Muzica (din gr.

mousikē) este arta combinării notelor în succesiune[1] și simultan

[2] într-o formă plăcută estetic, organizarea ritmică a acestor note și integrarea
lor într-o lucrare completă. [3][4][5]
Instrumente muzicale
Articol principal: Instrumente muzicale.

Instrumentele muzicale sunt utilizate în interpretarea compozițiilor muzicale și

sunt de obicei clasificate în patru mari grupe tradiționale: cu coarde, suflători
din lemn, suflători din alamă și instrumente de percuție, la care se adaugă
suflători cu structură complexă și instrumentele electronice. Acestea se folosesc
pentru a crea muzica, fiind făcute din plastic, sârmă, pânză etc.
Genuri muzicale
Articol principal: Genuri muzicale.

Există numeroase clasificări ale genurilor muzicale: vocal și instrumental, sacru

și laic, cult și comercial („de consum”), rock, de origine afro-americană, muzică
electronică etc.
Istoria muzicii
Articol principal: Istoria muzicii.

Antichitate: s-au păstrat puține exemple de compoziții. Acestea sunt bazate pe

moduri. Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt lira (cu care este
reprezentat Apollo) și aulos (vedeți figura). Pitagora (aprox. 570 î.Hr. - 495
î.Hr.) a considerat că esența muzicii este dată de raporturi de numere simple
proporționale cu lungimea coardelor monocordului pentru diferite note.
Evul Mediu (500-1400): cântul bizantin și gregorian domină discursul muzical.
Leonin, un compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din Paris, a organizat
aproximativ în anul 1200 primul cor pe mai multe voci.[6] Pentru următorii 400 de
ani acesta a fost principalul mod de exprimare muzicală. [7] Instrumentele muzicale
importante au fost orga (inițial portabilă, de proveniența bizantină) și lăuta
(utilizată în muzica laică, de exemplu de trubaduri).
Renaștere (1400-1600): muzica vocală corală domină. Vocile sunt combinate în
feluri din ce în ce mai complicate. Cântul gregorian stă la baza unei voci, nu a
întregii compoziții polifonice.
Baroc (1600-1750): muzica rămâne polifonică, dar devine tonală (se trece de la
moduri la game). Instrumentele din familia viorii sunt perfecționate și muzica
instrumentală se dezvoltă mult. În tradiția vocală apare opera. Jean-Philippe
Rameau (1683-1764) a considerat că esența muzicii constă în combinarea vibrației
coardelor cu o frecvență invers proporțională cu lungimea acestora.
Perioada clasică și romantică (1750-1910): muzica rămâne tonală, dar devine
omofonă. Pianul capătă o importanță deosebită.
Secolul XX: Noi experiențe muzicale atonale, neoclasicism, jazz, blues, rock,
etc. La începutul secolului al XX-lea, Ernst Kurth (1886-1946) a propus idea
conform căreia muzica este în primul rând o senzație psihologică.

În România au fost compuse imnuri la mănăstirea Cozia în secolele al XIV-lea și al

XV-lea. Muzica laică a fost cultivată din secolul al XVII-lea la curțile domnești
din București și Iași. Conservatorul de Muzică și Declamație, cu filiale la
București și Iași, a fost înființat în anul 1864.
Educația muzicală
Articol principal: Educație muzicală.
Estetică muzicală
Articol principal: Estetică muzicală.
Notație muzicală
Articol principal: Notație muzicală.
Analiză muzicală
Articol principal: Analiză muzicală.
Note
 ^ Vedeți melodie.
^ Vedeți armonie.
^ Termenul de muzică a fost utilizat uneori pentru a descrie orice aranjament
de sunete generate în mod deliberat sau nu. In general, se presupune însă că
sunetele sunt organizate într-un mod inteligent.
^ Termenul a avut o semnificație mai largă in Grecia Antică. Astfel, toate
artele au fost considerate intr-o oarecare măsură „muzică” (de aceea numele tuturor
protectoarelor artelor este de muză). In antichitatea târzie (Boetius, aprox. 480-
524) sunt definite trei feluri de muzică: musica mundana (a universului, a sferelor
cerești), musica humana (armonia sufletului și a trupului, în sens filozofic) și
musica instrumentalis (muzica produsă de instrumente și voce, sens care s-a păstrat
astăzi).
^ Muzicologia studiază muzica și manifestările acesteia. Etnomuzicologia
studiază aspectul antropologic sau cultural al muzicii.
^ Corul pe o singură voce a fost utilizat cu mult înainte, de exemplu în
teatrul Greciei Antice.
^ In tradiția ortodoxă s-a păstrat cântul pe o singură voce.

Bibliografie
The Harvard Dictonary of Music, Harvard University Press, ediția a 4-a, 2003.