Facultatea Medicina

BAZINUL
(Pelvis)
TOPOGRAFIE

Anatomie 3, Modul III/curs 6a, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BAZINUL
(Pelvis)
• Bazinul este segmentul inferior al trunchiului.
• El este separat de abdomen prin linia terminală , care porneşte de la
promontoriu, se continuă pe marginea anterioară a pă rţii laterale a sacrului, apoi
pe linia arcuată şi creasta pectineală , pâ nă la marginea superioară a simfizei
pubiene.
• Inferior bazinul este limitat de perineu.
• Forma exterioară a bazinului este determinată de bazinul osos, dar ea mai
depinde de sex, vâ rstă , tip constituţional, dar şi de obiceiurile nutriţionale.
• Simetria bazinului, ca şi a orică rui alt segment al corpului, nu este perfectă .
• O asimetrie mai acentuată este considerată vicioasă şi pune probleme mai ales la
femeie, în caz de naştere. Luxaţia şoldului sau un membru inferior mai scurt, duc
la vicierea bazinului.
• Reperele osoase palpabile cum sunt: unghiul subpubian, spina iliaca
anterosuperioară , creasta iliacă , tuberozită ţile ischiatice şi vâ rful cocigelui au rol
în evaluarea bazinului la femeie.
• Conţinutul bazinului este diferit la cele două sexe, mai ales prin prezenţa la sexul
feminin a organelor genitale interne, care ocupă o lojă separată .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Pereţii bazinului
• La exterior bazinul nu are pereţi.
• Cea mai mare parte a bazinului este acoperită de regiunile membrului inferior (regiunile
femurală şi gluteală ), iar anterior, corespunză tor simfizei sunt prezente organele genitale
externe.
• Ş i în interior pereţii laterali ai bazinului sunt relativ mici. Anterior, retrosimfizar şi posterior,
presacral, nu avem muşchi. Lateral peretele osos este completat de muşchiul obturator intern
(anteroinferior) şi muşchiul piriform (posterosuperior). Aceşti muşchi aparţin funcţional
articulaţiei şoldului şi numai parţial bazinului.
• Pereţii bazinului sunt tapetaţi de fascia endopelvină (Fascia pelvis parietalis/endopelvina).
Corespunză tor muşchilor obturator intern şi piriform gă sim fascia obturatorie (Fascia
obturatoria) şi respectiv fascia muşchiului piriform (Fascia musculi piriformis). Aceste fascii
sunt porţiuni ale fasciei endopelvine.
• Fascia obturatorie prezintă o îngroşare arcuită , anteroposterioară numită arcul tendinos al
fasciei pelviene (Arcus tendineus fasciae pelvis), pe care îşi are originea muşchiul ridică tor anal.
• Muşchiul obturator intern (M. obturatorius internus) este un muşchi lat, cu o parte intrapelvină
(care aparţine bazinului) şi o parte extrapelvină . Muşchiul are originea pe marginea internă a
ramurii ischiopubiene şi de pe membrana obturatorie, trece prin orificiul ischiadic mic şi se
inseră pe trohanterul mare al femurului. Este inervat de nervul muşchiului obturator intern
(N. musculi obturatorii interni) din plexul sacral.
• La formarea peretelui lateral al bazinului participă porţiunea de deasupra arcului tendinos, a
pă rţii intrapelvine a muşchiului obturator intern, adică o mică porţiune din acest muşchi.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Muşchiul piriform (M. piriformis)

Pereţii bazinului este tot un muşchi lat, dar mai gros

decâ t precedentul, care şi el
prezintă o porţiune intrapelvină şi
una extrapelvină . Originea
muşchiului este pe faţa pelvină a
sacrului, lateral de orificiile sacrale,
prin trei digitaţii, care se reunesc şi
trec prin orificiul ischiadic mare, pe
care îl obstruează incomplet
(determinâ nd orificiile
suprapiriform şi infrapiriform) şi
se inseră pe trohanterul mare al
femurului. Este inervat de nervul
muşchiului piriform (N. musculi
piriformis) din plexul sacral.
(lat. pirum-i = pară )

