STRUCTURA ŞI

FUNCŢIONAREA
CALCULATORULUI

Moroz vlad
Un calculator, numit și sistem de
calcul, computer sau ordinator, este o
mașină de
prelucrat date și informatii conform unei liste
de instrucțiuni numită program. În zilele
noastre calculatoarele se construiesc în mare
majoritate din componente electronice și de
aceea cuvântul „calculator” înseamnă de
obicei un calculator electronic.
Calculatoarele care sunt programabile liber și
pot, cel puțin în principiu, prelucra orice fel
de date sau informații se numesc
universale .Calculatoarele actuale nu sunt
doar mașini de prelucrat informații, ci și
dispozitive care facilitează comunicatia între
doi sau mai mulți utilizatori, de exemplu sub
formă de numere, text, imagini, sunet sau
video sau chiar toate deodată (multimedia).
 Pentru ce noi folosim calculatorul?

In zilele noastre calculatorul este

folosit in diverse scopuri, de
exemplu in:comunicare,cautarea
unei informatii,calcularea diferitor
tipuri de date, petrecerea timpului
uitindunee la un video sau citind o
carte online si multe altele.
 Cine a făcut calculatorul. Charles Babbage a
proiectat primul dispozitiv

Evident, primele calculatoare aveau alte dimensiuni

față de cele pe care la avem acum în față. Consumau
extrem de multă energie și de asemenea, nu puteau
fi ținute chiar în orice cameră.
Charles Babbage, matematician, filosof, inventator și
inginer mecanic englez a conceput și proiectat în
anul 1837 primul computer mecanic complet. Acesta
se numea Motorul Analitic, însă proiectul nu a putut
fi dus până la capăt, din motive financiare.
Drept urmare, de abia decenii mai târziu,
calculatorul proiectat de Herman Hollerith în 1890 a
fost primul utilizat, în special în tranzacții contabile.
 Când au apărut primele aplicații pe calculator

Evoluția calculatorului a durat însă.

Astfel, de abia la finalul secolului al
XIX-lea și-au făcut apariția aplicațiile,
care au avut o contribuție masivă în
dezvoltarea hardware-ului, dar și în
teoriile de calcul. Ulterior, în prima
jumătate a secolului al XX-lea, lucrurile
au devenit și mai complexe, însă nu
aveau nicio legătură cu nivelul pe care
computere îl au în ziua de astăzi.
Pe parcursul anilor 1930 și 1940,
aplicația de calcul s-a îmbunătățit
constant, însă apariția computerului
electronic digital a venit de abia în
1937, când s-au invitat circuitele
electronice.
Fig.6.2 Procesorul

Dispozitivul central de Dispozitivul arithmetic si

comanda logic

Date
Instructiuni

Date,instructiuni Rezultate

Dispozitivul de intrare Dispozitivul de iesire

Memoria
 Schema funcţională a calculatorului

Conform acestei scheme, calculatorul numeric conţine următoarele unităţi funcţionale: – o unitate
de memorie pentru a înmagazina datele iniţiale, intermediare şi finale ale problemei, precum şi
instrucţiunile care indică secvenţa calculelor; – un dispozitiv aritmetic şi logic necesar efectuării
operaţiilor aritmetice şi logice elementare; – unul sau mai multe dispozitive de intrare, respectiv,
ieşire, necesare comunicării din exterior cu calculatorul; – un dispozitiv central de comandă şi
control care generează o succesiune de semnale de comandă necesare executării secvenţiale a
instrucţiunilor. Dispozitivul aritmetic şi logic şi dispozitivul central de comandă formează unitatea
centrală de prelucrare a informaţiei sau, mai pe scurt, procesorul. Memoria calculatoarelor
moderne este organizată în două niveluri, şi anume: o unitate de memorie internă cu o viteză mare
de lucru şi una sau mai multe unităţi de memorie externă cu o viteză mai redusă, însă cu o
capacitate mult mai mare decât cea a memoriei interne. Memoria internă (numită uneori memorie
principală, centrală sau operativă) păstrează programul în curs de executare şi datele folosite de
acesta, prezenţa ei fiind o condiţie esenţială pentru funcţionarea calculatorului. Memoria externă
are rolul de a păstra cantităţi mari de informaţie şi programe folosite frecvent pentru a putea fi
aduse într-un interval de timp mic în memoria internă. În prezent ca memorii externe sunt utilizate
unităţile cu discuri sau benzi magnetice, unităţile cu discuri optice etc. Unităţile de memorie
externă şi dispozitivele de intrare-ieşire sunt numite echipamente periferice. Pentru a asigura o
interacţiune eficientă a procesorului, a memoriei interne şi a echipamentelor periferice, în cazul
calculatoarelor personale schema funcţională se realizează fizic conform schemei-bloc prezentate
în figura 6.2.
Fig. 6.2. Schema-bloc a unui
calculator personal
 Schema-bloc a unui calculator personal

