Metoda lecturii (Lucrul cu manualul)

I. Definiții
Metoda lecturii este o metodă didactică în cadrul căreia învăţarea
are ca sursă esenţială şi ca instrument de formare a elevului ,cartea
şcolară sau alte surse similare. "Lectura este o materie-instrument, de
care fiecare se serveşte o viaţă întreagă" (I. Cerghit). Finalitatea ei
este dublă:
1. dobândirea de către elevi a fondului aperceptiv necesar înţelegerii
textului în general, precum şi
2. căpătarea deprinderii de a utiliza cartea şi ea are variante diferite,
după cum elevul se află mai la începutul experienţei de învăţare
sau într-o fază mai avansată.
Utilizarea acestei metode presupune valorificarea unor
 tehnici de lectură cum ar fi:
- lectura rapidă,
- lectura activă,
- lectura explicativă,
- lectura selectivă precum şi a unor
 deprinderi şi obişnuinţe de stocare şi prelucrare a informaţiilor ca
deprinderea
- de a lua notiţe,
- a extrage ideile principale,
- a alcătui o fişă, un conspect etc.
Valoarea metodei constă în special în consolidarea acestor tehnici
de activitate intelectuală.
Pentru început se utilizează metoda lecturii explicative sau
metoda lecturii are variante diferite, în funcție de momentul în care
elevul se află în raport cu experienţei de învăţare: inițial/ debut sau într-o
fază mai avansată.
 Definirea ei cea mai simplă este: metodă de învăţămînt bazată
pe citirea din manual şi explicarea, în clasă, sub îndrumarea strictă
a educatorului. Lucrările de didactică o prezintă ca metodă de bază de
învăţare, în clasele mici, iar într-o anumită măsură chiar şi în cele
gimnaziale (în special în contexte actuale). Poate fi utilizată în scopul
studierii lecturilor la disciplinele:
 Comunicare în limba maternă (în clasele pregătitoare, clasa I și
clasa a II-a),
 Limba și literatura română (în clasa a III-a și clasa a IV-a),
 fie la alte materii unde apar texte cu conţinut literar artistic, fie cu
altfel de conţinuturi, respectiv de cunoaştere a mediului
înconjurător, sau chiar a primelor noţiuni ştiinţifice, prezentate tot
sub forma lecturii.
În mod obligatoriu, ea se împleteşte cu alte două metode didactice:
o conversaţia pe primul plan,
o expunerea (în forma explicaţiei), în plan secundar,
o iar ca procedeu de sprijin se poate folosi adesea demonstraţia
din partea educatorului.
II. Variante de structură pentru clasele mici
Când se predă o lectură cu conţinut literar-artistic, schema
generală, aşa cum o găsim în mai multe surse, este următoarea:
a) Se inițiază o scurtă discuţie, în vederea pregătirii elevilor pentru
receptarea conţinutului (readucerea în mintea elevilor a unor cunoştinţe
mai vechi, care înlesnesc receptarea; trezirea curiozităţii). Se încheie cu
anunţarea titlului şi obiectivelor de urmărit;
b) Se face lectura model de către învăţător sau de către un elev cu un
ritm bun de citire;
c) Urmează o discuţie de 2-3 minute, cu scopul de a se stabili
conţinutul general al lecţiei (locul, timpul, eventuale personaje);
d) Se aplică variante de citire: citirea în lanț, citirea-ștafetă, citirea de
roluri (dacă este cazul), citirea selectivă etc;
e) Se face lectura pe fragmente de către elevi, după algoritmul un elev
citeşte, iar clasa urmăreşte; se explică expresiile şi cuvintele noi; se
discută conţinutul fragmentului; se stabileşte ideea principală a
fragmentului şi se scrie pe tablă;
f) După lectura ultimului fragment, elevii citesc încă o dată lecţia în
întegime în interesul refacerii ansamblului;
g) Se încearcă povestirea ei, însoţită de exprimarea propriilor opinii.
Dacă timpul nu permite, se renunţă la această ultimă verigă. Ea poate s
rămîne ca sarcină pentru elevi, în activitatea individuală (C. Moise,
2006).
Când se predă o lectură cu conţinut practic-ştiinţific sau de
cunoaştere a mediului, algoritmul este oarecum diferit.
Structura orientativă este:
a) Convorbire însoţită de prezentarea unui material ilustrativ, care să
orienteze elevii asupra temei;
b) Citirea pe fragmente, delimitate de către învățător cu aceleaşi
detalieri ca la punctul d din schema anterioară;
c) Citirea din nou a lecturii întregi, pentru refacerea ansamblului;
d) Încercarea de expunere a conţinutului de către elevi, potrivit planului;
e) Convorbire finală cu scopul fixării ideilor principale.
Se poate folosi aceeaşi schemă la majoritatea materiilor, pentru a
arăta elevilor modul de folosire a manualului în învăţare, ceea ce se
realizează prin iniţierea lor în practica lecturii individuale, prin dirijare
de către învățător.
 În predarea limbilor străine, linie concretizată orientativ în
momentele:
a) Se explică expresiile şi cuvintele noi şi se scriu pe tablă, iar elevii le
scriu în caiete;
b) Profesorul face lectura integrală a lecţiei şi, eventual, traducerea ei; c)
Se efectuează lectura pe fragmente de către elevi şi traducerea fiecărui
fragment în parte.;
d) La sfârşit se fac exerciţii de însuşire a citirii corecte şi de conversaţie
pe baza lecţiei predate.
Metoda lecturii, prin exersare insistentă în lucrul cu manualul,
contribuie la formarea competenței de lectură independentă. Altfel spus,
elevul să fie obişnuit treptat să se desprindă de tutela învățătorului, prin
lectură individuală dirijată în clasă, care să devină o practică frecventă.
Astfel, elevul va fi exersat în sensul însuşirii următorului algoritm,
propriu lecturii independente:
- citirea textului şi încercarea de a reţine ideile mari;
- alcătuirea planului conţinutului;
- citirea surselor suplimentare, care întregesc înţelegerea;
- alcătuirea unui plan sumar de expunere, care să cuprindă tot ce se
cunoaşte în legătură cu problemele prezentate în text;
- încercarea de reproducere, după planul întocmit, odată cu recitirea
pasajelor care apar mai puţin însuşite.
Deprinderile elevului trebuie să se concretizeze şi în anumite
moduri de a face însemnări, adnotări, sistematizări. De pildă, pe lângă
deprinderea de a rezuma, el trebuie să ştie să întocmească un conspect
(respectiv rezumat comentat), iar în final să întocmească fişe ale cărţilor,
acestea cuprinzînd ideile principale însoţite de citate care le
argumentează şi le fac inteligibile.
 Bibliografie

1. Cerghit, I. ( 2006). Metode învățământ. Iași : Polirom.

2. Cucoș, C.( coord.), (2009). Psihopedagogie pentru examene de

definitizare și grade didactice. Ed. a III- a. Iași: Polirom.

3. Moise, C. ( 2006). Concepte didactice fundamentale. Iași:

Ankarom.