• Muşchiul piriform este situat

posterolateral de diafragma
pelvină şi participă la formarea
pereţilor laterali ai bazinului, prin
obstruarea orificiului ischiadic
mare.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Diafragma pelvină este un sept
DIAFRAGMA PELVIANĂ muscular transversal, care separă
bazinul de perineu.
(Diaphragma pelvis) • Ea este perforată de hiatul urogenital
(Hiatus urogenitalis), un orificiu mai
larg la femeie şi mai îngust la bă rbat,
prin care trec spre perineu, uretra şi
vaginul la femeie şi uretra la bă rbat,
dar şi vase şi nervi.
• Diafragma pelviană este stră bă tută atâ t
la bă rbat câ t şi la femeie de canalul
anal, închis de sfincterul anal extern.
• Structurile musculare care alcă tuiesc
diafragma pelviană sunt acoperite spre
bazin de fascia diafragmatică
pelviană superioară (Fascia superior
diaphragmatis pelvis) sau ligamentul
lui Denonvilliers. Fasciile care acoperă
diafragma pelvină aparţin fasciei
endopelviene.
DENONVILLIERS Chales-Pierre (1808-1872)
chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fascia diafragmatică pelviană superioară
(Fascia superior diaphragmatis pelvis)
• Fascia diafragmatică superioară are o structură
ligamentară :
• - ligamentul pubovezical sau puboprostatic
medial (Lig. pubovesicale/Lig mediale
puboprostaticum) al bă rbatului corespunde cu
ligamentul pubovezical medial (Lig. mediale
pubovesicale) de la femeie. Aceste ligamente, la
ambele sexe, sunt dublate de fibre musculare, care
formează muşchiul pubovezical (M. pubovesicalis).
• - ligametul puboprostatic sau puboprostatic
lateral (Lig. puboprostaticum/Lig laterale
puboprostaticum) sau ligamentul lui Denonvilliers
de la bă rbat corespunde cu ligamentul
pubovezical lateral (Lig. laterale pubovesicale) la
femeie.
• Ligamentul lui Denonvilliers denumeşte atâ t
ligamentul puboprostatic lateral, câ t şi fascia
diafragmatică pelvină superioară .
• - ligametul vezical lateral (Lig. laterale vesicae)
este prezent la ambele sexe şi se continuă spre
posterior cu muşchiul rectovezical (M.
rectovesicalis).
wehjklșț
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fascia diafragmatică pelviană inferioară
(Fascia inferior diaphragmatis pelvis)
• a lui Waldeyer
von WALDEYER-Harz Heinrich
Gottfried Wilhelm (1836-1921)
medic anatomist şi histolog
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Este format din două pă rţi principale:
Muşchiul ridicător anal • - muşchiul pubococigian (M.
pubococcygeus) este situat anterior şi
delimitează hiatul urogenital. Originea lui
(M. levator ani) corespunde osului pubis. Partea
pubococcigiană a muşchiului ridică tor anal
trimite urmă toarele prelungiri:
• - muşchiul puboperineal (M.
puboperinealis) este o prelungire inferioară ,
spre centrul perineului.
• - muşchiul puboprostatic (M.
puboprostaticus) este o prelungire
superioară spre prostată , pe care o fixează la
diafragma pelvină .
• - muşchiul pubovaginal (M. pubovaginalis)
este o prelungire inferioară formată din fibre
care au un traiect perpendicular pe uretră ,
încrucişează vaginul la limita dintre 1/3
mijlocie şi cea inferioră şi se inseră pe
centrul perineului.
• - muşchiul puboanal (M. puboanalis) este o
prelungire inferioară spre canalul anal, care
dublează inferior mă nunchiul principal.
• - muşchiul puborectal (M. puborectalis)
sunt fibre superioare, care dublează
fasciculul principal, unind suplimentar
pubele cu partea laterală a rectului. Fibrele
acestea sfâ rşesc la nivelul sfincterului anal
extern.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - muşchiul iliococigian (M.
Muşchiul ridicător anal iliococcygeus) este situat posterior,
dar în acelaşi plan cu muşchiul
(M. levator ani) pubococcigian. Fibrele musculare
ale celor doi muşchi sunt separate.
Partea majoră a originii acestui
muşchi corespunde ilionului.
• Originea muşchiului ridică tor anal
se află pe arcul tendinos al
muşchiului ridicător anal (Arcus
tendineus musculi levatoris ani).
Acesta se suprapune în mare parte
cu arcul tendinos al fasciei
pelviene, care este o îngroşare a
fasciei obturatoare. Arcul tendinos
al ridică torului anal este mai extins,
atâ t anterior spre simfiza pubiană ,
câ t şi posterior spre spina
ischiadică .
• Inserţia muşchiului se face pe
muşchiul sfincter anal extern, pe
sacru şi coccige. Inervaţia este
asigurată de nervul ruşinos (N.
pudendus) din plexul sacral.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Muşchiul coccigian
Muşchiul ridicător anal (M.
ischiococcygeus/coccy
(M. levator ani) geus) completează
posterior diafragma
pelviană . Se află în
acelaşi plan cu
muşchiul ridică tor
anal. Originea acestui
muşchi este pe spina
ischiadică şi inserţia
pe partea
lateralinferioară a
sacrului şi pe coccige.
• Este inervat de
nervul ruşinos (N.
pudendus).
• Contribuie la tonusul
diafragmei pelviene.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este un muşchi inelar, situat în jurul
Muşchiul sfincter anal extern anusului şi cuprins în diafragma pelvină
(reprezintă inserţia muşchiului ridică tor
(M. sphincter ani externus) anal). Este format din trei pă rţi:
• - partea profundă (Pars profunda)
formată din fibre circulare care
înconjoară canalul anal.
• - partea superficială (Pars superficialis)
formată din fibre care unesc centrul
