Muzica

Ce este muzica?
• Muzica este arta combinării notelor în succesiune și simultan într-o
formă plăcută estetic, organizarea ritmică a acestor note și
integrarea lor într-o lucrare completă
 Istoria muzicii
• Antichitate: s-au păstrat puține exemple de compoziții. Acestea sunt bazate pe moduri. Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt lira (cu care
este reprezentat Apollo) și aulos (vedeți figura). Pitagora (aprox. 570 î.Hr. - 495 î.Hr.) a considerat că esența muzicii este dată de rapoarte de numere
simple proporționale cu lungimea coardelor monocordului pentru diferite note.
• Evul Mediu (500-1400): cântul bizantin și gregorian domină discursul muzical. Leonin, un compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din Paris, a
organizat aproximativ în anul 1200 primul cor pe mai multe voci.[6] Pentru următorii 400 de ani acesta a fost principalul mod de exprimare muzicală. [7]
Instrumentele muzicale importante au fost orga (inițial portabilă, de proveniența bizantină) și lăuta (utilizată în muzica laică, de exemplu de trubaduri).
• Renaștere (1400-1600): muzica vocală corală domină. Vocile sunt combinate în feluri din ce în ce mai complicate. Cântul gregorian stă la baza unei voci,
nu a întregii compoziții polifonice.
• Baroc (1600-1750): muzica rămâne polifonică, dar devine tonală (se trece de la moduri la game). Instrumentele din familia viorii sunt perfecționate și
muzica instrumentală se dezvoltă mult. În tradiția vocală apare opera. Jean-Philippe Rameau (1683-1764) a considerat că esența muzicii constă în
combinarea vibrației coardelor cu o frecvență invers proporțională cu lungimea acestora.
• Perioada clasică și romantică (1750-1910): muzica rămâne tonală, dar devine omofonă. Pianul capătă o importanță deosebită.
• Secolul XX: Noi experiențe muzicale atonale, neoclasicism, jazz, blues, rock, etc. La începutul secolului al XX-lea, Ernst Kurth (1886-1946) a propus
idea conform căreia muzica este în primul rând o senzație psihologică.
• În România au fost compuse imnuri la mănăstirea Cozia în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Muzica laică a fost cultivată din secolul al XVII-lea la curțile
domnești din București și Iași. Conservatorul de Muzică și Declamație, cu filiale la București și Iași, a fost înființat în anul 1864.
 Genurile muzicale
• Un gen muzical reunește lucrări care abordează în mod asemănător melodia, armonia, ritmica, forma, orchestrația, textul literar (unde este
cazul) și alte aspecte ale compoziției. O noțiune asemănătoare, cu un grad mai mic de generalitate, este stilul (al unei epoci, al unei școli, al
unui autor).

• În muzica cultă, noțiunea vizează în mod tradițional categoriile de compoziții ce urmează o schemă formală mai puțin strictă, remarcându-
se în schimb prin trăsături orchestrale, melodice ș.a. De exemplu, sonata este considerată o formă (vezi forma de sonată), în vreme ce fuga
sau concertul sunt genuri (fuga folosește procedee imitative într-un context formal destul de liber, iar concertul se remarcă în primul rând
prin configurația orchestrală – unul sau mai multe instrumente soliste se află în dialog cu orchestra). Totuși, în ultimele decenii,
accepțiunea de categorie a formei s-a folosit tot mai rar, iar denumirea de gen a ajuns să fie atribuită și formelor.

• În muzica de consum, genul este rareori definit de structura formală (una dintre puținele excepții fiind dezvoltarea de tip repetitiv, întâlnită
în genul hip-hop, în anumite ramuri ale muzicii electronice ș.a.); trăsături mai ușor de evidențiat precum orchestrația (în aproape toate
genurile existente), armonia (de exemplu, în jazz), ritmica ș.a. sunt folosite pentru delimitarea genurilor. Muzica folclorică și cea religioasă
furnizează cele mai vechi genuri de consum cunoscute (ele aveau un rol funcțional, ritual, „etic” și nu estetic); următoarele straturi aparțin
muzicii ușoare și celei populare, apărute în perioade foarte apropiate.
 Ce sunt instrumentele muzicale?
• Un instrument muzical este un obiect utilizat în interpretarea unei compoziții muzicale.

• Instrumentele muzicale sunt de obicei clasificate în patru mari grupe tradiționale: cu coarde, suflători din lemn,
suflători din alamă și instrumente de percuție, la care se adaugă suflători cu structură complexă și instrumentele
electronice.

• Muzicienii folosesc o mare varietate de instrumente pentru a crea sunete și a interpreta o compoziție muzicală.
Unele instrumente sunt simple obiecte de lemn măiestrit lucrate, altele utilizează tehnologii avansate. Instrumentele
muzicale au caracteristici variate, iar popularitatea lor diferă de la o regiune la alta. Instrumentele muzicale pot fi
acustice, când sunetele sunt direct generate, sau electrice, când sunt folosite cu un amplificator de sunet.

• Instrumentele muzicale sunt caracterizate de registru și timbru.

 Educatia muzicala
• În Grecia Antică muzica avea un rol deosebit în educația tinerilor. Aceasta se
datorează opiniei conform căreia muzica este necesară pentru dezvoltarea simțului
pentru frumos, crucial în viață, de la o vârstă fragedă, într-un context simplu și ușor
de apreciat. Acest simț va ghida în viitor alegerile tânărului sau omului matur în
multe alte domenii
• Muzica, parte a quadriviumului a fost o parte importantă a studiilor în universitățile
medievale. În aceste studii muzicale, accentul a fost pus pe concepte teoretice
utilizând metodele scolasticii. Pregătirea practică a muzicienilor avea loc privat, de
către profesori particulari, în bresle sau în familie.
 De ce place muzica?
• Ne place muzica atunci cand invatam structura pe care se intemeiaza si
cand putem face previzuni legate de ceea ce urmeaza sa auzim. Prin
comparatie, putem asocia placerea de a asculta o anumita melodie cu
aceea de a vorbi intr-o limba straina cand ii cunoastem regulile
gramaticale, cand ii intelegem structura si ne este la indemana utilizarea
ei, explica cercetatorul Daniel J. Levitin, in cartea sa.+