Din analiza figurii 6.2 rezultă că toate calculatoarele moderne

au o configuraţie modulară. Fiecare modúl, şi anume
controlerul, imprimantele, unităţile de disc magnetic etc.,
funcţionează şi, în consecinţă, pot fi incluse sau excluse din
componenţa calculatorului independent unul de altul. Prin
urmare, configuraţia calculatorului poate fi modificată în
funcţie de destinaţia sistemului de calcul. De exemplu, un
sistem editorial va include mai multe tipuri de imprimante:
mecanice pentru textele în curs de prelucrare, laser sau color
pentru paginile machetate deja, cititoare de desene şi
fotografii (scanere) etc. Un sistem destinat gestionării rapide a
unui volum mare de date va include mai multe discuri
magnetice, iar un calculator utilizat pentru montarea filmelor
video va fi dotat cu camere de luat vederi şi vizualizatoare de o
rezoluţie adecvată, cu tastaturi similare pupitrului regizoral
etc.
Fig. 6.4. Delimitarea între
implementarea prin
echipamente şi prin program
 Delimitarea între implementarea prin echipamente şi prin program

Din analiza principiilor de funcţionare a procesorului rezultă că toate

echipamentele unui calculator devin inutile în absenţa programelor care
guvernează efectuarea operaţiilor necesare pentru rezolvarea unei probleme.
Exact în acelaşi mod, programele sunt fără niciun folos în absenţa echipamentelor
numerice respective. Prin urmare, utilizarea tehnicii de calcul este posibilă numai
în prezenţa atât a echipamentelor, denumite resurse tehnice, cât şi a programelor
respective, denumite resurse programate. Resursele tehnice ale unui sistem de
calcul modern includ procesorul, memoria internă, unităţile de memorie externă,
echipamentele de intrare-ieşire etc. Resursele programate vor include
subprogramele care realizează operaţiile implementate prin program, programele
care simplifică accesul la unităţile de intrare-ieşire, asambloarele, editoarele de
texte, compilatoarele limbajelor algoritmice şi, evident, programele elaborate de
fiecare utilizator. Menţionăm că în literatura de specialitate resursele tehnice
uneori sunt denumite prin cuvântul englez hardware („produse de metal”), iar
resursele programate – prin cuvântul software („produse moi”). Respectiv,
implementarea prin echipamente se numeşte implementare prin hardware, iar
implementarea prin program – implementare prin software.
 Cap magnetic pentru înscrierea şi citirea informaţiei

Capul constă dintr-un miez, de regulă, din tole (foiţe) de permalloy foarte subţiri (0,05 mm)
şi o înfăşurare. Într-un strat magnetic neînregistrat, câmpurile magnetice ale particulelor de
oxid de fier sunt orientate haotic, anulându-se reciproc. Pentru a înregistra cifra binară 0 sau
1, prin înfăşurarea capului magnetic se trece impulsul respectiv de curent. Impulsul care
traversează înfăşurarea creează în întrefier un câmp magnetic intens care magnetizează
stratul aflat în momentul actual sub cap. Direcţia de magnetizare, deci informaţia binară
înscrisă, depinde de direcţia curentului în înfăşurarea capului magnetic. În figura 6.6 este
prezentat un exemplu de înregistrare a informaţiei binare 101101 pe un strat magnetic aflat
în mişcare.
 Citirea discurilor optice

Citirea discului optic se realizează cu ajutorul unui fascicul de

lumină care, după ce se reflectă de pe suprafaţa activă, este
interceptat de o celulă fotosensibilă Parcurgând pistele
respective, fasciculul laser este reflectat când stratul
reflectorizant se află în punctul de focalizare şi nereflectat în
caz contrar. Cu alte cuvinte, adânciturile de pe suprafaţa
activă a discului optic schimbă (modulează) intensitatea
fasciculului reflectat. În consecinţă, la ieşirea celulei
fotosensibile se formează un semnal care redă succesiunea de
cifre binare 0, 1 înregistrată pe disc la etapa fabricării.
 Fig. 6.12. Schema funcţională a vizualizatorului cu tub catodic

Ca şi în cazul televizoarelor pentru publicul larg, imaginea pe ecranul tubului catodic se

formează din puncte. Punctele sunt activate de un fascicul de electroni. Culoarea şi
luminanţa fiecărui punct este controlată de semnale video, aplicate la intrările
corespunzătoare ale tubului catodic. Parcurgerea punctelor într-o ordine prestabilită, de
regulă, pe linii de la stânga la dreapta şi de sus în jos, este asigurată de dispozitivul de
deflexie. Fiecărui punct al ecranului îi corespunde o locaţie în memoria video a
vizualizatorului. Locaţiile conţin informaţii referitoare la culoarea şi luminanţa punctelor
respective. Dispozitivul de comandă citeşte locaţiile memoriei video în ordinea
parcurgerii punctelor de pe ecran. Conţinutul fiecărei locaţii este interpretat drept o
instrucţiune referitoare la modul de activare a punctului care îi corespunde. Semnalele
video, necesare pentru comanda fasciculului de electroni, sunt formate de convertoare
numeric-analogice. Memoria video a vizualizatorului este încărcată de unitatea centrală a
calculatorului. În orice moment, calculatorul poate modifica conţinutul acestei memorii.
În consecinţă, se va schimba şi imaginea afişată pe ecran. Imaginile pot fi animate prin
modificarea conţinutului memoriei video la frecvenţe utilizate în cinematografie.
Vizualizatorul poate funcţiona în unul dintre cele două regimuri: alfanumeric sau grafic.
 Concluzia

Calculatorul este un mehanizm

extrem de complex care ajuta
oamenii sai faca viata mai
usoara si vesela care contine
toate cunostintele lumii
Multumesc pentru atentie