perineului (Corpus perineale/Centrum
perinei) cu corpul anococcigian
(Corpus/Lig. anococcygeum). Este mai
superficială decâ t prima parte.
• - partea subcutanată (Pars subcutanea)
este cea mai superficială şi este formată
din fibre subcutanate, care înconjoară
orificiul anal.
• Muşchiul sfincter anal extern este
inervat de nervul ruşinos (N. pudendus)
şi menţine închis canalul şi orificiul anal.
• Inserţia părţii superficiale a
muşchiului sfrincter anal extern
(Insertio partis superficialis musculi
sphincteris ani externi) este menţionată
distinct în Terminologia anatomică , ca
parte a corpului anococcigian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • al lui Symington este o
Corpul anococcigian structură complexă
(Corpus/Lig. anococcygeum) fibromusculară , stratificată , care
aparţine atâ t diafragmei pelvine,
câ t şi perineului. Corpul,
ligamentul sau rafeul
anococcigian este situat median
între anus şi coccige. Este
format din urmă toarele
structuri:
• - tendonul muşchiului
pubococcigian (Tendo musculi
pubococcygei)
• - rafeul muşchiului
iliococcigian (Raphe musculi
iliococcygei)
• - inserţia părţii superficiale a
muşchiului sfrincter anal
extern (Insertio partis
superficialis musculi sphincteris
ani externi).
SYMINGTON Johnson (1851-1924)
anatomist scoţian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul sfincter anal
extern
(M. sphincter ani externus)
• este un muşchi inelar, situat în jurul anusului şi
cuprins în diafragma pelvină (reprezintă
inserţia muşchiului ridică tor anal). Este format
din trei pă rţi:
• - partea profundă (Pars profunda) formată din
fibre circulare care înconjoară canalul anal.
• - partea superficială (Pars superficialis)
formată din fibre care unesc centrul perineului
(Corpus perineale/Centrum perinei) cu corpul
anococcigian (Corpus/Lig. anococcygeum). Este
mai superficială decâ t prima parte.
• - partea subcutanată (Pars subcutanea) este
cea mai superficială şi este formată din fibre
subcutanate, care înconjoară orificiul anal.
• Muşchiul sfincter anal extern este inervat de
nervul ruşinos (N. pudendus) şi menţine închis
canalul şi orificiul anal.
• Inserţia părţii superficiale a muşchiului
sfrincter anal extern (Insertio partis
superficialis musculi sphincteris ani externi) este
menţionată distinct în Terminologia anatomică ,
ca parte a corpului anococcigian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Pereţii bazinului sunt tapetaţi de
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE fascia pelvină parietală , iar organele
din bazin sunt acoperite de fascia
BAZINULUI pelvină viscerală. Fascia viscerală
trimite şi septuri care separă
organele pelvine între ele. În plus la
nivelul bazinului avem ligamentele
de fixare ale organelor din bazin şi
expansiunile ligamentare ale fasciei
diafragmatice superioare
• Fascia pelviană parietală (Fascia
pelvis parietalis/Fascia endopelvica)
este subîmpă rţită după porţiunea
parietală pe care o acoperă în:
• - fascia obturatorie (Fascia
obturatoria) acoperă muşchiul
obturator intern. Aparţine bazinului
doar partea superioară a acesteia,
situată deasupra arcului tendinos
al fasciei pelviene (Arcus tendineus
fasciae pelvis), pe care îşi are
originea muşchiul ridică tor anal.
• - fascia muşchiului piriform
(Fascia musculi piriformis) acoperă
muşchiul piriform.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - fascia presacrală (Fascia presacralis)
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE este situată anterior de sacru este o
condensare a ţesutului conjunctiv, care
BAZINULUI conţine artera sacrală mediană .
• - fascia rectosacrală (Fascia
rectosacralis) este diferită de cea
presacrală , fiind situată mai aproape de
peretele rectului. Este separată de fascia
presacrală prin ţesut conjunctiv lax, care
aparţine fosei pararectale (Fossa
pararectalis).
• În indexul de eponime al Terminologiei
anatomice nu apare Thoma Ionescu, dar
se pare că „fascia retrorectală“ a lui
Thoma Ionescu se referă la fascia
rectosacrală .
• Fascia pelviană viscerală (Fascia pelvis
visceralis) acoperă organele pelvine şi
separă rectul de prostată , respectiv vagin.
Principala componentă a fasciei viscerale
este fascia proprie a organelor (Fascia
propria organi) din pelvis a lui Tyrrell.
Celelalte fascii viscerale sunt nişte
septuri situate apoximativ în plan frontal,
care separă între ele organele pelviene.
Sunt două astfel de septuri:
IONESCU Thoma (1860-1926) anatomist şi chirurg
româ n (Thomas Ionnesco).
TYRRELL Frederick (1797-1843) anatomist şi
chirurg englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - septul rectovezical (Fascia
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE rectoprostatica/Septum
BAZINULUI rectovesicale) prezent la
bă rbat, care separă rectul de
prostată şi de vezica urinară .
Se întinde între centrul
perineului şi fundul de sac al
lui Douglas.
• - septul rectovaginal
(Fascia rectovaginalis/
Septum rectovaginale)
prezent la femeie, care
separă rectul de vagin.
Uneşte centrul perineului cu
fundul de sac al lui Douglas.
• Nu există alte septuri la
nivelul bazinului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Fascia • a lui Testut este o formaţiune foarte
cunoscută , dar nenominalizată . Ea aparţine
mai mult peretelui abdominal, dar prin

