Traditii si obiceiuri de

primavara în zona
Moldovei
Mărțișoru
l
Legenda mărțișorului există în
două forme în folclorul românesc:
Prima legendă vorbește despre Baba Dochia, o femeie care a
trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică
vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă,
Baba Dochia şi-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte
murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi să o scoată
la capăt. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să
plângă cu lacrimi amare. Şi cum încerca ea să frece haina
murdară, a apărut un bărbat tânăr şi frumos pe nume
Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit
tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca
posedă o putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale
roş-albe şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi
apoi să se ducă acasă.
Când a ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei
Dochia nu i-a venit să credă că haina era curată. Când a văzut
însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o: „De unde
ai floare, căci este încă iarnă?”. Văzând că tânăra nu răspunde,
baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit
primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi
nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin
pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi,
de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de
lână… De atunci a apărut obiceiul mărţişorului. Renunţând la
cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna
chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a
făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se,
conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi
astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit
românesc.
Poetul George Cosbuc, intr-un
studiu dedicat martisorului, afirma:
„Scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele,
purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci
prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea
ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui,
apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie
de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa
fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile,
iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele
si cine nu le poarta are sa se ofileasca."
Traditia Sfintilor
Mucenici
Ziua de 9 martie aduce, an de an, în casele creștinilor ortodocși sărbătoarea
Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.
Conform cărților sfinte, cei 40 de mucenici au fost soldați creștini ce au facut parte
din armata unui voievod cumplit, pe nume Agricolae. Acest voievod i-ar fi obligat să
se închine idolilor și, pentru că au refuzat, au fost supuși unor chinuri de nedescris,
iar, după ce au primit cununa muceniciei de la Hristos, au fost arși pe rug și
aruncați într-un râu.
Sfinții 40 de Mucenici reprezintă o sărbătoare importantă a calendarului ortodox.
De asemenea, ziua de 9 martie, reprezintă o zi importantă pentru tradiția populară,
deoarece aduce cu ea o multitudine de tradiții și obiceiuri.
În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului,
astfel în mai toate zonele țării, atât la sate, cât și la orașe, gospodinele trebuie să
coacă și să dea de pomnă 40 de “mucenici”, “sfinți” sau “macenici”.
“Mucenicii” sunt figurine din aluat dospit și au forma cifrei 8, cifra echilibrului
cosmic, care odată scoși din cuptor se ung cu miere și se presară cu nucă.
În unele regiuni, “mucenicii” se fierb în apă cu multă nucă, miere și arome diverse
(esență de lămâie, esență de rom, scorțisoară, etc.)
Conform tradiției populare, în ziua de 9 martie, Sfinții Mucenici se adună pentru a
participa la un sobor de dezghețare a pământului și de slobozire a căldurii. În acest
fel iau naștere o serie de ritualuri și practici magice menite să alunge gerul și să
cheme căldura, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostirea de
descântece, jocul copiilor peste foc.
Învierea
De regulă în noaptea de Înviere locuitorii
satelor din zona Moldovei îmbrăcau cu straie
noi, de sărbătoare .
Se considera că veșmintele noi au un rol de
purificare , la fel ca apa. Lumânarea adusă de
la slujba de Înviere trebuie păstrată în casă și
aprinsă în caz de supărări, boală sau calamități
naturale. Un element central al acestor
sărbători îl reprezintă pasca. Spre deosebire de
alte zone, în Moldova în noaptea de Înviere pe
lângă slujba în care se cânta Hristos a înviat,
credincioșii marchează momentul cu
împușcături , focuri pe înălțimile din preajma
satului, pocnitori, strigăte etc.. Acestea au rolul
de a atrage spiritele bune și de a alunga
duhurile rele.
Înăltarea
Domnului
Înălțarea Domnului Isus Hristos se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Înviere,
într-o zi de joi. Totodată, sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor
și ca ziua de “Ispas“ sau “Paștele Cailor“.
În toate bisericile ortodoxe au loc slujbe religioase, care ne amintesc ce s-a întâmplat cu
aproape 2000 de ani în urmă, când Isus Hristos s-a Înălțat la Ceruri după 40 de zile
de la Înviere.
În România, odată cu Înălțarea Domnului se sărbătoresc și eroii căzuți la datorie de-a
lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării, dreptății, libertății și
credinței. Astfel, ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor”.
Într-o asemenea zi, în casele creștinilor ortodocși este mare sărbătoare, iar datinile si
obiceiurile specifice Înălțării Domnului sunt păstrate cu mare sfințenie.
De la mic la mare oamenii se salută cu „Hristos S-a Înălțat”, respectiv „Adevărat S-a
Înălțat”, iar gospodinele pregătesc mâncăruri alese și roșesc ouă pe care le împart în
memoria celor trecuți în neființă.
Un alt obicei specific Înălțării Domunului este acela de a purta frunze de nuc și leuștean
la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.
Legat tot de obiceiuri si tradiții, în unele regiuni ale țării se obișnuiește să
se împodobească casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu
funze de leuștean pentru a se îngrașa și a fi sănătoase tot restul anului.
Ca aproape orice sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului aduce cu ea
și o serie de superstiții culese din popor, de-a lungul vremii. Dintre
aceste superstiții, voi prezenta câteva, mai cunoscute, și anume:
Se spune că oamenii care mor în preajma acestei mari sărbători vor
ajunge în Rai;
Nu este bine ca la Înălțare să împrumuți sare sau să faci foc, fiindcă îți va
vui casa tot restul anului, iar vitele nu vor avea sămânță;
Legat de agricultură, ce va fi semănat după Înalțarea Domnului nu va
avea roade, etc.
O legendă populară ne spune că, la nașterea Domnului Isus Hristos, caii
au nechezat făcând gălagie, iar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se
mai sature decat în ziua de Înălțare. De aceea, ziua de Înălțare mai este
numită și „Paștele Cailor”. În vremurile noastre, această expresie are
înțelesul de “niciodată”.
Armindenu
l
 O altă sărbătoare importantă, celebrată la 1 mai, este
Armindenul, probabil o manifestare de bucurie pentru venirea
anotimpului cald. Reprezenta o sărbătoare ce marchează limita până
la care se putea semăna porumbul.
Mai este cunoscută în popor și cu numele de ziua pelinului sau ziua
bețivilor. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, că să nu
bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul
bun, oamenii sănătoși, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă
miel și caș și se bea vin roșu cu pelin.
Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației care proteja
recoltele și animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură
verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se
lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din
grâul cel nou. În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi
stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru
că oameni și animale, deopotrivă, să fie protejați de forțele
distrugătoare ale spiritelor malefice.
Sfântul
Gheorg
he
Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului
Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși. Ca în mai
toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie
de tradiții, superstiții și obiceiuri.
Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile
caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii
de susținere ai porților. Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine,
își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.
Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu
crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.
Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă
semnificație. Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele
reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă
parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a
pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.
Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare,
trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la
rândul lor cu tămâie.
În tradiția populară de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi
văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea
descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.
Totodată, în noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul
ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau
goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.
O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu
e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.
Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul
apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.
Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi
înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.
Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci si tradiții vechi, populare.
Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o
atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de
ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu
usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o
greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.
De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.
 Proiect realizat de Vladeanu Georgiana
si
Stoian Meda

Bibliografie:
https://
www.traditii-
superstitii.ro/
10 F
https://ziarulunirea.
ro
/