);
•strategii deductive (de la abstract la concret);
•strategii analogice ( bazate pe translarea unor note sau explicații de la un domeniu la altul);
•strategii transductive (prin apelul la raționamente mai sofisticate de natură metaforică,
eseistică,jocuri de limbaj etc.);
•strategii mixte (prin imbricarea procedeelor de mai sus);
• strategii algoritmice (pe bază de structuri fixe, repetitive);
• strategii euristice (încurajează căutarea, descoperirea pe cont propriu, experimentul de
investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii).
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare.
Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate
de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o
secventa de instruire.
 Alcătuirea strategiilor
• Organizarea elevilor: individuală, pe grupe, frontală

• Organizarea conţinutului: fragmentat, integrat în unităţi, global

• Prezentarea conţinutului: expozitiv, problematizat, prin descoperire

• Intervenţia cadrului didactic: permanentă, episodică, alternativă

• Exerciţii aplicative: imediate, seriate, amânate

• Evaluarea: sumativă, formativă, alternantă

 Fazele procesului de construcţie a unei
strategii (Cerghit)
• A. Analiză:
• Examinarea variabilelor educaţionale:
• obiective,
• conţinuturi,
• resurse disponibile (psihologice, materiale, timp, echipament),
• metodologii,
• evaluare,
• feed-back;
• Evaluarea factorilor care pot influenţa învăţarea:
• participarea elevilor,
• gradul de accesibilitate,
• respectarea ritmurilor individuale ale elevilor,
• motivaţia.
• B. Sinteză: reţinerea elementelor esenţiale pentru conturarea strategiei, specificarea detaliilor instrucţionale:
• forma de organizare,
• metode de instruire,
• mijloace,
• interacţiuni,
• decizia instrucţională
 METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
• Definiţia metodei: cale de lucru folosită pentru realizarea
obiectivelor procesului de învăţământ (sistem de procedee).

• Metodologia: ştiinţa care studiază definirea, natura, funcţiile,

clasificarea, principiile şi cerinţele de verificare ale metodelor şi
procedeelor didactice

• Procedeu: tehnici de acţiune , detalii sau aspecte particulare,

concrete de folosire a metodelor
 Funcţiile metodelor

• cognitivă - de dirijare a cunoașterii în scopul

însușirii unor cunoștințe;
• normativă - aspecte metodologice, respectiv, modul
cum să predea profesorul și cum să învețe elevul;
• motivațională - de stimulare a interesului cognitiv,
de susținere a procesului de învățare;
• formativ-educativ-compensatorie- de exersare,
antrenare și dezvoltare a proceselor psihice.
CARACTERISTICILE METODELOR:
• sunt demersuri teoretico-acţionale executive de predare- învăţare care asigură derularea şi
finalizarea eficientă a procesului instructiv- educativ;
• sunt în acelaşi timp demersuri investigative (de cunoaştere ştiinţifică, de documentare şi
experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei şi practicii pedagogice;
• cuprind şi dinamizează elemente pedagogice teoretice;
• se elaborează şi implementează corelat cu:
• #gradul şi profilul învăţământului
• # cu specificul disciplinei de învăţământ
• # cu natura şi specificul activităţilor didactice
• #cu nivelul de pregătire al celor care învaţă
• 5. se elaborează şi se aplică în strânsă legătura cu celelalte componente ale procesului de
învaţământ
• 6. se elaborează şi se aplică în funcţie de particularităţile de vârstăşi individuale ale agenţilor
actului pedagogic;
• 7. contribuie la realizarea obiectivelor didactice
• 8. au caracter dinamic (elimină "uzurile morale" şi adoptă noul, sunt deschise perfectionărilor)
• 9. contribuie la realizarea eficientă predării-învaţării(unele servesc în mai mare masura muncii
profesorului , în predare; altele servesc mai ales elevului, învăţării)
• 10. sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.
 Clasificarea metodelor