ombilicoprevezicală tradiţie se tratează la bazin. Această

„fascie“ limitează posterior spaţiul
retropubian al lui Retzius şi reprezintă o
tasare a ţesutului conjunctiv. Are formă
triunghiulară , avâ nd baza pe planşeul
pelvian şi vâ rful la ombilic. Transversal se
întinde între părţile fibrozate are arterelor
ombilicale. Se ataşează superior de partea
inferioară a inelului ombilical, se continuă
inferior, înaintea uracei şi la nivelul vezicii
se lă rgeşte înconjurâ nd feţele laterale ale
acesteia. Pe linia mediană fuzionează cu
ligamentele pubovezicale, iar pe laturi se
confundă cu fascia diafragmatică pelviană
superioară , de la ligametele pubovezicale
şi până la marginea anterioră a marii
incizuri ischiadice, unde această
„aponevroză“ se reflectă înă untru şi
fuzionează cu fascia obturatorului intern.
Această porţiune reflectată închide
posterior spaţiul prevezical. Mai are şi alte
denumiri cum sunt: foiţa prevezicală
Charpy, aponevroza ombilicovezicală
Farabeuf şi Pierre Delbet.
TESTUT Jean-Leo (1849-1925) anatomist
francez. RETZIUS Andres Adolphe (1796-
1860) anatomist, naturalist, etnograf suedez.
CHARPY Adrien (1848-1911) anatomist
francez FARABEUF Louis Hubert. (1841-
1910) chirurg francez. DELBET Pierre Louis
Ernest (1861-1925) chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • se formează prin ală turarea
fasciilor proprii ale vezicii şi
Septul vezicovaginal vaginului. În cursul
intervenţiilor pentru cistocel,
unii autori izolează artificial o
lamă musculoconjunctivă
formată din acest sept
vezicovaginal şi dintr-o lamă a
muscularei vaginului, pentru a
servi drept hamac de susţinere
a vezicii. Această entitate
chirurgicală constituie fascia
Halban. Studiată de Ş coala
anatomică din Marsilia şi de
cea ginecologică din Grenoble,
fascia Halban este considerată
ca o emanaţie a tecii
hipogastrice, mai dificil de
separat de vagin decâ t de
vezica urinară . Ea se continuă
lateral cu teaca vaselor
vaginale, formâ nd o lamă
conjunctivă mai groasă lateral
decâ t pe linia mediană .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
VASELE BAZINULUI • Arterele bazinului provin direct sau
indirect din aorta abdominală (Pars
abdominalis aortae/Aorta abdominalis).
• Artera ovariană (A. ovarica) provine
direct din aorta abdominală . Aceasta
coboară spre gonadă , prin ligamentul
suspensor al ovarului.
• Din artera mezenterică inferioară (A.
mesenterica superior) se desprinde
artera rectală superioară (A. rectalis
superior), care irigă cea mai mare parte
din ampula rectală .
• Aorta abdominală se bifurcă în spaţiul
retroperitoneal, în cele două artere
iliace comune (A. iliaca communis).
Bifurcaţia aortei (Bifurcatio aortae)
corespunde marginii superioare a
vertebrei lombare L4. Artera iliacă
comună se află aproximativ la limita
superioară a bazinului şi se continuă în
acelaşi ax cu artera iliacă externă (A.
iliaca externa), care va trece sub
ligamentul inguinal, devenind arteră
femurală .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
VASELE BAZINULUI • Artera sacrală mediană (A. sacralis
mediana) se desprinde puţin deasupra
bifurcaţiei aortei, posterior de aortă .
Această arteră coboară pe faţa pelvină a
sacrului şi dă urmă toarele ramuri:
• - arterele lumbale mici (Aa. lumbales
imae) sunt ramuri colaterale,
inconstante, situate în retroperitoneu,
care se distribuie peretelui abdominal
posterior. Sunt cvasiparalele cu arterele
lombare. Nu aparţin bazinului.
• - ramurile sacrale laterale (Rr. sacrales
latelares) sunt situate de asemenea în
retroperitoneu, dar acestea aparţin
bazinului. Se anastomozează cu arterele
sacrale laterale, care sunt ramuri ale
arterei iliace interne.
• - glomul coccigian (Glomus coccygeum)
al lui Luschka este un ghem vascular, cu
care se termină la nivel coccigian artera
sacrală mediană .
(lat glomero, -are = a face ghem)
von LUSCHKA Hubert (1820-1875) medic şi anatomist
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera iliacă internă • sau artera hipogastrică este artera
(A. iliaca interna) bazinului.
• Ea se desprinde din artera iliacă
comună , desupra articulaţiei
sacroiliace şi coboară aproximativ
vertical, în retroperitoneu.
• Prin ramurile sale vascularizează
organele pelviene, pereţii bazinului,
perineul şi unele regiuni ale
membrului inferior.
• Iliaca internă se bifurcă în două
trunchiuri nenominalizate.
• Din trunchiul anterior, de regulă cu
un calibru mai mic, se desprind
ramurile viscerale şi artera
obturatorie. Ramurile viscerale
vascularizează organele micului bazin.
• Din trunchiul posterior se desprind
ramurile parietale (cu excepţia arterei
obturatorii). Ramurile parietale se
distribuie pereţilor bazinului.
• Artera ruşinoasă internă se desprinde
în bazin, dar are un traiect majoritar
perineal fiind principala arteră a
perineului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera ombilicală • este prima ramură anterioară a arterei iliace
interne. Este o arteră care persistă din viaţa
(A. umbilicalis) intraembrionară şi care se fibrozează numai
în porţiunea terminală . Prezintă două pă rţi:
• - partea permeabilă (Pars patens) este
porţiunea funcţională a arterei. Este situată
proximal şi din această porţiune se desprind
ramurile arterei:
• - artera ductului deferent (A. ducti
deferenti) prezentă la bă rbat şi care
vascularizează traiectul intrapelvian al
ductului deferent.
• - ramurile ureterice (Rr. ureterici) prezente
la ambele sexe, pentru ureterul pelvian.
• - arterele vezicale superioare (Aa. vesicales
superiores) pentru vezica urinară .
• - partea fibrozată (Pars occlusa) este
partea terminală , nefuncţională , care uneşte
partea permeabilă cu ombilicul sub forma
unui ligament numit coarda arterei
ombilicale (Chorda a. umbilicalis), ligament
cuprins în plica ombilicală medială .
• Artera vezicală inferioară (A. vesicalis
inferior) este principala sursă de
vascularizaţie a vezicii urinare. Are un
traiect descendent. La femeie nu are ramuri,
iar la bă rbat dă ramuri prostatice (Rr.
prostatici).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera uterină (A. uterina) • are un traiect complex, mai întâ i
descendent, apoi transversal, la baza
ligamentului larg, dinspre peretele lateral
al bazinului spre uter. La nivelul colului
formează o crosă , din care se desprind
ramurile vaginale (Rr. vaginales). Aceste
ramuri se împart la nivelul fornixului
vaginal în ramuri anterioare şi
posterioare. Ramura posterioară este
numită şi artera azygos a vaginului (A.
azygos vaginae).
• Artera uterină are apoi un traiect
ascendent, serpuit, pe marginea uterului,
între foiţele ligametului larg, pâ nă la
nivelul coarnelor uterine, unde se bifurcă
în ramura ovariană (R. ovaricus) şi
ramura tubară (R. tubarius). Ramurile
ovariană şi tubară formează anastomoze
şi arcade vasculare cu ramurile omonime
ale arterei ovariene.
• Pe marginile uterului artera uterină emite
ramurile helicoidale (Rr. helicini), care
pă trund în miometru.
• Mai există pentru uter o ramură
secundară , numită artera ligamentului
rotund al uterului (A. ligamenti teretis
uteri), care provine din artera
epigastrică inferioară (A. epigastrica
inferior), ramură a arterei iliace externe.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Artera vaginală (A.
vaginalis) este o ramură
viscerală a arterei iliace
interne şi împreună cu
ramurile vaginale ale
arterei uterine şi ale
arterei rectale mijlocii
participă la
vascularizaţia vaginului.
• Artera rectală medie
(A. rectalis media) se
desprinde din artera
hipogastrică puţin
deasupra diafragmei
pelvine. Irigă rectul şi la
femeie dă în plus ramuri
vaginale (Rr. vaginales).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera iliolombară
(A. iliolumbalis) • este prima ramură posterioară a arterei iliace
interne. Porneşte din trunchiul posterior, cam
de la acelaşi nivel de la care pleacă artera
ombilicală , dar din trunchiul anterior şi în
sens opus. Această arteră se divide în
urmă toarele ramuri:
• - ramura lombară (R. lumbalis) are un
traiect ascendent, apoi transversal, în
retroperitoneu, deasupra crestei iliace.
Participă la vascularizarea peretelui
abdominal posterior lombar. Se află sub
nivelul arterelor lombare, dar cam la acelaşi
nivel cu arterele lombare mici, din artera
sacrală mediană .
• - ramura iliacă (R. iliacus) are un traiect uşor
ascendent, spre lateral, sub ramura lombară ,
corespunză tor fosei iliace. Este aşezată pe
muşchiul iliac.
• - ramura spinală (R. spinalis) este o ramură
care se îndreptă posterior şi se distribuie
musculaturii paravertebrale.

