Deportările , Colectivizarea

și Foametea
Teroarea comunistă împotriva populaţiei Basarabiei şi Bucovinei de Nord a început imediat după ocuparea acestor teritorii româneşti în 28
iunie 1940. Apogeul terorii a fost noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. În listele deportaţilor au fost incluşi foşti legionari, dar şi foşti activişti ai
partidelor democratice româneşti, precum Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal. Alte persoane vizate proveneau din
rândurile marilor latifundiari, comercianţilor, jandarmilor, albgardiştilor ruşi etc. Deportarea din iunie 1941 a vizat cca. 32 mii de persoane
din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Dintre acestea, cca. 6 mii urmau să fie arestate, iar cca. 26 mii – deportate. Spre deosebire
de deportarea din 1949, ţăranii înstăriţi nu alcătuiau majoritatea contingentului acum, în 1941.
În Uniunea Sovietică, colectivizarea a fost
o politică introdusă la sfârșitul celui de-al
treilea deceniu al secolului trecut, o
contopire a proprietăților funciare
private și a forței de muncă individuală în
cooperative numite ferme agricole
colective (în limba rusă колхоз, kolhoz) și
ferme agricole de stat (совхоз, sovhoz).
Această politică avea ca scop creșterea
producției agricole prin punerea
agriculturii sub controlul statului. Avea,
de asemenea, și un important scop
politic, ca un pas înainte către comunism,
prin deposedarea culacilor (chiaburilor)
de proprietățile agricole și funciare și
transferarea lor către pătura țăranilor
săraci colectiviști.
 Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o perioadă de
deprivare alimentară majoră la nivelul populației de la est de Prut, consecință a unui complex de cauze:
distrugerile agriculturii provocate de război, seceta, impactul determinant al măsurilor sovietice de
supra-colectare de produse alimentare, distrugerea modului tradițional de viață, ascunderea adevărului
despre situația reală și lipsa de reacție a statului față de nevoile oamenilor.