Sunteți pe pagina 1din 11

GERMANIA, ROMÂNIA ȘI

FRANȚA
Moroz Veronica, Scutelnicu Robert, Știrbu Maria
GERMANIA

ECONOMIA
În 2020, cele mai importante sectoare ale economiei Germaniei erau: industria (23,4 %); administrația
publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența socială (19,4 %) și comerțul cu ridicata și cu
amănuntul, transporturile, serviciile de cazare și alimentație publică (15,8 %). 53 % din exporturile
Germaniei se efectuează în UE.
Importurile Germaniei provin în proporție de 64 % din celelalte state membre ale UE. PIB-ul total al
Germaniei este de 4.743 trilioane $, iar PIB-ul pe cap de locuitor este 56.956 $, declara Banca Mondiala
Germania are cea mai puternică economie a continentului european şi a patra mare economie a lumii,
după SUA, China și Japonia. Economia Germaniei este o „economie socială de piaţă”, care promovează
antreprenorialul şi urmărește, simultan, menținerea asigurării unui echilibru la nivel social.
În contextul economic cauzat de pandemia de COVID-19 și al măsurilor restrictive adoptate pentru
combaterea răspândirii noului coronavirus, economia germană s-a confruntat cu a doua cea mai mare
recesiune economică din istoria sa postbelică.
GERMANIA

ISTORIC ȘI CULTURĂ
Statul german modern a fost proclamat la 18 ianuarie 1871, după înfrângerea francezilor în Războiul franco-prusac
şi s-a numit „Imperiul German”. După 1933, Germania nazistă contribuie decisiv la declanșarea celui de-al Doilea
Război Mondial. După înfrângerea din 1945 Germania a fost împărțită în patru zone de ocupație aflate sub
controlul puterilor învingătoare – Franța, UK, SUA, URSS, iar începând cu 1949 Germania este scindată în două
state distincte: Republica Federală Germania înglobând zonele de ocupație franceză, engleză şi americană şi
Republica Democrată Germană, cuprinzând zona sovietică. RFG cunoaște o dezvoltare remarcabilă, datorată unor
reforme şi Planului Marshall, cunoscută ca „miracolul economic german”, iar RDG devine cel mai dezvoltat stat
din sfera de influență sovietică, având un regim politic autoritar. Începând cu 1990, Germania a început să își
consolideze rolul de putere globală şi de motor al proiectului Europei unite.
Țara este cunoscută în special pentru serbarea populară Oktoberfest organizată la München, pentru cultura
carnavalului și pentru tradițiile de Crăciun influente pe plan mondial, cunoscute sub numele de Weihnachten. În
domeniul muzicii, Germania este țara de origine a unora dintre cei mai renumiți compozitori clasici ai lumii, printre
care Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven. Printre cei mai admirați filozofi și scriitori germani se
numără Gotthold Ephraim Lessing, Johann Wolfgang von Goethe, Friedrich Schiller, Heinrich von Kleist, E.T.A.
Hoffmann, Bertolt Brecht, Heinrich Heine și Arno Schmidt.
GERMANIA
STADIUL SECTORULUI DE TURISM
Germania are unele dintre cele mai însuflețite și fascinante orașe din întreaga lume, precum
Berlin, Düsseldorf, Hamburg și Frankfurt. Germania se laudă și cu castele de poveste, cu văi
domoale și podgorii verzi în afara orașelor.
Măreața Catedrală din Koln (Kölner Dom) – Catedrala Sf. Petru și Sf. Maria – este situată pe
malul Rinului și este, fără îndoială, cel mai impresionant reper din Köln. Această capodopera a
arhitecturii gotice, una dintre cele mai mari catedrale din Europa, a fost începută în 1248 și a fost
cel mai ambițios proiect de construcție al Evului Mediu.
Pădurea Neagră, cu dealurile sale întunecate și dens împădurite, este una dintre cele mai vizitate
regiuni montane din toată Europa. Locurile populare includ cea mai veche zonă de schi din
Germania la Todtnau, facilitățile magnifice de spa din Baden-Baden și stațiunea atractivă Bad
Liebenzell.
Rügen este cea mai mare și cea mai frumoasă dintre insulele baltice germane și unul dintre cele
mai pitorești locuri de vizitat în Germania. Frumusețea insulei provine din diversitatea sa de
peisaj, incluzând totul, de la terenuri agricole plate și dealuri acoperite de păduri până la plaje
întinse de nisip, lagune și peninsule minunate
ROMÂNIA