• Arterele sacrale laterale (Aa. sacrales

laterales) coboară pe laturile feţei pelviene a
sacrului şi se anastomozează cu ramurile
sacrale mediale din artera sacrală mediană .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera obturatorie • este singura ramură parietală, care
(A. obturatoria) se desprinde din trunchiul anterior
şi are direcţie anterioară . În bazin
emite o singură arteră şi anume
ramura pubiană (R. pubicus).
Ramura pubiană a arterei
obturatorii se anastomozează cu
ramura obturatorie (R.
obturatorius), care provine din
ramura pubiană (R. pubicus) a
arterei epigastrice inferioare (A.
epigastrica inferior). Anastomoza
are loc retropubian, medial de
orificiul profund al canalului
femural. Uneori această ramură
obturatorie are un calibru mai
important şi este considerată
arteră obturatorie accesorie (A.
obturatoria accesoria). Artera
obturatorie pără seşte bazinul prin
canalul obturator, trece pe lângă
articulaţia şoldului unde emite
ramura acetabulară (R.
acetabularis) şi ajunge în partea
medială a regiunii femurale, unde
se divide în ramura anterioară (R.
anterior) şi ramura posterioară
(R. posterior).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • - plexul venos sacral (Plexus venosus
Venele bazinului sacralis) este un plex venos parietal,
situat anterior de sacru şi care se
drenează prin venele sacrale
laterale (Vv. sacrales laterales) în
vena iliacă internă .
• - plexul venos rectal (Plexus venosus
rectalis) se realizează în jurul
rectului şi a canalului anal. La acest
nivel se realizează o anastomoză
portocavă . Vena rectală superioară
(V. rectalis superior), care drenează
cea mai mare parte a sâ ngelui venos
de la nivelul ampulei rectale este un
afluent al venei mezenterice
inferioare (V. mesenterica inferior),
care se varsă în vena portă . Venele
rectale mijlocii (Vv. rectales mediae)
sunt afluenţi direcţi ai venei iliace
interne. Venele rectale inferioare
(Vv. rectales inferiores), care drenează
sâ ngele din canalul anal, adică din
partea perineală a rectului se varsă
în vena ruşinoasă internă (V.
pudenda interna), care la râ ndul ei se
varsă în vena iliacă internă .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - plexul venos vezical (Plexus
venosus vesicalis) se realizează
Venele bazinului în jurul vezicii urinare. Sângele
se drenează prin venele
vezicale (Vv. vesicales) în vena
iliacă internă .
• - plexul venos prostatic (Plexus
venosus prostaticus) este un
plex venos satelit al plexului
vezical la bă rbat. Sâ ngele este
drenat de venele vezicale.
• - plexul venos uterin (Plexus
venosus uterinus) este un plex
venos bine dezvoltat, care se
continuă inferior cu plexul
vaginal. Este drenat de venele
uteri-ne spre venele iliace
interne.
• - plexul venos vaginal (Plexus
venosus vaginalis) este un plex
satelit al plexului uterin la
femeie.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • sunt situate în jurul vaselor iliace comune şi
sunt conectate prin vase limfatice cu nodurile
Nodurile iliace comune limfatice abdominale parietale, situate în
retroperitoneu. Sunt situate la limita
(Nodi iliaci communes) superioară a bazinului, de care aparţin mai
mult functional decâ t topografic. Nodurile iliace
comune sunt situate între muşchiul psoas mare
şi vertebra L5, în spatele vaselor iliace comune
în foseta descrisă de Cuneo şi Marcille.
• După poziţia lor se subîmpatrt în:
• - noduri mediale (Nodi mediales) situate
medial de vena iliacă comună .
• - noduri intermediare (Nodi intermedii)
situate între vena şi artera iliacă comună .
Datorită suprapunerii parţiale a arterei iliace
comune situată mai superficial cu vena
omonimă , aceste noduri sunt situate sub arteră .
• - noduri laterale (Nodi laterales) sunt situate
lateral de artera iliacă comună .
• - noduri subaortice (Nodi subaortici) sunt
situate sub bifurcaţia aortei, pe faţa anterioară
a venei iliace comune stâ ngi. Deşi topografic
sunt situate deasupra bazinului, datorită
legă turii cu vena iliacă stâ ngă sunt clasificate
aici.
• - noduri promontoriene (Nodi promontorii)
sunt situate pe linia mediană , aproximativ la
nivelul promontoriului, sub vena iliacă comună
stâ ngă . Acestea aparţin topografic bazinului.
MARCILLE Maurice (1871-1941) chirurg
francez.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • sunt aşezate de-a lungul vaselor iliace
Nodurile iliace externe externe. Colectează limfa în special de la
nivelul membrelor inferioare, dar au
(Nodi iliaci externi) legături şi cu bazinul şi cu peretele
abdominal. Aceste noduri se subîmpart
în:
• - noduri mediale (Nodi mediales) sau
subvenoase sunt situate medial şi
inferior de venele iliace externe
• - noduri intermediare (Nodi
intermedii) sau prevenoase sunt situate
între artera şi vena iliacă externă.
• - noduri laterale (Nodi laterales) sau
supraarteriale sunt situate lateral de
artera iliacă externă, între aceasta şi
muşchiul psoas mare.
• - nodul lacunar medial (Nodus
lacunaris medialis)
• - nodul lacunar intermedial (Nodus
lacunaris intermedius)
• - nodul lacunar lateral (Nodus
lacunaris lateralis)
• Aceste noduri lacunare sunt situate în
jurul vaselor femurale, în lacuna
vasculară şi sunt inconstante.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • La acest nivel se află şi
Nodurile iliace externe nodurile inghinale profunde
(Nodi inguinales profundi),
(Nodi iliaci externi) care aparţin de membrul
inferior. Există trei noduri
inghinale profunde, dintre
care primele două , cele mai
apropiate de bazin, sunt
inconstante.
• - noduri interiliace (Nodi
interiliaci) se gă sesc pe
peretele lateral al bazinului, la
nivelul bifurcaţiei arterelor
iliace, sub nodurile mediale.
• - noduri obturatorii (Nodi
obturatorii) sunt situate de-a
lungul vaselor obturatorii,
spre canalul obturator. Sunt
clasificate aici, datorită
legă turilor strâ nse cu celelalte
noduri iliace externe, deşi
topografic ar trebui să
aparţină nodurilor iliace
interne.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • sunt situate în imediata apropiere a
organelor bazinului, de-a lungul vaselor
Nodurile limfatice viscerale situate paravisceral. Cele mai multe
noduri limfatice se gă sesc paravezical, dar
(Nodi lymphoidei viscerales) şi paragenital la femeie. Ele realizează
conexiuni strâ nse cu nodurile parietale
spre care se drenează .
• - noduri paravezicale (Nodi
paravesicales) se gă sesc mai ales
prevezical şi laterovezical. Din punct de
vedere anatomic nodurile paravezicale se
clasifică în:
• - noduri prevezicale (Nodi prevesicales),
• - noduri retrovezicale (Nodi
retrovesicales/postvesicales),
• - noduri vezicale laterale (Nodi vesicales
laterales),
• - noduri parauterine (Nodi parauterini)
se gă sesc parauterin de-a lungul vaselor
uterine, între foiţele ligamentului larg. Ele
realizează conexiuni cu nodurile
paravaginale.
• - noduri paravaginale (Nodi
paravaginales) sunt situate mai ales în 1/3
superioară a vaginului, fiind în strâ nsă
legă tură cu nodurile parauterine.
• - noduri pararectale (Nodi
pararectales/anorectales) sunt situate de-
a lungul vaselor rectale. O parte din aceste
noduri aparţin perineului,.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Plexul lombar • Din plexul lombar se desprind urmă torii nervi, care trec
prin bazin:

(Plexus lumbalis) • Nervul obturator (N. obturatorius) provine din nervii

lombari L2-4. Coboară medial de muşchiul psoas mare şi
lateral de trunchiul lombosacral. Nervul obturator stră bate
triunghiul lui Marcille. Acest triunghi este delimitat medial
de coloana lombară , lateral de muşchiul psoas mare şi
inferior de ligamentul iliolombar. Pă trunde în bazin pe sub
vasele iliace comune, după care are un traiect oblic
descendent. Este încrucişat anterior de ureter şi se ataşează
feţei interne a muşchiului obturator intern, îndreptâ ndu-se
spre canalul obturator (Canalis obturatorius) sau
subpubian, pe care îl stră bate (în poziţie superioră ),
împreună cu vasele obturatorii pentru a pă trunde în
compartimentul femural medial. În canalul obturator sau
înainte se împarte în două ramuri: ramura anterioară (R.
anterior) şi ramura posterioară (R. posterior).
• Nervul obturator accesor (Nervus obturatorius accesorius))
porneşte din nervii lombari L3-4, are un traiect comun cu
nervul obturator şi participă la inervarea muşchiului
pectineu şi a capsulei articuare a şoldului.
• Trunchiul lombosacral (Truncus lombosacralis) este un
trunchi nervos gros format în principal din nervul lombar
L5, dar şi cu participarea nervului lombar L4. Este o
formaţiune care face legă tura dintre plexul lombar şi cel
sacral. Este situat medial de nervul obturator şi după un
scurt traiect pă trunde în bazin participâ nd la formarea
plexului sacral.
MARCILLE Maurice (1871-1941) chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Triunghiul lui Marcille