Criterii:
• Istoric: tradiţionale, moderne
• Grad de generalitate: generale, speciale
• Organizare a învăţării: activitate individuală, în echipă, colectivă,
grupuri mari
• Suport utilizat: verbale, intuitive, active
• Tip de învăţare: expunere, descoperire, exerciţiu, gândire critică
• Relaţia cadru didactic - elev: obiective, liberale
• Activizare: pasive, active
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
• Prin mijloace de învăţământ înţelegem un ansamblu de resurse sau instrumente
materiale şi tehnice, produse, adaptate ori selectate în vederea îndeplinirii
sarcinilor instructiv-educative ale procesului de învăţământ. Ele sunt investite de
la început cu un anumit potenţial pedagogic, cu funcţii specifice, ceea ce le
deosebeşte de celelalte materiale ce intră în dotarea şcolii.
• Mijloacele de învăţământ facilitează transmiterea unor cunoştinţe, formarea şi
consolidarea unor priceperi şi deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea
unor aplicaţii practice în cadrul lecţiilor sau altor forme de organizare a
procesului de învăţământ.
• În calitate de instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţie, mijloacele de
învăţământ intervin direct în procesul de instruire, sprijinind şi amplificând
eforturile de predare ale profesorului şi pe cele de învăţare ale elevilor.
• Mijloacele de învăţământ sunt foarte utile în activitatea didactică, deoarece au ca
efect atenuarea verbalismului predării, depăşirea formalismului, impunerea unui
învăţământ activ şi concret, practic, legat de cerinţele şi realităţile vieţii. Elevii
sunt puşi în contact cu obiectele şi fenomenele greu accesibile perceperii directe,
cu aspecte ale realităţii rare sau greu sesizabile, care nu pot fi desluşite decât prin
prelucrări realizate cu ajutorul aparaturii tehnice sau a unor instrumente speciale.
Funcţiile mijloacelor de învăţământ sunt:

•Funcția de comunicare/ de transmitere de informații despre obiecte, fapte,

fenomene, evenimente studiate. Mijloacele de instruire, și în special cele audio-
video,  facilitează asimilarea cu ușurință și de lungă durată a cunoștințelor.
•Funcția ilustrativ-demonstrativă vizează impactul pe care mijloacele didactice îl
au în scopul susținerii mesajului transmis prin comunicare orală.
•Funcția formativ-educativă exprimă faptul că mijloacele didactice contribuie la
formarea gândirii logice, a capacității de analiză și sinteză, la activizarea atenției
și nu în ultimul rând, la formarea de priceperi și deprinderi profesionale.
•Funcția stimulativă, de motivare a învățării, sugerează provocarea și dezvoltarea
motivației și a interesului pentru tematica studiată, prin intermediul mijloacelor
utilizate.
• Funcția ergonomică, decurge din posibilitatea unor mijloace didactice de a
contribui la dozarea și raționalizarea eforturilor elevilor.
•Funcția de evaluare a randamentului școlar, evidențiază faptul că unele mijloace
didactice pot diagnostica și aprecia rezultatele și mai ales, progresele înregistrate
de elevi.
 Progresul tehnicii a impulsionat diversificarea și perfecționarea mijloacelor de
instruire, în literatura de specialitate fiind identificate cinci generații de mijloace de
învățământ care reprezintă tot atâtea etape în inovarea procesului instructiv-educativ ( M.
Ionnescu, I. Radu, 1995).
       Din prima generație fac parte tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu, etc. care nu pot fi
utilizate decât direct, prin acțiunea comună profesor  - elev.
 Celei de-a doua generații îi aparțin mijloacele purtătoare de informații gata
elaborate:manuale, alte texte tipărite și în acest caz, acțiunea profesorului asupra
elevului este intermediată printr-un cod - scrisul.
 A treia generație de mijloace de învățământ este generată de introducerea mașinilor în
procesul de comunicare interumana și este reprezentată de mijloacele audiovizuale
(dispozitive, filmul, emisiunile T.V. etc.).
 A patra generație de mijloace de învățământ se bazează pe dialogul direct între elev și
mașină, cum ar fi cel desfășurat în laboratoarele lingvistice sau în instruirea programată.
 A cincea generație, complementară precedentei și dezvoltând interacțiunea elev- mașină,
aparține calculatoarelor electronice, acestea fiind cele mai complexe mijloace de învățământ.
  În funcție de strategia  aleasă de profesor, de conținuturi și de tipul lecției,
mijloacele de instruire pot fi:
A. Mijloace pentru transmiterea și demonstrarea unor informații:
- manuale
- culegeri
- ghiduri
- filme instructiv -educative
- documentare
- înregistrări video
- folii pentru retroproiector
- fotografii
- hărți
- planșe
- slide Power Point
- instrumente muzicale
- echipamente tehnice și de laborator, etc.
B. Mijloace pentru investigarea, exersarea și formarea unor
deprinderi profesionale:
•- modele
•- machete
•- truse
•- aparate de măsură și control
•- dispozitive și aparate specifice diverselor domenii de activitate ( PC,
simulatoare etc.)
C. Mijloace pentru raționalizarea timpului/efortului:
•- șabloane
•- copiatoare
•- PC
 D. Mijloace pentru evaluarea rezultatelor :
•- chestionare docimologice
•- baterii de teste
•- aparatură de testare
•- dispozitive de verificare a deprinderilor
•- programe/ softuri educaționale
 E. Mijloace e-learning
           Utilizarea tehnologiilor hipermedia este o caracteristică pregnantă
a tuturor sistemelor de e-learning. Amprenta intuitivă și plusul de
atractivitate pe care le conferă siturilor Web sunt de neînlocuit. În
ultimul timp se observă un mai mare accent pus pe selectarea
tehnologiilor multimedia open-source datorită publicului foarte larg
căruia îi sunt destinate spre folosire materialele educaționale.
Accesibilitatea este o cerință majoră a tot ce este publicat pe Web, iar
utilizarea oricărei tehnologii proprietare restrânge din start numărul
beneficiarilor.
  Ca exemplificare pot fi amintite limbajele XHTML+TIME si
SMIL  care sunt adoptate de multe situri educaționale în primul rând din
motivul accesibilității. XHML+TIME necesită popularul navigator
Internet Explorer, iar SMIL - ca standard recomandat de Consorțiul Web
- se bucură de atenția multor implementatori care oferă playere gratuite,
precum RealPlayer, GriNS sau Ambulant Open SMIL Player.
FORME DE ORGANIZARE A
ACTIVITĂŢII DIDACTICE
Perfecţionarea procesului de învăţământ presupune crearea
unui cadru organizatoric propice realizării obiectivelor stabilite. Această
acţiune se realizează prin:
•diversificarea formelor de organizare a activităţii în cadrul lecţiei care
continuă să reprezinte forma organizatorică de bază;
•creşterea ponderii altor forme de organizare a procesului instructiv-
educativ cum sunt: excursiile, vizitele, activităţile de teren, activităţile
practice etc.
•În organizarea procesului de învăţământ se are în vedere îmbinarea
optimă, conform obiectivelor urmărite, a trei principale forme de
activitate:
• Activitatea frontală, cu întreaga clasă;
• Activitatea pe grupe de elevi;
• Activitatea individuală.
• Relația educațională este o interacțiune ce are
loc în ideea atingerii scopurilor educației. (Iurea,
C.). 

