Istoria muzicii

Istoria muzicii[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria muzicii.

 Antichitate: s-au păstrat puține exemple de compoziții. Acestea sunt bazate pe moduri.
Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt lira (cu care este reprezentat Apollo) și
aulos (vedeți figura). Pitagora (aprox. 570 î.Hr. - 495 î.Hr.) a considerat că esența muzicii este
dată de raporturi de numere simple proporționale cu lungimea
coardelor monocordului pentru diferite note.

 Evul Mediu (500-1400): cântul bizantin și gregorian domină discursul muzical. Leonin, un
compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din Paris, a organizat aproximativ în anul 1200
primul cor pe mai multe voci.[6] Pentru următorii 400 de ani acesta a fost principalul mod de
exprimare muzicală. [7] Instrumentele muzicale importante au fost orga (inițial portabilă, de
proveniența bizantină) și lăuta (utilizată în muzica laică, de exemplu de trubaduri).

 Renaștere (1400-1600): muzica vocală corală domină. Vocile sunt combinate în feluri din ce
în ce mai complicate. Cântul gregorian stă la baza unei voci, nu a întregii compoziții
polifonice.

 Baroc (1600-1750): muzica rămâne polifonică, dar devine tonală (se trece de la moduri la
game). Instrumentele din familia viorii sunt perfecționate și muzica instrumentală se dezvoltă
mult. În tradiția vocală apare opera. Jean-Philippe Rameau (1683-1764) a considerat că
esența muzicii constă în combinarea vibrației coardelor cu o frecvență invers proporțională
cu lungimea acestora.

 Perioada clasică și romantică (1750-1910): muzica rămâne tonală, dar devine omofonă.
Pianul capătă o importanță deosebită.

 Secolul XX: Noi experiențe muzicale atonale, neoclasicism, jazz, blues, rock, etc. La începutul
secolului al XX-lea, Ernst Kurth (1886-1946) a propus idea conform căreia muzica este în
primul rând o senzație psihologică.

În România au fost compuse imnuri la mănăstirea Cozia în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Muzica laică
a fost cultivată din secolul al XVII-lea la curțile domnești din București și Iași. Conservatorul de Muzică
și Declamație, cu filiale la București și Iași, a fost înființat în anul 1864.

Educația muzicală[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Educație muzicală.

Estetică muzicală[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Estetică muzicală.

Notație muzicală[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Notație muzicală.

Analiză muzicală[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Analiză muzicală.

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Vedeți melodie.

2. ^ Vedeți armonie.

3. ^ Termenul de muzică a fost utilizat uneori pentru a descrie orice aranjament de sunete
generate în mod deliberat sau nu. In general, se presupune însă că sunetele sunt organizate
într-un mod inteligent.

4. ^ Termenul a avut o semnificație mai largă in Grecia Antică. Astfel, toate artele au fost
considerate intr-o oarecare măsură „muzică” (de aceea numele tuturor protectoarelor
artelor este de muză). In antichitatea târzie (Boetius, aprox. 480-524) sunt definite trei feluri
de muzică: musica mundana (a universului, a sferelor cerești), musica humana (armonia
sufletului și a trupului, în sens filozofic) și musica instrumentalis (muzica produsă de
instrumente și voce, sens care s-a păstrat astăzi).

5. ^ Muzicologia studiază muzica și manifestările acesteia. Etnomuzicologia studiază aspectul

antropologic sau cultural al muzicii.

6. ^ Corul pe o singură voce a fost utilizat cu mult înainte, de exemplu în teatrul Greciei Antice.

7. ^ In tradiția ortodoxă s-a păstrat cântul pe o singură voce.