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Plexul sacral
(Plexus sacralis)
• se formează prin unirea
trunchiului lombosacral
(Truncus lombosacralis) cu
ramurile anterioare (Rami
anteriores/ventrales) ale
nervilor sacrali (Nervi sacrales)
S1-3, la care se adaugă ramuri
anastomotice din nervul sacral
S4.
• Rezultă o structură nervoasă de
formă triunghiulară , cu baza
spre sacru şi vâ rful spre marea
incizură ischiadică . Din plexul
sacral se desprind ramuri
musculare, cutanate, nervul
ruşinos şi nervul sciatic.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • este formată din ganglionii sacrali
Componenta simpatică (Ganglia sacralia) ai trunchiului simpatic
(Truncus sympathicus). Aceştia emit nervii
(Pars simpatica) splanhnici sacrali (Nn splanchnici
sacrales), care participă la formarea
plexurilor viscerale împreună cu nervii
parasimpatici. Trunchiul simpatic se
termină la nivelul bazinului cu ganglionul
impar (Ganglion impar) al lui Walter.
• Tot aici se află şi paraganglionii
simpatici (Paraganglia sympathica).
• La inervaţia simpatică a bazinului
participă şi nervii splanhnici lombari
(Nn. splanchnici lumbales), două trunchiuri
nervoase subţiri, cu originea în cei 3-4
ganglioni lombari (Ganglia lumbalia) ai
trunchiului simpatic. Aceştia trec de o
parte şi de alta a promontoriului şi
participă la formarea plexului hipogastric
superior.
• Nervii splanhnici lombari au fost denumiţi
de Delmas şi Laux nervi splanhnici
pelvieni, însă denumirea nu este larg
ră spâ ndită datorită posibilei confuzii cu
adevă raţii nervi splanhnici pelvieni, care
sunt parasimpatici.
• Simpaticul stimulează evacuarea
conţinutului uterin, dar şi retenţia urinară .
WALTER Johann Gottlib (1734-1818) anatomist
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Componenta parasimpatică • este reprezentată de ganglionii
(Pars parasympathica) pelvieni (Ganglia pelvica), a căror
ră dă cină parasimpatică este
reprezentată de nervii splanhnici
pelvieni (Radix parasympathica/Nn
splanchinici pelvici). Nervii
splanhnici pelvieni se mai numesc
şi nervi erectori (buchete erectile)
ai lui Eckhard şi participă la
formarea plexului hipogastric
superior. Parasimpaticul inhibă
contracţiile uterine şi favorizează
contracţiile vezicale.
•  
• Cele două componente, simpatică şi
parasimpatică participă la
formarea părţii pelviene (Pars
pelvica) a plexurilor viscerale şi a
ganglionilor viscerali (Plexus
viscerales et ganglia visceralia).
ECKHARD Konrad (1822-1905) anatomist şi
fiziolog german

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Plexul hipogastric superior
• cunoscut în literatura
(Plexus hypogastricus superior/N. franceză ca şi nervul
presacralis/N. hypogastricus) Latarjet, este cel mai
important nerv autonom al
bazinului. Este unic, situat
median, înaintea vertebrei
L5 şi a promontoriului.
• Se formează din plexul
aortic abdominal (Plexus
aorticus abdominalis) şi
nervii splanhnici lombari,
avâ nd o componentă
simpatică majoritară .
• Secţionarea nervului
presacral atenuează sau
face să dispară durerile
rebele, mai ales de origine
anexială , fă ră a influenţa
major funcţiile genitale.
LATARJET Andre (1877-1947) anatomist
francez

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Plexul hipogastric inferior sau
plexul pelvian • Sub promontoriu plexul
hipogastric superior sau
(Plexus hypogastricus nervul hipogastric se
inferior/pelvicus) împarte în două ramuri
dreaptă şi stâ ngă
nenominalizate, dar
cunoscute ca nervii
hipogastrici drept şi stâ ng ai
lui Hovelacque.
HOVELACQUE André (1880-1941)
anatomist francez
• Plexul pelvin este
continuarea plexului
hipogastric superior,
respectiv a nervilor
hipogastrici. Este un plex
simetric, situat de o parte şi
de alta a viscerelor pelviene.
Emite ramuri pentru rect,
din care se formează două
din plexurile rectale
(mijlociu şi inferior).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • - plexul rectal superior (Plexus
rectalis superior) este situat în
retroperitoneu. Nu aparţine
bazinului şi nici plexului
hipogastric inferior. Este un plex
care are legă turi cu plexul
mezenteric inferior (Plexus
mesentericus inferior).
• - plexul rectal mijlociu (Plexus
rectalis medius) este principalul
plex vegetativ din bazin al
rectului,
• - plexul rectal inferior (Plexus
rectalis inferior) este situat la
limita dintre bazin şi perineu.
Aparţine parţial şi perineului.
Emite ramuri perineale, pentru
anus:
• - nervii anali superiori (Nn. anales
superiores).
• Anusul mai este inervat de nervii
anali inferiori (Nn anales/rectales
inferiores) ramuri din nervul
ruşinos (N. pudendus).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Plexul uterovaginal (Plexus
uterovaginalis) sau „ganglionul
cervical uterin“ al lui Lee şi
Franckenhäuser asigură inervaţia
vegetativă a uterului, vaginului şi
bulbilor vestibulari. Emite nervii
vaginali (Nn. vaginales), care stră bat
diafragma pelvină şi se distribuie
vaginului.
• Plexul prostatic (Plexus prostaticus)
şi plexul deferenţial (Plexus
deferentialis) sunt prezente la bă rbat,
unde asigură inervaţia autonomă a
prostatei şi a canalului deferent.
• Plexul vezical (Plexus vesicalis)
inervează vezica urinară şi uretra.
• Nervii cavernoşi ai penisului (Nn
cavernosi penis) de la bă rbat şi
respectiv nervii cavernoşi ai
clitorisului (Nn. cavernosi clitoridis)
de la femeie, inervează corpii
cavernoşi respectivi, avâ nd rol în
erecţia acestora.
LEE Robert (1793-1877) medic englez.
FRANCKENHÄUSER Ferdinand (1832-1894)
ginecolog german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Facultatea Medicina