ECONOMIA
Economia României a devenit o economie de piață odată cu adoptarea Constituției din 1991.
Țara se poziționează în categoria economiilor emergente, având un grad ridicat de
complexitate și o forță de muncă specializată. În 2020 și 2022 s-a clasificat drept „economie
cu venituri mari” conform rapoartelor Băncii Mondiale. Odată cu sfârșitul anului 2022,
economia României se află pe locul 12 în Uniunea Europeană ca mărime și a 7-a ca putere.
ROMÂNIA
ISTORIC ȘI CULTURĂ
România este un stat relativ tânăr. A fost întemeiat în 1859 prin unirea Moldovei cu Valahia, mai târziu, în 1878, i s-a
alăturat Dobrogea, iar în 1918, Transilvania și Bucovina, și pentru o perioadă și Basarabia. Înainte de acest moment
tot teritoriul era divizat politic, economic, religios. Singurul element comun a fost întotdeauna limba română.
Prima populație de pe teritoriul carpato – danubiano – pontic al cărei nume îl cunoaștem a fost populația tracă,
atestată în poemele lui Homer "Iliada" şi "Odiseea".
Pe plan internațional este mai cunoscută istoria României după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca parte a
blocului socialist, din cauza exceselor fostului dictator Nicolae Ceauşescu.
România are o cultură unică, care este produsul geografiei și evoluției sale istorice distincte. Este fundamental
definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu
poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele. Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul
elementelor dacice și romane, cu multe alte influențe.
Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în ultimii aproximativ 250 ani sub o puternică influență din
partea culturilor din vestul Europei, în special, cultura franceză și germană. În plus, sub influența tradiției bizantine
și slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor creștin ortodox dintre popoarele latine.
O contribuție la identitatea sau la cultura românească au mai adus în diverse perioade și alte comunități etnice mai
mici sau mai mari, stabilite în cursul secolelor pe teritoriul românesc, ca de pildă, în vechime cumanii, mai târziu
romii, evreii, armenii etc., de asemenea reprezentanți repatriați ai ramurii aromâne a românilor.
ROMÂNIA
STADIUL SECTORULUI DE TURISM
Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. România este o
abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul
turistic al României. Turismul și industria ospitalității au avut și au un rol important din punct de vedere economic
și social în țara noastră
Potențialul României ca destinație turistică este imens, dat de resurse naturale bogate, cum ar fi: rezervația
biosferei Delta Dunării, obiectiv al Patrimoniului Mondial al UNESCO, la care se adaugă alte șase situri și arii
înscrise în Patrimoniului Mondial al UNESCO, parcuri și rezervații acoperite de păduri virgine în Munții Carpați,
lacuri și râuri, sate pitorești cu arhitectură vernaculară și peisaje rurale în care poate fi observată viața tradițională,
o mare ofertă de festivaluri de tradiții și folclor (dintre care 9 sunt înscrise în lista Patrimoniului Cultural Imaterial
al UNESCO), orașe medievale, mănăstiri, situri arheologice și sate fortificate. În plus, ospitalitatea a fost
dintotdeauna o caracteristică esențială a culturii românești.
Conform Consiliului Mondial al Turismului și Călătoriilor, turismul, prin impactul său direct și efectele sale de
antrenare (efecte indirecte și induse), contribuia la formarea PIB-ului României în proporție de doar 6% (impact
total), nivel redus comparat cu media globală de 10,3% în 2019, ultimul an prepandemic. Impactul sectorial al
crizei se reflectă și în nivelul de 3,8% contribuție totală la PIB înregistrat în 2021 (6,1% media globală), dar și de
scăderea ponderii exporturilor serviciilor turistice în total exporturi, de la 4,2% în 2019 la 1,6% în 2021.
În 2021 au fost înregistrați un număr de 12,6 milioane de turiști, cu doar 6% mai puțin decât în 2019, dar dublul
față de minimul atins în 2020 (6,4 milioane).
FRANȚA

ECONOMIA
Economia Franței este o combinație de multe întreprinderi private și de importante intervenții
ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind
principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată,
electricitate, contrucții de aeronave, etc.). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul
asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii
cum ar fi France Télécom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul
asigurărilor, finanțelor și din industria apărării.
Franța este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în 2005
ca cea de a șasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și Regatul
Unit.
FRANȚA

ISTORIC ȘI CULTURĂ
Franța, cu o istorie vastă, a fost locuită de triburi celtice în antichitate. În 51 î.Hr., romanii au
cucerit regiunea, stabilind provincia Galia. După declinul Imperiului Roman, francii, un trib
germanic, au migrat în zonă. În Evul Mediu, Franța a fost divizată în numeroase feude. În
secolele XV-XVI, a avut loc Renașterea și Reforma. Revoluția Franceză din 1789 a dus la
căderea monarhiei și la instaurarea Republicii. Epoca napoleoniană a adus expansiune și
reforme radicale. Astăzi, Franța este o republică cu un rol important în politica mondială.
Cultura franceză este bogată, diversificată și veche, și reflectă culturile sale regionale și
influența numeroaselor valuri de imigrație de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, este numit
și Orașul Luminilor, a fost de-a lungul timpului un important centru cultural găzduind artiști de
toate originile, fiind actualmente orașul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter
cultural din lume. Franța a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puținele
industrii cinematografice europene ce pot rezista mașinii hollywoodiene.
FRANȚA

STADIUL SECTORULUI DE TURISM


Turismul în Franța este unul dintre cele mai importante sectoare economice, contribuind
semnificativ la PIB-ul țării. Franța oferă o gamă variată de atracții turistice, de la orașe
istorice, castele medievale, muzee de artă de renume mondial până la peisaje naturale diverse,
cum ar fi Alpii, Provence sau Coasta de Azur. Este bogată în patrimoniu cultural. Parisul,
capitala, este renumit pentru turnul Eiffel, Catedrala Notre-Dame și Muzeul Luvru. Fiecare
regiune a Franței are farmecul său distinct. De la peisajele rurale ale Normandiei până la
splendoarea arhitecturală a Burgundiei sau farmecul urban al Nisei, fiecare zonă oferă o
experiență diferită.
VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!

S-ar putea să vă placă și