• Suportul ei este situația pedagogică, „spațiul”

fizic și psihologic comun în care se întâlnesc
„vectorii” reprezentați de comportamentul
profesorului și cel al elevului, în condițiile
acțiunii educative; rezultanta ei este „stilul
interacțional” din: procese de interacțiune,
procese de intercomunicare, procese de
intercooperare dintre elev-elev, elev-elevi, elevi-
profesori.
 Relația educațională include trei aspecte: primul aspect este
bazat pe relația de comunicare  și se referă la procesul de transmitere și
asimilare a cunoștințelor și capacităților intelectuale; al doilea aspect  se
bazează pe  relația socială și  se referă la formarea trăsăturilor,
capacităților și modalităților de participare socială ,iar al treilea aspect se
bazează pe relația interpersonală  și  se referă la comportamentele și
acțiunile privind dezvoltarea personalității elevilor ca indivizi umani.
Relația educativă e supusă la multe tipuri de constrângeri :
•instituționale: instituția școlară reglementează statutul și rolurile
profesorului ca reprezentant al acesteia, organizează utilizarea timpului
dedicat activității de instruire, prescrie obiectivele și conținuturile,
modalitățile de evaluare și promovare;
•generate de natura raportului profesorului și elevilor cu știința:
profesorul are competență dublă, atât științifică (gradul de stăpânire  a
științei), cât și didactică (gradul de stăpânire a mijloacelor de
comunicare a științei);
•rezultate din natura relației umane dintre profesor și elevi: se referă la
dinamica afectivă a relației pedagogice, ca relație între persoane care se
raportează la același sistem de valori și idealuri social-umane.
DECIZIILE INSTITUȚIONALE

Decizia reprezintă un proces dinamic, raţional, în care,

pe baza unor informaţii corespunzătoare, se alege o linie de
acţiune, dintre un număr oarecare de posibilităţi (alternative) în
scopul influenţării activităţii executanţilor şi de a se obţine un
anumit rezultat.
Din definiţia deciziei se pot reţine următoarele elemente:
- este privită ca un proces de alegere raţională ;
- reprezintă actul final în stabilirea direcţiei de acţiune a realizării
unui obiectiv ;
- acţiunea poartă denumirea de decizie numai în măsura în care
corespunde unei situaţii de alegere.
 CONCLUZII

Elevul trebuie pus în situația de a face, a judeca, a

coopera, a da răspunsuri, a avea păreri, a analiza
răspunsurile, a ajunge la identificarea răspunsurilor
corecte din care descoperă cunoștințele noi.
Nu este cazul să absolutizăm utilizarea metodelor
moderne în detrimentul celor tradiționale.
Un adevărat profesionist în predare va trebui să
știe să adapteze demersul didactic.
 Profesorul are nevoie de ,,competență relațională,
capacitate de a promova relații de cooperare și competiție,
un stil de lucru cooperant pentru a asigura unitatea clasei,
pentru a obține un înalt grad de coeziune al acesteia,
pentru a stimula tendințele centripete în locul celor
centrifuge, pentru a forma conștiința de grup a elevilor de
care se ocupă.”
I. Cerghit
BIBLIOGRAFIE
• Cerghit, I, Neacsu, I., Negret-Dobridor, I., Panisoara, I.O., Prelegeri
pedagogice,Editura Polirom,Iasi, 2001
• • Cerghit, Ioan, 2002, Sisteme de instruire alternative și complementare.
Structuri, stiluri și strategii, Ed. Aramis, București
• • Ionescu, Miron și Radu, Ioan (coordonatori), 2001, Didactica modernă (ed. a
II-a, revizuită), Editura Dacia, Colecţia Didactica,Cluj-Napoca
• • Iucu, Romiţă, 2001, Instruirea școlară. Perspective teoretice șiaplicative,
Editura Polirom, Iași
• • Cucos, C., Pedagogie, Polirom, Iasi.
• • Jinga, I., Istrate, E.(coord.), 1998, Manual de pedagogie, Editura All,
Bucuresti.
• • Jinga, I., Negret, I., 1994. Invatarea eficienta. Editis. Colectia: Paideia
• • Joita, E., 1999, Pedagogia-stiinta integrativa a educatiei, Editura Polirom,
Iasi.
• • Maciuc, I. Clasic si modern în pedagogia actuală. Tratat. Craiova: Editura
Sitech., 2007