CAVITATEA PELVIANĂ
(Cavitas pelvis/pelvina)
TOPOGRAFIE

Anatomie 3, Modul III/curs 6b, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Cavitatea pelviană , adică spaţiul
CAVITATEA PELVIANĂ cuprins între deschiderea
superioară a bazinului şi
(Cavitas pelvis/pelvina) diafragma pelviană, este relativ
mică. Cea mai mare parte a ei
este cuprinsă în cavitatea
peritoneală, dar există şi
porţiuni extraperitoneale, date
de extinderea inferioară a
retroperitoneului şi de spaţiul
retropubian.
• În mod curent câ nd spunem
cavitate pelviană ne referim la
porţiunea corespunză toare
bazinului, a cavită ţii peritoneale.
Peritoneul care acoperă
cavitatea pelviană se numeşte
peritoneu urogenital .
• Peritoneul urogenital
(Peritoneum urogenitale)
acoperă organele pelviene şi
formează ligamente, plici,
excavaţii şi fose.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Ligamentul larg (Lig. latum uteri)
• prezent la femeie este cea mai importantă formaţiune peritoneală a bazinului. Este un pliu peritoneal situat
în plan frontal, care se întinde de la marginile uterului la peretele bazinului. Cuprinde:
• - trompa uterină. Aceasta este situată cel mai sus în cadrul ligamentului larg, care cupride şi mezosalpingele
(Mesosalpinx). Mezosalpingele este mezoul peritoneal al tubei uterine şi conţine vasele acesteia, dar şi
vestigii embrionare ale canalului Wolff. Din tubulii mezonefrici ră mân următoarele vestigii:
• - hidatidele veziculoase (Appendices vesiculosae) ale lui Morgagni sunt vestigii ale capă tului superior al
canalului mezonefric, dilatate chistic, cu dimensiuni de la câ ţiva milimetri la câ ţiva centimetri. Se gă sesc
lateral, spre extremitatea abdominală a trompei, lângă fimbrii.
WOLFF Kaspar-Friedrich (1733-1794) anatomist şi embriolog german. A lucrat şi în Rusia unde a şi murit.
MORGAGNI Giovanni Battista (1682-1771) anatomist italian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - epoöforonul (Epoöphoron) sau „organul“ lui
Ligamentul larg Rosenmüller este o structură complexă
rezultată din sectorul corespunză tor al
(Lig. latum uteri) canalului mezonefric, situat lateral, mai
aproape de fimbriile tubare şi care formează
canalul longitudinal (Ductus longitudinalis)
al lui Gartner şi din tubulii mezonefrici
craniali situaţi perpendicular pe tubul
longitudinal şi care formează canaliculele
transverse (Ductuli transversi)
• - paroöforonul (Paroöphoron) sau „tubulii“ lui
Kobelt este o structură foarte simplă , formată
mai caudal de precedenta şi care în ligamentul
larg se gă seşte mai medial. Este format din
nişte vezicule, care sunt reminiscenţe ale
tubulilor mezonefrici. La acest nivel nu gă sim
şi resturile canalului mezonefric
corespunză tor.
• - celule restante Walthard sunt cuiburi de
celule epitaliale situate în mezosalpinge sau
mezovar, care pot degenera neoplazic. Aceste
celule întră în componenţa tumorii Brenner.
Tumora Brenner este o tumoră benignă a
ovarului, alcă tuită din ţesut fibros care conţine
cuiburi de celule epiteliare tranziţionale.
ROSENMŪLLER Johann Christian (1771-1820) anatomist
german. GARTNER (Gärtner) Benjamin (1790-1834)
medic danez. KOBELT Georg Ludwig (1804-1857)
anatomist şi medic german. WALTHARD Max (1867-1933)
ginecolog elveţian. BRENNER Fritz (1877-1969) patolog
german. A lucrat în Namibia şi Africa de Sud.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Plicile vezicale transverse
(Plica vesicalis transversa) • sunt cute peritoneale
transversale situate la
nivelul corpului şi
fundului vezicii urinare,
extinse între plicile
ombilicale mediale. Sunt
mai accentuate câ nd
vezica este goală şi mai
şterse câ nd aceasta este
plină . Reprezintă o
rezervă de peritoneu
care permite umplerea şi
golirea vezicii urinare.
• La femeie datorită
uterului, peritoneul care
acoperă vezica are o
extindere mai mică şi
plicile sunt mai şterse
decâ t la bă rbat.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Excavația rectouterină • Plica rectouterină (Plica
rectouterina) a lui Douglas este o
(Excavatio rectouterina) plică peritoneală ridicată de
ligamentul rectouterin. Porneşte
de pe laturile rectului şi se
termină la nivelul colului uterin,
pe faţa posterioară a acestuia.
Delimitează lateral excavaţia
rectouterină .
• Excavaţia rectouterină
(Excavatio rectouterina) sau
fundul de sac al lui Douglas este
cel mai decliv spaţiu peritoneal,
adică locul unde se pot acumula
diferite lichide, apă rute în mod
patologic în cavitatea peritoneală .
Este prezentă evident la femeie şi
corespunde cu excavaţia
rectovezicală de la bă rbat.
• Excavaţia rectouterină este
delimitată lateral de plicile
rectouterine ale lui Douglas.
DOUGLAS James (1675-1742) anatomist şi istoric
al anatomiei englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Excavaţia rectovezicală • este corespondenta la
(Excavatio rectovesicalis) bă rbat a excavaţiei
rectouterine.
Peritoneul vezical
prezintă plici vezicale
transverse mai
accentuate şi la nivelul
ampulelor canalelor
deferente se ră sfrâ nge
pe faţa anterioară a
rectului. Ampulele
canalelor deferente
proemină
subperitoneal în
excavaţia rectovezicală .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Fosa supravezicală (Fossa supravesicalis) este o
depresiune peritoneală simetrică, situată
deasupra vezicii urinare, de o parte şi de alta a
plicii ombilicale mediane, între aceasta şi plica
ombilicală medială. Aparţine mai mult cavită ţii
abdominale, dar o amintim aici în contextul
raporturilor cu vezica urinară.
•Fosa paravezicală (Fossa paravesicalis) este o
depresiune peritoneală situată lateral de vezica
urinară, mai evidentă când vezica este plină.
Este mă rginită lateral de linia terminală . La
bă rbat se observă la acest nivel canalul
deferent. Acesta pă trunde în cavitatea
abdominală prin orificiul inghinal profund, are
un traiect anteroposterior, subperitoneal, trece
peste ureter şi ajunge pe faţa posterioară a
vezicii, unde se dilată formând ampula canalului
deferent. Fosa paravezicală mai este cunoscută
şi ca fundul de sac paravezical al lui Waldeyer.
•Subperitoneal, fosa paravezicală conţine ţesut
conjunctiv gră sos, care în ansamblul lui
formează aşa numitul paracysticum.
• Fosa pararectală (Fossa pararectalis) este o
depresiune peritoneală situ-ată lateral de rect.
Subperitoneal, fosa pararectală conţine ţesut
conjunctiv gră sos, care în ansamblul lui
formează aşa numitul paraproctium.
•(gr. proktos = anus)
von WALDEYER-Harz, Heinrich Gottfried
Wilhelm (1836-1921) anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fosa ovariană • este o depresiune relativ ştearsă
situată pe peretele lateral al bazinului
(Fossa ovarica) şi în care se află , de regulă , ovarul.
Ovarul este fixat de ligamentul larg şi
numai extremitatea lui tubară ajunge
în contact cu această fosă , descrisă de
Krause la nulipare (femei care nu au
nă scut). Este delimitată astfel:
• - superior de artera iliacă externă ,
• - posterior de artera iliacă internă ,
dublată de ureterul pelvian,
• - inferior de emergenţa arterei
ombilicale,
• - anterior de foiţa posterioră a
ligamentului larg.
• O dată cu naşterile şi cu înaintarea în
vâ rstă poziţia ovarului este mai joasă .
El trece posteroinferior de artera
uterină şi ureter, spre marginea
laterală a sacrului într-o zonă numită
„foseta subovariană“ a lui Claudius.
KRAUSE Karl Cristian (1716-1793) anatomist
german.
CLAUDIUS Friederich Matthias (1822-1869)
anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Trigonul parietal lateral al pelvisului • este o noţiune
(Trigonum parietale laterale pelvis) introdusă recent,
utilizată de
laparoscopişti pentru
a pă trunde în
planurile tisulare
extraperitoneale ale
pelvisului.
• Acesta este astfel
delimitat:
• - anterior de
ligametul rotund al
uterului,
• - lateral de artera
iliacă externă ,
• - medial de
ligamentul suspensor
al ovarului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicală
• este loja anterioară a bazinului la sexul feminin. Această lojă se extinde
anterior la nivelul peretelui abdominal, în linia mediană chiar pâ nă la ombilic.
Este delimitată de urmă torii pereţi:
• - superior gă sim peritoneul urogenital, care în zona mediană formează excavaţia
vezicouterină , iar lateral fosele paravezicale. Tot în zona mediană peritoneul
formează plicile vezicale transversale, mai şterse la femeie.
• - anterior este delimitată de simfiza pubiană , dar peretele anterior al lojei se
extinde la nivelul peretelui abdominal, pâ nă la ombilic.
• Vezica urinară plină , depă şeşte superior simfiza pubiană . În caz de „glob vezical“
vezica poate ajunge chiar pâ nă la ombilic. Vezica urinară plină , ridică peritoneul
şi poate fi abordată transcutanat (puncţie vezicală evacuatorie), prin peretele
abdominal anterior, suprasimfizar, fă ră interesarea peritoneului.
• - posterior loja vezicală se învecinează cu loja genitală , cu care este în con-tact
nemijlocit. Între vezică şi colul uterin este un spaţiu conjunctiv lax, uşor clivabil,
iar între vezică şi vagin se află „septul vezicovaginal“ format prin ală turarea
fasciilor proprii ale vezicii şi vaginului.
• - lateral loja se extinde pâ nă la pereţii bazinului.
• - inferior avem diafragma pelviană , completată de membrana perineală .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicală
• Conţinut lojei vezicale este urmă torul:
• - vezica urinară şi porţiunea terminală a ureterelor,
• - porţiunea iniţială a uretrei, care apoi stră bate diafragma pelviană prin
hiatul urogenital,
• - formaţiuni vestigiale – uraca, porţiunile fibrozate ale arterelor ombilicale,
• - vase şi nervi,
• - ligamentele pubovezical medial şi lateral şi ligamentele vezicale laterale,
ultimele se continuă posterior cu muşchiul rectovezical.
• - muşchiul pubovezical, care dublează ligamentul pubovezical medial,
• - spaţiul retropubian, prevezical, al lui Retzius, spaţiu extraperitoneal care
conţine ţesut gră sos şi o parte a plexului venos vezical.
• - paracisticum, ţesut gră sos laterovezical, corespunză tor fosei
paravezicale,
• - fascia ombilicoprevezicală a lui Testut.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicoprostatică
• sau loja vezicogenitală este loja anterioară a bazinului la bă rbat.
Prezintă multiple asemă nă ri cu loja vezicală de la femeie, dar şi unele
deosebiri pe care le prezentă m în cele ce urmează .
• Se deosebeşte de loja vezicală de la femeie prin prezenţa prostatei,
situată sub vezică . Astfel vezica urinară la bă rbat are o poziţie mai
înaltă decâ t la femeie şi nu vine în contact cu diafragma pelviană .
Posterior, loja vezicoprostatică este separată de loja rectală prin septul
rectovezical sau fascia rectoprostatică . Superior peritoneul formează în
zona mediană excavaţia rectovezicală , zona cea mai declivă a cavită ţii
peritoneale la bă rbat. Plicile vezicale transversale ale peritoneului sunt
mai accentuate la bă rbat. În ceea ce priveşte conţinutul, pe lâ ngă
prostată mai gă sim: porţiunea pelviană a canalului deferent, ampulele
canalului deferent şi glandele veziculoase (veziculele seminale).
Datorită acestui conţinut loja se mai numeşte şi vezicogenitală .
Corespunză tor ligamentelor pubovezical medial şi lateral, la bă rbat
gă sim ligamentul puboprostatic medial şi lateral, ultimul numit şi
ligamentul lui Denonvilliers.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Loja genitală
• este loja centrală a bazinului. Ea este prezentă numai la femeie.
Principalul conţinut al lojei este format din organele genitale interne.
Limitele acestei loji sunt:
• - superior avem peritoneul urogenital, care în zona mediană formează
excavaţia vezcouterină , între vezică şi uter şi excavaţia rectouterină sau
fundul de sac al lui Douglas, între rect şi uter. Fundul de sac al lui
Douglas este zona cea mai declivă a cavită ţii peritoneale la femeie.
Peritoneul urogenital formează laterouterin ligamentele largi, care şi ele
aparţin de loja genitală .
• - anterior se învecinează cu loja vezicală ,
• - posterior este separată de loja rectală prin septul rectovaginal. Uterul
este separat de rect prin fundul de sac al lui Douglas.
• - lateral loja cuprinde ligamentele largi şi formaţiunile cuprinse sau
ataşate de acestea şi ajunge pâ nă la peretele bazinului.
• - inferior loja se extinde pâ nă la diafragma pelviană , pe care vaginul o
stră bate prin hiatul urogenital.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Loja genitală
• Conţinutul lojei genitale este urmă torul:
• - uterul,
• - vaginul aproximativ 2/3 superioare, restul vaginului
aparţine perineului.
• - ligametele largi şi conţinutul lor, trompa uterină , ovarul,
ligamentul propriu al ovarului, ligamentul rotund al
uterului al lui Hunter, mezometrul, mezosalpingele,
mezovarul şi vestigiile embrionare de la acest nivel,
• - ligamentele pubocervical, transvers cervical sau
cardinal al lui Mackenrodt şi rectouterin, parametrul şi
paracervixul,
• - vase şi nervi.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Loja rectală
• este loja posterioară a bazinului şi este cvasiidentică la bă rbat şi la femeie. Singura
deosebire este de vecină tate cu loja anterioară , care la bă rbat este loja
vezicoprostatică , iar la femeie este loja genitală .
• Loja rectală nu este separată complet superior de peritoneu, cum sunt cele-lalte loji
ale bazinului. Rectul este acoperit de peritoneu anterosuperior, pe o zonă relativ
restrâ nsă . Rectul comunică larg superior cu colonul sigmoid.
• Limitele lojii rectale sunt urmă toarele:
• - superior peritoneul şi colonul sigmoid,
• - anterior situaţia este diferită :
• - la bă rbat gă sim septul rectovezical sau fascia rectoprostatică , care separă loja rectală
de cea vezicoprostatică .
• - la femeie gă sim septul sau fascia rectovaginală , care separă loja rectală de cea
genitală .
• - posterior loja se extinde pâ nă la peretele bazinului, reprezentat de sacru şi fascia
presacrală ,
• - lateral loja se extinde pâ nă la peretele bazinului,
• - inferior loja este limitată de diafragma pelviană , care este stră bă tută de canalul anal.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja rectală
• Conţinutul lojei rectale este şi el cvasiidentic la
ambele sexe.
• - rectul , mai precis ampula rectală ,
• - ligametul rectal lateral şi muşchiul rectovezical,
• - fascia rectosacrală sau retrorectală a lui Thoma
Ionescu,
• - paraproctium, ţesut gră sos situat mai ales lateral şi
posterior de rect, la nivelul fosei pararectale,
• - ligametul rectouterin sau sacrouterin la femeie,
• - vase şi nervi.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vă mulțumim
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.